Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 52024XG03850

Decizia nr. 578 din 25 august 2023 privind deschiderea unei proceduri de acordare a unei autorizații de prospectare și explorare a petrolului și gazelor naturale ca resurse naturale ale subsolului, astfel cum sunt definite la articolul 2 alineatul (1) punctul 3 din Legea resurselor naturale ale subsolului, în Blocul 1-26 Han Tervel, situat în zona economică exclusivă din Marea Neagră a Republicii Bulgaria, și privind notificarea faptului că autorizația se va acorda în urma unei proceduri de licitație concurențiale

PUB/2024/468

JO C, C/2024/3850, 18.6.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/C/2024/3850/oj (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, GA, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

ELI: http://data.europa.eu/eli/C/2024/3850/oj

European flag

Jurnalul Ofícial
al Uniunii Europene

RO

Seria C


C/2024/3850

18.6.2024

DECIZIA nr. 578

din 25 august 2023

privind deschiderea unei proceduri de acordare a unei autorizații de prospectare și explorare a petrolului și gazelor naturale ca resurse naturale ale subsolului, astfel cum sunt definite la articolul 2 alineatul (1) punctul 3 din Legea resurselor naturale ale subsolului, în „Blocul 1-26 Han Tervel”, situat în zona economică exclusivă din Marea Neagră a Republicii Bulgaria, și privind notificarea faptului că autorizația se va acorda în urma unei proceduri de licitație concurențiale

(C/2024/3850)

REPUBLICA BULGARIA CONSILIUL DE MINIȘTRI

În temeiul articolului 5 alineatul (2), al articolului 7 alineatul (2) punctul 8, al articolului 23 alineatele (1) și (2), al articolului 23a, al articolului 42 alineatul (1) punctul 1 și al articolului 44 alineatele (1) și (3) din Legea resurselor naturale ale subsolului și al articolului 2 alineatul (1) punctul 1, al articolului 6 alineatul (2) punctul 2 și al articolului 7 alineatul (1) punctul 2 din Regulamentul privind desfășurarea procedurilor de ofertare și de licitație în temeiul Legii resurselor naturale ale subsolului, adoptat prin Decretul nr. 42 al Consiliului de Miniștri din 2023, și în temeiul unei propuneri motivate a ministrului energiei

CONSILIUL DE MINIȘTRI DECIDE:

1.

Se deschide o procedură pentru acordarea unei autorizații de prospectare și explorare a petrolului și a gazelor naturale în „Blocul 1-26 Han Tervel”, situat în zona economică exclusivă din Marea Neagră a Republicii Bulgaria, cu o suprafață de 4 032 km2 și delimitat de coordonatele 1-7, astfel cum sunt specificate în anexă.

2.

Autorizația menționată la punctul 1 se acordă în urma unei proceduri de licitație concurențiale, ofertele fiind analizate în absența ofertanților.

3.

Perioada de autorizare a activităților de prospectare și explorare se stabilește la cinci ani de la data intrării în vigoare a acordului de prospectare și explorare, dar ea poate fi prelungită în temeiul articolului 31 alineatele (3) și (4) din Legea resurselor naturale ale subsolului.

4.

Termenul limită pentru achiziționarea dosarului de licitație este ora 17:30 în cea de a 120-a zi de la data publicării prezentei decizii în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

5.

Termenul limită pentru depunerea cererilor de participare la procedura de licitație concurențială este ora 17:30 în cea de a 140-a zi de la data publicării prezentei decizii în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

6.

Termenul limită pentru prezentarea ofertelor în conformitate cu dosarul de licitație este ora 17:30 în cea de a 155-a zi de la data publicării prezentei decizii în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

7.

Prețul dosarului de licitație se stabilește la 10 000 BGN. Dosarul de licitație se obține de la Ministerul Energiei în termenul specificat la punctul 4, pe baza prezentării unui ordin de plată.

7.1.

Suma specificată la punctul 7 se plătește în contul bancar al Ministerului Energiei:

 

codul BIC al contului Băncii Naționale a Bulgariei (BNB) destinat plăților în moneda bulgară (BGN) – BNBGBGSD;

 

codul SWIFT al BNB pentru plățile în valută – BNBGBGSF;

 

IBAN - BG94 BNBG 9661 3000 1421 01, sediul BNB.

7.2.

Pe ordinul de plată trebuie să figureze următorul text: „За конкурсни книжа за площ «Блок 1-26 Хан Тервел», закупувани в полза на кандидата” (Achiziționarea dosarului de licitație pentru „Blocul 1-26 Han Tervel”, în numele candidatului); numele candidatului trebuie să fie indicat pe ordinul de plată.

7.3.

Persoana care primește dosarul de licitație trebuie să semneze o declarație în numele candidatului, angajându-se să protejeze confidențialitatea informațiilor conținute în dosar.

8.

Candidații care doresc să participe la procedura de licitație trebuie să îndeplinească cerințele prevăzute la articolul 23a alineatele (3), (4) și (5) din Legea resurselor naturale ale subsolului și trebuie să nu facă obiectul niciunui motiv de excludere în temeiul articolului 23 alineatul (2) din Legea resurselor naturale ale subsolului.

9.

Candidatul, indiferent dacă este persoană fizică sau juridică sau un grup format din persoane fizice și juridice, trebuie să dețină capacitatea financiară, tehnică și profesională minimă necesară pentru desfășurarea activităților de prospectare și explorare.

9.1.

Capacitatea financiară minimă de a furniza resursele financiare necesare pentru executarea activităților care fac obiectul autorizației. Candidatul trebuie să fi realizat venituri nete totale din vânzări de minimum 150 000 000 EUR în ultimele trei exerciții financiare (în funcție de data înființării sale). Dovada capacității financiare minime se face cu ajutorul unuia sau mai multora dintre documentele menționate la articolul 23a alineatul (3) din Legea resurselor naturale ale subsolului.

9.2.

Capacitatea tehnică minimă – disponibilitatea activelor necesare pentru implementarea programului minim de lucru – software pentru interpretarea datelor seismice colectate. Dovada capacității tehnice minime se face cu ajutorul unuia sau mai multora dintre documentele menționate la articolul 23a alineatul (4) din Legea resurselor naturale ale subsolului.

9.3.

Capacitate profesională minimă – disponibilitatea unui personal de bază specializat responsabil cu executarea activităților care fac obiectul autorizației; acesta trebuie să includă cel puțin trei persoane cu calificare de geolog, geofizician și inginer de foraj, fiecare cu experiență profesională – cel puțin trei ani de experiență profesională și participare la gestionarea sau implementarea cel puțin a unui proiect de prospectare și/sau explorare sau extracție de resurse minerale – petrol și gaze naturale în ape adânci (înălțime a coloanei de apă de peste 200 m) în ultimii cinci ani. Dovada capacității profesionale minime se face cu ajutorul documentelor menționate la articolul 23a alineatul (5) din Legea resurselor naturale ale subsolului.

9.4.

În cazul în care candidatul este un grup care nu este persoană juridică, cerințele prevăzute la punctele 9.1, 9.2 și 9.3 se aplică întregului grup;

9.5.

Candidatul poate dovedi capacitatea financiară, tehnică și profesională prin referire la resursele unui terț, cu condiția să demonstreze că în privința terțului respectiv nu există motive de excludere în temeiul articolului 23 alineatul (2) din Legea resurselor naturale ale subsolului și cu condiția ca, atunci când execută activitățile prevăzute în contractul de prospectare și explorare, candidatul să aibă acces la resursele părții terțe.

10.

Ofertele prezentate de candidați vor fi evaluate pe baza propunerilor de programe de lucru, a resurselor pentru protecția mediului și a bonusurilor, astfel cum se prevede în dosarul de licitație.

11.

Garanția de participare la procedura de licitație concurențială se stabilește la 15 000 BGN, sumă care trebuie plătită până la termenul limită menționat la punctul 5, în contul bancar al Ministerului Energiei menționat la punctul 7.1.

12.

Candidaților neadmiși la procedura de licitație concurențială li se va rambursa garanția în termen de 14 zile de la data la care intră în vigoare decizia comitetului de selecție prin care se respinge participarea acestora.

13.

Garanția depusă de ofertantul câștigător va fi rambursată în termen de 14 zile de la data intrării în vigoare a acordului, iar garanțiile depuse de ceilalți ofertanți vor fi rambursate în termen de 14 zile de la data publicării în Monitorul Oficial a deciziei Consiliului de Miniștri privind acordarea autorizației de prospectare și explorare.

14.

Cererile de participare la procedura de licitație concurențială și ofertele prezentate în cadrul procedurii de licitație concurențială se trimit la Registratura Ministerului Energiei, în conformitate cu articolul 47 din Legea resurselor naturale ale subsolului.

15.

Ofertele trebuie să respecte cerințele și condițiile specificate în dosarul de licitație.

16.

Procedura de licitație concurențială va avea loc chiar dacă este admis un singur candidat.

17.

Ministerul Energiei este autorizat:

17.1.

să trimită prezenta decizie spre publicare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene;

17.2.

să organizeze și să desfășoare procedura de licitație concurențială.

18.

Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial și pe site-ul web al Consiliului de Miniștri.

19.

În temeiul codului de procedură administrativă, contestațiile care au ca obiect prezenta decizie pot fi adresate Curții Supreme Administrative în termen de 14 zile de la publicarea acesteia în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prim-Ministru

Nikolay Denkov

Secretarul General al Consiliului de Miniștri

Vanya Stoyneva


ANEXA

Registrul coordonatelor punctelor de delimitare care descriu zona „Blocul 1-26 Han Tervel”

Sistemul de coordonate WGS84

Nr.

Longitudine E

Latitudine N

1

29°07’28.85"

42°48’47.00"

2

30°34’10.00"

42°48’03.00"

3

29°58’30.00"

42°33’27.00"

4

29°49’36.00"

42°29’24.00"

5

29°34’20.00"

42°26’24.00"

6

29°20’45.00"

42°14’28.00"

7

29°07’32.31"

42°11’22.71"


ELI: http://data.europa.eu/eli/C/2024/3850/oj

ISSN 1977-1029 (electronic edition)


Top