Raportor:

Vasco DE MELLO

Sesizare	Comisia Europeană, 20.9.2023
Temei juridic	Articolul 304 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene
Secțiunea competentă	Secțiunea pentru ocuparea forței de muncă, afaceri sociale și cetățenie
Data adoptării în secțiune	5.9.2023
Data adoptării în sesiunea plenară	20.9.2023
Sesiunea plenară nr.	581
Rezultatul votului (voturi pentru/ voturi împotrivă/abțineri)	209/0/6

1.   Concluzii și recomandări

1.1.

Scopul propunerii de regulament supuse examinării este de a elimina actualele lacune ale sistemului mandatului european de arestare prin crearea unui regim comun pentru transferul procedurilor penale între statele membre, evitându-se astfel duplicarea procedurilor penale pentru aceleași fapte, implicând aceiași autori, în mai mult de un stat membru (principiul ne bis in idem), și de a preveni și reduce situațiile de impunitate cauzate de neefectuarea urmăririi penale.

1.2.

În acest scop, se stabilește un set uniform de norme pentru cooperarea dintre statele membre în transmiterea și primirea procedurilor penale.

1.3.

Pe de altă parte, propunerea vizează crearea unei structuri digitale comune care să permită transferul actelor de procedură menționate.

1.4.

Comitetul Economic și Social European (CESE) salută inițiativa Comisiei pe această temă.

1.5.

Cu toate acestea, în ceea ce privește anumite aspecte ale textului, CESE consideră că ar trebui să se adauge sau să se corecteze o serie de puncte.

1.6.

Astfel, în ceea ce privește drepturile fundamentale ale părților implicate, CESE consideră că ar trebui să existe o trimitere expresă atât la Convenția europeană a drepturilor omului, cât și la Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum și la alte instrumente juridice care vizează protecția drepturilor fundamentale.

1.7.

CESE atrage atenția că regimul propus nu poate fi utilizat pentru ca persoanele suspectate/acuzate să obțină în mod convenabil un regim juridic mai favorabil, prin aplicarea normelor procedurale.

1.8.

CESE salută decizia de a pune în aplicare instrumente digitale comune cu scopul de a accelera procedurile, a căror creare ar trebui finanțată din fonduri europene.

1.9.

Cu toate acestea, după cum s-a subliniat deja în avizele anterioare, canalul de comunicare pe suport de hârtie ar trebui menținut, pentru a ține seama de situația persoanelor care, din diverse motive, nu au acces la mijloacele informatice.

1.10.

CESE consideră că întregul proces de traducere ar trebui să se desfășoare în modul cel mai riguros posibil și să nu permită recurgerea la inteligență artificială sau la alte mijloace mecanice, fără intervenție umană.

1.11.

CESE consideră că legislația ar trebui să prevadă dreptul părților de a introduce o cale de atac la o instanță superioară, invocând ca motiv traducerea necorespunzătoare a actelor de procedură.

1.12.

După cum s-a afirmat în avizele anterioare, CESE consideră că ar trebui să se asigure formare pentru toți profesioniștii din acest domeniu și pentru alte părți interesate, cum ar fi traducătorii.

1.13.

CESE consideră că ar trebui să se prevadă o metodă de soluționare a conflictelor negative de competență care ar putea decurge din aplicarea regulamentului supus examinării.

1.14.

CESE subliniază că ar trebui eliminată posibilitatea ca autoritatea solicitantă, în cazul acceptării transferului procedurii penale, să trimită autorității solicitate doar o parte a documentelor dosarului de procedură, și nu întregul dosar.

1.15.

Astfel s-ar elimina riscul oricărui caracter arbitrar, care s-ar putea manifesta cu siguranță odată cu transferul parțial al cazului.

2.   Context

2.1.

Existența unui spațiu unic de liberă circulație a persoanelor, a capitalurilor, a bunurilor și a serviciilor are ca revers al medaliei apariția unui spațiu transfrontalier în care se pot dezvolta activități infracționale.

2.2.

Din vremuri imemoriale, societățile umane au delegat statului puterea de a-i pedepsi pe cei care încalcă legea și comit infracțiuni, spre deosebire de justiția privată și retributivă bazată pe principiul legii Talionului – „ochi pentru ochi și dinte pentru dinte”.

2.3.

Existența unui ius puniendi, altfel spus posibilitatea ca statul să fie în măsură să îi pedepsească pe cei care, aflându-se pe teritoriul său, îi încalcă legile și, prin urmare, comit infracțiuni sau care, aflându-se pe teritoriu străin, comit infracțiuni împotriva resortisanților săi, este o caracteristică înnăscută și centrală a puterilor suverane ale unui stat (1).

2.4.

Este vorba de o competență suverană de o asemenea importanță pentru state, încât majoritatea constituțiilor rezervă și conferă parlamentelor competența exclusivă de a legifera în acest domeniu.

2.5.

Cu toate acestea, exercitarea ius puniendi, de către stat, a cărei aplicare, în limitele sale maxime, poate duce la privarea de libertate a cetățeanului, trebuie să fie întotdeauna însoțită de un catalog solid al drepturilor fundamentale ale cetățenilor pentru a le proteja de eventuale abuzuri sau de atitudini arbitrare, atât de caracteristice celor care nu respectă noțiunea de stat de drept.

2.6.

După cum s-a menționat anterior, existența unei piețe unice ridică numeroase provocări la nivelul aplicării justiției penale.

2.7.

Existența unui astfel de spațiu transnațional, în care circulația persoanelor, capitalurilor, bunurilor și serviciilor este liberă între state, ar putea permite desfășurarea unei activități infracționale în diferite teritorii în condiții de impunitate sau apariția unor adevărate sanctuare pentru infractori, în lipsa unei urmăriri penale a autorilor infracțiunilor care să aibă, la rândul ei, un caracter transnațional.

2.8.

Pe măsură ce integrarea europeană a progresat, necesitatea unei cooperări mai strânse în domeniul securității și al justiției penale a devenit din ce în ce mai presantă, concretizându-se inițial prin încheierea între statele membre a diverse tratate de extrădare și cooperare judiciară (2), și culminând cu includerea acestei chestiuni în însuși Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), ca o competență partajată între Uniune și statele membre, precum și prin consfințirea creării unui spațiu de libertate, securitate și justiție pe teritoriul lor în întreaga Uniune Europeană (3).

2.9.

Ea se îndreaptă astfel către o cooperare interguvernamentală, întemeiată pe tratatele de cooperare judiciară și de extrădare încheiate între state, în cadrul căreia puterea decizională este partajată între puterea executivă și puterea judecătorească, într-un sistem de cooperare în care puterea decizională revine autorităților judiciare competente, fără nicio ingerință din partea puterii executive, care, spre deosebire de procedura de extrădare, este complet exclusă din acest proces.

2.10.

Această schimbare de paradigmă – care, după cum s-a menționat deja, a fost consacrată în TFUE – are ca piatră de temelie principiul recunoașterii reciproce a deciziilor judiciare în materie penală (4).

2.11.

Cu toate acestea, existența unui spațiu de libertate, securitate și justiție în Uniunea Europeană va fi posibilă numai dacă există un echilibru între principiul libertății, cel al securității și cel al justiției, riscul fiind, în caz contrar, de a submina drepturile, libertățile și garanțiile fundamentale ale fiecărui cetățean în numele unei securități și justiții iluzorii și totalitare.

2.12.

Pentru a suscita încredere în aplicarea principiului recunoașterii reciproce, este necesar ca statele membre să respecte drepturile fundamentale ale cetățenilor în mod egal sau echivalent, astfel încât să ofere încredere și certitudine autorității competente din statul de recunoaștere cu privire la aplicarea deciziei judiciare recunoscute.

2.13.

Acest principiu al recunoașterii reciproce a fost pus în aplicare pentru prima dată, în domeniul dreptului penal, în mandatul european de arestare (5) și, ulterior, în alte instrumente juridice de natură similară, în special, ordinul european de anchetă (6).

2.14.

Regimul mandatului european de arestare, deși consacră principiul recunoașterii reciproce, respectă totuși drepturile, libertățile și garanțiile cetățenilor (7).

3.   Observații generale

3.1.

La fel ca mandatul european de arestare, propunerea supusă examinării, dat fiind că vizează reglementarea modului în care procedurile penale sunt transferate dintr-un stat membru în altul, reprezintă un mijloc de combatere mai eficace și mai rapidă a criminalității, care funcționează în mod transnațional, inclusiv a criminalității organizate.

3.2.

Cu toate acestea, spre deosebire de cazul regimului mandatului european de arestare, prin propunerea supusă examinării, Comisia urmărește crearea unui instrument unic de cooperare judiciară pentru întreaga Uniune Europeană, cu aplicabilitate directă.

3.3.

Prin acest nou regulament se urmărește eliminarea lacunelor actuale din regimul mandatului european de arestare și îmbunătățirea și creșterea eficacității justiției penale europene, de exemplu prin evitarea duplicării procedurilor cu privire la aceleași fapte și aceiași făptași în mai mult de un stat membru, dar și evitarea și prevenirea situațiilor de impunitate cauzate de neefectuarea urmăririi penale.

3.4.

Acest lucru nu poate fi realizat, însă, fără asigurarea respectării stricte a drepturilor fundamentale și individuale pe tot parcursul procedurii, în special a drepturilor persoanelor celor mai vulnerabile, ale persoanelor cu handicap și ale copiilor.

3.5.

Pe de altă parte, propunerea de regulament supusă examinării își propune să sporească securitatea juridică în transferul de proceduri judiciare între statele membre.

3.6.

CESE consideră că toate inițiativele care vizează combaterea criminalității transfrontaliere în statele membre, în special în formele sale cele mai organizate, sunt importante (8).

3.7.

Existența unor organizații criminale care operează pe teritoriul Uniunii Europene și a căror activitate este extrem de dăunătoare pentru societățile europene trebuie să suscite un răspuns comun puternic, deoarece, în caz contrar, rezultatul va fi o situație de impunitate, ceea ce nu este deloc de dorit.

3.8.

Deși această chestiune este o competență partajată între statele membre și Uniunea Europeană (9), CESE consideră că alegerea de către Comisie a instrumentului legislativ utilizat în propunerea supusă examinării – un regulament – este una temerară, dat fiind că această problematică este extrem de sensibilă pentru statele membre, întrucât este o competență inerentă suveranității statului, astfel cum s-a explicat anterior.

3.9.

Cu toate acestea, CESE consideră că opțiunea aleasă este cea mai adecvată, deoarece aceasta este singura modalitate de a atinge obiectivul unei uniformizări a procedurilor în toate statele membre (10).

3.10.

Așa cum se menționează, de altfel, în expunerea de motive a propunerii legislative supuse examinării, criminalitatea transfrontalieră poate fi combătută în mod eficace numai prin instituirea unor norme comune privind transferul procedurilor penale.

3.11.

CESE consideră că protecția drepturilor fundamentale ale cetățenilor, atât din punctul de vedere al suspectului/acuzatului, cât și al victimei, a fost asigurată în mod adecvat în propunerea de regulament supusă examinării, prin prevederea unui catalog standardizat de motive de refuz al transmiterii, precum și prin dreptul suspectului/acuzatului și al victimei de a fi audiate și de a introduce căi de atac.

3.12.

Cu toate acestea, CESE consideră că ar trebui să existe o trimitere explicită în propunerea de regulament atât la Convenția europeană a drepturilor omului, cât și la Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum și la alte instrumente juridice care vizează protecția drepturilor fundamentale (11).

3.13.

CESE atrage atenția că posibilitatea ca procedurile penale să fie transferate din statele în care se aplică principiul legalității (12) în state în care se aplică principiul oportunității (13) poate constitui un factor care l-ar putea ajuta pe făptaș să obțină o pedeapsă mai favorabilă, ceea ce ar putea fi prejudiciabil în raport cu obiectivele urmărite de actul legislativ supus examinării (14).

3.14.

În opinia CESE, este extrem de pozitiv că procedurile sunt transmise între autoritățile judiciare ale statelor membre prin mijloace digitale.

3.15.

Cu toate acestea, posibilitatea de a utiliza canalul de comunicare pe suport de hârtie ar trebui să fie menținută și ar trebui să se garanteze că informațiile sunt accesibile tuturor, în special persoanelor celor mai vulnerabile (15).

3.16.

Cu toate acestea, CESE subliniază că, în acest scop, nu este suficient să se creeze o aplicație comună cu norme comune. Este necesar să se creeze o infrastructură puternică la nivelul Uniunii, care să fie comună tuturor statelor membre și interoperabilă între diferitele sisteme utilizate de statele membre.

3.17.

După cum s-a subliniat deja în avizele anterioare (16), CESE consideră că aceste investiții ar trebui să fie acoperite din fonduri care să fie furnizate de Uniune.

3.18.

După cum s-a menționat deja în diferite avize anterioare (17), CESE consideră că, pentru a asigura aplicarea corectă a acestui act legislativ, este necesară formarea practicienilor, atât în acest domeniu, cât și în ceea ce privește utilizarea întregului sistem digital care va sprijini transferul cazurilor între statele membre.

3.19.

O astfel de formare ar trebui să țină seama de particularitățile și nevoile persoanelor suspectate/acuzate, ale martorilor și ale victimelor vulnerabile.

3.20.

Deși formarea ar trebui să se adreseze în special judecătorilor și procurorilor, CESE consideră că este important să se intensifice și formarea altor actori-cheie din procesul judiciar, cum ar fi avocații, traducătorii și alte persoane (18).

3.21.

CESE subliniază că traducerile tuturor documentelor prezentate în dosarul transmis ar trebui să fie cât mai precise și mai fiabile posibil.

3.22.

Este important ca statele membre să se asigure că traducerea documentelor din dosar este fiabilă.

3.23.

CESE consideră că propunerea de regulament supusă examinării ar trebui să prevadă o dispoziție care să interzică realizarea traducerii prin mijloace mecanice, informatice sau utilizând inteligența artificială.

3.24.

Traducerile efectuate fără intervenția unei ființe umane ar putea conduce la concluzii eronate și, prin urmare, la procese inechitabile și la decizii greșite.

3.25.

CESE atrage atenția că necesitatea asumării costurilor aferente traducerii documentelor care fac parte din procedură ar putea duce la o calitate mai scăzută a traducerii efectuate, ceea ce ar avea drept rezultat limitarea drepturilor și garanțiilor părților la procedură.

3.26.

CESE consideră că persoanei suspectate/acuzate, precum și victimei, ar trebui să li se acorde dreptul la contestație/recurs în legătură cu aspectele legate de traducerea cazului.

3.27.

În cele din urmă, două observații finale:

3.28.

Propunerea de regulament nu oferă nicio soluție în cazul unui conflict negativ de jurisdicții.

3.28.1.

Cu alte cuvinte, în cazul în care autoritatea judiciară a statului solicitat refuză să transmită procedura, există riscul ca urmărirea penală să nu continue, dat fiind că autoritățile celor două state membre în cauză consideră că nu sunt competente să continue procedura penală.

3.28.1.1.

În aceste cazuri, CESE consideră că ar trebui să se prevadă o procedură judiciară de soluționare a acestor conflicte, ceea ce ar putea implica atribuirea competenței de a soluționa astfel de conflicte Curții de Justiție a Uniunii Europene.

3.28.2.

Nu în ultimul rând, CESE consideră că, după acceptarea transferului procedurii penale, autoritatea solicitantă ar trebui să transmită originalul dosarului în totalitate, împreună cu traducerea acestuia, sau o copie a acestuia.

3.28.2.1.

Prin urmare, CESE consideră că ar trebui eliminată menționarea posibilității de a transmite doar „părțile relevante” ale dosarului, deoarece acest lucru pune în pericol dreptul la apărare al persoanei suspectate/acuzate sau al victimelor.

3.28.2.2.

Astfel se evită tentația de a trimite, în mod arbitrar, acte de procedură care ar putea fi mai favorabile unora dintre părți.

---

(1)  Trebuie remarcat că aplicarea dreptului străin în cazul infracțiunilor comise pe un anumit teritoriu a constituit întotdeauna pentru resortisanții acelui teritoriu o manifestare clară a pierderii suveranității de stat – un exemplu în acest sens fiind situația din China de la sfârșitul secolului 19, când statele europene au forțat statul chinez să permită ca resortisanții lor să fie judecați în privat și în conformitate cu legislația țărilor lor de origine.

(2)  În acest sens, a se vedea Convenția europeană de extrădare din 1957, Convenția europeană de asistență judiciară în materie penală din 20 aprilie 1959, Convenția europeană privind transferul de proceduri în materie penală din 15 mai 1972, Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen și numeroasele tratate multilaterale și bilaterale de extrădare încheiate între diferitele state membre.

(3)  A se vedea articolul 3 alineatul (2) și articolul 4 alineatul (2) litera (j), precum și titlul V, în special articolele 67 și 82 din TFUE.

(4)  Principiul recunoașterii reciproce a deciziilor judiciare în materie penală, consacrat la articolul 67 alineatul (3) din TFUE, constă, în cele din urmă, în recunoașterea unei decizii judiciare adoptate de o autoritate competentă a unui stat membru de către o altă autoritate competentă a unui alt stat membru, ale cărei efecte în statul de recunoaștere ar trebui să fie echivalente cu cele produse de o autoritate națională competentă [a se vedea Manuel Monteiro Guedes – Do mandado de detenção europeu (Despre mandatul european de arestare), p. 65, Almedina, Coimbra, 2006]. Principiul recunoașterii reciproce a deciziilor judiciare este contrar principiului dublei incriminări, caracteristic tratatelor de extrădare și din care rezultă că, pentru ca extrădarea să aibă loc, faptele reproșate persoanei suspectate sau acuzate trebuie să fie calificate drept infracțiuni fie în temeiul dreptului statului solicitant, fie în cel al dreptului statului solicitat.

(5)  A se vedea, cu privire la mandatul european de arestare – Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre (JO L 190, 18.7.2002, p. 1), astfel cum a fost modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009 de modificare a Deciziilor-cadru 2002/584/JAI, 2005/214/JAI, 2006/783/JAI, 2008/909/JAI și 2008/947/JAI, de consolidare a drepturilor procedurale ale persoanelor și de încurajare a aplicării principiului recunoașterii reciproce cu privire la deciziile pronunțate în absența persoanei în cauză de la proces (JO L 81, 27.3.2009, p. 24).

(6)  Cu privire la ordinul european de anchetă, a se vedea Directiva 2014/41/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind ordinul european de anchetă în materie penală (JO L 130, 1.5.2014, p. 1).

(7)  Acest lucru reiese perfect din enumerarea motivelor de refuz al mandatului european de arestare care pot fi invocate de autoritatea competentă a țării de recunoaștere, din limitele aplicării mandatului însuși și, în sfârșit, din stabilirea drepturilor procedurale ale persoanei suspectate/acuzate.

(8)  CESE, în avizul său privind Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor – Digitalizarea justiției în Uniunea Europeană. O panoplie de posibilități [COM(2020) 710 final] (JO C 286, 16.7.2021, p. 88), a considerat că digitalizarea justiției este un instrument esențial de asigurare a unei cooperări reale între autoritățile statelor membre în combaterea practicilor infracționale care dăunează grav spațiului european.

(9)  A se vedea articolul 4 alineatul (2) litera (j) din TFUE.

(10)  Acest lucru ar putea duce la un proces de federalizare, în cadrul căruia vor trebui respectate sensibilitățile naționale.

(11)  Este important să se definească conceptele drepturilor fundamentale a căror apărare este vizată, chiar dacă articolul 51 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene impune statelor membre să respecte aceste drepturi în ceea ce privește aplicarea „[…] dreptului Uniunii […]”, indiferent dacă este primar sau secundar.

(12)  Doctrina juridică definește principiul legalității în cadrul procedurii penale ca fiind obligația legală impusă autorității judiciare de a continua urmărirea penală, fără a fi posibilă definirea pedepsei prin negociere cu persoana suspectată/acuzată.

(13)  Spre deosebire de principiul legalității, principiul oportunității permite autorității judiciare care continuă procedura penală să poată negocia cu persoana suspectată/acuzată pedeapsa care urmează să îi fie aplicată, instanța având doar rolul de a contrasemna acordul încheiat.

(14)  Prezenta propunere de regulament nu poate servi drept instrument pentru ca persoana suspectată/acuzată să poată „atenua” măsurile coercitive la care este supusă în cursul fazei de anchetă sau amploarea pedepsei la care poate fi condamnată.

(15)  Avizul Comitetului Economic și Social European privind Propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind digitalizarea cooperării judiciare și a accesului la justiție în cadrul procedurilor transfrontaliere în materie civilă, comercială și penală și de modificare a anumitor acte din domeniul cooperării judiciare [COM(2021) 759 final – 2021/0394 (COD)], Propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivei 2003/8/CE a Consiliului, a Deciziilor-cadru 2002/465/JAI, 2002/584/JAI, 2003/577/JAI, 2005/214/JAI, 2006/783/JAI, 2008/909/JAI, 2008/947/JAI, 2009/829/JAI și 2009/948/JAI ale Consiliului și a Directivei 2014/41/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește digitalizarea cooperării judiciare [COM(2021) 760 final-2021/0395 (COD)] (JO C 323, 26.8.2022, p. 77).

(16)   JO C 286, 16.7.2021, p. 88.

(17)   JO C 323, 26.8.2022, p. 77 și JO C 286, 16.7.2021, p. 88.

(18)  În aceeași ordine de idei, a se vedea „Asigurarea justiției în UE – o strategie europeană în materie de formare judiciară pentru perioada 2021-2024” [COM(2020) 713].