EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 52022PC0506

Propunere de DECIZIE DE PUNERE ÎN APLICARE A CONSILIULUI de modificare a Deciziei de punere în aplicare (UE) 2020/1346 privind acordarea unui sprijin temporar Republicii Elene în temeiul Regulamentului (UE) 2020/672 pentru atenuarea riscurilor de șomaj în situația de urgență generată de epidemia de COVID-19

COM/2022/506 final

Bruxelles, 28.9.2022

COM(2022) 506 final

2022/0309(NLE)

Propunere de

DECIZIE DE PUNERE ÎN APLICARE A CONSILIULUI

de modificare a Deciziei de punere în aplicare (UE) 2020/1346 privind acordarea unui sprijin temporar Republicii Elene în temeiul Regulamentului (UE) 2020/672 pentru atenuarea riscurilor de șomaj în situația de urgență generată de epidemia de COVID-19


EXPUNERE DE MOTIVE

1.CONTEXTUL PROPUNERII

Motivele și obiectivele propunerii

   

Regulamentul (UE) 2020/672 al Consiliului („Regulamentul SURE”) stabilește cadrul juridic pentru acordarea de asistență financiară din partea Uniunii statelor membre care sunt afectate sau grav amenințate de o perturbare economică importantă cauzată de epidemia de COVID-19. Sprijinul acordat în temeiul SURE servește la finanțarea, în principal, a schemelor privind reducerea timpului de muncă sau a unor măsuri similare care vizează protejarea angajaților și a persoanelor care desfășoară o activitate independentă, reducând astfel incidența șomajului și pierderea veniturilor, precum și la finanțarea, în subsidiar, a unor măsuri legate de sănătate, în special la locul de muncă.

La 6 august 2020, Grecia a solicitat asistență financiară din partea Uniunii, iar la 25 septembrie 2020, prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2020/1346, Consiliul a acordat asistență financiară Greciei în vederea completării eforturilor naționale întreprinse pentru a contracara impactul epidemiei de COVID-19 și a răspunde la consecințele socioeconomice ale acesteia pentru lucrători și pentru persoanele care desfășoară o activitate independentă.

La 9 martie 2021, Grecia a solicitat o nouă asistență financiară din partea Uniunii în temeiul Regulamentului SURE. Ca urmare a acestei cereri, Decizia de punere în aplicare (UE) 2020/1346 a Consiliului a fost modificată prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/679 a Consiliului din 23 aprilie 2021.

La 1 septembrie 2022, Grecia a solicitat pentru a treia oară asistență financiară din partea Uniunii în temeiul Regulamentului SURE.

În conformitate cu articolul 6 alineatul (2) din Regulamentul SURE, Comisia a consultat autoritățile elene pentru a verifica creșterea neprevăzută și semnificativă, generată de pandemia de COVID-19, a cheltuielilor efective și planificate legate direct de măsurile care vizează piața muncii luate de autoritățile elene. Mai exact, este vorba despre măsurile existente menționate în Decizia de punere în aplicare (UE) 2020/1346 a Consiliului:

(a)o indemnizație specială pentru angajații din sectorul privat ale căror contracte de muncă au fost suspendate, introdusă prin Actul legislativ din 14 martie 2020. Măsura respectivă avea ca scop să protejeze locurile de muncă din întreprinderile care și-au încetat activitatea în urma unui ordin al administrației publice sau care aparțin de sectoare economice puternic afectate de epidemia de COVID-19 și consta în acordarea unei indemnizații lunare speciale de 534 EUR angajaților ale căror contracte de muncă au fost suspendate. Măsura, în vigoare de la jumătatea lunii martie 2020, a fost prelungită până la 31 ianuarie 2022. Condiția prealabilă pentru a beneficia de această schemă este ca angajatorul să mențină același număr de angajați (însemnând exact aceiași angajați) pentru o perioadă egală cu perioada în care a fost suspendat contractul de muncă.

(b)finanțarea de către stat a contribuțiilor la asigurările sociale pentru angajații care beneficiază de indemnizația specială menționată la litera (a). Condiția prealabilă pentru a beneficia de această schemă este ca angajatorul să mențină același număr de angajați (însemnând exact aceiași angajați) pentru o perioadă egală cu perioada în care a fost suspendat contractul de muncă.

Grecia a furnizat Comisiei informațiile relevante.

Ținând seama de dovezile disponibile, Comisia propune Consiliului să adopte o decizie de punere în aplicare pentru a acorda Greciei asistență financiară în temeiul Regulamentului SURE, în sprijinul măsurilor menționate mai sus.

Coerența cu dispozițiile existente în domeniul de politică vizat

Prezenta propunere este în deplină concordanță cu Regulamentul (UE) 2020/672 al Consiliului, în temeiul căruia este formulată.

Prezenta propunere completează un alt instrument legislativ al Uniunii prin care se acordă sprijin statelor membre în caz de urgență, și anume Regulamentul (CE) nr. 2012/2002 al Consiliului din 11 noiembrie 2002 de instituire a Fondului de Solidaritate al Uniunii Europene (FSUE) [„Regulamentul (CE) nr. 2012/2002”]. Regulamentul (UE) 2020/461 al Parlamentului European și al Consiliului, care modifică respectivul instrument pentru a-i extinde domeniul de aplicare la urgențele majore din domeniul sănătății publice și pentru a defini operațiuni specifice eligibile pentru finanțare, a fost adoptat la 30 martie 2020.

Coerența cu alte politici ale Uniunii

Propunerea face parte dintr-o serie de măsuri elaborate ca răspuns la actuala pandemie de COVID-19, cum ar fi „Inițiativa pentru investiții ca reacție la coronavirus”, și vine în completarea altor instrumente care sprijină ocuparea forței de muncă, cum ar fi Fondul social european și Fondul european pentru investiții strategice (FEIS)/InvestEU. Întrucât recurge la luarea și la acordarea de împrumuturi în această situație specifică generată de epidemia de COVID-19 în vederea sprijinirii statelor membre, prezenta propunere acționează ca o a doua linie de apărare pentru finanțarea schemelor privind reducerea timpului de muncă și a măsurilor similare, contribuind la protejarea locurilor de muncă și, implicit, a angajaților și a persoanelor care desfășoară activități independente, împotriva riscului de șomaj.

2.TEMEI JURIDIC, SUBSIDIARITATE ȘI PROPORȚIONALITATE

Temeiul juridic

Temeiul juridic al prezentului instrument este Regulamentul (UE) 2020/672 al Consiliului.

Subsidiaritate (în cazul competenței neexclusive)

Propunerea a fost formulată în urma unei solicitări a unui stat membru și demonstrează solidaritatea europeană prin furnizarea de asistență financiară din partea Uniunii sub formă de împrumuturi temporare acordate unui stat membru afectat de epidemia de COVID-19. Ca o a doua linie de apărare, această asistență financiară sprijină temporar cheltuielile publice majorate ale administrației publice în ceea ce privește schemele de reducere a timpului de muncă și măsurile similare, pentru a ajuta statul solicitant să protejeze locurile de muncă și, implicit, angajații și persoanele care desfășoară activități independente, împotriva riscului de șomaj și de pierdere de venituri.

Acest sprijin va ajuta populația afectată și va contribui la atenuarea impactului economic și societal direct generat de actuala criză provocată de pandemia de COVID-19.

Proporționalitate

Propunerea respectă principiul proporționalității. Ea nu depășește ceea ce este necesar pentru îndeplinirea obiectivelor urmărite de instrument.

3.REZULTATELE EVALUĂRILOR EX POST, ALE CONSULTĂRILOR CU PĂRȚILE INTERESATE ȘI ALE EVALUĂRILOR IMPACTULUI

Consultări cu părțile interesate

Deoarece propunerea a trebuit să fie elaborată în regim de urgență, pentru a putea fi adoptată la timp de Consiliu, nu s-a putut realiza o consultare a părților interesate.

Evaluarea impactului

Având în vedere caracterul urgent al propunerii, nu a fost efectuată o evaluare a impactului.

4.IMPLICAȚII BUGETARE

Comisia ar trebui să poată contracta împrumuturi pe piețele financiare în scopul transformării acestora în împrumuturi acordate statului membru care solicită asistență financiară în temeiul instrumentului SURE.

În plus față de furnizarea de garanții din partea statelor membre, în cadru sunt integrate și alte garanții pentru a asigura soliditatea financiară a programului:

·o abordare riguroasă și conservatoare a gestiunii financiare;

·o structură a portofoliului de împrumuturi care să limiteze riscul de concentrare, expunerea anuală și expunerea excesivă față de oricare stat membru, asigurând, în același timp, resurse suficiente pentru statele membre care au cea mai mare nevoie de sprijin; și

·posibilități de reînnoire a creditelor.

2022/0309 (NLE)

Propunere de

DECIZIE DE PUNERE ÎN APLICARE A CONSILIULUI

de modificare a Deciziei de punere în aplicare (UE) 2020/1346 privind acordarea unui sprijin temporar Republicii Elene în temeiul Regulamentului (UE) 2020/672 pentru atenuarea riscurilor de șomaj în situația de urgență generată de epidemia de COVID-19

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) 2020/672 al Consiliului din 19 mai 2020 privind instituirea unui instrument european de sprijin temporar pentru atenuarea riscurilor de șomaj într-o situație de urgență (SURE) ca urmare a epidemiei de COVID-19 1 , în special articolul 6 alineatul (1),

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

întrucât:

(1)În urma unei solicitări din partea Greciei din 6 august 2020, Consiliul, prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2020/1346 2 , a acordat Greciei asistență financiară sub forma unui împrumut în valoare de maximum 2 728 000 000 EUR, cu o scadență medie maximă de 15 ani și o perioadă de valabilitate de 18 luni, în vederea completării eforturilor naționale întreprinse pentru a contracara impactul epidemiei de COVID-19 și a răspunde la consecințele socioeconomice ale acesteia pentru lucrători și pentru persoanele care desfășoară o activitate independentă.

(2)Împrumutul urma să fie utilizat de Grecia pentru a finanța schemele privind reducerea timpului de muncă și măsurile similare menționate la articolul 3 din Decizia de punere în aplicare (UE) 2020/1346.

(3)În urma unei a doua solicitări din partea Greciei din 9 martie 2021, Consiliul, prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/679 3 de modificare a Deciziei de punere în aplicare (UE) 2020/1346, a acordat Greciei o asistență financiară suplimentară în valoare de 2 537 000 000 EUR, majorând cuantumul maxim al împrumutului la 5 265 000 000 EUR, cu o scadență medie maximă de 15 ani și o perioadă de valabilitate de 18 luni, în vederea completării eforturilor naționale întreprinse pentru a contracara impactul epidemiei de COVID-19 și a răspunde la consecințele socioeconomice ale acesteia pentru lucrători.

(4)Împrumutul suplimentar urma să fie utilizat de Grecia pentru a finanța schemele privind reducerea timpului de muncă și măsurile similare menționate la articolul 3 din Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/679 de modificare a Deciziei de punere în aplicare (UE) 2020/1346.

(5)Epidemia de COVID-19 continuă să imobilizeze o parte substanțială a forței de muncă din Grecia. Acest lucru a dus la o nouă creștere neprevăzută și semnificativă a cheltuielilor publice ale Greciei în ceea ce privește măsurile menționate la articolul 3 literele (a) și (b) din Decizia de punere în aplicare (UE) 2020/1346.

(6)Epidemia de COVID-19 și măsurile extraordinare puse în aplicare de Grecia în 2020, 2021 și 2022 pentru a limita epidemia și impactul său socioeconomic și asupra sănătății au avut și continuă să aibă un impact considerabil asupra finanțelor publice. În 2020, Grecia avea un deficit public de 10,2 % și o datorie publică de 206,3 % din produsul intern brut (PIB), care s-au redus la 7,4 % și, respectiv, 193,3 % la sfârșitul anului 2021. Potrivit previziunilor Comisiei din primăvara anului 2022, Grecia ar urma să înregistreze un deficit public de 4,3 % și o datorie publică de 185,7 % din PIB până la sfârșitul anului 2022. Conform previziunilor intermediare ale Comisiei din vara anului 2022, PIB-ul Greciei urmează să crească cu 4,0 % în 2022.

(7)La 1 septembrie 2022, Grecia a solicitat o nouă asistență financiară din partea Uniunii, în cuantum de 900 000 000 EUR, în vederea completării în continuare a eforturilor naționale întreprinse în 2020, 2021 și 2022 pentru a contracara impactul epidemiei de COVID-19 și a răspunde la consecințele socioeconomice ale acesteia pentru lucrători. În mod concret, Grecia a prelungit schemele privind reducerea timpului de muncă și măsurile similare prevăzute la considerentele (8) și (9).

(8)Mai precis, cererea Greciei se referă la „Actul legislativ din 14 martie 2020” 4 , menționat la articolul 3 litera (a) din Decizia de punere în aplicare (UE) 2020/1346, prin care a fost introdusă o indemnizație specială pentru angajații din sectorul privat ale căror contracte de muncă au fost suspendate. Această măsură urmărește să protejeze locurile de muncă din întreprinderile care și-au încetat activitatea în urma unui ordin al administrației publice sau care aparțin de sectoare economice puternic afectate de epidemia de COVID-19 și se referă la acordarea unei indemnizații lunare speciale de 534 EUR angajaților ale căror contracte de muncă sunt suspendate. Condiția prealabilă pentru a beneficia de această schemă este ca angajatorul să mențină același număr de angajați (însemnând exact aceiași angajați) pentru o perioadă egală cu perioada în care a fost suspendat contractul de muncă. Măsura a fost prelungită până la 31 ianuarie 2022.

(9)În plus, autoritățile au introdus finanțarea de către stat a contribuțiilor la asigurările sociale pentru angajații care beneficiază de indemnizația specială menționată la considerentul (8), astfel cum se menționează la articolul 3 litera (b) din Decizia de punere în aplicare (UE) 2020/1346. Condiția prealabilă pentru a beneficia de această schemă este ca angajatorul să mențină același număr de angajați (însemnând exact aceiași angajați) pentru o perioadă egală cu perioada în care a fost suspendat contractul de muncă.

(10)Grecia îndeplinește condițiile pentru a solicita asistență financiară prevăzute la articolul 3 din Regulamentul (UE) 2020/672. Grecia a furnizat Comisiei dovezi corespunzătoare conform cărora cheltuielile publice efective și planificate au crescut cu 6 477 014 989 EUR de la 1 februarie 2020 din cauza măsurilor naționale luate pentru contracararea efectelor socioeconomice ale epidemiei de COVID-19. Aceasta constituie o creștere neprevăzută și semnificativă, fiind de asemenea legată de o prelungire a măsurilor naționale existente legate direct de scheme privind reducerea timpului de muncă și de măsuri similare care acoperă o proporție semnificativă a întreprinderilor și a forței de muncă din Grecia. Grecia intenționează să finanțeze 312 014 989 EUR din fondurile sale proprii.

(11)Comisia a consultat Grecia și a verificat creșterea neprevăzută și semnificativă a cheltuielilor publice efective și planificate legate direct de scheme privind reducerea timpului de muncă și de măsuri similare, astfel cum se menționează în cererea din 1 septembrie 2022, în conformitate cu articolul 6 din Regulamentul (UE) 2020/672.

(12)Prin urmare, trebuie acordată asistență financiară pentru a ajuta Grecia să contracareze efectele socioeconomice ale perturbării economice importante cauzate de epidemia de COVID-19. Comisia trebuie să adopte deciziile privind scadențele, dimensiunea și deblocarea ratelor și a tranșelor în strânsă cooperare cu autoritățile naționale.

(13)Având în vedere că perioada de disponibilitate indicată în Decizia de punere în aplicare (UE) 2020/1346 a expirat, este necesară o nouă perioadă de disponibilitate pentru asistența financiară suplimentară. Perioada de disponibilitate de 18 luni a asistenței financiare acordate prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2020/1346 trebuie prelungită cu 21 de luni și, în consecință, perioada totală de disponibilitate trebuie să fie de 39 de luni începând din prima zi după data la care Decizia de punere în aplicare (UE) 2020/1346 produce efecte.

(14)Grecia și Comisia trebuie să ia în considerare prezenta decizie în acordul de împrumut menționat la articolul 8 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2020/672.

(15)Prezenta decizie nu trebuie să aducă atingere rezultatelor niciuneia dintre procedurile legate de denaturarea funcționării pieței interne care este posibil să fie întreprinse, în special în temeiul articolelor 107 și 108 din tratat. Aceasta nu prevalează asupra cerinței ca statele membre să notifice Comisiei potențialele ajutoare de stat în temeiul articolului 108 din tratat.

(16)Grecia trebuie să informeze periodic Comisia cu privire la execuția cheltuielilor publice planificate, pentru a-i permite acesteia să evalueze măsura în care Grecia a executat aceste cheltuieli.

(17)Decizia de a acorda asistență financiară a fost luată ținând seama de nevoile existente și preconizate ale Greciei, precum și de cererile de asistență financiară în temeiul Regulamentului (UE) 2020/672 deja înaintate sau prevăzute a fi înaintate de alte state membre, aplicând în același timp principiile egalității de tratament, solidarității, proporționalității și transparenței,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Decizia de punere în aplicare (UE) 2020/1346 se modifică după cum urmează:

(1)    Articolul 2 se modifică după cum urmează:

(a) alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1) Uniunea pune la dispoziția Greciei un împrumut de maximum 6 165 000 000 EUR. Împrumutul are o scadență medie de maximum 15 ani.”;

(b) alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:

„(2) Perioada de disponibilitate a asistenței financiare acordate prin prezenta decizie este de 39 de luni începând din prima zi după data la care prezenta decizie produce efecte.”;

(c) alineatul (4) se înlocuiește cu următorul text:

„(4) Plata primei rate se efectuează sub rezerva intrării în vigoare a acordului de împrumut prevăzut la articolul 8 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2020/672. Plata oricăror rate ulterioare se efectuează în conformitate cu clauzele acordului de împrumut respectiv sau, dacă este cazul, sub rezerva intrării în vigoare a unui act adițional la acesta sau a unui acord de împrumut modificat încheiat între Grecia și Comisie care înlocuiește acordul de împrumut inițial.”;

(2)    Articolul 3 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 3

Grecia poate finanța următoarele măsuri:

(a) o indemnizație specială acordată angajaților ale căror contracte de muncă au fost suspendate, prevăzută la articolul 13 din Actul legislativ din 14 martie 2020, astfel cum a fost prelungită ultima dată prin Legea nr. 4778/2021 din 19 februarie 2021 și « Decizia ministerială nr. 3512/2021 »;

(b) plata contribuțiilor la asigurările sociale pentru angajații vizați de măsura menționată la litera (a) de la prezentul articol, prevăzută la articolul 13 din Actul legislativ din 14 martie 2020, astfel cum a fost prelungită ultima dată prin Legea nr. 4778/2021 din 19 februarie 2021 și « Decizia ministerială nr. 3512/2021 »;

(c) o indemnizație specială pentru profesioniștii care desfășoară activități independente, prevăzută la articolul 8 din « Actul legislativ din 20 martie 2020 »;

(d) o schemă privind reducerea timpului de muncă, prevăzută la articolul 31 din « Legea nr. 4690/2020 »;

(e) plata contribuțiilor angajatorului la asigurările sociale pentru angajații întreprinderilor sezoniere din sectorul terțiar, prevăzută la articolul 123 din « Legea nr. 4714/2020 ».”.

Articolul 2

Prezenta decizie se adresează Republicii Elene.

Adoptată la Bruxelles,

   Pentru Consiliu

   Președintele

(1)    JO L 159, 20.5.2020, p. 1.
(2)    Decizia de punere în aplicare (UE) 2020/1346 a Consiliului din 25 septembrie 2020 privind acordarea unui sprijin temporar Republicii Elene în temeiul Regulamentului (UE) 2020/672 pentru atenuarea riscurilor de șomaj în situația de urgență generată de epidemia de COVID-19, JO L 314, 29.9.2020, p. 21.
(3)    Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/679 a Consiliului din 23 aprilie 2021 de modificare a Deciziei de punere în aplicare (UE) 2020/1346 privind acordarea unui sprijin temporar Republicii Elene în temeiul Regulamentului (UE) 2020/672 pentru atenuarea riscurilor de șomaj în situația de urgență generată de epidemia de COVID-19, JO L 144, 27.4.2021, p. 16.
(4)    „Actul legislativ din 14 martie 2020” (JO A΄ 64/2020), ratificat prin articolul 3 din „Legea nr. 4682/2020” (JO A΄ 76/2020); „Actul legislativ din 1 mai 2020” (JO A΄ 90/2020), ratificat prin articolul 2 din Legea nr. 4690/2020 (JO A΄ 104/2020); „Legea nr. 4714/2020” (JO A΄ 148/2020); „Legea nr. 4722/2020” (JO A΄ 177/2020); „Legea nr. 4756/2020” (JO A΄ 235/2020); „Legea nr. 4778/2021” (JO A΄ 26/2021); „Decizia ministerială nr. 12998/232/2020” (JO B΄ 1078/2020), „Decizia ministerială nr. 16073/287/2020” (JO B΄ 1547/2020), „Decizia ministerială nr. 17788/346/2020” (JO B΄ 1779/2020), „Decizia ministerială nr. 23102/477/2020” (JO B΄ 2268/2020), „Decizia ministerială nr. 49989/1266/2020” (JO B΄ 5391/2020); „Decizia ministerială nr. 45742/1748/2020” (JO B΄ 5515/2020); „Decizia ministerială nr. 3208/108” (JO B΄ 234/2021); „Decizia ministerială nr. 4374/131” (JO B΄ 345); „Decizia ministerială nr. 9500/322/2021” (JO B΄ 821/2021); „Decizia ministerială nr. 22547/2021” (JO B΄ 1683/2021); „Decizia ministerială nr. 28631” (JO B΄ 2012/2021); „Decizia ministerială nr. 47100/2021” (JO B΄ 2975/2021); „Decizia ministerială nr. 51320/2021” (JO B΄ 3127/2021); „Decizia ministerială nr. 58921/2021” (JO B΄ 3637/2021); „Decizia ministerială nr. 74831/2021” (JO B΄ 4593/2021); „Decizia ministerială nr. 105596/2021” (JO B΄ 6076/2021); „Decizia ministerială nr. 109412/2021” (JO B΄ 6368/2021); și „Decizia ministerială nr. 3512/2021” (JO B΄ 103/2021).
Top