Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 52022M10689

    Notificare prealabilă a unei concentrări (Cazul M.10689 – OCP GROUP / KOCH INDUSTRIES / JORF FERTILIZER COMPANY) Caz care poate face obiectul procedurii simplificate (Text cu relevanță pentru SEE) 2022/C 145/12

    PUB/2022/251

    JO C 145, 1.4.2022, p. 15–16 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, GA, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    1.4.2022   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    C 145/15


    Notificare prealabilă a unei concentrări

    (Cazul M.10689 – OCP GROUP / KOCH INDUSTRIES / JORF FERTILIZER COMPANY)

    Caz care poate face obiectul procedurii simplificate

    (Text cu relevanță pentru SEE)

    (2022/C 145/12)

    1.   

    La data de 24 martie 2022, Comisia Europeană a primit, în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (1), o notificare a unei concentrări propuse.

    Notificarea vizează următoarele întreprinderi:

    OCP S.A. („OCP”, Maroc);

    KAES Phosphate Holdings, LLC („ KAES”, SUA), deținută indirect de Koch Ag &Energy Solutions, LLC („KAES Parent”, SUA) și controlată în ultimă instanță de Koch Industries, Inc. („KII”, SUA);

    JORF Fertiliser Company III, S.A. („JFC III”, Maroc), o filială deținută integral de OCP.

    Întreprinderile OCP și KAES vor dobândi, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) și al articolului 3 alineatul (4) din Regulamentul privind concentrările economice, controlul în comun asupra întreprinderii JFC III.

    Concentrarea se realizează prin achiziționare de acțiuni.

    2.   

    Activitățile economice ale întreprinderilor respective sunt:

    Întreprinderea OCP și filialele sale sunt producători, furnizori și distribuitori de îngrășăminte fosfatice la nivel mondial (inclusiv DAP, MAP, TSP, NP, NPK și NPS). De asemenea, OCP își desfășoară activitatea și în domeniul extracției și vânzării de rocă fosfatică și de conversie a acesteia în acid fosforic, ocupându-se atât cu vânzarea cât și cu prelucrarea acesteia în vederea producerii de îngrășăminte fosfatice.

    Întreprinderea KAES este o filială indirectă a KAES Parent, controlată în ultimă instanță de KII, care controlează un portofoliu divers de societăți implicate în rafinare și produse chimice, echipamente și tehnologii de prelucrare și control al poluării, minerale, îngrășăminte, comerț și servicii în domeniul materiilor prime, polimeri și fibre, sticlă, produse forestiere și de consum, conectori electronici, imprimare și ambalare, programe informatice pentru întreprinderi și investiții. KII își desfășoară activitatea în domeniul îngrășămintelor și sulfului prin intermediul KAES Parent.

    Întreprinderea JFC III este o filială a întreprinderii OCP, care exploatează o unitate de producție la fabrica Jorf Lasfar, unde produce acid fosforic și îngrășăminte fosfatice – DAP, MAP, NPK, NPS și NP.

    3.   

    În urma unei examinări prealabile, Comisia Europeană constată că tranzacția notificată ar putea intra sub incidența Regulamentului privind concentrările economice. Cu toate acestea, nu se ia o decizie finală în această privință.

    În conformitate cu Comunicarea Comisiei privind o procedură simplificată de analiză a anumitor concentrări în temeiul Regulamentului (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (2), trebuie precizat că acest caz poate fi tratat conform procedurii prevăzute în comunicare.

    4.   

    Comisia Europeană invită părțile terțe interesate să îi prezinte eventualele observații cu privire la operațiunea propusă.

    Observațiile trebuie să parvină Comisiei Europene în termen de cel mult 10 zile de la data publicării prezentei. Trebuie menționată întotdeauna următoarea referință:

    M.10689 – OCP GROUP / KOCH INDUSTRIES / JORF FERTILIZER COMPANY

    Observațiile pot fi trimise Comisiei prin e-mail, prin fax sau prin poștă. Vă rugăm să utilizați datele de contact de mai jos:

    E-mail: COMP-MERGER-REGISTRY@ec.europa.eu

    Fax +32 22964301

    Adresă poștală:

    European Commission

    Directorate-General for Competition

    Merger Registry

    1049 Bruxelles/Brussel

    BELGIQUE/BELGIË


    (1)  JO L 24, 29.1.2004, p. 1 („Regulamentul privind concentrările economice”).

    (2)  JO C 366, 14.12.2013, p. 5.


    Top