Publicarea documentului unic modificat ca urmare a aprobării unei modificări minore în conformitate cu articolul 53 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012

(2021/C 89/09)

Comisia Europeană a aprobat această modificare minoră în temeiul articolului 6 alineatul (2) al treilea paragraf din Regulamentul delegat (UE) nr. 664/2014 al Comisiei (1).

Cererea de aprobare a acestei modificări minore poate fi consultată în baza de date eAmbrosia a Comisiei.

DOCUMENT UNIC

„MIEL DE GALICIA”/„MEL DE GALICIA”

Nr. UE: PGI-ES-0278-AM01 – 16.9.2020

DOP ( ) IGP (X)

1.   Denumirea (denumirile)

„Miel de Galicia”/„Mel de Galicia”

2.   Statul membru sau țara terță

Spania

3.   Descrierea produsului agricol sau alimentar

3.1.   Tipul de produs

Clasa 1.4. Alte produse de origine animală

3.2.   Descrierea produsului căruia i se aplică denumirea de la punctul 1

Produsul care face obiectul indicației geografice protejate (IGP) „Miel de Galicia” sau „Mel de Galicia” este definit ca miere prezentând toate caracteristicile stabilite în caietul de sarcini și ale cărei producție, prelucrare și ambalare respectă toate cerințele prevăzute de caietul respectiv, de manualul de calitate și de legislația în vigoare. Această miere este produsă în stupi cu rame mobile și se obține prin decantare sau centrifugare. Mierea poate avea consistență lichidă, cristalizată sau cremoasă. Se poate prezenta, de asemenea, sub forma fagurilor de miere.

În funcție de originea sa botanică, „Miel de Galicia” se clasifică în următoarele categorii:

—	miere polifloră,

—	miere monofloră de eucalipt,

—	miere monofloră de castan,

—	miere monofloră de mur,

—	miere monoflorală de ericacee,

—	miere din secreție zaharoasă.

Caracteristici fizico-chimice:

—	umiditate maximă: 18,5 %;

—	activitate diastazică: cel puțin 9 pe scara Schade. Mierea cu un conținut scăzut de enzime trebuie să atingă o valoare de minimum 4 pe această scară, cu condiția ca nivelul conținut de hidroximetilfurfural să nu depășească 10 mg/kg;

—	conținut maxim de hidroximetilfurfural: 28 mg/kg.

Caracteristici ale polenului:

În general, spectrul polenic în ansamblul său trebuie să corespundă celui tipic pentru tipurile de miere din Galicia.

În orice caz, combinația polenică Helianthus annuus-Olea europaea-Cistus ladanifer nu trebuie să depășească 5 % din ansamblul spectrului polenic.

În plus, în funcție de originea florală a diferitelor tipuri de miere menționate, spectrele polenice trebuie să îndeplinească următoarele cerințe:

(a)	miere polifloră: polenul majoritar trebuie să provină de la următoarele specii: Castanea sativa, Eucalyptus sp., Ericaceae, Rubus sp., Rosaceae, Cytisus sp., Ulex sp., Trifolium sp., Lotus sp., Campanula, Centaurea, Quercus sp., Echium sp., Taraxacum sp. și Brassica sp.

(b)

miere monofloră: — miere de eucalipt: procentajul minim de polen de eucalipt (Eucalyptus sp.) trebuie să fie de 70 %, — miere de castan: procentajul minim de polen de castan (Castanea sp.) trebuie să fie de 70 %, — miere de mur: procentajul minim de polen de mur (Rubus sp.) trebuie să fie de 45 %, — miere de iarbă-neagră: procentajul minim de polen de iarbă-neagră (Erica sp.) trebuie să fie de 30 %.

(c)	miere din secreție zaharoasă: spectrul polinic trebuie să corespundă plantelor caracteristice vegetației galiciene, printre care se numără, în special, taxonii Castanea sativa, Rubus, Cytisus/Genista și Erica.

Caracteristici organoleptice:

Ca regulă generală, mierea trebuie să prezinte proprietățile organoleptice caracteristice originii florale corespondente în ceea ce privește culoarea, aroma și savoarea. În funcție de origine, caracteristicile organoleptice cele mai distinctive sunt următoarele:

—	miere polifloră: culoarea sa variază între chihlimbariu deschis și chihlimbariu închis. Are un miros floral sau vegetal. Gustul dulce poate avea nuanțe diferite, în funcție de flora predominantă. Ea poate avea, de asemenea, proprietăți astringente;

—	miere monofloră de eucalipt: culoare chihlimbariu deschis sau chihlimbariu, parfum floral, de obicei cu o notă de ceară. Gustul predominant este dulce, de obicei cu o notă de aciditate; o notă de sărat poate fi, de asemenea, perceptibilă;

—	miere monofloră de castan: culoare între chihlimbariu și chihlimbariu închis, uneori cu nuanțe de roșu. De preferință, miros vegetal. Gustul predominant este dulce, însoțit, de obicei, de o notă de sărat. Se percep, de asemenea, arome amare și/sau acide. Mierea poate avea proprietăți astringente;

—	miere monofloră de mur: culoarea de la chihlimbariu la chihlimbariu închis. Aceste tipuri de miere au mirosuri florale și/sau fructate. Gustul de bază este dulce, deși se pot percepe note de aciditate, de sărat sau de amar;

—	miere monofloră de iarbă-neagră: culoarea variază între chihlimbariu deschis și chihlimbariu închis, cu nuanțe de roșu. Mirosul este vegetal, dar poate avea și un miros floral. Gustul predominant este dulce, însoțit, de obicei, de o notă de amar. Se percep, de asemenea, arome sărate și/sau acide;

—	miere din secreție zaharoasă: este de culoare chihlimbariu închis sau închis și are adesea un miros vegetal. Gust dulce, dar se pot percepe și note de sărat și/sau de amar.

3.3.   Hrană pentru animale (doar în cazul produselor de origine animală) și materii prime (doar în cazul produselor prelucrate)

—

3.4.   Etape specifice ale producției care trebuie să se desfășoare în aria geografică delimitată

Atât producția, cât și operațiile ulterioare de extracție, depozitare și ambalare trebuie să fie efectuate în aria geografică delimitată.

3.5.   Norme specifice privind felierea, răzuirea, ambalarea etc. ale produsului la care se referă denumirea înregistrată

Mierea se ambalează în instalațiile înscrise în registrul respectiv al autorităților de reglementare. Conținutul recipientelor destinate consumului direct de miere variază între 500 și 1 000 de grame.

Recipientul trebuie închis astfel încât să se evite pierderea aromelor naturale, pătrunderea mirosurilor și umiditatea ambiantă, factori care ar putea altera produsul. Ambalajele trebuie să fie din sticlă transparentă și incoloră, dar alte materiale pot fi autorizate dacă ele respectă standardele de ambalare a produselor alimentare. Mierea prezentată pe rafturi trebuie ambalată într-un material autorizat.

În plus, ambalarea se poate face numai în recipiente care prezintă caracteristicile menționate în caietul de sarcini și poate avea loc numai în instalații destinate exclusiv ambalării mierii provenite din exploatațiile înscrise în registrul indicațiilor geografice protejate, instalații în care se procedează la etichetare și contraetichetare sub supravegherea organismului de control. Toate aceste măsuri răspund obiectivului de păstrare a calității și de garantare a posibilității de urmărire a produsului.

3.6.   Norme specifice privind etichetarea produsului la care se referă denumirea înregistrată

Ulterior certificării, mierea comercializată cu mențiunea de indicație geografică protejată „Miel de Galicia” trebuie să prezinte eticheta corespunzătoare mărcii specifice fiecărui ambalator, utilizată exclusiv pentru mierea care face obiectul IGP, precum și o contraetichetă cu un cod alfanumeric cu numerotare progresivă, aprobată și eliberată de organismul de control, pe care figurează simbolul oficial al „Miel de Galicia” (IGP).

Mențiunea „indicación geográfica protegida” (indicație geografică protejată) și denumirea în una dintre cele două forme ale sale, și anume „Miel de Galicia” sau „Mel de Galicia”, trebuie să figureze atât pe eticheta comercială, cât și pe contraetichetă.

Pe eticheta mierii din secreție zaharoasă poate figura mențiunea „Miel de bosque”.

4.   Delimitarea concisă a ariei geografice

Zona de producție, prelucrare și ambalare a mierii protejate de indicația geografică „Miel de Galicia” acoperă întreg teritoriul Comunității Autonome Galicia.

5.   Legătura cu aria geografică

Această indicație geografică este înregistrată pe baza reputației sale și a existenței anumitor caracteristici specifice legate de mediul natural de producție.

Reputația

Apicultura și-a atins apogeul în Galicia înainte de introducerea zahărului, mierea fiind considerată un aliment foarte prețios datorită caracterului de îndulcitor și proprietăților medicinale speciale. Conform Catastro de Ensenada din 1752-1753, în Galicia exista un total de 366 339 de stupi tradiționali, numiți și „trobos” sau „cortizos”, care mai pot fi întâlniți și astăzi în numeroase locuri. Acest fapt indică în mod clar importanța pe care apicultura o are în Galicia încă din Antichitate, importanță reflectată și de toponimia galiciană.

Cuvintele „cortín”, „albar”, „abellariza”, „albiza” sau „albariza” desemnează o construcție rurală, fără acoperiș, de formă ovală, circulară și uneori cvadrilaterală, formată din patru pereți care au rolul de a proteja stupii și de a preveni pătrunderea animalelor (în special a urșilor). Aceste construcții, indicii ale unei alte epoci, sunt vizibile și astăzi; ele sunt încă utilizate în numeroase zone muntoase, în special în lanțurile estice de munți din Ancares și Caurel și în lanțul muntos Suido.

În 1880, preotul din Argozón (Chantada, Lugo), Don Benigno Ledo, instalează primul stup mobil și, câțiva ani mai târziu, construiește primul stup destinat în special înmulțirii prin diviziune și creșterii reginelor, pe care el îl numește stup pepinieră. Cartea despre apicultură a lui Roma Fábrega arată că primul spaniol care a avut stupi mobili este „preotul albinelor”, Don Benigno Ledo, ceea ce ilustrează importanța sa pentru apicultură în Galicia, dar și în Spania.

Prima lucrare despre apicultură publicată în Galicia este, probabil, manualul de apicultură scris de D. Ramón Pimentel Méndez special pentru apicultorii galicieni (1893).

Mierea din Galicia este descrisă în Inventario español de Productos Tradicionales (Registrul spaniol al produselor tradiționale), publicat de Ministerul Agriculturii, Pescuitului și Alimentației din Spania în 1996 (paginile 174 și 175). Produsul reprezintă una dintre cele mai importante atracții comerciale în cadrul festivităților de toamnă.

În 1998, Ministerul Agriculturii și Pescuitului a realizat un studiu privind comerțul cu miere în Spania. Din acest studiu a reieșit că în nord-vestul țării (Galicia) se consumă mai multă miere ca în alte comunități spaniole și, în plus, prețul mierii este mai mare în această zonă. Încă din Antichitate, consumatorul a apreciat mierea produsă în Galicia, ceea ce conferă acestui produs o mai mare valoare comercială, fenomen care nu se regăsește în comunitățile autonome învecinate.

Caracteristici specifice legate de mediul natural

Situată în extremitatea nord-vestică a Peninsulei Iberice, Galicia este una dintre cele mai vechi entități teritoriale din Spania, care și-a păstrat denumirea practic neschimbată din epoca romană (romanii numeau această regiune „Gallaecia”) și ale cărei granițe sunt aproape aceleași de mai mult de opt secole. Granițele administrative ale acestei regiuni coincid cu frontierele geografice care, de la nord la sud și de la est la vest, au menținut Galicia în mod tradițional izolată de regiunile vecine, ceea ce explică păstrarea unei limbi proprii.

Această diferențiere geografică modelează climatul Galiciei. Prezența estuarelor și a văilor fluviale care transmit în interiorul regiunii influența oceanică determinată de orientarea sud-vest-nord-est (fenomen care nu mai este întâlnit în altă parte pe coastele Spaniei), precum și existența lanțurilor muntoase care limitează deplasarea diferitelor fronturi conferă acestei regiuni caracteristici specifice în materie de temperatură și precipitații.

În plus, din punct de vedere al geomorfologiei, litologiei și pedologiei, cea mai mare parte a teritoriului galician este diferită de regiunile mediteraneene de producție apicolă tradițională. Predomină solurile acide, care determină vegetația locală și, astfel, producția de nectar și caracteristicile mierii.

Așadar, este vorba de o regiune naturală foarte diferită de restul Peninsulei Iberice. Această diferență este dată de aspectele geomorfologice, climatice, biologice și pedologice care determină existența unei flore adaptate la condițiile naturale impuse de ansamblul acestor factori.

Teritoriul galician este suficient de omogen în ceea ce privește plantele care furnizează nectarul necesar producției de miere. Diferențele cele mai importante între caracteristicile mierii din Galicia se datorează abundenței principalelor plante melifere. Cinci taxoni principali sunt prezenți în majoritatea tipurilor de miere produse în Galicia: Castanea sativa, Rubus, Cytisus, Erica și Eucalyptus. Astfel, zona litorală este caracterizată de prezența masivă a eucaliptului. În zona interioară, producția de miere este caracterizată de abundența a trei tipuri de elemente vegetale: Castanea sativa, Erica și Rubus.

Situația geografică a Galiciei și particularitățile sale contribuie la obținerea unor tipuri de miere cu caracteristici specifice, ceea ce face ca această miere să fie diferită de mierea produsă în alte regiuni.

Analiza polenică reprezintă una dintre metodele de analiză cele mai utile de stabilire a particularității geografice a tipurilor de miere. Având în vedere o astfel de analiză, caracteristicile specifice ale mierii din Galicia, în comparație cu mierea de altă origine, constau în:

—	prezența unor combinații polenice tipice și exclusive, care disting această miere chiar și de mierea produsă în regiunile vecine,

—	absența sau nivelul scăzut (mai mic de 1 %) al prezenței polenului de labiacee, în special de Lavandula, Rosmarinus, Thymus, Mentha etc.,

—	absența sau nivelul scăzut (mai mic de 1 %) al prezenței polenului de Helianthus annuus, Citrus sau de Olea europaea,

—	absența sau nivelul scăzut (mai mic de 1 %) al prezenței polenului de Cistus ladanifer,

—	absența Hedysarum coronarium, a Hypecoum procumbens și a Diplotaxis erucoides.

În concluzie, „Miel de Galicia” prezintă mai multe caracteristici care pot fi atribuite mediului natural.

Trimitere la publicarea caietului de sarcini

[articolul 6 alineatul (1) al doilea paragraf din prezentul regulament]

https://mediorural.xunta.gal/sites/default/files/produtos/en-tramitacion/Pliego_de_condiciones_Miel_de_Galicia_julio_2020_final.pdf

---

(1)  JO L 179, 19.6.2014, p. 17.