COMISIA EUROPEANĂ
Bruxelles, 4.5.2021
COM(2021) 222 final
COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIU EMPTY
Evaluarea cererii Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord de a adera la Convenția de la Lugano din 2007
EUR-Lex Access to European Union law
This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 52021DC0222
COMMUNICATION FROM THE COMMISSION TO THE EUROPEAN PARLIAMENT AND THE COUNCIL Assessment on the application of the United Kingdom of Great Britain and Northern Ireland to accede to the 2007 Lugano Convention
COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIU Evaluarea cererii Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord de a adera la Convenția de la Lugano din 2007
COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIU Evaluarea cererii Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord de a adera la Convenția de la Lugano din 2007
COM/2021/222 final
COMISIA EUROPEANĂ
Bruxelles, 4.5.2021
COM(2021) 222 final
COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIU EMPTY
Evaluarea cererii Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord de a adera la Convenția de la Lugano din 2007
1.INTRODUCERE
1.1 Convenția de la Lugano
Convenția din 2007 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială („Convenția de la Lugano”) 1 a fost încheiată între Uniunea Europeană, Danemarca în nume propriu și trei din cei patru membri ai Asociației Europene a Liberului Schimb (Elveția, Norvegia și Islanda, denumite în continuare „statele AELS”) 2 .
În cadrul Uniunii, competența și recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială sunt reglementate de Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 (Regulamentul Bruxelles Ia reformat). Convenția de la Lugano reflectă stadiul anterior al dreptului Uniunii în acest domeniu [Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului].
Convenția de la Lugano este o „convenție dublă”, întrucât reglementează atât competența internațională (și anume, competența unei instanțe de a soluționa o cauză cu un element de extraneitate), cât și recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială pronunțate în străinătate.
Convenția este deschisă viitorilor membri ai AELS și statelor membre ale UE în ceea ce privește anumite teritorii ale acestora din afara Europei. În temeiul articolelor 70-72 din Convenția de la Lugano, pentru aderarea oricărui alt stat la convenție este necesar ca acesta să adreseze o cerere depozitarului, care este transmisă părților contractante. Părțile contractante vor încerca să își dea acordul în cel târziu un an de la invitația adresată de către depozitar. 3 Depozitarul invită statul în cauză să adere la Convenția de la Lugano numai dacă primește acordul unanim al părților contractante. După depunerea instrumentului de aderare, există un termen în care părțile contractante pot formula obiecții. Convenția va intra în vigoare doar în relațiile dintre statul aderent și părțile contractante care nu și-au exprimat nicio obiecție cu privire la aderarea statului în cauză înainte de prima zi a celei de-a treia luni care urmează depunerii instrumentului de aderare.
Competența externă de a încheia Convenția de la Lugano din 2007 și, prin urmare, de a aproba aderarea unei noi părți și de a formula obiecții cu privire la intrarea în vigoare a convenției între Uniune și o nouă parte îi revine exclusiv Uniunii Europene.
1.2 Cererea Regatului Unit
Convenția de la Lugano s-a aplicat Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (denumit în continuare „Regatul Unit”) până la 31 ianuarie 2020, în temeiul calității sale de stat membru al UE de până la acea dată. Pe durata perioadei de tranziție, care s-a încheiat la 31 decembrie 2020, celelalte părți la Convenția de la Lugano au primit o notificare din partea UE în sensul că Regatul Unit urma să fie tratat ca stat membru în sensul acordurilor internaționale la care Uniunea era parte, categorie în care se încadrează și Convenția de la Lugano 4 .
La 8 aprilie 2020, Regatul Unit a depus o cerere de aderare la Convenția de la Lugano din 2007 în nume propriu. Această cerere a fost înaintată depozitarului Convenției de la Lugano 5 . Regatul Unit a propus extinderea aplicării convenției la Gibraltar 6 .
Prin scrisoarea din 14 aprilie 2020, depozitarul a transmis în mod oficial cererea și informațiile aferente depuse de Regatul Unit părților contractante la Convenția de la Lugano, inclusiv Uniunii Europene, reprezentată de Comisia Europeană.
2.ANALIZA EFECTUATĂ DE COMISIE
Având în vedere natura Convenției de la Lugano (a se vedea secțiunea 2.1 de mai jos) și cadrul existent de cooperare judiciară cu țările terțe (a se vedea secțiunea 2.2 de mai jos), Comisia consideră că UE nu ar trebui să aprobe aderarea Regatului Unit la Convenția de la Lugano.
2.1 Natura Convenției de la Lugano
Convenția de la Lugano este un instrument analog normelor UE privind competența internațională și sistemului cvasi-automat de recunoaștere și executare a hotărârilor civile și comerciale 7 în relația cu statele AELS. Astfel, convenția extinde beneficiile cadrului UE de recunoaștere și executare a hotărârilor judecătorești la aceste țări, precum și la statele membre ale UE în ceea ce privește țările respective. În consecință, convenția facilitează în mare măsură accesul hotărârilor civile ale statelor AELS la spațiul de justiție al UE în materie civilă și comercială și viceversa.
Convenția de la Lugano reprezintă o caracteristică esențială a unui spațiu comun de justiție și este o măsură de sprijinire a relațiilor economice ale UE cu țările AELS/SEE. În ceea ce privește Norvegia și Islanda, aceste relații se bazează pe Acordul privind SEE 8 , care reunește statele membre ale UE și statele AELS/SEE 9 pe piața internă. Relațiile economice și comerciale ale Elveției cu UE sunt reglementate printr-o serie de acorduri bilaterale prin care Elveția a convenit să preia anumite aspecte ale legislației UE în schimbul accesului la o parte din piața unică a UE. Actualele părți contractante se înscriu, toate, în această logică, participând, cel puțin parțial, la piața internă a UE, care cuprinde libera circulație a mărfurilor, serviciilor, capitalurilor și persoanelor.
Astfel, Convenția de la Lugano sprijină relația UE cu țările terțe care au o relație de integrare deosebit de strânsă în materie de reglementare cu UE, inclusiv prin alinierea la acquis-ul UE (sau la părți ale acestuia). Deși convenția este, în principiu, deschisă aderării „oricărui alt stat”, la invitația depozitarului, cu acordul unanim al părților contractante (a se vedea mai sus), aceasta nu reprezintă cadrul general adecvat pentru cooperarea judiciară cu orice țară terță dată. Convenția nu este destinată tuturor țărilor terțe, după cum reiese din faptul că, din 1988 (când a fost convenită prima Convenție de la Lugano), numai Polonia a aderat la convenție ca țară terță, dar acest lucru s-a făcut în contextul procesului de aderare a acestei țări la UE. În afara țărilor AELS/SEE, nu există țări terțe care să fie părți la convenție. Regatul Unit este o țară terță care, începând cu 1 ianuarie 2021, beneficiază de un acord de liber schimb „obișnuit” de facilitare a schimburilor comerciale cu UE, dar care nu include dispoziții privind libertățile fundamentale și politicile pieței interne. Convenția se bazează pe un nivel ridicat de încredere reciprocă între părțile contractante și reprezintă o caracteristică esențială a unui spațiu comun de justiție care reflectă gradul ridicat de interconectare economică bazat pe aplicabilitatea celor patru libertăți.
2.2 Cadrul internațional pentru cooperarea UE cu țările terțe în materie de justiție civilă
Punctul de vedere adoptat de mult timp de UE este că un cadru adecvat pentru cooperarea cu țările terțe în domeniul cooperării judiciare în materie civilă este asigurat de convențiile multilaterale de la Haga, și anume Convenția de la Haga din 2005 privind alegerea forului 10 și Convenția de la Haga din 2019 privind hotărârile judecătorești 11 . UE a încheiat Convenția din 2005 privind alegerea forului în 2014 12 . Convenția de la Haga din 2005 privind alegerea forului este, la rândul său, o „dublă convenție”, dar se aplică numai în cazul în care părțile au făcut o alegere contractuală exclusivă a forului în materie civilă și comercială. Convenția de la Haga din 2019 privind hotărârile judecătorești este o convenție simplă care reglementează numai recunoașterea și executarea hotărârilor, nu și competența directă a instanțelor judecătorești.
În concordanță cu această abordare, Declarația politică privind cadrul viitoarelor relații dintre Uniunea Europeană și Regatul Unit din 17 octombrie 2019 se referă la cadrul Convențiilor de la Haga 13 ; opțiunea ca Regatul Unit să adere la Convenția de la Lugano nu este menționată nici în Declarația politică, nici în vreun alt document comun UE/Regatul Unit privind cadrul viitoarelor relații. Aceasta nu este menționată nici în Acordul comercial și de cooperare dintre Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, pe de o parte, și Regatul Unit, pe de altă parte, care a fost convenit la 24 decembrie 2020 și care se aplică cu titlu provizoriu de la 1 ianuarie 2021 14 .
Înainte de încheierea perioadei de tranziție, Convenția de la Haga din 2005 privind alegerea forului s-a aplicat în Regatul Unit, în temeiul calității sale de stat membru al UE și, ulterior, al perioadei de tranziție prevăzute în Acordul de retragere. De la 1 ianuarie 2021, Regatul Unit este parte de sine stătătoare
15
la această convenție
16
. Astfel, această convenție reglementează relațiile dintre UE și Regatul Unit în cadrul domeniului său de aplicare. Comisia intenționează în viitorul apropiat să propună ca UE să aprobe Convenția de la Haga din 2019 privind hotărârile judecătorești. În cazul în care Regatul Unit încheie convenția respectivă, aceasta sar aplica viitoarei cooperări judiciare cu UE.
3.CONCLUZII
Având în vedere cele de mai sus, Comisia consideră că Uniunea Europeană nu ar trebui să aprobe aderarea Regatului Unit la Convenția de la Lugano din 2007. Pentru Uniunea Europeană, Convenția de la Lugano este o măsură de sprijinire a pieței interne și se referă la contextul UE-AELS/SEE. În ceea ce privește toate celelalte țări terțe, abordarea utilizată în mod consecvent de Uniunea Europeană este de a promova cooperarea în cadrul Convențiilor multilaterale de la Haga. Regatul Unit este o țară terță, fără o legătură specială cu piața internă. Prin urmare, nu există niciun motiv pentru ca Uniunea Europeană să se îndepărteze de la abordarea sa generală în ceea ce privește Regatul Unit. În consecință, Convențiile de la Haga ar trebui să servească drept cadru pentru viitoarea cooperare dintre Uniunea Europeană și Regatul Unit în domeniul cooperării judiciare în materie civilă.
Părțile interesate, în special practicienii care se confruntă cu chestiuni contractuale transfrontaliere în care este implicată Uniunea Europeană, ar trebui să țină seama de acest lucru atunci când aleg jurisdicția internațională 17 .
Prin prezenta comunicare, Comisia informează Parlamentul European și Consiliul cu privire la evaluarea sa și le oferă posibilitatea de a-și exprima opiniile înainte de a informa depozitarul Convenției de la Lugano în consecință.