1.1.

BCE consideră binevenită inițiativa Comisiei Europene de a institui un cadru armonizat la nivelul Uniunii Europene pentru criptoactive și activitățile și serviciile conexe, care face parte din pachetul privind finanțele digitale (2) adoptat de Comisie la 24 septembrie 2020. De asemenea, BCE consideră binevenit obiectivul regulamentului propus de a aborda diferitele niveluri de risc pe care le prezintă fiecare tip de criptoactive, compensate cu necesitatea de a sprijini inovarea. În plus, BCE consideră că un cadru armonizat la nivelul Uniunii este esențial pentru a preveni fragmentarea pieței unice. Acestea fiind spuse, există unele aspecte ale regulamentului propus, referitoare la responsabilitățile BCE, ale Eurosistemului și ale Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC) în ceea ce privește desfășurarea politicii monetare, buna funcționare a sistemelor de plăți, supravegherea prudențială a instituțiilor de credit și stabilitatea financiară, cu privire la care sunt necesare ajustări suplimentare.

1.2.

În temeiul regulamentului propus, criptoactivele, în special cele două subcategorii de tokenuri raportate la active și tokenuri asimilate monedelor electronice, au o dimensiune clară de substituire monetară, având în vedere cele trei funcții ale banilor de mijloc de schimb, mijloc de stocare a valorii și unitate de cont. Definiția „tokenului raportat la active” se referă la funcția de stocare a valorii („... vizează menținerea unei valori stabile...”) (3), în timp ce definiția „tokenului asimilat monedei electronice” se referă atât la funcția de mijloc de schimb, cât și la cea de stocare a valorii („... al cărui scop principal este de a fi utilizat ca mijloc de schimb și care vizează menținerea unei valori stabile...”) (4). Regulamentul propus subliniază funcția de mijloc de schimb a tokenurilor asimilate monedei electronice, observând că acestea „sunt destinate să funcționeze în primul rând ca mijloc de plată și [...] urmăresc să își stabilizeze valoarea prin raportarea la o singură monedă fiduciară” și că „la fel ca monedele electronice, aceste criptoactive sunt substitute electronice ale monedelor fizice și ale bancnotelor și sunt utilizate pentru efectuarea de plăți” (5). Această interpretare este întărită de faptul că instrumentele financiare, astfel cum sunt definite în Directiva 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului (denumită în continuare „MiFID II”) (6) , sunt excluse din domeniul de aplicare al regulamentului propus. Având în vedere cele de mai sus, BCE înțelege că termenii „tokenuri raportate la active” și „tokenuri asimilate monedelor electronice” sunt definiți în regulamentul propus, integral sau parțial, ca substitute monetare.

1.3.

BCE apreciază excluderea generală din domeniul de aplicare al regulamentului propus a BCE și a băncilor centrale naționale ale statelor membre atunci când acționează în capacitatea lor de autoritate monetară (7), precum și excluderea din domeniul de aplicare al regulamentului propus a criptoactivelor care ar putea fi emise în cele din urmă de băncile centrale care acționează în capacitatea lor de autorități monetare și a oricăror servicii legate de criptoactive pe care băncile centrale le-ar putea furniza (8). BCE constată că regulamentul propus conține, de asemenea, trimiteri la termenii „monedă a Uniunii” și „bancă centrală emitentă” (9) și, dacă este citit în coroborare cu o altă componentă a pachetului privind finanțele digitale care conține, de asemenea, acești doi termeni, și anume propunerea de regulament privind un regim-pilot pentru infrastructurile pieței bazate pe tehnologia registrelor distribuite (10), apare o distincție clară în propunerile legislative ale Uniunii între criptoactive și banii băncii centrale (11). Pentru a evita orice posibilă confuzie cu privire la natura juridică și caracteristicile criptoactivelor (dacă și unde) emise de băncile centrale în raport cu banii băncii centrale, regulamentul propus ar putea, de asemenea, să confirme în mod util faptul că regulamentul propus nu s-ar aplica emiterii de către băncile centrale de bani ai băncilor centrale pe baza tehnologiei registrelor distribuite (DLT) sau în format digital, ca o completare a formelor existente de bani ai băncilor centrale, pe care BCE le poate autoriza în conformitate cu tratatul și cu Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale (denumit în continuare „Statutul SEBC”).

1.4.

În cele din urmă, în ceea ce privește definirea „criptoactivului” introdus de regulamentul propus, BCE constată că regulamentul propus conține o definiție largă și cuprinzătoare (12). Cu toate acestea, pentru a evita interpretările divergente la nivel național cu privire la ceea ce poate constitui sau nu un criptoactiv în temeiul regulamentului propus, pentru a contribui la sprijinirea furnizării de servicii de criptoactive la nivel transfrontalier și pentru a stabili un set de norme pentru criptoactive cu adevărat armonizat, domeniul de aplicare al regulamentului propus ar trebui clarificat mai în detaliu. În special, este nevoie de mai multă claritate în ceea ce privește distincția dintre criptoactivele care pot fi caracterizate drept instrumente financiare (care intră sub incidența MiFID II) și cele care ar intra sub incidența regulamentului propus.

2.1.1.

Spre deosebire de cazul criptoactivelor utilizate exclusiv fie ca mijloc de plată, fie ca mijloc de stocare a valorii, implicațiile privind transmisia politicii monetare ale criptoactivelor care îndeplinesc ambele funcții ar putea fi semnificative. În acest sens, BCE ia notă de interdicția de a se plăti dobândă pentru criptoactive prevăzută în regulamentul propus (13), în conformitate cu reglementarea altor instrumente utilizate în principal ca mijloc de plată, cum ar fi moneda electronică. În acest context, această interdicție ar putea face ca atractivitatea relativă a tokenurilor asimilate monedelor electronice și a tokenurilor raportate la active din perspectiva deținătorului să depindă de contextul ratei dobânzii. Nu se poate exclude pe deplin posibilitatea ca acest lucru să genereze intrări și ieșiri atunci când contextul ratei dobânzii se modifică semnificativ, ceea ce ar putea avea implicații asupra stabilității financiare și a transmisiei politicii monetare.

2.1.2.

Criptoactivele cu o valoare nominală stabilă, care servesc drept mijloc de plată și de stocare a valorii, ar putea afecta stabilitatea și costul finanțării prin atragerea de depozite de către instituțiile de credit, ceea ce ar putea reprezenta o provocare pentru capacitatea instituțiilor de credit de a-și îndeplini rolul de intermediere economică. Având în vedere că sistemul financiar din zona euro se bazează în principal pe instituțiile de credit, schimbările bruște în ceea ce privește soliditatea bilanțului instituțiilor de credit pot afecta negativ stabilitatea instituțiilor de credit și capacitatea lor de creditare și, odată cu aceasta, transmisia politicii monetare, deși modificările sistemului financiar rezultate din inovare și concurență nu sunt, în sine, nedorite. Într-un scenariu de substituire semnificativă a depozitelor cu criptoactive, instituțiile de credit ar putea fi nevoite să exploreze surse alternative de finanțare, cum ar fi finanțarea de pe piața monetară și de la banca centrală, cu efecte asupra costurilor de finanțare ale băncilor, asupra ratelor de referință ale pieței monetare și asupra dimensiunii bilanțului băncilor centrale.

2.1.3.

În cele din urmă, într-un scenariu care implică utilizarea pe scară largă a tokenurilor raportate la active și a tokenurilor asimilate monedelor electronice, ar putea exista o creștere a cererii de active sigure, cu un posibil impact asupra formării prețurilor activelor, a evaluării colateralului, a funcționării pieței monetare și a desfășurării politicii monetare. Acest lucru poate duce, în cele din urmă, la un deficit de colateral pentru operațiunile de piață monetară. În plus, utilizarea pe scară largă a tokenurilor raportate la active în scopul plăților poate pune sub semnul întrebării rolul plăților în euro și chiar submina furnizarea publică a funcției de unitate de cont a banilor.

2.1.4.

Pe lângă considerentele de politică monetară menționate mai sus, în temeiul regulamentului propus, tokenurile raportate la active și tokenurile asimilate monedelor electronice ar avea caracteristici diferite, inclusiv, în ceea ce privește funcția lor principală, compunerea activelor de rezervă și a drepturilor deținătorilor. În acest sens, există riscul ca, din cauza utilizării lor concrete, combinată cu importanța sistemică pe care o pot dobândi, tokenurile raportate la active și cele asimilate monedelor electronice să fie echivalente de facto cu instrumentele de plată, indiferent de presupusa lor funcție sau utilizare principală în temeiul regulamentului propus. Într-un asemenea caz, tokenurile raportate la active și tokenurile asimilate monedelor electronice ar trebui să facă obiectul unor cerințe similare pentru a preveni riscul arbitrajului de reglementare între regimurile respective. În special, deoarece caracteristicile structurale și utilizarea tokenurilor raportate la active le fac adecvate pentru utilizare ca mijloc de plată, ar fi oportun, cel puțin, să se solicite emitenților să acorde drepturi de răscumpărare deținătorilor de tokenuri raportate la active fie față de emitent, fie față de activele de rezervă. În plus, s-ar putea lua în considerare crearea unei categorii ad-hoc de „tokenuri de plată” care ar supune tokenurile raportate la active unui set de cerințe identic cu cele aplicabile emitenților de tokenuri asimilate monedelor electronice. Totodată, ar fi oportun ca, în cazul tokenurilor semnificative raportate la active care devin utilizate pe scară largă pentru plăți în Uniune, emitenții de tokenuri semnificative raportate la active să facă obiectul acelorași cerințe de autorizare care sunt aplicabile emitenților de tokenuri asimilate monedelor electronice, în cazul în care Autoritatea Bancară Europeană (ABE) consideră că este adecvat, în conformitate cu criteriile de clasificare care urmează să fie stabilite în continuare în standardele tehnice de reglementare.

În plus, regulamentul propus prevede că o autoritate competentă poate refuza autorizarea unui emitent de tokenuri raportate la active, printre altele, în cazul în care modelul de afaceri al emitentului poate reprezenta o amenințare gravă la adresa stabilității financiare, a transmisiei politicii monetare sau a suveranității monetare (14) . În acest sens, în cazul în care un aranjament privind activele de referință echivalează cu un sistem sau o schemă de plăți, evaluarea amenințării potențiale la adresa desfășurării politicii monetare și a bunei funcționări a sistemelor de plăți ar trebui să fie de competența exclusivă a BCE (sau a băncii centrale naționale emitente a monedei relevante din Uniune). În cazul monedei euro, acest lucru se datorează faptului că o potențială amenințare poate afecta negativ îndeplinirea misiunilor fundamentale atribuite Eurosistemului în temeiul tratatului, în special desfășurarea politicii monetare a Uniunii și promovarea bunei funcționări a sistemelor de plăți. Aceste riscuri ar putea avea în final un impact asupra atingerii obiectivului principal al Eurosistemului de menținere a stabilității prețurilor în conformitate cu tratatul. Având în vedere aspectele critice cu privire la care se solicită evaluarea BCE în cursul procesului de autorizare a emitenților de tokenuri raportate la active, intervenția BCE nu ar trebui să fie limitată la emiterea unui aviz fără caracter obligatoriu în aceste domenii de competență exclusivă a BCE. În baza aceluiași raționament, în cazul în care tokenurile raportate la active pot avea un impact asupra desfășurării politicii monetare sau asupra bunei funcționări a sistemelor de plăți în statele membre a căror monedă nu este euro, băncile centrale ale acestor state membre, care, în temeiul tratatului, își păstrează competențele în domeniul politicii monetare în conformitate cu legislația națională, ar trebui, de asemenea, să poată emite un aviz cu efecte obligatorii. Având în vedere cele de mai sus, BCE sugerează ca regulamentul propus să fie modificat în consecință. În plus, BCE consideră că ar trebui să se analizeze mai în detaliu adecvarea cadrului legislativ actual întemeiat pe Directiva 2009/110/CE a Parlamentului European și a Consiliului (denumită în continuare „Directiva privind moneda electronică”) (15). În special, apariția unor tokenuri semnificative asimilate monedelor electronice justifică o implicare a BCE (sau a băncii centrale relevante a unui stat membru a cărui monedă nu este euro) într-un mod similar cu cel susținut în ceea ce privește autorizarea emitenților de tokenuri raportate la active. Emiterea de tokenuri asimilate monedelor electronice, în special atunci când sunt clasificate ca fiind semnificative, necesită o evaluare atentă în ceea ce privește implicațiile politicii monetare și buna funcționare a sistemelor de plăți.

În plus, competența autorității competente de a refuza autorizarea în cazul în care modelul de afaceri al unui emitent de tokenuri raportate la active reprezintă o amenințare gravă la adresa stabilității financiare, a transmisiei politicii monetare sau a suveranității monetare presupune că autoritatea competentă este în măsură să prevadă cu acuratețe astfel de riscuri în etapa autorizării, ceea ce s-ar putea să nu fie posibil, deoarece amploarea riscurilor depinde de amploarea utilizării tokenului. În acest sens, regulamentul propus nu pare să ofere un instrument echivalent care să permită autorității competente să reacționeze în cazul în care un token raportat la active devine o amenințare la adresa stabilității financiare, a transmisiei politicii monetare sau a suveranității monetare pe durata existenței sale. Prin urmare, BCE sugerează că autoritățile competente ar trebui, de asemenea, să fie împuternicite să ia toate măsurile adecvate pentru a asigura buna desfășurare a politicii monetare și promovarea bunei funcționări a sistemelor de plăți și ar trebui să aibă obligația de a acționa în conformitate cu avizele BCE și ale băncilor centrale relevante cu privire la aceste aspecte specifice. În regulamentul propus ar trebui incluse mecanisme suplimentare pentru a stimula emitenții să limiteze amploarea emisiunii, inclusiv cerințe privind testarea la stres cu posibile majorări de capital (a se vedea punctul 3.2.3 de mai jos).

2.1.5.

În plus, regulamentul propus conține mai multe trimiteri la termenul „monede fiduciare care au statut de mijloc legal de plată”. În conformitate cu tratatele și cu dreptul monetar al Uniunii, euro este moneda unică a zonei euro, adică a acelor state membre care au adoptat euro ca monedă națională. În ceea ce privește statele membre care nu au adoptat euro ca monedă națională, tratatele fac trimitere în mod constant la monedele statelor membre respective. Tratatele nu se referă niciunde la euro sau la monedele statelor membre ca fiind monede „fiduciare”. În plus, bancnotele și monedele metalice euro emise de BCE și BCN beneficiază de statutul de mijloc legal de plată. Aceste bancnote și monede sunt exprimate în euro și, ca atare, sunt valorile nominale ale monedei unice. În acest context, nu este adecvat să se facă referire într-un text juridic al Uniunii la „monede fiduciare care au statut de mijloc legal de plată”. Mai degrabă, regulamentul propus ar trebui să se refere în schimb la „monede oficiale”, care sunt expresii ale mijloacelor legale de plată (16).

2.1.6.

În plus, regulamentul propus conține dispoziții cu privire la aranjamentele de păstrare în siguranță care urmează să fie puse în aplicare de furnizorii de servicii de criptoactive (17). În special, se prevede ca fondurile clienților să fie plasate imediat la o bancă centrală sau la o instituție de credit. Deși dispozițiile privind păstrarea în siguranță sunt binevenite, accesul instituțiilor de credit la conturi deschise la băncile centrale în contextul operațiunilor de politică monetară ale Eurosistemului sau pentru decontarea tranzacțiilor de către sistemele auxiliare în contextul operațiunilor TARGET2 se bazează pe criteriile și condițiile de eligibilitate prevăzute în orientările BCE aplicabile (18) . Prin urmare, furnizorii de servicii de criptoactive trebuie ori să fie contrapărți eligibile pentru Eurosistem, ori să opereze prin intermediul unei bănci de corespondent cu un cont deschis la banca centrală din Eurosistem relevantă. Aranjamente similare se pot aplica și în cazul altor bănci centrale din cadrul SEBC. Având în vedere cele de mai sus, regulamentul propus ar trebui să se refere la aranjamentele de păstrare în siguranță stabilite cu o bancă centrală, precizând că aceste aranjamente ar fi instituite numai în cazul în care sunt îndeplinite criteriile și condițiile de eligibilitate relevante pentru deschiderea unui cont.

2.2.1.

Strâns legat de misiunile sale de bază privind politica monetară, Tratatul și Statutul SEBC prevăd ca Eurosistemul să monitorizeze sistemele de compensare și de plăți în cadrul mandatului său. Conform articolului 127 alineatul (2) a patra liniuță din Tratat, astfel cum este reflectat în articolul 3 alineatul (1) din Statut, una dintre misiunile fundamentale care să fie îndeplinite prin intermediul SEBC este de „a promova buna funcționare a sistemelor de plăți”. În îndeplinirea acestei misiuni fundamentale, „BCE și băncile centrale naționale pot acorda facilități, iar BCE poate adopta regulamente în vederea asigurării eficienței și solidității sistemelor de compensare și de plăți în cadrul Uniunii și în raporturile cu țările terțe” (19). În temeiul rolului său de monitorizare, BCE a adoptat Regulamentul (UE) nr. 795/2014 al Băncii Centrale Europene (BCE/2014/28) (denumit în continuare „Regulamentul SIPS” ) (20). Regulamentul SIPS pune în aplicare principiile pentru infrastructurile pieței financiare emise de Comitetul pentru sisteme de plăți și decontare (CPSS) și de Organizația Internațională a Comisiilor de Valori Mobiliare (IOSCO) (21) (denumite în continuare „principiile CPSS-IOSCO”), care sunt obligatorii din punct de vedere juridic și acoperă atât sistemele de plăți de mare valoare, cât și sistemele de plăți de mică valoare de importanță sistemică, operate fie de o bancă centrală din Eurosistem, fie de o entitate privată. Cadrul politicii de monitorizare a Eurosistemului (22) identifică instrumentele de plată drept „parte integrantă a sistemelor de plăți” și, prin urmare, le include în sfera monitorizării pe care o face. Cadrul de monitorizare pentru instrumentele de plată este în prezent în curs de revizuire (23). În temeiul acestui cadru, un instrument de plată (de exemplu, un card, un transfer de credit, o debitare directă, un transfer de monedă electronică și un token pentru plată digitală (24) ) este definit ca un dispozitiv personalizat (sau un set de dispozitive) și/sau un set de proceduri convenite între utilizatorul serviciilor de plată și prestatorul de servicii de plată utilizat pentru a iniția un transfer de valoare (25) . Până în prezent, rolul de principal agent de monitorizare pentru Eurosistem este atribuit prin trimitere la ancora națională a schemei de plată și la constituirea legală a autorității de guvernanță corespunzătoare acestei ancore. În ceea ce privește schemele de transfer credit și de debitare directă paneuropene din cadrul zonei unice de plăți în euro, precum și unele dintre schemele internaționale de plată cu cardul, BCE are rolul principal de monitorizare. Prestatorii de servicii de plată, inclusiv instituțiile de credit, instituțiile de plată și instituțiile emitente de monedă electronică, fac, de asemenea, obiectul DSP2. Cadrele de monitorizare ale Eurosistemului completează supravegherea microprudențială a prestatorilor de servicii de plată, inclusiv a instituțiilor de credit, a instituțiilor de plată și a instituțiilor emitente de monedă electronică, cu aspecte relevante din perspectiva unui sistem de plăți, a unei scheme de plată sau a unui aranjament de plată.

2.2.2.

Având în vedere cele de mai sus, funcția aranjamentelor de tokenuri raportate la active și de tokenuri asimilate monedelor electronice care asigură executarea ordinelor de transfer se poate califica drept echivalentă cu cea a unui „sistem de plăți” în scopul monitorizării de către Eurosistem. Aranjamentele privind tokenurile raportate la active și tokenurile asimilate monedelor electronice se pot califica drept echivalente cu cele ale unui „sistem de plăți” în cazul în care au toate elementele tipice ale unui sistem de plăți: (a) un aranjament formal; (b) cel puțin trei participanți direcți (fără a lua în calcul eventualele bănci de decontare, contrapărți centrale, case de compensare sau participanți indirecți); (c) procese și proceduri, în temeiul regulilor de sistem, comune pentru toate categoriile de participanți; (d) executarea ordinelor de transfer are loc în cadrul sistemului și include inițierea decontării și/sau executarea unei obligații (de exemplu, compensarea) și, prin urmare, executarea ordinelor de transfer are un efect juridic asupra obligațiilor participanților; și (e) ordinele de transfer sunt executate între participanți. Mai precis, Regulamentul SIPS definește un sistem de plată ca fiind „un aranjament formal între trei sau mai mulți participanți, […] cu reguli comune și aranjamente standardizate pentru executarea ordinelor de transfer între participanți” (26). În cadrul acestei definiții, ordinele de transfer și participanții sunt definiți în termeni largi care permit executarea „oricărei instrucțiuni care are ca efect asumarea sau executarea unei obligații de plată” în temeiul Directivei 98/26/CE a Parlamentului European și a Consiliului (27) și orice „ entitate care este identificată sau recunoscută de un sistem de plăți și căreia, direct sau indirect, i se permite să trimită ordine de transfer către acest sistem și care este capabilă să primească ordine de transfer de la aceasta” (28) . În măsura în care aranjamentele privind tokenurile raportate la active și tokenurile asimilate monedelor electronice se califică drept „sisteme de plăți”, acestora li s-ar aplica cadrul Eurosistemului de monitorizare a sistemelor de plăți bazat pe principiile CPSS-IOSCO.

2.2.3.

În mod similar, funcția aranjamentelor de tokenuri raportate la active și de tokenuri asimilate monedelor electronice care stabilesc norme standardizate și comune pentru executarea tranzacțiilor de plată între utilizatorii finali s-ar putea califica drept „schemă de plată”. Din punctul de vedere al monitorizării, în cazul în care tokenurile raportate la active și tokenurile asimilate monedelor electronice includ euro în activele lor de rezervă sau sunt exprimate în euro, furnizorul de servicii de criptoactive care este responsabil de funcționarea generală a schemei de plată ar putea face obiectul cadrului de monitorizare revizuit și consolidat al Eurosistemului pentru instrumentele și schemele de plată. Acest cadru ar fi aplicabil oricărui instrument de plată electronică care permite utilizatorilor finali să trimită și să primească valoare și, prin urmare, s-ar aplica indiferent de calificarea activului drept fonduri în temeiul DSP2 (29) .

2.2.4.

Rolul de monitorizare al SEBC ar fi, de asemenea, esențial în ceea ce privește aranjamentele privind tokenuri semnificative raportate la active și asimilate monedelor electronice, având în vedere potențialele efecte limitative ale acestora asupra capacității băncii centrale de emisiune de a-și pune în aplicare obiectivele de politică monetară, astfel cum s-a menționat anterior. Din motivele menționate mai sus, competențele SEBC în temeiul tratatului și competențele Eurosistemului în temeiul Regulamentului SIPS ar trebui să fie clar precizate în considerentele și în partea dispozitivă ale regulamentului propus. În plus, BCE și, după caz, BCN relevante a căror monedă nu este euro ar trebui să participe la procesul de clasificare a tokenurilor semnificative raportate la active și asimilate monedelor electronice, iar BCE ar trebui să fie consultată cu privire la actul delegat care ar detalia criteriile care urmează să fie utilizate în scopul clasificării. De asemenea, regulamentul propus ar trebui să se refere mai mult la interacțiunea potențială cu DSP2, care, conform textului actual, pare a fi destul de limitată (30). Un exemplu de interacțiune potențială între regulamentul propus și DSP2 ar fi cazul în care un furnizor de servicii încheie un contract cu un beneficiar al plății pentru a accepta criptoactive, altele decât tokenurile asimilate monedelor electronice. Într-un astfel de caz, ar trebui să se clarifice dacă astfel de prestatori ar trebui să îndeplinească aceleași cerințe privind protecția consumatorilor, securitatea și reziliența operațională ca și furnizorii de servicii de plată reglementați. În cele din urmă, ar trebui să se clarifice dacă astfel de activități pot echivala cu „acceptarea tranzacțiilor de plată”, astfel cum sunt definite în PSD2 (31).

3.1.1.

Mecanisme de supraveghere pentru emitenții de tokenuri semnificative asimilate monedelor electronice

3.1.2.

Regulamentul propus instituie un mecanism de supraveghere dual pentru emitenții de tokenuri semnificative asimilate monedelor electronice, supravegheat în comun de autoritatea națională competentă (ANC) responsabilă și de ABE. În cadrul acestui mecanism, ABE ar fi singura responsabilă de asigurarea respectării cerințelor specifice (32) de către emitenții de tokenuri semnificative asimilate monedelor electronice, în timp ce ANC relevantă ar supraveghea respectarea tuturor celorlalte cerințe prevăzute în regulamentul propus.

3.1.3.

Supravegherea duală are deficiențe semnificative, și atât tokenurile semnificative asimilate monedelor electronice, cât și cele raportate la active ar fi mai bine supravegheate la nivel european. Nu pare să existe niciun motiv economic care să justifice mecanisme de supraveghere diferite între tokenurile semnificative raportate la active (care fac obiectul unei supravegheri armonizate de către ABE) și tokenurile semnificative asimilate monedelor electronice (care fac obiectul unei supravegheri duale de către ABE împreună cu ANC). Supravegherea duală poate estompa responsabilitățile și poate spori complexitatea aranjamentelor. De asemenea, aceasta poate duce la sarcini de supraveghere redundante sau chiar contradictorii, de exemplu atunci când ANC supraveghează emitenții de tokenuri semnificative raportate la active sau asimilate monedelor electronice care furnizează alte servicii de criptoactive. BCE consideră că tokenurile semnificative raportate la active și cele asimilate monedelor electronice ar fi mai bine supravegheate la nivel european, deoarece acest lucru ar asigura o imagine de ansamblu cuprinzătoare a riscurilor și coordonarea acțiunilor de supraveghere și, în același timp, ar evita arbitrajul de reglementare.

3.1.4.

Mecanismul dual de supraveghere propus ar urma să fie pus în aplicare în plus față de cadrele de supraveghere existente. Mai precis, atunci când emitentul tokenurilor semnificative asimilate monedelor electronice este o instituție de credit, supravegherea duală ar genera complicații suplimentare, având în vedere că emitentul poate fi o instituție de credit semnificativă supravegheată de BCE în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1024/2013 al Consiliului (33) (denumit în continuare „Regulamentul privind MUS”). Regulamentul propus ar supune emitentul la trei autorități de supraveghere diferite: (I) ANC relevantă, (ii) ABE și (iii) BCE. În acest sens, experiența și expertiza ANC în ceea ce privește supravegherea emitenților de tokenuri asimilate monedelor electronice și a furnizorilor de servicii ar putea fi valorificate în mod util în calitatea lor de membri ai organismului decizional al ABE și prin intermediul echipelor comune de supraveghere în cazul instituțiilor de credit semnificative, precum și în cadrul colegiului de supraveghere care urmează să fie înființat pentru fiecare token semnificativ asimilat monedelor electronice (34).

3.1.5.

În fine, în cazul în care emitentul de criptomonede stabile semnificative este o instituție de credit semnificativă, responsabilitățile și sarcinile de supraveghere ale ABE și BCE ar trebui, de asemenea, să fie clarificate pentru a se evita eventualele duplicări și conflicte. Mai precis, obligația ABE de a impune respectarea de către emitent a cerințelor prevăzute în regulamentul propus nu ar trebui să aducă atingere supravegherii îndeplinirii cerințelor prudențiale efectuate de BCE în rolul său de supraveghere bancară.

3.2.1.

Stabilirea unor cerințe prudențiale pentru emitenții de tokenuri raportate la active și de tokenuri asimilate monedelor electronice este binevenită, având în vedere că, din motivele abordate mai sus în prezentul aviz, aceste tokenuri ar putea prezenta riscuri pentru desfășurarea politicii monetare și pentru buna funcționare a sistemelor de plăți. Garanțiile propuse pentru a proteja siguranța activelor de rezervă ale tokenurilor, în cazul în care emitentul decide să investească o parte din rezervă, sunt, de asemenea, binevenite.

3.2.2.

Cerințele prudențiale și de lichiditate impuse emitenților de criptomonede stabile ar trebui să fie proporționale cu riscurile pe care aceste tokenuri le-ar putea prezenta pentru stabilitatea financiară. Prin urmare, cerințele suplimentare prevăzute în regulamentul propus pentru emitenții semnificativi de criptomonede stabile sunt binevenite. Acestea fiind spuse, este posibil ca aceste cerințe suplimentare să nu fie suficiente pentru a aborda riscurile tot mai mari în cazul în care criptomonedele stabile sunt utilizate pe scară largă ca mijloc de plată sau ca mijloc de stocare a valorii în mai multe jurisdicții din întreaga Uniune. În plus, emitenții de criptomonede stabile care nu sunt instituții de credit nu ar avea acces la funcția de împrumutător de ultimă instanță a băncilor centrale. Având în vedere cele de mai sus, BCE are următoarele observații.

3.2.3.

În primul rând, regulamentul propus permite ANC să ajusteze, în sens ascendent sau descendent, cerința de fonduri proprii de 2 % din cuantumul mediu al activelor de rezervă până la 20 % pentru emitenții de criptomonede stabile (mai puțin semnificativi). În cazul emitenților semnificativi, nu este permisă nicio ajustare a cerinței de 3 % pentru autoritatea de supraveghere. Autorității de supraveghere ar trebui să i se acorde competențe suplimentare de tipul pilonului 2, în special în cazul emitenților semnificativi, având în vedere riscurile mai mari pe care aceștia le prezintă la adresa stabilității financiare. Mai exact, emitenților semnificativi de criptomonede stabile ar trebui să li se solicite să efectueze, în mod regulat, testări la stres care să ia în considerare scenarii grave, dar plauzibile, de natură financiară (de exemplu, șocuri ale ratei dobânzii) și nefinanciară (de exemplu, riscul operațional). În cazul în care un emitent al acestor tokenuri oferă două sau mai multe categorii de tokenuri pentru criptoactive și/sau furnizează servicii privind criptoactive, testările la stres ar trebui să acopere toate aceste servicii și activități într-o manieră cuprinzătoare și holistică, pentru a ține seama de constelația de riscuri combinate care rezultă din structura lor complexă. Pe baza rezultatelor acestor testări la stres, autoritatea de supraveghere ar trebui să aibă competența de a impune cerințe de fonduri proprii suplimentare pe lângă cerința de 3 %, care ar trebui să fie proporțională cu riscurile identificate. Cerințe și competențe similare în materie de testare la stres pentru autoritatea de supraveghere ar putea fi introduse pentru emitenții mai puțin semnificativi, permițând, în principiu, autorităților de supraveghere să depășească suplimentul de 20 % al cerinței de 2 % în anumite circumstanțe, având în vedere perspectivele de risc și rezultatele testărilor la stres.

3.2.4.

În al doilea rând, emitenții de tokenuri raportate la active și de tokenuri asimilate monedelor electronice pot fi expuși în egală măsură riscului de „retrageri masive de criptomonede stabile”, cu posibile riscuri de contagiune pentru restul sistemului financiar și riscuri conexe pentru stabilitatea financiară. Prin urmare, este important ca astfel de emitenți să fie supuși unor cerințe armonizate privind investirea activelor de rezervă, pentru a asigura condiții de concurență echitabile și a respecta principiul „aceeași activitate, același risc, aceleași reguli” între tokenurile raportate la active și tokenurile asimilate monedelor electronice. Cerințele de lichiditate riguroase pentru emitenții de criptomonede stabile, în special emitenții semnificativi, sunt, de asemenea, esențiale pentru a le permite să reziste la tensiunile de lichiditate și să reducă la minimum riscurile la adresa stabilității financiare. Mai precis, aranjamentele privind criptomonedele stabile și activele de rezervă ale acestora au asemănări cu fondurile de piață monetară. În acest sens, Regulamentul (UE) 2017/1131 al Parlamentului European și al Consiliului (35) impune fondurilor de piață monetară să dețină rezerve semnificative de lichidități în cazul unor șocuri de ieșiri bruște . Emitenții de criptomonede stabile ar trebui să respecte cerințe de lichiditate care sunt cel puțin la fel de prudente ca cele impuse fondurilor de piață monetară cu valoarea netă a activelor constantă, care să fie dezvoltate în standarde tehnice de reglementare. Astfel de cerințe prudente în materie de investiții, care urmează să fie dezvoltate în standarde tehnice de reglementare, ar putea spori capacitatea activelor de rezervă ale criptomonedelor stabile de a face față unor scenarii de ieșiri severe. În plus, emitenților semnificativi de criptomonede stabile ar trebui să li se solicite să efectueze în mod regulat testări la stres în materie de lichiditate și, în funcție de rezultatul acestor teste, autoritatea de supraveghere ar trebui să aibă competența de a consolida cerințele privind riscul de lichiditate.

3.2.5.

În cele din urmă, regulamentul propus nu impune nicio restricție pentru a împiedica o posibilă concentrare a custozilor sau o investire a activelor de rezervă. Lipsa limitelor împotriva unei posibile concentrări ar putea submina siguranța activelor de rezervă și le-ar putea supune riscurilor idiosincratice ale anumitor custozi și emitenți de datorie. Regulamentul propus ar trebui să prevadă introducerea unor garanții pentru prevenirea unei astfel de concentrări, care să fie dezvoltate în standarde tehnice de reglementare.

3.3.1.

BCE și ANC relevantă sunt autoritățile competente care exercită competențe de supraveghere prudențială în temeiul Regulamentului (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (36) (denumit și „CRR”) și al Directivei 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului (37) (denumită și „CRD”), care împreună constituie cadrul CRR/CRD. În plus, Regulamentul privind MUS conferă BCE atribuții specifice în ceea ce privește supravegherea prudențială a instituțiilor de credit din zona euro și conferă BCE responsabilitatea pentru funcționarea eficace și consecventă a mecanismului unic de supraveghere (MUS), în cadrul căruia responsabilitățile specifice în materie de supraveghere prudențială sunt repartizate între BCE și ANC participante. În special, BCE îndeplinește atribuția de a autoriza și de a retrage autorizațiile tuturor instituțiilor de credit (38). Pentru instituțiile de credit semnificative, BCE are, de asemenea, sarcina, printre altele, de a asigura conformitatea cu legislația relevantă a Uniunii care impune instituțiilor de credit cerințe prudențiale, inclusiv cerința de a dispune de mecanisme de guvernanță solide, cum ar fi procese solide de gestionare a riscurilor și mecanisme de control intern (39). În acest scop, BCE dispune de toate competențele de supraveghere necesare pentru a interveni în activitatea instituțiilor de credit pentru exercitarea funcțiilor sale .

3.3.2.

În temeiul regulamentului propus, statele membre au obligația de a desemna ANC responsabile cu îndeplinirea funcțiilor și a sarcinilor prevăzute în regulamentul propus (40) . În plus, regulamentul propus conține o trimitere generică la necesitatea ca ANC să se coordoneze cu autoritățile responsabile cu supravegherea sau monitorizarea altor activități decât cele desfășurate de emitenții și furnizorii de criptoactive în temeiul regulamentului propus (41). De fapt, competențele de supraveghere atribuite ANC în temeiul regulamentului propus (42) pot avea, de asemenea, implicații prudențiale pentru instituțiile de credit, cum ar fi în cazul în care se solicită publicarea unor informații suplimentare sau se solicită înghețarea sau punerea sub sechestru a activelor. În astfel de cazuri, s-ar putea ca apelul la colaborare cu alte autorități să nu fie de ajuns (43).

3.3.3.

Având în vedere cele de mai sus, este extrem de important să se stabilească un mecanism de coordonare clară, care să includă procese și termene clar definite în ceea ce privește aspectele legate de notificare, între ANC relevante și BCE în rolul său de autoritate de supraveghere prudențială pentru instituțiile de credit semnificative atunci când acestea intenționează să emită criptoactive și/sau să furnizeze servicii legate de criptoactive. Un mecanism de coordonare clară ar asigura faptul că respectivele competențe ale ANC și, respectiv, ale BCE pot fi exercitate în timp util, în mod eficace și consecvent. Acesta ar asigura, de asemenea, respectarea regulamentului propus de către emitenții și furnizorii de criptoactive. Regulamentul propus ar trebui să facă referire la obligația ANC de a notifica BCE în cazurile în care o instituție de credit semnificativă emite o carte albă, intenționează să furnizeze unul dintre serviciile de criptoactive sau încalcă regulamentul propus.

3.3.4.

În plus, în cazul în care instituțiile de credit semnificative emit tokenuri semnificative raportate la active și asimilate monedelor electronice, s-ar aplica mecanismul dual de supraveghere dintre ANC relevantă și ABE. În acest context, este necesar să se explice mai în detaliu ce ar implica în practică supravegherea de către ABE. În plus, acest mecanism dual de supraveghere ar trebui să țină seama și de rolul de supraveghere al BCE în ceea ce privește instituțiile de credit semnificative, cu mecanisme de coordonare mai clare, inclusiv un cadru clar de notificare, și cu includerea BCE în rolul său de autoritate de supraveghere prudențială în colegiu. În final, regulamentul propus ar trebui să se refere în mod explicit și consecvent la autoritățile de supraveghere prudențială pentru tokenurile semnificative raportate la active și cele asimilate monedelor electronice (44).