EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 52020XC0930(01)

Avizul Comisiei privind aplicarea Convenției regionale cu privire la regulile de origine preferențiale pan-euro-mediteraneene sau a protocoalelor referitoare la regulile de origine care prevăd cumulul diagonal între părțile contractante la această convenție 2020/C 322/03

PUB/2020/766

OJ C 322, 30.9.2020, p. 3–10 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

30.9.2020   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 322/3


Avizul Comisiei privind aplicarea Convenției regionale cu privire la regulile de origine preferențiale pan-euro-mediteraneene sau a protocoalelor referitoare la regulile de origine care prevăd cumulul diagonal între părțile contractante la această convenție

(2020/C 322/03)

În scopul aplicării unui cumul diagonal de origine între părțile contractante (1) la Convenția regională cu privire la regulile de origine preferențiale pan-euro-mediteraneene (2) (denumită în continuare „convenția”), părțile în cauză își notifică reciproc, prin intermediul Comisiei Europene, regulile de origine în vigoare aplicate celorlalte părți.

Trebuie amintit că aplicarea cumulului diagonal este posibilă doar dacă părțile pe teritoriul cărora are loc producția finală și părțile de destinație finală au încheiat acorduri de liber schimb, care să conțină reguli de origine identice, cu toate părțile care participă la procesul de obținere a caracterului originar, mai exact cu toate părțile din care sunt originare materialele utilizate. Materialele originare de pe teritoriul unei părți care nu a semnat un acord cu părțile pe teritoriul cărora are loc producția finală și/sau cu părțile de destinație finală trebuie tratate ca neoriginare. Notele explicative privind protocoalele pan-euro-mediteraneene privind regulile de origine (3) conțin exemple concrete.

Pe baza notificărilor adresate de părți Comisiei Europene, tabelele anexate cuprind:

Tabelul 1 – o perspectivă simplificată asupra posibilităților de cumul la 26 martie 2020.

Tabelele 2 și 3 – data de la care devine aplicabil cumulul diagonal.

În tabelul 1, un „X” marchează existența, între 2 parteneri, a unui acord de liber schimb care conține reguli de origine ce permit cumulul pe baza modelului pan-euro-mediteraneean de reguli de origine. Utilizarea cumulului diagonal care implică un al treilea partener necesită câte un „X” în toate căsuțele din tabel care marchează intersectarea celor trei parteneri. Totuși, există unele excepții în ceea ce privește cumulul diagonal. În astfel de cazuri, fie „(1)”, fie un „(*)” lângă „X” va indica excepțiile care trebuie avute în vedere.

În tabelul 2, datele menționate se referă la:

Data aplicării cumulului diagonal în temeiul articolului 3 din apendicele I la convenție, în cazul în care acordul de liber schimb vizat se referă la convenție. În acest caz, data este precedată de „(C)”;

Data aplicării protocoalelor referitoare la regulile de origine care prevăd cumulul diagonal, atașate acordului de liber schimb vizat, în alte cazuri.

Datele menționate în tabelul 3 se referă la data de aplicare a protocoalelor referitoare la regulile de origine care prevăd cumulul diagonal anexate la acordurile de liber schimb între UE, Turcia și țările participante la procesul de stabilizare și de asociere al UE. De fiecare dată când se face referire la convenție într-un acord de liber schimb între părțile menționate în acest tabel, s-a adăugat în tabelul 2 o dată precedată de mențiunea „(C)”.

De asemenea, trebuie amintit că materialele originare din Turcia care intră în sfera de aplicare a Uniunii vamale UE-Turcia pot fi considerate materiale originare în scopul cumulului diagonal între Uniunea Europeană și țările care participă la procesul de stabilizare și de asociere și cu care este în vigoare un protocol privind originea.

Codurile pentru părțile contractante care figurează în tabele sunt următoarele:

Uniunea Europeană

UE

Statele AELS:

Islanda

IS

Elveția (inclusiv Liechtenstein) (4)

CH (+ LI)

Norvegia

NO

Insulele Feroe

FO

Participanții la Procesul de la Barcelona:

Algeria

DZ

Egipt

EG

Israel

IL

Iordania

JO

Liban

LB

Maroc

MA

Cisiordania și Fâșia Gaza

PS

Siria

SY

Tunisia

TN

Turcia

TR

Participanții la procesul de stabilizare și de asociere al UE:

Albania

AL

Bosnia și Herțegovina

BA

Macedonia de Nord

MK

Muntenegru

ME

Serbia

RS

Kosovo (*)

KO

Republica Moldova

MD

Georgia

GE

Ucraina

UA

Prezentul aviz înlocuiește avizul 2020/C 67/02 (JO C 67, 2.3.2020, p. 2).

Tabelul 1

Perspectivă simplificată asupra posibilităților de cumul diagonal în spațiul pan-euro-mediteraneean la 26 martie 2020

 

 

Statele AELS

 

Participanții la Procesul de la Barcelona

 

Participanții la procesul de stabilizare și de asociere al UE

 

 

 

 

UE

CH(+LI)

IS

NO

FO

DZ

EG

IL

JO

LB

MA

PS

SY

TN

TR

AL

BA

KO

ME

MK

RS

MD

GE

UA

UE

 

X

X

X

X

X

X

X

X

 

X

X

 

X

X (5)

X

X

X

X

X

X

X

X

X

CH (+LI)

X

 

X

X

X

 

X

X

X

X

X

X

 

X

X

X

X

 

X

X

X

 

X

X

IS

X

X

 

X

X

 

X

X

X

X

X

X

 

X

X

X

X

 

X

X

X

 

X

X

NO

X

X

X

 

X

 

X

X

X

X

X

X

 

X

X

X

X

 

X

X

X

 

X

X

FO

X

X

X

X

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

X

 

 

 

 

 

 

 

 

 

DZ

X

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

EG

X

X

X

X

 

 

 

 

X

 

X

 

 

X

X

 

 

 

 

 

 

 

 

 

IL

X

X

X

X

 

 

 

 

X

 

 

 

 

 

X

 

 

 

 

 

 

 

 

 

JO

X

X

X

X

 

 

X

X

 

 

X

 

 

X

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

LB

 

X

X

X

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

MA

X

X

X

X

 

 

X

 

X

 

 

 

 

X

X

 

 

 

 

 

 

 

 

 

PS

X

X

X

X

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

SY

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

X

 

 

 

 

 

 

 

 

 

TN

X

X

X

X

 

 

X

 

X

 

X

 

 

 

X

 

 

 

 

 

 

 

 

 

TR

X (5)

X

X

X

X

 

X

X

 

 

X

 

X

X

 

 (*1)

 (*1)

 (*1)

 (*1)

X (*1)

X (*1)

X

 

 

AL

X

X

X

X

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 (*1)

 

X

X

X

X

X

X

 

 

BA

X

X

X

X

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 (*1)

X

 

X

X

X

X

X

 

 

KO

X

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 (*1)

X

X

 

X

X

X

X

 

 

ME

X

X

X

X

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 (*1)

X

X

X

 

X

X

X

 

 

MK

X

X

X

X

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

X (*1)

X

X

X

X

 

X

X

 

 

RS

X

X

X

X

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

X (*1)

X

X

X

X

X

 

X

 

 

MD

X

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

X

X

X

X

X

X

X

 

 

 

GE

X

X

X

X

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

X

UA

X

X

X

X

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

X

 


Tabelul 2

Data aplicării regulilor de origine care prevăd cumulul diagonal în spațiul pan-euro-mediteraneean

 

 

Statele AELS

 

Participanții la Procesul de la Barcelona

 

Participanții la procesul de stabilizare și de asociere al UE

 

 

 

 

UE

CH(+LI)

IS

NO

FO

DZ

EG

IL

JO

LB

MA

PS

SY

TN

TR

AL

BA

KO

ME

MK

RS

MD

GE

UA

UE

 

1.1.2006

(C)1.2.2016

1.1.2006

(C) 1.5.2015

1.1.2006

(C) 1.5.2015

1.12.2005

(C) 12.5.2015

1.11.2007

1.3.2006

(C) 1.2.2016

1.1.2006

1.7.2006

 

1.12.2005

1.7.2009

(C) 1.3.2016

 

1.8.2006

 (6)

(C) 1.5.2015

(C) 9.12.2016

(C) 1.4.2016

(C) 1.2.2015

(C) 1.5.2015

(C) 1.2.2015

(C) 1.12.2016

(C) 1.6.2018

(C) 1.1.2019

CH (+LI)

1.1.2006

(C) 1.2. 2016

 

1.8.2005

(C) 1.7.2013

1.8.2005

(C) 1.7.2013

1.1.2006

 

1.8.2007

1.7.2005

17.7.2007

1.1.2007

1.3.2005

1.5.2016

 

1.6.2005

1.9.2007

(C) 1.12.2019

(C) 1.5.2015

(C) 1.1.2015

 

(C) 1.9.2012

1.2.2016

(C) 1.5.2015

 

(C) 1.5.2018

1.6.2012

IS

1.1.2006

(C) 1.5.2015

1.8.2005

(C) 1.7.2013

 

1.8.2005

(C) 1.7.2013

1.11.2005

 

1.8.2007

1.7.2005

17.7.2007

1.1.2007

1.3.2005

1.5.2016

 

1.3.2006

1.9.2007

(C) 1.12.2019

(C) 1.5.2015

(C) 1.1.2015

 

(C) 1.10.2012

1.5.2015

(C) 1.5.2015

 

(C) 1.9.2017

1.6.2012

NO

1.1.2006

(C) 1.5.2015

1.8.2005

(C) 1.7.2013

1.8.2005

(C) 1.7.2013

 

1.12.2005

 

1.8.2007

1.7.2005

17.7.2007

1.1.2007

1.3.2005

1.5.2016

 

1.8.2005

1.9.2007

(C) 1.12.2019

(C) 1.5.2015

(C) 1.1.2015

 

(C) 1.11.2012

1.5.2015

(C) 1.5.2015

 

(C) 1.9.2017

1.6.2012

FO

1.12.2005

(C) 12.5.2015

1.1.2006

1.11.2005

1.12.2005

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

(C) 1.10.2017

 

 

 

 

 

 

 

 

 

DZ

1.11.2007

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

EG

1.3.2006

(C) 1.2.2016

1.8.2007

1.8.2007

1.8.2007

 

 

 

 

6.7.2006

 

6.7.2006

 

 

6.7.2006

1.3.2007

 

 

 

 

 

 

 

 

 

IL

1.1.2006

1.7.2005

1.7.2005

1.7.2005

 

 

 

 

9.2.2006

 

 

 

 

 

1.3.2006

 

 

 

 

 

 

 

 

 

JO

1.7.2006

17.7.2007

17.7.2007

17.7.2007

 

 

6.7.2006

9.2.2006

 

 

6.7.2006

 

 

6.7.2006

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

LB

 

1.1.2007

1.1.2007

1.1.2007

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

MA

1.12.2005

1.3.2005

1.3.2005

1.3.2005

 

 

6.7.2006

 

6.7.2006

 

 

 

 

6.7.2006

1.1.2006

 

 

 

 

 

 

 

 

 

PS

1.7.2009

(C) 1.3.2016

1.5.2016

1.5.2016

1.5.2016

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

SY

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1.1.2007

 

 

 

 

 

 

 

 

 

TN

1.8.2006

1.6.2005

1.3.2006

1.8.2005

 

 

6.7.2006

 

6.7.2006

 

6.7.2006

 

 

 

1.7.2005

 

 

 

 

 

 

 

 

 

TR

 (6)

1.9.2007

(C) 1.12.2019

1.9.2007

(C) 1.12.2019

1.9.2007

(C) 1.12.2019

(C) 1.10.2017

 

1.3.2007

1.3.2006

 

 

1.1.2006

 

1.1.2007

1.7.2005

 

 

 

1.9.2019

 

(C) 1.8.2018

(C) 1.6.2019

(C) 1.10.2017

 

 

AL

(C) 1.5.2015

(C) 1.5.2015

(C) 1.5.2015

(C) 1.5.2015

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

(C) 1.2.2015

(C) 1.4.2014

(C) 1.4.2014

(C) 1.4.2014

(C) 1.4.2014

(C) 1.4.2014

 

 

BA

(C) 9.12.2016

(C) 1.1.2015

(C) 1.1.2015

(C) 1.1.2015

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

(C) 1.2.2015

 

(C) 1.4.2014

(C) 1.2.2015

(C) 1.2.2015

(C) 1.2.2015

(C) 1.4.2014

 

 

KO

(C) 1.4.2016

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1.9.2019

(C) 1.4.2014

(C) 1.4.2014

 

(C) 1.4.2014

(C) 1.4.2014

(C) 1.4.2014

(C) 1.4.2014

 

 

ME

(C) 1.2.2015

(C) 1.9.2012

(C) 1.10.2012

(C) 1.11.2012

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

(C) 1.4.2014

(C) 1.2.2015

(C) 1.4.2014

 

(C) 1.4.2014

(C) 1.4.2014

(C) 1.4.2014

 

 

MK

(C) 1.5.2015

1.2.2016

1.5.2015

1.5.2015

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

(C) 1.8.2018

(C) 1.4.2014

(C) 1.2.2015

(C) 1.4.2014

(C) 1.4.2014

 

(C) 1.4.2014

(C) 1.4.2014

 

 

RS

(C) 1.2.2015

(C) 1.5.2015

(C) 1.5.2015

(C) 1.5.2015

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

(C) 1.6.2019

(C) 1.4.2014

(C) 1.2.2015

(C) 1.4.2014

(C) 1.4.2014

(C) 1.4.2014

 

(C) 1.4.2014

 

 

MD

(C) 1.12.2016

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

(C) 1.10.2017

(C) 1.4.2014

(C) 1.4.2014

(C) 1.4.2014

(C) 1.4.2014

(C) 1.4.2014

(C) 1.4.2014

 

 

 

GE

(C) 1.6.2018

(C) 1.5.2018

(C) 1.9.2017

(C) 1.9.2017

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

(C) 26.3.2020

UA

(C) 1.1.2019

1.6.2012

1.6.2012

1.6.2012

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

(C) 26.3.2020

 


Tabelul 3

Data aplicării protocoalelor referitoare la regulile de origine care prevăd cumulul diagonal între Uniunea Europeană, Albania, Bosnia și Herțegovina, Kosovo, Macedonia de Nord, Muntenegru, Serbia și Turcia

 

UE

AL

BA

KO

MK

ME

RS

TR

UE

 

1.1.2007

1.7.2008

1.4.2016

1.1.2007

1.1.2008

8.12.2009

 (7)

AL

1.1.2007

 

22.11.2007

1.4.2014

26.7.2007

26.7.2007

24.10.2007

1.8.2011

BA

1.7.2008

22.11.2007

 

1.4.2014

22.11.2007

22.11.2007

22.11.2007

14.12.2011

KO

1.4.2016

1.4.2014

1.4.2014

 

1.4.2014

1.4.2014

1.4.2014

1.9.2019

MK

1.1.2007

26.7.2007

22.11.2007

1.4.2014

 

26.7.2007

24.10.2007

1.7.2009

ME

1.1.2008

26.7.2007

22.11.2007

1.4.2014

26.7.2007

 

24.10.2007

1.3.2010

RS

8.12.2009

24.10.2007

22.11.2007

1.4.2014

24.10.2007

24.10.2007

 

1.9.2010

TR

 (7)

1.8.2011

14.12.2011

1.9.2019

1.7.2009

1.3.2010

1.9.2010

 


(1)  Părțile contractante sunt Uniunea Europeană, Albania, Algeria, Bosnia și Herțegovina, Egipt, Georgia, Insulele Feroe, Islanda, Israel, Iordania, Kosovo [în conformitate cu Rezoluția 1244(1999) a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite], Liban, Macedonia de Nord, Muntenegru, Maroc, Norvegia, Republica Moldova, Serbia, Elveția (inclusiv Liechtenstein), Siria, Tunisia, Turcia, Ucraina și Cisiordania și Fâșia Gaza.

(2)  JO L 54, 26.2.2013, p. 4.

(3)  JO C 83, 17.4.2007, p. 1.

(4)  Elveția și Principatul Liechtenstein formează o uniune vamală.

(*)  Această denumire nu aduce atingere pozițiilor privind statutul și este conformă cu RCSONU 1244 (1999), precum și cu Avizul CIJ privind Declarația de independență a Kosovo.

(*1)  Este posibil cumulul diagonal între Turcia, Albania, Bosnia și Herțegovina, Kosovo, Macedonia de Nord, Muntenegru și Serbia. Totuși, a se vedea tabelul 3 pentru posibilitatea de cumul diagonal între Uniunea Europeană, Turcia, Albania, Bosnia și Herțegovina, Kosovo, Macedonia de Nord, Muntenegru și Serbia.

(5)  Pentru mărfurile care intră în sfera de aplicare a Uniunii vamale UE-Turcia, data de aplicare este 27 iulie 2006.

Pentru produsele agricole, data de aplicare este 1 ianuarie 2007 (cumulul nu este aplicabil cu MD).

Pentru produsele din cărbune și oțel, data de aplicare este 1 martie 2009 (cumulul nu este aplicabil cu MD).

(6)  Pentru mărfurile care intră în sfera de aplicare a Uniunii vamale UE-Turcia, data de aplicare este 27 iulie 2006.

Pentru produsele agricole, data de aplicare este 1 ianuarie 2007.

Pentru produsele din cărbune și oțel, data de aplicare este 1 martie 2009.

(7)  Pentru mărfurile care intră în sfera de aplicare a Uniunii vamale UE-Turcia, data de aplicare este 27 iulie 2006. Nu se aplică în cazul produselor agricole și în cazul produselor din cărbune și oțel.


Top