Avizul Comitetului Economic și Social European privind „Perspectiva industrială sectorială a reconcilierii politicii în domeniul climei cu cea energetică”

(aviz din proprie inițiativă)

(2019/C 353/10)

Raportor: Aurel Laurențiu PLOSCEANU

Coraportor: Enrico GIBELLIERI

Decizia Adunării Plenare	24.1.2019
Temei juridic	Articolul 32 alineatul (2) din Regulamentul de procedură Aviz din proprie inițiativă
Secțiunea competentă	Comisia consultativă pentru mutații industriale (CCMI)
Data adoptării în CCMI	3.6.2019
Data adoptării în sesiunea plenară	17.7.2019
Sesiunea plenară nr.	545
Rezultatul votului (voturi pentru/voturi împotrivă/abțineri)	148/3/3

1.   Concluzii și recomandări

1.1.

Industriile europene mari consumatoare de resurse și de energie sunt de o importanță strategică pentru lanțurile valorice industriale din UE. Ele au obligația, în conformitate cu politica UE de atenuare a schimbărilor climatice, să realizeze o transformare profundă și investiții masive pentru a ajunge să fie neutre din punct de vedere climatic până în 2050.

1.2.

Scopul sistemului actual de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) este stimularea acestor investiții prin stabilirea unui preț pentru emisiile de gaze cu efect de seră (GES), cu cerințe contradictorii: (1) atingerea obiectivelor climatice necesită prețuri mai ridicate, dar (2) competitivitatea externă a industriilor mari consumatoare de resurse și de energie impune alinierea acestora la prețul scăzut sau chiar inexistent al concurenților externi.

1.3.

CESE își exprimă îngrijorarea cu privire la riscul de relocare a emisiilor de dioxid de carbon sau a investițiilor (producția sau investițiile se realizează în zone în care nu se aplică ETS) în industriile mari consumatoare de resurse și de energie și la riscul aferent, al pierderii de locuri de muncă, în situația actuală, caracterizată de divergența prețurilor pentru emisiile de gaze cu efect de seră pe piețele mondiale.

1.4.

Într-un aviz anterior (1), CESE a solicitat instituirea unui sistem global de comercializare a cotelor de emisii (ETS) pentru a crea condiții de concurență echitabile în cadrul concurenței internaționale între industriile mari consumatoare de resurse și energie. Până în prezent, această speranță nu s-a împlinit.

1.5.

CESE consideră că este esențial ca politicile industriale și energetice să fie armonizate cu politica privind schimbările climatice pentru a mobiliza investițiile masive care au devenit necesare în contextul tranziției la un model economic cu zero emisii de dioxid de carbon pentru industriile mari consumatoare de resurse și energie, tranziție care ar trebui să fie „echitabilă”și la a cărei elaborare și punere în aplicare partenerii sociali să se implice în mod activ.

1.6.

Investițiile realizate de UE și de statele membre ar trebui să se reflecte în cercetare, dezvoltare și inovare și în implementarea tehnologiilor cu emisii reduse sau zero de dioxid de carbon în cadrul industriilor mari consumatoare de resurse și de energie, inclusiv în generarea energiei electrice suplimentare de care au nevoie, precum și în educația și formarea forței lor de muncă. În următorul cadru financiar multianual (2021-2027), ar trebui să fie majorată așadar finanțarea inclusă pentru acest scop în propunerea Comisiei pentru programul InvestEU și pentru celelalte programe de investiții care vor avea legătură cu acesta.

1.7.

CESE intenționează să contribuie la reflecția asupra strategiei industriale pe termen lung, inițiată de Consiliul European (2), prin examinarea fezabilității tehnice și juridice a uneia dintre numeroasele opțiuni de politică aflate în prezent în sfera publică: punerea în aplicare a măsurilor de ajustare la frontieră pentru prețul intern al emisiilor de GES, pe baza conținutului de emisii de GES din metalele de bază, substanțele chimice și materialele încorporate în produsele industriale. Subliniază că a atras atenția asupra necesității de a examina și, eventual, de a introduce un mecanism de acest fel, în 2014, în avizul său din proprie inițiativă pe tema „Instrumente de piață – O economie a UE cu emisii scăzute de dioxid de carbon” (3), dar nu a primit un răspuns adecvat din partea Comisiei sau a Consiliului.

1.8.

CESE recomandă Comisiei să își aprofundeze reflecția asupra acestei opțiuni și asupra altor opțiuni de politică, cum ar fi reformarea ETS, mecanismul de ajustare la frontieră a emisiilor de dioxid de carbon (4), o cotă a TVA adaptată la intensitatea carbonului (5), și să le compare din punctul de vedere al: — impactului asupra relocării emisiilor de dioxid de carbon și a investițiilor, într-un viitor context caracterizat de creșterea prețurilor și reducerea disponibilității certificatelor ETS în UE; — securității juridice privind conformitatea cu normele OMC; — acceptabilității de către partenerii comerciali; — fezabilității tehnice, în special în ceea ce privește existența standardelor acceptate la nivel mondial în domeniul contabilității și al măsurătorilor, precum și existența unor baze de date fiabile și recunoscute.

1.9.

CESE recomandă, de asemenea, Comisiei să se implice de la început în consultările cu principalii parteneri comerciali ai UE, pentru a-și exprima punctele de vedere cu privire la opțiunile analizate.

2.   Observații generale

2.1.    Dilema politicii privind schimbările climatice, aplicată industriilor mari consumatoare de resurse și de energie

Politica privind schimbările climatice se confruntă cu o dificultate inerentă.

2.1.1.

Pe de o parte, scopul acestei politici este de a reduce în mod ambițios emisiile de gaze cu efect de seră (GES) (atât pe cele generate de arderea combustibililor fosili, cât și pe cele rezultate din procese industriale). Obiectivul vizat de UE este realizarea neutralității emisiilor de dioxid de carbon până în 2050, astfel cum încurajează Comunicarea Comisiei intitulată „O planetă curată pentru toți”. În urma acestor reduceri, încălzirea globală ar trebui să rămână cu mult sub 2 °C și, să sperăm, sub 1,5 °C, astfel încât agricultura să poată asigura hrana pentru omenire. Într-o economie de piață, un instrument extrem de eficient este stabilirea unui preț pentru emisiile de GES. Astfel, actorii economici pot fie să investească în mod profitabil în echipamente sau procese care să contribuie la reducerea emisiilor (inclusiv captarea și stocarea/utilizarea dioxidului de carbon), fie să economisească bani, prin reducerea consumului de materiale (de exemplu, utilizând produse mai durabile) sau prin trecerea la achiziționarea de materiale care produc mai puține emisii de GES (cum ar fi materialele reciclate). Pentru ca această metodă să fie eficace, prețul pentru emisiile de GES trebuie să fie unul ridicat și suficient de previzibil pentru a declanșa investițiile sau schimbarea comportamentului.

2.1.2.

Pe de altă parte, costurile energiei reprezintă o proporție ridicată din costurile totale pentru industriile mari consumatoare de resurse și de energie: 25 % pentru oțel, 22-29 % pentru aluminiu (6), 25-32 % pentru sticlă (7).

2.1.3.

În cazul în care costul energiei crește din cauza unui preț ridicat alocat emisiilor de GES din UE în comparație cu prețurile din alte părți ale lumii și ca urmare a investițiilor la scară largă și timpurii în tehnologii cu emisii scăzute sau cu emisii zero în industriile mari consumatoare de resurse și de energie și în capacitățile aferente pentru producerea, transportul și stocarea energiei electrice necesare (8), generând costuri de amortizare ridicate, competitivitatea externă a acestor industrii este pusă în pericol. În pofida eforturilor lor de creștere a eficienței energetice, aceste industrii ajung să producă la prețuri mai mari decât concurenții lor externi. Pe piețele cu produse extrem de standardizate, un preț mai ridicat conduce la o pierdere a cotei de piață și a locurilor de muncă aferente. Dacă se întâmplă acest lucru, emisiile de GES sunt pur și simplu transferate de la producătorii din UE la producătorii din alte zone (care sunt adesea mai puțin eficienți din punct de vedere energetic), fără niciun efect (în cel mai bun caz) asupra emisiilor globale de GES. Acest fenomen este cunoscut sub denumirea de „relocare a emisiilor de dioxid de carbon”. Într-un peisaj concurențial global în care prețul emisiilor de GES este zero, acest lucru înseamnă că este necesar ca prețul carbonului să fie stabilit la un nivel cât mai scăzut – și chiar la zero. Acest fenomen este agravat și de așa-numita „relocare a investițiilor”. Chiar și în condițiile unui preț scăzut pentru emisiile de gaze cu efect de seră în UE, incertitudinea privind dezvoltarea acesteia creează deja obstacole în calea investițiilor în întreținerea și modernizarea zonelor industriale care găzduiesc industrii mari consumatoare de resurse și energie, conducând astfel la o diminuare suplimentară și îngrijorătoare a competitivității pentru producătorii din UE. Relocarea investițiilor pentru industriile mari consumatoare de resurse și de energie din UE ar crește în mod dramatic dacă prețurile pentru emisiile de GES ar fi ridicate, pe lângă faptul că sunt volatile.

2.1.4.

Sistemul de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) reprezintă încercarea actuală din partea UE de a stabili un preț pentru emisiile de GES. În cea mai mare parte, acesta a fost ineficace: prețul pentru emisiile de GES a fost extrem de scăzut timp de mulți ani (chiar dacă a crescut recent), însă suficient de volatil pentru a declanșa relocarea investițiilor. În plus, acest sistem este complex și cu multe derogări. Un motiv structural pentru această ineficacitate și complexitate poate fi acela că sistemul ETS nu a fost capabil să soluționeze dificultatea inerentă, subliniată anterior, în ceea ce privește diferența dintre cerințele contradictorii pentru prețurile ridicate și cele scăzute pentru emisiile de GES. Prin urmare, ar putea apărea necesitatea soluționării acestei dileme și a reconcilierii obiectivelor contradictorii de politică în ceea ce privește (1) atenuarea schimbărilor climatice și (2) competitivitatea externă a industriilor mari consumatoare de resurse și de energie din Europa, luând totodată în considerare realizarea tuturor celorlalte obiective de politică, precum comerțul liber și echitabil, în cadrul strategiei industriale pe termen lung, pe care a solicitat-o Consiliul European.

2.2.    Măsuri corective la frontieră, ca posibilă soluție

2.2.1.

Opțiunea preferată de instituțiile UE pentru a soluționa această dilemă ar fi un singur sistem, global, de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) pentru a stabili un preț la nivel mondial pentru emisiile de gaze cu efect de seră. Totuși, această speranță nu s-a îndeplinit. Evoluțiile geopolitice recente în direcția unilateralismului nu alimentează speranța că s-ar ajunge în timp util la un astfel de acord la nivel mondial. Dispozițiile stabilite de Comisia Europeană (beneficii acordate industriei pentru reciclare în cadrul ETS, sprijin pentru inovare, alocarea cu titlu gratuit a certificatelor de emisii, autorizarea ca statele membre să poată compensa costurile indirecte etc.) nu pot oferi garanții suficiente împotriva relocării emisiilor de dioxid de carbon sau a investițiilor, într-un context marcat de politici asimetrice privind schimbările climatice și de obiective tot mai ambițioase ale UE în materie de climă. Din acest motiv, mai multe voci au solicitat abordări alternative, de conciliere a obiectivelor politicii privind schimbările climatice cu competitivitatea externă a industriilor mari consumatoare de resurse și de energie, ca posibilă soluție. Aceste abordări se referă la conceptul de măsuri de ajustare la frontieră, astfel cum este definit de Organizația Mondială a Comerțului (OMC). Scopul prezentului aviz este acela de a explora fezabilitatea tehnică și juridică a unei astfel de opțiuni printr-o propunere concretă.

2.3.

Principiile juridice ale OMC: măsurile de ajustare la frontieră pentru impozitele interne pe consum nu ar trebui să-i discrimineze pe actorii economici externi.

2.3.1.

Principiul măsurilor de ajustare la frontieră este următorul: atunci când într-o jurisdicție se stabilește un impozit intern pe consum, există riscul ca producătorii locali (care fac obiectul acestei impozitări) să se afle în dezavantaj concurențial în comparație cu concurenții lor externi (care nu fac obiectul impozitării respective), atât pe piața internă (unde concurența este între producătorii locali și importatori), cât și pe piețele de export. Autoritățile din această jurisdicție au posibilitatea de a restabili caracterul loial al concurenței: (1) prin perceperea unui impozit asupra produselor importate și (2) prin rambursarea impozitului asupra produselor exportate.

2.3.2.

Cu condiția îndeplinirii anumitor condiții, măsurile de ajustare la frontieră aplicabile produselor au fost acceptate drept legale de către OMC, care a considerat că nu pun probleme în materie de protecționism, în urma unei revizuiri a acestor ajustări, care a avut loc în 1970 (9) (Raportul grupului de lucru cu privire la ajustările comerciale la frontieră). Aceste condiții prevăd ca măsurile respective să nu discrimineze actorii economici externi (articolele II-2a, III-2 și VI-4 din acordul GATT (10)), ceea ce înseamnă în acest caz că: pentru produsele importate ar trebui să se plătească un impozit mai mic decât cel aplicat producătorilor locali sau egal cu acesta, iar pentru produsele exportate ar trebui să se ramburseze cel mult impozitul care a fost plătit deja pe piața locală.

2.4.    Mecanismele preconizate: un sistem contabil transparent pentru exportatori; importatorii plătesc doar pentru conținutul de emisii de GES al materialelor de bază

2.4.1.

Mecanismele preconizate pentru a adapta ideea generală de măsuri de ajustare la frontieră la contextul emisiilor de GES sunt următoarele: — pentru a stabili suma care trebuie rambursată exportatorilor, un sistem contabil transparent monitorizează emisiile de GES încorporate în fiecare articol industrial și le reportează de-a lungul lanțului valoric sub forma unei linii suplimentare pe facturi; — importatorii plătesc pentru emisiile de GES încorporate în materialele de bază utilizate pentru a fabrica articolul industrial în cauză, dar nu și pentru emisiile de GES utilizate pentru a le transforma sau a le modela și nici pentru deplasările lor logistice. Mecanismul reprezintă o aproximare foarte bună, deoarece peste 90 % din emisiile de GES ale unui articol industrial sunt încorporate în materialele de bază. Acesta oferă probe indiscutabile pentru ca autoritatea vamală să stabilească baza de impozitare (natura și greutatea fiecărui material). De asemenea, mecanismul acordă importatorilor un mic avantaj, astfel încât aceștia să nu poată pretinde că sunt discriminați. Aceste mecanisme sunt prezentate și discutate în detaliu în cele ce urmează.

2.5.    Rambursarea prețului pentru emisiile de GES încorporate în produsele exportate este o chestiune de contabilitate

2.5.1.

Sistemul ar fi următorul. Atunci când o industrie mare consumatoare de resurse și energie a trebuit să plătească pentru emisiile sale de GES (fie sub forma unor certificate ETS cumpărate la un preț variabil per kilogram de CO2 echivalent pe o piață, fie sub forma unei taxe pe carbon la un preț fix), aceasta trebuie să monitorizeze plata respectivă (și volumul subiacent de emisii de GES) în sistemul său contabil și să o redirecționeze către clienții săi în cadrul facturării (cu includerea unei amortizări pentru conținutul de emisii de GES încorporat în echipamentele sale). Astfel, s-ar reutiliza sistemul existent, elaborat, de contabilizare a emisiilor de gaze cu efect de seră, care a fost dezvoltat în UE în scopul calculării alocării cu titlu gratuit a certificatelor de emisii în cadrul ETS, iar acest lucru reprezintă un avantaj clar. Experiența dobândită în ultimii peste 50 de ani cu privire la TVA ar trebui să demonstreze fezabilitatea tehnică a unui astfel de sistem de redirecționare a costurilor.

2.5.2.

Rămâne de stabilit poziția în lanțul de aprovizionare la care această plată ar trebui facturată. Dacă ajunge să fie facturată consumatorului final, acest lucru ar avea următoarele consecințe: — ar aduce sistemul global propus mai aproape de modelul de impozitare internă a consumului, cum ar fi TVA sau accizele, pentru care OMC a acceptat în mod explicit legitimitatea măsurilor de ajustare la frontieră și, prin urmare, ar spori securitatea juridică; — ar evita penalizarea întreprinderilor intermediare; — ar stimula comportamentul consumatorilor în sensul unor opțiuni mai ecologice.

2.5.3.

Atunci când o societate exportă un produs care include cheltuieli pentru emisii de GES, aceasta trebuie să deducă din sistemul său contabil conținutul de emisii de GES al produsului exportat, iar statul trebuie să îi ramburseze acest conținut (fie prin revânzarea certificatelor ETS corespunzătoare pe piață, fie prin rambursarea taxei pe carbon) pentru volumul de emisii de GES pe care îl conține produsul în cauză.

2.5.4.

Dacă s-ar menține actuala alocare cu titlu gratuit a certificatelor ETS pentru cei mai performanți producători din UE, această rambursare ar fi realizată la costul mediu al unui certificat ETS la scara economiei UE, bazat pe prețul de pe piața la vedere și pe cota de certificate gratuite acordate producătorilor din UE.

2.5.5.

Acest sistem contabil dovedește că exportatorului i se rambursează costul exact pentru toate emisiile de GES care au fost încorporate în produs de-a lungul lanțului de aprovizionare. Exportatorului nu i se oferă un avantaj necuvenit și, prin urmare, sistemul este în conformitate cu cerințele OMC. Această echitate este mai ușor de dovedit de la caz la caz, atunci când se stabilește prețul pentru emisiile de GES (la fel ca în cazul unei taxe pe carbon). Totuși, acest lucru este valabil doar dacă se iau în considerare valori medii, dat fiind că există speculanți cu succes și alții fără succes pe piețele ETS, respectiv producători în UE cu performanțe bune și alții cu performanțe modeste, beneficiind de alocări diferite de drepturi de emisie gratuite, cu prețuri pentru emisiile de GES variabile (cum este cazul pe o piață a ETS).

2.6.    Măsura corectivă privind produsele importate se poate baza pe conținutul de emisii de GES al metalelor, al substanțelor chimice sau al materialelor de bază încorporate

2.6.1.

Conținutul de emisii de GES al unui produs industrial se poate găsi, în principal, în materialele produsului. Conținutul de emisii de GES al unui produs industrial se poate împărți în trei componente principale, fiecare dintre acestea corespunzând unor categorii diferite de operațiuni cu valoare adăugată: — conținutul de emisii de GES al metalelor, al substanțelor chimice și al materialelor de bază care compun produsul, direct sau indirect (de exemplu, oțel, etilenă, benzen, amoniac, acid clorhidric, sticlă, lemn etc.); — conținutul de emisii de GES al operațiunilor industriale care transformă și modelează metalele, substanțele chimice sau materialele de bază (de exemplu, polimerizare, fasonare, prelucrare, așchiere etc.); — conținutul de emisii de GES al logisticii în cadrul amplasamentului și între amplasamente dintre diversele etape cu valoare adăugată.

Marea majoritate a conținutului de emisii de GES al unui produs industrial constă în conținutul de metale, substanțe chimice și materiale de bază încorporate (în special atunci când acestea sunt nereciclate). Exemplul unei piese din oțel, prelucrată mecanic, cu o energie utilizată în proces de 2,8 kWh (11), dar cu o energie încorporată în material (12) de 117 kWh, adică de 40 de ori mai mare, ilustrează ordinul de mărime al ponderii relative pe care le au aceste componente. În cazul îngrășămintelor, al materialelor plastice, al elastomerilor, al solvenților, al lubrifianților și al fibrelor textile, o mare pondere din conținutul de GES din produsul finit constă în substanțele chimice de bază din care au fost fabricate, care pot fi deduse din formula lor. Acest lucru înseamnă că conținutul complet de emisii de GES al unui produs industrial poate fi aproximat în funcție de conținutul de emisii de GES al metalelor, al substanțelor chimice și al materialelor de bază încorporate (13).

2.6.2.   Calcularea măsurii corective aplicabile produselor importate

2.6.2.1.

Pentru ca autoritățile vamale responsabile pentru gestionarea măsurilor de ajustare la frontieră să lucreze eficient și cu securitate juridică, atât pentru ele însele, cât și pentru societatea importatoare care acționează cu bună-credință, baza de impozitare și totodată cota de impozitare trebuie stabilite cu o marjă minimă de interpretare sau de litigiu. Atunci când se are în vedere stabilirea prețului emisiilor de GES, cota de impozitare este fie o cerință de achiziție de certificate ETS pentru volumul de emisii de GES încorporate în produsul importat, la același preț per certificat ETS ca și în cazul restituirii la export (în cazul unui sistem bazat pe piață), fie cota de impozitare a carbonului (când se află într-un regim cu tarif fix).

2.6.2.2.

Baza de impozitare trebuie să poată fi verificată prin analizarea chiar a produsului importat, care este dovada cea mai puțin discutabilă. În cazul de față, baza de impozitare ideală ar fi conținutul complet de emisii de GES al produsului importat. Este dificil să se determine conținutul complet de emisii de GES al unui produs industrial din cauza complexității tuturor operațiunilor cu valoare adăugată prin care a trecut produsul de-a lungul lanțului valoric, multe dintre acestea nelăsând urme asupra produsului în sine. Opțiunea propusă este să se utilizeze aproximarea simplă, dar realizabilă, subliniată mai sus: conținutul complet de emisii de GES al produsului importat este aproximat în funcție de conținutul de emisii de GES al metalelor, al substanțelor chimice sau al materialelor de bază încorporate, limitat la cele care reprezintă mai mult de 1 % din masa totală, de exemplu. Dispozitivele microelectronice, care generează emisii mari de GES, în pofida masei mici a acestora, ar fi încă incluse în calcul. Conținutul total de emisii de GES al materialelor prezente în produs se calculează astfel: masa fiecărui tip de metal, substanță chimică sau material de bază prezent într-o proporție semnificativă în produs se înmulțește cu intensitatea emisiilor de GES ale acestui metal, substanță chimică sau material de bază (și anume, emisiile de GES încorporate în fiecare kilogram din acest metal, substanță chimică sau material de bază). Intensitatea medie a emisiilor de GES, la nivelul fiecărei țări, a fost stabilită pentru majoritatea metalelor, a substanțelor chimice sau a materialelor de bază. Cifrele sunt disponibile într-o gamă de baze de date accesibile publicului (enumerate, de exemplu, în Protocolul GES (14)), pe baza unor metodologii de evaluare a ciclului de viață bine dezvoltate, inclusiv pentru China.

2.6.2.3.

În scopul încurajării și recompensării reducerii intensității emisiilor de gaze cu efect de seră în instalațiile individuale și în scopul divulgării datelor, se propune următorul mecanism de cerc virtuos. — În cazul în care un producător poate demonstra, în mod fiabil, intensitatea reală a emisiilor sale de GES, atunci această valoare se aplică produselor sale importate în UE. Cu toate acestea, dacă nu sunt furnizate astfel de date fiabile, se folosește intensitatea medie a emisiilor de GES din țara de origine, această medie fiind calculată în funcție de producția rămasă și de emisiile de GES rămase după ce se scad cele pentru care s-au furnizat date fiabile. — Prin urmare, producătorii cei mai nepoluanți dintr-o țară se vor implica în primul rând în exercițiul contabil (pentru a evita să fie penalizați prin aplicarea mediei naționale din țara lor). Din acest motiv, media națională, după eliminarea din calcul a acestor producători „virtuoși”, se deteriorează în timp, stimulând restul producătorilor să furnizeze date fiabile.

2.6.2.4.

În plus, UE ar putea oferi asistență tehnică întreprinderilor din străinătate pentru instituirea sistemelor fiabile necesare de contabilizare a emisiilor de GES și, astfel, să manifeste în continuare o atitudine binevoitoare față de partenerii comerciali.

2.6.2.5.

Pentru a-i împiedica pe jucătorii lipsiți de scrupule să transfere în mod ilegal intensitatea scăzută de emisii de GES de la o instalație la producția unei alte instalații, ar putea fi dezvoltat și utilizat un sistem de trasabilitate, de exemplu bazat pe tehnologia blockchain.

---

(1)  JO C 71, 24.2.2016, p. 57, punctul 1.9.

(2)  Concluziile Consiliului European din 22 martie 2019, EUCO 1/19.

(3)  JO C 226, 16.7.2014, p. 1.

(4)  Rezoluția Parlamentului European din 16 decembrie 2015 referitoare la dezvoltarea unei industrii europene durabile a metalelor de bază [2014/2211(INI)].

(5)  A. Gerbeti, „CO2 în bunuri și competitivitatea industrială europeană”, Editoriale Delfino (2014), și A. Gerbeti, „O simfonie pentru energie: CO2 în bunuri”, Editoriale Delfino (2015).

(6)  A. Marcu, W. Stoefs: „Study on composition and drivers of energy prices and costs in selected energy-intensive industries”. (Studiu privind compoziția și factorii determinanți ai prețurilor și costurilor energiei în industriile mari consumatoare de energie). CEPS, 2016, disponibil la adresa: http://ec.europa.eu/DocsRoom/documents/20355

(7)  C. Egenhofer, L. Schrefler: „Study on composition and drivers of energy prices and costs in energy-intensive industries. The case of the flat glass industry”(Studiu privind compoziția și factorii determinanți ai prețurilor și costurilor energiei în industriile mari consumatoare de energie – Cazul industriei sticlei plane). CEPS, 2014, disponibil la adresa: https://www.ceps.eu/system/files/Glass.pdf

(8)  Potrivit unui studiu realizat de T. Wyns [Industrial Value Chain: A Bridge towards a Carbon Neutral Europe (Lanțul valoric în industrie: o punte către o Europă neutră din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon), VUB-IES, 2018, disponibil la adresa: https://www.ies.be/node/4758], care cartografiază 11 întreprinderi europene mari consumatoare de resurse și de energie, utilizarea pe scară largă a unor tehnologii cu emisii reduse de CO2 ar necesita între 2 980 TWh și 4 430 TWh de energie electrică suplimentară pe an.

(9)  GATT, „Report by the Working Party on Border Trade Adjustments”(Raportul grupului de lucru cu privire la ajustările comerciale la frontieră), 1970, disponibil la adresa: https://www.wto.org/gatt_docs/English/SULPDF/90840088.pdf, mai exact articolele 4, 11 și 14.

(10)  Disponibil la adresa: https://www.wto.org/english/res_e/booksp_e/analytic_index_e/gatt1994_e.htm

(11)  Yohei Odaa et al.: „Energy Consumption Reduction by Machining Process Improvement”, 3rd CIRP Conference on Process Machine Interactions (3rd PMI) (Reducerea consumului de energie prin îmbunătățirea proceselor de prelucrare” – a treia Conferință CIRP), 2012, disponibil la: http://isiarticles.com/bundles/Article/pre/pdf/17172.pdf

(12)  Inventory of Carbon and Energy (IEC) (Inventarul carbonului și al energiei), disponibil la: http://www.circularecology.com/embodied-energy-and-carbon-footprint-database.html

(13)  Aceste emisii sunt în general pozitive. Ele pot fi negative în cazul materialelor biologice cultivate în mod durabil (de exemplu lemnul).

(14)  Lista completă a bazelor de date care furnizează date cu privire la emisiile de GES pentru diverse materiale și procese este accesibilă la: http://www.ghgprotocol.org/life-cycle-databases