EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 52017DP0479

Decizia Parlamentului European din 12 decembrie 2017 privind cererea de apărare a privilegiilor și imunităților Eleonorei Forenza (2017/2199(IMM))

OJ C 369, 11.10.2018, p. 162–163 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

11.10.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 369/162


P8_TA(2017)0479

Cerere de apărare a privilegiilor și imunităților Eleonorei Forenza

Decizia Parlamentului European din 12 decembrie 2017 privind cererea de apărare a privilegiilor și imunităților Eleonorei Forenza (2017/2199(IMM))

(2018/C 369/18)

Parlamentul European,

având în vedere cererea Gabrielei Zimmer din 20 iulie 2017, comunicată în ședința plenară din 11 septembrie 2017, pentru apărarea privilegiilor și imunităților Eleonorei Forenza în legătură cu un incident în care a fost victimă, în timpul unei demonstrații care a avut loc cu ocazia summitului G20 de la Hamburg, pe 8 iulie 2017,

în urma audierii Eleonorei Forenza, în conformitate cu articolul 9 alineatul (6) din Regulamentul de procedură,

având în vedere articolele 8 și 9 din Protocolul nr. 7 privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene, precum și articolul 6 alineatul (2) din Actul din 20 septembrie 1976 privind alegerea membrilor Parlamentului European prin vot universal direct,

având în vedere hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene din 12 mai 1964, 10 iulie 1986, 15 și 21 octombrie 2008, 19 martie 2010, 6 septembrie 2011 și 17 ianuarie 2013 (1),

având în vedere articolul 5 alineatul (2), articolul 7 și articolul 9 din Regulamentul său de procedură,

având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri juridice (A8-0398/2017),

A.

întrucât Gabriele Zimmer, deputată în Parlamentul European și președintă a Grupului GUE/NGL, a cerut, în conformitate cu articolele 8 și 9 din Protocolul nr. 7, apărarea imunității parlamentare a Eleonorei Forenza, deputată din același grup, care a fost percheziționată și apoi plasată în detenție de poliția germană împreună cu un grup de alți activiști, în timpul unei demonstrații care a avut loc cu ocazia summitului G20 de la Hamburg, la 8 iulie 2017; întrucât percheziția și arestarea au avut loc după demonstrația respectivă, în timp ce dna Forenza și grupul său se îndreptau spre un loc unde urmau să ia prânzul împreună;

B.

întrucât Parlamentul dispune de o largă putere de apreciere în ceea ce privește orientarea pe care dorește să o dea unei decizii adoptate ca urmare a unei cereri de apărare a imunității unui deputat (2);

C.

întrucât articolele 8 și 9 din Protocolul nr. 7 privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene se exclud reciproc (3); întrucât cazul de față nu privește o opinie exprimată de un deputat în Parlamentul European, ci mai degrabă un comportament presupus a fi periculos pentru ordinea publică (participarea prezumată la o revoltă); întrucât, prin urmare, aplicabilitatea articolului 9 din Protocolul nr. 7 este evidentă;

D.

întrucât, în conformitate cu articolul 9 din Protocolul nr. 7 privind imunitățile și privilegiile Uniunii Europene, deputații europeni beneficiază, pe teritoriul statului lor de proveniență, de aceleași imunități ca și cele recunoscute membrilor parlamentului țării respective și nu pot fi deținuți sau urmăriți penal pe teritoriul niciunui alt stat membru; întrucât dna Forenza, deputată italiană în Parlamentul European, era în Germania și beneficia de această protecție;

E.

întrucât, conform cererii de apărare a imunității, dna Forenza și-a declarat, încă de la primele contacte cu poliția germană, statutul de deputată în Parlamentul European; întrucât a prezentat imediat documentele care atestau acest statut; întrucât a reușit să pună consulul italian de la Hamburg în contact cu agentul de poliție care dirija operațiunile;

F.

întrucât, în pofida statutului de deputată în Parlamentul European al dnei Forenza, poliția germană a percheziționat-o corporal amănunțit și a plasat-o apoi în detenție timp de peste patru ore;

G.

întrucât, având în vedere toate aceste elemente, poliția germană știa că aresta o deputată în Parlamentul European; întrucât acest lucru constituie o încălcare a Protocolului nr. 7 privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene, în special a articolului 9 primul paragraf litera (b);

H.

întrucât, având în vedere circumstanțele acestui caz, este evident că dna Forenza nu a fost arestată în flagrant delict, drept care excepția prevăzută la articolul 9 al treilea paragraf din Protocolul nr. 7 privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene nu este aplicabilă, iar dna Forenza beneficiază, prin urmare, în totalitate de imunitate;

1.

hotărăște să apere privilegiile și imunitățile Eleonorei Forenza;

2.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite imediat prezenta decizie, precum și raportul comisiei competente, autorității competente a Republicii Federale Germania și dnei Eleonora Forenza.

(1)  Hotărârea Curții de Justiție din 12 mai 1964, Wagner/Fohrmann și Krier, 101/63, ECLI:EU:C:1964:28, hotărârea Curții de Justiție din 10 iulie 1986, Wybot/Faure și alții, 149/85, ECLI:EU:C:1986:310, hotărârea Tribunalului din 15 octombrie 2008, Mote/Parlamentul, T-345/05, ECLI:EU:T:2008:440, hotărârea Curții de Justiție din 21 octombrie 2008, Marra/De Gregorio și Clemente, pronunțată în cauzele conexate C-200/07 și C-201/07, ECLI:EU:C:2008:579, hotărârea Tribunalului din 19 martie 2010, Gollnisch/Parlamentul, T-42/06, ECLI:EU:T:2010:102, hotărârea Curții de Justiție din 6 septembrie 2011, Patriciello, C-163/10, ECLI: EU:C:2011:543, hotărârea Tribunalului din 17 ianuarie 2013, Gollnisch/Parlamentul, pronunțată în cauzele conexe T-346/11 și T-347/11, ECLI:EU:T:2013:23.

(2)  Cauza T-42/06, Gollnisch/Parlamentul, citată anterior, punctul 101.

(3)  Cauzele conexate C-200/07 și C-201/07, Marra/De Gregorio et Clemente, citate anterior, punctul 45.


Top