COMISIA EUROPEANĂ

Bruxelles, 11.10.2017

COM(2017) 592 final

COMUNICARE CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU, BANCA CENTRALĂ EUROPEANĂ, COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN ȘI COMITETUL REGIUNILOR

privind finalizarea uniunii bancare

COMUNICARE CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU, BANCA CENTRALĂ EUROPEANĂ, COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN ȘI COMITETUL REGIUNILOR

privind finalizarea uniunii bancare

„Democrația înseamnă compromis, iar grație compromisului potrivit, pe termen lung toată lumea câștigă. O Uniune mai unită ar trebui să considere compromisul nu drept ceva negativ, ci drept arta armonizării diferențelor. Democrația nu poate funcționa fără compromisuri, Europa nu poate funcționa fără compromisuri.”

Jean-Claude Juncker, Discursul privind starea Uniunii, 13 septembrie 2017

1. Context și obiective

După cum a evidențiat președintele Juncker în discursul său privind starea Uniunii din 13 septembrie 2017 1 , uniunea bancară trebuie să fie finalizată pentru a-și valorifica pe deplin potențialul ca parte a unei uniuni economice și monetare (UEM) puternice. Alături de uniunea piețelor de capital (UPC), o uniune bancară completă va promova un sistem financiar integrat și stabil în Uniunea Europeană și va spori rezistența uniunii economice și monetare la șocurile nefavorabile, facilitând în mod substanțial partajarea riscurilor în sectorul privat la nivel transfrontalier și reducând, în același timp, necesitatea partajării riscurilor de către sectorul public.

La nivelul Uniunii Europene există sprijin larg și consens cu privire la acest subiect. În Concluziile privind o foaie de parcurs pentru finalizarea uniunii bancare din iunie 2016 (denumite în continuare „Foaia de parcurs a Consiliului din 2016”) și în Raportul anual privind uniunea bancară din martie 2016 2 , atât Consiliul, cât și Parlamentul European au reconfirmat importanța uniunii bancare în vederea finalizării acesteia.

Este un moment propice pentru a valorifica avântul politic – reflectat în mare măsură și de invitația președintelui Tusk la o reuniune la nivel înalt a zonei euro organizată în luna decembrie în format deschis – și a transforma această ambiție larg împărtășită în acțiuni concrete care să ducă la finalizarea uniunii bancare până în 2019, conform dorinței exprimate deja în ediția din 2015 a Raportului celor cinci președinți 3 și în Documentul de reflecție privind aprofundarea uniunii economice și monetare (denumit în continuare „Documentul de reflecție privind uniunea economică și monetară”) 4 .

După cum au dovedit criza financiară și criza datoriilor suverane cu care s-a confruntat Uniunea Europeană pe parcursul ultimului deceniu, cadrul economic și financiar incomplet al Uniunii Europene este insuficient pentru a preveni apariția politicilor nesustenabile în anii de expansiune economică sau pentru a permite absorbția efectivă a șocurilor negative în etapa ulterioară de corecție macroeconomică. Crizele au evidențiat cu precădere existența unor legături nedorite între sectoarele bancare naționale și entitățile suverane – așa-numita „spirală catastrofală” (doom loop). Uniunea bancară a fost creată pentru a rupe aceste legături și pentru a evita transformarea contribuabililor în salvatori de primă linie ai băncilor aflate în dificultate.

Realizarea în comun a supravegherii, a gestionării crizelor și a asigurării depozitelor va permite o mai mare integrare financiară, susținută de un sistem financiar stabil. Acest lucru va duce la consolidarea stabilității financiare atât în statele membre participante la uniunea bancară, cât și în Uniunea Europeană în ansamblu. În ultimă instanță, un sector bancar mai stabil va asigura mai multe oportunități financiare pentru întreprinderi de toate dimensiunile, mai multe locuri de muncă și o mai mare creștere economică, în beneficiul cetățenilor europeni. Totodată, o mai bună integrare financiară este esențială pentru asigurarea unei palete mai largi de servicii la prețuri mai mici. Pentru ca cetățenii europeni să resimtă concret beneficiile integrării, după cum se specifică în Planul de acțiune privind serviciile financiare de consum 5 , Comisia analizează și posibilitatea de a propune modificări ale Regulamentului privind plățile transfrontaliere 6 în vederea reducerii comisioanelor pentru tranzacțiile bancare transfrontaliere efectuate în toate monedele Uniunii Europene.

Perspectiva ca și alte state membre să adere la uniunea bancară și la zona euro face ca finalizarea uniunii bancare să fie și mai imperioasă. O uniune economică și monetară stabilă din punct de vedere atât economic, cât și financiar, și atractivă inclusiv pentru alte state membre neparticipante, reprezintă un instrument major pentru favorizarea unei stabilități economice și financiare mai ample și, astfel, pentru îndeplinirea obiectivului Uniunii Europene de a îmbunătăți condițiile de trai ale cetățenilor europeni. În acest context, Comisia salută discuțiile din Danemarca, Suedia și Bulgaria cu privire la posibilitatea aderării la uniunea bancară. Pentru facilitarea acestui proces, este necesar ca toate elementele instituționale și normative ale uniunii bancare să fie puse în practică cât mai curând posibil. Mai multe elemente esențiale ale uniunii bancare au fost deja instituite. În primul rând, cadrul unic de reglementare asigură un set unic de norme prudențiale armonizate pe care instituțiile de credit trebuie să le respecte pe piața unică. Uniunea bancară se sprijină puternic pe această bază, care se aplică în toate statele membre. În al doilea rând, toate băncile din Uniunea Europeană sunt supravegheate în conformitate cu aceleași standarde, cele mai semnificative bănci din zona euro fiind supravegheate la nivel central de către Banca Centrală Europeană (BCE), în calitatea sa de autoritate de supraveghere, în cadrul Mecanismului unic de supraveghere (MUS). În al treilea rând, în cazul intrării în dificultate, băncile pot face obiectul unei rezoluții la nivel central și în conformitate cu aceleași standarde în cadrul Mecanismului unic de rezoluție (MUR), care este sprijinit de Fondul unic de rezoluție (FUR). Instituirea acestei noi arhitecturi a uniunii bancare a fost însoțită de o evaluare cuprinzătoare a calității activelor, împreună cu un test de rezistență și cu exerciții de recapitalizare pentru băncile participante în 2014. Astfel, cadrul instituțional și de reglementare al băncilor europene a fost consolidat în mod fundamental, ceea ce a dus la reducerea substanțială a riscurilor în sectorul bancar. În ultimii ani, nivelurile de capitalizare a băncilor au crescut puternic: scăderea gradului de îndatorare al tuturor băncilor din Uniunea Europeană și din zona euro reprezintă poate dovada cea mai clară a robusteții actuale a sectorului bancar și a alinierii pieței la reformele în domeniul supravegherii și al reglementării pe care Europa le-a propus și le aplică cu hotărâre.

Experiența acumulată până în prezent sugerează că elementele finalizate ale uniunii bancare funcționează bine. Astăzi, Comisia publică prima analiză a mecanismului unic de supraveghere, care arată că instituirea acestui mecanism a fost, în ansamblu, reușită. La rândul său, mecanismul unic de rezoluție este deja funcțional și a gestionat cu succes primul său caz de rezoluție bancară, fără niciun cost pentru contribuabili. Aceasta demonstrează că noul sistem este capabil să gestioneze rezoluțiile bancare în mod eficient și într-o perioadă de timp foarte scurtă, oferind totodată diferite opțiuni de gestionare a crizelor, după cum prevede cadrul juridic. Acest lucru permite luarea în considerare a situației specifice a băncilor individuale, aspect deosebit de important dată fiind persistența unor probleme de anvergură moștenite de unele părți ale sectorului bancar al Uniunii Europene, precum și faptul că nu toate elementele uniunii bancare sunt pe deplin funcționale.

Experiența cazurilor recente va ajuta toți factorii implicați să optimizeze în continuare aplicarea practică a normelor Uniunii Europene și funcționarea sistemului. Această optimizare vizează, de exemplu, modalitățile practice de cooperare și schimb de informații între toate organismele naționale și europene implicate în acțiuni de intervenție timpurie și de rezoluție, procedurile prin care se decide dacă o bancă este sau nu în curs de a intra în dificultate sau susceptibilă de a intra în dificultate și utilizarea evaluărilor privind calitatea activelor pentru a stabili dacă sunt îndeplinite condițiile pentru o recapitalizare preventivă. Este vizată și acumularea rapidă a unor pasive corespunzătoare care să poată fi recapitalizate intern (sub forma cerinței minime de fonduri proprii și datorii eligibile – MREL), aspect esențial pentru facilitarea rezoluției băncilor neviabile aflate în dificultate și ar putea fi consolidat și mai mult în condițiile de piață actuale. Necesită optimizare și aspectul asigurării disponibilului necesar de lichiditate înaintea, în timpul și ulterior rezoluției, astfel încât în acest ultim caz să se aplice cele mai potrivite instrumente de rezoluție chiar și în absența unui cumpărător privat imediat pentru banca în curs de a intra în dificultate. Trebuie precizat că experiența actuală cu privire la cadrul uniunii bancare arată că este important și ca instrumentele financiare susceptibile de a produce pierderi în cazul unei crize bancare să fie deținute de investitori privați suficient de bine informați pentru a înțelege riscurile implicate, care să suporte și pierderile produse de instrumentele respective.

Deși factorii relevanți pot aduce o serie de îmbunătățiri practice într-un interval scurt de timp, există și probleme care nu vor putea fi soluționate pe deplin decât după ce toate elementele convenite ale uniunii bancare vor fi complet funcționale, iar uniunea bancară va fi finalizată.

În acest context, o piesă care încă lipsește este un sistem european unic de asigurare a depozitelor (EDIS). Toți deponenții din cadrul uniunii bancare ar trebui să beneficieze de același nivel de protecție. În acest sens, sistemul european de asigurare a depozitelor ar susține stabilitatea sectorului bancar, oferind o asigurare solidă și uniformă pentru toți deponenții, indiferent de poziția geografică a acestora în cadrul uniunii bancare.

Uniunii bancare îi lipsește și un mecanism de sprijin comun și eficace. Crearea unui astfel de mecanism de sprijin pentru Fondul unic de rezoluție a fost convenită de statele membre încă de acum aproape 4 ani, în 2013 7 . Acesta trebuie să devină acum operațional pentru a consolida credibilitatea generală a cadrului pentru rezoluția bancară de la nivelul uniunii bancare. Pentru ca obiectivele principale ale rezoluției, referitoare la menținerea stabilității financiare și la reducerea la minimum a costurilor pentru contribuabili, să fie realizate pe deplin, este esențial ca acțiunile întreprinse de Comitetul unic de rezoluție să beneficieze de încrederea absolută a tuturor părților implicate. Alături de aplicarea altor instrumente de rezoluție (și anume recapitalizarea internă și disponibilitatea Fondului unic de rezoluție), accesul la un mecanism de sprijin comun de ultimă instanță ar trebui să contribuie la obținerea încrederii respective. De exemplu, mecanismul ar asigura utilizarea fondurilor comune în combinație cu instrumentele Băncii Centrale Europene pentru acoperirea deficitelor de lichiditate și ar oferi mai mult timp pentru identificarea celui mai potrivit cumpărător al unei bănci într-o situație specifică.

Totodată, în pofida progreselor importante care au fost realizate, după cum a evidențiat și președintele Juncker în discursul său privind starea Uniunii din 13 septembrie 2017, trebuie continuate eforturile de reducere a riscurilor și de îmbunătățire a gestionării riscurilor în context bancar. Uniunea bancară poate funcționa doar dacă reducerea riscurilor merge mână în mână cu partajarea lor. În scopul îndeplinirii acestui obiectiv, Parlamentul European și Consiliul negociază în prezent o serie de inițiative: în noiembrie 2016, Comisia a adoptat un pachet legislativ cuprinzător de măsuri pentru reducerea riscurilor, menite să consolideze și mai mult reziliența băncilor din Uniunea Europeană 8 , iar unele dintre acestea fac obiectul unor negocieri accelerate în cadrul Parlamentului European și al Consiliului.

În pofida progreselor înregistrate în direcția reducerii riscurilor, uniunea bancară este încă tânără. Multe dintre riscurile care sunt în prezent vizibile în bilanțurile băncilor s-au acumulat înainte de crearea uniunii bancare, când supravegherea și rezoluția erau exclusiv responsabilitatea autorităților naționale. Aceste probleme moștenite trebuie să fie soluționate în mod convingător pentru ca Uniunea Europeană să poată avansa rapid în direcția finalizării uniunii bancare. Una dintre provocările rămase constă în continuarea hotărâtă a tendinței recente de reducere a nivelurilor mari ale creditelor neperformante din anumite părți ale sectorului bancar. S-au înregistrat mari progrese ca urmare a acțiunii forțelor pieței și a măsurilor de reglementare, care dau deja rezultate. Cu toate acestea, sunt afectate competitivitatea unor bănci europene și capacitatea lor de a credita economia. Comisia va continua să sprijine procesul prin adoptarea unor măsuri suplimentare de reducere a nivelului creditelor neperformante. Este necesară și o reducere suplimentară a riscurilor din sistemul bancar european, prin slăbirea legăturii dintre bănci și „țara de origine” a acestora, acesta fiind încă de la început unul dintre principalele obiective ale uniunii bancare. Având în vedere faptul că supravegherea și rezoluția băncilor mai mari și de importanță sistemică nu se mai realizează în prezent la nivel național, ci centralizat, susținerea diversificării geografice a investițiilor bancare în obligațiuni suverane ar slăbi și mai mult interacțiunea dintre bănci și entitățile suverane de la nivel național, consolidând-se astfel procesul de partajare a riscurilor la nivel transfrontalier prin intermediul sectorului privat. Deși uniunea bancară contribuie la consolidarea stabilității financiare, există așteptarea ca ea să aducă și beneficii economice printr-o mai mare integrare a sectorului bancar european și prin diversitatea geografică a alocării activelor. În acest sens, Comisia își va continua eforturile de consolidare a uniunii bancare, având drept obiectiv recunoașterea acesteia ca jurisdicție unică.

Comunicarea Comisiei din 2015 intitulată „Către finalizarea Uniunii bancare” (denumită în continuare „Comunicarea Comisiei din 2015”) și Foaia de parcurs a Consiliului din 2016 9 au identificat etapele principale, iar acolo unde a fost necesar Comisia a prezentat propuneri legislative în 2015 și 2016. Acum este momentul ca Parlamentul European și statele membre să își asume responsabilitatea politică și să convină asupra actelor juridice necesare pentru finalizarea uniunii bancare până în 2019.

Având în vedere calendarul politic, dacă în anul următor liderilor Uniunii Europene le va lipsi ambiția și nu vor trece la acțiune în mod colectiv, există riscul real ca Uniunea Europeană să rămână timp de mulți ani fără perspectiva de finalizare a uniunii bancare și cu niveluri suboptime de ambiție în ceea ce privește definitivarea proceselor de reducere și partajare a riscurilor. Pentru a nu permite ca acest lucru să se întâmple, trebuie folosit avântul existent în prezent, în urma discursului privind starea Uniunii. Pentru a consolida absorbția șocurilor prin intermediul canalelor private din cadrul uniunii economice și monetare, Uniunea Europeană trebuie să găsească un echilibru favorabil tuturor, făcând dovada unui nivel ridicat de ambiție în ceea ce privește atât reducerea, cât și partajarea riscurilor.

Prezenta comunicare își propune să traseze un parcurs ambițios, dar realist înspre realizarea unui acord privind finalizarea uniunii bancare, pe baza angajamentelor existente asumate de către Consiliu. Pornindu-se de la progresele semnificative realizate deja, măsurile necesare pentru finalizarea uniunii bancare trebuie convenite până la finele anului 2018, în timp ce aplicarea integrală a anumitor elemente va fi un proces de durată care poate fi eșalonat.

În decembrie 2017, Comisia va emite un pachet amplu de măsuri destinate consolidării uniunii economice și monetare. Un angajament ferm, însoțit de acțiuni hotărâte de finalizare a uniunii bancare, conform celor menționate în prezenta comunicare, reprezintă o parte integrantă a acestor eforturi.

2. Reducerea riscurilor prin pachetul bancar din noiembrie 2016

Pachetul bancar din noiembrie 2016, propus de către Comisie, va îndeplini multe dintre obiectivele prezentate în Foaia de parcurs a Consiliului din 2016, în sensul unei reduceri suplimentare a riscurilor din sectorul bancar. Acest pachet, care este în prezent negociat în cadrul Parlamentului European și al Consiliului, pornește de la reglementările bancare existente în Uniunea Europeană și completează agenda de reglementare post-criză prin asigurarea unui cadru de reglementare care să soluționeze eventualele probleme nerezolvate în materie de stabilitate financiară și să asigure totodată capacitatea băncilor de a sprijini în continuare economia reală. Propunerile Comisiei 10 vor întări reglementările Uniunii Europene prin care li se solicită băncilor să constituie amortizoare de pasive care să poată fi recapitalizate intern la nevoie, prin aplicarea standardului privind capacitatea totală de absorbție a pierderilor al Consiliului pentru Stabilitate Financiară și prin integrarea acestuia în normele existente privind cerința minimă de fonduri proprii și datorii eligibile, precum și prin asigurarea unor norme armonizate privind poziția în ierarhia creditorilor băncilor a titlurilor de creanță eligibile să constituie amortizoare conform cerinței privind capacitatea totală de absorbție a pierderilor/cerinței minime de fonduri proprii și datorii eligibile. Experiența recentă a arătat din nou cât de important este ca băncile să dispună de amortizoare de capital corespunzătoare – disponibile pentru recapitalizare internă –, deținute de investitori cu o cunoaștere corespunzătoare a riscurilor implicate, pentru a putea să gestioneze crizele fără să afecteze stabilitatea financiară și fără ca povara costurilor să fie suportată în primul rând de contribuabili. Propunerile Comisiei prevăd și norme armonizate privind aplicarea instrumentelor de moratoriu de către autoritățile de supraveghere și de rezoluție în vederea stabilizării băncilor, experiența recentă dovedind că aceste instrumente sunt la fel de importante. În plus, modificările propuse de Comisie prevăd armonizarea normelor privind remunerarea; s-a constatat 11 că aceste norme contribuie la îndeplinirea obiectivelor generale de reducere a asumării de riscuri excesive și la o mai bună corelare a remunerării cu performanțele, contribuind astfel la o mai mare stabilitate financiară.

În fine, pachetul bancar propune să se aplice o serie de standarde internaționale, inclusiv prin introducerea unui indicator al efectului de levier și a unui indicator de finanțare stabilă netă (NSFR), iar Comisia își menține angajamentul față de o cooperare internațională strânsă în materie de reglementare bancară, precum și față de punerea în practică a standardelor convenite, urmărind îndeaproape aplicarea lor în alte jurisdicții.

Comisia este conștientă de faptul că propunerea sa de a permite autorităților de supraveghere să renunțe, în unele situații individuale, la aplicarea anumitor cerințe în cazul unor filiale ale grupurilor transfrontaliere, ceea ce reprezintă o etapă logică în evoluția uniunii bancare și a pieței unice, este privită cu multă îngrijorare de unele state membre. Comisia este dornică să se angajeze într-o dezbatere constructivă pe această temă, pentru a ajuta la identificarea unei soluții care să păstreze beneficiile propunerii, ținând seama în mod corespunzător de necesitatea obținerii unui echilibru acceptabil între statul de origine și statul gazdă.

Pentru a înregistra progrese rapide și pentru a adopta pachetul bancar cât mai curând posibil, Parlamentul European și Consiliul sunt încurajate să mențină domeniul de aplicare clar definit al acestuia. Aspectele nesoluționate rămase în afara domeniului de aplicare a pachetului ar putea fi analizate în cadrul revizuirilor ulterioare ale legislației, după finalizarea negocierilor în curs cu privire la pachetul bancar din 2016.

3. Progresarea în direcția instituirii unui sistem european de asigurare a depozitelor (EDIS)

Potrivit Raportului celor cinci președinți din 2015, instituirea unui sistem european de asigurare a depozitelor reprezintă un pas esențial către finalizarea uniunii bancare. După cum s-a amintit ulterior și în Documentul de reflecție privind uniunea economică și monetară, asigurarea stabilității sistemului bancar din Uniunea Europeană și a funcționării pieței interne de servicii bancare continuă să reprezinte o prioritate. Prin reducerea vulnerabilității deponenților la șocurile locale de mare anvergură (pentru care schemele naționale de garantare a depozitelor dispun de resurse financiare mai reduse) și prin slăbirea legăturii dintre bănci și entitățile suverane din statele de origine, sistemul european de asigurare a depozitelor ar spori reziliența uniunii bancare față de crizele financiare viitoare, oferind o asigurare solidă și uniformă tuturor deponenților, indiferent de poziția geografică a acestora în cadrul uniunii bancare.

Propunerea înaintată de Comisie în noiembrie 2015 12 oferă o soluție foarte cuprinzătoare pentru realizarea acestor obiective prin transferul progresiv, conform unui calendar definit (care ar fi trebuit să înceapă în 2017), al fondurilor și al gestionării evenimentelor de plată de la schemele naționale de garantare a depozitelor către sistemul european de asigurare a depozitelor. Un astfel de fond central, cu o capacitate financiară crescută, ar fi mai bine echipat pentru a face față situațiilor de dificultate ale băncilor. Totodată, s-ar depăși problema neconcordanțelor dintre supravegherea și rezoluția bancară centralizate din cadrul uniunii bancare, pe de o parte, și asigurarea depozitelor la nivel național, pe de altă parte 13 .

Deși Comisia manifestă în continuare o ambiție puternică, discuțiile din cadrul Parlamentului European și al Consiliului au relevat existența unor poziții divergente cu privire la structura sistemului în etapa sa finală (reasigurare, coasigurare sau asigurare completă), la momentul înființării unui astfel de sistem și la nivelurile diferite ale problemelor moștenite și ale riscurilor de hazard moral prezente în diversele sisteme bancare naționale. S-au exprimat îngrijorări cu privire la necesitatea de a se garanta că băncile sunt suficient de solide la nivel individual, înainte de partajarea poverii potențiale asociate situațiilor de dificultate a băncilor în cadrul uniunii bancare.

Foaia de parcurs a Consiliului din 2016 a confirmat că acesta își va continua lucrările constructive la nivel tehnic și că negocierile la nivel politic vor începe de îndată ce se vor înregistra progrese suficiente cu privire la măsurile de reducere a riscurilor.

La doi ani de la prezentarea propunerii privind sistemul european de asigurare a depozitelor, care rămâne neschimbată, a sosit cu siguranță momentul de a merge mai departe, deoarece fără acest sistem uniunea bancară poate rămâne vulnerabilă în fața crizelor viitoare. Pentru revigorarea negocierilor, Parlamentul European și Consiliul ar putea, de exemplu, să analizeze în cadrul negocierilor actuale oportunitatea introducerii mai treptate a sistemului, proporțional cu progresele realizate în sensul reducerii riscurilor și al rezolvării problemelor moștenite, începând cu o etapă mai restrânsă de reasigurare și avansând treptat spre coasigurare.

Într-o primă etapă de reasigurare, sistemul european de asigurare a depozitelor ar putea să acopere doar necesarul de lichiditate, nu și pierderile.

În caz de neîndeplinire a obligațiilor de plată de către o bancă, ar trebui ca mai întâi să se epuizeze fondurile schemelor naționale de garantare a depozitelor înainte de o posibilă intervenție din partea sistemului european de asigurare a depozitelor. Intervenția acestuia din urmă ar consta doar în furnizarea de lichidități schemelor naționale de garantare a depozitelor (ceea ce în realitate reprezintă un împrumut, din moment ce ulterior trebuie să fie recuperat integral de la sectorul bancar) și ar acoperi doar 30 % din deficitul de lichiditate în primul an (2019), 60 % în al doilea an (2020) și 90 % în al treilea an (2021) 14 . Restul ar urma să fie acoperit de schemele naționale de garantare a depozitelor, din resursele netransferate către sistemul european de asigurare a depozitelor în această etapă sau prin intermediul contribuțiilor ex-post ale băncilor. Deoarece lasă ca pierderile să fie acoperite la nivel național și furnizează asistență de urgență sub formă de lichidități pentru sistemele naționale în caz de necesitate, această soluție ar asigura, pe de o parte, protecția deponenților chiar de la început (pentru aceasta fiind necesare lichidități) și, pe de altă parte, ar ține seama de îngrijorările legate de problemele moștenite și de hazardul moral.

Fondul comun de asigurare a depozitelor (FAD), gestionat sub auspiciile Comitetul unic de rezoluție existent și finanțat prin contribuții de la bănci, ar urma să fie constituit treptat.

O altă idee de luat în considerare ar putea fi aceea că, la sfârșitul etapei de reasigurare, trecerea către etapa de coasigurare nu s-ar produce automat, ci ar depinde de o serie de condiții. Pentru a veni în întâmpinarea îngrijorărilor legate de riscurile moștenite și de hazardul moral, începerea etapei de coasigurare și, prin urmare, accesul la acoperirea pierderilor de către sistemul european de asigurare a depozitelor ar putea să fie asociate anumitor condiții, care ar fi evaluate printr-o decizie a Comisiei și care ar include o evaluare a calității activelor (ECA) orientată spre soluționarea problemei creditelor neperformante și a activelor de nivel III 15 , urmată de soluționarea problemelor identificate (de exemplu, reduceri active ale portofoliilor). Această evaluare a calității activelor ar trebui realizată în etapa de reasigurare (adică înainte de anul 2022) pentru ca riscurile moștenite să fie eliminate în sectoarele bancare în care au fost generate, înainte de începerea etapei de coasigurare, pe baza progreselor semnificative înregistrate în ceea ce privește soluționarea problemei activelor moștenite, progrese care se preconizează că vor continua. A doua etapă ar începe doar după îndeplinirea acestor condiții. De exemplu, în evaluarea calității activelor ar putea fi stabilit un prag (cum ar fi un anumit nivel al ratei creditelor neperformante și al activelor de nivel III), iar băncile care nu ating acest prag ar putea fi obligate de autoritățile de supraveghere să elaboreze strategii corespunzătoare cu privire la aceste aspecte.

Acțiunile prevăzute de Comisie și în Planul de acțiune al Uniunii Europene cu privire la creditele neperformante (a se vedea secțiunea 5) vor facilita punerea în aplicare a acestor strategii individuale.

După îndeplinirea acestor condiții și începerea etapei de coasigurare (a doua etapă), sistemul european de asigurare a depozitelor ar urma să acopere progresiv și pierderile, pe lângă necesarul de lichiditate integral, sub rezerva respectării permanente a tuturor condițiilor. În ceea ce privește pierderile, schemele naționale de garantare a depozitelor și sistemul european de asigurare a depozitelor ar contribui simultan la acoperirea lor chiar de la primul euro, conform unui sistem care s-ar dezvolta progresiv, începând cu o contribuție de 30 % din partea sistemului european de asigurare a depozitelor în primul an al etapei de coasigurare.

Această soluție ar răspunde în mod eficace îngrijorărilor legate de riscurile moștenite și de hazardul moral, asigurând totodată, în etapa finală, acoperirea integrală a necesarului de lichiditate și a pierderilor de către sistemul european de asigurare a depozitelor. Astfel, orice acțiune de acoperire a pierderilor de către acest sistem ar depinde de soluționarea de către statele membre a problemelor moștenite, statele membre relevante ar avea suficient timp pentru a adopta măsurile necesare, iar în etapa finală sistemul european de asigurare a depozitelor ar asigura cea mai solidă protecție pentru deponenți, oferind totodată garanții ale stabilității financiare. Un fond unic la nivelul Uniunii Europene este superior oricărui sistem național în ceea ce privește capacitatea de absorbție a riscurilor și de rupere a legăturii dintre bănci și entitățile suverane. De asemenea, administrarea centrală a fondului ar asigura o gestionare mai rapidă și mai eficientă a cazurilor de neîndeplinire a obligațiilor, ceea ce ar putea însemna o mai bună gestionare a situațiilor de criză.

În timpul negocierilor cu privire la propunerea din 2015 referitoare la un sistem european de asigurare a depozitelor au fost aduse în discuție și alte aspecte, referitoare la unele dintre opțiunile și marjele de apreciere specificate în Directiva privind schemele de garantare a depozitelor care ar putea fi incluse și în sistemul european de asigurare a depozitelor (de exemplu, domeniul de aplicare a acestuia, nivelul vizat, utilizarea fondurilor din cadrul Fondului de asigurare a depozitelor pentru măsuri alternative). Aceste aspecte vor trebui să fie analizate prin prisma faptului că, într-un sistem comun de asigurare a depozitelor, toți participanții vor fi afectați de modul de aplicare a acestor opțiuni și marje de apreciere. Prin urmare, trebuie găsită o soluție echilibrată care să ia în considerare specificitățile naționale și regionale, asigurând totodată un tratament egal pentru toate băncile participante care contribuie la sistemul european de asigurare a depozitelor.

Comisia se declară pregătită să dezbată ideile menționate cu Parlamentul European și cu Consiliul, în mod activ și cât mai curând posibil, în cadrul negocierilor pe marginea propunerii sale.

În tranziția către etapa de coasigurare a sistemului european de asigurare a depozitelor s-ar putea realiza îmbunătățiri suplimentare legate de coordonarea schemelor naționale de garantare a depozitelor, precum și de o aplicare mai coerentă a normelor. Directiva privind schemele de garantare a depozitelor 16 , adoptată în 2014, a optimizat funcționarea schemelor naționale de garantare a depozitelor și oferă o mai bună protecție deponenților printr-un nivel armonizat de acoperire a deponenților din toată Uniunea Europeană și prin scurtarea intervalului de rambursare. După cum se indică în Comunicarea Comisiei din 2015 care însoțește propunerea referitoare la sistemul european de asigurare a depozitelor, instituirea acestui sistem trebuie să progreseze în paralel cu armonizarea schemelor naționale de garantare a depozitelor, pentru a se asigura funcționarea corectă a sistemului 17 . Se mențin unele diferențe importante între statele membre în ceea ce privește aplicarea normelor din Directiva privind schemele de garantare a depozitelor, de exemplu referitor la condițiile în care depozitele sunt declarate indisponibile, la eligibilitatea depozitelor, la finanțarea schemelor de garantare a depozitelor sau la utilizarea fondurilor din cadrul acestora. Realizarea uniunii bancare presupune o mai mare armonizare a acestor diferențe, întrucât finanțările vor fi realizate dintr-un fond comun la care vor contribui toate băncile din UE, iar o armonizare mai bună se va dovedi benefică și pentru piața internă în ansamblu.

De asemenea, trebuie îmbunătățit schimbul de informații și de instrumente pentru promovarea coordonării între schemele naționale de garantare a depozitelor, deoarece buna funcționare a sistemului european de asigurare a depozitelor presupune ca autoritățile competente și schemele de garantare a depozitelor de la nivel național să se coordoneze între ele, dar și cu Comitetul unic de rezoluție, în unele cazuri fiind necesară respectarea unor termene foarte strânse. Atribuțiile conferite Comitetului unic de rezoluție prin propunerea referitoare la sistemul european de asigurare a depozitelor nu sunt generale, nu includ anumite aspecte referitoare la activitățile de asigurare a depozitelor care sunt relevante pentru îndeplinirea atribuțiilor comitetului (de exemplu, declararea indisponibilității depozitelor) și sunt limitate la statele membre participante la uniunea bancară. Sunt necesare modificări ale Directivei privind schemele de garantare a depozitelor pentru a facilita intervențiile acestor scheme la nivel transfrontalier, pentru a stimula convergența și a îmbunătăți schimbul de informații între schemele naționale de garantare a depozitelor, autoritățile competente, Comitetul unic de rezoluție și Autoritatea Bancară Europeană (ABE). Autoritatea Bancară Europeană, entitatea responsabilă de garantarea integrității, a eficienței și a bunei funcționări a sectorului bancar la nivelul tuturor statelor membre, va primi atribuțiile de a furniza asistență și de a promova procesele respective. Acest lucru va consolida protecția depozitelor pe piața internă și, în consecință, va facilita funcționarea sistemului european de asigurare a depozitelor. Îmbunătățirea cooperării și a schimbului de informații între autoritățile naționale și schemele de garantare a depozitelor din diversele state membre, prin intermediul Autorității Bancare Europene, reprezintă un alt factor care va înlesni interacțiunea cu aceste scheme, cu autoritățile naționale din statele membre care nu fac parte din uniunea bancară și cu sistemul european de asigurare a depozitelor, precum și aderarea statelor membre din afara zonei euro la acesta din urmă.

Totodată, eliminarea acestei lacune va alinia arhitectura celor trei piloni ai uniunii bancare (supraveghere, rezoluție și asigurarea depozitelor), întrucât în cazul tuturor celor trei piloni va exista o instituție centrală sau o agenție a Uniunii Europene care va răspunde de punerea în aplicare (Banca Centrală Europeană, Comitetul unic de rezoluție și, respectiv, sistemul european de asigurare a depozitelor), precum și o agenție a Uniunii Europene (Autoritatea Bancară Europeană) care va coordona autoritățile naționale care activează în domeniile respective.

În fine, armonizarea unora dintre opțiunile și marjele de apreciere prezentate în Directiva privind schemele de garantare a depozitelor va contribui la o reducere suplimentară a fragmentării financiare, precum și la simplificarea rolului de coordonator îndeplinit de sistemul european de asigurare a depozitelor și de Autoritatea Bancară Europeană.

4. Finalizarea unui mecanism de sprijin pentru uniunea bancară

La momentul înființării mecanismului unic de rezoluție, statele membre au convenit să dezvolte un mecanism de sprijin comun pentru Fondul unic de rezoluție, care ar trebui să fie neutru din punct de vedere bugetar pe termen mediu, întrucât contribuțiile vor fi recuperate de la sectorul bancar. S-a convenit, de asemenea, ca acest mecanism de sprijin să devină complet operațional în cel mult zece ani 18 . 

Deși cadrele europene de supraveghere și de rezoluție au redus considerabil probabilitatea și impactul potențial al intrării băncilor în dificultate, nu poate fi eliminată complet necesitatea de a accesa un mecanism de sprijin comun pentru creșterea capacității Fondul unic de rezoluție de a face față rezoluțiilor bancare. Obiectivul principal al unui astfel de mecanism de sprijin este acela de a insufla încredere în sistemul bancar, susținând credibilitatea acțiunilor întreprinse de Comitetul unic de rezoluție și asigurându-se că respectivele acțiuni se bucură de încrederea absolută a tuturor părților implicate. Ca instrument de ultimă instanță, acesta ar urma să fie activat doar în cazul în care resursele imediat disponibile din cadrul Fondului unic de rezoluție s-ar dovedi insuficiente pentru acoperirea cerințelor de capital sau de lichiditate.

Rămâne la fel de importantă existența unor lichidități disponibile suficiente pentru băncile de importanță sistemică ce se confruntă cu dificultăți în procesul de rezoluție, astfel încât să se asigure reziliența deponenților băncilor, precum și a altor părți interesate și a pieței în ansamblu. În combinație cu lichiditățile din operațiunile băncii centrale și fără a prejudicia disponibilitatea acestora, mecanismul ar trebui să fie suficient de robust și să aibă o capacitate suficient de mare încât părțile interesate din sectorul bancar și piața în ansamblu să aibă siguranța că acesta poate contribui la eventualul necesar de lichiditate al unei bănci care se confruntă cu dificultăți.

Documentul de reflecție privind uniunea economică și monetară identifică anumite criterii pe care mecanismul de sprijin ar trebui să le îndeplinească pentru a fi operațional în eventualitatea unei crize: să aibă o dimensiune adecvată pentru a fi în măsură să își îndeplinească rolul care îi revine, să fie activat în mod rapid, aspect esențial în momente de criză, și să fie neutru din punct de vedere bugetar, deoarece Regulamentul privind mecanismul unic de rezoluție stipulează că sectorul bancar rambursează eventualele plăți din Fondul unic de rezoluție. Considerentele naționale sau segmentarea nu ar trebui să își mai aibă locul. Arhitectura financiară și instituțională ar trebui să asigure eficiență deplină în realizarea obiectivelor mecanismului de sprijin. Documentul de reflecție privind uniunea economică și monetară consideră că cea mai eficace opțiune constă în acordarea unei linii de credit din Mecanismul european de stabilitate (MES).

Este la fel de important ca mecanismul de sprijin să asigure drepturi și obligații echivalente pentru toate statele membre participante la uniunea bancară, indiferent dacă acestea sunt sau nu membre ale zonei euro. Astfel, uniunea bancară va rămâne deschisă participării tuturor statelor membre, atât în principiu, cât și în practică. Totodată, conceptul existent de condiționare a sprijinului pentru stabilitate acordat prin Mecanismul european de stabilitate ar trebui să fie ajustat pentru a lua în calcul funcția de mecanism de sprijin, ținându-se seama de faptul că, în contextul uniunii bancare, există deja stimulente pentru ca băncile să acționeze prudent și să se reformeze în caz de necesitate, prevăzute în instrumentele cadrului unic de reglementare, ale mecanismului unic de supraveghere și ale mecanismului unic de rezoluție.

Lucrările cu privire la mecanismul de sprijin au început, iar Foaia de parcurs a Consiliului din 2016 a indicat că mecanismul de sprijin va putea deveni operațional înainte de sfârșitul perioadei de tranziție, în funcție de progresele înregistrate de măsurile de reducere a riscurilor.

Comisia va continua să insiste asupra faptului că mecanismul de sprijin trebuie să devină operațional cât mai curând posibil. În acest context, Comisia susține lucrările în curs ale cu privire la o linie de credit din Mecanismul european de stabilitate desfășurate de Grupul operativ pentru acțiune coordonată, lucrări a căror continuare ar trebui să reprezinte o prioritate. Această direcție de activitate va trebui să fie articulată în pachetul de propuneri pentru consolidarea uniunii economice și monetare, care va fi prezentat în viitorul apropiat de către Comisie și care va include o propunere de transformare a Mecanismului european de stabilitate într-un Fond Monetar European, în cadrul dreptului Uniunii. În acest context, va fi important să se asigure și un proces decizional eficient, care să permită mobilizarea rapidă a mecanismului de sprijin în situațiile de ultimă instanță în care acesta ar putea deveni necesar.

5. Noi măsuri suplimentare: acțiuni întreprinse în vederea soluționării problemei creditelor neperformante

Pe lângă acțiunile prevăzute în Foaia de parcurs a Consiliului din 2016 pentru finalizarea uniunii bancare, pe parcursul ultimului an au fost avute în vedere măsuri suplimentare importante care vor contribui la o reducere suplimentară a riscurilor în uniunea bancară. După adoptarea Comunicării Comisiei din 2015 și a Foii de parcurs a Consiliului din 2016, a devenit din ce în ce mai evidentă necesitatea ca eforturile de reducere a riscurilor să se concentreze asupra creditelor neperformante. Acestea influențează profitabilitatea și viabilitatea băncilor afectate, limitând astfel capacitatea lor de a acorda credite, ceea ce ar putea în cele din urmă să frâneze creșterea economică. Scăderea nivelurilor creditelor neperformante reprezintă un semn bun. Chiar și în cele mai afectate state membre, nivelurile creditelor neperformante au scăzut considerabil. Această tendință ar trebui accelerată, iar acumularea de noi credite neperformante ar trebui împiedicată.

Chiar dacă responsabilitatea de a soluționa problema creditelor neperformante le revine în primul rând statelor membre și băncilor însele, este necesară integrarea eforturilor întreprinse la nivel național și la nivelul Uniunii Europene pentru a se obține un impact asupra stocurilor de credite neperformante și pentru a se preveni acumularea viitoare a unor noi astfel de credite în bilanțurile băncilor. Acest demers poate găsi o bază utilă în atenția deosebită de care se bucură deja de mai mulți ani activitatea de soluționare a creditelor neperformante. Chiar de la începutul crizei financiare, Comisia a stimulat băncile, prin controlul ajutoarelor de stat, să își gestioneze și să își reducă activele depreciate prin intermediul mecanismelor pieței și nu prin transferarea poverii asupra contribuabililor. În cazul băncilor în curs de a intra în dificultate a căror viabilitate era amenințată de aceste active depreciate, Comisia a ajutat statele membre să instituie măsuri ad-hoc și sistemice în scopul diminuării stocurilor de credite neperformante ale băncilor (uneori ca parte a unui program de asistență financiară), prin soluții compatibile cu normele privind ajutoarele de stat 20 . Nevoia de a adopta măsuri ferme în vederea soluționării problemei creditelor neperformante a fost evidențiată și în recomandările adresate statelor membre relevante în cadrul semestrului european 21 . Inspectorii bancari au un rol decisiv în îmbunătățirea raportării și a supravegherii creditelor neperformante în Europa. Activitățile în acest domeniu trebuie să se bazeze pe o abordare cuprinzătoare, care să combine un mix de acțiuni strategice complementare, întreprinse la nivel național și, după caz, la nivelul Uniunii Europene, și care să implice adoptarea de măsuri în patru domenii: (i) supraveghere; (ii) reformarea cadrelor de restructurare, insolvență și recuperare a datoriilor; (iii) dezvoltarea unor piețe secundare pentru activele neperformante; și (iv) stimularea restructurării sistemului bancar. Eliminarea riscurilor care afectează încă sectorul bancar european prezintă maximă importanță, iar Comisia se angajează să adopte măsurile necesare, în domeniul său de competență, în vederea continuării progreselor înregistrate de acest proces.

Ca măsură importantă pentru gestionarea creditelor neperformante, în noiembrie 2016 Comisia a prezentat, în contextul lucrărilor sale privind uniunea piețelor de capital, o propunere legislativă privind insolvența întreprinderilor, restructurarea și a doua șansă 22 . Principalele caracteristici ale acestei propuneri, în special disponibilitatea unor proceduri de restructurare care să permită societăților comerciale viabile aflate în dificultăți financiare să evite insolvența, precum și a unor măsuri de sporire a eficacității procedurilor de restructurare și de insolvență, ar urma să contribuie la reducerea creditelor neperformante și la prevenirea acumulării lor în viitor. Progresele rapide înregistrate de Parlamentul European și de Consiliu în ceea ce privește acest dosar sunt încurajate și necesare și ar trebui să reprezinte o prioritate. Planul de acțiune al Consiliului cu privire la creditele neperformante 23 , publicat în iulie 2017, nu se limitează la angajamentele de reducere a riscurilor prezentate în Foaia de parcurs a Consiliului din 2016, ci include și măsuri specifice pe care diferiții factori trebuie să le adopte în scopul reducerii riscului la adresa stabilității financiare generat de aceste credite, atât prin soluționarea problemei reprezentate de creditele neperformante moștenite, cât și prin diminuarea riscului de acumulare a unor astfel de credite în viitor. Comisia salută această abordare cuprinzătoare, care este conformă cu solicitările sale repetate de soluționare a problemei creditelor neperformante, și va adopta rapid măsurile necesare care intră în atribuțiile sale.

Măsurile prezentate în Planul de acțiune reprezintă un mare pas înainte către reducerea riscurilor, adăugându-se celor convenite în Foaia de parcurs a Consiliului din 2016. Progresele în acest domeniu vor ajuta la finalizarea uniunii bancare prin eliminarea riscurilor moștenite din sectorul bancar european și vor spori stabilitatea și competitivitatea băncilor europene. Prin urmare, Comisia va aplica rapid aceste măsuri.

Ca prim pas, în Raportul de revizuire a mecanismului unic de supraveghere care însoțește prezenta comunicare, Comisia clarifică interpretarea articolelor relevante din Directiva privind cerințele de capital (CRD) și din Regulamentul privind mecanismul unic de supraveghere. Comisia confirmă că atribuțiile de supraveghere prevăzute în aceste documente permit autorităților competente să influențeze politica de constituire a provizioanelor aplicată de bănci cu privire la creditele neperformante, în limitele cadrului contabil aplicabil, și să aplice ajustări specifice în scopuri prudențiale, după caz.

Până în primăvara anului 2018, Comisia va adopta un pachet cuprinzător de măsuri pentru soluționarea problemei creditelor neperformante, precum și un prim raport cu privire la derularea planului de acțiune. Pachetul va cuprinde următoarele măsuri:

-un model de înființare a societăților naționale de administrare a investițiilor (S.A.I.) potrivit normelor în vigoare în domeniul bancar și al ajutoarelor de stat, prin valorificarea celor mai bune practici rezultate din experiența anterioară a statelor membre;

-măsuri pentru dezvoltarea în continuare a piețelor secundare pentru credite neperformante, în special cu scopul de a elimina obstacolele inutile în calea administrării împrumuturilor de către terți și a transferului de împrumuturi, adoptate în urma studiului de impact aflat în curs;

-măsuri menite să sporească protecția creditorilor garantați, asigurându-le acestora metode mai eficiente de recuperare a valorii din creditele garantate. Acțiunile întreprinse în acest domeniu vor fi determinate de studiul de impact și vor rămâne conforme și complementare cu propunerea Comisiei din noiembrie 2016 referitoare la o directivă privind cadrele de restructurare preventivă și alte măsuri; ele nu vor necesita armonizarea prevederilor actuale în materie de insolvență;

-totodată, întrucât gestionarea creditelor neperformante ar beneficia de existența unor cadre de insolvență și de executare silită a creditelor mai eficiente și mai predictibile, Comisia efectuează și un exercițiu de evaluare comparativă a regimurilor de executare silită a creditelor pentru a avea o imagine concludentă asupra experiențelor legate de întârzieri și de recuperarea valorii ale băncilor care se confruntă cu neîndeplinirea obligațiilor de plată de către debitori și invită statele membre și autoritățile de supraveghere să coopereze îndeaproape pentru a elabora o metodologie solidă și semnificativă de analiză comparativă. În acest context, propunerea Comisiei de directivă privind insolvența întreprinderilor, restructurarea și a doua șansă impune statelor membre obligația să colecteze date comparabile referitoare la procedurile de insolvență și restructurare și să le transmită Comisiei, aspect care se va dovedi esențial pentru demonstrarea eficienței cadrului de reglementare aplicat în statele membre în ceea ce privește debitorii insolvenți;

-un raport, însoțit – după caz – de propunerile legislative necesare pentru modificarea Regulamentului privind cerințele de capital, referitoare la introducerea posibilă a nivelurilor minime de provizioane pe care trebuie să le constituie băncile în cazul viitoarelor credite neperformante care decurg din împrumuturile noi acordate, după cum se solicită în planul de acțiune al Consiliului. Aceste mecanisme de sprijin prudențiale statutare (așa-numitul pilon 1) vor preveni acumularea și posibila constituire insuficientă de provizioane pentru stocurile viitoare de credite neperformante la nivelul tuturor statelor membre și al tuturor băncilor, prin intermediul unor deduceri prudențiale din fondurile proprii, efectuate într-un anumit interval de timp. În acest context, Comisia va analiza și posibilitatea de a introduce o definiție comună a expunerilor neperformante, în conformitate cu cea utilizată deja pentru raportarea în scopuri de supraveghere 24 , pentru a stabili o bază legală solidă și pentru a asigura consecvența tratamentului prudențial al acestor expuneri;

-o cale de urmat în direcția promovării transparenței cu privire la creditele neperformante din Europa, prin îmbunătățirea disponibilității și a comparabilității datelor referitoare la acestea și, eventual, prin sprijinirea dezvoltării de către participanții la piață a unor platforme de informații sau a unor registre de credit cu privire la creditele neperformante.

6. Nouă măsură suplimentară: un cadru propice pentru dezvoltarea titlurilor garantate cu obligațiuni suverane

Obiectivul de reducere a riscurilor la adresa stabilității financiare prin facilitarea unei diversificări a portofoliilor de obligațiuni suverane ale băncilor și prin slăbirea în continuare a legăturii dintre bănci și entitățile suverane are o importanță deosebită pentru finalizarea uniunii bancare. În ceea ce privește cadrul de reglementare a expunerilor suverane, Comisia va reveni asupra acestui subiect la momentul oportun, după cum se menționează în Foaia de parcurs a Consiliului din 2016, potrivit căreia Consiliul este de acord să se aștepte rezultatele reuniunii Comitetului de la Basel, și în Documentul de reflecție privind aprofundarea uniunii economice și monetare.

Pentru a se înregistra progrese tangibile în această direcție, într-o primă etapă așa-numitele „titluri garantate cu obligațiuni suverane” ar putea avea potențialul de a contribui la finalizarea uniunii bancare și la consolidarea uniunii piețelor de capital. Prin punerea în comun și, eventual, segmentarea obligațiunilor suverane din diferite state membre, titlurile garantate cu obligațiuni suverane ar putea ajuta la o mai mare diversificare a portofoliilor băncilor, creând totodată o sursă nouă de garanții de înaltă calitate, deosebit de adecvate pentru utilizarea în tranzacții financiare transfrontaliere. În plus, acest instrument nou ar putea elimina acțiunile nocive de respingere a anumitor obligațiuni suverane, care obstrucționează alocarea eficientă din punct de vedere economic a fondurilor. Noul instrument ar putea, de asemenea, să sporească atractivitatea pentru investitorii internaționali a obligațiunilor emise pe piețe de altfel mici și mai puțin lichide. Acest lucru ar stimula partajarea și reducerea riscurilor în sectorul privat și ar promova o alocare mai eficientă a riscurilor în rândul operatorilor financiari.

Comisia urmărește îndeaproape desfășurarea lucrărilor în curs cu privire la titlurile garantate cu obligațiuni suverane și contribuie la acestea în cadrul Comitetului european pentru risc sistemic (CERS). Pe baza rezultatelor acestor lucrări, prezentate în decembrie 2017, și a consultărilor cu părțile interesate relevante, Comisia va lua în considerare înaintarea unei propuneri legislative privind un cadru propice pentru dezvoltarea titlurilor garantate cu obligațiuni suverane la începutul anului 2018.

7. Asigurarea în continuare a unei supravegheri de înaltă calitate

Mecanismul unic de supraveghere a fost pus în aplicare integral și este complet operațional, prezentând beneficii clare din punctul de vedere al condițiilor competitive egale și al încrederii care decurge din supravegherea integrată a instituțiilor de credit. Raportul Comisiei către Parlamentul European și Consiliu, adoptat în aceeași zi ca și această comunicare, evidențiază faptul că Banca Centrală Europeană și-a asumat pe deplin rolul de supraveghetor și a reușit să câștige o bună reputație în calitate de autoritate de supraveghere eficace și riguroasă din momentul în care a preluat atribuțiile de supraveghere, în noiembrie 2014. Aceasta reprezintă o realizare remarcabilă, în special într-un context în care termenele au fost extrem de strânse, iar realitățile din planul supravegherii existente în cele 19 state membre participante au fost foarte diverse.

Funcționarea sistemului uniunii bancare poate fi subminată de apariția unor deficiențe în domeniul supravegherii. Evoluțiile structurale recente de pe piață indică tendința grupurilor bancare de a avea structuri din ce în ce mai complexe și de a efectua operațiuni prin intermediul unor entități care nu sunt vizate de supravegherea bancară, dar care desfășoară în general aceleași activități ca și băncile. În special firmele mari de investiții desfășoară activități bancare de investiții similare celor ale instituțiilor de credit, ceea ce determină apariția unor îngrijorări cu privire la stabilitatea financiară. După cum s-a anunțat în septembrie 2017 25 , aceste îngrijorări vor fi abordate în viitoarele propuneri legislative ale Comisiei care analizează tratamentul prudențial al firmelor de investiții.

8. Calea de urmat

Luând în considerare progresele înregistrate până în prezent și pașii rămași de parcurs pentru finalizarea uniunii bancare – atât în ceea ce privește măsurile de reducere a riscurilor, cât și măsurile de partajare a riscurilor –, calea către îndeplinirea obiectivului convenit de finalizare a uniunii bancare poate fi descrisă după cum urmează:

9. Concluzii

În pofida progreselor semnificative înregistrate de la declanșarea crizei financiare, uniunea bancară este în continuare incompletă și, prin urmare, nu își exercită pe deplin rolul de mecanism de absorbție a șocurilor prin intermediul canalelor private din cadrul unei uniuni economice și monetare solide. Toate problemele sunt bine cunoscute și fac obiectul negocierilor de ceva timp. Momentul oportun pentru a întreprinde acțiuni îndrăznețe, dar realiste este acum: să construim sania cât timp este încă vară, iar economia europeană se află într-o etapă de redresare susținută. Toate statele membre riscă să sufere pierderi dacă avântul actual nu va fi valorificat. Pentru a consolida absorbția șocurilor prin intermediul canalelor private din cadrul uniunii economice și monetare, Uniunea Europeană trebuie să găsească un echilibru favorabil tuturor, obținând rezultate atât în ceea ce privește reducerea riscurilor, cât și partajarea lor. Întrucât mandatul legislativ se apropie de sfârșit, este necesară adoptarea unor decizii politice clare în lunile următoare pentru a se ajunge la un acord, până la finele anului 2018, cu privire la toate elementele esențiale care nu au fost încă instituite. Prin urmare, Comisia invită Parlamentul European și statele membre să ajungă la un acord politic în lunile următoare cu privire la un angajament reînnoit de finalizare a uniunii bancare până în 2019. Comisia se declară pregătită să faciliteze discuțiile și să contribuie în mod activ la acestea.

(1)

  https://ec.europa.eu/commission/state-union-2017_ro : „Dacă dorim ca băncile să funcționeze în temeiul acelorași norme și să fie supravegheate în același mod pe întreg continentul, atunci ar trebui să încurajăm toate statele membre să adere la uniunea bancară. Trebuie să reducem riscurile rămase în sistemele bancare ale unora dintre statele noastre membre. Uniunea bancară poate funcționa doar dacă reducerea riscurilor merge mână în mână cu partajarea lor. După cum bine știți, acest lucru poate fi realizat doar dacă sunt îndeplinite condițiile propuse de Comisie în noiembrie 2015. Un sistem comun de asigurare a depozitelor poate exista doar după ce fiecare își va face temele la nivel național.”

(2)

A se vedea PE, Uniunea bancară – raportul anual pe 2016, disponibil la http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?pubRef=-//EP//NONSGML+TA+P8-TA-2017-0041+0+DOC+PDF+V0//RO.

(3)

Raportul celor cinci președinți: Finalizarea Uniunii economice și monetare a Europei, 2015, disponibil la: https://ec.europa.eu/commission/sites/beta-political/files/5-presidents-report_ro.pdf .

(4)

COM(2017) 291 din 31 mai 2017, https://ec.europa.eu/commission/sites/beta-political/files/reflection-paper-emu_ro.pdf

(5)

Comunicare a Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Banca Centrală Europeană, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor, Plan de acțiune privind serviciile financiare de consum: produse mai bune, mai multe opțiuni, COM(2017) 0139 final.

(6)

Regulamentul (CE) nr. 924/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 septembrie 2009 privind plățile transfrontaliere în Comunitate și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 2560/2001, JO L 266, 9.10.2009, p. 11.

(7)

A se vedea concluziile Consiliului Afaceri Economice și Financiare din 18 decembrie 2013, 8 decembrie 2015 și 17 iunie 2016.

(8)

  http://europa.eu/rapid/press-release_IP-16-3731_ro.htm . Alte inițiative ale Comisiei vizează realizarea unor infrastructuri de piață reziliente, redresabile și care pot face obiectul unei rezoluții, în special în ceea ce privește contrapărțile centrale: http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX:52016PC0856 , http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX:52017PC0331.

(9)

http://www.consilium.europa.eu/ro/press/press-releases/2016/06/17-conclusions-on-banking-union/

(10)

În plus față de elementele menționate în Foaia de parcurs a Consiliului din 2016, propunerile Comisiei introduc și reglementări noi în ceea ce privește riscul de piață, riscul de credit al contrapărții, expunerile mari și expunerile față de contrapărțile centrale.

(11)

Raport al Comisiei către Parlamentul European și Consiliu referitor la evaluarea normelor privind remunerarea prevăzute de Directiva 2013/36/UE și de Regulamentul (UE) nr. 575/2013, COM(2016) 510 final.

(12)

https://ec.europa.eu/info/business-economy-euro/banking-and-finance/banking-union/european-deposit-insurance-scheme_en.

(13)

A se vedea și Analiza efectelor, disponibilă la https://ec.europa.eu/info/publications/effects-analysis-european-deposit-insurance-scheme-edis_en.

(14)

A se vedea tabelul 1.

(15)

Active care sunt, de regulă, foarte nelichide și a căror valoare nu poate fi realizată prin utilizarea de măsuri observabile, precum prețurile sau modelele de piață.

(16)

https://ec.europa.eu/info/business-economy-euro/banking-and-finance/financial-supervision-and-risk-management/managing-risks-banks-and-financial-institutions/deposit-guarantee-schemes_en.

(17)

http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:52015DC0587.

(18)

Declarația miniștrilor din cadrul Eurogrupului și al Consiliului Afaceri Economice și Financiare cu privire la mecanismul de sprijin al mecanismului unic de rezoluție, 18 decembrie 2013.

(19)

http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:52016PC0723

(20)

 Aceste măsuri au inclus și transferul creditelor neperformante către societăți de administrare a investițiilor (de exemplu, în Irlanda, Spania și Slovenia), împreună cu acordarea unui ajutor de recapitalizare pentru bănci. În toate aceste cazuri, ajutorul de stat a fost aprobat de Comisie în conformitate cu prevederile cadrului privind ajutoarele de stat al Uniunii Europene, care impune restructurarea profundă și distribuirea corespunzătoare a poverii. În cazul băncilor a căror viabilitate nu putea fi restabilită s-au luat alte măsuri aprobate conform normelor privind ajutoarele de stat, printre care măsuri specifice băncilor, de exemplu planuri de lichidare ordonată aprobate de Comisie în conformitate cu normele privind ajutoarele de stat, care au determinat reducerea stocului de credite neperformante existent în sectorul bancar. În cele din urmă, Comisia a facilitat, în perioada mai recentă, și înființarea unor scheme care nu presupun ajutoare de stat, precum schemele de facilitare a securitizării creditelor neperformante.

(21)

Cel mai recent document în acest sens este Comunicarea Comisiei intitulată „Semestrul european 2017: recomandări specifice fiecărei țări”, COM(2017) 500 final din 22 mai 2017.

(22)

Propunere de directivă privind cadrele de restructurare preventivă, a doua șansă și măsurile de sporire a eficienței procedurilor de restructurare, de insolvență și de remitere de datorie și de modificare a Directivei 2012/30/UE, 22 noiembrie 2016, COM(2016) 723 final.

(23)

Plan de acțiune pentru abordarea creditelor neperformante în Europa; http://www.consilium.europa.eu/ro/press/press-releases/2017/07/11-conclusions-non-performing-loans/.

(24)

A se vedea Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 680/2014 al Comisiei.

(25)

A se vedea Comunicarea Comisiei cu titlul Intensificarea supravegherii integrate pentru a consolida uniunea piețelor de capital și integrarea financiară într-un mediu aflat în schimbare, 20 septembrie 2017, COM(2017) 542 final.