This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 32023D1187
Council Decision (CFSP) 2023/1187 of 19 June 2023 on Union support for the universalisation and effective implementation of the International Convention for the Suppression of Acts of Nuclear Terrorism
Decizia (PESC) 2023/1187 a Consiliului din 19 iunie 2023 privind sprijinul Uniunii pentru universalizarea și punerea în aplicare efectivă a Convenției internaționale privind reprimarea actelor de terorism nuclear
Decizia (PESC) 2023/1187 a Consiliului din 19 iunie 2023 privind sprijinul Uniunii pentru universalizarea și punerea în aplicare efectivă a Convenției internaționale privind reprimarea actelor de terorism nuclear
ST/9636/2023/ADD/1
JO L 157, 20.6.2023, pp. 35–45
(BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, GA, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)
In force
|
20.6.2023 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 157/35 |
DECIZIA (PESC) 2023/1187 A CONSILIULUI
din 19 iunie 2023
privind sprijinul Uniunii pentru universalizarea și punerea în aplicare efectivă a Convenției internaționale privind reprimarea actelor de terorism nuclear
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 28 alineatul (1) și articolul 31 alineatul (1),
având în vedere propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate,
întrucât:
|
(1) |
La 12 decembrie 2003, Consiliul European a adoptat Strategia UE împotriva proliferării armelor de distrugere în masă (denumită în continuare „strategia”), în care se afirmă că neproliferarea, dezarmarea și controlul armelor pot avea o contribuție esențială în lupta împotriva terorismului la nivel mondial, reducând riscul ca actorii nestatali să obțină acces la arme de distrugere în masă, la materiale radioactive și la vectori ai acestora. Capitolul III al strategiei conține o listă de măsuri care trebuie să fie luate atât în interiorul Uniunii, cât și în țările terțe pentru combaterea acestei proliferări. |
|
(2) |
Uniunea este implicată activ în punerea în aplicare a strategiei și pune în practică măsurile enumerate în capitolul III din respectiva strategie, în special prin intermediul lucrărilor pentru universalizarea și, dacă este cazul, consolidarea principalelor tratate, acorduri și mecanisme de verificare privind dezarmarea și neproliferarea și prin furnizarea de resurse financiare destinate sprijinirii proiectelor specifice desfășurate de instituții multilaterale, precum Biroul ONU pentru Droguri și Criminalitate (UNODC) și Biroul ONU pentru Combaterea Terorismului (UNOCT). |
|
(3) |
La 13 aprilie 2005, Adunarea Generală a ONU a adoptat Convenția internațională privind reprimarea actelor de terorism nuclear, care a fost deschisă spre semnare la 14 septembrie 2005. |
|
(4) |
În Agenda sa pentru dezarmare intitulată „Asigurarea viitorului nostru comun”, care a fost lansată la 24 mai 2018, secretarul general al ONU a remarcat că riscurile nucleare sunt inacceptabile și că ele continuă să crească. |
|
(5) |
La 10 decembrie 2018, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2018/1939 (1). |
|
(6) |
La 7 iunie 2021, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2021/919 (2), modificând Decizia (PESC) 2018/1939 și prelungind punerea sa în aplicare până la 30 noiembrie 2022, având în vedere provocările persistente generate de pandemia de COVID-19. |
|
(7) |
La 8 noiembrie 2022, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2022/2185 (3), modificând Decizia (PESC) 2018/1939 și prelungind în continuare punerea sa în aplicare până la 30 iunie 2023, având în vedere întârzierea persistentă înregistrată în punerea în aplicare a activităților de proiect prevăzute în Decizia (PESC) 2018/1939 ca urmare a impactului pandemiei de COVID-19. |
|
(8) |
Busola strategică pentru securitate și apărare din 2022 se referă la amenințarea persistentă reprezentată de proliferarea armelor de distrugere în masă și a vectorilor acestora și exprimă obiectivul Uniunii de a consolida acțiunile concrete în sprijinul obiectivelor în materie de dezarmare, neproliferare și control al armamentelor. De asemenea, menționează amenințarea transnațională a terorismului ca o provocare continuă și voința Uniunii de a-și consolida răspunsul pentru o mai bună prevenire și combatere a terorismului. |
|
(9) |
Punerea în aplicare la nivel tehnic a prezentei decizii ar trebui să fie încredințată UNODC și Centrului ONU de Combatere a Terorismului (UNCCT) din cadrul UNOCT. |
|
(10) |
Prezenta decizie ar trebui să fie pusă în aplicare în conformitate cu Acordul-cadru financiar și administrativ încheiat de către Comisia Europeană cu ONU privind gestionarea contribuțiilor financiare ale Uniunii la programele sau proiectele gestionate de ONU, |
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
(1) În vederea punerii în aplicare a Strategiei UE împotriva proliferării armelor de distrugere în masă, a Strategiei globale a UE pentru politica externă și de securitate a Uniunii Europene și a Busolei strategice pentru securitate și apărare, Uniunea sprijină în continuare universalizarea și punerea în aplicare efectivă a Convenției internaționale privind reprimarea actelor de terorism nuclear (ICSANT) prin intermediul unei acțiuni operaționale.
(2) Obiectivele acțiunii menționate la alineatul (1) sunt:
|
(a) |
creșterea numărului statelor care inițiază procese pentru a deveni parte la ICSANT și creșterea nivelului de conștientizare și de cunoaștere a ICSANT în rândul beneficiarilor, cum ar fi organismele responsabile cu elaborarea de politici și cele decizionale la nivel național, și în cadrul forurilor internaționale; |
|
(b) |
îmbunătățirea legislației naționale și a capacității funcționarilor din domeniul justiției penale și a altor părți interesate relevante la nivel național din țările beneficiare de a ancheta, urmări penal și judeca cazurile în care ICSANT este relevantă; |
|
(c) |
consolidarea politicilor, a practicilor și a procedurilor de prevenire, detectare și răspuns la amenințarea pe care o reprezintă actorii nestatali, inclusiv teroriștii, legată de achiziționarea, deținerea și/sau utilizarea materialelor nucleare sau a altor materiale radioactive; |
|
(d) |
îmbunătățirea cunoașterii și a înțelegerii amenințării terorismului radiologic și nuclear și a altor activități infracționale care implică astfel de materiale; |
|
(e) |
consolidarea cooperării naționale și internaționale, inclusiv a schimbului de informații, în cadrul statelor părți și între acestea în ceea ce privește elaborarea și adoptarea de măsuri eficace și practice pentru punerea în aplicare efectivă a Convenției. |
(3) În anexă figurează o descriere detaliată a acțiunii menționate la alineatul (1).
Articolul 2
(1) Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate (denumit în continuare „Înaltul Reprezentant”) este responsabil de punerea în aplicare a prezentei decizii.
(2) Acțiunea menționată la articolul 1 este pusă în aplicare din punct de vedere tehnic de către UNODC și UNOCT.
(3) UNODC și UNOCT își îndeplinesc respectiva atribuție sub responsabilitatea Înaltului Reprezentant. În acest scop, Înaltul Reprezentant încheie acordurile necesare cu UNODC și cu UNOCT.
Articolul 3
(1) Valoarea de referință financiară pentru punerea în aplicare a acțiunii finanțate de Uniune și menționate la articolul 1 este de 4 000 000,82 EUR.
(2) Cheltuielile finanțate din valoarea de referință prevăzută la alineatul (1) sunt gestionate în conformitate cu normele și procedurile aplicabile bugetului general al Uniunii.
(3) Comisia supraveghează gestionarea corectă a cheltuielilor finanțate din cuantumul de referință menționat la alineatul (1). În acest sens, aceasta încheie acorduri de contribuție cu UNODC și cu UNOCT. Acordurile de contribuție prevăd că UNODC și UNOCT au obligația de a asigura vizibilitatea contribuției Uniunii, corespunzătoare dimensiunii acesteia.
(4) Comisia depune eforturile necesare pentru a încheia acordurile menționate la alineatul (3) cât mai curând posibil după data intrării în vigoare a prezentei decizii. Aceasta informează Consiliul cu privire la eventuale dificultăți întâmpinate în cadrul procesului respectiv la data încheierii acordurilor.
Articolul 4
(1) Înaltul Reprezentant raportează Consiliului cu privire la punerea în aplicare a prezentei decizii, pe baza unor rapoarte periodice ale UNODC și UNOCT. Respectivele rapoarte periodice stau la baza evaluării efectuate de Consiliu.
(2) Comisia furnizează informații cu privire la aspectele financiare ale punerii în aplicare a acțiunii menționate la articolul 1.
Articolul 5
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.
Prezenta decizie expiră în 36 de luni de la data încheierii acordului menționat la articolul 3 alineatul (3). Cu toate acestea, prezenta decizie expiră în șase luni de la data intrării în vigoare în cazul în care niciun acord nu a fost încheiat în respectivul termen.
Adoptată la Luxemburg, 19 iunie 2023.
Pentru Consiliu
Președintele
E. BUSCH
(1) Decizia (PESC) 2018/1939 a Consiliului din 10 decembrie 2018 privind sprijinul Uniunii pentru universalizarea și punerea în aplicare efectivă a Convenției internaționale privind reprimarea actelor de terorism nuclear (JO L 314, 11.12.2018, p. 41).
(2) Decizia (PESC) 2021/919 a Consiliului din 7 iunie 2021 de modificare a Deciziei (PESC) 2018/1939 privind sprijinul Uniunii pentru universalizarea și punerea în aplicare efectivă a Convenției internaționale privind reprimarea actelor de terorism nuclear (JO L 201, 8.6.2021, p. 27).
(3) Decizia (PESC) 2022/2185 a Consiliului din 8 noiembrie 2022 de modificare a Deciziei (PESC) 2018/1939 privind sprijinul Uniunii pentru universalizarea și punerea în aplicare efectivă a Convenției internaționale privind reprimarea actelor de terorism nuclear (JO L 288, 9.11.2022, p. 80).
ANEXĂ
SPRIJINIREA UNIVERSALIZĂRII ȘI PUNERII ÎN APLICARE EFECTIVE A CONVENȚIEI INTERNAȚIONALE PRIVIND REPRIMAREA ACTELOR DE TERORISM NUCLEAR
Sinteză
Context
Convenția internațională din 2005 privind reprimarea actelor de terorism nuclear (ICSANT) reprezintă unul dintre cele 19 instrumente juridice internaționale împotriva terorismului, esențiale pentru pacea și securitatea la nivel internațional. Conform datelor din martie 2023, ICSANT are 120 de părți, ceea ce înseamnă că peste o treime din lume nu este încă protejată de convenție. Pentru a atinge întregul potențial al ICSANT și pentru a evita refugiile sigure și lacunele juridice, universalizarea rămâne un obiectiv-cheie. Cu toate acestea, aderarea la convenție este doar primul pas necesar, punerea în aplicare efectivă (din punct de vedere legislativ și tehnic) este de asemenea esențială.
Aderarea la ICSANT implică adoptarea legislației naționale de punere în aplicare necesare pentru a se asigura că toate cerințele prevăzute în convenție sunt transpuse în mod adecvat în sistemele juridice naționale. Aceasta oferă o acoperire juridică cuprinzătoare pentru infracțiunile care implică materiale nucleare sau alte materiale radioactive, inclusiv actele de terorism, precum și mecanisme de prevenire a unor astfel de acte și de răspuns la acestea.
Primul proiect desfășurat împreună de Uniunea Europeană și Organizația Națiunilor Unite pe tema „Promovarea universalizării și punerii în aplicare efective a Convenției internaționale privind reprimarea actelor de terorism nuclear” a început în 2019 și va fi finalizat în iunie 2023. Acesta reprezintă un important parteneriat multilateral în materie de securitate care servește la abordarea amenințării persistente reprezentate de achiziționarea sau utilizarea materialelor nucleare sau a altor materiale radioactive de către actori nestatali în scopuri teroriste sau în alte scopuri infracționale. Acest lucru este deosebit de relevant într-un moment în care atenția politică acordată chestiunii siguranței nucleare a crescut la nivel mondial.
Motivația proiectului
ICSANT rămâne extrem de relevantă, nu numai pentru țările cu programe privind materialele nucleare și energia nucleară, ci și pentru toate celelalte țări, având în vedere că ICSANT acoperă și alte materiale radioactive utilizate în mod obișnuit – printre altele – în medicină, industrie și agricultură. Prin urmare, este necesar să se promoveze și să se sprijine în continuare universalizarea și punerea în aplicare efectivă a convenției, demonstrând avantajul ca toate statele să adere la tratat și să prevină și să interzică activitățile teroriste și alte tipuri de activități infracționale ale actorilor nestatali care implică materiale nucleare sau alte materiale radioactive. În acest sens, Uniunea Europeană și Organizația Națiunilor Unite se vor asocia din nou în cadrul unui nou proiect pe tema „Sprijinirea universalizării și punerii în aplicare efective a Convenției internaționale privind reprimarea actelor de terorism nuclear”.
Obiectivul proiectului
Proiectul urmărește să asigure că nu există refugii sigure pentru cei care comit sau urmăresc să comită acte teroriste sau alte infracțiuni care implică materiale nucleare sau alte materiale radioactive, prin sprijinirea universalizării și punerii în aplicare efective a ICSANT.
Durata proiectului
1 iulie 2023-30 iunie 2026 (36 de luni)
Domeniul de aplicare geografic al proiectului
Global, regional, național
Abordarea proiectului
Acest proiect va fi pus în aplicare de Serviciul de Prevenire a Terorismului (TPB) al Biroului Națiunilor Unite pentru Droguri și Criminalitate (UNODC), prin Programul său de prevenire a terorismului CBRN, precum și de Biroul ONU pentru Combaterea Terorismului (UNOCT), prin Programul Centrului Organizației Națiunilor Unite de Combatere a Terorismului (UNCCT) privind prevenirea terorismului legat de armele de distrugere în masă/terorismului chimic, biologic, radiologic și nuclear (ADM/CBRN) și răspunsul la acesta, în strânsă colaborare cu birourile locale relevante, precum și cu organizațiile internaționale și neguvernamentale, după caz, inclusiv cu delegațiile Uniunii Europene, cu Inițiativa Uniunii Europene privind centrele de excelență pentru atenuarea riscurilor CBRN (CdE CBRN a UE), cu Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA), cu Institutul de Cercetare Interregional al Națiunilor Unite în domeniul Criminalității și Justiției (UNICRI), cu Biroul pentru Probleme de Dezarmare al Organizației Națiunilor Unite (UNODA) și cu Grupul de experți al Comitetului Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite instituit în temeiul Rezoluției 1540 (2004).
Proiectul va fi împărțit în două componente, fiecare urmând să fie pusă în aplicare de UNODC și, respectiv, de UNOCT/UNCCT, în conformitate cu mandatele și expertiza acestora. Acest lucru va avea drept rezultat punerea în aplicare a unor realizări și activități de către UNODC, în timp ce altele vor fi puse în aplicare de UNOCT/UNCCT. În unele cazuri, vor fi implicate ambele entități.
Proiectul se va baza pe activitățile realizate și pe instrumentele dezvoltate pe durata proiectului prevăzut în Decizia (PESC) 2018/1939.
Acesta se va desfășura în conformitate cu rezoluțiile relevante ale Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite și cu Strategia globală a Organizației Națiunilor Unite de combatere a terorismului (GCTS), care subliniază cu fermitate că toate măsurile de combatere a terorismului trebuie să respecte obligațiile internaționale în materie de drepturi ale omului. Normele și standardele internaționale existente în domeniul drepturilor omului (astfel cum sunt prevăzute în tratate, în dreptul cutumiar și în alte instrumente) vor fi integrate în proiect.
Proiectul va fi pus în aplicare într-un mod care să țină seama de dimensiunea de gen, perspectivele de gen fiind integrate în întregul proiect. Proiectul va promova perspectivele de gen și va integra dimensiunea de gen în metodologia sa și, în măsura posibilului, va asigura egalitate de șanse între funcționarii de sex masculin și cei de sex feminin în vederea participării la toate evenimentele proiectului, subliniind beneficiile includerii funcționarelor publice în instituțiile naționale. Orice fel de feedback colectat în urma sondajelor și testelor anterioare și ulterioare atelierelor va fi defalcat în funcție de gen, pentru a se asigura că proiectul este în măsură să surprindă și să raporteze cu privire la perspectiva funcționarilor de sex feminin. Indicatorii proiectului vor colecta și raporta date defalcate în funcție de gen.
UNODC și UNOCT se vor coordona, după caz, în ce privește punerea în aplicare a activităților lor respective.
Ori de câte ori se solicită expertiză externă pentru punerea în aplicare a activităților, UNODC și UNOCT se vor strădui să recurgă la experți din statele membre ale Uniunii Europene.
Proiectul va include cooperarea cu comunitatea internațională și cu autoritățile naționale, inclusiv cu parlamentele, ministerele de justiție și alte părți interesate relevante, pentru a promova universalizarea ICSANT, a spori vizibilitatea cu privire la importanța aderării și a consolida capacitățile pentru punerea sa în aplicare efectivă.
Rezultatele proiectului
Rezultatul 1: Creșterea numărului statelor care iau în considerare/inițiază procese/devin părți la ICSANT și sporirea nivelului de conștientizare și de cunoaștere a ICSANT în rândul beneficiarilor (organismele decizionale și responsabile cu elaborarea de politici la nivel național, inclusiv parlamentari) și în cadrul forurilor internaționale. Sunt exploatate, după caz, sinergii cu alte instrumente juridice internaționale relevante (CPPNM, ACPPNM, Rezoluția 1540 a CSONU).
Rezultatul 2: Îmbunătățirea legislației naționale și a capacității funcționarilor din domeniul justiției penale și a altor părți interesate relevante la nivel național din țările beneficiare de a ancheta, urmări penal și judeca cauzele în care ICSANT ar fi relevantă.
Rezultatul 3: Consolidarea politicilor, a practicilor și a procedurilor de prevenire și detectare a amenințării pe care o reprezintă actorii nestatali, inclusiv teroriștii, precum și de răspuns la această amenințare, în ceea ce privește achiziționarea, deținerea și/sau utilizarea materialelor nucleare sau a altor materiale radioactive, precum și îmbunătățirea cunoașterii și a înțelegerii amenințării terorismului radiologic și nuclear și a altor activități infracționale care implică astfel de materiale.
Rezultatul 4: Consolidarea cooperării naționale și internaționale, inclusiv a schimbului de informații, în cadrul statelor părți și între acestea în ceea ce privește elaborarea și adoptarea de măsuri eficace și practice pentru punerea în aplicare efectivă a convenției.
Rezultatele și activitățile proiectului
Rezultatul 1: Creșterea numărului statelor care iau în considerare/inițiază procese/devin părți la ICSANT și sporirea nivelului de conștientizare și de cunoaștere a ICSANT în rândul beneficiarilor (organismele decizionale și responsabile cu elaborarea de politici la nivel național, inclusiv parlamentari) și în cadrul forurilor internaționale. Sunt exploatate, după caz, sinergii cu alte instrumente juridice internaționale relevante (CPPNM, ACPPNM, Rezoluția 1540 a CSONU).
Realizarea 1.1: Se promovează importanța universalizării și punerii în aplicare efective a ICSANT, prin vizibilitate, susținere și contribuții la evenimente relevante.
Activitatea 1.1.1: Lansarea proiectului și prezentarea rezultatelor activităților anterioare (UNODC/UNOCT)
UNODC și UNOCT/UNCCT vor organiza lansarea unui proiect la Viena și, respectiv, la New York, invitând misiunile permanente locale ale statelor membre. Responsabilii cu punerea în aplicare vor depune eforturi pentru a include reprezentarea principalelor state membre, atât din partea Uniunii Europene, cât și din partea statelor membre din regiunile-țintă, cu scopul de a consolida interesul și impulsul pentru acest al doilea proiect și de a facilita punerea în aplicare la nivel național și regional. Aceste evenimente vor oferi, de asemenea, ocazia de a împărtăși rezultatele și lecțiile învățate din proiectul anterior.
Activitatea 1.1.2: Promovarea Studiului privind motivele neaderării și provocările legate de neaderarea statelor membre ale Organizației Națiunilor Unite la ICSANT și instrumentele pentru punerea sa efectivă în aplicare (UNOCT)
UNOCT/UNCCT va organiza trei (3) sesiuni pentru a promova și a disemina Studiul privind motivele neaderării și provocările legate de neaderarea statelor membre ale Organizației Națiunilor Unite la ICSANT și instrumentele pentru punerea sa efectivă în aplicare, elaborat în cadrul proiectului ICSANT, care se va încheia în iunie 2023. Studiul prezintă o înțelegere mai aprofundată a motivelor neaderării și a provocărilor legate de neaderarea statelor membre la ICSANT și formulează o serie de recomandări cu privire la modalități de asigurare a unei aderări sporite și a unei puneri în aplicare efective. În special, UNOCT/UNCCT va continua demersul pe lângă principalele state membre care ar putea beneficia de rezultatele și orientările studiului.
Activitatea 1.1.3: Vizibilitate, susținere și contribuții la evenimente legate de ICSANT găzduite de alte organizații (UNODC/UNOCT)
În limitele mandatelor lor respective și după caz, UNODC și UNOCT/UNCCT vor contribui cu expertiză și vor promova ICSANT și activitatea lor din cadrul proiectului în forurile internaționale relevante, cum ar fi evenimente legate de/organizate de:
|
— |
cadre juridice internaționale, inclusiv Convenția privind protecția fizică a materialelor nucleare și amendamentul la aceasta, Rezoluția 1540 (2004) a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite, Tratatul cu privire la neproliferarea armelor nucleare, dar fără a se limita la acestea; |
|
— |
organizații internaționale, inclusiv AIEA, Organizația Internațională de Poliție Criminală (Interpol), UNICRI, Institutul Națiunilor Unite pentru Cercetare în Domeniul Dezarmării (UNIDIR), UNODA, Biroul Afacerilor Juridice al Organizației Națiunilor Unite (OLA), dar fără a se limita la acestea; |
|
— |
societatea civilă, inclusiv organizații neguvernamentale; |
|
— |
inițiative internaționale, inclusiv CdE CBRN a UE, Parteneriatul mondial împotriva proliferării armelor și a materialelor de distrugere în masă, Inițiativa privind Amenințarea Nucleară și Pactul mondial de coordonare a luptei împotriva terorismului al Organizației Națiunilor Unite, dar fără a se limita la acestea. |
Realizarea 1.2: Sunt promovate și sporite aderarea la ICSANT și sinergiile cu alte instrumente juridice internaționale relevante.
Activitatea 1.2.1: Promovarea aderării prin vizite de țară (UNODC)
Pe baza amplei informări desfășurate de UNODC în direcția universalizării și valorificând vasta sa rețea de birouri locale, UNODC va organiza opt (8) vizite de țară în statele care nu sunt încă părți la ICSANT și care, pe baza analizei UNODC și a colaborării anterioare, ar beneficia cel mai mult de pe urma consultărilor în persoană în capitală. UNODC urmează să implice părțile interesate relevante de la nivel național, inclusiv deputații în Parlament, după caz, în vizitele de țară.
Activitatea 1.2.2: Promovarea aderării prin colaborarea cu parlamentele naționale ale statelor membre care nu sunt părți la ICSANT (UNOCT)
UNOCT/UNCCT va organiza trei (3) evenimente naționale pentru a lansa apeluri comune la adresa parlamentelor statelor membre care nu sunt încă părți la convenție. Alte părți interesate relevante, inclusiv Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Justiției, autoritățile de reglementare în domeniul nuclear, agențiile de aplicare a legii vor fi, de asemenea, invitate să se participe la informare. Evenimentele naționale se vor axa pe relevanța ICSANT pentru a consolida siguranța nucleară, pe complementaritatea și sinergiile cu alte instrumente juridice internaționale, pe beneficiile aderării și riscul neaderării, pe bunele practici în punerea în aplicare și pe amenințarea terorismului care implică materiale nucleare și radioactive. UNOCT/UNCCT, în colaborare cu Programul UNOCT privind implicarea parlamentară în prevenirea și combaterea terorismului, Biroul de program de la Doha, va colabora îndeaproape cu organizațiile parlamentare internaționale și regionale pentru a promova aderarea la convenție.
Activitatea 1.2.3: Promovarea aderării prin ateliere regionale (UNODC)
Pentru a spori durabilitatea eforturilor de universalizare întreprinse în cadrul primului proiect ICSANT al UE, UNODC va organiza patru (4) ateliere virtuale regionale, interregionale și subregionale de monitorizare pentru organismele decizionale și responsabile cu elaborarea de politici din statele care nu sunt încă părți la ICSANT [trei (3) în limba engleză, unul (1) în limba franceză].
Atelierele virtuale se vor baza pe activitățile desfășurate în temeiul deciziei anterioare a Consiliului pentru a asigura durabilitatea. Materialele relevante elaborate în cadrul proiectului, cum ar fi învățarea online și manualele de formare, precum și materialele electronice de sensibilizare (care sunt deja disponibile în toate cele șase limbi oficiale ale ONU) vor fi utilizate înaintea și în timpul atelierelor, după caz. Pe lângă accentul pus pe ICSANT, atelierele vor aborda sinergiile cu Convenția privind protecția fizică a materialelor nucleare și amendamentul la aceasta, precum și cu Rezoluția 1540 (2004) a CSONU și vor implica părțile interesate relevante, după caz (de exemplu, AIEA). UNODC va încuraja statele să includă deputați din Parlament printre persoanele desemnate pentru atelierele virtuale.
Activitatea 1.2.4: Al doilea seminar comun AIEA-UNODC pentru promovarea universalizării ICSANT și a amendamentului la CPPNM (UNODC)
Pe baza primului eveniment comun desfășurat cu succes în perioada 11-12 noiembrie 2021, UNODC va organiza, împreună cu AIEA, al doilea eveniment de acest tip. Evenimentul va avea loc la Viena, Austria.
Activitatea 1.2.5: Promovarea aderării printr-un eveniment la nivel înalt în marja Conferinței internaționale a AIEA din 2024 privind siguranța nucleară (UNODC)
Pe baza evenimentului conex de succes organizat de UNODC în 2020 în marja Conferinței internaționale a AIEA privind siguranța nucleară (ICONS), UNODC va organiza un eveniment la nivel înalt în cadrul următoarei ICONS de la Viena, Austria, în 2024. Conferința este o adunare importantă pe tema siguranței nucleare, care cuprinde un segment ministerial și un program științific și tehnic, cu discuții de politică la nivel înalt și sesiuni tehnice paralele. La ultima conferință din 2020 au participat peste 57 de miniștri și mai mult de 2 000 de experți din peste 130 de țări și 35 de organizații internaționale.
Activitatea 1.2.6: Promovarea aderării printr-un eveniment la nivel înalt în marja Săptămânii de combatere a terorismului desfășurate la New York (UNOCT)
UNOCT/UNCCT va organiza un eveniment la nivel înalt în timpul Săptămânii de combatere a terorismului desfășurate în cadrul Organizației Națiunilor Unite la New York, o adunare bienală de mare vizibilitate a statelor membre și a partenerilor internaționali în materie de combatere a terorismului.
Activitatea 1.2.7: Eveniment conex privind dimensiunea drepturilor omului în contextul punerii în aplicare a ICSANT (UNODC/UNOCT)
UNODC și UNOCT vor desfășura un eveniment conex privind dispozițiile ICSANT în materie de drepturi ale omului. Printre vorbitorii invitați se vor număra raportorul special privind promovarea și protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale în combaterea terorismului și reprezentanți ai altor organizații interguvernamentale și neguvernamentale. Evenimentul se va baza, printre altele, pe programa UNODC de formare juridică în materie de combatere a terorismului nr. 4 privind drepturile omului și răspunsul justiției penale la terorism, precum și pe programa UNODC de formare juridică în materie de combatere a terorismului nr. 1 privind combaterea terorismului în contextul dreptului internațional.
Rezultatul 2: Îmbunătățirea legislației naționale și a capacității funcționarilor din domeniul justiției penale și a altor părți interesate relevante la nivel național din țările beneficiare de a ancheta, urmări penal și judeca cauzele în care ICSANT ar fi relevantă.
Realizarea 2.1: Se acordă asistență legislativă statelor solicitante.
Activitatea 2.1.1: Asistență legislativă relevantă pentru punerea în aplicare a dispozițiilor ICSANT și pentru a permite aplicarea legii de către agenții din prima linie, autoritățile de aplicare a legii, procurori și sistemul judiciar (UNODC)
UNODC va oferi asistență legislativă relevantă statelor solicitante prin verificări documentare, la cerere și după caz, pe baza modelelor comune de dispoziții ale UNODC-AIEA privind incriminarea terorismului nuclear, pe baza chestionarului de autoevaluare elaborat de UNODC și găzduit pe site-ul ICSANT al UNODC, a Manualului UNODC privind asistența judiciară reciprocă și extrădarea și a instrumentului UNODC pentru completarea cererilor de asistență judiciară reciprocă, pe baza bunelor practici identificate prin compilarea de către UNODC a legislației naționale de punere în aplicare a articolului 2 din ICSANT, precum și pe baza instrumentelor care urmează să fie dezvoltate de UNODC în cadrul realizării 2.3. UNODC va oferi beneficiarilor posibilitatea de a prezenta modificările legislative propuse parlamentarilor.
Realizarea 2.2: Este consolidată capacitatea sistemelor naționale de justiție penală de a preveni, detecta, suprima, investiga, urmări penal și judeca infracțiunile legate de ICSANT.
UNODC va organiza cinci (5) seminare naționale pentru absolvenții centrelor de educație și formare judiciară și zece (10) seminare online privind diverse aspecte ale aplicării ICSANT. UNODC se va baza pe experiența îndelungată și dovedită în domeniu, dobândită prin Programul său de prevenire a terorismului CBRN, în conformitate cu mandatul acordat UNODC de Adunarea Generală a ONU.
Activitatea 2.2.1: Seminare naționale pentru centrele de educație și formare judiciară (UNODC)
UNODC va desfășura cinci (5) seminare pentru centrele de educație și formare judiciară în statele părți în vederea consolidării capacității acestora de a pune efectiv în aplicare ICSANT și de a sensibiliza publicul cu privire la convenție. Seminarele vor prezenta, printre altele, manualul privind cazurile fictive legate de infracțiunile prevăzute de ICSANT și alte materiale elaborate de UNODC, inclusiv cele elaborate în cadrul realizării 2.3, și vor aplica o metodologie de formare a formatorilor pentru a asigura durabilitatea.
Activitatea 2.2.2: O serie de seminare online (UNODC)
UNODC va desfășura zece (10) seminare online cu privire la diverse aspecte-cheie ale ICSANT, cum ar fi jurisdicția, extrădarea, drepturile omului și conservarea probelor, printre altele. Seminarele online se vor desfășura în mai multe limbi. Vor fi invitate și alte entități internaționale, cum ar fi AIEA, Interpol, CdE CBRN a UE și Comitetul 1540, printre altele. Înregistrările webinarelor vor fi disponibile online pentru a asigura durabilitatea. Invitațiile adresate misiunilor permanente vor încuraja participarea părților interesate relevante de la nivel național, inclusiv a parlamentarilor.
Realizarea 2.3: Sunt dezvoltate, actualizate, extinse și/sau specializate instrumente de asistență tehnică.
Activitatea 2.3.1: Site-ul ICSANT (UNODC)
Site-ul ICSANT al UNODC (unodc.org/icsant) a devenit punctul de referință pentru practicienii din întreaga lume, deoarece conține toate resursele disponibile privind convenția, inclusiv istoricul său procedural, statutul aderării, articole analitice, o colecție de acte legislative naționale de punere în aplicare, instrumente de consolidare a capacităților și asistența tehnică și legislativă aferentă a UNODC. De la lansarea sa în septembrie 2021, site-ul a fost consultat de peste 10 000 de utilizatori. UNODC va menține, va actualiza periodic și va alimenta în continuare site-ul în toate limbile oficiale ale ONU (arabă, chineză, engleză, franceză, rusă și spaniolă). De exemplu, site-ul va găzdui toate instrumentele noi dezvoltate, rapoarte privind evenimentele și legislația națională suplimentară de punere în aplicare a articolului 2 din ICSANT.
De asemenea, site-ul va găzdui o bază de date a autorităților desemnate în temeiul ICSANT (conform realizării 4.1).
Activitatea 2.3.2: Instrumente specializate de asistență tehnică (UNODC)
UNODC va elabora și va publica pe suport de hârtie și în versiune electronică pe site-ul ICSANT al UNODC (unodc.org/icsant) instrumente suplimentare și specializate de asistență tehnică privind ICSANT în toate cele șase limbi oficiale ale ONU. Materialele vor include:
|
— |
Seturi de instrumente privind diferite aspecte ale ICSANT (de exemplu, jurisdicția, drepturile omului, confiscarea și protecția materialelor care nu fac obiectul controlului de reglementare și cooperarea internațională) |
|
— |
Un set de instrumente privind sinergiile cu Convenția privind protecția fizică a materialelor nucleare (CPPNM) și amendamentul la aceasta |
|
— |
Un set de instrumente privind sinergiile cu Rezoluția 1540 (2004) a Consiliului de Securitate al ONU |
|
— |
Un set de instrumente privind modelele de dispoziții penale care reglementează infracțiunile prevăzute în ICSANT, CPPNM și amendamentul la aceasta, elaborate în comun de AIEA și UNODC |
Activitatea 2.3.3: Material video privind istoricul procedural și principalele dispoziții ale ICSANT (UNODC)
UNODC va produce un material video în care se explică istoricul procedural și principalele dispoziții ale ICSANT. Materialul video va conține mărturii ale mai multor state părți și ale altor părți interesate, asigurând echilibrul geografic și de gen și subliniind importanța ICSANT. Materialul video va fi disponibil în toate cele șase limbi oficiale ale ONU pe site-ul ICSANT al UNODC (unodc.org/icsant).
Rezultatul 3: Consolidarea politicilor, a practicilor și a procedurilor de prevenire și detectare a amenințării pe care o reprezintă actorii nestatali, inclusiv teroriștii, precum și de răspuns la această amenințare, în ceea ce privește achiziționarea, deținerea și/sau utilizarea materialelor nucleare sau a altor materiale radioactive, precum și îmbunătățirea cunoașterii și a înțelegerii amenințării terorismului radiologic și nuclear și a altor activități infracționale care implică astfel de materiale.
Realizarea 3.1: Este consolidată capacitatea statelor membre de a preveni, detecta și răspunde la achiziționarea, deținerea și/sau utilizarea materialelor nucleare sau a altor materiale radioactive.
UNOCT/UNCCT va organiza patru (4) ateliere regionale și exerciții de simulare teoretică pentru a consolida capacitatea statelor membre de a combate terorismul nuclear în Africa, Asia Centrală și Caucaz și în Europa de Sud-Est și de Est. Atelierele regionale și exercițiile de simulare teoretică vor consolida capacitatea statelor membre în ceea ce privește detectarea, criminalistica, răspunsul și atenuarea terorismului radiologic și nuclear, inclusiv utilizarea unei metodologii adaptate pentru a oferi asistență autorităților naționale în punerea în aplicare efectivă a ICSANT și pentru a consolida cooperarea internațională, demonstrând importanța de a fi parte la convenție. Atelierele vor încuraja identificarea unor campioni regionali și schimburile de bune practici sud-sud. În plus, selectarea țărilor se va baza, printre altele, pe constatările și concluziile evaluării globale comune UNOCT/UNCCT-Interpol a amenințării în ceea ce privește actorii nestatali și utilizarea potențială a materialelor CBRNE de către aceștia.
Activitatea 3.1.1: Ateliere regionale și exerciții de simulare teoretică pentru consolidarea capacității statelor membre de a combate terorismul nuclear (UNOCT)
UNOCT/UNCCT va organiza patru (4) ateliere regionale și exerciții de simulare teoretică pentru consolidarea capacităților în următoarele domenii:
Combaterea terorismului radiologic și nuclear, cu accent pe detectare, pentru a consolida capacitatea în domeniul detectării, punând accentul pe identificarea și aplicarea bunelor practici de detectare a materialelor radiologice/nucleare, cu informații și instrumente care contribuie la consolidarea capacităților în combaterea terorismului radiologic și nuclear în ceea ce privește gestionarea securității frontierelor.
Combaterea terorismului radiologic și nuclear, cu accent pe criminalistică, pentru a consolida capacitatea în domeniul criminalisticii, punând accentul pe demonstrarea importanței criminalisticii nucleare și pe coordonarea între agenții, contribuind la consolidarea capacităților în combaterea terorismului radiologic și nuclear.
Combaterea terorismului radiologic și nuclear, cu accent pe răspuns și atenuare, pentru a consolida capacitatea în domeniul răspunsului și atenuării, punând accentul pe capacitatea de a răspunde în mod eficace, prompt și coordonat la incidentele teroriste care implică materiale nucleare sau alte materiale radioactive, ca element esențial al unui cadru de siguranță nucleară.
Realizarea 3.2: Sunt îmbunătățite cunoașterea și înțelegerea de către statele membre ale amenințării terorismului radiologic și nuclear.
UNOCT/UNCCT va organiza patru (4) cursuri naționale de formare specifice cu prezență fizică pentru patru (4) state membre în vederea consolidării capacității de a combate terorismul radiologic și nuclear. Cursurile de formare vor consolida capacitățile statelor membre, printre altele pentru a înțelege riscul și amenințarea, a elabora contramăsuri, a pune în practică răspunsul la incidente și a identifica și proteja infrastructura critică și resursele-cheie. Pentru aceste activități, UNOCT/UNCCT va beneficia de experiența vastă a portofoliului de cursuri de formare dezvoltate și puse în aplicare prin Programul său global privind prevenirea terorismului legat de armele de distrugere în masă (ADM)/terorismului chimic, biologic, radiologic și nuclear (CBRN) și răspunsul la acesta, care a instruit peste 1 500 de funcționari.
Activitatea 3.2.1: Cursuri naționale de formare cu prezență fizică privind combaterea terorismului R/N (UNOCT)
UNOCT/UNCCT va colabora cu statele membre pentru a identifica cursuri de formare adecvate în materie de combatere a terorismului, în funcție de prioritățile și nevoile lor, după cum urmează:
Formare la nivel național – Curs de bază privind amenințările radiologice și nucleare, care permite personalului să reacționeze eficient la un incident radiologic și nuclear la fața locului, oferind recomandări pentru ca personalul de intervenție să poată lucra într-un mediu care conține agenți radiologici și nucleari potențial periculoși.
Formare la nivel național – Curs intermediar privind amenințările radiologice și nucleare, care integrează subiecte relevante legate de amenințările radiologice și nucleare. Va include demonstrații și exerciții practice, culminând cu scenarii realiste care implică detectarea și interzicerea traficului radiologic, identificarea materialelor radiologice sau nucleare la locul săvârșirii infracțiunii, precum și recunoașterea pericolelor și a probelor radiologice și nucleare.
Formare la nivel național – Curs avansat privind amenințările radiologice și nucleare, care acoperă mai în detaliu amenințările radiologice și nucleare, cu un accent deosebit pe dispozitivele de dispersie radiologică și pe dispozitivele nucleare improvizate.
Formare la nivel național – Curs privind contramăsuri radiologice și nucleare, care prezintă abordarea multiinstituțională axată pe dezvoltarea de contramăsuri la amenințări radiologice și nucleare de către principalele agenții naționale, inclusiv autoritățile de aplicare a legii, autoritățile vamale, agențiile de securitate, personalul de primă intervenție, serviciile de informații, sectorul sănătății publice, autoritățile de reglementare, industrie etc. și pe răspunsul comun al acestora la incidente radiologice și nucleare.
Formare la nivel național – Curs privind protecția infrastructurii critice, axat pe sectoare care pot fi atacate în mod direct, cum ar fi centralele nucleare, reactoarele nucleare de cercetare, locurile care conțin surse radiologice, nodurile de transport, precum și sectoarele care pot fi vizate de actori nestatali pentru a obține tehnologii sensibile și controlate.
Rezultatul 4: Consolidarea cooperării naționale și internaționale, inclusiv a schimbului de informații, în cadrul statelor părți și între acestea în ceea ce privește elaborarea și adoptarea de măsuri eficace și practice pentru punerea în aplicare efectivă a convenției.
Realizarea 4.1: Este facilitat schimbul de informații în conformitate cu cerințele ICSANT.
Începând cu 3 octombrie 2022, UNODC a fost însărcinat în mod oficial, având în vedere mandatul, rolul și expertiza sa privind ICSANT, de către Biroul Afacerilor Juridice al ONU (OLA) – care îndeplinește funcțiile de depozitar ale secretarului general pentru această convenție – să primească și să difuzeze notificări privind desemnarea autorităților de către statele părți în temeiul articolului 7 alineatul (4). Astfel, toate notificările de acest tip se trimit la următoarea adresă de e-mail: unodc-icsant@un.org. Notificările primite urmează să fie publicate pe site-ul ICSANT al UNODC și – sub rezerva transmiterii ulterioare de la UNODC către OLA – pe site-ul dedicat colecției tratatelor Organizației Națiunilor Unite.
Activitatea 4.1.1: Campanie de încurajare a statelor părți la ICSANT să desemneze o autoritate competentă și un punct de legătură în temeiul articolului 7 alineatul (4) din convenție (UNODC)
UNODC va desfășura activități de sensibilizare menite să încurajeze statele care sunt deja părți la ICSANT să îndeplinească obligația prevăzută la articolul 7 alineatul (4), care impune statelor părți să informeze Organizația Națiunilor Unite cu privire la autoritățile lor competente și la punctele lor de legătură responsabile cu transmiterea și primirea informațiilor legate de ICSANT. Activitățile vor include trimiterea de scrisori către misiunile permanente relevante prin care li se solicită să își îndeplinească obligațiile care le revin în temeiul articolului 7 alineatul (4), desfășurarea de reuniuni bilaterale, precum și elaborarea de broșuri și alte materiale de informare în toate cele șase limbi oficiale ale ONU.
Activitatea 4.1.2: Reuniunea autorităților naționale competente și a punctelor de legătură pentru ICSANT (UNODC)
UNODC va organiza prima reuniune a acestor autorități competente și puncte de legătură la Viena, Austria, în al treilea an al proiectului. Reuniunea va include, printre altele, simularea unui exercițiu de coordonare și un curs de formare privind modalitățile prin care un punct de legătură desemnat în temeiul articolului 7 alineatul (4) poate opera în mod eficace. Reuniunea va viza punctele naționale de legătură și alte părți interesate relevante de la nivel național.
Activitatea 4.1.3: Informări virtuale ale ICSANT adresate rețelelor judiciare și de securitate existente ale UNODC (UNODC)
Pe baza rețelelor de cooperare de lungă durată alcătuite din puncte focale judiciare și de securitate instituite de UNODC în diferite regiuni ale lumii (de exemplu, pentru Sahel, Orientul Mijlociu și Africa de Nord, precum și Oceanul Indian), UNODC va furniza informări tehnice online și va colabora pe cale virtuală cu aceste rețele aplicând o metodologie de formare a formatorilor. Punctele focale ale acestor rețele de lungă durată cooperează în mod regulat prin analizarea provocărilor operaționale, schimbul de bune practici ca răspuns la aceste provocări și discutarea cazurilor relevante.
Realizarea 4.2: Bunele practici și lecțiile învățate în ceea ce privește aderarea la ICSANT și punerea în aplicare a acesteia sunt utilizate de publicul-țintă de la nivel regional pentru a spori punerea în aplicare efectivă a ICSANT și siguranța nucleară.
Activitatea 4.2.1: Reuniunile comunităților de practicieni (UNOCT)
UNOCT/UNCCT va organiza patru (4) reuniuni pentru a promova cooperarea națională a practicienilor din domeniul radiologic, nuclear și al combaterii terorismului, în vederea îmbunătățirii schimbului de informații și de date operative, precum și a coordonării între agenții. Aceste reuniuni vor reuni comunități de practicieni cu reprezentanți ai agențiilor de combatere a terorismului, ai autorităților vamale, ai personalului de primă intervenție, ai serviciilor de informații, ai sistemului judiciar, ai autorităților de aplicare a legii, ai organismelor decizionale/responsabile cu elaborarea de politici, ai funcționarilor din domeniul sănătății publice, ai autorităților de reglementare în domeniul nuclear etc. Reuniunile vor permite comunităților de practicieni să identifice lacunele, provocările și lecțiile învățate, precum și să facă schimb de bune practici legate de schimbul de informații, de schimbul de date operative și de cooperarea internațională. Aceste comunități vor încuraja cooperarea și coordonarea părților interesate relevante pentru punerea în aplicare efectivă a ICSANT și pentru siguranța nucleară și vor beneficia de platforma UNOCT Connect & Learn. Lansat în octombrie 2021, acest instrument online inovator de consolidare a capacităților reunește statele membre, sectorul privat, mediul academic, grupurile de reflecție, institutele de cercetare și societatea civilă pentru a consolida furnizarea de asistență tehnică în persoană. Platforma este un instrument virtual unic care depășește barierele precum costurile, distanțele geografice și restricțiile legate de pandemie, făcând ca resursele de combatere a terorismului (CT) și de prevenire și combatere a extremismului violent (PCEV) să fie accesibile oricând și oriunde pentru diferite părți interesate și diferiți practicieni.