EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32021R1166

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/1166 al Comisiei din 15 iulie 2021 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2019/947 în ceea ce privește amânarea datei de aplicare pentru scenariile standard pentru operațiuni executate în raza vizuală sau în afara razei vizuale (Text cu relevanță pentru SEE)

C/2021/5169

OJ L 253, 16.7.2021, p. 49–50 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, GA, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

Legal status of the document In force

ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2021/1166/oj

16.7.2021   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 253/49


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2021/1166 AL COMISIEI

din 15 iulie 2021

de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2019/947 în ceea ce privește amânarea datei de aplicare pentru scenariile standard pentru operațiuni executate în raza vizuală sau în afara razei vizuale

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) 2018/1139 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 iulie 2018 privind normele comune în domeniul aviației civile și de înființare a Agenției Uniunii Europene pentru Siguranța Aviației, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 2111/2005, (CE) nr. 1008/2008, (UE) nr. 996/2010, (UE) nr. 376/2014 și a Directivelor 2014/30/UE și 2014/53/UE ale Parlamentului European și ale Consiliului, precum și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 552/2004 și (CE) nr. 216/2008 ale Parlamentului European și ale Consiliului și a Regulamentului (CEE) nr. 3922/91 al Consiliului (1), în special articolul 57,

întrucât:

(1)

În temeiul articolului 23 alineatul (4) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/947 al Comisiei (2), începând cu 2 decembrie 2021, statele membre pot accepta numai declarații întocmite de operatorii UAS în conformitate cu articolul 5 alineatul (5) din regulamentul de punere în aplicare respectiv pentru o operațiune care respectă unul dintre cele două scenarii standard prevăzute în apendicele 1 la anexa la regulamentul de punere în aplicare respectiv.

(2)

Standardele armonizate sunt considerate de către producătorii de sisteme de aeronave fără pilot la bord (UAS) ca fiind un instrument important, care le permite să introducă pe piață UAS conforme.

(3)

Cu toate acestea, unele dintre standardele armonizate care răspund cerințelor aplicabile UAS din clasele C5 și C6 nu vor fi disponibile înainte de 2 decembrie 2021.

(4)

Prin urmare, este necesar să se amâne data aplicării pentru a se asigura că standardele armonizate care răspund cerințelor aplicabile UAS din clasele C5 și C6 sunt disponibile înainte ca statele membre să poată accepta doar declarații pentru operațiuni conforme cu scenariile standard stabilite în apendicele 1 la anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/947. Până atunci, statele membre trebuie să poată accepta declarațiile întocmite de operatorii UAS în conformitate cu articolul 5 alineatul (5) din regulamentul de punere în aplicare respectiv, pe baza scenariilor standard naționale sau a unor scenarii echivalente.

(5)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul comitetului instituit în temeiul articolului 127 din Regulamentul (UE) 2018/1139,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

La articolul 23 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/947, alineatele (2), (3) și (4) se înlocuiesc cu următorul text:

„(2)   Articolul 5 alineatul (5) se aplică de la 3 decembrie 2023.

(3)   Punctul UAS.OPEN.060 subpunctul 2 litera (g) din anexă și punctul UAS.SPEC.050 subpunctul (1) litera (l) din anexă se aplică de la 1 iulie 2022.

(4)   Fără a aduce atingere articolului 21 alineatul (1), până la 2 decembrie 2023 statele membre pot accepta declarații întocmite de operatorii UAS în conformitate cu articolul 5 alineatul (5), pe baza unor scenarii standard naționale sau a unor scenarii echivalente, dacă respectivele scenarii naționale îndeplinesc cerințele de la punctul UAS.SPEC.020 din anexă.

Declarațiile respective își pierd valabilitatea începând cu 2 decembrie 2025.”

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 15 iulie 2021.

Pentru Comisie

Președintele

Ursula VON DER LEYEN


(1)  JO L 212, 22.8.2018, p. 1.

(2)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/947 al Comisiei din 24 mai 2019 privind normele și procedurile de operare a aeronavelor fără pilot la bord (JO L 152, 11.6.2019, p. 45).


Top