EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32020R1655

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1655 al Consiliului din 6 noiembrie 2020 privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2019/1890 privind măsuri restrictive având în vedere activitățile de foraj neautorizate desfășurate de Turcia în estul Mării Mediterane

OJ L 372I, 9.11.2020, p. 1–2 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, GA, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

Legal status of the document In force

ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2020/1655/oj

9.11.2020   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

LI 372/1


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2020/1655 AL CONSILIULUI

din 6 noiembrie 2020

privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2019/1890 privind măsuri restrictive având în vedere activitățile de foraj neautorizate desfășurate de Turcia în estul Mării Mediterane

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) 2019/1890 al Consiliului din 11 noiembrie 2019 privind măsuri restrictive având în vedere activitățile de foraj neautorizate desfășurate de Turcia în estul Mării Mediterane (1), în special articolul 12 alineatul (1),

având în vedere propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate,

întrucât:

(1)

La 11 noiembrie 2019, Consiliul a adoptat Regulamentul (UE) 2019/1890.

(2)

Pe baza unei reexaminări a măsurilor, rubricile din lista persoanelor fizice și juridice, a entităților și a organismelor prevăzută în anexa I la Regulamentul (UE) 2019/1890 ar trebui actualizate și modificate.

(3)

Anexa I la Regulamentul (UE) 2019/1890 ar trebui modificată în consecință,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Anexa I la Regulamentul (UE) 2019/1890 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 6 noiembrie 2020.

Pentru Consiliu

Președintele

M. ROTH


(1)  JO L 291, 12.11.2019, p. 3.


ANEXĂ

În anexa I la Regulamentul (UE) 2019/1890, rubricile 1 și 2 se înlocuiesc cu următoarele rubrici:

 

Nume

Date de identificare

Motive

Data includerii pe listă

„1.

Mehmet Ferruh AKALIN

Data nașterii: 9.12.1960

Pașaport nr. sau carte de identitate: 13571379758

Cetățenie: turcă

Sexul: masculin

Mehmet Ferruh Akalın este vicepreședinte (director general adjunct) și membru al consiliului de administrație al Turkish Petroleum Corporation (TPAO). Este șeful serviciilor Explorare, Centrul C&D și Informatică din cadrul TPAO.

În funcția sa de vicepreședinte al TPAO și șef al serviciului Explorare, Mehmet Ferruh Akalın este responsabil cu planificarea, conducerea și implementarea activităților de explorare offshore de hidrocarburi ale TPAO. Printre acestea se numără activități de foraj ale TPAO care nu au fost autorizate de Republica Cipru, astfel cum figurează în continuare.

Activitățile de foraj neautorizate au fost desfășurate cu următoarele echipamente:

(a)

nava de foraj Yavuz a TPAO în apele teritoriale ale Republicii Cipru în perioada iulie-septembrie 2019;

(b)

nava de foraj Yavuz a TPAO într-o secțiune din zona economică exclusivă a Republicii Cipru, notificată de către aceasta Organizației Națiunilor Unite și delimitată printr-un acord cu Egiptul, în perioada octombrie 2019‐ianuarie 2020;

(c)

nava de foraj Yavuz a TPAO într-o secțiune din zona economică exclusivă a Republicii Cipru, notificată de către aceasta Organizației Națiunilor Unite și delimitată printr-un acord cu Egiptul, precum și printr-un acord cu Israelul, în perioada ianuarie-aprilie 2020;

(d)

nava de foraj Yavuz a TPAO într-o secțiune din zona economică exclusivă a Republicii Cipru, notificată de către aceasta Organizației Națiunilor Unite și delimitată printr-un acord cu Egiptul, în perioada aprilie-septembrie 2020;

(e)

nava de foraj Fatih a TPAO într-o secțiune din zona economică exclusivă a Republicii Cipru, notificată de către aceasta Organizației Națiunilor Unite, în imediata vecinătate a apelor sale teritoriale, în perioada noiembrie 2019-ianuarie 2020;

(f)

nava de foraj Fatih a TPAO în partea de vest a zonei economice exclusive a Republicii Cipru, notificată de către aceasta Organizației Națiunilor Unite, în perioada mai-noiembrie 2019.

27.2.2020

2.

Ali Coscun NAMOGLU

Data nașterii: 27.11.1956

Pașaport nr. sau carte de identitate: 11096919534

Cetățenie: turcă

Sexul: masculin

Ali Coscun Namoglu este director adjunct al serviciului Explorare al Turkish Petroleum Corporation (TPAO).

În această funcție, Ali Coscun Namoglu este implicat în planificarea, conducerea și implementarea activităților de explorare offshore de hidrocarburi ale TPAO. Printre acestea se numără activități de foraj ale TPAO care nu au fost autorizate de Republica Cipru, astfel cum figurează în continuare.

Activitățile de foraj neautorizate au fost desfășurate cu următoarele echipamente:

(a)

nava de foraj Yavuz a TPAO în apele teritoriale ale Republicii Cipru în perioada iulie-septembrie 2019;

(b)

nava de foraj Yavuz a TPAO într-o secțiune din zona economică exclusivă a Republicii Cipru, notificată de către aceasta Organizației Națiunilor Unite și delimitată printr-un acord cu Egiptul, în perioada octombrie 2019‐ianuarie 2020;

(c)

nava de foraj Yavuz a TPAO într-o secțiune din zona economică exclusivă a Republicii Cipru, notificată de către aceasta Organizației Națiunilor Unite și delimitată printr-un acord cu Egiptul, precum și printr-un acord cu Israelul, în perioada ianuarie-aprilie 2020;

(d)

nava de foraj Yavuz a TPAO într-o secțiune din zona economică exclusivă a Republicii Cipru, notificată de către aceasta Organizației Națiunilor Unite și delimitată printr-un acord cu Egiptul, în perioada aprilie-septembrie 2020;

(e)

nava de foraj Fatih a TPAO într-o secțiune din zona economică exclusivă a Republicii Cipru, notificată de către aceasta Organizației Națiunilor Unite, în imediata vecinătate a apelor sale teritoriale, în perioada noiembrie 2019-ianuarie 2020;

(f)

nava de foraj Fatih a TPAO în partea de vest a zonei economice exclusive a Republicii Cipru, notificată de către aceasta Organizației Națiunilor Unite, în perioada mai-noiembrie 2019.”

27.2.2020


Top