EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32020L1756

Directiva (UE) 2020/1756 a Consiliului din 20 noiembrie 2020 de modificare a Directivei 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată în ceea ce privește identificarea persoanelor impozabile în Irlanda de Nord

OJ L 396, 25.11.2020, p. 1–2 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, GA, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

In force

ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2020/1756/oj

25.11.2020   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 396/1


DIRECTIVA (UE) 2020/1756 A CONSILIULUI

din 20 noiembrie 2020

de modificare a Directivei 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată în ceea ce privește identificarea persoanelor impozabile în Irlanda de Nord

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 113,

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,

având în vedere avizul Parlamentului European (1),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European (2),

hotărând în conformitate cu o procedură legislativă specială,

întrucât:

(1)

Regatul Unit s-a retras din Uniunea Europeană la 31 ianuarie 2020 pe baza Acordului privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (denumit în continuare „Acordul de retragere”). Acordul de retragere prevede o perioadă de tranziție care se încheie la 31 decembrie 2020. Până la acea dată, dispozițiile din dreptul Uniunii în domeniul taxei pe valoarea adăugată (TVA) se aplică Regatului Unit și pe teritoriul acestuia. După încheierea perioadei de tranziție respective, dispozițiile din dreptul Uniunii în materie de TVA nu se mai aplică Regatului Unit sau pe teritoriul acestuia.

(2)

Cu toate acestea, în conformitate cu articolul 8 din Protocolul privind Irlanda/Irlanda de Nord (denumit în continuare „protocolul”), care face parte integrantă din Acordul de retragere, dispozițiile din dreptul Uniunii în materie de TVA, astfel cum sunt enumerate în anexa 3 la protocol referitoare la bunuri, continuă să se aplice Irlandei de Nord (3) după perioada de tranziție, pentru a evita o frontieră strict controlată între Irlanda și Irlanda de Nord.

(3)

Prin urmare, persoanele impozabile și anumite persoane juridice neimpozabile vor face obiectul unor dispoziții din dreptul Uniunii în materie de TVA în ceea ce privește operațiunile cu bunuri efectuate în Irlanda de Nord, însă ele vor face obiectul dispozițiilor legislației Regatului Unit în materie de TVA pentru toate celelalte operațiuni din Regatul Unit, inclusiv în ceea ce privește Irlanda de Nord.

(4)

Pentru buna funcționare a sistemului de TVA al Uniunii, este esențial să se acorde un număr de identificare în scopuri de TVA distinct fiecărei persoane impozabile care efectuează livrări de bunuri în Irlanda de Nord și fiecărei persoane impozabile sau persoane juridice neimpozabile care efectuează achiziții intracomunitare de bunuri, astfel cum sunt enumerate la articolul 214 alineatul (1) literele (a), (b) și (c) din Directiva 2006/112/CE a Consiliului (4), sau unei persoane impozabile în vederea utilizării regimurilor speciale opționale pentru persoanele impozabile care realizează vânzări de bunuri la distanță.

(5)

Prin urmare, în Irlanda de Nord ar trebui introduse numere de identificare în scopuri de TVA distincte cu un prefix specific, pentru a face distincția între persoanele impozabile și persoanele juridice neimpozabile ale căror operațiuni cu bunuri, efectuate în Irlanda de Nord, sunt supuse dispozițiilor din dreptul Uniunii în materie de TVA, pe de o parte, și persoanele care efectuează alte operațiuni pentru care sunt identificate în scopuri de TVA în Regatul Unit.

(6)

De regulă, prefixele numerelor de identificare în scopuri de TVA din Uniune se bazează pe codul ISO 3166 – alfa 2 – prin care poate fi identificat statul membru care a atribuit respectivul număr. Irlanda de Nord nu are un cod specific în cadrul acestui sistem, însă ISO prevede posibilitatea de a utiliza coduri X pentru teritoriile care nu au un cod specific. Prin urmare, este oportun să se propună codul „XI” pentru Irlanda de Nord.

(7)

Prin urmare, Directiva 2006/112/CE ar trebui modificată în consecință,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

La articolul 215 din Directiva 2006/112/CE se adaugă următorul paragraf:

„Pentru Irlanda de Nord se utilizează prefixul «XI».”

Articolul 2

(1)   Statele membre asigură intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 31 decembrie 2020. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

Atunci când statele membre adoptă dispozițiile respective, acestea conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a unei astfel de trimiteri.

(2)   Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 3

Prezenta directivă intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 4

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 20 noiembrie 2020.

Pentru Consiliu

Președintele

M. ROTH


(1)  Avizul din 11 noiembrie 2020 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).

(2)  Avizul din 29 octombrie 2020 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).

(3)  Sub rezerva consensului democratic în Irlanda de Nord cu privire la continuarea aplicării articolelor 5-10, menționat la articolul 18 alineatul (1) din protocol.

(4)  Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (JO L 347, 11.12.2006, p. 1).


Top