EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32020D0369

Decizia (UE) 2020/369 a Comisiei din 4 martie 2020 de conferire a competenței de a emite o alertă externă entităților care reprezintă interesele consumatorilor și ale comercianților la nivelul Uniunii, în temeiul Regulamentului (UE) 2017/2394 al Parlamentului European și al Consiliului (Text cu relevanță pentru SEE)

C/2020/1206

OJ L 67, 5.3.2020, p. 139–140 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

In force

ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2020/369/oj

5.3.2020   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 67/139


DECIZIA (UE) 2020/369 A COMISIEI

din 4 martie 2020

de conferire a competenței de a emite o alertă externă entităților care reprezintă interesele consumatorilor și ale comercianților la nivelul Uniunii, în temeiul Regulamentului (UE) 2017/2394 al Parlamentului European și al Consiliului

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) 2017/2394 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2017 privind cooperarea dintre autoritățile naționale însărcinate să asigure respectarea legislației în materie de protecție a consumatorului și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 (1), în special articolul 27 alineatul (2),

întrucât:

(1)

Regulamentul (UE) 2017/2394 conține dispoziții privind cooperarea dintre autoritățile competente desemnate de statele membre ca fiind responsabile cu asigurarea respectării legislației Uniunii care protejează interesele consumatorilor.

(2)

Articolul 27 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2017/2394 prevede obligația Comisiei de a conferi competența de a emite „alerte externe” cu privire la suspiciunile de încălcări sancționate prin regulamentul respectiv entităților care reprezintă, la nivelul Uniunii, interesele consumatorilor și, după caz, pe ale comercianților.

(3)

Entitățile vizate de prezenta decizie operează la nivelul Uniunii și și-au exprimat interesul de a participa la mecanismul de alertă externă. Aceste entități s-au înscris în Registrul de transparență și au aderat, așadar, la Codul de conduită din anexa III la Acordul dintre Parlamentul European și Comisia Europeană privind Registrul de transparență pentru organizațiile și persoanele care desfășoară activități independente implicate în procesul de elaborare și de punere în aplicare a politicilor Uniunii (2).

(4)

Regulamentul (UE) 2017/2394 se aplică de la 17 ianuarie 2020. Prin urmare, prezenta decizie ar trebui să se aplice începând cu ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pentru a permite organizațiilor în cauză să participe cât mai curând posibil la mecanismul de alertă externă.

(5)

În conformitate cu articolul 27 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2017/2394, statele membre au fost consultate cu privire la entitățile vizate de prezenta decizie,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Competența de a emite o alertă externă în temeiul articolului 27 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2017/2394 se conferă următoarelor entități:

(a)

Organizației Europene a Consumatorilor (BEUC), număr de identificare în Registrul de transparență: 9505781573-45;

(b)

Confederației organizațiilor familiale din Uniunea Europeană (COFACE), număr de identificare în Registrul de transparență: 93283396780-85;

(c)

Comunității Europene a Cooperativelor de Consum (EURO COOP), număr de identificare în Registrul de transparență: 3819438251-87.

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Adoptată la Bruxelles, 4 martie 2020.

Pentru Comisie

Președintele

Ursula VON DER LEYEN


(1)  JO L 345, 27.12.2017, p. 1.

(2)  JO L 277, 19.9.2014, p. 11.


Top