Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32018R0049

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/49 al Comisiei din 11 ianuarie 2018 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 501/2013 al Consiliului în urma unei reexaminări în ceea ce privește un „nou exportator”, efectuată în temeiul articolului 11 alineatul (4) și al articolului 13 alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2016/1036 al Parlamentului European și al Consiliului

C/2018/0011

JO L 7, 12.1.2018, pp. 31–34 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

Legal status of the document No longer in force, Date of end of validity: 29/08/2019: This act has been changed. Current consolidated version: 12/01/2018

ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2018/49/oj

12.1.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 7/31


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2018/49 AL COMISIEI

din 11 ianuarie 2018

de modificare a Regulamentului (UE) nr. 501/2013 al Consiliului în urma unei reexaminări în ceea ce privește un „nou exportator”, efectuată în temeiul articolului 11 alineatul (4) și al articolului 13 alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2016/1036 al Parlamentului European și al Consiliului

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) 2016/1036 al Parlamentului European și al Consiliului din 8 iunie 2016 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Uniunii Europene (1) (denumit în continuare „regulamentul de bază”), în special articolul 11 alineatul (4), articolul 13 alineatul (4) și articolul 14 alineatul (5),

întrucât:

A.   MĂSURI ÎN VIGOARE

(1)

La 29 mai 2013, Consiliul, prin Regulamentul (UE) nr. 502/2013 (2), a modificat Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 990/2011 al Consiliului (3) de instituire a unei taxe antidumping definitive la importurile de biciclete originare din Republica Populară Chineză în urma unei reexaminări intermediare în conformitate cu articolul 11 alineatul (3) din regulamentul de bază (denumite în continuare „măsurile existente”).

(2)

La aceeași dată, Consiliul, prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 501/2013 (4), a extins măsurile asupra importurilor de biciclete originare din Republica Populară Chineză (denumită în continuare „RPC”) la importurile de biciclete expediate din Indonezia, Malaysia, Sri Lanka și Tunisia, indiferent dacă acestea sunt sau nu declarate ca fiind originare din Indonezia, Malaysia, Sri Lanka și Tunisia (denumite în continuare „măsurile extinse”).

(3)

La 18 mai 2015, Comisia, prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/776 (5), a extins măsurile asupra importurilor de biciclete originare din RPC la importurile de biciclete expediate din Cambodgia, Pakistan și Filipine, indiferent dacă acestea sunt sau nu declarate ca fiind originare din Cambodgia, Pakistan sau Filipine.

B.   PROCEDURA ÎN VIGOARE

1.   Cererea de reexaminare

(4)

Comisia Europeană a primit o cerere de scutire de la măsurile antidumping aplicabile importurilor de biciclete originare din RPC, extinsă la importurile de biciclete expediate din Indonezia, Malaysia, Sri Lanka și Tunisia, indiferent dacă au fost declarate sau nu ca fiind originare din Indonezia, Malaysia, Sri Lanka și Tunisia, în temeiul articolului 11 alineatul (4) și al articolului 13 alineatul (4) din regulamentul de bază.

(5)

Cererea a fost depusă la data de 13 septembrie 2016 de către Look Design System SA (denumit în continuare „solicitantul”), un producător-exportator de biciclete din Tunisia (denumită în continuare „țara în cauză”).

(6)

Solicitantul a susținut că nu este afiliat niciunui exportator sau producător din țara în cauză care face obiectul măsurilor extinse privind bicicletele.

(7)

De asemenea, solicitantul a susținut că nu a exportat biciclete în Uniune în cursul perioadei de raportare utilizate pentru ancheta care a condus la măsurile extinse, și anume perioada 1 septembrie 2011-31 august 2012 (denumită în continuare „perioada inițială de raportare”).

(8)

În plus, solicitantul a susținut că nu a eludat măsurile în vigoare.

(9)

În cele din urmă, solicitantul a furnizat elemente de probă care susțin că a exportat produsul care face obiectul reexaminării în Uniune în august 2016.

2.   Deschiderea reexaminării în ceea ce privește un nou exportator

(10)

După ce a stabilit că există suficiente elemente de probă pentru justificarea deschiderii unei anchete, în temeiul articolului 11 alineatul (4) și al articolului 13 alineatul (4) din regulamentul de bază, în scopul determinării posibilității de a acorda solicitantului o scutire de la măsurile extinse, și că respectivei industrii din Uniune i s-a oferit posibilitatea de a-și prezenta observațiile, Comisia a deschis, prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/777 (6), o reexaminare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 501/2013 în ceea ce privește solicitantul.

(11)

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/777 a abrogat taxa antidumping vizând bicicletele, instituită prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 501/2013, în ceea ce privește importurile produsului care face obiectul reexaminării, produs și vândut la export în Uniune de către solicitant. În același timp, în temeiul articolului 14 alineatul (5) din regulamentul de bază, autoritățile vamale au primit instrucțiuni să ia măsurile adecvate pentru înregistrarea acestor importuri.

3.   Produsul care face obiectul reexaminării

(12)

Produsul reexaminat este reprezentat de biciclete și similare (inclusiv tricicluri cu cutie de transport mărfuri, însă exclusiv velocipede cu o singură roată), fără motor, originare din Indonezia, Malaysia, Sri Lanka și Tunisia, indiferent dacă au fost declarate sau nu ca fiind originare din Indonezia, Malaysia, Sri Lanka și Tunisia, încadrate în prezent la codurile NC ex 8712 00 30 și ex 8712 00 70 (cod TARIC 8712003010 și 8712007091).

4.   Părțile în cauză

(13)

Comisia a informat în mod oficial industria din Uniune, solicitantul și reprezentanții țării exportatoare cu privire la deschiderea reexaminării. Părților interesate li s-a oferit posibilitatea de a-și exprima în scris punctele de vedere și de a fi audiate.

(14)

Comisia a trimis un formular de cerere de scutire solicitantului, din partea căruia a primit un răspuns în termenul prevăzut în acest sens.

(15)

Comisia a depus eforturi pentru a verifica toate informațiile pe care le-a considerat necesare pentru stabilirea statutului de nou exportator și pentru a evalua cererea de scutire a solicitantului de la măsurile extinse. A fost efectuată o vizită de verificare la sediul solicitantului în Tunisia.

5.   Perioada de raportare și perioada de anchetă

(16)

Perioada de raportare a fost extinsă de la 1 aprilie 2016 la 31 martie 2017, iar perioada de anchetă a cuprins perioada 1 ianuarie 2011-31 martie 2017, relevantă pentru evaluarea efectelor corective ale măsurilor.

C.   REZULTATELE ANCHETEI

1.   Statutul de „nou exportator”

(17)

Comisia a analizat dacă cele trei condiții prevăzute la articolul 11 alineatul (4) din regulamentul de bază privind acordarea statutului de nou exportator au fost îndeplinite.

(18)

Ancheta a confirmat că societatea nu a exportat produsul care face obiectul reexaminării în perioada inițială de raportare, ceea ce îndeplinește prima condiție. Solicitantul a demonstrat, de asemenea, că nu a avut nicio legătură, directă sau indirectă, cu niciunul dintre producătorii-exportatori din Tunisia care fac obiectul măsurii extinse privind produsul care face obiectul reexaminării, ceea ce îndeplinește a doua condiție. În cele din urmă, ancheta a arătat că solicitantul a început să exporte produsul care face obiectul reexaminării în Uniune doar după perioada de raportare inițială, îndeplinind astfel a treia condiție.

(19)

În consecință, Comisia a stabilit că societatea ar trebui considerată un „nou exportator”, în temeiul articolului 11 alineatul (4) din regulamentul de bază, și, prin urmare, cererea de scutire ar trebui evaluată în consecință.

2.   Cererea de scutire

(20)

S-au analizat sursele de materii prime (componente pentru biciclete) și costul de producție pentru solicitant, cu scopul de a stabili dacă acesta a efectuat operațiuni de asamblare în conformitate cu articolul 13 alineatul (2) din regulamentul de bază.

(21)

Ancheta a arătat că bicicletele exportate în Uniune în perioada de raportare nu au inclus componente pentru biciclete din RPC. Componentele au provenit în principal din alte țări, iar materiile prime (componentele pentru biciclete) din RPC au reprezentat astfel mai puțin de 60 % din valoarea totală a componentelor produsului asamblat (criteriul 60/40).

(22)

În consecință, întrucât solicitantul a respectat criteriul 60/40, nu a fost obligatoriu să se evalueze dacă valoarea adăugată pieselor încorporate în cursul operațiunii de asamblare sau de încheiere a fost mai mare de 25 % din costul de fabricație. De asemenea, nu a fost necesar să se evalueze dacă efectele corective ale taxei au fost compromise, în ceea ce privește prețurile și/sau cantitățile, și dacă au existat elemente de probă care să ateste existența dumpingului, în conformitate cu articolul 13 alineatul (2) litera (c) din regulamentul de bază.

(23)

În plus, nu a fost găsit niciun element care să indice că solicitantul ar fi achiziționat biciclete din RPC sau că ar fi transbordat în Uniune biciclete produse în China.

(24)

Prin urmare, Comisia a ajuns la concluzia că solicitantul este un producător de biciclete autentic, nefiind afiliat niciunui producător de biciclete localizat în RPC. În consecință, Comisia a decis să scutească solicitantul de măsurile extinse.

D.   ÎNREGISTRAREA

(25)

Având în vedere cele de mai sus, înregistrarea importurilor instituită prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/777 ar trebui să înceteze, fără perceperea retroactivă a taxelor antidumping.

E.   COMUNICAREA CONSTATĂRILOR

(26)

Părțile în cauză au fost informate cu privire la faptele și considerațiile esențiale pe baza cărora s-a decis acordarea unei scutiri de la măsurile extinse solicitantului și modificarea în consecință a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 501/2013. Nu s-au primit observații din partea părților interesate care ar putea să modifice decizia de a scuti solicitantul de măsurile extinse.

(27)

Prezentul regulament este în conformitate cu avizul Comitetului instituit în temeiul articolului 15 alineatul (1) din regulamentul de bază,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

(1)   La articolul 1 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 501/2013, se introduce următoarea rubrică în tabel, sub indicațiile corespunzătoare producătorilor din Tunisia:

Țara

Societatea

Codul adițional TARIC

Tunisia

Look Design System

Route de Tunis Km6 – BP 18, 8020 Soliman, Tunisia

C206

(2)   Autoritățile vamale sunt invitate să înceteze înregistrarea importurilor de produs care face obiectul reexaminării, originar din Tunisia, produs de Look Design System SA, fără perceperea retroactivă a taxelor antidumping.

(3)   În lipsa unor dispoziții contrare, se aplică dispozițiile în vigoare privind taxele vamale.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 11 ianuarie 2018.

Pentru Comisie

Președintele

Jean-Claude JUNCKER


(1)   JO L 176, 30.6.2016, p. 21.

(2)  Regulamentul (UE) nr. 502/2013 al Consiliului din 29 mai 2013 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 990/2011 de instituire a unei taxe antidumping definitive la importurile de biciclete originare din Republica Populară Chineză în urma unei reexaminări intermediare în conformitate cu articolul 11 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 (JO L 153, 5.6.2013, p. 17).

(3)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 990/2011 al Consiliului din 3 octombrie 2011 de instituire a unei taxe antidumping definitive la importurile de biciclete originare din Republica Populară Chineză, în urma unei reexaminări efectuate în perspectiva expirării măsurilor în conformitate cu articolul 11 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 (JO L 261, 6.10.2011, p. 2).

(4)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 501/2013 al Consiliului din 29 mai 2013 de extindere a taxei antidumping definitive impuse prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 990/2011 asupra importurilor de biciclete originare din Republica Populară Chineză la importurile de biciclete expediate din Indonezia, Malaysia, Sri Lanka și Tunisia, indiferent dacă acestea sunt sau nu declarate ca fiind originare din Indonezia, Malaysia, Sri Lanka și Tunisia (JO L 153, 5.6.2013, p. 1).

(5)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/776 al Comisiei din 18 mai 2015 de extindere a taxei antidumping definitive instituite prin Regulamentul (UE) nr. 502/2013 al Consiliului asupra importurilor de biciclete originare din Republica Populară Chineză la importurile de biciclete expediate din Cambodgia, Pakistan și Filipine, indiferent dacă acestea sunt sau nu declarate ca fiind originare din Cambodgia, Pakistan sau Filipine (JO L 122, 19.5.2015, p. 4).

(6)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/777 al Comisiei din 4 mai 2017 de deschidere a unei reexaminări a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 501/2013 al Consiliului (de extindere a taxei antidumping definitive impuse asupra importurilor de biciclete originare din Republica Populară Chineză la importurile de biciclete expediate din Indonezia, Malaysia, Sri Lanka și Tunisia, indiferent dacă acestea sunt sau nu declarate ca fiind originare din Indonezia, Malaysia, Sri Lanka și Tunisia) pentru a stabili posibilitatea de a acorda o scutire de la aceste măsuri unui producător-exportator tunisian, de abrogare a taxei antidumping cu privire la importurile provenite de la acest producător-exportator și de înregistrare a acestor importuri (JO L 116, 5.5.2017, p. 20).


Top