Accept Refuse

EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32016R1013

Regulamentul (UE) 2016/1013 al Parlamentului European și al Consiliului din 8 iunie 2016 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 184/2005 privind statisticile comunitare ale balanței de plăți, ale comerțului internațional cu servicii și ale investițiilor străine directe (Text cu relevanță pentru SEE)

OJ L 171, 29.6.2016, p. 144–152 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, GA, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

In force

ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2016/1013/oj

29.6.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 171/144


REGULAMENTUL (UE) 2016/1013 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI

din 8 iunie 2016

de modificare a Regulamentului (CE) nr. 184/2005 privind statisticile comunitare ale balanței de plăți, ale comerțului internațional cu servicii și ale investițiilor străine directe

(Text cu relevanță pentru SEE)

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 338 alineatul (1),

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,

având în vedere avizul Băncii Centrale Europene (1),

hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară (2),

întrucât:

(1)

Ca urmare a intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, competențele conferite Comisiei în temeiul Regulamentului (CE) nr. 184/2005 al Parlamentului European și al Consiliului (3) ar trebui să fie aliniate la articolele 290 și 291 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).

(2)

Existența unor statistici de înaltă calitate și comparabilitate ale balanței de plăți, ale comerțului internațional cu servicii și ale investițiilor străine directe (ISD) este esențială pentru factorii responsabili cu politicile publice din Uniune, pentru cercetători și toți cetățenii europeni. Comisia (Eurostat) ar trebui să ia toate măsurile necesare pentru a permite accesul online la serii de date într-un mod ușor de utilizat, precum și pentru a le oferi utilizatorilor o prezentare intuitivă a datelor.

(3)

Statisticile europene ale balanței de plăți, ale comerțului internațional cu servicii și ale ISD au o importanță vitală pentru asigurarea elaborării în cunoștință de cauză a politicilor economice și realizării unor prognoze economice corecte.

(4)

Având în vedere adoptarea Regulamentului (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (4), Comisia s-a angajat, prin intermediul unei declarații (5), să revizuiască, prin prisma criteriilor stabilite în TFUE, actele legislative care conțin trimiteri la procedura de reglementare cu control.

(5)

Regulamentul (CE) nr. 184/2005 conține trimiteri la procedura de reglementare cu control și, prin urmare, ar trebui să fie revizuit prin prisma criteriilor stabilite în TFUE.

(6)

Pentru a alinia Regulamentul (CE) nr. 184/2005 la articolele 290 și 291 din TFUE, competențele de executare conferite Comisiei prin acel regulament ar trebui înlocuite cu competențe de a adopta de acte delegate și acte de punere în aplicare.

(7)

Competența de a adopta acte în temeiul articolului 290 din TFUE ar trebui să fie delegată Comisiei în cazul în care, ca urmare a unor schimbări economice sau tehnice, este necesară actualizarea nivelurilor de defalcare geografică, de defalcare pe sectoare instituționale și de defalcare pe activități economice, stabilite în tabelele 6, 7 și 8 din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 184/2005, cu condiția ca astfel de actualizări să nu afecteze sarcina de raportare și nici să nu modifice cadrul conceptual de bază aplicabil. Competența de a adopta acte în temeiul articolului 290 din TFUE ar trebui de asemenea să fie delegată Comisiei ori de câte ori este necesară eliminarea sau reducerea anumitor cerințe privind fluxurile de date din anexa I la respectivul regulament, cu condiția ca o astfel de eliminare sau reducere să nu diminueze calitatea statisticilor elaborate în conformitate cu prezentul regulament. Astfel de acte delegate ar trebui să prevadă și prelungirea termenului pentru raportul referitor la rezultatele studiilor privind statisticile ISD bazate pe conceptul de proprietar final și statisticile ISD în care se face distincția între tranzacțiile ISD de tip greenfield și ISD de tip preluare. Comisia ar trebui să se asigure că respectivele acte delegate nu impun o sarcină suplimentară semnificativă statelor membre sau unităților respondente, depășind ceea ce este necesar în scopul prezentului regulament, și nici nu modifică cadrul conceptual de bază aplicabil. Este deosebit de important ca, în cursul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți și ca respectivele consultări să se desfășoare în conformitate cu principiile prevăzute în Acordul Interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare (6). În special, în vederea asigurării egalității de participare la pregătirea actelor delegate, Parlamentul European și Consiliul primesc toate documentele în același timp cu experții din statele membre, iar experții respectivi au acces sistematic la reuniunile grupurilor de experți ale Comisiei care pregătesc actele delegate.

(8)

În scopul de a asigura condiții uniforme pentru punerea în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 184/2005, ar trebui conferite Comisiei competențe de executare în vederea armonizării formei, structurii și periodicității rapoartelor de calitate. Aceste competențe ar trebui exercitate în conformitate cu dispozițiile Regulamentului (UE) nr. 182/2011.

(9)

Comitetul pentru balanța de plăți menționat la articolul 11 din Regulamentul (CE) nr. 184/2005 a oferit consultanță și asistență Comisiei în cadrul exercitării competențelor de executare ale acesteia. În cadrul strategiei pentru o nouă structură a Sistemului Statistic European (SSE), care vizează îmbunătățirea coordonării și a parteneriatului în conformitate cu o structură piramidală clară în cadrul SSE, Comitetul Sistemului Statistic European (CSSE), instituit prin Regulamentul (CE) nr. 223/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (7), ar trebui să aibă un rol consultativ și să asiste Comisia în cadrul exercitării competențelor de executare ale acesteia. În acest scop, Regulamentul (CE) nr. 184/2005 ar trebui modificat prin înlocuirea trimiterilor la Comitetul pentru balanța de plăți cu trimiteri la CSSE.

(10)

Buna cooperare operațională existentă între băncile centrale naționale (BCN) și institutele naționale de statistică (INS) și între Eurostat și Banca Centrală Europeană (BCE) este un avantaj care ar trebui să fie menținut și amplificat în continuare în vederea îmbunătățirii coerenței și calității generale a statisticilor macroeconomice, cum ar fi statisticile balanței de plăți, statisticile financiare, statisticile finanțelor publice și conturile naționale. BCN și INS continuă să fie implicate îndeaproape în procesul de pregătire a tuturor deciziilor referitoare la balanța de plăți, la comerțul internațional cu servicii și la ISD prin participarea lor la grupurile de experți relevante responsabile cu balanța de plăți, comerțul internațional cu servicii și statisticile ISD. Cooperarea dintre SSE și Sistemul European al Băncilor Centrale (SEBC) este coordonată la nivel strategic în cadrul Forumului european pentru statistică, instituit printr-un memorandum de înțelegere privind cooperarea între membrii Sistemului Statistic European și membrii Sistemului European al Băncilor Centrale, semnat la 24 aprilie 2013.

(11)

În scopul de a consolida și mai mult cooperarea dintre SSE și SEBC, Comisia ar trebui să solicite avizul Comitetului pentru statistici monetare, financiare și referitoare la balanțe de plăți (CMFB), instituit prin Decizia 2006/856/CE a Consiliului (8), cu privire la toate aspectele care intră în domeniul de competență al acestui comitet în conformitate cu respectiva decizie.

(12)

În temeiul articolului 127 alineatul (4) și al articolului 282 alineatul (5) din TFUE, BCE ar trebui să fie consultată cu privire la orice propunere de act al Uniunii care se încadrează în domeniile sale de competență.

(13)

Statele membre ar trebui să furnizeze datele necesare pentru a se elabora la timp, în formatul adecvat și la calitatea cerută, statistici europene ale balanței de plăți, ale comerțului internațional cu servicii și ale ISD.

(14)

După adoptarea Regulamentului (CE) nr. 184/2005 a avut loc o intensificare a fluxurilor internaționale de capital și o creștere a complexității acestora. Ca urmare a utilizării tot mai frecvente a vehiculelor cu scop special și a unor entități juridice pentru a direcționa fluxurile de capital, a devenit mai dificilă monitorizarea acestor fluxuri, astfel încât să se asigure trasabilitatea acestora și să se evite contabilitatea dublă sau multiplă.

(15)

Regulamentul (CE) nr. 184/2005 ar trebui, prin urmare, să fie actualizat pentru a se îmbunătăți transparența și nivelul de detaliere în privința balanței de plăți, a comerțului internațional cu servicii și a ISD.

(16)

Pentru a colecta informațiile corespunzătoare necesare în temeiul prezentului regulament, statele membre ar trebui să utilizeze toate sursele relevante și adecvate, inclusiv sursele de date administrative, cum ar fi registrele de întreprinderi sau registrul EuroGroups. De asemenea, transparența ar putea fi îmbunătățită prin valorificarea inovațiilor recente, cum ar fi identificatorul internațional al entităților juridice și registrele de beneficiari reali instituite în contextul Directivei (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului (9).

(17)

În vederea elaborării de statistici ISD bazate pe conceptul de proprietar final și de statistici ISD în care se face distincția între tranzacțiile ISD de tip greenfield și ISD de tip preluare, care, într-o perioadă dată, nu conduc în general la o creștere a formării brute de capital în statele membre, metodologia adecvată în aceste domenii ar trebui dezvoltată și consolidată. Acest lucru ar trebui făcut în colaborare cu părțile interesate relevante, precum Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, Fondul Monetar Internațional și Conferința Organizației Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare.

(18)

Ar trebui să se stabilească prin studii-pilot condițiile, inclusiv cadrul metodologic, pentru introducerea colectării de noi date privind statisticile ISD anuale, și să se evalueze costurile colectărilor de date aferente, calitatea statisticilor, și comparabilitatea între țări. Rezultatele acestor studii ar trebui să facă obiectul unui raport întocmit de Comisie și înaintat Parlamentului European și Consiliului.

(19)

Pentru a asigura calitatea datelor statistice transmise de statele membre, Comisia ar trebui să facă uz de prerogativele și de competențele adecvate prevăzute la articolul 12 din Regulamentul (CE) nr. 223/2009.

(20)

Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 184/2005 ar trebui modificat în consecință,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Regulamentul (CE) nr. 184/2005 se modifică după cum urmează:

1.

La articolul 2, se adaugă următorul alineat:

„(3)   Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 10 atunci când, ca urmare a schimbărilor economice sau tehnice, este necesară actualizarea nivelurilor de defalcare geografică, de defalcare pe sectoare instituționale și de defalcare pe activități economice, stabilite în tabelele 6, 7 și 8 din anexa I, cu condiția ca astfel de actualizări să nu afecteze sarcina de raportare și nici să nu modifice cadrul conceptual de bază aplicabil.

Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 10 ori de câte ori este necesară eliminarea sau reducerea anumitor cerințe privind fluxurile de date din anexa I, cu condiția ca o astfel de eliminare sau reducere să nu diminueze calitatea statisticilor elaborate în conformitate cu prezentul regulament.

Atunci când exercită aceste competențe, Comisia se asigură că respectivele acte delegate nu impun o sarcină suplimentară semnificativă asupra statelor membre sau asupra respondenților.

Mai mult decât atât, Comisia justifică în mod adecvat acțiunile prevăzute în respectivele acte delegate, luând în considerare, după caz, eficiența în materie de costuri, inclusiv sarcina asupra respondenților și costurile de elaborare în conformitate cu articolul 14 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 223/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (*).

(*)  Regulamentul (CE) nr. 223/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 martie 2009 privind statisticile europene și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1101/2008 al Parlamentului European și al Consiliului privind transmiterea de date statistice confidențiale Biroului Statistic al Comunităților Europene, a Regulamentului (CE) nr. 322/97 al Consiliului privind statisticile comunitare și a Deciziei 89/382/CEE, Euratom a Consiliului de constituire a Comitetului pentru programele statistice ale Comunităților Europene (JO L 87, 31.3.2009, p. 164).”"

2.

Articolul 4 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 4

Criterii și rapoarte de calitate

(1)   În scopul prezentului regulament, criteriile privind calitatea prevăzute la articolul 12 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 223/2009 se aplică datelor transmise în conformitate cu articolul 5 din prezentul regulament.

(2)   Statele membre trimit Comisiei (Eurostat) un raport privind calitatea datelor transmise («raport de calitate»).

(3)   În vederea aplicării criteriilor privind calitatea menționate la alineatul (1) în cazul datelor care fac obiectul prezentului regulament, Comisia definește formatul, structura și periodicitatea rapoartelor privind calitatea prin intermediul unor acte de punere în aplicare. Actele de punere în aplicare respective se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 11 alineatul (2).

(4)   Comisia (Eurostat) evaluează calitatea datelor transmise pe baza unei analize adecvate a rapoartelor privind calitatea, fiind asistată de Comitetul Sistemului Statistic European menționat la articolul 11 alineatul (1), și întocmește și publică un raport privind calitatea statisticilor europene care fac obiectul prezentului regulament. Respectivul raport al Comisiei se trimite Parlamentului European și Consiliului spre informare.

(5)   Statele membre comunică Comisiei (Eurostat) orice modificări majore de tip metodologic sau de alt tip care ar putea influența datele transmise, cel târziu în termen de trei luni de la data la care modificările respective devin aplicabile. Comisia notifică Parlamentului European și celorlalte state membre astfel de comunicări.”

3.

Articolul 5 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 5

Fluxurile de date

(1)   Pentru transmiterea către Comisie (Eurostat), statisticile se grupează conform următoarelor fluxuri de date:

(a)

statisticile lunare ale balanței de plăți;

(b)

statisticile trimestriale ale balanței de plăți;

(c)

comerțul internațional cu servicii;

(d)

fluxurile ISD;

(e)

pozițiile ISD.

(2)   Comisia (Eurostat) și statele membre, în cooperare cu partenerii internaționali relevanți, elaborează metodologia adecvată pentru alcătuirea de statistici ISD bazate pe conceptul de proprietar final, pe lângă conceptul de contraparte imediată, și de statistici ISD în care se face distincția între tranzacțiile ISD de tip greenfield și ISD de tip preluare.

(3)   Până la 20 iulie 2018, Comisia (Eurostat) instituie studii-pilot care urmează să fie realizate de statele membre în legătură cu statisticile ISD anuale bazate pe conceptul de proprietar final și statisticile ISD în care se face distincția între tranzacțiile ISD de tip greenfield și ISD de tip preluare. Scopul acestor studii este de a stabili condițiile, inclusiv cadrul metodologic, pentru introducerea colectării de noi date privind statisticile ISD anuale și de a evalua costul colectărilor de date aferente, calitatea implicită a statisticilor, precum și comparabilitatea între țări.

(4)   Pentru a facilita realizarea studiilor menționate la alineatul (3), Uniunea poate oferi sprijin financiar statelor membre sub formă de granturi, în conformitate cu Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (**).

(5)   Până la 20 iulie 2019, Comisia (Eurostat) întocmește un raport referitor la rezultatele studiilor menționate la alineatul (3). Respectivul raport se transmite Parlamentului European și Consiliului și, dacă este cazul, identifică și celelalte condiții care trebuie îndeplinite în scopul elaborării metodologiei menționate la alineatul (2).

(6)   Competența de a adopta acte delegate se conferă Comisiei în conformitate cu articolul 10 în vederea prelungirii cu 12 luni a termenului de raportare prevăzut în alineatul (5) din prezentul articol, în cazul în care în evaluarea de către Comisie a studiilor-pilot menționate în respectivul alineat se stabilește că identificarea celorlalte condiții este adecvată.

Atunci când exercită aceste competențe, Comisia se asigură că actele delegate nu impun o sarcină suplimentară considerabilă asupra statelor membre sau asupra respondenților.

În plus, Comisia justifică în mod corespunzător acțiunile prevăzute în actele delegate respective, luând în considerare, după caz, rentabilitatea, inclusiv sarcina asupra respondenților și costurile elaborării în conformitate cu articolul 14 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 223/2009.

(7)   În termen de cel mult 12 luni de la data emiterii raportului menționat la alineatul (5), Comisia prezintă, dacă este cazul, și în special în funcție de evaluarea sa privind rezultatele studiilor-pilot menționate la alineatul (3), o propunere de modificare a prezentului regulament în vederea definirii cerințelor metodologice și în materie de date pentru statisticile ISD anuale bazate pe conceptul de proprietar final și statisticile ISD în care se face distincția între tranzacțiile ISD de tip greenfield și cele de tip preluare.

(**)  Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) Nr. 1605/2002 al Consiliului (JO L 298, 26.10.2012, p. 1).”"

4.

Articolul 9 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 9

Diseminare

(1)   Comisia (Eurostat) diseminează statisticile europene realizate în temeiul prezentului regulament cu o periodicitate similară celei prevăzute în anexa I. Respectivele statistici se publică pe pagina de internet a Comisiei (Eurostat).

(2)   În conformitate cu articolul 18 din Regulamentul (CE) nr. 223/2009, și fără a aduce atingere protecției confidențialității statistice, statele membre și Comisia (Eurostat) asigură diseminarea datelor și a metadatelor vizate de prezentul regulament, precum și metodologia precisă folosită pentru compilarea lor.”

5.

Articolul 10 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 10

Exercitarea delegării

(1)   Se conferă Comisiei competența de a adopta acte delegate în condițiile prevăzute în prezentul articol.

(2)   Competența de a adopta acte delegate menționată la articolul 2 alineatul (3) și la articolul 5 alineatul (6) se conferă Comisiei pe o perioadă de cinci ani, începând de la 19 iulie 2016. Comisia prezintă un raport cu privire la delegarea de competențe cel târziu cu nouă luni înainte de încheierea perioadei de cinci ani. Delegarea de competențe se prelungește tacit cu perioade identice, cu excepția cazului în care Parlamentul European sau Consiliul se opune prelungirii respective cel târziu cu trei luni înainte de încheierea fiecărei perioade.

(3)   Delegarea de competențe menționată la articolul 2 alineatul (3) și la articolul 5 alineatul (6) poate fi revocată oricând de Parlamentul European sau de Consiliu. O decizie de revocare pune capăt delegării de competențe specificate în decizia respectivă. Decizia produce efecte din ziua care urmează datei publicării acesteia în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene sau de la o dată ulterioară menționată în decizie. Decizia nu aduce atingere validității actelor delegate care sunt deja în vigoare.

(4)   Înainte de a adopta un act delegat, Comisia desfășoară consultări cu experți desemnați de fiecare stat membru, în conformitate cu principiile prevăzute în Acordul Interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare (***).

(5)   De îndată ce adoptă un act delegat, Comisia îl notifică simultan Parlamentului European și Consiliului.

(6)   Un act delegat adoptat în conformitate cu articolul 2 alineatul (3) și cu articolul 5 alineatul (6) intră în vigoare numai în cazul în care nici Parlamentul European și nici Consiliul nu au formulat obiecțiuni în termen de trei luni de la notificarea acestuia către Parlamentul European și Consiliu sau în cazul în care, înainteaexpirării termenului respectiv, Parlamentul European și Consiliul au informat Comisia că nu vor formula obiecțiuni. Respectivul termen se prelungește cu trei luni la inițiativa Parlamentului European sau a Consiliului.

(***)  JO L 123, 12.5.2016, p. 1.”"

6.

Articolul 11 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 11

Procedura comitetului

(1)   Comisia este asistată de Comitetul Sistemului Statistic European instituit prin Regulamentul (CE) nr. 223/2009. Acesta reprezintă un comitet în sensul Regulamentului (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (****).

(2)   Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.

(****)  Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a normelor și principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de executare de către Comisie (JO L 55, 28.2.2011, p. 13).”"

7.

Articolul 12 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 12

Rapoarte privind punerea în aplicare

Până la 28 februarie 2018 și, ulterior, la fiecare cinci ani, Comisia prezintă un raport Parlamentului European și Consiliului privind punerea în aplicare a prezentului regulament.

În special, raportul respectiv:

(a)

evaluează calitatea datelor privind balanța de plăți, comerțul internațional cu servicii și ISD;

(b)

evaluează, în raport cu costurile aferente, beneficiile pe care statisticile realizate le aduc Uniunii, statelor membre, precum și furnizorilor și utilizatorilor de informații statistice;

(c)

identifică domeniile în care sunt posibile îmbunătățiri și modificările considerate necesare având în vedere rezultatele obținute.”

8.

Se introduce următorul articol:

„Articolul 12a

Cooperarea cu alte comitete

În toate chestiunile care sunt de competența Comitetului pentru statistici monetare, financiare și referitoare la balanța de plăți, instituit prin Decizia 2006/856/CE a Consiliului (*****), Comisia solicită avizul acestui comitet, în conformitate cu decizia respectivă.

(*****)  Decizia 2006/856/CE a Consiliului din 13 noiembrie 2006 de instituire a unui Comitet pentru statistici monetare, financiare și referitoare la balanțe de plăți (JO L 332, 30.11.2006, p. 21).”"

9.

Anexa I se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Strasbourg, 8 iunie 2016.

Pentru Parlamentul European

Președintele

M. SCHULZ

Pentru Consiliu

Președintele

A.G. KOENDERS


(1)  JO C 31, 30.1.2015, p. 3.

(2)  Poziția Parlamentului European din 10 mai 2016 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial) și Decizia Consiliului din 30 mai 2016.

(3)  Regulamentul (CE) nr. 184/2005 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 ianuarie 2005 privind statisticile comunitare ale balanței de plăți, ale comerțului internațional cu servicii și ale investițiilor străine directe (JO L 35, 8.2.2005, p. 23).

(4)  Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a normelor și principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de executare de către Comisie (JO L 55, 28.2.2011, p. 13).

(5)  JO L 55, 28.2.2011, p. 19.

(6)  JO L 123, 12.5.2016, p. 1.

(7)  Regulamentul (CE) nr. 223/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 martie 2009 privind statisticile europene și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1101/2008 al Parlamentului European și al Consiliului privind transmiterea de date statistice confidențiale Biroului Statistic al Comunităților Europene, a Regulamentului (CE) nr. 322/97 al Consiliului privind statisticile comunitare și a Deciziei 89/382/CEE, Euratom a Consiliului de constituire a Comitetului pentru programele statistice ale Comunităților Europene (JO L 87, 31.3.2009, p. 164).

(8)  Decizia 2006/856/CE a Consiliului din 13 noiembrie 2006 de instituire a unui Comitet pentru statistici monetare, financiare și referitoare la balanțe de plăți (JO L 332, 30.11.2006, p. 21).

(9)  Directiva (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 mai 2015 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului și de abrogare a Directivei 2005/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Directivei 2006/70/CE a Comisiei (JO L 141, 5.6.2015, p. 73).


ANEXĂ

Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 184/2005 se modifică după cum urmează:

1.

Textul introductiv la tabelul 2 se înlocuiește cu următorul text:

„Periodicitate: trimestrială

Prima perioadă de referință: primul trimestru 2014

Termen: T + 85 din 2014 până în 2016; T + 82 începând cu 2017 (2)

(2)  Tranziția la T + 82 nu este obligatorie pentru statele membre care nu participă la Uniunea Monetară;”."

2.

În tabelul 2, partea E. „Poziția investițională internațională”, rubrica „Instrumente financiare derivate (altele decât rezervele) și opțiuni pe acțiuni ale salariaților” se înlocuiește cu următoarea rubrică:

„Instrumente financiare derivate (altele decât rezervele) și opțiuni pe acțiuni ale salariaților

Pe sector rezident (Sec 2)

Geo 2 (1)

 

 

Geo 2 (1)

 

 

Geo 2 (1)”

3.

Tabelul 4.1 se modifică după cum urmează:

(a)

rubrica „Investiții directe în străinătate (IDS) – Tranzacții” se înlocuiește cu următorul text:

„Investiții directe în străinătate (IDS) – Tranzacții

Geo 6

Geo 6 (*)

Geo 6 (*)”

(b)

rubrica „Investiții directe în economia raportoare (IDER) – Tranzacții” se înlocuiește cu următorul text:

„Investiții directe în economia raportoare (IDER) – Tranzacții

Geo 6

Geo 6 (*)

Geo 6 (*)”

(c)

se adaugă următoarea notă de final:

„(*)

Geo 6: Geo 6 cu caractere aldine, obligatoriu începând din 2015.”

4.

Tabelul 4.2 se modifică după cum urmează:

(a)

rubrica „Investiții directe în străinătate (IDS) – Venituri” se înlocuiește cu următorul text:

„Investiții directe în străinătate (IDS) – Venituri

Geo 6

Geo 6 (*)

Geo 6 (*)”

(b)

rubrica „Investiții directe în economia raportoare (IDER) – Venituri” se înlocuiește cu următorul text:

„Investiții directe în economia raportoare (IDER) – Venituri

Geo 6

Geo 6 (*)

Geo 6 (*)”

(c)

se adaugă următoarea notă de final:

„(*)

Geo 6: Geo 6 cu caractere aldine, obligatoriu începând din 2015.”

5.

Tabelul 5.1 se modifică după cum urmează:

(a)

rubrica „Investiții directe în străinătate (IDS)” se înlocuiește cu următorul text:

„Investiții directe în străinătate (IDS)

Geo 6

Geo 6 (*)

Geo 6 (*)”

(b)

rubrica „Investiții directe în economia raportoare (IDER)” se înlocuiește cu următorul text:

„Investiții directe în economia raportoare (IDER)

Geo 6

Geo 6 (*)

Geo 6 (*)”

(c)

se adaugă următoarea notă de final:

„(*)

Geo 6: Geo 6 cu caractere aldine, obligatoriu începând din 2015.”



Top