EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32015D2310

Decizia (PESC) 2015/2310 a Consiliului din 10 decembrie 2015 de modificare a Deciziei 2013/189/PESC de instituire a Colegiului European de Securitate și Apărare

OJ L 326, 11.12.2015, p. 64–64 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

Legal status of the document No longer in force, Date of end of validity: 31/12/2016; abrogare implicită prin 32016D2382

ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2015/2310/oj

11.12.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 326/64


DECIZIA (PESC) 2015/2310 A CONSILIULUI

din 10 decembrie 2015

de modificare a Deciziei 2013/189/PESC de instituire a Colegiului European de Securitate și Apărare

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 42 alineatul (4),

având în vedere propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate,

întrucât:

(1)

La 22 aprilie 2013, Consiliul a adoptat Decizia 2013/189/PESC de instituire a Colegiului European de Securitate și Apărare (1).

(2)

La 22 iulie 2014, Consiliul a adoptat Decizia 2014/491/PESC de modificare a Deciziei 2013/189/PESC (2).

(3)

Decizia 2013/189/PESC, astfel cum a fost modificată de Decizia 2014/491/PESC, prevede o valoare de referință financiară pentru primele 12 luni în perioada 1 august 2013-31 iulie 2014, precum și pentru perioada următoare, 1 august 2014-31 decembrie 2015.

(4)

La 25 martie 2014, Comitetul director instituit prin Decizia 2013/189/PESC a convenit că perioada acordului de finanțare ar trebui aliniată la perioada contabilă anuală, și anume 1 ianuarie-31 decembrie, pentru a fi nevoie doar de un set de conturi începând cu 2016.

(5)

În consecință, ar trebui stabilită o nouă valoare de referință financiară pentru perioada 1 ianuarie 2016-31 decembrie 2016.

(6)

Decizia 2013/189/PESC ar trebui modificată în consecință,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Articolul 16 alineatul (2) din Decizia 2013/189/PESC se înlocuiește cu următorul text:

„(2)   Suma de referință financiară destinată acoperirii cheltuielilor CESA pe perioada primelor 12 luni ulterioare încheierii acordului de finanțare menționat la alineatul (3) este de 535 000 EUR.

Valoarea de referință financiară destinată acoperirii cheltuielilor CESA în perioada 1 august 2014-31 decembrie 2015 este de 756 000 EUR.

Valoarea de referință financiară destinată acoperirii cheltuielilor CESA în perioada 1 ianuarie 2016-31 decembrie 2016 este de 630 000 EUR.

Valorile de referință financiară destinate acoperirii cheltuielilor CESA pentru perioade ulterioare se decid de către Consiliu.”

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

Adoptată la Bruxelles, 10 decembrie 2015.

Pentru Consiliu

Președintele

F. BAUSCH


(1)  Decizia 2013/189/PESC a Consiliului din 22 aprilie 2013 de instituire a Colegiului European de Securitate și Apărare (CESA) și de abrogare a Acțiunii comune 2008/550/PESC (JO L 112, 24.4.2013, p. 22).

(2)  Decizia 2014/491/PESC a Consiliului din 22 iulie 2014 de modificare a Deciziei 2013/189/PESC de instituire a Colegiului European de Securitate și Apărare (CESA) (JO L 218, 24.7.2014, p. 6).


Top