EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32014R1049

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1049/2014 al Comisiei din 30 iulie 2014 privind caracteristicele tehnice ale măsurilor de informare și publicitate în temeiul Regulamentului (UE) nr. 514/2014 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a dispozițiilor generale privind Fondul pentru azil, migrație și integrare, precum și instrumentul de sprijin financiar pentru cooperarea polițienească, prevenirea și combaterea criminalității și gestionarea crizelor

OJ L 291, 7.10.2014, p. 9–13 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

Legal status of the document In force

ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2014/1049/oj

7.10.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 291/9


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) NR. 1049/2014 AL COMISIEI

din 30 iulie 2014

privind caracteristicele tehnice ale măsurilor de informare și publicitate în temeiul Regulamentului (UE) nr. 514/2014 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a dispozițiilor generale privind Fondul pentru azil, migrație și integrare, precum și instrumentul de sprijin financiar pentru cooperarea polițienească, prevenirea și combaterea criminalității și gestionarea crizelor

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 514/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 aprilie 2014 de stabilire a dispozițiilor generale privind Fondul pentru azil, migrație și integrare, precum și instrumentul de sprijin financiar pentru cooperarea polițienească, prevenirea și combaterea criminalității și gestionarea crizelor (1), în special articolul 53 alineatul (5),

întrucât:

(1)

Regulamentul (UE) nr. 514/2014 stabilește dispoziții generale privind executarea Fondului pentru azil, migrație și integrare, precum și a instrumentului de sprijin financiar pentru cooperarea polițienească, prevenirea și combaterea criminalității și gestionarea crizelor.

(2)

Este necesar să se garanteze recunoașterea vizibilă a sprijinului financiar al Uniunii, astfel încât rolul Uniunii în programele de finanțare să poată fi cunoscut pe o scară mai largă. Măsurile de informare și publicitate ar trebui, prin urmare, să conțină informații specifice, care să indice implicarea Uniunii, inclusiv emblema Uniunii. Din motive de consecvență, emblema Uniunii ar trebui să apară într-un format standard.

(3)

Regatului Unit și Irlandei le revin obligații în temeiul Regulamentului (UE) nr. 514/2014 și acestea se supun, prin urmare, dispozițiilor prezentului regulament.

(4)

Danemarca nu are obligații în temeiul Regulamentului (UE) nr. 514/2014 sau al prezentului regulament.

(5)

Pentru a permite aplicarea promptă a măsurilor prevăzute în prezentul regulament și pentru a nu întârzia aprobarea programelor naționale, regulamentul ar trebui să intre în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

(6)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului Fonduri pentru azil, migrație și integrare și pentru securitate internă,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Caracteristicile tehnice ale măsurilor de informare și publicitate privind proiectul

Toate măsurile de informare și publicitate care se adresează beneficiarilor, beneficiarilor potențiali și publicului larg trebuie să includă următoarele:

(a)

emblema Uniunii Europene, în conformitate cu standardele grafice stabilite în anexă, și o trimitere la Uniunea Europeană;

(b)

o trimitere la fondul prin care se sprijină proiectul, astfel cum este indicat în anexă;

(c)

o declarație aleasă de autoritatea responsabilă, care să evidențieze valoarea adăugată a contribuției Uniunii Europene.

Pentru articolele promoționale mici, literele (a) și (c) nu se aplică.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 30 iulie 2014.

Pentru Comisie,

Președintele

José Manuel BARROSO


(1)  JO L 150, 20.5.2014, p. 112.


ANEXĂ

INSTRUCȚIUNI PRIVIND EMBLEMA ȘI DEFINIREA CULORILOR STANDARD DESCRIEREA SIMBOLURILOR

Pe un fundal albastru sunt dispuse în cerc douăsprezece stele aurii care reprezintă uniunea popoarelor Europei. Numărul de stele este fix, numărul doisprezece fiind simbolul perfecțiunii și al unității.

Pentru detalii și instrucțiuni complete, a se vedea http://ec.europa.eu/dgs/communication/services/visual_identity/pdf/use-emblem_en.pdf

1.   DESCRIERE HERALDICĂ

Pe un fundal albastru sunt dispuse în cerc douăsprezece stele aurii, ale căror vârfuri nu se ating.

2.   DESCRIERE GEOMETRICĂ

Image

Emblema are forma unui steag albastru dreptunghiular, a cărui lungime este de 1,5 ori mai mare decât lățimea. Douăsprezece stele aurii situate la distanțe egale formează un cerc imaginar, al cărui centru este punctul de intersecție a diagonalelor dreptunghiului. Raza cercului este egală cu o treime din înălțimea steagului. Fiecare dintre stele are cinci colțuri, situate pe circumferința unui cerc imaginar, a cărui rază este egală cu a optsprezecea parte din înălțimea steagului. Toate stelele sunt dispuse vertical, adică au un colț vertical și două colțuri în linie dreaptă care formează un unghi drept cu catargul. Cercul este astfel dispus încât stelele să fie aranjate la fel ca cifrele de pe cadranul ceasornicului. Numărul stelelor este invariabil.

3.   CULORILE AGREATE

Emblema are următoarele culori:

 

PANTONE REFLEX BLUE pentru suprafața dreptunghiului;

 

PANTONE YELLOW pentru stele.

Tetracromie

În cazul în care se utilizează tetracromia, recreați cele două culori standard utilizând cele patru culori ale tetracromiei.

PANTONE YELLOW se obține utilizând 100 % „Process Yellow”.

PANTONE REFLEX BLUE se obține printr-o combinație de 100 % „Process Cyan” și 80 % „Process Magenta”.

4.   INTERNET

În paleta web, PANTONE REFLEX BLUE corespunde culorii RGB:0/0/153 (hexazecimal: 003399), iar PANTONE YELLOW corespunde culorii RGB:255/204/0 (hexazecimal: FFCC00).

5.   PROCESUL DE REPRODUCERE MONOCROMĂ

Folosind culoarea neagră, trasați conturul dreptunghiului cu negru și imprimați stelele cu negru pe fond alb.

Image

Utilizând culoarea albastră (Reflex Blue), folosiți 100 % cu stelele reproduse cu alb în negativ.

Image

6.   REPRODUCERE PE FOND COLORAT

În cazul în care nu există nicio alternativă la fondul colorat, desenați o margine albă în jurul dreptunghiului, lățimea marginii fiind de 1/25 din înălțimea dreptunghiului.

Image

7.   APLICAREA TEXTULUI CARE INDICĂ FINANȚAREA DIN PARTEA UE

Norme fundamentale

Înălțimea minimă a emblemei UE trebuie să fie de 1 cm.

Numele Uniunii Europene trebuie să fie întotdeauna menționat în totalitate.

Caracterul tipografic care trebuie utilizat împreună cu emblema UE poate fi oricare dintre următoarele: Arial, Calibri, Garamond, Trebuchet, Tahoma, Verdana.

Variantele în caractere cursive și subliniate și utilizarea efectelor tipografice nu sunt permise.

Poziționarea textului în raport cu emblema UE nu face obiectul unor constrângeri speciale, dar textul nu ar trebui să interfereze în niciun fel cu emblema.

Dimensiunea caracterelor utilizate ar trebui să fie proporțională cu dimensiunea emblemei.

Culoarea caracterelor ar trebui să fie „reflex blue” (aceeași culoare albastră ca și drapelul UE), neagră sau albă, în funcție de fundal.


Top