EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32013R1222

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1222/2013 al Comisiei din 29 noiembrie 2013 privind autorizarea acidului propionic, a propionatului de sodiu și a propionatului de amoniu ca aditivi în furajele destinate rumegătoarelor, porcinelor și păsărilor de curte Text cu relevanță pentru SEE

OJ L 320, 30.11.2013, p. 16–19 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

Legal status of the document In force

ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2013/1222/oj

30.11.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 320/16


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) NR. 1222/2013 AL COMISIEI

din 29 noiembrie 2013

privind autorizarea acidului propionic, a propionatului de sodiu și a propionatului de amoniu ca aditivi în furajele destinate rumegătoarelor, porcinelor și păsărilor de curte

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 septembrie 2003 privind aditivii din hrana animalelor (1), în special articolul 9 alineatul (2),

întrucât:

(1)

Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 prevede autorizarea aditivilor destinați hranei animalelor, precum și motivele și procedurile de acordare a unei astfel de autorizații.

(2)

În conformitate cu articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, s-a depus o cerere de autorizare a acidului propionic, a propionatului de sodiu și a propionatului de amoniu. Cererea respectivă a fost însoțită de informațiile și de documentele necesare în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.

(3)

Cererea se referă la autorizarea acidului propionic, a propionatului de sodiu și a propionatului de amoniu ca aditivi în furajele destinate tuturor speciilor de animale, urmând a fi clasificați în categoria „aditivi tehnologici”, grupa funcțională „aditivi pentru însilozare”. Cererea include, de asemenea, alte utilizări ale acelorași substanțe, pentru care nu s-a luat încă nicio decizie.

(4)

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”) a concluzionat în avizul ei din 16 noiembrie 2011 (2) că, în condițiile de utilizare propuse, acidul propionic, propionatul de sodiu și propionatul de amoniu nu au efecte adverse asupra sănătății animale, a sănătății umane sau asupra mediului. S-a concluzionat, de asemenea, că substanțele ameliorează stabilitatea în condiții aerobe a materiilor ușor de însilozat. Autoritatea nu consideră că sunt necesare cerințe specifice de monitorizare ulterioară introducerii pe piață. Ea a verificat, de asemenea, raportul privind metodele de analiză a aditivilor furajeri, prezentat de laboratorul de referință înființat prin Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.

(5)

Evaluarea substanțelor în cauză arată că sunt îndeplinite condițiile de autorizare, astfel cum sunt prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. În consecință, utilizarea respectivelor substanțe ar trebui să fie autorizată astfel cum se specifică în anexa la prezentul regulament.

(6)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Substanțele specificate în anexă, aparținând categoriei „aditivi tehnologici” și grupei funcționale „aditivi pentru însilozare”, sunt autorizate ca aditivi pentru hrana animalelor în condițiile prezentate în anexa respectivă.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 29 noiembrie 2013.

Pentru Comisie

Președintele

José Manuel BARROSO


(1)  JO L 268, 18.10.2003, p. 29.

(2)  EFSA Journal 2011; 9(12):2446.


ANEXĂ

Număr de identificare al aditivului

Numele titularului autorizației

Aditiv

Compoziție, formulă chimică, descriere, metodă de analiză

Specie sau categorie de animale

Vârstă maximă

Conținut minim

Conținut maxim

Alte dispoziții

Sfârșitul perioadei de autorizare

mg/kg de furaj complet cu umiditate de 12 %

Categorie: aditivi tehnologici. Grupă funcțională: aditivi pentru însilozare

1k280

Acid propionic

 

Compoziția aditivului

Acid propionic ≥ 99,5 %

 

Caracterizarea substanței active

 

Acid propionic ≥ 99,5 %

 

C3H6O2 Nr. CAS: 79-09-4

 

Reziduu nevolatil ≤ 0,01 % dacă este uscat la 140 °C la greutate constantă

 

Aldehide ≤ 0,1 % exprimate ca formaldehidă

 

Produs prin sinteză chimică

 

Metodă de analiză  (1)

Cuantificarea acidului propionic ca acid propionic total în aditivii furajeri, preamestecuri, furaje: cromatografie de înaltă performanță în mediu lichid cu indice de refracție (HPLC-RI) și excludere de ioni

Rumegătoare

1.

Folosirea simultană a altor acizi organici în dozele maxime permise este contraindicată.

2.

Aditivul se utilizează în materii ușor de însilozat (2).

3.

Utilizarea simultană cu alte surse de substanță activă nu depășește conținutul maxim autorizat.

4.

Pentru siguranță: în timpul manipulării se utilizează echipamente de protecție respiratorie, echipamente de protecție a ochilor, mănuși și îmbrăcăminte de protecție.

20 decembrie 2023

Porcine

30 000

Păsări de curte

10 000

1k281

Propionat de sodiu

 

Compoziția aditivului

Propionat de sodiu ≥ 98,5 %

 

Caracterizarea substanței active

 

Propionat de sodiu ≥ 98,5 %

 

C3H5O2Na

 

Nr. CAS: 137-40-6

 

Pierdere prin uscare ≤ 4 %, determinată prin uscarea timp de două ore la 105 °C

 

Substanțe insolubile în apă ≤ 0,1 %

 

Produs prin sinteză chimică

 

Metodă de analiză  (1)

Cuantificarea propionatului de sodiu în aditivul furajer:

1.

cromatografie de înaltă performanță în mediu lichid cu indice de refracție (HPLC-RI) și excludere de ioni – pentru determinarea propionatului total; și

2.

spectrometrie prin absorbție atomică, AAS (EN ISO 6869) – pentru determinarea sodiului total.

Cuantificarea propionatului de sodiu ca acid propionic total în preamestecuri, furaje: cromatografie de înaltă performanță în mediu lichid cu indice de refracție (HPLC-RI) și excludere de ioni

Rumegătoare

1.

Folosirea simultană a altor acizi organici în dozele maxime permise este contraindicată.

2.

Aditivul se utilizează în materii ușor de însilozat (2).

3.

Utilizarea simultană cu alte surse de substanță activă nu depășește conținutul maxim autorizat.

4.

Pentru siguranță: în timpul manipulării se utilizează echipamente de protecție respiratorie, echipamente de protecție a ochilor, mănuși și îmbrăcăminte de protecție.

20 decembrie 2023

Porcine

30 000 (3)

Păsări de curte

10 000 (3)

1k284

Propionat de amoniu

 

Compoziția aditivului

Pregătirea propionatului de amoniu ≥ 19 %, acid propionic ≤ 80 % și apă ≤ 30 %

 

Caracterizarea substanței active

 

Propionat de amoniu: C3H9O2N

 

Nr. CAS: 17496-08-1

 

Produs prin sinteză chimică

 

Metodă de analiză  (1)

Cuantificarea propionatului de amoniu în aditivul furajer:

1.

cromatografie de înaltă performanță în mediu lichid cu indice de refracție (HPLC-RI) și excludere de ioni – pentru determinarea propionatului total; și

2.

titrare cu acid sulfuric și hidroxid de sodiu pentru determinarea amoniului.

Cuantificarea propionatului de amoniu ca acid propionic total în preamestecuri, furaje:

cromatografie de înaltă performanță în mediu lichid cu indice de refracție (HPLC-RI) și excludere de ioni

Rumegătoare

1.

Folosirea simultană a altor acizi organici în dozele maxime permise este contraindicată.

2.

Aditivul se utilizează în materii ușor de însilozat (2).

3.

Utilizarea simultană cu alte surse de substanță activă nu depășește conținutul maxim autorizat.

4.

Pentru siguranță: în timpul manipulării se utilizează echipamente de protecție respiratorie, echipamente de protecție a ochilor, mănuși și îmbrăcăminte de protecție.

20 decembrie 2023

Porcine

30 000 (3)

Păsări de curte

10 000 (3)


(1)  Detaliile privind metodele analitice sunt disponibile la următoarea adresă a laboratorului de referință: http://irmm.jrc.ec.europa.eu/EURLs/EURL_feed_additives/Pages/index.aspx

(2)  Furaj ușor de însilozat: > 3 % carbohidrați solubili în materie nouă (de exemplu, porumb – întreaga plantă, raigras, Bromus sau pulpă de sfeclă de zahăr). Regulamentul (CE) nr. 429/2008 al Comisiei (JO L 133, 22.5.2008, p. 1).

(3)  Ca acid propionic.


Top