EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32012L0042

Directiva 2012/42/UE a Comisiei din 26 noiembrie 2012 de modificare a Directivei 98/8/CE a Parlamentului European și a Consiliului în vederea includerii acidului cianhidric ca substanță activă în anexa I la directivă Text cu relevanță pentru SEE

OJ L 327, 27.11.2012, p. 31–33 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)
Special edition in Croatian: Chapter 03 Volume 050 P. 227 - 229

Legal status of the document No longer in force, Date of end of validity: 31/08/2013; abrogare implicită prin 32012R0528

ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2012/42/oj

27.11.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 327/31


DIRECTIVA 2012/42/UE A COMISIEI

din 26 noiembrie 2012

de modificare a Directivei 98/8/CE a Parlamentului European și a Consiliului în vederea includerii acidului cianhidric ca substanță activă în anexa I la directivă

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Directiva 98/8/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 februarie 1998 privind comercializarea produselor biodestructive (1), în special articolul 16 alineatul (2) al doilea paragraf,

întrucât:

(1)

Regulamentul (CE) nr. 1451/2007 al Comisiei din 4 decembrie 2007 privind a doua etapă a programului de lucru de 10 ani prevăzut la articolul 16 alineatul (2) din Directiva 98/8/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind introducerea pe piață a produselor biocide (2) stabilește o listă a substanțelor active care trebuie evaluate în vederea unei posibile includeri în anexa I, IA sau IB la Directiva 98/8/CE. Lista respectivă cuprinde și acidul cianhidric.

(2)

În temeiul Regulamentului (CE) nr. 1451/2007, acidul cianhidric a fost evaluat în conformitate cu articolul 11 alineatul (2) din Directiva 98/8/CE pentru utilizarea în tipurile de produs enumerate mai jos, conform definiției din anexa V la directiva menționată: tipul de produs 8 – conservanți pentru lemn, tipul de produs 14 – rodenticide și tipul de produs 18 – insecticide, acaricide și produse pentru combaterea altor artropode.

(3)

Republica Cehă a fost desemnată ca stat membru raportor și a prezentat Comisiei, la 24 ianuarie 2008, rapoartele autorității competente, însoțite de o recomandare, în conformitate cu articolul 14 alineatele (4) și (6) din Regulamentul (CE) nr. 1451/2007.

(4)

Rapoartele autorității competente au fost analizate de statele membre și de Comisie. În conformitate cu articolul 15 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1451/2007, concluziile acestei examinări au fost incluse, în cadrul reuniunii Comitetului permanent pentru produse biocide din 25 mai 2012, în trei rapoarte de evaluare.

(5)

În urma evaluărilor efectuate, se poate estima că produsele biocide care sunt utilizate drept conservanți pentru lemn, rodenticide, insecticide, acaricide sau produse pentru combaterea altor artropode și care conțin acid cianhidric ar putea îndeplini cerințele stabilite la articolul 5 din Directiva 98/8/CE. Prin urmare, este oportun să se includă acidul cianhidric în anexa I la directiva respectivă.

(6)

Nu toate utilizările potențiale au fost evaluate la nivelul Uniunii. Prin urmare, este necesar să se prevadă obligația statelor membre de a evalua utilizările sau scenariile de expunere și riscurile pentru grupele de populație și compartimentele de mediu care nu au fost abordate în mod reprezentativ în cadrul evaluării riscurilor la nivelul Uniunii și de a se asigura, în momentul autorizării unui produs, că se iau măsuri adecvate sau se impun condiții specifice pentru a reduce la niveluri acceptabile riscurile identificate.

(7)

Ținând cont de proprietățile foarte toxice și inflamabile ale substanței active și de ipotezele formulate pe durata evaluării riscurilor, se dovedește necesar să se solicite autorizarea produselor numai pentru utilizarea de către profesioniști care au fost instruiți în acest sens și să se instituite proceduri operaționale sigure în timpul fumigației și ventilării, atât pentru operatori, cât și pentru persoanele prezente, după cum urmează: produsele trebuie utilizate cu echipament de protecție personală, inclusiv, dacă este cazul, cu un aparat de respirație autonom și combinezoane etanșe la gaz; trebuie să se interzică revenirea în spațiile fumigate până când concentrația aerului revine la nivelul de siguranță pentru operatori și persoanele prezente, în urma ventilării; trebuie să se împiedice depășirea nivelului de expunere în timpul ventilării și după ventilare pentru operatori și persoanele prezente prin delimitarea unei zone de interdicție supravegheate; înainte de fumigație, produsele alimentare și obiectele poroase care ar putea absorbi substanța activă, cu excepția lemnului care urmează a fi tratat, trebuie scoase din incintă sau protejate împotriva absorbției prin mijloace adecvate, iar incinta trebuie protejată împotriva aprinderii accidentale.

(8)

Dispozițiile prezentei directive trebuie să se aplice simultan în toate statele membre, pentru a se asigura tratamentul egal pe piața Uniunii Europene al produselor biocide care aparțin tipurilor de produs 8, 14 și 18 și care conțin substanța activă acid cianhidric, precum și pentru a se facilita funcționarea corespunzătoare a pieței produselor biocide în general.

(9)

Trebuie să se prevadă un interval de timp rezonabil înainte de includerea unei substanțe active în anexa I la Directiva 98/8/CE, cu scopul de a permite statelor membre și părților interesate să se pregătească pentru respectarea noilor cerințe și de a garanta că solicitanții care au pregătit dosare pot beneficia pe deplin de perioada de 10 ani de protecție a datelor, care, în conformitate cu articolul 12 alineatul (1) litera (c) punctul (ii) din Directiva 98/8/CE, începe de la data includerii.

(10)

După includere, trebuie să se acorde statelor membre un interval de timp rezonabil pentru a pune în aplicare articolul 16 alineatul (3) din Directiva 98/8/CE.

(11)

Prin urmare, Directiva 98/8/CE trebuie modificată în consecință.

(12)

Potrivit Declarației politice comune a statelor membre și a Comisiei cu privire la documentele explicative din 28 septembrie 2011 (3), statele membre și-au luat angajamentul de a adăuga la notificarea măsurilor de transpunere, în cazuri justificate, unul sau mai multe documente care să explice relația dintre componentele unei directive și părțile corespondente din instrumentele de transpunere naționale.

(13)

Măsurile prevăzute de prezenta directivă sunt în conformitate cu avizul Comitetului permanent pentru produse biocide,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Anexa I la Directiva 98/8/CE se modifică în conformitate cu anexa la prezenta directivă.

Articolul 2

(1)   Statele membre adoptă și publică, până la 30 septembrie 2013 cel târziu, actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive.

Statele membre aplică aceste dispoziții de la 1 octombrie 2014.

Atunci când statele membre adoptă aceste acte, ele conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o astfel de trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

(2)   Statele membre comunică Comisiei textul principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 3

Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 4

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 26 noiembrie 2012.

Pentru Comisie

Președintele

José Manuel BARROSO


(1)  JO L 123, 24.4.1998, p. 1.

(2)  JO L 325, 11.12.2007, p. 3.

(3)  JO C 369, 17.12.2011, p. 14.


ANEXĂ

În anexa I la Directiva 98/8/CE se adaugă următoarea rubrică:

Nr.

Denumirea comună

Denumirea IUPAC

Numere de identificare

Puritatea minimă a substanței active din produsul biocid introdus pe piață

Data includerii

Termen-limită pentru punerea în conformitate cu articolul 16 alineatul (3) [exceptând produsele care conțin mai mult de o substanță activă, pentru care termenul de punere în conformitate cu articolul 16 alineatul (3) este cel prevăzut în ultima decizie de includere cu privire la substanțele active ale acestor produse]

Data expirării includerii

Tip de produs

Dispoziții specifice (1)

„60

acidul cianhidric

acidul cianhidric

Nr. CE: 200-821-6

Nr. CAS: 74-90-8

976 g/kg

1 octombrie 2014

30 septembrie 2016

30 septembrie 2024

8, 14 și 18

Atunci când analizează cererea de autorizare a unui produs în conformitate cu articolul 5 și cu anexa VI, statele membre evaluează, dacă sunt relevante pentru produsul respectiv, acele utilizări sau scenarii de expunere și acele riscuri pentru grupele de populație și pentru compartimentele de mediu care nu au fost abordate în mod reprezentativ în cadrul evaluării riscurilor la nivelul Uniunii.

Statele membre se asigură că autorizarea produselor utilizate ca fumigant este supusă următoarelor condiții:

1.

produsele sunt vândute numai profesioniștilor instruiți corespunzător pentru utilizarea acestora și sunt utilizate numai de către aceștia;

2.

trebuie instituite proceduri operaționale sigure în timpul fumigației și ventilării, atât pentru operatori, cât și pentru persoanele prezente;

3.

produsele trebuie utilizate cu echipamente corespunzătoare de protecție personală, inclusiv, dacă este cazul, cu aparate de respirație autonome și combinezoane etanșe la gaz;

4.

reintrarea în incintele fumigate este interzisă până când concentrația aerului revine la nivelurile de siguranță pentru operatori și pentru persoanele prezente, prin ventilație;

5.

expunerea, în timpul ventilației și ulterior, nu trebuie să depășească nivelurile de siguranță pentru operatori și pentru persoanele prezente. Acest lucru se realizează prin delimitarea unei zone de interdicție;

6.

înainte de fumigație, produsele alimentare și obiectele poroase care ar putea absorbi substanța activă, cu excepția lemnului care urmează a fi tratat, trebuie scoase din incintă sau protejate împotriva absorbției prin mijloace adecvate, iar incinta trebuie protejată împotriva aprinderii accidentale.”


(1)  În vederea aplicării principiilor comune din anexa VI, conținutul și concluziile rapoartelor de evaluare sunt disponibile pe site-ul web al Comisiei: http://ec.europa.eu/comm/environment/biocides/index.htm


Top