Accept Refuse

EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32011R1312

Regulamentul (UE) nr. 1312/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 decembrie 2011 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 în ceea ce privește anumite dispoziții referitoare la gestionarea financiară în cazul anumitor state membre care se confruntă cu dificultăți grave sau sunt amenințate de astfel de dificultăți cu privire la stabilitatea lor financiară

OJ L 339, 21.12.2011, p. 1–3 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, GA, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)
Special edition in Croatian: Chapter 01 Volume 007 P. 245 - 247

No longer in force, Date of end of validity: 31/12/2013; abrogat prin 32013R1305

ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2011/1312/oj

21.12.2011   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 339/1


REGULAMENTUL (UE) NR. 1312/2011 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI

din 19 decembrie 2011

de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 în ceea ce privește anumite dispoziții referitoare la gestionarea financiară în cazul anumitor state membre care se confruntă cu dificultăți grave sau sunt amenințate de astfel de dificultăți cu privire la stabilitatea lor financiară

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolele 42 și 43,

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European (1),

hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară (2),

întrucât:

(1)

Criza financiară globală și declinul economic fără precedent au cauzat prejudicii grave creșterii economice și stabilității financiare și au provocat o puternică deteriorare a condițiilor economice și financiare din mai multe state membre. În special, anumite state membre se confruntă cu dificultăți grave sau sunt amenințate de astfel de dificultăți, în special de probleme legate de creșterea economică și stabilitatea financiară și de o deteriorare a situației deficitului și a datoriei lor, cauzate, printre altele, de mediul economic și financiar internațional.

(2)

Cu toate că au fost deja întreprinse acțiuni importante pentru a contracara efectele negative ale crizei, inclusiv modificări aduse cadrului legislativ, impactul crizei financiare asupra economiei reale, asupra pieței muncii și asupra cetățenilor se face simțit pe scară largă. Presiunea asupra resurselor financiare naționale crește și în prezent ar trebui să fie luate măsuri suplimentare pentru a atenua această presiune prin utilizarea maximă și optimală a finanțării din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală („FEADR”).

(3)

În temeiul articolului 122 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, care prevede posibilitatea ca Uniunea să acorde asistență financiară unui stat membru care se confruntă cu dificultăți sau este serios amenințat de dificultăți grave, datorită unor evenimente excepționale situate în afara controlului său, prin Regulamentul (UE) nr. 407/2010 al Consiliului din 11 mai 2010 de instituire a unui mecanism european de stabilizare financiară (3) a fost instituit un astfel de mecanism în vederea menținerii stabilității financiare a Uniunii.

(4)

Irlanda și Portugalia au beneficiat de astfel de asistență financiară din partea Uniunii prin Deciziile de punere în aplicare 2011/77/UE (4) și, respectiv, 2011/344/UE (5) ale Consiliului. Anterior intrării în vigoare a Regulamentului (UE) nr. 407/2010, Grecia întâmpina dificultăți majore în ceea ce privește stabilitatea sa financiară și a primit asistență financiară, inclusiv din partea altor state membre din zona euro.

(5)

Regulamentul (CE) nr. 332/2002 al Consiliului din 18 februarie 2002 de înființare a unui mecanism de asistență financiară pe termen mediu pentru balanțele de plăți ale statelor membre (6) a instituit un instrument care prevede acordarea de către Consiliu de asistență financiară pe termen mediu atunci când un stat membru care nu a adoptat moneda euro se confruntă cu dificultăți sau este amenințat de dificultăți grave în ceea ce privește balanța sa de plăți.

(6)

Ungaria, Letonia și România au beneficiat de astfel de asistență financiară prin Deciziile 2009/102/CE (7), 2009/290/CE (8) și, respectiv, 2009/459/CE (9) ale Consiliului.

(7)

Perioada în care asistența financiară este disponibilă pentru Irlanda, Ungaria, Letonia, Portugalia și România este prevăzută în respectivele decizii ale Consiliului. Asistența pentru Ungaria a expirat la 4 noiembrie 2010.

(8)

În cazul Greciei, acordul intercreditori încheiat împreună cu Loan Facility Agreement a intrat în vigoare la data de 11 mai 2010. Acordul intercreditori prevede că perioada de disponibilitate expiră la a treia aniversare a datei încheierii respectivului acord.

(9)

La 11 iulie 2011, miniștrii de finanțe ai celor 17 state membre din zona euro au semnat Tratatul de instituire a Mecanismului european de stabilitate (MES). Tratatul respectiv urmează Deciziei 2011/199/UE a Consiliului European din 25 martie 2011 de modificare a articolului 136 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene cu privire la un mecanism de stabilitate pentru statele membre a căror monedă este euro (10). Se anticipează că, până în 2013, MES va prelua sarcinile care în prezent revin Fondului european de stabilitate financiară (FESF) și de Mecanismul european de stabilizare financiară (MESF).

(10)

În cadrul concluziilor sale din 23 și 24 iunie 2011, Consiliul European a salutat intenția Comisiei de a ameliora sinergiile dintre programul de împrumut pentru Grecia și fondurile Uniunii și a susținut toate eforturile de a spori capacitatea Greciei de a absorbi fonduri ale Uniunii, în vederea stimulării creșterii și ocupării forței de muncă prin reorientarea în direcția îmbunătățirii competitivității și creării de locuri de muncă. De asemenea, Consiliul European a salutat și a susținut pregătirea de către Comisie, împreună cu statele membre, a unui program cuprinzător de asistență tehnică pentru Grecia. Prezenta modificare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului din 20 septembrie 2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) (11) contribuie la aceste eforturi de ameliorare a sinergiilor.

(11)

Pentru a facilita gestionarea finanțării acordate de Uniune, pentru a susține accelerarea investițiilor în statele membre și în regiunile afectate, precum și pentru a spori impactul finanțării asupra economiei, este necesar să se permită creșterea ratei contribuției FEADR până la 95 % din cheltuielile publice eligibile în regiunile eligibile în cadrul obiectivului de convergență, respectiv până la 85 % din cheltuielile publice eligibile în alte regiuni care se confruntă cu dificultăți grave în ceea ce privește stabilitatea lor financiară.

(12)

În conformitate cu principiile generale aplicabile în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, ratele majorate de cofinanțare se aplică numai în cazul plăților care urmează a fi efectuate după aprobarea de către Comisie a respectivelor programe de dezvoltare rurală, inclusiv a noilor planuri financiare. Prin urmare, este de asemenea necesar să se stabilească procedura prin care statele membre se pot prevala de această posibilitate, precum și mecanismul prin care va fi asigurată.

(13)

De asemenea, această majorare temporară a ratelor de cofinanțare ar trebui analizată în contextul constrângerilor bugetare cu care se confruntă toate statele membre, iar respectivele constrângeri bugetare ar trebui reflectate în mod corespunzător în bugetul general al Uniunii Europene. În plus, deoarece scopul principal al acestui mecanism este de a soluționa probleme actuale specifice, acesta ar trebui să se aplice pentru o perioadă limitată de timp pentru cheltuielile suportate de organismele plătitoare până la 31 decembrie 2013.

(14)

Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 ar trebui să fie modificat în mod corespunzător.

(15)

Dată fiind necesitatea urgentă de a răspunde crizei economice, prezentul regulament ar trebui să intre în vigoare imediat după publicare,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

La articolul 70 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, după alineatul (4b) se introduce un alineat (4c) cu următorul text:

„(4c)   Prin derogare de la plafoanele stabilite la alineatele (3), (4) și (5), rata contribuției FEADR poate fi majorată până la maximum 95 % din cheltuielile publice eligibile în regiunile eligibile în cadrul obiectivului de convergență și în regiunile ultraperiferice și insulele mici din Marea Egee, respectiv până la 85 % din cheltuielile publice eligibile în celelalte regiuni. Aceste niveluri se aplică cheltuielilor eligibile nou declarate în fiecare declarație certificată de cheltuieli suportate pe durata perioadei în care un stat membru îndeplinește una dintre următoarele condiții:

(a)

are la dispoziție asistență financiară acordată în temeiul Regulamentului (UE) nr. 407/2010 al Consiliului din 11 mai 2010 de instituire a unui mecanism european de stabilizare financiară (12), sau de către alte state membre din zona euro înainte de intrarea în vigoare a regulamentului în cauză;

(b)

are la dispoziție asistență financiară pe termen mediu, acordată în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 332/2002 al Consiliului din 18 februarie 2002 de înființare a unui mecanism de asistență financiară pe termen mediu pentru balanțele de plăți ale statelor membre (13);

(c)

are la dispoziție asistență financiară acordată în conformitate cu Tratatul de instituire a Mecanismului european de stabilitate.

Un stat membru care dorește să se prevaleze de derogarea prevăzută la primul paragraf trebuie să solicite Comisiei modificarea programului său de dezvoltare rurală în consecință. Derogarea se aplică de la data aprobării de către Comisie a modificării programului și încetează să se aplice de îndată ce statul membru nu mai îndeplinește oricare dintre condițiile prevăzute la literele (a), (b) sau (c) de la primul paragraf. În orice caz, derogarea prevăzută la primul paragraf se aplică numai în cazul cheltuielilor suportate de organismele plătitoare până la 31 decembrie 2013.

Atunci când derogarea prevăzută la primul paragraf încetează să se aplice, statul membru transmite Comisiei o propunere de modificare a programului, inclusiv un nou plan de finanțare care se conformează ratelor maxime aplicabile înainte de derogare.

Dacă statul membru nu prezintă Comisiei o propunere de modificare a programului său de dezvoltare rurală, inclusiv un nou plan de finanțare, la data la care derogarea încetează să se mai aplice, în conformitate cu al doilea paragraf, sau dacă planul de finanțare notificat nu se conformează ratelor maxime prevăzute la alineatele (3), (4) și (5), ratele respective devin, în mod automat, aplicabile de la data respectivă.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 19 decembrie 2011.

Pentru Parlamentul European

Președintele

J. BUZEK

Pentru Consiliu

Președintele

M. KOROLEC


(1)  Avizul din 27 octombrie 2011.

(2)  Poziția Parlamentului European din 13 decembrie 2011 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial) și Decizia Consiliului din 15 decembrie 2011.

(3)  JO L 118, 12.5.2010, p. 1.

(4)  JO L 30, 4.2.2011, p. 34.

(5)  JO L 159, 17.6.2011, p. 88.

(6)  JO L 53, 23.2.2002, p. 1.

(7)  JO L 37, 6.2.2009, p. 5.

(8)  JO L 79, 25.3.2009, p. 39.

(9)  JO L 150, 13.6.2009, p. 8.

(10)  JO L 91, 6.4.2011, p. 1.

(11)  JO L 277, 21.10.2005, p. 1.

(12)  JO L 118, 12.5.2010, p. 1.

(13)  JO L 53, 23.2.2002, p. 1.”


Top