0. GENERALITĂȚI

0.1. Marca (denumirea comercială a producătorului):

0.2. Tipul:

0.2.1. Denumirea (denumirile) comercială(e), dacă este (sunt) disponibilă (disponibile):

0.3. Mijloace de identificare a tipului, dacă sunt prezente pe vehicul/componentă/ unitate tehnică separată (1) (3):

0.3.1. Amplasarea marcajului:

0.4. Categoria vehiculului (4):

0.5. Denumirea societății și adresa producătorului:

0.8. Numele și adresa (adresele) uzinei (uzinelor) de asamblare:

0.9. Numele și adresa reprezentantului producătorului (dacă există):

1. CARACTERISTICI GENERALE DE CONSTRUCȚIE ALE VEHICULULUI

1.1. Fotografii și/sau desene ale unui vehicul/unei componente/unei unități tehnice separate reprezentative (1):

0. GENERALITĂȚI

0.1. Marca (denumirea comercială a producătorului):

0.2. Tipul:

0.2.1. Denumirea (denumirile) comercială(e), dacă este (sunt) disponibilă (disponibile):

0.3. Mijloace de identificare a tipului, dacă sunt prezente pe vehicul/componentă/ unitate tehnică separată (1) :

0.3.1. Amplasarea marcajului:

0.4. Categoria vehiculului ( 2 ):

0.5. Numele și adresa producătorului:

0.8. Numele și adresa (adresele) uzinei (uzinelor) de asamblare:

0.9. Numele și adresa reprezentantului producătorului (dacă există):

1. CARACTERISTICI GENERALE DE CONSTRUCȚIE ALE VEHICULULUI

1.1. Fotografii și/sau desene ale unui vehicul reprezentativ:

1. Informații suplimentare (dacă este cazul): a se vedea addendumul.

2. Serviciul tehnic responsabil pentru efectuarea încercărilor:

3. Data raportului de încercare:

4. Numărul raportului de încercare:

5. Observații (dacă există): a se vedea addendumul.

6. Locul:

7. Data:

8. Semnătura:

1. Pe baza unui regulament ONU, utilizând componente sau unități tehnice separate cu omologare UE de tip: da/nu ( 3 )

2. Procedura de omologare în conformitate cu articolul 30 alineatul (7) din Regulamentul (UE) 2018/858 (încercare virtuală): da/nu (3)

3. Procedura de omologare în conformitate cu articolul 72 alineatul (1) din anexa VII la Regulamentul (UE) 2018/858 (serviciu tehnic intern): da/nu (3)

4. În cazul componentelor și al unităților tehnice separate, exemplu privind marcajul de omologare de tip aplicat pe componentă sau pe unitatea tehnică separată:

5. Observații:

1.1. Dispoziții generale:

1.1.1. Fiecare vehicul trebuie prevăzut cu plăcuța regulamentară a producătorului descrisă în prezenta secțiune

1.1.2. Plăcuța regulamentară a producătorului se aplică de către producătorul vehiculului sau de către reprezentantul acestuia.

1.1.3. Plăcuța regulamentară a producătorului constă în oricare dintre următoarele elemente:

1.1.4. Plăcuțele metalice trebuie să fie fixate cu nituri sau cu alte elemente echivalente.

1.1.5. Etichetele trebuie să fie rezistente la modificări și la contrafacere și trebuie să se distrugă în cazul în care se încearcă îndepărtarea acestora.

1.2. Informațiile care trebuie menționate pe plăcuța regulamentară a producătorului.

1.2.1. Următoarele informații trebuie imprimate pe plăcuța regulamentară a producătorului, în ordinea de mai jos, astfel încât să nu poată fi șterse:

1.2.2. Înălțimea caracterelor menționate la punctul 1.2.1. litera (d) nu poate fi mai mică de 4 mm.

1.2.3. Înălțimea caracterelor folosite pentru informațiile menționate la punctul 1.2.1., altele decât numărul de identificare a vehiculului, trebuie să fie de minimum 2 mm.

1.3. Dispoziții specifice

1.3.1. Remorci

1.3.1.1. În cazul remorcilor, se menționează masa verticală statică maximă tehnic admisibilă la punctul de cuplare.

1.3.1.2. Punctul de cuplare este considerat ca fiind o axă. Această axă se numerotează cu „0”.

1.3.1.3. Prima axă se numerotează cu „1”, a doua cu „2” și așa mai departe, cifrele fiind separate de o liniuță.

1.3.1.4. Masa ansamblului menționat la punctul 1.2.1. litera (f) se omite.

1.3.2. Vehicule grele

1.3.2.1. În ceea ce privește vehiculele din categoriile N3, O3 sau O4, se menționează masa maximă tehnic admisibilă pe un grup de axe. Rubrica referitoare la „grupul de axe” se identifică cu litera „T” urmată de o liniuță.

1.3.2.2. În ceea ce privește vehiculele din categoriile M3, N3, O3 sau O4, producătorul poate menționa pe plăcuța regulamentară a producătorului masa totală maximă admisibilă prevăzută pentru înmatriculare/punere în circulație.

1.3.2.2.1. Partea din plăcuța regulamentară a producătorului în care sunt menționate masele se împarte în două coloane: masele maxime admisibile prevăzute pentru înmatriculare/punere în circulație prevăzute se menționează în coloana din stânga, iar masele maxime tehnic admisibile ale vehiculului încărcat se menționează în coloana din dreapta.

1.3.2.2.2. Codul țării (format din două litere) în care se intenționează să fie înmatriculat vehiculul se menționează drept cap de tabel al coloanei din stânga. Codul trebuie să fie în conformitate cu standardul ISO 3166-1: 2006.

1.3.2.3. Cerințele de la punctul 1.3.2.1. nu se aplică în cazul în care:

1.4. Informații suplimentare

1.4.1. Producătorul poate furniza informații suplimentare sub inscripționările prevăzute sau alături de acestea, în exteriorul unui dreptunghi clar marcat care conține doar informațiile menționate la punctele 1.2. și 1.3.

1.5. Modele de plăcuță regulamentară a producătorului

1.5.1. În secțiunea B sunt prezentate exemple de diferite modele posibile de plăcuță regulamentară a producătorului.

1.5.2. Datele prezentate în modele sunt fictive.

1.6. Cerințe privind amplasarea pe vehicul

1.6.1. Plăcuța regulamentară a producătorului trebuie să fie bine fixată într-o poziție ușor vizibilă și ușor accesibilă.

1.6.2. Amplasarea se alege astfel încât piesa pe care se fixează plăcuța să nu poată fi înlocuită pe durata utilizării vehiculului.

2.0.1. Pe fiecare vehicul se marchează un VIN.

2.0.2. VIN trebuie să fie unic și se atribuie în mod neechivoc unui anumit vehicul.

2.0.3. VIN se marchează pe șasiu sau pe vehicul în momentul în care vehiculul părăsește linia de producție.

2.0.4. Producătorul asigură trasabilitatea vehiculului pe baza VIN pe o perioadă de 30 de ani.

2.0.5. Existența măsurilor luate de producător pentru asigurarea trasabilității vehiculului menționată la punctul 2.0.4 nu trebuie neapărat să fie verificată în momentul omologării de tip.

2.1. VIN constă în următoarele trei secțiuni și o cifră de verificare:

2.2. WMI este format dintr-un cod atribuit producătorului vehiculului, care permite identificarea producătorului.

2.2.1. Codul cuprinde trei caractere alfanumerice, majuscule ale alfabetului latin sau cifre arabe, care sunt atribuite de către autoritatea competentă din țara în care se află sediul principal al producătorului.

2.2.2. Autoritatea competentă acționează de comun acord cu organizația internațională menționată în standardul ISO 3780:2009 „Vehicule rutiere. Cod de identificare a producătorului (WMI)”.

2.2.3. În cazul în care producția globală a producătorului este mai mică de 500 de vehicule pe an, al treilea caracter este întotdeauna „9”. Pentru identificarea acestor producători, autoritatea competentă menționată la punctul 2.2. atribuie și cel de-al treilea, al patrulea și al cincilea caracter din VIS.

2.3. VDS constă în cinci caractere alfanumerice, majuscule ale alfabetului latin sau cifre arabe, care servesc la identificarea caracteristicilor generale ale vehiculului. În cazul în care producătorul nu utilizează unul sau mai multe dintre cele cinci caractere, spațiile neutilizate se completează cu caractere alfanumerice la discreția producătorului, astfel încât numărul total de caractere să fie cinci.

2.4. A noua poziție a VIN este o cifră de control care este corectă din punct de vedere matematic, în conformitate cu formula de la secțiunea C.

2.5. VIS constă în opt caractere alfanumerice, majuscule ale alfabetului latin sau cifre arabe, dintre care ultimele patru sunt numai cifre.

2.6. Înălțimea caracterelor VIN marcate pe șasiu trebuie să fie de minimum 7 mm.

2.7. Între caractere nu trebuie să existe spații.

2.8. Nu este permisă utilizarea literelor „I”, „O” sau „Q”.

2.9. Începutul și sfârșitul VIN se limitează cu un simbol, la alegerea producătorului. Simbolul respectiv nu poate fi o majusculă din alfabetul latin sau o cifră arabă.

2.9.1. Se pot face derogări de la cerința de la punctul 2.9. în cazul în care VIN este marcat pe un singur rând.

2.9.2. În cazul în care VIN este marcat pe două rânduri, cerința de la punctul 2.9. se aplică fiecărui rând.

2.10. Cerințe privind amplasarea VIN pe un vehicul

2.10.1. VIN se marchează pe un singur rând.

2.10.1.1. În cazul în care, din motive tehnice, cum ar fi lipsa de spațiu, VIN nu poate fi marcat pe un singur rând, autoritatea națională poate, la cererea producătorului, să permită marcarea VIN pe două rânduri. În astfel de cazuri, secțiunile menționate la punctul 2.1. nu pot fi întrerupte.

2.10.2. VIN se marchează prin ștanțare sau poansonare pe șasiu, pe cadru sau pe altă structură similară.

2.10.3. În locul poansonării pot fi utilizate alte tehnici care s-au dovedit a prezenta același nivel de rezistență la modificare sau la contrafacere ca și poansonarea.

2.10.4. VIN trebuie să fie marcat într-un loc vizibil și ușor accesibil, astfel încât marcajul să nu poată fi șters sau deteriorat.

2.10.5. VIN se amplasează pe partea dreaptă a vehiculului.

Notă:  coloana din stânga este opțională

Notă:  coloana din stânga este opțională

1.1. Fiecărui număr din VIN i se atribuie valoarea sa matematică și fiecărei litere i se atribuie valoarea specificată mai jos:

1.2. Se înmulțește valoarea atribuită fiecărui caracter din VIN cu factorul de ponderare în funcție de poziție specificat mai jos:

1.3. Se adaugă produsele rezultate și se împarte totalul la 11.

1.4. Cifra de control (cifra de la 0 la 9 sau litera X) se bazează fie pe restul sub formă de fracție, fie pe restul echivalent zecimal (rotunjit la cea mai apropiată miime), astfel cum se arată în tabelul de mai jos.

1. Informații suplimentare:

1.1. Descriere succintă a tipului de vehicul în ceea ce privește structura, dimensiunile, formele și materialele de construcție:

2. Amplasarea numărului de identificare a vehiculului:

3. Amplasarea plăcuțelor regulamentare ale producătorului:

4. Plăcuță regulamentară a producătorului pentru vehicule construite în mai multe etape: da/nu (1)

5. Observații:

1. În sensul prezentei anexe, se aplică următoarele definiții:

1.1. „suprafață practic plană” desemnează o suprafață din material solid, care poate fi, de asemenea, formată dintr-o rețea cu model sau un grătar, având o rază de curbură de minimum 3 000  mm;

1.2. „suprafață tip rețea cu model” desemnează o suprafață constând într-o repartizare uniformă de forme, cum ar fi orificiile rotunde, ovale, romboidale, dreptunghiulare sau pătrate distribuite uniform la intervale de maximum 15 mm;

1.3. „suprafață tip grătar” desemnează o suprafață formată din bare paralele care sunt distribuite uniform, distanța dintre acestea fiind de cel mult 15 mm;

1.4. „suprafață nominală” desemnează suprafața teoretică perfectă din punct de vedere geometric, fără a ține cont de neregularitățile suprafeței, precum protuberanțe sau crestături;

1.5. „plan median longitudinal al vehiculului” desemnează planul de simetrie al vehiculului sau, dacă vehiculul nu este simetric, planul longitudinal vertical care intersectează punctul central al axelor vehiculului;

1.6. „înclinație” desemnează gradul de deviație unghiulară față de un plan vertical.

2. Cerințe tehnice

2.1. Vehiculele trebuie să fie echipate cu un spațiu care servește la amplasarea și montarea plăcii de înmatriculare din spate.

2.1.1. Autovehiculele din categoriile M și N trebuie să fie, de asemenea, echipate cu un spațiu pentru amplasarea și montarea plăcilor de înmatriculare față.

2.1.2. Vehiculele din categoriile O3 și O4 trebuie să fie echipate cu două spații separate pentru amplasarea și montarea plăcuțelor de înmatriculare spate (și anume, care să permită identificarea opțională a unui vehicul tractor, dacă o autoritate națională impune această cerință).

2.2. Forma și dimensiunile spațiului pentru montarea plăcii de înmatriculare

2.2.1. Spațiul pentru montare constă într-o zonă dreptunghiulară cu următoarele dimensiuni minime:

2.3. Amplasarea și montarea plăcilor de înmatriculare față și spate.

2.3.1. Spațiul pentru montarea unei plăci de înmatriculare față sau spate trebuie să fie o suprafață dreptunghiulară plană sau practic plană.

2.3.1.1. Un suport pentru placă poate forma baza spațiului de montare a plăcii de înmatriculare atunci când este furnizat ca echipament standard. Acesta poate fi proiectat astfel încât să fie fixat pe vehicul numai în combinație cu o placă de înmatriculare.

2.3.1.2. Producătorul vehiculului poate furniza spații opționale sau alternative pe vehicul pentru plăcile de înmatriculare, cu condiția ca inclusiv aceste spații să respecte cerințele.

2.3.2. Suprafața care urmează să fie acoperită de o placă de înmatriculare față sau spate poate avea orificii sau interstiții; cu toate acestea, aceste găuri sau interstiții nu trebuie să aibă o înălțime mai mare de 75 mm, fără a ține seama de lățime.

2.3.3. Suprafața care urmează să fie acoperită de o placă de înmatriculare față sau spate poate avea protuberanțe, cu condiția ca acestea să nu iasă în afară cu mai mult de 5,0 mm față de suprafața nominală. Peticele din materiale foarte moi, cum ar fi spuma sau pâsla, folosite pentru a împiedica vibrațiile plăcii de înmatriculare, nu se iau în considerare.

2.3.4. Spațiul pentru montarea unei plăci de înmatriculare față sau spate trebuie să fie astfel încât, cu o placă de încercare (definită la punctul 3.4.) montată în conformitate cu instrucțiunile producătorului, să fie îndeplinite următoarele cerințe:

2.3.4.1. Amplasarea spațiului pentru montarea unei plăci de înmatriculare față sau spate

2.3.4.1.1. Spațiul care servește la montarea unei plăci de înmatriculare pe partea din față a vehiculului trebuie să permită poziționarea plăcii complet între cele două planuri paralele longitudinale verticale care trec prin extremitățile exterioare ale vehiculului, fără a considera dispozitivele de vizibilitate indirectă. Spațiul în sine nu trebuie să fie cel mai lat punct al vehiculului.

2.3.4.1.2. Spațiul care servește la montarea unei plăci de înmatriculare pe spatele vehiculului trebuie să permită poziționarea în întregime a plăcii între cele două plane paralele longitudinale verticale care trec prin extremitățile exterioare ale vehiculului, fără a lua în considerare dispozitivele de vizibilitate indirectă. Spațiul în sine nu trebuie să fie cel mai lat punct al vehiculului.

2.3.4.1.3. Front and rear registration plates shall be perpendicular (± 5°) to the longitudinal median plane of the vehicle, measured in the centre of the plate. ►M1  Cu toate acestea, autoritatea de omologare de tip poate permite o toleranță de până la ± 15°, la cererea producătorului, în scopul poziționării plăcuței de înmatriculare frontale în mod dezaxat față de linia mediană în partea din față a vehiculului din motive tehnice, aerodinamice sau din alte motive. ◄

2.3.4.2. Poziția plăcii față și a plăcii spate față de planul transversal vertical:

2.3.4.2.1. Placa poate fi înclinată pe verticală, la cel puțin – 5° și cel mult 30°, cu condiția ca extremitatea superioară a plăcii să se afle la o înălțime de cel mult 1 500  mm față de suprafața solului.

2.3.4.2.2. Placa poate fi înclinată pe verticală, la cel puțin – 15° și cel mult 5°, cu condiția ca extremitatea superioară a plăcii să se afle la o înălțime mai mare de 1 500  mm față de suprafața solului.

2.3.4.3. Înălțimea plăcii față și a plăcii spate față de suprafața solului:

2.3.4.3.1. Marginea inferioară a plăcii față nu se poate afla la o înălțime mai mică de 100 mm de suprafața solului.

2.3.4.3.2. Marginea inferioară a plăcii spate nu se poate afla la o înălțime mai mică de 200 mm de suprafața solului.

2.3.4.3.3. Marginile superioare ale plăcilor față și spate nu se pot afla la o înălțime mai mare de 1 500  mm față de suprafața solului.

2.3.4.3.3.1. În cazul vehiculelor cu destinație specială, atunci când, din cauza construcției vehiculului, nu este posibil să se respecte dispoziția privind înălțimea pentru spațiul destinat plăcii de înmatriculare față sau spate, înălțimea maximă poate, prin derogare de la punctul 2.3.4.3.3, să depășească 1 500  mm, cu condiția să fie cât mai apropiată de această limită, în măsura în care caracteristicile de construcție ale vehiculului permit acest lucru.

2.3.4.4. Vizibilitatea geometrică:

2.3.4.4.1. Plăcile față și spate trebuie să fie vizibile în întregul spațiu cuprins între următoarele plane:

2.3.4.4.2. Niciun element al structurii, chiar dacă este complet transparent, nu poate fi poziționat în spațiul descris mai sus.

2.3.4.5. Spațiul liber dintre marginile unei plăci de înmatriculare montate și fixate și suprafața reală a spațiului pentru placă nu poate depăși 5,0 mm de-a lungul întregului contur al plăcii.

2.3.4.5.1. Acest spațiu liber poate fi depășit dacă este măsurat la o gaură sau deschizătură aflată pe suprafața rețelei cu model sau între barele paralele de pe suprafața unei grile.

2.3.5. Poziția și forma efective ale plăcii de înmatriculare amplasate și montate, astfel cum au fost determinate mai sus, în special raza sa de curbură rezultată, trebuie luate în considerare în scopul cerințelor referitoare la dispozitivele de iluminare a plăcii de înmatriculare spate.

2.4. Alte cerințe

2.4.1. Prezența unei plăci de înmatriculare nu poate alcătui baza sau o parte din baza pe care se atașează, se montează sau se prind alte piese, componente sau dispozitive ale vehiculului (de exemplu, suporturile dispozitivelor de iluminare nu pot fi fixate pe o placă de înmatriculare).

2.4.2. Nicio piesă, componentă sau dispozitiv al vehiculului nu trebuie să fie slăbit sau desprins în urma înlăturării unei plăci de înmatriculare.

2.4.3. Atunci când o placă de înmatriculare este fixată, vizibilitatea acesteia nu trebuie să fie redusă în condiții normale de utilizare, în mod special în condiții de vibrații și forțe dinamice precum vântul create prin deplasare.

2.4.4. Nu este permis să se prevadă un loc de montare pentru placa de înmatriculare care poate pivota ușor în sus și/sau în jos peste unghiurile stabilite la punctele 2.3.4.2.1 și 2.3.4.2.2 în raport cu structura vehiculului în condiții normale de conducere (cu portierele sau panourile de acces închise).

2.4.5. În cazul în care producătorul vehiculului declară că un autovehicul este adecvat pentru remorcarea de încărcături (punctul 2.11.5 din fișa de informații prevăzută la articolul 24 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2018/858) și orice componentă a unui dispozitiv adecvat de cuplare mecanică, fie că este montată sau nu pe tipul de autovehicul respectiv, ar putea obstrucționa spațiul de montare și fixare a plăcii de înmatriculare spate, se aplică următoarele dispoziții:

3. Procedura de încercare

3.1. Determinarea înclinației verticale și a înălțimii plăcii de înmatriculare de încercare față de suprafața solului.

3.1.1. Vehiculul se amplasează pe o suprafață orizontală netedă. Roțile de direcție trebuie îndreptate în direcția drept-înainte, iar masa vehiculului trebuie reglată la masa în stare de funcționare, conform declarației producătorului, înainte de efectuarea măsurărilor.

3.1.2. Dacă vehiculul este prevăzut cu suspensie hidropneumatică, hidraulică sau pneumatică sau cu un alt dispozitiv care poate fi reglat în funcție de sarcină, acesta este încercat cu suspensia sau dispozitivul în stare normală de funcționare, conform specificațiilor producătorului.

3.1.3. Dacă partea primară și vizibilă a plăcii de înmatriculare este orientată cu fața în jos, valoarea înclinației se exprimă ca unghi negativ (minus).

3.2. Proiecțiile se măsoară perpendicular și direct pe suprafața nominală care urmează să fie acoperită de placa de înmatriculare.

3.3. Spațiul liber dintre marginea plăcii de înmatriculare amplasată și montată și suprafață se măsoară perpendicular și direct pe suprafața reală care urmează să fie acoperită de placă.

3.4. Placa de înmatriculare utilizată pentru verificarea conformității trebuie să aibă una dintre cele două dimensiuni specificate la punctul 2.2.1. și o grosime de cel mult 4,0 mm. Colțurile trebuie să aibă o rază de 10 mm.

1. Informații suplimentare:

1.1. Descriere succintă a tipului de vehicul în ceea ce privește structura, dimensiunile, formele și materialele de construcție:

1.2. Descrierea spațiilor pentru placa de înmatriculare (față și spate):

2. Spațiul destinat plăcii de înmatriculare este adecvat pentru montarea unei plăci de înmatriculare cu dimensiunile de până la (mm):

2.1. Față: 520 × 120 / 340 × 240 (2)

2.2. Spate: 520 × 120 / 340 × 240 (2)

2.3. A doua plăcuță de înmatriculare spate, în cazul vehiculelor din categoriile O3 și O4: 520 × 120/340 × 240 (2)

4. Spațiul destinat plăcii de înmatriculare spate nu este vizibil când este montat un dispozitiv mecanic de remorcare: da/nu (2)

5. Observații:

1. În sensul prezentei anexe, se aplică următoarele definiții:

1.1. „câmpul ștergătorului” înseamnă zona sau zonele parbrizului care sunt șterse de lamela (lamelele) ștergătorului atunci când dispozitivul de ștergere funcționează în condiții normale;

1.2. „funcționare intermitentă a dispozitivului de ștergere” înseamnă un mod de funcționare discontinuă a dispozitivului de ștergere, prin care fiecare ciclu complet este urmat de o perioadă în care ștergătoarele staționează într-o poziție de repaos prestabilită;

1.3. „comandă a dispozitivului de spălare” înseamnă mecanismul prin care dispozitivul de spălare este activat și dezactivat manual;

1.4. „pompă a dispozitivului de spălare” înseamnă un mecanism utilizat pentru transferarea lichidului din rezervorul dispozitivului de spălare pe suprafața parbrizului;

1.5. „duză” înseamnă un dispozitiv utilizat pentru a direcționa lichidul către parbriz;

1.6. „dispozitiv amorsat complet” înseamnă un dispozitiv care a fost acționat normal pentru o perioadă de timp și în care lichidul a circulat prin pompă și conducte, fiind evacuat prin duză (duze);

1.7. „zonă curățată” înseamnă zona în prealabil murdară care nu mai prezintă urme de picături și de impurități după uscarea completă;

1.8. „zona de vizibilitate A” înseamnă zona de încercare A, astfel cum este definită la punctul 2.2. din anexa 21 la Regulamentul ONU nr. 43 privind dispozițiile uniforme referitoare la omologarea materialelor pentru geamurile din sticlă securizată și instalarea acestora pe vehicule ( 7 );

1.9. „zona de vizibilitate B” înseamnă zona de încercare redusă B, astfel cum este definită la punctul 2.4 din anexa 21 la Regulamentul ONU nr. 43, fără excluderea zonei definite la punctul 2.4.1. (și anume, zona de vizibilitate A este inclusă);

1.10. „sistem de referință tridimensional” înseamnă o grilă de referință astfel cum este descrisă în anexa 1 la Rezoluția consolidată privind construcția vehiculelor (R.E.3);

1.11. „întrerupător principal al vehiculului” se înțelege dispozitivul prin intermediul căruia sistemul electronic de la bordul vehiculului trece din modul deconectat, cum este cazul unui vehicul staționat în absența conducătorului auto, în modul normal de funcționare.

2. Cerințe tehnice

2.1. Dispozitivul de ștergere a parbrizului

2.1.1. Fiecare vehicul echipat cu un parbriz trebuie să fie dotat cu un dispozitiv de ștergere a parbrizului care poate funcționa atunci când comutatorul principal al vehiculului a fost activat, fără nicio altă acțiune din partea conducătorului auto în afara comutării în poziția „pornire” a comenzii de funcționare necesare pentru pornirea și oprirea dispozitivului de ștergere a parbrizului.

2.1.1.1. Dispozitivul de ștergere a parbrizului este format din unul sau mai multe brațe de ștergere prevăzute cu lamele ușor de înlocuit.

2.1.2. Câmpul ștergătorului trebuie să acopere cel puțin 98 % din zona de vizibilitate A.

2.1.3. Câmpul ștergătorului trebuie să acopere cel puțin 80 % din zona de vizibilitate B.

2.1.4. Câmpul ștergătorului de parbriz trebuie să îndeplinească cerințele prevăzute la punctele 2.1.2 și 2.1.3 atunci când dispozitivul funcționează la frecvențele de ștergere menționate la punctul 2.1.5.1 și trebuie să fie se supus încercării în condițiile prevăzute la punctele 3.1.10.-3.1.10.3.

2.1.5. Dispozitivul de ștergere a parbrizului trebuie să aibă cel puțin două frecvențe de ștergere:

2.1.5.1. o frecvență de cel puțin 10 și cel mult 55 de cicluri/minut.

2.1.5.2. o frecvență de cel puțin 45 cicluri complete/minut.

2.1.5.3. Diferența între frecvența de ștergere cea mai ridicată și o frecvență mai scăzută trebuie să fie de cel puțin 15 cicluri/minut.

2.1.5.4. Modul de funcționare intermitentă a dispozitivului de ștergere a parbrizului poate fi utilizat în vederea îndeplinirii cerințelor de la punctele 2.1.5.1-2.1.5.3.

2.1.6. Frecvențele menționate la punctele 2.1.5-2.1.5.3 se verifică în condițiile prevăzute la punctele 3.1.1-3.1.6 și 3.1.8.

2.1.7. Atunci când dispozitivul de ștergere a parbrizului se oprește ca urmare a comutării comenzii de funcționare în poziția „oprit”, brațul (brațele) de ștergere și lamela (lamelele) trebuie să revină în poziția de repaus.

2.1.8. Dispozitivul de ștergere a parbrizului trebuie să poată suporta un blocaj de cel puțin 15 secunde. Este permisă utilizarea dispozitivelor automate de protecție a circuitului, cu condiția să nu fie necesară acționarea unei alte comenzi decât comanda de funcționare a dispozitivului de spălare a parbrizului pentru a-l repune în funcțiune.

2.1.9. Capacitatea dispozitivului de ștergere a parbrizului de a suporta blocajul menționat la punctul 2.1.8. trebuie verificată printr-o încercare în condițiile specificate la punctul 3.1.7.

2.1.10. Dacă poziția de repaus a brațului (brațelor) sau lamelei (lamelelor) de ștergere a parbrizului nu se află în afara zonei de vizibilitate B, trebuie să fie posibilă deplasarea cu mâna a brațului (brațelor) de ștergere astfel încât lamela (lamelele) să fie ridicată (ridicate) de pe parbriz pentru a permite spălarea manuală a acestuia.

2.1.11. Dispozitivul de ștergere a parbrizului trebuie să poată funcționa timp de 120 de secunde pe un parbriz uscat atunci când temperatura exterioară este de – 18 °C, fără a se observa o scădere a eficacității.

2.1.12. Funcționarea dispozitivului de ștergere a parbrizului la – 18 °C se supune încercării în condițiile prevăzute la punctul 3.1.11.

2.1.13. Dispozitivul de ștergere a parbrizului trebuie să continue să îndeplinească cerințele de la punctul 2.1.2 fără a își diminua eficacitatea atunci când funcționează la frecvență maximă și când viteza relativă a aerului este echivalentă cu 80 % din viteza maximă proiectată a vehiculului sau cu 160 km/h, luându-se în calcul cea mai mică dintre aceste două valori. Zona de vizibilitate A a parbrizului se pregătește în conformitate cu punctele 3.1.8. și 3.1.9. Efectele aerodinamice determinate de dimensiunea și forma parbrizului, a brațului (brațelor) și a lamelei (lamelelor) ștergătoarelor se verifică în condițiile amintite, luându-se în considerare, de asemenea, punctul 3.1.9.1. Pe durata încercării, lamela (lamelele) trebuie să rămână în contact cu parbrizul, nefiind permisă ridicarea completă de pe acesta. Pe durata fiecărui ciclu complet, lamela (lamelele) ștergătorului trebuie să rămână în contact permanent cu parbrizul în zona specificată la punctul 2.1.2, nefiind permisă nicio ridicare parțială în timpul baleierii ștergătorului.

2.2. Dispozitivul de spălare a parbrizului

2.2.1. Orice vehicul echipat cu parbriz trebuie să aibă instalat un dispozitiv de spălare a parbrizului care poate funcționa atunci când comutatorul principal al vehiculului a fost activat și care poate rezista la sarcinile și presiunile apărute atunci când duzele sunt obturate iar dispozitivul este acționat în conformitate cu procedura descrisă la punctele 3.2.1.1. – 3.2.1.1.2.

2.2.2. Funcționarea dispozitivului de spălare a parbrizului nu trebuie să fie perturbată de expunerea la ciclurile de temperatură prevăzute la punctele 3.2.1 – 3.2.5.

2.2.3. Dispozitivul de spălare a parbrizului trebuie să poată pulveriza lichid de spălare pe zona țintă a parbrizului, fără urme de scurgeri, de decuplare a unui furtun sau de defectare a unei duze, în condiții de utilizare normală la temperaturi ambiante cuprinse între – 18 °C și 80 °C. În plus, atunci când duzele sunt obturate, această situație nu trebuie să provoace scurgeri și decuplări ale furtunurilor.

2.2.3.1. În cazul în care dispozitivul de spălare a parbrizului este proiectat pentru a încorpora o funcție de atenuare a presiunilor excesive atunci când duzele sunt blocate (de exemplu, include o supapă de siguranță), această funcție este permisă, prin derogare de la punctul 2.2.3 a doua teză, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

2.2.4. Dispozitivul de spălare a parbrizului trebuie să aibă capacitatea de furniza suficient lichid pentru curățarea a cel puțin 60 % din zona de vizibilitate A, în condițiile descrise la punctele 3.2.6 - 3.2.6.4.

2.2.5. Dispozitivul de spălare a parbrizului trebuie să poată fi activat manual prin intermediul comenzii spălătorului. În plus, activarea și dezactivarea dispozitivului pot, de asemenea, fi coordonate și combinate cu orice alt sistem al vehiculului.

2.2.6. Capacitatea rezervorului de lichid trebuie să fie ≥ 1,0 litri.

3. Procedura de încercare

3.1. Condiții de încercare a dispozitivului de ștergere a parbrizului

3.1.1. Încercările descrise în continuare se efectuează în condițiile prevăzute la punctele 3.1.2-3.1.5., cu excepția cazului în care se specifică altfel.

3.1.2. Temperatura ambiantă trebuie să fie cuprinsă între 5 °C și 40 °C.

3.1.3. Parbrizul se menține în permanență umed.

3.1.4. Dacă dispozitivul de ștergere a parbrizului este electric, trebuie îndeplinite următoarele condiții suplimentare:

3.1.4.1. Toate bateriile trebuie să fie complet încărcate la începutul încercării.

3.1.4.2. Motorul (dacă există) trebuie turat la o viteză care nu depășește 30 % din viteza corespunzătoare puterii maxime a motorului. Totuși, dacă acest lucru nu poate fi realizat ca urmare a unor programe specifice de control al motorului (de exemplu, în cazul vehiculelor hibride electrice) se stabilește un scenariu realist care ia în considerare turațiile motorului și absența periodică sau permanentă a unui motor în stare de funcționare în condiții normale de deplasare. Dacă dispozitivul de ștergere a parbrizului poate satisface cerințele fără ca motorul să fie pornit, atunci acesta nu trebuie pus în funcțiune.

3.1.4.3. Farurile cu lumină de întâlnire trebuie să fie aprinse.

3.1.4.4. Toate sistemele existente de încălzire, ventilare, dejivrare și dezaburire (indiferent de amplasarea acestora în vehicul) trebuie să funcționeze la puterea maximă (cel mai ridicat consum de energie)

3.1.5. Dispozitivele de ștergere a parbrizului cu aer comprimat sau cu vacuum trebuie să poată funcționa continuu la frecvențele de ștergere prescrise, indiferent de turația și sarcina motorului sau de nivelurile minime și maxime de încărcare a bateriei specificate de producător pentru condiții de funcționare normală.

3.1.6. Frecvența de baleiere a dispozitivului de ștergere a parbrizului trebuie să îndeplinească cerințele de la punctele 2.1.5. - 2.1.5.3. după o perioadă de funcționare prealabilă de 20 de minute pe un parbriz umed.

3.1.7. Cerințele de la punctul 2.1.8 trebuie să fie îndeplinite atunci când brațele de ștergere sunt imobilizate în poziția corespunzătoare unei jumătăți de ciclu timp de 15 secunde, comanda dispozitivului de ștergere a parbrizului fiind comutată în poziția celei mai mari frecvențe de ștergere.

3.1.8. Suprafața exterioară a parbrizului se degresează temeinic cu alcool metilic sau cu un agent de degresare echivalent. După uscare se aplică o soluție de amoniac având o concentrație de cel puțin 3 % și cel mult 10 %. Se lasă să se usuce suprafața apoi se șterge cu o cârpă uscată din bumbac.

3.1.9. Conform cerințelor de la punctul 4, se aplică pe suprafața exterioară a parbrizului un strat uniform de amestec de încercare care se lasă să se usuce.

3.1.9.1. Încercările corespunzătoare dispozitivului de spălare a parbrizului pot fi efectuate după ce suprafața exterioară a parbrizului a fost pregătită în conformitate cu procedura de la punctele 3.1.8 și 3.1.9.

3.1.10. Câmpul ștergătorului de parbriz prevăzut la punctul 2.1.4 se determină după cum urmează:

3.1.10.1. Suprafața exterioară a parbrizului se tratează conform dispozițiilor de la punctele 3.1.8 și 3.1.9.

3.1.10.2. Pentru a verifica îndeplinirea cerințelor de la punctele 2.1.2. și 2.1.3., dispozitivul de ștergere a parbrizului se acționează, ținând cont de cerințele de la punctul 3.1.9.1., apoi se marchează câmpul ștergătorului de parbriz și se compară cu marcajul zonelor de vizibilitate A și B.

3.1.10.3. Serviciul tehnic poate accepta o procedură de încercare alternativă (de exemplu, încercarea virtuală) pentru a verifica îndeplinirea cerințelor de la punctele 2.1.2. și 2.1.3.

3.1.11. Cerințele de la punctul 2.1.11. trebuie îndeplinite atunci când vehiculul a fost expus unei temperaturi ambiante de – 18 ± 3 °C pentru cel puțin patru ore. Vehiculul trebuie pregătit pentru a funcționa în condițiile prevăzute la punctele 3.1.4 și 3.1.5. Pe durata încercării, dispozitivul de ștergere trebuie să funcționeze în condiții normale, dar la frecvența de ștergere maximă. Nu este necesară respectarea suprafeței câmpului de ștergere.

3.2. Condiții de încercare a dispozitivului de spălare a parbrizului

3.2.1. Încercarea nr. 1 Dispozitivul de spălare a parbrizului se umple cu apă și se amorsează complet, apoi se expune la o temperatură ambiantă de 20 ± 2 °C pe o perioadă minimă de patru ore. Apa trebuie să păstreze această temperatură.

3.2.1.1. Toate orificiile duzelor se obturează la partea de ieșire a fluidului, iar comanda spălătorului de parbriz se activează de șase ori într-un minut, de fiecare dată timp de cel puțin trei secunde. Cu toate acestea, în cazul în care conectarea nu este fezabilă din punct de vedere tehnic în punctul în care fluidul iese din duză, aceasta poate fi realizată în interiorul orificiului (orificiilor) duzei (duzelor).

3.2.1.1.1. Dacă dispozitivul de spălare a parbrizului este acționat manual de către conducătorul auto, forța aplicată trebuie să fie între 11,0 și 13,5 daN în cazul unei pompe operate manual. În cazul unei pompe acționate printr-o pedală, forța aplicată trebuie să fie între 40,0 și 44,5 daN.

3.2.1.1.2. În cazul pompelor electrice, tensiunea de încercare trebuie să fie cel puțin egală cu tensiunea nominală și să nu o depășească cu mai mult de 2 volți.

3.2.1.2. La sfârșitul încercării, funcționarea dispozitivului de spălare a parbrizului trebuie să fie în conformitate cu prevederile punctului 2.2.3.

3.2.2. Încercarea nr. 2 Dispozitivul de spălare a parbrizului se umple cu apă și se amorsează complet, apoi se expune la o temperatură ambiantă de – 18 ± 3 °C pe o perioadă minimă de patru ore. Nu este necesară stabilizarea apei la această temperatură.

3.2.2.1. Comanda spălătorului parbrizului se acționează de șase ori într-un minut, de fiecare dată timp de cel puțin trei secunde, în conformitate cu punctele 3.2.1.1.1. și 3.2.1.1.2. Dispozitivul se expune apoi la o temperatură ambiantă de 20 ± 2 °C până când gheața se topește complet. Nu este necesară stabilizarea apei la această temperatură. Funcționarea dispozitivului de spălare a parbrizului se verifică apoi prin acționarea sa în conformitate cu punctele 3.2.1.1. și 3.2.1.2.

3.2.3. Încercarea nr. 3: Încercarea de expunere la temperaturi scăzute

3.2.3.1. Dispozitivul de spălare a parbrizului se umple cu apă, se amorsează complet, apoi se expune la o temperatură ambiantă de – 18 ± 3 °C pe o perioadă minimă de patru ore, asigurându-se că toată apa conținută în dispozitiv este înghețată. Dispozitivul este expus apoi unei temperaturi ambiante de 20 ± 2 °C, până când gheața este complet topită, dar în niciun caz mai mult de patru ore. Acest ciclu înghețare – dezghețare se repetă de șase ori. În final, atunci când dispozitivul de spălare a parbrizului este expus la temperatura ambiantă de 20 ± 2 °C iar gheața s-a topit în întregime, deși nu este necesară stabilizarea apei la această temperatură, funcționarea dispozitivului de spălare a parbrizului se verifică prin acționarea sa în conformitate cu punctele 3.2.1.1 și 3.2.1.2.

3.2.3.2. Dispozitivul de spălare a parbrizului se umple și se amorsează complet cu un lichid de spălare a parbrizului pentru temperaturi scăzute constând într-o soluție de 50 % metanol sau de alcool izopropilic în apă a cărei duritate nu depășește 205 mg/l (Ca). Dispozitivul se expune la o temperatură ambiantă de – 18 ± 3 °C pe o perioadă minimă de patru ore. Nu este necesară stabilizarea lichidului la această temperatură. Funcționarea dispozitivului de spălare a parbrizului se verifică apoi prin acționarea sa în conformitate cu punctele 3.2.1.1. și 3.2.1.2.

3.2.4. Încercarea nr. 4 Încercarea de expunere ciclică la temperaturi ridicate

3.2.4.1. Dacă orice parte a dispozitivului de spălare a parbrizului este amplasată în compartimentul motorului, dispozitivul se umple cu apă, se amorsează complet și se expune unei temperaturi ambiante de 80 ± 3 °C pe o perioadă minimă de opt ore. Nu este necesară stabilizarea apei la această temperatură. Funcționarea dispozitivului de spălare a parbrizului se verifică apoi prin acționarea sa în conformitate cu punctele 3.2.1.1. și 3.2.1.2.

3.2.4.2. Dacă nicio parte a dispozitivului de spălare a parbrizului nu este amplasată în compartimentul motorului, dispozitivul se umple cu apă, se amorsează complet și se expune unei temperaturi ambiante de 80 ± 3 °C pe o perioadă minimă de opt ore. Nu este necesară stabilizarea apei la această temperatură. Dispozitivul se expune apoi la o temperatură ambiantă de 20 ± 2 °C. După ce temperatura apei s-a stabilizat, funcționarea dispozitivului de spălare a parbrizului se verifică prin acționarea sa în conformitate cu punctele 3.2.1.1. și 3.2.1.2. Ulterior, dispozitivul de spălare a parbrizului se umple cu apă și se amorsează complet, apoi se expune la o temperatură ambiantă de 60 ± 3 °C pe o perioadă minimă de opt ore. Nu este necesară stabilizarea apei la această temperatură. Funcționarea dispozitivului de spălare a parbrizului se verifică apoi prin acționarea sa în conformitate cu punctele 3.2.1.1. și 3.2.1.2. În mod alternativ, producătorul poate solicita încercarea dispozitivului de spălare a parbrizului în condițiile prevăzute la punctul 3.2.4.1.

3.2.5. Încercările la care este supus spălătorul parbrizului, prevăzute la punctele 3.2.1 – 3.2.4.2, trebuie efectuate succesiv pe același dispozitiv de spălare a parbrizului. Dispozitivul poate fi încercat în forma instalată pe tipul de vehicul pentru care se solicită omologarea UE de tip sau separat. În cazul în care se solicită omologarea UE de tip pentru o unitate tehnică separată, dispozitivul se încearcă separat.

3.2.6. Încercarea nr. 5 Încercarea de eficacitate a dispozitivului de spălare a parbrizului

3.2.6.1. Dispozitivul de spălare a parbrizului se umple cu apă și se amorsează complet. Cu vehiculul staționat și în condiții de vânt moderat, duza (duzele) se direcționează, dacă este posibil, spre zona-țintă de pe suprafața exterioară a parbrizului.

3.2.6.2. Suprafața exterioară a parbrizului se supune tratamentului prevăzut la punctele 3.1.8 și 3.1.9.

3.2.6.3. Dispozitivul de spălare a parbrizului se acționează în conformitate cu instrucțiunile producătorului, având în vedere punctele 3.2.1.1.1 și 3.2.1.1.2. Durata totală a încercării nu trebuie să depășească 10 cicluri complete de funcționare automată a dispozitivului de ștergere a parbrizului, la frecvența maximă de ștergere.

3.2.6.4. Pentru a verifica îndeplinirea cerințelor de la punctul 2.2.4., se delimitează zona curățată relevantă și se compară cu zona de vizibilitate A. Delimitarea zonei curățate nu este necesară dacă îndeplinirea cerințelor este vizibilă cu ochiul liber.

3.2.7. Încercarea prevăzută la punctele 3.2.6-3.2.6.4 se efectuează întotdeauna pe tipul de vehicul pentru care se solicită omologarea UE de tip, chiar și în cazul în care pe vehicul este instalată o unitate tehnică separată deja omologată.

4. Caracteristici ale amestecului utilizat pentru încercarea dispozitivelor de ștergere și de spălare a parbrizului

4.1. Amestecul pentru încercare menționat la punctul 3.1.9. cuprinde următoarele părți:

4.1.1. Apă cu o duritate mai mică de 205 mg/l (Ca): 92,5 %, procente de volum.

4.1.2. Soluție apoasă saturată de sare (clorură de sodiu), soluție: 5,0 %, procente de volum.

4.1.3. Praf, în conformitate cu specificațiile de la punctele 4.1.3.1. – 4.1.3.2.6. de mai jos: 2,5 %, procente de volum.

4.1.3.1. Specificații pentru analiza prafului de încercare

4.1.3.1.1. 68 ± 1 % SiO2, procente de masă

4.1.3.1.2. 4 ± 1 % Fe2O3, procente de masă

4.1.3.1.3. 16 ± 1 % Al2O3, procente de masă

4.1.3.1.4. 3 ± 1 % CaO, procente de masă

4.1.3.1.5. 1,0 ± 0,5 % MgO, procente de masă

4.1.3.1.6. 4 ± 1 % hidroxizi alcalini, procente de masă

4.1.3.1.7. 2,5 ± 0,5 % pierderi la aprindere, procente de masă

4.1.3.2. Specificații pentru distribuția prafului brut în funcție de dimensiunea particulelor

4.1.3.2.1. 12 ± 2 % pentru particule cuprinse între 0 și 5 μm

4.1.3.2.2. 12 ± 3 % pentru particule cuprinse între 5 și 10 μm

4.1.3.2.3. 14 ± 3 % pentru particule cuprinse între 10 și 20 μm

4.1.3.2.4. 23 ± 3 % pentru particule cuprinse între 20 și 40 μm

4.1.3.2.5. 30 ± 3 % pentru particule cuprinse între 40 și 80 μm

4.1.3.2.6. 9 ± 3 % pentru particule cuprinse între 80 și 200 μm

1. Informații suplimentare:

1.1. Descriere succintă a tipului de vehicul în ceea ce privește structura, dimensiunile, formele și materialele de construcție:

1.2. Descriere a metodei de funcționare a dispozitivelor de ștergere și de spălare a parbrizului:

1.3. Descriere detaliată a dispozitivului de ștergere a parbrizului (de exemplu, număr de lamele, lungimea lamelelor, dimensiunile brațului ștergătorului etc.):

1.4. Descriere detaliată a dispozitivului de spălare a parbrizului (de exemplu, numărul de duze, numărul de conducte pe fiecare duză, pompa spălătorului, rezervorul de lichid de spălare, furtunurile de transport al lichidului și modul de conectare a acestora la pompă și duze etc.)

1.5. Capacitatea rezervorului de lichid (litri):

1.6. Viteza maximă proiectată a vehiculului (în km/h):

2. Poziția volanului: stânga/dreapta (2)

3. Montare inversă a ștergătoarelor pe vehiculele cu volanul pe partea stângă și pe partea dreaptă: da/nu (2)

4. Spoiler aerodinamic montat pe brațul ștergătorului/lamela ștergătorului (2) pe partea conducătorului auto/partea centrală/partea pasagerului/… (2)

5. Observații:

1. Informații suplimentare:

1.1. Descriere succintă a tipului de unitate tehnică separată:

1.2. Descriere detaliată a dispozitivului de spălare:

1.2.1. Număr de duze:

1.2.2. Număr de orificiilor de pulverizare pe fiecare duză:

1.2.3. Descriere a furtunurilor de transport al lichidului și modul de conectare a acestora la pompă și duze:

1.2.4. Descrierea pompei dispozitivului de spălare:

1.2.5. Capacitatea rezervorului de lichid (litri):

2. Adecvat pentru circulația pe partea: stânga/dreapta (3)

3. O parte a dispozitivului poate fi situată în compartimentul motorului: da/nu (3)

4. Unitate tehnică separată: universale/specifice vehiculului (3)

5. Observații:

6. Lista tipurilor de vehicule pentru care a fost omologată unitatea tehnică separată (dacă este cazul):

1. Marca de omologare UE de tip a unităților tehnice separate menționată la articolul 38 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2018/858 constă în:

1.1. Un dreptunghi în jurul literei minuscule „e”, urmat de numărul distinctiv al statului membru care a acordat omologarea UE de tip componentei sau unității tehnice separate în conformitate cu următoarele:

1.2. În apropierea dreptunghiului se află două cifre care indică seria de amendamente care stabilesc cerințele pe care componenta sau unitatea tehnică separată trebuie să le respecte („00” în prezent), urmate de un spațiu și de numărul din cinci cifre menționat la punctul 2.4 din anexa IV la regulamentul (UE) 2018/858.

2. Marca de omologare de tip UE a unităților tehnice separate nu poate fi ștearsă și este clar lizibilă.

3. Un exemplu de marcă de omologare UE de tip a unei unități tehnice separate este prezentat în figura 1.

Legendă Omologarea UE de tip pentru unitatea tehnică separată a fost eliberată de Țările de Jos, cu numărul 00406. Primele două cifre „00” indică faptul că unitatea tehnică separată a fost omologată în conformitate cu prezentul regulament.

1. În sensul prezentei anexe, se aplică următoarele definiții:

1.1. „dimensiunile maxime de gabarit ale pneului” înseamnă lățimea maximă a secțiunii transversale a pneului și diametrul exterior maxim al acestuia, inclusiv toleranțele, admise și specificate conform omologării componentelor acestuia;

1.2. „dispozitiv antiderapant” înseamnă un lanț pentru zăpadă sau alt dispozitiv echivalent care asigură tracțiunea pe zăpadă, care poate fi montat pe combinația pneu/roată a vehiculului și care nu este un pneu de zăpadă, un pneu de iarnă, un pneu pentru toate anotimpurile sau orice alt tip de pneu.

2. Cerințe tehnice

2.1. Dispoziții generale

2.1.1. Toate roțile vehiculului trebuie să fie echipate cu câte o apărătoare.

2.1.2. Apărătorile de roți pot fi proiectate fie ca părți ale caroseriei, fie ca apărători de noroi separate și sunt destinate să îi protejeze, în măsura posibilului, pe ceilalți participanți la trafic împotriva proiectării pietrelor, a noroiului, a gheții, a zăpezii și a apei și să reducă pericolele datorate contactului cu roțile în mișcare.

2.2. Cerințe specifice

2.2.1. Apărătorile de roți trebuie să îndeplinească cerințele de la punctele 2.2.1.1-2.2.1.4 atunci când masa vehiculului este masa declarată de producător în stare de funcționare și cu un pasager așezat pe scaunul din față și roțile de direcție aflate în poziția drept înainte.

2.2.1.1. În zona formată de planele radiale la un unghi de 30° înspre partea din față și de 50° înspre partea din spate a centrului roților (a se vedea figura 1), lățimea totală (q) a apărătorilor de roți trebuie să fie cel puțin suficientă pentru a acoperi lățimea totală a pneului (b) ținând seama de diametrul pneului și de extremele combinației (combinațiilor) pneu/roată astfel cum sunt specificate de producător. În cazul roților duble, se iau în calcul diametrele exterioare maxime ale pneurilor și lățimea totală (t) între extremitățile exterioare ale ansamblului format din cele două pneuri.

2.2.1.1.1. Pentru determinarea lățimilor prevăzute la punctul 2.2.1.1., nu trebuie luate în considerare inscripțiile, decorațiunile, cordoanele sau nervurile de protecție ale laturilor pneurilor.

2.2.1.2. Partea posterioară a apărătorilor de roți nu trebuie să se termine deasupra unui plan orizontal situat la 150 mm deasupra axei de rotație a roților; de asemenea:

2.2.1.2.1. În cazul unor roți individuale, punctul de intersecție a marginii posterioare a apărătorii roții cu planul orizontal menționat la punctul 2.2.1.2. (a se vedea figura 1, punctul A) trebuie să se situeze în exteriorul planului longitudinal median al pneului.

2.2.1.2.2. În cazul roților duble, punctul de intersecție a marginii posterioare a apărătorii roții cu planul orizontal, menționat la punctul 2.2.1.2. (a se vedea figura 1, punctul A), la roata exterioară, trebuie să se situeze în exteriorul planului longitudinal median al pneului poziționat cel mai în exterior.

2.2.1.3. Conturul și poziția fiecărei apărători de roată trebuie să fie astfel încât aceste apărători să se afle cât mai aproape posibil de pneu. În special în interiorul părții delimitate de planurile radiale prevăzute la punctul 2.2.1.1, trebuie îndeplinite următoarele cerințe:

2.2.1.3.1. Adâncimea (p) cavității situate în planul vertical al axei pneului, măsurată de la marginile exterioară și interioară ale apărătorii roții la planul vertical longitudinal care intersectează centrul pneului în interiorul apărătorii, trebuie să fie de cel puțin 30 mm. Această adâncime (p) poate fi redusă progresiv, până la zero, în direcția planurilor radiale prevăzute la punctul 2.2.1.1.

2.2.1.3.2. Distanța (c) dintre marginile inferioare ale apărătorii și axa care intersectează centrul de rotație al roților nu trebuie să depășească 2 × r, unde raza (r) este raza statică a pneului.

2.2.1.4. În cazul vehiculelor a căror suspensie are înălțimea reglabilă, cerințele de la punctele 2.2.1.3.1. și 2.2.1.3.2. trebuie să fie îndeplinite atunci când vehiculul se află în poziția normală de funcționare specificată de producătorul autovehiculului.

2.2.2. Apărătorile de roți pot fi formate din mai multe componente, cu condiția să nu existe spații libere între acestea și nici în interiorul vreuneia dintre aceste componente atunci când sunt asamblate.

2.2.3. Apărătorile de roți trebuie să fie solid fixate. Cu toate acestea, este permis ca acestea să fie demontabile total sau parțial.

2.3. Utilizarea dispozitivelor de tracțiune pentru zăpadă

2.3.1. În cazul vehiculelor cu două roți motoare, producătorul certifică faptul că vehiculul este proiectat astfel încât să se poată folosi cel puțin un tip de dispozitiv de tracțiune pentru zăpadă pentru cel puțin una dintre combinațiile pneu/roată omologate pentru axa motoare a vehiculului respectiv. Dispozitivul de tracțiune pentru zăpadă și combinația (combinațiile) pneu/roată adecvate pentru tipul de vehicul trebuie să fie specificate de producător la punctul 6.6.4 din fișa de informații.

2.3.2. În cazul vehiculelor având toate roțile motoare, inclusiv cele la care axele motoare pot fi decuplate fie manual, fie automat, producătorul certifică faptul că vehiculul este proiectat astfel încât să se poată folosi cel puțin un tip de dispozitiv antiderapant pe cel puțin una dintre combinațiile pneu/roată omologate pentru axa motoare a vehiculului, care nu poate fi decuplată. Dispozitivul de tracțiune pentru zăpadă și combinația (combinațiile) pneu/roată adecvate pentru tipul de vehicul trebuie să fie specificate de producător la punctul 6.6.4 din fișa de informații.

2.3.3. Producătorul vehiculului trebuie să includă în manualul de utilizare a vehiculului (de exemplu, manualul proprietarului, manualul vehiculului) instrucțiunile corespunzătoare referitoare la utilizarea corectă a dispozitivelor antiderapante.

(1) Lățimea pneului (b) se determină în partea superioară a acestuia (lățimea pneului în secțiune între planurile radiale prevăzute la punctul 2.2.1.1.).

1. Informații suplimentare:

1.1. Descriere succintă a tipului de vehicul în ceea ce privește structura, dimensiunile, formele și materialele de construcție:

1.2. Descrierea apărătorilor de roți:

1.3. Combinație (combinații) anvelope/roți (inclusiv dimensiunea anvelopei, dimensiunea jantei și adâncimea de comprimare a roții):

1.4. Descrierea tipului de dispozitiv(e) de tracțiune pentru zăpadă care poate (pot) fi utilizat(e):

1.5. Combinație (combinații) anvelope/roți (inclusiv dimensiunea anvelopei, dimensiunea jantei și adâncimea de comprimare a roții) care se folosește (folosesc) cu dispozitivul (dispozitivele) de tracțiune pentru zăpadă(e):

2. Axa (axele) acționată (acționate) permanent: axa 1/axa 2/… (1)

3. Suspensii cu înălțime reglabilă: da/nu (1)

4. Apărători de roți demontabile/nedemontabile (1) în totalitate/în parte (1)

5. Observații:

1.1. „zonă de dejivrare” înseamnă zona de pe parbriz care prezintă o suprafață exterioară uscată sau o suprafață exterioară acoperită cu chiciură umedă topită complet sau parțial, care poate fi îndepărtată cu ajutorul dispozitivului ștergătoarelor de parbriz ale vehiculului;

1.2. „abur” înseamnă un strat de condens format pe fața interioară a suprafeței vitrate a parbrizului;

1.3. „zonă dezaburită” înseamnă zona de pe parbriz care prezintă o suprafață interioară uscată, fără nicio picătură sau urmă de apă, care anterior fusese acoperită cu abur condensat;

1.4. „zona de vizibilitate A” înseamnă zona de încercare A, astfel cum este definită la punctul 2.2 din anexa 21 la Regulamentul ONU 43;

1.5. „zona de vizibilitate B” înseamnă zona de încercare redusă B, astfel cum este definită la punctul 2.4 din anexa 21 la Regulamentul ONU 43, fără excluderea zonei definite la punctul 2.4.1. (altfel spus, zona de vizibilitate A este inclusă);

1.6. „întrerupătorul principal al vehiculului” înseamnă dispozitivul prin intermediul căruia sistemul electronic de la bordul vehiculului trece din modul deconectat, cum este cazul unui vehicul staționat în absența conducătorului auto, în modul normal de funcționare.

2.1.1. Fiecare vehicul echipat cu un parbriz trebuie să fie dotat cu un dispozitiv pentru eliminarea chiciurii și a gheții de pe exteriorul suprafeței vitrate a parbrizului. Dispozitivul de dejivrare trebuie să fie destul de eficace pentru a asigura o vizibilitate suficientă prin parbriz pe timp rece.

2.1.2. Eficacitatea dispozitivului se verifică prin determinarea periodică, după pornire, a suprafeței de parbriz care este dejivrată, după ce vehiculul a fost menținut un anumit timp într-o cameră rece.

2.1.3. Cerințele de la punctele 2.1.1. și 2.1.2. se verifică utilizând metoda prevăzută la punctul 3.1.

2.1.4. Trebuie satisfăcute următoarele cerințe:

2.1.4.1. La 20 de minute după începerea perioadei de încercare, zona de vizibilitate A trebuie să fie dejivrată în proporție de 80 %;

2.1.4.2. la 25 de minute după începerea perioadei de încercare, zona dejivrată de pe parbriz din dreptul pasagerului trebuie să fie comparabilă cu zona menționată la punctul 2.1.4.1. din dreptul conducătorului auto;

2.1.4.3. La 40 de minute după începerea perioadei de încercare, zona de vizibilitate B trebuie să fie dejivrată în proporție de 95 %.

2.2.1. Fiecare vehicul echipat cu un parbriz trebuie să fie dotat cu un dispozitiv pentru eliminarea aburului de pe suprafața interioară vitrată a parbrizului.

2.2.2. Dispozitivul de dezaburire trebuie să fie suficient de eficace pentru a restabili vizibilitatea prin parbriz dacă acesta este acoperit cu abur condensat. Eficiența acestuia trebuie verificată în conformitate cu procedura descrisă la punctul 3.2.

2.2.3. Trebuie satisfăcute următoarele cerințe:

2.2.3.1. Zona de vizibilitate A trebuie să fie dezaburită în proporție de 90 % în 10 minute;

2.2.3.2. Zona de vizibilitate B trebuie să fie dezaburită în proporție de 80 % în 10 minute.

3.1.1. Încercarea se efectuează la o temperatură de – 8 ± 2 °C sau de – 18 ± 3 °C, în funcție de indicația producătorului.

3.1.1.1. The test shall be carried out in a cold chamber large enough to contain the complete vehicle and equipped to maintain one of the temperatures mentioned in point 3.1.1. in the chamber throughout the test and to circulate cold air. The cold chamber shall be maintained at or below the specified test temperature for not less than 24 hours before the start of the period during which the vehicle is exposed to cold. ►M1  Cu toate acestea, în cazul în care este posibil să se verifice dacă temperatura camerei reci, măsurată în puncte reprezentative, cum ar fi orificiul de evacuare a aerului sau pereții, este stabilizată la temperatura de încercare specificată, perioada de 24 de ore poate fi redusă. ◄

3.1.2. Înainte de plasarea vehiculului în camera de încercare, suprafața interioară și cea exterioară a parbrizului se degresează temeinic cu alcool metilic sau cu un agent de degresare echivalent. După uscare, se aplică o soluție de amoniac cu concentrația de maximum 2 % sau o soluție comercială de amoniac, fără adaos de substanțe de parfumare care creează dependență. Se lasă să se usuce suprafața, apoi se șterge cu o cârpă de bumbac uscată.

3.1.3. Vehiculul este menținut cu motorul oprit cel puțin 10 ore la temperatura de încercare înainte de începerea încercării.

3.1.3.1. În cazul în care este posibil să se verifice dacă lichidul de răcire a motorului și lubrifiantul vehiculului sunt stabilizate la temperatura de încercare, perioada menționată la punctul 3.1.3. poate fi scurtată.

3.1.4. După expirarea perioadei de expunere prevăzută la punctul 3.1.3., se aplică pe suprafața exterioară a parbrizului un strat uniform de gheață de 0,044 g/cm2 cu ajutorul unui pistol cu apă cu presiunea de lucru de 3,5 ± 0,2 bari.

3.1.4.1. Duza pistolului, reglată pentru a obține un jet cât mai larg și mai puternic, este ținută perpendicular pe suprafața vitrată, la o distanță de 200 până la 250 mm de aceasta, dirijată astfel încât să formeze un strat uniform de gheață dintr-o parte în cealaltă a parbrizului.

3.1.4.1.1. Pentru a satisface cerințele de la punctul 3.1.5, poate fi utilizat un pistol de pulverizat, având o duză cu diametrul de 1,7 mm și un debit de 0,395 l/min, capabil să producă pe suprafața vitrată, de la o distanță de 200 mm, un jet cu diametrul de 300 mm. Orice alt dispozitiv care permite respectarea acestor cerințe este, de asemenea, acceptat.

3.1.5. După formarea gheții pe parbriz, vehiculul trebuie ținut în camera rece o perioadă suplimentară de cel puțin 30 de minute, dar nu mai mult de 40 de minute.

3.1.6. La sfârșitul perioadei prevăzute la punctul 3.1.5, în vehicul intră unul sau doi observatori, întrerupătorul principal al vehiculului se comută în poziția conectată, iar motorul poate fi pornit, dacă este necesar, prin mijloace externe. Perioada de încercare începe imediat ce întrerupătorul principal al vehiculului a fost acționat.

3.1.6.1. Dacă vehiculul este echipat cu un motor, în primele cinci minute ale perioadei de încercare turația acestuia poate fi reglată în conformitate cu recomandările specificate de producător pentru încălzirea motorului la demarajul pe vreme rece.

3.1.6.2. În timpul ultimelor 35 de minute ale perioadei de încercare (sau pe parcursul întregii perioade de încercare, dacă nu se urmează procedura de încălzire cu reglarea turației în primele cinci minute), se aplică următoarele dispoziții:

3.1.6.2.1. Motorul (dacă există) trebuie turat la o viteză care nu depășește 50 % din viteza corespunzătoare puterii maxime a motorului. Cu toate acestea, dacă datorită unor strategii specifice de control al motorului, cum este, de exemplu, cazul vehiculelor echipate cu motoare electrice hibride, acest regim de funcționare nu poate fi practic realizat, se stabilește un scenariu realist care corespunde cazului cel mai defavorabil. Acest scenariu ia în considerare turațiile motorului, precum și faptul că, în condiții normale de conducere la temperatura ambiantă de – 8 °C sau de – 18 °C (conform temperaturii de încercare desemnate de producător), motorul poate să nu funcționeze în mod continuu sau să fie chiar oprit. Dacă dispozitivul poate satisface cerințele de dejivrare fără ca motorul să fie pornit, atunci acesta din urmă nu trebuie pus în funcțiune deloc.

3.1.6.3. Toate bateriile trebuie să fie complet încărcate la începutul încercării. Cu toate acestea, bateriile de înaltă tensiune ale vehiculelor cu grup propulsor electric trebuie să fie încărcate > 60 %.

3.1.6.5. Temperatura camerei de încercare se măsoară la nivelul parbrizului într-un punct în care aceasta să nu fie influențată în mod semnificativ de căldura degajată de vehiculul supus încercării.

3.1.6.6. Componenta orizontală a vitezei aerului de răcire a camerei, măsurată imediat înaintea încercării, într-un punct situat în planul median al vehiculului, la 300 mm în fața bazei parbrizului și la o înălțime egală cu media înălțimilor laturii inferioare și a celei superioare a parbrizului, trebuie să fie cât mai mică posibil și în orice caz, să nu depășească 8 km/h.

3.1.6.7. Dacă sunt montate pe vehicul, capota motorului, acoperișul, toate ușile, ferestrele și orificiile de aerisire, cu excepția celor de admisie și evacuare ale sistemului de încălzire și ventilație, trebuie să fie închise; pot fi deschise una sau două ferestre, dacă o cere producătorul, pe o distanță verticală totală care să nu depășească 25 mm.

3.1.7.8. Dispozitivul de dejivrare al vehiculului trebuie reglat conform recomandărilor producătorului pentru temperatura de încercare.

3.1.6.9. Ștergătoarele de parbriz pot fi utilizate în timpul încercării, dar acest lucru trebuie făcut fără intervenție manuală, cu excepția acționării dispozitivelor de control din interiorul vehiculului.

3.1.7. La fiecare cinci minute de la începerea încercării, observatorul sau observatorii desenează zona dejivrată pe suprafața interioară a parbrizului.

3.1.8. La terminarea încercării, conturul zonei dejivrate desenat pe fața interioară a parbrizului conform cerințelor de la punctul 3.1.7 se copiază și se marchează în vederea identificării zonelor de vizibilitate A și B.

3.2.1. Înainte de plasarea vehiculului în camera de încercare, suprafața interioară și cea exterioară a parbrizului se degresează temeinic cu alcool metilic sau cu un agent de degresare echivalent. După uscare, se aplică o soluție de amoniac cu concentrația de maximum 2 % sau o soluție comercială de amoniac, fără adaos de substanțe de parfumare care creează dependență. Se lasă să se usuce suprafața, apoi se șterge cu o cârpă de bumbac uscată.

3.2.2. Încercarea se efectuează într-o cameră cu atmosferă controlată în care vehiculul poate intra complet și în care poate fi generată și menținută o temperatură de – 3 ± 1 °C pe toată durata încercării.

3.2.2.1. Temperatura camerei de încercare se măsoară la nivelul parbrizului într-un punct în care aceasta să nu fie influențată în mod semnificativ de căldura degajată de vehiculul supus încercării.

3.2.2.2. Componenta orizontală a vitezei aerului de răcire a camerei, măsurată imediat înaintea încercării, într-un punct situat în planul median al vehiculului la 300 mm în fața bazei parbrizului și la jumătatea distanței dintre baza parbrizului și latura de sus a acestuia, trebuie să fie cât mai mică posibil și, în orice caz, să nu depășească 8 km/h.

3.2.2.3. Dacă sunt montate pe vehicul, capota motorului, acoperișul, toate ușile, ferestrele și orificiile de aerisire, cu excepția celor de admisie și evacuare ale sistemului de încălzire și ventilație, trebuie să fie închise; pot fi deschise una sau două ferestre, de la începutul încercării de dezaburire, la solicitarea producătorului, pe o distanță verticală totală care să nu depășească 25 mm.

3.2.3. Aburul este produs cu ajutorul generatorului de abur descris la punctul 4. Generatorul conține apă suficientă pentru a genera cel puțin 70 ± 5 g/h de abur pentru fiecare loc pe scaun desemnat de producător, la o temperatură ambiantă de – 3 °C.

3.2.4. Suprafața interioară a parbrizului se curăță conform indicațiilor de la punctul 3.2.1 înainte de a introduce vehiculul în camera climatică. Temperatura ambiantă este apoi coborâtă și stabilizată la – 3 ± 1 °C. Vehiculul este oprit și se menține la temperatura de încercare timp de cel puțin 10 ore înainte de începerea încercării. Cu toate acestea, această perioadă de 10 ore poate fi redusă dacă este posibil să se verifice faptul că lichidul de răcire al motorului și lubrifiantul s-au stabilizat la temperatura de încercare specificată.

3.2.5. Generatorul de abur trebuie amplasat astfel încât orificiile sale de ieșire să fie în planul longitudinal median al vehiculului pe al doilea rând de scaune ale vehiculului. În mod normal, acesta trebuie așezat în spatele scaunelor din față. Dacă această amplasare nu este posibilă din cauza construcției interioare a vehiculului, generatorul poate fi plasat în fața spătarului, în poziția comodă cea mai apropiată de poziția indicată anterior.

3.2.6. După ce generatorul a funcționat cinci minute în interiorul vehiculului, unul sau doi observatori trebuie să intre rapid în vehicul, deschizând oricare dintre ușile de acces pe o durată totală care nu depășește 8 secunde și se așază pe scaunul (scaunele) din față, debitul generatorului fiind redus cu 70 ± 5 g/h pentru fiecare observator.

3.2.7. La un minut după ce observatorul (observatorii) a (au) intrat în vehicul, întrerupătorul principal al vehiculului se comută în poziția conectat și motorul poate fi pornit, dacă este necesar prin mijloace externe. Perioada de încercare începe imediat ce întrerupătorul principal al vehiculului a fost acționat.

3.2.7.1. Dacă vehiculul este prevăzut cu motor, acesta trebuie turat la o turație care să nu depășească 50 % din turația corespunzătoare puterii maxime a motorului. Cu toate acestea, dacă datorită unor strategii specifice de control al motoarelor, cum este, de exemplu, cazul vehiculelor echipate cu motoare electrice hibride, acest regim de funcționare nu poate fi practic realizat, se stabilește un scenariu realist care corespunde cazului cel mai defavorabil. Acest scenariu ia în considerare turațiile motorului, precum și faptul că, în condiții normale de conducere la o temperatură ambiantă de – 1 °C, motorul poate să nu funcționeze în mod continuu sau să fie chiar oprit. Dacă dispozitivul poate satisface cerințele de dezaburire fără ca motorul să fie pornit, atunci acesta nu trebuie pus în funcțiune deloc.

3.2.7.2. Dispozitivul de dezaburire al vehiculului trebuie reglat conform recomandărilor producătorului pentru temperatura de încercare.

3.2.7.3. Toate bateriile trebuie să fie complet încărcate la începutul încercării. Cu toate acestea, bateriile de înaltă tensiune ale vehiculelor cu grup propulsor electric trebuie încărcate > 60 %.

3.2.8. La terminarea încercării, conturul zonei de dezaburire se înregistrează, se copiază și se marchează în vederea identificării zonelor de vizibilitate A și B.

4.1. Generatorul de abur utilizat pentru încercare are următoarele caracteristici:

4.1.1. Rezervorul de apă are o capacitate de cel puțin 2,25 litri.

4.1.2. Pierderea de căldură la punctul de fierbere nu depășește 75 W la o temperatură ambiantă de – 3 ± 1 °C.

4.1.3. Ventilatorul are un debit de 0,07-0,10 m3/min la o presiune statică de 0,5 mbar.

4.1.4. Șase orificii de ieșire a aburului sunt amplasate în partea de sus a generatorului, egal distanțate pe circumferință (a se vedea figura 1).

4.1.5. Generatorul se etalonează la – 3 ± 1 °C, cu debitul reglat în tranșe de 70 ± 5 g/h, până la un maxim de n ori această valoare, unde n este numărul de locuri pe scaune specificat de producător.