EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 02014R0223-20200425

Consolidated text: Regulamentul (UE) nr. 223/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 martie 2014 privind Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane

ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2014/223/2020-04-25

02014R0223 — RO — 25.04.2020 — 002.001


Acest document are doar scop informativ și nu produce efecte juridice. Instituțiile Uniunii nu își asumă răspunderea pentru conținutul său. Versiunile autentice ale actelor relevante, inclusiv preambulul acestora, sunt cele publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și disponibile pe site-ul EUR-Lex. Aceste texte oficiale pot fi consultate accesând linkurile integrate în prezentul document.

►B

REGULAMENTUL (UE) NR. 223/2014 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI

din 11 martie 2014

privind Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane

(JO L 072 12.3.2014, p. 1)

Astfel cum a fost modificat prin:

 

 

Jurnalul Oficial

  NR.

Pagina

Data

►M1

REGULAMENTUL (UE, Euratom) 2018/1046 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 18 iulie 2018

  L 193

1

30.7.2018

►M2

REGULAMENTUL (UE) 2020/559 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 23 aprilie 2020

  L 130

7

24.4.2020




▼B

REGULAMENTUL (UE) NR. 223/2014 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI

din 11 martie 2014

privind Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane



TITLUL I

DISPOZIȚII GENERALE

Articolul 1

Obiect și obiectiv

Prin prezentul regulament se înființează Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane (denumit în continuare „fondul”) pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2014 și 31 decembrie 2020 și se stabilesc obiectivele fondului, domeniul de aplicare al sprijinului, resursele financiare disponibile și alocarea acestora pentru fiecare stat membru, precum și regulile necesare pentru a se asigura eficacitatea și eficiența fondului.

Articolul 2

Definiții

Se aplică următoarele definiții:

1. 

„asistență materială de bază” înseamnă bunuri de consum de bază cu o valoare limitată, pentru uzul personal al persoanelor celor mai defavorizate, de exemplu îmbrăcăminte, încălțăminte, articole de igienă, materiale școlare și saci de dormit;

2. 

„cele mai defavorizate persoane” înseamnă persoane fizice, care pot fi persoane individuale, familii, gospodării sau grupuri constituite din persoane, ale căror nevoi de asistență au fost stabilite în funcție de criterii obiective stabilite de către autoritățile naționale competente în consultare cu actorii din sector, evitând conflictele de interese, sau care sunt definite de organizațiile partenere și care sunt aprobate de către autoritățile naționale competente respective și care pot include elemente necesare pentru a ajunge la persoanele cele mai defavorizate din anumite zone geografice;

3. 

„organizații partenere” înseamnă organisme publice și/sau organizații nonprofit care livrează alimentele și/sau asistența materială de bază, atunci când este cazul, și oferă totodată măsuri auxiliare, direct sau prin intermediul altor organizații partenere, sau care au activități care vizează direct incluziunea socială a celor mai defavorizate persoane și ale căror operațiuni au fost selectate de către autoritatea de management în conformitate cu articolul 32 alineatul (3) litera (b);

4. 

„programe naționale” înseamnă orice program având, cel puțin parțial, aceleași obiective ca și fondul și care este implementat la nivel național, regional sau local de către organisme publice sau de către organizații non-profit;

5. 

„program operațional de ajutor alimentar și/sau asistență materială de bază” (menționat și ca „PO I”) înseamnă un program operațional care sprijină distribuirea de alimente și/sau asistență materială de bază pentru persoanele cele mai defavorizate, combinată, atunci când este cazul, cu măsuri auxiliare, care vizează reducerea excluziunii sociale a persoanelor celor mai defavorizate;

6. 

„program operațional pentru incluziunea socială a persoanelor celor mai defavorizate” (menționat și ca „OP II”) înseamnă un program operațional care susține activitățile care nu intră în categoria măsurilor active pe piața forței de muncă, constând în asistență nefinanciară, nematerială, care vizează incluziunea socială a persoanelor celor mai defavorizate;

7. 

„operațiune” înseamnă un proiect, un contract sau o acțiune selectată de autoritatea de management a programului operațional în cauză sau care intră în domeniul ei de responsabilitate și care contribuie la realizarea obiectivelor programului operațional corespunzător;

8. 

„operațiune finalizată” înseamnă o operațiune care a fost finalizată din punct de vedere material sau implementată integral și pentru care toate plățile aferente au fost efectuate de către beneficiari, iar sprijinul provenit din programul operațional corespunzător a fost plătit beneficiarilor;

9. 

„beneficiar” înseamnă un organism public sau privat responsabil de inițierea sau de inițierea și implementarea operațiunilor;

10. 

„destinatar final” înseamnă cea mai defavorizată sau cele mai defavorizate persoane care primesc asistența definită la articolul 4 din prezentul regulament;

11. 

„măsuri auxiliare” înseamnă activitățile prevăzute în plus față de distribuirea de alimente și/sau asistența materială de bază, cu scopul de a atenua excluziunea socială și/sau a rezolva urgențele sociale, într-o manieră mai autonomizantă și mai sustenabilă, de exemplu orientări cu privire la un regim alimentar echilibrat și sfaturi de gestionare a bugetului;

12. 

„cheltuieli publice” înseamnă contribuția publică la finanțarea operațiunilor a cărei sursă este bugetul autorităților publice naționale, regionale sau locale, din bugetul Uniunii reprezentat de fond, din bugetul organismelor publice sau din bugetul asociațiilor de autorități publice sau al oricărui organism de drept public în sensul articolului 1 alineatul (9) din Directiva 2004/18/CE a Parlamentului European și a Consiliului ( 1 );

13. 

„organism intermediar” înseamnă orice organism public sau privat care acționează sub responsabilitatea unei autorități de management sau de certificare sau care îndeplinește sarcini în numele unei astfel de autorități în raport cu operațiunile implementate de beneficiari;

14. 

„an contabil” înseamnă perioada de la 1 iulie până la 30 iunie, cu excepția primului an contabil al perioadei de programare, pentru care înseamnă perioada de la începutul datei de eligibilitate a cheltuielilor până la 30 iunie 2015. Ultimul an contabil se desfășoară între 1 iulie 2023 și 30 iunie 2024;

15. 

„an financiar” înseamnă perioada de la 1 ianuarie la 31 decembrie.

16. 

„neregulă” înseamnă orice încălcare a dreptului Uniunii sau a dreptului național în legătură cu aplicarea sa care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic implicat în implementarea Fondului, care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului Uniunii prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului Uniunii;

17. 

„operator economic” înseamnă orice persoană fizică sau juridică sau o altă entitate care participă la implementarea asistenței din Fondului, cu excepția unui stat membru care își exercită prerogativele în calitate de autoritate publică;

18. 

„neregulă sistemică” înseamnă orice neregulă, care poate avea o natură recurentă, cu o probabilitate ridicată de apariție în tipuri de operațiuni similare, care decurge dintr-o deficiență semnificativă în funcționarea eficace a sistemelor de gestiune și control, inclusiv din neinstituirea unor proceduri adecvate în conformitate cu prezentul regulament;

19. 

„deficiențe grave care afectează buna funcționare a unui sistem de gestiune și control” înseamnă deficiențe care impun îmbunătățiri substanțiale ale sistemului, care expun Fondul unui risc important de nereguli sistemice și a căror existență este incompatibilă cu un aviz de audit fără rezerve privind funcționarea sistemului de gestiune și control.

Articolul 3

Obiective

(1)  Fondul promovează coeziunea socială, stimulează incluziunea socială și își aduce astfel aportul, în cele din urmă, la realizarea scopului combaterii pauperității în Uniune, contribuind la atingerea obiectivului de reducere cu cel puțin 20 de milioane a numărului de persoane expuse riscului de sărăcie și de excluziune socială, în conformitate cu Strategia Europa 2020, completând totodată acțiunile fondurilor structurale. Fondul contribuie la realizarea obiectivului specific de a atenua cele mai grave forme de sărăcie prin furnizarea de asistență nefinanciară celor mai defavorizate persoane reprezentând alimente și/sau asistență materială de bază și activități de incluziune socială care urmăresc integrarea socială a celor mai defavorizate persoane.

Acest obiectiv și rezultatele implementării Fondului se evaluează calitativ și cantitativ.

(2)  Fondul completează politicile naționale sustenabile de eradicare a sărăciei și de incluziune socială, care rămân de responsabilitatea statelor membre.

Articolul 4

Domeniul de aplicare al sprijinului

(1)  Fondul sprijină programe naționale prin care produse alimentare și/sau asistență materială de bază sunt distribuite celor mai defavorizate persoane prin intermediul organizațiilor partenere selectate de statele membre.

Pentru a spori și diversifica aprovizionarea cu alimente pentru persoanele cele mai defavorizate, precum și a reduce și împiedica risipa de alimente, Fondul poate sprijini activitățile legate de colectarea, transportul, depozitarea și distribuirea donațiilor de produse alimentare.

Fondul poate, de asemenea, sprijini măsuri auxiliare, completând furnizarea de alimente și/sau de asistență materială de bază.

(2)  Fondul sprijină activitățile ce contribuie la incluziunea socială a celor mai defavorizate persoane.

(3)  Fondul promovează, la nivelul Uniunii, învățarea reciprocă, colaborarea în rețea și difuzarea bunelor practici în domeniul asistenței nefinanciare acordate celor mai defavorizate persoane.

Articolul 5

Principii

(1)  Partea din bugetul Uniunii alocată fondului este implementată în cadrul gestiunii partajate între statele membre și Comisie, în conformitate cu articolul 58 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul financiar, cu excepția asistenței tehnice acordate la inițiativa Comisiei, care este implementată în cadrul gestiunii directe în conformitate cu articolul 58 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul financiar.

(2)  Comisia și statele membre se asigură, ținând seama de contextul specific al fiecărui stat membru, că sprijinul acordat din fond este în acord cu politicile și prioritățile pertinente ale Uniunii și este complementar altor instrumente ale Uniunii.

(3)  Sprijinul acordat din fond este implementat de Comisie în strânsă cooperare cu statele membre, în conformitate cu principiul subsidiarității.

(4)  Statele membre și organismele desemnate de ele în scopul respectiv sunt responsabile de implementarea programelor operaționale și de îndeplinirea sarcinilor lor în temeiul prezentului regulament în conformitate cu cadrul instituțional, juridic și financiar al statului membru și sub rezerva conformării la dispozițiile prezentului regulament.

(5)  Măsurile pentru implementarea și utilizarea fondului, în special resursele financiare și administrative necesare pentru raportare, evaluare, management și control, țin cont de principiul proporționalității având în vedere nivelul sprijinului alocat și capacitățile administrative ale organizațiilor care funcționează în principal grație benevolilor.

(6)  În conformitate cu responsabilitățile lor respective, și pentru a evita dubla finanțare, Comisia și statele membre asigură coordonarea cu FSE, precum și cu alte politici, strategii și instrumente pertinente ale Uniunii, în special cu inițiativele Uniunii în domeniul sănătății publice și al combaterii risipei de alimente.

(7)  Comisia, statele membre și beneficiarii aplică principiul bunei gestiuni financiare în conformitate cu articolul 30 din Regulamentul financiar.

(8)  Comisia și statele membre asigură eficacitatea fondului, în special prin monitorizare, raportare și evaluare.

(9)  Statele membre și Comisia garantează că programele operaționale sunt pregătite, programate, implementate, monitorizate și evaluate cu respectarea principiului parteneriatului atunci când desfășoară consultări cu părțile interesate pertinente conform prezentului regulament.

(10)  Comisia și statele membre iau măsuri pentru a garanta eficacitatea fondului și își îndeplinesc rolurile în legătură cu fondul, urmărind reducerea sarcinii administrative a beneficiarilor;

(11)  Comisia și statele membre asigură luarea în considerare și promovarea egalității între femei și bărbați și a integrării perspectivei de gen în cursul diferitelor etape de pregătire, de programare, de gestionare și implementare, de monitorizare și de evaluare a fondului, precum și în campaniile de informare și de sensibilizare și în schimburile de bune practici. Comisia și statele membre folosesc date defalcate pe sexe acolo unde există posibilitatea.

Comisia și statele membre iau măsurile adecvate pentru prevenirea oricărei discriminări bazate pe sex, rasă sau origine etnică, religie sau credință, handicap, vârstă sau orientare sexuală, în cadrul obținerii accesului la fond și la programele și operațiunile sprijinite de acesta.

(12)  Operațiunile sprijinite de fond sunt conforme cu legislația Uniunii și cu legislația națională care vizează punerea sa în aplicare (denumite în continuare „dreptul aplicabil al Uniunii și legislația națională aplicabilă”). În special, fondul poate fi utilizat pentru a sprijini numai distribuirea de alimente sau bunuri care sunt în conformitate cu dreptul Uniunii în materia siguranței produselor de consum.

(13)  Statele membre și beneficiarii selectează produsele alimentare și/sau asistența materială de bază pe baza unor criterii obiective legate de nevoile celor mai defavorizate persoane. Criteriile de selecție pentru produsele alimentare și, dacă e cazul, pentru bunuri, iau în considerare și aspectele de climă și mediu, în special pentru a se reduce risipa de alimente. După caz, selectarea tipului de produse alimentare ce urmează a fi distribuite se efectuează în urma studierii contribuției acesteia la alimentația echilibrată a persoanelor cel mai defavorizate.

(14)  Comisia și statele membre se asigură că ajutorul acordat în cadrul acestui fond respectă demnitatea celor mai defavorizate persoane.



TITLUL II

RESURSE ȘI PROGRAMARE

Articolul 6

Resursele globale

(1)  Resursele disponibile pentru fond din angajamentul bugetar pentru perioada 2014 - 2020 sunt de 3 395 684 880  EUR, la prețurile din 2011, în conformitate cu defalcarea anuală prezentată în anexa II.

(2)  Alocarea din fond pentru perioada 2014 - 2020 pentru fiecare stat membru este stabilită la anexa III. Cuantumul minim pentru fiecare stat membru este de 3 500 000  EUR pentru întreaga perioadă.

(3)  În scopul programării și al includerii ulterioare în bugetul general al Uniunii, valoarea resurselor se indexează cu 2 % pe an.

(4)  La inițiativa Comisiei, 0,35 % din resursele globale se alocă asistenței tehnice.

Articolul 7

Programele operaționale

(1)  Fiecare stat membru transmite Comisiei, în termen de șase luni de la intrarea în vigoare a prezentului regulament, un PO I și/sau un PO II care vizează perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2014 și 31 decembrie 2020.

(2)  Un PO I stabilește:

(a) 

identificarea tipului sau a tipurilor de deprivare materială vizate în cadrul programului operațional și motivarea selectării realizate, precum și o descriere, pentru fiecare tip de deprivare materială vizată, a caracteristicilor principale ale distribuirii de alimente și/sau de asistență materială de bază, precum și, după caz, măsurile auxiliare oferite, având în vedere rezultatele evaluării ex ante efectuate în conformitate cu articolul 16;

(b) 

o descriere a programului sau a programelor naționale corespunzătoare pentru fiecare tip de deprivare materială;

(c) 

o descriere a mecanismului de stabilire a criteriilor de eligibilitate a celor mai defavorizate persoane, diferențiate, dacă este necesar, în funcție de tipul de deprivare materială;

(d) 

criteriile de selectare a operațiunilor și o descriere a mecanismului de selectare, diferențiate, dacă este necesar, în funcție de tipul de deprivare materială abordată;

(e) 

criteriile de selectare a organizațiilor partenere, diferențiate, dacă este necesar, în funcție de tipul de deprivare materială vizată;

(f) 

o descriere a mecanismului utilizat pentru a asigura complementaritatea cu FSE;

(g) 

un plan de finanțare care să cuprindă un tabel în care este specificat, pentru întreaga perioadă de programare, suma totală preconizată a fi acordată ca sprijin din programul operațional, defalcată în mod indicativ pe tipuri de deprivare materială vizată, precum și măsurile auxiliare aferente.

(3)  Un PO II stabilește:

(a) 

o strategie privind contribuția programului la promovarea coeziunii sociale și a reducerii sărăciei în conformitate cu Strategia Europa 2020, incluzând o justificare pentru stabilirea priorității în materie de asistență;

(b) 

obiectivele specifice ale programului operațional bazate pe identificarea nevoilor de la nivel național, având în vedere rezultatele evaluării ex ante efectuate în conformitate cu articolul 16. Evaluarea ex ante este transmisă Comisiei în același timp cu programul operațional;

(c) 

un plan de finanțare care cuprinde un tabel în care este specificat, pentru întreaga perioadă de programare, suma totală preconizată a fi alocată ca sprijin din programul operațional, defalcată în mod indicativ pe tipuri de acțiune.

(d) 

identificarea persoanelor cel mai defavorizate care trebuie vizate;

(e) 

indicatorii financiari referitori la cheltuielile aferente alocate;

(f) 

rezultatele scontate pentru obiectivele specifice, realizările aferente specifice programului și indicatorii în materie de rezultate cu un nivel de referință și valori - țintă;

(g) 

o descriere a tipurilor și exemplelor de acțiuni ce urmează a fi sprijinite și contribuția lor preconizată la obiectivele specifice menționate la litera (b), inclusiv principiile directoare pentru selectarea operațiunilor și, după caz, identificarea tipurilor de beneficiari;

(h) 

o descriere a mecanismului utilizat pentru a asigura complementaritatea cu FSE și a preveni suprapunerile și dublele finanțări ale operațiunilor.

(4)  De asemenea, fiecare program operațional stabilește:

(a) 

identificarea autorității de management, a autorității de certificare dacă este cazul, a autorității de audit și a organismului către care se vor face plățile de către Comisie, precum și o descriere a procedurii de monitorizare;

(b) 

o descriere a măsurilor luate pentru a implica toate părțile interesate pertinente, precum și, după caz, autoritățile publice regionale și locale competente și alte autorități publice în pregătirea programului operațional;

(c) 

o descriere a utilizării planificate a asistenței tehnice în conformitate cu articolul 27 alineatul (4), care include acțiuni de consolidare a capacității administrative a beneficiarilor în ceea ce privește implementarea programului operațional;

(d) 

un plan de finanțare care cuprinde un tabel în care este specificat pentru fiecare an, în conformitate cu articolul 20, sumele preconizate a fi acordate din fond și nivelul cofinanțării în conformitate cu articolul 20.

Organizațiile partenere menționate la articolul 7 alineatul (2) litera (e) care livrează în mod direct alimente și/sau asistență materială de bază, întreprind ele însele sau în cooperare cu alte organizații activități care constau, după caz, în reorientarea către serviciile competente și care completează furnizarea de asistență materială, vizând incluziunea socială a celor mai defavorizate persoane, indiferent dacă aceste activități sunt sprijinite sau nu din fond. Totuși, astfel de măsuri auxiliare nu sunt obligatorii în cazurile în care alimentele și/sau asistența materială de bază sunt furnizate numai copiilor cel mai defavorizați aflați în centre pentru îngrijirea copiilor sau alte infrastructuri comparabile.

(5)  Statele membre sau orice autoritate desemnată de acestea întocmesc programe operaționale. Acestea cooperează cu toate părțile interesate pertinente precum și, după caz, autoritățile publice regionale și locale competente sau cu alte autorități publice. Statele membre se asigură că programele operaționale sunt strâns legate de politicile naționale de incluziune socială.

(6)  Statele membre elaborează proiectele lor de programe operaționale în conformitate cu modelele prezentate în anexa I, după caz.

Articolul 8

Adoptarea programelor operaționale

(1)  Comisia evaluează coerența fiecărui program operațional cu prezentul regulament și contribuția sa la obiectivele fondului, luând în considerare evaluarea ex ante efectuată în conformitate cu articolul 16. Comisia se asigură că nu există nicio suprapunere cu un alt program operațional finanțat din FSE în statul membru.

(2)  Comisia poate formula observații în termen de trei luni de la data transmiterii programului operațional. Statul membru furnizează Comisiei toate informațiile suplimentare necesare și, dacă este cazul, revizuiește programul operațional propus.

(3)  Cu condiția ca orice observații formulate de Comisie în conformitate cu alineatul (2) să fi fost luate în considerare în mod adecvat, Comisia, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, aprobă fiecare program operațional în termen de cel mult șase luni de la transmiterea de către statul membru.

Articolul 9

Modificări ale programelor operaționale

(1)  Un stat membru poate transmite o cerere de modificare a unui program operațional. Cererea este însoțită de programul operațional revizuit și de justificarea modificării.

(2)  Comisia evaluează informațiile furnizate în conformitate cu alineatul (1), ținând cont de justificarea oferită de statul membru. Comisia poate formula observații, iar statul membru furnizează Comisiei toate informațiile suplimentare necesare.

(3)  Comisia, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, aprobă modificarea programului operațional în termen de cel mult patru luni de la transmiterea sa de către statul membru, cu condiția ca orice observații făcute de Comisie să fi fost luate în considerare în mod adecvat.

▼M2

(4)  Alineatele (1), (2) și (3) nu se aplică în vederea modificării elementelor unui program operațional care intră sub incidența subsecțiunilor 3.5 și 3.6 și, respectiv, a secțiunii 4 din modelele pentru programul operațional prevăzute în anexa I sau a elementelor prevăzute la articolul 7 alineatul (2) literele (a)-(e) și (g), în cazul în care acestea sunt modificate ca urmare a răspunsului la situația de criză cauzată de epidemia de COVID-19.

▼M1

Un stat membru notifică Comisiei orice decizie de modificare a elementelor menționate la primul paragraf în termen de o lună de la data adoptării deciziei respective. În decizie se precizează data intrării sale în vigoare, care nu poate fi anterioară datei adoptării.

▼B

Articolul 10

Schimbul de bune practici

Comisia facilitează, inclusiv prin intermediul unei adrese de internet, schimbul de experiență, consolidarea capacităților și colaborarea în rețea, precum și difuzarea rezultatelor relevante în domeniul asistenței nefinanciare acordate celor mai defavorizate persoane.

Pot fi incluse, de asemenea, organizații pertinente care nu folosesc fondul.

În plus, Comisia se consultă, cel puțin o dată pe an, cu organizațiile care reprezintă organizațiile partenere la nivelul Uniunii în ceea ce privește implementarea sprijinului acordat din fond și prezintă ulterior unei astfel de consultări, în timp util, informări pe această temă Parlamentului European și Consiliului.

Comisia facilitează, de asemenea, difuzarea online a rezultatelor, rapoartelor și informațiilor pertinente referitoare la fond.



TITLUL III

MONITORIZAREA ȘI EVALUAREA, INFORMAREA ȘI COMUNICAREA

Articolul 11

Comitetul de monitorizare pentru un PO II

(1)  În termen de trei luni de la data notificării statului membru privind decizia de adoptare a unui PO II, acesta instituie sau desemnează, în conformitate cu propriul cadru instituțional, juridic și financiar, un comitet de monitorizare a punerii în aplicare a programului, în acord cu autoritatea de management.

(2)  Fiecare comitet de monitorizare stabilește și adoptă propriul regulament de procedură în conformitate cu cadrul instituțional, juridic și financiar al statului membru în cauză.

(3)  Componența comitetului de monitorizare este decisă de statul membru, cu condiția ca comitetul de monitorizare să fie compus din reprezentanți ai autorităților competente ale statului membru și ai organismelor intermediare și din reprezentanți ai tuturor părților interesate pertinente, precum și, după caz, din reprezentanți ai autorităților publice regionale și locale competente și ai altor autorități publice. Reprezentanții autorităților publice regionale și locale competente și ai altor autorități publice, precum și părțile interesante pertinente sunt delegați să facă parte din comitetul de monitorizare de către organizația respectivă prin intermediul unui proces transparent. Fiecare membru al comitetului de monitorizare poate avea drept de vot. Lista membrilor comitetului de monitorizare se publică.

(4)  Comisia participă la lucrările comitetului de monitorizare cu titlu consultativ.

(5)  Comitetul de monitorizare este prezidat de un reprezentant al statului membru sau al autorității de management.

Articolul 12

Atribuțiile comitetului de monitorizare pentru un PO II

(1)  Comitetul de monitorizare se reunește cel puțin o dată pe an și examinează punerea în aplicare a programului și progresele înregistrate în îndeplinirea obiectivelor specifice ale acestuia. În acest scop, comitetul ia în considerare datele financiare, indicatorii comuni și specifici fiecărui program, inclusiv modificările cu privire la valoarea indicatorilor de rezultat și progresele în vederea atingerii valorilor-țintă cuantificate și, după caz, rezultatele analizelor calitative.

(2)  Comitetul de monitorizare examinează toate aspectele care afectează evoluția programului. Aceasta examinează în special:

(a) 

progresele înregistrate cu privire la atingerea obiectivelor specifice ale programului operațional pe baza documentelor prezentate de autoritatea de management, inclusiv a constatărilor evaluărilor;

(b) 

punerea în aplicare a măsurilor în materie de informare și comunicare;

(c) 

acțiuni ce iau în considerare și promovează egalitatea dintre bărbați și femei, egalitatea de șanse și nediscriminarea.

(3)  Comitetul de monitorizare examinează și aprobă:

(a) 

metodologia și criteriile de selectare a operațiunilor în conformitate cu principiile directoare menționate la articolul 7 alineatul (3) litera (f);

(b) 

rapoartele de implementare anuale și finale;

(c) 

orice propunere înaintată de autoritatea de management pentru o modificare a programului operațional.

(4)  Comitetul de monitorizare poate prezenta observații autorității de management în ceea ce privește punerea în aplicare a programului și evaluarea acestuia.

Comitetul monitorizează acțiunile întreprinse ca urmare a observațiilor sale.

Articolul 13

Rapoarte și indicatori de implementare

(1)  Din 2015 până în 2023, statele membre transmit Comisiei, până la data de 30 iunie a fiecărui an, un raport anual de implementare a programului operațional pus în aplicare în anul financiar precedent.

▼M2

Prin derogare de la primul paragraf, termenul pentru transmiterea raportului anual de implementare pentru anul 2019 este 30 septembrie 2020.

▼B

(2)  Statele membre elaborează proiectul de raport anual de implementare în conformitate cu actul delegat menționat la alineatul (6), inclusiv lista indicatorilor comuni, iar în cazul programelor operaționale de incluziune socială, lista indicatorilor specifici programului.

Statele membre consultă părțile interesate relevante, evitându-se conflictele de interese, cu privire la rapoartele de implementare ale PO I. Un rezumat al observațiilor al acestor părți interesate relevante se anexează la raport.

(3)  Rapoartele anuale de implementare sunt admisibile în cazul în care conțin toate informațiile necesare în conformitate cu actul delegat menționat la alineatul (6). Comisia informează statul membru în cauză în termen de 15 zile lucrătoare de la data primirii raportului anual de implementare în cazul în care acesta nu este admisibil. În cazul în care Comisia nu a informat statul membru în termenul stabilit, raportul este considerat admisibil.

(4)  Comisia examinează raportul anual de implementare și transmite observațiile sale statului membru în termen de două luni de la primirea lui.

În cazul în care Comisia nu transmite observații statului membru în acest termen, rapoartele sunt considerate acceptate.

(5)  Până la 30 septembrie 2024, statul membru transmite un raport final de implementare a programului operațional.

Statele membre elaborează proiectul de raport final de implementare în conformitate cu actele delegate menționat la alineatul (6).

Comisia examinează raportul final de implementare și transmite statului membru observațiile sale în termen de cinci luni de la primirea raportului final.

În cazul în care Comisia nu transmite observații statului membru în acest termen, rapoartele sunt considerate a fi fost acceptate.

(6)  Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 62 ce stabilesc conținutul rapoartelor anuale și finale de implementare, inclusiv lista indicatorilor comuni, înainte de 17 iulie 2014.

(7)  Comisia poate transmite observații unui stat membru cu privire la implementarea programului operațional. Autoritatea de management informează Comisia în termen de trei luni în legătură cu măsurile corective luate.

(8)  Autoritatea de management publică un rezumat al conținutului fiecărui raport anual de implementare, precum și al celui final.

(9)  Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului, în timp util, un rezumat al rapoartelor anuale de implementare și rapoartele finale de implementare.

(10)  Procedura privind rapoartele de implementare nu este excesivă comparativ cu resursele alocate și cu natura sprijinului și nu creează sarcini administrative inutile.

Articolul 14

Reuniuni de examinare

(1)  Comisia și statele membre se reunesc anual din 2014 până în 2023, cu excepția cazului în care s-a convenit altfel, pentru a examina progresele înregistrate în implementarea programului operațional, ținând cont de raportul de implementare și de observațiile Comisiei la care se face referire la articolul 13 alineatul (7), dacă este cazul.

(2)  Reuniunea de examinare este prezidată de Comisie. Părțile interesate pertinente sunt invitate să participe la reuniunile de examinare ale PO I, cu excepția părților la respectiva reuniune atunci când participarea acestora ar da naștere la conflicte de interese sau la o încălcare a confidențialității legate de chestiunile referitoare la audit.

(3)  Statul membru se asigură că, în urma reuniunii de examinare, toate observațiile Comisiei sunt luate în considerare în mod corespunzător și menționează aceste observații în cadrul raportului de punere în aplicare aferent anului financiar următor sau, după caz, anilor financiari următori.

Articolul 15

Dispoziții generale privind evaluarea

(1)  Statele membre pun la dispoziție resursele necesare pentru efectuarea evaluărilor și asigură instituirea de proceduri pentru generarea și colectarea datelor necesare pentru evaluări, inclusiv a datelor privind indicatorii comuni menționați la articolul 13.

(2)  Evaluările sunt efectuate de către experți independenți din punct de vedere funcțional de autoritățile responsabile pentru implementarea programului operațional. Toate evaluările se publică în întregime, însă nu cuprind în niciun caz informații privind identitatea beneficiarilor finali.

(3)  Evaluările nu sunt excesive comparativ cu resursele alocate și cu natura sprijinului și nu creează sarcini administrative inutile.

Articolul 16

Evaluarea ex ante

(1)  Statele membre efectuează o evaluare ex ante a fiecărui program operațional.

(2)  Evaluarea ex ante se efectuează sub responsabilitatea autorității responsabile de pregătirea programului operațional. Ea este transmisă Comisiei concomitent cu programul operațional, împreună cu un rezumat.

(3)  Evaluările ex ante a PO I analizează următoarele elemente:

(a) 

contribuția la obiectivul Uniunii de a reduce cu cel puțin 20 de milioane numărul persoanelor care trăiesc în sărăcie sau expuse riscului de sărăcie și de excluziune socială până în 2020, având în vedere tipul selectat de deprivare materială care este vizat, ținând cont de circumstanțele naționale în materie de sărăcie, excluziune socială și deprivare materială;

(b) 

coerența internă a programului operațional propus și relația sa cu alte instrumente financiare relevante;

(c) 

coerența alocării resurselor bugetare cu obiectivele programului operațional;

(d) 

contribuția rezultatelor preconizate la rezultate și, astfel, la obiectivele fondului;

(e) 

implicarea părților interesate relevante;

(f) 

adecvarea procedurilor de monitorizare a programului operațional și de colectare a datelor necesare pentru realizarea evaluărilor.

(4)  Evaluările ex ante a PO II analizează următoarele elemente:

(a) 

contribuția adusă la promovarea coeziunii sociale și a reducerii sărăciei în conformitate cu Strategia 2020, ținând seama de nevoile de la nivel național;

(b) 

coerența internă a programului operațional propus și relația sa cu alte instrumente pertinente, în special FSE;

(c) 

coerența alocării resurselor bugetare cu obiectivele programului;

(d) 

pertinența și claritatea indicatorilor specifici propuși ai programelor;

(e) 

modul în care realizările estimate vor contribui la rezultate;

(f) 

caracterul realist sau nu al valorilor-țintă cuantificate ale indicatorilor, având în vedere sprijinul preconizat din partea fondului;

(g) 

motivarea formei de sprijin propuse;

(h) 

adecvarea resurselor umane și a capacității administrative pentru gestionarea programului;

(i) 

adecvarea procedurilor de monitorizare a programului și de colectare a datelor necesare pentru realizarea evaluărilor;

(j) 

adecvarea măsurilor planificate pentru promovarea egalității de șanse între bărbați și femei și prevenirea oricărei discriminări.

Articolul 17

Evaluarea în timpul perioadei de programare

(1)  Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului o evaluare a fondului la jumătatea perioadei până la 31 decembrie 2018.

(2)  Comisia poate evalua programele operaționale din proprie inițiativă.

(3)  În cursul perioadei de programare, autoritatea de management a unui PO I poate evalua eficacitatea și eficiența programului operațional.

(4)  Autoritatea de management a unui PO I efectuează un studiu structurat privind destinatarii finali în 2017 și în 2022, în conformitate cu modelul adoptat de Comisie. Comisia adoptă acte de punere în aplicare prin care stabilește modelul, după ce a purtat consultări cu părțile interesate pertinente. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura consultativă menționată la articolul 63 alineatul (2).

(5)  Autoritatea de management a unui PO II efectuează cel puțin o evaluare înainte de 31 decembrie 2022. Evaluarea apreciază eficacitatea, eficiența și impactul operațiunilor sprijinite. Se asigură luarea unor măsuri ulterioare adecvate.

Articolul 18

Evaluarea ex post

La inițiativa sa și în strânsă cooperare cu statele membre, Comisia efectuează, în colaborare cu experți externi, o evaluare ex post, pentru a evalua eficacitatea și eficiența fondului, precum și sustenabilitatea rezultatelor obținute, precum și pentru a măsura valoarea adăugată a fondului. Evaluarea ex post se finalizează până la 31 decembrie 2024.

Articolul 19

Informare și comunicare

(1)  Comisia și statele membre furnizează informații cu privire la fond și promovează acțiunile sprijinite prin intermediul acestuia. Informațiile sunt adresate îndeosebi celor mai defavorizate persoane, precum și publicului larg și mass-mediei. Ele evidențiază rolul Uniunii și asigură vizibilitatea contribuției acordate din fond, precum și a contribuției statelor membre și organizațiilor partenere cu privire la obiectivele în materie de coeziune socială ale Uniunii, fără a stigmatiza beneficiarii finali.

(2)  În vederea asigurării transparenței în sprijinul fondului, autoritatea de management elaborează o listă de operațiuni sprijinite prin intermediul fondului, în format Excel, care să permită sortarea, căutarea, extragerea, compararea și publicarea cu ușurință a datelor pe internet. Lista operațiunilor include cel puțin următoarele informații:

(a) 

numele și adresa beneficiarului;

(b) 

cuantumul alocat beneficiarului din fondurile Uniunii;

(c) 

în cazul unui PO I, tipul de deprivare materială vizat.

Autoritatea de management actualizează lista de operațiuni cel puțin la fiecare 12 luni.

(3)  Pe parcursul implementării unei operațiuni, beneficiarii și organizațiile partenere informează publicul cu privire la sprijinul obținut din fond prin expunerea fie cel puțin a unui afiș cu informații despre operațiune (dimensiune minimă A3), inclusiv despre sprijinul financiar din partea Uniunii, fie a unei embleme de mărime rezonabilă a Uniunii, într-un loc ușor vizibil publicului. Această cerință se îndeplinește, fără a stigmatiza destinatarii finali, în fiecare loc de furnizare a PO I și/sau a PO II, cu excepția cazului în care nu este posibil din cauza circumstanțelor distribuirii.

Beneficiarii și organizațiile partenere care au site-uri internet realizează și o scurtă descriere a operațiunii pe site-urile lor, inclusiv scopurile și rezultatele sale, evidențiind sprijinul financiar din partea Uniunii.

(4)  Toate măsurile de informare și comunicare întreprinse de beneficiar și de organizațiile partenere fac cunoscut sprijinul acordat operațiunii din fond, prin afișarea emblemei Uniunii împreună cu o mențiune referitoare la Uniune și la fond.

(5)  Autoritatea de management informează beneficiarii despre publicarea listei de operațiuni în conformitate cu alineatul (2). Autoritatea de management furnizează instrumente de informare și comunicare, inclusiv modele în format electronic, pentru a ajuta beneficiarii și organizațiile partenere să își îndeplinească obligațiile ce le revin în conformitate cu alineatul (3).

(6)  în cazul unui PO II:

(a) 

statul membru sau autoritatea de management sunt responsabile de organizarea:

(i) 

unei activități majore de informare pentru a mediatiza lansarea programului operațional; și

(ii) 

cel puțin a unei activități majore de informare anual pentru a promova oportunitățile de finanțare și strategiile urmărite și/sau pentru a prezenta realizările programului operațional, inclusiv, după caz, exemple de operațiuni;

(b) 

în cursul implementării unei operațiuni, beneficiarul informează publicul cu privire la sprijinul obținut din partea fondului asigurându-se de faptul că cei care participă la operațiune au fost informați cu privire la sprijinul din partea fondului;

(c) 

orice document, inclusiv orice listă de prezență sau orice alt certificat referitor la o operațiune, include o declarație cu privire la faptul că programul operațional a fost sprijinit de fond;

(d) 

autoritatea de management se asigură că beneficiarii potențiali au acces la informațiile pertinente cu privire la oportunitățile de finanțare, lansarea cererilor de candidatură și a condițiilor aferente și criteriile de selectare a operațiunilor ce urmează a fi sprijinite;

(7)  La prelucrarea datelor cu caracter personal în temeiul articolelor 15-19 din prezentul regulament, autoritatea de management, precum și beneficiarii și organizațiile partenere, respectă dispozițiile Directivei 95/46/CE.



TITLUL IV

SPRIJINUL FINANCIAR ACORDAT DIN FOND

Articolul 20

Cofinanțarea

(1)  Rata de cofinanțare la nivelul programului operațional se ridică la 85 % din cheltuielile publice eligibile. Ea poate fi majorată în cazurile descrise la articolul 21 alineatul (1). Fiecare stat membru este liber să sprijine inițiativele fondului cu fonduri naționale suplimentare.

▼M2

(1a)  Prin derogare de la alineatul (1), la solicitarea unui stat membru, se poate aplica o rată de cofinanțare de 100 % cheltuielilor publice declarate în cererile de plată în cursul anului contabil care începe la 1 iulie 2020 și se încheie la 30 iunie 2021.

Cererile de modificare a ratei de cofinanțare se depun în conformitate cu procedura de modificare a programelor operaționale prevăzută la articolul 9 și sunt însoțite de un program revizuit. Rata de cofinanțare de 100 % se aplică numai dacă modificarea relevantă a programului operațional este aprobată de Comisie înainte de depunerea cererii finale de plată intermediară în conformitate cu articolul 45 alineatul (2).

Înainte de a depune prima cerere de plată pentru anul contabil care începe la 1 iulie 2021, statele membre notifică tabelul menționat în secțiunea 5.1 din modelele pentru programul operațional prevăzute în anexa I, confirmând rata de cofinanțare care a fost aplicabilă în cursul anului contabil care se încheie la 30 iunie 2020.

▼B

(2)  Decizia Comisiei de adoptare a unui program operațional stabilește rata de cofinanțare aplicabilă programului operațional și valoarea maximă a sprijinului acordat din fond.

(3)  Măsurile de asistență tehnică implementate la inițiativa sau în numele Comisiei pot fi finanțate la rata de 100 %.

Articolul 21

Creșterea plăților către statele membre cu dificultăți bugetare temporare

(1)  La cererea unui stat membru, plățile intermediare și plățile soldului final pot fi crescute cu 10 puncte procentuale peste rata de cofinanțare aplicabilă programului operațional. Rata de cofinanțare crescută, care nu poate depăși 100 %, se aplică cererilor de plată referitoare la perioada contabilă în care statul membru a transmis cererea sa și la perioadele contabile ulterioare în care statul membru îndeplinește una dintre următoarele condiții:

(a) 

în cazul în care statul membru în cauză a adoptat moneda euro, el primește asistență macrofinanciară din partea Uniunii, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 407/2010 al Consiliului ( 2 );

(b) 

în cazul în care statul membru în cauză nu a adoptat moneda euro, el primește asistență financiară pe termen mediu, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 332/2002 al Consiliului ( 3 );

(c) 

asistența financiară îi este pusă la dispoziție în conformitate cu Tratatul privind Mecanismul european de stabilitate.

(2)  În pofida alineatului (1), sprijinul Uniunii realizat prin intermediul plăților intermediare și al plăților soldului final nu este mai mare decât sprijinul public și decât valoarea maximă a sprijinului acordat din fond, astfel cum este menționat în decizia Comisiei de aprobare a programului operațional.

Articolul 22

Perioada de eligibilitate

(1)  Prezentul articol nu aduce atingere regulilor de eligibilitate a asistenței tehnice acordate la inițiativa Comisiei astfel cum se menționează la articolul 27.

(2)  Cheltuielile sunt eligibile pentru a beneficia de sprijin din programul operațional dacă au fost angajate și plătite de un beneficiar între 1 decembrie 2013 și 31 decembrie 2023.

(3)  Operațiunile nu se selectează pentru a beneficia de sprijin dintr-un program operațional în cazul în care au fost încheiate din punct de vedere material sau au fost implementate integral înainte ca cererea de finanțare în cadrul programului operațional să fie depusă de către beneficiar la autoritatea de management, indiferent dacă toate plățile relevante au fost realizate de către beneficiar.

(4)  În cazul modificării unui program operațional, cheltuielile care devin eligibile în urma modificării programului operațional sunt eligibile numai de la data transmiterii cererii de modificare de către statul membru către Comisie.

▼M2

Prin derogare de la primul paragraf, cheltuielile aferente operațiunilor de sprijinire a capacității de răspuns la situații de criză pentru abordarea epidemiei de COVID-19 sunt eligibile de la 1 februarie 2020.

▼B

Articolul 23

Eligibilitatea operațiunilor

(1)  Operațiunile care beneficiază de sprijin dintr-un program operațional se desfășoară în statul membru vizat de programul operațional.

(2)  Operațiunile pot beneficia de sprijin dintr-un program operațional cu condiția ca ele să fi fost selectate în conformitate cu o procedură corectă și transparentă și pe baza oricăruia dintre criteriile menționate în programul operațional sau aprobate de comitetul de monitorizare, după caz.

(3)  Criteriile de selecție și lista operațiunilor selectate pentru a fi sprijinite dintr-un PO II se comunică după adoptare comitetelor de monitorizare ale programelor operaționale cofinanțate de FSE.

(4)  Alimentele și/sau asistența materială de bază destinate celor mai defavorizate persoane pot fi achiziționate chiar de organizațiile partenere.

Alimentele și/sau asistența materială de bază destinate persoanelor cel mai defavorizate pot fi achiziționate și de către un organism public și pot fi puse la dispoziția organizațiilor partenere în mod gratuit. În acest caz, alimentele pot fi obținute prin utilizarea, prelucrarea sau vânzarea produselor desfăcute în conformitate cu articolul 16 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013, cu condiția ca această opțiune să fie cea mai favorabilă din punct de vedere economic și să nu întârzie inutil furnizarea de produse alimentare organizațiilor partenere. Orice sume derivate dintr-o astfel de tranzacție ar trebui utilizate în beneficiul celor mai defavorizate persoane și nu ar trebui utilizate astfel încât să se diminueze obligația statelor membre, menționată la articolul 20 din prezentul regulament, de a cofinanța programul.

Pentru a asigura eficiența lor maximă, Comisia aplică procedurile adoptate în temeiul articolului 20 litera (i) din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013, prin care produsele menționate pot fi utilizate, prelucrate sau vândute în scopul realizării obiectivelor prezentului regulament.

▼M2

(4a)  Alimentele și/sau asistența materială de bază pot fi furnizate celor mai defavorizate persoane fie direct, fie indirect, cum ar fi prin intermediul bonurilor sau al cardurilor, în format electronic sau în alt format, cu condiția ca astfel de bonuri, carduri sau alte instrumente să poată fi folosite numai pentru achiziționarea alimentelor și/sau a asistenței materiale de bază.

▼B

(5)  Alimentele și/sau asistența materială de bază respectivă este distribuită gratuit celor mai defavorizate persoane.

▼M1

(6)  O operațiune poate beneficia de sprijin din partea unuia sau a mai multor programe operaționale cofinanțate prin acest fond și din partea altor instrumente ale Uniunii, cu condiția ca pentru cheltuielile declarate într-o cerere de plată pentru fond să nu fie declarate pentru sprijin din partea unui alt instrument al Uniunii sau sprijin din partea aceluiași fond în cadrul altui program. Cuantumul cheltuielilor care trebuie înregistrat într-o cerere de plată pentru acest fond se poate calcula proporțional pentru programul sau programele în cauză în conformitate cu documentul care stabilește condițiile pentru a beneficia de sprijin.

▼B

Articolul 24

Forme de sprijin

Fondul este utilizat de statele membre pentru a furniza sprijin sub formă de granturi, achiziții sau o combinație a acestora. Cu toate acestea, respectivul sprijin nu poate lua forma ajutorului prevăzut la articolul 107 alineatul (1) din TFUE.

Articolul 25

Forme de granturi

(1)  Granturile pot avea următoarele forme:

(a) 

rambursarea costurilor eligibile angajate și plătite efectiv;

(b) 

rambursarea pe baza de costuri unitare;

(c) 

sume forfetare care presupun sprijin public de maxim 100 000  EUR;

(d) 

finanțare forfetară, stabilită prin aplicarea unui procentaj la una sau mai multe categorii definite de costuri.

(2)  Opțiunile menționate la alineatul (1) pot fi combinate în cadrul unei singure operațiuni doar atunci când fiecare opțiune este aplicată unor categorii diferite de costuri sau atunci când sunt utilizate pentru etape succesive ale acesteia.

(3)  Sumele menționate la alineatul (1) literele (b), (c) și (d) se stabilesc pe baza:

(a) 

unei metode de calculare justă, corectă și verificabilă, bazată pe unul dintre următoarele elemente:

(i) 

date statistice sau alte informații obiective;

(ii) 

date istorice verificate privind beneficiarii individuali sau aplicarea practicilor lor uzuale de contabilizare a costurilor;

(b) 

unor metode și a costurilor unitare, sumelor forfetare și finanțărilor forfetare corespunzătoare, aplicate în cadrul sistemelor de granturi finanțate integral de statul membru în cauză pentru un tip similar de operațiune și de beneficiar;

(c) 

unor rate stabilite prin prezentul regulament;

(d) 

metodei „de la caz la caz”, prin trimitere la un proiect de buget convenit ex ante de către autoritatea de management, în cazul în care sprijinul public nu depășește 100 000  EUR;

▼M1

(e) 

unor norme de aplicare a costurilor unitare, a sumelor forfetare și a ratelor forfetare corespunzătoare, aplicabile în cadrul politicilor Uniunii pentru un tip similar de operațiune și de beneficiar.

▼B

(4)  Sumele calculate în formele de granturi menționate la alineatul (1) literele (b), (c) și (d) sunt considerate cheltuieli eligibile angajate și plătite de către beneficiar în scopul alicării dispozițiilor de la titlul VI.

(5)  Documentul care conține condițiile de acordare a sprijinului pentru fiecare operațiune descrie metoda de determinare a costurilor operațiunii și a condițiilor de plată ale grantului.

Articolul 26

Eligibilitatea cheltuielilor

(1)  Eligibilitatea cheltuielilor se stabilește pe baza normelor naționale, cu excepția cazului în care există norme specifice în cadrul sau în temeiul prezentului regulament.

(2)  În pofida alineatului (1), costurile eligibile pentru sprijin din PO I sunt:

▼M2

(a) 

costurile achiziționării de alimente și/sau de asistență materială de bază și costurile achiziționării de materiale și echipamente individuale de protecție pentru organizațiile partenere;

▼B

(b) 

în cazul în care un organism public achiziționează alimente sau asistență materială de bază și le furnizează organizațiilor partenere, costurile transportării alimentelor sau a asistenței materiale de bază la depozitele organizațiilor partenere, și costurile de depozitare la o rată fixă de 1 % din costurile menționate la litera (a) sau, în cazuri justificate în mod corespunzător, costurile angajate și plătite;

▼M2

(c) 

costurile administrative, de pregătire, de transport și de depozitare suportate de organizațiile partenere, la o rată fixă de 5 % din costurile menționate la litera (a); sau 5 % din valoarea produselor alimentare desfăcute în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013;

▼M1

(d) 

costurile suportate de organizațiile partenere pentru colectarea, transportul, depozitarea și distribuirea donațiilor de produse alimentare și pentru activitățile de sensibilizare legate direct de acestea;

(e) 

costurile măsurilor auxiliare întreprinse și declarate de organizațiile partenere care oferă în mod direct sau în cadrul unor acorduri de cooperare produsele alimentare și/sau asistența materială de bază celor mai defavorizate persoane, la o rată fixă de 5 % din costurile menționate la litera (a) de la prezentul alineat sau de 5 % din valoarea produselor alimentare desfăcute în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013.

▼B

(3)  Fără a aduce atingere alineatului (1), costurile eligibile pentru sprijin dintr-un program operațional sunt costurile angajate în temeiul articolului 27 alineatul (4) sau, pentru costurile indirecte angajate în temeiul articolului 27 alineatul (4), o rată fixă de până la 15 % din costurile cu personalul eligibile directe.

▼M1

(3a)  În pofida alineatului (2), o reducere a costurilor eligibile menționate la alineatul (2) litera (a) datorată nerespectării legislației aplicabile de către organismul responsabil pentru achiziția produselor alimentare și/sau pentru acordarea asistenței materiale de bază nu conduce la o reducere a costurilor eligibile ale altor organisme astfel cum sunt stabilite la alineatul (2) literele (c) și (e).

▼B

(4)  Următoarele costuri nu sunt eligibile pentru a beneficia de sprijin din programul operațional:

(a) 

dobânzile aferente datoriilor;

(b) 

furnizarea de infrastructură;

(c) 

costurile bunurilor folosite anterior;

(d) 

taxa pe valoarea adăugată, cu excepția cazului în care aceasta nu se poate recupera în temeiul legislației naționale privind TVA-ul.

▼M2

Articolul 26a

Eligibilitatea cheltuielilor pentru operațiunile sprijinite în cadrul unui PO I pe perioada suspendării acestora ca urmare a epidemiei de COVID-19

Întârzierile în furnizarea de alimente și/sau de asistență materială de bază ca urmare a epidemiei de COVID-19 nu determină o reducere a costurilor eligibile suportate de organismul de achiziție sau de organizațiile partenere în conformitate cu articolul 26 alineatul (2). Astfel de costuri pot fi declarate Comisiei integral în conformitate cu articolul 26 alineatul (2) înainte de furnizarea alimentelor și/sau a asistenței materiale de bază către cele mai defavorizate persoane, cu condiția ca furnizarea să se reia după terminarea crizei asociate epidemiei de COVID-19.

În cazul în care alimentele sunt alterate din cauza suspendării furnizării ca urmare a epidemiei de COVID-19, costurile prevăzute la articolul 26 alineatul (2) litera (a) nu se reduc.

Articolul 26b

Eligibilitatea cheltuielilor pentru operațiunile sprijinite în cadrul unui PO II sau al asistenței tehnice pe perioada suspendării acestora ca urmare a epidemiei de COVID19

(1)  În cazul în care implementarea operațiunilor este suspendată ca urmare a epidemiei de COVID‐19, un stat membru poate considera cheltuielile din perioada suspendării drept cheltuieli eligibile chiar și în cazul în care nu sunt prestate servicii, dacă sunt îndeplinite toate condițiile următoare:

(a) 

implementarea operațiunii este suspendată după 31 ianuarie 2020;

(b) 

suspendarea operațiunii este cauzată de epidemia de COVID‐19;

(c) 

cheltuielile au fost angajate și plătite;

(d) 

cheltuielile constituie un cost real pentru beneficiar și nu pot fi recuperate sau compensate; în ceea ce privește recuperările și compensațiile care nu se furnizează de statul membru, statul membru poate considera această condiție îndeplinită pe baza unei declarații a beneficiarului; recuperările și compensațiile se deduc din cheltuieli;

(e) 

cheltuielile sunt limitate la perioada suspendării operațiunii.

(2)  Pentru operațiunile în cazul cărora costurile se rambursează beneficiarului pe baza unor opțiuni simplificate în materie de costuri, iar implementarea acțiunilor care constituie baza rambursării este suspendată ca urmare a epidemiei de COVID-19, statul membru în cauză poate rambursa costurile beneficiarului pe baza realizărilor planificate pentru perioada suspendării, chiar și în cazul în care nu sunt implementate acțiuni, dacă sunt îndeplinite toate condițiile următoare:

(a) 

implementarea acțiunilor este suspendată după 31 ianuarie 2020;

(b) 

suspendarea acțiunilor este cauzată de epidemia de COVID‐19;

(c) 

opțiunile simplificate în materie de costuri corespund unui cost real suportat de beneficiar, care se demonstrează de acesta, și nu pot fi recuperate sau compensate; în ceea ce privește recuperările și compensațiile care nu se furnizează de statul membru, statul membru poate considera această condiție îndeplinită pe baza unei declarații a beneficiarului; recuperările și compensațiile se deduc din suma corespunzătoare opțiunii simplificate în materie de costuri;

(d) 

rambursarea costurilor către beneficiar este limitată la perioada suspendării acțiunilor.

Pentru operațiunile menționate la primul paragraf din prezentul alineat, statul membru poate efectua rambursări către beneficiar și pe baza costurilor menționate la articolul 25 alineatul (1) litera (a), sub rezerva îndeplinirii condițiilor prevăzute la alineatul (1) din prezentul articol.

În cazul în care un stat membru efectuează rambursări către beneficiar pe baza primului și a celui de al doilea paragraf, acesta trebuie să se asigure că orice cheltuială este rambursată o singură dată.

Articolul 26c

Eligibilitatea cheltuielilor pentru operațiunile sprijinite în cadrul unui PO II sau al asistenței tehnice care nu sunt integral implementate ca urmare a epidemiei de COVID19

(1)  Un stat membru poate considera cheltuielile pentru operațiunile care nu sunt implementate integral ca urmare a epidemiei de COVID-19 drept cheltuieli eligibile, dacă sunt îndeplinite toate condițiile următoare:

(a) 

implementarea operațiunii încetează după 31 ianuarie 2020;

(b) 

încetarea implementării operațiunii este cauzată de epidemia de COVID‐19;

(c) 

cheltuielile anterioare încetării implementării operațiunii au fost angajate de beneficiar și plătite.

(2)  Pentru operațiunile în cazul cărora costurile se rambursează beneficiarului pe baza unor opțiuni simplificate în materie de costuri, un stat membru poate considera cheltuielile pentru operațiunile care nu sunt implementate integral ca urmare a epidemiei de COVID-19 drept cheltuieli eligibile, dacă sunt îndeplinite toate condițiile următoare:

(a) 

implementarea operațiunii încetează după 31 ianuarie 2020;

(b) 

încetarea implementării operațiunii este cauzată de epidemia de COVID-19;

(c) 

acțiunile vizate de opțiunile simplificate în materie de costuri au fost finalizate cel puțin parțial înainte de încetarea implementării operațiunii.

Pentru operațiunile menționate la primul paragraf din prezentul alineat, statul membru poate efectua rambursări către beneficiar și pe baza costurilor menționate la articolul 25 alineatul (1) litera (a), sub rezerva îndeplinirii condițiilor prevăzute la alineatul (1) din prezentul articol.

În cazul în care un stat membru efectuează rambursări către beneficiar pe baza atât a primului cât și a celui de al doilea paragraf, acesta trebuie să se asigure că orice cheltuială este rambursată o singură dată.

▼B

Articolul 27

Asistență tehnică

(1)  La inițiativa sau în numele Comisiei și în condițiile respectării unui plafon de 0,35 % din sumele anuale alocate din fond, din acesta poate fi finanțată pregătirea, monitorizarea, asistența administrativă și tehnică, auditul, informarea, măsurile de control și evaluare necesare pentru punerea în aplicare a prezentului regulament, precum și activitățile în temeiul articolului 10.

(2)  Comisia se consultă cu statele membre și cu organizațiile care reprezintă organizațiile partenere la nivelul Uniunii cu privire la utilizarea planificată a asistenței tehnice.

(3)  Atunci când are în vedere o contribuție din partea fondului, Comisia își stabilește în fiecare an, prin acte de punere în aplicare, planurile privind tipul de acțiuni legate de măsurile enumerate la alineatul (1).

▼M1

(4)  La inițiativa statelor membre și în condițiile respectării unui plafon de 5 % din sumele alocate din fond la momentul adoptării programului operațional, prin programul operațional se pot finanța pregătirea, gestionarea, monitorizarea, asistența administrativă și tehnică, auditul, informarea, măsurile de control și evaluare necesare pentru punerea în aplicare a prezentului regulament. Se pot finanța, de asemenea, asistența tehnică și consolidarea capacităților organizațiilor partenere.

▼B



TITLUL V

GESTIUNE ȘI CONTROL

Articolul 28

Principiile generale ale sistemelor de gestiune și control

În conformitate cu articolul 5 alineatul (7), sistemele de gestiune și control prevăd:

(a) 

o descriere a funcțiilor fiecărui organism implicat în gestiune și control, precum și a repartizării funcțiilor în interiorul fiecărui organism;

(b) 

respectarea principiului separării funcțiilor între aceste organisme și în interiorul lor;

(c) 

proceduri pentru a asigura corectitudinea și regularitatea cheltuielilor declarate;

(d) 

sisteme informatice de contabilitate, pentru stocarea și transmiterea datelor financiare și a datelor privind indicatorii, pentru monitorizare și pentru raportare;

(e) 

sisteme de raportare și de monitorizare, în cazul în care organismul responsabil încredințează îndeplinirea sarcinilor unui alt organism;

(f) 

dispoziții privind auditul funcționării sistemelor de gestiune și control;

(g) 

sisteme și proceduri pentru a se asigura o pistă de audit adecvată;

(h) 

prevenirea, detectarea și corectarea neregulilor, inclusiv a fraudei, și recuperarea sumelor plătite necuvenit, împreună cu dobânzile de întârziere.

Articolul 29

Responsabilitățile în gestiunea partajată

În conformitate cu principiul gestiunii partajate, statele membre și Comisia sunt responsabile de gestiunea și controlul programelor în conformitate cu responsabilitățile lor respective prevăzute în prezentul regulament.

Articolul 30

Responsabilitățile statelor membre

(1)  Statele membre își îndeplinesc obligațiile de gestiune, de control și de audit și își asumă responsabilitățile aferente stabilite de normele privind gestiunea partajată prevăzute în Regulamentul financiar și în prezentul regulament.

▼M2

(1a)  Pe baza unei analize a riscurilor potențiale, statele membre pot stabili cerințe mai puțin stricte în materie de control și de evidențe de auditare în ceea ce privește distribuirea de alimente și/sau de asistență materială de bază celor mai defavorizate persoane pe durata epidemiei de COVID-19.

▼B

(2)  Statele membre previn, detectează și corectează neregulile și recuperează sumele plătite necuvenit, împreună cu orice dobânzi aferente plăților întârziate. Acestea notifică Comisia cu privire la neregulile care depășesc 10 000  EUR în contribuții din partea fondului și o țin la curent cu privire la evoluția semnificativă a procedurilor administrative și juridice corespunzătoare.

Statele membre nu notifică Comisia cu privire la neregulile care privesc următoarele cazuri:

(a) 

cele în care neregulile constau numai în neexecutarea, în totalitate sau parțial, a unei operațiuni care face parte din cofinanțarea programului operațional și care se datorează falimentului beneficiarului;

(b) 

cele aduse în atenția autorității de management sau a autorității de certificare de către beneficiar în mod voluntar și înainte de constatarea efectuată de una dintre aceste autorități, indiferent dacă a avut loc înainte sau după plata contribuției publice;

(c) 

cele care sunt depistate și corectate de autoritatea de management sau de autoritatea de certificare anterior includerii cheltuielilor în cauză într-o declarație de cheltuieli transmisă Comisiei.

În toate celelalte cazuri, în special în cele care preced un faliment sau în cazurile de suspiciuni de fraudă, neregulile detectate și măsurile de prevenire și de corecție aferente sunt raportate Comisiei.

▼M1

În cazul în care sumele plătite în mod necuvenit unui beneficiar pentru o operațiune nu pot fi recuperate din vina sau neglijența unui stat membru, acest stat membru este responsabil de rambursarea sumelor în cauză către bugetul Uniunii. Statele membre pot decide să nu recupereze o sumă plătită în mod necuvenit dacă suma care trebuie recuperată de la beneficiar, fără dobândă, reprezintă o contribuție din partea fondului la o operațiune care nu depășește 250 EUR în cursul unui exercițiu contabil.

▼B

Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 60 de stabilire a normelor detaliate suplimentare privind criteriile de stabilire a neregulilor care trebuie raportate, datele care trebuie furnizate și condițiile și procedurile care trebuie aplicate pentru a stabili dacă sumele care nu pot fi recuperate sunt rambursate de către statele membre.

Comisia adoptă acte de punere în aplicare în conformitate cu procedura de consultare în temeiul articolului 63 alineatul (2) care prevede frecvența raportărilor și formatul care trebuie utilizat pentru raportări.

(3)  Statele membre asigură existența unor măsuri eficace privind examinarea reclamațiilor legate de fond. Sfera de acțiune, normele și procedurile referitoare la aceste măsuri țin de responsabilitatea statelor membre, în conformitate cu cadrul lor instituțional și juridic. La cererea Comisiei, statele membre examinează reclamațiile depuse la Comisie care se încadrează în sfera de acțiune a măsurilor lor. La cerere, statele membre informează Comisia despre rezultatele respectivelor examinări.

(4)  Toate schimburile oficiale de informații între statul membru și Comisie sunt efectuate utilizând un sistem de schimb electronic de date. Comisia adoptă acte de punere în aplicare pentru a stabili termenii și condițiile pe care respectivul sistem de schimb electronic de date trebuie să le respecte. Actele de punere în aplicare respective se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 63 alineatul (3).

Articolul 31

Desemnarea autorităților

(1)  Pentru fiecare program operațional, fiecare stat membru desemnează drept autoritate de management o autoritate sau un organism public național. Aceeași autoritate de management poate fi desemnată pentru două programe operaționale.

(2)  Pentru fiecare program operațional, statul membru desemnează drept autoritate de certificare o autoritate sau un organism public național, fără a aduce atingere dispozițiilor de la alineatul (3). Aceeași autoritate de certificare poate fi desemnată pentru două programe operaționale.

(3)  Pentru un program operațional, statul membru poate desemna o autoritate de management care să îndeplinească în plus și funcțiile autorității de certificare.

(4)  Pentru fiecare program operațional, statul membru desemnează drept autoritate de audit o autoritate sau un organism public național, independent din punct de vedere funcțional de autoritatea de management și de autoritatea de certificare. Aceeași autoritate de audit poate fi desemnată pentru două programe operaționale.

(5)  Cu condiția respectării principiului separării funcțiilor, autoritatea de management, autoritatea de certificare, pentru PO I, și, pentru PO II pentru care valoarea totală a sprijinului din partea fondului nu depășește 250 000 000  EUR, autoritatea de audit pot face parte din același organism sau autoritate publică.

(6)  Statul membru poate desemna unul sau mai multe organisme intermediare pentru a îndeplini anumite sarcini ale autorității de management sau ale autorității de certificare, sub responsabilitatea autorității respective. Acordurile relevante între autoritatea de management sau autoritatea de certificare și organismele intermediare se înregistrează oficial, în scris.

(7)  Statul membru sau autoritatea de management poate încredința gestiunea unei părți a unui program operațional unui organism intermediar prin încheierea unui acord scris între organismul intermediar și statul membru sau autoritatea de management. Organismul intermediar furnizează garanții referitoare la solvabilitatea și la competența sa în domeniul relevant, precum și la capacitatea sa de gestiune administrativă și financiară.

(8)  Statul membru stabilește reguli scrise care reglementează relația sa cu autoritățile de management, autoritățile de certificare și autoritățile de audit, relațiile dintre aceste autorități, precum și relațiile acestor autorități cu Comisia.

Articolul 32

Funcțiile autorității de management

(1)  Autoritatea de management este responsabilă cu gestionarea programului operațional în conformitate cu principiul bunei gestiuni financiare.

(2)  În ceea ce privește gestionarea programului operațional, autoritatea de management:

(a) 

după caz, sprijină activitatea comitetului de monitorizare menționat la articolul 11 și îi furnizează informațiile pe care le solicită pentru îndeplinirea sarcinilor sale, în special datele privind evoluția programului operațional în ceea ce privește realizarea obiectivelor sale, date financiare și date referitoare la indicatori;

(b) 

elaborează și, după consultarea cu părțile interesate relevante, evitând conflictele de interese, pentru PO I sau, după aprobarea comitetului de monitorizare menționat la articolul 11 pentru PO II, transmite Comisiei rapoartele anuale și finale de implementare menționate la articolul 13;

(c) 

pune la dispoziția organismelor intermediare și a beneficiarilor informații relevante pentru îndeplinirea sarcinilor care le revin și, respectiv, implementarea operațiunilor;

(d) 

instituie un sistem de înregistrare și stocare în format electronic a datelor referitoare la fiecare operațiune care sunt necesare pentru monitorizare, evaluare, gestiune financiară, verificare și audit, inclusiv a datelor privind participanții individuali la operațiunile cofinanțate prin PO II;

(e) 

se asigură faptul că datele menționate la litera (d) sunt colectate, înregistrate și stocate în sistemul menționat la litera (d), în conformitate cu dispozițiile Directivei 95/46/CE și, după caz, defalcate pe sexe.

(3)  În ceea ce privește selectarea operațiunilor, autoritatea de management:

(a) 

elaborează și, atunci când acestea sunt relevante și aprobate, aplică proceduri și/sau criterii de selectare adecvate care sunt nediscriminatorii și transparente;

(b) 

asigură faptul că operațiunea selectată:

(i) 

intră în domeniul de aplicare al fondului și al programului operațional;

(ii) 

îndeplinește criteriile stabilite în programul operațional și la articolele 22, 23 și 26;

(iii) 

ia în considerare, după caz, principiile stabilite la articolul 5 alineatele (11), (12), (13) și (14);

(c) 

garantează că beneficiarului i se oferă un document care stabilește condițiile acordării sprijinului pentru fiecare operațiune, inclusiv cerințele specifice privind produsele sau serviciile care urmează a fi furnizate în cadrul operațiunii, planul de finanțare și termenul îndeplinirii;

(d) 

se asigură că beneficiarul are capacitatea administrativă, financiară și operațională pentru a îndeplini condițiile menționate la litera (c), înainte de aprobarea operațiunii;

(e) 

se asigură că, în cazul în care operațiunea a început înainte de data de depunere a unei cereri de finanțare către autoritatea de management, legislația aplicabilă relevantă pentru operațiune a fost respectată;

(f) 

determină tipul de asistență materială pentru PO I și tipul de acțiune pentru PO II care pot face obiectul cheltuielii aferente unei operațiuni.

(4)  În ceea ce privește gestiunea financiară și controlul programului operațional, autoritatea de management:

▼M1

(a) 

verifică dacă produsele cofinanțate au fost livrate și dacă serviciile cofinanțate au fost prestate, dacă operațiunea este conformă cu legislația aplicabilă, cu programul operațional și cu condițiile de acordare a sprijinului pentru această operațiune și,

(i) 

în cazul în care costurile se rambursează în temeiul articolului 25 alineatul (1) litera (a), dacă cuantumul cheltuielilor declarate de beneficiari cu privire la costurile respective a fost plătit;

(ii) 

în cazul în care costurile se rambursează în temeiul articolului 25 alineatul (1) literele (b), (c) și (d), dacă au fost îndeplinite condițiile pentru rambursarea cheltuielilor către beneficiar;

▼B

(b) 

se asigură că beneficiarii implicați în implementarea operațiunilor rambursate pe baza costurilor eligibile suportate în mod real au fie un sistem de contabilitate separată, fie o codificare contabilă adecvată pentru toate tranzacțiile referitoare la o operațiune;

(c) 

instituie măsuri eficace și proporționale de combatere a fraudelor, luând în considerare riscurile identificate;

(d) 

stabilește proceduri pentru a se asigura că toate documentele privind cheltuielile și auditurile necesare pentru a se asigura o pistă de audit adecvată sunt păstrate în conformitate cu cerințele de la articolul 28 litera (g);

(e) 

întocmește declarația de gestiune și rezumatul anual menționate la articolul 59 alineatul (5) primul paragraf literele (a) și (b) din Regulamentul financiar.

(5)  Verificările efectuate în temeiul alineatului (4) litera (a) includ următoarele proceduri:

(a) 

verificări administrative referitoare la fiecare cerere de rambursare efectuată de beneficiar;

(b) 

verificări la fața locului ale operațiunilor.

Frecvența și amploarea verificărilor la fața locului sunt proporționale cu valoarea sprijinului public pentru o operațiune și cu nivelul de risc identificat prin aceste verificări și prin audituri efectuate de către autoritatea de audit pentru sistemul de gestionare și control în ansamblul său.

(6)  Verificările la fața locului ale operațiunilor individuale în temeiul alineatului (5) primul paragraf litera (b) pot fi efectuate prin eșantionare.

(7)  În cazul în care autoritatea de management este, de asemenea, și beneficiar al programului operațional, modalitățile de verificare menționate la alineatul (4) litera (a) asigură separarea adecvată a funcțiilor.

(8)  Comisia este împuternicită să adopte acte delegate, în conformitate cu articolul 62, de stabilire a normelor care specifică informațiile în raport cu datele care trebuie înregistrate și stocate sub formă electronică în cadrul sistemului de monitorizare creat conform alineatului (2) litera (d) de la prezentul articol.

Comisia adoptă acte de punere în aplicare de stabilire a specificațiilor tehnice ale sistemului creat conform alineatului (2) litera (d) de la prezentul articol. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 63 alineatul (3).

(9)  Comisia este împuternicită să adopte acte delegate, în conformitate cu articolul 62, de stabilire a cerințelor minime detaliate privind pista de audit menționată la alineatul (4) litera (d) de la prezentul articol cu privire la evidențele contabile care trebuie ținute și documentele justificative care trebuie ținute de autoritatea de certificare, de autoritatea de management, de organismele intermediare și de beneficiari.

(10)  În vederea asigurării unor condiții uniforme privind punerea în aplicare a prezentului articol, Comisia adoptă acte de punere în aplicare de stabilire a modelului pentru declarația de gestiune menționată la alineatul (4) litera (e). Aceste acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura consultativă menționată la articolul 63 alineatul (2).

Articolul 33

Funcțiile autorității de certificare

Autoritatea de certificare a unui program operațional este responsabilă, în special, de:

(a) 

întocmirea și transmiterea către Comisie a cererilor de plată și de certificarea faptului că acestea rezultă din sisteme de contabilitate fiabile, că sunt bazate pe documente justificative verificabile și că au fost supuse unor verificări efectuate de autoritatea de management;

(b) 

întocmirea conturilor menționate la articolul 59 alineatul (5) primul paragraf litera (a) din Regulamentul financiar;

(c) 

certificarea integralității, exactității și veridicității conturilor, a faptului că cheltuielile înscrise în aceste conturi respectă legislația aplicabilă și că ele au fost angajate pentru operațiunile selectate în vederea finanțării în conformitate cu criteriile aplicabile programului operațional și cu dreptul aplicabil;

(d) 

asigurarea faptului că există un sistem în care se înregistrează și stochează, în format electronic, evidențele contabile pentru fiecare operațiune și care conține toate datele necesare pentru întocmirea cererilor de plată și a conturilor, inclusiv înregistrări ale sumelor recuperabile, ale sumelor recuperate și ale sumelor retrase în urma anulării integrale sau parțiale a contribuției pentru o operațiune sau pentru un program operațional;

(e) 

asigurarea faptului că, pentru întocmirea și depunerea cererilor de plată, a primit informații adecvate din partea autorității de management privind procedurile și verificările efectuate cu privire la cheltuieli;

(f) 

luarea în considerare, la momentul întocmirii și depunerii cererilor de plată, a rezultatelor tuturor auditurilor desfășurate de către sau sub responsabilitatea autorității de audit;

(g) 

păstrarea, în format electronic, a evidențelor contabile privind cheltuielile declarate Comisiei și contribuția publică corespunzătoare plătită către beneficiari;

(h) 

păstrarea evidențelor contabile ale sumelor recuperabile și ale sumelor retrase în urma anulării integrale sau parțiale a contribuției pentru o operațiune. Sumele recuperate se varsă la bugetul Uniunii, înainte de încheierea programului operațional, prin deducerea acestora din următoarea declarație de cheltuieli.

Articolul 34

Funcțiile autorității de audit

(1)  Autoritatea de audit se asigură că se efectuează audituri ale bunei funcționări a sistemului de gestiune și control al programului operațional și ale unui eșantion adecvat de operațiuni pe baza cheltuielilor declarate.

Cheltuielile declarate sunt auditate pe baza unui eșantion reprezentativ sau, după caz, pe baza unei testări de fond și, ca regulă generală, pe baza metodelor de eșantionare statistice.

Metoda de eșantionare nestatistică poate fi utilizată în funcție de aprecierea profesională a autorității de audit, în cazuri justificate în mod corespunzător, în conformitate cu standarde de audit acceptate la nivel internațional și, în orice caz, atunci când numărul operațiunilor pentru un an contabil este insuficient pentru a permite utilizarea unei metode statistice.

În astfel de cazuri, eșantionul este suficient de mare pentru a permite autorității de audit să elaboreze o opinie de audit în conformitate cu articolul 59 alineatul (5) primul paragraf litera (b) din Regulamentul financiar.

Metoda de eșantionare nestatistică acoperă minimum 5 % dintre operațiunile pentru care cheltuielile care au fost declarate Comisiei pe parcursul unui an contabil și 10 % dintre cheltuielile care au fost declarate Comisiei pe parcursul unui an contabil.

În cazul în care valoarea totală a sprijinului din partea fondului pentru un PO I nu depășește 35 000 000  EUR, autoritatea de audit poate limita activitățile de audit la auditul anual al sistemului, care include testarea de fond pe baza unei combinații de testări aleatorii și bazate pe riscuri ale operațiunilor. Activitatea de audit se desfășoară în conformitate cu standardele de audit acceptate pe plan internațional și ar trebui să cuantifice anual nivelul de eroare inclus în declarațiile de cheltuieli certificate Comisiei.

(2)  În cazul în care auditurile sunt efectuate de un alt organism decât autoritatea de audit, aceasta se asigură că orice astfel de organism are independența funcțională necesară.

(3)  Autoritatea de audit se asigură că activitatea de audit respectă standardele de audit acceptate internațional.

(4)  Pentru efectuarea auditurilor, autoritatea de audit pregătește o strategie de audit în termen de opt luni de la data adoptării unui program operațional. Strategia de audit conține metodologia de audit, metoda de eșantionare sau, după caz, metoda de testare de fond pentru auditurile operațiunilor și planificarea auditurilor pentru anul contabil în curs și pentru următorii doi ani contabili consecutivi. Strategia de audit este actualizată anual din 2016 până în 2024, inclusiv. În cazul în care un sistem comun de gestiune și control se aplică la două programe operaționale, poate fi realizată o strategie de audit unică pentru programele operaționale în cauză. La cerere, autoritatea de audit prezintă Comisiei strategia de audit.

(5)  Autoritatea de audit întocmește:

(a) 

o opinie de audit în conformitate cu articolul 59 alineatul (5) primul paragraf litera (b) din Regulamentul financiar;

(b) 

un raport de control care conține rezultatele auditurilor desfășurate în conformitate cu alineatul (1), inclusiv constatări cu privire la orice deficiență constatată în sistemele de gestiune și control și măsurile corective propuse și implementate.

În cazul în care un sistem comun de gestiune și control se aplică la două programe operaționale, informațiile menționate la primul paragraf litera (b) pot fi grupate într-un raport unic.

(6)  Pentru a asigura condiții uniforme de punere în aplicare a prezentului articol, Comisia adoptă acte de punere în aplicare de stabilire a modelelor pentru strategia de audit, opinia de audit și raportul de control. Aceste acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura consultativă menționată la articolul 63 alineatul (2).

(7)  Comisia este împuternicită să adopte acte delegate, în conformitate cu articolul 62, pentru a preciza sfera de aplicare și conținutul auditurilor operațiunilor și ale auditurilor conturilor, precum și metoda de selecție a eșantionului de operațiuni menționat la alineatul (1) din prezentul articol.

(8)  Comisia este împuternicită să adopte acte delegate, în conformitate cu articolul 62, de stabilire a unor norme detaliate privind utilizarea datelor colectate cu ocazia auditurilor efectuate de funcționarii Comisiei sau de reprezentanții autorizați ai acesteia.

Articolul 35

Procedura de desemnare a autorității de management și a autorității de certificare

(1)  Statul membru notifică Comisiei data și forma desemnării autorității de gestionare și, în cazul în care este necesar, a autorității de certificare, desemnare care se realizează la nivelul adecvat, înainte de transmiterea către Comisie a primei cereri de plată intermediară.

(2)  Desemnarea menționată la alineatul (1) se întemeiază pe un raport și un aviz din partea unui organism de audit independent care evaluează îndeplinirea de către autorități a criteriilor privind mediul de control intern, gestionarea riscurilor, activitățile de control și gestiune și monitorizarea, prevăzute în anexa IV.

Organismul independent de audit este autoritatea de audit sau un organism de drept public sau de drept privat care dispune de capacitatea de audit necesară, este independent de autoritatea de management și, după caz, de autoritatea de certificare, și își desfășoară activitatea ținând seama de standardele de audit acceptate la nivel internațional.

(3)  Statele membre pot decide că o autoritate de management sau o autoritate de certificare care a fost desemnată în relație cu un program operațional cofinanțat din FSE în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1303/2013 se consideră a fi desemnată în scopul prezentului regulament.

(4)  Comisia poate solicita, în termen de o lună de la notificarea desemnărilor menționate la alineatul (1), raportul și opinia organismului de audit independent menționat la alineatul (2) și descrierea funcțiilor și procedurilor existente în cadrul autorității de management sau, după caz, în cadrul autorității de certificare. Comisia ia decizia de a solicita sau nu documentele respective pe baza evaluării riscurilor.

Comisia poate formula observații în termen de două luni de la primirea documentelor menționate la primul paragraf.

Fără a aduce atingere articolului 46, examinarea documentelor respective nu întrerupe procesarea cererilor de plăți intermediare.

(5)  În cazul în care rezultatele auditului și ale controlului arată că autoritatea desemnată nu mai îndeplinește criteriile menționate la alineatul (2), statul membru stabilește, la un nivel corespunzător, în funcție de gravitatea problemei, o perioadă de probă în cursul căreia se adoptă măsurile de remediere necesare.

În cazul în care autoritatea desemnată nu pune în aplicare în perioada de probă stabilită de statul membru măsurile de remediere prevăzute, statul membru decide, la un nivel corespunzător, încetarea desemnării acesteia.

Statul membru informează Comisia fără întârziere atunci când o autoritate desemnată este supusă unei perioade de probă, oferind informații cu privire la respectiva perioadă de probă, atunci când perioada de probă se încheie în urma implementării măsurilor de remediere, precum și atunci când încetează calitatea de autoritate desemnată a unei autorități. Notificarea privind plasarea de către statul membru a unui organism desemnat într-o perioadă de probă, fără a aduce atingere aplicării articolului 46, nu întrerupe procesarea cererilor de plăți intermediare.

(6)  În cazul în care încetează calitatea de autoritate desemnată a unei autorități de management sau a unei autorități de certificare, statele membre desemnează, conform procedurii prevăzute la alineatul (2), un nou organism care, în urma desemnării, preia funcțiile autorității de management sau ale autorității de certificare și informează Comisia cu privire la aceasta.

(7)  Pentru a stabili condiții uniforme pentru punerea în aplicare a prezentului articol, Comisia adoptă acte de punere în aplicare privind modelul pentru raportul și opinia organismului de audit independent, precum și privind descrierea funcțiilor și a procedurilor în vigoare care vizează autoritatea de management și, după caz, autoritatea de certificare. Actele de punere în aplicare respective se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 63 alineatul (3).

Articolul 36

Competențele și responsabilitățile Comisiei

(1)  Comisia verifică, pe baza informațiilor disponibile, ținând seama inclusiv de informațiile privind desemnarea organismelor responsabile de gestiune și control, de documentele furnizate în fiecare an, în temeiul articolului 59 alineatul (5) din Regulamentul financiar, de către organismele desemnate respective, de rapoartele de control, rapoartele anuale de implementare și de auditurile efectuate de către organisme naționale și ale Uniunii, că statele membre au instituit sisteme de gestiune și control care respectă dispozițiile prezentului regulament și că respectivele sisteme funcționează eficient în cursul implementării programului operațional.

(2)  Funcționarii sau reprezentanții autorizați ai Comisiei pot efectua audituri sau controale la fața locului după un preaviz de cel puțin 12 zile lucrătoare adresat autorității naționale competente, cu excepția cazurilor de urgență. Comisia respectă principiul proporționalității, având în vedere necesitatea de a evita repetarea inutilă a auditurilor sau a controalelor realizate de către statele membre, nivelul de risc pentru bugetul Uniunii și necesitatea de a reduce la minimum sarcina administrativă pentru beneficiari, în conformitate cu prezentul regulament. Obiectul acestor audituri sau controale poate include, în special, verificarea funcționării eficace a sistemelor de gestiune și control în cadrul unui program operațional sau a unei părți a acestuia, a operațiunilor și a evaluării bunei gestiuni financiare a operațiunilor sau programelor. Funcționarii sau reprezentanții autorizați ai statului membru pot să participe la aceste audituri sau controale.

Funcționarii Comisiei sau reprezentanții autorizați ai acesteia, abilitați în mod corespunzător pentru a efectua audituri sau controale la fața locului, au acces la toate înregistrările, documentele și metadatele necesare, indiferent de mediul de stocare a acestora, care au legătură cu operațiunile sprijinite din fond sau cu sistemele de gestiune și control. La cerere, statele membre furnizează Comisiei copii ale unor astfel de înregistrări, documente și metadate.

Competențele prevăzute la prezentul alineat nu afectează aplicarea dispozițiilor naționale care rezervă anumite acte agenților desemnați în mod specific în legislația națională. Funcționarii Comisiei sau reprezentanții autorizați ai acesteia nu participă, printre altele, la vizite la domiciliu sau la interogarea oficială a persoanelor în temeiul legislației naționale. Cu toate acestea, acești funcționari și reprezentanți au acces la informațiile obținute în acest mod, fără a aduce atingere competențelor instanțelor judecătorești naționale și respectând pe deplin drepturile fundamentale ale subiecților juridici în cauză.

(3)  Comisia poate solicita unui stat membru să întreprindă acțiunile necesare pentru a asigura funcționarea eficace a sistemelor sale de gestiune și control sau pentru a verifica corectitudinea cheltuielilor în conformitate cu prezentul regulament.

Articolul 37

Cooperarea cu autoritățile de audit

(1)  Comisia cooperează cu autoritățile de audit în vederea coordonării planurilor și metodelor lor de audit și face imediat schimb de rezultate cu respectivele autorități cu privire la auditurile efectuate asupra sistemelor de gestiune și control.

(2)  Pentru a facilita această cooperare, în cazul în care un stat membru desemnează mai multe autorități de audit, statul membru poate desemna un organism de coordonare.

(3)  Comisia, autoritățile de audit și orice organism de coordonare se reunesc cu regularitate și, ca regulă generală, cel puțin o dată pe an, cu excepția cazului în care se convine altfel, pentru a examina raportul anual privind controlul, opinia de audit și strategia de audit, precum și pentru a face schimb de puncte de vedere cu privire la aspecte referitoare la îmbunătățirea sistemelor de gestiune și control.



TITLUL VI

GESTIUNEA FINANCIARĂ, VERIFICAREA ȘI ACCEPTAREA CONTURILOR, CORECȚIILE FINANCIARE ȘI DEZANGAJĂRILE



CAPITOLUL 1

Gestiunea financiară

Articolul 38

Angajamentele bugetare

Angajamentele bugetare ale Uniunii pentru fiecare program operațional se fac în tranșe anuale în perioada 1 ianuarie 2014 – 31 decembrie 2020. Decizia Comisiei de adoptare a unui program operațional constituie o decizie de finanțare în sensul articolului 84 din Regulamentul financiar și, odată notificată către statul membru în cauză, constituie un angajament juridic în sensul regulamentului respectiv.

Pentru fiecare program operațional, angajamentul bugetar pentru prima tranșă are loc după adoptarea programului operațional de către Comisie.

Angajamentele bugetare pentru tranșele ulterioare sunt realizate de Comisie înaintea datei de 1 mai a fiecărui an, pe baza deciziei menționate la alineatul al doilea, cu excepția cazurilor în care se aplică articolul 16 din Regulamentul financiar.

Articolul 39

Plățile efectuate de Comisie

(1)  Plățile efectuate de Comisie reprezentând contribuții acordate din fond pentru fiecare program operațional se realizează în conformitate cu creditele bugetare și sub rezerva existenței sumelor necesare. Fiecare plată se atribuie angajamentului bugetar deschis cel mai devreme în favoarea fondului.

(2)  Plățile se efectuează sub formă de prefinanțare, plăți intermediare și plăți ale soldului final.

Articolul 40

Plăți intermediare și plata soldului final efectuate de Comisie

(1)  Comisia rambursează cu titlu de plăți intermediare 90 % din suma care rezultă din aplicarea ratei de cofinanțare stabilite în decizia de adoptare a programului operațional corespunzând cheltuielilor publice eligibile incluse în cererea de plată. Comisia determină sumele restante de rambursat sub formă de plăți intermediare sau recuperate în conformitate cu articolul 50.

(2)  În pofida articolului 21, contribuția fondului prin intermediul plăților intermediare și al plății soldului final nu este mai mare decât cuantumul maxim al contribuției acordate din fond, astfel cum este menționat în decizia Comisiei de aprobare a programului operațional.

Articolul 41

Cererile de plată

(1)  Cererea de plată care se transmite Comisiei conține toate informațiile necesare Comisiei pentru a întocmi situații contabile în conformitate cu articolul 68 alineatul (3) din Regulamentul financiar.

(2)  Cererile de plată includ, pentru programul operațional în ansamblu și pentru asistența tehnică menționată la articolul 27 alineatul (4), următoarele informații:

(a) 

valoarea totală a cheltuielilor publice eligibile suportate de beneficiari și plătite pentru implementarea operațiunilor, astfel cum este înscrisă în sistemul contabil al autorității de certificare;

(b) 

valoarea totală a cheltuielilor publice suportate pentru implementarea operațiunilor, astfel cum este înscrisă în sistemul contabil al autorității de certificare.

(3)  Cheltuielile eligibile incluse într-o cerere de plată sunt justificate prin facturi achitate sau prin documente contabile cu valoare probatorie echivalentă, cu excepția formelor de sprijin menționate la articolul 25 alineatul (1) literele (b), (c) și (d). Pentru aceste forme de granturi, sumele incluse într-o cerere de plată sunt costurile calculate pe baza aplicabilă.

(4)  Pentru a stabili condiții uniforme pentru punerea în aplicare a prezentului articol, Comisia adoptă acte de punere în aplicare de stabilire a modelului pentru cererile de plată. Actele de punere în aplicare respective se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 63 alineatul (3).

Articolul 42

Plățile către beneficiari

(1)  Autoritatea de management se asigură că, în cazul granturilor pentru organizațiile partenere, beneficiarii au la dispoziție un flux de finanțare care este suficient pentru a asigura implementarea corespunzătoare a operațiunilor.

(2)  Sub rezerva disponibilității fondurilor din prefinanțare și din plățile intermediare, autoritatea de management să asigură că beneficiarul primește valoarea totală a cheltuielilor publice eligibile datorate în întregime și cel târziu la 90 de zile de la data depunerii cererii de plată de către beneficiar. Nicio sumă nu se deduce sau retrage și nu se percepe nicio taxă specifică sau vreo altă taxă cu efect echivalent care ar reduce sumele datorate beneficiarilor.

▼M1

(3)  Termenul de plată menționat la alineatul (2) poate fi suspendat de autoritatea de management în oricare dintre următoarele cazuri justificate în mod corespunzător:

(a) 

suma corespunzătoare cererii de plată nu este scadentă sau nu s-au furnizat documentele justificative adecvate, inclusiv documentele necesare pentru verificările de gestiune prevăzute la articolul 32 alineatul (4) litera (a);

(b) 

s-a demarat o investigație în legătură cu o posibilă neregulă ce afectează cheltuielile în cauză.

Beneficiarul în cauză este informat în scris cu privire la suspendare și la motivele acesteia. Perioada rămasă pentru efectuarea plății începe să curgă din nou de la data la care se primesc informațiile sau documentele solicitate sau la care a fost efectuată investigația.

▼B

Articolul 43

Utilizarea monedei euro

(1)  Sumele menționate în programele operaționale transmise de statele membre, în declarațiile de cheltuieli, cererile de plată, conturile și cheltuielile menționate în rapoartele anuale și finale de implementare sunt exprimate în euro.

(2)  Statele membre care nu au adoptat moneda euro la data transmiterii unei cereri de plată transformă în euro sumele reprezentând cheltuielile angajate în moneda națională. Sumele respective se convertesc în euro folosind rata de schimb lunară utilizată în contabilitatea Comisiei în luna în care a fost înregistrată cheltuiala în evidențele contabile ale autorității de certificare a programului operațional în cauză. Comisia publică lunar această rată de schimb în format electronic.

(3)  În cazul în care un stat membru adopta moneda euro, procedura de convertire menționată la alineatul (2) continuă să se aplice tuturor cheltuielilor înregistrate în contabilitate de către autoritatea de certificare înainte de data intrării în vigoare a ratei de schimb fixe dintre moneda națională și euro.

Articolul 44

Plata și închiderea conturilor aferente prefinanțării

(1)  În urma unei decizii a Comisiei de adoptare a unui program operațional, ea plătește o sumă cu titlu de prefinanțare, reprezentând 11 % din contribuția totală acordată din fond programului operațional în cauză.

(2)  Prefinanțarea este utilizată numai pentru plăți către beneficiari în cadrul implementării programului operațional. Ea este pusă fără întârziere la dispoziția organismului responsabil în acest sens.

(3)  Suma totală plătită cu titlu de prefinanțare este rambursată Comisiei în cazul în care, în termen de 24 luni de la data la care Comisia a efectuat prima plată cu titlu de prefinanțare, nu a fost trimisă nicio cerere de plată pentru programul operațional în cauză. Contribuția Uniunii la programul operațional în cauză nu este afectată de o astfel de rambursare.

(4)  Suma plătită cu titlu de prefinanțare este descărcată integral din contabilitatea Comisiei cel mai târziu la momentul încheierii programului operațional.

Articolul 45

Termenul-limită pentru depunerea cererilor de plată intermediară și pentru plata acestora

(1)  Autoritatea de certificare trimite periodic o cerere de plată intermediară, în conformitate cu articolul 41 alineatul (2), care să acopere sumele înscrise în sistemul său contabil în anul contabil. Cu toate acestea, este posibil ca, atunci când consideră că este necesar, autoritatea de certificare să includă astfel de sume în cererile de plată depuse în anii contabili ulteriori.

(2)  Autoritatea de certificare transmite cererea finală pentru o plată intermediară până la data de 31 iulie consecutivă încheierii anului contabil precedent și, în orice caz, înainte de depunerea primei cereri de plată intermediară pentru următorul an contabil.

(3)  Prima cerere de plată intermediară nu se transmite înainte de informarea Comisiei cu privire la desemnarea autorității de management și a autorității de certificare în conformitate cu articolul 35.

(4)  Plățile intermediare nu se efectuează pentru un program operațional decât dacă raportul anual de implementare a fost trimis Comisiei, în conformitate cu articolul 13.

(5)  Cu condiția disponibilității fondurilor, Comisia efectuează plata intermediară în termen de cel mult 60 de zile de la data la care o cerere de plată este înregistrată de Comisie.

Articolul 46

Întreruperea termenului de plată

(1)  Termenul de plată pentru o cerere de plată intermediară poate fi întrerupt de către ordonatorul de credite delegat în sensul Regulamentului financiar pe o perioadă maximă de șase luni în cazul în care:

(a) 

în urma unor informațiilor furnizate de un organism de audit național sau al Uniunii, există dovezi clare care indică o deficiență semnificativă în funcționarea sistemului de gestiune și control;

(b) 

ordonatorul de credite delegat trebuie să efectueze verificări suplimentare în urma informațiilor care ajung la cunoștința sa și care îi semnalează că cheltuielile indicate într-o cerere de plată sunt afectate de o neregulă având consecințe financiare grave;

(c) 

nu a fost prezentat unul dintre documentele prevăzute la articolul 59 alineatul (5) din Regulamentul financiar.

Statul membru poate accepta prelungirea perioadei de întrerupere cu încă trei luni.

(2)  Ordonatorul de credite delegat limitează perioada de întrerupere la partea din cheltuieli acoperită de cererea de plată afectată de elementele menționate la alineatul (1) primul paragraf, cu excepția cazului în care este imposibil să se identifice partea din cheltuieli care este afectată. Ordonatorul de credite delegat informează de îndată, în scris, statul membru și autoritatea de management în legătură cu motivul întreruperii și îi invită să remedieze situația. Ordonatorul de credite delegat pune capăt întreruperii imediat ce au fost luate măsurile necesare.

Articolul 47

Suspendarea plăților

(1)  Comisia poate suspenda plățile intermediare, integral sau parțial, dacă sunt îndeplinite una sau mai multe dintre următoarele condiții:

(a) 

există o deficiență gravă în funcționarea eficace a sistemului de gestionare și control al programului operațional, care pune în pericol contribuția Uniunii la programul operațional și pentru care nu au fost luate măsuri de corecție;

(b) 

cheltuielile dintr-o declarație de cheltuieli sunt afectate de o neregulă care are consecințe financiare grave și care nu a fost corectată;

(c) 

statul membru nu a luat măsurile necesare pentru remedierea situației care a dat naștere la o întrerupere în temeiul articolului 46;

(d) 

există o deficiență gravă în ceea ce privește calitatea și fiabilitatea sistemului de monitorizare sau a datelor privind indicatorii.

(2)  Comisia poate decide, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, să suspende integral sau parțial plățile intermediare, după ce a acordat statului membru posibilitatea de a-și prezenta observațiile.

(3)  Comisia reia integral sau parțial plățile intermediare în cazul în care statul membru a luat măsurile necesare pentru a permite încetarea suspendării.



CAPITOLUL 2

Pregătirea, verificarea și acceptarea conturilor și încheierea programelor operaționale

Articolul 48

Transmiterea informațiilor

Pentru fiecare an începând cu 2016 până în 2025 inclusiv, statele membre transmit Comisiei, în termenul stabilit la articolul 59 alineatul (5) din Regulamentul financiar, următoarele documentele menționate în articolul respectiv, și anume:

(a) 

conturile menționate la articolul 49 alineatul (1) din prezentul regulament pentru anul contabil precedent;

(b) 

declarația de gestiune și rezumatul anual menționat la articolul 32 alineatul (4) litera (e) din prezentul regulament pentru anul contabil precedent;

(c) 

opinia de audit și raportul de control menționat la articolul 34 alineatul (5) literele (a) și (b) din prezentul regulament pentru anul contabil precedent.

Articolul 49

Pregătirea conturilor

(1)  Conturile menționate la articolul 59 alineatul (5) primul paragraf litera (a) din Regulamentul financiar se transmit Comisiei pentru fiecare program operațional. Conturile vizează anul contabil și includ următoarele elemente:

(a) 

cuantumul total al cheltuielilor publice eligibile înregistrate în sistemele contabile ale autorității de certificare care au fost incluse în cererile de plată adresate Comisiei în conformitate cu articolul 41 și cu articolul 45 alineatul (2) până la data de 31 iulie care urmează sfârșitului anului contabil, cuantumul total al cheltuielilor publice aferente efectuate în cursul operațiunilor de implementare și cuantumul total al plăților aferente efectuate către beneficiari în temeiul articolului 42 alineatul (2);

(b) 

cuantumurile retrase și recuperate în cursul anului contabil, cuantumurile de recuperat la sfârșitul anului contabil și cuantumurile nerecuperabile;

(c) 

o reconciliere între cheltuielile declarate în temeiul literei (a) și cheltuielile declarate pentru același an contabil în cererile de plată, însoțită de o explicație a oricăror diferențe.

(2)  În cazul în care cheltuielile incluse anterior într-o cerere de plată intermediară pentru anul contabil sunt excluse din conturile sale de către un stat membru, pe baza unei evaluări continue a naturii legale și regulamentare a respectivelor cheltuieli, oricare din acele cheltuieli sau toate acele cheltuieli care se dovedesc ulterior a fi legale și regulamentare pot fi incluse într-o cerere de plată intermediară legată de anii contabili ulteriori.

(3)  Pentru a stabili condiții uniforme pentru punerea în aplicare a prezentului articol, Comisia adoptă acte de punere în aplicare pentru stabilirea modelului pentru conturile menționate la prezentul articol. Actele de punere în aplicare respective se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 63 alineatul (3).

Articolul 50

Verificarea și acceptarea conturilor

(1)  Pana la data de 31 mai a anului următor sfârșitului perioadei contabile, Comisia realizează, în conformitate cu articolul 59 alineatul (6) din Regulamentul financiar, o verificare a documentelor transmise de statul membru în temeiul articolului 48 din prezentul regulament.

La cererea Comisiei, statul membru oferă toate informațiile suplimentare necesare pentru a permite Comisiei să stabilească dacă respectivele conturi sunt complete, exacte și corecte, în termenul stabilit la primul paragraf de la prezentul alineat.

(2)  Comisia acceptă conturile în cazul în care este în măsură să conchidă că acestea sunt complete, exacte și corecte. Comisia ajunge la o astfel de concluzie în situația în care autoritatea de audit a prezentat o opinie de audit fără rezerve cu privire la integralitatea, exactitatea și veridicitatea conturilor, cu excepția cazului în care Comisia are dovezi concrete ale faptului că opinia de audit referitoare la conturi nu este fiabilă.

(3)  Comisia informează statul membru vizat în termenul stabilit la alineatul (1) dacă este sau nu este în măsură să accepte conturile.

(4)  În cazul în care, din motive imputabile unui stat membru, Comisia nu este în măsură să accepte conturile până la termenul stabilit la alineatul (1), Comisia informează statele membre cu privire la acest lucru, precizând motivele, în conformitate cu alineatul (2), și acțiunile care trebuie întreprinse, precum și termenul de finalizare a acestora. La sfârșitul termenului respectiv, Comisia informează statul membru dacă este sau nu în măsură să accepte conturile.

(5)  Chestiunile legate de natura legală și regulamentară a tranzacțiilor subiacente privind cheltuielile înregistrate în conturi nu se iau în considerare în vederea acceptării conturilor de către Comisie. Procedura de examinare și de acceptare a conturilor nu întrerupe procesarea cererilor de plăți intermediare și nu duce la suspendarea plăților, fără a aduce atingere articolelor 46 și 47.

(6)  Pe baza conturilor acceptate, Comisia calculează suma exigibilă din partea fondului pentru anul contabil și ajustările aferente în raport cu plățile efectuate către statul membru. Comisia ia în considerare:

(i) 

cuantumurile înscrise în conturile prevăzute la articolul 49 alineatul (1) litera (a) și la care trebuie să se aplice rata de cofinanțare stabilită la articolul 20;

(ii) 

cuantumul total al plăților efectuate de Comisie în cursul anului contabil respectiv, constând din cuantumul plăților intermediare efectuate de Comisie în conformitate cu articolul 21 și cu articolul 40 alineatul (1).

(7)  După realizarea calculului menționat la alineatul (6) de la prezentul articol, Comisia plătește eventualele cuantumuri suplimentare restante în termen de 30 de zile de la acceptarea conturilor. În cazul în care există un cuantum care trebuie recuperat de la statul membru, acesta face obiectul unui ordin de recuperare emis de Comisie, care se execută, atunci când este posibil, prin compensare cu cuantumurile datorate statului membru în contul plăților ulterioare destinate aceluiași program operațional. O astfel de recuperare nu constituie o corecție financiară și nu reduce sprijinul din partea fondului acordat programului operațional. Cuantumul recuperat constituie venituri alocate în conformitate cu articolul 177 alineatul (3) din Regulamentul financiar.

(8)  În cazul în care, după aplicarea procedurii prevăzute la alineatul (4), Comisia nu este în măsură să accepte conturile, Comisia stabilește, pe baza informațiilor disponibile și în conformitate cu alineatul (6), suma exigibilă din partea fondului pentru anul contabil și informează statul membru în cauză în acest sens. În cazul în care statul membru informează Comisia cu privire la acordul său în termen de două luni de la transmiterea informațiilor de către Comisie, se aplică alineatul (7). În lipsa unui astfel de acord, Comisia adoptă o decizie, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, în care stabilește suma exigibilă din partea fondului pentru anul contabil. O astfel de decizie nu constituie o corecție financiară și nu reduce sprijinul din partea fondului acordat programului operațional. Pe baza deciziei respective, Comisia aplică ajustările plăților efectuate către statele membre în conformitate cu alineatul (7).

(9)  Acceptarea conturilor de către Comisie, sau decizia Comisiei adoptată în temeiul alineatului (8), nu aduce atingere aplicării de corecții în temeiul articolelor 55 și 56.

(10)  Statele membre pot înlocui cuantumurile afectate de nereguli depistate după transmiterea conturilor, prin efectuarea de ajustări corespunzătoare în conturile aferente anului contabil în care se depistează neregula, fără a aduce atingere articolelor 55 și 56.

Articolul 51

Disponibilitatea documentelor

(1)  Autoritatea de management se asigură că toate documentele justificative privind cheltuielile sprijinite din fond pentru operațiunile pentru care cheltuielile totale eligibile se ridică la mai puțin de 1 000 000  EUR sunt puse la dispoziția Comisiei și a Curții de Conturi Europene, la cerere, timp de trei ani începând cu data de 31 decembrie ce urmează transmiterii conturilor în care sunt incluse cheltuielile aferente operațiunii respective.

În cazul altor operațiuni decât cele menționate la primul paragraf, toate documentele justificative sunt puse la dispoziție pe o perioadă de doi ani începând cu data de 31 decembrie ce urmează transmiterii conturilor în care sunt incluse cheltuielile finale aferente operațiunii încheiate.

O autoritate de management poate decide să aplice în cazul operațiunilor cu cheltuieli eligibile totale mai mici de 1 000 000  EUR regula menționată la al doilea paragraf.

Perioada menționată la primul paragraf se întrerupe fie în cazul unor proceduri judiciare, fie în urma unei cereri motivate temeinic din partea Comisiei.

(2)  Autoritatea de management informează beneficiarii cu privire la data la care începe perioada menționată la alineatul (1).

▼M1

(3)  Documentele se păstrează fie sub formă de originale sau copii legalizate conforme cu originalele, fie pe suporturi de date general acceptate, inclusiv versiuni electronice ale documentelor originale sau documente existente numai în versiune electronică. În cazul în care documentele sunt păstrate pe suporturi de date general acceptate în conformitate cu procedura prevăzută la alineatul (5), nu este necesară prezentarea originalelor.

▼B

(4)  Documentele sunt păstrate într-o formă care să permită identificarea persoanelor vizate pentru o perioadă de timp care nu depășește durata necesară scopurilor pentru care au fost colectate datele sau pentru care acestea sunt ulterior prelucrate.

(5)  Procedura de certificare a conformității cu documentul original a documentelor păstrate pe suporturi de date acceptate în mod uzual este stabilită de autoritățile naționale și asigură că versiunile păstrate respectă cerințele juridice naționale și pot fi utilizate în cadrul unui audit.

(6)  În cazul în care documentele există exclusiv în formă electronică, sistemele informatice utilizate îndeplinesc standarde de securitate acceptate care asigură faptul că documentele păstrate respectă cerințele juridice naționale și sunt fiabile pentru efectuarea controalelor de audit.

Articolul 52

Transmiterea documentelor de încheiere și plata soldului final

(1)  În afară de documentele menționate la articolul 48, statele membre transmit, pentru ultimul an contabil cuprins între 1 iulie 2023 și 30 iunie 2024, un raport de implementare final referitor la programul operațional.

(2)  Soldul final este plătit cel târziu la trei luni de la data aprobării conturilor din ultimul an contabil sau la o lună de la data acceptării raportului final de implementare, oricare dintre aceste date survine mai târziu.



CAPITOLUL 3

Corecțiile și recuperările financiare

Articolul 53

Corecțiile financiare efectuate de statele membre

(1)  Statele membre sunt principalele responsabile pentru investigarea neregulilor și efectuarea corecțiilor financiare necesare, precum și pentru realizarea recuperărilor. În cazul unei nereguli sistemice, statul membru își extinde investigațiile la toate operațiunile care ar putea fi afectate.

(2)  Statele membre efectuează corecțiile financiare necesare în raport cu neregulile individuale sau sistemice constatate în legătură cu operațiuni sau cu programe operaționale. Corecțiile financiare constau în anularea totală sau parțială a contribuției publice la o operațiune sau la un program operațional. Statul membru ține seama de natura și de gravitatea neregulilor și a pierderii financiare pentru fond și aplică o corecție proporțională. Corecțiile financiare sunt înregistrate în conturi de către autoritatea de management pentru anul contabil în care este decisă anularea.

(3)  Contribuția din fond anulată în conformitate cu alineatul (2) poate fi reutilizată de către statul membru în programul operațional în cauză, în condițiile respectării dispozițiilor de la alineatul (4).

(4)  Contribuția anulată în conformitate cu alineatul (2) nu poate fi reutilizată pentru nicio operațiune care a făcut obiectul corecției sau, în cazul în care este efectuată o corecție financiară pentru o neregulă sistemică, pentru nicio operațiune afectată de nereguli sistemice.

(5)  O corecție financiară nu aduce atingere obligației statelor membre de a continua recuperările în temeiul prezentului articol.

Articolul 54

Corecțiile financiare efectuate de Comisie

(1)  Comisia realizează corecții financiare, prin intermediul actelor de punere în aplicare, anulând total sau parțial contribuția Uniunii la un program operațional și efectuând recuperări de la statul membru pentru a exclude de la finanțare din partea Uniunii cheltuielile care nu respectă legislația aplicabilă;

(2)  O încălcare a legislației aplicabile determină o corecție financiară numai în raport cu cheltuielile care au fost declarate Comisiei și în cazul în care este îndeplinită una dintre următoarele condiții:

(a) 

încălcarea a afectat selectarea de către organismul responsabil a unei operațiuni pentru a beneficia de sprijin din fond sau în cazurile în care, din cauza naturii încălcării, este imposibil să se stabilească acest impact, dar există un risc justificat ca încălcarea să fi avut un astfel de efect;

(b) 

încălcarea a afectat valoarea cheltuielilor declarate în vederea rambursării din bugetul Uniunii sau în cazurile în care, din cauza naturii încălcării, este imposibil să se stabilească acest impact, dar există un risc justificat ca încălcarea să fi avut un astfel de efect.

(3)  Atunci când ia o decizie cu privire la o corecție financiară în temeiul alineatului (1), Comisia respectă principiul proporționalității, ținând seama de natura și de gravitatea încălcării legislației aplicabile și de implicațiile financiare ale acesteia pentru bugetul Uniunii. Comisia informează sistematic Parlamentul European și Consiliul cu privire la deciziile luate privind aplicarea de corecții financiare.

Articolul 55

Criterii pentru corecțiile financiare efectuate de Comisie

(1)  Comisia efectuează corecții financiare prin intermediul actelor de punere în aplicare, anulând, integral sau parțial, contribuția Uniunii la un program operațional în conformitate cu articolul 54, dacă, după efectuarea verificărilor necesare, ajunge la concluzia că:

(a) 

există o deficiență gravă în funcționarea eficace a sistemului de gestionare și control al programului operațional, care a periclitat contribuția din partea Uniunii care a fost deja plătită pentru programul operațional;

(b) 

statul membru nu și-a îndeplinit obligațiile în temeiul articolului 53 înaintea deschiderii procedurii de corecție în temeiul prezentului alineat;

(c) 

cheltuielile conținute într-o cerere de plată prezintă nereguli și nu au fost corectate de statul membru înainte de deschiderea procedurii de corecție în temeiul prezentului alineat.

Comisia își întemeiază deciziile privind corecțiile financiare pe cazurile individuale de nereguli identificate și ține cont de caracterul sistemic al unei nereguli. În cazul în care nu este posibil să se cuantifice cu exactitate valoarea cheltuielilor care prezintă nereguli și care au beneficiat de contribuție din fond, Comisia aplică o corecție financiară forfetară sau extrapolată.

(2)  Comisia, atunci când decide asupra unei corecții în temeiul alineatului (1), respectă principiul proporționalității, ținând cont de natura și de gravitatea neregulii, precum și de amploarea și de implicațiile financiare ale deficiențelor sistemelor de gestionare și control constatate în cazul programului operațional.

(3)  În cazul în care Comisia își întemeiază poziția pe rapoarte ale altor auditori decât cei ai serviciilor sale, ea își formulează propriile concluzii în ceea ce privește consecințele financiare după examinarea măsurilor luate de statul membru în cauză în temeiul articolului 53 alineatul (2), a notificărilor trimise în temeiul articolului 30 alineatul (2), precum și a răspunsurilor din partea statului membru.

(4)  Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 62 pentru stabilirea unor norme detaliate privind criteriile de determinare a deficiențelor grave în funcționarea eficace a sistemelor de gestionare și control, inclusiv principalele tipuri de astfel de deficiențe, criteriile de determinare a nivelului corecției financiare care trebuie aplicată și criteriile de aplicare a unor corecții financiare forfetare sau extrapolate.

Articolul 56

Procedura pentru corecțiile financiare efectuate de Comisie

(1)  Înainte de a lua o decizie privind o corecție financiară, Comisia lansează procedura prin informarea statului membru cu privire la concluziile provizorii ale verificărilor sale, solicitând statului membru să-și transmită observațiile în termen de două luni.

(2)  În cazul în care Comisia propune o corecție financiară pe baza unei extrapolări sau a unei rate forfetare, statul membru are posibilitatea să demonstreze, prin verificarea documentelor în cauză, că amploarea reală a neregulii este mai mică decât cea apreciată de Comisie. De comun acord cu Comisia, statul membru poate limita sfera de cuprindere a verificării respective la o proporție corespunzătore sau la un eșantion adecvat din respectiva documentație. Cu excepția cazurilor justificate corespunzător, termenul acordat pentru această verificare nu depășește o perioadă suplimentară de două luni după termenul de două luni menționat la alineatul (1).

(3)  Comisia ia în considerare orice dovadă furnizată de statul membru în termenele prevăzute la alineatele (1) și (2).

(4)  În cazul în care nu acceptă concluziile provizorii ale Comisiei, statul membru este invitat de Comisie să participe la o audiere, cu scopul de a permite Comisiei să se asigure că dispune de toate informațiile și observațiile relevante pentru a formula concluzii privind aplicarea corecției financiare.

(5)  În cazul unui acord, fără a aduce atingere alineatului (7) de la prezentul articol, statul membru poate reutiliza fondul în conformitate cu articolul 53 alineatul (3).

(6)  În scopul aplicării corecțiilor financiare, Comisia ia o decizie, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, în termen de șase luni de la data audierii sau de la data primirii informațiilor suplimentare, în cazul în care statul membru este de acord să transmită astfel de informații suplimentare în urma audierii. Comisia ia în considerare toate informațiile și observațiile transmise în cursul procedurii. În cazul în care nu are loc nicio audiere, termenul de șase luni se calculează începând cu două luni de la data trimiterii de către Comisie a scrisorii de invitație la audiere.

(7)  În cazul în care Comisia, în cadrul exercitării responsabilităților ce îi revin conform articolului 36, sau Curtea de Conturi Europeană detectează nereguli care demonstrează existența unei deficiențe grave în funcționarea sistemelor de gestionare și control, corecția financiară aferentă reduce sprijinul acordat din fond programului operațional.

Primul paragraf nu se aplică în cazul unei deficiențe grave în funcționarea eficace a unui sistem de gestionare și control care, înainte de a fi detectată de Comisie sau de Curtea de Conturi Europeană:

(a) 

a fost identificată în declarația de gestiune, raportul anual de control sau opinia de audit prezentată Comisiei în conformitate cu articolul 59 alineatul (5) din Regulamentul financiar sau în alte rapoarte de audit ale autorității de audit prezentate Comisiei și au fost luate măsuri adecvate; sau

(b) 

a făcut obiectul unor măsuri adecvate de remediere aplicate de statul membru.

Evaluarea deficiențelor grave în funcționarea eficace a unui sistem de gestionare și control se bazează pe legislația aplicabilă în momentul în care au fost depuse declarațiile de gestiune, rapoartele anuale de control și opiniile de audit relevante.

Atunci când decide asupra unei corecții financiare, Comisia:

(a) 

respectă principiul proporționalității, ținând seama de natura și de gravitatea deficienței grave în funcționarea eficace a unui sistem de gestionare și control și de implicațiile sale financiare pentru bugetul Uniunii;

(b) 

pentru aplicarea unei corecții forfetare sau extrapolate, exclude cheltuielile neconforme detectate anterior de statul membru care au făcut obiectul unor ajustări în conturi în conformitate cu articolul 50 alineatul (10) și cheltuielile supuse unei evaluări continue privind natura legală și regulamentară a acestora în conformitate cu articolul 49 alineatul (2);

(c) 

ține seama de corecțiile forfetare sau extrapolate aplicate cheltuielilor de statele membre pentru alte deficiențe grave atunci când determină riscul rezidual pentru bugetul Uniunii.

Articolul 57

Rambursarea

(1)  Orice sumă care trebuie restituită către bugetul Uniunii este plătită înainte de scadența indicată în ordinul de recuperare întocmit în conformitate cu articolul 73 din Regulamentul financiar. Data scadenței este ultima zi a celei de-a doua luni următoare lunii în care a fost emis ordinul.

(2)  Orice întârziere a rambursării generează dobândă de întârziere, plătibilă de la data scadenței până la data rambursării efective. Rata acestei dobânzi este cu un punct procentual și jumătate mai mare decât rata aplicată de Banca Centrală Europeană în cadrul principalelor sale operațiuni de refinanțare în prima zi lucrătoare din luna în care este cuprinsă data scadenței.

Articolul 58

Controlul proporțional al programelor operaționale

(1)  Operațiunile pentru care totalul cheltuielilor eligibile nu depășește 150 000  EUR fac obiectul unui singur audit efectuat fie de autoritatea de audit, fie de Comisie înainte de transmiterea conturilor pentru anul contabil în care s-a finalizat operațiunea. Alte operațiuni fac obiectul unui singur audit pe an contabil efectuat fie de autoritatea de audit, fie de Comisie, înainte de transmiterea conturilor pentru anul contabil în care s-a finalizat operațiunea. Operațiunile nu fac obiectul niciunui audit efectuat de Comisie sau de autoritatea de audit într-un anumit exercițiu dacă în exercițiul respectiv s-a efectuat deja un audit de către Curtea de Conturi Europeană, cu condiția ca rezultatele activității de audit realizate de Curtea de Conturi Europeană cu privire la operațiunile respective să poată fi utilizate de autoritatea de audit sau de Comisie pentru a-și îndeplini sarcinile care le revin.

(2)  Auditul unei operațiuni sprijinite printr-un PO I poate acoperi toate etapele implementării sale și toate nivelurile lanțului de distribuție, cu excepția unică a controlului destinatarilor finali efectivi, cu excepția cazului în care o evaluare a riscurilor stabilește un risc specific de neregulă sau fraudă.

(3)  Pentru programele operaționale pentru care cea mai recentă opinie de audit indică faptul că nu există deficiențe semnificative, Comisia poate conveni cu autoritatea de audit, în cadrul reuniunii menționate la articolul 37 alineatul (2), că nivelul activității de audit necesare poate fi redus, astfel încât acesta să fie proporțional cu riscul determinat. În astfel de cazuri, Comisia nu efectuează propriile sale audituri la fața locului decât în cazul în care există probe care sugerează deficiențe în sistemul de gestionare și control care afectează cheltuielile declarate Comisiei în anul contabil pentru care conturile au fost acceptate de Comisie.

(4)  Pentru programele operaționale în cazul cărora Comisia ajunge la concluzia că se poate baza pe opinia autorității de audit, aceasta poate conveni cu autoritatea de audit să limiteze auditurile Comisiei la fața locului la auditarea activității autorității de audit, cu excepția cazului în care există dovezi ale unor deficiențe în activitatea autorității de audit pentru un an contabil pentru care conturile au fost acceptate de Comisie.

(5)  În pofida alineatului (1), autoritatea de audit și Comisia pot efectua audituri ale operațiunilor în cazul în care o evaluare a riscurilor sau un audit al Curții de Conturi Europene detectează un anumit risc de nereguli sau de fraudă, în cazul existenței unor dovezi ale unor deficiențe grave în funcționarea eficace a sistemului de gestionare și control al programului operațional în cauză, precum și în perioada menționată la articolul 51 alineatul (1). Pentru a evalua activitatea unei autorități de audit, Comisia poate verifica evidența de auditare a autorității de audit sau poate lua parte la auditurile la fața locului ale autorității de audit și poate efectua audituri ale operațiunilor atunci când acest lucru este necesar, în conformitate cu standardele de audit acceptate la nivel internațional, pentru a obține asigurări cu privire la funcționarea eficace a autorității de audit.



CAPITOLUL 4

Dezangajarea

Articolul 59

Dezangajarea

(1)  Comisia dezangajează orice parte din suma aferentă unui program operațional care nu a fost utilizată ca plată cu titlu de prefinanțare și plată intermediară până la data de 31 decembrie a celui de-al treilea exercițiu financiar care urmează anului angajamentului bugetar în cadrul programului operațional sau pentru care o cerere de plată întocmită în conformitate cu articolul 41 nu a fost transmisă în conformitate cu articolul 45, inclusiv orice cerere de plată care face, în totalitate sau în parte, obiectul unei întreruperi a termenului de plată sau al unei suspendări a plăților.

(2)  Partea de angajamente rămase deschise la 31 decembrie 2023 se dezangajează în cazul în care Comisia nu a primit niciunul dintre documentele prevăzute la articolul 52 alineatul (1) până la termenul-limită stabilit la articolul 52 alineatul (1).

Articolul 60

Excepții de la dezangajare

(1)  Din suma care face obiectul dezangajării se scad sumele echivalente acelei părți a angajamentului bugetar pentru care:

(a) 

operațiunile sunt suspendate printr-o procedură judiciară sau o cale de atac administrativă cu efect de suspendare; sau

(b) 

nu a fost posibil să se facă o cerere de plată din motive de forță majoră care afectează în mod grav implementarea integrală sau parțială a programului operațional.

Autoritățile naționale care invocă forța majoră în temeiul primului paragraf litera (b) demonstrează consecințele directe ale acesteia asupra implementării integrale sau parțiale a programului operațional.

În sensul primului paragraf literele (a) și (b), reducerea poate fi solicitată o singură dată, în cazul în care suspendarea sau forța majoră a durat cel mult un an, sau de un număr de ori corespunzător duratei forței majore sau numărului de ani care au trecut între data hotărârii judecătorești sau a deciziei administrative care a suspendat implementarea operațiunii și data hotărârii judecătorești sau a deciziei administrative definitive.

(2)  Până la 31 ianuarie, statul membru trimite Comisiei informații privind excepțiile menționate la alineatul (1) primul paragraf literele (a) și (b), pentru suma de declarat până la sfârșitul anului precedent.

Articolul 61

Procedura

(1)  Comisia informează în timp util statul membru și autoritatea de management ori de câte ori există un risc de aplicare a regulii dezangajării prevăzute la articolul 59.

(2)  Pe baza informațiilor primite până la 31 ianuarie, Comisia informează statul membru și autoritatea de management în legătură cu valoarea sumei dezangajate care rezultă din informațiile respective.

(3)  Statul membru are la dispoziție de două luni pentru a-și da acordul privind suma care urmează să fie dezangajată sau pentru a transmite observațiile sale.

(4)  Până la data de 30 iunie, statul membru transmite Comisiei un plan de finanțare revizuit pentru anul financiar în cauză care să reflecte valoarea redusă a sprijinului pentru programul operațional. Dacă nu-l transmite, Comisia revizuiește planul de finanțare prin reducerea contribuției acordate din fond pentru anul financiar în cauză.

(5)  Comisia modifică decizia de adoptare a programului operațional, prin intermediul unui act de punere în aplicare, cel mai târziu până la 30 septembrie.



TITLUL VII

DELEGAREA DE COMPETENȚE, DISPOZIȚII DE PUNERE ÎN APLICARE ȘI DISPOZIȚII FINALE

Articolul 62

Exercitarea competențelor delegate

(1)  Competența de a adopta acte delegate este conferită Comisiei sub rezerva condițiilor menționate în prezentul articol.

(2)  Delegarea de competențe menționată în articolul 13 alineatul (6), articolul 30 alineatul (2) al cincilea paragraf, articolul 32 alineatul (8) primul paragraf, articolul 32 alineatul (9), articolul 34 alineatul (7), articolul 34 alineatul (8) și articolul 55 alineatul (4) se conferă pentru o perioadă de timp nedeterminată începând de la data intrării în vigoare a prezentului regulament.

(3)  Imediat ce adoptă un act delegat, Comisia îl notifică simultan Parlamentului European și Consiliului.

(4)  Actele delegate intră în vigoare doar dacă Parlamentul European sau Consiliul nu formulează nicio obiecție în termen de două luni de la notificarea actului respectiv către Parlamentul European și Consiliu sau dacă, înainte de expirarea perioadei în cauză, atât Parlamentul European, cât și Consiliul au informat Comisia că nu vor prezenta obiecții. Acest termen se prelungește cu două luni la inițiativa Parlamentului European sau a Consiliului.

Dacă, la expirarea acestui termen, nici Parlamentul European și nici Consiliul nu au prezentat obiecții față de actul delegat, acesta se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și intră în vigoare la data menționată în actul respectiv.

Actul delegat poate fi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și poate intra în vigoare înainte de expirarea termenului respectiv, în cazul în care atât Parlamentul European, cât și Consiliul au informat Comisia cu privire la intenția lor de a nu formula obiecții.

În cazul în care Parlamentul European sau Consiliul prezintă obiecții față de actul delegat, acesta nu intră în vigoare. Instituția care prezintă obiecții față de actul delegat indică motivele acestora.

Articolul 63

Procedura comitetului

(1)  Comisia este asistată de un comitet în sensul Regulamentului (UE) nr. 182/2011.

(2)  În cazul în care se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 4 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.

(3)  În cazul în care se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.

În cazul în care comitetul nu emite un aviz, Comisia nu adoptă proiectul de act de punere în aplicare în ceea ce privește competențele de executare menționate la articolul 32 alineatul (8) al doilea paragraf din prezentul regulament și se aplică articolul 5 alineatul (4) al treilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.

Articolul 64

Intrarea în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Se aplică de la 1 ianuarie 2014.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.




ANEXA I

MODELE PENTRU PROGRAMUL OPERAȚIONAL

1.    Model pentru programul operațional PO I



Capitol

Secțiune

Subsecțiune

Descriere / Observații

Dimensiune

(caractere)

1.

IDENTIFICAREA

Scopul prezentei secțiuni este numai identificarea programului în cauză. Prezenta secțiune indică în mod clar următoarele:

Statul membru

Denumirea programului operațional

CCI

200

2.

FORMULAREA PROGRAMULUI

 

 

2.1.

Situație

Identificarea și justificarea deprivării sau deprivărilor materiale vizate

4 000

Indicarea tipului de deprivare sau de deprivări materiale reținute pentru PO.

200

2.2.

Deprivarea materială vizată

O secțiune (și subsecțiunile corespunzătoare) se furnizează pentru fiecare tip de deprivare materială vizată.

 

2.2.1.

Descriere

Descrierea principalelor caracteristici ale distribuirii de alimente sau a asistenței materiale de bază care urmează să fie furnizată și ale măsurilor auxiliare corespunzătoare.

4 000

2.2.2.

Programe naționale

Descrierea programelor naționale care urmează să fie sprijinite

2 000

2.3.

Altele

Orice alte informații considerate necesare

4 000

3.

IMPLEMENTAREA

 

 

3.1.

Identificarea celor mai defavorizate persoane

Descrierea mecanismului de stabilire a criteriilor de eligibilitate a celor mai defavorizate persoane, diferențiate, dacă este necesar, în funcție de tipul de deprivare materială vizat.

2 000

3.2.

Selectarea operațiunilor

Criteriile de selectare a operațiunilor și descrierea mecanismului de selectare, diferențiate, dacă este necesar, în funcție de tipul de deprivare materială vizat.

2 000

3.3.

Selectarea organizațiilor partenere

Criteriile de selectare a organizațiilor partenere, diferențiate, dacă este necesar, în funcție de tipul de deprivare materială vizat.

2 000

3.4.

Complementaritatea cu FSE

Descrierea mecanismului de asigurare a complementarității cu FSE

4 000

3.5.

Structura instituțională

Identificarea autorității de management, a autorității de certificare, dacă este cazul, a autorității de audit și a organismului către care vor fi făcute plățile de către Comisiei.

2 000

3.6.

Monitorizare și evaluare

Descrierea modului în care implementarea programului va fi monitorizată.

4 000

3.7.

Asistență tehnică

Descrierea utilizării planificate a asistenței tehnice în temeiul articolului 27 alineatul (4), inclusiv acțiunile de consolidare a capacității administrative a beneficiarilor în ceea ce privește buna gestiune financiară a operațiunilor

4 000

4.

IMPLICAREA PĂRȚILOR INTERESATE

O descriere a măsurilor luate pentru a implica toate părțile interesate, precum și, dacă e cazul, autoritățile locale și regionale competente și alte autorități publice în pregătirea programului operațional;

2 000

5.

PLANUL DE FINANȚARE

Prezenta secțiune conține:

5.1.  un tabel în care să se specifice pentru fiecare an în conformitate cu articolul 20 valoarea alocației financiare preconizate a fi acordată din fond și a cofinanțării;

5.2.  un tabel în care să se specifice pentru întreaga perioadă de programare valoarea totală preconizată a fi acordată din programul operațional pentru fiecare tip de deprivare materială vizat, precum și măsurile auxiliare corespunzătoare.

Text: 1 000

Date în format CVS sau XLS

Formatul pentru datele financiare (secțiunea 5):

5.1. 

Plan de finanțare a programului operațional prezentând angajamentul anual din fond și cofinanțarea națională corespunzătoare în cadrul programului operațional (în EUR)



 

Total

2014

2015

….

2020

Fond (a)

 

 

 

 

 

Cofinanțare națională (b)

 

 

 

 

 

Cheltuielile publice

(c) = (a) + (b)

 

 

 

 

 

Rata cofinanțării

(d) = (a) / (c)

 

 

5.2. 

Plan de finanțare conținând valoarea totală a creditelor pentru sprijinul acordat din programul operațional pentru fiecare tip de deprivare materială vizat, precum și pentru măsurile auxiliare corespunzătoare (în EUR)



Tipul de asistență materială

Cheltuielile publice

Total

 

Asistență tehnică

 

Tipul de asistență materială 1

 

din care, măsuri auxiliare

 

Tipul de asistență materială 2

 

din care, măsuri auxiliare

 

 

 

Tipul de asistență materială n

 

din care, măsuri auxiliare

 

2.    Model pentru programul operațional PO II



Capitol

Secțiune

Subsecțiune

Descriere / Observații

Dimensiune

(caractere)

1.

IDENTIFICAREA

Scopul prezentei secțiuni este numai identificarea programului în cauză. Prezenta secțiune indică în mod clar următoarele:

Statul membru

Denumirea programului operațional

CCI

200

2.

FORMULAREA PROGRAMULUI

 

 

2.1.

Strategia

Descrierea strategiei privind contribuția programului la promovarea coeziunii sociale și a reducerii sărăciei în conformitate cu Strategia Europa 2020, incluzând o justificare a stabilirii priorității în materie de asistență;

20 000

2.2.

Logica de intervenție

Identificarea nevoilor de la nivel național

3 500

Obiectivele specifice ale programului operațional

7 000

Rezultatele estimate și indicatorii aferenți în materie de realizări și rezultate, cu o valoare de bază și o valoare-țintă (pentru fiecare obiectiv specific)

3 500

Identificarea persoanelor celor mai defavorizate care trebuie vizate

3 500

Indicatorii financiari

2 000

2.3.

Altele

Orice alte informații considerate necesare

3 500

3

IMPLEMENTAREA

 

 

3.1.

Acțiuni

Descrierea tipurilor de acțiuni ce trebuie susținute și exemple de astfel de acțiuni și contribuția lor la îndeplinirea obiectivelor specifice

7 000

3.2.

Selectarea operațiunilor

Principiile directoare pentru selectarea operațiunilor, diferențiate, dacă e necesar, în funcție de tipul de acțiuni

3 500

3.3.

Beneficiarii

Identificarea tipurilor de beneficiari (dacă e cazul), diferențiați, dacă e necesar, în funcție de tipul de acțiuni

3 500

3.4.

Complementaritatea cu FSE

Descrierea mecanismului de asigurare a complementarității cu FSE și a prevenirii suprapunerilor și a finanțărilor duble

4 000

3.5.

Structura instituțională

Identificarea autorității de management, a autorității de certificare, dacă e cazul, a autorității de audit și a organismului către care Comisia va face plățile

2 000

3.6.

Monitorizare și evaluare

Prezenta subsecțiune descrie modul în care va fi monitorizată implementarea programului. Este necesar, în special, să se explice modul în care vor fi folosiți indicatorii pentru a urmări implementarea programului. Indicatorii cuprind indicatorii financiari privind cheltuielile alocate, indicatorii în materie de realizări specifici programului privind operațiunile susținute, precum și indicatorii în materie de rezultate specifici programului privind fiecare obiectiv specific.

4 000

3.7.

Asistență tehnică

Descrierea utilizării planificate a asistenței tehnice în temeiul articolului 27 alineatul (4), inclusiv acțiunile de consolidare a capacității administrative a beneficiarilor în ceea ce privește buna gestiune financiară a operațiunilor

4 000

4.

IMPLICAREA PĂRȚILOR INTERESATE

O descriere a măsurilor luate pentru a implica toate părțile interesate, precum și, dacă e cazul, autoritățile locale și regionale competente și alte autorități publice în pregătirea programului operațional;

2 000

5.

PLANUL DE FINANȚARE

Prezenta secțiune conține:

5.1.  un tabel în care să se specifice pentru fiecare an, în conformitate cu articolul 20, valoarea totală a creditelor estimate pentru sprijinul acordat din programul operațional și a cofinanțării.

5.2.  un tabel în care să se specifice, pentru întreaga perioadă de programare, valoarea totală a creditelor pentru sprijinul acordat din programul operațional pentru fiecare tip de acțiune susținută

Text: 1 000

Date în format CVS sau XLS

Formatul pentru datele financiare (secțiunea 4):

5.1. 

Plan de finanțare a programului operațional prezentând angajamentul anual din fond și cofinanțarea națională corespunzătoare în cadrul programului operațional (în EUR)



 

Total

2014

2015

….

2020

Fond (a)

 

 

 

 

 

Cofinanțare națională (b)

 

 

 

 

 

Cheltuielile publice

(c) = (a) + (b)

 

 

 

 

 

Rata cofinanțării (*1)

(d) = (a) / (c)

 

 

(*1)   În tabel, această rată poate fi rotunjită la numărul întreg cel mai apropiat. Rata exactă utilizată pentru rambursarea cheltuielilor este rata (d).

5.2. 

Plan de finanțare conținând valoarea totală a creditelor pentru sprijinul acordat din programul operațional pentru fiecare tip de acțiune (în EUR)



Domeniul de intervenție

Cheltuielile publice

Total

 

Asistență tehnică

 

Tipul de acțiune 1

 

Tipul de acțiune 2

 

 

Tipul de acțiune n

 




ANEXA II



Distribuirea anuală a creditelor de angajament pentru perioada 2014-2020 (la prețurile din 2011)

2014

EUR

485 097 840

2015

EUR

485 097 840

2016

EUR

485 097 840

2017

EUR

485 097 840

2018

EUR

485 097 840

2019

EUR

485 097 840

2020

EUR

485 097 840

Total

EUR

3 395 684 880




ANEXA III



Sumele alocate din fond pentru fiecare stat membru în perioada 2014-2020 (la prețurile din 2011)

State membre

EUR

Belgia

65 500 000

Bulgaria

93 000 000

Republica Cehă

20 700 000

Danemarca

3 500 000

Germania

70 000 000

Estonia

7 100 000

Irlanda

20 200 000

Grecia

249 300 000

Spania

499 900 000

Franța

443 000 000

Croația

32 500 000

Italia

595 000 000

Cipru

3 500 000

Letonia

36 400 000

Lituania

68 500 000

Luxemburg

3 500 000

Ungaria

83 300 000

Malta

3 500 000

Țările de Jos

3 500 000

Austria

16 000 000

Polonia

420 000 000

Portugalia

157 000 000

România

391 300 000

Slovenia

18 200 000

Slovacia

48 900 000

Finlanda

20 000 000

Suedia

7 000 000

Regatul Unit

3 500 000

Total

3 383 800 000




ANEXA IV

Criterii de desemnare pentru autoritatea de management și autoritatea de audit

1.   Mediul de control intern

(i) existența unei structuri organizatorice care să includă funcțiile autorităților de management și de certificare și alocarea funcțiilor în cadrul fiecăreia dintre acestea, asigurând respectarea principiului separării funcțiilor, după caz;

(ii) cadru pentru a asigura, în cazul delegării de sarcini către organisme intermediare, definirea responsabilităților și obligațiilor acestora, verificarea capacităților acestora de a efectua sarcini delegate și existența procedurilor de raportare;

(iii) proceduri de raportare și monitorizare a neregulilor și de recuperare a sumelor plătite în mod nejustificat;

(iv) plan de alocare a unor resurse umane corespunzătoare care să dispună de competențele tehnice necesare, la diverse niveluri și pentru diverse funcții din cadrul organizației.

2.   Gestionarea riscurilor

Ținând seama de principiul proporționalității, un cadru pentru a asigura că se desfășoară un exercițiu corespunzător de gestionare a riscurilor atunci când este necesar și, în special, în cazul unor schimbări majore ale activităților.

3.   Activități de gestionare și control

A.   Autoritatea de management

(i) proceduri pentru solicitarea de granturi, evaluarea cererilor, selectarea pentru finanțare, inclusiv instrucțiuni și orientări care să asigure contribuția operațiunilor la realizarea obiectivelor și rezultatelor specifice ale programului operațional în conformitate cu dispozițiile articolului 32 alineatul (3) litera (b) din prezentul regulament;

(ii) proceduri pentru verificările în materie de gestionare, inclusiv verificări administrative în legătură cu fiecare solicitare de rambursare din partea beneficiarilor și verificări la fața locului ale operațiunilor;

(iii) proceduri pentru procesarea cererilor de rambursare din partea beneficiarilor și autorizarea plăților;

(iv) proceduri pentru un sistem de colectare, înregistrare și stocare în format electronic a datelor cu privire la fiecare operațiune, care să includă, după caz, date cu privire la fiecare participant și o defalcare a datelor cu privire la indicatori în funcție de sex acolo unde este necesar, precum și de asigurare a conformității securității sistemelor cu standardele recunoscute la nivel internațional;

(v) proceduri instituite de autoritatea de management pentru a se asigura că beneficiarii dispun fie de un sistem contabil separat, fie de un cod contabil adecvat pentru toate tranzacțiile referitoare la o operațiune;

(vi) proceduri pentru instituirea unor măsuri eficace și proporționale de combatere a fraudelor;

(vii) proceduri pentru asigurarea unei evidențe de auditare și a unui sistem de arhivare corespunzătoare;

(viii) proceduri pentru elaborarea declarației de asigurare de gestiune, pentru a raporta cu privire la controalele efectuate și la deficiențele identificate, precum și pentru a elabora rezumatul anual al auditurilor și controalelor finale;

(ix) proceduri pentru a asigura punerea la dispoziția beneficiarului a unui document care să prezinte condițiile în care se acordă sprijin pentru fiecare operațiune.

B.   Autoritatea de certificare

(i) proceduri pentru certificarea cererilor de plăți intermediare adresate Comisiei;

(ii) proceduri pentru întocmirea conturilor și certificarea faptului că acestea sunt autentice, complete și exacte, precum și a faptului că cheltuielile respectă dreptul aplicabil, ținând seama de rezultatele tuturor auditurilor;

(iii) proceduri pentru asigurarea unei evidențe de auditare corespunzătoare, prin ținerea unor evidențe contabile care să cuprindă sumele care pot fi recuperate, sumele care au fost recuperate, precum și pe cele care au fost retrase pentru fiecare operațiune în format electronic;

(iv) proceduri, după caz, pentru a asigura faptul că aceasta primește informații corespunzătoare din partea autorității de management cu privire la verificările efectuate și la rezultatele auditurilor realizate de autoritatea de audit sau sub răspunderea acesteia.

4.   Monitorizarea

A.   Autoritatea de management

(i) după caz, proceduri pentru sprijinirea activității comitetului de monitorizare;

(ii) proceduri pentru elaborarea și transmiterea către Comisie a rapoartelor de punere în aplicare anuale și finale.

B.   Autoritatea de certificare

(i) proceduri pentru îndeplinirea responsabilităților sale în materie de monitorizare a rezultatelor verificărilor în materie de gestionare și a rezultatelor auditurilor efectuate de autoritatea de audit sau sub răspunderea acesteia înainte de transmiterea cererilor de plată către Comisie.



( 1 ) Directiva 2004/18/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii (JO L 134, 30.4.2004, p. 114).

( 2 ) Regulamentul (UE) nr. 407/2010 al Consiliului din 11 mai 2010 de instituire a unui mecanism european de stabilizare financiară (JO L 118, 12.5.2010, p. 1).

( 3 ) Regulamentul (CE) nr. 332/2002 al Consiliului din 18 februarie 2002 de înființare a unui mecanism de asistență financiară pe termen mediu pentru balanțele de plăți ale statelor membre (JO L 53, 23.2.2002, p. 1).

Top