Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 02013R0575-20210930

Consolidated text: Regulamentul nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012Text cu relevanță pentru SEE

ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2013/575/2021-09-30

02013R0575 — RO — 30.09.2021 — 011.002


Acest document are doar scop informativ și nu produce efecte juridice. Instituțiile Uniunii nu își asumă răspunderea pentru conținutul său. Versiunile autentice ale actelor relevante, inclusiv preambulul acestora, sunt cele publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și disponibile pe site-ul EUR-Lex. Aceste texte oficiale pot fi consultate accesând linkurile integrate în prezentul document.

►B

▼M9

REGULAMENTUL NR. 575/2013 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI

din 26 iunie 2013

privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012

▼B

(JO L 176 27.6.2013, p. 1)

Astfel cum a fost modificat prin:

 

 

Jurnalul Oficial

  NR.

Pagina

Data

 M1

REGULAMENTUL DELEGAT (UE) 2015/62 AL COMISIEI din 10 octombrie 2014

  L 11

37

17.1.2015

 M2

REGULAMENTUL (UE) 2016/1014 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 8 iunie 2016

  L 171

153

29.6.2016

►M3

REGULAMENTUL DELEGAT (UE) 2017/2188 AL COMISIEI din 11 august 2017

  L 310

1

25.11.2017

►M4

REGULAMENTUL (UE) 2017/2395 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 12 decembrie 2017

  L 345

27

27.12.2017

►M5

REGULAMENTUL (UE) 2017/2401 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 12 decembrie 2017

  L 347

1

28.12.2017

 M6

REGULAMENTUL DELEGAT (UE) 2018/405 AL COMISIEI din 21 noiembrie 2017

  L 74

3

16.3.2018

►M7

REGULAMENTUL (UE) 2019/630 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 17 aprilie 2019

  L 111

4

25.4.2019

►M8

REGULAMENTUL (UE) 2019/876 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 20 mai 2019

  L 150

1

7.6.2019

►M9

REGULAMENTUL (UE) 2019/2033 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 27 noiembrie 2019

  L 314

1

5.12.2019

►M10

REGULAMENTUL (UE) 2020/873 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 24 iunie 2020

  L 204

4

26.6.2020

►M11

REGULAMENTUL DELEGAT (UE) 2021/424 AL COMISIEI din 17 decembrie 2019

  L 84

1

11.3.2021

►M12

REGULAMENTUL (UE) 2021/558 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 31 martie 2021

  L 116

25

6.4.2021

 M13

REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2021/1043 AL COMISIEI din 24 iunie 2021

  L 225

52

25.6.2021


Rectificat prin:

 C1

Rectificare, JO L 208, 2.8.2013, p.  68 (575/2013)

►C2

Rectificare, JO L 321, 30.11.2013, p.  6 (575/2013)

►C3

Rectificare, JO L 020, 25.1.2017, p.  2 (nr. 575/2013)

►C4

Rectificare, JO L 335, 13.10.2020, p.  20 (2019/630)

►C5

Rectificare, JO L 405, 2.12.2020, p.  79 (2019/2033)

 C6

Rectificare, JO L 065, 25.2.2021, p.  63 (2019/876)

►C7

Rectificare, JO L 398, 11.11.2021, p.  40 (2019/876)




▼B

▼M9

REGULAMENTUL NR. 575/2013 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI

din 26 iunie 2013

privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012

▼C2



PARTEA ÎNTÂI

DISPOZIȚII GENERALE



TITLUL I

OBIECT, DOMENIU DE APLICARE ȘI DEFINIȚII

▼M8

Articolul 1

Domeniu de aplicare

Prezentul regulament stabilește reguli uniforme privind cerințele prudențiale generale pe care trebuie să le îndeplinească instituțiile, societățile financiare holding și societățile financiare holding mixte supravegheate în temeiul Directivei 2013/36/UE, în ceea ce privește următoarele elemente:

(a) 

cerințe de fonduri proprii referitoare la elemente în întregime cuantificabile, uniforme și standardizate ale riscului de credit, ale riscului de piață, ale riscului operațional, ale riscului de decontare și ale efectului de levier;

(b) 

cerințe de limitare a expunerilor mari;

(c) 

cerințe de lichiditate referitoare la elemente în întregime cuantificabile, uniforme și standardizate ale riscului de lichiditate;

(d) 

cerințe de raportare referitoare la literele (a), (b) și (c);

(e) 

cerințe referitoare la publicarea informațiilor.

Prezentul regulament stabilește reguli uniforme referitoare la cerințele privind fondurile proprii și pasivele eligibile pe care trebuie să le îndeplinească entitățile de rezoluție care sunt instituții de importanță sistemică globală (G-SII) sau care fac parte din G-SII și filialele semnificative ale G-SII din afara UE.

Prezentul regulament nu reglementează cerințele de publicare pentru autoritățile competente în domeniul reglementării și al supravegherii prudențiale a instituțiilor, astfel cum sunt prevăzute în Directiva 2013/36/UE.

Articolul 2

Competențe de supraveghere

(1)  
Pentru asigurarea respectării prezentului regulament, autoritățile competente dețin competențele și urmează procedurile prevăzute în Directiva 2013/36/UE și în prezentul regulament.
(2)  
Pentru asigurarea respectării prezentului regulament, autoritățile de rezoluție dețin competențele și urmează procedurile prevăzute în Directiva 2014/59/UE a Parlamentului European și a Consiliului ( 1 ) și în prezentul regulament.
(3)  
Pentru asigurarea respectării cerințelor privind fondurile proprii și pasivele eligibile, autoritățile competente și autoritățile de rezoluție cooperează între ele.
(4)  
Pentru a asigura conformitatea în cadrul competențelor lor respective, Comitetul Unic de Rezoluție, instituit prin articolul 42 din Regulamentul (UE) nr. 806/2014 al Parlamentului European și al Consiliului ( 2 ), și Banca Centrală Europeană, în ceea ce privește aspectele legate de atribuțiile care îi sunt conferite prin Regulamentul (UE) nr. 1024/2013 al Consiliului ( 3 ), asigură schimbul regulat și fiabil de informații relevante.

▼M9

(5)  
La aplicarea dispozițiilor prevăzute la articolul 1 alineatele (2) și (5) din Regulamentul (UE) 2019/2033 al Parlamentului European și al Consiliului ( 4 ) cu privire la firmele de investiții menționate la respectivele alineate, autoritățile competente, astfel cum sunt definite la articolul 3 alineatul (1) punctul 5 din Directiva (UE) 2019/2034 a Parlamentului European și a Consiliului ( 5 ), tratează firmele de investiții respective ca și când acestea ar fi „instituții” în sensul prezentului regulament.

▼C2

Articolul 3

Aplicarea unor cerințe mai stricte de către instituții

Prezentul regulament nu împiedică instituțiile să dețină fonduri proprii și componente ale acestora care depășesc cerințele prezentului regulament, sau să aplice măsuri mai stricte decât cele prevăzute de prezentul regulament.

Articolul 4

Definiții

(1)  

În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:

▼M9

1. 

„instituție de credit” înseamnă o întreprindere a cărei activitate constă în oricare dintre următoarele:

(a) 

atragerea de depozite sau de alte fonduri rambursabile de la public și acordarea de credite în cont propriu;

(b) 

desfășurarea oricăreia dintre activitățile menționate la punctele 3 și 6 din secțiunea A a anexei I la Directiva 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului ( 6 ), în cazul în care este îndeplinită una dintre condițiile următoare, dar întreprinderea nu este un comerciant de mărfuri și de certificate de emisii, un organism de plasament colectiv sau o întreprindere de asigurare:

(i) 

valoarea totală a activelor consolidate ale întreprinderii este mai mare sau egală cu 30 de miliarde EUR;

(ii) 

valoarea totală a activelor întreprinderii este mai mică de 30 de miliarde EUR, întreprinderea face parte dintr-un grup, iar valoarea totală a activelor consolidate ale tuturor întreprinderilor din grupul respectiv, care la nivel individual au active totale mai mici de 30 de miliarde EUR și care desfășoară oricare dintre activitățile menționate la punctele 3 și 6 din secțiunea A a anexei I la Directiva 2014/65/UE, este mai mare sau egală cu 30 de miliarde EUR; sau

(iii) 

valoarea totală a activelor întreprinderii este mai mică de 30 de miliarde EUR, întreprinderea face parte dintr-un grup, iar valoarea totală a activelor consolidate ale tuturor întreprinderilor din grup care desfășoară oricare dintre activitățile menționate la punctele 3 și 6 din secțiunea A a anexei I la Directiva 2014/65/UE este mai mare sau egală cu 30 de miliarde EUR, în cazul în care supraveghetorul consolidant, în consultare cu colegiul de supraveghetori, decide astfel pentru a contracara eventualele riscuri de eludare și eventualele riscuri la adresa stabilității financiare a Uniunii;

în înțelesul literei (b) punctele (ii) și (iii), în cazul în care întreprinderea face parte dintr-un grup dintr-o țară terță, activele totale ale fiecărei sucursale a grupului dintr-o țară terță autorizate în Uniune sunt incluse în valoarea totală combinată a activelor tuturor întreprinderilor din grup;

2. 

„firmă de investiții” înseamnă o firmă de investiții astfel cum este definită la articolul 4 alineatul (1) punctul 1 din Directiva 2014/65/UE care este autorizată în conformitate cu directiva respectivă, excluzând instituțiile de credit;

3. 

„instituție” înseamnă o instituție de credit autorizată în temeiul articolului 8 din Directiva 2013/36/UE sau o întreprindere astfel cum este menționată la articolul 8a alineatul (3) din respectiva directivă;

▼M9 —————

▼C2

5. 

„întreprindere de asigurare” înseamnă o întreprindere de asigurare astfel cum este definită la articolul 13 punctul 1 din Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind accesul la activitate și desfășurarea activității de asigurare și de reasigurare (Solvabilitate II) ( 7 );

6. 

„întreprindere de reasigurare” înseamnă o întreprindere de asigurare astfel cum este definită la articolul 13 punctul 4 din Directiva 2009/138/CE;

▼M8

7. 

„organism de plasament colectiv” sau „OPC” înseamnă un OPCVM, astfel cum este definit la articolul 1 alineatul (2) din Directiva 2009/65/CE a Parlamentului European și a Consiliului ( 8 ), sau un fond de investiții alternative (FIA), astfel cum este definit la articolul 4 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2011/61/UE a Parlamentului European și a Consiliului ( 9 );

▼C2

8. 

„entitate din sectorul public” înseamnă un organism administrativ fără caracter comercial subordonat administrațiilor centrale, administrațiilor regionale, autorităților locale sau autorităților care exercită aceleași atribuții ca și autoritățile regionale și locale, sau o întreprindere necomercială deținută sau înființată și finanțată de administrațiile centrale, de administrațiile regionale sau de autoritățile locale și care beneficiază de acorduri de garantare explicite și care poate include organisme autonome guvernate prin lege și aflate sub supraveghere publică;

9. 

„organ de conducere” înseamnă organ de conducere astfel cum este definit la articolul 3 alineatul (1) punctul 7 din Directiva 2013/36/UE;

10. 

„conducere superioară” înseamnă conducere superioară astfel cum este definită la articolul 3 alineatul (1) punctul 9 din Directiva 2013/36/UE;

11. 

„risc sistemic” înseamnă risc sistemic astfel cum este definit la articolul 3 alineatul (1) punctul 10 din Directiva 2013/36/UE;

12. 

„risc de model” înseamnă risc de model astfel cum este definit la articolul 3 alineatul (1) punctul 11 din Directiva 2013/36/UE;

▼M5

13. 

„inițiator” înseamnă un inițiator astfel cum este definit la articolul 2 punctul 3 din Regulamentul (UE) 2017/2402 ( 10 );

14. 

„sponsor” înseamnă un sponsor astfel cum este definit la articolul 2 punctul 5 din Regulamentul (UE) 2017/2402;

▼M5

14a. 

„creditor inițial” înseamnă un creditor inițial astfel cum este definit la articolul 2 punctul 20 din Regulamentul (UE) 2017/2402;

▼C2

15. 

„întreprindere-mamă” înseamnă:

(a) 

o întreprindere-mamă în sensul articolelor 1 și 2 din Directiva 83/349/CEE;

(b) 

în sensul titlului VII capitolul 3 secțiunea II și capitolul 4 secțiunea II și al titlului VIII din Directiva 2013/36/UE și al părții a cincea din prezentul regulament, o întreprindere-mamă în sensul articolului 1 alineatul (1) din Directiva 83/349/CEE, precum și orice întreprindere care exercită în mod efectiv o influență dominantă asupra altei întreprinderi;

16. 

„filială” înseamnă:

(a) 

o întreprindere-filială în sensul articolelor 1 și 2 din Directiva 83/349/CEE;

(b) 

o întreprindere-filială în sensul articolului 1 alineatul (1) din Directiva 83/349/CEE și orice întreprindere asupra căreia o întreprindere-mamă exercită în mod efectiv o influență dominantă;

Filialele unei filiale se consideră, de asemenea, filiale ale întreprinderii care este întreprinderea-mamă inițială;

17. 

„sucursală” înseamnă un punct de lucru care reprezintă o parte dependentă din punct de vedere juridic de o instituție și care desfășoară direct toate sau unele dintre tranzacțiile specifice activității instituțiilor;

18. 

„întreprindere prestatoare de servicii auxiliare” înseamnă o întreprindere a cărei activitate principală constă în deținerea sau administrarea de bunuri, administrarea de servicii de prelucrare a datelor sau o activitate similară care este auxiliară activității principale a uneia sau mai multor instituții;

19. 

„societate de administrare a activelor” înseamnă o societate de administrare a activelor în sensul articolului 2 punctul 5 din Directiva 2002/87/CE sau un AFIA astfel cum este definit la articolul 4 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2011/61/UE, inclusiv, cu excepția cazului în care se specifică altfel, entități din țări terțe care desfășoară activități similare și care fac obiectul legislației unei țări terțe care aplică cerințe de supraveghere și de reglementare cel puțin echivalente cu cele aplicate în Uniune;

▼M8

20. 

„societate financiară holding” înseamnă o instituție financiară ale cărei filiale sunt în exclusivitate sau în principal instituții sau instituții financiare și care nu este o societate financiară holding mixtă; filialele unei instituții financiare sunt în principal instituții sau instituții financiare dacă cel puțin una dintre acestea este o instituție și dacă un procent mai mare de 50 % din capitalul social, activele consolidate, veniturile, personalul sau dintr-un alt indicator al instituției financiare considerat relevant de către autoritatea competentă este asociat filialelor care sunt instituții sau instituții financiare;

▼C2

21. 

„societate financiară holding mixtă” înseamnă o societate financiară holding mixtă astfel cum este definită la articolul 2 punctul 15 din Directiva 2002/87/CE;

22. 

„societate holding cu activitate mixtă” înseamnă o întreprindere-mamă, alta decât o societate financiară holding, o instituție sau o societate financiară holding mixtă, ale cărei filiale includ cel puțin o instituție;

23. 

„întreprindere de asigurare dintr-o țară terță” înseamnă o întreprindere de asigurare dintr-o țară terță astfel cum este definită la articolul 13 punctul 3 din Directiva 2009/138/CE;

24. 

„întreprindere de reasigurare dintr-o țară terță” înseamnă o întreprindere de reasigurare dintr-o țară terță astfel cum este definită la articolul 13 punctul 6 din Directiva 2009/138/CE;

25. 

„firmă de investiții recunoscută din țări terțe” înseamnă o firmă care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:

(a) 

în cazul în care ar fi stabilită în Uniune, s-ar încadra în definiția firmei de investiții;

(b) 

este autorizată într-o țară terță;

(c) 

intră sub incidența și respectă regulile prudențiale considerate de autoritățile competente ca fiind cel puțin la fel de stricte ca cele prevăzute în prezentul regulament sau în Directiva 2013/36/UE;

▼M9

26. 

„instituție financiară” înseamnă o întreprindere, alta decât o instituție și alta decât un holding pur industrial, a cărei activitate principală constă în dobândirea de dețineri sau în desfășurarea uneia sau a mai multor activități enumerate la punctele 2-12 și punctul 15 din anexa I la Directiva 2013/36/UE, inclusiv o firmă de investiții, o societate financiară holding, o societate financiară holding mixtă, o societate de investiții holding, o instituție de plată în sensul Directivei (UE) 2015/2366 a Parlamentului European și a Consiliului ( 11 ) și o societate de administrare a activelor, dar cu excluderea holdingurilor de asigurare și a holdingurilor mixte de asigurare, astfel cum sunt definite la articolul 212 alineatul (1) literele (f) și (g) din Directiva 2009/138/CE;

▼C2

27. 

„entitate din sectorul financiar” înseamnă oricare dintre următoarele:

(a) 

o instituție;

(b) 

o instituție financiară;

(c) 

o întreprindere prestatoare de servicii auxiliare inclusă în situația financiară consolidată a unei instituții;

(d) 

o întreprindere de asigurare;

(e) 

o întreprindere de asigurare dintr-o țară terță;

(f) 

o întreprindere de reasigurare;

(g) 

o întreprindere de reasigurare dintr-o țară terță;

(h) 

o societate holding de asigurare, astfel cum este definită la articolul 212 alineatul (1) litera (f) din Directiva 2009/138/CE;

(k) 

o întreprindere exclusă din domeniul de aplicare al Directivei 2009/138/CE în conformitate cu articolul 4 din directiva menționată;

(l) 

o întreprindere dintr-o țară terță cu o activitate principală comparabilă cu a oricăreia dintre entitățile menționate la literele (a)-(k) de mai sus;

▼M8

28. 

„instituție-mamă dintr-un stat membru” înseamnă o instituție dintr-un stat membru care are ca filială o instituție, o instituție financiară sau o întreprindere prestatoare de servicii auxiliare sau care deține o participație într-o instituție, instituție financiară sau întreprindere prestatoare de servicii auxiliare și care nu este la rândul său o filială a unei alte instituții autorizate în același stat membru sau a unei societăți financiare holding sau societăți financiare holding mixte înființate în același stat membru;

▼C2

29. 

„instituție-mamă din UE” înseamnă o instituție-mamă dintr-un stat membru care nu este filială a unei alte instituții autorizate în orice stat membru sau a unei societăți financiare holding sau societăți financiare holding mixte înființate în orice stat membru;

▼M9

29a. 

„firmă de investiții-mamă dintr-un stat membru” înseamnă o întreprindere‐mamă dintr-un stat membru care este o firmă de investiții;

29b. 

„firmă de investiții-mamă din UE” înseamnă o întreprindere-mamă din UE care este o firmă de investiții;

▼M8

29c. 

„instituție de credit-mamă dintr-un stat membru” înseamnă o instituție-mamă dintr-un stat membru care este o instituție de credit;

29d. 

„instituție de credit-mamă din UE” înseamnă o instituție-mamă din UE care este o instituție de credit;

▼C2

30. 

„societate financiară holding-mamă dintr-un stat membru” înseamnă o societate financiară holding care nu este la rândul său o filială a unei instituții autorizate în același stat membru sau a unei societăți financiare holding sau societăți financiare holding mixte înființate în același stat membru;

31. 

„societate financiară holding-mamă din UE” înseamnă o societate financiară holding-mamă dintr-un stat membru care nu este o filială a unei instituții autorizate în orice stat membru ori a unei alte societăți financiare holding sau societăți financiare holding mixte înființate în orice stat membru;

32. 

„societate financiară holding mixtă-mamă dintr-un stat membru” înseamnă o societate financiară holding mixtă care nu este la rândul său o filială a unei instituții autorizate în același stat membru sau a unei societăți financiare holding sau societăți financiare holding mixte înființat în același stat membru;

33. 

„societate financiară holding mixtă-mamă din UE” înseamnă o societate financiară holding mixtă-mamă dintr-un stat membru, care nu este o filială a unei instituții autorizate în orice stat membru ori a unei alte societăți financiare holding sau societăți financiare holding mixte înființate în orice stat membru;

34. 

„contraparte centrală” sau „CPC” înseamnă o CPC astfel cum este definită la articolul 2 punctul 1 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012;

35. 

„participație” înseamnă o participație în sensul articolului 17 prima teză din A patra Directivă 78/660/CEE a Consiliului din 25 iulie 1978 privind conturile anuale ale anumitor forme de societăți comerciale ( 12 ) sau deținerea, în mod direct sau indirect, a cel puțin 20 % din drepturile de vot sau din capitalul unei întreprinderi;

36. 

„deținere calificată” înseamnă o deținere directă sau indirectă într-o întreprindere care reprezintă cel puțin 10 % din capital sau din drepturile de vot sau care face posibilă exercitarea unei influențe semnificative asupra administrării întreprinderii respective;

37. 

„control” înseamnă relația dintre o întreprindere-mamă și o filială, așa cum este definită la articolul 1 din Directiva 83/349/CEE, sau standarde contabile aplicabile instituției în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1606/2002, sau o relație similară între orice persoană fizică sau juridică și o întreprindere;

38. 

„legături strânse” înseamnă o situație în care două sau mai multe persoane fizice sau juridice sunt legate între ele în oricare dintre următoarele modalități:

(a) 

printr-o participație reprezentând deținerea, directă sau prin intermediul controlului, a cel puțin 20 % din drepturile de vot sau din capitalul unei întreprinderi

(b) 

prin control;

(c) 

printr-o legătură permanentă între ambele sau toate aceste persoane și aceeași a persoană terță printr-o relație de control;

39. 

„grup de clienți aflați în legătură” înseamnă oricare dintre următoarele:

(a) 

două sau mai multe persoane fizice sau juridice care, până la proba contrarie, constituie un singur risc, pentru că una dintre ele, direct sau indirect, deține controlul asupra celeilalte sau celorlalte;

(b) 

două sau mai multe persoane fizice sau juridice între care nu există o relație de control, astfel cum este descrisă la litera (a), dar care trebuie să fie considerate ca reprezentând un singur risc deoarece legătura dintre ele este atât de strânsă încât, în cazul în care una dintre aceste persoane s-ar confrunta cu probleme financiare, în special dificultăți de finanțare sau de rambursare, și cealaltă sau toate celelalte persoane ar întâmpina probabil dificultăți de finanțare sau de rambursare;

În pofida literelor (a) și (b), în cazul în care o administrație centrală deține controlul direct asupra mai multor persoane fizice sau juridice sau se află în legătură strânsă directă cu acestea, grupul format din administrația centrală și toate persoanele fizice sau juridice controlate direct sau indirect de aceasta în conformitate cu litera (a), sau aflate în strânsă legătură cu aceasta în conformitate cu litera (b), poate fie considerat că nu constituie un grup de clienți aflați în legătură. În schimb, existența unui grup de clienți aflați în legătură format din administrația centrală și alte persoane fizice sau juridice poate fi evaluată separat pentru fiecare dintre persoanele aflate sub controlul direct al acesteia în conformitate cu litera (a), sau aflate în strânsă legătură directă cu aceasta în conformitate cu litera (b), și pentru toate persoanele fizice și juridice aflate sub controlul respectivei persoane în conformitate cu litera (a) sau aflate în strânsă legătură cu respectiva persoană în conformitate cu litera (b), inclusiv administrația centrală. Aceeași regulă se aplică și administrațiilor regionale sau autorităților locale care intră sub incidența articolului 115 alineatul (2).

▼M8

Două sau mai multe persoane fizice sau juridice care îndeplinesc condițiile stabilite la litera (a) sau (b) ca urmare a expunerii directe la același CPC pentru activități de compensare nu sunt considerate ca formând un grup de clienți aflați în legătură;

▼C2

40. 

„autoritate competentă” înseamnă o autoritate publică sau un organism recunoscut oficial în dreptul intern, care este împuternicit în temeiul dreptului intern să supravegheze instituțiile ca parte a sistemului de supraveghere existent în statul membru respectiv;

▼M8

41. 

„supraveghetor consolidant” înseamnă o autoritate competentă responsabilă cu exercitarea supravegherii pe bază consolidată în conformitate cu articolul 111 din Directiva 2013/36/UE;

▼C2

42. 

„autorizație” înseamnă un instrument eliberat sub orice formă de către autorități, prin care se acordă dreptul de a desfășura activitatea;

43. 

„stat membru de origine” înseamnă statul membru în care o instituție a fost autorizată;

44. 

„stat membru gazdă” înseamnă statul membru în care o instituție are o sucursală sau în care prestează servicii;

45. 

„bănci centrale din cadrul SEBC” înseamnă băncile centrale naționale care sunt membre ale Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC), precum și Banca Centrală Europeană (BCE);

46. 

„bănci centrale” înseamnă băncile centrale din cadrul SEBC și băncile centrale din țări terțe;

47. 

„situație consolidată” înseamnă situația care rezultă din aplicarea cerințelor prezentului regulament în conformitate cu partea întâi titlul II capitolul 2 în cazul unei instituții, ca și cum respectiva instituție formează, împreună cu una sau mai multe entități, o singură instituție;

48. 

„bază consolidată” înseamnă pe baza situației consolidate;

49. 

„bază subconsolidată” înseamnă pe baza situației consolidate a instituției-mamă, a societății financiare holding sau a societății financiare holding mixt, excluzând un subgrup de entități, sau pe baza situației consolidate a unei instituții-mamă, a unei societăți financiare holding sau a unei societăți financiare holding mixte care nu este instituția-mamă, societatea financiară holding sau societatea financiară holding mixtă de cel mai înalt rang.

50. 

„instrument financiar” înseamnă oricare dintre următoarele:

(a) 

un contract care generează simultan un activ financiar, pentru una dintre părți, și un pasiv financiar sau un titlu de capital pentru cealaltă dintre părți;

(b) 

un instrument menționat în secțiunea C din anexa I la Directiva 2004/39/CE;

(c) 

un instrument financiar derivat;

(d) 

un instrument financiar primar;

(e) 

un instrument de numerar.

Instrumentele menționate la literele (a), (b) și (c) sunt instrumente financiare numai dacă valoarea lor derivă din prețul unui instrument financiar-suport sau al altui element-suport, dintr-un indicator sau un indice.

▼M9

51. 

„capital inițial” înseamnă cuantumul și tipurile de fonduri proprii prevăzute la articolul 12 din Directiva 2013/36/UE;

▼C2

52. 

„risc operațional” înseamnă riscul de pierdere care rezultă fie din utilizarea unor procese, persoane sau sisteme interne inadecvate sau care nu și-au îndeplinit funcția în mod corespunzător, fie din evenimente externe, și care include riscul juridic;

53. 

„risc de diminuare a valorii creanței” înseamnă riscul ca o creanță să fie redusă prin acordarea de credite, în numerar sau nu, către debitor;

54. 

„probabilitate de nerambursare” sau „PD” înseamnă probabilitatea ca o contraparte să ajungă în stare de nerambursare în termen de un an;

55. 

„pierdere în caz de nerambursare” sau „LGD” înseamnă raportul dintre pierderea aferentă unei expuneri în cazul nerambursării de către o contraparte și cuantumul expus la risc în caz de nerambursare;

56. 

„factor de conversie” înseamnă raportul dintre cuantumul încă netras dintr-un angajament de finanțare care ar putea fi tras și, prin urmare, ar deveni expus la risc în caz de nerambursare față de cuantumul încă netras din angajamentul de finanțare, valoarea angajamentului de finanțare fiind determinată de limita autorizată, cu excepția cazului în care limita neautorizată este mai mare;

57. 

„diminuare a riscului de credit” înseamnă tehnica folosită de o instituție pentru a reduce riscul de credit asociat unei expuneri sau unor expuneri pe care instituția respectivă continuă să le dețină;

58. 

„protecție finanțată a creditului” înseamnă o tehnică de diminuare a riscului de credit prin care reducerea riscului de credit asociat expunerii unei instituții derivă din dreptul respectivei instituții, în cazul neplății de către contraparte sau al unor alte evenimente de credit specificate legate de contraparte, de a lichida sau de a obține transferul, atribuirea sau păstrarea unor active sau cuantumuri sau de a reduce cuantumul expunerii la, sau de a o înlocui cu, diferența dintre cuantumul expunerii și cuantumul unei creanțe asupra instituției;

59. 

„protecție nefinanțată a creditului” înseamnă o tehnică de diminuare a riscului de credit prin care reducerea riscului de credit asociat expunerii unei instituții derivă din obligația unei părți terțe de a plăti o sumă în cazul neplății de către debitor sau al unor alte evenimente de credit specificate;

▼M9

60. 

„instrument asimilat numerarului” înseamnă un certificat de depozit, o obligațiune, inclusiv o obligațiune garantată, sau orice alt instrument nesubordonat, care a fost emis de o instituție sau de o firmă de investiții, pentru care instituția sau firma de investiții a primit deja plata completă și care urmează să fie rambursat necondiționat de către instituție sau firma de investiții la valoarea sa nominală;

▼M5

61. 

„securitizare” înseamnă o securitizare astfel cum este definită la articolul 2 punctul 1 din Regulamentul (UE) 2017/2402;

62. 

„poziție din securitizare” înseamnă o poziție din securitizare astfel cum este definită la articolul 2 punctul 19 din Regulamentul (UE) 2017/2402;

63. 

„resecuritizare” înseamnă o resecuritizare astfel cum este definită la articolul 2 punctul 4 din Regulamentul (UE) 2017/2402;

▼C2

64. 

„poziție din resecuritizare” înseamnă o expunere față de o resecuritizare;

65. 

„îmbunătățire a calității creditului” înseamnă un aranjament contractual prin care calitatea creditului aferentă unei poziții dintr-o securitizare se ameliorează față de cum ar fi fost aceasta dacă nu s-ar fi oferit îmbunătățirea, și care include îmbunătățirea furnizată de tranșele de rang inferior din securitizare sau de alte tipuri de protecție a creditului;

▼M5

66. 

„entitate special constituită în scopul securitizării” sau „SSPE” înseamnă o entitate special constituită în scopul securitizării sau o SSPE astfel cum este definită la articolul 2 punctul 2 din Regulamentul (UE) 2017/2402;

67. 

„tranșă” înseamnă o tranșă astfel cum este definită la articolul 2 punctul 6 din Regulamentul (UE) 2017/2402;

▼C2

68. 

„marcarea la piață” înseamnă evaluarea pozițiilor la prețuri de închidere direct disponibile, care provin din surse independente, inclusiv cotații bursiere, cotații electronice sau cotații provenite de la mai mulți brokeri independenți de renume;

69. 

„marcarea la model” înseamnă orice evaluare care trebuie raportată la un nivel de referință, extrapolată sau calculată în alt mod pornind de la una sau mai multe date de intrare de pe piață;

70. 

„verificare independentă a prețurilor” înseamnă un proces de verificare regulată a preciziei și independenței prețurilor de piață sau a datelor de intrare utilizate pentru marcarea la model;

71. 

„capital eligibil” înseamnă următoarele:

(a) 

în sensul părții a doua titlul III înseamnă suma următoarelor elemente:

(i) 

fondurile proprii de nivel 1, astfel cum sunt menționate la articolul 25, fără aplicarea deducerii de la articolul 36 alineatul (1) litera (k) punctul (i);

(ii) 

fondurile proprii de nivel 2, astfel cum sunt menționate la articolul 71, care sunt egale cu sau mai mici de o treime din fondurile proprii de nivel 1, calculate în conformitate cu punctul (i) de la prezentul punct;

(b) 

▼M8

în sensul articolului 97, înseamnă suma următoarelor elemente:

▼C2

(i) 

fondurile proprii de nivel 1, astfel cum sunt menționate la articolul 25;

(ii) 

fondurile proprii de nivel 2, astfel cum sunt menționate la articolul 71, care sunt egale cu sau mai mici de o treime din fondurile proprii de nivel 1;

72. 

„bursă recunoscută” înseamnă o bursă care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:

▼M9

(a) 

este o piață reglementată sau o piață dintr-o țară terță considerată a fi echivalentă cu o piață reglementată în conformitate cu procedura stabilită la articolul 25 alineatul (4) litera (a) din Directiva 2014/65/UE;

▼C2

(b) 

are un mecanism de compensare prin care contractele menționate în anexa II fac obiectul cerințelor de marjă zilnică care, în opinia autorităților competente, oferă o protecție corespunzătoare;

73. 

„beneficii discreționare de tipul pensiilor” înseamnă beneficii suplimentare de tipul pensiilor asigurate pe o bază discreționară de o instituție unui angajat ca parte a pachetului de remunerație variabilă al acestuia, care nu include beneficiile datorate garantate angajatului în conformitate cu termenii schemei de pensionare a societății;

74. 

„valoare ipotecară” înseamnă valoarea bunurilor imobile stabilită printr-o evaluare prudentă a valorii de piață viitoare a bunurilor, ținând seama de aspectele sustenabile pe termen lung legate de bunuri, de condițiile de piață normale și locale, de utilizarea curentă și de eventualele utilizări alternative ale bunurilor;

75. 

„bun imobil locativ” înseamnă o locuință care este ocupată de proprietarul sau de locatarul locuinței, inclusiv dreptul de a locui într-un apartament dintr-o cooperativă imobiliară din Suedia;

76. 

„valoare de piață”, în sensul bunurilor imobile, înseamnă cuantumul estimat care r putea fi plătit în schimbul bunurilor la data evaluării între un cumpărător și un vânzător interesați în cadrul unei tranzacții încheiate în condiții obiective și de concurență normală, în care fiecare parte acționează în deplină cunoștință de cauză, prudent și fără constrângeri;

77. 

„cadru contabil aplicabil” înseamnă standardele contabile la care este supusă instituția în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 sau al Directivei 86/635/CEE a Consiliului;

78. 

„rata de nerambursare pe un an” înseamnă raportul dintre numărul de stări de nerambursare constatate în cursul unei perioade care începe cu un an înainte de o dată T și numărul de debitori clasificați în această clasă de rating sau grupă de risc cu un an înainte de acea dată;

79. 

„finanțare speculativă a bunurilor imobile” înseamnă credite acordate în scopul dobândirii de terenuri în legătură cu bunuri imobile sau al dezvoltării ori al construirii pe acestea, sau în legătură cu acestea, cu intenția de a le revinde cu profit;

80. 

„finanțarea comerțului” înseamnă finanțarea, inclusiv garanțiile, asociate schimburilor de bunuri și servicii prin intermediul produselor financiare cu scadență fixă pe termen scurt (în general mai mică de un an) fără refinanțare automată;

81. 

„credite de export sprijinite în mod oficial” înseamnă împrumuturi sau credite pentru a finanța exportul de mărfuri și servicii pentru care o agenție oficială de creditare a exportului oferă garanții, asigurare sau finanțare directă.

82. 

„acord repo” și „acord reverse repo” înseamnă orice acord în care o instituție sau contrapartea sa transferă titluri, mărfuri sau drepturi garantate referitoare la proprietatea asupra titlurilor sau a mărfurilor în cazul în care garanția respectivă este emisă de o bursă recunoscută care deține drepturile asupra titlurilor sau a mărfurilor, iar acordul nu permite unei instituții să transfere sau să dea în gaj un anumit titlu sau marfă mai multor contrapărți în același timp, cu angajamentul de a le răscumpăra, sau la titluri sau mărfuri substituite, prezentând aceleași caracteristici, la un preț specificat, la o dată viitoare precizată sau care urmează a fi precizată de entitatea care transferă, reprezentând un acord repo pentru instituția care vinde titlurile sau mărfurile și un acord reverse repo pentru instituția care le cumpără;

83. 

„tranzacție de răscumpărare” înseamnă orice tranzacție derulată în baza unui „acord repo” sau a unui „acord reverse repo”;

84. 

„acord repo simplu” înseamnă o tranzacție de răscumpărare a unui singur activ sau a unor active similare, necomplexe, prin opoziție cu un coș de active.

85. 

„poziții deținute cu intenția tranzacționării” înseamnă oricare dintre următoarele:

(a) 

pozițiile în cont propriu și pozițiile provenind din serviciile pentru clienți și din formarea pieței;

(b) 

pozițiile destinate revânzării pe termen scurt;

(c) 

pozițiile destinate să beneficieze de diferențele, reale sau așteptate pe termen scurt, dintre prețurile de cumpărare și cele de vânzare sau de alte variații ale prețurilor sau ale ratei dobânzii;

▼M8

86. 

„portofoliu de tranzacționare” înseamnă toate pozițiile pe instrumente financiare și pe mărfuri deținute de o instituție, fie cu intenția tranzacționării, fie cu scopul de a acoperi pozițiile deținute cu intenția tranzacționării în conformitate cu articolul 104;

▼C2

87. 

„sistem multilateral de tranzacționare” înseamnă un sistem multilateral de tranzacționare astfel cum este definit la articolul 4 punctul 15 din Directiva 2004/39/CE;

88. 

„contraparte centrală calificată” sau „CPCC” înseamnă o contraparte centrală care fie a fost autorizată în conformitate cu articolul 14 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, fie a fost recunoscută în conformitate cu articolul 25 din regulamentul respectiv;

89. 

„fond de garantare” înseamnă un fond instituit de o CPC în conformitate cu articolul 42 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, care este utilizat în conformitate cu articolul 45 din regulamentul respectiv;

90. 

„contribuție prefinanțată la fondul de garantare al unei CPC” înseamnă o contribuție la fondul de garantare al unei CPC, care este plătită de o instituție;

▼M8

91. 

„expunere din tranzacții” înseamnă o expunere curentă incluzând o marjă de variație datorată membrului compensator, dar încă neprimită, și orice expunere viitoare potențială a unui membru compensator sau a unui client la un CPC care rezultă din contractele și tranzacțiile enumerate la articolul 301 alineatul (1) literele (a), (b) și (c), precum și marja inițială;

▼C2

92. 

„piață reglementată” înseamnă o piață reglementată AEVMP astfel cum este definită la articolul 4 punctul 14 din Directiva 2004/39/CE;

93. 

„efect de levier” înseamnă dimensiunea relativă a activelor unei instituții, a obligațiilor extrabilanțiere și obligațiilor contingente de a plăti, de a furniza o prestație sau de a oferi garanții reale, inclusiv obligațiile ce decurg din finanțări primite, angajamente asumate, instrumente financiare derivate sau acorduri repo, cu excepția obligațiilor care pot fi executate numai în timpul lichidării unei instituții, în raport cu fondurile proprii ale instituției respective;

94. 

„risc asociat folosirii excesive a efectului de levier” înseamnă riscul rezultat din vulnerabilitatea unei instituții față de un efect de levier sau un efect de levier contingent care poate necesita măsuri neplanificate de corectare a planului său de afaceri, inclusiv vânzarea de active în regim de urgență, ceea ce ar putea duce la pierderi sau la reevaluări ale activelor rămase;

95. 

„ajustarea pentru riscul de credit” înseamnă cuantumul provizioanelor specifice și generale pentru pierderile din împrumuturi asociate cu riscurile de credit care a fost recunoscută în situațiile financiare ale instituției conform cadrului contabil aplicabil;

▼M8

96. 

„acoperire internă” înseamnă o poziție care compensează în mod semnificativ elementele de risc componente între o poziție din portofoliul de tranzacționare și una sau mai multe poziții din afara portofoliului de tranzacționare sau între două birouri de tranzacționare;

▼C2

97. 

„obligație de referință” înseamnă o obligație folosită în vederea stabilirii valorii de decontare în numerar a unui instrument financiar derivat de credit.

98. 

„instituție externă de evaluare a creditului” sau „ECAI” înseamnă o agenție de rating de credit care este înregistrată sau certificată în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1060/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 septembrie 2009 privind agențiile de rating de credit ( 13 ) sau o bancă centrală care acordă ratinguri de credit exceptate de la aplicarea dispozițiilor Regulamentului (CE) nr. 1060/2009.

99. 

„ECAI desemnată” înseamnă o ECAI desemnată de către o instituție;

100. 

„alte elemente ale rezultatului global acumulate” are același înțeles ca în Standardul Internațional de Contabilitate (IAS) 1, aplicabil în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002;

101. 

„fonduri proprii de bază” înseamnă fondurile proprii de bază în sensul articolului 88 din Directiva 2009/138/CE;

102. 

„elemente ale fondurilor proprii de nivel 1 specifice întreprinderilor de asigurare” înseamnă elementele fondurilor proprii de bază ale întreprinderilor care fac obiectul cerințelor Directivei 2009/138/CE, atunci când aceste elemente sunt clasificate de nivel 1 în sensul Directivei 2009/138/CE, în conformitate cu articolul 94 alineatul (1) din directiva menționată;

103. 

„elemente ale fondurilor proprii de nivel 1 suplimentar specifice întreprinderilor de asigurare” înseamnă elementele fondurilor proprii de bază ale întreprinderilor care fac obiectul cerințelor Directivei 2009/138/CE unde respectivele elemente sunt clasificate drept capital de nivel 1, în sensul Directivei 2009/138/CE în conformitate cu articolul 94 alineatul (1) din directiva menționată, iar includerea acestor elemente este limitată prin actele delegate adoptate în conformitate cu articolul 99 din directiva menționată;

104. 

„elemente ale fondurilor proprii de nivel 2 specifice întreprinderilor de asigurare” înseamnă elementele fondurilor proprii de bază ale întreprinderilor care fac obiectul cerințelor Directivei 2009/138/CE, atunci când aceste elemente sunt clasificate de nivel 2 în sensul Directivei 2009/138/CE, în conformitate cu articolul 94 alineatul (2) din directiva menționată;

105. 

„elemente ale fondurilor proprii de nivel 3 specifice întreprinderilor de asigurare” înseamnă elementele ale fondurilor proprii de bază ale întreprinderilor care fac obiectul cerințelor Directivei 2009/138/CE, atunci când aceste elemente sunt clasificate de nivel 3 în sensul Directivei 2009/138/CE, în conformitate cu articolul 94 alineatul (3) din directiva menționată;

106. 

„creanțe privind impozitul amânat” au același înțeles ca în cadrul contabil aplicabil;

107. 

„creanțe privind impozitul amânat care se bazează pe profitabilitatea viitoare” înseamnă creanțele privind impozitul amânat a căror valoare viitoare poate fi realizată numai dacă instituția generează profit impozabil în viitor;

108. 

„datorii privind impozitul amânat” au același înțeles ca în cadrul contabil aplicabil;

109. 

„activele fondului de pensii cu beneficii determinate” înseamnă activele unui plan sau fond de pensii cu beneficii determinate, după caz, calculate după ce s-a scăzut cuantumul obligațiilor care decurg din același fond sau plan;

110. 

„distribuire” înseamnă plata de dividende sau de dobândă sub orice formă;

111. 

„întreprindere financiară” are același înțeles ca la articolul 13 punctul 25 literele (b) și (d) din Directiva 2009/138/CE;

112. 

„fonduri pentru riscuri bancare generale” au același înțeles ca la articolul 38 din Directiva 86/635/CEE

113. 

„fond comercial” are același înțeles ca în cadrul contabil aplicabil;

114. 

„deținere indirectă” înseamnă orice expunere față de o entitate intermediară care deține o expunere față de instrumentele de capital emise de o entitate din sectorul financiar unde, în eventualitatea în care valoarea instrumentele de capital emise de entitatea din sectorul financiar ar fi redusă în mod permanent, pierderile înregistrate în consecință de respectiva instituție nu ar fi semnificativ diferite de pierderile pe care instituția le-ar înregistra ca urmare a deținerii directe a acelor instrumente de capital emise de entitatea din sectorul financiar;

115. 

„imobilizări necorporale” au același înțeles ca în cadrul contabil aplicabil și includ fondul comercial;

116. 

„alte instrumente de capital” înseamnă instrumente de capital emise de entități din sectorul financiar care nu pot fi considerate drept instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază, instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar sau instrumente de fonduri proprii de nivel 2, elemente ale fondurilor proprii de nivel 1 specifice întreprinderilor de asigurare, elemente ale fondurilor proprii de nivel 1 suplimentar specifice întreprinderilor de asigurare, elemente ale fondurilor proprii de nivel 2 specifice întreprinderilor de asigurare sau elemente ale fondurilor proprii de nivel 3 specifice întreprinderilor de asigurare;

117. 

„alte rezerve” înseamnă rezerve în sensul cadrului contabil aplicabil care fac obiectul obligațiilor de publicare în temeiul respectivului standard contabil aplicabil, cu excepția sumelor deja incluse în alte elemente ale rezultatului global acumulate sau în rezultatul reportat;

118. 

„fonduri proprii” înseamnă suma fondurilor proprii de nivel 1 și a fondurilor proprii de nivel 2;

119. 

„instrumente de fonduri proprii” înseamnă instrumentele de capital emise de instituție care se califică drept instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază, instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar sau instrumente de fonduri proprii de nivel 2;

120. 

„interes minoritar” înseamnă cuantumul fondurilor proprii de nivel 1 de bază ale unei filiale a unei instituții care poate fi atribuit unor persoane fizice sau juridice altele decât cele incluse domeniul de aplicare al consolidării prudențiale a instituției;

121. 

„profit” are același înțeles ca în cadrul contabil aplicabil;

122. 

„deținere reciprocă” înseamnă deținerea de către o instituție a unor instrumente de fonduri proprii sau a altor instrumente de capital emise de entități din sectorul financiar, atunci când acestea dețin ele însele instrumente de fonduri proprii emise de instituția respectivă;

123. 

„rezultat reportat” înseamnă profiturile și pierderile reportate ca urmare a determinării finale a profitului sau pierderii în conformitate cu cadrul contabil aplicabil;

124. 

„cont de prime de emisiune” are același înțeles ca în cadrul contabil aplicabil;

125. 

„diferențe temporare” are același înțeles ca în cadrul contabil aplicabil;

126. 

„deținere sintetică” înseamnă o investiție a unei instituții într-un instrument financiar a cărui valoare este direct legată de valoarea instrumentelor de capital emise de o entitate din sectorul financiar.

127. 

„sistem de garanții încrucișate” înseamnă un sistem care îndeplinește toate condițiile următoare:

▼M8

(a) 

instituțiile se încadrează în același sistem instituțional de protecție menționat la articolul 113 alineatul (7) sau sunt permanent afiliate unei case centrale în cadrul unei rețele;

▼C2

(b) 

instituțiile sunt consolidate prin metoda consolidării globale în conformitate cu articolul 1 alineatul (1) literele (b), (c) sau (d) sau articolul 1 alineatul (2) din Directiva 83/349/CEE și sunt incluse în supravegherea pe bază consolidată a instituției care este instituția-mamă dintr-un stat membru în conformitate cu partea întâi titlul II capitolul 2 din prezentul regulament și care face obiectul unei cerințe de fonduri proprii;

(c) 

instituția-mamă dintr-un stat membru și filialele sunt stabilite în același stat membru și fac obiectul autorizării și supravegherii de către aceeași autoritate competentă;

(d) 

instituția-mamă dintr-un stat membru și filialele au încheiat un acord de stabilire contractuală sau legală a responsabilităților care protejează instituțiile respective și le garantează, în speță, lichiditatea și solvabilitatea pentru a evita falimentul, în cazul în care este necesar;

(e) 

sunt instituite mecanisme pentru a asigura furnizarea promptă a mijloacelor financiare sub formă de capital și lichiditate dacă acest lucru este impus în acordul de stabilire contractuală sau legală a responsabilităților menționat la litera (d);

(f) 

adecvarea mecanismelor menționate la literele (d) și (e) este monitorizată în mod regulat de către autoritatea competentă;

(g) 

perioada minimă de preaviz pentru ieșirea voluntară a unei filiale din acordul de stabilire a responsabilităților este de 10 ani;

(h) 

autoritatea competentă este împuternicită să interzică o ieșire voluntară a unei filiale din acordul de stabilire a responsabilităților.

▼M8

128. 

„elemente care pot fi distribuite” înseamnă cuantumul profiturilor de la sfârșitul ultimului exercițiu financiar plus eventualele profituri reportate și rezerve disponibile în acest scop înainte de distribuirile către deținătorii instrumentelor de fonduri proprii, minus pierderile reportate, profiturile care nu pot fi distribuite în temeiul dreptului Uniunii sau al dreptului intern sau al actului constitutiv al instituției și eventualele sume plasate în rezerve care nu pot fi distribuite în conformitate cu dreptul intern sau statutul instituției, în fiecare caz în ceea ce privește categoria specifică de instrumente de fonduri proprii la care se referă dreptul Uniunii sau dreptul intern, actul constitutiv sau statutul instituției; profiturile, pierderile și rezervele respective fiind determinate pe baza conturilor individuale ale instituției, și nu pe baza conturilor consolidate;

▼M5

129. 

„societate de administrare” înseamnă o societate de administrare astfel cum este definită la articolul 2 punctul 13 din Regulamentul (UE) 2017/2402;

▼M8

130. 

„autoritate de rezoluție” înseamnă o autoritate de rezoluție, astfel cum este definită la articolul 2 alineatul (1) punctul 18 din Directiva 2014/59/UE;

131. 

„entitate de rezoluție” înseamnă o entitate de rezoluție, astfel cum este definită la articolul 2 alineatul (1) punctul 83a din Directiva 2014/59/UE;

132. 

„grup de rezoluție” înseamnă un grup de rezoluție, astfel cum este definit la articolul 2 alineatul (1) punctul 83b din Directiva 2014/59/UE;

133. 

„instituție de importanță sistemică globală” sau „G-SII” înseamnă o G-SII care a fost identificată în conformitate cu articolul 131 alineatele (1) și (2) din Directiva 2013/36/UE;

134. 

„instituție de importanță sistemică globală din afara UE” sau „G-SII din afara UE” înseamnă un grup bancar sau o bancă de importanță sistemică globală (G-SIB) care nu este o G-SII și care este inclus(ă) în lista G-SIB publicată de Consiliul pentru Stabilitate Financiară, astfel cum este actualizată periodic;

135. 

„filială semnificativă” înseamnă o filială care îndeplinește pe bază individuală sau consolidată oricare dintre următoarele condiții:

(a) 

filiala deține peste 5 % din activele ponderate la risc pe bază consolidată ale întreprinderii-mamă inițiale;

(b) 

filiala generează peste 5 % din veniturile totale din exploatare ale întreprinderii-mamă inițiale;

(c) 

indicatorul de măsurare a expunerii totale, menționat la articolul 429 alineatul (4) din prezentul regulament, al filialei reprezintă peste 5 % din indicatorul de măsurare a expunerii totale al întreprinderii-mamă inițiale;

în scopul de a stabili filiala semnificativă, în cazul aplicării articolului 21b alineatul (2) din Directiva 2013/36/UE, cele două întreprinderi-mamă din UE intermediare sunt considerate ca fiind o singură filială pe baza situației lor consolidate;

136. 

„entitate G-SII” înseamnă o entitate care are personalitate juridică și care este o G-SII sau care face parte dintr-o G-SII sau dintr-o G-SII din afara UE;

137. 

„instrument de recapitalizare internă” înseamnă un instrument de recapitalizare internă, astfel cum este definit la articolul 2 alineatul (1) punctul 57 din Directiva 2014/59/UE;

138. 

„grup” înseamnă un grup de întreprinderi dintre care cel puțin una este o instituție și care este compus dintr-o întreprindere-mamă și filialele acesteia sau din întreprinderi care sunt legate între ele astfel cum se prevede la articolul 22 din Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului ( 14 );

139. 

„operațiune de finanțare prin instrumente financiare” înseamnă o tranzacție de răscumpărare, o tranzacție de dare sau luare cu împrumut de titluri de valoare sau mărfuri sau o tranzacție de creditare în marjă;

140. 

„marjă inițială” sau „IM” înseamnă orice garanție reală, alta decât marja de variație, colectată de la o entitate sau furnizată unei entități pentru a acoperi expunerea curentă și expunerea viitoare potențială a unei tranzacții sau a unui portofoliu de tranzacții în perioada necesară pentru lichidarea tranzacțiilor respective sau pentru reacoperirea riscului de piață aferent acestora, ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor de plată de către contrapartea la tranzacție sau la portofoliul de tranzacții;

141. 

„risc de piață” înseamnă riscul de pierderi rezultate din variațiile prețurilor de piață, inclusiv ale cursurilor de schimb valutar sau ale prețurilor mărfurilor;

142. 

„risc valutar” înseamnă riscul de pierderi rezultate din variațiile cursurilor de schimb valutar;

143. 

„risc de marfă” înseamnă riscul de pierderi rezultate din variațiile prețurilor mărfurilor;

144. 

„birou de tranzacționare” înseamnă un grup de dealeri clar identificat care este creat de instituție pentru a gestiona împreună un portofoliu de poziții din portofoliul de tranzacționare în conformitate cu o strategie de afaceri bine definită și coerentă și care își desfășoară activitatea în cadrul aceleiași structuri de gestionare a riscurilor;

145. 

„instituție mică și cu un grad redus de complexitate” înseamnă o instituție care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:

(a) 

nu este o instituție mare;

(b) 

valoarea totală a activelor sale pe bază individuală sau, după caz, pe bază consolidată în conformitate cu prezentul regulament și cu Directiva 2013/36/UE este în medie mai mică sau egală cu pragul de 5 miliarde EUR în perioada de patru ani imediat anterioară perioadei anuale curente de raportare; statele membre pot coborî pragul respectiv;

(c) 

nu face obiectul unor obligații sau face obiectul unor obligații simplificate în ceea ce privește planificarea redresării și a rezoluției în conformitate cu articolul 4 din Directiva 2014/59/UE;

(d) 

portofoliul său de tranzacționare este clasificat ca fiind de mici dimensiuni în înțelesul articolului 94 alineatul (1);

(e) 

valoarea totală a pozițiilor sale pe instrumente financiare derivate deținute cu intenția tranzacționării nu depășește 2 % din totalul activelor sale bilanțiere și extrabilanțiere și valoarea totală a pozițiilor sale globale pe instrumente financiare derivate nu depășește 5 %, ambele calculate în conformitate cu articolul 273a alineatul (3);

(f) 

peste 75 % din totalul activelor și pasivelor consolidate ale instituției, cu excepția, în ambele cazuri, a expunerilor din interiorul grupului, se referă la activități cu contrapărți situate în Spațiul Economic European;

(g) 

instituția nu utilizează modele interne pentru a îndeplini cerințele prudențiale în conformitate cu prezentul regulament, cu excepția filialelor care folosesc modele interne elaborate la nivel de grup, cu condiția ca grupul să fie supus cerințelor de publicare prevăzute la articolul 433a sau 433c pe bază consolidată;

(h) 

instituția nu a contestat la autoritatea competentă calificarea ca instituție mică și cu un grad redus de complexitate;

(i) 

autoritatea competentă nu a decis, pe baza analizei dimensiunii, a interconectării, a complexității sau a profilului de risc, că instituția nu trebuie să fie calificată ca instituție mică și cu un grad redus de complexitate;

146. 

„instituție mare” înseamnă o instituție care îndeplinește oricare dintre următoarele condiții:

(a) 

este o G-SII;

(b) 

a fost identificată ca fiind o altă instituție de importanță sistemică (O-SII) în conformitate cu articolul 131 alineatele (1) și (3) din Directiva 2013/36/UE;

(c) 

este, în statul membru în care este stabilită, una dintre cele mai mari trei instituții în ceea ce privește valoarea totală a activelor;

(d) 

valoarea totală a activelor sale pe bază individuală sau, după caz, pe baza situației sale consolidate în conformitate cu prezentul regulament și cu Directiva 2013/36/UE este mai mare sau egală cu 30 de miliarde EUR;

147. 

„filială mare” înseamnă o filială care poate fi considerată drept instituție mare;

148. 

„instituție necotată” înseamnă o instituție care nu a emis titluri de valoare admise la tranzacționare pe o piață reglementată a oricărui stat membru, în înțelesul articolului 4 alineatul (1) punctul 21 din Directiva 2014/65/UE;

149. 

„raport financiar” înseamnă, în sensul părții a opta, un raport financiar în înțelesul articolelor 4 și 5 din Directiva 2004/109/CE a Parlamentului European și a Consiliului ( 15 );

▼M9

150. 

„comerciant de mărfuri și de certificate de emisii” înseamnă o întreprindere a cărei activitate principală constă exclusiv în prestarea de servicii de investiții sau în desfășurarea de activități de investiții legate de instrumentele financiare derivate pe mărfuri sau de contractele derivate pe mărfuri menționate la punctele 5, 6, 7, 9 și 10, de instrumentele financiare derivate pe certificate de emisii menționate la punctul 4 sau de certificatele de emisii menționate la punctul 11 din secțiunea C a anexei I la Directiva 2014/65/UE.

▼C2

(2)  
În sensul prezentului regulament, orice referire la bunuri imobile, la bunuri imobile locative, la bunuri imobile comerciale sau la o ipotecă asupra unor astfel de bunuri include acțiuni deținute la societăți finlandeze din domeniul locativ care funcționează în conformitate cu Legea finlandeză din 1991 privind societățile din domeniul locativ sau cu legislația echivalentă ulterioară. Statele membre sau autoritățile competente ale acestora pot accepta ca acțiunile care constituie o deținere indirectă echivalentă de bunuri imobile să fie tratate ca o deținere directă de bunuri imobile, cu condiția ca o astfel de deținere indirectă să fie reglementată în mod specific de legislația națională a statului membru și, atunci când sunt constituite cu titlu de garanție reală, să ofere creditorilor o protecție echivalentă.
(3)  
Finanțarea comerțului, astfel cum este menționată la alineatul (1) punctul 80, este de obicei fără angajament ferm și necesită o documentație satisfăcătoare în sprijinul tranzacției pentru fiecare cerere de tragere, existând posibilitatea refuzului finanțării în caz de dubiu legat de bonitate sau de credibilitatea documentației care susține tranzacția În cazul finanțării comerțului, rambursarea expunerilor este în general independentă de debitor, iar fondurile provin în schimb din sumele primite de la importatori sau rezultă din vânzarea mărfurilor care fac obiectul tranzacției;

▼M8

(4)  
ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care să precizeze circumstanțele în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alineatul (1) punctul 39.

ABE înaintează Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 28 iunie 2020.

Se deleagă Comisiei competența de a completa prezentul regulament prin adoptarea standardelor tehnice de reglementare menționate la primul paragraf în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

▼C2

Articolul 5

Definiții specifice cerințelor de capital pentru riscul de credit

În sensul părții a treia titlul II, se aplică următoarele definiții:

1. 

„expunere” însemnă un activ sau un element extrabilanțier;

2. 

„pierdere” înseamnă pierderea economică, inclusiv efectele actualizărilor importante și costurile semnificative directe și indirecte asociate recuperării sumelor de încasat în baza unui instrument;

3. 

„pierdere așteptată” sau „EL” înseamnă raportul dintre pierderea estimată aferentă unei expuneri în caz de nerambursare din partea unei contrapărți sau în caz de diminuare a valorii creanței pe parcursul unui an și suma expusă la risc în caz de nerambursare;



TITLUL II

NIVELUL APLICĂRII CERINȚELOR



CAPITOLUL 1

Aplicarea cerințelor pe bază individuală

Articolul 6

Principii generale

▼M8

(1)  
Instituțiile respectă obligațiile stabilite în părțile a doua, a treia, a patra, a șaptea, a șaptea A și a opta din prezentul regulament și în capitolul 2 din Regulamentul (UE) 2017/2402 pe bază individuală, cu excepția articolului 430 alineatul (1) litera (d) din prezentul regulament.

▼C7

(1a)  
Prin derogare de la alineatul (1) de la prezentul articol, numai instituțiile identificate drept entități de rezoluție care sunt în același timp entități G-SII și care nu au filiale respectă cerințele prevăzute la articolul 92a pe bază individuală.

▼M8

Filialele semnificative ale unei G-SII din afara UE respectă articolul 92b pe bază individuală dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

(a) 

nu sunt entități de rezoluție;

(b) 

nu au filiale;

(c) 

nu sunt filiale ale unei instituții-mamă din UE.

▼C2

(2)  
Nicio instituție care este fie filială în statul membru în care este autorizată și supravegheată, fie întreprindere-mamă, și nicio instituție inclusă în consolidare în conformitate cu articolul 18, nu trebuie să respecte obligațiile prevăzute la articolele 89, 90 și 91 pe bază individuală.

▼M8

(3)  
Niciunei instituții care este fie o întreprindere-mamă, fie o filială, și niciunei instituții incluse în consolidare în temeiul articolului 18 nu i se impune să respecte obligațiile menționate în partea a opta pe bază individuală.

Prin derogare de la primul paragraf de la prezentul alineat, instituțiile menționate la alineatul (1a) de la prezentul articol respectă articolul 437a și articolul 447 litera (h) pe bază individuală.

▼M9

(4)  

Instituțiile respectă obligațiile stabilite în partea a șasea și la articolul 430 alineatul (1) litera (d) din prezentul regulament pe bază individuală.

Următoarelor instituții nu li se impune să respecte articolul 413 alineatul (1) și cerințele de raportare privind lichiditatea aferente prevăzute în partea a șaptea A din prezentul regulament:

(a) 

instituțiile care sunt, de asemenea, autorizate în conformitate cu articolul 14 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012;

(b) 

instituțiile care sunt, de asemenea, autorizate în conformitate cu articolul 16 și cu articolul 54 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 909/2014 al Parlamentului European și al Consiliului ( 16 ), cu condiția să nu efectueze transformări semnificative ale scadenței; și

(c) 

instituțiile care sunt desemnate în conformitate cu articolul 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 909/2014, cu condiția ca:

(i) 

activitățile lor să se limiteze la oferirea de servicii de tip bancar, astfel cum se menționează în secțiunea C a anexei la respectivul regulament, depozitarilor centrali de titluri de valoare autorizați în conformitate cu articolul 16 din regulamentul respectiv; și

(ii) 

să nu efectueze transformări semnificative ale scadenței.

(5)  
Instituțiile pentru care autoritățile competente au exercitat derogarea prevăzută la articolul 7 alineatul (1) sau (3) din prezentul regulament și instituțiile care sunt, de asemenea, autorizate în conformitate cu articolul 14 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 nu sunt obligate să respecte obligațiile prevăzute în partea a șaptea și cerințele de raportare privind indicatorul efectului de levier asociate prevăzute în partea a șaptea A din prezentul regulament, pe bază individuală.

▼C2

Articolul 7

Derogare de la aplicarea cerințelor prudențiale pe bază individuală

(1)  

Autoritățile competente pot să acorde derogări de la aplicarea articolului 6 alineatul (1) oricărei filiale a unei instituții, atunci când atât filiala, cât și instituția fac obiectul autorizării și supravegherii de către statul membru respectiv, iar filiala este inclusă în supravegherea pe bază consolidată a instituției care este întreprinderea-mamă și sunt îndeplinite toate condițiile următoare pentru a se garanta că fondurile proprii sunt distribuite adecvat între întreprinderea-mamă și filiala sa:

(a) 

nu există niciun impediment practic sau legal semnificativ, actual sau potențial, în calea transferului prompt de fonduri proprii sau a rambursării rapide a datoriilor de către întreprinderea-mamă;

(b) 

fie întreprinderea-mamă îndeplinește cerințele autorității competente privind administrarea prudentă a filialei și a declarat, cu consimțământul autorității competente, că garantează angajamentele asumate de filială, fie riscurile filialei sunt neglijabile;

(c) 

procedurile de evaluare, măsurare și control ale riscurilor aplicate de întreprinderea-mamă includ filiala;

(d) 

întreprinderea-mamă deține mai mult de 50 % din drepturile de vot atașate acțiunilor în capitalul filialei sau are dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor organului de conducere al filialei.

(2)  
Autoritățile competente pot exercita opțiunea prevăzută la alineatul (1), în cazul în care întreprinderea-mamă este o societate financiară holding sau o societate financiară holding-mixtă înființată în același stat membru ca și instituția, cu condiția ca aceasta să facă obiectul aceleiași supravegheri ca și instituțiile, în special în ceea ce privește standardele prevăzute la articolul 11 alineatul (1).
(3)  

Autoritățile competente pot să acorde derogări de la aplicarea articolului 6 alineatul (1) unei instituții-mamă dintr-un stat membru atunci când instituția face obiectul autorizării și supravegherii de către statul membru respectiv și este inclusă în supravegherea pe bază consolidată, iar toate condițiile următoare sunt îndeplinite pentru a se garanta că fondurile proprii sunt distribuite adecvat între întreprinderea-mamă și filialele sale:

(a) 

nu există niciun impediment practic sau legal semnificativ, actual sau potențial, în calea transferului de fonduri proprii sau a rambursării rapide a datoriilor către instituția-mamă dintr-un stat membru;

(b) 

procedurile de evaluare, măsurare și control ale riscurilor relevante pentru supravegherea consolidată includ instituția-mamă dintr-un stat membru.

Autoritatea competentă care face uz de prezentul alineat informează autoritățile competente din toate celelalte state membre.

Articolul 8

Derogare de la aplicarea cerințelor de lichiditate pe bază individuală

(1)  

Autoritățile competente pot acorda o derogare totală sau parțială de la aplicarea părții a șasea unei instituții și tuturor sau unora dintre filialele sale din Uniune și să le supravegheze ca pe un subgrup unic de lichiditate, cu condiția ca acestea să îndeplinească toate condițiile următoare:

(a) 

Instituția-mamă, pe bază consolidată, sau o filială, pe bază subconsolidată, respectă obligațiile prevăzute în partea a șasea;

▼M8

(b) 

instituția-mamă, pe bază consolidată, sau instituția-filială, pe bază subconsolidată, monitorizează și supraveghează în permanență pozițiile de lichiditate ale tuturor instituțiilor din cadrul grupului sau al subgrupului care fac obiectul derogării, monitorizează și supraveghează în permanență pozițiile de finanțare ale tuturor instituțiilor din cadrul grupului sau al subgrupului, în cazul în care cerința privind indicatorul de finanțare stabilă netă (NSFR) prevăzută în partea a șasea titlul IV face obiectul derogării, și asigură un nivel suficient de lichiditate și de finanțare stabilă, în cazul în care cerința privind NSFR prevăzută în partea a șasea titlul IV face obiectul derogării, pentru toate instituțiile respective;

▼C2

(c) 

Instituțiile au încheiat contracte satisfăcătoare pentru autoritățile competente care prevăd libera circulație a fondurilor între ele pentru a le permite să își îndeplinească obligațiile individuale și comune pe măsură ce devin scadente;

(d) 

Nu există niciun impediment practic sau legal semnificativ, actual sau potențial, în calea respectării contractelor menționate la litera (c).

Până la 1 ianuarie 2014, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport privind toate eventualele obstacole juridice care pot face imposibilă punerea în aplicare a primului paragraf litera (c) și este invitată să facă până la 31 decembrie 2015, dacă este necesar, o propunere legislativă privind acele obstacole care ar trebui eliminate.

(2)  
Autoritățile competente pot acorda o derogare totală sau parțială de la aplicarea părții a șasea unei instituții și tuturor sau unora din filialele sale dacă toate instituțiile din cadrul subgrupului unic de lichiditate sunt autorizate în același stat membru, iar condițiile care figurează la alineatul (1) sunt îndeplinite.
(3)  

În cazul în care instituțiile din cadrul subgrupului unic de lichiditate sunt autorizate în mai multe state membre, alineatul (1) se aplică numai după îndeplinirea procedurii prevăzute la articolul 21 și numai instituțiilor ale căror autorități competente convin cu privire la următoarele elemente:

(a) 

evaluarea de către acestea a conformității organizării și a tratamentului riscului de lichiditate cu condițiile prevăzute de articolul 86 din Directiva 2013/36/UE în cadrul subgrupului unic de lichiditate;

▼M8

(b) 

repartizarea cuantumurilor, amplasarea și proprietatea asupra activelor lichide obligatorii care trebuie deținute în cadrul subgrupului unic de lichiditate, în cazul în care cerința privind indicatorul de acoperire a necesarului de lichiditate (LCR), astfel cum este prevăzută în actul delegat menționat la articolul 460 alineatul (1), face obiectul derogării, precum și repartizarea cuantumurilor și amplasarea finanțării stabile disponibile în cadrul subgrupului unic de lichiditate, în cazul în care cerința privind NSFR prevăzută în partea a șasea titlul IV face obiectul derogării;

(c) 

stabilirea cuantumurilor minime ale activelor lichide care trebuie deținute de către instituțiile cărora li se acordă o derogare de la aplicarea cerinței privind LCR, astfel cum este prevăzută în actul delegat menționat la articolul 460 alineatul (1), precum și stabilirea cuantumurilor minime ale finanțării stabile disponibile care trebuie deținute de către instituțiile cărora li se acordă o derogare de la aplicarea cerinței privind NSFR prevăzută în partea a șasea titlul IV;

▼C2

(d) 

necesitatea unor parametri mai stricți decât cei prevăzuți în partea a șasea;

(e) 

schimbul nerestricționat de informații complete între autoritățile competente;

(f) 

o înțelegere deplină a implicațiilor unei astfel de derogări.

(4)  
Autoritățile competente pot să aplice alineatele (1), (2) și (3) și instituțiilor care sunt membre ale aceluiași sistem instituțional de protecție menționat la articolul 113 alineatul (7), cu condiția ca acestea să îndeplinească toate condițiile prevăzute la respectivul articol, precum și altor instituții legate printr-o relație menționată la articolul 113 alineatul (6), cu condiția ca acestea să îndeplinească toate condițiile prevăzute la articolul respectiv. În acest caz, autoritățile competente stabilesc ca una dintre instituțiile care fac obiectul derogării să respecte dispozițiile din partea a șasea pe baza situației consolidate a tuturor instituțiilor din cadrul subgrupului unic de lichiditate.
(5)  
În cazul în care s-a acordat o derogare în conformitate cu alineatul (1) sau (2), autoritățile competente pot, de asemenea, să aplice articolul 86 din Directiva 2013/36/UE, sau părți ale acestuia la nivelul subgrupului unic de lichiditate și să acorde o derogare de la aplicarea articolului 86 din Directiva 2013/36/UE, sau a unor părți ale acestuia, pe bază individuală.

▼M8

(6)  
Atunci când, în conformitate cu prezentul articol, o autoritate competentă acordă o derogare, parțial sau integral, de la aplicarea părții a șasea pentru o instituție, aceasta poate, de asemenea, să acorde o derogare de la aplicarea cerințelor de raportare privind lichiditatea aferente în temeiul articolului 430 alineatul (1) litera (d) pentru respectiva instituție.

▼C2

Articolul 9

Metodă individuală de consolidare

(1)  
Sub rezerva prezentului articol alineatele (2) și (3) și a articolului 144 alineatul (3) din Directiva 2013/36/UE, autoritățile competente pot permite instituțiilor-mamă, de la caz la caz, să includă în calculul cerinței prevăzute la articolul 6 alineatul (1) filialele care îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 7 alineatul (1) literele (c) și (d) și ale căror expuneri sau datorii semnificative sunt față de instituția-mamă respectivă.
(2)  
Tratamentul prevăzut la alineatul (1) este permis numai în cazul în care instituția-mamă demonstrează complet autorității competente existența unor circumstanțe și acorduri, inclusiv legale, în temeiul cărora nu există niciun impediment practic sau legal semnificativ, actual sau potențial, în calea transferului prompt de fonduri proprii sau a rambursării rapide la scadență a datoriilor de către filială întreprinderii-mamă.
(3)  
În cazul în care exercită opțiunea de la alineatul (1), autoritatea competentă în cauză informează periodic, cel puțin o dată pe an, autoritățile competente din toate celelalte state membre cu privire la utilizarea opțiunii de la alineatul (1) și la circumstanțele și acordurile menționate la alineatul (2). În cazul în care filiala este situată într-o țară terță, autoritățile competente furnizează aceleași informații și autorităților competente din țara terță respectivă.

Articolul 10

Derogare pentru instituțiile de credit afiliate în mod permanent unei case centrale

▼M8

(1)  

Autoritățile competente pot, în conformitate cu dreptul intern, să acorde derogări parțiale sau integrale de la aplicarea cerințelor prevăzute în părțile a doua-a opta din prezentul regulament și în capitolul 2 din Regulamentul (UE) 2017/2402 în cazul uneia sau mai multor instituții de credit situate în același stat membru și afiliate în mod permanent unei case centrale care le supraveghează și care are sediul în același stat membru, în cazul în care sunt îndeplinite următoarele condiții:

▼C2

(a) 

angajamentele casei centrale și ale instituțiilor afiliate constituie angajamente solidare sau angajamentele instituțiilor afiliate sunt în întregime garantate de casa centrală;

(b) 

solvabilitatea și lichiditatea casei centrale și ale tuturor instituțiilor afiliate acesteia sunt supravegheate în ansamblul lor, pe baza situațiilor financiare consolidate ale acestor instituții;

(c) 

conducerea casei centrale este abilitată să emită instrucțiuni către organele de conducere ale instituțiilor afiliate.

Statele membre pot menține și utiliza legislația națională existentă în ceea ce privește aplicarea derogării menționate la primul paragraf, atât timp cât aceasta nu aduce atingere prezentului regulament sau Directivei 2013/36/UE.

(2)  
În cazul în care autoritățile competente consideră că au fost îndeplinite condițiile prevăzute la alineatul (1), iar răspunderea și angajamentele casei centrale sunt pe deplin garantate de instituțiile afiliate, autoritățile competente pot acorda o derogare de la aplicarea părților a doua-a opta pentru casa centrală, pe bază individuală.



CAPITOLUL 2

Consolidarea prudențială



Secțiunea 1

Aplicarea cerințelor pe bază consolidată

▼M9

Articolul 10a

Aplicarea cerințelor prudențiale pe bază consolidată în cazul în care firmele de investiții sunt întreprinderi-mamă

În scopul aplicării prezentului capitol, firmele de investiții sunt considerate a fi societăți financiare holding-mamă dintr-un stat membru sau societăți financiare holding-mamă din Uniune în cazul în care aceste firme de investiții sunt întreprinderi-mamă ale unei instituții sau ale unei firme de investiții care face obiectul prezentului regulament, care este menționată la articolul 1 alineatul (2) sau (5) din Regulamentul (UE) 2019/2033.

▼C2

Articolul 11

Tratamentul general

▼M8

(1)  
Instituțiile-mamă dintr-un stat membru îndeplinesc, în măsura și potrivit metodelor prevăzute la articolul 18, obligațiile prevăzute în părțile a doua, a treia, a patra, a șaptea și a șaptea A pe baza situației lor consolidate, cu excepția articolului 430 alineatul (1) litera (d). Întreprinderile-mamă și filialele acestora care intră sub incidența prezentului regulament instituie o structură organizatorică adecvată și mecanisme corespunzătoare de control intern pentru a asigura prelucrarea și transmiterea în mod corespunzător a datelor necesare pentru consolidare. În special, acestea se asigură că filialele care nu intră sub incidența prezentului regulament pun în aplicare un cadru de administrare, proceduri și mecanisme care să asigure consolidarea corespunzătoare.
(2)  

Pentru a se asigura aplicarea pe bază consolidată a cerințelor din prezentul regulament, termenii „instituție”, „instituție-mamă dintr-un stat membru”, „instituție-mamă din UE” și „întreprindere-mamă”, după caz, se referă și la:

(a) 

o societate financiară holding sau o societate financiară holding mixtă aprobată în conformitate cu articolul 21a din Directiva 2013/36/UE;

(b) 

o instituție desemnată controlată de o societate financiară holding-mamă sau de o societate financiară holding mixtă-mamă, dacă aceste societăți-mamă nu fac obiectul aprobării în conformitate cu articolul 21a alineatul (4) din Directiva 2013/36/UE;

(c) 

o societate financiară holding, o societate financiară holding mixtă sau o instituție desemnată în conformitate cu articolul 21a alineatul (6) litera (d) din Directiva 2013/36/UE.

Situația consolidată a unei întreprinderi menționate la primul paragraf litera (b) din prezentul alineat este situația consolidată a societății financiare holding-mamă sau a societății financiare holding mixte-mamă care nu face obiectul aprobării în conformitate cu articolul 21a alineatul (4) din Directiva 2013/36/UE. Situația consolidată a unei întreprinderi menționate la primul paragraf litera (c) din prezentul alineat este situația consolidată a societății financiare holding-mamă sau a societății financiare holding mixte-mamă.

▼M8 —————

▼C7

(3a)  
Prin derogare de la alineatul (1) din prezentul articol, numai instituțiile-mamă identificate drept entități de rezoluție care sunt entități G-SII respectă articolul 92a din prezentul regulament pe bază consolidată, în măsura și potrivit metodelor prevăzute la articolul 18 din prezentul regulament.

▼M8

Numai întreprinderile-mamă din UE care sunt filiale semnificative ale unei G-SII din afara UE și care nu sunt entități de rezoluție respectă articolul 92b din prezentul regulament pe bază consolidată, în măsura și potrivit metodelor prevăzute la articolul 18 din prezentul regulament. În cazul aplicării articolului 21b alineatul (2) din Directiva 2013/36/UE, fiecare dintre cele două întreprinderi-mamă din UE intermediare, identificate de comun acord ca fiind o filială semnificativă, respectă articolul 92b din prezentul regulament pe baza situației lor consolidate.

▼M9

(4)  

Instituțiile-mamă din UE respectă partea a șasea și articolul 430 alineatul (1) litera (d) din prezentul regulament pe baza situației lor consolidate în cazul în care grupul include una sau mai multe instituții de credit sau firme de investiții care sunt autorizate să furnizeze serviciile de investiții și să desfășoare activitățile de investiții menționate la punctele 3 și 6 din secțiunea A a anexei I la Directiva 2014/65/UE.

În cazul în care s-a acordat o derogare în temeiul articolului 8 alineatele (1)-(5), instituțiile și, dacă este cazul, societățile financiare holding sau societățile financiare holding mixte care fac parte dintr-un subgrup de lichiditate respectă partea a șasea și articolul 430 alineatul (1) punctul (d) din prezentul regulament pe bază consolidată sau pe bază subconsolidată la nivelul subgrupului de lichiditate.

▼M8

(5)  
În cazul în care se aplică articolul 10 din prezentul regulament, casa centrală la care se face referire la articolul respectiv respectă cerințele părților a doua-a opta din prezentul regulament și capitolul 2 din Regulamentul (UE) 2017/2402 pe baza situației consolidate a întregului compus din casa centrală și instituțiile sale afiliate.
(6)  
Pe lângă cerințele stabilite la alineatele (1)-(5) de la prezentul articol și fără a aduce atingere altor dispoziții din prezentul regulament și din Directiva 2013/36/UE, atunci când se justifică în scopuri de supraveghere prin specificul riscului sau al structurii capitalului unei instituții sau atunci când statele membre adoptă legi naționale care prevăd separarea structurală a activităților în cadrul unui grup bancar, autoritățile competente pot cere unei instituții să respecte obligațiile prevăzute în părțile a doua-a opta din prezentul regulament, precum și în titlul VII din Directiva 2013/36/UE, pe bază subconsolidată.

Aplicarea abordării prevăzute la primul paragraf nu aduce atingere supravegherii efective pe bază consolidată, nu poate prezenta efecte adverse disproporționate în ceea ce privește întregul sistem financiar sau părți ale acestuia în alte state membre sau în Uniune în ansamblu și nici nu poate forma sau crea un obstacol pentru funcționarea pieței interne.

▼M8 —————

▼M8

Articolul 12a

Calculul consolidat pentru G-SII cu mai multe entități de rezoluție

În cazul în care cel puțin două entități G-SII care aparțin aceleiași G-SII sunt entități de rezoluție, instituția-mamă din UE a respectivei G-SII calculează cuantumul fondurilor proprii și al pasivelor eligibile menționat la articolul 92a alineatul (1) litera (a) din prezentul regulament. Calculul respectiv se efectuează pe baza situației consolidate a instituției-mamă din UE ca și când aceasta ar fi singura entitate a G-SII care este de rezoluției.

▼C7

În cazul în care cuantumul calculat în conformitate cu primul paragraf de la prezentul articol este mai mic decât suma cuantumurilor fondurilor proprii și pasivelor eligibile menționată la articolul 92a alineatul (1) litera (a) din prezentul regulament pentru toate entitățile de rezoluție care aparțin respectivei G-SII, autoritățile de rezoluție acționează în conformitate cu articolul 45d alineatul (4) și cu articolul 45h alineatul (2) din Directiva 2014/59/UE.

În cazul în care cuantumul calculat în conformitate cu primul paragraf de la prezentul articol este mai mare decât suma cuantumurilor fondurilor proprii și pasivelor eligibile menționată la articolul 92a alineatul (1) litera (a) din prezentul regulament pentru toate entitățile de rezoluție care aparțin respectivei G-SII, autoritățile de rezoluție pot acționa în conformitate cu articolul 45d alineatul (4) și cu articolul 45h alineatul (2) din Directiva 2014/59/UE.

▼M8

Articolul 13

Aplicarea cerințelor de publicare pe bază consolidată

(1)  
Instituțiile-mamă din UE respectă partea a opta pe baza situației lor consolidate.

Filialele mari ale instituțiilor-mamă din UE publică informațiile specificate la articolele 437, 438, 440, 442, 450, 451, 451a și 453 pe bază individuală sau, dacă este cazul, în conformitate cu prezentul regulament și cu Directiva 2013/36/UE, pe bază subconsolidată.

▼C7

(2)  
Instituțiile identificate drept entități de rezoluție care sunt entități G-SII respectă articolul 437a și articolul 447 litera (h) pe baza situației consolidate a grupului lor de rezoluție.

▼M8

(3)  
Alineatul (1) primul paragraf nu se aplică instituțiilor-mamă din UE, societăților financiare holding-mamă din UE, societăților financiare holding mixte-mamă din UE sau entităților de rezoluție atunci când acestea sunt incluse în publicările echivalente efectuate pe bază consolidată furnizate de o întreprindere-mamă stabilită într-o țară terță.

Alineatul (1) al doilea paragraf se aplică filialelor întreprinderilor-mamă stabilite într-o țară terță atunci când filialele respective pot fi considerate filiale mari.

(4)  
În cazul în care se aplică articolul 10, casa centrală la care se face referire la articolul menționat respectă partea a opta pe baza situației consolidate a casei centrale. Articolul 18 alineatul (1) se aplică casei centrale, iar instituțiile afiliate sunt tratate ca filiale ale casei centrale.

Articolul 14

Aplicarea cerințelor prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (UE) 2017/2402 pe bază consolidată

(1)  
Întreprinderile-mamă și filialele lor care fac obiectul prezentului regulament trebuie să îndeplinească obligațiile prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (UE) 2017/2402 pe bază consolidată sau subconsolidată, pentru a asigura consecvența și buna integrare a cadrului de administrare, a procedurilor și a mecanismelor impuse de dispozițiile respective, precum și posibilitatea furnizării oricăror date sau informații relevante pentru supraveghere. În special, acestea se asigură că filialele care nu fac obiectul prezentului regulament pun în aplicare un cadru de administrare, proceduri și mecanisme care să asigure respectarea dispozițiilor respective.
(2)  
Instituțiile aplică o pondere de risc suplimentară în conformitate cu articolul 270a din prezentul regulament atunci când aplică articolul 92 din prezentul regulament pe bază consolidată sau subconsolidată, în cazul în care sunt încălcate cerințele stabilite la articolul 5 din Regulamentul (UE) 2017/2402 la nivelul unei entități stabilite într-o țară terță inclusă în consolidare în conformitate cu articolul 18 din prezentul regulament, dacă încălcarea este semnificativă în raport cu profilul de risc general al grupului.

▼M9 —————

▼C2



Secțiunea 2

Metode de consolidare prudențială

Articolul 18

Metode de consolidare prudențială

▼M8

(1)  
Instituțiile, societățile financiare holding și societățile financiare holding mixte care sunt obligate să respecte cerințele menționate în secțiunea 1 din prezentul capitol pe baza situației lor consolidate efectuează o consolidare globală a tuturor instituțiilor și instituțiilor financiare care sunt filialele lor. Alineatele (3)-(6) și alineatul (9) de la prezentul articol nu se aplică în cazul în care se aplică partea a șasea și articolul 430 alineatul (1) litera (d) pe baza situației consolidate a unei instituții, a unei societăți financiare holding sau a unei societăți financiare holding mixte sau pe baza situației subconsolidate a unui subgrup de lichiditate, astfel cum este prevăzut la articolele 8 și 10.

▼C2

În sensul articolului 11 alineatul (3a), instituțiile care sunt obligate să respecte cerințele menționate la articolul 92a sau 92b pe bază consolidată efectuează o consolidare globală a tuturor instituțiilor și instituțiilor financiare care sunt filialele lor în cadrul grupurilor relevante de rezoluție.

▼M8

(2)  
Întreprinderile prestatoare de servicii auxiliare se includ în consolidare în cazurile și potrivit metodelor prevăzute la prezentul articol.
(3)  
În cazul întreprinderilor care au legături în înțelesul articolului 22 alineatul (7) din Directiva 2013/34/UE, autoritățile competente stabilesc sub ce formă trebuie să se realizeze consolidarea.
(4)  
Supraveghetorul consolidant solicită consolidarea prin metoda consolidării proporționale, în conformitate cu cota de capital deținută aferentă participațiilor deținute în instituții și în instituțiile financiare administrate de o întreprindere inclusă în consolidare împreună cu una sau mai multe întreprinderi care nu sunt incluse în consolidare, în cazul în care răspunderea respectivelor întreprinderi se limitează la cota-parte de capital pe care o dețin.
(5)  
În cazul participațiilor sau al legăturilor de capital, altele decât cele menționate la alineatele (1) și (4), autoritățile competente stabilesc dacă și sub ce formă trebuie să se realizeze consolidarea. În special, autoritățile competente pot permite sau impune folosirea metodei punerii în echivalență. Cu toate acestea, metoda respectivă nu reprezintă o includere a întreprinderilor în cauză în supravegherea pe bază consolidată.
(6)  

Autoritățile competente stabilesc dacă și sub ce formă trebuie să se realizeze consolidarea în următoarele cazuri:

(a) 

în cazul în care, în opinia autorităților competente, o instituție exercită o influență semnificativă asupra uneia sau mai multor instituții sau instituții financiare, fără a deține însă o participație în aceste instituții sau fără a avea alte legături de capital cu acestea; și

(b) 

în cazul în care două sau mai multe instituții sau instituții financiare se află sub o conducere unică, fără ca acest lucru să se facă în baza unui contract, a unor clauze ale memorandumurilor acestora sau a unor clauze statutare.

În special, autoritățile competente pot permite sau impune folosirea metodei prevăzute la articolul 22 alineatele (7), (8) și (9) din Directiva 2013/34/UE. Cu toate acestea, metoda respectivă nu reprezintă o includere a întreprinderilor în cauză în supravegherea pe bază consolidată.

(7)  
În cazul în care o instituție are o filială care este o întreprindere, alta decât o instituție, o instituție financiară sau o întreprindere prestatoare de servicii auxiliare sau în cazul în care deține o participație într-o astfel de întreprindere, instituția în cauză aplică filialei sau participației respective metoda punerii în echivalență. Cu toate acestea, metoda respectivă nu reprezintă o includere a întreprinderilor în cauză în supravegherea pe bază consolidată.

Prin derogare de la primul paragraf, autoritățile competente pot permite sau impune instituțiilor să aplice o metodă diferită acestor filiale sau participații, inclusiv metoda impusă de cadrul contabil aplicabil, în cazul în care:

(a) 

instituția nu aplică deja metoda punerii în echivalență la 28 decembrie 2020;

(b) 

aplicarea metodei punerii în echivalență ar constitui un efort excesiv sau metoda punerii în echivalență nu reflectă în mod corespunzător riscurile pe care întreprinderea menționată la primul paragraf le prezintă pentru instituție; și

(c) 

metoda aplicată nu duce la consolidarea integrală sau proporțională a întreprinderii respective.

(8)  

Autoritățile competente pot solicita consolidarea integrală sau proporțională a unei filiale sau a unei întreprinderi în care o instituție deține o participație, în cazul în care filiala sau întreprinderea respectivă nu este o instituție, o instituție financiară sau o întreprindere prestatoare de servicii auxiliare și în cazul în care sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

(a) 

întreprinderea nu este o întreprindere de asigurare, o întreprindere de asigurare dintr-o țară terță, o întreprindere de reasigurare, o întreprindere de reasigurare dintr-o țară terță, un holding de asigurare sau o întreprindere exclusă din domeniul de aplicare al Directivei 2009/138/CE în conformitate cu articolul 4 din directiva menționată;

(b) 

există un risc substanțial ca instituția să decidă să ofere sprijin financiar pentru această întreprindere în condiții de criză, în absența unor obligații contractuale de a oferi un astfel de sprijin sau în plus față de acestea.

▼M8

(9)  
ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care să precizeze condițiile conform cărora se efectuează consolidarea în cazurile menționate la alineatele (3)-(6) și la alineatul (8).

ABE transmite Comisiei proiectele respective de standarde tehnice de reglementare până la 31 decembrie 2020.

Se deleagă Comisiei competența de a completa prezentul regulament prin adoptarea standardelor tehnice de reglementare menționate la primul paragraf în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

▼C2



Secțiunea 3

Domeniul de aplicare al consolidării prudențiale

Articolul 19

Entitățile excluse din domeniul de aplicare al consolidării prudențiale

(1)  

O instituție, o instituție financiară sau o întreprindere prestatoare de servicii auxiliare care este filială sau o întreprindere în care se deține o participație nu este necesar să fie inclusă în consolidare în cazul în care cuantumul total al activelor și elementelor extrabilanțiere ale întreprinderii în cauză este mai mic decât cea mai mică dintre următoarele două cuantumuri:

(a) 

10 milioane EUR;

(b) 

1 % din cuantumul total al activelor și elementelor extrabilanțiere ale întreprinderii-mamă sau ale întreprinderii care deține participația respectivă.

(2)  

Autoritățile competente responsabile cu exercitarea supravegherii pe bază consolidată, în conformitate cu articolul 111 din Directiva 2013/36/UE pot, de la caz la caz, să decidă că o instituție, o instituție financiară sau o întreprindere prestatoare de servicii auxiliare care este filială sau în cadrul căreia se deține o participație, nu este necesar să fie inclusă în consolidare, în cazurile următoare:

(a) 

în cazul în care întreprinderea în cauză este situată într-o țară terță în care există obstacole de natură juridică în calea transferului de informații necesare;

(b) 

în cazul în care întreprinderea în cauză prezintă un interes neglijabil numai în ceea ce privește obiectivele supravegherii instituțiilor;

▼C3

(c) 

în cazul în care, în opinia autorităților competente responsabile cu exercitarea supravegherii pe bază consolidată, consolidarea situației financiare a întreprinderii în cauză ar fi inadecvată sau ar putea induce în eroare în ceea ce privește realizarea obiectivelor de supraveghere a instituțiilor.

▼C2

(3)  
Atunci când mai multe întreprinderi îndeplinesc criteriile prevăzute la alineatul (1) și la alineatul (2) litera (b), întreprinderile respective sunt incluse totuși în consolidare, în măsura în care, în ansamblul lor, acestea prezintă un interes care nu este neglijabil în raport cu obiectivele stabilite.

Articolul 20

Decizii comune privind cerințele prudențiale

(1)  

Autoritățile competente acționează în strânsă cooperare:

(a) 

În cazul cererilor pentru aprobările prevăzute la articolul 143 alineatul (1), articolul 151 alineatele (4) și (9), articolul 283, articolul 312 alineatul (2) și articolul 363, respectiv prezentate de o instituție-mamă din UE și de filialele sale, sau de filialele unei societăți financiare holding-mamă din UE sau ale unei societăți financiare holding mixte-mamă din UE, în comun, pentru a decide dacă acordă sau nu aprobarea cerută și pentru a stabili termenii și condițiile, dacă este cazul, în care ar trebui acordată o astfel de aprobare.

(b) 

în scopul de a determina dacă sunt îndeplinite criteriile pentru aplicarea unui tratament intragrup specific, astfel cum figurează la articolul 422 alineatul (9) și la articolul 425 alineatul (5), completate de standardele tehnice de reglementare ale ABE menționate la articolul 422 alineatul (10) și la articolul 425alineatul (6).

Cererile se depun numai la supraveghetorul consolidant.

Cererea menționată la articolul 312 alineatul (2) include o descriere a metodologiei utilizate pentru alocarea capitalului în vederea acoperirii riscului operațional între diferitele entități ale grupului. Cererea indică dacă și modul în care se intenționează să se integreze efectele diversificării în cadrul sistemului de măsurare a riscului.

(2)  

Autoritățile competente depun toate eforturile pentru a ajunge la o decizie comună în termen de șase luni privind:

(a) 

cererea menționată la alineatul (1) litera (a);

(b) 

evaluarea criteriilor și determinarea tratamentului specific menționat la alineatul (1) litera (b);

Decizia comună este prezentată într-un document care cuprinde decizia temeinic motivată pe care autoritatea competentă menționată la alineatul (1) o comunică solicitantului.

(3)  

Perioada menționată la alineatul (2) începe:

(a) 

la data primirii cererii complete menționate la alineatul (1) litera (a) de către supraveghetorul consolidant. Supraveghetorul consolidant transmite cererea completă celorlalte autorități competente fără întârziere;

(b) 

la data primirii de către autoritățile competente a unui raport elaborat de supraveghetorul consolidant care analizează angajamentele intragrup din cadrul grupului.

(4)  
În lipsa unei decizii comune a autorităților competente în termen de șase luni, supraveghetorul consolidant adoptă propria decizie cu privire la alineatul (1) litera (a). Decizia supraveghetorului consolidant nu limitează competențele autorităților competente prevăzute la articolul 105 din Directiva 2013/36/UE.

Decizia este prezentată într-un document care cuprinde decizia temeinic motivată și ține seama de avizele și de rezervele celorlalte autorități competente, exprimate în termenul de șase luni.

Decizia se transmite instituției-mamă din UE, societății financiare holding-mamă din UE sau societății financiare holding mixte-mamă din UE și celorlalte autorități competente de către supraveghetorul consolidant.

Dacă, la finalul perioadei de șase luni, oricare dintre autoritățile competente implicate a înaintat problema către ABE în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, supraveghetorul consolidant își amână decizia cu privire la alineatul (1) litera (a) de la prezentul articol și așteaptă decizia pe care ABE o poate lua în conformitate cu articolul 19 alineatul (3) din regulamentul menționat și, ulterior, adoptă propria decizie în conformitate cu decizia ABE. Perioada de șase luni se consideră perioada de conciliere în sensul respectivului regulament. ABE adoptă o decizie în termen de o lună. Problema nu se transmite către ABE după expirarea perioadei de șase luni sau după ce s-a ajuns la o decizie comună.

(5)  
În lipsa unei decizii comune a autorităților competente în termen de șase luni, autoritatea competentă responsabilă de supravegherea filialei pe bază individuală adoptă propria decizie cu privire la alineatul (1) litera (b).

Decizia este prezentată într-un document care cuprinde decizia temeinic motivată și ține seama de avizele și de rezervele celorlalte autorități competente, exprimate în termenul de șase luni.

Decizia se transmite supraveghetorului consolidant care informează instituția-mamă din UE, societatea financiară holding - mamă din UE sau societatea financiară holding mixtă - mamă din UE.

Dacă, la finalul perioadei de șase luni, supraveghetorul consolidant a înaintat problema către ABE în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, autoritatea competentă responsabilă de supravegherea filialei pe bază individuală își amână decizia cu privire la alineatul (1) litera (b) și așteaptă decizia pe care ABE o poate lua în conformitate cu articolul 19 alineatul (3) din regulamentul menționat și, ulterior, adoptă decizia sa în conformitate cu decizia ABE. Perioada de șase luni se consideră perioada de conciliere în sensul respectivului regulament. ABE adoptă o decizie în termen de o lună. Problema nu se transmite către ABE după expirarea perioadei de șase luni sau după ce s-a ajuns la o decizie comună.

(6)  
În cazul în care o instituție-mamă din UE și filialele sale, filialele unei societăți financiare holding-mamă din UE sau ale unei societăți financiare holding mixte - mamă din UE utilizează o abordare avansată de evaluare menționată la articolul 312 alineatul (2) sau o abordare bazată pe modele interne de rating menționată la articolul 143 pe bază unificată, autoritățile competente permit ca criteriile de calificare prevăzute la articolele 321 și 322 sau în partea a treia titlul II capitolul 3 secțiunea 6 să fie îndeplinite de instituția-mamă și filialele sale considerate în ansamblu, într-un mod compatibil cu structura grupului și cu sistemele, procesele și metodologiile sale de gestionare a riscurilor.
(7)  
Deciziile menționate la alineatele (2), (4) și (5) sunt considerate hotărâtoare și se aplică de autoritățile competente din statele membre vizate.
(8)  
ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare pentru a preciza procesul de adoptare a deciziei comune menționat la alineatul (1) litera (a), în ceea ce privește cererile pentru autorizațiile prevăzute la articolul 143 alineatul (1), articolul 151 alineatele (4) și (9), articolul 283, articolul 312 alineatul (2) și articolul 363 în vederea facilitării luării deciziilor comune.

ABE transmite Comisiei proiectele respective de standarde tehnice de punere în aplicare până la data de 31 decembrie 2014.

Se conferă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menționate la primul paragraf, în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

Articolul 21

Decizii comune privind nivelul de aplicare a cerințelor de lichiditate

(1)  
La cererea unei instituții-mamă din UE sau a unei societăți financiare holding - mamă din UE sau a unei societăți financiare holding mixte-mamă din UE sau a unei filiale subconsolidate a unei instituții-mamă din UE sau a unei societăți financiare holding - mamă din UE sau a unei societăți financiare holding mixte - mamă din UE, supraveghetorul consolidant și autoritățile competente responsabile cu supravegherea filialelor unei instituții-mamă din UE sau ale unei societăți financiare holding-mamă din UE sau ale unei societăți financiare holding mixte-mamă din UE dintr-un stat membru depun toate eforturile pentru a ajunge la o decizie comună care să stabilească dacă condițiile de la articolul 8 alineatul (1) literele (a)-(d) au fost îndeplinite și de identificare a unui subgrup unic de lichiditate pentru aplicarea articolului 8.

Decizia comună se ia în termen de șase luni de la transmiterea de către supraveghetorul consolidant a unui raport de identificare a subgrupurilor unice de lichiditate pe baza criteriilor prevăzute la articolul 8. În caz de dezacord în termenul de șase luni, supraveghetorul consolidant consultă ABE la cererea oricăreia dintre celelalte autorități competente implicate. Supraveghetorul consolidant poate consulta ABE din proprie inițiativă.

Decizia comună poate să impună, de asemenea, constrângeri referitoare la amplasarea și proprietatea asupra activelor lichide și să solicite instituțiilor exceptate de la aplicarea părții a șasea să dețină un cuantum minim de active lichide.

Respectiva decizie comună este inclusă într-un document care cuprinde decizia temeinic motivată, care se transmite instituției-mamă a subgrupului de lichiditate de către supraveghetorul consolidant.

(2)  
În cazul în care nu se ia o decizie comună în termen de șase luni, fiecare autoritate competentă responsabilă cu supravegherea pe bază individuală ia propria decizie.

Cu toate acestea, orice autoritate competentă poate, în cursul celor șase luni, să consulte ABE referitor la întrunirea condițiilor prevăzute la articolul 8 alineatul (1) literele (a)-(d). În acest caz, ABE poate derula un proces de mediere cu caracter neobligatoriu în conformitate cu articolul 31 litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, iar toate autoritățile competente implicate amână luarea propriilor decizii până la încheierea procesului de mediere cu caracter neobligatoriu. În cazul în care, în cursul medierii, autoritățile competente nu ajung la un acord în termen de trei luni, fiecare autoritate competentă responsabilă cu supravegherea pe bază individuală adoptă propria decizie ținând cont de proporționalitatea beneficiilor și riscurilor la nivelul statului membru al instituției-mamă și de proporționalitatea beneficiilor și riscurilor la nivelul statului membru al filialei. Problema nu se transmite ABE după expirarea perioadei de șase luni sau după ce s-a ajuns la o decizie comună.

Decizia comună menționată la alineatul (1) și deciziile menționate la al doilea paragraful de la prezentul alineat sunt obligatorii.

(3)  
Orice autoritate competentă implicată poate, în cursul celor șase luni, să consulte ABE în caz de dezacord referitor la condițiile prevăzute la articolul 8 alineatul (3) literele (a)-(d). În acest caz, ABE poate derula un proces de mediere cu caracter neobligatoriu în conformitate cu articolul 31 litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, iar toate autoritățile competente implicate amână luarea propriilor decizii până la încheierea procesului de mediere cu caracter neobligatoriu. În cazul în care, în cursul medierii, autoritățile competente nu ajung la un acord în termen de trei luni, fiecare autoritate competentă responsabilă cu supravegherea pe bază individuală adoptă propria decizie.

▼C7

Articolul 22

Subconsolidarea în cazul entităților din țări terțe

(1)  
Instituțiile filiale aplică cerințele prevăzute la articolele 89, 90 și 91 și în părțile a treia, a patra și a șaptea și cerințele de raportare asociate prevăzute în partea a șaptea A pe baza situației lor subconsolidate în cazul în care respectivele instituții, sau întreprinderea-mamă a acestora atunci când întreprinderea-mamă este o societate financiară holding sau o societate financiară holding mixtă, au drept filială într-o țară terță o instituție sau o instituție financiară sau dețin o participație într-o astfel de întreprindere.
(2)  
Prin derogare de la alineatul (1) de la prezentul articol, instituțiile filiale pot alege să nu aplice cerințele prevăzute la articolele 89, 90 și 91 și în părțile a treia, a patra și a șaptea și cerințele de raportare asociate prevăzute în partea a șaptea A pe baza situației lor subconsolidate, în cazul în care activele și elementele extrabilanțiere totale ale filialelor și participațiilor din țările terțe reprezintă mai puțin de 10 % din cuantumul total al activelor și elementelor extrabilanțiere ale instituției filiale.

▼C2

Articolul 23

Întreprinderile din țări terțe

În sensul aplicării supravegherii pe bază consolidată în conformitate cu prezentul capitol, termenii „firmă de investiții”, „instituție de credit”, „instituție financiară” și „instituție” se aplică, de asemenea, tuturor întreprinderilor stabilite în țări terțe care, dacă ar fi stabilite în Uniune, s-ar încadra în definițiile acestor termeni de la articolul 16.

Articolul 24

Evaluarea activelor și a elementelor extrabilanțiere

(1)  
Evaluarea activelor și a elementelor extrabilanțiere se face în conformitate cu cadrul contabil aplicabil.
(2)  
Prin derogare de la alineatul (1), autoritățile competente pot solicita instituțiilor să realizeze evaluarea activelor și a elementelor extrabilanțiere și determinarea fondurilor proprii în conformitate cu standardele internaționale de contabilitate aplicabile conform Regulamentului (CE) nr. 1606/2002.



PARTEA A DOUA

▼M8

FONDURI PROPRII ȘI PASIVE ELIGIBILE

▼C2



TITLUL I

ELEMENTE ALE FONDURILOR PROPRII



CAPITOLUL 1

Fonduri proprii de nivel 1

Articolul 25

Fonduri proprii de nivel 1

Fondurile proprii de nivel 1 ale unei instituții constau în suma fondurilor proprii de nivel 1 de bază și a fondurilor proprii de nivel 1 suplimentar ale instituției.



CAPITOLUL 2

Fonduri proprii de nivel 1 de bază



Secțiunea 1

Elemente și instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază

Articolul 26

Elemente de fonduri proprii de nivel 1 de bază

(1)  

Elementele de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale instituțiilor constau în:

(a) 

instrumente de capital, sub rezerva îndeplinirii condițiilor prevăzute la articolul 28 sau, după caz, la articolul 29;

(b) 

conturi de prime de emisiune aferente instrumentelor menționate la litera (a);

(c) 

rezultatul reportat;

(d) 

alte elemente ale rezultatului global acumulate;

(e) 

alte rezerve;

(f) 

fonduri pentru riscuri bancare generale.

Elementele menționate la literele (c)-(f) sunt considerate elemente de fonduri proprii de nivel 1 de bază doar dacă sunt disponibile instituției pentru o utilizare nerestricționată și imediată cu scopul de a acoperi riscuri sau pierderi de îndată ce acestea apar.

(2)  

În sensul alineatului (1) litera (c), instituțiile pot include profiturile interimare sau pe cele de la sfârșit de exercițiu financiar în fondurile proprii de nivel 1 de bază înainte de a lua o decizie formală care să confirme profitul sau pierderea finală a instituției pentru exercițiul financiar, numai cu aprobarea prealabilă a autorităților competente. Autoritatea competentă acordă aprobarea dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

(a) 

profiturile în cauză au fost verificate de persoane independente de instituție care sunt responsabile cu auditarea conturilor instituției respective;

(b) 

instituția a demonstrat, spre satisfacția autorității competente, că orice obligații sau dividende previzibile au fost deduse din respectivele profituri.

Verificarea profiturilor intermediare sau a celor de sfârșit de exercițiu financiar ale instituției garantează în mod adecvat că profiturile respective au fost evaluate în conformitate cu principiile prevăzute de cadrul contabil aplicabil.

▼M8

(3)  
Autoritățile competente evaluează dacă emisiunile de instrumente de capital îndeplinesc criteriile stabilite la articolul 28 sau, după caz, la articolul 29. Instituțiile clasifică emisiunile de instrumente de capital drept instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază numai după acordarea aprobării de către autoritățile competente.

Prin derogare de la primul paragraf, instituțiile pot clasifica drept instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază emisiunile ulterioare ale unui tip de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază pentru care au primit deja aprobarea respectivă, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele două condiții:

(a) 

dispozițiile care reglementează emisiunile ulterioare sunt în esență identice cu dispozițiile care reglementează emisiunile pentru care instituțiile au primit deja aprobarea;

(b) 

instituțiile au notificat autorităților competente emisiunile ulterioare respective cu suficient timp înainte de clasificarea lor ca instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază.

Autoritățile competente consultă ABE înainte de a acorda aprobarea ca noi tipuri de instrumente de capital să fie clasificate drept instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază. Autoritățile competente țin seama în mod corespunzător de avizul ABE și, în cazul în care decid să se abată de la acesta, se adresează în scris ABE în termen de trei luni de la data primirii avizului ABE, menționând motivele abaterii de la acesta. Prezentul paragraf nu se aplică instrumentelor de capital menționate la articolul 31.

Pe baza informațiilor culese de la autoritățile competente, ABE elaborează, menține și publică o listă a tuturor tipurilor de instrumente de capital din fiecare stat membru care pot fi considerate instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază. În conformitate cu articolul 35 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, ABE poate culege orice informații în legătură cu instrumentele de fonduri proprii de nivel 1 de bază pe care le consideră necesare pentru a stabili conformitatea cu criteriile prevăzute la articolul 28 sau, după caz, la articolul 29 din prezentul regulament și pentru menținerea și actualizarea listei menționate la prezentul paragraf.

Ca urmare a procesului de revizuire prevăzut la articolul 80 și atunci când există dovezi suficiente că instrumentele de capital relevante nu îndeplinesc sau nu mai îndeplinesc criteriile prevăzute la articolul 28 sau, după caz, la articolul 29, ABE poate decide să nu adauge instrumentele respective în lista menționată la al patrulea paragraf sau, după caz, să le elimine din lista respectivă. ABE face un anunț în acest sens, care se referă totodată la poziția autorității competente relevante în această chestiune. Prezentul paragraf nu se aplică instrumentelor de capital menționate la articolul 31.

▼C2

(4)  
ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care să precizeze sensul noțiunii „previzibil” atunci când se stabilește dacă au fost deduse orice obligații sau dividende previzibile.

ABE transmite Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 28 iulie 2013.

Se deleagă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf, în conformitate articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

Articolul 27

Instrumente de capital ale societăților mutuale, organizațiilor cooperatiste de credit, instituțiilor de economii sau instituțiilor similare în cadrul elementelor de fonduri proprii de nivel 1 de bază

(1)  

Elementele de fonduri proprii de nivel 1 de bază includ orice instrument de capital emis de o instituție în conformitate cu dispozițiile sale statutare dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

(a) 

instituția este de un tip definit în conformitate cu legislația națională aplicabilă, iar autoritățile competente consideră că aceasta se califică drept oricare dintre următoarele:

(i) 

societate mutuală;

(ii) 

organizație cooperatistă de credit;

(iii) 

instituție de economii;

(iv) 

instituție similară;

(v) 

instituție de credit care este deținută integral de una dintre instituțiile menționate la punctele (i)-(iv) și are acordul autorității competente relevante de a folosi dispozițiile prezentului articol, cu condiția ca și atât timp cât 100 % din acțiunile ordinare emise în instituție sunt deținute, direct sau indirect, de o instituție descrisă la punctele (i)-(iv);

(b) 

sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 28 și condițiile de modificare de la articolul 29;

Societățile mutuale, organizațiile cooperatiste de credit sau instituțiile de economii recunoscute astfel în temeiul legislației naționale aplicabile înainte de 31 decembrie 2012 continuă să fie clasificate astfel în scopul prezentei părți, cu condiția de a continua să îndeplinească criteriile care au determinat această recunoaștere.

(2)  
ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care să specifice condițiile în care autoritățile competente pot stabili că un anumit tip de întreprindere recunoscut în temeiul legislației naționale aplicabile se califică drept societate mutuală, organizație cooperatistă de credit, instituție de economii sau instituție similară în sensul prezentei părți.

ABE transmite Comisiei proiectele respective de standarde tehnice de reglementare până la 28 iulie 2013.

Se deleagă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf, în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

Articolul 28

Instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază

(1)  

Instrumentele de capital se califică drept instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază numai dacă sunt îndeplinite toate condițiile de mai jos:

(a) 

instrumentele sunt emise direct de instituție cu acordul prealabil al acționarilor instituției sau, în cazul în care acest lucru este permis în temeiul legislației naționale aplicabile, al organului de conducere a instituției;

▼M8

(b) 

instrumentele sunt plătite integral, iar achiziționarea dreptului de proprietate asupra acestora nu este finanțată în mod direct sau indirect de instituție;

▼C2

(c) 

instrumentele îndeplinesc toate condițiile următoare referitoare la clasificarea lor:

(i) 

se califică drept capital în sensul articolului 22 din Directiva 86/635/CEE;

(ii) 

sunt clasificate drept capitaluri proprii în sensul cadrului contabil aplicabil;

(iii) 

sunt clasificate drept capitaluri proprii în scopul stabilirii activului net negativ, dacă este cazul, în conformitate cu legislația națională aplicabilă în domeniul insolvenței;

(d) 

instrumentele sunt prezentate în mod clar și distinct în bilanț în situațiile financiare ale instituției;

(e) 

instrumentele sunt perpetue;

(f) 

cuantumul principalului instrumentelor nu poate fi redus sau restituit, exceptând oricare dintre următoarele cazuri:

(i) 

lichidarea instituției;

(ii) 

răscumpărări discreționare ale instrumentelor sau alte mijloace discreționare de diminuare a capitalului, dacă instituția a primit în prealabil aprobarea autorității competente în conformitate cu articolul 77;

(g) 

dispozițiile care reglementează instrumentele nu indică în mod explicit sau implicit că cuantumul principalului instrumentelor ar fi sau ar putea fi redus sau restituit în alte cazuri în afară de lichidarea instituției, iar instituția nu prevede în alt mod o astfel de indicație înainte de sau la emiterea instrumentelor, cu excepția instrumentelor menționate la articolul 27, unde refuzul instituției de a răscumpăra aceste instrumente este interzis în temeiul legislației naționale aplicabile;

(h) 

instrumentele îndeplinesc următoarele condiții în ceea ce privește distribuirile:

(i) 

nu există un tratament preferențial de distribuire în ceea ce privește ordinea efectuării distribuirilor, inclusiv în raport cu alte instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază, iar condițiile care reglementează instrumentele nu oferă drepturi preferențiale la efectuarea distribuirilor;

(ii) 

distribuirile către deținătorii instrumentelor pot fi efectuate numai din elementele care pot fi distribuite;

(iii) 

condițiile care reglementează instrumentele nu includ un plafon sau o altă restricție privind nivelul maxim de distribuiri, cu excepția instrumentelor menționate la articolul 27;

(iv) 

nivelul de distribuiri nu se determină pe baza prețului de achiziționare a instrumentelor la emitere, cu excepția instrumentelor menționate la articolul 27;

(v) 

condițiile care reglementează instrumentele nu includ nicio obligație pentru instituție de a efectua distribuiri către deținătorii lor, iar instituția nu face altfel obiectul unei obligații de acest tip;

(vi) 

neefectuarea distribuirilor nu constituie un eveniment de nerambursare pentru instituție;

(vii) 

anularea distribuirilor nu impune restricții asupra instituției;

(i) 

în comparație cu toate instrumentele de capital emise de instituție, instrumentele absorb primele și proporțional cea mai mare parte a pierderilor pe măsura apariției lor, iar fiecare instrument absoarbe pierderi în aceeași măsură ca și celelalte instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază;

(j) 

instrumentele sunt de rang inferior tuturor celorlalte creanțe în caz de insolvență sau de lichidare a instituției;

(k) 

instrumentele dau proprietarilor lor dreptul la o creanță asupra activelor reziduale ale instituției, care, în caz de lichidare și după plata tuturor creanțelor cu rang prioritar, este proporțională cu suma instrumentelor de acest tip emise, nu este fixă și nu face obiectul unei plafonări, cu excepția instrumentelor de capital menționate la articolul 27;

(l) 

instrumentele nu sunt garantate și nici nu fac obiectul unei garanții care crește rangul de prioritate la plată al creanțelor, de niciuna dintre următoarele:

(i) 

instituția sau filialele sale;

(ii) 

întreprinderea-mamă a instituției sau filialele sale;

(iii) 

societatea financiară holding-mamă sau filialele sale;

(iv) 

societatea holding cu activitate mixtă sau filialele sale;

(v) 

societatea financiară holding cu activitate mixtă și filialele sale;

(vi) 

orice întreprindere care are legături strânse cu entitățile menționate la punctele (i)-(v);

(m) 

instrumentele nu fac obiectul niciunui aranjament, contractual sau de altă natură, care crește rangul de prioritate la plată al creanțelor înregistrate în temeiul instrumentelor în caz de insolvență sau de lichidare.

Condiția menționată la primul sub-paragraf litera (j) se consideră îndeplinită, chiar dacă instrumentele sunt incluse în fondurile proprii de nivel 1 suplimentar sau în fondurile proprii de nivel 2 în temeiul articolului 484 alineatul (3), cu condiția să fie de rang egal.

▼M8

În sensul primului paragraf litera (b), doar partea unui instrument de capital care a fost plătită integral este eligibilă pentru a fi considerată instrument de fonduri proprii de nivel 1 de bază.

▼C2

(2)  
Condițiile stabilite la alineatul (1) litera (i) sunt considerate respectate, chiar dacă cuantumul principalului instrumentelor fondurilor proprii de nivel 1 suplimentar sau de nivel 2 se reduce permanent.

Condiția prevăzută la alineatul (1) litera (f) este considerată respectată, chiar dacă cuantumul principalului instrumentului de capital este redus în cadrul unei proceduri de rezoluție sau drept consecință a unei reduceri a valorii instrumentelor de capital impuse de autoritatea de rezoluție responsabilă pentru instituție.

Condiția prevăzută la alineatul (1) litera (g) este considerată respectată chiar dacă dispozițiile care reglementează instrumentul de capital indică în mod expres sau implicit că valoarea principalului instrumentului ar fi sau ar putea fi redusă în cadrul unei proceduri de rezoluție sau drept consecință a unei reduceri a valorii instrumentelor de capital impuse de autoritatea de rezoluție responsabilă pentru instituție.

(3)  
Condiția prevăzută la alineatul (1) litera (h) punctul (iii) este considerată respectată chiar dacă instrumentul presupune plata unui multiplu al dividendelor, cu condiția ca acest multiplu al dividendelor să nu ducă la o distribuție care să creeze o povară disproporționată asupra capitalului.

▼M8

Condiția prevăzută la alineatul (1) primul paragraf litera (h) punctul (v) este considerată îndeplinită în pofida faptului că o filială face obiectul unui acord privind transferul profitului și al pierderilor cu întreprinderea-mamă, conform căruia filiala este obligată să transfere, ca urmare a întocmirii situațiilor sale financiare anuale, rezultatul său anual către întreprinderea-mamă, în cazul în care sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

(a) 

întreprinderea-mamă deține 90 % sau mai mult din drepturile de vot și din capitalul filialei;

(b) 

întreprinderea-mamă și filiala sunt situate în același stat membru;

(c) 

acordul a fost încheiat în scopuri de impozitare legitime;

(d) 

la întocmirea situației financiare anuale, filiala are libertatea de a reduce valoarea distribuirilor prin alocarea tuturor profiturilor sale sau a unei părți a acestora către rezervele proprii sau către fondurile sale pentru riscuri bancare generale înainte de efectuarea oricărei plăți către întreprinderea sa mamă;

(e) 

întreprinderea-mamă este obligată, în temeiul acordului, să despăgubească integral filiala pentru toate pierderile acesteia din urmă;

(f) 

acordul face obiectul unei perioade de preaviz conform căreia acordul poate fi reziliat numai până la sfârșitul unui exercițiu financiar, rezilierea intrând în vigoare cel mai devreme la începutul exercițiului financiar următor, neafectând obligația întreprinderii-mamă de a despăgubi integral filiala pentru toate pierderile suferite pe parcursul exercițiului financiar curent.

În cazul în care o instituție a încheiat un acord privind transferul profitului și al pierderilor, aceasta informează autoritatea competentă fără întârziere și transmite acesteia din urmă o copie a acordului. De asemenea, instituția informează autoritatea competentă fără întârziere cu privire la orice modificare adusă acordului privind transferul profitului și al pierderilor și la rezilierea acestuia. O instituție nu încheie mai mult de un acord privind transferul profitului și al pierderilor.

▼C2

(4)  
În sensul alineatului (1) litera (h) punctul (i), distribuirea diferențiată reflectă numai drepturile de vot diferențiate. În această privință, o distribuire mai mare se aplică numai instrumentelor de fonduri proprii de nivel 1 de bază cu mai puține drepturi de vot sau fără niciun drept de vot.
(5)  

ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care să specifice următoarele:

(a) 

natura și formele aplicabile ale finanțării indirecte a instrumentelor de fonduri proprii;

(b) 

situațiile și momentele în care distribuirile multiple ar reprezenta o povară disproporționată asupra fondurilor proprii;

(c) 

definiția distribuirilor preferențiale;

ABE transmite Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 28 iulie 2013.

Se deleagă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf, în conformitate cu articolele 10 - 14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

Articolul 29

Instrumente de capital emise de societăți mutuale, organizații cooperatiste de credit, instituții de economii și instituții similare

(1)  
Instrumentele de capital emise de societățile mutuale, organizațiile cooperatiste de credit, instituțiile de economii și instituțiile similare se califică drept instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 28 cu modificările care rezultă din aplicarea prezentului articol.
(2)  

Trebuie îndeplinite condițiile următoare referitoare la răscumpărarea instrumentelor de capital:

(a) 

instituția are posibilitatea de a refuza răscumpărarea instrumentelor, cu excepția situațiilor în care se interzice acest lucru în temeiul legislației naționale aplicabile;

(b) 

atunci când refuzul instituției de a răscumpăra instrumentele este interzis în temeiul legislației naționale aplicabile, dispozițiile care reglementează instrumentele oferă instituției posibilitatea de a limita răscumpărarea lor;

(c) 

refuzul de a răscumpăra instrumentele sau limitarea răscumpărării instrumentelor, după caz, nu poate constitui un eveniment de nerambursare pentru instituția respectivă.

(3)  
Instrumentele de capital pot include un plafon sau o restricție privind nivelul maxim de distribuiri numai în cazul în care plafonul sau restricția respectivă sunt prevăzute în legislația națională aplicabilă sau în actul constitutiv al instituției.
(4)  
Dacă instrumentele de capital conferă proprietarului drepturi asupra rezervelor instituției în caz de insolvență sau de lichidare care se limitează la valoarea nominală a instrumentelor, o astfel de limitare se aplică în aceeași măsură pentru deținătorii tuturor celorlalte instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază emise de instituția respectivă.

Condiția menționată la primul sub-paragraf nu aduce atingere posibilității ca o societate mutuală, o organizație cooperatistă de credit, o instituție de economii sau o instituție similară să includă în cadrul fondurilor proprii de nivel 1 de bază instrumente care nu conferă deținătorului drepturi de vot și care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

(a) 

creanța deținătorilor instrumentelor fără drept de vot în caz de insolvență sau de lichidare a instituției este proporțională cu ponderea pe care acele instrumente fără drept de vot o au în totalul instrumentelor de fonduri proprii de nivel 1 de bază;

(b) 

instrumentele se încadrează, pe baza altor criterii, în categoria instrumentelor de fonduri proprii de nivel 1 de bază.

(5)  
Dacă instrumentele de capital conferă proprietarilor lor dreptul la o creanță asupra activelor instituției în caz de insolvență sau de lichidare care este fixă sau plafonată, o astfel de limitare se aplică în aceeași măsură tuturor deținătorilor de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază emise de instituție.
(6)  
ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza natura limitărilor referitoare la răscumpărare necesare în cazul în care refuzul instituției de a răscumpăra instrumentele de fonduri proprii este interzis în temeiul legislației naționale aplicabile.

ABE transmite Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 28 iulie 2013.

Se deleagă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul sub-paragraf, în conformitate cu articolele 10 - 14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

Articolul 30

Consecințe ale încetării îndeplinirii condițiilor pentru instrumentele de fonduri proprii de nivel 1 de bază

Dacă un instrument de fonduri proprii de nivel 1 de bază nu mai îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 28 și, dacă este cazul, la articolul 29, se aplică următoarele:

(a) 

instrumentul respectiv încetează imediat să se califice drept instrument de fonduri proprii de nivel 1 de bază;

(b) 

conturile de prime de emisiune aferente instrumentului respectiv încetează imediat să se califice drept elemente de fonduri proprii de nivel 1 de bază.

Articolul 31

Instrumente de capital subscrise de autoritățile publice în situații de urgență

(1)  

În situații de urgență, autoritățile competente pot permite instituțiilor să includă în fondurile proprii de nivel 1 de bază instrumente de capital care respectă cel puțin condițiile prevăzute la articolul 28 alineatul (1) literele (b)-(e), atunci când sunt respectate cumulativ următoarele condiții:

(a) 

Instrumentele de capital sunt emise 1 ianuarie 2014.

(b) 

Instrumentele de capital sunt considerate ajutor de stat de către Comisie.

(c) 

Instrumentele de capital sunt emise în contextul unor măsuri de recapitalizare în temeiul normelor privind ajutorul de stat existente la momentul respectiv.

(d) 

Instrumentele de capital sunt în întregime subscrise și deținute de stat sau de o autoritate ori entitate publică relevantă.

(e) 

Instrumentele de capital sunt capabile să absoarbă pierderile.

(f) 

Cu excepția cazului instrumentelor de capital menționate la articolul 27, în caz de lichidare, instrumentele de capital dau proprietarilor lor dreptul la o creanță asupra activelor reziduale ale instituției după plata tuturor creanțelor de rang prioritar.

(g) 

Există mecanisme de ieșire adecvate pentru stat sau, după caz, o autoritate sau entitate publică relevantă.

(h) 

Autoritatea competentă și-a acordat în prealabil aprobarea și și-a făcut publică decizia, împreună cu o explicație a acestei deciziei.

(2)  
În cazul unei cereri justificate din partea autorității competente relevante și în cooperare cu aceasta, ABE consideră aceste instrumente de capital menționate la alineatul (1) ca fiind echivalente instrumentelor de fonduri proprii de nivel 1 de bază în scopul prezentului regulament.



Secțiunea 2

Filtre prudențiale

Articolul 32

Active securitizate

(1)  

O instituție exclude din cadrul oricărui element al fondurilor proprii orice creștere a capitalurilor proprii în conformitate cu cadrul contabil aplicabil care rezultă din active securitizate, inclusiv următoarele:

(a) 

o astfel de creștere asociată cu venitul viitor din marja care duce la un câștig rezultat din vânzare pentru instituție;

(b) 

dacă instituția este inițiatoarea unei securitizări, câștigurile nete care rezultă din capitalizarea veniturilor viitoare din activele securitizate care asigură o îmbunătățire a calității creditului pentru pozițiile din securitizare.

(2)  
ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care să precizeze mai clar noțiunea de „câștig rezultat din vânzare” menționat la alineatul (1) litera (a).

ABE transmite Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 28 iulie 2013.

Se deleagă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul sub-paragraf, în conformitate cu articolele 10 - 14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

Articolul 33

Acoperiri ale fluxurilor de numerar și modificări ale valorii datoriilor proprii

(1)  

Instituțiile nu includ următoarele elemente în elementele de fonduri proprii:

(a) 

rezervele rezultate din evaluarea la valoarea justă, reprezentând câștiguri sau pierderi generate de acoperirile fluxurilor de numerar ale instrumentelor financiare care nu sunt evaluate la valoarea justă, inclusiv fluxurile de numerar previzionate;

(b) 

câștigurile sau pierderile înregistrate de instituție din evaluarea la valoarea justă a datoriilor și care rezultă din modificarea calității creditului instituției;

▼M8

(c) 

câștigurile și pierderile din evaluarea la valoarea justă a datoriilor provenite din instrumente financiare derivate ale instituției, care rezultă din modificarea propriului risc de credit al instituției.

▼C2

(2)  
În sensul alineatului (1) litera (c), instituțiile nu pot compensa câștigurile și pierderile rezultate din evaluarea la valoarea justă care rezultă din riscul de credit al instituției cu cele care rezultă din riscul de credit al contrapărții acesteia.
(3)  

Fără a aduce atingere alineatului (1) litera (b), instituțiile pot include cuantumul câștigurilor și a pierderilor aferente datoriilor lor în fondurile proprii atunci când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

(a) 

datoriile sunt sub formă de obligațiuni astfel cum sunt menționate la articolul 52 alineatul (4) din Directiva 2009/65/CE;

(b) 

modificările valorii activelor și datoriilor instituției se datorează acelorași modificări ale calității creditului instituției;

(c) 

există o legătură strânsă între valoarea obligațiunilor menționate la litera (a) și valoarea activelor instituției;

(d) 

există posibilitatea de a rambursa împrumuturile ipotecare răscumpărând obligațiunile care finanțează împrumuturile ipotecare la valoarea de piață sau cea nominală.

(4)  
ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care să precizeze ce constituie legătura strânsă dintre valoarea obligațiunilor și valoarea activelor menționată la alineatul (3) litera (c).

ABE transmite Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 30 septembrie 2013.

Se deleagă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf, în conformitate cu articolele 10 - 14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

Articolul 34

Ajustări de valoare suplimentare

Pentru calcularea cuantumului fondurilor proprii, instituțiile aplică cerințele prevăzute la articolul 105 pentru toate activele lor evaluate la valoarea justă și deduc din fondurile proprii de nivel 1 de bază cuantumul oricăror ajustări de valoare suplimentare necesare.

Articolul 35

Câștigurile și pierderile nerealizate rezultate din evaluarea la valoarea justă

Cu excepția elementelor menționate la articolul 33, instituțiile nu fac ajustări pentru a elimina din fondurile lor proprii câștigurile sau pierderile nerealizate rezultate din evaluarea la valoarea justă a activelor sau datoriilor.



Secțiunea 3

Deduceri din elementele de fonduri proprii de nivel 1 de bază, derogări și alternative



Ssubsecțiunea 1

Deduceri din elementele de fonduri proprii de nivel 1 de bază

Articolul 36

Deduceri din elementele de fonduri proprii de nivel 1 de bază

(1)  

Instituțiile deduc din elementele de fonduri proprii de nivel 1 de bază următoarele:

(a) 

pierderile exercițiului financiar în curs;

▼M8

(b) 

imobilizările necorporale, cu excepția programelor informatice evaluate în mod prudent a căror valoare nu este afectată în mod negativ de rezoluția, de insolvența sau de lichidarea instituției;

▼C2

(c) 

creanțele privind impozitul amânat care se bazează pe profitabilitatea viitoare;

(d) 

pentru instituțiile care calculează cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor utilizând abordarea bazată pe modele interne de rating (abordarea IRB), cuantumurile negative care rezultă din calcularea cuantumurilor pierderilor așteptate prevăzute la articolele 158 și 159;

(e) 

activele fondului de pensii cu beneficii determinate din bilanțul instituției;

(f) 

deținerile directe, indirecte și sintetice ale unei instituții de instrumente proprii de fonduri proprii de nivel 1 de bază, inclusiv instrumentele proprii de fonduri proprii de nivel 1 de bază pe care o instituție are obligația reală sau contingentă de a le achiziționa în temeiul unei obligații contractuale existente;

(g) 

deținerile directe, indirecte și sintetice de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale entităților din sectorul financiar, dacă aceste entități și instituția înregistrează dețineri reciproce care, în opinia autorității competente, au fost concepute pentru a crește în mod artificial fondurile proprii ale instituției;

(h) 

cuantumul aplicabil al deținerilor directe, indirecte și sintetice ale instituției de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale entităților din sectorul financiar în care instituția nu deține o investiție semnificativă;

(i) 

cuantumul aplicabil al deținerilor directe, indirecte și sintetice ale instituției de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale entităților din sectorul financiar în care instituția deține o investiție semnificativă;

▼C3

(j) 

cuantumul elementelor care trebuie deduse din elementele de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar în conformitate cu articolul 56 care depășește elementele de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar ale instituției;

▼C2

(k) 

cuantumul expunerii aferent următoarelor elemente care se califică pentru o pondere de risc de 1 250  %, atunci când instituția deduce cuantumul expunerii respective din cuantumul elementelor de fonduri proprii de nivel 1 de bază ca alternativă la aplicarea unei ponderi de risc de 1 250  %:

(i) 

dețineri calificate din afara sectorului financiar;

▼M5

(ii) 

poziții din securitizare, în conformitate cu articolul 244 alineatul (1) litera (b), cu articolul 245 alineatul (1) litera (b) și cu articolul 253;

▼C2

(iii) 

tranzacții incomplete, în conformitate cu articolul 379 alineatul (3);

(iv) 

poziții dintr-un coș de expuneri pentru care o instituție nu poate determina ponderea de risc aplicând abordarea IRB, în conformitate cu articolul 153 alineatul (8);

(v) 

expuneri provenind din titluri de capital în cadrul unei abordări bazate pe modele interne, în conformitate cu articolul 155 alineatul (4).

(l) 

orice impozit referitor la elementele de fonduri proprii de nivel 1 de bază previzibil la momentul calculării sale, cu excepția cazului în care instituția ajustează corespunzător cuantumul elementelor de fonduri proprii de nivel 1 de bază, în măsura în care astfel de impozite reduc cuantumul până la care aceste elemente pot fi alocate pentru acoperirea riscurilor sau a pierderilor;

▼M7

(m) 

cuantumul aplicabil al acoperirii insuficiente pentru expunerile neperformante;

▼M8

(n) 

pentru un angajament de valoare minimă menționat la articolul 132c alineatul (2), orice cuantum cu care valoarea de piață curentă a unităților sau acțiunilor deținute în OPC-uri care constituie suportul angajamentului de valoare minimă este inferioară valorii actuale a angajamentului de valoare minimă și pentru care instituția nu a recunoscut deja o reducere a elementelor de fonduri proprii de nivel 1 de bază.

▼C2

(2)  
ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care să precizeze aplicarea deducerilor prevăzute la alineatul (1) literele (a), (c), (e), (f), (h), (i) și (l) de la prezentul articol și a deducerilor aferente prevăzute la articolul 53 literele (a), (c), (d) și (f) și la articolul 63 literele (a), (c) și (d).

ABE transmite Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 28 iulie 2013.

Se deleagă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul sub-paragraf, în conformitate cu procedura prevăzută la articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

(3)  

ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care să precizeze tipurile de instrumente de capital ale instituțiilor financiare și, cu consultarea Autorității europene de supraveghere (Autoritatea europeană de asigurări și pensii ocupaționale) (EIOPA) instituită prin Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010 ( 17 ), ale întreprinderilor de asigurare și de reasigurare din țări terțe, precum și ale întreprinderilor excluse din domeniul de aplicare al Directivei 2009/138/CE, în conformitate cu articolul 4 din directiva menționată, care se deduc din următoarele elemente ale fondurilor proprii:

(a) 

elementele de fonduri proprii de nivel 1 de bază;

(b) 

elementele de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar;

(c) 

elementele de fonduri proprii de nivel 2.

ABE transmite Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 28 iulie 2013.

Se deleagă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf, în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

▼M8

(4)  
ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a specifica aplicarea deducerilor menționate la alineatul (1) litera (b), inclusiv importanța efectelor negative asupra valorii care nu generează preocupări de natură prudențială.

ABE prezintă Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 28 iunie 2020.

Se deleagă Comisiei competența de a completa prezentul regulament prin adoptarea standardelor tehnice de reglementare menționate la primul paragraf în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

▼C2

Articolul 37

Deducerea imobilizărilor necorporale

Instituțiile determină cuantumul imobilizărilor necorporale care trebuie deduse după cum urmează:

(a) 

cuantumul care trebuie dedus se reduce cu valoarea datoriilor asociate privind impozitul amânat care s-ar stinge dacă imobilizările necorporale s-ar deprecia sau ar fi derecunoscute în conformitate cu cadrul contabil aplicabil;

(b) 

cuantumul care trebuie dedus include fondul comercial inclus în evaluarea investițiilor semnificative ale instituției;

▼M8

(c) 

cuantumul care trebuie dedus se reduce cu cuantumul aferent reevaluării contabile a imobilizărilor necorporale ale filialelor în urma consolidării filialelor, care pot fi atribuite altor persoane decât întreprinderile incluse în consolidare în conformitate cu partea întâi titlul II capitolul 2.

▼C2

Articolul 38

Deducerea creanțelor privind impozitul amânat care se bazează pe profitabilitatea viitoare

(1)  
Instituțiile determină cuantumul creanțelor privind impozitul amânat care se bazează pe profitabilitatea viitoare care trebuie deduse în conformitate cu prezentul articol.
(2)  
Cu excepția cazului în care sunt întrunite condițiile prevăzute la alineatul (3), valoarea creanțelor privind impozitul amânat care se bazează pe profitabilitatea viitoare se calculează fără a scădea cuantumul datoriilor conexe privind impozitul amânat ale instituției.
(3)  

Cuantumul creanțelor privind impozitul amânat care se bazează pe profitabilitatea viitoare poate fi redus cu cuantumul datoriilor conexe privind impozitul amânat ale instituției, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

(a) 

entitatea are un drept legal, în temeiul dreptului intern aplicabil, de a compensa creanțele respective privind impozitul curent cu datoriile privind impozitul curent;

(b) 

creanțele respective privind impozitul amânat și datoriile privind impozitul amânat sunt aferente impozitelor percepute de aceeași autoritate fiscală și de la aceeași entitate impozabilă.

(4)  
Datoriile asociate privind impozitul amânat ale instituției, utilizate în sensul alineatului (3), nu pot include datoriile privind impozitul amânat care reduc cuantumul imobilizărilor necorporale sau a activelor fondului de pensii cu beneficii determinate care trebuie deduse.
(5)  

Cuantumul datoriilor asociate privind impozitul amânat menționate la alineatul (4) se distribuie între:

(a) 

creanțele privind impozitul amânat care se bazează pe profitabilitatea viitoare și decurg din diferențe temporare care nu sunt deduse în conformitate cu articolul 48 alineatul (1);

(b) 

toate celelalte creanțe privind impozitul amânat care se bazează pe profitabilitatea viitoare.

Instituțiile alocă datoriile asociate privind impozitul amânat proporțional cu creanțele privind impozitul amânat care se bazează pe profitabilitatea viitoare reprezentând elementele menționate la literele (a) și (b).

Articolul 39

Plăți excedentare de impozite, pierderi fiscale reportate la exercițiile financiare anterioare și creanțe privind impozitul amânat care nu se bazează pe profitabilitatea viitoare

(1)  

Următoarele elemente nu se deduc din fondurile proprii și se supun unei ponderi de risc în conformitate cu partea a treia titlul II capitolul 2 sau 3, după caz:

(a) 

plăți excedentare de impozite efectuate de instituție pentru anul în curs;

(b) 

pierderi fiscale ale instituției pentru exercițiul financiar curent transferate în exercițiile financiare anterioare care dau naștere la o creanță asupra administrației centrale, asupra administrației regionale sau asupra autorității fiscale locale.

(2)  

►M8  Creanțele privind impozitul amânat care nu se bazează pe profitabilitatea viitoare se limitează la creanțele privind impozitul amânat care au fost create înainte de 23 noiembrie 2016 și care rezultă din diferențe temporare, în cazul în care sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: ◄

(a) 

sunt înlocuite fără întârziere, în mod automat și obligatoriu, cu un credit fiscal în situația în care instituția raportează o pierdere atunci când situațiile financiare anuale ale instituției sunt aprobate oficial, sau în caz de lichidare sau de insolvență a instituției;

(b) 

o instituție are posibilitatea, în temeiul legislației fiscale naționale aplicabile, de a compensa un credit fiscal, astfel cum este menționat la litera (a), cu orice obligații fiscale ale instituției sau ale oricărei alte întreprinderi incluse în același consolidare ca și instituția în scopuri fiscale, în temeiul respectivei legislații, sau ale oricărei alte întreprinderi supuse supravegherii pe bază consolidată în conformitate cu partea întâi titlul II capitolul 2;

(c) 

în cazul în care cuantumul creditelor fiscale menționate la litera (b) depășește valoarea obligațiilor fiscale menționate la aceeași literă, orice astfel de excedent este înlocuit fără întârziere cu o creanță directă asupra administrației centrale a statului membru în care este înregistrată instituția.

Instituțiile aplică o pondere de risc de 100 % creanțelor privind impozitul amânat în cazul în care sunt îndeplinite condițiile menționate la literele (a), (b) și (c).

Articolul 40

Deducerea cuantumurilor negative care rezultă din calcularea cuantumului pierderilor așteptate

Cuantumul care trebuie dedus în conformitate cu articolul 36 alineatul (1) litera (d) nu se reduce printr-o creștere a nivelului creanțelor privind impozitul amânat care se bazează pe profitabilitatea viitoare sau prin alte efecte fiscale suplimentare, care ar putea apărea în cazul în care provizioanele ar atinge nivelul pierderilor așteptate menționate în partea a treia titlul II capitolul 3 secțiunea 3.

Articolul 41

Deducerea activelor fondului de pensii cu beneficii determinate

(1)  

În sensul articolului 36 alineatul (1) litera (e), cuantumul activelor fondului de pensii cu beneficii determinate care trebuie dedus se reduce cu:

(a) 

cuantumul oricărei datorii privind impozitul amânat asociate care ar putea fi stinsă în cazul în care activele s-ar deprecia sau ar fi derecunoscute în conformitate cu cadrul contabil aplicabil;

(b) 

cuantumul activelor din fondul de pensii cu beneficii determinate pe care instituția le poate utiliza fără restricții, cu condiția ca instituția să obțină aprobarea prealabilă a autorității competente.

Activele respective utilizate pentru a reduce cuantumul care urmează a fi dedus primesc o pondere de risc în conformitate cu partea a treia titlul II capitolul 2 sau 3, după caz.

(2)  
ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care să precizeze criteriile în baza cărora o autoritate competentă permite unei instituție să reducă cuantumul activelor fondului de pensii cu beneficii determinate așa cum este prevăzut la alineatul (1) litera (b).

ABE transmite Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 28 iulie 2013.

Competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf este delegată Comisiei în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

Articolul 42

Deducerea deținerilor de instrumente proprii de fonduri proprii de nivel 1 de bază

În sensul articolului 36 alineatul (1) litera (f), instituțiile calculează deținerile de instrumente proprii de fonduri proprii de nivel 1 de bază pe baza pozițiilor brute lungi, cu următoarele excepții:

(a) 

instituțiile pot calcula cuantumul deținerilor de instrumente proprii de fonduri proprii de nivel 1 de bază pe baza poziției nete lungi cu condiția îndeplinirii cumulative a următoarelor două condiții:

(i) 

pozițiile lungi și scurte să facă parte din aceeași expunere-suport, iar pozițiile scurte să nu implice niciun risc de contraparte;

(ii) 

fie atât pozițiile lungi, cât și cele scurte sunt deținute în portofoliul de tranzacționare, fie ambele sunt deținute în afara acestuia;

(b) 

instituțiile determină cuantumul care urmează a fi dedus pentru deținerile directe, indirecte și sintetice de titluri de valoare bazate pe indici, prin calcularea expunerii-suport față de propriile instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază incluse în indicii respectivi;

(c) 

instituțiile pot compensa poziții brute lungi pe propriile instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază care rezultă din dețineri de titluri de valoare bazate pe indici cu poziții scurte pe propriile instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază care rezultă din poziții scurte pe indici-suport, inclusiv atunci când aceste poziții scurte implică un risc de contraparte, cu condiția îndeplinirii cumulative a următoarelor două condiții:

(i) 

pozițiile lungi și scurte sunt pe aceiași indici-suport;

(ii) 

fie atât pozițiile lungi, cât și cele scurte sunt deținute în portofoliul de tranzacționare, fie ambele sunt deținute în afara acestuia.

Articolul 43

Investiție semnificativă într-o entitate din sectorul financiar

În scopul deducerii, se consideră că o instituție deține o investiție semnificativă într-o entitate din sectorul financiar atunci când este îndeplinită una dintre condițiile următoare:

(a) 

instituția deține mai mult de 10 % din instrumentele de fonduri proprii de nivel 1 de bază emise de entitatea respectivă;

(b) 

instituția are legături strânse cu entitatea respectivă și deține instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază emise de acea entitate;

(c) 

instituția deține instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază emise de entitatea respectivă și entitatea nu este inclusă în consolidare în conformitate cu partea întâi titlul II capitolul 2, dar este inclusă în aceeași consolidare contabilă ca și instituția în scopul raportării financiare în conformitate cu cadrul contabil aplicabil.

Articolul 44

Deducerea deținerilor de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale entităților din sectorul financiar, atunci când o instituție înregistrează o deținere reciprocă destinată să crească în mod artificial fondurile proprii

Instituțiile operează deducerile menționate la articolul 36 alineatul (1) literele (g), (h) și (i) în conformitate cu următoarele:

(a) 

deținerile de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază și de alte instrumente de capital ale entităților din sectorul financiar se calculează pe baza pozițiilor brute lungi;

(b) 

în scopul deducerii, elementele fondurilor proprii de nivel 1 specifice societăților de asigurare sunt tratate drept dețineri de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază.

Articolul 45

Deducerea deținerilor de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale entităților din sectorul financiar

Instituțiile operează deducerile prevăzute la articolul 36 alineatul (1) literele (h) și (i) în conformitate cu următoarele dispoziții:

(a) 

instituțiile pot calcula deținerile directe, indirecte și sintetice de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale entităților din sectorul financiar pe baza poziției nete lungi pe aceeași expunere-suport cu condiția îndeplinirii cumulative a următoarelor două condiții:

▼M8

(i) 

data scadenței poziției scurte este aceeași cu data scadenței poziției lungi ori survine după această dată sau scadența reziduală a poziției scurte este de cel puțin un an;

▼C2

(ii) 

fie atât poziția lungă, cât și cea scurtă sunt deținute în portofoliul de tranzacționare, fie ambele sunt deținute în afara acestuia;

(b) 

instituțiile determină cuantumul care urmează a fi dedus pentru deținerile directe, indirecte și sintetice de titluri de valoare bazate pe indici, prin calcularea expunerii-suport față de instrumentele de capital ale entităților din sectorul financiar incluse în indicii respectivi.

Articolul 46

Deducerea deținerilor de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază atunci când o instituție nu deține o investiție semnificativă într-o entitate din sectorul financiar

(1)  

În sensul articolului 36 alineatul (1) litera (h), instituțiile calculează cuantumul aplicabil care urmează să fie dedus prin înmulțirea cuantumului menționat la litera (a) de la prezentul alineat cu factorul derivat din calculul menționat la litera (b) de la prezentul alineat:

(a) 

cuantumul agregat cu care deținerile directe, indirecte și sintetice ale instituției de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază, instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar și instrumente de fonduri proprii de nivel 2 ale entităților din sectorul financiar în care instituția nu deține o investiție semnificativă depășesc 10 % din cuantumul agregat al elementelor de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale instituției calculat după ce li s-au aplicat următoarele:

(i) 

articolele 32-35;

(ii) 

deducerile menționate la articolul 36 alineatul (1) literele (a)-(g), litera (k) punctele (ii)-(v) și litera (l), cu excepția cuantumului care urmează a fi dedus pentru creanțele privind impozitul amânat care se bazează pe profitabilitatea viitoare și care decurg din diferențe temporare;

(iii) 

articolele 44 și 45;

(b) 

cuantumul deținerilor directe, indirecte și sintetice ale instituției de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale acelor entități din sectorul financiar în care instituția nu deține o investiție semnificativă împărțit la cuantumul agregat al deținerilor directe, indirecte și sintetice ale instituției de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază, instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar și instrumente de fonduri proprii de nivel 2 ale respectivelor entități din sectorul financiar.

(2)  
Instituțiile exclud pozițiile aferente angajamentelor de preluare fermă deținute timp de cinci zile lucrătoare sau mai puțin din cuantumul menționat la alineatul (1) litera (a) și din calculul factorului menționat la alineatul (1) litera (b).
(3)  

Cuantumul care urmează a fi dedus în conformitate cu alineatul (1) se distribuie proporțional tuturor instrumentelor de fonduri proprii de nivel 1 de bază deținute. Instituțiile determină cuantumul fiecărui instrument de fonduri proprii de nivel 1 de bază care se deduce în conformitate cu alineatul (1) prin înmulțirea cuantumului menționat la litera (a) de la prezentul alineat cu proporția menționată la litera (b) de la prezentul alineat:

(a) 

cuantumul deținerilor care trebuie dedus în conformitate cu alineatul (1);

(b) 

proporția cuantumului agregat al deținerilor directe, indirecte și sintetice ale instituției de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale unor entități din sectorul financiar în care instituția nu deține o investiție semnificativă reprezentată de fiecare instrument de fonduri proprii de nivel 1 de bază deținut.

(4)  
Cuantumul deținerilor menționate la articolul 36 alineatul (1) litera (h) care este mai mic sau egală cu 10 % din elementele de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale instituției după aplicarea dispozițiilor prevăzute la alineatul (1) litera (a) punctele (i)-(iii) nu se deduce și este supus ponderilor de risc aplicabile în conformitate cu partea a treia titlul II capitolul 2 sau 3 și cerințelor prevăzute în partea a treia titlul IV, după caz.
(5)  

Instituțiile determină cuantumul fiecărui instrument de fonduri proprii de nivel 1 de bază care este ponderat la risc în temeiul alineatului (4) înmulțind cuantumul menționat la litera (a) de la prezentul alineat cu cuantumul menționat la litera (b) de la prezentul alineat:

(a) 

cuantumul deținerilor care trebuie ponderate la risc în conformitate cu alineatul (4);

(b) 

proporția rezultată din calculul de la alineatul (3) litera (b).

Articolul 47

Deducerea deținerilor de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază atunci când o instituție deține o investiție semnificativă într-o entitate din sectorul financiar

În sensul articolului 36 alineatul (1) punctul (i), cuantumul aplicabil care urmează a fi dedus din elementele de fonduri proprii de nivel 1 de bază exclude pozițiile aferente angajamentelor de preluare fermă deținute timp de cinci zile lucrătoare sau mai puțin și se determină în conformitate cu articolele 44 și 45 și subsecțiunea 2.

▼M7

Articolul 47a

Expuneri neperformante

(1)  

În sensul articolului 36 alineatul (1) litera (m), termenul „expunere” include oricare dintre următoarele elemente, cu condiția ca acestea să nu fie incluse în portofoliul de tranzacționare al instituției:

(a) 

un instrument de datorie, inclusiv un titlu de datorie, un împrumut, un avans și un depozit la vedere;

(b) 

un angajament de creditare dat, o garanție financiară dată sau orice alt angajament dat, indiferent dacă este revocabil sau irevocabil, cu excepția facilităților de credit neutilizate care pot fi anulate necondiționat, în orice moment și fără notificare, sau care atrag anularea automată ca urmare a deteriorării bonității debitorului.

(2)  
În sensul articolului 36 alineatul (1) litera (m), valoarea expunerii unui instrument de datorie este valoarea sa contabilă măsurată fără a ține seama de ajustările specifice pentru riscul de credit, de ajustările de valoare suplimentare în conformitate cu articolele 34 și 105, de cuantumurile deduse în conformitate cu articolul 36 alineatul (1) litera (m), de alte reduceri ale fondurilor proprii aferente expunerii sau de scoaterile în afara bilanțului parțiale efectuate de către instituție după ultima clasificare a expunerii drept neperformantă.

În sensul articolului 36 alineatul (1) litera (m), valoarea expunerii unui instrument de datorie care a fost achiziționată la un preț mai mic decât suma datorată de debitor include diferența dintre prețul de cumpărare și suma datorată de debitor.

În sensul articolului 36 alineatul (1) litera (m), valoarea expunerii unui angajament de creditare dat, a unei garanții financiare date sau a oricărui alt angajament dat astfel cum este menționat la litera (b) a alineatului (1) din prezentul articol este valoarea sa nominală, care reprezintă expunerea maximă a instituției la riscul de credit fără a ține seama de nicio protecție finanțată sau nefinanțată a creditului. Valoarea nominală a unui angajament de creditare este cuantumul neutilizat pe care instituția s-a angajat să îl împrumute, iar valoarea nominală a unei garanții financiare date este cuantumul maxim pe care entitatea ar putea să fie nevoită să îl plătească dacă se apelează la garanție.

Valoarea nominală menționată la al treilea paragraf din prezentul alineat nu ține seama de ajustările specifice pentru riscul de credit, de ajustările de valoare suplimentare în conformitate cu articolele 34 și 105, de cuantumurile deduse în conformitate cu articolul 36 alineatul (1) litera (m) sau de alte reduceri ale fondurilor proprii aferente expunerii.

(3)  

În sensul articolului 36 alineatul (1) litera (m), următoarele expuneri sunt clasificate drept neperformante:

(a) 

o expunere care este considerată a fi în stare de nerambursare în conformitate cu articolul 178;

(b) 

o expunere care este considerată a fi depreciată în conformitate cu cadrul contabil aplicabil;

(c) 

o expunere supusă unei perioade de probă în conformitate cu alineatul (7), atunci când sunt acordate măsuri suplimentare de restructurare datorate dificultăților financiare sau când expunerea devine restantă cu peste 30 de zile;

(d) 

o expunere sub forma unui angajament care, dacă ar fi tras sau utilizat în alt mod, probabil nu ar fi restituit în întregime fără executarea garanțiilor reale;

(e) 

o expunere sub forma unei garanții financiare care este susceptibilă de a fi exercitată de beneficiarul garanției, inclusiv atunci când expunerea garantată suport îndeplinește criteriile pentru a fi considerată drept neperformantă.

În sensul literei (a), în cazul în care o instituție are expuneri bilanțiere față de un debitor care sunt restante cu peste 90 de zile și care reprezintă mai mult de 20 % din totalul expunerilor bilanțiere față de debitorul respectiv, toate expunerile bilanțiere și extrabilanțiere față de debitorul respectiv sunt considerate ca fiind neperformante.

(4)  

Expunerile cărora nu li s-a aplicat o măsură de restructurare datorate dificultăților financiare încetează să mai fie clasificate drept neperformante în sensul articolului 36 alineatul (1) litera (m) atunci când sunt îndeplinite toate condițiile următoare:

(a) 

expunerea îndeplinește criteriile aplicate de instituție pentru încetarea clasificării ca expunere depreciată în conformitate cu cadrul contabil aplicabil sau ca expunere aflată în stare de nerambursare în conformitate cu articolul 178;

(b) 

situația debitorului s-a îmbunătățit într-o asemenea măsură încât instituția este convinsă că rambursarea va fi probabil efectuată integral și la timp;

(c) 

debitorul nu are nicio sumă restantă de peste 90 de zile.

(5)  
Clasificarea unei expuneri neperformante drept activ imobilizat deținut în vederea vânzării în conformitate cu cadrul contabil aplicabil nu pune capăt clasificării expunerii drept expunere neperformantă în sensul articolului 36 alineatul (1) litera (m).
(6)  

Expunerile neperformante cărora li s-au aplicat măsuri de restructurare datorate dificultăților financiare încetează să mai fie clasificate drept neperformante în sensul articolului 36 alineatul (1) litera (m), atunci când sunt îndeplinite toate condițiile următoare:

(a) 

expunerile au încetat să mai fie într-o situație care ar duce la clasificarea acestora drept neperformante în temeiul alineatului (3);

(b) 

a trecut cel puțin un an de la data la care au fost acordate măsuri de restructurare datorate dificultăților financiare sau de la data la care expunerile au fost clasificate drept neperformante, luându-se în calcul data cea mai târzie;

(c) 

nu există nicio sumă restantă în urma măsurilor de restructurare datorate dificultăților financiare, iar instituția, pe baza analizei situației financiare a debitorului, consideră acceptabilă probabilitatea ca expunerea să fie rambursată integral și la timp.

▼C4

Rambursarea integrală și la timp poate fi considerată probabilă atunci când debitorul a efectuat la timp și în mod regulat plata unor sume egale cu oricare dintre următoarele:

▼M7

(a) 

suma care era restantă înainte de acordarea măsurii de restructurare datorată dificultăților financiare, în cazul în care existau sume restante;

(b) 

suma care a fost scoasă în afara bilanțului prin măsura de restructurare datorată dificultăților financiare, în cazul în care nu existau sume restante.

(7)  

În cazul în care o expunere neperformantă a încetat să mai fie clasificată drept neperformantă în conformitate cu alineatul (6), expunerea respectivă este supusă unei perioade de probă până când sunt îndeplinite toate condițiile următoare:

(a) 

au trecut cel puțin doi ani de la data la care expunerea căreia i s-au aplicat măsuri de restructurare datorate dificultăților financiare a fost reclasificată drept performantă;

(b) 

pe parcursul a cel puțin jumătate din perioada de probă la care a fost supusă expunerea s-au efectuat plăți regulate și la timp care au dus la plata unui sume agregate substanțiale aferente principalului sau dobânzii;

(c) 

niciuna dintre expunerile față de debitor nu este restantă cu peste 30 de zile.

Articolul 47b

Măsuri de restructurare datorate dificultăților financiare

(1)  

Termenul „măsură de restructurare datorată dificultăților financiare” reprezintă o concesie acordată de o instituție unui debitor care se confruntă sau este susceptibil să se confrunte cu dificultăți în îndeplinirea angajamentelor sale financiare. O concesie poate duce la o pierdere pentru creditor și se referă la una dintre următoarele acțiuni:

(a) 

o modificare a clauzelor și condițiilor aferente unei datorii contractate, în cazul în care o astfel de modificare nu ar fi fost acordată dacă debitorul nu s-ar fi confruntat cu dificultăți în îndeplinirea angajamentelor sale financiare;

(b) 

o refinanțare totală sau parțială a unei datorii contractate, în cazul în care o astfel de refinanțare nu ar fi fost acordată dacă debitorul nu s-ar fi confruntat cu dificultăți în îndeplinirea angajamentelor sale financiare.

(2)  

Cel puțin următoarele situații sunt considerate a fi măsuri de restructurare datorate dificultăților financiare:

(a) 

noile condiții contractuale sunt mai favorabile pentru debitor decât condițiile contractuale anterioare, în cazul în care debitorul se confruntă sau este susceptibil să se confrunte cu dificultăți în îndeplinirea angajamentelor sale financiare;

(b) 

noile condiții contractuale sunt mai favorabile pentru debitor decât condițiile contractuale oferite de instituție debitorilor cu un profil de risc similar la momentul respectiv, în cazul în care debitorul se confruntă sau este susceptibil să se confrunte cu dificultăți în îndeplinirea angajamentelor sale financiare;

(c) 

în conformitate cu condițiile contractuale inițiale, expunerea a fost clasificată drept neperformantă înainte de modificarea condițiilor contractuale sau ar fi fost considerată neperformantă dacă nu s-ar fi modificat condițiile contractuale;

(d) 

măsura are drept rezultat anularea totală sau parțială a datoriei contractate;

(e) 

instituția aprobă exercitarea unor clauze care permit debitorului să modifice condițiile contractuale, iar expunerea a fost clasificată drept neperformantă înainte de exercitarea acestor clauze sau ar fi clasificată drept neperformantă dacă aceste clauze nu ar fi exercitate;

(f) 

la momentul acordării creditului sau într-un moment apropiat în timp de acordarea creditului, debitorul a efectuat plăți ale principalului sau ale dobânzilor pentru un alt credit contractat de la aceeași instituție, care a fost clasificat drept expunere neperformantă sau ar fi fost clasificat drept expunere neperformantă dacă nu s-ar fi efectuat plățile respective;

(g) 

modificarea condițiilor contractuale implică rambursări efectuate prin intrarea în posesia garanțiilor reale, în cazul în care această modificare reprezintă o concesie.

(3)  

Următoarele circumstanțe indică faptul că este posibil să se fi adoptat măsuri de restructurare datorate dificultăților financiare:

(a) 

contractul inițial a fost restant cu peste 30 de zile cel puțin o dată în cursul celor trei luni anterioare modificării sale sau ar fi restant cu peste 30 de zile în lipsa modificării;

(b) 

la momentul încheierii contractului de credit sau într-un moment apropiat în timp de încheierea contractului de credit, debitorul a efectuat plăți ale principalului sau ale dobânzilor pentru un alt credit contractat de la aceeași instituție care a fost restant cu 30 de zile cel puțin o dată în cursul celor trei luni anterioare acordării noului credit;

(c) 

instituția aprobă exercitarea unor clauze care permit debitorului să modifice condițiile contractuale, iar expunerea este restantă cu 30 de zile sau ar fi restantă cu 30 de zile dacă aceste clauze nu ar fi exercitate.

(4)  
În sensul prezentului articol, dificultățile cu care se confruntă un debitor în îndeplinirea angajamentelor sale financiare se evaluează la nivelul debitorului, ținând seama de toate entitățile juridice din grupul debitorului care sunt incluse în consolidarea contabilă a grupului și de toate persoanele fizice care controlează grupul respectiv.

Articolul 47c

Deducerea pentru expunerile neperformante

(1)  

În sensul articolului 36 alineatul (1) litera (m), instituțiile determină cuantumul aplicabil al acoperirii insuficiente, separat pentru fiecare expunere neperformantă, care urmează să fie dedus din elementele de fonduri proprii de nivel 1 de bază prin scăderea cuantumului determinat la litera (b) din prezentul alineat din cuantumul determinat la litera (a) din prezentul alineat, în cazul în care cuantumul menționat la litera (a) depășește cuantumul menționat la litera (b):

(a) 

suma următoarelor elemente:

(i) 

partea negarantată a fiecărei expuneri neperformante, dacă există, înmulțită cu factorul aplicabil menționat la alineatul (2);

(ii) 

partea garantată a fiecărei expuneri neperformante, dacă există, înmulțită cu factorul aplicabil menționat la alineatul (3);

(b) 

suma următoarelor elemente, cu condiția ca acestea să se refere la aceeași expunere neperformantă:

(i) 

ajustările specifice pentru riscul de credit;

(ii) 

ajustările de valoare suplimentare în conformitate cu articolele 34 și 105;

(iii) 

alte reduceri ale fondurilor proprii;

(iv) 

pentru instituțiile care calculează cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor prin utilizarea abordării bazate pe modele interne de rating, valoarea absolută a cuantumurilor deduse în temeiul articolului 36 alineatul (1) litera (d), care se referă la expunerile neperformante, atunci când valoarea absolută atribuibilă fiecărei expuneri neperformante este determinată prin înmulțirea cuantumurilor deduse în temeiul articolului 36 alineatul (1) litera (d) cu procentajul cuantumului pierderii așteptate pentru expunerea neperformantă din totalul cuantumurilor pierderilor așteptate pentru expunerile care se află în stare de nerambursare sau pentru expunerile care nu se află în stare de nerambursare, după caz;

(v) 

în cazul în care o expunere neperformantă a fost achiziționată la un preț mai mic decât suma datorată de debitor, diferența dintre prețul de cumpărare și suma datorată de debitor;

(vi) 

sumele scoase în afara bilanțului de către instituție după ce expunerea a fost clasificată drept neperformantă.

Partea garantată a unei expuneri neperformante este acea parte din expunere care, în scopul calculării cerințelor de fonduri proprii în conformitate cu partea a treia titlul II, se consideră a fi acoperită de o protecție finanțată sau nefinanțată a creditului sau a fi garantată integral și pe deplin prin ipoteci.

Partea negarantată a unei expuneri neperformante corespunde diferenței, dacă există, dintre valoarea expunerii, astfel cum este menționată la articolul 47a alineatul (1), și partea garantată a expunerii, dacă există.

(2)  

În sensul alineatului (1) litera (a) punctul (i), se aplică următorii factori:

(a) 

0,35 pentru partea negarantată a unei expuneri neperformante – se aplică pe parcursul perioadei cuprinse între prima și ultima zi a celui de al treilea an după clasificarea expunerii drept neperformantă;

(b) 

1 pentru partea negarantată a unei expuneri neperformante – se aplică începând din prima zi a celui de al patrulea an după clasificarea expunerii drept neperformantă.

(3)  

În scopul alineatului (1) litera (a) punctul (ii), se aplică următorii factori:

(a) 

0,25 pentru partea garantată a unei expuneri neperformante – se aplică pe parcursul perioadei cuprinse între prima și ultima zi a celui de al patrulea an după clasificarea expunerii drept neperformantă;

(b) 

0,35 pentru partea garantată a unei expuneri neperformante – se aplică pe parcursul perioadei cuprinse între prima și ultima zi a celui de al cincilea an după clasificarea expunerii drept neperformantă;

(c) 

0,55 pentru partea garantată a unei expuneri neperformante – se aplică pe parcursul perioadei cuprinse între prima și ultima zi a celui de al șaselea an după clasificarea expunerii drept neperformantă;

(d) 

0,70 pentru partea unei expuneri neperformante garantate cu bunuri imobile în temeiul părții a treia titlul II sau care este un împrumut locativ garantat de către un furnizor de protecție eligibil astfel cum se menționează la articolul 201 – se aplică pe parcursul perioadei cuprinse între prima și ultima zi a celui de al șaptelea an după clasificarea expunerii drept neperformantă;

(e) 

0,80 pentru partea unei expuneri neperformante garantate printr-o altă protecție finanțată sau nefinanțată a creditului în temeiul părții a treia titlul II – se aplică pe parcursul perioadei cuprinse între prima și ultima zi a celui de al șaptelea an după clasificarea expunerii drept neperformantă;

(f) 

0,80 pentru partea unei expuneri neperformante garantate cu bunuri imobile în temeiul părții a treia titlul II sau care este un împrumut locativ garantat de către un furnizor de protecție eligibil menționat la articolul 201 – se aplică pe parcursul perioadei cuprinse între prima și ultima zi a celui de al optulea an după clasificarea expunerii drept neperformantă;

(g) 

1 pentru partea unei expuneri neperformante garantate printr-o altă protecție finanțată sau nefinanțată a creditului în temeiul părții a treia titlul II – se aplică începând cu prima zi a celui de al optulea an după clasificarea expunerii drept neperformantă;

(h) 

0,85 pentru partea unei expuneri neperformante garantate cu bunuri imobile în temeiul părții a treia titlul II sau care este un împrumut locativ garantat de către un furnizor de protecție eligibil menționat la articolul 201 – se aplică pe parcursul perioadei cuprinse între prima și ultima zi a celui de al nouălea an după clasificarea expunerii drept neperformantă;

(i) 

1 pentru partea unei expuneri neperformante garantate cu bunuri imobile în temeiul părții a treia titlul II sau care este un împrumut locativ garantat de către un furnizor de protecție eligibil astfel cum se menționează la articolul 201 – se aplică începând cu prima zi a celui de al zecelea an după clasificarea expunerii drept neperformantă.

▼M10

(4)  

Prin derogare de la alineatul (3) din prezentul articol, următorii factori se aplică părții unei expuneri neperformante garantate sau asigurate de o agenție oficială de creditare a exportului ori garantate sau contragarantate de către un furnizor de protecție eligibil menționat la articolul 201 alineatul (1) literele (a)-(e), expuneri negarantate care ar primi o pondere de risc de 0 % în temeiul părții a treia titlul II capitolul 2:

▼M7

(a) 

0 pentru partea garantată a expunerii neperformante – se aplică pe parcursul perioadei cuprinse între un an și șapte ani după clasificarea expunerii drept neperformantă; și

(b) 

1 pentru partea garantată a expunerii neperformante – se aplică începând cu prima zi a celui de al optulea an după clasificarea expunerii drept neperformantă.

(5)  
ABE evaluează paleta de practici aplicate pentru evaluarea expunerilor neperformante garantate și poate elabora ghiduri pentru a specifica o metodologie comună, inclusiv eventuale cerințe minime în materie de reevaluare legate de calendar și de metode ad-hoc, pentru evaluarea prudențială a formelor eligibile de protecție finanțată și nefinanțată a creditului, în special în ceea ce privește ipotezele cu privire la recuperabilitatea și caracterul executoriu al acestora. Respectivele ghiduri pot include, de asemenea, o metodologie comună pentru stabilirea părții garantate a unei expuneri neperformante, astfel cum se menționează la alineatul (1).

Respectivele ghiduri sunt emise în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

(6)  
Prin derogare de la alineatul (2), în cazul în care unei expuneri i s-a acordat o măsură de restructurare datorată dificultăților financiare între un an și doi ani de la clasificarea sa drept neperformantă, factorul aplicabil în conformitate cu alineatul (2) la data la care se acordă măsura de restructurare datorată dificultăților financiare se aplică pentru o perioadă suplimentară de un an.

Prin derogare de la alineatul (3) în cazul în care unei expuneri i s-a acordat o măsură de restructurare datorată dificultăților financiare între doi și șase ani după clasificarea sa drept neperformantă, factorul aplicabil în conformitate cu alineatul (3) la data la care se acordă măsura de restructurare datorată dificultăților financiare se aplică pentru o perioadă suplimentară de un an.

Prezentul alineat se aplică numai în ceea ce privește prima măsură de restructurare datorată dificultăților financiare care a fost acordată după clasificarea expunerii drept neperformantă.

▼C2



Subsecțiunea 2

Derogări și alternative la deducerea din elementele de fonduri proprii de nivel 1 de bază

Articolul 48

Derogări privind pragurile de deducere din elementele de fonduri proprii de nivel 1 de bază

(1)  

Atunci când efectuează deducerile prevăzute la articolul 36 alineatul (1) literele (c) și (i), instituțiile nu au obligația de a deduce cuantumurile elementelor enumerate la literele (a) și (b) de la prezentul alineat, care, agregate, sunt egale cu sau sunt mai mici decât cuantumul-prag menționat la alineatul (2):

(a) 

creanțele privind impozitul amânat care se bazează pe profitabilitatea viitoare și decurg din diferențe temporare și care, agregate, reprezintă 10 % sau mai puțin din elementele de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale instituției calculate după aplicarea:

(i) 

articolelor 32-35;

(ii) 

articolului 36 alineatul (1) literele (a)-(h), litera (k) punctele (ii)-(v) și litera (l), cu excepția creanțelor privind impozitul amânat care se bazează pe profitabilitatea viitoare și decurg din diferențe temporare.

(b) 

dacă o instituție deține o investiție semnificativă într-o entitate din sectorul financiar, deținerile directe, indirecte și sintetice ale respectivei instituții de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale acelor entități care, agregate, reprezintă 10 % sau mai puțin din elementele de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale instituției calculate după aplicarea:

(i) 

articolelor 32-35;

(ii) 

articolului 36 alineatul (1) literele (a)-(h), literei (k) punctele (ii)-(v) și litera (l), cu excepția creanțelor privind impozitul amânat care se bazează pe profitabilitatea viitoare și decurg din diferențe temporare.

(2)  

În sensul alineatului (1), cuantumul-prag este egal cu cuantumul menționat la litera (a) de la prezentul alineat înmulțit cu procentajul menționat la litera (b) de la prezentul alineat:

(a) 

cuantumul rezidual al elementelor de fonduri proprii de nivel 1 de bază după aplicarea tuturor ajustărilor și deducerilor de la articolele 32-36 și fără aplicarea derogărilor de prag de la prezentul articol;

(b) 

17,65 %.

(3)  

În sensul alineatului (1), instituțiile determină proporția creanțelor privind impozitul amânat din cuantumul total al elementelor care nu trebuie dedus prin împărțirea cuantumului menționat la litera (a) de la prezentul alineat la cuantumul menționată la litera (b) de la prezentul alineat:

(a) 

cuantumul creanțelor privind impozitul amânat care se bazează pe profitabilitatea viitoare și decurg din diferențe temporare și care, agregate, reprezintă 10 % sau mai puțin din elementele de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale instituției;

(b) 

suma următoarelor elemente:

(i) 

cuantumul menționat la litera (a);

(ii) 

cuantumul deținerilor directe, indirecte și sintetice ale instituției de instrumente de fonduri proprii ale unor entități din sectorul financiar în care instituția deține o investiție semnificativă și care, agregate, reprezintă 10 % sau mai puțin din elementele de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale instituției.

Proporția investițiilor semnificative în cuantumul total al elementelor care nu trebuie dedus este egală cu unu minus proporția menționată la primul paragraf.

(4)  
Cuantumurile elementelor care nu sunt deduse în conformitate cu alineatul (1) primesc o pondere de risc de 250 %.

Articolul 49

Cerințe referitoare la deducere în cazul în care se aplică consolidarea, supravegherea suplimentară sau sistemele instituționale de protecție

(1)  

În vederea calculării fondurilor proprii pe bază individuală, pe bază subconsolidată și pe bază consolidată, în cazul în care autoritățile competente solicită sau permit instituțiilor să aplice metoda nr. 1, 2 sau 3 din anexa I la Directiva 2002/87/CE, autoritățile competente pot permite instituțiilor să nu deducă deținerile de instrumente de fonduri proprii ale unei entități din sectorul financiar în care instituția-mamă, societatea financiară holding-mamă sau societatea financiară holding mixtă-mamă sau instituția deține o investiție semnificativă, numai dacă sunt îndeplinite condițiile care figurează la literele (a)-(e) de la prezentul alineat:

(a) 

entitatea din sectorul financiar este o întreprindere de asigurare, o întreprindere de reasigurare sau o societate holding de asigurare;

(b) 

întreprinderea de asigurare, întreprinderea de reasigurare sau societatea holding de asigurare respectivă este inclusă în aceeași supraveghere suplimentară în conformitate cu Directiva 2002/87/CE ca și instituția-mamă, societatea financiară holding-mamă sau societatea financiară holding mixtă-mamă sau instituția care deține instrumentele;

(c) 

instituția a primit aprobarea prealabilă a autorităților competente;

(d) 

atât înaintea acordării aprobării menționate la litera (c), cât și pe bază continuă, autoritățile competente consideră că este adecvat nivelul de gestiune integrată, de gestionare a riscurilor și de control intern al entităților care ar fi incluse în cadrul consolidării în temeiul metodei nr. 1, 2 sau 3;

(e) 

deținerile în entitatea respectivă aparțin uneia dintre următoarele:

(i) 

instituția de credit-mamă;

(ii) 

societatea financiară holding-mamă;

(iii) 

societatea financiară holding mixtă-mamă;

(iv) 

instituția;

(v) 

o filială a uneia dintre entitățile menționate la punctele (i)-(iv) care este inclusă în sfera de aplicare a consolidării în conformitate cu partea întâi titlul II capitolul 2.

Metoda aleasă se aplică în mod constant de-a lungul timpului.

(2)  
În vederea calculării fondurilor proprii pe bază individuală și pe bază subconsolidată, instituțiile care fac obiectul supravegherii pe bază consolidată în conformitate cu partea întâi titlul II capitolul 2 nu deduc deținerile de instrumente de fonduri proprii emise de entități din sectorul financiar incluse în sfera supravegherii pe bază consolidată, cu excepția cazului în care autoritățile competente stabilesc acele deduceri care sunt necesare în anumite scopuri, în special separarea structurală a activităților bancare și planificarea rezoluției, în scopul supravegherii pe bază individuală sau subconsolidată.

Aplicarea abordării menționate la primul paragraf nu poate prezenta efecte adverse disproporționate în ceea ce privește întregul sistem financiar sau părți ale acestuia în alte state membre sau la nivelul Uniunii în ansamblu, formând sau creând un obstacol pentru funcționarea pieței interne.

▼M8

Prezentul alineat nu se aplică la calcularea fondurilor proprii în scopul cerințelor stabilite la articolele 92a și 92b, care se calculează în conformitate cu cadrul de deducere prevăzut la articolul 72e alineatul (4).

▼C2

(3)  

În vederea calculării fondurilor proprii pe bază individuală sau subconsolidată, autoritățile competente pot permite instituțiilor să nu deducă deținerile de instrumente de fonduri proprii în următoarele cazuri:

(a) 

atunci când o instituție are o deținere într-o altă instituție și sunt îndeplinite condițiile menționate la punctele (i)-(v):

(i) 

instituțiile se încadrează în același sistem instituțional de protecție menționat la articolul 113 alineatul (7);

(ii) 

autoritățile competente au acordat aprobarea prevăzută în articolul 113 alineatul (7);

(iii) 

condițiile prevăzute la articolul 113 alineatul (7) sunt îndeplinite;

(iv) 

sistemul instituțional de protecție întocmește un bilanț consolidat, menționat la articolul 113 alineatul (7) litera (e), sau, dacă nu are obligația să întocmească situații financiare consolidate, un calcul al valorilor agregate extinse, considerat satisfăcător de către autoritățile competente, care este echivalent cu dispozițiile Directivei 86/635/CEE, care include anumite adaptări ale dispozițiilor Directivei 83/349/CEE sau ale Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 care reglementează conturile consolidate ale grupurilor de instituții de credit. Echivalența acestui calcul al valorilor agregate extinse este verificată de un auditor extern, în special în ceea ce privește faptul că utilizarea multiplă a elementelor eligibile pentru calculul fondurilor proprii, precum și orice constituire inadecvată de fonduri proprii între membrii sistemului instituțional de protecție sunt excluse din calcul. ►M8  Bilanțul consolidat sau calculul valorilor agregate extinse sunt prezentate autorităților competente cu o frecvență stabilită în standardele tehnice de punere în aplicare menționate la articolul 430 alineatul (7); ◄

►M8  (v) 

instituțiile incluse într-un sistem instituțional de protecție îndeplinesc împreună, pe bază consolidată sau pe bază agregată extinsă, cerințele prevăzute la articolul 92 și efectuează raportarea respectării respectivelor cerințe în conformitate cu articolul 430. ◄ În cadrul unui sistem instituțional de protecție, nu este necesară deducerea intereselor deținute de membrii organizațiilor cooperatiste de credit sau de entități juridice care nu sunt membri ai sistemului instituțional de protecție, cu condiția ca utilizarea multiplă a elementelor eligibile pentru calculul fondurilor proprii, precum și orice constituire inadecvată de fonduri proprii între membrii sistemului instituțional de protecție și acționarul minoritar, atunci când acesta este o instituție, să fie excluse.

(b) 

dacă o instituție de credit regională înregistrează o deținere în instituția de credit centrală sau într-o altă instituție de credit regională și condițiile prevăzute la litera (a) punctele (i)-(v) sunt îndeplinite.

(4)  
Deținerile în legătură cu care nu se face deducerea în conformitate cu alineatul (1), (2) sau (3) sunt considerate expuneri și sunt ponderate la risc în conformitate cu partea a treia titlul II capitolul 2 sau 3, după caz.
(5)  
În cazul în care o instituție aplică metoda 1, 2 sau 3 din anexa I la Directiva 2002/87/CE, instituția publică cerința suplimentară de fonduri proprii și rata de adecvare a capitalului a conglomeratului financiar, astfel cum au fost calculate în conformitate cu articolul 6 și anexa I la directiva respectivă.
(6)  
ABE, EIOPA și Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea europeană pentru valori mobiliare și piețe) (AEVMP) instituită prin Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010 ( 18 ), prin intermediul Comitetului comun, elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care să precizeze, în sensul prezentului articol, condițiile de aplicare a metodelor de calcul enumerate în partea II a anexei I la Directiva 2002/87/CE pentru alternativele la deducere menționate la alineatul (1) de la prezentul articol.

ABE, EIOPA și AEVMP transmit Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 28 iulie 2013.

Competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf este delegată Comisiei în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 și, respectiv, Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.



Secțiunea 3

Fonduri proprii de nivel 1 de bază

Articolul 50

Fonduri proprii de nivel 1 de bază

Fondurile proprii de nivel 1 de bază ale unei instituții constau în elementele de fonduri proprii de nivel 1 de bază după aplicarea ajustărilor prevăzute la articolele 32-35, a deducerilor în temeiul articolului 36 și a derogărilor și alternativelor prevăzute la articolele 48, 49 și 79.



CAPITOLUL 3

Fonduri proprii de nivel 1 suplimentar



Secțiunea 1

Elemente și instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar

Articolul 51

Elemente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar

Elementele de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar constau în:

(a) 

instrumente de capital, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute în articolul 52 alineatul (1);

(b) 

conturi de prime de emisiune aferente instrumentelor menționate la litera (a).

Instrumentele incluse la litera (a) nu se califică drept elemente de fonduri proprii de nivel 1 de bază sau elemente de fonduri proprii de nivel 2.

Articolul 52

Instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar

(1)  

Instrumentele de capital se califică drept instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

▼M8

(a) 

instrumentele sunt emise direct de o instituție și plătite integral;

(b) 

instrumentele nu sunt deținute de:

▼C2

(i) 

instituția sau filialele sale;

(ii) 

o întreprindere în care instituția deține o participație ce constă în deținerea, directă sau prin control, a cel puțin 20 % din drepturile de vot sau din capitalul întreprinderii respective;

▼M8

(c) 

achiziționarea dreptului de proprietate asupra instrumentelor nu este finanțată în mod direct sau indirect de instituție;

▼C2

(d) 

instrumentele sunt de rang inferior instrumentelor de fonduri proprii de nivel 2 în cazul insolvenței instituției;

(e) 

instrumentele nu sunt garantate și nici nu fac obiectul unei garanții care crește rangul de prioritate la plată al creanțelor, de niciuna dintre următoarele:

(i) 

instituția sau filialele sale;

(ii) 

întreprinderea-mamă a instituției sau filialele sale;

(iii) 

societatea financiară holding-mamă sau filialele sale;

(iv) 

societatea holding cu activitate mixtă sau filialele sale;

(v) 

societatea financiară holding cu activitate mixtă sau filialele sale;

(vi) 

orice întreprindere care are legături strânse cu entitățile menționate la punctele (i)-(v)

(f) 

instrumentele nu fac obiectul niciunei dispoziții, contractuale sau de altă natură, care crește rangul de prioritate la plată al creanțelor înregistrate în temeiul instrumentelor în caz de insolvență sau de lichidare;

(g) 

instrumentele sunt perpetue și dispozițiile care le reglementează nu includ niciun stimulent de răscumpărare pentru instituție;

▼M8

(h) 

în cazul în care instrumentele includ una sau mai multe opțiuni de răscumpărare anticipată, inclusiv opțiuni call, opțiunile se exercită la discreția exclusivă a emitentului;

▼C2

(i) 

opțiunile de cumpărare pot fi exercitate, instrumentele pot fi rambursate sau răscumpărate numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 77 și nu mai devreme de cinci ani de la data emiterii, cu excepția cazului în care sunt îndeplinite condițiile de la articolul 78 alineatul (4);

▼M8

(j) 

dispozițiile care reglementează instrumentele nu indică în mod explicit sau implicit că opțiunea call ar fi exercitată sau că instrumentele ar fi răscumpărate sau rambursate, după caz, de către instituție în alte cazuri decât insolvența sau lichidarea instituției, iar instituția nu face nicio altă mențiune în acest sens;

▼C2

(k) 

instituția nu indică în mod explicit sau implicit că autoritatea competentă ar accepta o cerere de exercitare a opțiunilor de cumpărare și rambursare sau răscumpărare a instrumentelor;

(l) 

distribuirile în baza instrumentelor îndeplinesc următoarele condiții:

(i) 

se plătesc din elementele care pot fi distribuite;

(ii) 

nivelul distribuirilor aferente instrumentelor nu va fi modificat pe baza calității creditului instituției sau al întreprinderii-mamă a acesteia;

(iii) 

dispozițiile care reglementează instrumentele atribuie instituției competența exclusivă în orice moment de a anula distribuirile aferente instrumentelor pentru o perioadă de timp nelimitată, în mod necumulativ, iar instituția poate utiliza fără restricție aceste plăți anulate, pentru a-și îndeplini obligațiile pe măsură ce acestea devin exigibile;

(iv) 

anularea distribuirilor nu constituie un eveniment de nerambursare pentru instituție;

(v) 

anularea distribuirilor nu impune restricții asupra instituției;

(m) 

instrumentele nu contribuie la stabilirea faptului că datoriile unei instituții depășesc activele acesteia, în cazul în care concluzia unei astfel de analize constituie un test de insolvență, în temeiul legislației naționale aplicabile;

(n) 

dispozițiile care reglementează instrumentele impun ca, în momentul în care survine un eveniment declanșator, cuantumul principalului instrumentelor să fie redus în mod permanent sau temporar, sau ca instrumentele să fie convertite în instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază;

(o) 

dispozițiile care reglementează instrumentele nu includ caracteristici care ar putea împiedica recapitalizarea instituției;

▼M8

(p) 

în cazul în care emitentul este stabilit într-o țară terță și a fost desemnat în conformitate cu articolul 12 din Directiva 2014/59/UE ca făcând parte dintr-un grup de rezoluție, a cărui entitate de rezoluție este stabilită în Uniune, sau în cazul în care emitentul este stabilit într-un stat membru, legislația sau dispozițiile contractuale care reglementează instrumentele impun ca, la decizia autorității de rezoluție de a exercita competențele de reducere a valorii contabile și de conversie menționate la articolul 59 din directiva respectivă, cuantumul principalului instrumentelor să fie redus în mod permanent sau instrumentele să fie convertite în instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază;

în cazul în care emitentul este stabilit într-o țară terță și nu a fost desemnat în conformitate cu articolul 12 din Directiva 2014/59/UE ca făcând parte dintr-un grup de rezoluție, a cărui entitate de rezoluție este stabilită în Uniune, legislația sau dispozițiile contractuale care reglementează instrumentele impun ca, la decizia autorității relevante din țara terță, cuantumul principalului instrumentelor să fie redus în mod permanent sau instrumentele să fie convertite în instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază;

▼M8

(q) 

în cazul în care emitentul este stabilit într-o țară terță și a fost desemnat în conformitate cu articolul 12 din Directiva 2014/59/UE ca făcând parte dintr-un grup de rezoluție, a cărui entitate de rezoluție este stabilită în Uniune, sau în cazul în care emitentul este stabilit într-un stat membru, instrumentele pot fi emise în temeiul legislației unei țări terțe sau pot face în alt mod obiectul legislației unei țări terțe numai dacă, în temeiul legislației respective, exercitarea competențelor de reducere a valorii contabile și de conversie menționate la articolul 59 din directiva respectivă este efectivă și executorie în baza dispozițiilor statutare sau a dispozițiilor contractuale cu caracter executoriu din punct de vedere juridic care recunosc rezoluția sau alte acțiuni de reducere a valorii contabile sau de conversie;

(r) 

instrumentele nu fac obiectul unor acorduri de compensare sau de compensare reciprocă care le-ar afecta capacitatea de a absorbi pierderile.

▼C2

Condiția menționată la primul paragraf litera (d) se consideră îndeplinită, chiar dacă instrumentele sunt incluse în fondurile proprii de nivel 1 suplimentar sau în fondurile proprii de nivel 2 în temeiul articolului 484 alineatul (3), cu condiția să fie de rang egal.

▼M8

În sensul literei (a) de la primul paragraf, doar partea unui instrument de capital care a fost plătită integral este eligibilă pentru a fi considerată instrument de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar.

▼C2

(2)  

ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care să specifice:

(a) 

forma și natura stimulentelor de răscumpărare;

(b) 

natura oricărei majorări a cuantumului principalului unui instrument de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar ca urmare a unei reduceri temporare a cuantumului principalului său;

(c) 

procedurile și calendarul de urmat pentru:

(i) 

a determina că a survenit un eveniment declanșator;

(ii) 

majorarea cuantumului principalului unui instrument de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar ca urmare a unei reduceri temporare a cuantumului principalului său;

(d) 

caracteristicile instrumentelor care ar putea împiedica recapitalizarea instituției;

(e) 

utilizarea unor entități cu scopuri speciale pentru emiterea indirectă de instrumente de fonduri proprii.

ABE transmite Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 28 iulie 2013.

Competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf este delegată Comisiei în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

Articolul 53

Restricții privind anularea distribuirilor aferente instrumentelor de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar și caracteristici care ar putea să împiedice recapitalizarea instituției

În sensul articolului 52 alineatul (1) litera (l) punctul (v) și litera (o), dispozițiile care reglementează instrumentele de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar nu includ, în speță, următoarele:

(a) 

obligația de a efectua distribuiri aferente instrumentelor în cazul în care se efectuează o distribuire asociată unui instrument emis de instituție care este de același rang sau de rang inferior față de un instrument de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar, inclusiv un instrument de fonduri proprii de nivel 1 de bază;

(b) 

obligația de a anula efectuarea distribuirilor aferente instrumentelor de fonduri proprii de nivel 1 de bază, instrumentelor de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar sau instrumentelor de fonduri proprii de nivel 2 în cazul în care nu se efectuează distribuiri aferente respectivelor instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar;

(c) 

obligația de a înlocui plata dobânzii sau a dividendelor cu o plată sub orice altă formă. Instituția nu face obiectul unei astfel de obligații în niciun alt mod.

Articolul 54

Reducerea valorii sau conversia instrumentelor de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar

(1)  

În sensul articolului 52alineatul (1) litera (n), instrumentelor de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar li se aplică următoarele dispoziții:

(a) 

un eveniment declanșator are loc atunci când rata de fonduri proprii de nivel 1 de bază a instituției menționată la articolul 92 alineatul (1) litera (a) scade sub unul dintre pragurile următoare:

(i) 

5,125 %;

(ii) 

un nivel mai mare decât 5,125 %, stabilit de instituție și specificat în dispozițiile care reglementează instrumentul;

(b) 

instituțiile pot specifica în dispozițiile care reglementează instrumentul unul sau mai multe evenimente declanșatoare în plus față de cel menționat la litera (a);

(c) 

în cazul în care dispozițiile care reglementează instrumentele impun ca acestea să fie convertite în instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază în momentul în care survine un eveniment declanșator, dispozițiile respective precizează oricare dintre următoarele:

(i) 

rata utilizată pentru această conversie și o limită referitoare la cuantumul permis al conversiei;

(ii) 

intervalul în cadrul căruia instrumentele se vor converti în instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază;

(d) 

dacă dispozițiile care reglementează instrumentele prevăd reducerea cuantumului principalului în momentul în care survine un eveniment declanșator, reducerea se aplică în toate cazurile următoare:

(i) 

creanța deținătorului instrumentului în cazul insolvenței sau lichidării instituției;

(ii) 

suma care trebuie plătită în cazul exercitării opțiunii de cumpărare sau răscumpărării instrumentului;

(iii) 

distribuirile efectuate în ceea ce privește instrumentul;

▼M8

(e) 

în cazul în care instrumentele de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar au fost emise de o întreprindere filială stabilită într-o țară terță, pragul de 5,125 % sau mai mare menționat la litera (a) se calculează în conformitate cu dreptul intern al țării terțe respective sau cu dispozițiile contractuale care reglementează instrumentele, cu condiția ca autoritatea competentă, după consultarea ABE, să se asigure că dispozițiile în cauză sunt cel puțin echivalente cu cerințele prevăzute la prezentul articol.

▼C2

(2)  
Reducerea valorii sau conversia unui instrument de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar generează, în conformitate cu cadrul contabil aplicabil, elemente care se califică drept elemente de fonduri proprii de nivel 1 de bază.
(3)  
Cuantumul instrumentelor de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar incluse în cadrul elementelor de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar este limitat la cuantumul minim al elementelor de fonduri proprii de nivel 1 de bază care ar fi generat dacă cuantumul principalului instrumentelor de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar ar fi integral redus sau convertit în instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază.
(4)  

Cuantumul agregat al instrumentelor de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar care este necesar a fi redus sau convertit în momentul în care are loc un eveniment declanșator este cel puțin egal cu cuantumul cel mai mic dintre următoarele:

(a) 

cuantumul necesar pentru a restabili complet rata fondurilor proprii de nivel 1 de bază a instituției la nivelul de 5,125 %;

(b) 

cuantumul integral al principalului instrumentului.

(5)  

În momentul în care are loc evenimentul declanșator, instituțiile procedează după cum urmează:

(a) 

informează imediat autoritățile competente;

(b) 

informează deținătorii de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar;

(c) 

reduc cuantumul principalului instrumentelor sau convertesc instrumentele în instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază fără întârziere, dar nu mai târziu de o lună, în conformitate cu cerințele prezentului articol.

(6)  
O instituție care emite instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar care se convertesc în instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază în momentul în care survine un eveniment declanșator se asigură că are în permanență suficient capital social autorizat pentru convertirea tuturor acestor instrumente convertibile de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar în acțiuni în cazul în care survine un eveniment declanșator. Toate autorizările necesare se obțin la data emiterii acestor instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar convertibile. Instituția menține permanent autorizația preliminară necesară pentru emiterea instrumentelor de fonduri proprii de nivel 1 de bază în care ar urma să fie convertite instrumentele de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar în cazul în care ar surveni un eveniment declanșator.
(7)  
O instituție care emite instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar care se convertesc în instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază în momentul în care survine un eveniment declanșator se asigură că nu există obstacole procedurale în calea acestei conversii în virtutea actelor sale constitutive sau a statutului său sau a oricărui aranjament contractual.

Articolul 55

Consecințe ale încetării îndeplinirii condițiilor privind instrumentele de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar

Următoarele dispoziții se aplică în cazul în care încetează să mai fie îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 52 alineatul (1) în ceea ce privește un instrument de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar:

(a) 

instrumentul respectiv încetează imediat să se califice drept instrument de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar;

(b) 

partea din conturile de prime de emisiune aferentă instrumentului respectiv încetează imediat să se califice drept un element de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar.



Secțiunea 2

Deduceri din elementele de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar

Articolul 56

Deduceri din elementele de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar

Instituțiile deduc din elementele de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar următoarele:

(a) 

deținerile directe, indirecte și sintetice ale unei instituții de instrumente proprii de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar, inclusiv instrumentele proprii de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar pe care o instituție ar putea fi obligată să le achiziționeze ca rezultat al unor obligații contractuale existente;

(b) 

deținerile directe, indirecte și sintetice de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar ale entităților din sectorul financiar cu care instituția înregistrează dețineri reciproce care, în opinia autorității competente, au fost concepute pentru a crește în mod artificial fondurile proprii ale instituției;

(c) 

cuantumul aplicabil determinat în conformitate cu articolul 60 al deținerilor directe, indirecte și sintetice de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar ale entităților din sectorul financiar, în cazul în care o instituție nu deține o investiție semnificativă în aceste entități;

(d) 

deținerile directe, indirecte și sintetice ale instituției de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar ale entităților din sectorul financiar, în cazul în care instituția deține o investiție semnificativă în aceste entități, cu excepția pozițiilor aferente angajamentelor de preluare fermă deținute timp de cinci zile lucrătoare sau mai puțin;

▼C3

(e) 

cuantumul elementelor care trebuie deduse din elementele de fonduri proprii de nivel 2 în conformitate cu articolul 66 care depășește elementele de fonduri proprii de nivel 2 ale instituției;

▼C2

(f) 

orice impozit referitor la elementele de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar previzibil la momentul calculării sale, cu excepția cazului în care instituția ajustează corespunzător cuantumul elementelor de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar, în măsura în care astfel de impozite reduc cuantumul până la care aceste elemente pot fi alocate pentru acoperirea riscurilor sau a pierderilor.

Articolul 57

Deduceri ale deținerilor de instrumente proprii de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar

În sensul articolului 56 litera (a), instituțiile calculează dețineri de instrumente proprii de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar pe baza pozițiilor brute lungi, cu următoarele excepții:

(a) 

instituțiile pot calcula cuantumul deținerilor de instrumente proprii de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar pe baza poziției nete lungi cu condiția îndeplinirii cumulative a următoarelor două condiții:

(i) 

pozițiile lungi și scurte să facă parte din aceeași expunere-suport, iar pozițiile scurte să nu implice niciun risc de contraparte;

(ii) 

fie atât pozițiile lungi, cât și cele scurte sunt deținute în portofoliul de tranzacționare, fie ambele sunt deținute în afara acestuia;

(b) 

instituțiile determină cuantumul care urmează a fi dedus pentru deținerile directe, indirecte sau sintetice de titluri de valoare bazate pe indici, prin calcularea expunerii-suport față de propriile instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar incluse în indicii respectivi;

(c) 

instituțiile pot compensa poziții brute lungi pe instrumente proprii de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar care rezultă din dețineri de titluri de valoare bazate pe indici cu poziții scurte pe instrumente proprii de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar care rezultă din poziții scurte pe indici-suport, inclusiv atunci când aceste poziții scurte implică un risc de contraparte, cu condiția îndeplinirii cumulative a următoarelor două condiții:

(i) 

pozițiile lungi și scurte sunt pe aceiași indici-suport;

(ii) 

fie atât pozițiile lungi, cât și cele scurte sunt deținute în portofoliul de tranzacționare, fie ambele sunt deținute în afara acestuia;

Articolul 58

Deducerea deținerilor de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar ale entităților din sectorul financiar, atunci când o instituție înregistrează o deținere reciprocă destinată să crească în mod artificial fondurile proprii

Instituțiile operează deducerile prevăzute la articolul 56 literele (b), (c) și (d) în conformitate cu următoarele:

(a) 

deținerile de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar se calculează pe baza pozițiilor brute lungi;

(b) 

în scopul deducerii, elementele de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar specifice întreprinderilor de asigurare sunt tratate drept dețineri de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar.

Articolul 59

Deducerea deținerilor de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar ale entităților din sectorul financiar

Instituțiile operează deducerile prevăzute la articolul 56 literele (c) și (d) în conformitate cu următoarele:

(a) 

instituțiile pot calcula deținerile directe, indirecte și sintetice de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar ale entităților din sectorul financiar pe baza poziției nete lungi pe aceeași expunere-suport cu condiția îndeplinirii cumulative a următoarelor două condiții:

▼M8

(i) 

data scadenței poziției scurte este aceeași cu data scadenței poziției lungi ori survine după această dată sau scadența reziduală a poziției scurte este de cel puțin un an;

▼C2

(ii) 

fie atât pozițiile lungi, cât și cele scurte sunt deținute în portofoliul de tranzacționare, fie ambele sunt deținute în afara acestuia;

(b) 

instituțiile determină cuantumul care urmează a fi dedus pentru deținerile directe, indirecte și sintetice de titluri de valoare bazate pe indici, prin calcularea expunerii-suport față de instrumentele de capital ale entităților din sectorul financiar incluse în indicii respectivi.

Articolul 60

Deducerea deținerilor de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar atunci când o instituție nu deține o investiție semnificativă într-o entitate din sectorul financiar

(1)  

În sensul articolului 56 litera (c), instituțiile calculează cuantumul aplicabil care urmează să fie dedus prin înmulțirea cuantumului menționat la litera (a) de la prezentul alineat cu factorul derivat din calculul menționat la litera (b) de la prezentul alineat:

(a) 

cuantumul agregat cu care deținerile instituției, directe, indirecte și sintetice, de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază, instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar și instrumente de fonduri proprii de nivel 2 ale entităților din sectorul financiar în care instituția nu are o investiție semnificativă depășesc 10 % din elementele de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale instituției, calculat după aplicarea:

(i) 

articolelor 32-35;

(ii) 

articolului 36 alineatul (1) literele (a)-(g), litera (k) punctele (ii)-(v) și litera (l), cu excepția creanțelor privind impozitul amânat care se bazează pe profitabilitatea viitoare și decurg din diferențe temporare;

(iii) 

articolelor 44 și 45;

(b) 

cuantumul deținerilor directe, indirecte și sintetice ale instituției de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar ale acelor entități din sectorul financiar în care instituția nu deține o investiție semnificativă împărțit la cuantumul agregat al tuturor deținerilor directe, indirecte și sintetice ale instituției de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază, instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar și instrumente de fonduri proprii de nivel 2 ale respectivelor entități din sectorul financiar.

(2)  
Instituțiile exclud pozițiile aferente angajamentelor de preluare fermă deținute timp de cinci zile lucrătoare sau mai puțin din cuantumul menționat la alineatul (1) litera (a) și din calculul factorului menționat la alineatul (1) litera (b).
(3)  

Cuantumul care urmează a fi dedus în conformitate cu alineatul (1) se distribuie proporțional tuturor instrumentelor de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar deținute. Instituțiile stabilesc cuantumul fiecărui instrument de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar care urmează să fie dedus în conformitate cu alineatul (1) prin înmulțirea valorii menționate la litera (a) de la prezentul alineat cu proporția menționată la litera (b) de la prezentul alineat:

(a) 

cuantumul deținerilor care trebuie dedus în conformitate cu alineatul (1);

(b) 

proporția cuantumului agregat al deținerilor directe, indirecte și sintetice ale instituției de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar ale entităților din sectorul financiar în care instituția nu are o investiție semnificativă reprezentată de fiecare instrument de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar deținut.

(4)  
Cuantumul deținerilor menționate la articolul 56 litera (c) care este mai mic sau egal cu 10 % din elementele de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale instituției după aplicarea dispozițiilor prevăzute la alineatul (1) litera (a) punctele (i), (ii) și (iii) nu se deduce și este supus ponderilor de risc aplicabile în conformitate cu partea a treia titlul II capitolul 2 sau 3 și cerințelor prevăzute în partea a treia titlul IV, după caz.
(5)  

Instituțiile determină cuantumul fiecărui instrument de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar care este ponderat la risc în temeiul alineatului (4) înmulțind cuantumul menționat la litera (a) de la prezentul alineat cu cuantumul menționat la litera (b) de la prezentul alineat:

(a) 

cuantumul deținerilor care trebuie ponderate la risc în conformitate cu alineatul (4);

(b) 

proporția rezultată din calculul de la alineatul (3) litera (b).



Secțiunea 3

Fonduri proprii de nivel 1 suplimentar

Articolul 61

Fonduri proprii de nivel 1 suplimentar

Fondurile proprii de nivel 1 suplimentar ale unei instituții constau în elementele de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar după deducerea elementelor menționate la articolul 56 și după aplicarea articolului 79.



CAPITOLUL 4

Fonduri proprii de nivel 2



Secțiunea 1

Elemente și instrumente de fonduri proprii de nivel 2

Articolul 62

Elemente de fonduri proprii de nivel 2

Elementele de fonduri proprii de nivel 2 constau în:

▼M8

(a) 

instrumente de capital, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 63 și în măsura specificată la articolul 64;

▼C2

(b) 

conturile de prime de emisiune aferente instrumentelor menționate la litera (a);

(c) 

pentru instituțiile care calculează cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor în conformitate cu partea a treia titlul II capitolul 2, ajustările generale pentru riscul de credit, înainte de impozite, de până la 1,25 % din cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor calculate în conformitate cu partea a treia titlul II capitolul 2;

(d) 

pentru instituțiile care calculează cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor în conformitate cu partea a treia titlul II capitolul 3, valorile pozitive, înainte de impozite, care rezultă din calculul prevăzut la articolele 158 și 159 până la 0,6 % din cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor calculate în conformitate cu partea a treia titlul II capitolul 3.

Elementele incluse la litera (a) nu se califică drept elemente de fonduri proprii de nivel 1 de bază sau drept elemente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar.

Articolul 63

Instrumente de fonduri proprii de nivel 2

▼M8

Instrumentele de capital sunt considerate instrumente de fonduri proprii de nivel 2 dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

(a) 

instrumentele sunt emise direct de o instituție și plătite integral;

(b) 

instrumentele nu sunt deținute de:

▼C2

(i) 

instituția sau filialele sale;

(ii) 

o întreprindere în care instituția deține o participație ce constă în deținerea, directă sau prin control, a cel puțin 20 % din drepturile de vot sau din capitalul întreprinderii respective;

▼M8

(c) 

achiziționarea dreptului de proprietate asupra instrumentelor nu este finanțată în mod direct sau indirect de instituție;

(d) 

creanța asupra principalului instrumentelor, în temeiul dispozițiilor care reglementează instrumentele este de rang inferior oricărei creanțe din instrumente de pasive eligibile;

(e) 

instrumentele nu sunt garantate sau nu fac obiectul unei garanții care crește rangul de prioritate al creanțelor, de niciuna dintre următoarele:

▼C2

(i) 

instituția sau filialele sale;

(ii) 

întreprinderea-mamă a instituției sau filialele sale;

(iii) 

societatea financiară holding-mamă sau filialele sale;

(iv) 

societatea holding cu activitate mixtă sau filialele sale;

(v) 

societatea financiară holding cu activitate mixtă sau filialele sale;

(vi) 

orice întreprindere care are legături strânse cu entitățile menționate la punctul (i) - (v);

▼M8

(f) 

instrumentele nu fac obiectul niciunui acord care crește rangul de prioritate al creanțelor în temeiul instrumentelor;

(g) 

instrumentele au o scadență inițială de cel puțin cinci ani;

(h) 

dispozițiile care reglementează instrumentele nu includ niciun stimulent pentru ca valoarea principalului acestora să fie răscumpărată sau, după caz, rambursată de către instituție înainte de scadență;

(i) 

în cazul în care instrumentele includ una sau mai multe opțiuni de rambursare anticipată, inclusiv opțiuni call, opțiunile se exercită la discreția exclusivă a emitentului;

(j) 

opțiunile call pot fi exercitate, instrumentele pot face obiectul răscumpărării sau rambursării anticipate numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 77 și nu mai devreme de cinci ani de la data emiterii, cu excepția cazului în care sunt îndeplinite condițiile de la articolul 78 alineatul (4);

(k) 

dispozițiile care reglementează instrumentele nu indică în mod explicit sau implicit că opțiunea call ar fi exercitată sau că instrumentele ar face obiectul răscumpărării sau rambursării anticipate, după caz, de către instituție în alte cazuri decât insolvența sau lichidarea instituției, iar instituția nu face nicio altă mențiune în acest sens;

(l) 

dispozițiile care reglementează instrumentele nu dau deținătorului dreptul de a accelera viitoare plăți programate ale dobânzii sau principalului, decât în caz de insolvență sau de lichidare a instituției;

(m) 

nivelul plăților de dobânzi sau dividende, după caz, aferente instrumentelor nu va fi modificat pe baza calității creditului instituției sau al întreprinderii-mamă a acesteia;

(n) 

în cazul în care emitentul este stabilit într-o țară terță și a fost desemnat în conformitate cu articolul 12 din Directiva 2014/59/UE ca făcând parte dintr-un grup de rezoluție, a cărui entitate de rezoluție este stabilită în Uniune, sau în cazul în care emitentul este stabilit într-un stat membru, legislația sau dispozițiile contractuale care reglementează instrumentele impun ca, la decizia autorității de rezoluție de a exercita competențele de reducere a valorii contabile și de conversie menționate la articolul 59 din directiva respectivă, cuantumul principalului instrumentelor să fie redus în mod permanent sau instrumentele să fie convertite în instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază;

în cazul în care emitentul este stabilit într-o țară terță și nu a fost desemnat în conformitate cu articolul 12 din Directiva 2014/59/UE ca făcând parte dintr-un grup de rezoluție, a cărui entitate de rezoluție este stabilită în Uniune, legislația sau dispozițiile contractuale care reglementează instrumentele impun ca, la decizia autorității relevante din țara terță, cuantumul principalului instrumentelor să fie redus în mod permanent sau instrumentele să fie convertite în instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază;

▼M8

(o) 

în cazul în care emitentul este stabilit într-o țară terță și a fost desemnat în conformitate cu articolul 12 din Directiva 2014/59/UE ca făcând parte dintr-un grup de rezoluție, a cărui entitate de rezoluție este stabilită în Uniune, sau în cazul în care emitentul este stabilit într-un stat membru, instrumentele pot fi emise în temeiul legislației unei țări terțe sau pot face în alt mod obiectul legislației unei țări terțe numai dacă, în temeiul legislației respective, exercitarea competențelor de reducere a valorii contabile și de conversie menționate la articolul 59 din directiva respectivă este efectivă și executorie în baza dispozițiilor statutare sau a dispozițiilor contractuale cu caracter executoriu din punct de vedere juridic care recunosc rezoluția sau alte acțiuni de reducere a valorii contabile sau de conversie;

(p) 

instrumentele nu fac obiectul unor acorduri de compensare sau de compensare reciprocă care le-ar afecta capacitatea de a absorbi pierderile.

▼M8

În sensul primului alineat litera (a), doar partea instrumentului de capital care a fost plătită integral este eligibilă pentru a fi considerată instrument de fonduri proprii de nivel 2.

▼M8

Articolul 64

Amortizarea instrumentelor de fonduri proprii de nivel 2

(1)  
Cuantumul total al instrumentelor de fonduri proprii de nivel 2 cu o scadență reziduală mai mare de cinci ani sunt considerate elemente de fonduri proprii de nivel 2.
(2)  

Măsura în care instrumentele de fonduri proprii de nivel 2 sunt considerate elemente de fonduri proprii de nivel 2 pe parcursul ultimilor cinci ani dinaintea scadenței respectivelor instrumente se calculează înmulțind rezultatul calculului menționat la litera (a) cu cuantumul menționat la litera (b), după cum urmează:

(a) 

valoarea contabilă a instrumentelor în prima zi din ultima perioadă de cinci ani dinaintea scadenței contractuale a acestora, împărțită la numărul de zile din perioada respectivă;

(b) 

numărul de zile rămase până la scadența contractuală a instrumentelor.

▼C2

Articolul 65

Consecințe ale încetării îndeplinirii condițiilor privind instrumentele de fonduri proprii de nivel 2

Dacă, în cazul unui instrument de fonduri proprii de nivel 2, nu mai sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 63, se aplică următoarele dispoziții:

(a) 

instrumentul respectiv încetează imediat să se califice drept instrument de fonduri proprii de nivel 2;

(b) 

partea din conturile de prime de emisiune aferentă instrumentului respectiv încetează imediat să se califice drept element de fonduri proprii de nivel 2.



Secțiunea 2

Deduceri din elementele de fonduri proprii de nivel 2

Articolul 66

Deduceri din elementele de fonduri proprii de nivel 2

Din elementele de fonduri proprii de nivel 2 se deduc:

(a) 

deținerile directe, indirecte și sintetice ale instituției de instrumente proprii de fonduri proprii de nivel 2, inclusiv instrumente proprii de fonduri proprii de nivel 2 pe care o instituție ar putea fi obligată să le achiziționeze ca rezultat al unor obligații contractuale existente;

(b) 

deținerile directe, indirecte și sintetice de instrumente de fonduri proprii de nivel 2 ale entităților din sectorul financiar cu care instituția înregistrează dețineri reciproce care, în opinia autorității competente, au fost concepute pentru a crește în mod artificial fondurile proprii ale instituției;

(c) 

cuantumul aplicabil determinat în conformitate cu articolul 70 al deținerilor directe, indirecte și sintetice de instrumente de fonduri proprii de nivel 2 ale entităților din sectorul financiar, în cazul în care o instituție nu deține o investiție semnificativă în aceste entități;

(d) 

deținerile directe, indirecte și sintetice ale instituției de instrumente de fonduri proprii de nivel 2 ale entităților din sectorul financiar, în cazul în care instituția deține o investiție semnificativă în aceste entități, cu excepția pozițiilor aferente angajamentelor de preluare fermă deținute pe o perioadă mai mică de cinci zile lucrătoare;

▼M8

(e) 

cuantumul elementelor care trebuie deduse din elementele de pasive eligibile în temeiul articolului 72e, care depășește elementele de pasive eligibile ale instituției.

▼C2

Articolul 67

Deduceri ale deținerilor de instrumente proprii de fonduri proprii de nivel 2

În sensul articolului 66 litera (a), instituțiile calculează deținerile pe baza pozițiilor brute lungi, cu următoarele excepții:

(a) 

instituțiile pot calcula cuantumul deținerilor pe baza poziției nete lungi, cu condiția îndeplinirii cumulative a următoarelor două condiții:

(i) 

pozițiile lungi și scurte să facă parte din aceeași expunere-suport, iar pozițiile scurte să nu implice niciun risc de contraparte;

(ii) 

fie atât pozițiile lungi, cât și cele scurte sunt deținute în portofoliul de tranzacționare, fie ambele sunt deținute în afara acestuia.

(b) 

instituțiile determină cuantumul care urmează a fi dedus pentru deținerile directe, indirecte și sintetice de titluri de valoare bazate pe indici, prin calcularea expunerii-suport față de propriile instrumente de fonduri proprii de nivel 2 incluse în indicii respectivi;

(c) 

instituțiile pot compensa poziții brute lungi pe instrumente proprii de fonduri proprii de nivel 2 care rezultă din dețineri de titluri de valoare bazate pe indici, cu poziții scurte pe instrumente proprii de fonduri proprii de nivel 2 care rezultă din poziții scurte pe indici-suport, inclusiv atunci când aceste poziții scurte implică un risc de contraparte, condiția îndeplinirii cumulative a următoarelor două condiții:.

(i) 

pozițiile lungi și scurte să facă parte din aceiași indici-suport;

(ii) 

fie atât pozițiile lungi, cât și cele scurte sunt deținute în portofoliul de tranzacționare, fie ambele sunt deținute în afara acestuia.

Articolul 68

Deducerea deținerilor de instrumente de fonduri proprii de nivel 2 ale entităților din sectorul financiar, atunci când o instituție înregistrează o deținere reciprocă destinată să crească în mod artificial fondurile proprii

Instituțiile operează deducerile prevăzute la articolul 66 literele (b), (c) și (d) în conformitate cu următoarele dispoziții:

(a) 

deținerile de instrumente de fonduri proprii de nivel 2 se calculează pe baza pozițiilor brute lungi;

(b) 

în scopul deducerii, deținerile de elemente ale fondurilor proprii de nivel 2 specifice întreprinderilor de asigurare și de elemente ale fondurilor proprii de nivel 3 specifice întreprinderilor de asigurare se tratează ca dețineri de instrumente de fonduri proprii de nivel 2.

Articolul 69

Deducerea deținerilor de instrumente de fonduri proprii de nivel 2 ale entităților din sectorul financiar

Instituțiile operează deducerile prevăzute la articolul 66 literele (c) și (d) în conformitate cu următoarele dispoziții:

(a) 

instituțiile pot calcula deținerile directe, indirecte și sintetice de instrumente de fonduri proprii de nivel 2 ale entităților din sectorul financiar pe baza poziției nete lungi pe aceeași expunere-suport cu condiția îndeplinirii cumulative a următoarelor două condiții:

▼M8

(i) 

data scadenței poziției scurte este aceeași cu data scadenței poziției lungi ori survine după această dată sau scadența reziduală a poziției scurte este de cel puțin un an;

▼C2

(ii) 

fie atât poziția lungă, cât și cea scurtă sunt deținute în portofoliul de tranzacționare, fie ambele sunt deținute în afara acestuia;

(b) 

instituțiile determină cuantumul care urmează a fi dedus pentru deținerile directe, indirecte și sintetice de titluri de valoare bazate pe indici, prin examinarea expunerii-suport față de instrumentele de capital ale entităților din sectorul financiar incluse în indicii respectivi;

Articolul 70

Deducerea instrumentelor de fonduri proprii de nivel 2 în cazul în care o instituție nu deține o investiție semnificativă într-o entitate relevantă

(1)  

În sensul articolului 66 litera (c), instituțiile calculează cuantumul aplicabil care urmează să fie dedus prin înmulțirea cuantumului menționat la litera (a) de la prezentul alineat cu factorul derivat din calculul menționat la litera (b) de la prezentul alineat:

(a) 

cuantumul agregat cu care deținerile instituției, directe, indirecte și sintetice, de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază, instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar și instrumente de fonduri proprii de nivel 2 ale entităților din sectorul financiar în care instituția nu are o investiție semnificativă depășesc 10 % din elementele de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale instituției, calculat după aplicarea:

(i) 

articolelor 32-35;

(ii) 

articolului 36 alineatul (1) literele (a)-(g), litera (k) punctele (ii)-(v) și litera (l), cu excepția cuantumului care urmează să fie dedus din creanțele privind impozitul amânat care se bazează pe profitabilitatea viitoare și decurg din diferențe temporare;

(iii) 

articolelor 44 și 45;

(b) 

cuantumul deținerilor directe, indirecte și sintetice ale instituției de instrumente de fonduri proprii de nivel 2 ale entităților din sectorul financiar în care instituția nu are o investiție semnificativă împărțit la cuantumul agregat al deținerilor directe, indirecte și sintetice ale instituției de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază, de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar și de instrumente de fonduri proprii de nivel 2 ale respectivelor entități din sectorul financiar.

(2)  
Instituțiile exclud pozițiile aferente angajamentelor de preluare fermă deținute timp de cinci zile lucrătoare sau mai puțin din cuantumul menționat la alineatul (1) litera (a) și din calculul factorului menționat la alineatul (1) litera (b).
(3)  

Cuantumul care urmează a fi dedus în conformitate cu alineatul (1) este proporțional din fiecare instrument de fonduri proprii de nivel 2 deținut. Instituțiile determină cuantumul care urmează să fie dedus din fiecare instrument de fonduri proprii de nivel 2 care este dedus în temeiul alineatului (1) înmulțind cuantumul menționat la litera (a) de la prezentul alineat cu proporția menționată la litera (b) de la prezentul alineat:

(a) 

cuantumul total al deținerilor care trebuie dedus în conformitate cu alineatul (1);

(b) 

proporția cuantumului agregat al deținerilor directe, indirecte și sintetice ale instituției de instrumente de fonduri proprii de nivel 2 ale entităților din sectorul financiar în care instituția nu are o investiție semnificativă reprezentată de fiecare instrument de fonduri proprii de nivel 2 deținut.

(4)  
Cuantumul deținerilor menționate la articolul 66 alineatul (1) litera (c) care este mai mic sau egal cu 10 % din elementele de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale instituției după aplicarea dispozițiilor prevăzute la alineatul (1) litera (a) punctele (i)-(iii) nu se deduce și este supus ponderilor de risc aplicabile în conformitate cu partea a treia titlul II capitolul 2 sau 3 și cerințelor prevăzute în partea a treia titlul IV, după caz.
(5)  

Instituțiile determină cuantumul fiecărui instrument de fonduri proprii de nivel 2 care este ponderat la risc în temeiul alineatului (4) înmulțind cuantumul menționat la litera (a) de la prezentul alineat cu cuantumul menționat la litera (b) de la prezentul alineat:

(a) 

cuantumul deținerilor care trebuie ponderate la risc în conformitate cu alineatul (4);

(b) 

proporția rezultată din calculul de la alineatul (3) litera (b).



Secțiunea 3

Fonduri proprii de nivel 2

Articolul 71

Fonduri proprii de nivel 2

Fondurile proprii de nivel 2 ale unei instituții constau în elementele de fonduri proprii de nivel 2 ale instituției după deducerile menționate la articolul 66 și după aplicarea articolului 79.



CAPITOLUL 5

Fonduri proprii

Articolul 72

Fonduri proprii

Fondurile proprii ale unei instituții sunt constituite din suma fondurilor proprii de nivel 1și a fondurilor proprii de nivel 2.

▼M8



CAPITOLUL 5a

Pasive eligibile



Secțiunea 1

Elemente și instrumente de pasive eligibile

Articolul 72a

Elemente de pasive eligibile

(1)  

Elementele de pasive eligibile, cu excepția cazului în care aparțin uneia dintre categoriile de pasive excluse prevăzute la alineatul (2) de la prezentul articol și în măsura specificată la articolul 72c, constau în:

(a) 

instrumente de pasive eligibile în cazul în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 72b, în măsura în care nu pot fi considerate elemente de fonduri proprii de nivel 1 de bază, elemente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar sau elemente de fonduri proprii de nivel 2;

(b) 

instrumente de fonduri proprii de nivel 2 cu o scadență reziduală de cel puțin un an, în măsura în care nu pot fi considerate elemente de fonduri proprii de nivel 2 în conformitate cu articolul 64.

(2)  

Următoarele pasive sunt excluse din elementele de pasive eligibile:

(a) 

depozitele acoperite;

(b) 

depozitele la vedere și depozitele pe termen scurt cu o scadență inițială mai mică de un an;

(c) 

partea din depozitele eligibile ale persoanelor fizice, ale microîntreprinderilor și ale întreprinderilor mici și mijlocii care depășește nivelul de acoperire menționat la articolul 6 din Directiva 2014/49/UE a Parlamentului European și a Consiliului ( 19 );

(d) 

depozitele care ar fi depozite eligibile ale persoanelor fizice, ale microîntreprinderilor și ale întreprinderilor mici și mijlocii dacă nu au fost constituite prin intermediul sucursalelor situate în afara Uniunii ale instituțiilor stabilite în Uniune;

(e) 

datoriile garantate, inclusiv obligațiunile garantate și pasivele sub formă de instrumente financiare utilizate în scopul acoperirii riscurilor, care constituie o parte integrantă a portofoliului de acoperire și care, în temeiul dreptului intern, sunt garantate în mod asemănător cu obligațiunile garantate, cu condiția ca toate activele garantate asociate unui portofoliu de acoperire a obligațiunilor garantate să rămână neafectate, separate și cu fonduri suficiente și excluzând orice parte a unei datorii garantate sau a unei datorii acoperite prin garanții reale care depășește valoarea activelor, a gajului, a dreptului de retenție sau a garanției reale care o acoperă;

(f) 

orice datorie care rezultă din deținerea de active ale clienților sau de bani ai clienților, inclusiv active ale clienților sau bani ai clienților deținuți în numele organismelor de plasament colectiv, cu condiția ca un astfel de client să fie protejat în temeiul legislației aplicabile în materie de insolvență;

(g) 

orice datorie care rezultă din existența unei relații fiduciare între entitatea de rezoluție sau oricare dintre filialele acesteia (în calitate de fiduciar) și o altă persoană (în calitate de beneficiar), cu condiția ca respectivul beneficiar să fie protejat în temeiul legislației aplicabile în materie de insolvență sau în materie civilă;

(h) 

datoriile față de instituții, excluzând datoriile față de entitățile care fac parte din același grup, cu o scadență inițială mai mică de șapte zile;

(i) 

datoriile cu o scadență reziduală mai mică de șapte zile, față de:

(i) 

sisteme sau operatori de sisteme desemnați în conformitate cu Directiva 98/26/CE a Parlamentului European și a Consiliului ( 20 );

(ii) 

participanți la un anumit sistem, desemnați în conformitate cu Directiva 98/26/CE, și datorii care rezultă din participarea la un astfel de sistem; sau

(iii) 

CPC-uri din țări terțe, recunoscute în conformitate cu articolul 25 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012;

(j) 

o datorie față de:

(i) 

un angajat, în ceea ce privește salariile, beneficiile de tipul pensiilor sau alte forme de remunerație fixă acumulate, cu excepția componentei variabile a remunerației care nu este reglementată printr-un contract colectiv de muncă și cu excepția componentei variabile a remunerației personalului cu competențe pentru asumarea de riscuri substanțiale, astfel cum este menționat la articolul 92 alineatul (2) din Directiva 2013/36/UE;

(ii) 

un creditor comercial, atunci când datoria rezultă din furnizarea către instituție sau către întreprinderea-mamă de mărfuri sau servicii care sunt cruciale pentru desfășurarea zilnică a activităților instituției sau ale întreprinderii-mamă, inclusiv servicii informatice, servicii de utilități, precum și închirierea, întreținerea și reparațiile spațiilor de lucru;

(iii) 

autorități fiscale și de asigurări sociale, cu condiția ca datoriile respective să fie considerate creanțe privilegiate în baza legislației aplicabile;

(iv) 

scheme de garantare a depozitelor, atunci când datoria rezultă din contribuțiile datorate în conformitate cu Directiva 2014/49/UE;

(k) 

datorii care provin din instrumente financiare derivate;

(l) 

datorii care provin din instrumente de datorie cu instrumente financiare derivate încorporate.

În sensul primului paragraf litera (l), instrumentele de datorie conținând opțiuni de răscumpărare anticipată care se exercită la discreția emitentului sau a deținătorului, precum și instrumentele de datorie cu dobânzi variabile derivate dintr-o rată de referință utilizată la scară largă, cum ar fi Euribor sau Libor, nu sunt considerate doar pe baza acestor caracteristici ca fiind instrumente de datorie cu instrumente financiare derivate încorporate.

Articolul 72b

Instrumente de pasive eligibile

(1)  
Datoriile sunt considerate instrumente de pasive eligibile dacă respectă condițiile prevăzute la prezentul articol și numai în măsura în care se specifică la prezentul articol.
(2)  

Datoriile sunt considerate instrumente de pasive eligibile dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

(a) 

datoriile sunt emise direct sau, după caz, obținute direct de o instituție și sunt plătite integral;

(b) 

datoriile nu sunt deținute:

(i) 

de către instituție sau de către o entitate inclusă în același grup de rezoluție;

(ii) 

de către o întreprindere în care instituția deține o participație directă sau indirectă ce constă în deținerea, directă sau prin control, a cel puțin 20 % din drepturile de vot sau din capitalul întreprinderii respective;

(c) 

achiziționarea dreptului de proprietate asupra datoriilor nu este finanțată în mod direct sau indirect de entitatea de rezoluție;

(d) 

creanța asupra principalului datoriilor, în temeiul dispozițiilor care reglementează instrumentele, este în întregime subordonată creanțelor care decurg din pasivele excluse menționate la articolul 72a alineatul (2); această cerință de subordonare este considerată a fi îndeplinită în oricare dintre următoarele situații:

(i) 

în dispozițiile contractuale care reglementează datoriile se precizează că, în eventualitatea unor proceduri obișnuite de insolvență, astfel cum sunt definite la articolul 2 alineatul (1) punctul 47 din Directiva 2014/59/UE, creanța asupra principalului instrumentelor este de rang inferior creanțelor provenite din oricare dintre pasivele excluse menționate la articolul 72a alineatul (2) din prezentul regulament;

(ii) 

în legislația aplicabilă se precizează că, în eventualitatea unor proceduri obișnuite de insolvență, astfel cum sunt definite la articolul 2 alineatul (1) punctul 47 din Directiva 2014/59/UE, creanța asupra principalului instrumentelor este de rang inferior creanțelor provenite din oricare dintre pasivele excluse menționate la articolul 72a alineatul (2) din prezentul regulament;

(iii) 

instrumentele sunt emise de o entitate de rezoluție în al cărei bilanț nu figurează pasive excluse, astfel cum sunt menționate la articolul 72a alineatul (2) din prezentul regulament, care sunt de rang egal sau inferior instrumentelor de pasive eligibile;

(e) 

datoriile nu sunt garantate și nici nu fac obiectul unei garanții sau al unui alt acord care sporește rangul de prioritate la plată al creanței, de niciuna dintre următoarele:

(i) 

instituția sau filialele sale;

(ii) 

întreprinderea-mamă a instituției sau filialele sale;

(iii) 

orice întreprindere care are legături strânse cu entitățile menționate la punctele (i) și (ii);

(f) 

datoriile nu fac obiectul unor acorduri de compensare sau de compensare reciprocă care le-ar afecta capacitatea de a absorbi pierderile în caz de rezoluție;

(g) 

dispozițiile care reglementează datoriile nu includ niciun stimulent pentru exercitarea unei opțiuni call sau răscumpărarea înainte de scadență sau, după caz, rambursarea anticipată a principalului acestora de către instituție, cu excepția cazurilor menționate la articolul 72c alineatul (3);

(h) 

datoriile nu sunt răscumpărabile de către deținătorii instrumentelor înainte de scadență, cu excepția cazurilor menționate la articolul 72c alineatul (2);

(i) 

sub rezerva articolului 72c alineatele (3) și (4), în cazul în care datoriile includ una sau mai multe opțiuni de rambursare anticipată, inclusiv opțiuni call, opțiunile se exercită la discreția exclusivă a emitentului, cu excepția cazurilor prevăzute la articolul 72c alineatul (2);

(j) 

opțiunile call pot fi exercitate și datoriile pot face obiectul unei răscumpărări sau rambursări anticipate numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolele 77 și 78a;

(k) 

dispozițiile care reglementează datoriile nu indică în mod explicit sau implicit că opțiunile call ar fi exercitate sau datoriile ar face obiectul răscumpărării sau rambursării anticipate, după caz, de către entitatea de rezoluție în alte cazuri decât insolvența sau lichidarea instituției, iar instituția nu face nicio altă mențiune în acest sens;

(l) 

dispozițiile care reglementează datoriile nu dau deținătorului dreptul de a accelera viitoarele plăți programate ale dobânzii sau principalului, decât în caz de insolvență sau de lichidare a entității de rezoluție;

(m) 

nivelul plăților de dobânzi sau dividende, după caz, aferente datoriilor nu este modificat pe baza calității creditului entității de rezoluție sau a întreprinderii-mamă a acesteia;

(n) 

în cazul instrumentelor emise după 28 iunie 2021, documentația contractuală relevantă și, dacă este cazul, prospectul referitor la emisiune fac trimitere în mod explicit la posibila exercitare a competențelor de reducere a valorii contabile și de conversie în conformitate cu articolul 48 din Directiva 2014/59/UE.

În sensul primului paragraf litera (a), doar părțile datoriilor care au fost plătite integral sunt eligibile să fie considerate instrumente de pasive eligibile.

În sensul primului paragraf litera (d) de la prezentul articol, în cazul în care o parte din pasivele excluse menționate la articolul 72a alineatul (2) sunt subordonate creanțelor negarantate obișnuite în temeiul dreptului intern în materie de insolvență, printre altele, ca urmare a faptului că sunt deținute de un creditor care are relații strânse cu debitorul, întrucât creditorul este sau a fost acționar, se află într-o relație de control sau de grup, este membru al organului de conducere sau în legătură cu oricare dintre persoanele respective, subordonarea nu se evaluează prin raportare la creanțele care rezultă din aceste pasive excluse.

(3)  

În plus față de datoriile menționate la alineatul (2) de la prezentul articol, autoritatea de rezoluție poate permite ca datoriile să fie considerate drept instrumente de pasive eligibile până la un cuantum total care nu depășește 3,5 % din valoarea totală a expunerii la risc calculată în conformitate cu articolul 92 alineatele (3) și (4), cu condiția ca:

(a) 

toate condițiile prevăzute la alineatul (2), cu excepția condiției prevăzute la alineatul (2) primul paragraf litera (d), să fie îndeplinite;

(b) 

datoriile să fie de rang egal cu pasivele excluse de cel mai mic rang menționate la articolul 72a alineatul (2), cu excepția pasivelor excluse care sunt subordonate creanțelor negarantate obișnuite în temeiul legislației naționale în materie de insolvență, menționate la alineatul (2) al treilea paragraf de la prezentul articol; și

(c) 

includerea datoriilor respective în elementele de pasive eligibile să nu dea naștere la riscuri semnificative de contestații în justiție soluționate favorabil sau de cereri de despăgubire valabile, în conformitate cu evaluarea autorității de rezoluție în raport cu principiile menționate la articolul 34 alineatul (1) litera (g) și la articolul 75 din Directiva 2014/59/UE.

(4)  

Autoritatea de rezoluție poate permite ca datoriile să fie considerate instrumente de pasive eligibile în plus față de datoriile menționate la alineatul (2), cu condiția ca:

(a) 

instituția să nu aibă permisiunea de a include în elementele de pasive eligibile datoriile menționate la alineatul (3);

(b) 

toate condițiile prevăzute la alineatul (2), cu excepția condiției prevăzute la alineatul (2) primul paragraf litera (d), să fie îndeplinite;

(c) 

datoriile să fie de rang egal sau superior față de pasivele excluse de cel mai mic rang menționate la articolul 72a alineatul (2), cu excepția pasivelor excluse subordonate creanțelor negarantate obișnuite în temeiul dreptului intern în materie de insolvență, menționate la alineatul (2) al treilea paragraf de la prezentul articol;

(d) 

în bilanțul instituției, cuantumul pasivelor excluse menționate la articolul 72a alineatul (2) care sunt de rang egal sau mai mic decât datoriile respective în caz de insolvență să nu depășească 5 % din cuantumul fondurilor proprii și al pasivelor eligibile ale instituției;

(e) 

includerea datoriilor respective în elementele de pasive eligibile să nu dea naștere la un risc semnificativ de contestație în justiție soluționat favorabil sau de cereri de despăgubire valabile, în conformitate cu evaluarea autorității de rezoluție în raport cu principiile menționate la articolul 34 alineatul (1) litera (g) și la articolul 75 din Directiva 2014/59/UE.

(5)  
Autoritatea de rezoluție poate permite unei instituții să includă datoriile menționate la alineatul (3) sau (4) doar ca elemente de pasive eligibile.
(6)  
Autoritatea de rezoluție consultă autoritatea competentă atunci când examinează dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la prezentul articol.
(7)  

ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza:

(a) 

natura și formele aplicabile ale finanțării indirecte a instrumentelor de pasive eligibile;

(b) 

forma și natura stimulentelor pentru răscumpărare în sensul condiției prevăzute la alineatul (2) primul paragraf litera (g) de la prezentul articol și la articolul 72c alineatul (3).

Aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare sunt pe deplin aliniate la actul delegat menționat la articolul 28 alineatul (5) litera (a) și la articolul 52 alineatul (2) litera (a).

ABE prezintă Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 28 decembrie 2019.

Se deleagă Comisiei competența de a completa prezentul regulament prin adoptarea standardelor tehnice de reglementare menționate la primul paragraf în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

Articolul 72c

Amortizarea instrumentelor de pasive eligibile

(1)  
Instrumentele de pasive eligibile cu o scadență reziduală de cel puțin un an sunt considerate în întregime drept elemente de pasive eligibile.

Instrumentele de pasive eligibile cu o scadență reziduală mai mică de un an nu pot fi considerate elemente de pasive eligibile.

(2)  
În sensul alineatului (1), în cazul în care un instrument de pasive eligibile include o opțiune de răscumpărare de către titular care poate fi exercitată înainte de scadența stabilită inițial a instrumentului, scadența instrumentului este definită ca fiind cea mai apropiată dată posibilă la care titularul poate exercita opțiunea de răscumpărare și poate solicita răscumpărarea sau rambursarea instrumentului.
(3)  
În sensul alineatului (1), în cazul în care un instrument de pasive eligibile include un stimulent pentru emitent de a exercita opțiunea call sau de a rambursa sau răscumpăra instrumentul înainte de scadența stabilită inițial a acestuia, scadența instrumentului este definită ca fiind cea mai apropiată dată posibilă la care emitentul poate exercita opțiunea respectivă și poate solicita răscumpărarea sau rambursarea în cazul instrumentului respectiv.
(4)  
În sensul alineatului (1), în cazul în care un instrument de pasive eligibile include opțiuni de răscumpărare anticipată care pot fi exercitate la discreția exclusivă a emitentului înainte de scadența stabilită inițial a instrumentului, însă dispozițiile care reglementează instrumentul nu includ niciun stimulent pentru exercitarea opțiunii call sau pentru răscumpărarea sau rambursarea înainte de scadență a instrumentului și nu includ nicio opțiune de răscumpărare sau rambursare la discreția deținătorilor, scadența instrumentului se definește ca fiind scadența stabilită inițial.

Articolul 72d

Consecințe ale încetării îndeplinirii condițiilor de eligibilitate

Dacă, în cazul unui instrument de pasive eligibile, condițiile aplicabile prevăzute la articolul 72b încetează să mai fie îndeplinite, datoriile încetează imediat să fie considerate instrumente de pasive eligibile.

Datoriile menționate la articolul 72b alineatul (2) pot continua să fie considerate instrumente de pasive eligibile atât timp cât acestea sunt considerate instrumente de pasive eligibile în temeiul articolului 72b alineatul (3) sau (4).



Secțiunea 2

Deduceri din elementele de pasive eligibile

Articolul 72e

Deduceri din elementele de pasive eligibile

(1)  

Instituțiile care fac obiectul articolului 92a deduc din elementele de pasive eligibile:

(a) 

deținerile directe, indirecte și sintetice ale instituției de instrumente proprii de pasive eligibile, inclusiv datorii proprii pe care instituția ar putea fi obligată să le achiziționeze ca rezultat al unor obligații contractuale existente;

(b) 

deținerile directe, indirecte și sintetice ale instituției de instrumente de pasive eligibile ale entităților G-SII cu care instituția înregistrează dețineri reciproce care, în opinia autorității competente, au fost concepute pentru a spori în mod artificial capacitatea de absorbție a pierderilor și de recapitalizare a entității de rezoluție;

(c) 

cuantumul aplicabil determinat în conformitate cu articolul 72i al deținerilor directe, indirecte și sintetice de instrumente de pasive eligibile ale entităților G-SII, în cazul în care instituția nu deține o investiție semnificativă în aceste entități;

(d) 

deținerile directe, indirecte și sintetice ale instituției de instrumente de pasive eligibile ale entităților G-SII, în cazul în care instituția deține o investiție semnificativă în aceste entități, cu excepția pozițiilor aferente angajamentelor de preluare fermă deținute pe o perioadă de cel mult cinci zile lucrătoare.

(2)  
În sensul prezentei secțiuni, toate instrumentele de rang egal cu instrumentele de pasive eligibile sunt tratate drept instrumente de pasive eligibile, cu excepția instrumentelor cu rang egal cu instrumentele recunoscute drept pasive eligibile în temeiul articolului 72b alineatele (3) și (4).
(3)  

În sensul prezentei secțiuni, instituțiile pot calcula cuantumul deținerilor de instrumente de pasive eligibile menționate la articolul 72b alineatul (3), după cum urmează:

image

unde:

h

=

cuantumul deținerilor de instrumente de pasive eligibile menționate la articolul 72b alineatul (3);

i

=

indicele care desemnează instituția emitentă;

Hi

=

cuantumul total al deținerilor de pasive eligibile ale instituției emitente i, menționate la articolul 72b alineatul (3);

li

=

cuantumul datoriilor incluse în elementele de pasive eligibile de către instituția emitentă i în limitele precizate la articolul 72b alineatul (3) conform ultimelor informații publicate de instituția emitentă; și

Li

=

cuantumul total al datoriilor existente ale instituției emitente i, menționate la articolul 72b alineatul (3), conform ultimelor informații publicate de emitent.

(4)  

În cazul în care o instituție-mamă din UE sau o instituție-mamă dintr-un stat membru care face obiectul articolului 92a are dețineri directe, indirecte sau sintetice de instrumente de fonduri proprii sau de instrumente de pasive eligibile ale uneia sau mai multor filiale care nu aparțin aceluiași grup de rezoluție ca instituția-mamă, autoritatea de rezoluție a instituției-mamă respective, după analizarea corespunzătoare a avizului autorităților de rezoluție ale filialelor în cauză, poate permite instituției-mamă să deducă deținerile respective prin deducerea unui cuantum mai mic specificat de autoritatea de rezoluție a instituției-mamă respective. Acest cuantum ajustat trebuie să fie cel puțin egal cu cuantumul (m) calculat după cum urmează:

mi=max{0; OPi + LPi – max{0; β · [Oi + Li – ri · aRWAi]}}
unde:

i

=

indicele care desemnează filiala;

▼C7

LPi

=

cuantumul instrumentelor de pasive eligibile emise de filiala i și deținute de către instituția-mamă;

β

=

procentul de instrumente de fonduri proprii și de instrumente de pasive eligibile emise de filiala i și deținute de întreprinderea-mamă, calculate astfel:

image

Oi

=

cuantumul fondurilor proprii ale filialei i, fără a lua în considerare deducerea calculată în conformitate cu prezentul alineat;

Li

=

cuantumul pasivelor eligibile ale filialei i, fără a lua în considerare deducerea calculată în conformitate cu prezentul alineat;

ri

=

rata aplicabilă filialei i la nivelul grupului său de rezoluție în conformitate cu articolul 92a alineatul (1) litera (a) din prezentul regulament și cu articolul 45c alineatul (3) primul paragraf litera (a) din Directiva 2014/59/UE; și

▼M8

aRWAi

=

valoarea totală a expunerii la risc a entității G-SII i calculată în conformitate cu articolul 92 alineatele (3) și (4), ținând seama de modificările prevăzute la articolul 12a.

În cazul în care instituția-mamă este autorizată să deducă cuantumul ajustat în conformitate cu primul paragraf, diferența dintre cuantumul deținerilor de instrumente de fonduri proprii și instrumente de pasive eligibile menționate la primul paragraf și acest cuantum ajustat se deduce de către filială.

Articolul 72f

Deducerea deținerilor de instrumente proprii de pasive eligibile

În sensul articolului 72e alineatul (1) litera (a), instituțiile calculează deținerile pe baza pozițiilor brute lungi, cu următoarele excepții:

(a) 

instituțiile pot calcula cuantumul deținerilor pe baza poziției nete lungi, cu condiția îndeplinirii cumulative a următoarelor două condiții:

(i) 

pozițiile lungi și scurte fac parte din aceeași expunere-suport, iar pozițiile scurte nu implică niciun risc de contraparte;

(ii) 

fie atât pozițiile lungi, cât și cele scurte sunt deținute în portofoliul de tranzacționare, fie ambele sunt deținute în afara acestuia;

(b) 

instituțiile determină cuantumul care urmează a fi dedus pentru deținerile directe, indirecte și sintetice de titluri de valoare bazate pe indici, prin calcularea expunerii-suport față de instrumentele proprii de pasive eligibile incluse în indicii respectivi;

(c) 

instituțiile pot compensa poziții brute lungi pe instrumente proprii de pasive eligibile care rezultă din dețineri de titluri de valoare bazate pe indici, cu poziții scurte pe instrumente proprii de pasive eligibile care rezultă din poziții scurte pe indici-suport, inclusiv atunci când aceste poziții scurte implică un risc de contraparte, cu condiția îndeplinirii cumulative a următoarelor două condiții:

(i) 

pozițiile lungi și scurte fac parte din aceiași indici-suport;

(ii) 

fie atât pozițiile lungi, cât și cele scurte sunt deținute în portofoliul de tranzacționare, fie ambele sunt deținute în afara acestuia.

Articolul 72g

Baza de deducere pentru elementele de pasive eligibile

În sensul articolului 72e alineatul (1) literele (b), (c) și (d), instituțiile deduc pozițiile brute lungi, sub rezerva excepțiilor prevăzute la articolele 72h și 72i.

Articolul 72h

Deducerea deținerilor de pasive eligibile ale altor entități G-SII

Instituțiile care nu utilizează excepția prevăzută la articolul 72j operează deducerile menționate la articolul 72e alineatul (1) literele (c) și (d) în conformitate cu următoarele dispoziții:

(a) 

ele pot calcula deținerile directe, indirecte și sintetice de instrumente de pasive eligibile pe baza poziției nete lungi pe aceeași expunere-suport, cu condiția îndeplinirii cumulative a următoarelor două condiții:

(i) 

data scadenței poziției scurte este aceeași cu data scadenței poziției lungi ori survine după această dată sau scadența reziduală a poziției scurte este de cel puțin un an;

(ii) 

fie atât poziția lungă, cât și cea scurtă sunt deținute în portofoliul de tranzacționare, fie ambele sunt deținute în afara acestuia;

(b) 

ele determină cuantumul care urmează a fi dedus pentru deținerile directe, indirecte și sintetice de titluri de valoare bazate pe indici, prin examinarea expunerii-suport față de instrumentele de pasive eligibile incluse în indicii respectivi.

Articolul 72i

Deducerea pasivelor eligibile atunci când instituția nu deține o investiție semnificativă în entități G-SII

(1)  

În sensul articolului 72e alineatul (1) litera (c), instituțiile calculează cuantumul aplicabil care urmează să fie dedus prin înmulțirea cuantumului menționat la litera (a) de la prezentul alineat cu factorul derivat din calculul menționat la litera (b) de la prezentul alineat:

(a) 

cuantumul agregat cu care deținerile instituției, directe, indirecte și sintetice, de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază, instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar și instrumente de fonduri proprii de nivel 2 ale entităților din sectorul financiar în care instituția nu are o investiție semnificativă și de instrumente de pasive eligibile ale entităților G-SII în care instituția nu are o investiție semnificativă depășesc 10 % din elementele de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale instituției, după aplicarea:

(i) 

articolelor 32-35;

(ii) 

articolului 36 alineatul (1) literele (a)-(g), litera (k) punctele (ii)-(v) și litera (l), cu excepția cuantumului care urmează să fie dedus în ceea ce privește creanțele privind impozitul amânat care se bazează pe profitabilitatea viitoare și decurg din diferențe temporare;

(iii) 

articolelor 44 și 45;

(b) 

cuantumul deținerilor directe, indirecte și sintetice ale instituției de instrumente de pasive eligibile ale entităților G-SII în care instituția nu are o investiție semnificativă împărțit la cuantumul agregat al deținerilor directe, indirecte și sintetice ale instituției de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază, instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar și instrumente de fonduri proprii de nivel 2 ale entităților din sectorul financiar în care entitatea de rezoluție nu are o investiție semnificativă și de instrumente de pasive eligibile ale entităților G-SII în care entitatea de rezoluție nu are o investiție semnificativă.

(2)  
Instituțiile exclud pozițiile aferente angajamentelor de preluare fermă deținute timp de maximum cinci zile lucrătoare din cuantumurile menționate la alineatul (1) litera (a) și din calculul factorului în conformitate cu alineatul (1) litera (b).
(3)  

Cuantumul care urmează a fi dedus în conformitate cu alineatul (1) se distribuie proporțional fiecărui instrument de pasive eligibile al unei entități G-SII deținut de instituție. Instituțiile determină cuantumul fiecărui instrument de pasive eligibile care se deduce în conformitate cu alineatul (1) prin înmulțirea cuantumului menționat la litera (a) de la prezentul alineat cu proporția menționată la litera (b) de la prezentul alineat:

(a) 

cuantumul deținerilor care trebuie dedus în conformitate cu alineatul (1);

(b) 

proporția cuantumului agregat al deținerilor directe, indirecte și sintetice ale instituției de instrumente de pasive eligibile ale entităților G-SII în care instituția nu are o investiție semnificativă reprezentată de fiecare instrument de pasive eligibile deținut de instituție.

(4)  
Cuantumul deținerilor menționate la articolul 72e alineatul (1) litera (c) care este mai mic sau egal cu 10 % din elementele de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale instituției după aplicarea dispozițiilor prevăzute la alineatul (1) litera (a) punctele (i), (ii) și (iii) de la prezentul articol nu se deduce și este supus ponderilor de risc aplicabile în conformitate cu partea a treia titlul II capitolul 2 sau 3 și cerințelor prevăzute în partea a treia titlul IV, după caz.
(5)  
Instituțiile determină cuantumul fiecărui instrument de pasive eligibile care este ponderat la risc în temeiul alineatului (4) înmulțind cuantumul deținerilor care trebuie ponderat la risc în temeiul alineatului (4) cu proporția rezultată din calculul specificat la alineatul (3) litera (b).

Articolul 72j

Exceptarea portofoliului de tranzacționare de la deducerile din elementele de pasive eligibile

(1)  

Instituțiile pot decide să nu deducă o anumită parte din deținerile directe, indirecte și sintetice de instrumente de pasive eligibile, care, la nivel agregat și calculată pe baza pozițiilor brute lungi, este mai mică sau egală cu 5 % din elementele de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale instituției după aplicarea articolelor 32-36, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

(a) 

deținerile sunt în portofoliul de tranzacționare;

(b) 

instrumentele de pasive eligibile sunt deținute pentru o perioadă care nu depășește 30 de zile lucrătoare.

(2)  
Cuantumurile elementelor care nu sunt deduse în temeiul alineatului (1) fac obiectul cerințelor de fonduri proprii aplicabile elementelor din portofoliul de tranzacționare.
(3)  
Dacă, în cazul deținerilor nededuse în conformitate cu alineatul (1), condițiile prevăzute la alineatul respectiv încetează să mai fie îndeplinite, deținerile se deduc în conformitate cu articolul 72g fără a se aplica excepțiile prevăzute la articolele 72h și 72i.



Secțiunea 3

Fonduri proprii și pasive eligibile

Articolul 72k

Pasive eligibile

Pasivele eligibile ale unei instituții constau în elementele de pasive eligibile ale instituției după deducerile menționate la articolul 72e.

Articolul 72l

Fonduri proprii și pasive eligibile

Fondurile proprii și pasivele eligibile ale unei instituții constau în suma dintre fondurile proprii și pasivele eligibile ale acesteia.

▼C2



CAPITOLUL 6

▼M8

Cerințe generale privind fondurile proprii și pasivele eligibile

▼C2

Articolul 73

▼M8

Distribuiri aferente instrumentelor

(1)  
Instrumentele de capital și datoriile pentru care o instituție are capacitatea discreționară de a decide să plătească distribuiri sub altă formă decât în numerar sau în instrumente de fonduri proprii nu sunt eligibile pentru a fi considerate instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază, instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar, instrumente de fonduri proprii de nivel 2 sau instrumente de pasive eligibile, cu excepția cazului în care instituția a primit aprobarea prealabilă a autorității competente.
(2)  

Autoritățile competente acordă aprobarea prealabilă menționată la alineatul (1) numai atunci când consideră că se îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

(a) 

capacitatea instituției de anulare a plăților în baza instrumentului nu ar fi afectată de capacitatea discreționară menționată la alineatul (1) sau de forma sub care ar putea fi făcute distribuirile;

(b) 

capacitatea de absorbție a pierderilor a instrumentului de capital sau a datoriei nu ar fi afectată de capacitatea discreționară menționată la alineatul (1) sau de forma sub care ar putea fi făcute distribuirile;

(c) 

calitatea instrumentului de capital sau a datoriei nu ar fi redusă în niciun alt fel de capacitatea discreționară menționată la alineatul (1) sau de forma sub care ar putea fi făcute distribuirile.

Autoritatea competentă consultă autoritatea de rezoluție în ceea ce privește respectarea de către o instituție a condițiilor respective înainte de a acorda aprobarea prealabilă menționată la alineatul (1).

(3)  
Instrumentele de capital și datoriile pentru care o persoană juridică, alta decât instituția care le emite, are capacitatea discreționară de a decide sau de a cere ca plata distribuirilor aferente instrumentelor sau datoriilor respective să fie făcută sub altă formă decât în numerar sau în instrumente de fonduri proprii nu sunt eligibile pentru a fi considerate drept instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază, instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar, instrumente de fonduri proprii de nivel 2 sau instrumente de pasive eligibile.
(4)  
Instituțiile pot folosi un indice general al pieței ca punct de plecare pentru determinarea nivelului de distribuiri aferente instrumentelor de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar, instrumentelor de fonduri proprii de nivel 2 și instrumentelor de pasive eligibile.

▼C2

(5)  

Alineatul (4) nu se aplică în situația în care instituția este o entitate de referință pentru respectivul indice general al pieței, cu excepția cazului în care sunt îndeplinite în mod cumulativ următoarele două condiții:

(a) 

instituția consideră că variațiile indicelui general al pieței nu sunt corelate în mod semnificativ cu calitatea creditului instituției, al instituției-mamă, al societății financiare holding-mamă, al societății financiare holding mixtă-mamă sau al societății holding-mamă cu activitate mixtă;

(b) 

autoritatea competentă nu a realizat o determinare diferită de cea prevăzută la litera (a).

▼M8

(6)  
Instituțiile raportează și publică indicii generali ai pieței pe care se bazează instrumentele lor de capital și instrumentele lor de pasive eligibile.

▼C2

(7)  
ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care să precizeze condițiile în care se consideră că indicii se califică drept indici de piață generali în sensul alineatului (4).

ABE transmite Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de până la 28 iulie 2013.

Competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf este delegată Comisiei în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

Articolul 74

Deținerile de instrumente de capital emise de entități reglementate din sectorul financiar care nu se califică drept capital reglementat

Instituțiile nu deduc din niciun element al fondurilor proprii deținerile directe, indirecte sau sintetice de instrumente de capital emise de o entitate reglementată din sectorul financiar care nu se califică drept capital reglementat al entității respective. Instituțiile aplică acestor dețineri o pondere de risc în conformitate cu partea a treia titlul II capitolul 2 sau 3, după caz.

Articolul 75

Cerințe de deducere și de scadență pentru pozițiile scurte

▼M8

Se consideră că cerințele de scadență pentru pozițiile scurte menționate la articolul 45 litera (a), articolul 59 litera (a), articolul 69 litera (a) și articolul 72h litera (a) sunt îndeplinite în cazul pozițiilor deținute dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

▼C2

(a) 

instituția are dreptul contractual de a vinde contrapărții care furnizează acoperirea, la o dată viitoare precisă, poziția lungă care este acoperită;

(b) 

contrapartea care furnizează acoperirea instituției este obligată prin contract să achiziționeze de la instituție, la data viitoare respectivă, poziția lungă menționată la litera (a).

Articolul 76

Deținerile de instrumente de capital bazate pe indici

▼M8

(1)  

În sensul articolului 42 litera (a), articolului 45 litera (a), articolului 57 litera (a), articolului 59 litera (a), articolului 67 litera (a), articolului 69 litera (a), articolului 72f litera (a) și articolului 72h litera (a), instituțiile pot reduce cuantumul unei poziții lungi pe un instrument de capital sau un pasiv cu acea parte dintr-un indice care este alcătuită din aceeași expunere- suport care este acoperită, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

(a) 

fie atât poziția lungă care este acoperită, cât și poziția scurtă dintr-un indice folosită pentru a acoperi poziția lungă respectivă sunt deținute în portofoliul de tranzacționare, fie ambele sunt deținute în afara acestuia;

(b) 

pozițiile menționate la litera (a) sunt înregistrate la valoarea justă în bilanțul instituției;

(c) 

poziția scurtă menționată la litera (a) poate fi considerată drept o acoperire eficientă în conformitate cu procedurile de control intern ale instituției;

(d) 

autoritățile competente evaluează caracterul adecvat al procedurilor de control intern menționate la litera (c) cel puțin o dată pe an și sunt satisfăcute în mod constant de caracterul adecvat al acestora.

(2)  

În cazul în care autoritatea competentă a acordat aprobarea prealabilă, o instituție poate folosi o estimare prudentă a expunerii-suport a instituției față de instrumentele de capital sau față de pasivele incluse în indici ca alternativă la calcularea expunerii unei instituții față de elementele menționate la una sau mai multe dintre următoarele litere:

(a) 

instrumentele proprii de fonduri proprii de nivel 1 de bază, instrumentele proprii de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar, instrumentele proprii de fonduri proprii de nivel 2 și instrumentele proprii de pasive eligibile incluse în indici;

(b) 

instrumentele de fonduri proprii de nivel 1 de bază, instrumentele de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar și instrumentele de fonduri proprii de nivel 2 ale entităților din sectorul financiar, incluse în indici;

(c) 

instrumentele de pasive eligibile ale instituției, incluse în indici.

(3)  
Autoritățile competente acordă aprobarea prealabilă menționată la alineatul (2) doar în cazul în care instituția a demonstrat, într-un mod pe care respectivele autorități îl consideră satisfăcător, că ar fi împovărător din punct de vedere operațional să își monitorizeze expunerea-suport față de elementele menționate, după caz, la una sau mai multe dintre literele alineatului (2).

▼C2

(4)  

ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza:

(a) 

gradul de prudență necesar în estimările utilizate ca alternativă la calcularea expunerii-suport menționate la alineatul (2);

(b) 

sensul expresiei „împovărător din punct de vedere operațional”, în scopul aplicării alineatului (3).

ABE transmite Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 28 iulie 2013.

Competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf este delegată Comisiei în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

▼M8

Articolul 77

Condiții pentru reducerea fondurilor proprii și a pasivelor eligibile

(1)  

O instituție obține aprobarea prealabilă a autorității competente înainte de:

(a) 

a reduce sau a răscumpăra instrumentele de fonduri proprii de nivel 1 de bază emise de instituție într-un mod care este permis în temeiul dreptului intern aplicabil;

(b) 

a reduce, a distribui sau a reclasifica conturile de prime de emisiune aferente instrumentelor de fonduri proprii drept un alt element de fonduri proprii;

(c) 

a exercita opțiunile call, a răscumpăra sau a rambursa instrumentele de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar sau instrumente de fonduri proprii de nivel 2 înainte de data scadenței contractuale a acestora.

(2)  
O instituție obține aprobarea prealabilă a autorității de rezoluție de a exercita opțiunile call sau de a răscumpăra sau a rambursa instrumentele de pasive eligibile care nu sunt vizate la alineatul (1) înainte de data scadenței contractuale a acestora.

Articolul 78

Aprobarea autorității de supraveghere pentru reducerea fondurilor proprii

(1)  

Autoritatea competentă acordă unei instituții aprobarea de a exercita opțiunea call sau a reduce, a răscumpăra sau a rambursa instrumentele de fonduri proprii de nivel 1 de bază, instrumentele de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar sau instrumentele de fonduri proprii de nivel 2 sau de a reduce, a distribui sau a reclasifica conturile de prime de emisiune aferente, dacă este îndeplinită oricare dintre următoarele condiții:

(a) 

înainte sau în același timp cu oricare dintre acțiunile menționate la articolul 77 alineatul (1), instituția înlocuiește instrumentele sau conturile de prime de emisiune aferente menționate la articolul 77 alineatul (1) cu instrumente de fonduri proprii de o calitate egală sau mai bună, în condiții sustenabile ținând cont de capacitatea instituției de a obține venituri;

(b) 

instituția a demonstrat, într-un mod pe care autoritatea competentă îl consideră satisfăcător, că în urma acțiunii menționate la articolul 77 alineatul (1) din prezentul regulament, fondurile proprii și pasivele eligibile ale instituției ar depăși cerințele prevăzute în prezentul regulament și în Directivele 2013/36/UE și 2014/59/UE cu marja pe care autoritatea competentă o consideră necesară.

În cazul în care o instituție oferă garanții suficiente cu privire la capacitatea sa de a funcționa cu fonduri proprii al căror cuantum depășește cuantumurile prevăzute în prezentul regulament și în Directiva 2013/36/UE, autoritatea competentă poate acorda instituției respective o aprobare prealabilă generală de a efectua oricare dintre acțiunile prevăzute la articolul 77 alineatul (1) din prezentul regulament, sub rezerva unor criterii care să asigure că orice astfel de acțiune viitoare este realizată cu respectarea condițiilor prevăzute la literele (a) și (b) de la prezentul alineat. Această aprobare prealabilă generală se acordă numai pentru o perioadă de timp specificată, care nu depășește un an, cu posibilitate de reînnoire. Aprobarea prealabilă generală se acordă numai pentru un anumit cuantum prestabilit, care este fixat de autoritatea competentă. ►C7  În cazul instrumentelor de fonduri proprii de nivel 1 de bază, acest cuantum prestabilit nu depășește 3 % din emisiunea relevantă și nu depășește 10 % din cuantumul cu care fondurile proprii de nivel 1 de bază depășesc suma cerințelor de capital pentru fondurile proprii de nivel 1 de bază prevăzute în prezentul regulament și în Directivele 2013/36/UE și 2014/59/UE și o marjă pe care autoritatea competentă o consideră necesară. ◄ În cazul instrumentelor de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar sau instrumentelor de fonduri proprii de nivel 2, acest cuantum prestabilit nu depășește 10 % din emisiunea relevantă și nu depășește 3 % din cuantumul total al instrumentelor de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar sau instrumentelor de fonduri proprii de nivel 2, după caz, aflate în circulație.

Autoritățile competente retrag aprobarea prealabilă generală în cazul în care o instituție încalcă oricare dintre criteriile prevăzute în scopul aprobării respective.

(2)  
Atunci când evaluează viabilitatea instrumentelor de înlocuire în raport cu capacitatea instituției de a obține venituri menționată la alineatul (1) litera (a), autoritățile competente examinează măsura în care respectivele instrumente de capital de înlocuire ar fi mai costisitoare pentru instituție decât instrumentele de capital sau conturile de prime de emisiune pe care le-ar înlocui.
(3)  
În cazul în care o instituție efectuează o acțiune menționată la articolul 77 alineatul (1) litera (a) și dreptul intern aplicabil interzice refuzul de a răscumpăra instrumentele de fonduri proprii de nivel 1 de bază menționate la articolul 27, autoritatea competentă poate acorda o derogare de la îndeplinirea condițiilor prevăzute la alineatul (1) de la prezentul articol dacă autoritatea competentă impune instituției să limiteze de o manieră corespunzătoare răscumpărarea acestor instrumente.
(4)  

Autoritățile competente pot permite instituțiilor să exercite opțiunile call sau să răscumpere sau să ramburseze instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar sau instrumente de fonduri proprii de nivel 2 sau conturi de prime de emisiune aferente timp de cinci ani de la data emiterii lor, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alineatul (1), precum și una dintre următoarele condiții:

(a) 

există o schimbare în clasificarea, din punctul de vedere al reglementărilor, a instrumentelor respective care ar putea conduce la excluderea lor din categoria fondurilor proprii sau la reclasificarea lor ca fonduri proprii de o calitate inferioară și sunt îndeplinite cumulativ următoarele două condiții:

(i) 

autoritatea competentă consideră că o astfel de schimbare este suficient de sigură;

(ii) 

instituția demonstrează, într-un mod pe care autoritatea competentă îl consideră satisfăcător, că reclasificarea din punctul de vedere al reglementărilor a instrumentelor respective nu a fost previzibilă în mod rezonabil în momentul emiterii lor;

(b) 

există o schimbare în regimul fiscal aplicabil instrumentelor respective, iar instituția demonstrează, într-un mod pe care autoritatea competentă îl consideră satisfăcător, că schimbarea este semnificativă și nu a fost previzibilă în mod rezonabil în momentul emiterii lor;

(c) 

instrumentele și conturile de prime de emisiune aferente beneficiază de păstrarea drepturilor obținute în temeiul articolului 494b;

(d) 

înainte sau în același timp cu acțiunea menționată la articolul 77 alineatul (1), instituția înlocuiește instrumentele sau conturile de prime de emisiune aferente menționate la articolul 77 alineatul (1) cu instrumente de fonduri proprii de o calitate egală sau mai bună în condiții sustenabile ținând cont de capacitatea instituției de a obține venituri, iar autoritatea competentă a aprobat această acțiune întrucât a considerat că ar fi benefică din punct de vedere prudențial și justificată de circumstanțe excepționale;

(e) 

instrumentele de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar sau instrumentele de fonduri proprii de nivel 2 sunt răscumpărate în scopuri de formare a pieței.

(5)  

ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care să specifice următoarele:

(a) 

sensul expresiei „condiții sustenabile ținând cont de capacitatea instituției de a obține venituri”;

(b) 

maniera corespunzătoare de limitare a răscumpărării menționată la alineatul (3);

(c) 

procedura de urmat, inclusiv limitele și procedurile de acordare de către autoritățile competente a aprobării prealabile pentru una dintre acțiunile enumerate la articolul 77 alineatul (1), și datele care trebuie furnizate la depunerea unei cereri de către o instituție pentru a obține din partea autorității competente aprobarea de a efectua o acțiune menționată la articolul respectiv, inclusiv procedura care se aplică în cazul răscumpărării acțiunilor emise către membrii organizațiilor cooperatiste de credit, precum și termenul de prelucrare a unei astfel de cereri.

ABE transmite Comisiei proiectele respective de standarde tehnice de reglementare până la 28 iulie 2013.

Competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf este delegată Comisiei, în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

▼M8

Articolul 78a

Aprobarea de a reduce instrumentele de pasive eligibile

(1)  

Autoritatea de rezoluție acordă unei instituții aprobarea de a exercita opțiunea call sau a răscumpăra sau a rambursa instrumente de pasive eligibile dacă este îndeplinită una dintre următoarele condiții:

(a) 

înainte sau în același timp cu oricare dintre acțiunile menționate la articolul 77 alineatul (2), instituția înlocuiește instrumentele de pasive eligibile cu instrumente de fonduri proprii sau instrumente de pasive eligibile de o calitate egală sau mai bună, în condiții sustenabile ținând cont de capacitatea instituției de a obține venituri;

(b) 

instituția a demonstrat, într-un mod pe care autoritatea de rezoluție îl consideră satisfăcător, că în urma acțiunii menționate la articolul 77 alineatul (2) din prezentul regulament, fondurile proprii și pasivele eligibile ale instituției ar depăși cerințele de fonduri proprii și de pasive eligibile prevăzute în prezentul regulament și în Directivele 2013/36/UE și 2014/59/UE cu marja pe care autoritatea de rezoluție, în acord cu autoritatea competentă, o consideră necesară;

(c) 

instituția a demonstrat, într-un mod pe care autoritatea de rezoluție îl consideră satisfăcător, că înlocuirea parțială sau integrală a pasivelor eligibile cu instrumente de fonduri proprii este necesară pentru a asigura conformitatea cu cerințele de fonduri proprii prevăzute în prezentul regulament și în Directiva 2013/36/UE, pentru menținerea autorizației.

În cazul în care o instituție oferă garanții suficiente cu privire la capacitatea sa de a funcționa cu fonduri proprii și pasive eligibile al căror cuantum depășește cerințele stabilite în prezentul regulament și în Directivele 2013/36/UE și 2014/59/UE, autoritatea de rezoluție, după consultarea autorității competente, poate acorda instituției respective o aprobare prealabilă generală de a exercita opțiunile call sau de a răscumpăra sau a rambursa instrumentele de pasive eligibile, sub rezerva unor criterii care să asigure că orice astfel de acțiune viitoare este realizată cu respectarea condițiilor prevăzute la literele (a) și (b) de la prezentul alineat. Această aprobare prealabilă generală se acordă numai pentru o perioadă de timp specificată, care nu depășește un an, cu posibilitate de reînnoire. Aprobarea prealabilă generală se acordă pentru un anumit cuantum prestabilit, care este fixat de autoritatea de rezoluție. Autoritățile de rezoluție informează autoritățile competente cu privire la orice aprobare prealabilă generală acordată.

Autoritatea de rezoluție retrage aprobarea prealabilă generală în cazul în care o instituție încalcă oricare dintre criteriile prevăzute în scopul aprobării respective.

(2)  
Atunci când evaluează viabilitatea instrumentelor de înlocuire în raport cu capacitatea instituției de a obține venituri menționată la alineatul (1) litera (a), autoritățile de rezoluție examinează măsura în care respectivele instrumente de capital de înlocuire sau pasive eligibile de înlocuire ar fi mai costisitoare pentru instituție decât instrumentele de capital sau pasivele eligibile pe care le-ar înlocui.
(3)  

ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care să specifice următoarele:

(a) 

procesul de cooperare între autoritatea competentă și autoritatea de rezoluție;

(b) 

procedura, inclusiv termenele-limită și cerințele de informare, pentru acordarea aprobării în conformitate cu alineatul (1) primul paragraf;

(c) 

procedura, inclusiv termenele-limită și cerințele de informare, pentru acordarea aprobării prealabile generale în conformitate cu alineatul (1) al doilea paragraf;

(d) 

înțelesul expresiei „condiții sustenabile ținând cont de capacitatea instituției de a obține venituri”.

În sensul primului paragraf litera (d) de la prezentul alineat, proiectele de standarde tehnice de reglementare sunt pe deplin aliniate la actul delegat menționat la articolul 78.

ABE prezintă Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 28 decembrie 2019.

Se deleagă Comisiei competența de a completa prezentul regulament prin adoptarea standardelor tehnice de reglementare menționate la primul paragraf în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

▼C2

Articolul 79

▼M8

Derogare temporară de la deducerea din fondurile proprii și din pasivele eligibile

(1)  
În cazul în care o instituție deține instrumente de capital sau datorii care sunt considerate instrumente de fonduri proprii ale unei entități din sectorul financiar sau instrumente de pasive eligibile ale unei instituții, iar autoritatea competentă consideră că aceste dețineri au scopul unei operațiuni de asistență financiară destinate reorganizării și restabilirii viabilității entității sau instituției respective, autoritatea competentă poate să acorde o derogare temporară de la aplicarea dispozițiilor privind deducerea care, în mod obișnuit, s-ar aplica instrumentelor respective.

▼C2

(2)  
ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care să definească noțiunea de temporar în sensul alineatului (1) și condițiile pe baza cărora o autoritate competentă poate considera că deținerile temporare respective au scopul unei operațiuni de asistență financiară destinate reorganizării și salvării unei entități relevante.

ABE transmite Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 28 iulie 2013.

Competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf este delegată Comisiei în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

▼M8

Articolul 79a

Evaluarea conformității cu condițiile privind instrumentele de fonduri proprii și de pasive eligibile

Instituțiile țin seama de caracteristicile de fond ale instrumentelor și nu doar de forma lor juridică atunci când evaluează conformitatea cu cerințele stabilite în partea a doua. Pentru evaluarea caracteristicilor de fond ale unui instrument se iau în considerare toate acordurile legate de instrumente, chiar și în cazul în care acestea nu sunt prevăzute în mod explicit în termenele și condițiile instrumentelor propriu-zise, pentru a stabili dacă efectele economice combinate ale acestor acorduri sunt conforme cu obiectivul dispozițiilor relevante.

▼C2

Articolul 80

▼M8

Revizuirea continuă a calității instrumentelor de fonduri proprii și de pasive eligibile

(1)  
ABE monitorizează calitatea instrumentelor de fonduri proprii și de pasive eligibile emise de instituțiile din întreaga Uniune și notifică imediat Comisiei situațiile în care există dovezi semnificative că instrumentele respective nu îndeplinesc criteriile de eligibilitate corespunzătoare prevăzute în prezentul regulament.

Autoritățile competente transmit ABE fără întârziere, la cererea acesteia, toate informațiile pe care ABE le consideră relevante în ceea ce privește instrumentele de capital noi sau tipurile noi de pasive emise pentru a-i permite ABE să monitorizeze calitatea instrumentelor de fonduri proprii și de pasive eligibile emise de instituțiile din întreaga Uniune.

▼C2

(2)  

O notificare include următoarele:

(a) 

o explicație detaliată privind natura și amploarea deficitului identificat;

(b) 

consultanță tehnică privind acțiunea pe care ABE consideră că este necesar să o întreprindă Comisia;

(c) 

modificărilor importante aduse de ABE metodologiei de simulare a situațiilor de criză pentru testarea solvabilității instituțiilor.

▼M8

(3)  

ABE furnizează Comisiei consultanță tehnică în legătură cu orice modificări semnificative ale definiției fondurilor proprii sau pasivelor eligibile pe care le consideră necesare ca rezultat al:

▼C2

(a) 

evoluțiilor relevante ale standardelor sau practicilor de pe piață;

(b) 

modificărilor normelor juridice sau standardelor contabile relevante;

(c) 

modificărilor importante aduse de ABE metodologiei de simulare a situațiilor de criză pentru testarea solvabilității instituțiilor.

(4)  
ABE transmite Comisiei, până la data de 1 ianuarie 2014, recomandări tehnice cu privire la tratamentele posibile aplicabile câștigurilor nerealizate rezultate din evaluarea la valoarea justă, cu excepția includerii acestora fără ajustare în fondurile proprii de nivel 1 de bază. Aceste recomandări țin seama de evoluțiile relevante ale standardele internaționale de contabilitate și ale acordurilor internaționale privind normele prudențiale aplicabile băncilor.



TITLUL II

INTERESE MINORITARE ȘI INSTRUMENTE DE FONDURI PROPRII DE NIVEL 1 SUPLIMENTAR ȘI INSTRUMENTE DE FONDURI PROPRII DE NIVEL 2 EMISE DE FILIALE

Articolul 81

Interesele minoritare care se califică pentru includerea în fondurile proprii de nivel 1 de bază consolidate

▼M8

(1)  

Interesele minoritare cuprind suma elementelor de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale unei filiale dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

▼M9

(a) 

filiala este una dintre următoarele:

(i) 

o instituție;

(ii) 

o întreprindere care, în temeiul dreptului intern aplicabil, face obiectul cerințelor prevăzute în prezentul regulament și în Directiva 2013/36/UE;

(iii) 

o societate financiară holding intermediară sau o societate financiară holding mixtă intermediară care intră sub incidența cerințelor prezentului regulament pe bază subconsolidată, sau o societate holding de investiții intermediară care intră sub incidența cerințelor Regulamentului (UE) 2019/2033 pe bază consolidată;

(iv) 

o firmă de investiții;

(v) 

o societate financiară holding intermediară dintr-o țară terță, cu condiția ca respectiva societate financiară holding intermediară să facă obiectul unor cerințe prudențiale la fel de stringente precum cele aplicate instituțiilor de credit din țara terță respectivă și cu condiția ca Comisia să fi adoptat o decizie, în conformitate cu articolul 107 alineatul (4), stabilind faptul că cerințele prudențiale respective sunt cel puțin echivalente cu cele din prezentul regulament;

▼M8

(b) 

filiala este inclusă în consolidare prin metoda consolidării globale în temeiul părții întâi titlul II capitolul 2;

(c) 

elementele de fonduri proprii de nivel 1 de bază menționate în partea introductivă a prezentului alineat sunt deținute de alte persoane decât întreprinderile incluse în consolidare în temeiul părții întâi titlul II capitolul 2.

▼C2

(2)  
Interesele minoritare care sunt finanțate direct sau indirect, prin intermediul unei entități cu scop special sau în alt mod, de întreprinderea-mamă a instituției sau de filialele acesteia nu se califică drept fonduri proprii de nivel 1 de bază consolidate.

▼M8

Articolul 82

Fonduri proprii de nivel 1 suplimentar eligibile, fonduri proprii de nivel 1 eligibile, fonduri proprii de nivel 2 eligibile și fonduri proprii eligibile

Fondurile proprii de nivel 1 suplimentar eligibile, fondurile proprii de nivel 1 eligibile, fondurile proprii de nivel 2 eligibile și fondurile proprii eligibile cuprind interesele minoritare, instrumente de fonduri proprii de nivel 1 sau de nivel 2 suplimentar, după caz, plus conturile de prime de emisiune aferente unei filiale, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

(a) 

filiala este una dintre următoarele:

(i) 

o instituție;

(ii) 

o întreprindere care, în temeiul dreptului intern aplicabil, face obiectul cerințelor prevăzute în prezentul regulament și în Directiva 2013/36/UE;

(iii) 

o societate financiară holding intermediară sau o societate financiară holding mixtă intermediară care intră sub incidența cerințelor prezentului regulament pe bază subconsolidată, sau o societate holding de investiții intermediară care intră sub incidența cerințelor Regulamentului (UE) 2019/2033 pe bază consolidată;

(iv) 

o firmă de investiții;

(v) 

o societate financiară holding intermediară dintr-o țară terță, cu condiția ca respectiva societate financiară holding intermediară să facă obiectul unor cerințe prudențiale la fel de stringente precum cele aplicate instituțiilor de credit din țara terță respectivă și cu condiția ca Comisia să fi adoptat o decizie, în conformitate cu articolul 107 alineatul (4), stabilind faptul că cerințele prudențiale respective sunt cel puțin echivalente cu cele din prezentul regulament;

(b) 

filiala este inclusă în consolidare prin metoda consolidării globale, în temeiul părții întâi titlul II capitolul 2;

(c) 

elementele de fonduri proprii de nivel 1 de bază, elementele de fonduri proprii de nivel 1 și de nivel 2 suplimentar menționate în partea introductivă a prezentului paragraf sunt deținute de alte persoane decât întreprinderile incluse în consolidare în temeiul părții întâi titlul II capitolul 2.

▼C2

Articolul 83

Fonduri proprii de nivel 1 suplimentar eligibile și fonduri proprii de nivel 2 eligibile emise de o entitate cu scop special

▼M8

(1)  

Instrumentele de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar și instrumentele de fonduri proprii de nivel 2 emise de o entitate cu scop special și conturile de prime de emisiune aferente sunt incluse până la 31 decembrie 2021 în fondurile proprii de nivel 1 suplimentar eligibile, în fondurile proprii de nivel 1 eligibile sau în fondurile proprii de nivel 2 eligibile ori în fondurile proprii eligibile, după caz, numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

▼C2

(a) 

entitatea cu scop special care emite instrumentele respective este inclusă în consolidare prin metoda consolidării globale, în conformitate cu partea întâi titlul II capitolul 2;

(b) 

instrumentele și conturile de prime de emisiune aferente sunt incluse în fondurile proprii de nivel 1 suplimentar eligibile numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 52 alineatul (1);

(c) 

instrumentele și conturile de prime de emisiune aferente sunt incluse în fondurile proprii de nivel 2 eligibile numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 63;

(d) 

singurul activ al entității cu scop special este investiția sa în fondurile proprii ale întreprinderii-mamă sau ale unei filiale a acesteia care este inclusă în consolidare prin metoda consolidării globale, în conformitate cu partea întâi titlul II capitolul 2, sub o formă care îndeplinește condițiile relevante prevăzute la articolul 52 alineatul (1) sau la articolul 63, după caz.

În cazul în care autoritatea competentă consideră că activele unei entități cu scop special, altele decât investiția sa în fondurile proprii ale întreprinderii-mamă sau ale unei filiale a acesteia care este inclusă în domeniul de aplicare al consolidării în conformitate cu partea întâi titlul II capitolul 2, sunt minime și nesemnificative pentru o astfel de entitate, autoritatea competentă poate acorda o derogare de la respectarea condiției prevăzute la litera (d) de la primul paragraf.

(2)  
ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care să precizeze tipurile de active care pot fi aferente funcționării entităților cu scop special, precum și noțiunile „minime” și „nesemnificative” menționate la alineatul (1) al doilea paragraf.

ABE transmite Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 28 iulie 2013.

Competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf este delegată Comisiei în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

Articolul 84

Interese minoritare incluse în fondurile proprii de nivel 1 de bază consolidate

▼M9

(1)  

Instituțiile determină cuantumul intereselor minoritare ale unei filiale inclus în fondurile proprii de nivel 1 de bază consolidate scăzând din interesele minoritare ale respectivei întreprinderi produsul dintre cuantumul menționat la litera (a) și procentul menționat la litera (b), după cum urmează:

▼C5

(a) 

fonduri proprii de nivel 1 de bază ale filialei minus cel mai mic dintre următoarele cuantumuri:

(i) 

cuantumul fondurilor proprii de nivel 1 de bază ale filialei respective necesar pentru respectarea următoarelor:

— 
în mod cumulat, a cerinței prevăzute la articolul 92 alineatul (1) litera (a) din prezentul regulament, a cerințelor menționate la articolele 458 și 459 din prezentul regulament, a cerințelor specifice de fonduri proprii menționate la articolul 104 din Directiva 2013/36/UE, a cerinței amortizorului combinat definite la articolul 128 punctul 6 din respectiva directivă și a eventualelor norme locale suplimentare în materie de supraveghere din țări terțe, în măsura în care aceste cerințe trebuie să fie îndeplinite de fondurile proprii de nivel 1 de bază,
— 
în cazul în care filiala este o firmă de investiții, în mod cumulat, a cerinței prevăzute la articolul 11 din Regulamentul (UE) 2019/2033, a cerințelor specifice de fonduri proprii menționate la articolul 39 alineatul (2) litera (a) din Directiva (UE) 2019/2033 și a eventualelor norme locale suplimentare în materie de supraveghere din țări terțe, în măsura în care aceste cerințe trebuie să fie îndeplinite de fondurile proprii de nivel 1 de bază;
(ii) 

cuantumul fondurilor proprii de nivel 1 de bază consolidate aferente filialei respective care este necesar pe bază consolidată pentru respectarea, în mod cumulat, a cerinței prevăzute la articolul 92 alineatul (1) litera (a) din prezentul regulament, a cerințelor menționate la articolele 458 și 459 din prezentul regulament, a cerințelor specifice de fonduri proprii menționate la articolul 104 din Directiva 2013/36/UE, a cerinței amortizorului combinat definite la articolul 128 punctul 6 din respectiva directivă și a eventualelor norme locale suplimentare în materie de supraveghere din țări terțe, în măsura în care aceste cerințe trebuie să fie îndeplinite de fondurile proprii de nivel 1 de bază;

(b) 

interesele minoritare ale filialei exprimate ca procent din totalitatea elementelor de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale respectivei întreprinderi.

▼C2

(2)  
Calculul prevăzut la alineatul (1) este realizat pe bază subconsolidată pentru fiecare filială menționată la articolul 81 alineatul (1).

O instituție poate să aleagă să nu realizeze calculul respectiv pentru una dintre filialele menționate la articolul 81 alineatul (1). În situația în care o instituție ia o astfel de decizie, interesele minoritare ale filialei respective nu pot fi incluse în fondurile proprii de nivel 1 de bază consolidate.

▼M9

(3)  
În cazul în care o autoritate competentă acordă o derogare de la aplicarea cerințelor prudențiale pe bază individuală, astfel cum este prevăzut la articolul 7 din prezentul regulament, sau, după caz, astfel cum este prevăzut la articolul 6 din Regulamentul (UE) 2019/2033, interesele minoritare din cadrul filialelor cărora li se aplică derogarea nu sunt recunoscute drept fonduri proprii la nivel subconsolidat sau la nivel consolidat, după caz.

▼C2

(4)  
ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care să precizeze calculul pe bază subconsolidată cerut în conformitate cu prezentul articol alineatul (2), articolul 85 și articolul 87.

ABE transmite Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 28 iulie 2013.

Competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf este delegată Comisiei în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

(5)  

Autoritățile competente pot acorda o derogare de la aplicarea prezentului articol unei societăți financiare holding-mamă care îndeplinește toate condițiile următoare:

(a) 

activitate sa principală constă în dobândirea de dețineri;

(b) 

face obiectul supravegherii prudențiale pe bază consolidată;

(c) 

consolidează o filială în care înregistrează doar dețineri minoritare în temeiul relației de control definite la articolul 1 din Directiva 83/349/CEE;

(d) 

peste 90 % din fondurile proprii de nivel 1 de bază consolidate provin din filiala menționată la litera (c), calculate pe bază subconsolidată.

Atunci când, după 28 iunie 2013, o societate financiară holding-mamă care îndeplinește condițiile prevăzute la primul paragraf devine o societate financiară holding mixtă-mamă, autoritățile competente pot acorda derogarea menționată la primul paragraf respectivei societăți financiare holding mixtă-mamă, cu condiția ca acesta să îndeplinească condițiile prevăzute la paragraful respectiv.

(6)  
În cazul în care instituțiile de credit afiliate în mod permanent unei case centrale în cadrul unei rețele și instituțiile create în cadrul unui sistem instituțional de protecție, sub rezerva condițiilor stabilite la articolul 113 alineatul (7), au dispoziții în materie de garanții încrucișate care prevăd că nu există și nu se întrevede niciun impediment de ordin material, practic sau juridic în calea transferului de la contraparte la instituția de credit a sumei reprezentând fonduri proprii peste cerințele reglementate, aceste instituții sunt scutite de la aplicarea dispozițiilor prezentului articol în ceea ce privește deducerile și pot recunoaște în totalitate eventualele interese minoritare care rezultă din sistemul de garanții încrucișate.

Articolul 85

Instrumente de fonduri proprii de nivel 1 eligibile incluse în fondurile proprii de nivel 1 consolidate

▼M9

(1)  

Instituțiile determină cuantumul fondurilor proprii de nivel 1 eligibile ale unei filiale incluse în fondurile proprii consolidate scăzând din fondurile proprii de nivel 1 eligibile ale respectivei întreprinderi produsul dintre cuantumul menționat la litera (a) și procentul menționat la litera (b), după cum urmează:

▼C5

(a) 

fondurile proprii de nivel 1 ale filialei minus cel mai mic dintre următoarele cuantumuri:

(i) 

cuantumul fondurilor proprii de nivel 1 aferente filialei necesar pentru respectarea următoarelor:

— 
în mod cumulat, a cerinței prevăzute la articolul 92 alineatul (1) litera (b) din prezentul regulament, a cerințelor menționate la articolele 458 și 459 din prezentul regulament, a cerințelor specifice de fonduri proprii menționate la articolul 104 din Directiva 2013/36/UE, a cerinței amortizorului combinat definite la articolul 128 punctul 6 din respectiva directivă și a eventualelor norme locale suplimentare în materie de supraveghere din țări terțe, în măsura în care aceste cerințe trebuie să fie îndeplinite de fondurile proprii de nivel 1;
— 
în cazul în care filiala este o firmă de investiții, în mod cumulat, a cerinței prevăzute la articolul 11 din Regulamentul (UE) 2019/2033, a cerințelor specifice de fonduri proprii menționate la articolul 39 alineatul (2) litera (a) din Directiva (UE) 2019/2033 și a eventualelor norme locale suplimentare în materie de supraveghere din țări terțe, în măsura în care aceste cerințe trebuie să fie îndeplinite de fondurile proprii de nivel 1;
(ii) 

cuantumul fondurilor proprii de nivel 1 consolidate aferente filialei care este necesar pe bază consolidată pentru respectarea, în mod cumulat, a cerinței prevăzute la articolul 92 alineatul (1) litera (b) din prezentul regulament, a cerințelor menționate la articolele 458 și 459 din prezentul regulament, a cerințelor specifice de fonduri proprii menționate la articolul 104 din Directiva 2013/36/UE, a cerinței amortizorului combinat definite la articolul 128 punctul 6 din respectiva directivă și a eventualelor norme locale suplimentare în materie de supraveghere din țări terțe, în măsura în care aceste cerințe trebuie să fie îndeplinite de fondurile proprii de nivel 1;

(b) 

fondurile proprii de nivel 1 eligibile ale filialei exprimate ca procent din totalitatea elementelor de fonduri proprii de nivel 1 de bază și a elementelor de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar ale respectivei întreprinderi.

▼C2

(2)  
Calculul prevăzut la alineatul (1) este realizat pe bază subconsolidată pentru fiecare filială menționată la articolul 81 alineatul (1).

O instituție poate să aleagă să nu realizeze calculul respectiv pentru una dintre filialele menționate la articolul 81 alineatul (1). În situația în care o instituție ia o astfel de decizie, fondurile proprii de nivel 1 eligibile ale filialei respective nu pot fi incluse în fondurile proprii de nivel 1consolidate.

▼M9

(3)  
În cazul în care o autoritate competentă acordă o derogare de la aplicarea cerințelor prudențiale pe bază individuală, astfel cum este prevăzut la articolul 7 din prezentul regulament, sau, după caz, astfel cum este prevăzut la articolul 6 din Regulamentul (UE) 2019/2033, instrumentele de fonduri proprii de nivel 1 din cadrul filialelor cărora li se aplică derogarea nu sunt recunoscute drept fonduri proprii la nivel subconsolidat sau la nivel consolidat, după caz.

▼C2

Articolul 86

Fonduri proprii de nivel 1 eligibile incluse în fondurile proprii de nivel 1 suplimentar consolidate

Fără a aduce atingere articolului 84 alineatele (5) și (6) noi, instituțiile determină cuantumul fondurilor proprii de nivel 1 eligibile ale unei filiale incluse în fondurile proprii de nivel 1 suplimentar consolidate scăzând din fondurile proprii de nivel 1 eligibile ale respectivei întreprinderi incluse în fondurile proprii de nivel 1 consolidate interesele minoritare ale respectivei întreprinderi care sunt incluse în fondurile proprii de nivel 1 de bază consolidate.

Articolul 87

Fondurile proprii eligibile incluse în fondurile proprii consolidate

▼M9

(1)  

Instituțiile determină cuantumul fondurilor proprii eligibile ale unei filiale incluse în fondurile proprii consolidate scăzând din fondurile proprii eligibile ale respectivei întreprinderi produsul dintre cuantumul menționat la litera (a) și procentul menționat la litera (b), după cum urmează:

▼C5

(a) 

fondurile proprii ale filialei minus cel mai mic dintre următoarele cuantumuri:

(i) 

cuantumul fondurilor proprii ale filialei necesar pentru respectarea următoarelor:

— 
în mod cumulat, a cerinței prevăzute la articolul 92 alineatul (1) litera (c) din prezentul regulament, a cerințelor menționate la articolele 458 și 459 din prezentul regulament, a cerințelor specifice de fonduri proprii menționate la articolul 104 din Directiva 2013/36/UE, a cerinței amortizorului combinat definite la articolul 128 punctul 6 din respectiva directivă și a eventualelor norme locale suplimentare în materie de supraveghere din țări terțe;
— 
în cazul în care filiala este o firmă de investiții, în mod cumulat, a cerinței prevăzute la articolul 11 din Regulamentul (UE) 2019/2033, a cerințelor specifice de fonduri proprii menționate la articolul 39 alineatul (2) litera (a) din Directiva (UE) 2019/2033 și a eventualelor norme locale suplimentare în materie de supraveghere din țări terțe;
(ii) 

cuantumul fondurilor proprii aferente filialei care este necesar pe bază consolidată pentru respectarea, în mod cumulat, a cerinței prevăzute la articolul 92 alineatul (1) litera (c) din prezentul regulament, a cerințelor menționate la articolele 458 și 459 din prezentul regulament, a cerințelor specifice de fonduri proprii menționate la articolul 104 din Directiva 2013/36/UE, a cerinței amortizorului combinat definite la articolul 128 punctul 6 din respectiva directivă și a eventualelor norme locale suplimentare în materie de supraveghere din țări terțe;

(b) 

fondurile proprii eligibile ale întreprinderii, exprimate ca procent din suma tuturor elementelor de fonduri proprii de nivel 1 de bază, a elementelor de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar și a elementelor de fonduri proprii de nivel 2, cu excepția cuantumurilor menționate la articolul 62 literele (c) și (d), ale respectivei întreprinderi.

▼C2

(2)  
Calculul prevăzut la alineatul (1) este realizat pe bază subconsolidată pentru fiecare filială menționată la articolul 81 alineatul (1).

O instituție poate să aleagă să nu realizeze calculul respectiv pentru una dintre filialele menționate la articolul 81 alineatul (1). În situația în care o instituție ia o astfel de decizie, fondurile proprii eligibile ale filialei respective nu pot fi incluse în fondurile proprii consolidate.

▼M9

(3)  
În cazul în care o autoritate competentă acordă o derogare de la aplicarea cerințelor prudențiale pe bază individuală, astfel cum este prevăzut la articolul 7 din prezentul regulament, sau, după caz, astfel cum este prevăzut la articolul 6 din Regulamentul (UE) 2019/2033, instrumentele de fonduri proprii din cadrul filialelor cărora li se aplică derogarea nu sunt recunoscute drept fonduri proprii la nivel subconsolidat sau la nivel consolidat, după caz.

▼C2

Articolul 88

Instrumente de fonduri proprii eligibile incluse în fondurile proprii de nivel 2 consolidate

Fără a aduce atingere articolului 84 alineatele (5) și (6) noi, instituțiile determină cuantumul fondurilor proprii eligibile ale unei filiale incluse în fondurile proprii de nivel 2 consolidate scăzând din fondurile proprii eligibile ale respectivei întreprinderi care sunt incluse în fondurile proprii consolidate fondurile proprii de nivel 1 eligibile ale respectivei întreprinderi care sunt incluse în fondurile proprii de nivel 1 consolidate.

▼M8

Articolul 88a

Instrumente care pot fi considerate instrumente de pasive eligibile

Pasivele emise de o filială stabilită în Uniune care aparține aceluiași grup de rezoluție ca și entitatea de rezoluție îndeplinesc condițiile pentru a fi incluse în instrumentele de pasive eligibile consolidate ale unei instituții care face obiectul articolului 92a, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

(a) 

sunt emise în conformitate cu articolul 45f alineatul (2) litera (a) din Directiva 2014/59/UE;

(b) 

sunt achiziționate de către un acționar existent care nu face parte din același grup de rezoluție, atât timp cât exercitarea competențelor de reducere a valorii contabile sau de conversie în conformitate cu articolele 59-62 din Directiva 2014/59/UE nu afectează controlul exercitat asupra filialei de entitatea de rezoluție;

(c) 

nu depășesc cuantumul stabilit prin deducerea cuantumului menționat la punctul (i) din cuantumul menționat la punctul (ii):

(i) 

suma pasivelor emise către entitatea de rezoluție și achiziționate de aceasta, fie direct, fie indirect prin intermediul altor entități din același grup de rezoluție, și a cuantumului instrumentelor de fonduri proprii emise în conformitate cu articolul 45f alineatul (2) litera (b) din Directiva 2014/59/UE;

(ii) 

cuantumul impus în conformitate cu articolul 45f alineatul (1) din Directiva 2014/59/UE.

▼C2



TITLUL III

DEȚINERI CALIFICATE DIN AFARA SECTORULUI FINANCIAR

Articolul 89

Ponderarea la riscuri și interzicerea deținerilor calificate din afara sectorului financiar

(1)  

Orice deținere calificată al cărei cuantum depășește 15 % din capitalul eligibil al instituției, într-o întreprindere care nu este una dintre cele enumerate în continuare, face obiectul dispozițiilor prevăzute la alineatul (3):

(a) 

o entitate din sectorul financiar;

(b) 

o întreprindere care nu este o entitate din sectorul financiar și care desfășoară activități considerate de autoritatea competentă a fi oricare dintre următoarele:

(i) 

o prelungire directă a serviciilor bancare;

(ii) 

auxiliare serviciilor bancare,

(iii) 

activități de leasing, factoring, administrare a fondurilor de investiții, administrare a serviciilor de prelucrare a datelor sau orice altă activitate similară.

(2)  
Cuantumul total al deținerilor calificate ale unei instituții în alte întreprinderi în afara celor menționate la alineatul (1) literele (a) și (b) care depășește 60 % din capitalul său eligibil face obiectul dispozițiilor prevăzute la alineatul (3).
(3)  

Autoritățile competente aplică cerințele prevăzute la litera (a) sau (b) deținerilor calificate ale instituțiilor menționate la alineatele (1) și (2):

(a) 

în scopul calculării cerințelor de capital în conformitate cu partea a treia din, instituțiile aplică o pondere de risc de 1 250  % pentru cea mai mare dintre:

(i) 

cuantumul deținerilor calificate menționate la alineatul (1) care depășește 15 % din capitalul eligibil;

(ii) 

cuantumul total al deținerilor calificate menționate la alineatul (2) care depășește 60 % din capitalul eligibil al instituției;

(b) 

autoritățile competente interzic instituțiilor să aibă dețineri calificate menționate la alineatele (1) și (2) al căror cuantum depășește procentele din capitalul eligibil prevăzute la alineatele menționate.

Autoritățile competente publică alegerea făcută între (a) și (b).

(4)  

În sensul alineatului (1) litera (b), ABE emite ghiduri pentru a detalia următoarele concepte:

(a) 

activități care reprezintă o prelungire directă a serviciilor bancare;

(b) 

activități auxiliare serviciilor bancare;

(c) 

activități similare.

Ghidurile respective se adoptă în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

Articolul 90

Alternativă la aplicarea unei ponderi de risc de 1 250  %

Ca alternativă la aplicarea unei ponderi de risc de 1 250  % la cuantumurile care depășesc limitele menționate la articolul 89 alineatele (1) și (2), instituțiile pot deduce cuantumurile respective din elementele de fonduri proprii de nivel 1 de bază în conformitate cu articolul 36 alineatul (1) litera (k).

Articolul 91

Excepții

(1)  

Acțiunile întreprinderilor care nu sunt menționate la articolul 89 alineatul (1) literele (a) și (b) nu se includ în calcularea limitelor de capital eligibil menționate la respectivul articol, dacă este îndeplinită oricare dintre următoarele condiții:

(a) 

acțiunile respective sunt deținute temporar în timpul unei operațiuni de asistență financiară, astfel cum se menționează la articolul 79;

(b) 

deținerea respectivelor acțiuni reprezintă o poziție aferentă angajamentelor de preluare fermă deținută timp de cinci zile lucrătoare sau mai puțin;

(c) 

acțiunile respective sunt deținute de instituție în nume propriu și în numele unor terți.

(2)  
Acțiunile care nu sunt imobilizări financiare astfel cum sunt menționate la articolul 35 alineatul (2) din Directiva 86/635/CEE nu se includ în calculul menționat la articolul 89.



PARTEA A TREIA

CERINȚE DE CAPITAL



TITLUL I

CERINȚE GENERALE, EVALUARE ȘI RAPORTARE



CAPITOLUL 1

Nivelul solicitat de fonduri proprii



Secțiunea 1

Cerințe de fonduri proprii pentru instituții

Articolul 92

Cerințe de fonduri proprii

(1)  

În conformitate cu articolele 93 și 94, instituțiile îndeplinesc în orice moment următoarele cerințe de fonduri proprii:

(a) 

o rată a fondurilor proprii de nivel 1 de bază de 4,5 %;

(b) 

o rată a fondurilor proprii de nivel 1 de 6 %;

(c) 

o rată a fondurilor proprii totale de 8 %;

▼M8

(d) 

un indicator al efectului de levier de 3 %.

▼C2

(2)  

Instituțiile își calculează ratele capitalului după cum urmează:

(a) 

rata fondurilor proprii de nivel 1 de bază reprezintă fondurile proprii de nivel 1 de bază ale instituției exprimate ca procent din cuantumul total al expunerii la risc;

(b) 

rata fondurilor proprii de nivel 1 reprezintă fondurile proprii de nivel 1 ale instituției exprimate ca procent din cuantumul total al expunerii la risc;

(c) 

rata fondurilor proprii totale reprezintă fondurile proprii ale instituției exprimate ca procent din cuantumul total al expunerii la risc.

(3)  

Cuantumul total al expunerii la risc este egal cu suma literelor (a)-(f) de la prezentul alineat, după ce au fost luate în considerare dispozițiile prevăzute la alineatul (4):

(a) 

cuantumurile expunerilor ponderate la riscul de credit și la riscul de diluție, calculate în conformitate cu titlul II și cu articolul 379, în ceea ce privește toate activitățile economice ale unei instituții, excluzând cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor din portofoliul de tranzacționare al instituției;

▼M8

(b) 

cerințele de fonduri proprii aplicabile portofoliului de tranzacționare al unei instituții, pentru:

(i) 

riscurile de piață, determinate în conformitate cu titlul IV din prezenta parte, cu excluderea abordărilor stabilite în capitolele 1a și 1b din respectivul titlu;

(ii) 

expunerile mari care depășesc limitele prevăzute la articolele 395-401, în măsura în care o instituție este autorizată să depășească limitele respective, determinate în conformitate cu partea a patra;

(c) 

cerințele de fonduri proprii pentru riscul de piață, determinate în conformitate cu titlul IV din prezenta parte cu excluderea abordărilor stabilite în capitolele 1a și 1b din respectivul titlu, pentru toate activitățile economice care fac obiectul riscului valutar sau riscului de marfă;

▼M8

(ca) 

cerințele de fonduri proprii calculate în conformitate cu titlul V din prezenta parte, cu excepția articolului 379 pentru riscul de decontare.

▼C2

(d) 

cerințele de fonduri proprii calculate în conformitate cu titlul VI pentru riscul aferent ajustărilor de credit pentru instrumentele financiare derivate OTC, altele decât instrumentele financiare derivate de credit recunoscute pentru reducerea cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor pentru riscul de credit;

(e) 

cerințele de fonduri proprii determinate în conformitate cu titlul III pentru riscul operațional;

(f) 

cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor determinate în conformitate cu titlul II pentru riscul de contraparte care decurge din portofoliul de tranzacționare al instituției pentru următoarele tipuri de tranzacții și contracte:

(i) 

contractele enumerate în anexa II și instrumente financiare derivate de credit;

(ii) 

tranzacțiile de răscumpărare, operațiunile de dare sau luare de titluri de valoare sau mărfuri cu împrumut;

(iii) 

tranzacții de creditare în marjă pe bază de titluri de valoare sau mărfuri;

(iv) 

tranzacțiile cu termen lung de decontare.

(4)  

Următoarele dispoziții se aplică în ceea ce privește calculul cuantumului expunerii totale la risc menționat la alineatul (3):

(a) 

cerințele de fonduri proprii menționate la alineatul (3) literele (c), (d) și (e) le includ pe cele care rezultă din toate activitățile economice ale unei instituții;

(b) 

instituțiile multiplică cu 12,5 cerințele de fonduri proprii prevăzute la alineatul (3) literele (b)-(e).

▼M8

Articolul 92a

Cerințe privind fondurile proprii și pasivele eligibile pentru G-SII

(1)  

Sub rezerva articolelor 93 și 94 și a excepțiilor prevăzute la alineatul (2) de la prezentul articol, instituțiile identificate drept entități de rezoluție care sunt G-SII sau fac parte dintr-o G-SII îndeplinesc în orice moment următoarele cerințe privind fondurile proprii și pasivele eligibile:

(a) 

o rată bazată pe riscuri de 18 %, care reprezintă fondurile proprii și pasivele eligibile ale instituției exprimate ca procentaj din cuantumul total al expunerii la risc calculat în conformitate cu articolul 92 alineatele (3) și (4);

(b) 

o rată independentă de riscuri de 6,75 %, care reprezintă fondurile proprii și pasivele eligibile ale instituției exprimate ca procentaj din indicatorul de măsurare a expunerii totale menționat la articolul 429 alineatul (4).

(2)  

Cerințele prevăzute la alineatul (1) nu se aplică în următoarele cazuri:

(a) 

în cursul celor trei ani de la data la care instituția a fost identificată ca fiind G-SII sau grupul din care face parte instituția a fost identificat ca fiind G-SII;

(b) 

în cursul celor doi ani de la data la care autoritatea de rezoluție a aplicat instrumentul de recapitalizare internă în conformitate cu Directiva 2014/59/UE;

(c) 

în cursul celor doi ani de la data la care entitatea de rezoluție a pus în aplicare o măsură alternativă a sectorului privat, menționată la articolul 32 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2014/59/UE, prin care s-a redus valoarea contabilă a instrumentelor de capital și a altor datorii sau acestea au fost convertite în elemente de fonduri proprii de nivel 1 de bază în scopul recapitalizării entității de rezoluție fără aplicarea instrumentelor de rezoluție.

▼C7

(3)  
În cazul în care valoarea agregată care rezultă din aplicarea cerinței prevăzute la alineatul (1) litera (a) de la prezentul articol pentru fiecare entitate de rezoluție din cadrul aceleiași G-SII depășește cerința privind fondurile proprii și pasivele eligibile calculată în conformitate cu articolul 12a din prezentul regulament, autoritatea de rezoluție a instituției-mamă din UE poate, după consultarea celorlalte autorități de rezoluție relevante, să acționeze în conformitate cu articolul 45d alineatul (4) sau cu articolul 45h alineatul (2) din Directiva 2014/59/UE.

▼M8

Articolul 92b

Cerința privind fondurile proprii și pasivele eligibile pentru G-SII din afara UE

(1)  
Instituțiile care sunt filiale semnificative ale G-SII din afara UE și care nu sunt entități de rezoluție îndeplinesc în orice moment cerințele privind fondurile proprii și pasivele eligibile egale cu 90 % din cerințele privind fondurile proprii și pasivele eligibile prevăzute la articolul 92a.
(2)  
În scopul respectării alineatului (1), instrumentele de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar, instrumentele de fonduri proprii de nivel 2 și instrumentele de pasive eligibile sunt luate în considerare numai dacă sunt deținute de întreprinderea-mamă de cel mai înalt rang a G-SII din afara UE și au fost emise direct sau indirect prin intermediul altor entități din cadrul aceluiași grup, cu condiția ca toate aceste entități să fie stabilite în aceeași țară terță ca respectiva întreprindere-mamă de cel mai înalt rang sau într-un stat membru.
(3)  

Un instrument de pasive eligibile este luat în considerare numai în scopul respectării alineatului (1), dacă îndeplinește cumulativ următoarele condiții suplimentare:

(a) 

în cazul unei proceduri obișnuite de insolvență, astfel cum este definită la articolul 2 alineatul (1) punctul 47 din Directiva 2014/59/UE, creanța provenită din datorie este de rang inferior creanțelor provenite din pasive care nu îndeplinesc condițiile prevăzute la alineatul (2) de la prezentul articol și care nu pot fi considerate fonduri proprii;

(b) 

face obiectul competențelor de reducere a valorii contabile sau de conversie în conformitate cu articolele 59-62 din Directiva 2014/59/UE.

▼C2

Articolul 93

Cerința de capital inițial în condiții de asigurare a continuității activității

(1)  
Fondurile proprii ale unei instituții nu pot scădea sub nivelul capitalului inițial necesar la momentul emiterii autorizației.
(2)  
Instituțiile de credit care funcționau deja la 1 ianuarie 1993 și al căror cuantum al fondurilor proprii nu atinge nivelul capitalului inițial cerut își pot continua activitatea. În acest caz, cuantumul fondurilor proprii ale instituțiilor respective nu poate scădea sub nivelul maxim atins începând cu data de 22 decembrie 1989.

▼M9 —————

▼M9

(4)  
În cazul în care controlul asupra unei instituții care se încadrează în categoria menționată la alineatul (2) este preluat de o altă persoană fizică sau juridică decât cea care deținea anterior controlul instituției, cuantumul fondurilor proprii ale instituției respective trebuie să atingă nivelul de capital inițial cerut.
(5)  
În cazul fuziunii a două sau mai multe instituții care se încadrează în categoria menționată la alineatul (2), cuantumul fondurilor proprii ale instituției rezultat în urma fuziunii nu trebuie să scadă sub cuantumul total al fondurilor proprii ale instituțiilor care au fuzionat, calculat la data fuziunii, atât timp cât cuantumul de capital inițial cerut nu a fost atins.
(6)  
În cazul în care autoritățile competente consideră că este necesară aplicarea cerinței prevăzute la alineatul (1) pentru a se asigura solvabilitatea unei instituții, dispozițiile prevăzute la alineatele (2), (4) și (5) nu se aplică.

▼M8

Articolul 94

Derogare pentru portofoliile de tranzacționare de mici dimensiuni

(1)  

Prin derogare de la articolul 92 alineatul (3) litera (b), instituțiile pot calcula cerința de fonduri proprii pentru activitățile legate de portofoliul de tranzacționare în conformitate cu alineatul (2) de la prezentul articol, cu condiția ca dimensiunea activității bilanțiere și extrabilanțiere a instituțiilor cu portofoliile de tranzacționare să fie mai mică sau egală cu ambele praguri următoare, pe baza unei evaluări realizate lunar utilizând datele din ultima zi a lunii respective:

(a) 

5 % din activele totale ale instituției;

(b) 

50 de milioane EUR.

(2)  

Atunci când sunt îndeplinite ambele condiții stabilite la alineatul (1) literele (a) și (b), instituțiile pot calcula cerința de fonduri proprii pentru portofoliul de tranzacționare după cum urmează:

(a) 

pentru contractele enumerate la punctul 1 din anexa II, contractele referitoare la titluri de capital la care se face referire la punctul 3 din anexa respectivă și instrumentele financiare derivate de credit, instituțiile pot exclude pozițiile respective din cerința de fonduri proprii menționată la articolul 92 alineatul (3) litera (b);

(b) 

pentru pozițiile din portofoliul de tranzacționare, altele decât cele menționate la litera (a) de la prezentul alineat, instituțiile pot înlocui cerința de fonduri proprii menționată la articolul 92 alineatul (3) litera (b) cu cerința calculată în conformitate cu articolul 92 alineatul (3) litera (a).

(3)  

Instituțiile calculează dimensiunea activității lor bilanțiere și extrabilanțiere cu portofoliile de tranzacționare pe baza datelor din ultima zi a fiecărei luni, în sensul alineatului (1), în conformitate cu următoarele cerințe:

(a) 

toate pozițiile atribuite portofoliului de tranzacționare în conformitate cu articolul 104 sunt incluse în calcul, cu excepția următoarelor:

(i) 

pozițiile pe cursul de schimb valutar și pe mărfuri;

(ii) 

pozițiile pe instrumente financiare derivate de credit care sunt recunoscute ca acoperiri interne împotriva expunerilor la riscul de credit sau la riscul de contraparte din afara portofoliului de tranzacționare și tranzacțiile cu instrumente financiare derivate de credit care compensează perfect riscul de piață al acoperirilor interne, astfel cum se menționează la articolul 106 alineatul (3);

(b) 

toate pozițiile incluse în calcul în conformitate cu litera (a) se evaluează la valoarea lor de piață de la data respectivă; în cazul în care valoarea de piață a unei poziții nu este disponibilă la o anumită dată, instituțiile utilizează valoarea justă pentru poziția respectivă de la data vizată; în cazul în care valoarea de piață și valoarea justă a unei poziții nu sunt disponibile la o anumită dată, instituțiile utilizează cea mai recentă valoare de piață sau valoare justă pentru poziția respectivă;

(c) 

valoarea absolută a pozițiilor lungi se adună cu valoarea absolută a pozițiilor scurte.

(4)  
În cazul în care sunt îndeplinite ambele condiții prevăzute la alineatul (1) literele (a) și (b) de la prezentul articol, indiferent de obligațiile prevăzute la articolele 74 și 83 din Directiva 2013/36/UE, articolul 102 alineatele (3) și (4) și articolele 103 și 104b din prezentul regulament nu se aplică.
(5)  
Instituțiile transmit autorităților competente notificări atunci când calculează sau încetează să mai calculeze cerințele de fonduri proprii pentru portofoliul lor de tranzacționare în conformitate cu alineatul (2).
(6)  
O instituție care nu mai îndeplinește una sau mai multe dintre condițiile prevăzute la alineatul (1) notifică imediat acest lucru autorității competente.
(7)  

O instituție încetează să mai calculeze cerințele de fonduri proprii pentru portofoliul de tranzacționare în conformitate cu alineatul (2) în termen de trei luni dacă se regăsește într-una din următoarele situații:

(a) 

instituția nu îndeplinește condițiile stabilite la alineatul (1) litera (a) sau (b) timp de trei luni consecutive;

(b) 

instituția nu îndeplinește condițiile stabilite la alineatul (1) litera (a) sau (b) pentru mai mult de șase din ultimele 12 luni.

(8)  
În cazul în care o instituție a încetat să mai calculeze cerințele de fonduri proprii pentru portofoliul său de tranzacționare în conformitate cu prezentul articol, aceasta este autorizată să calculeze cerințele de fonduri proprii pentru portofoliul său de tranzacționare în conformitate cu prezentul articol numai dacă demonstrează autorității competente că toate condițiile stabilite la alineatul (1) au fost îndeplinite pe o perioadă neîntreruptă de un an.
(9)  
Instituțiile nu deschid, nu cumpără și nu vând o poziție din portofoliul de tranzacționare cu unicul scop de a respecta oricare dintre condițiile prevăzute la alineatul (1) în cursul evaluării lunare.

▼C2



Secțiunea 2

Cerințe de fonduri proprii pentru firmele de investiții autorizate să furnizeze servicii de investiții într-o măsură limitată

Articolul 95

Cerințe de fonduri proprii pentru firmele de investiții autorizate să furnizeze servicii de investiții într-o măsură limitată

(1)  
În sensul articolul 92 alineatul (3), firmele de investiții care nu sunt autorizate să furnizeze serviciile de investiții și activitățile enumerate la punctele 3 și 6 din secțiunea A a anexei I la Directiva 2004/39/CE calculează cuantumul total al expunerii la risc conform alineatului (2).
(2)  

Firmele de investiții menționate la alineatul (1) de la prezentul articol și firmele menționate la articolul 4 alineatul (1) punctul 2 litera (c) care prestează serviciile și activitățile de investiții menționate în secțiunea A punctele 2 și 4 din anexa I la Directiva 2004/39/CE calculează cuantumul total al expunerii la risc ca fiind cuantumul mai mare dintre următoarele:

(a) 

suma elementelor menționate la articolul 92 alineatul (3) literele (a)-(d) și (f) după aplicarea articolului 92 alineatul (4);

(b) 

12,5 înmulțit cu cuantumul menționat la articolul 97.

Firmele menționate la articolul 4 alineatul (1) punctul 2 litera (c) care prestează serviciile și activitățile de investiții menționate în secțiunea A punctele 2 și 4 din anexa I la Directiva 2004/39/CE respectă cerințele de la articolul 87 alineatele (1) și (2) pe baza cuantumului total al expunerii la risc menționat la primul paragraf.

Autoritățile competente pot stabili cerințele privind fondurile proprii pentru firmele menționate la articolul 4 alineatul (1) punctul 2 litera (c) care prestează serviciile și activitățile de investiții menționate în secțiunea A punctele 2 și 4 din anexa I la Directiva 2004/39/CE ca fiind cerințele de fonduri proprii care ar fi obligatorii pentru firmele respective în conformitate cu măsurile naționale în vigoare la 31 decembrie 2013 de transpunere a Directivelor 2006/49/CE și 2006/48/CE.

(3)  
Firmele de investiții menționate la alineatul (1) fac obiectul tuturor celorlalte dispoziții privind riscul operațional prevăzute la titlul VII capitolul 2 secțiunea II subsecțiunea 2 din Directiva 2013/36/UE.

Articolul 96

Cerințe de fonduri proprii pentru firmele de investiții care dețin capitalul inițial prevăzut la articolul 28 alineatul (2) din Directiva 2013/36/UE

(1)  

În sensul articolului 92 alineatul (3), următoarele categorii de firme de investiții care dețin capital inițial în conformitate cu articolul 28 alineatul (2) din Directiva 2013/36/UE calculează cuantumul total al expunerii la risc conform alineatului (2) de la prezentul articol:

(a) 

firmele de investiții care tranzacționează pe cont propriu numai cu scopul de a îndeplini sau de a executa ordinul unui client sau cu scopul de a obține accesul la un sistem de compensare și de decontare sau o bursă recunoscută, atunci când acționează în calitate de agent sau când execută ordinul unui client;

(b) 

firmele de investiții care îndeplinesc toate condițiile următoare:

(i) 

nu dețin bani sau titluri de valoare ale clienților;

(ii) 

întreprind numai tranzacții pe cont propriu;

(iii) 

nu au clienți externi;

(iv) 

tranzacțiile lor sunt executate și decontate sub responsabilitatea unei instituții de compensare și sunt garantate de respectiva instituție de compensare.

(2)  

Pentru firmele de investiții menționate la alineatul (1), cuantumul total al expunerii la risc se calculează ca suma dintre următoarele elemente:

(a) 

articolul 92 alineatul (3) literele (a)-(d) și (f) după aplicarea articolului 92 alineatul (4);

(b) 

cuantumul menționat la articolul 97 înmulțit cu 12,5.

(3)  
Firmele de investiții menționate la alineatul (1) fac obiectul tuturor celorlalte dispoziții privind riscul operațional prevăzute la titlul VII capitolul 3 secțiunea II subsecțiunea 1 din Directiva 2013/36/UE.

Articolul 97

Fonduri proprii bazate pe cheltuieli generale fixe

(1)  
În conformitate cu articolele 95 și 96, o firmă de investiții și firmele menționate la articolul 4 alineatul (1) punctul 2 litera (c) care prestează serviciile și activitățile de investiții menționate în secțiunea A punctele 2 și 4 din anexa I la Directiva 2004/39/CE dețin un capital eligibil egal cu cel puțin un sfert din cheltuielile generale fixe din anul precedent.
(2)  
În cazul în care există o schimbare în activitatea unei firme de investiții în raport cu anul precedent pe care autoritatea competentă o consideră semnificativă, autoritatea competentă poate ajusta cerința prevăzută la alineatul (1).
(3)  
O firmă de investiții care își exercită activitatea de mai puțin de un an, începând de la data când și-a început activitatea, trebuie să dețină capital eligibil egal cu cel puțin un sfert din cheltuielile generale fixe incluse în planul său de afaceri, cu excepția cazului în care autoritatea competentă solicită ca planul de afaceri să fie ajustat.
(4)  

ABE, cu consultarea AEVMP, elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care detaliază următoarele:

(a) 

calculul aferent cerinței de a deține capital eligibil egal cu cel puțin un sfert din cheltuielile generale fixe ale anului precedent;

(b) 

condițiile ajustării, de către autoritatea competentă, a cerinței de a deține capital eligibil egal cu cel puțin un sfert din cheltuielile generale fixe ale anului precedent;

(c) 

calculul cheltuielilor generale fixe preconizate în cazul unei firme de investiții care își desfășoară activitatea de mai puțin de un an.

ABE transmite Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 1 martie 2014.

Competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf este delegată Comisiei în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

Articolul 98

Fonduri proprii pentru firmele de investiții pe bază consolidată

(1)  

În cazul firmelor de investiții menționate la articolul 95 alineatul (1) care fac parte din cadrul unui grup care nu include instituții de credit, o firmă de investiții-mamă dintr-un stat membru aplică articolul 92 la nivel consolidat după cum urmează:

(a) 

folosind metoda de calcul al cuantumului total al expunerii la risc prevăzută la articolul 95 alineatul (2);

(b) 

fondurile proprii se calculează pe baza situației financiare consolidate a firmei de investiții-mamă, sau cea a societății financiare holding sau a societății financiare holding mixte, după caz.

(2)  

În cazul firmelor de investiții menționate la articolul 96 alineatul (1) care fac parte din cadrul unui grup care nu include instituții de credit, o firmă de investiții-mamă dintr-un stat membru și o firmă de investiții controlată de o societate financiară holding sau de o societate financiară holding mixtă aplică articolul 92 pe bază consolidată după cum urmează:

(a) 

folosind metoda de calcul al cuantumului total al expunerii la risc prevăzută la articolul 96 alineatul (2);

(b) 

folosind fondurile proprii calculate pe baza situației consolidate a firmei de investiții-mamă sau a societății financiare holding sau a societății financiare holding mixte, după caz, în conformitate cu partea întâi titlul II capitolul 2.

▼M8 —————

▼C2



CAPITOLUL 3

Portofoliul de tranzacționare

Articolul 102

Cerințe pentru portofoliul de tranzacționare

(1)  
Pozițiile din portofoliul de tranzacționare fie sunt lipsite de restricții la tranzacționare, fie pot beneficia de acoperire.

▼M8

(2)  
Intenția de tranzacționare se demonstrează pe baza strategiilor, politicilor și procedurilor elaborate de instituție pentru a administra poziția sau portofoliul în conformitate cu articolele 103, 104 și 104a.
(3)  
Instituțiile pun în funcțiune și mențin sisteme și controale pentru a-și gestiona portofoliul de tranzacționare în conformitate cu articolul 103.
(4)  
În sensul cerințelor de raportare prevăzute la articolul 430b alineatul (3), pozițiile din portofoliul de tranzacționare sunt atribuite birourilor de tranzacționare instituite în conformitate cu articolul 104b.

▼M8

(5)  
Pozițiile din portofoliul de tranzacționare fac obiectul cerințelor de evaluare prudentă specificate la articolul 105.
(6)  
Instituțiile tratează acoperirile interne în conformitate cu articolul 106.

▼M8

Articolul 103

Administrarea portofoliului de tranzacționare

(1)  

Instituțiile dispun de politici și proceduri clar definite pentru administrarea globală a portofoliului de tranzacționare. Politicile și procedurile respective acoperă cel puțin:

(a) 

activitățile pe care instituția le consideră a fi activități de tranzacționare și parte constitutivă a portofoliului de tranzacționare în scopul calculării cerințelor de fonduri proprii;

(b) 

măsura în care o poziție poate fi marcată zilnic la prețul pieței prin referință la o piață bidirecțională activă și lichidă;

(c) 

pentru pozițiile care se marchează la model, măsura în care instituția poate:

(i) 

să identifice toate riscurile semnificative ale poziției;

(ii) 

să acopere toate riscurile semnificative ale poziției cu instrumente pentru care există o piață bidirecțională activă și lichidă;

(iii) 

să derive estimări fiabile pentru ipotezele și parametrii cheie folosiți în model;

(d) 

măsura în care instituția poate și trebuie să genereze evaluări pentru poziție care pot fi validate extern în mod consecvent;

(e) 

măsura în care restricțiile legale sau alte cerințe operaționale ar afecta capacitatea instituției de a lichida sau a acoperi poziția pe termen scurt;

(f) 

măsura în care instituția poate și trebuie să procedeze la administrarea activă a riscurilor pozițiilor în cadrul operațiunilor de tranzacționare;

(g) 

măsura în care instituția poate reclasifica riscul sau pozițiile din portofoliul de tranzacționare în afara acestuia sau invers, precum și cerințele pentru astfel de reclasificări, astfel cum sunt menționate la articolul 104a.

(2)  

În administrarea pozițiilor sau a portofoliilor de poziții din portofoliul de tranzacționare, instituția respectă toate cerințele următoare:

(a) 

instituția dispune de o strategie de tranzacționare clar documentată în ceea ce privește poziția sau portofoliile din portofoliul de tranzacționare, care să fie aprobată de conducerea superioară și să includă perioada de deținere prevăzută;

(b) 

instituția dispune de politici și proceduri clar definite pentru administrarea activă a pozițiilor sau a portofoliilor din portofoliul de tranzacționare; aceste politici și proceduri prevăd:

(i) 

pozițiile sau portofoliile de poziții care pot fi deschise de fiecare birou de tranzacționare sau, după caz, de dealeri desemnați;

(ii) 

stabilirea unor limite ale pozițiilor și monitorizarea acestora pentru a asigura caracterul adecvat al acestora;

(iii) 

asigurarea faptului că dealerii au autonomia de a deschide și administra poziția în limitele agreate și conform strategiei aprobate;

(iv) 

asigurarea faptului că pozițiile sunt raportate conducerii superioare ca parte integrantă a procesului de gestionare a riscurilor al instituției;

(v) 

asigurarea faptului că pozițiile sunt monitorizate activ cu trimitere la sursele de informații de piață și că se efectuează o evaluare a caracterului tranzacționabil sau a capacității de acoperire a pozițiilor sau a componentelor lor de risc, inclusiv aprecierea, calitatea și disponibilitatea informațiilor de piață pentru procesul de evaluare, rulajul pieței, dimensiunile pozițiilor tranzacționate pe piață;

(vi) 

proceduri și mecanisme de control antifraudă active;

(c) 

instituția dispune de politici și proceduri clar definite pentru monitorizarea pozițiilor în raport cu strategia de tranzacționare a instituției, inclusiv monitorizarea rulajului și a pozițiilor pentru care perioada de deținere avută în vedere inițial a fost depășită.

▼C2

Articolul 104

Includerea în portofoliul de tranzacționare

(1)  
Instituțiile dispun de politici și proceduri clar definite pentru a determina pozițiile pe care le includ în portofoliul de tranzacționare în scopul calculării cerințelor de capital, în conformitate cu cerințele prevăzute la articolul 102 și cu definiția portofoliului de tranzacționare de la articolul 4 alineatul (1) punctul 86, ținând seama de capacitățile și practicile instituției de gestionare a riscurilor. Instituția atestă, cu documente scrise care asigură o acoperire integrală, că respectă aceste politici și proceduri și le supune periodic unui audit intern.

▼M8 —————

▼M8

Articolul 104b

Cerințe aplicabile birourilor de tranzacționare

(1)  
În sensul cerințelor de raportare prevăzute la articolul 430b alineatul (3), instituțiile creează birouri de tranzacționare și atribuie fiecare poziție din portofoliul lor de tranzacționare unuia dintre aceste birouri de tranzacționare. Pozițiile din portofoliul de tranzacționare se atribuie aceluiași birou de tranzacționare numai dacă sunt conforme cu strategia de afaceri aprobată pentru biroul de tranzacționare respectiv și dacă sunt administrate și monitorizate în mod consecvent în conformitate cu alineatul (2) de la prezentul articol.
(2)  

Birourile de tranzacționare ale instituțiilor îndeplinesc în permanență toate cerințele următoare:

(a) 

fiecare birou de tranzacționare are o strategie de afaceri clară și distinctă și o structură de gestionare a riscurilor adecvată pentru strategia sa de afaceri;

(b) 

fiecare birou de tranzacționare are o structură organizațională clară; pozițiile unui birou de tranzacționare sunt gestionate de dealeri desemnați din cadrul instituției; fiecare dealer are funcții specifice în cadrul biroului de tranzacționare; fiecare dealer este repartizat unui singur birou de tranzacționare;

(c) 

limitele pozițiilor se stabilesc în cadrul fiecărui birou de tranzacționare în funcție de strategia de afaceri a respectivului birou de tranzacționare;

(d) 

cel puțin săptămânal se elaborează rapoarte privind activitățile, rentabilitatea, gestionarea riscului și cerințele de reglementare la nivelul biroului de tranzacționare și acestea se comunică organului de conducere în mod regulat;

(e) 

fiecare birou de tranzacționare are un plan de afaceri anual clar, care să includă o politică de remunerare bine definită pe baza unor criterii solide utilizate pentru evaluarea performanței;

(f) 

pentru fiecare birou de tranzacționare, se întocmesc lunar și se pun la dispoziția autorităților competente rapoarte privind pozițiile care se apropie de scadență, încălcările limitelor de tranzacționare pe parcursul zilei (intra-day), încălcările limitelor de tranzacționare zilnice și acțiunile întreprinse de instituție împotriva încălcărilor respective, precum și evaluări ale lichidității pieței.

(3)  
Prin derogare de la alineatul (2) litera (b), o instituție poate repartiza un dealer mai multor birouri de tranzacționare, cu condiția ca instituția să demonstreze într-un mod pe care autoritatea sa competentă să îl considere satisfăcător că repartizarea a fost efectuată din considerente ce țin de afaceri sau de resurse, iar repartizarea nu afectează celelalte cerințe calitative prevăzute la prezentul articol, aplicabile dealerilor și birourilor de tranzacționare.
(4)  
Instituțiile notifică autorităților competente modul în care asigură respectarea alineatului (2). Autoritățile competente pot impune unei instituții să modifice structura sau organizarea birourilor sale de tranzacționare pentru a asigura respectarea prezentului articol.

▼C2

Articolul 105

Cerințe de evaluare prudentă

▼M8

(1)  
Toate pozițiile din portofoliul de tranzacționare și pozițiile din afara portofoliului de tranzacționare evaluate la valoarea justă fac obiectul normelor privind evaluarea prudentă enunțate la prezentul articol. Instituțiile se asigură, în special, că evaluarea prudentă a pozițiilor lor din portofoliul de tranzacționare atinge un grad corespunzător de certitudine, ținând seama de natura dinamică a pozițiilor din portofoliul de tranzacționare și a pozițiilor din afara portofoliului de tranzacționare evaluate la valoarea justă, de cerințele de soliditate prudențială, de modul de operare și de scopul cerințelor de capital în ceea ce privește pozițiile din portofoliul de tranzacționare și pozițiile din afara portofoliului de tranzacționare evaluate la valoarea justă.

▼C2

(2)  

Instituțiile instituie și mențin sisteme și mecanisme de control suficiente pentru a obține estimări prudente și fiabile pentru scopuri de evaluare. Sistemele și mecanismele de control respective includ cel puțin următoarele elemente:

(a) 

politici și proceduri formalizate pentru procesul de evaluare, incluzând responsabilități clar definite pentru diversele structuri implicate în procesul de determinare a evaluării, sursele de informații privind piața și examinarea pertinenței acestora, orientări pentru utilizarea datelor de intrare neobservabile care reflectă ipotezele instituției referitoare la elementele pe care le-ar utiliza participanții de pe piață pentru stabilirea prețului poziției, frecvența cu care se realizează evaluările independente, sincronizarea în ceea ce privește prețurile de închidere, procedurile pentru ajustarea evaluărilor, procedurile de verificare ad-hoc și de sfârșit de lună;

(b) 

linii de raportare pentru departamentul responsabil cu procesul de evaluare, care sunt clare și independente de compartimentul însărcinat cu inițierea tranzacțiilor (front office) care au ca destinatar final organul de conducere.

▼M8

(3)  
Instituțiile își reevaluează pozițiile din portofoliul de tranzacționare la valoarea justă cel puțin zilnic. Modificările valorii acestor poziții sunt raportate în contul de profit și pierdere al instituției.
(4)  
Instituțiile își marchează la piață pozițiile din portofoliul de tranzacționare și pozițiile din afara portofoliului de tranzacționare evaluate la valoarea justă ori de câte ori este posibil, inclusiv atunci când aplică pozițiilor respective tratamentul relevant în materie de capital.

▼C2

(5)  
Pentru marcarea la piață instituția folosește cotația de cumpărare/vânzare mai prudentă, în afara cazului în care aceasta este în măsură să își închidă poziția la prețul mediu al pieței. În cazul în care instituțiile se folosesc de această derogare, acestea își informează semestrial autoritățile competente cu privire la pozițiile vizate și prezintă dovezi conform cărora își pot închide poziția la prețul mediu al pieței.

▼M8

(6)  
Atunci când marcarea la piață nu este posibilă, instituțiile își marchează la model pozițiile și portofoliile în mod prudent, inclusiv atunci când calculează cerințele de fonduri proprii pentru pozițiile din portofoliul de tranzacționare și pentru pozițiile din afara portofoliului de tranzacționare evaluate la valoarea justă.

▼C2

(7)  

Instituțiile respectă următoarele cerințe legate de marcarea la model:

(a) 

conducerea superioară are cunoștință de elementele din portofoliul de tranzacționare sau de alte poziții evaluate la valoarea justă care fac obiectul marcării la model și înțelege importanța incertitudinii astfel create în raportarea riscurilor/rezultatelor activității;

(b) 

atunci când este posibil, instituțiile extrag informațiile de piață din aceleași surse ca și prețurile de piață și evaluează frecvent pertinența informațiilor de piață privind o anumită poziție evaluată și parametrii modelului;

(c) 

atunci când sunt disponibile, instituțiile folosesc metodologii de evaluare care reprezintă practici de piață acceptate pentru instrumentele financiare sau mărfurile în cauză;

(d) 

atunci când modelul este dezvoltat chiar de instituția însăși, acesta se bazează pe ipoteze adecvate, care au fost evaluate și examinate de părți calificate corespunzător independente de procesul de elaborare;

(e) 

instituțiile dispun de proceduri formale de control al variațiilor și păstrează o copie de siguranță a modelului, care se folosește periodic pentru verificarea evaluărilor;

(f) 

echipa de gestionare a riscurilor cunoaște punctele slabe ale modelelor folosite și cum să le reflecte cel mai bine în rezultatele evaluării; și

(g) 

modelele instituțiilor fac obiectul unei examinări periodice pentru a determina precizia rezultatelor lor, care include și o evaluare a menținerii adecvării ipotezelor, o analiză a profitului și a pierderii în raport cu factorii de risc și o comparație a valorilor reale de închidere cu rezultatele modelului.

▼M8

În sensul primului paragraf litera (d), modelul se dezvoltă sau se aprobă independent de birourile de tranzacționare și este testat independent, inclusiv pentru validarea calculelor matematice, a ipotezelor și a implementării programelor informatice.

▼C2

(8)  
Pe lângă marcarea zilnică la piață sau la model, instituțiile efectuează și o verificare independentă a prețurilor. Verificarea prețurilor de piață și a datelor de intrare ale modelului trebuie să fie efectuată de o persoană sau o unitate independentă de persoanele sau unitățile care beneficiază de pe urma portofoliului de tranzacționare, cel puțin o dată pe lună, sau mai frecvent în funcție de natura pieței sau a activității de tranzacționare. Atunci când nu există surse independente de determinare a prețurilor sau sursele de determinare a prețurilor sunt mai subiective, pot fi potrivite măsuri prudente, precum ajustările evaluărilor.
(9)  
Instituțiile instituie și mențin proceduri pentru luarea în considerare a ajustărilor evaluărilor.
(10)  
Instituțiile iau în considerare în mod formal ajustările evaluărilor cu privire la următoarele: marjele de credit constatate în avans, costurile de închidere, riscurile operaționale, incertitudinea prețului de piață, finalizarea anticipată, costurile de investiție și de finanțare, costurile administrative viitoare și, după caz, riscul de model.
(11)  

Instituțiile instituie și mențin proceduri pentru calculul ajustării evaluării curente a oricărei poziții mai puțin lichide, care ar putea să rezulte în special din evenimente de pe piață sau din situații proprii instituției, de exemplu poziții concentrate și/sau poziții pentru care perioada de deținere avută în vedere inițial a fost depășită. Dacă este necesar, instituțiile efectuează astfel de ajustări în plus față de orice modificări ale valorii poziției necesare în scopul raportării financiare și le concep în așa fel încât să reflecte lipsa de lichiditate a poziției. Conform acestor proceduri, instituțiile trebuie să ia în considerare mai mulți factori pentru a stabili dacă este necesară o ajustare a evaluării pentru pozițiile mai puțin lichide. Acești factori includ:

▼M8

(a) 

timpul suplimentar care ar fi necesar pentru acoperirea poziției sau a riscurilor inerente poziției dincolo de orizonturile de lichiditate care au fost atribuite factorilor de risc aplicabili poziției în conformitate cu articolul 325bd;

▼C2

(b) 

volatilitatea și media marjelor dintre prețurile de cumpărare și cele de vânzare;

(c) 

disponibilitatea cotațiilor de piață (numărul și identitatea formatorilor de piață), volatilitatea și media volumelor de tranzacționare, inclusiv volumele de tranzacționare în perioadele de criză a pieței;

(d) 

concentrările pieței;

(e) 

clasamentul cronologic al pozițiilor;

(f) 

măsura în care evaluarea se bazează pe marcarea la model;

(g) 

impactul altor riscuri de model.

(12)  
În cazul utilizării unor evaluări realizate de terți sau în cazul marcării la model, instituțiile verifică dacă este oportună aplicarea unei ajustări a evaluării. În plus, instituțiile verifică necesitatea stabilirii de ajustări pentru pozițiile mai puțin lichide și reexaminează permanent continuitatea caracterului adecvat al acestora. De asemenea, instituțiile evaluează în mod explicit necesitatea de a efectua ajustări ale evaluărilor în legătură cu gradul de incertitudine al datelor utilizate pentru parametri în cadrul modelelor.
(13)  
În ceea ce privește produsele complexe care includ expunerile din securitizare și instrumentele derivate de credit de tip „n-th-to-default” (al n-lea caz de nerambursare), instituțiile evaluează în mod explicit necesitatea unor ajustări ale evaluării pentru a reflecta riscul de model asociat utilizării unei metodologii de evaluare care ar putea fi incorectă și riscul de model asociat utilizării, în modelul de evaluare, a unor parametri de calibrare ce nu pot fi observați (și care ar putea fi incorecți).
(14)  
ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care să precizeze în ce condiții se aplică cerințele de la articolul 105 în sensul alineatului (1) de la prezentul articol.

ABE transmite Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 28 iulie 2013.

Se deleagă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf, în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

Articolul 106

Acoperiri interne

(1)  

O acoperire internă respectă, în speță, următoarele cerințe:

(a) 

nu este destinată în principal evitării sau reducerii cerințelor de fonduri proprii;

(b) 

este documentată corespunzător și este supusă unor proceduri interne speciale de aprobare și de audit;

(c) 

se efectuează în condițiile pieței;

(d) 

riscul de piață generat de acoperirea internă este administrat în mod dinamic în portofoliul de tranzacționare în limitele autorizate;

(e) 

este atent monitorizată în conformitate cu proceduri adecvate.

(2)  
Cerințele de la alineatul (1) se aplică fără a aduce atingere cerințelor aplicabile poziției acoperite din afara portofoliului de tranzacționare.
(3)  
Prin derogare de la alineatele (1) și (2), în cazul în care o instituție acoperă, printr-o acoperire internă, o expunere la riscul de credit din afara portofoliului de tranzacționare sau o expunere la riscul de contraparte utilizând un instrument financiar derivat de credit înregistrat în portofoliul său de tranzacționare, expunerea din afara portofoliului de tranzacționare sau expunerea la riscul de contraparte nu se consideră acoperită în scopul calculării cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor, decât dacă instituția achiziționează în corespondență cu aceasta, de la un terț furnizor de protecție eligibil, un instrument financiar derivat de credit care respectă cerințele privind protecția nefinanțată a creditului din afara portofoliului de tranzacționare. Fără a aduce atingere articolului 299 alineatul (2) litera (h), atunci când o astfel de protecție furnizată de un terț este cumpărată și este recunoscută ca acoperire pentru o expunere din afara portofoliului de tranzacționare în scopul calculării cerințelor de capital, niciuna dintre acoperirile prin instrumente financiare derivate de credit, internă sau externă, nu se include în portofoliul de tranzacționare în scopul calculării cerințelor de capital.



TITLUL II

CERINȚE DE CAPITAL PENTRU RISCUL DE CREDIT



CAPITOLUL 1

Principii generale

Articolul 107

Abordări ale riscului de credit

(1)  
Pentru calcularea cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor în sensul articolului 92 alineatul (3) literele (a) și (f), instituțiile aplică fie abordarea standardizată prevăzută în capitolul 2 fie, în cazul în care autoritățile competente o permit în conformitate cu articolul 143, abordarea bazată pe modele interne de rating prevăzută în capitolul 3.
(2)  

Pentru expunerile din tranzacții și pentru contribuțiile la fonduri de garantare pentru CPC, instituțiile aplică tratamentul menționat în capitolul 6 secțiunea 9 pentru a calcula cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor în sensul articolului 87 alineatul (3) literele (a) și (f). Pentru toate celelalte tipuri de expuneri față de CPC, instituțiile tratează respectivele expuneri după cum urmează:

(a) 

expuneri față de o instituție, pentru alte tipuri de expuneri față de o CPCC;

(b) 

ca expuneri față de o societate, pentru alte tipuri de expuneri față de o CPC necalificată.

▼M8

(3)  
În sensul prezentului regulament, expunerile față de o firmă de investiții dintr-o țară terță, față de o instituție de credit dintr-o țară terță, precum și față de o bursă dintr-o țară terță se tratează ca expuneri față de o instituție numai în cazul în care țara terță aplică cerințe prudențiale și de supraveghere entității respective care sunt cel puțin echivalente cu cele aplicate în Uniune.

▼C2

(4)  
În sensul alineatului (3), Comisia poate adopta, prin intermediul actelor de punere în aplicare și sub rezerva procedurii de examinare prevăzute la articolul 464 alineatul (2), o decizie prin care să stabilească dacă o țară terță aplică cerințe de supraveghere prudențială și de reglementare cel puțin echivalente cu cele aplicate în Uniune. În absența unei astfel de decizii, până la 1 ianuarie 2015, instituțiile pot continua să considere expunerile față de entitățile menționate la alineatul (3) drept expuneri față de instituții doar dacă autoritățile competente relevante au confirmat țara terță respectivă ca fiind eligibilă pentru tratamentul respectiv înainte de 1 ianuarie 2014.

Articolul 108

Utilizarea tehnicilor de diminuare a riscului de credit în abordarea standardizată și abordarea bazată pe modele interne de rating

(1)  
Pentru o expunere pentru care o instituție aplică abordarea standardizată în temeiul capitolului 2 sau abordarea bazată pe modele interne de rating în temeiul capitolului 3, însă fără a folosi propriile estimări ale pierderilor în caz de nerambursare (LGD) și ale factorilor de conversie în conformitate cu articolul 151, instituția poate recurge la diminuarea riscului de credit în conformitate cu capitolul 4 la calcularea cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor în sensul articolul 92 alineatul (3) literele (a) și (f) sau, după caz, a cuantumurilor pierderilor așteptate pentru calculul menționat la articolul 36 alineatul (1) litera (d) și la articolul 62 litera (c).
(2)  
Pentru o expunere pentru care o instituție aplică abordarea bazată pe modele interne de rating utilizând estimări proprii ale pierderilor în caz de nerambursare (LGD) și ale factorilor de conversie în conformitate cu articolul 151, instituția poate recurge la diminuarea riscului de credit în conformitate cu capitolul 3.

▼M5

Articolul 109

Tratamentul pozițiilor din securitizare

Instituțiile calculează cuantumul ponderat la risc al expunerii pentru o poziție pe care o dețin într-o securitizare, în conformitate cu capitolul 5.

▼C2

Articolul 110

Tratamentul ajustării pentru riscul de credit

(1)  
Instituțiile care aplică abordarea standardizată tratează ajustările generale pentru riscul de credit în conformitate cu articolul 62 litera (c).
(2)  
Instituțiile care aplică abordarea bazată pe modele interne de rating tratează ajustările generale pentru riscul de credit în conformitate cu articolul 159, cu articolul 62 litera (d) și cu articolul 36 alineatul (1) litera (d).

În sensul prezentului articol și al capitolelor 2 și 3, ajustările generale și specifice pentru riscul de credit exclud fondurile pentru riscuri bancare generale.

(3)  

Instituțiile care utilizează abordarea bazată pe modele interne de rating și care aplică abordarea standardizată pentru o parte din expunerile lor, pe bază consolidată sau individuală, în conformitate cu articolele 148 și 150, stabilesc partea ajustării generale pentru riscul de credit care trebuie supusă tratamentului ajustării generale pentru riscul de credit conform abordării standardizată și cea supusă tratamentului ajustării generale pentru riscul de credit conform abordării IRB, după cum urmează:

(a) 

dacă este cazul, atunci când o instituție inclusă în consolidare aplică exclusiv abordarea bazată pe modele interne de rating, ajustările generale pentru riscul de credit ale acestei instituții sunt supuse tratamentului prevăzut la alineatul (2);

(b) 

dacă este cazul, atunci când o instituție inclusă în consolidare aplică exclusiv abordarea standardizată, ajustările generale pentru riscul de credit ale acestei instituții sunt supuse tratamentului prevăzut la alineatul (1);

(c) 

suma rămasă a ajustării pentru riscul de credit se alocă pro rata în conformitate cu proporția cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor care fac obiectul abordării standardizate și a celor care fac obiectul abordării IRB.

(4)  

ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care să precizeze modul de calcul al ajustărilor specifice și generale pentru riscul de credit potrivit cadrului contabil aplicabil pentru:

(a) 

valoarea expunerii în cadrul abordării standardizată prevăzută la articolul 111;

(b) 

valoarea expunerii în cadrul abordării IRB menționată la articolele 166-168;

(c) 

tratamentul cuantumurilor pierderilor așteptate menționat la articolul 159;

(d) 

valoarea expunerii pentru calculul cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor pentru poziții din securitizare menționată la articolul 246 și 266;

(e) 

determinarea stării de nerambursare în temeiul articolului 178;

ABE transmite Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 28 iulie 2013.

Se deleagă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf, în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.



CAPITOLUL 2

Abordarea standardizată



Secțiunea 1

Principii generale

Articolul 111

Valoarea expunerii

▼M7

(1)  

Valoarea expunerii unui element de activ este valoarea sa contabilă rămasă după ce au fost aplicate ajustările specifice pentru riscul de credit în conformitate cu articolul 110, ajustările de valoare suplimentare în conformitate cu articolele 34 și 105, cuantumurile deduse în conformitate cu articolul 36 alineatul (1) litera (m) și alte reduceri ale fondurilor proprii aferente elementului de activ. Valoarea expunerii unui element extrabilanțier enumerat în anexa I este următorul procentaj din valoarea sa nominală, după scăderea ajustărilor specifice pentru riscul de credit și a cuantumurilor deduse în conformitate cu articolul 36 alineatul (1) litera (m):

▼C2

(a) 

100 % dacă este un element cu risc maxim;

(b) 

50 % dacă este un element cu risc mediu;

(c) 

20 % dacă este un element cu risc moderat;

(d) 

0 % dacă este un element cu risc scăzut.

Elementele extrabilanțiere menționate la primul alineat, a doua teză, se încadrează în categoriile de risc indicate în anexa I.

Când o instituție utilizează metoda extinsă a garanțiilor financiare (Financial Collateral Comprehensive Method) în temeiul articolului 223, valoarea expunerii titlurilor de valoare sau a mărfurilor vândute, date în gaj sau împrumutate în cadrul unei tranzacții de răscumpărare, în cadrul unei tranzacții de dare sau luare cu împrumut de titluri de valoare sau mărfuri și în cadrul tranzacțiilor de creditare în marjă se majorează cu ajustarea de volatilitate corespunzătoare a respectivelor titluri de valoare sau mărfuri, în conformitate cu dispozițiile articolelor 223-225.

(2)  
Valoarea expunerii unui instrument financiar derivat enumerat în anexa II se determină în conformitate cu capitolul 6, efectele contractelor de novație și ale altor acorduri de compensare luându-se în considerare în scopul aplicării metodelor respective în conformitate cu capitolul 6. În cazul tranzacțiilor de răscumpărare, al tranzacțiilor de dare sau luare de titluri de valoare sau mărfuri cu împrumut, al tranzacțiilor cu termen lung de decontare și al tranzacțiilor de creditare în marjă, valoarea expunerii se poate determina fie în conformitate cu capitolul 6, fie în conformitate cu capitolul 4.
(3)  
În cazul în care o expunere face obiectul protecției finanțate a creditului, valoarea expunerii aplicabilă elementului respectiv se poate modifica în conformitate cu capitolul 4.

Articolul 112

Clase de expuneri

Fiecare expunere este încadrată în una dintre următoarele clase de expuneri:

(a) 

expuneri față de administrații centrale sau bănci centrale;

(b) 

expuneri față de administrații regionale sau autorități locale;

(c) 

expuneri față de entități din sectorul public;

(d) 

expuneri față de bănci de dezvoltare multilaterală;

(e) 

expuneri față de organizații internaționale;

(f) 

expuneri față de instituții;

(g) 

expuneri față de societăți;

(h) 

expuneri de tip retail;

(i) 

expuneri garantate cu ipoteci asupra bunurilor imobile;

(j) 

expuneri în stare de nerambursare;

(k) 

expuneri asociate unui risc extrem de ridicat;

(l) 

expuneri sub formă obligațiunilor garantate;

(m) 

elemente reprezentând poziții din securitizare;

(n) 

expuneri față de instituții și societăți cu o evaluare de credit pe termen scurt;

(o) 

expuneri sub formă de unități sau acțiuni deținute în organisme de plasament colectiv (OPC);

(p) 

expuneri provenind din titluri de capital;

(q) 

alte elemente.

Articolul 113

Calculul cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor

(1)  
Pentru a calcula cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor, ponderile de risc se aplică tuturor expunerilor, dacă respectivele expuneri nu sunt deduse din fondurile proprii, în conformitate cu dispozițiile din secțiunea 2. Ponderile de risc aplicate depind de clasa în care este încadrată fiecare expunere și, în conformitate cu secțiunea 2, de calitatea creditului. Calitatea creditului poate fi stabilită prin raportare la evaluările de credit emise de ECAI sau la evaluările de credit emise de agențiile de creditare a exportului, în conformitate cu secțiunea 3.
(2)  
În vederea aplicării unei ponderi de risc în sensul alineatului (1), valoarea expunerii se multiplică cu ponderea de risc specificată sau determinată în conformitate cu secțiunea 2.
(3)  
În cazul în care o expunere face obiectul protecției creditului, ponderea de risc aplicabilă elementului respectiv se poate modifica în conformitate cu capitolul 4.
(4)  
În cazul expunerilor din securitizare, cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor se calculează în conformitate cu capitolul 5.
(5)  
În cazul expunerilor pentru care secțiunea 2 nu prevede o metodă de calcul se aplică o pondere de risc de 100 %.
(6)  

Cu excepția expunerilor care generează elemente de fonduri proprii de nivel 1 de bază, elemente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar sau elemente de fonduri proprii de nivel 2, o instituție poate decide, sub rezerva aprobării prealabile de către autoritățile competente, să nu aplice cerințele prevăzute la prezentul articol alineatul (1) pentru expunerile instituției respective față de o contraparte care este întreprinderea-mamă, filiala sa, o filială a întreprinderii-mamă sau o întreprindere legată printr-o relație în sensul articolului 12 alineatul (1) din Directiva 83/349/CEE. Autoritățile competente sunt împuternicite să acorde aprobarea dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

(a) 

contrapartea este o instituție, o instituție financiară sau o întreprindere prestatoare de servicii auxiliare care face obiectul unor cerințe prudențiale adecvate;

(b) 

contrapartea este inclusă în aceeași arie de consolidare ca și instituția, potrivit metodei consolidării globale;

(c) 

contrapartea face obiectul acelorași proceduri de evaluare, de măsurare și de control al riscurilor ca și instituția;

(d) 

contrapartea este situată în același stat membru ca și instituția;

(e) 

nu există niciun impediment practic sau juridic semnificativ, actual sau potențial, în calea transferului prompt de fonduri proprii sau a rambursării rapide a datoriilor de către contraparte instituției.

În cazul în care instituția este autorizată, în conformitate cu prezentul alineat, să nu aplice cerințele prevăzute la alineatul (1), aceasta poate atribui o pondere de risc de 0 %.

(7)  

Cu excepția expunerilor care generează elemente de fonduri proprii de nivel 1 de bază, elemente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar și elemente fonduri proprii de nivel 2, instituțiile pot, sub rezerva aprobării prealabile acordate de autoritățile competente, să nu aplice cerințele prevăzute la prezentul articol alineatul (1) pentru expunerile față de contrapărțile cu care instituțiile au intrat într-un sistem instituțional de protecție care constă într-un acord de stabilire contractuală sau legală a responsabilităților care protejează instituțiile respective și le asigură, în special, lichiditatea și solvabilitatea pentru a evita falimentul, în cazul în care este necesar. Autoritățile competente sunt împuternicite să acorde aprobarea dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

(a) 

cerințele prevăzute la alineatul (6) literele (a), (d) și (e) sunt respectate;

(b) 

acordurile încheiate asigură că sistemul instituțional de protecție poate acorda sprijinul necesar, în temeiul angajamentelor care stau la baza lui, din fonduri care îi sunt imediat disponibile;

(c) 

sistemul instituțional de protecție dispune de sisteme adecvate și uniformizate pentru monitorizarea și clasificarea riscurilor, oferind o imagine completă a situațiilor de risc ale tuturor membrilor, considerați individual, precum și a sistemului instituțional de protecție în ansamblul său, cu posibilitățile corespunzătoare de a-și exercita influența; sistemele în cauză permit monitorizarea adecvată a expunerilor în stare de nerambursare, în conformitate cu articolul 178 alineatul (1);

(d) 

sistemul instituțional de protecție realizează propria analiză a riscurilor, pe care o comunică membrilor;

(e) 

sistemul instituțional de protecție întocmește și publică anual un raport consolidat care cuprinde bilanțul, contul de profit și pierderi, raportul de situație și raportul privind riscurile cu privire la sistemul instituțional de protecție în ansamblul său, sau un raport care cuprinde bilanțul agregat, contul agregat de profit și pierderi, raportul de situație și raportul privind riscurile cu privire la sistemul instituțional de protecție în ansamblul său;

(f) 

membrii sistemului instituțional de protecție sunt obligați să dea un preaviz de cel puțin 24 de luni în cazul în care doresc să pună capăt sistemului instituțional de protecție;

(g) 

utilizarea multiplă a elementelor eligibile pentru calculul fondurilor proprii (denumită în continuare „multipla utilizare a fondurilor proprii”), precum și orice constituire inadecvată de fonduri proprii între membrii sistemului instituțional de protecție sunt excluse;

(h) 

sistemul instituțional de protecție se bazează pe o largă participare a instituțiilor de credit cu un profil de activitate predominant omogen;

(i) 

adecvarea sistemelor menționate la literele (c) și (d) este aprobată și monitorizată la intervale regulate de către autoritățile competente relevante.

În cazul în care instituția decide, în conformitate cu prezentul alineat, să nu aplice cerințele prevăzute la alineatul (1), aceasta poate atribui o pondere de risc de 0 %.



Secțiunea 2

Ponderi de risc

Articolul 114

Expuneri față de administrații centrale sau bănci centrale

(1)  
Expunerile față de administrații centrale și bănci centrale primesc o pondere de risc de 100 %, cu excepția cazului în care se aplică tratamentele prevăzute la alineatele (2)-(7).
(2)  

Expunerile față de administrații centrale și bănci centrale pentru care este disponibilă o evaluare de credit efectuată de o instituție externă de evaluare a creditului desemnată primesc o pondere de risc în conformitate cu tabelul 1 care corespunde evaluării de credit emise de instituția externă de evaluare a creditului în conformitate cu articolul 136.



Tabelul 1

Nivel de calitate a creditului

1

2

3

4

5

6

Pondere de risc

0 %

20 %

50 %

100 %

100 %

150 %

(3)  
Expunerilor față de BCE li se aplică o pondere de risc de 0 %.
(4)  
Expunerilor față de administrațiile centrale și băncile centrale ale statelor membre, denominate și finanțate în moneda națională a respectivei administrații centrale sau bănci centrale li se aplică o pondere de risc de 0 %.

▼M10 —————

▼C2

(7)  
În cazul în care autoritățile competente dintr-o țară terță, care aplică dispoziții de supraveghere și reglementare cel puțin echivalente cu dispozițiile aplicate în Uniune, aplică o pondere de risc mai mică decât cea indicată la alineatele (1) și (2) pentru expunerile față de propria administrație centrală și propria bancă centrale, denominate și finanțate în moneda națională, instituțiile pot să aplice expunerilor respective aceeași pondere de risc.

În sensul prezentului alineat, Comisia poate adopta, prin intermediul actelor de punere în aplicare și sub rezerva procedurii de examinare prevăzute la articolul 464 alineatul (2), o decizie prin care să stabilească dacă o țară terță aplică dispoziții de supraveghere și reglementare cel puțin echivalente cu cele aplicate în Uniune. În absența unei astfel de decizii, până la 1 ianuarie 2015, instituțiile pot continua să aplice tratamentul prevăzut la prezentul alineat pentru expunerile față de administrația centrală sau față de banca centrală dintr-o țară terță, dacă autoritățile competente relevante au declarat țara terță respectivă ca fiind eligibilă pentru acest tratament, înainte de 1 ianuarie 2014.

Articolul 115

Expuneri față de administrații regionale sau autorități locale

(1)  
Expunerile față de administrații regionale sau autorități locale sunt ponderate la risc ca și expunerile față de instituții, cu excepția cazului în care acestea sunt tratate ca expuneri față de administrații centrale în temeiul alineatului (2) sau (4) sau li se atribuie o pondere de risc astfel cum este prevăzut la alineatul (5). Tratamentul preferențial pentru expunerile pe termen scurt prevăzut la articolul 119 alineatul (2) și la articolul 120 alineatul (2) nu se aplică.
(2)  
Expunerile față de administrații regionale și autorități locale sunt tratate ca expuneri față de administrația centrală sub a cărei jurisdicție acestea sunt instituite, dacă nu există nicio diferență de risc între expunerile respective ca urmare a competențelor specifice de colectare de venituri ale administrațiilor regionale și ale autorităților locale și a existenței unor acorduri instituționale specifice care au ca efect diminuarea riscului de nerambursare.

ABE menține o bază de date publică a tuturor administrațiilor regionale și autorităților locale din Uniune pe care autoritățile competente relevante le tratează ca expuneri față de administrațiile lor centrale.

(3)  
Expunerile față de biserici și comunități religioase constituite ca persoane juridice de drept public, în măsura în care percep taxe în conformitate cu legislația care le acordă acest drept, sunt tratate ca expuneri față de administrații regionale și autorități locale. În acest caz, alineatul (2) nu se aplică și, în scopul aplicării articolului 150 alineatul (1) litera (a), nu se exclude permisiunea de a aplica abordarea standardizată.
(4)  
Când autoritățile competente din jurisdicția unei țări terțe care aplică dispoziții de supraveghere și de reglementare cel puțin echivalente cu cele aplicate în Uniunea Europeană tratează expunerile față de administrații regionale sau autorități locale în același mod ca și expunerile față de propria administrație centrală și nu există nicio diferență de risc între aceste expuneri, datorită competențelor specifice de colectare de venituri ale administrațiilor regionale sau autorităților locale și datorită acordurilor instituționale specifice de reducere a riscului de nerambursare, instituțiile pot să aplice expunerilor față de astfel de administrații regionale și autorități locale aceleași ponderi de risc.

În sensul prezentului alineat, Comisia poate adopta, prin intermediul actelor de punere în aplicare și sub rezerva procedurii de examinare prevăzute la articolul 464 alineatul (2), o decizie prin care să stabilească dacă o țară terță aplică dispoziții de supraveghere și reglementare cel puțin echivalente cu cele aplicate în Uniune. În absența unei astfel de decizii, până la 1 ianuarie 2015, instituțiile pot continua să aplice tratamentul prevăzut la prezentul alineat pentru o țară terță, dacă autoritățile competente relevante au declarat țara terță respectivă ca fiind eligibilă pentru acest tratament înainte de 1 ianuarie 2014.

(5)  
Expunerilor față de administrații regionale sau autorități locale din statele membre care nu sunt menționate la alineatele (2)-(4) și sunt denominate și finanțate în moneda națională a administrației regionale sau a autorității locale respective li se aplică o pondere de risc de 20 %.

Articolul 116

Expuneri față de entități din sectorul public

(1)  

Expunerile față de entități din sectorul public pentru care nu este disponibilă o evaluare de credit efectuată de o instituție externă de evaluare a creditului desemnată primesc o pondere de risc în conformitate cu nivelul de calitate a creditului atribuit expunerilor față de administrația centrală a jurisdicției în care este înregistrată entitatea din sectorul public în conformitate cu tabelul 2 de mai jos:



Tabelul 2

Nivel de calitate a creditului atribuit administrației centrale

1

2

3

4

5

6

Pondere de risc

20 %

50 %

100 %

100 %

100 %

150 %

Pentru expunerile față de entități din sectorul public înregistrate în țări a căror administrație centrală nu beneficiază de rating, ponderea de risc este de 100 %.

(2)  
Expunerile față de entități din sectorul public pentru care este disponibilă o evaluare de credit efectuată de o instituție externă de evaluare a creditului desemnată sunt tratate în conformitate cu articolul 120. Tratamentul preferențial pentru expunerile pe termen scurt prevăzut la articolul 119 alineatul (2) și la articolul 120 alineatul (2) nu se aplică entităților respective.
(3)  
Pentru expunerile față de entități din sectorul public cu o scadență inițială de trei luni sau mai puțin, ponderea de risc este de 20 %.
(4)  
În situații excepționale, expunerile față de entități din sectorul public pot fi tratate drept expuneri față de administrația centrală, de administrația regională sau de autoritatea locală în a cărei jurisdicție sunt constituite, în cazul în care, în opinia autorităților competente din respectiva jurisdicție, nu există diferență de risc între aceste expuneri, datorită existenței unei garanții adecvate oferite de administrația centrală, de administrația regională sau de autoritatea locală.
(5)  
Atunci când autoritățile competente din jurisdicția unei țări terțe, care aplică dispoziții de supraveghere și reglementare cel puțin echivalente celor aplicate în Uniune, tratează expunerile față de entități din sectorul public în conformitate cu alineatul (1) sau cu alineatul (2), instituțiile pot să aplice expunerilor față de astfel de entități din sectorul public ponderi de risc în aceeași manieră. În caz contrar, instituțiile aplică o pondere de risc de 100 %.

În sensul prezentului alineat, Comisia poate adopta, prin intermediul actelor de punere în aplicare și sub rezerva procedurii de examinare prevăzute la articolul 464 alineatul (2), o decizie prin care să stabilească dacă o țară terță aplică dispoziții de supraveghere și reglementare cel puțin echivalente cu cele aplicate în Uniune. În absența unei astfel de decizii, până la 1 ianuarie 2015, instituțiile pot continua să aplice tratamentul prevăzut la prezentul alineat pentru o țară terță, dacă autoritățile competente relevante au declarat țara terță respectivă ca fiind eligibilă pentru acest tratament înainte de 1 ianuarie 2014.

Articolul 117

Expuneri față de bănci de dezvoltare multilaterală

(1)  
Expunerile față de bănci de dezvoltare multilaterală care nu sunt menționate la alineatul (2) sunt tratate în același mod ca și expunerile față de instituții. Tratamentul preferențial pentru expunerile pe termen scurt prevăzut la articolul 119 alineatul (2), la articolul 120 alineatul (2) și la articolul 121 alineatul (3) nu se aplică.

Societatea Interamericană de Investiții (Inter-American Investment Corporation), Banca pentru Dezvoltare și Comerț în regiunea Mării Negre (Black Sea Trade and Development Bank) Banca Central-Americană pentru Integrare Economică (Central American Bank for Economic Integration) și CAF-Banca pentru Dezvoltare a Americii Latine sunt considerate bănci de dezvoltare multilaterală.

(2)  

Expunerilor față de următoarele bănci de dezvoltare multilaterală li se aplică o pondere de risc de 0 %:

(a) 

Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (International Bank for Reconstruction and Development);

(b) 

Societatea Financiară Internațională (International Finance Corporation);

(c) 

Banca Interamericană de Dezvoltare (Inter-American Development Bank);

(d) 

Banca Asiatică de Dezvoltare (Asian Development Bank);

(e) 

Banca Africană de Dezvoltare (African Development Bank);

(f) 

Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (Council of Europe Development Bank);

(g) 

Banca Nordică de Investiții (Nordic Investment Bank);

(h) 

Banca Caraibiană de Dezvoltare (Caribbean Development Bank);

(i) 

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (European Bank for Reconstruction and Development);

(j) 

Banca Europeană de Investiții (European Investment Bank);

(k) 

Fondul European de Investiții (European Investment Fund);

(l) 

Agenția pentru Garantarea Investițiilor Multilaterale (Multilateral Investment Guarantee Agency);

(m) 

Facilitatea Internațională de Finanțare în favoarea Imunizării (International Finance Facility for Immunisation);

(n) 

Banca Islamică de Dezvoltare (Islamic Development Bank);

▼M8

(o) 

Asociația Internațională pentru Dezvoltare;

(p) 

Banca Asiatică de Investiții în Infrastructură.

▼M8

Comisia este împuternicită să modifice prezentul regulament prin adoptarea unor acte delegate în conformitate cu articolul 462 pentru a modifica, conform standardelor internaționale, lista băncilor multilaterale de dezvoltare menționate la primul paragraf.

▼C2

(3)  
Se aplică o pondere de risc de 20 % părții nevărsate a capitalului subscris la Fondul European de Investiții.

Articolul 118

Expuneri față de organizații internaționale

Expunerilor față de următoarele organizații internaționale li se aplică o pondere de risc de 0 %:

▼M8

(a) 

Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice;

▼C2

(b) 

Fondul Monetar Internațional;

(c) 

Banca Reglementelor Internaționale;

(d) 

Fondul european de stabilitate financiară;

(e) 

Mecanismul european de stabilitate;

(f) 

o instituție financiară internațională instituită de două sau mai multe state membre, care are scopul de a mobiliza fonduri și de a oferi asistență financiară în beneficiul membrilor săi care sunt afectați sau amenințați de probleme grave de finanțare.

Articolul 119

Expuneri față de instituții

(1)  
Expunerile față de instituțiile pentru care este disponibilă o evaluare de credit efectuată de o instituție externă de evaluare a creditului desemnată sunt ponderate la risc în conformitate cu articolul 120. Expunerile față de instituțiile pentru care nu este disponibilă o evaluare de credit efectuată de o instituție externă de evaluare a creditului desemnată sunt ponderate la risc în conformitate cu articolul 121.
(2)  
Expunerilor față de instituții cu o scadență reziduală de trei luni sau mai puțin, denominate și finanțate în moneda națională a debitorului, li se atribuie o pondere de risc care este cu un nivel mai puțin favorabilă decât ponderea de risc preferențială, astfel cum este descrisă la articolul 114 alineatele (4)-(7), alocată expunerilor față de administrația centrală în care este înregistrată instituția.
(3)  
Niciunei expuneri cu o scadență reziduală de trei luni sau mai puțin, denominate și finanțate în moneda națională a debitorului, nu i se aplică o pondere de risc mai mică de 20 %.
(4)  

Expunerea față de o instituție sub formă de rezerve minime obligatorii impuse de BCE sau de banca centrală a unui stat membru a fi deținute de o instituție poate fi ponderată la risc ca și expunerile față de banca centrală din statul membru respectiv cu condiția ca:

(a) 

rezervele să fie deținute în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1745/2003 al Băncii Centrale Europene din 12 septembrie 2003 privind aplicarea rezervelor minime obligatorii ( 21 ) sau în conformitate cu cerințele naționale echivalente în toate aspectele importante cu regulamentul menționat;

(b) 

în cazul falimentului sau al insolvenței instituției care deține rezervele, acestea să fie rambursate integral instituției în timp util și să nu fie utilizate pentru a acoperi alte datorii ale instituției.

▼M9

(5)  

Expunerile față de instituții financiare autorizate și supravegheate de autoritățile competente și care fac obiectul unor cerințe prudențiale comparabile celor aplicate instituțiilor în ceea ce privește soliditatea sunt tratate ca expuneri față de instituții.

În sensul prezentului alineat, cerințele prudențiale prevăzute în Regulamentul (UE) 2019/2033 sunt considerate a fi comparabile cu cele aplicate instituțiilor în ceea ce privește soliditatea.

▼C2

Articolul 120

Expuneri față de instituții care beneficiază de rating

(1)  

Expunerile față de instituții, cu o scadență reziduală de peste trei luni, pentru care este disponibilă o evaluare de credit efectuată de o ECAI desemnată primesc o pondere de risc în conformitate cu tabelul 3 care corespunde evaluării de credit emise de instituția externă de evaluare a creditului în conformitate cu articolul 136.



Tabelul 3

Nivel de calitate a creditului

1

2

3

4

5

6

Pondere de risc

20 %

50 %

50 %

100 %

100 %

150 %

(2)  

Expunerile față de instituții, cu o scadență reziduală de până la trei luni, pentru care este disponibilă o evaluare de credit efectuată de o ECAI desemnată primesc o pondere de risc în conformitate cu tabelul 4 care corespunde evaluării de credit emise de ECAI în conformitate cu articolul 136:



Tabelul 4

Nivel de calitate a creditului

1

2

3

4

5

6

Pondere de risc

20 %

20 %

20 %

50 %

50 %

150 %

(3)  

Interacțiunea dintre tratamentul evaluării de credit pe termen scurt în temeiul articolului 131 și tratamentul preferențial general pentru expunerile pe termen scurt prevăzut la alineatul (2) este după cum urmează:

(a) 

în cazul în care nu există o evaluare a expunerilor pe termen scurt, se aplică tratamentul preferențial general pentru expunerile pe termen scurt menționat la alineatul (2) în cazul tuturor expunerilor față de instituții cu o scadență reziduală de până la trei luni;

(b) 

în cazul în care există o evaluare pe termen scurt, iar evaluarea respectivă determină aplicarea unei ponderi de risc identice sau mai favorabile decât utilizarea tratamentului preferențial general pentru expunerile pe termen scurt, menționat la alineatul (2), atunci evaluarea pe termen scurt se utilizează numai pentru expunerea respectivă. Celelalte expuneri pe termen scurt fac obiectul tratamentului preferențial general pentru expuneri pe termen scurt, menționat la alineatul (2);

(c) 

în cazul în care există o evaluare pe termen scurt, iar evaluarea respectivă determină aplicarea unei ponderi de risc mai puțin favorabile decât utilizarea tratamentului preferențial general pentru expunerile pe termen scurt, menționat la alineatul (2), atunci tratamentul preferențial general pentru expunerile pe termen scurt nu se utilizează și tuturor creanțelor pe termen scurt care nu beneficiază de rating li se aplică aceeași pondere de risc ca și cea aplicată prin evaluarea specifică pe termen scurt.

Articolul 121

Expuneri față de instituții care nu beneficiază de rating

(1)  

Expunerile față de instituții pentru care nu este disponibilă o evaluare de credit efectuată de o ECAI desemnată primesc o pondere de risc în conformitate cu nivelul de calitate a creditului atribuit expunerilor față de administrația centrală a jurisdicției în care este înregistrată instituția în conformitate cu tabelul 5 de mai jos:



Tabelul 5

Nivel de calitate a creditului atribuit administrației centrale

1

2

3

4

5

6

Ponderea de risc a expunerii

20 %

50 %

100 %

100 %

100 %

150 %

(2)  
Pentru expunerile față de instituții care nu beneficiază de rating înregistrate în țări a căror administrație centrală nu beneficiază de rating, ponderea de risc este de 100 %.
(3)  
Pentru expunerile față de instituții care nu beneficiază de rating cu o scadență inițială efectivă de cel mult trei luni, ponderea de risc este de 20 %.
(4)  
În pofida alineatelor (2) și (3), pentru expunerile din finanțarea comerțului menționate la articolul 162 alineatul (3) al doilea paragraf litera (b) față de instituții care nu beneficiază de rating, ponderea de risc este de 50 %, iar în cazul în care scadența reziduală a acestor expuneri din finanțarea comerțului față de instituții care nu beneficiază de rating este de maximum trei luni, ponderea de risc este de 20 %.

Articolul 122

Expuneri față de societăți

(1)  

Expunerile pentru care este disponibilă o evaluare de credit efectuată de o ECAI desemnată primesc o pondere de risc în conformitate cu tabelul 6, care corespunde evaluării de credit emise de ECAI în conformitate cu articolul 136.



Tabelul 6

Nivel de calitate a creditului

1

2

3

4

5

6

Pondere de risc

20 %

50 %

100 %

100 %

150 %

150 %

(2)  
Expunerile pentru care nu este disponibilă o evaluare de credit primesc o pondere de risc de 100 % sau ponderea de risc aplicabilă expunerilor față de administrația centrală în a cărei jurisdicție este înregistrată societatea, oricare este mai mare.

Articolul 123

Expuneri de tip retail

Expunerile care respectă următoarele criterii primesc o pondere de risc de 75 %:

(a) 

expunerea este față de una sau mai multe persoane fizice sau față de o întreprindere mică sau mijlocie (IMM);

(b) 

expunerea face parte dintr-un număr semnificativ de expuneri cu caracteristici similare, astfel încât riscurile asociate unei astfel de creditări sunt reduse considerabil;

(c) 

suma totală datorată instituției, întreprinderii-mamă și filialelor sale, incluzând orice expunere aflată în stare de nerambursare, de către clientul debitor sau de către un grup de clienți aflați în legătură, dar excluzând expunerile garantate integral și pe deplin cu bunuri imobile locative care au fost atribuite clasei de expuneri menționate la articolul 112 litera (i), nu depășește 1 milion EUR, potrivit informațiilor deținute de instituție. Instituția ia toate măsurile necesare pentru a obține informația respectivă.

Titlurile de valoare nu pot fi încadrate în clasa de expuneri de tip retail.

Expunerile care nu respectă criteriile menționate la literele (a)-(c) de la primul paragraf nu sunt eligibile pentru clasa de expuneri de tip retail.

Valoarea actualizată a plăților minime de leasing de tip retail poate fi încadrată în clasa de expuneri de tip retail.

▼M8

Expunerilor datorate împrumuturilor acordate de o instituție de credit pensionarilor sau salariaților care au un contract permanent cu condiția transferului necondiționat al unei părți a pensiei sau a salariului debitorului către instituția de credit respectivă li se atribuie o pondere de risc de 35 %, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

(a) 

pentru a rambursa împrumutul, debitorul autorizează în mod necondiționat fondul de pensii sau angajatorul să efectueze plăți directe către instituția de credit prin deducerea ratelor lunare ale împrumutului din pensia sau salariul lunar al debitorului;

(b) 

riscurile de deces, de incapacitate de muncă, de șomaj sau de reducere a pensiei sau salariului lunar net al debitorului sunt acoperite în mod corespunzător printr-o poliță de asigurare subscrisă de debitor în beneficiul instituției de credit;

(c) 

plățile lunare care trebuie efectuate de debitor pentru toate împrumuturile care îndeplinesc condițiile prevăzute la literele (a) și (b) nu depășesc în total 20 % din pensia sau salariul lunar net al debitorului;

(d) 

scadența inițială maximă a împrumutului este egală cu zece ani sau mai mică.

▼M8

Articolul 124

Expuneri garantate cu ipoteci asupra bunurilor imobile

(1)  
Expunerii sau oricărei părți a unei expuneri garantate integral printr-o ipotecă asupra unui bun imobil i se atribuie o pondere de risc de 100 %, dacă nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 125 sau 126, cu excepția oricărei părți a expunerii care este încadrată într-o altă clasă de expuneri. Părții din expunere care depășește valoarea ipotecară a bunului imobil i se atribuie ponderea de risc aplicabilă expunerilor negarantate față de contrapartea implicată.

Partea unei expuneri care este tratată ca fiind garantată integral cu un bun imobil nu este mai mare decât cuantumul afectat garanției al valorii de piață sau decât valoarea ipotecară a bunului imobil respectiv în cazul statelor membre care au prevăzut criterii riguroase pentru evaluarea valorii ipotecare prin dispoziții legislative sau de reglementare.

(1a)  
Statele membre desemnează o autoritate pentru a fi responsabilă cu aplicarea alineatului (2). Autoritatea respectivă este autoritatea competentă sau autoritatea desemnată.

În cazul în care autoritatea desemnată de statul membru pentru punerea în aplicare a prezentului articol este autoritatea competentă, ea se asigură că organismele și autoritățile naționale relevante care au un mandat macroprudențial sunt informate în mod corespunzător cu privire la intenția autorității competente de a utiliza dispozițiile prezentului articol și sunt implicate în mod adecvat în evaluarea preocupărilor legate de stabilitatea financiară din statul său membru, în conformitate cu alineatul (2).

În cazul în care autoritatea desemnată de statul membru pentru punerea în aplicare a prezentului articol este diferită de autoritatea competentă, statul membru adoptă dispozițiile necesare pentru a asigura în mod adecvat coordonarea și schimbul de informații între autoritatea competentă și autoritatea desemnată în vederea punerii în aplicare corespunzătoare a prezentului articol. În special, se impune autorităților să coopereze îndeaproape și să partajeze toate informațiile care pot fi necesare pentru exercitarea adecvată a obligațiilor impuse autorității desemnate în temeiul prezentului articol. Această cooperare are drept scop evitarea oricărei forme de acțiune redundantă sau inconsecventă între autoritatea competentă și autoritatea desemnată, precum și asigurarea faptului că interacțiunea cu alte măsuri, în special cu măsurile luate în temeiul articolului 458 din prezentul regulament și al articolului 133 din Directiva 2013/36/UE, este luată în considerare în mod corespunzător.

(2)  

Pe baza datelor colectate în temeiul articolului 430a și a oricăror alți indicatori relevanți, autoritatea desemnată în conformitate cu alineatul (1a) de la prezentul articol evaluează periodic, cel puțin o dată pe an, dacă ponderea de risc de 35 % pentru expunerile la unul sau mai multe segmente imobiliare garantate cu ipoteci asupra bunurilor imobile locative menționate la articolul 125, situate în una sau mai multe părți ale teritoriului statului membru al autorității relevante, și ponderea de risc de 50 % pentru expunerile garantate cu ipoteci asupra bunurilor imobile comerciale menționate la articolul 126, situate în una sau mai multe părți ale teritoriului statului membru al autorității relevante, sunt adecvate în baza:

(a) 

istoricului pierderilor rezultate din expunerile garantate cu bunuri imobile;

(b) 

perspectivelor de evoluție a piețelor de bunuri imobile.

În cazul în care, pe baza evaluării menționate la primul paragraf de la prezentul alineat, autoritatea desemnată în conformitate cu alineatul (1a) de la prezentul articol concluzionează că ponderile de risc prevăzute la articolul 125 alineatul (2) sau la articolul 126 alineatul (2) nu reflectă în mod adecvat riscurile reale, legate de unul sau mai multe segmente imobiliare, aferente expunerilor garantate integral cu ipoteci pe bunuri imobile locative sau pe bunuri imobile comerciale situate în una sau mai multe părți ale teritoriului statului membru al autorității relevante, precum și în cazul în care consideră că un caracter inadecvat al ponderilor de risc ar putea avea efecte negative asupra stabilității financiare actuale sau viitoare în statul său membru, aceasta poate crește ponderile de risc aplicabile expunerilor respective în intervalele prevăzute la al patrulea paragraf de la prezentul alineat sau poate impune criterii mai stricte decât cele prevăzute la articolul 125 alineatul (2) sau la articolul 126 alineatul (2).

Autoritatea desemnată în conformitate cu alineatul (1a) de la prezentul articol notifică ABE și CERS orice ajustare adusă ponderilor de risc și criteriilor aplicată în temeiul prezentului alineat. În termen de o lună de la primirea notificării respective, ABE și CERS prezintă avizul lor statului membru în cauză. ABE și CERS publică ponderile de risc și criteriile pentru expunerile menționate la articolele 125 și 126 și la articolul 199 alineatul (1) litera (a), astfel cum sunt puse în aplicare de autoritatea relevantă.

În sensul celui de-al doilea paragraf de la prezentul alineat, autoritatea desemnată în conformitate cu alineatul (1a) poate stabili ponderile de risc în următoarele intervale:

(a) 

de la 35 % la 150 % pentru expunerile garantate cu ipoteci asupra bunurilor imobile locative;

(b) 

de la 50 % la 150 % pentru expunerile garantate cu ipoteci asupra bunurilor imobile comerciale.

(3)  
În cazul în care autoritatea desemnată în conformitate cu alineatul (1a) stabilește ponderi de risc mai mari sau criterii mai stricte în temeiul alineatului (2) al doilea paragraf, instituțiile dispun de o perioadă de tranziție de șase luni pentru aplicarea acestora.
(4)  
ABE, în strânsă cooperare cu CERS, elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a specifica criteriile riguroase de evaluare a valorii ipotecare menționate la alineatul (1), precum și tipurile de factori care trebuie avuți în vedere pentru evaluarea caracterului adecvat al ponderilor de risc menționate la alineatul (2) primul paragraf.

ABE transmite Comisiei proiectele respective de standarde tehnice de reglementare până la 31 decembrie 2019.

Se deleagă Comisiei competența de a completa prezentul regulament prin adoptarea standardelor tehnice de reglementare menționate la primul paragraf în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

(5)  

CERS poate formula, prin intermediul unor recomandări în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1092/2010 și în strânsă cooperare cu ABE, orientări pentru autoritățile desemnate în conformitate cu alineatul (1a) de la prezentul articol, cu privire la următoarele:

(a) 

factorii care ar putea „avea efecte negative asupra stabilității financiare actuale sau viitoare”, menționați la alineatul (2) al doilea paragraf; și

(b) 

valorile indicative de referință de care autoritatea desemnată în conformitate cu alineatul (1a) urmează să țină seama atunci când stabilește ponderi de risc mai mari.

(6)  
Instituțiile dintr-un stat membru aplică ponderile de risc și criteriile stabilite de autoritățile dintr-un alt stat membru în conformitate cu alineatul (2) pentru toate expunerile lor corespunzătoare garantate cu ipoteci asupra bunurilor imobile locative sau asupra bunurilor imobile comerciale situate în una sau mai multe părți ale teritoriului statului membru respectiv.

▼C2

Articolul 125

Expuneri garantate integral și pe deplin cu ipoteci asupra bunurilor imobile locative

(1)  

Cu excepția cazului în care autoritățile competente decid altfel în conformitate cu articolul 124 alineatul (2), expunerile garantate integral și pe deplin cu ipoteci asupra bunurilor imobile locative sunt tratate după cum urmează:

(a) 

expunerile sau orice parte a unei expuneri garantate integral și pe deplin cu ipoteci asupra bunurilor imobile locative care sunt sau urmează a fi ocupate sau închiriate de proprietar sau de proprietarul beneficiar în cazul societăților pentru investiții personale, primesc o pondere de risc de 35 %;

(b) 

expunerile față de un chiriaș, în cazul unei tranzacții de leasing al cărei obiect îl constituie un bun imobil locativ în care instituția este locator, iar chiriașul are opțiunea de cumpărare, primesc o pondere de risc de 35 %, cu condiția ca expunerea instituției să fie garantată integral și pe deplin de dreptul său de proprietate asupra bunului respectiv.

(2)  

Instituțiile consideră o expunere sau orice parte dintr-o expunere ca fiind garantată integral și pe deplin în sensul alineatului (1) numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

(a) 

valoarea bunului nu depinde în mod semnificativ de calitatea creditului debitorului. Atunci când determină relevanța unei asemenea dependențe, instituțiile pot exclude situațiile în care atât valoarea bunului, cât și performanța debitorului sunt afectate de factori pur macroeconomici;

(b) 

riscul asociat debitorului nu depinde în mod semnificativ de randamentul bunului sau al proiectului-suport, ci de capacitatea reală a debitorului de a rambursa datoria din alte surse; în consecință, rambursarea sumelor datorate nu depinde în mod semnificativ de fluxurile de numerar generate de bunul care servește drept garanție reală. Pentru aceste alte surse, instituțiile stabilesc, în momentul acordării împrumutului, raporturile maxime împrumut/venit, ca parte a politicii lor de creditare, și obțin dovezi corespunzătoare privind veniturile relevante;

(c) 

sunt îndeplinite cerințele prevăzute la articolul 208 și regulile de evaluare prevăzute la articolul 229 alineatul (1);

(d) 

cu excepția cazului în care se prevede altfel potrivit articolului 124 alineatul (2), partea din împrumut care primește o pondere de risc de 35 % nu depășește 80 % din valoarea de piață a bunului în cauză sau 80 % din valoarea ipotecară a bunului respectiv, în statele membre care au prevăzut criterii riguroase pentru evaluarea valorii ipotecare prin dispoziții legislative sau de reglementare.

(3)  

Instituțiile pot deroga de la alineatul (2) litera (b) în cazul expunerilor garantate integral și pe deplin cu ipoteci asupra bunurilor imobile locative situate pe teritoriul unui stat membru, dacă autoritatea competentă a acestui stat membru a publicat dovezi care să indice prezența unei piețe imobiliare locative bine dezvoltate și cu existență îndelungată pe teritoriul respectiv, cu rate ale pierderii care nu depășesc următoarele limite:

(a) 

pierderile provenind din împrumuturile garantate cu bunuri imobile locative până la 80 % din valoarea de piață sau până la 80 % din valoarea ipotecară, cu excepția cazului în care se prevede altfel în temeiul articolului 124 alineatul (2), nu depășesc 0,3 % din împrumuturile scadente garantate cu bunuri imobile locative în orice an dat;

(b) 

pierderile totale provenind din împrumuturi garantate cu bunuri imobile locative nu depășesc 0,5 % din împrumuturile scadente garantate cu bunuri imobile locative în orice an dat.

(4)  
În cazul în care niciuna dintre limitele menționate la alineatul (3) nu este respectată într-un anumit an, eligibilitatea pentru utilizarea alineatului (3) încetează, urmând să se aplice condiția menționată la alineatul (2) litera (b) până la data la care condițiile prevăzute la alineatul (3) sunt respectate într-un an ulterior.

Articolul 126

Expuneri garantate integral și pe deplin cu ipoteci asupra bunurilor imobile comerciale

(1)  

Cu excepția cazului în care autoritățile competente decid altfel, în conformitate cu articolul 124 alineatul (2), expunerile garantate integral și pe deplin cu ipoteci asupra bunurilor imobile comerciale sunt tratate după cum urmează:

(a) 

expunerile sau orice parte a unei expuneri garantate integral și pe deplin cu ipoteci asupra birourilor sau a altor sedii comerciale pot primi o pondere de risc de 50 %;

(b) 

expunerile asociate tranzacțiilor de leasing cu bunuri imobile al căror obiect îl constituie birouri sau alte sedii comerciale, tranzacții în care instituția este locator, iar chiriașul are opțiunea de cumpărare, pot primi o pondere de risc de 50 %, cu condiția ca expunerea instituției să fie garantată integral și pe deplin cu dreptul său de proprietate asupra bunului respectiv.

(2)  

Instituțiile consideră o expunere sau orice parte dintr-o expunere ca fiind garantată integral și pe deplin în sensul alineatului (1) numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

(a) 

valoarea bunului nu depinde în mod semnificativ de calitatea creditului debitorului. Atunci când determină relevanța unei asemenea dependențe, instituțiile pot exclude situațiile în care atât valoarea bunului, cât și performanța debitorului sunt afectate de factori pur macroeconomici;

(b) 

riscul asociat debitorului nu depinde în mod semnificativ de randamentul bunului sau al proiectului-suport, ci de capacitatea reală a debitorului de a rambursa datoria din alte surse; în consecință, rambursarea sumelor datorate nu depinde în mod semnificativ de fluxurile de numerar generate de bunul care servește drept garanție reală.

(c) 

sunt îndeplinite cerințele prevăzute la articolul 208 și regulile de evaluare prevăzute la articolul 229 alineatul (1);

(d) 

cu excepția cazului în care se prevede altfel potrivit articolului 124 alineatul (2), ponderea de risc de 50 %, se aplică acelei părți din împrumut care nu depășește 50 % din valoarea de piață sau 60 % din valoarea ipotecară a bunului respectiv, în statele membre care au prevăzut criterii riguroase pentru evaluarea valorii ipotecare prin dispoziții legislative sau de reglementare.

(3)  

Instituțiile pot deroga de la alineatul (2) litera (b) în cazul expunerilor garantate integral și pe deplin cu ipoteci pe bunuri imobile comerciale situate pe teritoriul unui stat membru, dacă autoritatea competentă a acestui stat membru a publicat dovezi care să indice prezența unei piețe imobiliare comerciale bine dezvoltate și cu existență îndelungată pe teritoriul respectiv cu rate ale pierderii care nu depășesc următoarele limite:

(a) 

pierderile provenind din împrumuturi garantate cu bunuri imobile comerciale până la 50 % din valoarea de piață sau 60 % din valoarea ipotecară, cu excepția cazului în care se prevede altfel în temeiul articolului 124 alineatul (2), nu depășesc 0,3 % din împrumuturile scadente garantate cu bunuri imobile comerciale;

(b) 

pierderile totale provenind din împrumuturi garantate cu bunuri imobile comerciale nu depășesc 0,5 % din împrumuturile scadente garantate cu bunuri imobile comerciale.

(4)  
În cazul în care niciuna dintre limitele menționate la alineatul (3) nu este respectată într-un anumit an, eligibilitatea pentru utilizarea alineatului (3) încetează, urmând să se aplice condiția menționată la alineatul (2) litera (b) până la data la care condițiile prevăzute la alineatul (3) sunt respectate într-un an ulterior.

Articolul 127

Expuneri în stare de nerambursare

▼M7

(1)  

Partea negarantată a oricărui element în legătură cu care debitorul se află în stare de nerambursare în conformitate cu articolul 178 sau, în cazul expunerilor de tip retail, partea negarantată a oricărei facilități de credit care se află în stare de nerambursare în conformitate cu articolul 178 primește o pondere de risc de:

(a) 

150 %, în cazul în care suma ajustărilor specifice pentru riscul de credit și a cuantumurilor deduse în conformitate cu articolul 36 alineatul (1) litera (m) reprezintă mai puțin de 20 % din partea negarantată a valorii expunerii, în condițiile în care aceste ajustări specifice pentru riscul de credit și aceste deduceri nu ar fi aplicate;

(b) 

100 %, în cazul în care suma ajustărilor specifice pentru riscul de credit și a cuantumurilor deduse în conformitate cu articolul 36 alineatul (1) litera (m) nu reprezintă mai puțin de 20 % din partea negarantată a valorii expunerii, în condițiile în care aceste ajustări specifice pentru riscul de credit și aceste deduceri nu ar fi aplicate.

▼C2

(2)  
Pentru determinarea părții garantate a elementului restant, garanțiile reale eligibile sunt cele eligibile pentru diminuarea riscului de credit potrivit capitolului 4.
(3)  
Valoarea expunerii rezultată după deducerea ajustărilor specifice pentru riscul de credit pentru expunerile garantate integral și pe deplin cu ipoteci asupra bunurilor imobile locative potrivit articolului 125 primește o pondere de risc de 100 %, în cazul în care a survenit o stare de nerambursare conform articolului 178.
(4)  
Valoarea expunerii rezultată după deducerea ajustărilor specifice pentru riscul de credit pentru expunerile garantate integral și pe deplin cu ipoteci pe bunuri imobile comerciale potrivit articolului 126 primește o pondere de risc de 100 %, în cazul în care a survenit o stare de nerambursare conform articolului 178.

Articolul 128

Elemente asociate unui risc extrem de ridicat

▼M8

(1)  
Instituțiile atribuie o pondere de risc de 150 % expunerilor asociate cu riscuri extrem de ridicate.
(2)  

În sensul prezentului articol, instituțiile tratează oricare dintre următoarele expuneri ca expuneri asociate unor riscuri extrem de ridicate:

(a) 

investițiile în societățile cu capital de risc (venture capital firms), cu excepția cazului în care investițiile respective sunt tratate în conformitate cu articolul 132;

(b) 

investițiile în capital privat (private equity), cu excepția cazului în care investițiile respective sunt tratate în conformitate cu articolul 132;

(c) 

finanțările speculative ale bunurilor imobile.

▼C2

(3)  

Atunci când evaluează dacă un alt tip de expunere în afară de expunerile menționate la alineatul (2) este asociat unor riscuri extrem de ridicate, instituțiile trebuie să ia în considerare următoarele caracteristici de risc:

(a) 

există un risc de pierdere ridicat ca urmare a unei stări de nerambursare a debitorului;

(b) 

este imposibil să se evalueze cu precizie dacă expunerea se încadrează la litera (a).

ABE emite ghiduri care să precizeze ce tipuri de expuneri sunt asociate unui risc extrem de ridicat și în ce circumstanțe.

Ghidurile respective se adoptă în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

Articolul 129

Expuneri sub formă de obligațiuni garantate

(1)  

Pentru a fi eligibile pentru tratamentul preferențial prevăzut la alineatele (4) și (5), obligațiunile menționate la articolul 52 alineatul (4) din Directiva 2009/65/CE ca obligațiuni garantate îndeplinesc cerințele prevăzute la alineatul (7) și sunt garantate cu oricare dintre următoarele active eligibile:

(a) 

expuneri față de sau garantate de administrații centrale, bănci centrale din cadrul SEBC, entități din sectorul public, administrații regionale sau autorități locale din Uniune;

(b) 

expuneri față de sau garantate de administrații centrale ale unor state terțe, bănci centrale ale unor țări terțe, bănci de dezvoltare multilaterală, organizații internaționale care se încadrează la nivelul 1 de calitate a creditului, după cum se prevede în prezentul capitol, expuneri față de sau garantate de entități din sectorul public din țări terțe, de administrații regionale din țări terțe sau autorități locale din țări terțe, care sunt ponderate la risc ca expuneri față de instituții sau administrații centrale și bănci centrale, în conformitate cu articolul 115 alineatele (1) sau (2) sau, respectiv, cu articolul 116 alineatele (1), (2) sau (4) și care se încadrează la nivelul 1 de calitate a creditului, după cum se prevede în prezentul capitol, și expuneri în înțelesul prezentei litere, care se încadrează cel puțin la nivelul 2 de calitate a creditului, după cum se prevede în prezentul capitol, cu condiția ca respectivele expuneri să nu depășească 20 % din cuantumul nominal al obligațiunilor garantate rămase de rambursat ale instituțiilor emitente;

(c) 

expuneri față de instituții care se încadrează la nivelul 1 de calitate a creditului, după cum se prevede în prezentul capitol. Totalul acestor expuneri nu trebuie să depășească 15 % din cuantumul nominal al obligațiunilor garantate rămase de rambursat ale instituției emitente. Expunerile față de instituțiile din UE, cu o scadență de cel mult 100 de zile, nu fac obiectul cerințelor pentru nivelul 1, însă respectivele instituții trebuie să se încadreze cel puțin la nivelul 2 de calitate a creditului, după cum se prevede în prezentul capitol.

(d) 

împrumuturi garantate cu

(i) 

bunuri imobile locative până la cuantumul cel mai mic dintre principalul drepturilor de ipotecă combinate cu orice drept de ipotecă anterior și 80 % din valoarea bunurilor gajate; sau

(ii) 

unități de rang superior emise de fonduri comune de securitizare franceze sau de organisme echivalente de securitizare, reglementate de legislația unui stat membru, care securitizează expuneri garantate cu bunuri imobile locative. În cazul în care astfel de unități cu rang superior sunt utilizate drept garanție reală, în cadrul supravegherii publice speciale pentru protejarea deținătorilor de obligațiuni, așa cum se prevede la articolul 52 alineatul (4) din Directiva 2009/65/CE, se asigură că activele-suport pentru aceste unități sunt constituite, în orice moment de la integrarea lor în portofoliul de acoperire, în proporție de cel puțin 90 % din ipoteci asupra bunurilor imobile locative combinate cu orice ipoteci anterioare, până la cuantumul cel mai mic dintre principalul unităților, principalul ipotecilor și 80 % din valoarea bunurilor gajate, că unitățile se încadrează la nivelul 1 de calitate a creditului, după cum prevede în prezentul capitol, și că aceste unități nu depășesc 10 % din cuantumul nominal al emisiunii în circulație.

(e) 

împrumuturi locative garantate integral de un furnizor de protecție eligibil menționat la articolul 201, care se califică pentru nivelul 2 de calitate a creditului sau superior acestuia, conform dispozițiilor prezentului capitol, în cazul în care partea din fiecare dintre împrumuturi care este utilizată pentru a satisface cerința prevăzută la prezentul alineat, de acoperire cu garanții reale a obligațiunii garantate, nu reprezintă mai mult de 80 % din valoarea bunului imobil locativ situat în Franța și în cazul în care un raport împrumut/venit respectă o proporție de cel mult 33 % la acordarea împrumutului. La acordarea împrumutului trebuie să nu existe drepturi de ipotecă asupra bunului imobil locativ, iar pentru împrumuturile acordate începând cu data de 1 ianuarie 2014, creditorul se angajează prin contract să nu acorde astfel de drepturi fără aprobarea instituției de credit care a acordat împrumutul. Raportul împrumut/venit reprezintă partea din venitul brut al debitorului care acoperă rambursarea împrumutului, incluzând dobânzile. Furnizorul de protecție este fie o instituție financiară autorizată și supravegheată de autoritățile competente, supusă unor cerințe prudențiale comparabile celor aplicate instituțiilor în ceea ce privește soliditatea acestora, fie o instituție, fie o întreprindere de asigurare. Aceasta instituie un fond de garantare reciprocă sau o protecție echivalentă pentru întreprinderile de asigurare în scopul de a absorbi pierderile din riscul de credit, a căror calibrare este revizuită periodic de autoritățile competente. Atât instituția de credit, cât și furnizorul de protecție efectuează o evaluare a bonității creditorului.

(f) 

împrumuturi garantate cu:

(i) 

bunuri imobile comerciale până la nivelul minimului dintre cuantumul drepturilor de ipotecă aferente combinate cu orice drept de ipotecă anterior și 60 % din valoarea bunurilor gajate; sau

(ii) 

unități de rang superior emise de fonduri comune de securitizare franceze sau de organisme echivalente de securitizare, reglementate de legislația unui stat membru, care securitizează expuneri garantate cu bunuri imobile comerciale. În cazul în care astfel de unități cu rang superior sunt utilizate drept garanție reală, în cadrul supravegherii publice speciale pentru protejarea deținătorilor de obligațiuni, așa cum se prevede la articolul 52 alineatul (4) din Directiva 2009/65/CE, trebuie să se asigure că activele-suport pentru aceste unități sunt constituite, în orice moment de la integrarea lor în portofoliul de acoperire, în proporție de cel puțin 90 % din ipoteci asupra bunurilor imobile comerciale combinate cu orice ipoteci anterioare, până la cuantumul cel mai mic dintre principalul unităților, principalul ipotecilor și 60 % din valoarea bunurilor gajate, că unitățile se încadrează la nivelul 1 de calitate a creditului, după cum prevede în prezentul capitol, și că aceste unități nu depășesc 10 % din cuantumul nominal al emisiunii în circulație.

Împrumuturile garantate cu bunuri imobile comerciale sunt eligibile dacă raportul valoare/împrumut de 60 % este depășit până la un nivel maxim de 70 % în cazul în care valoarea totală a activelor constituite cu titlu de garanții reale pentru obligațiunile garantate depășește cuantumul nominal al obligațiunilor garantate rămase de rambursat cu cel puțin 10 %, iar creanța deținătorilor de obligațiuni îndeplinește cerințele de certitudine juridică, prevăzute în capitolul 4. Creanța deținătorilor de obligațiuni are prioritate față de alte creanțe asupra garanției reale;

(g) 

împrumuturi garantate cu drepturi de retenție maritimă asupra navelor până la diferența dintre 60 % din valoarea navei gajate și valoarea oricărui drept anterior de retenție maritimă.

În sensul literei (c), al literei (d) punctul (ii) și al literei (f) punctul (ii) de la primul paragraf, expunerile generate de transferul și gestionarea plăților efectuate de debitori sau de lichidarea împrumuturilor garantate cu bunuri gajate în raport cu unități cu rang superior sau titluri de datorie nu se includ în calculul limitei menționate la punctele și literele respective.

Autoritățile competente pot, după ce au consultat ABE, să deroge parțial de la aplicarea literei (c) de la primul paragraf și să permită nivelul 2 de calitate a creditului pentru totalitatea expunerilor reprezentând maxim 10 % din cuantumul nominal al obligațiunilor garantate rămase de rambursat ale instituției emitente, cu condiția ca eventualele probleme semnificative de concentrare în statele membre vizate să poată fi justificate datorită aplicării cerinței privind nivelul 1 de calitate a creditului menționate la litera respectivă;

(2)  
Situațiile menționate la alineatul 1 literele (a)-(f) includ, de asemenea, garanții reale care sunt limitate prin lege exclusiv la protejarea deținătorilor de obligațiuni împotriva pierderilor.
(3)  
Pentru bunurile imobile care constituie garanții reale pentru obligațiunile garantate, instituțiile trebuie să îndeplinească cerințele prevăzute la articolul 208 și regulile de evaluare prevăzute la articolul 229 alineatul (1).
(4)  

Obligațiunile garantate pentru care este disponibilă o evaluare de credit efectuată de o ECAI desemnată primesc o pondere de risc în conformitate cu tabelul 6a, care corespunde evaluării de credit emise de ECAI în conformitate cu articolul 136.



Tabelul 6a

Nivelul de calitate a creditului

1

2

3

4

5

6

Pondere de risc

10 %

20 %

20 %

50 %

50 %

100 %

(5)  

Obligațiunile garantate pentru care nu este disponibilă o evaluare de credit efectuată de o ECAI desemnată primesc o pondere de risc pe baza ponderii de risc atribuite expunerilor negarantate cu rang superior față de instituția emitentă. Se aplică următoarea corespondență între ponderile de risc:

(a) 

în cazul în care expunerile față de instituție primesc o pondere de risc de 20 %, obligațiunea garantată primește o pondere de risc de 10 %;

(b) 

în cazul în care expunerile față de instituție primesc o pondere de risc de 50 %, obligațiunea garantată primește o pondere de risc de 20 %;

(c) 

în cazul în care expunerile față de instituție primesc o pondere de risc de 100 %, obligațiunea garantată primește o pondere de risc de 50 %;

(d) 

în cazul în care expunerile față de instituție primesc o pondere de risc de 150 %, obligațiunea garantată primește o pondere de risc de 100 %.

(6)  
Obligațiunile garantate emise înainte de 31 decembrie 2007 nu fac obiectul cerințelor prevăzute la alineatele (1) și (3). Ele sunt eligibile pentru tratamentul preferențial până la data scadenței lor în conformitate cu alineatele (4) și (5).
(7)  

Expunerile sub formă de obligațiuni garantate sunt eligibile pentru tratamentul preferențial, cu condiția ca instituția care investește în obligațiunile garantate să poată demonstra autorităților competente că:

(a) 

primește informații privind portofoliul cel puțin despre:

(i) 

valoarea portofoliului de acoperire și a obligațiunilor garantate rămase de rambursat,

(ii) 

distribuția geografică și tipul de active luate în garanție, mărimea împrumuturilor, riscul de rată a dobânzii și riscul valutar,

(iii) 

structura scadențelor pentru activele luate în garanție și pentru obligațiunile garantate, și

(iv) 

procentul de împrumuturi restante de peste nouăzeci de zile;

(b) 

emitentul pune informațiile menționate la litera (a) la dispoziția instituției cel puțin semestrial.

Articolul 130

Elemente reprezentând poziții din securitizare

Cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor aferente pozițiilor din securitizare se determină în conformitate cu capitolul 5.

Articolul 131

Expuneri față de instituții și societăți cu o evaluare de credit pe termen scurt

Expunerile față de instituții și expunerile față de societăți pentru care este disponibilă o evaluare de credit pe termen scurt efectuată de o ECAI desemnată primesc o pondere de risc în conformitate cu tabelul 7, care corespunde evaluării emise de ECAI în conformitate cu articolul 136.



Tabelul 7

Nivelul de calitate a creditului

1

2

3

4

5

6

Pondere de risc

20 %

50 %

100 %

150 %

150 %

150 %

▼M8

Articolul 132

Cerințele de fonduri proprii pentru expunerile sub formă de unități sau acțiuni deținute în OPC-uri

(1)  
Instituțiile calculează valoarea expunerii ponderate la risc pentru expunerile lor sub formă de unități sau acțiuni deținute într-un OPC prin înmulțirea valorii expunerii ponderate la risc pentru expunerile OPC-ului, calculată în conformitate cu abordările menționate la alineatul (2) primul paragraf, cu procentajul unităților sau acțiunilor deținute de instituțiile respective.
(2)  
În cazul în care sunt îndeplinite condițiile stabilite la alineatul (3) de la prezentul articol, instituțiile pot aplica abordarea de tip look-through, în conformitate cu articolul 132a alineatul (1), sau abordarea pe bază de mandat, în conformitate cu articolul 132a alineatul (2).

În conformitate cu articolul 132b alineatul (2), instituțiile care nu aplică abordarea de tip look-through sau abordarea pe bază de mandat atribuie o pondere de risc de 1 250  % (denumită în continuare „abordarea de rezervă (fall-back)”) expunerilor lor sub formă de unități sau acțiuni deținute într-un OPC.

Instituțiile pot calcula valoarea expunerilor ponderate la risc pentru expunerile lor sub formă de unități sau acțiuni deținute într-un OPC utilizând o combinație a abordărilor menționate la prezentul alineat, în măsura în care condițiile de utilizare a abordărilor respective sunt îndeplinite.

(3)  

Instituțiile pot stabili valoarea expunerii ponderate la risc pentru expunerile unui OPC în conformitate cu abordările prevăzute la articolul 132a în cazul în care sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

(a) 

OPC-ul este unul dintre următoarele:

(i) 

un organism de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM), reglementat de Directiva 2009/65/CE;

(ii) 

un FIA administrat de un AFIA din UE înregistrat în temeiul articolului 3 alineatul (3) din Directiva 2011/61/UE;

(iii) 

un FIA administrat de un AFIA din UE autorizat în temeiul articolului 6 din Directiva 2011/61/UE;

(iv) 

un FIA administrat de un AFIA din afara UE autorizat în temeiul articolului 37 din Directiva 2011/61/UE;

(v) 

un FIA din afara UE administrat de un AFIA din afara UE și distribuit în conformitate cu articolul 42 din Directiva 2011/61/UE;

(vi) 

un FIA din afara UE care nu este distribuit în Uniune și este administrat de un AFIA din afara UE cu sediul într-o țară terță, care face obiectul unui act delegat menționat la articolul 67 alineatul (6) din Directiva 2011/61/UE;

(b) 

prospectul de emisiune al OPC-ului sau documentul echivalent include următoarele:

(i) 

categoriile de active în care OPC-ul este autorizat să investească;

(ii) 

dacă se aplică limite în ceea ce privește investițiile, limitele relative și metodologiile de calcul al acestora;

(c) 

raportarea realizată pentru instituție de către OPC sau de societatea de administrare a OPC-ului respectă următoarele cerințe:

(i) 

expunerile OPC-ului sunt raportate cel puțin la fel de frecvent ca cele ale instituției;

(ii) 

nivelul de detaliu al informațiilor financiare este suficient pentru a permite instituției să calculeze valoarea expunerii ponderate la risc OPC-ului în conformitate cu abordarea aleasă de instituție;

(iii) 

în cazul în care instituția aplică abordarea de tip look-through, informațiile privind expunerile-suport sunt verificate de o parte terță independentă.

Prin derogare de la primul paragraf litera (a) din prezentul alineat, băncile multilaterale și bilaterale de dezvoltare și alte instituții care investesc într-un OPC împreună cu bănci multilaterale sau bilaterale de dezvoltare pot determina valoarea expunerii ponderate la risc pentru expunerile respectivului OPC în conformitate cu abordările prevăzute la articolul 132a, cu condiția îndeplinirii condițiilor prevăzute la primul paragraf literele (b) și (c) din prezentul alineat și cu condiția ca mandatul de investiții al OPC-ului să limiteze tipurile de active în care OPC-ul poate investi la active care promovează dezvoltarea durabilă în țările în curs de dezvoltare.

Instituțiile notifică autorității lor competente OPC-urile cărora le aplică tratamentul menționat la al doilea paragraf.

Prin derogare de la primul paragraf litera (c) punctul (i), în cazul în care instituția stabilește valoarea expunerii ponderate la risc pentru expunerile unui OPC în conformitate cu abordarea pe bază de mandat, raportarea realizată pentru instituție de către OPC sau de societatea de administrare a OPC-ului poate fi limitată la mandatul de investiții al OPC-ului și la eventualele modificări ale acestuia și poate fi efectuată numai atunci când instituția înregistrează pentru prima dată expunerea față de OPC și când are loc o modificare în mandatul de investiții al OPC-ului.

(4)  

Instituțiile care nu dispun de date sau informații adecvate pentru a calcula valoarea expunerii ponderate la risc pentru expunerile unui OPC în conformitate cu abordările descrise la articolul 132a se pot baza pe calculele efectuate de o parte terță, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

(a) 

partea terță este:

(i) 

instituția depozitară sau instituția financiară depozitară a OPC-ului, cu condiția ca OPC-ul să investească exclusiv în titluri de valoare și să depoziteze toate titlurile de valoare la această instituție depozitară sau instituție financiară depozitară;

(ii) 

pentru OPC-urile care nu se încadrează la punctul (i) de la prezenta literă, societatea de administrare a OPC-ului, cu condiția ca această societate să îndeplinească condiția prevăzută la alineatul (3) litera (a);

(b) 

partea terță efectuează calculul în conformitate cu abordările prevăzute la articolul 132a alineatul (1), (2) sau (3), după caz;

(c) 

un auditor extern a confirmat corectitudinea calculului efectuat de partea terță.

Instituțiile care se bazează pe calcule efectuate de terți înmulțesc valoarea expunerii ponderate la risc pentru expunerile unui OPC rezultată în urma acestor calcule cu un factor de 1,2.

Prin derogare de la al doilea paragraf, în cazul în care instituția dispune de acces nerestricționat la calculele detaliate efectuate de partea terță, nu se aplică factorul de 1,2. Instituția furnizează, la cerere, calculele respective autorității competente.

(5)  
În cazul în care o instituție aplică abordările menționate la articolul 132a pentru a calcula valoarea expunerii ponderate la risc pentru expunerile unui OPC (denumit în continuare „OPC de nivel 1”) și oricare dintre expunerile-suport ale OPC-ului de nivel 1 este o expunere sub formă de unități sau acțiuni deținute într-un alt OPC (denumit în continuare „OPC de nivel 2”), valoarea expunerii ponderate la risc pentru expunerile OPC-ului de nivel 2 poate fi calculată utilizând oricare dintre cele trei abordări descrise la alineatul (2) din prezentul articol. Instituția poate utiliza abordarea de tip look-through pentru a calcula valorile expunerilor ponderate la risc pentru expunerile OPC-urilor de nivel 3 și de orice nivel ulterior numai în cazul în care a utilizat această abordare și pentru calculul de la nivelul anterior. În orice alt caz, instituția utilizează abordarea de rezervă (fall-back).
(6)  
Valoarea expunerii ponderate la risc a pentru expunerile unui OPC, calculată în conformitate cu abordarea de tip look-through și cu abordarea pe bază de mandat prevăzută la articolul 132a alineatele (1) și (2) este plafonată la nivelul valorii ponderate la risc al expunerilor respectivului OPC calculate în conformitate cu abordarea de rezervă (fall-back).
(7)  
Prin derogare de la alineatul (1) din prezentul articol, instituțiile care aplică abordarea de tip look-through în conformitate cu articolul 132a alineatul (1) pot calcula valoarea expunerii ponderate la risc pentru expunerile lor sub formă de unități sau acțiuni deținute într-un OPC înmulțind valorile expunerilor pentru expunerile respective, calculate în conformitate cu articolul 111, cu ponderea de risc (

image

) calculată în conformitate cu formula prevăzută la articolul 132c, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:
(a) 

instituțiile măsoară valoarea deținerilor lor de unități sau acțiuni într-un OPC la costul istoric, dar măsoară valoarea activelor subiacente ale OPC-ului la valoarea justă dacă aplică abordarea de tip look-through;

(b) 

o modificare a valorii de piață a unităților sau a acțiunilor pentru care instituțiile măsoară valoarea la costul istoric nu modifică nici cuantumul fondurilor proprii ale instituțiilor respective, nici valoarea expunerii asociată deținerilor respective.

▼C2

Articolul 132a

▼M8

Abordări pentru calcularea valorilor expunerilor ponderate la risc ale pentru OPC-uri

(1)  
În cazul în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 132 alineatul (3), instituțiile care dispun de suficiente informații cu privire la expunerile-suport individuale ale unui OPC țin seama de aceste expuneri pentru a calcula valoarea expunerii ponderate la risc pentru OPC, ponderând la risc toate expunerile-suport ale OPC-ului ca și cum ar fi deținute direct de instituțiile în cauză.
(2)  
În cazul în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 132 alineatul (3), instituțiile care nu dispun de suficiente informații cu privire la expunerile-suport individuale ale unui OPC pentru a utiliza abordarea transparentă de tip look-through pot calcula valoarea expunerii ponderate la risc pentru expunerile respective în conformitate cu limitele stabilite în mandatul OPC-ului și în dreptul relevant.

Instituțiile efectuează calculele menționate la primul paragraf presupunând că OPC-ul își asumă în primul rând expuneri care atrag cea mai mare cerință de fonduri proprii, în limitele maxime permise în temeiul mandatului său sau al dreptului relevant, după care continuă să își asume expuneri în ordine descrescătoare, până când este atinsă limita totală maximă de expunere, și că OPC-ul aplică efectul de levier în limitele maxime permise în temeiul mandatului său sau al dreptului relevant, după caz.

Instituțiile efectuează calculele menționate la primul paragraf în conformitate cu metodele prevăzute în prezentul capitol, în capitolul 5 și în capitolul 6 secțiunea 3, 4 sau 5 din prezentul titlu.

(3)  
Prin derogare de la articolul 92 alineatul (3) litera (d), instituțiile care calculează valoarea expunerii ponderate la risc pentru expunerile unui OPC în conformitate cu alineatul (1) sau (2) de la prezentul articol pot calcula cerința de fonduri proprii pentru riscul aferent ajustărilor evaluării creditului pentru expunerile din instrumente financiare derivate ale respectivului OPC ca un cuantum egal cu 50 % din cerința de fonduri proprii pentru expunerile din instrumentele financiare derivate respective, calculată în conformitate cu capitolul 6 secțiunea 3, 4 sau 5 din prezentul titlu, după caz.

Prin derogare de la primul paragraf, o instituție poate să excludă din calculul cerinței de fonduri proprii pentru riscul aferent ajustărilor evaluării creditului expunerile din instrumente financiare derivate care nu ar fi supuse acestei cerințe dacă ar fi asumate direct de instituție.

(4)  
ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a specifica modul în care instituțiile calculează valoarea expunerii ponderate la risc menționată la alineatul (2) în cazul în care una sau mai multe dintre datele de intrare utilizate pentru acest calcul sunt indisponibile.

ABE prezintă Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 28 martie 2020.

Se deleagă Comisiei competența de a completa prezentul regulament prin adoptarea standardelor tehnice de reglementare menționate la primul paragraf în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

Articolul 132b

Excluderi de la abordările pentru calcularea valorilor expunerilor ponderate la risc pentru OPC-uri

(1)  
Instituțiile pot exclude din calculele menționate la articolul 132 instrumentele de fonduri proprii de nivel 1 de bază, instrumentele de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar, instrumentele de fonduri proprii de nivel 2 și instrumentele de pasive eligibile deținute de un OPC pe care instituțiile le deduc în conformitate cu articolul 36 alineatul (1) și cu articolele 56, 66 și, respectiv, 72e.
(2)  
Instituțiile pot să excludă din calculele menționate la articolul 132 expunerile sub formă de unități sau acțiuni deținute în OPC-uri menționate la articolul 150 alineatul (1) literele (g) și (h) și să aplice, în schimb, expunerilor respective tratamentul prevăzut la articolul 133.

Articolul 132c

Tratamentul expunerilor extrabilanțiere față de OPC-uri

(1)  

Instituțiile calculează valoarea expunerii ponderate la risc a pentru elementele lor extrabilanțiere care au potențialul de a fi convertite în expuneri sub formă de unități sau acțiuni deținute într-un OPC, înmulțind valorile expunerilor pentru expunerile respective, calculate în conformitate cu articolul 111, cu următoarea pondere de risc:

(a) 

pentru toate expunerile pentru care instituțiile utilizează una dintre abordările prevăzute la articolul 132a:

image

unde:

image

=

ponderea de risc;

i

=

indicele care desemnează filiala;

RWAEi

=

cuantumul calculat în conformitate cu articolul 132a pentru un OPCi;

image

=

valoarea expunerii pentru expunerile OPCi;

Ai

=

valoarea contabilă a activelor OPCi; și

EQi

=

valoarea contabilă a fondurilor proprii ale OPCi;

(b) 
pentru toate celelalte expuneri,

image

.
(2)  
Instituțiile calculează valoarea expunerii unui angajament de valoare minimă care îndeplinește condițiile prevăzute la alineatul (3) din prezentul articol ca fiind valoarea actualizată curentă a cuantumului garantat, folosind un factor de actualizare fără risc de nerambursare. Instituțiile pot reduce valoarea expunerii a angajamentului de valoare minimă pentru orice pierdere recunoscută în raport cu angajamentul de valoare minimă în conformitate cu standardul contabil aplicabil.

Instituțiile calculează valoarea expunerii ponderate la risc pentru expunerile lor extrabilanțiere rezultate din angajamente de valoare minimă care întrunesc toate condițiile menționate la alineatul (3) din prezentul articol înmulțind valorile expunerilor pentru expunerile respective cu un factor de conversie de 20 % și cu ponderea de risc care decurge din articolul 132 sau 152.

(3)  

Instituțiile stabilesc valoarea expunerii ponderate la risc pentru expunerile lor extrabilanțiere rezultate din angajamente de valoare minimă în conformitate cu alineatul (2) dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

(a) 

expunerea extrabilanțieră a instituției constă într-un angajament de valoare minimă pentru o investiție în unități sau acțiuni într-unul sau mai multe OPC-uri în baza căruia instituția este obligată să plătească, conform angajamentului de valoare minimă, numai în cazul în care valoarea de piață a expunerilor-suport ale OPC-ului sau OPC-urilor scade sub un anumit prag predeterminat într-unul sau mai multe momente specificate în contract;

(b) 

OPC-ul este unul dintre următoarele:

(i) 

un OPCVM, astfel cum este definit în Directiva 2009/65/CE; sau

(ii) 

un FIA, astfel cum este definit la articolul 4 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2011/61/UE, care investește exclusiv în valori mobiliare sau în alte active financiare lichide menționate la articolul 50 alineatul (1) din Directiva 2009/65/CE, în cazul în care mandatul fondului nu permite un nivel al efectului de levier mai mare decât cel permis în temeiul articolului 51 alineatul (3) din Directiva 2009/65/CE;

(c) 

valoarea de piață curentă a expunerilor-suport ale OPC-ului care constituie suportul angajamentului de valoare minimă, fără a ține seama de efectul angajamentelor de valoare minimă extrabilanțiere, acoperă sau depășește valoarea actualizată a pragului specificat în angajamentul de valoare minimă;

(d) 

în cazul în care excedentul valorii de piață a expunerilor-suport ale OPC-ului sau OPC-urilor față de valoarea curentă a angajamentului de valoare minimă scade, instituția sau altă întreprindere, în măsura în care este vizată de aceeași supraveghere pe bază consolidată al cărei obiect îl constituie instituția însăși în conformitate cu prezentul regulament și cu Directiva 2013/36/UE sau Directiva 2002/87/CE, poate influența componența expunerilor-suport ale OPC-ului sau OPC-urilor sau poate limita potențialul de reducere în continuare a excedentului în alte moduri;

(e) 

beneficiarul final direct sau indirect al angajamentului de valoare minimă este, în general, un client de retail, astfel cum este definit la articolul 4 alineatul (1) punctul 11 din Directiva 2014/65/UE.

▼C2

Articolul 133

Expuneri provenind din titluri de capital

(1)  

Următoarele expuneri se consideră expuneri provenind din titluri de capital:

(a) 

expuneri care nu provin din titluri de datorie și care conferă dreptul la o creanță subordonată reziduală asupra activelor sau venitului emitentului;

(b) 

expunerile din titluri de datorie și alte titluri de valoare, parteneriate, instrumente financiare derivate sau altele, al căror conținut economic este similar cu cel aferent expunerilor menționate la litera (a).

(2)  
Cu excepția cazului în care este necesară deducerea, în conformitate cu partea a doua, expunerile provenind din titluri de capital primesc o pondere de risc de 100 %, sau o pondere de risc de 250 % în conformitate cu articolul 48 alineatul (2), sau o pondere de risc de 1 250  % în conformitate cu articolul 89 alineatul (3) sau se tratează drept elemente cu risc ridicat potrivit articolului 128.
(3)  
Investițiile în titluri de capital sau în instrumente de capital reglementat emise de instituții se clasifică drept creanțe din titluri de capital, cu excepția cazurilor în care sunt deduse din fondurile proprii, ori primesc o pondere de risc de 250 %, în temeiul articolului 48 alineatul (2) sau sunt tratate drept elemente cu risc ridicat în conformitate cu articolul 128.

Articolul 134

Alte elemente

(1)  
Imobilizările corporale în sensul punctului 10 de la rubrica „Active” de la articolul 4 din Directiva 86/635/CEE primesc o pondere de risc de 100 %.
(2)  
Conturile de regularizare pentru care o instituție nu poate determina contrapartea în conformitate cu Directiva 86/635/CEE primesc o pondere de risc de 100 %.
(3)  
Elementele de numerar în curs de încasare primesc o pondere de risc de 20 %. Numerarul aflat în casierie și elementele de numerar echivalente primesc o pondere de risc de 0 %.
(4)  
Lingourile de aur păstrate în tezaurele proprii sau în custodie în limita sumelor acoperite cu pasive în lingouri primesc o pondere de risc de 0 %.
(5)  
În cazul tranzacțiilor de vânzare de active, al contractelor de răscumpărare și al angajamentelor ferme de cumpărare la termen, ponderea de risc este cea aplicată activelor respective și nu cea aplicată contrapărților la tranzacțiile respective.

▼M5

(6)  
În cazul în care o instituție oferă protecția creditului pentru o serie de expuneri supuse condiției potrivit căreia al n-lea caz de nerambursare corespunzător expunerilor declanșează plata, iar acest eveniment de credit conduce la încetarea contractului, ponderile de risc pentru expunerile incluse în coș, mai puțin un număr de n-1 expuneri, sunt agregate până la un nivel maxim de 1 250  % și multiplicate cu valoarea nominală a protecției furnizate de instrumentul financiar derivat de credit pentru a obține cuantumul ponderat la risc al expunerii. Cele n-1 expuneri excluse din agregare sunt determinate astfel încât să includă fiecare dintre acele expuneri care generează un cuantum ponderat la risc al expunerii inferior cuantumului ponderat la risc al oricărei expuneri incluse în agregare.

▼C2

(7)  
Valoarea expunerii pentru operațiunile de leasing este valoarea actualizată a plăților minime de leasing. Plățile minime de leasing sunt plățile pe care locatarul este obligat sau poate fi obligat să le efectueze pe perioada contractului de leasing, precum și orice opțiune de cumpărare avantajoasă (bargain option) a cărei probabilitate de exercitare este certă într-o măsură rezonabilă. O parte, alta decât locatarul, poate fi obligată să efectueze o plată legată de valoarea reziduală a bunului care face obiectul contractului de leasing și în condițiile în care această obligație de plată îndeplinește setul de condiții prevăzut la articolul 201 cu privire la eligibilitatea furnizorilor de protecție, precum și cerințele de recunoaștere a altor tipuri de garanții, prevăzute la articolele 213-215, obligația de plată poate fi considerată drept protecție nefinanțată a creditului în conformitate cu capitolul 4. Aceste expuneri se clasifică în clasa de expuneri corespunzătoare, în conformitate cu articolul 112. Atunci când expunerea este o valoare reziduală a unor active care fac obiectul unui contract de leasing, cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor se calculează după cum urmează: 1/t × 100 % × valoarea reziduală, unde t este numărul cel mai mare dintre 1 și numărul cel mai apropiat de ani întregi rămași din contractul de leasing.



Secțiunea 3

Recunoașterea și punerea în corespondență a evaluărilor riscului de credit



Subsecțiunea 1

Recunoașterea ECAI

Articolul 135

Utilizarea evaluărilor de credit furnizate de instituțiile externe de evaluare a creditului

(1)  
O evaluare externă a creditului poate fi folosită pentru determinarea ponderii de risc aplicabilă unei expuneri în temeiul prezentului capitol numai dacă a fost emisă de o ECAI sau a fost aprobată de o ECAI în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1060/2009.
(2)  
ABE publică pe site-ul său lista ECAI în conformitate cu articolul 2 alineatul (4) și cu articolul 18 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1060/2009.



Subsecțiunea 2

Punerea în corespondență a evaluărilor de credit efectuate de o ECAI

Articolul 136

Punerea în corespondență a evaluărilor de credit efectuate de o ECAI

(1)  
ABE, EIPA și AEVMP, prin Comitetul mixt, elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare pentru a specifica, pentru fiecare ECAI, cărui nivel de calitate a creditului stabilit în secțiunea 2 îi corespund evaluările de credit efectuate de ECAI (în continuare, „punere în corespondență”). Deciziile respective trebuie să fie obiective și consecvente.

ABE, EIPA și AEVMP transmit Comisiei proiectele de standarde tehnice de punere în aplicare până la 1 iulie 2014 și transmite versiuni revizuite ale proiectelor de standarde tehnice de punere în aplicare, dacă este necesar.

Se conferă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menționate la primul paragraf, în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 și, respectiv, Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.

(2)  

La punerea în corespondență a evaluărilor de credit, ABE, EIPA și AEVMP respectă următoarele cerințe:

(a) 

pentru a diferenția gradele relative de risc exprimate de fiecare evaluare de credit, ABE, EIPA și AEVMP iau în considerare factori cantitativi cum ar fi rata de nerambursare pe termen lung aferentă tuturor elementelor care primesc aceeași evaluare de credit. Pentru ECAI nou-înființate și pentru cele care nu dispun decât de un volum limitat de date referitoare la starea de nerambursare, ABE, EIPA și AEVMP solicită ECAI respective o estimare a ratei de nerambursare pe termen lung aferentă tuturor elementelor care au primit aceeași evaluare de credit;

(b) 

pentru a diferenția gradele relative de risc exprimate de fiecare evaluare de credit, ABE, EIPA și AEVMP iau în considerare factori calitativi cum ar fi grupul de emitenți acoperiți de ECAI, gama de evaluări de credit atribuite de ECAI, semnificația fiecărei evaluări de credit și definiția stării de nerambursare în accepțiunea ECAI;

(c) 

ABE, EIPA și AEVMP compară ratele de nerambursare înregistrate pentru fiecare evaluare de credit efectuată de o anumită ECAI, iar apoi le compară cu o valoare de referință stabilită pe baza ratelor de nerambursare înregistrate de alte ECAI pentru un ansamblu de emitenți care prezintă un nivel echivalent al riscului de credit;

(d) 

în cazul în care ratele de nerambursare înregistrate pentru evaluarea de credit efectuată de o anumită ECAI sunt semnificativ și sistematic mai ridicate decât valoarea de referință, ABE, EIPA și AEVMP atribuie ECAI un nivel de calitate a creditului mai ridicat pe scala de evaluare a calității creditului pentru evaluarea de credit efectuată de ECAI;

(e) 

dacă ABE, EIPA și AEVMP a crescut ponderea de risc asociată unei evaluări de credit efectuate de o anumită ECAI, iar ratele de nerambursare înregistrate pentru acea evaluare de credit efectuată de respectiva ECAI nu mai sunt semnificativ și sistematic mai ridicate decât valoarea de referință, ABE, EIPA și AEVMP pot să restabilească nivelul inițial de calitate a creditului pe scala de evaluare a calității creditului pentru evaluarea de credit efectuată de respectiva ECAI.

(3)  
ABE, EIPA și AEVMP elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare pentru a specifica factorii cantitativi menționați la alineatul (2) litera (a), factorii calitativi menționați la alineatul (2) litera (b) și valoarea de referință menționată la alineatul (2) litera (c).

ABE, EIPA și AEVMP transmit Comisiei proiectele respective de standarde tehnice de punere în aplicare până la 1 iulie 2014.

Se conferă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menționate la primul paragraf, în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 și, respectiv, Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.



Subsecțiunea 3

Utilizarea evaluărilor de credit ale agențiilor de creditare a exportului

Articolul 137

Utilizarea evaluărilor de credit ale agențiilor de creditare a exportului

(1)  

În sensul articolului 114, instituțiile pot utiliza evaluări de credit ale unei agenții de creditare a exportului desemnată de instituție, dacă este îndeplinită oricare dintre condițiile următoare:

(a) 

este vorba despre o clasificare de comun acord a riscurilor de către agențiile de creditare a exportului care participă la „Acordul privind orientările privind creditele pentru export care beneficiază de sprijin public” al OCDE;

(b) 

agenția de creditare a exportului își publică evaluările de credit și aderă la metodologia agreată de OCDE, iar evaluarea de credit este asociată uneia dintre cele opt prime minime de asigurare pentru export (MEIP) prevăzute de metodologia agreată de OCDE. O instituție poate revoca desemnarea unei agenții de creditare a exportului. Instituția motivează revocarea dacă există indicii concrete care arată că intenția care stă la baza revocării este reducerea cerințelor privind adecvarea capitalului.

(2)  

Expunerilor pentru care este recunoscută o evaluare de credit efectuată de o agenție de creditare a exportului în scopul ponderării la risc li se aplică o pondere de risc în conformitate cu tabelul 9.



Tabelul 9

MEIP

0

1

2

3

4

5

6

7

Pondere de risc

0 %

0 %

20 %

50 %

100 %

100 %

100 %

150 %



Secțiunea 4

Utilizarea evaluărilor de credit elaborate de o ECAI pentru determinarea ponderilor de risc

Articolul 138

Cerințe generale

O instituție poate desemna una sau mai multe ECAI pe care le va utiliza pentru a determina ponderile de risc aplicabile activelor și elementelor extrabilanțiere. O instituție poate revoca desemnarea unei ECAI. Instituția motivează revocarea dacă există indicii concrete care arată că intenția care stă la baza revocării este reducerea cerințelor privind adecvarea capitalului. Evaluările de credit nu pot fi utilizate selectiv. O instituție utilizează evaluările de credit solicitate. Cu toate acestea, o instituție poate utiliza evaluări de credit nesolicitate în cazul în care ABE confirmă că evaluările de credit nesolicitate ale unei ECAI nu diferă, în ceea ce privește calitatea, de evaluările de credit solicitate ale respectivei ECAI. ABE refuză sau revocă respectiva confirmare în special dacă ECAI a utilizat o evaluare de credit nesolicitată pentru a pune presiuni asupra entității evaluate astfel încât aceasta să solicite o evaluare a creditului sau alte servicii. Atunci când utilizează evaluări de credit, instituțiile respectă următoarele cerințe:

(a) 

o instituție care decide să utilizeze evaluările de credit efectuate de o ECAI pentru o anumită clasă de elemente trebuie să utilizeze respectivele evaluări de credit în mod consecvent, pentru toate expunerile aparținând acelei clase;

(b) 

o instituție care decide să utilizeze evaluări de credit efectuate de o ECAI trebuie să utilizeze respectivele evaluări în mod continuu și consecvent de-a lungul timpului;

(c) 

o instituție utilizează numai acele evaluări de credit efectuate de o ECAI care iau în considerare toate cuantumurile, atât ca principal, cât și ca dobândă datorată pentru acesta;

(d) 

în cazul în care nu este disponibilă decât o singură evaluare de credit efectuată de o ECAI desemnată pentru un element evaluat, respectiva evaluare de credit se utilizează pentru a determina ponderea de risc pentru elementul respectiv;

(e) 

în cazul în care sunt disponibile două evaluări de credit efectuate de o ECAI desemnată și ele corespund unor ponderi de risc diferite pentru un element evaluat, se aplică ponderea de risc cea mai ridicată;

(f) 

în cazul în care sunt disponibile mai mult de două evaluări de credit efectuate de o ECAI desemnată pentru un element evaluat, se iau în considerare acele două evaluări de risc care generează cele mai scăzute ponderi de risc. În cazul în care cele două ponderi de risc sunt diferite, se aplică cea mai ridicată dintre ele. În cazul în care cele două ponderi de risc sunt identice, se aplică ponderea de risc respectivă.

Articolul 139

Evaluări de credit pentru un emitent sau o emisiune

(1)  
Atunci când există o evaluare de credit pentru un anumit program sau facilitate de emisiune căreia îi aparține elementul ce reprezintă expunerea, respectiva evaluare de credit se utilizează pentru a determina ponderea de risc aplicabilă elementului respectiv.
(2)  

În cazul în care nu există o evaluare de credit aplicabilă în mod direct pentru un anumit element, însă există o evaluare de credit pentru un anumit program sau facilitate de emisiune căreia nu îi aparține elementul ce reprezintă expunerea sau există o evaluare generală de credit pentru emitent, atunci respectiva evaluare de credit se utilizează în oricare dintre cazurile următoare:

(a) 

aceasta generează o pondere de risc mai ridicată decât ar fi cazul și expunerea în cauză este de rang egal sau inferior, în toate privințele, față de respectivul program sau facilitate de emisiune sau față de expunerile negarantate cu rang prioritar ale emitentului respectiv, după cum este cazul;

(b) 

aceasta generează o pondere de risc mai scăzută și expunerea în cauză este de rang egal sau superior, în toate privințele, față de respectivul program sau facilitate de emisiune sau față de expunerile negarantate cu rang prioritar ale emitentului respectiv, după cum este cazul;

În toate celelalte cazuri, expunerea trebuie să fie tratată ca o expunere care nu beneficiază de rating.

(3)  
Alineatele (1) și (2) nu aduc atingere aplicării articolului 129.
(4)  
Evaluările de credit pentru emitenții din cadrul unui grup nu pot fi utilizate ca evaluări de credit pentru alt emitent din cadrul aceluiași grup.

Articolul 140

Evaluări de credit pe termen lung și pe termen scurt

(1)  
Evaluările de credit pe termen scurt pot fi utilizate doar pentru activele și elementele extrabilanțiere pe termen scurt care reprezintă expuneri față de instituții și societăți.
(2)  

O evaluare de credit pe termen scurt se aplică doar elementului la care se referă evaluarea de credit pe termen scurt și nu se utilizează pentru determinarea ponderilor de risc aplicabile altor elemente, cu excepția situațiilor următoare:

(a) 

în cazul în care o facilitate pe termen scurt, care a fost evaluată, primește o pondere de risc de 150 %, atunci toate expunerile negarantate față de respectivul debitor, care nu au fost evaluate, fie pe termen scurt, fie pe termen lung, primesc, de asemenea, o pondere de risc de 150 %;

(b) 

în cazul în care o facilitate pe termen scurt, care a fost evaluată, primește o pondere de risc de 50 %, atunci nicio expunere pe termen scurt care nu este evaluată nu primește o pondere de risc mai mică de 100 %.

Articolul 141

Elemente denominate în moneda națională și în valută

O evaluare de credit pentru un element denominat în moneda națională a debitorului nu poate fi utilizată la determinarea unei ponderi de risc pentru o altă expunere față de același debitor, dar care este denominată într-o monedă străină.

În cazul în care o expunere rezultă din participarea unei instituții la un împrumut acordat de o bancă de dezvoltare multilaterală, cu statut de creditor preferențial recunoscut de piață, evaluarea de credit aferentă elementului denominat în moneda națională a debitorului poate fi utilizată în scopul ponderării la risc.



CAPITOLUL 3

Abordarea bazată pe modele interne de rating



Secțiunea 1

Aprobarea acordată de autoritățile competente pentru utilizarea abordării bazate pe modele interne de rating

Articolul 142

Definiții

(1)  

În sensul prezentului capitol, se aplică următoarele definiții:

1. 

„sistem de rating” înseamnă ansamblul tuturor metodelor, proceselor, sistemelor de control, sistemelor de colectare a datelor și sistemelor informatice care permit evaluarea riscului de credit, încadrarea expunerilor în clase de rating sau grupe de risc și cuantificarea estimărilor cu privire la stările de nerambursare și la pierderi, care au fost elaborate pentru un anumit tip de expuneri;

2. 

„tip de expuneri” înseamnă un grup de expuneri administrate omogen, care sunt formate dintr-un anumit tip de tranzacții și care pot fi limitate la o singură entitate sau la un singur subansamblu de entități din cadrul unui grup, dacă același tip de expuneri este administrat în mod diferit în alte entități din cadrul grupului;

3. 

„unitate operațională” înseamnă orice entitate separată din punct de vedere organizatoric sau juridic, linii de activitate, amplasări geografice;

4. 

„entitate de mari dimensiuni din sectorul financiar” înseamnă orice entitate din sectorul financiar care îndeplinește următoarele condiții:

(a) 

active sale totale, calculate pe bază individuală sau consolidată, ating sau depășesc pragul de 70 de miliarde EUR, utilizând cele mai recente situații financiare auditate sau situațiile financiare consolidate pentru a stabili dimensiunea activelor;

(b) 

face ea însăși sau una dintre filialele sale obiectul reglementării prudențiale în Uniune sau al legilor dintr-o țară terță care aplică cerințe de supraveghere prudențială și reglementare cel puțin echivalente cu cele aplicate în Uniune.

5. 

„entitate din sectorul financiar nereglementată” înseamnă orice altă entitate care nu este o entitate reglementată din sectorul financiar, dar care desfășoară, ca activitate principală, una sau mai multe dintre activitățile enumerate în anexa I la Directiva 2013/36/UE sau în anexa I la Directiva 2004/39/CE;

6. 

„clasă de rating a debitorilor” înseamnă o categorie de risc din cadrul scalei de rating a debitorilor aferente unui sistem de rating, în care debitorii sunt alocați pe baza unui set distinct și specificat de criterii de rating care stau la baza estimării probabilității de nerambursare (PD);

7. 

„clasă de rating a tranzacțiilor” desemnează o categorie de risc din cadrul scalei de rating a tranzacțiilor, aferentă unui sistem de rating, în care sunt încadrate expunerile pe baza unui set distinct și specificat de criterii de rating, în baza cărora se obțin propriile estimări ale LGD.

▼M5 —————

▼C2

(2)  
În sensul alineatului (1) punctul 4 litera (b) de la prezentul articol, Comisia poate adopta, prin intermediul actelor de punere în aplicare și sub rezerva procedurii de examinare prevăzute la articolul 464 alineatul (2), o decizie prin care să stabilească dacă o țară terță aplică dispoziții de supraveghere și reglementare cel puțin echivalente cu cele aplicate în Uniune. În absența unei astfel de decizii, până la 1 ianuarie 2015, instituțiile pot continua să aplice tratamentul prevăzut la prezentul alineat pentru o țară terță, dacă autoritățile competente relevante au declarat țara terță respectivă ca fiind eligibilă pentru acest tratament înainte de 1 ianuarie 2014.

Articolul 143

Aprobare pentru utilizarea abordării IRB

(1)  
Atunci când sunt îndeplinite condițiile prevăzute în prezentul capitol, autoritățile competente permit instituțiilor să își calculeze cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor utilizând abordarea bazată pe modele interne de rating (denumită în continuare „abordarea IRB”).
(2)  
Aprobarea prealabilă pentru utilizarea abordării IRB, inclusiv estimările proprii ale LGD și proprii factori de conversie, este necesară pentru fiecare clasă de expuneri și pentru fiecare sistem de rating și abordare bazată pe modele interne pentru expuneri din titluri de capital și pentru fiecare metodă de estimare a LGD și factori de conversie care se utilizează.
(3)  

Instituțiile obțin aprobarea prealabilă a autorităților competente pentru:

(a) 

modificările importante ale sferei de aplicare a unui sistem de rating sau a unei abordări bazate pe modele interne pentru expuneri din titluri de capital pe care instituția a primit aprobarea să le utilizeze;

(b) 

modificările importante ale unui sistem de rating sau ale unei abordări bazate pe modele interne pentru expuneri din titluri de capital pe care instituția a primit aprobarea să le utilizeze.

Sfera de aplicare a unui sistem de rating cuprinde toate expunerile de tipul relevant de expuneri pentru care a fost conceput sistemul de rating respectiv.

(4)  
Instituțiile informează autoritățile competente cu privire la orice modificări ale sistemelor de rating și ale abordărilor bazate pe modele interne pentru expunerile din titluri de capital.
(5)  
ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care să precizeze condițiile de evaluare a importanței utilizării unui sistem de rating existent pentru alte expuneri suplimentare care nu sunt deja acoperite de sistemul de rating respectiv și modificările sistemelor de rating sau ale abordărilor bazate pe modele interne pentru expunerile din titluri de capital pe care le utilizează în cadrul abordării IRB.

ABE transmite Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 31 decembrie 2013.

Se deleagă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf, în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

Articolul 144

Evaluarea de către autoritățile competente a unei cereri de utilizare a abordării IRB

(1)  

Autoritatea competentă acordă unei instituții aprobarea de a utiliza abordarea bazată pe modele interne de rating, inclusiv de a folosi propriile estimări ale LGD și proprii factori de conversie, în conformitate cu articolul 143, numai dacă autoritatea competentă este convinsă că sunt îndeplinite cerințele prevăzute în prezentul capitol, în special cele prevăzute în secțiunea 6, și că sistemele instituției de administrare și de rating pentru expunerile la riscul de credit sunt solide și aplicate cu integritate și, în special, că instituția a demonstrat, spre satisfacția autorităților competente, că sunt îndeplinite următoarele criterii:

(a) 

sistemele de rating ale instituției permit o evaluare pertinentă a caracteristicilor debitorului și ale tranzacției, precum și o diferențiere semnificativă și o estimare cantitativă precisă și consecventă a riscului;

(b) 

ratingurile interne și estimările situațiilor de nerambursare și ale pierderilor, utilizate pentru determinarea cerințelor de fonduri proprii, precum și sistemele și procesele asociate joacă un rol esențial în gestionarea riscurilor și în procesul decizional, precum și în mecanismul de aprobare a creditelor, în repartizarea capitalului intern și în cadrul de administrare al instituției;

(c) 

instituția dispune de o unitate de control a riscului de credit, responsabilă pentru sistemele sale de rating, suficient de independentă și aflată în afara oricărei influențe care să-i pericliteze independența;

(d) 

instituția colectează și păstrează toate datele relevante care pot constitui un sprijin eficace pentru procedurilor sale de măsurare și de gestionare a riscului de credit;

(e) 

instituția își documentează sistemele de rating, precum și motivele care stau la baza proiectării lor și validează sistemele respective;

(f) 

instituția și-a validat fiecare sistem de rating și fiecare abordare bazată pe modele interne pentru expunerile din titluri de capital pe o perioadă corespunzătoare înainte de a primi aprobarea de a utiliza sistemul de rating sau abordarea bazată pe modele interne pentru expunerile din titluri de capital, a analizat în cursul acestei perioade dacă sistemul de rating sau abordările bazate pe modele interne pentru expunerile din titluri de capital sunt potrivite pentru sfera de aplicare a sistemului de rating sau a abordării bazate pe modele interne pentru expunerile din titluri de capital și a introdus modificările care s-au dovedit necesare în urma evaluării pentru respectivele sisteme de rating sau pentru abordările bazate pe modele interne pentru expunerile din titluri de capital;

▼M8

(g) 

instituția a calculat conform abordării IRB cerințele de fonduri proprii care rezultă din estimările sale referitoare la parametrii de risc și este în măsură să transmită rapoartele cerute în conformitate cu articolul 430;

▼C2

(h) 

instituția a alocat și alocă în continuare fiecare expunere din sfera de aplicare a unui sistem de rating unei clase de rating sau grupe de risc din cadrul acestui sistem de rating; instituția a alocat și alocă în continuare fiecare expunere din sfera de aplicare a unei abordări pentru expuneri din titluri de capital acestei abordări bazate pe modele interne.

Cerințele de utilizare a unei abordări IRB, inclusiv a propriilor estimări ale LGD și factori de conversie, se aplică, de asemenea, în cazul în care o instituție a introdus un sistem de rating, sau un model utilizat într-un sistem de rating, pe care l-a achiziționat de la un furnizor terț.

(2)  
ABE elaborează proiectele de standarde tehnice de reglementare care să precizeze metodele de evaluare pe care trebuie să le urmeze autoritățile competente în evaluarea conformității unei instituții cu cerințele prevăzute pentru utilizarea abordării IRB.

ABE transmite Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 31 decembrie 2014.

Se deleagă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf, în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

Articolul 145

Experiența anterioară în utilizarea abordărilor IRB

(1)  
O instituție care solicită aprobarea de a utiliza abordarea bazată pe modele interne de rating a folosit, pentru clasele de expuneri în cauză, sisteme de rating care au fost, în linii generale, în conformitate cu cerințele prevăzute în secțiunea 6 pentru măsurarea și gestionarea internă a riscului timp de cel puțin trei ani înainte de a se califica pentru utilizarea abordării IRB.
(2)  
O instituție care solicită aprobarea de utilizare a propriilor estimări ale LGD și ale factorilor de conversie trebuie să demonstreze, într-un mod considerat satisfăcător de autoritățile competente, că a estimat și utilizat propriile estimări ale LGD și proprii factori de conversie într-o manieră care a fost, în linii generale, în conformitate cu cerințele prevăzute în secțiunea 6 privind utilizarea estimărilor proprii ale parametrilor respectivi timp de cel puțin trei ani înainte de a se califica pentru utilizarea propriilor estimări ale LGD și proprii factori de conversie.
(3)  
În cazul în care instituția extinde utilizarea abordării IRB după obținerea aprobării inițiale, experiența instituției trebuie să fie suficientă pentru a satisface cerințele de la alineatele (1) și (2) pentru expunerile suplimentare acoperite. Dacă utilizarea sistemelor de rating este extinsă la expuneri semnificativ diferite de sfera inițială de aplicare, astfel încât experiența dobândită nu poate fi considerată suficientă pentru respectarea acestor dispoziții în ceea ce privește expunerile suplimentare, atunci cerințele prevăzute la alineatele (1) și (2) se aplică separat pentru expunerile suplimentare.

Articolul 146

Măsuri care trebuie luate în cazul în care cerințele din prezentul capitol nu mai sunt respectate

În cazul în care o instituție nu mai îndeplinește cerințele prevăzute în prezentul capitol, aceasta notifică autoritatea competentă și ia una din următoarele măsuri:

(a) 

prezintă autorității competente, într-un mod pe care aceasta îl consideră satisfăcător, un plan de redresare rapidă în vederea respectării cerințelor și realizează planul respectiv într-un interval de timp convenit cu autoritatea competentă;

(b) 

demonstrează, într-un mod considerat satisfăcător de autoritățile competente, că efectele nerespectării cerințelor respective sunt neglijabile.

Articolul 147

Metodologia de încadrare a expunerilor în clase de expuneri

(1)  
Metodologia utilizată de instituție în vederea încadrării expunerilor în diferite clase de expuneri trebuie să fie adecvată și consecventă în timp.
(2)  

Fiecare expunere este încadrată în una dintre următoarele clase de expuneri:

(a) 

expuneri față de administrații centrale sau bănci centrale;

(b) 

expuneri față de instituții;

(c) 

expuneri față de societăți;

(d) 

expuneri de tip retail;

(e) 

expuneri provenind din titluri de capital;

(f) 

elemente reprezentând poziții din securitizare;

(g) 

active, altele decât cele care reprezintă creanțe de natura creditelor.

(3)  

Următoarele expuneri se încadrează în clasa prevăzută la alineatul (2) litera (a):

(a) 

expuneri față de administrații regionale, autorități locale sau entități din sectorul public, care sunt tratate ca expuneri față de administrații centrale în temeiul articolelor 115 și 116;

(b) 

expuneri față de băncile multilaterale de dezvoltare menționate la articolul 117 alineatul (2);

(c) 

expuneri față de organizațiile internaționale cărora le este atribuită o pondere de risc de 0 % în temeiul articolului 118.

(4)  

Următoarele expuneri se încadrează în clasa prevăzută la alineatul (2) litera (b):

(a) 

expuneri față de administrații regionale și autorități locale care nu sunt tratate ca expuneri față de administrații centrale, în conformitate cu articolul 115 alineatele (2) și (4);

(b) 

expuneri față de entități din sectorul public care nu sunt tratate ca expuneri față de administrații centrale, în conformitate cu articolul 116 alineatul (4);

(c) 

expuneri față de băncile multilaterale de dezvoltare cărora nu li se atribuie o pondere de risc de 0 % în temeiul articolului 117; și

(d) 

expuneri față de instituții financiare care sunt tratate ca expuneri față de instituții, în conformitate cu articolul 119 alineatul (5).

(5)  

Pentru a fi încadrate în clasa expunerilor de tip retail, prevăzută la alineatul (2) litera (d), expunerile respectă următoarele criterii:

(a) 

sunt expuneri față de:

(i) 

una sau mai multe persoane fizice;

(ii) 

o întreprindere mică sau mijlocie, cu condiția ca, în acel caz, suma totală datorată instituției, întreprinderii-mamă și filialelor sale, inclusiv orice expunere restantă, de către clientul debitor sau de către un grup de clienți aflați în legătură, excluzând expuneri garantate cu bunuri imobile locative, să nu depășească 1 milion EUR, din informațiile deținute de instituție, care va fi luat măsurile necesare pentru a confirma situația;

(b) 

sunt tratate de instituție în cadrul procesului său de gestionare a riscurilor într-o manieră similară și consecventă în timp;

(c) 

nu sunt administrate doar în mod individual ca expuneri din clasa expunerilor față de societăți;

(d) 

fiecare reprezintă o expunere dintr-un număr semnificativ de expuneri care sunt administrate în mod similar.

În plus față de expunerile enumerate la primul paragraf, valoarea actualizată a plăților minime aferente contractelor de leasing de tip retail se include în clasa de expuneri de tip retail.

(6)  

Următoarele expuneri se încadrează în clasa de expuneri din titluri de capital prevăzută la alineatul (2) litera (e):

(a) 

expuneri care nu sunt reprezentate de titluri de datorie și care conferă un drept subordonat și rezidual asupra activelor sau venitului emitentului;

(b) 

expunerile din titluri de datorie și alte titluri, parteneriate, instrumente financiare derivate sau alte vehicule, a căror semnificație economică este similară cu cea a expunerilor menționate la litera (a).

(7)  
Orice creanță din credite care nu este încadrată în clasele de expuneri menționate la alineatul (2) literele (a), (b), (d), (e) și (f) se încadrează în clasa de expuneri față de societăți, menționată la același alineat litera (c).
(8)  

În cadrul clasei de expuneri față de societăți prevăzute la alineatul (2) litera (c), instituțiile identifică în mod distinct ca expuneri provenind din finanțări specializate, expunerile care prezintă următoarele caracteristici:

(a) 

expunerile sunt față de o entitate creată în mod special pentru a finanța sau administra active corporale sau sunt expuneri comparabile din punct de vedere economic;

(b) 

dispozițiile contractuale conferă creditorului un grad substanțial de control asupra activelor și veniturilor pe care le generează;

(c) 

sursa principală de rambursare a creditului este reprezentată de venitul generat de activele finanțate și nu de capacitatea independentă de rambursare a societății comerciale în ansamblul său.

(9)  
Valoarea reziduală a bunurilor care fac obiectul unui contract de leasing se încadrează în clasa de expuneri prevăzută la alineatul (2) litera (g), cu excepția cazului în care valoarea reziduală este deja inclusă în valoarea expunerii pentru operațiunile de leasing prevăzută la articolul 166 alineatul (4).
(10)  
Expunerea rezultată din asigurarea protecției prin intermediul unui coș de instrumente financiare derivate de credit de tipul „nth-to-default” pentru un coș de expuneri este încadrată în aceeași clasă prevăzută la alineatul (2) în care ar fi încadrate și expunerile din coș, cu excepția cazului în care expunerile individuale din coș ar fi încadrate în diverse clase de expuneri, situație în care expunerea este încadrată în clasa de expuneri față de societăți prevăzută la alineatul (2) litera (c).

Articolul 148

Condiții de implementare a abordării IRB pentru diferite clase de expuneri și unități operaționale

(1)  
Instituțiile și orice întreprindere-mamă și filialele sale implementează abordarea bazată pe modele interne de rating pentru toate expunerile, cu excepția cazului în care au primit din partea autorităților competente aprobarea de a utiliza în permanență abordarea standardizată în conformitate cu articolul 150.

Sub rezerva aprobării prealabile de către autoritățile competente, implementarea se poate face progresiv pentru fiecare dintre clasele de expuneri menționate la articolul 147, în cadrul aceleiași unități operaționale, pentru diferite unități operaționale din același grup sau în cazul utilizării propriilor estimări ale LGD sau a propriilor factori de conversie pentru calculul ponderilor de risc aplicabile expunerilor față de societăți, instituții, administrații centrale și bănci centrale.

În cazul clasei de expuneri de tip retail menționate la articolul 147 alineatul (5), implementarea se poate face progresiv pentru clasele de expuneri cărora le corespund diferitele corelații de la articolul 154.

(2)  
Autoritățile competente stabilesc perioada necesară fiecărei instituții, întreprinderi-mamă și filiale ale sale pentru a implementa abordarea bazată pe modele interne de rating pentru toate expunerile. Această perioadă este cea pe care autoritățile competente o consideră adecvată, pe baza naturii și dimensiunii activităților instituțiilor sau ale oricărei întreprinderi-mamă și ale filialelor sale, precum și în funcție numărul și natura sistemelor de rating care urmează să fie implementate.
(3)  
Instituțiile implementează abordarea bazată pe modele interne de rating în conformitate cu condițiile stabilite de autoritățile competente. Autoritatea competentă elaborează aceste condiții astfel încât să garanteze că flexibilitatea acordată în temeiul alineatului (1) nu este utilizată selectiv cu scopul de a reduce cerințele de fonduri proprii în ceea ce privește acele clase de expuneri sau unități operaționale care urmează a fi incluse în abordarea bazată pe modele interne de rating sau în sfera de utilizare a propriilor estimări ale LGD și a propriilor factori de conversie.
(4)  
Instituțiile care au început să utilizeze abordarea bazată pe modele interne de rating numai după 1 ianuarie 2013 sau cărora autoritățile competente le-au cerut, până la această dată, să dispună de capacitatea de a-și calcula cerințele de capital utilizând abordarea standardizată își păstrează capacitatea de a calcula cerințele de capital utilizând abordarea standardizată pentru toate expunerile lor pe parcursul perioadei de implementare, până când autoritățile competente le informează că, spre satisfacția lor, implementarea abordării IRB se va finaliza cu certitudine.
(5)  
O instituție care dispune de aprobarea de a utiliza abordarea bazată pe modele interne de rating pentru orice clasă de expuneri utilizează abordarea bazată pe modele interne de rating pentru clasa de expuneri din titluri de capital care figurează la articolul 147 alineatul (2) litera (e), cu excepția cazului în care respectiva instituție poate aplica abordarea standardizată pentru expunerile din titluri de capital în conformitate cu articolul 150 și pentru clasa de expuneri reprezentată de active, altele decât cele care reprezintă creanțe de natura creditelor, menționată la articolul 147 alineatul (2) litera (g).
(6)  
ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care să precizeze condițiile în conformitate cu care autoritățile competente stabilesc natura și calendarul corespunzător al implementării progresive a abordării IRB în rândul claselor de expuneri, în conformitate cu alineatul (3).

ABE transmite Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 31 decembrie 2014.

Se deleagă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf, în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

Articolul 149

Condiții pentru a reveni la utilizarea unor abordări mai puțin sofisticate

(1)  

O instituție care utilizează abordarea bazată pe modele interne de rating pentru o anumită clasă de expuneri sau pentru un anumit tip de expunere nu renunță la utilizarea acestei abordări pentru a utiliza în schimb abordarea standardizată pentru calcularea cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor, decât dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

(a) 

instituția a demonstrat în mod satisfăcător autorității competente că utilizarea abordării standardizate nu este propusă pentru a reduce cerințele de fonduri proprii ale instituției, ci este necesară ținând cont de natura și complexitatea tuturor expunerilor de acest tip ale instituției și nu ar avea un impact negativ semnificativ asupra solvabilității instituției sau asupra capacității sale de a administra riscul în mod eficient;

(b) 

instituția a primit aprobarea prealabilă a autorității competente.

(2)  

Instituțiile care au obținut aprobarea prevăzută la articolul 151 alineatul (9) pentru utilizarea propriilor estimări ale LGD și a propriilor factori de conversie, nu revin la utilizarea valorilor LGD și a factorilor de conversie menționați la articolul 151 alineatul (8), decât dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

(a) 

instituția a demonstrat în mod satisfăcător autorității competente că utilizarea LGD și a factorilor de conversie prevăzuți la articolul 151 alineatul (8) pentru o anumită clasă de expuneri sau pentru un anumit tip de expunere nu este propusă pentru a reduce cerințele de fonduri proprii ale instituției, ci este necesară ținând cont de natura și complexitatea expunerilor totale de acest tip ale instituției și nu ar avea un impact negativ semnificativ asupra solvabilității instituției sau asupra capacității sale de a administra riscul în mod eficient;

(b) 

instituția a primit aprobarea prealabilă a autorității competente.

(3)  
Aplicarea alineatelor (1) și (2) este subordonată condițiilor pentru implementarea progresivă a abordării IRB stabilite de autoritățile competente în conformitate cu articolul 148 și permisiunii de utilizare parțială permanentă menționată la articolul 150.

Articolul 150

Condiții de utilizare parțială permanentă

(1)  

În cazul în care au primit aprobarea prealabilă a autorităților competente, instituțiile autorizate să utilizeze abordarea bazată pe modele interne de rating pentru calcularea cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor și a cuantumurilor pierderilor așteptate pentru una sau mai multe clase de expuneri pot aplica abordarea standardizată pentru următoarele expuneri:

(a) 

clasa de expuneri prevăzută la articolul 147 alineatul (2) litera (a), în cazul în care numărul contrapărților semnificative este limitat, iar implementarea unui sistem de rating pentru contrapărțile respective ar constitui un efort excesiv pentru instituție;

(b) 

clasa de expuneri prevăzută la articolul 147 alineatul (2) litera (b), în cazul în care numărul contrapărților semnificative este limitat, iar implementarea unui sistem de rating pentru contrapărțile respective ar constitui un efort excesiv pentru instituție;

(c) 

expunerile față de unități operaționale de mică importanță, precum și clasele de expuneri sau tipurile de expuneri care nu sunt semnificative din perspectiva dimensiunii și a profilului de risc;

(d) 

expunerile față de administrațiile centrale și băncile centrale ale statelor membre și față de administrațiile regionale, autoritățile locale, organele administrative și entitățile din sectorul public ale acestora, sub rezerva următoarelor condiții:

(i) 

din punctul de vedere al riscului, ca urmare a unor acorduri publice cu caracter specific, nu există diferențe între expunerile față de administrația centrală și față de banca centrală în cauză și celelalte expuneri menționate și

▼M10

(ii) 

expunerile față de administrațiile centrale și față de băncile centrale primesc o pondere de risc de 0 % în temeiul articolului 114 alineatul (2) sau alineatul (4);

▼C2

(e) 

expunerile unei instituții față de o contraparte care este întreprinderea-mamă, filiala sa sau o filială a întreprinderii-mamă, cu condiția ca contrapartea să fie o instituție sau o societate financiară holding, un societate financiară holding mixtă, o instituție financiară, o societate de administrare a activelor sau o întreprindere prestatoare de servicii auxiliare care face obiectul unor cerințe prudențiale adecvate sau o întreprindere legată printr-o relație în sensul articolului 12 alineatul (1) din Directiva 83/349/CEE;

(f) 

expunerile între instituții care îndeplinesc cerințele prevăzute la articolul 113 alineatul (7);

(g) 

expunerile din titluri de capital față de entități ale căror obligații din credite primesc o pondere de risc de 0 % în temeiul capitolului 2, inclusiv față de entitățile sponsorizate public în cazul cărora se poate aplica o pondere de risc de 0 %;

(h) 

expunerile din titluri de capital din cadrul programelor legislative de promovare a anumitor sectoare ale economiei, care acordă instituției subvenții importante pentru investiții și implică o anumită formă de supraveghere guvernamentală, precum și restricții privind investițiile în titluri de capital, atunci când aceste expuneri, sub formă agregată, nu pot fi excluse din abordarea bazată pe modele interne de rating decât până la o limită de 10 % din fondurile proprii;

(i) 

expunerile prevăzute de articolul 119 alineatul (4) care îndeplinesc condițiile specificate la articolul respectiv;

(j) 

garanțiile și contragaranțiile furnizate de stat menționate la articolul 215 alineatul (2).

Autoritățile competente permit aplicarea abordării standardizate pentru expunerile din titluri de capital menționate la literele (g) și (h) de la primul paragraf care au primit aprobare pentru acest tratament în alte state membre. ABE publică pe site-ul său de internet și actualizează periodic lista cu expunerile menționate la literele respective care urmează să fie tratate în conformitate cu abordarea standardizată.

(2)  
În sensul alineatului (1), clasa de expuneri din titluri de capital ale unei instituții este semnificativă în cazul în care valoarea agregată medie a expunerilor din anul precedent, excluzând expunerile din titluri de capital din cadrul programelor legislative menționate la alineatul (1) litera (h), depășește 10 % din fondurile proprii ale instituției. În cazul în care numărul expunerilor respective din titluri de capital este mai mic de 10 dețineri individuale, limita este de 5 % din fondurile proprii ale instituției.
(3)  
ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care să precizeze condițiile de aplicare ale alineatului (1) literele (a), (b) și (c).

ABE transmite Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 31 decembrie 2014.

Se deleagă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf, în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

(4)  
ABE emite ghiduri cu privire la aplicarea alineatului (1) litera (d) în 2018, recomandând limite sub forma unui procent din bilanțul total și sau din activele ponderate la risc care urmează să fie calculate prin abordarea standardizată.

Aceste ghiduri se adoptă în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.



Secțiunea 2

Calculul cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor



Subsecțiunea 1

Tratament pe tip de clasă de expuneri

Articolul 151

Tratament pe clasă de expuneri

(1)  
Cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor pentru riscul de credit în cazul expunerilor încadrate în una dintre clasele de expuneri menționate la articolul 147 alineatul (2) literele (a)-(e) și (g), dacă nu sunt deduse din fondurile proprii, se calculează în conformitate cu subsecțiunea 2, cu excepția cazurilor în care aceste expuneri sunt deduse din fondurile proprii de nivel 1 de bază, fonduri proprii de nivel 1 suplimentar sau fondurile proprii de nivel 2.
(2)  
Cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor pentru riscul de diminuare a valorii creanței aferent creanțelor achiziționate se calculează în conformitate cu articolul 157. În cazul în care o instituție dispune de drept de recurs deplin împotriva vânzătorului creanțelor achiziționate, pentru riscul de nerambursare și riscul de diminuare a valorii creanței, dispozițiile prezentului articol, ale articolului 152 și ale articolului 158 alineatele (1)-(4) în ceea ce privește creanțele achiziționate nu se aplică, iar expunerea este tratată ca o expunere beneficiind de o garanție reală.
(3)  
Cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor pentru riscul de credit și riscul de diminuare a valorii creanței se calculează pe baza parametrilor relevanți aferenți expunerilor respective. Parametrii menționați includ PD, LGD, scadența (denumită în continuare „M”) și valoarea expunerii. PD și LGD pot fi considerate individual sau împreună, în conformitate cu secțiunea 4.
(4)  
Instituțiile calculează cuantumurile expunerilor ponderate la riscul de credit, în cazul tuturor expunerilor încadrate în clasa de expuneri din titluri de capital menționată la articolul 147 alineatul (2) litera (e), în conformitate cu articolul 155. Instituțiile pot folosi abordările prevăzute la articolul 155 alineatele (3) și (4) dacă au primit aprobarea prealabilă a autorităților competente. Autoritățile competente acordă unei instituții aprobarea de a aplica abordarea bazată pe modele interne prevăzută la articolul 155 alineatul (4), cu condiția ca instituția să îndeplinească cerințele prevăzute în secțiunea 6 subsecțiunea 4.
(5)  
Cuantumurile expunerilor ponderate la riscul de credit în cazul expunerilor provenind din finanțări specializate se calculează în conformitate cu articolul 153 alineatul (5).
(6)  
În cazul expunerilor încadrate în clasele de expuneri menționate la articolul 147 alineatul (2) literele (a)-(d), instituțiile furnizează propriile estimări ale PD în conformitate cu articolul 143 și secțiunea 6.
(7)  
În cazul expunerilor încadrate în clasele de expuneri menționate la articolul 147 alineatul (2) litera (d), instituțiile furnizează propriile estimări ale LGD și proprii factori de conversie în conformitate cu articolul 143 și secțiunea 6.
(8)  
Pentru expunerile încadrate în clasele de expuneri menționate la articolul 147 alineatul (2) literele (a)-(c), instituțiile aplică valorile LGD prevăzute la articolul 161 alineatul (1) și factorii de conversie prevăzuți în articolul 166 alineatul (8) literele (a)-(d), cu excepția cazului în care au fost autorizate să utilizeze propriile estimări ale LGD și proprii factori de conversie pentru aceste clase de expuneri în conformitate cu alineatul (9).
(9)  
Pentru toate expunerile încadrate în clasele de expuneri menționate la articolul 147 alineatul (2) literele (a)-(c), autoritățile competente permit instituțiilor să folosească propriile estimări ale LGD și proprii factori de conversie în conformitate cu articolul 143 și cu secțiunea 6.
(10)  
Pentru expunerile securitizate și pentru cele încadrate în clasa de expuneri menționată la articolul 147 alineatul (2) litera (f), cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor se calculează în conformitate cu capitolul 5.

▼M8

Articolul 152

Tratamentul expunerilor sub formă de unități sau acțiuni deținute în OPC-uri

(1)  
Instituțiile calculează valorile expunerilor ponderate la risc pentru expunerile lor sub formă de unități sau acțiuni deținute într-un OPC înmulțind valoarea expunerii ponderate la risc pentru OPC, calculată în conformitate cu abordările prevăzute la alineatele (2) și (5), cu procentajul unităților sau acțiunilor deținute de instituțiile în cauză.
(2)  
În cazul în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 132 alineatul (3), instituțiile care dispun de suficiente informații cu privire la expunerile-suport individuale ale unui OPC țin seama de aceste expuneri-suport pentru a calcula valoarea expunerii ponderate la risc pentru OPC, ponderând la risc toate expunerile-suport ale OPC-ului ca și cum ar fi deținute direct de instituțiile în cauză.
(3)  
Prin derogare de la articolul 92 alineatul (3) litera (d), instituțiile care calculează valoarea expunerii ponderate la risc pentru OPC în conformitate cu alineatul (1) sau (2) de la prezentul articol pot calcula cerința de fonduri proprii pentru riscul aferent ajustărilor evaluării creditului pentru expunerile din instrumente financiare derivate ale respectivului OPC ca un cuantum egal cu 50 % din cerința de fonduri proprii pentru expunerile din instrumentele financiare derivate respective, calculată în conformitate cu capitolul 6 secțiunea 3, 4 sau 5 din prezentul titlu, după caz.

Prin derogare de la primul paragraf, o instituție poate să excludă din calculul cerinței de fonduri proprii pentru riscul aferent ajustărilor evaluării creditului expunerile din instrumente financiare derivate care nu ar fi supuse acestei cerințe dacă ar fi asumate direct de instituție.

(4)  

Instituțiile care aplică abordarea transparentă de tip look-through în conformitate cu alineatele (2) și (3) de la prezentul articol și care îndeplinesc condițiile de utilizare parțială permanentă în conformitate cu articolul 150 sau care nu îndeplinesc condițiile pentru utilizarea metodelor prevăzute în prezentul capitol sau a uneia sau mai multor metode prevăzute în capitolul 5 pentru toate expunerile-suport ale OPC-ului sau o parte dintre acestea calculează valorile expunerilor ponderate la risc și cuantumurile pierderilor așteptate în conformitate cu următoarele principii:

(a) 

pentru expunerile atribuite clasei de expuneri provenind din titluri de capital menționate la articolul 147 alineatul (2) litera (e), instituțiile aplică metoda simplă de ponderare la risc prevăzută la articolul 155 alineatul (2);

(b) 

pentru expunerile atribuite clasei de elemente reprezentând poziții din securitizare menționate la articolul 147 alineatul (2) litera (f), instituțiile aplică tratamentul prevăzut la articolul 254 ca și cum expunerile respective ar fi deținute de acele instituții;

(c) 

pentru toate celelalte expuneri-suport, instituțiile aplică abordarea standardizată prevăzută în capitolul 2 din prezentul titlu.

În sensul literei (a) de la primul paragraf, în cazul în care instituția nu are capacitatea de a distinge între expuneri din investiții de tip private equity, expuneri tranzacționate la bursă și alte expuneri din titluri de capital, instituția tratează respectivele expuneri ca alte expuneri din titluri de capital.

(5)  
În cazul în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 132 alineatul (3), instituțiile care nu dispun de suficiente informații cu privire la expunerile-suport individuale ale unui OPC pot calcula valoarea expunerii ponderate la risc pentru expunerile respective în conformitate cu limitele stabilite în abordarea pe bază de mandat stabilită la articolul 132a alineatul (2). Cu toate acestea, pentru expunerile enumerate la alineatul (4) literele (a), (b) și (c) de la prezentul articol, instituțiile aplică abordările stabilite la literele respective.
(6)  
Sub rezerva articolului 132b alineatul (2), instituțiile care nu aplică abordarea transparentă de tip look-through în conformitate cu alineatele (2) și (3) de la prezentul articol sau abordarea pe bază de mandat în conformitate cu alineatul (5) de la prezentul articol aplică abordarea de rezervă (fall-back) menționată la articolul 132 alineatul (2).
(7)  
Instituțiile pot calcula valoarea expunerii ponderate la risc pentru expunerile lor sub formă de unități sau acțiuni deținute într-un OPC utilizând o combinație a abordărilor menționate la prezentul articol, în măsura în care condițiile de utilizare a abordărilor respective sunt îndeplinite.
(8)  

Instituțiile care nu dispun de date sau informații adecvate pentru a calcula valoarea ponderată la risc pentru un OPC în conformitate cu abordările descrise la alineatele (2), (3), (4) și (5) se pot baza pe calculele efectuate de o terță parte, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

(a) 

partea terță este:

(i) 

instituția depozitară sau instituția financiară depozitară a OPC-ului, cu condiția ca OPC-ul să investească exclusiv în titluri de valoare și să depoziteze toate titlurile de valoare la această instituție depozitară sau instituție financiară depozitară;

(ii) 

pentru OPC-urile care nu se încadrează la punctul (i) de la prezenta literă, societatea de administrare a OPC-ului, cu condiția ca societatea de administrare a OPC-ului să îndeplinească criteriile prevăzute la articolul 132 alineatul (3) litera (a);

(b) 

pentru alte expuneri decât cele menționate la alineatul (4) literele (a), (b) și (c) din prezentul articol, partea terță efectuează calculul în conformitate cu abordarea de tip look-through prevăzută la articolul 132a alineatul (1);

(c) 

pentru expunerile menționate la alineatul (4) literele (a), (b) și (c), partea terță efectuează calculul în conformitate cu abordările prevăzute la literele respective;

(d) 

un auditor extern a confirmat corectitudinea calculului efectuat de partea terță.

Instituțiile care se bazează pe calcule efectuate de terți înmulțesc valoarea expunerii ponderate la risc pentru expunerile unui OPC rezultată în urma acestor calcule cu un factor de 1,2.

Prin derogare de la al doilea paragraf, în cazul în care instituția dispune de acces nerestricționat la calculele detaliate efectuate de partea terță, nu se aplică factorul de 1,2. Instituția furnizează, la cerere, calculele respective autorității competente.

(9)  
În sensul prezentului articol, se aplică articolul 132 alineatele (5) și (6) și articolul 132b. În sensul prezentului articol, se aplică articolul 132c, cu folosirea ponderilor de risc calculate în conformitate cu capitolul 3 din prezentul titlu.

▼C2



Subsecțiunea 2

Calculul cuantumurilor expunerilor ponderate la riscul de credit

Articolul 153

Cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor pentru expunerile față de societăți, instituții, administrații centrale și bănci centrale

(1)  

Sub rezerva aplicării tratamentelor specifice prevăzute la alineatele (2), (3) și (4), cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor pentru expunerile față de societăți, instituții, administrații centrale și bănci centrale se calculează în conformitate cu următoarele formule:

Cuantumul ponderat la risc al expunerii = RW · valoarea expunerii

unde ponderea de risc (RW) este definită după cum urmează:

(i) 

dacă PD = 0, RW este 0;

(ii) 

dacă PD = 1, și anume pentru expunerile aflate în stare de nerambursare:

— 
atunci când instituțiile aplică valorile LGD prevăzute la articolul 161 alineatul (1), RW este 0;
— 
atunci când instituțiile folosesc propriile estimări ale LGD, RW este

image

;

unde cea mai bună estimare a pierderii așteptate [denumită în continuare -„ELBE” (Expected Loss Best Estimate)] este cea mai bună estimare a instituției cu privire la pierderea așteptată în cazul expunerilor aflate în stare de nerambursare în conformitate cu articolul 177 alineatul (1) litera (h);

(iii) 

dacă 0 < PD < 1

image

unde

N(x)

=

funcția de distribuție cumulativă a unei variabile aleatorii normale standard (care exprimă probabilitatea ca o variabilă aleatorie normal distribuită, cu media zero și varianța 1, să fie mai mică sau egală cu x);

G (Z)

=

inversa funcției de distribuție cumulativă pentru o variabilă aleatorie normală standard (care exprimă valoarea x astfel încât N(x) = z);

R

=

coeficientul de corelație, este definit ca

image

b

=

factorul de ajustare în funcție de scadență, care este definit ca.

image

.
(2)  
Pentru toate expunerile față de entități de mari dimensiuni din sectorul financiar, coeficientul de corelație de la alineatul (1) punctul (iii) se înmulțește cu 1,25. Pentru toate expunerile față de entități din sectorul financiar nereglementate, coeficienții de corelație stabiliți la alineatul (1) punctul (iii) și, după caz, la alineatul (4) se înmulțesc cu 1,25.
(3)  

Cuantumul ponderat la risc al expunerii pentru fiecare expunere care întrunește cerințele prevăzute la articolele 202 și 217 poate fi ajustat în conformitate cu următoarea formulă:

Cuantumul ponderat la risc al expunerii = RW · valoarea expunerii · (0.15 + 160 · PDpp )

în care:

PDpp

=

PD a furnizorului de protecție.

RW se calculează utilizând formula relevantă a ponderii de risc prevăzută la alineatul (1) pentru expunere, PD a debitorului și LGD pentru o expunere directă comparabilă față de furnizorul de protecție. Factorul de ajustare în funcție de scadență (b) se calculează pe baza valorii celei mai reduse a PD a furnizorului de protecție și a PD a debitorului.

(4)  

Pentru calcularea ponderilor de risc pentru expunerile față de societăți în cazul cărora cifra de afaceri anuală a grupului consolidat din care face parte respectiva societate este mai mică de 50 de milioane EUR, instituțiile pot folosi formula de corelație de la alineatul (1) punctul (iii). În această formulă, S (sales) corespunde cifrei de afaceri anuale exprimate în milioane de euro, unde 5 milioane EUR ≤ S ≤ 50 milioane EUR. O cifră de afaceri declarată mai mică de 5 milioane EUR se consideră a fi echivalentă cu 5 milioane EUR. Pentru creanțele achiziționate, cifra de afaceri anuală totală reprezintă media ponderată a expunerilor individuale din coș.

image

Instituțiile pot folosi activele totale ale grupului consolidat în locul cifrei de afaceri anuale totale în cazul în care cifra de afaceri anuală totală nu este un indicator adecvat pentru dimensiunea societății, iar activele totale constituie un indicator mai reprezentativ decât cifra de afaceri anuală totală.

(5)  

Pentru expunerile din finanțări specializate pentru care o instituție nu poate estima PD sau estimările PD ale instituției nu îndeplinesc cerințele prevăzute în secțiunea 6, instituția atribuie ponderi de risc în conformitate cu tabelul 1, după cum urmează:



Tabelul 1

Scadență reziduală

Categoria 1

Categoria 2

Categoria 3

Categoria 4

Categoria 5

Mai puțin de 2,5 ani

50 %

70 %

115 %

250 %

0 %

Egală sau mai mare de 2,5 ani

70 %

90 %

115 %

250 %

0 %

Atunci când atribuie ponderi de risc pentru expunerile din finanțări specializate, instituțiile iau în considerare următorii factori: puterea financiară, cadrul politic și juridic, caracteristicile tranzacției și/sau ale activului, soliditatea sponsorului și a promotorului, inclusiv veniturile obținute în urma unui parteneriat public-privat și mecanismele de garantare.

(6)  
În cazul creanțelor achiziționate asupra societăților, instituțiile respectă cerințele prevăzute la articolul 184. Pentru creanțele achiziționate asupra societăților care întrunesc și condițiile prevăzute la articolul 154 alineatul (5), atunci când aplicarea standardelor de cuantificare a riscurilor prevăzute în secțiunea 6 pentru expunerile față de societăți reprezintă o sarcină excesivă pentru instituție, se pot aplica standardele prevăzute în secțiunea 6 pentru cuantificarea riscurilor pentru expunerile de tip retail.

▼M5

(7)  
În cazul creanțelor achiziționate asupra societăților, reducerile de preț de cumpărare rambursabile, garanțiile reale sau garanțiile parțiale care asigură protecția pentru prima pierdere în cazul pierderilor în caz de nerambursare, al pierderilor din diminuarea valorii creanței sau al pierderilor provenite din ambele situații pot fi considerate drept o protecție a creditului pentru prima pierdere de către cumpărătorul creanțelor sau de către beneficiarul garanției reale sau al garanției parțiale, în conformitate cu capitolul 5 secțiunea 3 subsecțiunile 2 și 3. Vânzătorul care oferă reducerea de preț de cumpărare rambursabilă și furnizorul unei garanții reale sau a unei garanții parțiale tratează respectiva garanție drept o expunere față de o poziție care suportă prima pierdere în conformitate cu capitolul 5 secțiunea 3 subsecțiunile 2 și 3.
(8)  
În cazul în care o instituție oferă protecția creditului pentru o serie de expuneri supuse condiției potrivit căreia al n-lea caz de nerambursare corespunzător expunerilor declanșează plata, iar acest eveniment de credit conduce la încetarea contractului, ponderile de risc pentru expunerile incluse în coș sunt agregate, mai puțin un număr de n-1 expuneri, unde suma cuantumului pierderilor așteptate înmulțit cu 12,5 și al cuantumului ponderat la risc al expunerii nu depășește valoarea nominală a protecției furnizate de instrumentul financiar derivat de credit înmulțită cu 12,5. Cele n-1 expuneri excluse din agregare sunt determinate astfel încât să includă fiecare dintre acele expuneri care generează un cuantum ponderat la risc al expunerii inferior cuantumului ponderat la risc al oricărei expuneri incluse în agregare. O pondere de risc de 1 250  % se aplică pozițiilor din coș pentru care instituția nu poate determina ponderea de risc în temeiul Abordării IRB.

▼C2

(9)  
ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care să precizeze modul în care instituțiile țin cont de factorii menționați la alineatul (5) al doilea paragraf atunci când atribuie ponderi de risc pentru expunerile din finanțări specializate.

ABE transmite Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 31 decembrie 2014.

Se deleagă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf, în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

Articolul 154

Cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor pentru expunerile de tip retail

(1)  

Cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor pentru expunerile de tip retail se calculează după următoarele formule:

Cuantumul ponderat la risc al expunerii = RW · valoarea expunerii

unde ponderea de risc (RW) este definită după cum urmează:

(i) 

dacă PD = 1, adică în cazul expunerilor aflate în stare de nerambursare, RW este;

image

;

unde ELBE este cea mai bună estimare a pierderii așteptate a instituției pentru expunerea aflată în stare de nerambursare în conformitate cu articolul 181 alineatul (1) litera (h);

(ii) 

dacă 0 < PD < 1, de exemplu, pentru orice altă valoare posibilă pentru PD decât valorile prevăzute la punctul (i)

image

unde

N(x)

=

funcția de distribuție cumulativă a unei variabile aleatoare normale standard (care exprimă probabilitatea ca o variabilă aleatoare normal distribuită, cu media zero și varianța 1, să fie mai mică sau egală cu x);

G (Z)

=

inversa funcției de distribuție cumulative pentru o variabilă aleatoare normală standard [care exprimă valoarea x astfel încât N(x) = z];

R

=

coeficientul de corelație, definit ca

image

(2)  
Cuantumul ponderat la risc al expunerii pentru fiecare expunere față de IMM-uri menționat la articolul 147 alineatul (5) care îndeplinește cerințele prevăzute la articolele 202 și 217 poate fi calculată în conformitate cu articolul 153 alineatul (3).
(3)  
Pentru expunerile de tip retail garantate cu bunuri imobile, un coeficient de corelație R de 0,15 înlocuiește cifra obținută cu ajutorul formulei de corelație de la alineatul (1).
(4)  
În cazul expunerilor eligibile de tip retail reînnoibile eligibile, definite la literele (a)-(e), un coeficient de corelație R de 0,04 înlocuiește cifra obținută cu ajutorul formulei de corelație de la alineatul (1).

Expunerile se califică drept expuneri eligibile de tip retail reînnoibile dacă întrunesc următoarele condiții:

(a) 

expunerile sunt față de persoane fizice;

(b) 

expunerile sunt reînnoibile, negarantate și, în măsura în care creditul nu este utilizat imediat și necondiționat, sunt revocabile de către instituție. În acest context, expunerile reînnoibile desemnează acele expuneri în cazul cărora soldurile clienților pot fluctua în funcție de decizia de a împrumuta sau de a rambursa, în limita impusă de instituție. Angajamentele de finanțare neutilizate se consideră ca revocabile necondiționat în cazul în care clauzele contractuale permit instituției să le revoce integral în conformitate cu normele de protecție a consumatorului și alte legi conexe;

(c) 

valoarea maximă a expunerii față de o singură persoană în cadrul sub-portofoliului este de 100 000  EUR sau mai puțin;

(d) 

folosirea corelației vizate la prezentul paragraf se limitează la portofoliile care prezintă o volatilitate redusă a ratei pierderilor în raport cu nivelul mediu al ratei pierderilor pentru astfel de expuneri, în special în plajele de valori scăzute ale PD;

(e) 

tratamentul ca expuneri eligibile de tip retail reînnoibile este în conformitate cu caracteristicile de risc aferente subportofoliului.

Prin derogare de la litera (b), cerința de a fi negarantate nu se aplică în cazul facilităților de credit acoperite cu garanții reale asociate unui cont în care se efectuează plata salariului. În acest caz, sumele recuperate prin intermediul executării garanției reale nu se iau în considerare în estimarea LGD.

Autoritățile competente examinează volatilitatea relativă a ratei pierderilor pentru diferite subportofolii eligibile de tip retail reînnoibile, precum și pentru portofoliul agregat de expuneri eligibile de tip retail reînnoibile și fac schimb de informații cu celelalte state membre în ceea ce privește caracteristicile tipice ale ratei pierderilor respective.

(5)  

Pentru a fi eligibile pentru tratament de tip retail, creanțele achiziționate respectă cerințele prevăzute la articolul 180, precum și următoarele condiții:

(a) 

instituția a achiziționat creanțele de la un vânzător terț cu care nu se află în legătură, iar expunerile sale față de debitorul creanțelor nu includ nicio expunere la originea căreia se află, în mod direct sau indirect, instituția însăși;

(b) 

creanțele achiziționate sunt generate în condiții de favoare între vânzător și debitor. În consecință, creanțele din tranzacții între conturile aceleiași societăți și creanțele care fac obiectul unor operațiuni încrucișate între conturile societăților care vând și cumpără una de la cealaltă nu sunt eligibile;

(c) 

Instituția cumpărătoare deține o creanță asupra ansamblului veniturilor generate de creanțele achiziționate sau un drept pro-rata asupra veniturilor respective; și

(d) 

portofoliul de creanțe achiziționate este suficient de diversificat.

▼M5

(6)  
În cazul creanțelor achiziționate de tip retail, reducerile de preț de cumpărare rambursabile, garanțiile reale sau garanțiile parțiale care asigură protecția pentru prima pierdere în cazul pierderilor în caz de nerambursare, al pierderilor din diminuarea valorii creanței sau al pierderilor provenite din ambele situații pot fi considerate drept o protecție a creditului pentru prima pierdere de către cumpărătorul creanțelor sau de către beneficiarul garanției reale sau al garanției parțiale, în conformitate cu capitolul 5 secțiunea 3 subsecțiunile 2 și 3. Vânzătorul care oferă reducerea de preț de cumpărare rambursabilă și furnizorul garanției reale sau a garanției parțiale tratează respectivele garanții drept o expunere față de o poziție care suportă prima pierdere în conformitate cu capitolul 5 secțiunea 3 subsecțiunile 2 și 3.

▼C2

(7)  
În cazul portofoliilor hibride de creanțe achiziționate de tip retail, atunci când instituția cumpărătoare nu poate separa expunerile garantate cu un bun imobil și expunerile eligibile de tip retail reînnoibile eligibile de alte expuneri de tip retail, se aplică funcția de ponderare la risc de tip retail care are drept rezultat cele mai ridicate cerințe de capital pentru expunerile respective.

Articolul 155

Cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor pentru expunerile din titluri de capital

(1)  
Instituțiile determină cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor pentru expunerile din titluri de capital, cu excepția celor deduse în conformitate cu partea a doua sau a celor care primesc o pondere de risc de 250 % în conformitate cu articolul 48, în funcție de abordările prevăzute la prezentul articol alineatele (2), (3) și (4). O instituție poate aplica abordări diferite pentru portofolii de titluri de capital diferite atunci când instituția însăși folosește abordări diferite în vederea gestionării interne a riscurilor. În cazul în care o instituție folosește abordări diferite, alegerea metodei PD/LGD sau a abordării bazate pe modele interne trebuie să fie consecventă, inclusiv de-a lungul timpului, să fie coerentă cu abordarea folosită pentru gestionarea internă a riscurilor expunerii din titluri de capital relevante și să nu fie bazată pe considerente de arbitraj de reglementare.

Instituțiile pot să trateze expunerile din titluri de capital față de întreprinderile prestatoare de servicii auxiliare în conformitate cu tratamentul aplicat altor active, altele decât creanțele de natura creditelor.

(2)  

Pe baza metodei simple de ponderare de risc, cuantumul ponderat la risc al expunerii se calculează în conformitate cu următoarea formulă:

Cuantumul ponderat la risc al expunerii = RW * valoarea expunerii,

Ponderea de risc (RW) = 190 % pentru expunerile din investiții de tip private equity în cazul portofoliilor suficient de diversificate.

Ponderea de risc (RW) = 290 % pentru expunerile din titluri de capital tranzacționate la bursă.

Ponderea de risc (RW) = 370 % pentru toate celelalte expuneri din titluri de capital.

Pozițiile scurte de numerar și instrumentele financiare derivate care nu sunt incluse în portofoliul de tranzacționare pot compensa pozițiile lungi pe aceleași titluri de valoare, cu condiția ca instrumentele respective să fi fost desemnate explicit ca instrumente de acoperire pentru expuneri specifice din titluri de capital și să funcționeze ca instrumente de acoperire pe o perioadă de cel puțin un an. Alte poziții scurte se tratează ca poziții lungi, atribuind ponderea de risc adecvată valorii absolute a fiecărei poziții. În contextul pozițiilor cu neconcordanță de scadență, se aplică metoda pentru expunerile față de societăți prevăzută la articolul 162 alineatul (5).

Instituțiile pot recunoaște protecția nefinanțată a creditului obținută pentru o expunere din titluri de capital în conformitate cu metodele prevăzute în capitolul 4.

(3)  
În cazul metodei PD/LGD, cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor se calculează după formulele prevăzute la articolul 153 alineatul (1). Dacă instituțiile nu dispun de informații suficiente pentru a putea folosi definiția stării de nerambursare de la articolul 178, ponderilor de risc li se aplică un factor de multiplicare de 1,5.

La nivelul fiecărei expuneri, suma dintre cuantumul pierderilor așteptate înmulțit cu 12,5 și cuantumul ponderat la risc al expunerii nu trebuie să depășească valoarea expunerii înmulțită cu 12,5.

Instituțiile pot recunoaște protecția nefinanțată a creditului obținută pentru o expunere din titluri de capital în conformitate cu metodele prevăzute în capitolul 4. Procedura se aplică sub rezerva unui nivel al LGD de 90 % pentru expunerea față de furnizorul de protecție. Pentru expunerile sub formă de investiții de tip private equity în cazul portofoliilor suficient de diversificate se poate folosi o valoare a LGD de 65 %. În acest sens, M este de cinci ani.

(4)  

În cazul abordării bazate pe modele interne, cuantumul ponderat la risc al expunerii este pierderea potențială aferentă expunerilor din titluri de capital ale instituției, calculată cu ajutorul modelelor interne valoare-la-risc (value-at-risk), la un interval de încredere unilateral de 99 de centile pentru diferența dintre, pe de o parte, randamentele trimestriale și, pe de altă parte, o rată adecvată fără risc calculată pe o perioadă de eșantionare de lungă durată, înmulțită cu 12,5. Cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor, la nivelul portofoliului de titluri de capital nu trebuie să fie mai mici decât totalul sumelor dintre următoarele elemente:

(a) 

cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor cerute în cazul metodei PD/LGD; și

(b) 

cuantumurile corespunzătoare ale pierderilor așteptate înmulțite cu 12,5.

Cuantumurile menționate la literele (a) și (b) se calculează pe baza valorilor PD prevăzute la articolul 165 alineatul (1) și a valorilor LGD corespunzătoare prevăzute la articolul 165 alineatul (2).

Instituțiile pot recunoaște protecția nefinanțată a creditului obținută pentru o poziție pe titluri de capital.

Articolul 156

Cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor pentru alte active decât creanțele de tip credit

Cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor pentru alte active, altele decât creanțele de tip credit se calculează după următoarea formulă:

Cuantumul ponderat la risc al expunerii = 100 % · valoarea expunerii,

exceptând următoarele:

(a) 

numerarul aflat în casă și elementele echivalente de numerar, precum și lingourile de aur păstrate în case de valori proprii sau depozitate în custodie, în limita sumelor garantate cu pasive sub formă de lingouri de aur, cărora li se atribuie o pondere de risc de 0 %;

(b) 

situațiile în care expunerea este o valoare reziduală a unor active care fac obiectul unui contract de leasing, când cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor se calculează după cum urmează:

image

unde t reprezintă numărul cel mai mare dintre 1 și cel mai apropiat număr întreg de ani aferenți duratei rămase a contractul de leasing.



Subsecțiunea 3

Calculul cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor pentru riscul de diminuare a valorii creanței aferent creanțelor achiziționate

Articolul 157

Cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor pentru riscul de diminuare a valorii creanței aferent creanțelor achiziționate

(1)  
Instituțiile calculează cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor pentru riscului de diminuare a valorii creanței aferent creanțelor achiziționate asupra societăților și a celor de tip retail după formula prevăzută la articolul 153 alineatul (1).
(2)  
Instituțiile determină parametrii de intrare PD și LGD în conformitate cu secțiunea 4.
(3)  
Instituțiile determină valoarea expunerii în conformitate cu secțiunea 5.
(4)  
În sensul prezentului articol, valoarea M este de 1 an.
(5)  
Autoritățile competente exceptează o instituție de la calculul și recunoașterea cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor pentru riscul de diminuare a valorii creanței a unui tip de expuneri, cauzat de creanțe achiziționate asupra societăților sau de creanțe de tip retail, în cazul în care instituția a demonstrat, spre satisfacția autorității competente, că riscul de diminuare pentru instituția respectivă este neglijabil pentru acest tip de expuneri.



Secțiunea 3

Cuantumurile pierderilor așteptate

Articolul 158

Tratamentul pe tip de expunere

(1)  
Calculul cuantumurilor pierderilor așteptate se bazează pe aceleași valori de intrare ale probabilității de nerambursare (PD) și pierderii în caz de nerambursare (LGD) și pe aceeași valoare a expunerii pentru fiecare expunere ca cele utilizate pentru calculul cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor, în conformitate cu articolul 151.
(2)  
Cuantumurile pierderilor așteptate pentru expunerile securitizate se calculează în conformitate cu capitolul 5.
(3)  
Cuantumul pierderilor așteptate este zero pentru expunerile încadrate în clasa de expuneri „active, altele decât cele care reprezintă creanțe de tip credit”, menționată la articolul 147 alineatul (2) litera (g).
(4)  
Cuantumurile pierderilor așteptate pentru expunerile sub formă de acțiuni sau de unități ale unui OPC menționat la articolul 152 se calculează în conformitate cu metodele prevăzute în prezentul articol.
(5)  

Pierderea așteptată (EL) și cuantumurile pierderilor așteptate pentru expunerile față de societăți, instituții, administrații centrale și bănci centrale, precum și pentru expunerile de tip retail se calculează conform următoarelor formule:

Pierderea așteptată (EL) = PD * LGD

Cuantumul pierderii așteptate

=

EL [multiplicat cu] valoarea expunerii.

Pentru expunerile aflate în stare de nerambursare (PD = 100 %), în cazul în care instituțiile utilizează propriile estimări ale pierderilor în caz de nerambursare, pierderea așteptată este ELBE, respectiv cea mai bună estimare a instituției cu privire la pierderea așteptată pentru expunerea aflată în stare de nerambursare, în conformitate cu articolul 181 alineatul (1) litera (h).

Pentru expunerile tratate în conformitate cu articolul 153 alineatul (3), pierderea așteptată este 0 %.

(6)  

Pentru expunerile provenind din finanțări specializate, în cazul în care instituțiile utilizează metodele prevăzute la articolul 153 alineatul (5) pentru atribuirea ponderilor de risc, valorile pierderilor așteptate se atribuie în conformitate cu tabelul 2.



Tabelul 2

Scadență reziduală

Categoria 1

Categoria 2

Categoria 3

Categoria 4

Categoria 5

Mai puțin de 2,5 ani

0 %

0,4 %

2,8 %

8 %

50 %

2,5 ani sau mai mult

0,4 %

0,8 %

2,8 %

8 %

50 %

(7)  

Cuantumul pierderilor așteptate pentru expunerile provenind din titluri de capital, în cazul în care cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor sunt calculate după metoda simplă de ponderare la risc, se calculează conform următoarei formule:

Cuantumul pierderii așteptate = EL · valoarea expunerii

Valorile EL sunt următoarele:

Pierderea așteptată (EL) = 0,8 % pentru expunerile provenind din investiții de tip private equity din cadrul portofoliilor suficient de diversificate

Pierderea așteptată (EL) = 0,8 % pentru expunerile provenind din titluri de capital tranzacționate la bursă

Pierderea așteptată (EL) = 2,4 % pentru toate celelalte expuneri provenind din titluri de capital.

(8)  

Pierderile așteptate și cuantumul pierderilor așteptate pentru expunerile provenind din titluri de capital, în cazul în care cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor sunt calculate după metoda bazată pe probabilitatea de nerambursare/pierderea în caz de nerambursare (PD/LGD), se calculează conform următoarelor formule:

Pierderea așteptată (EL) = PD · LGD

Cuantumul pierderii așteptate = EL · valoarea expunerii

(9)  
Cuantumul pierderilor așteptate este zero pentru expunerile provenind din titluri de capital, în cazul în care cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor sunt calculate conform abordării bazate pe modele interne.

▼M8

(9a)  
Cuantumul pierderilor așteptate pentru un angajament de valoare minimă care îndeplinește toate cerințele stabilite la articolul 132c alineatul (3) este zero.

▼C2

(10)  

Cuantumul pierderilor așteptate pentru riscul de diminuare a valorii creanței aferente creanțelor achiziționate se calculează conform următoarei formule:

Pierderea așteptată (EL) = PD · LGD

Cuantumul pierderii așteptate = EL · valoarea expunerii

▼M7

Articolul 159

Tratamentul cuantumurilor pierderilor așteptate

Instituțiile deduc cuantumurile pierderilor așteptate calculate în conformitate cu articolul 158 alineatele (5), (6) și (10) din ajustările generale și specifice pentru riscul de credit în conformitate cu articolul 110, din ajustările de valoare suplimentare în conformitate cu articolele 34 și 105, precum și din alte reduceri de fonduri proprii aferente expunerilor respective, cu excepția deducerilor efectuate în conformitate cu articolul 36 alineatul (1) litera (m). Disconturile aferente expunerilor bilanțiere achiziționate atunci când acestea se află în stare de nerambursare în conformitate cu articolul 166 alineatul (1) se tratează în același fel ca ajustările specifice pentru riscul de credit. Ajustările specifice pentru riscul de credit aferente expunerilor aflate în stare de nerambursare nu se utilizează pentru a acoperi cuantumurile pierderilor așteptate în cazul altor expuneri. Cuantumurile pierderilor așteptate pentru expunerile securitizate și ajustările generale și specifice pentru riscul de credit aferente expunerilor respective nu se includ în calculul respectiv.

▼C2



Secțiunea 4

Probabilitatea de nerambursare (PD), pierderile în caz de nerambursare (LGD) și scadența



Subsecțiunea 1

Expunerile față de societăți, instituții, administrații centrale și bănci centrale

Articolul 160

Probabilitatea de nerambursare (PD)

(1)  
Probabilitatea de nerambursare a unei expuneri față de o societate sau de o instituție trebuie să fie de cel puțin 0,03 %.
(2)  

În cazul expunerilor provenind din creanțe asupra societăților, achiziționate de către instituție, pentru care aceasta nu poate estima probabilitățile de nerambursare sau pentru care estimările instituției cu privire la probabilitatea de nerambursare nu îndeplinesc cerințele stabilite în secțiunea 6, probabilitățile de nerambursare se determină conform următoarelor metode:

(a) 

pentru drepturile cu rang prioritar în ceea ce privește creanțele asupra societăților, achiziționate de către instituție, probabilitatea de nerambursare este estimarea instituției cu privire la pierderea așteptată împărțită la pierderea în caz de nerambursare pentru creanțele respective;

(b) 

pentru drepturile subordonate în ceea ce privește creanțele asupra societăților, achiziționate de către instituție, probabilitatea de nerambursare este estimarea instituției cu privire la pierderea așteptată;

(c) 

o instituție care a primit, în temeiul articolului 143, aprobarea autorității competente de a utiliza propriile estimări ale pierderii în caz de nerambursare pentru expunerile față de societăți și care poate descompune estimările sale cu privire la pierderea așteptată pentru creanțele asupra societăților, achiziționate de către aceasta, în probabilități de nerambursare și pierderi în caz de nerambursare, într-un mod pe care autoritatea competentă îl consideră fiabil, poate utiliza estimarea probabilității de nerambursare care rezultă din această descompunere.

(3)  
În cazul debitorilor aflați în stare de nerambursare, probabilitatea de nerambursare este 100 %.
(4)  

În calculul probabilității de nerambursare, instituțiile pot recunoaște protecția nefinanțată a creditului în conformitate cu dispozițiile de la capitolul 4. Pentru riscul de diminuare a valorii creanței, pe lângă furnizorii de protecție menționați la articolul 201 alineatul (1) litera (g), vânzătorul creanțelor achiziționate este eligibil dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

(a) 

entitatea corporativă dispune de o evaluare a creditului efectuată de o ECAI, pe care ABE a asociat-o cu nivelul 3 de calitate a creditului sau cu un nivel superior, în conformitate cu normele de ponderare la risc a expunerilor față de societăți, prevăzute la capitolul 2;

(b) 

entitatea corporativă, în cazul instituțiilor care calculează cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor și cuantumurile pierderilor așteptate conform abordării IRB, nu dispune de o evaluare a creditului efectuată de o ECAI recunoscută și este evaluată intern ca având o probabilitate de nerambursare echivalentă cu cea corespunzătoare evaluărilor creditului efectuate de ECAI și asociate de ABE cu nivelul 3 de calitate a creditului sau cu un nivel superior, în conformitate cu normele de ponderare la risc a expunerilor față de societăți, prevăzute la capitolul 2.

(5)  
Instituțiile care utilizează propriile estimări ale pierderii în caz de nerambursare pot recunoaște protecția nefinanțată a creditului ajustând probabilitățile de nerambursare cu respectarea dispozițiilor de la articolul 161 alineatul (3).
(6)  
Pentru riscul de diminuare a valorii creanțelor achiziționate asupra societăților, probabilitatea de nerambursare se stabilește ca fiind egală cu estimarea instituției cu privire la pierderile așteptate pentru riscul de diminuare a valorii creanței. O instituție care a primit, în temeiul articolului 143, aprobarea autorității competente de a utiliza propriile estimări ale pierderii în caz de nerambursare pentru expunerile față de societăți și care poate descompune estimările sale cu privire la pierderea așteptată pentru riscul de diminuare a valorii creanțelor asupra societăților, achiziționate de către acesta, în probabilități de nerambursare și pierderi în caz de nerambursare, într-un mod pe care autoritatea competentă îl consideră fiabil, poate utiliza estimarea probabilității de nerambursare care rezultă din această descompunere. În calculul probabilității de nerambursare, instituțiile pot recunoaște protecția nefinanțată a creditului în conformitate cu dispozițiile de la capitolul 4. Pentru riscul de diminuare a valorii creanței, pe lângă furnizorii de protecție menționați la articolul 201 alineatul (1) litera (g), vânzătorul creanțelor achiziționate este eligibil dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alineatul (4).
(7)  
Prin derogare de la articolul 201 alineatul (1) litera (g), entitățile corporativă care îndeplinesc condițiile stabilite la alineatul (4) sunt eligibile.

O instituție care a primit, în temeiul articolului 143, aprobarea autorității competente de a utiliza propriile estimări ale pierderii în caz de nerambursare pentru riscul de diminuare a valorii creanțelor asupra societăților, achiziționate de către instituție, poate recunoaște protecția nefinanțată a creditului ajustând probabilitățile de nerambursare cu respectarea dispozițiilor de la articolul 161 alineatul (3).

Articolul 161

Pierderea în caz de nerambursare (LGD)

(1)  

Instituțiile trebuie să utilizeze următoarele valori ale pierderilor în caz de nerambursare:

(a) 

expuneri cu rang prioritar care nu beneficiază de garanții reale eligibile: 45 %;

(b) 

expuneri subordonate care nu beneficiază de garanții reale eligibile: 75 %;

(c) 

în calculul pierderii în caz de nerambursare, instituțiile pot recunoaște protecția finanțată sau nefinanțată a creditului în conformitate cu capitolul 4;

(d) 

obligațiunilor garantate eligibile pentru tratamentul stabilit la articolul 129 alineatele (4) și (5) li se poate atribui o valoare a pierderii în caz de nerambursare de 11,25 %;

(e) 

pentru expunerile aferente creanțelor cu rang prioritar asupra societăților, achiziționate de către instituție, în cazul în care aceasta nu poate estima probabilitățile de nerambursare sau în care estimările instituției cu privire la probabilitatea de nerambursare nu îndeplinesc cerințele stabilite în secțiunea 6: 45 %;

(f) 

pentru expunerile aferente creanțelor subordonate asupra societăților, achiziționate de către instituție, în cazul în care aceasta nu poate estima probabilitățile de nerambursare sau în care estimările instituției cu privire la probabilitatea de nerambursare nu îndeplinesc cerințele stabilite în secțiunea 6: 100 %;

(g) 

pentru riscul de diminuare a valorii creanțelor asupra societăților, achiziționate de către instituție: 75 %.

(2)  
Pentru riscul de diminuare a valorii creanței și riscul de nerambursare, în cazul în care o instituție a primit, în temeiul articolului 143, aprobarea autorității competente de a utiliza propriile estimări ale pierderii în caz de nerambursare pentru expunerile față de societăți și poate descompune estimările sale cu privire la pierderea așteptată pentru creanțele asupra societăților, achiziționate de instituție, în probabilități de nerambursare și pierderi în caz de nerambursare, într-un mod pe care autoritatea competentă îl consideră fiabil, se poate utiliza estimarea pierderii în caz de nerambursare pentru creanțele asupra societăților, achiziționate de instituție.
(3)  
În cazul în care o instituție a primit, în temeiul articolului 143, aprobarea autorității competente de a utiliza propriile estimări ale pierderii în caz de nerambursare pentru expunerile față de societăți, instituții, administrații centrale și bănci centrale, se poate recunoaște protecția nefinanțată a creditului ajustând probabilitatea de nerambursare sau pierderea în caz de nerambursare cu respectarea cerințelor prevăzute în secțiunea 6 și cu aprobarea autorităților competente. O instituție nu poate atribui expunerilor garantate o valoare ajustată a probabilității de nerambursare sau a pierderii în caz de nerambursare, astfel încât ponderea de risc ajustată să devină mai mică decât cea a unei expuneri directe, comparabile, față de garant.
(4)  
Pentru întreprinderile menționate la articolul 153 alineatul (3), pierderea în caz de nerambursare pentru o expunere directă, comparabilă, față de furnizorul de protecție este pierderea în caz de nerambursare aferentă fie unei tranzacții negarantate cu garantul, fie unei tranzacții negarantate cu debitorul, după cum dovezile disponibile și structura garanției arată că, în cazul în care atât garantul, cât și debitorul s-ar afla în stare de nerambursare pe parcursul duratei de viață a tranzacției garantate, suma recuperată ar depinde de situația financiară a garantului sau, respectiv, a debitorului.

Articolul 162

Scadența

(1)  
Instituțiile care nu au primit aprobarea de a utiliza propriile estimări ale pierderii în caz de nerambursare și ale factorilor de conversie pentru expunerile față de societăți, instituții sau administrații centrale și bănci centrale atribuie expunerilor provenind din tranzacții de răscumpărare sau din operațiuni de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut o valoare a scadenței (M) de 0,5 ani și tuturor celorlalte expuneri o valoare a scadenței de 2,5 ani.

În mod alternativ, ca parte a aprobării menționate la articolul 143, autoritățile competente decid dacă instituția trebuie să utilizeze scadența (M) pentru fiecare expunere, astfel cum se prevede la alineatul (2).

(2)  

Instituțiile care au primit, în temeiul articolului 143, aprobarea autorității competente de a utiliza propriile estimări ale pierderii în caz de nerambursare și ale factorilor de conversie pentru expunerile față de societăți, instituții sau administrații centrale și bănci centrale calculează scadența pentru fiecare expunere, astfel cum se prevede la literele (a)-(e) de la prezentul alineat și respectând dispozițiile de la alineatele (3)-(5) de la prezentul articol. Scadența nu depășește cinci ani, cu excepția cazurilor specificate la articolul 384 alineatul (1), în care se utilizează scadența astfel cum este precizată la acel alineat:

(a) 

pentru un instrument care face obiectul unei eșalonări a fluxurilor de numerar, scadența (M) se calculează conform următoarei formule:

image

unde CFt reprezintă fluxurile de numerar (principal, dobânzi și comisioane) pe care debitorul trebuie să le plătească conform contractului în perioada t;

(b) 

pentru instrumentele financiare derivate care fac obiectul unui acord-cadru de compensare, scadența este media ponderată a scadențelor rămase ale expunerilor și trebuie să fie de cel puțin 1 an. Pentru ponderarea scadențelor, se utilizează cuantumul noțional al fiecărei expuneri;

(c) 

pentru expunerile provenind din instrumente financiare derivate enumerate în anexa II, acoperite integral sau aproape integral cu garanții reale, și pentru expunerile provenind din tranzacții de creditare în marjă acoperite integral sau aproape integral cu garanții reale, care fac obiectul unui acord-cadru de compensare, scadența este media ponderată a scadențelor rămase ale tranzacțiilor și trebuie să fie de cel puțin 10 zile;

(d) 

pentru tranzacțiile de răscumpărare sau pentru operațiunile de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut, care fac obiectul unui acord-cadru de compensare, scadența este media ponderată a scadențelor rămase ale tranzacțiilor și trebuie să fie de cel puțin 5 zile. Pentru ponderarea scadențelor, se utilizează cuantumul noțional al fiecărei tranzacții;

(e) 

pentru o instituție care a primit, în temeiul articolului 143, aprobarea autorității competente de a utiliza propriile estimări ale probabilității de nerambursare pentru creanțele achiziționate asupra societăților, în cazul sumelor trase, scadența este egală cu scadența medie ponderată a expunerilor provenind din creanțele achiziționate și trebuie să fie de cel puțin 90 de zile. Aceeași valoare a scadenței se aplică și sumelor neutilizate din cadrul unei facilități de cumpărare ferme, cu condiția ca facilitatea de cumpărare să prevadă angajamente efective, situații în care se declanșează rambursarea anticipată sau alte elemente care să protejeze instituția cumpărătoare împotriva unei deteriorări viitoare semnificative a calității creanțelor pe care este obligată să le cumpere până la scadența facilității. În lipsa unor astfel de protecții efective, pentru sumele neutilizate, scadența se calculează ca suma dintre cea mai îndelungată scadență a unei creanțe potențiale conform contractului de cumpărare și scadența reziduală a facilității de cumpărare și trebuie să fie de cel puțin 90 de zile;

(f) 

pentru orice alte instrumente decât cele menționate în prezentul alineat, sau în cazul în care o instituție nu este în măsură să calculeze scadența astfel cum se prevede la litera (a), scadența este scadența reziduală maximă (în ani) pe care o poate avea la dispoziție debitorul pentru a-și îndeplini integral obligațiile contractuale și trebuie să fie de cel puțin 1 an;

(g) 

în cazul instituțiilor care determină valorile expunerilor utilizând metoda modelelor interne prevăzută în capitolul 6 secțiunea 6, pentru expunerile cărora li se aplică metoda respectivă și care sunt incluse într-un set de compensare în care scadența celui mai îndelungat contract este mai mare de un an, scadența se calculează conform următoarei formule:

image

în care:

image

=

o variabilă de tip „dummy” a cărei valoare pentru perioada viitoare tk este egală cu 0, dacă tk > 1 an, și cu 1, dacă tk≤ 1

image

=

expunerea așteptată pentru perioada viitoare tk;

image

=

expunerea așteptată efectivă pentru perioada viitoare tk;

image

=

factorul de actualizare fără risc pentru perioada de timp viitoare tk;

image

;
(h) 

o instituție care folosește un model intern pentru a calcula o ajustare unilaterală a evaluării creditului (CVA) poate utiliza ca valoare a scadenței, cu aprobarea autorităților competente, durata efectivă a creditului estimată prin modelul intern.

Sub rezerva dispozițiilor de la alineatul (2), pentru seturile de compensare în care toate contractele au o scadență inițială mai mică de 1 an, se aplică formula de la litera (a);

(i) 

în cazul instituțiilor care determină valorile expunerilor utilizând metoda modelelor interne prevăzută în capitolul 6 secțiunea 6 și care au aprobarea de a utiliza un model intern pentru riscul specific asociat pozițiilor din titluri de datorie tranzacționate, în conformitate cu partea a treia titlul IV capitolul 5, scadența se stabilește la 1 în formula prevăzută la articolul 153 alineatul (1), cu condiția ca instituția să poată demonstra autorităților competente că modelul său intern pentru riscul specific asociat pozițiilor din titluri de datorie tranzacționate prevăzut la articolul 383 cuprinde efectele migrației ratingurilor;

(j) 

în sensul articolului 153 alineatul (3), scadența este durata efectivă a protecției creditului, dar nu poate fi mai mică de 1 an.

(3)  

Dacă documentația prevede ajustări zilnice ale marjei și reevaluări zilnice și include clauze care permit lichidarea sau compensarea rapidă a garanțiilor reale în caz de nerambursare sau de imposibilitate de refacere a marjei, scadența este de cel puțin o zi pentru:

(a) 

instrumentele financiare derivate enumerate în anexa II, acoperite integral sau aproape integral cu garanții reale;

(b) 

tranzacțiile de creditare în marjă acoperite integral sau aproape integral cu garanții reale;

(c) 

tranzacțiile de răscumpărare, operațiunile de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut.

În plus, pentru expuneri pe termen scurt eligibile care nu fac parte din finanțarea curentă a debitorului de către instituție, scadența este de cel puțin o zi. Expunerile pe termen scurt eligibile includ următoarele:

▼M9

(a) 

expuneri față de instituții sau firme de investiții provenind din decontarea obligațiilor în monedă străină;

▼C2

(b) 

operațiuni de finanțare a comerțului pe termen scurt cu autolichidare cu privire la schimbul de bunuri sau servicii cu scadență reziduală de până la un an potrivit articolului 4 alineatul (1) punctul 80;

(c) 

expuneri provenind din decontarea achiziționărilor și vânzărilor de titluri în cadrul perioadei de livrare obișnuite de două zile lucrătoare;

(d) 

expuneri provenind din decontarea plăților în numerar prin transfer electronic și din decontarea operațiunilor de plată electronică și a serviciilor preplătite, inclusiv din descoperitul de cont rezultat din tranzacții nereușite, care nu depășesc un număr de zile lucrătoare redus, fix și convenit.

(4)  
Pentru expunerile față de societăți cu sediul în Uniune și cu vânzări consolidate și active consolidate mai mici de 500 milioane EUR, instituțiile pot decide, în locul aplicării alineatului (2), să stabilească în mod sistematic scadența astfel cum se prevede la alineatul (1). Instituțiile pot înlocui activele totale de 500 milioane EUR cu active totale de 1 000  milioane EUR în cazul societăților care dețin și închiriază în mod nespeculativ, în principal, bunuri imobile locative.
(5)  
Neconcordanțele scadenței se tratează astfel cum se prevede la capitolul 4.



Subsecțiunea 2

Expunerile de tip retail

Articolul 163

Probabilitatea de nerambursare (PD)

(1)  
Probabilitatea de nerambursare a unei expuneri este de cel puțin 0,03 %.
(2)  
Probabilitatea de nerambursare în cazul debitorilor sau, atunci când se utilizează o abordare bazată pe tranzacții, probabilitatea de nerambursare a expunerilor aflate în stare de nerambursare este de 100 %.
(3)  
În cazul riscului de diminuare a valorii creanței aferent creanțelor achiziționate, probabilitatea de nerambursare este egală cu estimările pierderii așteptate pentru riscul de diminuare a valorii creanței. Dacă o instituție poate descompune propriile estimări ale pierderii așteptate pentru riscul de diminuare a valorii creanței aferent creanțelor achiziționate în probabilități de nerambursare și pierderi în caz de nerambursare, într-un mod pe care autoritățile competente îl consideră fiabil, se poate utiliza estimarea probabilității de nerambursare.
(4)  
Protecția nefinanțată a creditului poate fi recunoscută ajustând probabilitățile de nerambursare cu respectarea dispozițiilor de la articolul 164 alineatul (2). Pentru riscul de diminuare a valorii creanței, pe lângă furnizorii de protecție menționați la articolul 201 alineatul (1) litera (g), vânzătorul creanțelor achiziționate este eligibil dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 160 alineatul (4).

▼M8

Articolul 164

Pierderea în caz de nerambursare (LGD)

(1)  
Instituțiile furnizează propriile estimări ale pierderilor în caz de nerambursare, cu respectarea cerințelor prevăzute la secțiunea 6 din prezentul capitol și cu aprobarea autorităților competente, acordată în conformitate cu articolul 143. Pentru riscul de diminuare a valorii creanței aferent creanțelor achiziționate, se utilizează o valoare a pierderii în caz de nerambursare de 75 %. Dacă o instituție poate descompune, în mod fiabil, estimările sale cu privire la pierderea așteptată pentru riscul de diminuare a valorii creanței aferent creanțelor achiziționate în probabilități de nerambursare și pierderi în caz de nerambursare, instituția poate utiliza propria estimare a pierderii în caz de nerambursare.
(2)  
Protecția nefinanțată a creditului poate fi recunoscută ca eligibilă, fie pentru o expunere individuală, fie pentru o grupă de expuneri, ajustând estimarea probabilității de nerambursare sau a pierderii în caz de nerambursare, cu respectarea cerințelor prevăzute la articolul 183 alineatele (1), (2) și (3) și cu aprobarea autorităților competente. O instituție nu poate atribui expunerilor garantate o valoare ajustată a probabilității de nerambursare sau a pierderii în caz de nerambursare, astfel încât ponderea de risc ajustată să devină mai mică decât cea a unei expuneri directe, comparabile, față de garant.
(3)  
În sensul articolului 154 alineatul (2), pierderea în caz de nerambursare pentru o expunere directă, comparabilă, față de furnizorul de protecție, menționată la articolul 153 alineatul (3), este pierderea în caz de nerambursare aferentă fie unei tranzacții negarantate cu garantul, fie unei tranzacții negarantate cu debitorul, după cum dovezile disponibile și structura garanției personale arată că, în cazul în care atât garantul, cât și debitorul s-ar afla în stare de nerambursare pe parcursul duratei de viață a tranzacției garantate, suma recuperată ar depinde de situația financiară a garantului sau, respectiv, a debitorului.
(4)  
Pierderea în caz de nerambursare medie ponderată pentru toate expunerile de tip retail garantate cu bunuri imobile locative și care nu beneficiază de garanții din partea administrațiilor centrale nu este mai mică de 10 %.

Pierderea în caz de nerambursare medie ponderată pentru toate expunerile de tip retail garantate cu bunuri imobile comerciale și care nu beneficiază de garanții din partea administrațiilor centrale nu este mai mică de 15 %.

(5)  
Statele membre desemnează o autoritate pentru a fi responsabilă cu aplicarea alineatului (6). Autoritatea respectivă este autoritatea competentă sau autoritatea desemnată.

În cazul în care autoritatea desemnată de statul membru pentru punerea în aplicare a prezentului articol este autoritatea competentă, ea se asigură că organismele și autoritățile naționale relevante care au un mandat macroprudențial sunt informate în mod corespunzător cu privire la intenția autorității competente de a utiliza dispozițiile prezentului articol și sunt implicate în mod adecvat în evaluarea preocupărilor legate de stabilitatea financiară din statul său membru, în conformitate cu alineatul (6).

În cazul în care autoritatea desemnată de statul membru pentru punerea în aplicare a prezentului articol este diferită de autoritatea competentă, statul membru adoptă dispozițiile necesare pentru a asigura în mod adecvat coordonarea și schimbul de informații între autoritatea competentă și autoritatea desemnată în vederea punerii în aplicare corespunzătoare a prezentului articol. În special, se impune autorităților să coopereze îndeaproape și să partajeze toate informațiile care pot fi necesare pentru exercitarea adecvată a obligațiilor impuse autorității desemnate în temeiul prezentului articol. Această cooperare are drept scop evitarea oricărei forme de acțiune redundantă sau inconsecventă între autoritatea competentă și autoritatea desemnată, precum și asigurarea faptului că interacțiunea cu alte măsuri, în special cu măsurile luate în temeiul articolului 458 din prezentul regulament și al articolului 133 din Directiva 2013/36/UE, este luată în considerare în mod corespunzător.

(6)  
Pe baza datelor colectate în temeiul articolului 430a și a oricăror alți indicatori relevanți și ținând seama de perspectivele de evoluție a piețelor de bunuri imobile, autoritatea desemnată în conformitate cu alineatul (5) de la prezentul articol evaluează periodic, cel puțin o dată pe an, dacă valorile minime ale pierderilor în caz de nerambursare prevăzute la alineatul (4) de la prezentul articol sunt adecvate pentru expunerile garantate cu ipoteci asupra bunurilor imobile locative sau comerciale situate în una sau mai multe părți ale teritoriului statului membru al autorității relevante.

În cazul în care, pe baza evaluării menționate la primul paragraf de la prezentul alineat, autoritatea desemnată în conformitate cu alineatul (5) concluzionează că valorile minime ale pierderilor în caz de nerambursare menționate la alineatul (4) nu sunt adecvate, precum și în cazul în care consideră că valorile necorespunzătoare ale pierderilor în caz de nerambursare ar putea avea efecte negative asupra stabilității financiare actuale sau viitoare în statul său membru, aceasta poate stabili valori minime mai mari ale pierderilor în caz de nerambursare pentru expunerile respective situate în una sau mai multe părți ale teritoriului statului membru al autorității relevante. Aceste valori minime mai mari pot fi aplicate, de asemenea, la nivelul unuia sau mai multor segmente imobiliare ale expunerilor respective.

Autoritatea desemnată în conformitate cu alineatul (5) înștiințează ABE și CERS înainte de a lua decizia menționată la prezentul alineat. În termen de o lună de la primirea notificării respective, ABE și CERS prezintă avizul lor statului membru în cauză. ABE și CERS publică aceste valori ale pierderilor în caz de nerambursare.

(7)  
În cazul în care autoritatea desemnată în conformitate cu alineatul (5) stabilește valori minime mai mari ale pierderilor în caz de nerambursare în temeiul alineatului (6), instituțiile dispun de o perioadă de tranziție de șase luni pentru aplicarea acestora.

▼M8

(8)  
ABE, în strânsă cooperare cu CERS, elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a specifica condițiile de care ține seama autoritatea desemnată în conformitate cu alineatul (5) atunci când evaluează caracterul adecvat al valorilor pierderilor în caz de nerambursare ca parte a evaluării menționate la alineatul (6).

ABE transmite Comisiei proiectele respective de standarde tehnice de reglementare până la 31 decembrie 2019.

Se deleagă Comisiei competența de a completa prezentul regulament prin adoptarea standardelor tehnice de reglementare menționate la primul paragraf în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

(9)  

CERS poate formula, prin intermediul unor recomandări în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1092/2010 și în strânsă cooperare cu ABE, orientări pentru autoritățile desemnate în conformitate cu alineatul (5) de la prezentul articol, cu privire la următoarele:

(a) 

factorii care ar putea „avea efecte negative asupra stabilității financiare actuale sau viitoare”, menționați la alineatul (6); și

(b) 

valorile indicative de referință de care autoritatea desemnată în conformitate cu alineatul (5) trebuie să țină seama atunci când stabilește valorile minime mai mari ale pierderilor în caz de nerambursare.

▼M8

(10)  
Instituțiile dintr-un stat membru aplică valorile minime mai mari ale pierderilor în caz de nerambursare, stabilite de autoritățile dintr-un alt stat membru în conformitate cu alineatul (6), pentru toate expunerile lor corespunzătoare garantate cu ipoteci asupra bunurilor imobile locative sau a bunurilor imobile comerciale situate în una sau mai multe părți ale teritoriului statului membru respectiv.

▼C2



Subsecțiunea 3

Expuneri provenind din titluri de capital care fac obiectul metodei bazate pe probabilitatea de nerambursare/pierderea în caz de nerambursare

Articolul 165

Expuneri provenind din titluri de capital care fac obiectul metodei bazate pe probabilitatea de nerambursare/pierderea în caz de nerambursare

(1)  
Probabilitățile de nerambursare se determină conform metodelor utilizate pentru expunerile față de societăți.

Se aplică următoarele valori minime ale probabilității de nerambursare:

(a) 

0,09 % pentru expuneri din titluri de capital tranzacționate la bursă, în cazul în care investiția se înscrie în cadrul unei relații pe termen lung cu clientul;

(b) 

0,09 % pentru expuneri din titluri de capital netranzacționate la bursă, în cazul în care randamentul investiției se bazează pe fluxuri de numerar regulate și periodice, care nu provin din câștiguri de capital;

(c) 

0,40 % pentru expuneri din titluri de capital tranzacționate la bursă, inclusiv pentru alte poziții scurte prevăzute la articolul 155 alineatul (2);

(d) 

1,25 % pentru toate celelalte expuneri din titluri de capital, inclusiv pentru alte poziții scurte prevăzute la articolul 155 alineatul (2).

(2)  
Expunerilor din investiții de tip private equity din cadrul portofoliilor suficient de diversificate li se poate atribui o valoare a pierderii în caz de nerambursare de 65 %. Tuturor celorlalte expuneri de acest tip li se atribuie o valoare a pierderii în caz de nerambursare de 90 %.
(3)  
Scadența atribuită tuturor expunerilor este de cinci ani.



Secțiunea 5

Valoarea expunerii

Articolul 166

Expuneri față de societăți, instituții, administrații centrale și bănci centrale și expuneri de tip retail

(1)  
Cu excepția cazului în care se specifică altfel, valoarea expunerii pentru expunerile bilanțiere este valoarea contabilă măsurată fără a ține seama de ajustările pentru riscul de credit efectuate.

Această regulă se aplică și activelor achiziționate la un preț diferit de suma datorată.

Pentru activele achiziționate, diferența dintre suma datorată și valoarea contabilă rezultată după aplicarea ajustărilor specifice pentru riscul de credit, care a fost înregistrată în bilanțul instituțiilor la achiziționarea activului, este denumită discount dacă suma datorată este mai mare, respectiv, primă dacă suma datorată este mai mică.

(2)  
În cazul în care instituțiile utilizează acorduri-cadru de compensare pentru tranzacțiile de răscumpărare sau pentru operațiunile de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut, valoarea expunerii se calculează în conformitate cu capitolul 4 sau 6.
(3)  
La calculul valorii expunerii pentru compensarea bilanțieră a creditelor și depozitelor, instituțiile aplică metodele prevăzute în capitolul 4.
(4)  
Valoarea expunerii pentru operațiunile de leasing este valoarea actualizată a plăților minime de leasing. Plățile minime de leasing sunt plățile pe care locatarul este obligat sau poate fi obligat să le efectueze pe perioada contractului de leasing, precum și orice opțiune de cumpărare avantajoasă (bargain option) (a cărei probabilitate de exercitare este certă într-o măsură rezonabilă). Dacă o parte, alta decât locatarul, poate fi obligată să efectueze o plată legată de valoarea reziduală a activului care face obiectul contractului de leasing și dacă această obligație de plată îndeplinește setul de condiții prevăzut la articolul 201 cu privire la eligibilitatea furnizorilor de protecție, precum și cerințele de recunoaștere a altor tipuri de garanții, prevăzute la articolul 213, obligația de plată poate fi recunoscută ca protecție nefinanțată a creditului în conformitate cu capitolul 4.
(5)  
În cazul oricărui contract menționat în anexa II, valoarea expunerii se determină utilizând metodele prevăzute în capitolul 6 și nu ia în considerare ajustările pentru riscul de credit efectuate.
(6)  
Pentru calculul cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor pentru creanțele achiziționate, valoarea expunerii este valoarea stabilită în conformitate cu alineatul (1), mai puțin cerințele de fonduri proprii pentru riscul de diminuare a valorii creanțelor, anterior aplicării tehnicilor de diminuare a riscului de credit.
(7)  
În cazul unei expuneri sub formă de titluri sau mărfuri vândute, gajate sau date cu împrumut în cadrul tranzacțiilor de răscumpărare, sau al operațiunilor de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut, al tranzacțiilor cu termen lung de decontare și al tranzacțiilor de creditare în marjă, valoarea expunerii este valoarea titlurilor sau a mărfurilor, determinată în conformitate cu articolul 24. Dacă se utilizează metoda extinsă a garanțiilor financiare (Financial Collateral Comprehensive Method) prevăzută la articolul 223, valoarea expunerii se majorează cu ajustarea de volatilitate corespunzătoare unor astfel de titluri sau mărfuri, astfel cum prevede articolul respectiv. În cazul tranzacțiilor de răscumpărare, al operațiunilor de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut, al tranzacțiilor cu termen lung de decontare și al tranzacțiilor de creditare în marjă, valoarea expunerii se poate determina fie în conformitate cu capitolul 6, fie în conformitate cu articolul 220 alineatul (2).
(8)  

Valoarea expunerii pentru următoarele elemente se calculează înmulțind suma angajată ferm dar neutilizată, cu un factor de conversie. Instituțiile utilizează următorii factori de conversie, în conformitate cu articolul 151 alineatul (8), pentru expuneri față de societăți, instituții, administrații centrale și bănci centrale:

(a) 

în cazul liniilor de credit care sunt revocabile necondiționat, în orice moment și fără aviz prealabil, de către instituție sau care prevăd efectiv revocarea automată ca urmare a deteriorării bonității financiare a debitorului, se aplică un factor de conversie de 0 %. Pentru a putea aplica un factor de conversie de 0 %, instituțiile trebuie să monitorizeze activ situația financiară a debitorului, iar sistemele de control intern ale acestora trebuie să permită detectarea imediată a oricărei deteriorări a calității creditului debitorului. Liniile de credit neutilizate pot fi considerate ca fiind revocabile necondiționat dacă termenii contractuali permit instituției revocarea acestora în măsura maximă permisă de legislația privind protecția consumatorului și de legislația conexă;

(b) 

în cazul scrisorilor de credit pe termen scurt provenind din circulația bunurilor, se aplică un factor de conversie de 20 %, atât pentru instituția emitentă, cât și pentru cea care face confirmarea;

(c) 

în cazul angajamentelor de cumpărare neutilizate pentru creanțe achiziționate reînnoibile, care sunt revocabile necondiționat, sau care prevăd efectiv revocarea automată, în orice moment și fără aviz prealabil, de către instituție, se aplică un factor de conversie de 0 %. Pentru a putea aplica un factor de conversie de 0 %, instituțiile trebuie să monitorizeze activ situația financiară a debitorului, iar sistemele de control intern ale acestora trebuie să permită detectarea imediată a oricărei deteriorări a calității creditului debitorului.

(d) 

în cazul altor linii de credit, al facilităților de emisiune de efecte (Note Issuance Facilities — NIF) și al facilităților reînnoibile de subscriere fermă (Revolving Underwriting Facilities — RUF), se aplică un factor de conversie de 75 %.

Instituțiile care îndeplinesc cerințele pentru utilizarea propriilor estimări ale factorilor de conversie, specificate în secțiunea 6, pot utiliza propriile estimări ale factorilor de conversie pentru diferitele tipuri de produse menționate la literele (a)-(d), cu aprobarea autorităților competente.

(9)  
În cazul în care un angajament se referă la prelungirea unui alt angajament, se utilizează cel mai mic dintre cei doi factori de conversie asociați angajamentelor individuale.
(10)  

Pentru toate elementele extrabilanțiere, altele decât cele menționate la alineatele (1)-(8), valoarea expunerii este egală cu următoarele procente din valoarea acestora:

(a) 

100 % dacă este un element cu risc maxim;

(b) 

50 % dacă este un element cu risc mediu;

(c) 

20 % dacă este un element cu risc moderat;

(d) 

0 % dacă este un element cu risc scăzut.

În sensul prezentului alineat, elementele extrabilanțiere sunt încadrate în categoriile de risc indicate în anexa I.

Articolul 167

Expuneri provenind din titluri de capital

(1)  
Valoarea expunerii pentru expunerile provenind din titluri de capital este valoarea contabilă rezultată după aplicarea ajustărilor specifice pentru riscul de credit.
(2)  
Valoarea expunerii pentru expunerile extrabilanțiere provenind din titluri de capital este valoarea nominală a acestora rezultată după deducerea ajustărilor specifice pentru riscul de credit corespunzătoare expunerii respective.

Articolul 168

Active, altele decât cele de tip credit

Valoarea expunerii pentru active, altele decât obligațiile din credit, este valoarea contabilă rezultată după aplicarea ajustărilor specifice pentru riscul de credit.



Secțiunea 6

Cerințe pentru utilizarea abordării IRB



Subsecțiunea 1

Sisteme de rating

Articolul 169

Principii generale

(1)  
În cazul în care o instituție utilizează mai multe sisteme de rating, raționamentul pe baza căruia un debitor sau o tranzacție sunt alocați unui anumit sistem de rating trebuie formalizat și aplicat astfel încât să reflecte în mod adecvat nivelul de risc.
(2)  
Criteriile și procesele de alocare trebuie revizuite periodic pentru a se stabili dacă sunt în continuare adecvate portofoliului curent și condițiilor externe.
(3)  
În cazul în care o instituție utilizează estimări directe ale parametrilor de risc pentru debitori individuali sau expuneri, acestea pot fi considerate ca fiind estimări alocate claselor de pe o scală continuă de rating.

Articolul 170

Structura sistemelor de rating

(1)  

Structura sistemelor de rating pentru expunerile față de societăți, instituții și administrații centrale și bănci centrale respectă următoarele cerințe:

(a) 

un sistem de rating trebuie să ia în considerare caracteristicile de risc ale debitorului și ale tranzacției;

(b) 

un sistem de rating trebuie să includă o scală de rating a debitorilor care să reflecte exclusiv cuantificarea riscului de nerambursare asociat debitorilor. Scala de rating a debitorilor trebuie să aibă minimum 7 clase pentru debitorii care nu se află în stare de nerambursare și o clasă pentru debitorii care se află în stare de nerambursare;

(c) 

instituția trebuie să formalizeze relația dintre clasele de rating ale debitorilor din punctul de vedere al nivelului riscului de nerambursare pe care îl implică fiecare clasă de rating și al criteriilor utilizate pentru a distinge nivelul respectiv al riscului de nerambursare;

(d) 

instituțiile care dețin portofolii concentrate pe un anumit segment de piață și într-un anumit interval al riscului de nerambursare trebuie să dispună de un număr suficient de clase de rating în cadrul intervalului respectiv pentru a evita concentrarea excesivă a debitorilor într-o anumită clasă de rating. Concentrările semnificative dintr-o singură clasă de rating trebuie justificate prin dovezi empirice convingătoare din care să rezulte că respectiva clasă de rating a debitorilor acoperă un interval rezonabil de îngust al PD și că riscul de nerambursare aferent tuturor debitorilor din această clasă de rating se încadrează în intervalul respectiv;

(e) 

pentru a i se permite de către autoritatea competentă să folosească propriile estimări ale pierderilor în caz de nerambursare în vederea determinării cerințelor de fonduri proprii, un sistem de rating trebuie să includă o scală de rating a tranzacțiilor distinctă, care să reflecte exclusiv caracteristicile asociate pierderii în caz de nerambursare ale tranzacțiilor. Definiția clasei de rating a tranzacțiilor trebuie să includă atât descrierea modului de încadrare a expunerilor în clasa respectivă, cât și a criteriilor utilizate pentru a distinge nivelul de risc aferent fiecărei clase de rating;

(f) 

concentrările semnificative dintr-o singură clasă de rating a tranzacțiilor trebuie justificate prin dovezi empirice convingătoare din care să rezulte că respectiva clasă de rating a tranzacțiilor acoperă un interval rezonabil de îngust al pierderilor în caz de nerambursare și că riscul aferent tuturor expunerilor din această clasă de rating se încadrează în intervalul respectiv.

(2)  
Instituțiile care utilizează metodele stabilite la articolul 153 alineatul (5) pentru atribuirea ponderilor de risc în cazul expunerilor provenind din finanțări specializate sunt exceptate de la obligația de a avea o scală de rating a debitorilor care să reflecte exclusiv cuantificarea riscului de nerambursare asociat debitorilor pentru aceste expuneri. Instituțiile respective trebuie să dispună, pentru aceste expuneri, de cel puțin 4 clase de rating pentru debitorii care nu se află în stare de nerambursare și de cel puțin o clasă pentru debitorii care se află în stare de nerambursare.
(3)  

Structura sistemelor de rating pentru expunerile de tip retail respectă următoarele cerințe:

(a) 

sistemele de rating trebuie să reflecte riscul, atât cel asociat debitorului, cât și cel asociat tranzacției, și să includă toate caracteristicile relevante ale debitorilor și ale tranzacțiilor.

(b) 

nivelul de diferențiere a riscului trebuie să asigure faptul că numărul de expuneri încadrate într-o clasă de rating dată sau într-o grupă de risc dată este suficient de mare pentru a permite cuantificarea și validarea adecvată a caracteristicilor pierderilor la nivelul clasei de rating sau al grupei de risc. Distribuția expunerilor și a debitorilor în clase de rating sau grupe de risc se efectuează astfel încât să se evite concentrările excesive.

(c) 

procesul de încadrare a expunerilor în clase de rating sau grupe de risc trebuie să permită diferențierea adecvată a riscului, gruparea expunerilor suficient de omogene și estimarea precisă și coerentă a caracteristicilor pierderilor la nivel de clasă de rating sau grupă de risc. În cazul creanțelor achiziționate, gruparea trebuie să reflecte practicile de subscriere ale vânzătorului și eterogenitatea clienților săi;

(4)  

La încadrarea expunerilor în clase de risc sau grupe de risc, instituțiile trebuie să ia în considerare următorii factori de risc:

(a) 

caracteristicile de risc ale debitorului;

(b) 

caracteristicile de risc ale tranzacției, inclusiv tipul de produs sau de garanție reală, sau ambele. Instituțiile acordă în mod explicit atenție cazurilor în care mai multe expuneri beneficiază de aceeași garanție reală;

(c) 

incidentele de neplată, cu excepția cazului în care o instituție demonstrează autorității competente într-un mod pe care aceasta îl consideră satisfăcător că incidentele de neplată nu constituie un factor de risc semnificativ pentru expunere.

Articolul 171

Încadrarea în clase de rating sau grupe de risc

(1)  

O instituție trebuie să utilizeze definiții, procese și criterii specifice pentru a încadra expunerile în clase de rating sau grupe de risc în cadrul unui sistem de rating, care să respecte următoarele cerințe:

(a) 

definițiile și criteriile corespunzătoare claselor de rating sau grupelor de risc trebuie să fie suficient de detaliate pentru a permite persoanelor responsabile cu acordarea ratingurilor să încadreze în mod consecvent debitorii sau tranzacțiile care prezintă un risc similar în aceeași clasă de rating sau grupă de risc. Această consecvență trebuie menținută indiferent de linia de activitate, de departament sau de localizarea geografică;

(b) 

documentația aferentă procesului de rating trebuie să permită terților să înțeleagă și să reproducă încadrarea expunerilor în clase de rating sau grupe de risc, precum și să evalueze adecvarea încadrării într-o anumită clasă de rating sau grupă de risc;

(c) 

de asemenea, criteriile trebuie să respecte normele interne de creditare ale instituției și politicile sale privind tratamentul aplicat debitorilor și tranzacțiilor în dificultate.

(2)  
La încadrarea debitorilor și tranzacțiilor în clase de rating sau grupe de risc, o instituție trebuie să ia în considerare toate informațiile relevante. Informațiile trebuie să fie actuale și să permită instituției să previzioneze performanța viitoare a expunerii. O instituție trebuie să fie cu atât mai prudentă la încadrarea expunerilor în clase de rating sau grupe de risc de debitori și tranzacții, cu cât dispune de mai puține informații. Dacă utilizează un rating extern ca factor principal în alocarea unui rating intern, instituția trebuie să se asigure că ia în considerare și alte informații relevante.

Articolul 172

Încadrarea expunerilor

(1)  

În ceea ce privește expunerile față de societăți, instituții, administrații centrale și bănci centrale și în ceea ce privește expunerile din titluri de capital în cazul cărora o instituție folosește metoda PD/LGD prevăzută la articolul 155 alineatul (3), încadrarea acestora se efectuează în conformitate cu următoarele criterii:

(a) 

fiecare debitor trebuie încadrat într-o clasă de rating a debitorilor, ca parte a procesului de aprobare a creditelor;

(b) 

în cazul expunerilor pentru care o instituție a primit, în temeiul articolului 143, aprobarea autorității competente de a utiliza propriile estimări ale pierderilor în caz de nerambursare și ale factorilor de conversie, fiecare expunere este încadrată, de asemenea, într-o clasă de rating al tranzacției, ca parte a procesului de aprobare a creditelor;

(c) 

instituțiile care utilizează metodele prevăzute la articolul 153 alineatul (5) pentru atribuirea ponderilor de risc în cazul expunerilor provenind din finanțări specializate, încadrează fiecare dintre aceste expuneri într-o clasă de rating, în conformitate cu articolul 170 alineatul (2);

(d) 

fiecare entitate juridică distinctă față de care instituția înregistrează expuneri trebuie evaluată separat. O instituție trebuie să dispună de politici adecvate privind tratamentul clienților care sunt debitori individuali și al grupurilor de clienți aflați în legătură;

(e) 

expunerile distincte față de același debitor trebuie încadrate în aceeași clasă de rating al debitorului, indiferent de diferențele existente în natura fiecărei tranzacții specifice. Cu toate acestea, expunerile distincte pot conduce la încadrarea aceluiași debitor în mai multe clase de rating, în următoarele cazuri:

(i) 

există un risc de transfer aferent unei țări, după cum expunerile sunt denominate în moneda locală sau într-o monedă străină;

(ii) 

tratamentul garanțiilor asociate unei expuneri poate consta în ajustarea unui rating atribuit debitorului;

(iii) 

legislația privind protecția consumatorilor sau secretul bancar, sau orice alte reglementări interzic schimbul de informații cu privire la clienți.

(2)  
În cazul expunerilor de tip retail, fiecare expunere trebuie încadrată într-o clasă de rating sau într-o grupă de risc, ca parte a procesului de aprobare a creditelor.
(3)  
În ceea ce privește încadrarea într-o clasă de rating sau într-o grupă de risc, instituțiile trebuie să formalizeze situațiile în care raționamentul profesional poate prima asupra datelor de intrare sau de ieșire din procesul de încadrare, precum și informațiile privind personalul responsabil cu aprobarea priorității raționamentului uman. Instituțiile trebuie să formalizeze aceste modificări și să consemneze în scris personalul responsabil în acest sens. Instituțiile trebuie să analizeze performanța expunerilor ale căror încadrări au fost modificate. Această analiză include o evaluare a performanței expunerilor ale căror ratinguri au fost modificate de către o anumită persoană, care preia responsabilitatea întregului personalul responsabil.

Articolul 173

Integritatea procesului de încadrare

(1)  

În ceea ce privește expunerile față de societăți, instituții și administrații centrale și bănci centrale și în ceea ce privește expunerile din titluri de capital în cazul cărora o instituție folosește metoda PD/LGD prevăzută la articolul 155 alineatul (3), procesul de încadrare trebuie să îndeplinească următoarele cerințe de integritate:

(a) 

Încadrările și revizuirile periodice ale acestora se efectuează sau se aprobă de către o parte independentă, care nu obține în mod direct beneficii în urma deciziei de acordare a creditului.

(b) 

Instituțiile reexaminează încadrările cel puțin anual și ajustează încadrarea în cazul în care rezultatul reexaminării nu justifică continuarea încadrării actuale. Debitorii care prezintă un risc ridicat și expunerile cu probleme trebuie să facă obiectul unor revizuiri mai frecvente. Dacă noi informații semnificative privind un debitor sau o expunere devin disponibile, instituțiile efectuează o nouă încadrare.

(c) 

O instituție trebuie să dispună de un proces eficient de obținere și actualizare a informațiilor relevante referitoare la caracteristicile debitorilor care afectează probabilitățile de nerambursare și la caracteristicile tranzacțiilor care afectează pierderile în caz de nerambursare sau factorii de conversie.

(2)  
În cazul expunerilor de tip retail, o instituție trebuie să reexamineze cel puțin anual încadrările debitorilor și ale tranzacțiilor și să ajusteze încadrarea în cazul în care rezultatul reexaminării nu justifică continuarea încadrării actuale, sau să reexamineze caracteristicile pierderilor și situația incidentelor de neplată pentru fiecare grupă de risc identificată, după caz. O instituție trebuie, de asemenea, să revizuiască cel puțin anual, pe baza unui eșantion reprezentativ, situația expunerilor individuale din fiecare grupă de risc, ca mijloc de a se asigura că expunerile sunt în continuare corect încadrate și să ajusteze încadrarea în cazul în care rezultatul reexaminării nu justifică continuarea încadrării actuale.
(3)  
ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru metodologiile aplicate de autoritățile competente pentru a verifica integritatea procesului de încadrare și pentru evaluarea regulată și independentă a riscurilor.

ABE transmite Comisiei proiectele respective de standarde tehnice de reglementare până la 31 decembrie 2014.

Competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf este delegată Comisiei în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

Articolul 174

Utilizarea modelelor

Dacă o instituție utilizează modele statistice și alte metode automate pentru a încadra expunerile în clase de rating sau grupe de risc de debitori sau de tranzacții, următoarele cerințe trebuie să fie îndeplinite:

(a) 

modelul trebuie să aibă o bună putere de previzionare, iar utilizarea sa nu trebuie să denatureze cerințele de capital. Variabilele de intrare trebuie să constituie o bază rezonabilă și eficientă pentru previziunile rezultate. Modelul nu trebuie să producă abateri semnificative ale rezultatelor;

(b) 

instituția trebuie să dispună de un proces de verificare a datelor de intrare ale modelului, care să includă o evaluare a acurateței, exhaustivității și adecvării acestor date;

(c) 

datele utilizate pentru a crea modelul trebuie să fie reprezentative pentru populația de debitori sau de expuneri curente a instituției;

(d) 

instituția trebuie să dispună de un ciclu periodic de validare a modelului, care să includă monitorizarea performanței și a stabilității, revizuirea specificațiilor și compararea datelor de ieșire cu rezultatele efective;

(e) 

instituția trebuie să utilizeze raționamentul profesional și supravegherea umană în completarea modelului statistic, pentru a revizui încadrările efectuate pe baza modelului și a se asigura că modelul este utilizat în mod adecvat. Procedurile de revizuire trebuie să urmărească identificarea și limitarea erorilor asociate unor deficiențe ale modelului. Raționamentele profesionale trebuie să țină seama de toate informațiile relevante pe care modelul nu le ia în considerare. Instituția trebuie să formalizeze modul în care trebuie îmbinate raționamentul profesional și rezultatele modelului.

Articolul 175

Documentația sistemelor de rating

(1)  
Instituțiile formalizează detaliile conceptuale și operaționale ale sistemelor lor de rating. Documentația trebuie să ateste îndeplinirea cerințelor stabilite în prezenta secțiune și să trateze subiecte incluzând diferențierea portofoliilor, criteriile de rating, responsabilitățile părților care acordă ratinguri debitorilor și expunerilor, frecvența revizuirii încadrărilor și supravegherea procesului de rating de către organul de conducere.
(2)  
Instituția formalizează motivele și analiza pe care se bazează alegerea criteriilor de rating. Instituția formalizează toate modificările majore aduse procesului de rating al riscului, documentația respectivă permițând identificarea modificărilor aduse procesului de rating al riscului în urma ultimei revizuiri efectuate de autoritățile competente. Este formalizat, de asemenea, modul în care se organizează alocarea pe clase de rating și grupe de risc, inclusiv procesul de acordare a ratingurilor și structura controlului intern.
(3)  
Instituțiile formalizează definițiile specifice ale stării de nerambursare și pierderii, pe care le utilizează intern, și asigură coerența acestora cu definițiile prevăzute de prezentul regulament.
(4)  

În cazul în care utilizează modele statistice în procesul de rating, instituția formalizează metodologiile aferente acestora. Documentația trebuie:

(a) 

să descrie detaliat teoria, ipotezele și baza matematică și empirică utilizate pentru a atribui estimări claselor de rating, debitorilor individuali, expunerilor sau grupelor de risc, precum și sursa sau sursele de date utilizate pentru a estima modelul;

(b) 

să stabilească un proces statistic riguros de validare a modelului, care să includă teste de performanță „în afara orizontului de timp” (out-of-time) și „în afara eșantionului” (out-of-sample);

(c) 

să precizeze orice circumstanțe în care modelul nu funcționează eficient.

(5)  
În cazul în care o instituție a obținut un sistem de rating, sau un model utilizat în cadrul unui sistem de rating, de la un furnizor terț, iar furnizorul refuză sau restricționează accesul instituției la informațiile referitoare la metodologia sistemului de rating sau a modelului respectiv, sau la datele de bază utilizate pentru elaborarea metodologiei sau a modelului respectiv, invocând drepturi de proprietate asupra acestor informații, instituția în cauză trebuie să demonstreze autorității competente, într-un mod pe care aceasta îl consideră satisfăcător, că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de prezentul articol.

Articolul 176

Păstrarea datelor

(1)  
Instituțiile colectează și păstrează date cu privire la diverse aspecte ale ratingurilor lor interne, astfel cum se prevede în partea a opta.
(2)  

În cazul expunerilor față de societăți, instituții si administrații centrale și bănci centrale și în cazul expunerilor din titluri de capital pentru care o instituție folosește metoda PD/LGD prevăzută la articolul 155 alineatul (3), instituțiile colectează și păstrează:

(a) 

istoricul complet al ratingurilor acordate debitorilor și garanților recunoscuți;

(b) 

datele la care s-au acordat ratingurile;

(c) 

metodologia și datele principale utilizate pentru determinarea ratingurilor;

(d) 

identitatea persoanei responsabile cu acordarea ratingurilor;

(e) 

identitatea debitorilor aflați în stare de nerambursare și expunerile aflate în stare de nerambursare;

(f) 

data și circumstanțele apariției stărilor de nerambursare;

(g) 

datele privind probabilitățile de nerambursare și ratele de nerambursare efective asociate claselor de rating și datele privind migrația ratingurilor.

(3)  
Instituțiile care nu utilizează propriile estimări ale pierderilor în caz de nerambursare și ale factorilor de conversie colectează și păstrează date privind comparația dintre pierderile în caz de nerambursare efective și valorile stabilite la articolul 161 alineatul (1) și comparația dintre factorii de conversie efectivi și valorile stabilite la articolul 166 alineatul (8).
(4)  

Instituțiile care utilizează propriile estimări ale pierderilor în caz de nerambursare și ale factorilor de conversie colectează și păstrează:

(a) 

istoricul complet al datelor privind ratingurile acordate tranzacțiilor și estimarea pierderii în caz de nerambursare și a factorului de conversie, asociate fiecărei scale de rating;

(b) 

datele la care s-au acordat ratingurile și s-au efectuat estimările;

(c) 

metodologia și datele principale utilizate pentru determinarea ratingurilor acordate tranzacțiilor și pentru obținerea estimării pierderii în caz de nerambursare și a factorului de conversie;

(d) 

identitatea persoanei care a acordat ratingul tranzacției și a persoanei care a furnizat estimarea pierderii în caz de nerambursare și a factorului de conversie;

(e) 

datele privind pierderile în caz de nerambursare estimate și efective și factorii de conversie estimați și efectivi, asociați fiecărei expuneri aflate în stare de nerambursare;

(f) 

datele privind pierderea în caz de nerambursare pentru o expunere, înainte și după evaluarea efectelor unei garanții sau ale unui instrumentului financiar derivat de credit, în cazul instituțiilor care țin seama, la calculul pierderii în caz de nerambursare, de efectele de diminuare a riscului de credit aferente garanțiilor sau instrumentelor financiare derivate de credit.

(g) 

datele privind componentele pierderii pentru fiecare expunere aflată în stare de nerambursare.

(5)  

În cazul expunerilor de tip retail, instituțiile colectează și păstrează:

(a) 

datele utilizate în procesul de încadrare a expunerilor în clase de rating sau grupe de risc;

(b) 

datele privind estimările probabilităților de nerambursare, ale pierderilor în caz de nerambursare și ale factorilor de conversie asociați claselor de rating sau grupelor de expuneri;

(c) 

identitatea debitorilor aflați în stare de nerambursare și expunerile aflate în stare de nerambursare;

(d) 

în cazul expunerilor aflate în stare de nerambursare, datele privind clasele de rating sau grupele de risc în care a fost încadrată expunerea în cursul anului anterior înregistrării stării de nerambursare, precum și pierderea efectivă în caz de nerambursare și factorul de conversie efectiv;

(e) 

datele privind ratele pierderilor pentru expunerile eligibile de tip retail reînnoibile.

Articolul 177

Simulările de criză (stress tests) utilizate la evaluarea adecvării capitalului

(1)  
O instituție trebuie să dispună de procese de simulare de criză riguroase, pe care să le utilizeze la evaluarea adecvării capitalului său. Simularea de criză identifică evenimentele posibile sau modificările viitoare ale condițiilor economice care ar putea avea efecte nefavorabile asupra expunerilor la riscul de credit ale unei instituții și evaluează capacitatea acesteia de a face față modificărilor respective.
(2)  
O instituție trebuie să efectueze cu regularitate o simulare de criză pentru riscul de credit pentru a evalua efectul anumitor condiții specifice asupra cerințelor sale totale de capital pentru riscul de credit. Simularea de criză este aleasă de către instituție, și face obiectul procesului de supraveghere. Simularea de criză utilizată trebuie să fie semnificativă și să ia în considerare efectele unor scenarii de recesiune gravă, dar plauzibilă. Instituția trebuie să evalueze migrația ratingurilor sale în scenariile simulării de criză. Portofoliile testate în simularea de criză trebuie să conțină marea majoritate a expunerilor instituției.
(3)  
Instituțiile care utilizează tratamentul prevăzut la articolul 153 alineatul (3) trebuie să ia în considerare în cadrul simulării de criză impactul unei deteriorări a calității creditului furnizorilor de protecție, în special impactul furnizorilor de protecție care nu îndeplinesc criteriile de eligibilitate.



Subsecțiunea 2

Cuantificarea riscului

Articolul 178

Debitorul aflat în stare de nerambursare

(1)  

Se consideră că un debitor se află în stare de nerambursare atunci când are loc cel puțin una dintre următoarele situații:

(a) 

instituția consideră că, în lipsa recurgerii la măsuri precum executarea garanței, este improbabil ca debitorul să-și achite în întregime obligațiile din credite față de instituție, de întreprinderea-mamă sau de oricare din filialele acesteia;

▼M7

(b) 

întârzierea la plată a debitorului a depășit 90 de zile pentru oricare din obligațiile semnificative din credite față de instituție, de întreprinderea-mamă sau de oricare din filialele acesteia. Autoritățile competente pot înlocui termenul de 90 de zile cu 180 de zile pentru expunerile garantate cu bunuri imobile locative sau cu bunuri imobile comerciale aparținând unor IMM-uri din clasa expunerilor de tip retail, precum și pentru expunerile față de entități din sectorul public. Termenul de 180 de zile nu se aplică în sensul articolului 36 alineatul (1) litera (m) sau al articolului 127.

▼C2

În cazul expunerilor de tip retail, instituțiile pot aplica definiția stării de nerambursare prevăzută la literele (a) și (b) de la primul paragraf mai degrabă la nivelul facilităților de credit individuale decât referitor la obligațiile totale ale debitorului.

(2)  

În sensul alineatului (1) litera (b) se aplică următoarele:

(a) 

în cazul tragerilor pe descoperit de cont, întârzierea la plată începe să curgă de la data la care debitorul a depășit o limită autorizată, a fost anunțat că limita este inferioară soldului curent sau a tras credit fără autorizație, cuantumul acestuia fiind semnificativ;

(b) 

în sensul literei (a), o limită autorizată înseamnă orice limită de credit pe care instituția o stabilește și o comunică debitorului;

(c) 

în cazul cardurilor de credit, zilele restante la plată curg de la data scadenței plății minime;

(d) 

importanța unei obligații din credite restante este evaluată în raport cu un prag stabilit de autoritățile competente. Acest prag reflectă un nivel de risc pe care autoritățile competente îl consideră rezonabil;

(e) 

instituțiile trebuie să aibă politici formalizate în ceea ce privește numărarea zilelor restante, în special în ceea ce privește modificarea scadențelor tranzacțiilor și acordarea de prelungiri, modificări sau amânări, reînnoiri și compensarea conturilor existente. Aceste politici trebuie să fie aplicate consecvent în timp și trebuie să fie conforme cu gestionarea internă a riscurilor și cu procesele decizionale ale instituției.

(3)  

În sensul alineatului (1) litera (a), elementele care trebuie considerate indicii ale improbabilității de plată includ următoarele:

(a) 

instituția încetează să mai contabilizeze dobânda aferentă obligației din credite;

(b) 

instituția recunoaște o ajustare specifică pentru riscul de credit, rezultată în urma perceperii unei deteriorări semnificative a calității creditului, ulterioară momentului în care instituția s-a expus la risc;

(c) 

instituția vinde obligația din credite înregistrând o pierdere economică semnificativă;

(d) 

instituția consimte să restructureze obligația din credite în regim de urgență, în cazul în care acest lucru poate conduce la reducerea obligației financiare, ca urmare a anulării sau a amânării la plată a unei părți semnificative a principalului, a dobânzii sau, dacă este cazul, a comisioanelor. În cazul expunerilor din titluri de capital evaluate conform metodei bazate pe probabilitatea de nerambursare/pierderea în caz de nerambursare, aceasta include restructurarea în regim de urgență a însuși titlului de capital.

(e) 

instituția a introdus o cerere prin care solicită deschiderea procedurii de faliment împotriva debitorului sau aplicarea unei măsuri similare pentru o obligație din credite a debitorului față de instituție, de întreprinderea-mamă sau de oricare din filialele acesteia;

(f) 

debitorul a solicitat deschiderea procedurii de faliment sau face obiectul acesteia sau al unei protecții similare, în cazul în care acest lucru ar conduce la evitarea sau amânarea plății unei obligații din credite față de instituție, de întreprinderea-mamă sau de oricare din filialele acesteia.

(4)  
Instituțiile care utilizează date externe care nu sunt prin ele însele coerente cu definiția stării de nerambursare prevăzută la alineatul (1), trebuie să efectueze ajustările adecvate pentru a obține o echivalență substanțială cu definiția stării de nerambursare.
(5)  
Dacă instituția consideră că o expunere clasificată anterior ca fiind aflată în stare de nerambursare nu mai prezintă niciuna din caracteristicile care declanșează starea de nerambursare, aceasta clasifică debitorul sau tranzacția astfel cum ar proceda în cazul unei expuneri care nu se află în stare de nerambursare. Dacă definiția stării de nerambursare devine ulterior aplicabilă, instituția consideră că a intervenit o altă stare de nerambursare.
(6)  
ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care să specifice condițiile în conformitate cu care o autoritate competentă trebuie să stabilească pragul menționat la alineatul (2) litera (d).

ABE transmite Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 31 decembrie 2014.

Competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf este delegată Comisiei în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

(7)  
ABE emite ghiduri cu privire la aplicarea prezentului articol. Respectivele ghiduri se adoptă în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

Articolul 179

Cerințe generale privind estimarea

(1)  

La cuantificarea parametrilor de risc care trebuie asociați claselor de rating sau grupelor de risc, instituțiile aplică următoarele cerințe:

(a) 

estimările proprii ale unei instituții cu privire la parametrii de risc: probabilitatea de nerambursare, pierderea în caz de nerambursare, factorul de conversie și pierderea așteptată trebuie să ia în considerare toate datele, informațiile și metodele relevante. Estimările se obțin utilizând experiența istorică și dovezile empirice și nu se bazează numai pe considerente derivate din raționamentul profesional. Estimările trebuie să fie plauzibile și intuitive și să se bazeze pe principalii factori care determină evoluția parametrilor de risc respectivi. Estimările unei instituții trebuie să fie cu atât mai prudente, cu cât aceasta dispune de mai puține date.

(b) 

o instituție trebuie să fie în măsură să furnizeze un istoric, în funcție de factorii pe care îi consideră determinanți pentru evoluția parametrilor de risc, al experienței sale în materie de pierderi, exprimat prin frecvența stărilor de nerambursare, pierderea în caz de nerambursare, factorul de conversie sau pierdere, în cazul în care se utilizează estimări ale pierderii așteptate. Estimările instituției trebuie să fie reprezentative pentru experiența pe termen lung;

(c) 

orice modificări ale practicilor de creditare sau ale procesului de recuperare a sumelor datorate, intervenite în perioadele de observare menționate la articolul 180 alineatul (1) litera (h) și alineatul (2) litera (e), la articolul 181 alineatul (1) litera (j) și alineatul (2) și la articolul 182 alineatele (2) și (3), trebuie să fie luate în considerare. Estimările unei instituții trebuie să țină seama de implicațiile progresului tehnologic și ale noilor date, sau ale altor informații, pe măsură ce acestea devin disponibile. Instituțiile trebuie să-și revizuiască estimările cel puțin anual și atunci când apar noi informații;

(d) 

populația de expuneri reprezentată în datele utilizate pentru estimare, normele de creditare utilizate la momentul generării datelor și alte caracteristici relevante trebuie să fie comparabile cu cele ale expunerilor și ale normelor instituției. Condițiile economice sau de piață pe care se bazează datele trebuie să fie relevante pentru condițiile curente și pentru evoluția previzibilă a acestora. Numărul de expuneri incluse în eșantion și perioada la care se referă datele utilizate pentru cuantificare trebuie să fie suficiente pentru a oferi instituției asigurarea acurateței și a solidității estimărilor sale.

(e) 

în cazul creanțelor achiziționate, estimările trebuie să țină seama de toate informațiile relevante aflate la dispoziția instituției cumpărătoare cu privire la calitatea creanțelor-suport, inclusiv de datele referitoare la portofolii similare, furnizate de vânzător, de instituția cumpărătoare sau de surse externe. Instituția cumpărătoare trebuie să evalueze orice date pe care se bazează și care sunt furnizate de vânzător.

(f) 

instituția trebuie să adauge estimărilor sale o marjă de prudență, asociată intervalului așteptat al erorilor de estimare. În cazul în care metodele și datele sunt considerate ca fiind mai puțin satisfăcătoare, intervalul așteptat al erorilor este mai mare, iar marja de prudență trebuie să fie, de asemenea, mai mare.

În cazul în care instituțiile utilizează pentru calculul ponderilor de risc estimări diferite de cele utilizate pentru scopuri interne, această situație trebuie să fie formalizată și să aibă un caracter rezonabil. Dacă instituțiile pot demonstra autorităților competente că în ceea ce privește datele colectate înainte de 1 ianuarie 2007 au fost efectuate ajustări adecvate pentru a obține o echivalență substanțială cu definiția stării de nerambursare prevăzută la articolul 178 sau cu pierderea, autoritățile competente pot permite instituțiilor o anumită flexibilitate în aplicarea standardelor cerute pentru date.

(2)  

În cazul în care o instituție utilizează date centralizate provenind de la mai multe instituții, aceasta trebuie să îndeplinească următoarele cerințe:

(a) 

sistemele și criteriile de rating ale altor instituții care furnizează date trebuie să fie similare cu ale sale;

(b) 

datele centralizate trebuie să fie reprezentative pentru portofoliul pentru care se utilizează aceste date;

(c) 

datele centralizate trebuie să fie utilizate de către instituție pentru estimările sale în mod consecvent în timp;

(d) 

instituția trebuie să păstreze responsabilitatea integrității sistemelor sale de rating;

(e) 

instituția trebuie să dispună, pe plan intern, de o suficientă comprehensiune a sistemelor sale de rating, inclusiv de capacitatea efectivă de a monitoriza și a audita procesul de rating.

Articolul 180

Cerințe specifice privind estimarea probabilității de nerambursare

(1)  

La cuantificarea parametrilor de risc care trebuie asociați claselor de rating sau grupelor de risc, instituțiile aplică următoarele cerințe specifice privind estimarea probabilității de nerambursare în cazul expunerilor față de societăți, instituții și administrații centrale și bănci centrale și în cazul expunerilor din titluri de capital pentru care o instituție folosește metoda PD/LGD prevăzută la articolul 155 alineatul (3):

(a) 

instituțiile estimează probabilitățile de nerambursare pe clase de rating ale debitorilor, utilizând mediile pe termen lung ale ratelor de nerambursare anuale. Estimările probabilității de nerambursare în cazul debitorilor foarte îndatorați sau al debitorilor ale căror active sunt predominant active tranzacționate trebuie să reflecte performanța activelor-suport în perioade de volatilitate accentuată;

(b) 

pentru creanțele achiziționate asupra societăților, instituțiile pot estima pierderile așteptate pe clase de rating ale debitorilor, utilizând mediile pe termen lung ale ratelor de nerambursare anuale efective;

(c) 

dacă o instituție obține, pentru creanțele achiziționate asupra societăților, estimările medii pe termen lung ale probabilităților de nerambursare și ale pierderilor în caz de nerambursare din estimarea pierderii așteptate, precum și dintr-o estimare adecvată a probabilității de nerambursare sau a pierderii în caz de nerambursare, procesul de estimare a pierderilor totale trebuie să îndeplinească cerințele generale privind estimarea probabilității de nerambursare și a pierderii în caz de nerambursare prevăzute în prezenta parte, iar rezultatul trebuie să fie conform cu conceptul de pierdere în caz de nerambursare, prevăzut la articolul 181 alineatul (1) litera (a);

(d) 

instituțiile utilizează tehnicile de estimare a probabilității de nerambursare numai în urma unei analize justificative. Instituțiile trebuie să recunoască importanța considerentelor derivate din raționamentul profesional, combinând rezultatele tehnicilor și efectuând ajustări pentru a ține seama de limitele tehnicilor și ale informațiilor.

(e) 

în măsura în care o instituție utilizează, pentru estimarea probabilităților de nerambursare, date din experiența proprie în materie de nerambursare, estimările trebuie să țină seama de condițiile sale de acordare a creditelor și de orice diferențe existente între sistemul de rating care a generat datele și sistemul actual de rating. În cazul în care condițiile de acordare a creditelor sau sistemele de rating au fost modificate, instituția trebuie să adauge o marjă de prudență mai mare la estimările sale privind probabilitatea de nerambursare;

(f) 

în măsura în care o instituție asociază sau pune în corespondență clasele interne de rating cu cele ale scalei utilizate de o ECAI sau de organizații similare și apoi atribuie claselor sale de rating rata de nerambursare observată la clasele organizațiilor externe, punerea în corespondență trebuie să se bazeze pe comparația dintre criteriile interne de rating și criteriile utilizate de organizațiile externe și dintre ratingurile interne și cele externe acordate debitorilor comuni. Instituția trebuie să evite orice distorsiuni sau incoerențe în procesul de punere în corespondență sau în datele-suport. Criteriile organizației externe care stau la baza datelor utilizate pentru cuantificare trebuie să țină seama exclusiv de riscul de nerambursare și să nu reflecte caracteristicile tranzacției. Analiza efectuată de instituție trebuie să includă o comparație a definițiilor utilizate pentru starea de nerambursare, cu respectarea cerințelor prevăzute la articolul 178. Instituția trebuie să formalizeze baza utilizată pentru punerea în corespondență.

(g) 

în măsura în care o instituție utilizează modele statistice de previzionare a stărilor de nerambursare, aceasta poate estima probabilitățile de nerambursare ca medie simplă a estimărilor probabilității de nerambursare pentru debitorii individuali dintr-o clasă dată. Utilizarea în acest scop de către instituție a modelelor de previzionare a probabilității de nerambursare trebuie să îndeplinească cerințele prevăzute la articolul 174;

(h) 

indiferent dacă o instituție utilizează surse de date externe, interne sau centralizate sau o combinație a acestora pentru estimările sale privind probabilitatea de nerambursare, perioada istorică de observare pentru datele-suport trebuie să fie de cel puțin cinci ani pentru cel puțin o sursă. Dacă perioada de observare disponibilă este mai lungă pentru oricare dintre surse, iar datele respective sunt relevante, această perioadă mai lungă este cea care se utilizează. Prezenta literă se aplică și în cazul metodei bazate pe probabilitatea de nerambursare/pierderea în caz de nerambursare, atunci când aceasta este aplicată titlurilor de capital. Cu condiția obținerii aprobării autorităților competente, instituțiile care nu au primit, în temeiul articolului 143, aprobarea autorității competente de a utiliza propriile estimări ale pierderilor în caz de nerambursare sau ale factorilor de conversie pot utiliza, atunci când aplică abordarea bazată pe modele interne de rating, date relevante care acoperă o perioadă de doi ani. Perioada care trebuie acoperită crește cu un an în fiecare an, până când datele relevante acoperă o perioadă de cinci ani.

(2)  

În cazul expunerilor de tip retail, se aplică următoarele cerințe:

(a) 

instituțiile estimează probabilitățile de nerambursare per clasă de rating sau grupă de debitori, utilizând mediile pe termen lung ale ratelor de nerambursare anuale.

(b) 

estimările probabilității de nerambursare pot fi obținute și pornind de la estimarea pierderilor totale și de la estimările adecvate ale pierderilor în caz de nerambursare;

(c) 

instituțiile trebuie să considere datele interne utilizate pentru încadrarea expunerilor în clase de rating sau grupe de risc ca fiind principala sursă de informații pentru estimarea caracteristicilor pierderilor. Instituțiile pot utiliza date externe (inclusiv date centralizate) sau modele statistice pentru cuantificare, cu condiția să existe ambele legături puternice de mai jos:

(i) 

între procesul utilizat de instituție pentru încadrarea expunerilor în clase de rating sau grupe de risc și procesul utilizat de sursa externă de date; și

(ii) 

între profilul de risc intern al instituției și compoziția datelor externe;

(d) 

dacă o instituție obține estimările medii pe termen lung ale probabilității de nerambursare și ale pierderii în caz de nerambursare pentru expunerile de tip retail dintr-o estimare a pierderilor totale și dintr-o estimare adecvată a probabilității de nerambursare sau a pierderii în caz de nerambursare, procesul de estimare a pierderilor totale trebuie să îndeplinească cerințele generale privind estimarea probabilității de nerambursare și a pierderii în caz de nerambursare prevăzute în prezenta parte, iar rezultatul trebuie să fie consecvent cu conceptul de pierdere în caz de nerambursare, prevăzut la articolul 181 alineatul (1) litera (a);

(e) 

indiferent dacă o instituție utilizează surse de date externe, interne sau centralizate sau o combinație a acestora pentru estimările sale privind caracteristicile pierderilor, perioada istorică de observare pentru datele-suport trebuie să fie de cel puțin cinci ani pentru cel puțin o sursă. Dacă perioada de observare disponibilă este mai lungă pentru oricare dintre surse, iar datele respective sunt relevante, această perioadă mai lungă este cea care se utilizează. Nu este necesar ca o instituție să acorde importanță egală datelor istorice, dacă datele mai recente permit o mai bună previzionare a ratei pierderilor. Cu condiția obținerii aprobării autorităților competente, atunci când aplică abordarea bazată pe modele interne de rating, instituțiile pot utiliza date relevante care acoperă o perioadă de doi ani. Perioada care trebuie acoperită crește cu un an în fiecare an, până când datele relevante acoperă o perioadă de cinci ani;

(f) 

instituțiile trebuie să identifice și să analizeze modificările așteptate ale parametrilor de risc de-a lungul duratei de viață a expunerilor din credite (efectele maturizării expunerii — seasoning effects).

În cazul creanțelor de tip retail achiziționate, instituțiile pot utiliza date de referință externe și interne. Instituțiile trebuie să utilizeze toate sursele relevante de date ca baze de comparație.

(3)  

ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care să specifice următoarele:

(a) 

condițiile în conformitate cu care autoritățile competente pot acorda aprobările menționate la alineatul (1) litera (h) și la alineatul (2) litera (e);

(b) 

metodologiile în conformitate cu care autoritățile competente evaluează metodologia utilizată de o instituție pentru a estima probabilitatea de nerambursare în temeiul articolului 143.

ABE transmite Comisiei proiectele respective de standarde tehnice de reglementare până la 31 decembrie 2014.

Competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf este delegată Comisiei în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

Articolul 181

Cerințe specifice privind estimările proprii ale pierderii în caz de nerambursare

(1)  

La cuantificarea parametrilor de risc care trebuie asociați claselor de rating sau grupelor de risc, instituțiile aplică următoarele cerințe specifice privind estimările proprii ale pierderii în caz de nerambursare:

(a) 

instituțiile estimează pierderile în caz de nerambursare per clasă de rating sau grupă de tranzacții, pe baza pierderilor în caz de nerambursare medii efective per clasă de rating sau grupă de tranzacții, ținând seama de toate stările de nerambursare observate, existente în sursele de date (media ponderată în funcție de numărul stărilor de nerambursare);

(b) 

instituțiile utilizează estimările pierderii în caz de nerambursare care sunt adecvate unui declin economic, dacă acestea sunt mai prudente decât media pe termen lung. În măsura în care se așteaptă ca un sistem de rating să furnizeze valori efective ale pierderii în caz de nerambursare la un nivel constant per clasă de rating sau grupă de risc în timp, instituțiile trebuie să efectueze ajustări ale estimărilor lor privind parametrii de risc per clasă de rating sau grupă de risc, pentru a limita impactul unui declin economic asupra capitalului.

(c) 

o instituție trebuie să ia în considerare orice dependență între riscul aferent debitorului și riscul aferent garanției reale sau furnizorului garanției reale. Cazurile în care există un grad semnificativ de dependență trebuie tratate în mod prudent.

(d) 

la estimarea pierderii în caz de nerambursare, instituția trebuie să trateze cu prudență cazurile în care între obligația-suport și garanția reală există neconcordanță de monede.

(e) 

în măsura în care estimările pierderii în caz de nerambursare țin seama de existența garanțiilor reale, estimările respective nu trebuie să se bazeze numai pe valoarea de piață estimată a acestor garanții reale. Estimările pierderii în caz de nerambursare trebuie să țină seama de efectul eventualei incapacități a instituțiilor de a obține rapid controlul asupra garanțiilor reale și de a le lichida;

(f) 

în măsura în care estimările pierderii în caz de nerambursare țin seama de existența garanțiilor reale, instituțiile trebuie să stabilească cerințe interne cu privire la administrarea garanțiilor reale, la securitatea juridică și la gestionarea riscurilor care să fie în general coerente cu cele prevăzute la capitolul 4 secțiunea 3;

(g) 

în măsura în care o instituție recunoaște garanțiile reale atunci când determină cuantumul expunerii la riscul de credit al contrapărții în conformitate cu capitolul 6 secțiunea 5 sau 6, aceasta nu ia în considerare la estimările pierderii în caz de nerambursare sumele pe care se așteaptă să le recupereze din garanțiile reale;

(h) 

în cazul specific al expunerilor aflate deja în stare de nerambursare, instituția trebuie să utilizeze suma celor mai bune estimări proprii ale pierderii așteptate pentru fiecare expunere, având în vedere condițiile economice curente și situația expunerii, precum și estimările proprii privind creșterea ratei de pierderi cauzate de posibile pierderi suplimentare neașteptate în cursul perioadei de recuperare, și anume între data la care s-a înregistrat neplata și lichidarea finală a expunerii;

(i) 

în măsura în care penalitățile pentru întârzierile la plată neplătite au fost înregistrate în contul de profit și pierdere al instituției, acestea se adaugă la valoarea expunerii și a pierderii;

(j) 

pentru expunerile față de societăți, instituții si administrații centrale și bănci centrale, estimările pierderii în caz de nerambursare trebuie să se bazeze pe date acoperind o perioadă de minimum cinci ani, care crește cu câte un an în fiecare an de la aplicare, până când se atinge o perioadă minimă de șapte ani pentru cel puțin o sursă de date. Dacă perioada de observare disponibilă este mai lungă pentru oricare dintre surse, iar datele respective sunt relevante, această perioadă mai lungă este cea care se utilizează.

(2)  

În cazul expunerilor de tip retail, instituțiile pot:

(a) 

să obțină estimări ale pierderii în caz de nerambursare pornind de la pierderile efective și de la estimările adecvate ale probabilităților de nerambursare;

(b) 

să țină seama de tragerile viitoare fie la determinarea propriilor factori de conversie, fie la determinarea estimărilor proprii ale pierderii în caz de nerambursare;

(c) 

să utilizeze date de referință externe și interne pentru a estima pierderile în caz de nerambursare pentru creanțele de tip retail achiziționate.

Pentru expunerile de tip retail, estimările pierderii în caz de nerambursare trebuie să se bazeze pe date care acoperă o perioadă de minimum cinci ani. Nu este necesar ca o instituție să acorde importanță egală datelor istorice, dacă datele mai recente permit o mai bună previzionare a ratei pierderilor. Cu condiția obținerii aprobării autorităților competente, atunci când aplică abordarea bazată pe modele interne de rating, instituțiile pot utiliza date relevante care acoperă o perioadă de doi ani. Perioada care trebuie acoperită crește cu un an în fiecare an, până când datele relevante acoperă o perioadă de cinci ani.

(3)  

ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care să specifice următoarele:

(a) 

natura, severitatea și durata declinului economic menționat la alineatul (1);

(b) 

condițiile în conformitate cu care o autoritate competentă poate permite unei instituții, în temeiul alineatului (2), să utilizeze date relevante care acoperă o perioadă de doi ani, atunci când aplică abordarea IRB.

ABE transmite Comisiei proiectele respective de standarde tehnice de reglementare până la 31 decembrie 2014.

Se deleagă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf, în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

Articolul 182

Cerințe specifice privind estimările proprii ale factorilor de conversie

(1)  

La cuantificarea parametrilor de risc care trebuie asociați claselor de rating sau grupelor de risc, instituțiile aplică următoarele cerințe specifice privind estimările proprii ale factorului de conversie:

(a) 

instituțiile estimează factorii de conversie pe clase de rating sau pe grupe ale tranzacțiilor, pe baza factorilor de conversie medii efectivi pe clasă de rating sau pe grupe ale tranzacțiilor, utilizând media ponderată în funcție de numărul stărilor de nerambursare, rezultată din toate stările de nerambursare observate, existente în sursele de date;

(b) 

instituțiile utilizează estimările factorului de conversie care sunt adecvate unui declin economic, dacă acestea sunt mai prudente decât media pe termen lung. În măsura în care se așteaptă ca un sistem de rating să furnizeze valori efective ale factorilor de conversie la un nivel constant pe clasă de rating sau pe grupă de risc în timp, instituțiile trebuie să efectueze ajustări ale estimărilor lor privind parametrii de risc pe clasă de rating sau pe grupă de risc, pentru a limita impactul unui declin economic asupra capitalului;

(c) 

estimările instituției cu privire la factorii de conversie trebuie să țină seama de posibilitatea ca debitorul să efectueze trageri suplimentare din credite atât până la data declanșării unui eveniment de nerambursare, cât și după această dată. Estimarea factorului de conversie trebuie să includă o marjă mai mare de prudență în cazul în care se poate anticipa în mod rezonabil existența unei corelații pozitive mai puternice între frecvența apariției stărilor de nerambursare și mărimea factorului de conversie.

(d) 

în vederea efectuării propriilor estimări ale factorilor de conversie, instituțiile trebuie să ia în considerare propriile politici și strategii specifice adoptate în ceea ce privește monitorizarea conturilor și procesarea plăților. Instituțiile trebuie să ia în considerare, de asemenea, propria capacitate și disponibilitate de a împiedica noi trageri în circumstanțe apropiate stării de nerambursare, precum încălcarea angajamentelor contractuale sau alte evenimente asociate stărilor tehnice de nerambursare;

(e) 

instituțiile trebuie să dispună de sisteme și proceduri adecvate pentru a monitoriza cuantumurile tranzacțiilor, sumele datorate față de liniile de credit angajate și modificările sumelor datorate pe debitor și pe clasă de rating. Instituția trebuie să poată monitoriza zilnic soldurile;

(f) 

dacă instituțiile utilizează, pentru calculul cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor, estimări ale factorilor de conversie diferite de cele utilizate pentru scopuri interne, această situație trebuie să fie formalizată și să aibă un caracter rezonabil.

(2)  
Pentru expunerile față de societăți, instituții, administrații centrale și bănci centrale, estimările factorilor de conversie trebuie să se bazeze pe date acoperind o perioadă de minimum cinci ani, care crește cu câte un an în fiecare an de la aplicare, până când se atinge o perioadă minimă de șapte ani pentru cel puțin o sursă de date. Dacă perioada de observare disponibilă este mai lungă pentru oricare dintre surse, iar datele respective sunt relevante, această perioadă mai lungă este cea care se utilizează.
(3)  
În cazul expunerilor de tip retail, instituțiile pot lua în considerare tragerile viitoare din credite fie la determinarea propriilor factori de conversie, fie la determinarea estimărilor proprii ale pierderii în caz de nerambursare.

Pentru expunerile de tip retail, estimările factorilor de conversie trebuie să se bazeze pe date care acoperă o perioadă de minimum cinci ani. Prin derogare de la alineatul (1) litera (a), nu este necesar ca o instituție să acorde importanță egală datelor istorice dacă datele mai recente permit o mai bună previzionare a tragerilor. Cu condiția obținerii aprobării autorităților competente, atunci când aplică abordarea bazată pe modele interne de rating, instituțiile pot utiliza date relevante care acoperă o perioadă de doi ani. Perioada care trebuie acoperită crește cu un an în fiecare an, până când datele relevante acoperă o perioadă de cinci ani.

(4)  

ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care să specifice următoarele:

(a) 

natura, severitatea și durata declinului economic menționat la alineatul (1);

(b) 

condițiile în conformitate cu care o autoritate competentă poate permite unei instituții să utilizeze date relevante care acoperă o perioadă de doi ani, atunci când aplică pentru prima dată abordarea IRB.

ABE transmite Comisiei proiectele respective de standardelor tehnice de reglementare până la 31 decembrie 2014.

Competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf este delegată Comisiei în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

Articolul 183

Cerințe privind evaluarea efectului garanțiilor personale și al instrumentelor financiare derivate de credit pentru expunerile față de societăți, instituții și administrații centrale și bănci centrale în cazul cărora se utilizează estimările proprii ale pierderii în caz de nerambursare și pentru expunerile de tip retail

(1)  

În ceea ce privește garanții eligibili și garanțiile eligibile se aplică următoarele cerințe:

(a) 

instituțiile trebuie să aibă criterii specificate în mod clar privind tipurile de garanți pe care îi recunosc în scopul calculării cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor;

(b) 

pentru garanții recunoscuți se aplică aceleași reguli prevăzute la articolele 171, 172 și 173 ca și pentru debitori;

(c) 

garanția personală trebuie să fie atestată în scris, nu poate fi revocată de către garant, trebuie să fie valabilă până la îndeplinirea totală a obligației (conform sumei și perioadei de valabilitate a garanției) și trebuie să fie executorie față de garant într-o jurisdicție în care acesta are active care pot fi executate în urma unei hotărâri judecătorești. Garanțiile condiționate, care prevăd condiții conform cărora garantul poate să nu fie obligat să-și îndeplinească obligația, pot fi recunoscute numai cu aprobarea autorităților competente. Criteriile de încadrare trebuie să ia în considerare în mod adecvat orice eventuală reducere a efectului de diminuare a riscului.

(2)  
O instituție trebuie să aibă criterii specificate în mod clar privind ajustarea claselor de rating, a grupelor de risc sau a estimărilor pierderii în caz de nerambursare și, în cazul creanțelor de tip retail și al creanțelor achiziționate eligibile, a procesului de încadrare a expunerilor în clase de rating sau grupe de risc, pentru a reflecta impactul garanțiilor asupra calculului cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor. Aceste criterii respectă cerințele prevăzute la articolele 171, 172 și173.

Criteriile trebuie să fie plauzibile și intuitive. Acestea trebuie să țină seama de capacitatea și disponibilitatea garantului de a-și îndeplini obligațiile în condițiile garanției, de datele probabile ale oricăror plăți efectuate de garant, de gradul de corelație dintre capacitatea garantului de a-și îndeplini obligațiile în condițiile garanției și capacitatea de rambursare a debitorului, precum și de nivelul la care se menține riscul rezidual față de debitor.

(3)  
Cerințele prevăzute de prezentul articol pentru garanțiile personale se aplică și în cazul instrumentelor financiare derivate de credit având la bază o singură semnătură. În cazul în care există o neconcordanță între obligația care beneficiază de protecție și obligația de referință care face obiectul instrumentului financiar derivat de credit sau între obligația care beneficiază de protecție și obligația utilizată pentru a stabili dacă s-a produs un eveniment de credit, se aplică cerințele prevăzute la articolul 216 alineatul (2). În cazul expunerilor de tip retail și al creanțelor achiziționate eligibile, prezentul alineat se aplică procesului de încadrare a expunerilor în clase de rating sau în grupe de risc.

Criteriile trebuie să țină seama de structura plăților aferentă instrumentului financiar derivat de credit și să evalueze în mod prudent impactul acesteia asupra nivelului și calendarului recuperărilor. Instituția trebuie să ia în considerare măsura în care se mențin alte forme de risc rezidual.

(4)  
Cerințele prevăzute la alineatele (1) - (3) nu se aplică în cazul garanțiilor furnizate de instituții, administrații centrale, bănci centrale și entități corporative care îndeplinesc cerințele prevăzute la articolul 201 alineatul (1) litera (g), dacă instituția a primit, în temeiul articolelor 148 și 150, aprobarea de a aplica abordarea standardizată pentru expunerile față de astfel de entități. În acest caz, se aplică cerințele prevăzute la capitolul 4.
(5)  
În cazul garanțiilor personale pentru expuneri de tip retail, cerințele prevăzute la alineatele (1), (2) și (3) se aplică, de asemenea, încadrării expunerilor în clase de rating sau grupe de risc și estimării probabilității de nerambursare.
(6)  
ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care să specifice condițiile în conformitate cu care autoritățile competente pot aproba recunoașterea garanțiilor condiționate.

ABE transmite Comisiei proiectele respective de standarde tehnice de reglementare până la 31 decembrie 2014.

Competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf este delegată Comisiei în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

Articolul 184

Cerințe privind creanțele achiziționate

(1)  
La cuantificarea parametrilor de risc care trebuie asociați claselor de rating sau grupelor de risc în cazul creanțelor achiziționate, instituțiile trebuie să asigure îndeplinirea condițiilor prevăzute la alineatele (2)-(6).
(2)  
Structura tranzacției trebuie să asigure faptul că, în toate circumstanțele previzibile, instituția deține proprietatea și controlul efectiv asupra tuturor încasărilor în numerar provenind din creanțe. În cazul în care debitorul efectuează plăți direct către un vânzător sau o societate de administrare, instituția trebuie să verifice în mod regulat dacă plățile sunt efectuate în totalitate și în conformitate cu termenii contractuali conveniți. Instituțiile trebuie să dispună de proceduri care să asigure faptul că proprietatea asupra creanțelor și a încasărilor în numerar este protejată împotriva falimentului sau a procedurilor judiciare contencioase care ar putea întârzia semnificativ exercitarea capacității instituției creditoare de a lichida sau de a ceda creanțele, ori de a păstra controlul asupra încasărilor în numerar.
(3)  

Instituția monitorizează atât calitatea creanțelor achiziționate, cât și situația financiară a vânzătorului și a societății de administrare. În acest sens, se aplică următoarele:

(a) 

instituția trebuie să evalueze corelația dintre calitatea creanțelor achiziționate și situația financiară atât a vânzătorului, cât și a societății de administrare și să dispună de politici și proceduri interne care asigură o protecție adecvată împotriva oricăror evenimente neprevăzute, inclusiv atribuirea unui rating intern de risc fiecărui vânzător și fiecărei societăți de administrare;

(b) 

instituția trebuie să dispună de politici și proceduri clare și eficiente pentru determinarea eligibilității vânzătorului și a societății de administrare. Instituția sau mandatarul său trebuie să reexamineze periodic vânzătorii și societățile de administrare, cu scopul de a verifica acuratețea rapoartelor acestora, de a detecta fraudele sau deficiențele operaționale și de a controla calitatea politicilor de credit ale vânzătorului și calitatea politicilor și procedurilor societății de administrare cu privire la colectarea plăților. Constatările acestor reexaminări trebuie formalizate;

(c) 

instituția trebuie să evalueze caracteristicile portofoliilor de creanțe achiziționate, inclusiv avansurile excedentare, istoricul vânzătorului în ceea ce privește întârzierile la plată, creanțele neperformante și provizioanele pentru creanțe neperformante, condițiile de plată și eventualele conturi corespondente;

(d) 

instituția trebuie să dispună de politici și proceduri eficiente de monitorizare în mod agregat a concentrărilor de risc față un singur debitor, atât în cadrul unui portofoliu de creanțe achiziționate, cât și pentru toate portofoliile de creanțe achiziționate;

(e) 

instituția trebuie să se asigure că primește la timp din partea societății de administrare rapoarte privind maturizarea și riscul de diminuare a valorii creanțelor, care sunt suficient de detaliate pentru a asigura respectarea criteriilor de eligibilitate ale instituției și a politicilor referitoare la acordarea de avansuri care guvernează creanțele achiziționate și pentru a constitui un mijloc eficient de monitorizare și de confirmare a condițiilor de vânzare practicate de vânzător și a diminuării valorii creanțelor.

(4)  
Instituția trebuie să dispună de sisteme și proceduri pentru detectarea în stadiu incipient a deteriorării situației financiare a vânzătorului și a calității creanțelor achiziționate, precum și pentru abordarea în mod proactiv a problemelor care apar. În special, instituția trebuie să dispună de politici, proceduri și sisteme informaționale clare și eficiente pentru monitorizarea încălcărilor prevederilor contractuale, precum și de politici și proceduri clare și eficiente pentru inițierea acțiunilor judiciare și pentru administrarea creanțelor achiziționate problematice.
(5)  
Instituția trebuie să dispună de politici și proceduri clare și eficiente care să reglementeze controlul creanțelor achiziționate, al creditului și al numerarului. În special, politicile interne consemnate în documente trebuie să specifice toate elementele semnificative ale programului de achiziționare a creanțelor, inclusiv ratele avansurilor, garanțiile reale eligibile, documentația necesară, limitele de concentrare și modul în care trebuie tratate încasările în numerar. Aceste elemente trebuie să ia în considerare în mod adecvat toți factorii relevanți și semnificativi, inclusiv situația financiară a vânzătorului și a societății de administrare, concentrările de risc și evoluția calității creanțelor achiziționate și a portofoliului de clienți al vânzătorului, iar sistemele interne trebuie să asigure faptul că fondurile sunt avansate numai pe baza garanțiilor reale și a documentației justificative specificate.
(6)  
Instituția trebuie să dispună de un proces intern eficient de evaluare a conformității cu totalitatea politicilor și a procedurilor interne. Acest proces trebuie să includă audituri periodice ale tuturor fazelor critice ale programului de achiziționare de creanțe al instituției, verificarea separării responsabilităților între evaluarea vânzătorului și a societății de administrare și evaluarea debitorului și între evaluarea vânzătorului și a societății de administrare și auditul la sediul vânzătorului și al societății de administrare, precum și evaluări ale operațiunilor de înregistrare și monitorizare a tranzacțiilor (back office operations), cu accent deosebit pe calificări, experiență, numărul de angajați și infrastructura informatică disponibilă.



Subsecțiunea 3

Validarea estimărilor interne

Articolul 185

Validarea estimărilor interne

Instituțiile validează estimările lor interne, respectând următoarele cerințe:

(a) 

instituțiile trebuie să dispună de sisteme robuste pentru a valida acuratețea și coerența sistemelor și proceselor de rating, precum și estimarea tuturor parametrilor de risc relevanți. Procesul de validare internă trebuie să permită instituției să evalueze performanța sistemelor interne de rating și de estimare a riscului în mod coerent și semnificativ;

(b) 

instituțiile trebuie să compare cu regularitate ratele de nerambursare efective cu estimările probabilităților de nerambursare pentru fiecare clasă de rating și, în cazul în care ratele de nerambursare efective se situează în afara intervalului previzionat pentru clasa respectivă de rating, instituțiile trebuie să analizeze în mod expres motivele acestei abateri. Instituțiile care utilizează propriile estimări ale pierderilor în caz de nerambursare și ale factorilor de conversie trebuie să efectueze, de asemenea, o analiză similară pentru aceste estimări. Pentru comparațiile respective trebuie utilizate date istorice care acoperă o perioadă de timp cât mai lungă posibil. Instituțiile trebuie să consemneze metodele și datele utilizate pentru aceste comparații. Analiza și consemnarea trebuie actualizate cel puțin anual;

(c) 

instituțiile trebuie să utilizeze, de asemenea, alte instrumente de validare cantitativă, precum și comparații cu surse de date externe relevante. Analiza trebuie să se bazeze pe date adaptate portofoliului, care sunt actualizate cu regularitate și acoperă o perioadă de observare relevantă. Evaluările interne efectuate de instituții cu privire la performanța propriilor sisteme de rating trebuie să se bazeze pe o perioadă de timp cât mai lungă posibil;

(d) 

metodele și datele utilizate pentru validarea cantitativă trebuie să fie coerente în timp. Modificările (privind atât sursele de date, cât și perioadele acoperite) ale metodelor și datelor utilizate pentru estimare și validare trebuie formalizate;

(e) 

instituțiile trebuie să dispună de standarde interne riguroase pentru cazurile în care abaterile față de estimări ale valorilor efective ale probabilităților de nerambursare, ale pierderilor în caz de nerambursare, ale factorilor de conversie și ale pierderilor totale, atunci când se utilizează pierderea așteptată, devin suficient de semnificative pentru a pune sub semnul întrebării validitatea estimărilor. Aceste standarde trebuie să țină seama de ciclurile economice și factori care determină o variație sistematică similară ratei de nerambursare. În cazul în care valorile efective continuă să fie mai mari decât valorile așteptate, instituțiile trebuie să revizuiască în sens ascendent estimările, pentru a reflecta rata de nerambursare și pierderile observate.



Subsecțiunea 4

Cerințe privind expunerile provenind din titluri de capital în cadrul abordării bazate pe modele interne

Articolul 186

Cerința de fonduri proprii și cuantificarea riscului

La calcularea cerințelor de fonduri proprii, instituțiile trebuie să îndeplinească următoarele criterii:

(a) 

estimările pierderilor potențiale trebuie să reziste la evoluțiile nefavorabile ale pieței, relevante pentru profilul de risc pe termen lung al deținerilor specifice ale instituției. Datele utilizate pentru a reprezenta distribuțiile rentabilității titlurilor de capital trebuie să reflecte cea mai lungă perioadă de eșantionare pentru care sunt disponibile date semnificative în ceea ce privește reprezentarea profilului de risc al expunerilor specifice din titluri de capital ale instituției. Datele utilizate trebuie să fie suficiente pentru a putea furniza estimări prudente, credibile din punct de vedere statistic și robuste ale pierderilor, care nu se bazează numai pe considerente subiective sau derivate din raționamentul profesional. Șocul folosit trebuie să furnizeze o estimare prudentă a pierderilor potențiale pe parcursul unui ciclu de piață sau economic pe termen lung, relevant. Instituția trebuie să combine analiza empirică a datelor disponibile cu ajustările bazate pe o varietate de factori, pentru a obține rezultate ale modelului care ating un nivel adecvat de realism și prudență. Pentru elaborarea modelelor de tip „valoare la risc” (VaR) care estimează pierderile trimestriale potențiale, instituțiile pot utiliza date trimestriale sau pot converti datele corespunzătoare unei perioade mai scurte în date trimestriale echivalente, folosind o metodă adecvată din punct de vedere analitic și susținută de dovezi empirice și prin intermediul unui proces și al unei analize bine structurate și formalizate. O astfel de abordare trebuie aplică în mod prudent și coerent în timp. În cazul în care este disponibil numai un volum limitat de date relevante, instituția trebuie să adauge marje de prudență adecvate;

(b) 

modelele utilizate trebuie să reflecte în mod adecvat toate riscurile semnificative asociate randamentului titlurilor de capital, incluzând atât riscul general de piață cât și riscul specific ale expunerii aferente portofoliului de titluri de capital al instituției la. Modelele interne trebuie să explice în mod adecvat variațiile istorice ale prețurilor, să reflecte atât amploarea concentrărilor potențiale, cât și modificările compoziției acestora și să reziste la condiții de piață nefavorabile. Populația expunerilor la risc reprezentată în datele utilizate pentru estimări trebuie să fie similară în mare măsură sau cel puțin comparabilă cu populația expunerilor din titluri de capital ale instituției;

(c) 

modelul intern trebuie să fie adecvat profilului de risc și complexității portofoliului de titluri de capital al unei instituții. În cazul în care o instituție are dețineri semnificative, ale căror valori au o natură pronunțat neliniară, modelele interne trebuie concepute astfel încât să reflecte în mod adecvat riscurile asociate unor asemenea instrumente;

(d) 

punerea în corespondență a pozițiilor individuale cu valori aproximative, cu indici de piață și cu factori de risc trebuie să fie plauzibilă, intuitivă și riguroasă din punct de vedere conceptual;

(e) 

instituțiile trebuie să demonstreze cu ajutorul analizelor empirice adecvarea factorilor de risc, inclusiv capacitatea acestora de a acoperi atât riscul general, cât și pe cel specific;

(f) 

estimările volatilității randamentului expunerilor din titluri de capital trebuie să ia în considerare datele, informațiile și metodele relevante disponibile. Se utilizează date interne care au fost supuse revizuiri independente sau date din surse externe, inclusiv date centralizate, provenind de la mai multe instituții;

(g) 

trebuie să existe un program riguros și complet de testare în condiții de criză.

Articolul 187

Procesul de gestionare a riscurilor și sistemele de control aferente

În ceea ce privește elaborarea și utilizarea modelelor interne pentru determinarea cerințelor de fonduri proprii, instituțiile stabilesc politici, proceduri și controale care asigură integritatea modelului și a procesului de modelare. Aceste politici, proceduri și controale prevăd următoarele:

(a) 

integrarea completă a modelului intern în sistemele de organizare și gestiune a informației și în administrarea titlurilor de capital din afara portofoliului de tranzacționare. Modelele interne trebuie să fie pe deplin integrate în infrastructura de gestionare a riscurilor a instituției, dacă acestea sunt utilizate în mod special pentru măsurarea și evaluarea performanței portofoliului de titluri de capital, inclusiv a performanței ajustate la risc, pentru alocarea de capital economic expunerilor din titluri de capital și pentru evaluarea adecvării generale a capitalului și a procesului de administrare a activelor;

(b) 

sisteme de administrare, proceduri și funcții de control care asigură revizuirea periodică și independentă a tuturor elementelor procesului intern de modelare, inclusiv aprobarea revizuirilor modelului, verificarea datelor de intrare ale modelului și revizuirea rezultatelor modelului, precum verificarea directă a calculelor referitoare la risc. Aceste revizuiri trebuie să evalueze acuratețea, exhaustivitatea și adecvarea datelor de intrare și ale rezultatelor modelului și să se concentreze atât asupra identificării și limitării eventualelor erori asociate deficiențelor cunoscute, cât și asupra identificării deficiențelor necunoscute ale modelului. Revizuirile respective pot fi efectuate de către o unitate internă independentă sau de către o parte terță independentă;

(c) 

sisteme și proceduri adecvate de monitorizare a limitelor de investiție și a expunerilor la risc din titluri de capital;

(d) 

unitățile responsabile cu conceperea și aplicarea modelului trebuie să fie independente din punct de vedere funcțional de unitățile responsabile cu administrarea investițiilor individuale;

(e) 

personalul responsabil cu orice aspect al procesului de modelare trebuie să aibă o calificare adecvată. Conducerea trebuie să aloce funcției de modelare suficiente resurse umane calificate și competente.

Articolul 188

Validarea și consemnarea

Instituțiile dispune de sisteme robuste de validare a acurateței și a coerenței modelelor interne și ale proceselor de modelare. Toate elementele semnificative ale modelelor interne, ale procesului de modelare și ale validării se consemnează.

Validarea și consemnarea modelelor interne și a proceselor de modelare ale instituțiilor respectă următoarele cerințe:

(a) 

instituțiile trebuie să utilizeze procesul de validare internă pentru a evalua performanța modelelor și a proceselor lor interne în mod coerent și semnificativ;

(b) 

metodele și datele utilizate pentru validarea cantitativă trebuie să fie coerente în timp. Modificările privind metodele utilizate pentru estimare și validare, precum și modificările privind sursele de date și perioadele de timp acoperite, se consemnează;

(c) 

instituțiile compară cu regularitate randamentele efective ale titlurilor de capital, calculate pe baza câștigurilor și a pierderilor realizate și nerealizate, cu estimările modelelor. Pentru comparațiile respective se utilizează date istorice care acoperă o perioadă cât mai lungă posibil. Instituțiile consemnează metodele și datele utilizate pentru aceste comparații. Analiza și consemnarea se actualizează cel puțin anual;

(d) 

instituțiile utilizează și alte instrumente de validare cantitativă și comparații cu surse de date externe. Analiza se bazează pe date adaptate portofoliului, care sunt actualizate cu regularitate și acoperă o perioadă de observare relevantă. Evaluările interne efectuate de instituții cu privire la performanța modelelor lor se bazează pe o perioadă de timp cât mai lungă posibil;

(e) 

instituțiile dispun de standarde interne riguroase pentru cazurile în care comparația randamentelor efective ale titlurilor de capital cu estimările modelelor pune sub semnul întrebării validitatea estimărilor sau a modelelor ca atare. Aceste norme trebuie să țină seama de ciclurile economice și factorii care determină o variație sistematică similară a randamentelor titlurilor de capital. Toate ajustările aduse modelelor interne în urma revizuirilor acestora se consemnează și trebuie să respecte normele instituției privind revizuirea modelelor;

(f) 

modelul intern și procesul de modelare, inclusiv responsabilitatea structurilor implicate în modelare, precum și procesele de aprobare și de revizuire a modelului, se consemnează.



Subsecțiunea 5

Cadrul de administrare și supravegherea

Articolul 189

Cadrul de administrare

(1)  
Toate aspectele semnificative ale proceselor de rating și de estimare se aprobă de către organul de conducere a instituției sau de către un comitet desemnat în acest scop și de către conducerea superioară. Aceste părți trebuie să dovedească o înțelegere la nivel general a sistemelor de rating ale instituției și o înțelegere în detaliu a rapoartelor de administrare asociate.
(2)  

Conducerea superioară trebuie să îndeplinească următoarele cerințe:

(a) 

să informeze organul de conducere sau un comitet desemnat în acest scop cu privire la modificările semnificative ale politicilor stabilite sau la derogările semnificative de la acestea, care vor avea un impact semnificativ asupra funcționării sistemelor de rating ale instituției;

(b) 

să dovedească o bună înțelegere a concepției și a funcționării sistemelor de rating;

(c) 

să asigure permanent funcționarea corectă a sistemele de rating.

Conducerea superioară trebuie să fie informate cu regularitate de către unitățile de control al riscului de credit cu privire la performanța procesului de rating, la aspectele care necesită îmbunătățiri și la stadiul eforturilor de remediere a deficiențelor identificate anterior.

(3)  
Analiza profilului de risc de credit al instituției, bazată pe modele interne de rating, trebuie să constituie o parte esențială a rapoartelor de administrare prezentate acestor părți. Raportarea trebuie să includă, cel puțin, profilul de risc pe clasă de rating, migrația debitorilor între clase de rating, estimarea parametrilor de risc relevanți aferenți fiecărei clase de rating, precum și compararea ratelor de nerambursare efective și, în măsura în care se utilizează estimări proprii, a pierderilor în caz de nerambursare efective și a factorilor de conversie efectivi cu previziunile și cu rezultatele simulărilor de criză. Frecvența de raportare depinde de importanța și tipul informațiilor, precum și de nivelul destinatarului.

Articolul 190

Controlul riscului de credit

(1)  
Unitatea de control al riscului de credit trebuie să fie independentă față de personalul și față de funcțiile de conducere responsabile cu inițierea sau reînnoirea expunerilor și să raporteze direct conducerii superioare. Această unitate este responsabilă cu conceperea sau selectarea, implementarea, supravegherea și funcționarea sistemelor de rating. Unitatea respectivă elaborează și analizează cu regularitate rapoarte cu privire la rezultatele sistemelor de rating.
(2)  

Responsabilitățile unității (unităților) de control al riscului de credit sunt:

(a) 

testarea și monitorizarea claselor de rating și a grupelor de risc;

(b) 

elaborarea și analizarea rapoartelor de sinteză cu privire la sistemele de rating ale instituției;

(c) 

implementarea procedurilor pentru verificarea aplicării coerente a definițiilor claselor de risc și grupelor de risc în diferitele departamente și localizări geografice;

(d) 

revizuirea și consemnarea oricăror modificări aduse procesului de rating, incluzând motivele modificărilor;

(e) 

revizuirea criteriilor de rating, pentru a stabili dacă acestea își păstrează capacitatea de previzionare a riscurilor. Modificările aduse procesului de rating, criteriilor de rating sau parametrilor de rating individuali trebuie consemnate și păstrate;

(f) 

participarea activă la conceperea sau selectarea, implementarea și validarea modelelor utilizate în procesul de rating;

(g) 

monitorizarea și supravegherea modelelor utilizate în procesul de rating;

(h) 

revizuirea permanentă și modificarea modelelor utilizate în procesul de rating.

(3)  

Instituțiile care utilizează date centralizate provenind de la mai multe instituții în conformitate cu articolul 179 alineatul (2) pot externaliza următoarele activități:

(a) 

producerea informațiilor relevante pentru testarea și monitorizarea claselor de rating și a grupelor de risc;

(b) 

elaborarea rapoartelor de sinteză cu privire la sistemele de rating ale instituției;

(c) 

producerea informațiilor relevante pentru revizuirea criteriilor de rating, pentru a evalua dacă acestea își păstrează capacitatea de previzionare a riscului;

(d) 

consemnarea modificărilor aduse procesului de rating, criteriilor de rating sau parametrilor de rating individuali;

(e) 

producerea informațiilor relevante pentru revizuirea permanentă și modificarea modelelor utilizate în procesul de rating.

(4)  
Instituțiile care aplică alineatul (3) se asigură că autoritățile competente au acces la toate informațiile relevante provenind de la părți terțe, care sunt necesare pentru examinarea îndeplinirii cerințelor, și că acestea pot efectua inspecții la fața locului în aceeași măsură în care pot efectua inspecții în instituție.

Articolul 191

Auditul intern

Auditul intern, sau altă unitate de audit independentă comparabilă, revizuiește, cel puțin anual, sistemele de rating ale instituției și funcționarea acestora, inclusiv funcția de creditare și estimarea probabilităților de nerambursare, a pierderilor în caz de nerambursare, a pierderilor așteptate și a factorilor de conversie. Printre domeniile revizuite se numără și respectarea tuturor cerințelor aplicabile.



CAPITOLUL 4

Diminuarea riscului de credit



Secțiunea 1

Definiții și cerințe generale

Articolul 192

Definiții

În sensul prezentului capitol, se aplică următoarele definiții:

(1) 

„instituție creditoare” înseamnă instituția care deține expunerea în cauză;

(2) 

„tranzacție de creditare garantată” înseamnă orice tranzacție care dă naștere unei expuneri garantate cu garanție reală și care nu include nicio prevedere ce conferă instituției dreptul de a primi marjă cel puțin zilnic;

(3) 

„operațiune ajustată la condițiile pieței de capital” înseamnă orice operațiune care dă naștere unei expuneri garantate cu garanție reală și care include o prevedere ce conferă instituției dreptul de a primi marjă cel puțin zilnic;

(4) 

„OPC suport” înseamnă un OPC în ale cărui acțiuni sau unități a investit un alt OPC.

Articolul 193

Principii privind recunoașterea efectului tehnicilor de diminuare a riscului de credit

(1)  
Nicio expunere pentru care o instituție obține diminuarea riscului de credit nu poate produce un cuantum ponderat la risc al expunerii mai mare sau un cuantum al pierderii așteptate mai mare decât o expunere identică pentru care o instituție nu are o diminuare a riscului de credit.
(2)  
În cazul în care cuantumul ponderat la risc al expunerii ia deja în considerare protecția creditului în temeiul capitolului 2 sau al capitolului 3, după caz, instituțiile nu țin seama de această protecție a creditului în calculele efectuate în temeiul prezentului capitol.
(3)  
În cazul în care sunt respectate dispozițiile din secțiunile 2 și 3, instituțiile pot modifica calculul cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor potrivit abordării standardizate și calculul cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor și al cuantumurilor pierderilor așteptate potrivit abordării IRB, în conformitate cu dispozițiile din secțiunile 4, 5 și 6.
(4)  
Numerarul, titlurile sau mărfurile achiziționate, luate cu împrumut sau primite în cadrul unei tranzacții de răscumpărare sau al unei operațiuni de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut se tratează de către instituții ca garanții reale.
(5)  

În cazul în care o instituție care calculează cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor conform abordării standardizate utilizează mai multe forme de diminuare a riscului de credit pentru a acoperi o singură expunere, aceasta trebuie să procedeze după cum urmează:

(a) 

să împartă expunerea în părți acoperite de fiecare tip de instrument de diminuare a riscului de credit;

(b) 

să calculeze separat valoarea ponderată la risc a expunerii pentru fiecare parte obținută conform literei (a), în conformitate cu dispozițiile din capitolul 2 și din prezentul capitol.

(6)  

În cazul în care o instituție care calculează cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor conform abordării standardizate acoperă o singură expunere cu o protecție a creditului furnizată de un singur furnizor de protecție și având scadențe diferite, aceasta trebuie să procedeze după cum urmează:

(a) 

să împartă expunerea în părți acoperite de fiecare instrument de diminuare a riscului de credit;

(b) 

să calculeze separat cuantumul ponderat la risc al expunerii pentru fiecare parte obținută conform literei (a), în conformitate cu dispozițiile din capitolul 2 și din prezentul capitol.

Articolul 194

Principii care guvernează eligibilitatea tehnicilor de diminuare a riscului de credit

(1)  
Tehnica utilizată pentru protecția creditului, precum și acțiunile și măsurile adoptate și procedurile și politicile puse în aplicare de instituția creditoare este de o asemenea manieră încât să genereze mecanisme de protecție a creditului care să fie eficace din punct de vedere juridic și să aibă caracter executoriu/aplicabile în toate jurisdicțiile relevante.

La cererea autorității competente, instituția creditoare pune la dispoziție versiunea cea mai recentă a avizului/avizelor juridic(e) independent(e), scris(e) și fundamentat(e), utilizată/utilizate de aceasta pentru a stabili dacă mecanismul sau mecanismele de protecție a creditului îndeplinește/îndeplinesc condițiile prevăzute în primul paragraf.

(2)  
Instituția creditoare trebuie să ia toate măsurile adecvate pentru a asigura eficacitatea contractului de protecție a creditului și a administra riscurile asociate acestuia.
(3)  

Instituțiile pot recunoaște protecția finanțată a creditului la calcularea efectului diminuării riscului de credit numai dacă activele pe care se bazează protecția îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

(a) 

sunt incluse în lista activelor eligibile prevăzute la articolele 197 - 200, după caz;

(b) 

sunt suficient de lichide, iar valoarea lor este suficient de stabilă în timp pentru a asigura un nivel adecvat de certitudine în ceea ce privește protecția creditului realizată, având în vedere abordarea utilizată pentru a calcula cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor și gradul de recunoaștere permis.

(4)  
Instituțiile pot recunoaște protecția finanțată a creditului la calcularea efectului diminuării riscului de credit numai dacă instituția creditoare are dreptul să lichideze sau să rețină, în timp util, activele din care rezultă protecția în caz de nerambursare, de insolvență sau de faliment al debitorului — sau în cazul altui eveniment de credit prevăzut în documentația tranzacției — și, dacă este cazul, al depozitarului garanției reale. Gradul de corelare între valoarea activelor pe care se bazează protecția și calitatea creditului debitorului nu trebuie să fie prea ridicat.
(5)  
În cazul protecției nefinanțate a creditului, un furnizor de protecție se califică drept furnizor de protecție eligibil numai dacă acesta este inclus în lista furnizorilor de protecție eligibili prevăzuți la articolul 201 sau 202, după caz.
(6)  

În cazul protecției nefinanțate a creditului, un contract de protecție se califică drept contract de protecție eligibil numai dacă îndeplinește cumulativ următoarele condiții:

(a) 

este inclus în lista contractelor de protecție eligibile prevăzute la articolul 203 și la articolul 204 alineatul (1);

(b) 

este eficace și are caracter executoriu din punct de vedere juridic în jurisdicțiile relevante, astfel încât să asigure un nivel adecvat de certitudine în ceea ce privește protecția creditului realizată, având în vedere abordarea utilizată pentru a calcula cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor și gradul de recunoaștere permis.

(c) 

furnizorul de protecție îndeplinește criteriile prevăzute la alineatul (5).

(7)  
Protecția creditului respectă cerințele prevăzute în secțiunea 3, după caz.
(8)  
O instituție trebuie să poată demonstra autorităților competente că dispune de procese adecvate de gestionare a riscurilor pentru a controla riscurile la care poate fi expusă în urma aplicării practicilor de diminuare a riscului de credit.
(9)  
În pofida aplicării faptului că diminuarea riscului de credit a fost luată în considerare la calculul cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor și, după caz, al cuantumurilor pierderilor așteptate, instituțiile trebuie să continue să efectueze o evaluare completă a riscului de credit în ceea ce privește expunerea-suport și trebuie să poată demonstra autorităților competente îndeplinirea acestei cerințe. În cazul tranzacțiilor de răscumpărare și al operațiunilor de dare sau luare de titluri ori mărfuri cu împrumut, se consideră, numai în scopul prezentului alineat, că expunerea-suport reprezintă cuantumul net al expunerii.
(10)  
ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care să precizeze ce anume constituie „active suficient de lichide” și când pot fi considerate valorile activelor ca fiind suficient de stabile în sensul alineatului (3);

ABE transmite proiectele respective de standarde tehnice de reglementare către Comisie până la 30 septembrie 2014.

Se deleagă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf, în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.



Secțiunea 2

Forme eligibile de diminuare a riscului de credit



Subsecțiunea 1

Protecția finanțată a creditului

Articolul 195

Compensarea bilanțieră

Compensarea bilanțieră a creanțelor reciproce între o instituție și contrapartea sa poate fi utilizată de către instituție ca formă eligibilă de diminuare a riscului de credit.

Fără a aduce atingere articolului 196, eligibilitatea se limitează la soldurile de numerar reciproce ale instituției și ale contrapărții. Instituțiile pot modifica cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor și, după caz, cuantumurile pierderilor așteptate numai în cazul creditelor și al depozitelor pe care le-au primit ele însele și care fac obiectul unui acord de compensare bilanțieră.

Articolul 196

Acorduri-cadru de compensare care acoperă tranzacții de răscumpărare sau operațiuni de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut sau alte operațiuni ajustate la condițiile pieței de capital

Instituțiile care adoptă metoda extinsă a garanțiilor financiare prevăzută la articolul 223 pot lua în considerare efectele contractelor de compensare bilaterală cu o contraparte, care acoperă tranzacții de răscumpărare, operațiuni de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut, sau alte operațiuni ajustate la condițiile pieței de capital. Fără a aduce atingere articolului 299, garanțiile reale acceptate și titlurile sau mărfurile luate cu împrumut în cadrul unor astfel de acorduri sau tranzacții trebuie să respecte cerințele de eligibilitate pentru garanții reale prevăzute la articolele 197 și 198.

Articolul 197

Eligibilitatea garanțiilor reale în cadrul tuturor abordărilor și metodelor

(1)  

Instituțiile pot utiliza următoarele instrumente financiare drept garanții reale eligibile în cadrul tuturor abordărilor și metodelor:

(a) 

numerar sub formă de depozit constituit la instituția creditoare, sau instrumente asimilate numerarului păstrate de aceasta;

(b) 

titluri de datorie emise de administrații centrale sau bănci centrale și care au o evaluare a creditului efectuată de o ECAI sau de o agenție de creditare a exportului, recunoscute ca eligibile în sensul capitolului 2, pe care ABE a asociat-o cu nivelul 4 de calitate a creditului sau cu un nivel superior, în conformitate cu normele de ponderare la risc a expunerilor față de administrații centrale și bănci centrale, prevăzute la capitolul 2;

▼M9

(c) 

titluri de datorie care sunt emise de instituții sau de firme de investiții și au o evaluare a creditului efectuată de o ECAI, pe care ABE a asociat-o cu nivelul 3 de calitate a creditului sau cu un nivel superior, în conformitate cu normele de ponderare la risc a expunerilor față de instituții, prevăzute la capitolul 2;

▼C2

(d) 

titluri de datorie emise de alte entități și care au o evaluare a creditului efectuată de o ECAI, pe care ABE a asociat-o cu nivelul 3 de calitate a creditului sau cu un nivel superior, în conformitate cu normele de ponderare la risc a expunerilor față de societăți, prevăzute la capitolul 2;

(e) 

titluri de datorie care au o evaluare pe termen scurt a creditului efectuată de o ECAI, pe care ABE a asociat-o cu nivelul 3 de calitate a creditului sau cu un nivel superior, în conformitate cu normele de ponderare la risc a expunerilor pe termen scurt, prevăzute la capitolul 2;

(f) 

titluri de capital sau obligațiuni convertibile incluse într-un indice principal;

(g) 

aur;

▼M5

(h) 

poziții din securitizare care nu sunt poziții din resecuritizare și cărora li se aplică o pondere de risc de 100 % sau mai mică în conformitate cu articolele 261-264.

▼C2

(2)  

În sensul alineatului (1) litera (b), „titluri de datorie emise de administrații centrale sau bănci centrale” includ toate instrumentele financiare următoare:

(a) 

titluri de datorie emise de administrații regionale sau de autorități locale, dacă expunerile față de acestea se tratează ca expuneri față de administrația centrală în a cărei jurisdicție sunt stabilite, în conformitate cu articolul 115 alineatul (2);

(b) 

titluri de datorie emise de entități din sectorul public, dacă expunerile față de acestea se tratează ca expuneri față de administrații centrale, în conformitate cu articolul 116 alineatul (4);

(c) 

titluri de datorie emise de bănci de dezvoltare multilaterală, cărora li se atribuie o pondere de risc de 0 % în temeiul articolului 117 alineatul (2);

(d) 

titluri de datorie emise de organizații internaționale, cărora li se atribuie o pondere de risc de 0 % în temeiul articolului 118.

(3)  

În sensul alineatului (1) litera (c), „titluri de datorie emise de instituții” includ toate instrumentele financiare următoare:

(a) 

titluri de datorie emise de administrații regionale sau autorități locale, altele decât acele titluri de datorie menționate la alineatul (2) litera (a);

(b) 

titluri de datorie emise de entități din sectorul public, în cazul în care expunerile față de acestea sunt tratate în conformitate cu articolul 116 alineatele (1) și (2);

(c) 

titluri de datorie emise de bănci de dezvoltare multilaterală, altele decât cele cărora li se atribuie o pondere de risc de 0 % în temeiul articolului 117 alineatul (2).

▼M9

(4)  

O instituție poate utiliza titluri de datorie emise de alte instituții sau de firme de investiții și care nu au o evaluare a creditului efectuată de o ECAI drept garanții reale eligibile, în cazul în care aceste titluri de datorie îndeplinesc toate criteriile următoare:

▼C2

(a) 

sunt cotate la o bursă de schimb recunoscută;

(b) 

se califică drept datorie cu rang prioritar;

(c) 

toate celelalte emisiuni evaluate ale instituției emitente, cu același rang, au o evaluare a creditului efectuată de o ECAI, pe care ABE a asociat-o cu nivelul 3 de calitate a creditului sau cu un nivel superior, în conformitate cu normele de ponderare la risc a expunerilor față de instituții sau a expunerilor pe termen scurt, prevăzute la capitolul 2;

(d) 

instituția creditoare nu deține nicio informație care să sugereze că ar fi justificat ca emisiunea să aibă o evaluare a creditului inferioară celei indicate la litera (c);

(e) 

lichiditatea pe piață a instrumentului este suficientă pentru aceste scopuri.

(5)  

Instituțiile pot utiliza unitățile sau acțiunile deținute în OPC drept garanții reale eligibile, în cazul în care sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

(a) 

unitățile sau acțiunile au o cotație publică zilnică a prețului;

(b) 

OPC se limitează la investiții în instrumente care sunt eligibile pentru recunoaștere în temeiul alineatelor (1) și (4);

(c) 

OPC îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 132 alineatul (3).

În cazul în care un OPC investește în acțiunile sau unitățile altui OPC, condițiile prevăzute la primul paragraf literele (a)-(c) se aplică, de asemenea, oricărui astfel de OPC-suport.

Utilizarea de către un OPC a instrumentelor financiare derivate pentru acoperirea riscurilor aferente investițiilor permise nu afectează eligibilitatea ca garanții reale a unităților sau a acțiunilor deținute în acest organism.

(6)  
În sensul alineatului (5), dacă un OPC („OPC-ul inițial”) sau oricare din organismele sale de plasament colectiv-suport nu sunt limitate să investească în instrumente eligibile în temeiul alineatelor (1) și (4), instituțiile pot utiliza unitățile sau acțiunile pe care le dețin în acest OPC drept garanții reale pentru o sumă egală cu valoarea activelor eligibile deținute de organismul de plasament colectiv respectiv, presupunând că acesta sau oricare din organismele sale de plasament colectiv-suport au investit în active neeligibile în măsura maximă permisă de mandatele lor.

În cazul în care un OPC-suport are el însuși organisme de plasament colectiv-suport, instituțiile pot utiliza unități sau acțiuni pe care le dețin în OPC-ul inițial drept garanții reale eligibile cu condiția să aplice metodologia prevăzută în primul paragraf.

În cazul în care activele neeligibile pot avea o valoare negativă din cauza datoriilor sau a datoriilor contingente rezultând din dreptul de proprietate, instituțiile trebuie să procedeze după cum urmează:

(a) 

să calculeze valoarea totală a activelor neeligibile;

(b) 

dacă suma obținută conform literei (a) este negativă, să scadă valoarea absolută a acestei sume din valoarea totală a activelor eligibile.

(7)  
În ceea ce privește alineatul (1) literele (b) - (e), dacă un titlu are două evaluări ale creditului efectuate de ECAI, instituțiile trebuie să aplice evaluarea mai puțin favorabilă. Dacă un titlu are mai mult de două evaluări ale creditului efectuate de ECAI, instituțiile trebuie să aplice cele mai favorabile două evaluări. Dacă cele mai favorabile două evaluări ale creditului sunt diferite, instituțiile aplică evaluarea mai puțin favorabilă dintre cele două.
(8)  

AEVMP elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare, care să specifice următoarele:

(a) 

indicii principali menționați la alineatul (1) litera (f) de la prezentul articol, la articolul 198 alineatul (1) litera (a), la articolul 224 alineatele (1) și (4) și la articolul 299 alineatul (2) litera (e);

(b) 

bursele recunoscute, menționate la alineatul (4) litera (a) de la prezentul articol, la articolul 198 alineatul (1) litera (a), la articolul 224 alineatele (1) și (4), la articolul 299 alineatul (2) litera (e), la articolul 400 alineatul (2) litera (k), la articolul 416 alineatul (3) litera (d), la articolul 428 alineatul (1) litera (c) și în anexa III punctul 12, în conformitate cu condițiile prevăzute la articolul 4 alineatul (1) punctul 72.

AEVMP prezintă Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare, până la 31 decembrie 2014.

Se conferă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menționate la primul paragraf, în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.

Articolul 198

Extinderea eligibilității garanțiilor reale în cadrul metodei extinse a garanțiilor financiare

(1)  

În plus față de garanțiile reale stabilite la articolul 197, dacă o instituție aplică metoda extinsă a garanțiilor financiare prevăzută la articolul 223, aceasta poate utiliza următoarele instrumente financiare drept garanții reale eligibile:

(a) 

titluri de capital sau obligațiuni convertibile, neincluse într-un indice principal, dar tranzacționate pe o bursă recunoscută;

(b) 

unități sau acțiuni deținute în OPC, în cazul în care sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

(i) 

unitățile sau acțiunile au o cotație publică zilnică a prețului;

(ii) 

OPC este limitat la investiții în instrumente care sunt eligibile pentru recunoaștere în temeiul articolului 197 alineatele (1) și (4) și la investiții în instrumentele menționate în prezentul paragraf litera (a).

În cazul în care un OPC investește în unitățile sau acțiunile altui OPC, condițiile prevăzute în prezentul alineat literele (a) și (b) se aplică, de asemenea, oricărui astfel de OPC-suport.

Utilizarea de către un OPC a instrumentelor financiare derivate pentru acoperirea riscurilor aferente investițiilor permise nu afectează eligibilitatea ca garanții reale a unităților sau a acțiunilor deținute în acest organism.

(2)  
În cazul în care OPC sau oricare OPC-suport nu este limitat la investiții în instrumente eligibile pentru recunoaștere în temeiul articolului 197 alineatele (1) și (4) și la investiții în instrumentele menționate la alineatul (1) litera (a) de la prezentul articol, instituțiile pot utiliza unitățile sau acțiunile pe care le dețin în acest OPC drept garanții reale pentru o sumă egală cu valoarea activelor eligibile deținute de OPC respectiv, presupunând că acesta sau oricare din OPC-suport au investit în active neeligibile în măsura maximă permisă de mandatele lor.

În cazul în care activele neeligibile pot avea o valoare negativă din cauza datoriilor sau a datoriilor contingente rezultând din dreptul de proprietate, instituțiile trebuie să procedeze după cum urmează:

(a) 

să calculeze valoarea totală a activelor neeligibile;

(b) 

dacă suma obținută conform literei (a) este negativă, să scadă valoarea absolută a acestei sume din valoarea totală a activelor eligibile.

Articolul 199

Extinderea eligibilității garanțiilor reale în cadrul abordării IRB

(1)  

În plus față de garanțiile reale menționate la articolele 193 și 194, instituțiile care calculează cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor și cuantumurile pierderilor așteptate conform abordării IRB pot utiliza, de asemenea, următoarele forme de garanții reale:

(a) 

garanții sub forma bunurilor imobile, în conformitate cu alineatele (2), (3) și (4);

(b) 

creanțe, în conformitate cu alineatul (5);

(c) 

alte garanții reale corporale, în conformitate cu alineatele (6) și (8);

(d) 

bunuri în leasing, în conformitate cu alineatul (7).

(2)  

Cu excepția cazului în care la articolul 124 alineatul (2) se specifică altfel, instituțiile pot utiliza drept garanții reale eligibile bunurile imobile locative care sunt sau vor fi ocupate sau date cu chirie de către proprietar, sau de către beneficiarul real, în cazul societăților pentru investiții personale, precum și bunurile imobile comerciale, inclusiv birourile și alte spații comerciale, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

(a) 

valoarea bunului nu depinde în mod semnificativ de calitatea creditului debitorului. Atunci când determină importanța unei asemenea dependențe, instituțiile pot exclude situațiile în care atât valoarea bunului, cât și performanța debitorului sunt afectate de factori pur macroeconomici;

(b) 

riscul asociat împrumutatului nu depinde în mod semnificativ de randamentul bunului sau al proiectului-suport, ci de capacitatea reală a împrumutatului de a rambursa datoria din alte surse; în consecință, rambursarea sumelor datorate nu depinde în mod semnificativ de fluxurile de numerar generate de bunul care servește drept garanție reală.

(3)  

Instituțiile pot deroga de la alineatul (2) litera (b) în cazul expunerilor garantate cu bunuri imobile locative situate pe teritoriul unui stat membru, dacă autoritatea competentă a acestui stat membru a publicat dovezi indicând prezența unei piețe pentru bunuri imobile locative bine dezvoltată și cu existență îndelungată pe teritoriul respectiv, cu rate ale pierderii care nu depășesc niciuna din următoarele limite:

►C3  (a) 

pierderile provenind din împrumuturi garantate cu bunuri imobile locative până la 80 % din valoarea de piață, sau până la 80 % din valoarea ipotecară, cu excepția ◄ cazului în care la articolul 124 alineatul (2) se prevede altfel, nu depășesc 0,3 % din împrumuturile scadente garantate cu bunuri imobile locative în orice an dat;

(b) 

pierderile totale provenind din împrumuturi garantate cu bunuri imobile locative nu depășesc 0,5 % din împrumuturile scadente garantate cu bunuri imobile locative în orice an dat.

În cazul în care oricare din condițiile prevăzute la primul paragraf literele (a) și (b) nu este îndeplinită într-un anumit an, instituțiile nu aplică tratamentul specificat la paragraful respectiv până când nu sunt satisfăcute, într-un an ulterior, ambele condiții.

(4)  

Instituțiile pot deroga de la alineatul (2) litera (b) în cazul expunerilor garantate cu bunuri imobile comerciale situate pe teritoriul unui stat membru, dacă autoritatea competentă a acestui stat membru a publicat dovezi indicând prezența unei piețe pentru bunuri imobile comerciale bine dezvoltate și cu existență îndelungată pe teritoriul respectiv, cu rate ale pierderii care nu depășesc niciuna dintre următoarele limite:

►C3  (a) 

pierderile provenind din împrumuturi garantate cu bunuri imobile comerciale până la 50 % din valoarea de piață, sau până la 60 % din valoarea ipotecară nu depășesc ◄ 0,3 % din împrumuturile scadente garantate cu bunuri imobile comerciale în orice an dat;

(b) 

pierderile totale provenind din împrumuturi garantate cu bunuri imobile comerciale nu depășesc 0,5 % din împrumuturile scadente garantate cu bunuri imobile comerciale în orice an dat.

În cazul în care una din condițiile prevăzute la primul paragraf literele (a) și (b) nu este îndeplinită într-un anumit an, instituțiile nu aplică tratamentul specificat la paragraful respectiv până când nu sunt satisfăcute, într-un an ulterior, ambele condiții.

(5)  
Instituțiile pot utiliza drept garanții reale eligibile creanțele aferente unei tranzacții comerciale sau tranzacțiilor cu scadență inițială mai mică sau egală cu un an. Creanțele eligibile nu includ creanțele asociate securitizărilor, subparticipațiilor sau instrumentelor financiare derivate de credit și nici sumele datorate de părți afiliate.
(6)  

Autoritățile competente permit unei instituții să utilizeze drept garanții reale eligibile garanțiile reale corporale de alt tip decât cele indicate la alineatele (2), (3) și (4), dacă sunt îndeplinite toate condițiile următoare:

(a) 

există piețe lichide, o dovadă în acest sens fiind tranzacțiile frecvente, ținând seama de tipul de activ, pentru cedarea garanției reale în mod rapid și eficient din punct de vedere economic. Instituțiile trebuie să evalueze această condiție periodic și atunci când informațiile indică producerea unor modificări semnificative pe piață;

(b) 

există prețuri de piață bine stabilite și disponibile public pentru garanția reală. Instituțiile pot considera că prețurile de piață sunt bine stabilite, dacă acestea provin din surse credibile de informații, precum indici publici, și reflectă prețul tranzacțiilor efectuate în condiții normale. Instituțiile pot considera că prețurile de piață sunt disponibile public, dacă acestea sunt comunicate, sunt ușor accesibile și pot fi obținute cu regularitate și fără eforturi administrative sau financiare nejustificate;

(c) 

instituția analizează prețurile de piață, timpul și costurile necesare pentru executarea garanției reale, precum și sumele obținute în urma executării garanției reale;

(d) 

instituția demonstrează că sumele obținute în urma executării garanției reale nu reprezintă mai puțin de 70 % din valoarea acesteia în peste 10 % din totalul lichidărilor corespunzătoare unui anumit tip de garanție reală. În cazul în care există o volatilitate semnificativă a prețurilor pieței, instituția demonstrează autorităților competente, într-un mod pe care acestea îl consideră satisfăcător, că propria evaluare a garanției reale este suficient de prudentă.

Instituțiile trebuie să formalizeze îndeplinirea condițiilor specificate la primul paragraf literele (a)-(d) și la articolul 210.

(7)  
Sub rezerva dispozițiilor articolului 230 alineatul (2), în cazul în care cerințele prevăzute la articolul 211 sunt îndeplinite, expunerile decurgând din operațiuni de leasing prin care o instituție dă în leasing un bun unei părți terțe pot fi tratate la fel ca împrumuturile garantate cu tipul de bun dat în leasing.
(8)  
ABE publică o listă cu tipuri de garanții reale corporale pentru care instituțiile pot presupune că sunt îndeplinite condițiile menționate la alineatul (6) literele (a) și (b).

Articolul 200

Alte tipuri de protecție finanțată a creditului

Instituțiile pot utiliza următoarele alte tipuri de protecție finanțată a creditului drept garanții reale eligibile:

(a) 

numerarul sub formă de depozit constituit la o instituție terță, sau instrumentele asimilate numerarului deținute de aceasta în alt regim decât cel de custodie și gajate în favoarea instituției creditoare;

(b) 

polițele de asigurare de viață gajate în favoarea instituției creditoare;

▼M9

(c) 

instrumentele emise de o instituție terță sau de o firmă de investiții, care urmează să fie răscumpărate de către respectiva instituție sau de către respectiva firmă de investiții la cerere.

▼C2



Subsecțiunea 2

Protecția nefinanțată a creditului

Articolul 201

Eligibilitatea furnizorilor de protecție în cadrul tuturor abordărilor

(1)  

Instituțiile pot recurge la următoarele părți în calitate de furnizori eligibili de protecție nefinanțată a creditului:

(a) 

administrații centrale și bănci centrale;

(b) 

administrații regionale sau autorități locale;

(c) 

bănci de dezvoltare multilaterală;

(d) 

organizații internaționale, dacă se atribuie expunerilor față de acestea o pondere de risc de 0 % în temeiul articolului 117;

(e) 

entități din sectorul public, în cazul în care creanțele față de acestea sunt tratate în conformitate cu articolul 116;

(f) 

instituții și instituții financiare pentru care expunerile față de instituția financiară sunt tratate ca expuneri față de instituții, în conformitate cu articolul 119 alineatul (5);

(g) 

alte entități corporative, inclusiv întreprinderea-mamă, filialele și entitățile corporative afiliate instituției, dacă este îndeplinită una din condițiile următoare:

(i) 

aceste alte entități corporative dispun de o evaluare a creditului efectuată de o ECAI;

(ii) 

în cazul instituțiilor care calculează cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor și cuantumurile pierderilor așteptate conform abordării IRB, aceste alte entități corporative nu dispun de o evaluare a creditului efectuată de o ECAI recunoscută și sunt evaluate intern de către instituție.

▼M8

(h) 

contrapărți centrale calificate.

▼C2

(2)  
În cazul în care instituțiile calculează cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor și cuantumurile pierderilor așteptate conform abordării IRB, pentru a fi eligibil ca furnizor de protecție nefinanțată a creditului, un garant trebuie să fie evaluat intern de către instituție în conformitate cu dispozițiile de la capitolul 3 secțiunea 6.

Autoritățile competente publică și actualizează lista acestor instituții financiare care sunt furnizori eligibili de protecție nefinanțată a creditului în temeiul alineatului (1) litera (f), sau criteriile orientative de identificare a acestor furnizori eligibili de protecție nefinanțată a creditului, împreună cu o descriere a cerințelor prudențiale aplicabile și comunică lista respectivă altor autorități competente în conformitate cu articolul 117 din Directiva 2013/36/UE.

Articolul 202

Eligibilitatea în cadrul abordării IRB a furnizorilor de protecție care se califică pentru tratamentul prevăzut la articolul 153 alineatul (3)

▼M9

O instituție poate utiliza instituții, firme de investiții, întreprinderi de asigurare și reasigurare și agenții de creditare a exportului ca furnizori eligibili de protecție nefinanțată a creditului care se califică pentru tratamentul prevăzut la articolul 153 alineatul (3), dacă acestea îndeplinesc toate condițiile următoare:

▼C2

(a) 

au suficientă competență în ceea ce privește furnizarea de protecție nefinanțată a creditului;

(b) 

sunt reglementate într-un mod echivalent normelor stabilite de prezentul regulament, sau aveau, la momentul la care protecția creditului a fost furnizată, o evaluare a creditului efectuată de o ECAI recunoscută, pe care ABE a asociat-o cu nivelul 3 de calitate a creditului sau cu un nivel superior, în conformitate cu normele de ponderare la risc a expunerilor față de societăți, prevăzute la capitolul 2;

(c) 

aveau, la momentul la care protecția creditului a fost furnizată, sau privind orice perioadă ulterioară acestuia, un rating intern asociat unei probabilități de nerambursare echivalente sau inferioare celei corespunzătoare nivelului 2 de calitate a creditului sau unui nivel superior, în conformitate cu normele de ponderare la risc a expunerilor față de societăți, prevăzute la capitolul 2;

(d) 

au un rating intern asociat unei probabilități de nerambursare echivalente sau inferioare celei corespunzătoare nivelului 3 de calitate a creditului sau unui nivel superior, în conformitate cu normele de ponderare la risc a expunerilor față de societăți, prevăzute la capitolul 2.

În sensul prezentului articol, protecția creditului furnizată de agențiile de creditare a exportului nu beneficiază de nicio contragaranție explicită furnizată de o administrație centrală.

Articolul 203

Eligibilitatea garanțiilor ca protecție nefinanțată a creditului

Instituțiile pot utiliza garanții ca protecție nefinanțată eligibilă a creditului.



Subsecțiunea 3

Tipuri de instrumente financiare derivate

Articolul 204

Tipuri eligibile de instrumente financiare derivate de credit

(1)  

Instituțiile pot utiliza ca protecție a creditului eligibilă următoarele tipuri de instrumente financiare derivate de credit, precum și instrumente care pot fi compuse din astfel de instrumente financiare derivate de credit sau care sunt efectiv similare din punct de vedere economic:

(a) 

instrumente de tip credit default swap;

(b) 

instrumente de tip total return swap;

(c) 

instrumente de tip credit linked note, în măsura finanțării lor în numerar.

În cazul în care o instituție cumpără protecția creditului prin intermediul unui instrument de tip total return swap și înregistrează plățile nete primite aferente swapului ca venit net, dar nu înregistrează deteriorarea corespunzătoare a valorii activului protejat, fie prin reducerea valorii juste, fie prin suplimentarea rezervelor, protecția creditului respectivă nu se califică drept protecție a creditului eligibilă.

(2)  
Dacă o instituție efectuează o acoperire internă a riscului utilizând un instrument financiar derivat de credit, pentru ca protecția creditului să se califice drept protecție a creditului eligibilă în sensul prezentului capitol, riscul de credit transferat în portofoliul de tranzacționare trebuie transferat în exterior uneia sau mai multor părți terțe.

Dacă s-a efectuat o acoperire internă a riscului în conformitate cu primul paragraf, iar cerințele prevăzute în prezentul capitol au fost îndeplinite, instituțiile trebuie să aplice regulile stabilite în secțiunile 4 - 6 la calculul cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor și al cuantumurilor pierderilor așteptate, în cazul în care cumpără o protecție nefinanțată a creditului.



Secțiunea 3

Cerințe



Subsecțiunea 1

Protecția finanțată a creditului

Articolul 205

Cerințe privind acordurile de compensare bilanțieră, altele decât acordurile-cadru de compensare menționate la articolul 206

Acordurile de compensare bilanțieră, altele decât acordurile cadru de compensare menționate la articolul 206, se califică drept formă de diminuare a riscului de credit eligibilă, dacă sunt îndeplinite toate condițiile următoare:

(a) 

acordurile sunt valide din punct de vedere legal și au caracter executoriu din punct de vedere juridic în toate jurisdicțiile relevante, inclusiv în cazul insolvenței sau al falimentului unei contrapărți;

(b) 

instituțiile sunt în măsură să identifice în orice moment activele și datoriile care fac obiectul acestor acorduri;

(c) 

instituțiile monitorizează și controlează pe bază continuă riscurile asociate încetării protecției creditului;

(d) 

instituțiile monitorizează și controlează pe bază continuă expunerile în cauză pe bază netă.

Articolul 206

Cerințe privind acordurile-cadru de compensare care acoperă tranzacții de răscumpărare, operațiuni de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut sau alte operațiuni ajustate la condițiile pieței de capital

Acordurile-cadru de compensare care acoperă tranzacții de răscumpărare, operațiuni de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut, sau alte operațiuni ajustate la condițiile pieței de capital se califică drept formă eligibilă de diminuare a riscului de credit dacă garanțiile reale furnizate în temeiul acestor acorduri respectă toate cerințele prevăzute la articolul 207 alineatele (2)-(4) și dacă sunt îndeplinite toate condițiile următoare:

(a) 

acordurile sunt valide din punct de vedere legal și au caracter executoriu din punct de vedere juridic în toate jurisdicțiile relevante, inclusiv în cazul falimentului sau al insolvenței contrapărții;

(b) 

acordurile asigură părții care și-a îndeplinit obligațiile dreptul de a rezilia și de a lichida în cel mai scurt timp toate tranzacțiile acoperite de acord, în cazul nerespectării obligațiilor contractuale, inclusiv în cazul falimentului sau al insolvenței contrapărții;

(c) 

acordurile prevăd compensarea câștigurilor și a pierderilor aferente tranzacțiilor lichidate în baza unui acord, astfel încât o singură sumă netă să fie datorată de o parte celeilalte.

Articolul 207

Cerințe privind garanțiile financiare

(1)  
În cadrul tuturor abordărilor și metodelor, garanțiile financiare și aurul se califică drept garanții reale eligibile, dacă sunt îndeplinite toate cerințele prevăzute la alineatele (2)-(4).
(2)  
Între calitatea creditului debitorului și valoarea garanției reale nu trebuie să existe o corelație pozitivă semnificativă. În cazul în care valoarea garanției reale este redusă în mod semnificativ, aceasta nu presupune în sine o deteriorare semnificativă a calității creditului debitorului. În cazul în care calitatea creditului debitorului devine critică, aceasta nu presupune în sine o reducere semnificativă a valorii garanției reale.

Titlurile emise de debitor sau de orice altă entitate legată din grup nu se califică drept garanții reale eligibile. Cu toate acestea, obligațiunile garantate emise de debitor, care respectă condițiile prevăzute la articolul 129, se califică drept garanții reale eligibile atunci când sunt constituite cu titlu de garanții reale pentru o tranzacție de răscumpărare, cu condiția să respecte dispozițiile prevăzute la primul paragraf.

(3)  
Instituțiile trebuie să îndeplinească toate cerințele contractuale și legale privind caracterul executoriu al contractelor de garanție reală în temeiul legii aplicabile dreptului lor asupra garanției reale și să ia toate măsurile necesare pentru a asigura acest caracter executoriu.

Instituțiile trebuie să efectueze o analiză juridică, considerată suficientă pentru a confirma caracterul executoriu al contractelor de garanție reală în toate jurisdicțiile relevante. Această analiză trebuie reefectuată, dacă este necesar, pentru a asigura caracterul executoriu permanent.

(4)  

Instituțiile trebuie să îndeplinească toate cerințele operaționale următoare:

(a) 

să formalizeze în mod corespunzător contractele de garanție reală și să dispună de proceduri clare și solide pentru executarea în timp util a garanției reale;

(b) 

să aplice proceduri și procese solide de control al riscurilor decurgând din utilizarea garanției reale, inclusiv al riscurilor de nerealizare sau de realizare incompletă a protecției creditului, al riscurilor de evaluare, al riscurilor asociate rezilierii protecției creditului, al riscului de concentrare decurgând din utilizarea garanției reale, precum și al interacțiunii acestora cu profilul general de risc al instituției;

(c) 

să dispună de politici și practici formalizate privind tipurile de garanții reale acceptate și cuantumurile acestora;

(d) 

să calculeze valoarea de piață a garanției reale și să o revizuiască în mod corespunzător, cel puțin o dată la șase luni și ori de câte ori au motive să considere că a avut loc o scădere semnificativă a valorii de piață a garanției reale;

(e) 

în cazul în care garanția reală este păstrată de o parte terță, instituțiile trebuie să facă demersurile necesare pentru a se asigura că partea terță separă garanția reală de activele proprii;

(f) 

să se asigure că alocă suficiente resurse pentru buna funcționare a contractelor în marjă cu contrapărțile pentru instrumente financiare derivate extrabursiere și pentru finanțarea pe bază de titluri, măsurată prin punctualitatea și acuratețea apelurilor în marjă lansate și prin timpul de răspuns la apelurile în marjă primite;

(g) 

să dispună de politici de administrare a garanțiilor reale, pentru a controla, monitoriza și raporta următoarele:

(i) 

riscurile la care se expun prin contractele în marjă;

(ii) 

riscul de concentrare referitor la anumite tipuri de active afectate garanției reale;

(iii) 

reutilizarea garanțiilor reale, inclusiv lipsa potențială de lichidități rezultând din reutilizarea garanțiilor reale primite de la contrapărți;

(iv) 

renunțarea la drepturile asupra garanțiilor reale constituite în favoarea contrapărților.

(5)  
În plus față de îndeplinirea tuturor cerințelor prevăzute la alineatele (2)-(4), pentru ca garanțiile financiare să se califice drept garanții reale eligibile în cadrul metodei simple a garanțiilor financiare, scadența reziduală a protecției trebuie să fie cel puțin egală cu scadența reziduală a expunerii.

Articolul 208

Cerințe privind garanțiile sub forma bunurilor imobile

(1)  
Bunurile imobile se califică drept garanții reale eligibile numai dacă sunt îndeplinite toate cerințele prevăzute la alineatele (2)-(5).
(2)  

Trebuie îndeplinite următoarele cerințe privind securitatea juridică:

(a) 

o ipotecă sau un privilegiu trebuie să fie executorii în toate jurisdicțiile relevante la momentul încheierii contractului de credit iar cerințele de publicitate referitoare la aceste garanții trebuie îndeplinite în mod corespunzător și în timp util;

(b) 

toate cerințele juridice privind stabilirea gajului trebuie să fi fost îndeplinite;

(c) 

contractul de protecție și procesul juridic care stă la baza acestuia trebuie să permită instituției să valorifice protecția într-un interval de timp rezonabil.

(3)  

Se îndeplinesc următoarele cerințe privind monitorizarea valorii bunurilor imobile și evaluarea bunurilor imobile:

(a) 

instituțiile monitorizează valoarea bunurilor imobile în mod frecvent, și anume cel puțin anual în cazul bunurilor imobile comerciale și cel puțin o dată la trei ani în cazul bunurilor imobile locative. Instituțiile efectuează monitorizări mai frecvente în cazul în care condițiile de piață suferă modificări semnificative;

(b) 

evaluarea bunurilor imobile trebuie revizuită atunci când informațiile de care dispun instituțiile indică faptul că valoarea bunurilor imobile ar fi putut să scadă semnificativ în comparație cu nivelul general al prețurilor de pe piață; această revizuire trebuie efectuată de către un evaluator care are calificarea, abilitățile și experiența necesare pentru a efectua o evaluare și este independent de procesul de luare a deciziei de acordare a creditului. Pentru împrumuturi care depășesc 3 milioane EUR sau 5 % din valoarea fondurilor proprii ale unei instituții, evaluarea bunului imobil se revizuiește de către un astfel de evaluator cel puțin o dată la fiecare trei ani.

Instituțiile pot utiliza metode statistice pentru a monitoriza valoarea bunurilor imobile și a identifica bunurile imobile care necesită reevaluare.

(4)  
Instituțiile trebuie să formalizeze în mod clar tipurile de bunuri imobile locative și bunuri imobile comerciale pe care le acceptă în garanție, precum și politicile lor de creditare în acest domeniu.
(5)  
Instituțiile trebuie să dispună de proceduri de monitorizare a caracterului adecvat al asigurării împotriva riscului de daune a bunului imobil acceptat ca protecție a creditului.

Articolul 209

Cerințe privind creanțele

(1)  
Creanțele se califică drept garanții reale eligibile dacă sunt îndeplinite toate cerințele prevăzute la alineatele (2) și (3).
(2)  

Trebuie îndeplinite următoarele cerințe privind securitatea juridică:

(a) 

mecanismul juridic prin intermediul căruia garanția reală este furnizată unei instituții creditoare trebuie să fie robust și eficace și să asigure existența unor drepturi clare ale instituției respective asupra garanției reale, inclusiv dreptul asupra încasărilor din vânzarea garanției reale;

(b) 

instituțiile trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a îndeplini cerințele locale privind caracterul executoriu al garanției reale. Instituțiile creditoare trebuie să dețină un drept prioritar de prim rang asupra garanției reale, deși astfel de drepturi pot fi subordonate drepturilor creditorilor privilegiați prevăzuți în dispozițiile legislative;

(c) 

instituțiile trebuie să efectueze o analiză juridică, considerată suficientă pentru a confirma caracterul executoriu al contractelor de garanție reală în toate jurisdicțiile relevante;

(d) 

instituțiile trebuie să formalizeze în mod corespunzător contractele de garanție reală și să dispună de proceduri clare și solide pentru încasarea în timp util a garanției reale;

(e) 

instituțiile trebuie să dispună de proceduri care să asigure respectarea tuturor condițiilor juridice cerute pentru declararea stării de nerambursare a unui împrumutat și încasarea în timp util a garanției reale;

(f) 

în cazul în care un împrumutat are dificultăți financiare sau se află în stare de nerambursare, instituțiile trebuie să aibă autoritatea legală de a vinde sau de a ceda creanțele altor părți, fără consimțământul debitorilor cedați.

(3)  

Trebuie îndeplinite următoarele cerințe privind gestionarea riscurilor:

(a) 

o instituție trebuie să dispună de un proces riguros pentru determinarea riscului de credit asociat creanțelor. Un astfel de proces trebuie să includă analiza activității împrumutatului și a sectorului în care acesta își desfășoară activitatea, precum și a tipurilor de clienți cu care împrumutatul intră în relații de afaceri. Atunci când instituția recurge la debitori pentru a stabili riscul de credit al clienților, instituția trebuie să reexamineze practicile de credit ale debitorilor pentru a se asigura de confirma fiabilitatea și credibilitatea acestora;

(b) 

diferența dintre cuantumul expunerii și valoarea creanțelor trebuie să reflecte toți factorii corespunzători, inclusiv costul colectării, gradul de concentrare din cadrul portofoliului de creanțe aduse în garanție de același împrumutat și riscul potențial de concentrare la nivelul expunerilor totale ale instituției, dincolo de nivelul riscului de concentrare controlat prin metodologia generală a instituției. Instituțiile trebuie să dispună de un proces permanent de monitorizare a creanțelor, adecvat acestora. Instituțiile trebuie, de asemenea, să verifice cu regularitate respectarea clauzelor contractelor de credit, a restricțiilor de mediu și a altor cerințe legale;

(c) 

creanțele aduse în garanție de un împrumutat trebuie să fie diversificate și nu trebuie să fie corelate în mod nejustificat cu situația împrumutatului. În cazul în care există o corelație pozitivă semnificativă, instituțiile trebuie să țină seama de riscurile asociate atunci când stabilesc marjele pentru portofoliul de garanții reale, în ansamblul său;

(d) 

instituțiile nu trebuie să utilizeze ca protecție eligibilă a creditului creanțe provenind de la afiliații unui împrumutat, inclusiv de la filialele și angajații acestuia;

(e) 

instituțiile trebuie să dispună de un proces formalizat pentru colectarea, în situații dificile, a plăților aferente creanțelor. Instituțiile trebuie să dispună de facilitățile necesare pentru colectare, chiar dacă, în mod normal, se bazează pe împrumutați pentru colectare.

Articolul 210

Cerințe privind alte garanții reale corporale

Garanțiile reale corporale, altele decât garanțiile sub forma bunurilor imobile, se califică drept garanții reale eligibile în cadrul abordării IRB, dacă sunt îndeplinite toate condițiile următoare:

(a) 

contractul de garanție reală în temeiul căruia garanțiile reale corporale sunt furnizate unei instituții este eficace și executoriu din punct de vedere juridic în toate jurisdicțiile relevante și permite instituției respective să valorifice garanția reală într-un interval de timp rezonabil;

(b) 

cu singura excepție a drepturilor de prim rang care pot fi permise, menționate la articolul 209 alineatul (2) litera (b), numai drepturile de prim rang sau privilegiile asupra garanției reale se califică drept garanții reale eligibile, iar o instituție are prioritate față de toți ceilalți împrumutători asupra sumelor obținute în urma executării garanției reale;

(c) 

instituțiile monitorizează valoarea garanției reale în mod frecvent, respectiv cel puțin anual. Frecvența de monitorizare crește în cazul în care condițiile de piață suferă modificări semnificative;

(d) 

contractul de credit include descrieri detaliate ale garanțiilor reale și specifică în detaliu modalitatea și frecvența reevaluării;

(e) 

instituțiile formalizează clar în cadrul politicilor și al procedurilor interne de creditare, disponibile pentru examinare, tipurile de garanții reale corporale pe care le acceptă și politicile și practicile pe care le aplică cu privire la cuantumul corespunzător fiecărui tip de garanție reală în raport cu cuantumul expunerii;

(f) 

politicile de creditare ale instituției cu privire la structura tranzacției stabilesc următoarele:

(i) 

cerințe corespunzătoare privind garanțiile reale în raport cu cuantumul expunerii;

(ii) 

capacitatea de executare rapidă a garanției reale;

(iii) 

capacitatea de a stabili un preț sau o valoare de piață în mod obiectiv;

(iv) 

frecvența cu care valoarea poate fi obținută imediat, inclusiv o apreciere sau o evaluare profesională;

(v) 

volatilitatea sau un indicator de aproximare a volatilității valorii garanției reale.

(g) 

atunci când efectuează o evaluare sau o reevaluare, instituțiile țin seama pe deplin de orice deteriorare sau uzură morală a garanției reale, acordând o atenție deosebită efectelor trecerii timpului asupra garanțiilor reale sensibile la uzura morală;

(h) 

instituțiile au dreptul de a efectua o inspecție fizică a garanției reale. Acestea dispun, de asemenea, de politici și proceduri care stabilesc modul de exercitare a dreptului de inspecție fizică;

(i) 

garanția reală acceptată ca protecție este asigurată în mod adecvat împotriva riscului de daune, iar instituțiile dispun de proceduri de monitorizare a acestui fapt.

Articolul 211

Cerințe privind tratarea expunerilor decurgând din operațiuni de leasing ca expuneri acoperite cu garanții reale

Instituțiile trebuie să trateze expunerile care decurg din operațiuni de leasing ca fiind garantate cu tipul de bun dat în leasing, dacă sunt îndeplinite toate condițiile următoare:

(a) 

condițiile stabilite la articolul 208 sau 210, după caz, pentru ca tipul de bun dat în leasing să se califice drept garanție reală eligibilă sunt îndeplinite;

(b) 

locatorul efectuează o gestionare riguroasă a riscurilor, care ține seama de modul de utilizare a activului dat în leasing, de locul în care este amplasat acesta, de vechimea sa, precum și de durata planificată de utilizare, inclusiv o monitorizare adecvată a valorii activului;

(c) 

locatorul are drept de proprietate asupra activului și poate să-și exercite drepturile de proprietar în timp util;

(d) 

dacă acest fapt nu a fost deja avut în vedere la calculul nivelului pierderii în caz de nerambursare, diferența dintre cuantumul neamortizat și valoarea de piață a activului nu este atât de mare încât să supraestimeze efectul de diminuare a riscului de credit atribuit activelor date în leasing.

Articolul 212

Cerințe privind alte tipuri de protecție finanțată a creditului

(1)  

Numerarul sub formă de depozit constituit la o instituție terță sau instrumentele asimilate numerarului păstrate de aceasta sunt eligibile pentru tratamentul prevăzut la articolul 232 alineatul (1), dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile următoare:

(a) 

creanța împrumutatului față de instituția terță trebuie să fie, în mod transparent, gajată în favoarea instituției creditoare sau cesionată acesteia, iar acest gaj sau această cesiune trebuie să fie validă din punct de vedere legal și să aibă caracter executoriu din punct de vedere juridic în toate jurisdicțiile relevante și trebuie să fie necondiționată și irevocabilă;

(b) 

gajul sau cesiunea sunt notificate instituției terțe;

(c) 

în urma notificării, instituția terță trebuie să poată efectua plăți numai către instituția creditoare, sau către alte părți numai cu acordul prealabil al instituției creditoare;

(2)  

Polițele de asigurare de viață gajate în favoarea instituției creditoare se califică drept garanții reale eligibile, dacă sunt îndeplinite toate condițiile următoare:

(a) 

polița de asigurare de viață este, în mod transparent, gajată în favoarea instituției creditoare sau cesionată acesteia;

(b) 

societatea care furnizează asigurarea de viață este notificată în legătură cu gajul sau cesiunea și, în urma notificării, nu poate plăti sumele exigibile în baza contractului fără acordul prealabil al instituției creditoare;

(c) 

instituția creditoare are dreptul de a anula polița și de a primi valoarea de răscumpărare în cazul în care împrumutatul se află în stare de nerambursare;

(d) 

instituția creditoare este informată în legătură cu orice plăți neefectuate de deținătorul poliței și care sunt corespunzătoare acesteia;

(e) 

protecția creditului este furnizată până la scadența împrumutului. Dacă acest lucru nu este posibil deoarece asigurarea încetează înainte de expirarea duratei creditului, instituția se asigură că suma care decurge din contractul de asigurare îi servește drept garanție până la sfârșitul duratei contractului de credit;

(f) 

gajul sau cesiunea sunt valide din punct de vedere legal și au caracter executoriu din punct de vedere juridic în toate jurisdicțiile relevante la momentul încheierii contractului de credit;

(g) 

valoarea de răscumpărare este declarată de societatea care furnizează asigurarea de viață și nu este reductibilă;

(h) 

valoarea de răscumpărare trebuie plătită în timp util, la cerere, de către societatea care furnizează asigurarea de viață;

(i) 

valoarea de răscumpărare nu poate fi solicitată fără acordul prealabil al instituției;

(j) 

societatea care furnizează asigurarea de viață intră sub incidența Directivei 2009/138/CE sau este supusă supravegherii efectuate de o autoritate competentă a unei țări terțe care aplică norme de supraveghere și reglementare cel puțin echivalente cu cele aplicate în Uniune.



Subsecțiunea 2

Protecția nefinanțată a creditului și instrumentele de tip credit linked note

Articolul 213

Cerințe comune pentru garanțiile personale și instrumentele financiare derivate de credit

(1)  

Sub rezerva articolului 214 alineatul (1), protecția creditului decurgând dintr-o garanție personală sau dintr-un instrument financiar derivat de credit se califică drept protecție nefinanțată a creditului eligibilă, dacă sunt îndeplinite toate condițiile următoare:

(a) 

protecția creditului este directă;

(b) 

nivelul de protecție a creditului este clar definit și incontestabil;

(c) 

contractul de protecție a creditului nu cuprinde nicio clauză a cărei îndeplinire se află în afara controlului direct al împrumutătorului și care:

(i) 

ar permite furnizorului de protecție să denunțe unilateral protecția;

(ii) 

ar crește costul efectiv al protecției ca rezultat al deteriorării calității creditului expunerii protejate;

(iii) 

ar putea exonera furnizorul de protecție de obligația de a plăti în timp util în cazul în care debitorul inițial nu efectuează o plată datorată sau în care contractul de leasing a expirat din punctul de vedere al recunoașterii valorii reziduale garantate în temeiul articolului 134 alineatul (7) și al articolului 166 alineatul (4);

(iv) 

ar putea permite reducerea duratei protecției creditului de către furnizorul de protecție;

(d) 

contractul de protecție a creditului este valid din punct de vedere legal și are caracter executoriu din punct de vedere juridic în toate jurisdicțiile relevante la momentul încheierii contractului de credit.

(2)  
O instituție trebuie să demonstreze autorităților competente că dispune de sisteme de administrare a eventualelor concentrări ale riscului generate de utilizarea garanțiilor personale și a instrumentelor financiare derivate de credit. O instituție trebuie să poată demonstra autorităților competente, într-un mod pe care acestea îl consideră satisfăcător, interacțiunea dintre strategia sa privind utilizarea instrumentelor financiare derivate de credit și a garanțiilor personale și administrarea profilului său general de risc.
(3)  
O instituție trebuie să îndeplinească toate cerințele contractuale și legale privind caracterul executoriu al protecției nefinanțate a creditului în temeiul legii aplicabile dreptului său asupra protecției creditului și să ia toate măsurile necesare pentru a asigura acest caracter executoriu.

Instituțiile trebuie să efectueze o analiză juridică, considerată suficientă pentru a confirma caracterul executoriu al protecției nefinanțate a creditului în toate jurisdicțiile relevante. Această analiză trebuie reefectuată, dacă este necesar, pentru a asigura caracterul executoriu permanent.

Articolul 214

Contragaranții furnizate de stat și de alte entități din sectorul public

(1)  

Instituțiile pot trata expunerile menționate la alineatul (2) ca fiind protejate de o garanție furnizată de entitățile menționate la același alineat, cu condiția ca toate cerințele următoare să fie satisfăcute:

(a) 

contragaranția să acopere toate elementele de risc de credit ale creanței;

(b) 

atât garanția personală inițială, cât și contragaranția să îndeplinească cerințele privind garanțiile personale prevăzute la articolul 213 și la articolul 215 alineatul (1), sub rezerva faptului că o contragaranție nu este necesar să fie directă;

(c) 

acoperirea să fie solidă și să nu existe date istorice care să indice faptul că acoperirea aferentă contragaranției este, în mod efectiv, mai puțin decât echivalentă în raport cu cea a garanției personale directe furnizate de entitatea în cauză.

(2)  

Tratamentul prevăzut la alineatul (1) se aplică expunerilor acoperite de o garanție personală care este contragarantată de oricare din următoarele entități:

(a) 

o administrație centrală sau o bancă centrală;

(b) 

o administrație regională sau o autoritate locală;

(c) 

o entitate din sectorul public, în cazul în care creanțele față de aceasta sunt tratate precum creanțele față de administrația centrală în conformitate cu articolul 116 alineatul (4);

(d) 

o bancă de dezvoltare multilaterală sau o organizație internațională, cărora li se atribuie o pondere de risc de 0 % în temeiul articolului 117 alineatul (2) și, respectiv, al articolului 118;

(e) 

o entitate din sectorul public, în cazul în care creanțele față de aceasta sunt tratate în conformitate cu articolul 116 alineatele (1) și (2).

(3)  
Instituțiile trebuie să aplice tratamentul prevăzut la alineatul (1) și în cazul unei expuneri care nu este contragarantată de oricare din entitățile menționate la alineatul (2), atunci când contragaranția acestei expuneri este la rândul său direct garantată de una din entitățile respective, iar condițiile menționate la alineatul (1) sunt îndeplinite.

Articolul 215

Cerințe suplimentare privind garanțiile personale

(1)  

Garanțiile personale se califică drept protecție nefinanțată a creditului eligibilă, dacă toate condițiile prevăzute la articolul 213 și toate condițiile următoare sunt îndeplinite:

(a) 

în caz de neîndeplinire culpabilă a obligațiilor contractuale și/sau de neplată la scadență de către contraparte, instituția creditoare are dreptul de a se îndrepta, în timp util, împotriva garantului pentru orice sume datorate în temeiul creanței pentru care este furnizată protecția, iar efectuarea plății de către garant nu este condiționată de obligația instituției creditoare de a se îndrepta în prealabil împotriva debitorului.

În cazul protecției nefinanțate a creditului care acoperă credite ipotecare locative, cerințele prevăzute la articolul 213 alineatul (1) litera (c) punctul (iii) și la primul paragraf de la prezenta literă trebuie îndeplinite într-un termen de 24 de luni;

(b) 

garanția personală este o obligație formalizată explicit, asumată de garant;

(c) 

una din următoarele condiții este îndeplinită:

(i) 

garanția personală acoperă toate tipurile de plăți estimate a fi efectuate de debitor în temeiul creanței;

(ii) 

dacă anumite tipuri de plăți sunt excluse de la acoperirea furnizată de garanție, instituția creditoare a ajustat valoarea garanției pentru a reflecta acoperirea limitată.

(2)  

În cazul garanțiilor personale furnizate în cadrul schemelor de garantare reciprocă sau al celor furnizate sau contragarantate de către entitățile enumerate la articolul 214 alineatul (2), cerințele prevăzute la alineatul (1) litera (a) de la prezentul articol se consideră satisfăcute, dacă una din condițiile următoare este îndeplinită:

(a) 

instituția creditoare are dreptul de a obține în timp util din partea garantului o plată provizorie care îndeplinește cumulativ condițiile următoare:

(i) 

reprezintă o estimare riguroasă a cuantumului pierderii pe care ar putea să o sufere instituția creditoare, incluzând pierderile rezultate din neplata dobânzii și a altor tipuri de plăți pe care debitorul are obligația să le efectueze;

(ii) 

este proporțională cu acoperirea furnizată de garanția personală;

(b) 

instituția creditoare poate demonstra autorităților competente, într-un mod pe care acestea îl consideră satisfăcător, că efectele garanției personale care acoperă, de asemenea, pierderile rezultate din neplata dobânzii și a altor tipuri de plăți pe care debitorul are obligația să le efectueze, justifică acest tratament.

Articolul 216

Cerințe suplimentare privind instrumentele financiare derivate de credit

(1)  

Instrumentele financiare derivate de credit se califică drept protecție nefinanțată a creditului eligibilă, dacă toate condițiile prevăzute la articolul 213 și toate condițiile următoare sunt îndeplinite:

(a) 

evenimentele de credit specificate în contractul aferent instrumentului financiar derivat de credit includ:

(i) 

neplata sumelor datorate conform condițiilor, în vigoare la momentul neplății, aferente obligației-suport, cu o perioadă de grație egală cu perioada de grație a obligației-suport, sau mai scurtă decât aceasta;

(ii) 

falimentul, insolvența sau incapacitatea debitorului de a-și plăti datoriile, sau imposibilitatea ori recunoașterea în scris a incapacității de a-și plăti în general datoriile pe măsură ce acestea devin scadente, precum și evenimente similare;

(iii) 

restructurarea obligației-suport, care implică iertarea de datorie sau amânarea plății principalului, a dobânzii sau a comisioanelor și are ca rezultat un eveniment de pierdere din credit;

(b) 

în cazul în care instrumentele financiare derivate de credit permit decontarea în numerar:

(i) 

instituțiile aplică un proces riguros de evaluare în vederea estimării corecte a pierderii;

(ii) 

se specifică în mod clar perioada în care trebuie obținute evaluările ulterioare evenimentului de credit ale obligației-suport;

(c) 

dacă efectuarea decontării implică dreptul și capacitatea cumpărătorului de protecție de a transfera obligația-suport furnizorului de protecție, condițiile aferente obligației-suport trebuie să prevadă faptul că orice consimțământ necesar pentru un astfel de transfer nu poate fi refuzat în mod nejustificat;

(d) 

identitatea părților care au responsabilitatea de a stabili dacă a avut loc un eveniment de credit este precizată în mod clar;

(e) 

identificarea apariției unui eveniment de credit nu este responsabilitatea exclusivă a furnizorului de protecție;

(f) 

cumpărătorul de protecție are dreptul sau capacitatea de a informa furnizorul de protecție în legătură cu producerea unui eveniment de credit.

Dacă evenimentele de credit nu includ restructurarea obligației-suport, după cum se precizează la litera (a) punctul (iii), protecția creditului poate fi totuși eligibilă, cu condiția reducerii valorii, astfel cum se specifică la articolul 233 alineatul (2);

(2)  

Se poate permite existența unei neconcordanțe între obligația-suport și obligația de referință aferentă instrumentului financiar derivat de credit sau între obligația-suport și obligația utilizată pentru a stabili dacă a avut loc un eveniment de credit, numai dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

(a) 

obligația de referință sau obligația utilizată pentru a stabili dacă a avut loc un eveniment de credit, după caz, are același rang ca obligația-suport sau are un rang inferior în raport cu aceasta;

(b) 

obligația-suport și obligația de referință sau obligația utilizată pentru a stabili dacă a avut loc un eveniment de credit, după caz, provin de la același debitor și există clauze cu caracter executoriu din punct de vedere juridic de declarare simultană a stării de nerambursare sau a exigibilității obligațiilor (clauze de tip cross-default sau cross-acceleration).

Articolul 217

Cerințe de eligibilitate pentru tratamentul prevăzut la articolul 153 alineatul (3)

(1)  

Pentru a fi eligibilă pentru tratamentul prevăzut la articolul 153 alineatul (3), protecția creditului decurgând dintr-o garanție personală sau dintr-un instrument financiar derivat de credit trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

(a) 

obligația-suport trebuie să fie una din următoarele expuneri:

(i) 

o expunere față de o societate, astfel cum este definită la articolul 147, cu excepția expunerilor față de întreprinderile de asigurări și reasigurări;

(ii) 

o expunere față de o administrație regională, o autoritate locală sau o entitate din sectorul public, care nu este tratată ca o expunere față de o administrație centrală sau o bancă centrală în conformitate cu articolul 147;

(iii) 

o expunere față de o întreprindere mică sau mijlocie, clasificată ca expunere de tip retail în conformitate cu articolul 147 alineatul (5);

(b) 

debitorii aferenți obligației-suport nu trebuie să fie membri ai grupului din care face parte furnizorul de protecție;

(c) 

expunerea trebuie să fie acoperită de unul din următoarele instrumente:

(i) 

instrumente financiare derivate de credit nefinanțate având la bază o singură semnătură sau garanții personale având la bază o singură semnătură;

(ii) 

produse de tipul first-to-default pentru un coș de expuneri;

(iii) 

produse de tipul nth-to-default pentru un coș de expuneri;

(d) 

protecția creditului trebuie să îndeplinească cerințele prevăzute la articolele 213, 215 și 216, după caz;

(e) 

ponderea de risc asociată expunerii înainte de aplicarea tratamentului prevăzut la articolul 153 alineatul (3) nu trebuie să fi luat deja în considerare vreun aspect legat de protecția creditului;

(f) 

o instituție trebuie să aibă dreptul și perspectiva de a primi plata de la furnizorul de protecție, fără a fi nevoită să introducă o acțiune în instanță pentru a constrânge la plată contrapartea. În măsura în care este posibil, o instituție trebuie să ia măsuri pentru a se convinge că furnizorul de protecție este dispus să plătească prompt în cazul în care are loc un eveniment de credit;

(g) 

protecția creditului cumpărată trebuie să absoarbă toate pierderile de credit suportate pentru partea acoperită a unei expuneri, generate de producerea evenimentelor de credit descrise în contract;

(h) 

dacă structura plăților aferente protecției creditului prevede decontarea cu livrare fizică, trebuie să existe securitate juridică în ceea ce privește posibilitatea efectivă de a livra un credit, o obligațiune sau o creanță potențială;

(i) 

dacă o instituție intenționează să livreze o creanță, alta decât expunerea-suport, aceasta trebuie să se asigure că respectiva creanță livrabilă este suficient de lichidă, astfel încât să o poată cumpăra în vederea livrării conform contractului;

(j) 

termenii și condițiile contractului de protecție a creditului trebuie să fie confirmate legal, în scris, atât de furnizorul de protecție, cât și de instituție;

(k) 

instituțiile trebuie să dispună de un proces pentru detectarea corelării excesive dintre bonitatea unui furnizor de protecție și debitorul expunerii-suport, care se datorează faptului că performanța lor depinde, dincolo de factorul de risc sistemic, de factori comuni;

(l) 

în cazul protecției împotriva riscului de diminuare a valorii creanței, vânzătorul creanțelor achiziționate nu trebuie să fie membru al grupului din care face parte furnizorul de protecție.

(2)  
În sensul alineatului (1) litera (c) punctul (ii), instituțiile trebuie să aplice tratamentul prevăzut la articolul 153 alineatul (3) activului din portofoliu care are cel mai mic cuantum ponderat la risc al expunerii.
(3)  
În sensul alineatului (1) litera (c) punctul (iii), protecția obținută este eligibilă în acest cadru numai dacă a fost obținută și protecția eligibilă împotriva stării de nerambursare (n-1) sau dacă n-1 active din portofoliu se află deja în stare de nerambursare. În acest caz, instituțiile trebuie să aplice tratamentul prevăzut la articolul 153 alineatul (3) activului din portofoliu care are cel mai mic cuantum ponderat la risc al expunerii.



Secțiunea 4

Calculul efectelor diminuării riscului de credit



Subsecțiunea 1

Protecția finanțată a creditului

Articolul 218

Instrumente de tip credit linked note

Investițiile în instrumente de tip credit linked note emise de instituția creditoare pot fi tratate drept garanții reale sub formă de numerar în scopul calculării efectului protecției finanțate a creditului în conformitate cu prezenta subsecțiune, cu condiția ca instrumentul de tip credit default swap inclus în instrumentul de tip credit linked note să se califice drept protecție nefinanțată a creditului eligibilă. Pentru a stabili dacă instrumentul de tip credit default swap inclus în instrumentul de tip credit linked note se califică drept protecție nefinanțată a creditului eligibilă, instituția poate considera condiția prevăzută la articolul 194 alineatul (6) litera (c) ca fiind îndeplinită.

Articolul 219

Compensarea bilanțieră

Împrumuturile contractate și depozitele constituite la instituția creditoare care fac obiectul compensării bilanțiere trebuie tratate de către instituția respectivă drept garanții reale sub formă de numerar în scopul calculării efectului protecției finanțate a creditului pentru împrumuturile și depozitele instituției creditoare care fac obiectul compensării bilanțiere și sunt denominate în aceeași monedă.

Articolul 220

Utilizarea abordării bazate pe ajustări de volatilitate reglementate sau a abordării bazate pe estimări proprii ale ajustărilor de volatilitate în cazul acordurilor-cadru de compensare

(1)  
Atunci când instituțiile calculează „valoarea ajustată integral a expunerii” (E*) pentru expunerile care fac obiectul unui acord-cadru de compensare eligibil ce acoperă tranzacțiile de răscumpărare sau operațiunile de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut sau alte operațiuni ajustate la condițiile pieței de capital, acestea calculează ajustările de volatilitate pe care trebuie să le aplice, utilizând fie abordarea bazată pe ajustări de volatilitate reglementate, fie abordarea bazată pe estimări proprii ale ajustărilor de volatilitate („abordarea bazată pe estimări proprii”), astfel cum se prevede la articolele 223-226 pentru metoda extinsă a garanțiilor financiare.

Utilizarea abordării bazate pe estimări proprii este supusă condițiilor și cerințelor aplicate în cadrul metodei extinse a garanțiilor financiare.

(2)  

În vederea calculării E*, instituțiile procedează astfel:

(a) 

calculează poziția netă în fiecare grup de titluri sau în fiecare tip de marfă prin deducerea cuantumului de la punctul (ii) din cuantumul de la punctul (i):

(i) 

valoarea totală a unui grup de titluri sau de mărfuri de același tip, date cu împrumut, vândute sau furnizate în cadrul acordului-cadru de compensare;

(ii) 

valoarea totală a unui grup de titluri sau de mărfuri de același tip, luate cu împrumut, achiziționate sau primite în cadrul acordului-cadru de compensare;

(b) 

calculează poziția netă în fiecare monedă, alta decât moneda de decontare a acordului-cadru de compensare, prin deducerea cuantumului de la punctul (ii) din cuantumul de la punctul (i):

(i) 

suma dintre valoarea totală a titlurilor denominate în această monedă date cu împrumut, vândute sau furnizate în cadrul acordului-cadru de compensare și cuantumul numerarului în moneda respectivă dat cu împrumut sau transferat în cadrul acordului respectiv;

(ii) 

suma dintre valoarea totală a titlurilor denominate în această monedă luate cu împrumut, achiziționate sau primite în cadrul acordului-cadru de compensare și cuantumul numerarului în moneda respectivă luat cu împrumut sau primit în cadrul acordului respectiv;

(c) 

aplică ajustarea de volatilitate adecvată unui anumit grup de titluri sau unei poziții în numerar valorii absolute a poziției nete pozitive sau negative în titlurile din grupul respectiv;

(d) 

aplică ajustarea de volatilitate corespunzătoare riscului cursului de schimb (fx) poziției nete pozitive sau negative în fiecare monedă, alta decât moneda de decontare a acordului-cadru de compensare.

(3)  

Instituțiile calculează E* conform următoarei formule:

image

unde:

Ei

=

valoarea expunerii pentru fiecare expunere separată i din cadrul acordului, care s-ar aplica în lipsa protecției creditului, în cazul în care instituțiile calculează cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor conform abordării standardizate sau în cazul în care calculează cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor și cuantumurile pierderilor așteptate conform abordării IRB;

Ci

=

valoarea titlurilor din fiecare grup sau a mărfurilor de același tip, luate cu împrumut, achiziționate sau primite, sau numerarul luat cu împrumut sau primit pentru fiecare expunere i;

image

=

poziția netă (pozitivă sau negativă) într-un grup de titluri dat j;

image

=

poziția netă (pozitivă sau negativă) într-o monedă dată k, alta decât moneda de decontare a acordului, calculată în conformitate cu alineatul (2) litera (b);

image

=

ajustarea de volatilitate adecvată unui anumit grup de titluri j;

image

=

ajustarea de volatilitate corespunzătoare cursului de schimb aferent monedei k.

(4)  
În vederea calculării cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor și a cuantumurilor pierderilor așteptate pentru tranzacțiile de răscumpărare, sau pentru operațiunile de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut, sau pentru alte operațiuni ajustate la condițiile pieței de capital, acoperite de acorduri-cadru de compensare, instituțiile utilizează E*, calculată în conformitate cu alineatul (3), ca valoare a expunerii față de contraparte, care rezultă din tranzacțiile ce fac obiectul acordului-cadru de compensare, în sensul articolului 113 în cadrul abordării standardizate, sau al capitolului 3 în cadrul abordării IRB.
(5)  
În sensul alineatelor (2) și (3), „grup de titluri” înseamnă titlurile care sunt emise de aceeași entitate, au aceeași dată de emitere și aceeași scadență și sunt supuse acelorași termeni și condiții și acelorași perioade de deținere indicate la articolul 224 sau la articolul 225, după caz.

Articolul 221

Utilizarea abordării bazate pe modele interne în cazul acordurilor-cadru de compensare

(1)  
Ca alternativă la utilizarea abordării bazate pe ajustări de volatilitate reglementate sau a abordării bazate pe estimări proprii pentru calculul valorii ajustate integral a expunerii (E*), rezultată din aplicarea unui acord-cadru de compensare eligibil care acoperă tranzacții de răscumpărare, operațiuni de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut sau alte operațiuni ajustate la condițiile pieței de capital, altele decât tranzacțiile cu instrumente financiare derivate, instituțiile pot utiliza, cu condiția obținerii aprobării autorităților competente, o abordare bazată pe modele interne, care ține seama de efectele corelării dintre pozițiile în titluri supuse acordului-cadru de compensare, precum și de lichiditatea instrumentelor respective.
(2)  
Cu condiția obținerii aprobării autorităților competente, instituțiile pot, de asemenea, să utilizeze propriile modelele interne pentru tranzacțiile de creditare în marjă, în cazul în care acestea sunt acoperite de un acord-cadru de compensare bilaterală care îndeplinește cerințele prevăzute în capitolul 6 secțiunea 7.
(3)  
O instituție poate decide să utilizeze o abordare bazată pe modele interne, indiferent dacă a ales abordarea standardizată sau abordarea IRB pentru a calcula cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor. Cu toate acestea, dacă intenționează să utilizeze o abordare bazată pe modele interne, instituția trebuie să aplice această abordare pentru toate contrapărțile și pentru toate titlurile, cu excepția portofoliilor nesemnificative, pentru care poate utiliza abordarea bazată pe ajustări de volatilitate reglementate sau abordarea bazată pe estimări proprii, prevăzute la articolul 220.

Instituțiile care au primit, în temeiul titlului IV capitolul 5, aprobarea de a utiliza un model intern de măsurare a riscului, pot folosi abordarea bazată pe modele interne. Dacă nu a primit o astfel de aprobare, o instituție poate totuși să solicite autorităților competente aprobarea de a utiliza, pentru scopurile prezentului articol, o abordare bazată pe modele interne.

(4)  

Autoritățile competente permit unei instituții să utilizeze o abordare bazată pe modele interne numai dacă au dovezi satisfăcătoare ale faptului că sistemul folosit de instituție pentru gestionarea riscurilor decurgând din tranzacțiile acoperite de acordul-cadru de compensare este solid din punct de vedere conceptual și aplicat corect și dacă sunt îndeplinite următoarele cerințe calitative:

(a) 

modelul intern de măsurare a riscurilor utilizat pentru calcularea volatilității potențiale a prețurilor tranzacțiilor este strâns integrat în procesul zilnic de gestionare a riscurilor și servește drept bază pentru raportarea expunerilor la risc către conducerea superioară a instituției;

(b) 

instituția dispune de o unitate de control al riscurilor care îndeplinește toate cerințele următoare:

(i) 

este independentă de unitățile care derulează tranzacții și raportează direct conducerii superioare;

(ii) 

răspunde de conceperea și implementarea sistemului de gestionare a riscurilor al instituției;

(iii) 

elaborează și analizează rapoarte zilnice cu privire la rezultatele modelului de măsurare a riscurilor și la măsurile adecvate care trebuie luate în privința limitelor pozițiilor;

(c) 

rapoartele zilnice elaborate de unitatea de control al riscurilor sunt analizate de către un nivel al conducerii care are suficientă autoritate pentru a impune reduceri ale pozițiilor luate și ale expunerii globale la risc;

(d) 

instituția dispune, în cadrul unității de control al riscurilor, de suficient personal competent pentru utilizarea modelelor sofisticate;

(e) 

instituția a stabilit proceduri pentru monitorizarea și asigurarea respectării unui set formalizat de politici și controale interne privind funcționarea generală a sistemului de măsurare a riscurilor;

(f) 

modelele instituției au un istoric care arată o acuratețe rezonabilă în măsurarea riscurilor, demonstrată prin testarea ulterioară a rezultatelor acestora, pentru care se utilizează date aferente cel puțin unui an;

(g) 

instituția desfășoară în mod frecvent un program riguros de simulare de criză, iar rezultatele acestor teste sunt examinate de către conducerea superioară și se reflectă în politicile și în limitele pe care aceasta le stabilește;

(h) 

instituția efectuează, în cadrul procesului său periodic de audit intern, o reexaminare independentă a sistemului de măsurare a riscurilor. Această reexaminare include atât activitatea unităților care derulează tranzacții, cât și pe cea a unității independente de control al riscurilor;

(i) 

instituția efectuează o reexaminare a sistemului său de gestionare a riscurilor, cel puțin o dată pe an;

(j) 

modelul intern îndeplinește cerințele stabilite la articolul 292 alineatele (8) și (9) și la articolul 294.

(5)  
Modelul intern de măsurare a riscurilor al unei instituții trebuie să cuprindă un număr suficient de factori de risc pentru a reflecta toate riscurile de preț semnificative.

O instituție poate utiliza corelații empirice în cadrul categoriilor de risc și între categoriile de risc, dacă sistemul său de măsurare a corelațiilor este solid și este aplicat corect.

(6)  

Instituțiile care utilizează abordarea bazată pe modele interne calculează E* conform următoarei formule:

image

unde:

Ei

=

valoarea expunerii pentru fiecare expunere separată i din cadrul acordului, care s-ar aplica în lipsa protecției creditului, în cazul în care instituțiile calculează cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor conform abordării standardizate sau în cazul în care calculează cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor și cuantumurile pierderilor așteptate conform abordării IRB;

Ci

=

valoarea titlurilor luate cu împrumut, achiziționate sau primite sau numerarul luat cu împrumut sau primit pentru fiecare astfel de expunere i.

La calculul cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor pe baza modelelor interne, instituțiile trebuie să utilizeze rezultatul modelului pentru ziua lucrătoare precedentă.

(7)  

Calculul variației potențiale a valorii menționată la alineatul (6) trebuie să îndeplinească toate cerințele următoare:

(a) 

să fie efectuat cel puțin zilnic;

(b) 

să se bazeze pe un interval de încredere unilateral de 99 de centile;

(c) 

să se bazeze pe o perioadă de deținere echivalentă cu 5 zile, cu excepția cazului altor tranzacții decât tranzacțiile de răscumpărare de titluri, sau operațiunile de dare sau luare de titluri cu împrumut, pentru care trebuie utilizată o perioadă de deținere echivalentă cu 10 zile;

(d) 

să se bazeze pe o perioadă de observare istorică efectivă de cel puțin un an, cu excepția cazului în care o creștere semnificativă a volatilității prețurilor justifică o perioadă de observare mai scurtă;

(e) 

setul de date utilizat pentru calcul să fie actualizat la fiecare trei luni.

Dacă o instituție are o tranzacție de răscumpărare, o operațiune de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut sau o tranzacție de creditare în marjă, ori altă tranzacție ori set de compensare similare, care îndeplinesc criteriile stabilite la articolul 285 alineatele (2), (3) și (4), perioada minimă de deținere trebuie să fie aliniată cu perioada de risc de marjă care s-ar aplica în conformitate cu aceste alineate, în coroborare cu articolul 285 alineatul (5).

(8)  
În vederea calculării cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor și a cuantumurilor pierderilor așteptate pentru tranzacțiile de răscumpărare, sau pentru operațiunile de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut, sau pentru alte operațiuni ajustate la condițiile pieței de capital, acoperite de acorduri-cadru de compensare, instituțiile utilizează E*, calculată în conformitate cu alineatul (6), ca valoare a expunerii față de contraparte, care rezultă din tranzacțiile ce fac obiectul acordului-cadru de compensare, în sensul articolului 113 în cadrul abordării standardizate, sau al capitolului 3 în cadrul abordării IRB.
(9)  

ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care să specifice următoarele:

(a) 

ce anume reprezintă un portofoliu nesemnificativ în sensul alineatului (3);

(b) 

criteriile după care se determină dacă un model intern este solid și este aplicat corect în sensul alineatelor (4) și (5) și al acordurilor-cadru de compensare.

ABE transmite Comisiei proiectele respective de standarde tehnice de reglementare până la 31 decembrie 2015.

Se deleagă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf, în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

Articolul 222

Metoda simplă a garanțiilor financiare

(1)  
Instituțiile pot utiliza metoda simplă a garanțiilor financiare numai în cazul în care calculează cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor conform abordării standardizate. Instituțiile nu trebuie să utilizeze atât metoda simplă a garanțiilor financiare, cât și metoda extinsă a garanțiilor financiare, decât pentru scopurile articolului 148 alineatul (1) și ale articolului 150 alineatul (1). Instituțiile nu trebuie să utilizeze această excepție în mod selectiv, pentru a reduce cerințele de fonduri proprii sau pentru a efectua un arbitraj de reglementare.
(2)  
Conform metodei simple a garanțiilor financiare, instituțiile atribuie unei garanții financiare eligibile o valoare egală cu valoarea sa de piață, determinată în conformitate cu articolul 207 alineatul (4) litera (d).
(3)  
Instituțiile atribuie acelor părți din valorile expunerilor care sunt garantate cu valoarea de piață a garanției financiare eligibile ponderea de risc pe care ar atribui-o în temeiul capitolului 2 dacă instituția creditoare ar avea o expunere directă față de instrumentul care constituie garanția reală. În acest scop, valoarea expunerii unui element extrabilanțier menționat în anexa I este egală cu 100 % din valoarea elementului și nu cu valoarea expunerii indicată la articolul 111 alineatul (1).

Ponderea de risc aferentă părții garantate este de cel puțin 20 %, cu excepția cazurilor specificate la alineatele (4)-(6). Instituțiile aplică restului valorii expunerii ponderea de risc pe care ar atribui-o unei expuneri negarantate față de contraparte, în temeiul capitolului 2.

(4)  
Instituțiile atribuie o pondere de risc de 0 % părții garantate a expunerii provenind din tranzacții de răscumpărare și din operațiuni de dare sau luare de titluri cu împrumut care îndeplinește criteriile prevăzute la articolul 227. În cazul în care contrapartea cu care s-a efectuat tranzacția nu este un participant principal pe piață, instituțiile atribuie o pondere de risc de 10 %.
(5)  
Instituțiile atribuie o pondere de risc de 0 %, în limita acoperirii cu garanții reale, valorilor expunerilor determinate în temeiul capitolului 6 pentru instrumentele financiare derivate enumerate în anexa II și supuse unei marcări zilnice la piață, care sunt garantate cu numerar sau cu instrumente asimilate numerarului, dacă nu există nicio neconcordanță de monede.

Instituțiile atribuie o pondere de risc de 10 %, în limita acoperirii cu garanții reale, valorilor expunerilor provenind din astfel de tranzacții garantate cu titluri de datorie emise de administrații centrale sau de bănci centrale, cărora le este atribuită o pondere de risc de 0 % în temeiul capitolului 2.

(6)  

În cazul altor tranzacții decât cele menționate la alineatele (4) și (5), instituțiile pot atribui o pondere de risc de 0 % dacă expunerea și garanția reală sunt denominate în aceeași monedă și dacă este îndeplinită una din condițiile următoare:

(a) 

garanția reală este constituită sub formă de depozit în numerar sau de instrument asimilat numerarului;

(b) 

garanția reală este constituită sub formă de titluri de datorie emise de administrații centrale sau de bănci centrale, care sunt eligibile pentru atribuirea unei ponderi de risc de 0 % în temeiul articolului 114 și a căror valoare de piață a fost diminuată cu 20 %.

(7)  

În sensul alineatelor (5) și (6), titlurile de datorie emise de administrații centrale sau de bănci centrale includ:

(a) 

titluri de datorie emise de administrații regionale sau de autorități locale, dacă expunerile față de acestea se tratează ca expuneri față de administrația centrală în a cărei jurisdicție sunt stabilite, în conformitate cu articolul 115;

(b) 

titluri de datorie emise de bănci de dezvoltare multilaterală, cărora li se atribuie o pondere de risc de 0 % în temeiul articolului 117 alineatul (2);

(c) 

titluri de datorie emise de organizații internaționale, cărora li se atribuie o pondere de risc de 0 % în temeiul articolului 118.

(d) 

titluri de datorie emise de entități din sectorul public care se tratează ca expuneri față de administrații centrale, în conformitate cu articolul 116 alineatul (4).

Articolul 223

Metoda extinsă a garanțiilor financiare

(1)  
La evaluarea garanțiilor financiare în scopul aplicării metodei extinse a garanțiilor financiare, pentru a ține seama de volatilitatea prețurilor, instituțiile trebuie să aplice ajustările de volatilitate valorii de piață a garanției reale, astfel cum se prevede la articolele 224-227.

În cazul în care garanția reală și expunerea-suport sunt denominate în monede diferite, instituțiile trebuie să adauge la ajustarea de volatilitate adecvată garanției reale în conformitate cu articolele 224-227 o ajustare care să reflecte volatilitatea monedei.

În cazul tranzacțiilor cu instrumente financiare derivate extrabursiere acoperite de acorduri de compensare recunoscute de autoritățile competente în temeiul capitolului 6, dacă există o neconcordanță între moneda garanției reale și moneda de decontare, instituțiile trebuie să aplice o ajustare de volatilitate care să reflecte volatilitatea monedei. Chiar dacă în tranzacțiile acoperite de acordul de compensare sunt implicate mai multe monede, instituțiile aplică o singură ajustare de volatilitate.

(2)  

Instituțiile calculează valoarea ajustată în funcție de volatilitate a garanției reale (CVA), pe care trebuie să o ia în considerare, după cum urmează:

image

unde:

C

=

valoarea garanției reale;

HC

=

ajustarea de volatilitate adecvată garanției reale, calculată în conformitate cu articolele 224 și 227;

Hfx

=

ajustarea de volatilitate adecvată neconcordanței de monede, calculată în conformitate cu articolele 224 și 227;

Instituțiile utilizează formula prevăzută de prezentul alineat la calculul valorii ajustate în funcție de volatilitate a garanției reale pentru toate tranzacțiile, cu excepția celor supuse acordurilor-cadru de compensare recunoscute, cărora li se aplică dispozițiile articolelor 220 și 221.

(3)  

Instituțiile calculează valoarea ajustată în funcție de volatilitate a expunerii (EVA), pe care trebuie să o ia în considerare, după cum urmează:

image

unde:

E

=

valoarea expunerii, care ar fi determinată în conformitate cu capitolele 2 sau 3, după caz, dacă expunerea nu ar fi garantată;

HE

=

ajustarea de volatilitate adecvată expunerii, calculată în conformitate cu articolele 224 și 227;

▼M8

În cazul tranzacțiilor cu instrumente financiare derivate extrabursiere, instituțiile care utilizează metoda prevăzută în capitolul 6 secțiunea 6 calculează EVA după cum urmează:

EVA = E.

▼C2

(4)  

În vederea calculării valorii E menționată la alineatul (3), se aplică următoarele:

(a) 

în cazul instituțiilor care calculează cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor conform abordării standardizate, valoarea expunerii unui element extrabilanțier menționat în anexa I este 100 % din valoarea elementului respectiv și nu valoarea expunerii indicată la articolul 111 alineatul (1);

(b) 

instituțiile care calculează cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor conform abordării IRB calculează valoarea expunerii elementelor menționate la articolul 166 alineatele (8)-(10) utilizând un factor de conversie de 100 % și nu factorii de conversie sau procentele indicate la alineatele respective.

(5)  

Instituțiile calculează valoarea ajustată integral a expunerii (E*), ținând seama atât de volatilitate, cât și de efectele de diminuare a riscului ale garanției reale, după cum urmează:

image

unde:

EVA

=

valoarea ajustată în funcție de volatilitate a expunerii, astfel cum a fost calculată la alineatul (3);

CVAM

=

CVA ajustată suplimentar pentru orice neconcordanță de scadențe, în conformitate cu dispozițiile din secțiunea 5;

▼M8

În cazul tranzacțiilor cu instrumente financiare derivate extrabursiere, instituțiile care utilizează metodele prevăzute în capitolul 6 secțiunile 3, 4 și 5 țin seama de efectele de diminuare a riscului ale garanțiilor reale în conformitate cu dispozițiile prevăzute în capitolul 6 secțiunile 3, 4 și 5, după caz.

▼C2

(6)  
Instituțiile pot calcula ajustările de volatilitate utilizând fie abordarea bazată pe ajustări de volatilitate reglementate menționată la articolul 224, fie abordarea bazată pe estimări proprii menționată la articolul 225.

O instituție poate decide să utilizeze abordarea bazată pe ajustări de volatilitate reglementate sau abordarea bazată pe estimări proprii, indiferent dacă a ales abordarea standardizată sau abordarea IRB pentru a calcula cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor.

Cu toate acestea, dacă utilizează abordarea bazată pe estimări proprii, instituția trebuie să aplice această abordare pentru toată gama de tipuri de instrumente, cu excepția portofoliilor nesemnificative, pentru care poate utiliza abordarea bazată pe ajustări de volatilitate reglementate.

(7)  

În cazul în care garanția reală constă într-un număr de elemente eligibile, instituțiile calculează ajustarea de volatilitate (H) după cum urmează:

image

unde:

ai

=

proporția corespunzătoare valorii unui element eligibil i în valoarea totală a garanției reale;

Hi

=

ajustarea de volatilitate aplicabilă elementului eligibil i.

Articolul 224

Aplicarea în cadrul metodei extinse a garanțiilor financiare a ajustărilor de volatilitate reglementate

(1)  

Ajustările de volatilitate care trebuie aplicate de instituții în cadrul abordării bazate pe ajustări de volatilitate reglementate, presupunând că reevaluarea se efectuează zilnic, sunt prevăzute în tabelele 1- 4 din prezentul alineat.

AJUSTĂRI DE VOLATILITATE



Tabelul 1

Nivelul de calitate a creditului cu care este asociată evaluarea creditului pentru titlul de datorie

Scadența reziduală

Ajustările de volatilitate pentru titlurile de datorie emise de entitățile menționate la articolul 197 alineatul (1) litera (b)

Ajustările de volatilitate pentru titlurile de datorie emise de entitățile descrise la articolul 197 alineatul (1) literele (c) și (d)

Ajustările de volatilitate pentru pozițiile din securitizare care îndeplinesc criteriile stabilite la articolul 197 alineatul (1) litera (h)

 

 

Perioadă de deținere de 20 zile (%)

Perioadă de deținere de 10 zile (%)

Perioadă de deținere de 5 zile (%)

Perioadă de deținere de 20 zile (%)

Perioadă de deținere de 10 zile (%)

Perioadă de deținere de 5 zile (%)

Perioadă de deținere de 20 zile (%)

Perioadă de deținere de 10 zile (%)

Perioadă de deținere de 5 zile (%)

1

≤ 1 an

0,707

0,5

0,354

1,414

1

0,707

2,829

2

1,414

 

> 1 ≤ 5 ani

2,828

2

1,414

5,657

4

2,828

11,314

8

5,657

 

> 5 ani

5,657

4

2,828

11,314

8

5,657

22,628

16

11,313

2-3

≤ 1 an

1,414

1

0,707

2,828

2

1,414

5,657

4

2,828

 

> 1 ≤ 5 ani

4,243

3

2,121

8,485

6

4,243

16,971

12

8,485

 

> 5 ani

8,485

6

4,243

16,971

12

8,485

33,942

24

16,970

4

≤ 1 an

21,213

15

10,607

N/A

N/A

N/A

N/A

N/A

N/A

 

> 1 ≤ 5 ani

21,213

15

10,607

N/A

N/A

N/A

N/A

N/A

N/A

 

> 5 ani

21,213

15

10,607

N/A

N/A

N/A

N/A

N/A

N/A



Tabelul 2

Nivelul de calitate a creditului cu care este asociată evaluarea creditului pentru titlul de datorie pe termen scurt

Ajustările de volatilitate pentru titlurile de datorie emise de entitățile descrise la articolul 197 alineatul (1) litera (b) care beneficiază de evaluări ale creditului pe termen scurt

Ajustările de volatilitate pentru titlurile de datorie emise de entitățile descrise la articolul 197 alineatul (1) literele (c) și (d) care beneficiază de evaluări ale creditului pe termen scurt

Ajustările de volatilitate pentru pozițiile din securitizare care îndeplinesc criteriile stabilite la articolul 197 alineatul (1) litera (h)

 

Perioadă de deținere de 20 zile (%)

Perioadă de deținere de 10 zile (%)

Perioadă de deținere de 5 zile (%)

Perioadă de deținere de 20 zile (%)

Perioadă de deținere de 10 zile (%)

Perioadă de deținere de 5 zile (%)

Perioadă de deținere de 20 zile (%)

Perioadă de deținere de 10 zile (%)

Perioadă de deținere de 5 zile (%)

1

0,707

0,5

0,354

1,414

1

0,707

2,829

2

1,414

2-3

1,414

1

0,707

2,828

2

1,414

5,657

4

2,828



Tabelul 3

Alte tipuri de garanții reale sau de expuneri

 

Perioadă de deținere de 20 zile (%)

Perioadă de deținere de 10 zile (%)

Perioadă de deținere de 5 zile (%)

Titluri de capital incluse într-un indice principal, obligațiuni convertibile incluse într-un indice principal

21,213

15

10,607

Alte titluri de capital sau obligațiuni convertibile cotate la o bursă recunoscută

35,355

25

17,678

Numerar

0

0

0

Aur

21,213

15

10,607



Tabelul 4

Ajustarea de volatilitate pentru neconcordanța de monede

Perioadă de deținere de 20 zile (%)

Perioadă de deținere de 10 zile (%)

Perioadă de deținere de 5 zile (%)

11,314

8

5,657

(2)  

Calcularea ajustărilor de volatilitate în conformitate cu alineatul (1) este supusă următoarelor condiții:

(a) 

pentru tranzacțiile de creditare garantate, perioada de deținere este de 20 de zile lucrătoare;

(b) 

pentru tranzacțiile de răscumpărare, cu excepția măsurii în care acestea implică transferul de mărfuri sau de drepturi garantate referitoare la proprietatea asupra mărfurilor, și pentru operațiunile de dare sau luare de titluri cu împrumut, perioada de deținere este de 5 zile lucrătoare;

(c) 

pentru alte operațiuni ajustate la condițiile pieței de capital, perioada de deținere este de 10 zile lucrătoare.

Dacă o instituție are o tranzacție sau un set de compensare care îndeplinesc criteriile stabilite la articolul 285 alineatele (2), (3) și (4), perioada minimă de deținere trebuie aliniată cu perioada de risc de marjă care s-ar aplica în conformitate cu aceste alineate.

(3)  
Nivelul de calitate a creditului cu care este asociată o evaluare a creditului pentru un titlu de datorie, menționat în tabelele 1 - 4 de la alineatul (1) și la alineatele (4)-(6), este nivelul de calitate a creditului cu care este asociată evaluarea creditului de către ABE în temeiul capitolului 2.

În vederea determinării nivelului de calitate a creditului cu care este asociată evaluarea creditului pentru titlul de datorie, menționat la primul paragraf, se aplică, de asemenea, articolul 197 alineatul (7).

(4)  
Pentru titlurile neeligibile sau mărfurile date cu împrumut sau vândute în cadrul tranzacțiilor de răscumpărare sau al operațiunilor de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut, ajustarea de volatilitate este aceeași ca și pentru titlurile de capital neincluse în indicele principal dar cotate la o bursă recunoscută.
(5)  
Pentru unitățile eligibile deținute în OPC, ajustarea de volatilitate este media ponderată a ajustărilor de volatilitate care s-ar aplica activelor în care a investit fondul, având în vedere perioada de deținere a tranzacției specificată la alineatul (2).

Dacă instituția nu are cunoștință de activele în care a investit fondul, ajustarea de volatilitate este cea mai mare ajustare de volatilitate care s-ar aplica unui activ în care fondul are dreptul să investească.

▼M9

(6)  
Pentru titlurile de datorie care nu beneficiază de rating emise de instituții sau firme de investiții și care satisfac criteriile de eligibilitate prevăzute la articolul 197 alineatul (4), ajustarea de volatilitate este aceeași ca și pentru titlurile emise de instituții sau de societăți având o evaluare externă a creditului asociată cu nivelul 2 sau 3 de calitate a creditului.

▼C2

Articolul 225

Aplicarea propriilor estimări ale ajustărilor de volatilitate în cadrul metodei extinse a garanțiilor financiare

(1)  
Autoritățile competente permit instituțiilor să utilizeze propriile estimări ale volatilității pentru a calcula ajustările de volatilitate care trebuie aplicate garanțiilor reale și expunerilor, dacă aceste instituții respectă cerințele stabilite la alineatele (2) și (3). Instituțiile care au obținut aprobarea de a utiliza propriile estimări ale volatilității nu pot reveni la utilizarea altor metode decât pentru motive temeinice, justificate în mod corespunzător, și cu condiția obținerii aprobării autorităților competente.

Pentru titlurile de datorie care au o evaluare a creditului, efectuată de o ECAI, echivalentă cu investment grade (ratingul corespunzător investițiilor cu risc scăzut) sau superioară, instituțiile pot calcula o estimare a volatilității ă pentru fiecare categorie de titluri.

Pentru titlurile de datorie care au o evaluare a creditului, efectuată de o ECAI, inferioară nivelului investment grade, precum și pentru alte garanții reale eligibile, instituțiile trebuie să calculeze ajustările de volatilitate pentru fiecare element în parte.

Instituțiile care utilizează abordarea bazată pe estimări proprii trebuie să estimeze volatilitatea garanției reale sau a neconcordanței cursurilor de schimb fără a ține seama de vreo corelație existentă între expunerea negarantată, garanția reală și cursurile de schimb.

La determinarea categoriilor respective, instituțiile trebuie să ia în considerare tipul emitentului de titluri, precum și evaluarea externă a creditului, scadența reziduală și durata modificată a titlurilor. Estimările volatilității trebuie să fie reprezentative pentru titlurile incluse de către instituție într-o categorie.

(2)  

Calculul ajustărilor de volatilitate este supus tuturor criteriilor următoare:

(a) 

trebuie să se bazeze pe un interval de încredere unilateral de 99 de centile;

(b) 

trebuie să se bazeze pe următoarele perioade de deținere:

(i) 

20 de zile lucrătoare pentru tranzacțiile de creditare garantate;

(ii) 

5 zile lucrătoare pentru tranzacțiile de răscumpărare, cu excepția măsurii în care acestea implică transferul de mărfuri sau de drepturi garantate referitoare la proprietatea asupra mărfurilor, și pentru operațiunile de dare sau luare de titluri cu împrumut;

(iii) 

10 zile lucrătoare pentru alte operațiuni ajustate la condițiile pieței de capital;

(c) 

instituțiile pot utiliza valorile ajustărilor de volatilitate calculate pe baza unor perioade de deținere mai lungi sau mai scurte, majorate sau reduse, conform formulei rădăcinii pătrate a raportului perioadelor de deținere, pentru a corespunde perioadei de deținere stabilite la litera (b) pentru tipul de tranzacție în cauză:

image

unde:

TM

=

perioada de deținere respectivă;

HM

=

ajustarea de volatilitate bazată pe perioada de deținere TM;

HN

=

ajustarea de volatilitate bazată pe perioada de deținere TN.

(d) 

instituțiile trebuie să ia în considerare lipsa de lichiditate a activelor de calitate scăzută. Acestea trebuie să ajusteze în sens ascendent perioada de deținere în cazurile în care există dubii în privința lichidității garanției reale. Instituțiile trebuie, de asemenea, să identifice cazurile în care datele istorice pot subestima volatilitatea potențială. Astfel de cazuri trebuie tratate utilizând un scenariu de simulare de criză;

(e) 

perioada istorică de observare utilizată de instituții pentru a calcula ajustările de volatilitate trebuie să fie de cel puțin un an. Pentru instituțiile care utilizează o grilă de ponderare sau alte metode pentru perioada istorică de observare, perioada efectivă de observare trebuie să fie de cel puțin un an. De asemenea, autoritățile competente pot solicita unei instituții să calculeze ajustările de volatilitate utilizând o perioadă de observare mai scurtă, în cazul în care consideră că acest lucru este justificat de o creștere semnificativă a volatilității prețurilor;

(f) 

instituțiile trebuie să actualizeze seturile de date și să calculeze ajustările de volatilitate cel puțin o dată la trei luni. Acestea trebuie, de asemenea, să reevalueze seturile de date ori de câte ori prețurile de piață suferă modificări semnificative.

(3)  

Estimarea ajustărilor de volatilitate trebuie să îndeplinească toate criteriile calitative următoare:

(a) 

instituțiile trebuie să utilizeze estimările volatilității în procesul zilnic de gestionare a riscurilor, inclusiv în legătură cu limitele interne de expunere;

(b) 

dacă perioada de deținere utilizată de o instituție în procesul zilnic de gestionare a riscurilor este mai mare decât cea prevăzută în prezenta secțiune pentru tipul de tranzacție în cauză, instituția respectivă trebuie să majoreze ajustările de volatilitate conform formulei rădăcinii pătrate a raportului perioadelor de deținere prevăzută la alineatul (2) litera (c);

(c) 

o instituție trebuie să dispună de proceduri consacrate pentru monitorizarea și asigurarea respectării unui set formalizat de politici și controale privind funcționarea sistemului său de estimare a ajustărilor de volatilitate și de integrare a acestor estimări în procesul de gestionare a riscurilor;

(d) 

în cadrul procesului de audit intern al instituției trebuie efectuată cu regularitate o reexaminare independentă a sistemului său de estimare a ajustărilor de volatilitate. O reexaminare a sistemului global de estimare a ajustărilor de volatilitate și de integrare a acestor ajustări în procesul de gestionare a riscurilor al instituției trebuie să aibă loc cel puțin anual. Această reexaminare trebuie să privească cel puțin următoarele:

(i) 

integrarea ajustărilor de volatilitate estimate în procesul zilnic de gestionare a riscurilor;

(ii) 

validarea oricărei modificări semnificative a procesului de estimare a ajustărilor de volatilitate;

(iii) 

verificarea coerenței, a disponibilității în timp util și a credibilității surselor de date utilizate în cadrul sistemului de estimare a ajustărilor de volatilitate, inclusiv a independenței acestor surse de date;

(iv) 

acuratețea și adecvarea ipotezelor privind volatilitatea.

Articolul 226

Majorarea ajustărilor de volatilitate în cadrul metodei extinse a garanțiilor financiare

Ajustările de volatilitate stabilite la articolul 224 sunt cele pe care o instituție trebuie să le aplice dacă efectuează o reevaluare zilnică. În mod similar, dacă o instituție utilizează propriile estimări ale ajustărilor de volatilitate în conformitate cu articolul 225, aceasta trebuie să le calculeze mai întâi în ipoteza efectuării unei reevaluări zilnice. Dacă frecvența reevaluării este mai scăzută, instituțiile trebuie să aplice ajustări de volatilitate mai mari. Acestea se calculează prin majorarea ajustărilor de volatilitate corespunzătoare efectuării unei reevaluări zilnice, utilizând următoarea formulă a rădăcinii pătrate a raportului perioadelor de deținere:

image

unde:

H

=

ajustarea de volatilitate care trebuie aplicată;

HM

=

ajustarea de volatilitate corespunzătoare efectuării unei reevaluări zilnice;

NR

=

numărul efectiv de zile lucrătoare dintre reevaluări;

TM

=

perioada de deținere pentru tipul de tranzacție în cauză.

Articolul 227

Condiții de aplicare a unei ajustări de volatilitate de 0 % în cadrul metodei extinse a garanțiilor financiare

(1)  
În ceea ce privește tranzacțiile de răscumpărare și operațiunile de dare sau luare de titluri cu împrumut, dacă o instituție utilizează abordarea bazată pe ajustări de volatilitate reglementate în conformitate cu articolul 224 sau abordarea bazată pe estimări proprii în conformitate cu articolul 225 și dacă sunt satisfăcute condițiile prevăzute la alineatul (2) literele (a)-(h), instituția respectivă poate aplica o ajustare de volatilitate de 0 % în locul ajustărilor de volatilitate calculate în conformitate cu articolele 224-226. Instituțiile care utilizează abordarea bazată pe modele interne prevăzută la articolul 221nu trebuie să utilizeze tratamentul stabilit în prezentul articol.
(2)  

Instituțiile pot aplica o ajustare de volatilitate de 0 %, dacă sunt îndeplinite toate condițiile următoare:

(a) 

atât expunerea, cât și garanția reală constau în numerar sau titluri de datorie emise de administrații centrale sau de bănci centrale, în sensul articolului 197 alineatul (1) litera (b), și eligibile pentru atribuirea unei ponderi de risc de 0 % în temeiul capitolului 2;

(b) 

atât expunerea, cât și garanția reală sunt denominate în aceeași monedă;

(c) 

fie scadența tranzacției nu depășește o zi, fie atât expunerea, cât și garanția reală sunt marcate zilnic la piață sau fac obiectul ajustării zilnice a marjei;

(d) 

perioada dintre ultima marcare la piață, anterioară unui eșec al contrapărții de a reface marja, și momentul lichidării garanției reale nu depășește patru zile lucrătoare;

(e) 

tranzacția este decontată în cadrul unui sistem de decontare adecvat pentru tipul de tranzacție respectiv;

(f) 

documentația privind acordul sau tranzacția este documentația standard utilizată pe piață pentru tranzacții de răscumpărare sau pentru operațiuni de dare sau luare de titluri cu împrumut, pentru titlurile respective;

(g) 

tranzacția este guvernată de clauze care prevăd posibilitatea rezilierii sale imediate, în cazul în care contrapartea nu respectă obligația de a livra numerar sau titluri ori de a da curs apelului în marjă, sau nu îndeplinește alte obligații;

(h) 

contrapartea este considerată de către autoritățile competente un participant principal pe piață.

(3)  

Participanții principali pe piață menționați la alineatul (2) litera (h) includ următoarele entități:

(a) 

entitățile menționate la articolul 193 alineatul (1) litera (b), dacă expunerilor față de acestea li se atribuie o pondere de risc de 0 % în temeiul capitolului 2;

(b) 

instituții;

▼M9

(ba) 

firme de investiții;

▼C2

(c) 

alte întreprinderi financiare în sensul articolului 13 punctul 25 literele (b) și (d) din Directiva 2009/138/CE, dacă expunerilor față de acestea li se atribuie o pondere de risc de 20 % conform abordării standardizate, sau întreprinderi care, în cazul instituțiilor care calculează cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor și cuantumurile pierderilor așteptate conform abordării IRB, nu au o evaluare a creditului efectuată de o ECAI recunoscută și sunt evaluate intern de către instituție.

(d) 

OPC reglementate, supuse cerințelor privind capitalul sau efectul de levier;

(e) 

fonduri de pensii reglementate;

(f) 

organisme de compensare recunoscute.

Articolul 228

Calculul cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor și al cuantumurilor pierderilor așteptate în cadrul metodei extinse a garanțiilor financiare

(1)  
În cadrul abordării standardizate, instituțiile trebuie să utilizeze valoarea E* calculată în conformitate cu articolul 223 alineatul (5) ca valoare a expunerii pentru scopul articolului 113. În cazul elementelor extrabilanțiere menționate în anexa I, instituțiile trebuie să utilizeze E* ca valoare la care se aplică procentele indicate la articolul 111 alineatul (1) pentru a obține valoarea expunerii.
(2)  

În cadrul abordării IRB, instituțiile trebuie să utilizeze pierderea efectivă în caz de nerambursare (LGD*) ca pierdere în caz de nerambursare în sensul capitolului 3. Instituțiile calculează pierderea efectivă în caz de nerambursare (LGD*) după cum urmează:

image

unde:

LGD

=

pierderea în caz de nerambursare care s-ar aplica expunerii în conformitate cu capitolul 3, dacă expunerea nu ar fi garantată;

E

=

valoarea expunerii, în conformitate cu articolul 223 alineatul (3);

E*

=

valoarea ajustată integral a expunerii, calculată în conformitate cu articolul 223 alineatul (5).

Articolul 229

Principii de evaluare a altor garanții reale eligibile, în cadrul abordării bazate pe modele interne de rating

(1)  
În cazul garanțiilor sub forma bunurilor imobile, garanția reală se evaluează de către un evaluator independent la valoarea de piață sau la o valoare mai mică. Instituția trebuie să solicite evaluatorului independent să formalizeze valoarea de piață în mod clar și transparent.

În schimb, în statele membre care au stabilit, prin dispoziții legislative sau de reglementare, criterii riguroase de evaluare a valorii ipotecare, bunul imobil poate fi evaluat de un evaluator independent la o valoare mai mică sau egală cu valoarea ipotecară. Instituțiile trebuie să solicite evaluatorului independent să nu ia în considerare elementele speculative în evaluarea valorii ipotecare și să formalizeze această valoare într-un mod clar și transparent.

Valoarea garanției reale este valoarea de piață sau valoarea ipotecară, redusă corespunzător pentru a reflecta rezultatele monitorizării solicitate la articolul 208 alineatul (3) și pentru a ține seama de existența oricăror creanțe cu rang prioritar asupra bunului imobil.

(2)  
În cazul creanțelor, valoarea acestora reprezintă cuantumul de încasat.
(3)  
Instituțiile trebuie să evalueze garanțiile reale corporale, altele decât bunurile imobile, la valoarea de piață a acestora. În sensul prezentului articol, valoarea de piață reprezintă suma estimată pentru care bunul respectiv ar putea fi schimbat la data evaluării între un cumpărător interesat și un vânzător interesat, în cadrul unei tranzacții efectuate în condiții de concurență normală.

Articolul 230

Calculul cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor și al cuantumurilor pierderilor așteptate pentru alte garanții reale eligibile în cadrul abordării IRB

(1)  
Instituțiile trebuie să utilizeze pierderea efectivă în caz de nerambursare (LGD*), calculată în conformitate cu prezentul alineat și cu alineatul (2), ca pierdere în caz de nerambursare pentru scopul capitolului 3.

Dacă raportul dintre valoarea garanției reale (C) și valoarea expunerii (E) este inferior nivelului minim de garantare cerut pentru expunerea respectivă (C*), indicat în tabelul 5, pierderea efectivă în caz de nerambursare este pierderea în caz de nerambursare stabilită în capitolul 3 pentru expunerile negarantate față de contraparte. În acest scop, instituțiile trebuie să calculeze valoarea expunerii elementelor menționate la articolul 166 alineatele (8)-(10), utilizând un factor de conversie sau un procent de 100 % și nu factorii de conversie sau procentele indicate la alineatele respective.

Dacă raportul dintre valoarea garanției reale și valoarea expunerii depășește un nivel superior C**, indicat în tabelul 5, pierderea efectivă în caz de nerambursare este cea prevăzută în tabelul 5.

Dacă nivelul de garantare cerut C** nu este atins pentru întreaga expunere, instituțiile consideră că aceasta se compune din două expuneri — una care corespunde părții pentru care nivelul de garantare cerut C** este atins și una care corespunde părții rămase.

(2)  

Pierderile efective în caz de nerambursare (LGD*) aplicabile și nivelurile de garantare cerute pentru părțile garantate ale expunerilor sunt prevăzute în tabelul 5 din prezentul alineat.



Tabelul 5

Pierderea minimă în caz de nerambursare pentru părțile garantate ale expunerilor

 

LGD* pentru expunere cu rang prioritar

LGD* pentru expuneri subordonate

Nivelul minim de garantare cerut pentru expunere (C*)

Nivelul minim de garantare cerut pentru expunere (C**)

Creanțe

35 %

65 %

0 %

125 %

Bunuri imobile locative/bunuri imobile comerciale

35 %

65 %

30 %

140 %

Alte garanții reale

40 %

70 %

30 %

140 %

(3)  
Ca alternativă la tratamentul prevăzut la alineatele (1) și (2) și sub rezerva articolului 124 alineatul (2), instituțiile pot atribui o pondere de risc de 50 % pentru partea din expunere care este, în limitele stabilite la articolul 125 alineatul (2) litera (d) și, respectiv, la articolul 126 alineatul (2) litera (d), garantată integral cu bunuri imobile locative sau comerciale situate pe teritoriul unui stat membru, dacă sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute la articolul 199 alineatul (3) sau (4).

Articolul 231

Calculul cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor și al cuantumurilor pierderilor așteptate în cazul portofoliilor mixte de garanții reale

(1)  

O instituție calculează valoarea pierderii efective în caz de nerambursare (LGD*), pe care o utilizează ca pierdere în caz de nerambursare pentru scopul capitolului 3, în conformitate cu alineatele (2) și (3), dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

(a) 

instituția utilizează abordarea IRB pentru a calcula cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor și cuantumurile pierderilor așteptate;

(b) 

o expunere este garantată atât cu o garanție financiară, cât și cu o altă garanție reală eligibilă.

(2)  
Instituțiile trebuie să împartă valoarea ajustată în funcție de volatilitate a expunerii, obținută prin aplicarea ajustării de volatilitate prevăzută la articolul 223 alineatul (5) la valoarea expunerii, în mai multe părți, astfel încât să obțină o parte acoperită cu o garanție financiară eligibilă, o parte acoperită cu creanțe, o parte acoperită cu garanții reale reprezentând bunuri imobile comerciale sau locative, o parte acoperită cu o altă garanție reală eligibilă și partea negarantată, după caz.
(3)  
Instituțiile trebuie să calculeze pierderea efectivă în caz de nerambursare separat pentru fiecare parte a expunerii obținută astfel cum se prevede la alineatul (2), în conformitate cu dispozițiile relevante din prezentul capitol.

Articolul 232

Alte tipuri de protecție finanțată a creditului

(1)  
Dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 212 alineatul (1), depozitele constituite la instituții terțe pot fi tratate drept garanție furnizată de instituția terță.
(2)  

Dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 212 alineatul (2), instituțiile trebuie să aplice următorul tratament pentru partea din expunere garantată cu valoarea curentă de răscumpărare a polițelor de asigurare de viață gajate în favoarea instituției creditoare:

(a) 

dacă expunerea face obiectul abordării standardizate, aceasta trebuie ponderată la risc utilizând ponderile de risc specificate la alineatul (3);

(b) 

dacă expunerea face obiectul abordării IRB dar nu și al estimărilor proprii ale instituției cu privire la pierderea în caz de nerambursare, i se atribuie o pierdere în caz de nerambursare de 40 %.

În cazul unei neconcordanțe de monede, instituțiile trebuie să reducă valoarea curentă de răscumpărare în conformitate cu articolul 233 alineatul (3), valoarea protecției creditului fiind valoarea curentă de răscumpărare a poliței de asigurare de viață.

(3)  

În sensul alineatului (2) litera (a), instituțiile atribuie următoarele ponderi de risc, pe baza ponderii de risc atribuite unei expuneri cu rang prioritar negarantată față de întreprinderea care furnizează asigurarea de viață:

(a) 

o pondere de risc de 20 %, dacă expunerii cu rang prioritar negarantate față de întreprinderea care furnizează asigurarea de viață i se atribuie o pondere de risc de 20 %;

(b) 

o pondere de risc de 35 %, dacă expunerii cu rang prioritar negarantate față de întreprinderea care furnizează asigurarea de viață i se atribuie o pondere de risc de 50 %;

(c) 

o pondere de risc de 70 %, dacă expunerii cu rang prioritar negarantate față de întreprinderea care furnizează asigurarea de viață i se atribuie o pondere de risc de 100 %;

(d) 

o pondere de risc de 150 %, dacă expunerii cu rang prioritar negarantate față de întreprinderea care furnizează asigurarea de viață i se atribuie o pondere de risc de 150 %.

(4)  

Instituțiile pot trata instrumentele răscumpărate la cerere, care sunt eligibile în temeiul articolului 200 litera (c), drept garanție furnizată de instituția emitentă. Valoarea protecției creditului eligibile este următoarea:

(a) 

dacă instrumentul va fi răscumpărat la valoarea sa nominală, valoarea protecției este această sumă;

(b) 

dacă instrumentul va fi răscumpărat la prețul de piață, valoarea protecției este valoarea instrumentului evaluat în același mod ca titlurile de datorie care îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 197 alineatul (4).



Subsecțiunea 2

Protecția nefinanțată a creditului

Articolul 233

Evaluare

(1)  
În scopul calculării efectelor protecției nefinanțate a creditului în conformitate cu prezenta subsecțiune, valoarea protecției nefinanțate a creditului (G) este suma pe care furnizorul de protecție s-a angajat să o plătească în cazul în care împrumutatul intră în stare de nerambursare sau nu plătește, ori dacă se produc alte evenimente de credit specificate.
(2)  

În cazul instrumentelor financiare derivate de credit care nu includ ca eveniment de credit restructurarea obligației-suport, care implică scutirea sau amânarea plății principalului, a dobânzii sau a comisioanelor și are ca rezultat un eveniment de pierdere din credit, se aplică următoarele:

(a) 

dacă suma pe care furnizorul de protecție s-a angajat să o plătească nu depășește valoarea expunerii, instituțiile trebuie să reducă valoarea protecției creditului, calculată în conformitate cu alineatul (1), cu 40 %;

(b) 

dacă suma pe care furnizorul de protecție s-a angajat să o plătească depășește valoarea expunerii, valoarea protecției creditului nu trebuie să fie mai mare de 60 % din valoarea expunerii.

(3)  

Dacă protecția nefinanțată a creditului și expunerea sunt denominate în monede diferite, instituțiile trebuie să reducă valoarea protecției creditului prin aplicarea unei ajustări de volatilitate după cum urmează:

image

unde:

G*

=

cuantumul protecției creditului ajustat în funcție de riscul valutar,

G

=

cuantumul nominal al protecției creditului,

Hfx

=

ajustarea de volatilitate pentru orice neconcordanță de monede între protecția creditului și obligația-suport, determinată în conformitate cu alineatul (4).

Dacă nu există neconcordanță de monede, Hfx este egală cu zero.

(4)  
Ajustările de volatilitate pentru orice neconcordanță de monede trebuie să se bazeze pe o perioadă de deținere de 10 zile lucrătoare, presupunând că se efectuează o reevaluare zilnică, și pot fi calculate de către instituții conform abordării bazate pe ajustări de volatilitate reglementate sau conform abordării bazate pe estimări proprii ale ajustărilor de volatilitate, după cum se prevede la articolul 224 și, respectiv, la articolul 225. Instituțiile trebuie să majoreze ajustările de volatilitate în conformitate cu articolul 226.

Articolul 234

Calculul cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor și al cuantumurilor pierderilor așteptate în cazul protecției parțiale și al segmentării pe tranșe

Dacă o instituție transferă în una sau mai multe tranșe o parte din riscul aferent unui credit, se aplică regulile stabilite la capitolul 5. Instituțiile pot considera că pragurile de semnificație pentru plăți, sub care nu se fac plăți în cazul producerii pierderilor, sunt echivalente cu poziții păstrate care suportă primele pierderea și dau naștere unui transfer de risc segmentat în tranșe.

Articolul 235

Calculul cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor în cadrul abordării standardizate

(1)  

Pentru scopul articolului 113 alineatul (3), instituțiile calculează cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor conform următoarei formule:

image

unde:

E

=

valoarea expunerii în conformitate cu articolul 111; în acest scop, valoarea expunerii unui element extrabilanțier menționat în anexa I este egală cu 100 % din valoarea elementului și nu cu valoarea expunerii indicată la articolul 111 alineatul (1);

GA

=

cuantumul protecției pentru riscul de credit calculat în conformitate cu articolul 233 alineatul (3) (G*) și ajustat suplimentar pentru orice neconcordanță de scadențe prevăzută în secțiunea 5;

R

=

ponderea de risc aferentă expunerilor față de debitor, specificată în capitolul 2;

G

=

ponderea de risc aferentă expunerilor față de furnizorul de protecție, specificată în capitolul 2.

(2)  
Dacă cuantumul protejat (GA) este mai mic decât expunerea (E), instituțiile pot aplica formula de la alineatul (1) numai dacă părțile protejate și cele neprotejate ale expunerii au același rang.
(3)  
Instituțiile pot extinde tratamentul prevăzut la articolul 114 alineatele (4) și (7) la expunerile sau la părțile din expuneri garantate de administrația centrală sau de banca centrală, în cazul în care garanția este denominată în moneda națională a debitorului, iar expunerea este finanțată în aceeași monedă.

Articolul 236

Calculul cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor și al cuantumurilor pierderilor așteptate în cadrul abordării IRB

(1)  
Pentru partea garantată a valorii expunerii (E), având în vedere valoarea ajustată a protecției creditului GA, probabilitatea de nerambursare în sensul capitolului 3 secțiunea 4 poate fi probabilitatea de nerambursare aferentă furnizorului de protecție, sau o probabilitate de nerambursare situată între cea aferentă împrumutatului și cea aferentă garantului, dacă se consideră că o substituire integrală nu este justificată. În cazul expunerilor subordonate și al protecției nefinanțate nesubordonate, pierderea în caz de nerambursare care trebuie aplicată de instituții pentru scopul capitolului 3 secțiunea 4 poate fi cea asociată creanțelor cu rang prioritar.
(2)  
Pentru orice parte negarantată a valorii expunerii (E), probabilitatea de nerambursare este cea aferentă împrumutatului, iar pierderea în caz de nerambursare este cea aferentă expunerii-suport.
(3)  
În sensul prezentului articol, GA este valoarea G* calculată în conformitate cu articolul 233 alineatul (3) și ajustată suplimentar pentru orice neconcordanță de scadențe prevăzută în secțiunea 5. E este valoarea expunerii în conformitate cu capitolul 3 secțiunea 5. În acest scop, instituțiile trebuie să calculeze valoarea expunerii elementelor menționate la articolul 166 alineatele (8) - (10), utilizând un factor de conversie sau un procent de 100 %, și nu factorii de conversie sau procentele indicate la alineatele respective.



Secțiunea 5

Neconcordanța de scadențe

Articolul 237

Neconcordanța de scadențe

(1)  
În ceea ce privește calculul cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor, neconcordanța de scadențe are loc atunci când scadența reziduală a protecției creditului este mai mică decât scadența expunerii protejate. Dacă protecția are o scadență reziduală mai mică de trei luni, iar scadența protecției este mai mică decât scadența expunerii-suport, protecția respectivă nu se califică drept protecție a creditului eligibilă.
(2)  

În cazul în care există o neconcordanță de scadențe, protecția creditului nu se consideră eligibilă, dacă una din condițiile următoare este îndeplinită:

(a) 

scadența inițială a protecției este mai mică de 1 an;

(b) 

expunerea este o expunere pe termen scurt, a cărei valoare a scadenței (M) prevăzută la articolul 162 alineatul (3) este supusă, după cum specifică autoritățile competente, unui plafon de o zi și nu de un an.

Articolul 238

Scadența protecției creditului

(1)  
În limita a maximum 5 ani, scadența efectivă a expunerii-suport este perioada cea mai lungă posibil, rămasă până la momentul la care este stabilită îndeplinirea obligațiilor de către debitor. Sub rezerva alineatului (2), scadența protecției creditului este perioada rămasă până la cea mai apropiată dată la care protecția poate expira sau poate fi reziliată.
(2)  
Dacă există o opțiune de a înceta protecția, aflată la discreția vânzătorului protecției, instituțiile consideră scadența protecției ca fiind perioada rămasă până la data cea mai apropiată la care poate fi exercitată opțiunea respectivă. Dacă există o opțiune de a înceta protecția, aflată la discreția cumpărătorului protecției, iar prevederile contractului la momentul inițierii protecției conțin stimulente pentru exercitarea acestei opțiuni de către instituție înainte de scadența contractuală, instituția consideră scadența protecției ca fiind perioada rămasă până la data cea mai apropiată la care poate fi exercitată opțiunea respectivă; în caz contrar, instituția poate considera că o astfel de opțiune nu afectează scadența protecției.
(3)  
Dacă nu este împiedicată rezilierea unui instrument financiar derivat de credit înainte de încheierea oricărei perioade de grație necesare ca starea de nerambursare a obligației-suport să se producă în urma unei neplăți, instituțiile trebuie să reducă scadența protecției cu durata perioadei de grație.

Articolul 239

Evaluarea protecției

(1)  
În cazul tranzacțiilor supuse protecției finanțate a creditului în cadrul metodei simple a garanțiilor financiare, dacă există o neconcordanță între scadența expunerii și cea a protecției, garanția reală nu este considerată protecție finanțată a creditului eligibilă.
(2)  

În cazul tranzacțiilor supuse protecției finanțate a creditului în cadrul metodei extinse a garanțiilor financiare, instituțiile trebuie să țină seama de scadența protecției creditului și de scadența expunerii la calculul valorii ajustate a garanției reale conform următoarei formule:

image

unde:

CVA

=

valoarea cea mai mică dintre valoarea ajustată în funcție de volatilitate a garanției reale, specificată la articolul 223 alineatul (2), și cuantumul expunerii;

t

=

valoarea cea mai mică dintre numărul de ani rămași până la data scadenței protecției creditului, calculată în conformitate cu articolul 238, și valoarea T;

T

=

valoarea cea mai mică dintre numărul de ani rămași până la data scadenței expunerii, calculată în conformitate cu articolul 238, și cinci ani;

t*

=

0,25.

În formula de calcul a valorii ajustate integral a expunerii (E*), prevăzută la articolul 223 alineatul (5), instituțiile trebuie să utilizeze CVAM ca CVA ajustată suplimentar pentru neconcordanța de scadențe.

(3)  

În cazul tranzacțiilor supuse protecției nefinanțate a creditului, instituțiile trebuie să țină seama de scadența protecției creditului și de scadența expunerii la calculul valorii ajustate a protecției creditului conform următoarei formule:

image

unde:

GA

=

valoarea G* ajustată pentru orice neconcordanță de scadențe;

G*

=

cuantumul protecției ajustat pentru orice neconcordanță de monede;

t

=

valoarea cea mai mică dintre numărul de ani rămași până la data scadenței protecției creditului, calculată în conformitate cu articolul 238, și valoarea T;

T

=

valoarea cea mai mică dintre numărul de ani rămași până la data scadenței expunerii, calculată în conformitate cu articolul 238, și cinci ani;

t*

=

0,25.

Instituțiile trebuie să utilizeze GA ca valoare a protecției pentru scopurile articolelor 233-236.



Secțiunea 6

Tehnici de diminuare a riscului de credit pentru un coș de expuneri

Articolul 240

Instrumente financiare derivate de credit de tipul first-to-default (primul caz de nerambursare)

Dacă o instituție obține pentru o serie de expuneri o protecție a creditului care prevede că prima stare de nerambursare care survine în legătură cu aceste expuneri declanșează plata și că acest eveniment de credit conduce la încetarea contractului, instituția poate să modifice calculul cuantumului ponderat la risc al expunerii și, după caz, al cuantumului pierderii așteptate pentru expunerea care ar produce, în lipsa protecției creditului, cel mai mic cuantum ponderat la risc al expunerii, în conformitate cu prezentul capitol.

(a) 

în cazul instituțiilor care folosesc abordarea standardizată, cuantumul ponderat la risc al expunerii este cel calculat conform abordării standardizate;

(b) 

în cazul instituțiilor care folosesc abordarea IRB, cuantumul ponderat la risc al expunerii este suma dintre cuantumul ponderat la risc al expunerii calculat conform abordării IRB și cuantumul pierderii așteptate înmulțit cu 12,5.

Tratamentul prevăzut la prezentul articol se aplică numai în cazul în care valoarea expunerii este mai mică sau egală cu valoarea protecției creditului.

Articolul 241

Instrumente financiare derivate de credit de tipul nth-to-default (al n-lea caz de nerambursare)

Dacă protecția creditului prevede că a n-a stare de nerambursare care survine în legătură cu expunerile declanșează plata, instituția care cumpără protecția poate să o recunoască în vederea calculării cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor și, după caz, a cuantumurilor pierderilor așteptate, numai dacă a obținut protecție și pentru stările de nerambursare de la 1 la n-1, sau dacă au avut deja loc n-1 stări de nerambursare. În astfel de cazuri, instituția poate să modifice calculul cuantumului ponderat la risc al expunerii și, după caz, al cuantumului pierderii așteptate pentru expunerea care ar produce, în lipsa protecției creditului, cel mai mic al n-lea cuantumul ponderat la risc al expunerii, în conformitate cu prezentul capitol. Instituțiile calculează cel mai mic al n-lea cuantum, astfel cum se precizează la articolul 240 literele (a) și (b).

Tratamentul prevăzut la prezentul articol se aplică numai în cazul în care valoarea expunerii este mai mică sau egală cu valoarea protecției creditului.

Toate expunerile care fac parte din coș trebuie să îndeplinească cerințele stabilite la articolul 204 alineatul (2) și la articolul 216 alineatul (1) litera (d).

▼M5



CAPITOLUL 5

Securitizarea



Secțiunea 1

Definiții și criterii pentru securitizările simple, transparente și standardizate

Articolul 242

Definiții

În sensul prezentului capitol, se aplică următoarele definiții:

1. 

„opțiune de solicitare a stingerii securitizării” înseamnă o opțiune contractuală care permite inițiatorului, atunci când cuantumul expunerilor-suport rămase de rambursat ajunge la un anumit nivel prestabilit sau scade sub acesta, să răscumpere pozițiile din securitizare înainte de rambursarea tuturor expunerilor securitizate, fie prin răscumpărarea expunerilor-suport rămase în portofoliu în cazul securitizărilor tradiționale, fie prin rezilierea protecției creditului în cazul securitizărilor sintetice;

2. 

„componentă de dobândă care îmbunătățește calitatea creditului” înseamnă un activ bilanțier care reprezintă o evaluare a fluxurilor de numerar legate de venitul viitor din expuneri (future margin income) și reprezintă o tranșă subordonată în cadrul securitizării;

3. 

„facilitate de lichiditate” înseamnă o facilitate de lichiditate astfel cum este definită la articolul 2 punctul 14 din Regulamentul (UE) 2017/2402;

4. 

„poziție care nu beneficiază de rating” înseamnă o poziție din securitizare care nu beneficiază de o evaluare a creditului eligibilă în conformitate cu secțiunea 4;

5. 

„poziție care beneficiază de rating” înseamnă o poziție din securitizare care beneficiază de o evaluare a creditului eligibilă în conformitate cu secțiunea 4;

6. 

„poziție din securitizare de rang superior” înseamnă o poziție susținută sau garantată cu un drept de prim rang asupra ansamblului expunerilor-suport, fără a se lua în considerare, în acest scop, sumele datorate în baza contractelor aferente instrumentelor financiare derivate pe rata dobânzii sau pe valute, comisioanele sau alte plăți similare și indiferent de eventualele diferențe în privința scadenței față de una sau mai multe alte tranșe de rang superior cu care poziția respectivă împarte pierderile în mod proporțional;

7. 

„portofoliu IRB” înseamnă un portofoliu de expuneri-suport aparținând unei categorii pentru care instituția are aprobarea de a utiliza abordarea IRB și este în măsură să calculeze cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor, în conformitate cu capitolul 3, pentru toate aceste expuneri;

8. 

„portofoliu mixt” înseamnă un portofoliu de expuneri-suport aparținând unei categorii pentru care instituția are aprobarea de a utiliza abordarea IRB și este în măsură să calculeze cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor, în conformitate cu capitolul 3, pentru unele, dar nu pentru toate aceste expuneri;

9. 

„supragarantare” înseamnă orice formă de îmbunătățire a calității creditului prin care se conferă expunerilor-suport o valoare mai mare decât valoarea pozițiilor din securitizare;

10. 

securitizare simplă, transparentă și standardizată sau „securitizare STS” înseamnă o securitizare care îndeplinește criteriile prevăzute la articolul 18 din Regulamentul (UE) 2017/2402;

11. 

„program de emisiune de titluri pe termen scurt garantate cu active” sau „program ABCP” înseamnă un program de emisiune de titluri pe termen scurt garantate cu active sau program ABCP, astfel cum este definit la articolul 2 punctul 7 din Regulamentul (UE) 2017/2402;

12. 

„tranzacție cu titluri pe termen scurt garantate cu active” sau „tranzacție ABCP” înseamnă o tranzacție cu titluri pe termen scurt garantate cu active sau o tranzacție ABCP, astfel cum este definită la articolul 2 punctul 8 din Regulamentul (UE) 2017/2402;

13. 

„securitizare tradițională” înseamnă o securitizare tradițională astfel cum este definită la articolul 2 punctul 9 din Regulamentul (UE) 2017/2402;

14. 

„securitizare sintetică” înseamnă o securitizare sintetică astfel cum este definită la articolul 2 punctul 10 din Regulamentul (UE) 2017/2402;

15. 

„expunere reînnoibilă” înseamnă o expunere reînnoibilă astfel cum este definită la articolul 2 punctul 15 din Regulamentul (UE) 2017/2402;

16. 

„clauză de amortizare anticipată” înseamnă o clauză de amortizare anticipată, astfel cum este definită la articolul 2 punctul 17 din Regulamentul (UE) 2017/2402;

17. 

„tranșă care suportă prima pierdere” înseamnă o tranșă care suportă prima pierdere, astfel cum este definită la articolul 2 punctul 18 din Regulamentul (UE) 2017/2402;

18. 

„poziție-mezanin din securitizare” înseamnă o poziție din securitizare care este subordonată poziției din securitizare de rang superior și este de rang superior tranșei care suportă prima pierdere și căreia i se aplică o pondere de risc mai mică de 1 250  % și mai mare de 25 %, în conformitate cu secțiunea 3 subsecțiunile 2 și 3;

19. 

„entitate de promovare” înseamnă orice întreprindere sau entitate instituită de administrația centrală, regională sau locală a unui stat membru, care acordă credite promoționale sau acordă garanții promoționale, al cărei scop principal nu este de a face profit sau de a maximiza cota de piață, ci de a promova obiectivele de politică publică ale administrației respective, cu condiția ca administrația respectivă să aibă obligația, în temeiul normelor privind ajutorul de stat, de a proteja baza economică a întreprinderii sau a entității și de a menține viabilitatea acesteia pe durata existenței sale ori ca cel puțin 90 % din capitalul inițial sau finanțarea inițială a acesteia sau din creditul promoțional pe care îl acordă să fie garantat în mod direct sau indirect de respectiva administrație centrală, regională sau locală a statului membru;

▼M12

20. 

„marjă sintetică în exces” înseamnă marjă sintetică în exces astfel cum este definită la articolul 2 punctul 29 din Regulamentul (UE) 2017/2402.

▼M5

Articolul 243

Criterii pentru securitizările STS eligibile pentru un tratament diferențiat în materie de capital

(1)  

Pozițiile din cadrul unui program ABCP sau al unei tranzacții ABCP care pot fi considerate drept poziții într-o securitizare STS sunt eligibile pentru tratamentul prevăzut la articolele 260, 262 și 264 în cazul în care sunt îndeplinite următoarele cerințe:

(a) 

expunerile-suport îndeplinesc, în momentul includerii lor în programul ABCP, potrivit informațiilor deținute de inițiator sau de creditorul inițial, condițiile pentru a li se atribui, în temeiul abordării standardizate și luând în considerare orice diminuări eligibile ale riscului de credit, o pondere de risc egală sau mai mică decât 75 % pe o bază individuală în cazul în care expunerea este o expunere de tip retail sau o pondere de 100 % pentru orice altă expunere; și

(b) 

valoarea expunerii agregate a tuturor expunerilor față de un singur debitor la nivel de program ABCP nu depășește 2 % din valoarea agregată a tuturor expunerilor din cadrul programului ABCP la momentul adăugării acestora la programul ABCP. În sensul acestui calcul, împrumuturile sau contractele de leasing acordate unui grup de clienți aflați în legătură, potrivit informațiilor deținute de sponsor, sunt considerate expuneri față de un singur debitor.

▼M9

În cazul creanțelor comerciale, primul paragraf litera (b) nu se aplică în cazul în care riscul de credit al acestor creanțe comerciale este acoperit integral de o protecție a creditului eligibilă în conformitate cu capitolul 4, cu condiția ca, în acest caz, furnizorul de protecție să fie o instituție, o firmă de investiții, o societate de asigurare sau o societate de reasigurare.

▼M5

Primul paragraf litera (b) nu se aplică în cazul valorilor reziduale securitizate ale contractelor de leasing, care nu sunt expuse riscului de refinanțare sau riscului asociat revânzării ca urmare a unui angajament executoriu din punct de vedere juridic de răscumpărare sau de refinanțare a expunerii respective cu o sumă prestabilită din partea unui terț eligibil în temeiul articolului 201 alineatul (1).

Prin derogare de la primul paragraf litera (a), în cazul în care o instituție aplică articolul 248 alineatul (3) sau i s-a acordat aprobarea de a aplica abordarea bazată pe evaluări interne în conformitate cu articolul 265, ponderea de risc pe care instituția respectivă ar atribui-o unei facilități de lichiditate, care să acopere în întregime ABCP emise în cadrul programului, este mai mică sau egală cu 100 %.

(2)  

Pozițiile într-o securitizare, alta decât din cadrul unui program ABCP sau al unei tranzacții ABCP, care pot fi considerate drept poziții într-o securitizare STS, sunt eligibile pentru tratamentul prevăzut la articolele 260, 262 și 264 în cazul în care sunt îndeplinite următoarele cerințe:

(a) 

la momentul includerii în securitizare, valoarea agregată a tuturor expunerilor față de un singur debitor din portofoliu nu depășește 2 % din totalul valorilor agregate ale expunerilor rămase de rambursat din portofoliul de expuneri-suport. În sensul acestui calcul, împrumuturile sau contractele de leasing acordate unui grup de clienți aflați în legătură sunt considerate expuneri față de un singur debitor.

Primul paragraf de la prezenta literă nu se aplică în cazul valorilor reziduale securitizate ale contractelor de leasing, care nu sunt expuse riscului de refinanțare sau riscului asociat revânzării ca urmare a unui angajament executoriu din punct de vedere juridic de răscumpărare sau de refinanțare a expunerii respective cu o sumă prestabilită din partea unui terț eligibil în temeiul articolului 201 alineatul (1);

(b) 

la momentul includerii acestora în securitizare, expunerile-suport îndeplinesc condițiile pentru a li se atribui, în temeiul abordării standardizate și ținând cont de eventuala diminuare eligibilă a riscului de credit, o pondere de risc egală sau mai mică decât:

(i) 

40 % pe baza mediei ponderate a valorii expunerilor pentru portofoliu în cazul în care expunerile sunt împrumuturi garantate cu ipoteci asupra bunurilor imobile locative sau împrumuturi locative garantate integral, astfel cum se menționează la articolul 129 alineatul (1) litera (e);

(ii) 

50 % pe baza unei expuneri individuale în cazul în care expunerea este un împrumut garantat cu ipoteci comerciale;

(iii) 

75 % pe baza unei expuneri individuale în cazul în care expunerea este o expunere de tip retail;

(iv) 

pentru orice alte expuneri, 100 % pentru o expunere individuală;

(c) 

în cazul în care se aplică litera (b) punctele (i) și (ii), împrumuturile garantate prin titluri de garanție de rang inferior asupra unui anumit activ nu sunt incluse în securitizare decât dacă toate împrumuturile garantate prin titluri de garanție de rang superior asupra activului în cauză sunt, de asemenea, incluse în securitizare;

(d) 

în cazul în care se aplică litera (b) punctul (i) din prezentul alineat, niciun împrumut din portofoliul de expuneri-suport nu are un raport între împrumut și valoarea bunurilor gajate mai mare de 100 % în momentul includerii în securitizare, măsurat în conformitate cu articolul 129 alineatul (1) litera (d) punctul (i) și cu articolul 229 alineatul (1).



Secțiunea 2

Recunoașterea transferului semnificativ al riscului

Articolul 244

Securitizarea tradițională

(1)  

Instituția inițiatoare a unei securitizări tradiționale poate exclude expunerile-suport de la calculul cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor și, după caz, al cuantumurilor pierderilor așteptate, dacă este îndeplinită oricare dintre condițiile următoare:

(a) 

o parte semnificativă a riscului de credit asociat expunerilor-suport a fost transferată către terți;

(b) 

instituția inițiatoare aplică o pondere de risc de 1 250  % tuturor pozițiilor din securitizare pe care le deține în securitizare sau deduce aceste poziții din securitizare din elementele de fonduri proprii de nivel 1 de bază, în conformitate cu articolul 36 alineatul (1) litera (k).

(2)  

Se consideră că un nivel semnificativ al riscului de credit a fost transferat în oricare din următoarele cazuri:

(a) 

cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor aferente pozițiilor-mezanin din securitizare deținute de instituția inițiatoare în securitizare nu depășesc 50 % din cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor aferente tuturor pozițiilor-mezanin din securitizare existente în această securitizare;

(b) 

instituția inițiatoare nu deține mai mult de 20 % din valoarea expunerii tranșei care suportă prima pierdere din securitizare, sub rezerva îndeplinirii ambelor condiții următoare:

(i) 

inițiatorul poate demonstra că valoarea expunerii tranșei care suportă prima pierdere depășește cu o marjă considerabilă o estimare fundamentată a pierderii așteptate din expunerile-suport;

(ii) 

nu există poziții-mezanin din securitizare.

În cazul în care eventuala reducere a cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor care ar fi obținută de instituția inițiatoare prin securitizarea de la litera (a) sau (b) nu este justificată de un transfer corespunzător al riscului de credit către terți, autoritățile competente pot decide, de la caz la caz, că nu se poate considera că a fost transferat către terți un nivel semnificativ al riscului de credit.

(3)  

Prin derogare de la alineatul (2), autoritățile competente pot permite instituțiilor inițiatoare să recunoască transferul semnificativ al riscului de credit pentru o securitizare dacă instituția inițiatoare demonstrează, în fiecare caz în parte, că reducerea cerințelor de fonduri proprii pe care inițiatorul o obține prin securitizare este justificată de un transfer corespunzător al riscului de credit către terți. Permisiunea se poate acorda numai dacă instituția îndeplinește cumulativ următoarele condiții:

(a) 

instituția dispune de politici și de metodologii interne adecvate de gestionare a riscurilor pentru a evalua transferul riscului de credit;

(b) 

instituția a recunoscut, de asemenea, transferul riscului de credit către terți în fiecare caz, în vederea gestionării interne a riscului de către instituție și a alocării capitalului intern al acesteia.

(4)  

În plus față de cerințele prevăzute la alineatele (1), (2) și (3), trebuie îndeplinite toate condițiile următoare:

(a) 

documentația referitoare la tranzacție reflectă substanța economică a securitizării;

(b) 

pozițiile din securitizare nu reprezintă obligații de plată ale instituției inițiatoare;

(c) 

expunerile-suport sunt inaccesibile pentru instituția inițiatoare și creditorii săi într-un mod care respectă cerința prevăzută la articolul 20 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2017/2402;

(d) 

instituția inițiatoare nu păstrează controlul asupra expunerilor-suport. Se consideră că se păstrează controlul asupra expunerilor-suport dacă instituția inițiatoare are dreptul de a răscumpăra de la destinatarul transferului expunerile transferate anterior pentru a realiza profiturile aferente acestora sau dacă are obligația de a-și asuma în alt fel riscul transferat. Păstrarea de către instituția inițiatoare a drepturilor sau a obligațiilor de administrare a expunerilor-suport nu constituie în sine control asupra expunerilor;

(e) 

documentația referitoare la securitizare nu conține clauze sau condiții care:

(i) 

impun instituției inițiatoare obligația de a modifica expunerile-suport pentru a îmbunătăți calitatea medie a portofoliului; sau

(ii) 

majorează profitul care trebuie plătit deținătorilor de poziții sau îmbunătățește în alt fel pozițiile din securitizare ca reacție la o deteriorare a calității creditului expunerilor-suport;

(f) 

dacă este cazul, documentația privind tranzacția specifică în mod clar faptul că inițiatorul sau sponsorul nu poate decât să achiziționeze sau să răscumpere poziții din securitizare sau să răscumpere, să restructureze sau să substituie expunerile-suport dincolo de obligațiile contractuale în cazul în care astfel de aranjamente se desfășoară cu respectarea condițiilor predominante de pe piață, iar părțile la acestea acționează în interes propriu ca părți libere și independente (în condiții de concurență deplină);

(g) 

în cazul în care există o opțiune de solicitare a stingerii securitizării, opțiunea respectivă trebuie să îndeplinească, de asemenea, toate condițiile următoare:

(i) 

opțiunea poate fi exercitată la discreția instituției inițiatoare;

(ii) 

opțiunea poate fi exercitată numai dacă cel mult 10 % din valoarea inițială a expunerilor-suport rămâne nerambursată;

(iii) 

opțiunea nu este structurată astfel încât să evite imputarea pierderilor asupra pozițiilor care beneficiază de îmbunătățire a calității creditului sau asupra altor poziții deținute de investitori în securitizare și nici nu este structurată într-un alt mod care să asigure o îmbunătățire a calității creditului;

(h) 

instituția inițiatoare a primit avizul unui consilier juridic calificat, care confirmă faptul că securitizarea respectă condițiile prevăzute la litera (c) din prezentul alineat.

(5)  
Autoritățile competente informează ABE cu privire la cazurile în care au hotărât că eventuala reducere a cuantumurilor ponderate la risc ale expunerii nu era justificată de un transfer corespunzător al riscului de credit către terți, în conformitate cu alineatul (2), precum și cazurile în care instituțiile au ales să aplice alineatul (3).
(6)  

ABE monitorizează diversele practici de supraveghere în legătură cu recunoașterea unui transfer semnificativ de risc în securitizările tradiționale, în conformitate cu prezentul articol. În special, ABE analizează:

(a) 

condițiile în care are loc transferul unui risc de credit semnificativ către terți, în conformitate cu alineatele (2), (3) și (4);

(b) 

interpretarea noțiunii de „transfer corespunzător al riscului de credit către terți” în sensul evaluării de către autoritățile competente prevăzute la alineatul (2) al doilea paragraf și la alineatul (3);

(c) 

cerințele pentru evaluarea de către autoritățile competente a tranzacțiilor de securitizare pentru care inițiatorul solicită recunoașterea transferului semnificativ al riscului de credit către terți, în conformitate cu alineatul (2) sau (3).

ABE raportează Comisiei constatările sale până la 2 ianuarie 2021. Ținând cont de raportul ABE, Comisia poate adopta un act delegat în conformitate cu articolul 462 pentru a completa prezentul regulament prin precizarea elementelor enumerate la literele (a), (b) și (c) din prezentul alineat.

Articolul 245

Securitizarea sintetică

(1)  

Instituția inițiatoare a unei securitizări sintetice poate calcula cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor și, după caz, cuantumurile pierderilor așteptate aferente expunerilor-suport în conformitate cu articolele 251 și 252, dacă este îndeplinită oricare dintre condițiile următoare:

(a) 

un nivel semnificativ al riscului de credit a fost transferat către terți prin intermediul unei protecții finanțate sau nefinanțate a creditului;

(b) 

instituția inițiatoare aplică o pondere de risc de 1 250  % tuturor pozițiilor din securitizare pe care le reține în securitizare sau deduce aceste poziții din securitizare din elementele de fonduri proprii de nivel 1 de bază, în conformitate cu articolul 36 alineatul (1) litera (k).

(2)  

Se consideră că un nivel semnificativ al riscului de credit a fost transferat în oricare din următoarele cazuri:

(a) 

cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor aferente pozițiilor-mezanin din securitizare deținute de instituția inițiatoare în securitizare nu depășesc 50 % din cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor aferente tuturor pozițiilor-mezanin din securitizare existente în această securitizare;

(b) 

instituția inițiatoare nu deține mai mult de 20 % din valoarea expunerii tranșei care suportă prima pierdere din securitizare, sub rezerva îndeplinirii ambelor condiții următoare:

(i) 

inițiatorul poate demonstra că valoarea expunerii tranșei care suportă prima pierdere depășește cu o marjă considerabilă o estimare fundamentată a pierderii așteptate din expunerile-suport;

(ii) 

nu există poziții-mezanin din securitizare.

În cazul în care eventuala reducere a cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor care ar fi obținută de instituția inițiatoare prin această securitizare nu este justificată de un transfer corespunzător al riscului de credit către terți, autoritățile competente pot decide, de la caz la caz, că nu se poate considera că a fost transferat către terți un nivel semnificativ al riscului de credit.

(3)  

Prin derogare de la alineatul (2), autoritățile competente pot permite instituțiilor inițiatoare să recunoască transferul semnificativ al riscului de credit pentru o securitizare dacă instituția inițiatoare demonstrează, în fiecare caz în parte, că reducerea cerințelor de fonduri proprii pe care inițiatorul o obține prin securitizare este justificată de un transfer corespunzător al riscului de credit către terți. Permisiunea se poate acorda numai dacă instituția îndeplinește ambele condiții următoare:

(a) 

instituția dispune de politici și de metodologii interne adecvate de gestionare a riscurilor pentru a evalua transferul riscului;

(b) 

instituția a recunoscut, de asemenea, transferul riscului de credit către terți în fiecare caz, în vederea gestionării interne a riscului de către instituție și a alocării capitalului intern al acesteia.

(4)  

În plus față de cerințele prevăzute la alineatele (1), (2) și (3), trebuie îndeplinite toate condițiile următoare:

(a) 

documentația referitoare la tranzacție reflectă substanța economică a securitizării;

(b) 

protecția creditului în temeiul căreia este transferat riscul de credit respectă articolul 249;

(c) 

documentația referitoare la securitizare nu conține clauze sau condiții care:

(i) 

impun praguri de semnificație ridicate, sub care se consideră că protecția creditului nu este declanșată dacă are loc un eveniment de credit;

(ii) 

permit încetarea protecției ca urmare a deteriorării calității creditului expunerilor-suport;

(iii) 

impun instituției inițiatoare obligația de a modifica componența expunerilor-suport pentru a îmbunătăți calitatea medie a portofoliului; sau

(iv) 

majorează costurile instituției legate de protecția creditului sau randamentul ce trebuie plătit deținătorilor de poziții din securitizare ca răspuns la deteriorarea calității creditului portofoliului-suport;

(d) 

protecția creditului este executorie în toate jurisdicțiile relevante;

(e) 

dacă este cazul, documentația privind tranzacția specifică în mod clar faptul că inițiatorul sau sponsorul nu poate decât să achiziționeze sau să răscumpere poziții din securitizare sau să răscumpere, să restructureze sau să substituie expunerile-suport dincolo de obligațiile sale contractuale în cazul în care astfel de aranjamente se desfășoară cu respectarea condițiilor predominante de pe piață, iar părțile la acestea acționează în interes propriu ca părți libere și independente (în condiții de concurență deplină);

(f) 

în cazul în care există o opțiune de solicitare a stingerii securitizării, opțiunea respectivă trebuie să îndeplinească toate condițiile următoare:

(i) 

opțiunea poate fi exercitată la discreția instituției inițiatoare;

(ii) 

opțiunea poate fi exercitată numai dacă cel mult 10 % din valoarea inițială a expunerilor-suport rămâne nerambursată;

(iii) 

opțiunea nu este structurată astfel încât să evite alocarea pierderilor asupra pozițiilor care beneficiază de îmbunătățirea calității creditului sau asupra altor poziții deținute de investitori în securitizare și nici nu este structurată într-un alt mod care să asigure o îmbunătățire a calității creditului;

(g) 

instituția inițiatoare a primit avizul unui consilier juridic calificat, care confirmă faptul că securitizarea respectă condițiile prevăzute la litera (d) din prezentul alineat.

(5)  
Autoritățile competente informează ABE cu privire la cazurile în care au hotărât că eventuala reducere a cuantumurilor ponderate la risc ale expunerii nu era justificată de un transfer corespunzător al riscului de credit către terți, în conformitate cu alineatul (2), precum și la cazurile în care instituțiile au ales să aplice alineatul (3).
(6)  

ABE monitorizează diversele practici de supraveghere în legătură cu recunoașterea unui transfer semnificativ de risc în securitizările sintetice, în conformitate cu prezentul articol. În special, ABE analizează:

(a) 

condițiile în care are loc transferul unui risc de credit semnificativ către terți, în conformitate cu alineatele (2), (3) și (4);

(b) 

interpretarea noțiunii de „transfer corespunzător al riscului de credit către terți” în sensul evaluării de către autoritățile competente prevăzute la alineatul (2) al doilea paragraf și la alineatul (3); și

(c) 

cerințele pentru evaluarea de către autoritățile competente a tranzacțiilor de securitizare pentru care inițiatorul solicită recunoașterea transferului unui risc de credit semnificativ către terți, în conformitate cu alineatul (2) sau (3).

ABE raportează Comisiei constatările sale până la 2 ianuarie 2021. Ținând cont de raportul ABE, Comisia poate adopta un act delegat în conformitate cu articolul 462 pentru a completa prezentul regulament prin precizarea elementelor enumerate la literele (a), (b) și (c) din prezentul alineat.

Articolul 246

Cerințe operaționale pentru clauzele de amortizare anticipată

În cazul în care securitizarea include expuneri reînnoibile și clauze de amortizare anticipată sau clauze similare, riscul semnificativ de credit este considerat a fi fost transferat de către instituția inițiatoare doar dacă sunt îndeplinite cerințele prevăzute la articolele 244 și 245, iar clauza de amortizare anticipată, odată declanșată:

(a) 

nu subordonează creanțele de rang prioritar sau de rang egal deținute de instituție asupra expunerilor-suport creanțelor celorlalți investitori;

(b) 

nu subordonează și mai mult creanțele deținute de instituție asupra expunerilor-suport creanțelor altor părți; sau

(c) 

nu mărește în alt mod expunerea la pierderi a instituției asociată expunerilor-suport reînnoibile.



Secțiunea 3

Calculul cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor



Subsecțiunea 1

Dispoziții generale

Articolul 247

Calculul cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor

(1)  

Dacă o instituție inițiatoare a transferat o parte semnificativă a riscului de credit asociat expunerilor-suport din securitizare în conformitate cu secțiunea 2, instituția respectivă poate:

(a) 

în cazul unei securitizări tradiționale, să excludă expunerile-suport din calculul cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor și, după caz, al cuantumurilor pierderilor așteptate;

(b) 

în cazul unei securitizări sintetice, să calculeze cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor și, după caz, cuantumurile pierderilor așteptate pentru expunerile-suport, în conformitate cu articolele 251 și 252.

(2)  
Dacă instituția inițiatoare a decis să aplice alineatul (1), aceasta calculează, pentru pozițiile pe care le-ar putea deține în securitizare, cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor potrivit prezentului capitol.

Dacă nu a transferat o parte semnificativă a riscului de credit sau a decis să nu aplice alineatul (1), instituția inițiatoare nu este obligată să calculeze cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor pentru niciuna dintre pozițiile pe care le-ar putea deține în securitizare, dar continuă să includă expunerile-suport în calculul cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor, și după caz, al cuantumurilor pierderilor așteptate, ca și când acestea nu ar fi fost securitizate.

(3)  
Dacă există o expunere față de poziții în diferite tranșe ale unei securitizări, expunerea față de fiecare tranșă este considerată o poziție distinctă din securitizare. Furnizorii de protecție a creditului pentru pozițiile din securitizare sunt considerați a fi deținători de poziții din securitizare. Pozițiile din securitizare includ expunerile față de o securitizare care rezultă din contractele aferente instrumentelor financiare derivate pe rata dobânzii sau pe valute pe care instituția le-a încheiat în cadrul tranzacției.
(4)  
Cu excepția cazului în care o poziție din securitizare este dedusă din elementele de fonduri proprii de nivel 1 de bază în temeiul articolului 36 alineatul (1) litera (k), cuantumul ponderat la risc al expunerii este inclus în totalul cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor instituției, în sensul articolului 92 alineatul (3).
(5)  
Cuantumul ponderat la risc al expunerii unei poziții din securitizare se calculează înmulțind valoarea expunerii aferentă poziției, calculată în conformitate cu articolul 248, cu ponderea de risc totală relevantă.
(6)  
Ponderea de risc totală se determină ca fiind suma dintre ponderea de risc stabilită în prezentul capitol și orice pondere de risc suplimentară stabilită în conformitate cu articolul 270a.

Articolul 248

Valoarea expunerii

(1)  

Valoarea expunerii aferentă unei poziții din securitizare se calculează după cum urmează:

(a) 

valoarea expunerii aferentă unei poziții din securitizare din bilanț este valoarea sa contabilă rămasă după aplicarea, în conformitate cu articolul 110, a oricăror ajustări relevante specifice pentru riscul de credit asupra poziției din securitizare;

(b) 

valoarea expunerii aferentă unei poziții din securitizare extrabilanțiere este valoarea sa nominală din care se deduce orice ajustare specifică relevantă pentru riscul de credit pentru poziția din securitizare în conformitate cu articolul 110, înmulțită cu factorul relevant de conversie, astfel cum se prevede la prezenta literă. Factorul de conversie este de 100 %, cu excepția facilităților de furnizare de numerar în avans. Pentru a determina valoarea expunerii părții care nu a fost trasă aferente facilităților de furnizare de numerar în avans, se poate aplica un factor de conversie de 0 % la cuantumul nominal al unei facilități de lichiditate care poate fi revocată necondiționat, dacă rambursarea lichidităților trase în cadrul facilității are rang superior în raport cu orice alte creanțe asupra fluxurilor de numerar generate de expunerile-suport și dacă instituția a demonstrat, într-un mod considerat satisfăcător de autoritatea competentă, că aplică o metodă suficient de prudentă pentru măsurarea cuantumului părții care nu a fost trasă;

(c) 

în cazul riscului de credit al contrapărții aferent unei poziții din securitizare care rezultă dintr-un instrument financiar derivat menționat în anexa II, valoarea expunerii se determină în conformitate cu capitolul 6;

(d) 

o instituție inițiatoare poate deduce, din valoarea expunerii unei poziții din securitizare căreia i se atribuie o pondere de risc de 1 250  % în conformitate cu subsecțiunea 3 sau care este dedusă din fondurile proprii de nivel 1 de bază în conformitate cu articolul 36 alineatul (1) litera (k), cuantumul ajustărilor specifice pentru riscul de credit asupra expunerilor-suport în conformitate cu articolul 110 și orice reducere de preț de cumpărare nerambursabilă legată de astfel de expuneri-suport în măsura în care astfel de reduceri au provocat reducerea fondurilor proprii.

ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a specifica ce anume constituie o metodă suficient de prudentă pentru măsurarea cuantumului părții care nu a fost trasă menționată la primul paragraf litera (b).

ABE prezintă Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 18 ianuarie 2019.

Comisia este împuternicită să completeze prezentul regulament prin adoptarea de standarde tehnice de reglementare menționate la al treilea paragraf din prezentul alineat în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

(2)  
Dacă o instituție are două sau mai multe poziții din securitizare care se suprapun, aceasta include numai una dintre poziții în calculul cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor.

În cazul în care pozițiile se suprapun parțial, instituția poate împărți poziția în două părți și poate recunoaște suprapunerea doar în ceea ce privește o singură parte în conformitate cu primul paragraf. Ca alternativă, instituția poate trata pozițiile ca și cum acestea s-ar suprapune integral, optând, în vederea calculării capitalului, pentru extrapolarea poziției care produce cele mai mari cuantumuri ponderate la risc ale expunerilor.

Instituția poate să recunoască o suprapunere și între cerințele de fonduri proprii pentru riscul specific aferente pozițiilor din portofoliul de tranzacționare și cerințele de fonduri proprii pentru pozițiile din securitizare din afara portofoliului de tranzacționare, cu condiția ca instituția să aibă capacitatea să calculeze și să compare cerințele de fonduri proprii pentru pozițiile respective.

În sensul prezentului alineat, se consideră că două poziții se suprapun atunci când se compensează reciproc astfel încât instituția este în măsură să prevină pierderile rezultate dintr-o poziție prin onorarea obligațiilor care decurg din cealaltă poziție.

(3)  
În cazurile în care articolul 270c litera (d) se aplică pozițiilor din ABCP, instituția poate utiliza ponderea de risc atribuită unei facilități de lichiditate pentru a calcula cuantumul ponderat la risc al expunerii pentru ABCP, cu condiția ca facilitatea de lichiditate să acopere în proporție de 100 % ABCP emise în cadrul programului ABCP și ca facilitatea de lichiditate să fie de același rang cu ABCP, astfel încât să formeze o poziție care se suprapune. Instituția notifică autorităților competente situațiile în care a aplicat dispozițiile prevăzute la prezentul alineat. Pentru a stabili acoperirea de 100 % prevăzută la prezentul alineat, instituția poate ține seama de alte facilități de lichiditate în cadrul programului ABCP, cu condiția ca acestea să formeze o poziție care se suprapune cu ABCP.

Articolul 249

Recunoașterea diminuării riscului de credit în cazul pozițiilor din securitizare

(1)  
O instituție poate recunoaște protecția finanțată sau nefinanțată a creditului în ceea ce privește o poziție din securitizare dacă sunt îndeplinite cerințele pentru diminuarea riscului de credit prevăzute în prezentul capitol și în capitolul 4.
(2)  
Protecția eligibilă finanțată a creditului se limitează la garanția financiară care este eligibilă pentru calculul cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor în temeiul capitolului 2, astfel cum se prevede la capitolul 4, iar recunoașterea diminuării riscului de credit este condiționată de respectarea cerințelor relevante stabilite în capitolul 4.

Protecția eligibilă nefinanțată a creditului și furnizorii eligibili de protecție nefinanțată a creditului se limitează la cei eligibili în conformitate cu capitolul 4, iar recunoașterea diminuării riscului de credit este condiționată de respectarea cerințelor relevante, astfel cum sunt stabilite în capitolul 4.

▼M12

(3)  
Prin derogare de la alineatul (2) al prezentului articol, furnizorilor eligibili de protecție nefinanțată a creditului enumerați la articolul 201 alineatul (1) litera (g) li se va fi atribuit o evaluare a creditului efectuată de către o ECAI recunoscută care corespundea nivelului 2 de calitate a creditului sau unui nivel superior acestuia la momentul la care protecția creditului a fost recunoscută pentru prima dată și care corespunde în prezent nivelului 3 de calitate a creditului sau unui nivel superior.

▼M5

Instituțiile care sunt autorizate să aplice abordarea IRB în cazul unei expuneri directe față de furnizorul de protecție pot evalua eligibilitatea în conformitate cu primul paragraf, pe baza echivalenței dintre PD a furnizorului de protecție și PD asociată nivelurilor de calitate a creditului menționate la articolul 136.

(4)  

Prin derogare de la alineatul (2), SSPE sunt furnizori de protecție eligibili, în cazul în care sunt îndeplinite toate condițiile următoare:

(a) 

SSPE deține active care se califică drept garanții financiare eligibile în conformitate cu capitolul 4;

(b) 

activele menționate la litera (a) nu fac obiectul unor creanțe sau al unor creanțe potențiale de rang egal sau superior cu creanța sau cu creanța potențială a instituției care beneficiază de o protecție nefinanțată a creditului și

(c) 

sunt îndeplinite toate cerințele de recunoaștere a garanțiilor financiare menționate în capitolul 4.

(5)  
În sensul alineatului (4), cuantumul protecției ajustat pentru eventualele neconcordanțe de monede și de scadențe (Ga) în conformitate cu dispozițiile capitolului 4 se limitează la valoarea de piață ajustată în funcție de volatilitatea activelor respective, iar ponderea de risc aferentă expunerilor față de furnizorul de protecție, specificată în cadrul abordării standardizate (g), se determină ca fiind ponderea de risc medie ponderată care s-ar aplica activelor respective ca garanție financiară în cadrul abordării standardizate.
(6)  

În cazul în care o poziție din securitizare beneficiază de o protecție integrală a creditului sau de o protecție parțială a creditului calculată în mod proporțional, se aplică următoarele cerințe:

(a) 

instituția care furnizează protecția creditului calculează cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor pentru partea din poziția din securitizare care beneficiază de o protecție a creditului în conformitate cu subsecțiunea 3, ca și cum ar deține acea parte din poziție în mod direct;

(b) 

instituția care cumpără protecția creditului calculează cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor în conformitate cu capitolul 4 pentru partea protejată.

(7)  

În toate cazurile care nu fac obiectul alineatului (6), se aplică următoarele cerințe:

(a) 

instituția care furnizează protecția creditului tratează partea din poziție care beneficiază de o protecție a creditului ca pe o poziție din securitizare și calculează cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor ca și cum ar deține acea poziție în mod direct, în conformitate cu subsecțiunea 3, sub rezerva alineatelor (8), (9) și (10);

(b) 

instituția care cumpără protecția creditului calculează cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor aferente părții din poziție care beneficiază de protecție menționate la litera (a) în conformitate cu capitolul 4. Instituția tratează partea din poziția din securitizare care nu beneficiază de protecție a creditului ca pe o poziție distinctă din securitizare și calculează cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor în conformitate cu subsecțiunea 3, sub rezerva alineatelor (8), (9) și (10).

(8)  
Instituțiile care utilizează abordarea securitizării bazată pe modele interne de rating (SEC-IRBA) sau abordarea standardizată a securitizării (SEC-SA) în temeiul subsecțiunii 3 stabilesc punctul de atașare (A) și punctul de detașare (D) separat pentru fiecare dintre pozițiile derivate în conformitate cu alineatul (7), ca și cum acestea ar fi fost poziții distincte din securitizare în momentul inițierii tranzacției. Valoarea KIRB sau, respectiv, a KSA se calculează ținând seama de portofoliul inițial de expuneri-suport din securitizare.
(9)  

Instituțiile care utilizează abordarea securitizării bazată pe modele externe de rating (SEC-ERBA) în temeiul subsecțiunii 3 pentru poziția din securitizare inițială calculează cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor pentru pozițiile derivate în conformitate cu alineatul (7) după cum urmează:

(a) 

în cazul în care poziția derivată are un rang superior, i se atribuie ponderea de risc aferentă poziției din securitizare inițiale;

(b) 

în cazul în care poziția derivată are un rang inferior, i se poate atribui un rating dedus în conformitate cu articolul 261 alineatul (7). În acest caz, valoarea de intrare pentru densitate T este calculată exclusiv pe baza poziției derivate. În cazul în care un rating nu poate fi dedus, instituția aplică cea mai ridicată dintre ponderile de risc care rezultă fie din:

(i) 

aplicarea SEC-SA în conformitate cu alineatul (8) și cu subsecțiunea 3, fie din

(ii) 

ponderea de risc aferentă poziției din securitizare inițiale în conformitate cu SEC-ERBA.

(10)  
Poziția derivată cu rangul de prioritate mai mic este considerată drept poziție din securitizare care nu este de rang superior, chiar dacă poziția din securitizare inițială înainte de protecție se califică drept poziție de rang superior.

Articolul 250

Suportul implicit

(1)  
O instituție sponsor sau o instituție inițiatoare care, în legătură cu o securitizare, a utilizat articolul 247 alineatele (1) și (2) pentru calculul cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor sau a vândut instrumente din portofoliul său de tranzacționare, astfel încât nu mai este obligată să dețină fonduri proprii pentru riscurile aferente acestor instrumente, nu furnizează direct sau indirect suport pentru securitizare dincolo de obligațiile sale contractuale, în scopul reducerii pierderilor potențiale sau reale ale investitorilor.
(2)  

Se consideră că o tranzacție nu furnizează suport în sensul alineatului (1) dacă la evaluarea transferului unei părți semnificative a riscului de credit s-a ținut pe deplin seama de tranzacția respectivă și dacă ambele părți au efectuat tranzacția acționând în interes propriu ca părți libere și independente (tranzacție desfășurată în condiții de concurență deplină). În acest scop, instituția efectuează o analiză completă a tranzacției din punctul de vedere al calității creditului și ia în considerare cel puțin toate elementele următoare:

(a) 

prețul de răscumpărare;

(b) 

poziția de capital și de lichiditate a instituției înainte și după răscumpărare;

(c) 

performanța expunerilor-suport;

(d) 

performanța pozițiilor din securitizare;

(e) 

impactul suportului asupra pierderilor previzionate a fi înregistrate de inițiator în raport cu investitorii.

(3)  
Instituția inițiatoare și instituția sponsor notifică autorității competente orice tranzacție încheiată în legătură cu securitizarea în conformitate cu alineatul (2).
(4)  
În conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, ABE emite ghiduri cu privire la definirea condițiilor de concurență deplină în sensul prezentului articol și la cazurile în care o tranzacție nu este structurată astfel încât să furnizeze suport.
(5)  

Dacă o instituție inițiatoare sau o instituție sponsor nu respectă alineatul (1) în ceea ce privește o securitizare, instituția include toate expunerile-suport din securitizarea respectivă în calculele sale referitoare la cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor, ca și când acestea nu ar fi fost securitizate, și comunică:

(a) 

faptul că a furnizat suport pentru securitizare încălcând astfel alineatul (1) și

(b) 

impactul suportului furnizat în ceea ce privește cerințele de fonduri proprii.

Articolul 251

Calcularea de către instituțiile inițiatoare a cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor securitizate în cadrul unei securitizări sintetice

(1)  
În scopul calculării cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor pentru expunerile-suport, instituția inițiatoare a unei securitizări sintetice utilizează metodologiile de calcul stabilite în prezenta secțiune, dacă este cazul, în locul celor prevăzute în capitolul 2. În cazul instituțiilor care calculează cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor și, după caz, cuantumurile pierderilor așteptate pentru expunerile-suport în temeiul capitolului 3, cuantumul pierderii așteptate pentru astfel de expuneri este zero.
(2)  
Cerințele prevăzute la alineatul (1) din prezentul articol se aplică întregului portofoliu de expuneri-suport din securitizare. Sub rezerva articolului 252, instituția inițiatoare calculează cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor pentru toate tranșele din securitizare în conformitate cu prezenta secțiune, inclusiv pentru pozițiile în legătură cu care instituția este în măsură să recunoască diminuarea riscului de credit în conformitate cu articolul 249. Ponderea de risc care trebuie aplicată pozițiilor ce beneficiază de diminuarea riscului de credit poate fi modificată în conformitate cu capitolul 4.

Articolul 252

Tratamentul neconcordanței de scadențe în securitizările sintetice

În vederea calculării cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor în conformitate cu articolul 251, orice neconcordanță de scadențe între protecția creditului prin intermediul căreia se realizează transferul riscului și expunerile-suport se calculează după cum urmează:

(a) 

scadența expunerilor-suport este cea mai mare scadență a oricăreia dintre expunerile respective, dar nu mai mare de cinci ani. Scadența protecției creditului se stabilește în conformitate cu capitolul 4;

(b) 

o instituție inițiatoare nu ține seama de nicio neconcordanță de scadențe atunci când calculează cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor pentru pozițiile din securitizare cărora li se aplică o pondere de risc de 1 250  % în conformitate cu prezenta secțiune. Pentru toate celelalte poziții, tratamentul neconcordanței de scadențe prevăzut în capitolul 4 se aplică în conformitate cu următoarea formulă:

image

unde:

RW*

=

cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor în sensul articolului 92 alineatul (3) litera (a);

RWAss

=

cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor-suport ca și cum acestea nu ar fi fost securitizate, calculate în mod proporțional;

RWSP

=

cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor calculate în conformitate cu articolul 251, ca și cum nu ar fi existat o neconcordanță de scadențe;

T

=

scadența expunerilor-suport, exprimată în ani;

t

=

scadența protecției creditului, exprimată în ani;

t*

=

0,25

Articolul 253

Reducerea cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor

(1)  
Dacă unei poziții din securitizare i se atribuie o pondere de risc de 1 250  % în temeiul prezentei secțiuni, instituțiile pot deduce valoarea expunerii unei astfel de poziții din fondurile proprii de nivel 1 de bază în conformitate cu articolul 36 alineatul (1) litera (k) în loc să includă poziția respectivă în calculul cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor. În acest sens, atunci când se calculează valoarea expunerii, poate fi luată în considerare protecția eligibilă finanțată a creditului, în conformitate cu articolul 249.
(2)  
Dacă o instituție recurge la soluția alternativă menționată la alineatul (1), aceasta poate să scadă cuantumul dedus în conformitate cu articolul 36 alineatul (1) litera (k) din cuantumul specificat la articolul 268 ca fiind cerința maximă de capital care ar fi calculată pentru expunerile-suport, ca și cum acestea nu ar fi fost securitizate.



Subsecțiunea 2

Ierarhia metodelor și parametri comuni

Articolul 254

Ierarhia metodelor

(1)  

Instituțiile utilizează una dintre metodele prevăzute în subsecțiunea 3 pentru a calcula cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor în conformitate cu următoarea ierarhie:

(a) 

dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 258, instituțiile utilizează SEC-IRBA în conformitate cu articolele 259 și 260;

(b) 

în cazul în care nu se poate utiliza SEC-IRBA, instituțiile recurg la SEC-SA, în conformitate cu articolele 261 și 262;

(c) 

în cazul în care nu se poate utiliza SEC-SA, o instituție recurge la SEC-ERBA în conformitate cu articolele 263 și 264 pentru pozițiile care beneficiază de rating sau pentru pozițiile în cazul cărora se poate utiliza un rating dedus.

(2)  

Pentru pozițiile care beneficiază de rating sau pentru pozițiile în cazul cărora se poate utiliza un rating dedus, o instituție utilizează SEC-ERBA în loc de SEC-SA în fiecare dintre următoarele cazuri:

(a) 

în cazul în care aplicarea SEC-SA ar duce la o pondere de risc mai mare de 25 % pentru poziții care se califică drept poziții într-o securitizare STS;

(b) 

în cazul în care aplicarea SEC-SA ar duce la o pondere de risc mai mare de 25 % sau în care aplicarea SEC-ERBA ar duce la o pondere de risc mai mare de 75 % pentru pozițiile care nu se califică drept poziții într-o securitizare STS;

(c) 

pentru tranzacțiile de securitizare bazate pe portofolii de credite auto, contracte de leasing auto și de leasing de echipamente.

(3)  
În cazurile care nu intră sub incidența alineatului (2) și prin derogare de la alineatul (1) litera (b), o instituție poate decide să aplice SEC-ERBA în locul SEC-SA pentru toate pozițiile ei din securitizare care beneficiază de rating sau pentru pozițiile în cazul cărora se poate utiliza un rating dedus.

În sensul primului paragraf, instituțiile notifică deciziile lor autorității competente până cel târziu la 17 noiembrie 2018.

Orice decizie ulterioară de a schimba din nou abordarea aplicată pentru toate pozițiile sale din securitizare care beneficiază de rating se notifică de către instituții autorităților lor competente înainte de data de 15 noiembrie imediat următoare acestei decizii.

În lipsa oricărei obiecții din partea autorității competente până la data de 15 decembrie imediat următoare termenului menționat la al doilea sau la al treilea paragraf, după caz, decizia notificată de instituție se aplică de la 1 ianuarie a anului următor și este valabilă până la intrarea în vigoare a unei decizii notificate ulterior. O instituție nu utilizează abordări diferite în cursul aceluiași an.

(4)  
Prin derogare de la alineatul (1), autoritățile competente pot interzice instituțiilor, de la caz la caz, să aplice SEC-SA atunci când cuantumul ponderat la risc al expunerii care rezultă din aplicarea SEC-SA nu este corespunzător cu riscurile asupra instituției sau a stabilității financiare, care includ, dar fără a se limita la riscul de credit asociat expunerilor-suport din securitizare. În cazul expunerilor care nu se califică drept poziții într-o securitizare STS, se acordă o atenție sporită în special securitizărilor cu caracteristici extrem de complexe și riscante.
(5)  
Fără a aduce atingere alineatului (1) din prezentul articol, o instituție poate utiliza abordarea bazată pe evaluări interne pentru a calcula cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor pentru o poziție care nu beneficiază de rating în cadrul unui program ABCP sau al unei tranzacții ABCP în conformitate cu articolul 266, sub rezerva respectării condițiilor prevăzute la articolul 265. În cazul în care o instituție a primit o aprobare de a utiliza abordarea bazată pe evaluări interne în conformitate cu articolul 265 alineatul (2) și o anumită poziție din cadrul unui program ABCP sau al unei tranzacții ABCP intră în domeniul de aplicare reglementat de o astfel de aprobare, instituția aplică acea abordare pentru a calcula cuantumul ponderat la risc al expunerii pentru poziția respectivă.
(6)  
În cazul unei poziții din resecuritizare, instituțiile aplică SEC-SA în conformitate cu articolul 261, cu modificările prevăzute la articolul 269.
(7)  
În toate celelalte cazuri, pozițiilor din securitizare li se atribuie o pondere de risc de 1 250  %.
(8)  
Autoritățile competente informează ABE în legătură cu orice notificare efectuată în temeiul alineatului (3) din prezentul articol. ABE monitorizează impactul prezentului articol asupra cerințelor de capital și gama de practici de supraveghere adoptate în legătură cu alineatul (4) din prezentul articol și prezintă anual Comisiei un raport referitor la constatările sale și emite ghiduri în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

Articolul 255

Determinarea KIRB și KSA

(1)  
În cazul în care o instituție aplică SEC-IRBA în temeiul subsecțiunii 3, instituția calculează KIRB în conformitate cu alineatele (2)-(5).
(2)  
Instituțiile determină KIRB înmulțind cu 8 % cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor care ar fi calculate în temeiul capitolului 3 pentru expunerile-suport, ca și cum acestea nu ar fi fost securitizate, și împărțind apoi rezultatul la valoarea expunerilor aferentă expunerilor-suport. KIRB se exprimă sub forma unei zecimale cuprinse între zero și unu.
(3)  

Pentru calculul KIRB, cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor care ar fi calculate în temeiul capitolului 3 pentru expunerile-suport includ:

(a) 

cuantumul pierderilor așteptate asociate tuturor expunerilor-suport din securitizare, inclusiv expunerilor-suport în stare de nerambursare care fac încă parte din portofoliu, în conformitate cu capitolul 3 și

(b) 

cuantumul pierderilor neașteptate asociate expunerilor-suport, inclusiv expunerilor-suport în stare de nerambursare din cadrul portofoliului, în conformitate cu capitolul 3.

(4)  
Instituțiile pot calcula KIRB pentru expunerile-suport din securitizare în conformitate cu dispozițiile stabilite în capitolul 3 pentru calcularea cerințelor de capital în cazul creanțelor achiziționate. În acest sens, expunerile de tip retail sunt tratate ca și creanțe de tip retail achiziționate, iar expunerile care nu sunt de tip retail sunt tratate ca și creanțe achiziționate asupra societăților.
(5)  
Instituțiile calculează KIRB separat pentru riscul de diminuare a valorii creanțelor în ceea ce privește expunerile-suport dintr-o securitizare în care riscul de diminuare este semnificativ pentru astfel de expuneri.

În cazul în care pierderile rezultate din riscul de diminuare a valorii creanțelor și din riscul de credit sunt tratate în mod agregat în cadrul securitizării, instituțiile combină respectivul KIRB pentru riscul de diminuare a valorii creanțelor și pentru riscul de credit într-un singur KIRB în sensul subsecțiunii 3. Prezența unui fond de rezervă unic sau supragarantarea disponibilă pentru a acoperi pierderile rezultate fie din riscul de credit, fie din riscul de diminuare a valorii creanțelor poate fi privită ca o indicație a faptului că aceste riscuri sunt tratate în mod agregat.

În cazul în care riscul de diminuare a valorii creanțelor și riscul de credit nu sunt tratate în mod agregat în cadrul securitizării, instituțiile modifică tratamentul prevăzut la al doilea paragraf pentru a combina cu prudență KIRB pentru riscul de diminuare a valorii creanțelor și KIRB pentru riscul de credit.

(6)  
În cazul în care o instituție aplică SEC-SA în temeiul subsecțiunii 3, aceasta calculează KSA înmulțind cu 8 % cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor care ar fi calculate în temeiul capitolului 2 în ceea ce privește expunerile-suport, ca și cum acestea nu ar fi fost securitizate, și împărțind apoi rezultatul la valoarea expunerilor-suport. KSA se exprimă sub forma unei zecimale cuprinse între zero și unu.

În sensul prezentului alineat, instituțiile calculează valoarea expunerii aferentă expunerilor-suport fără a compensa ajustările specifice pentru riscul de credit și ajustările specifice de valoare suplimentare în conformitate cu articolele 34 și 110, precum și alte reduceri ale fondurilor proprii.

(7)  
În sensul alineatelor (1)-(6), în cazul în care structura securitizării presupune utilizarea unei SSPE, toate expunerile aferente acesteia, care sunt legate de securitizare, sunt tratate ca expuneri-suport. Fără a aduce atingere celor menționate anterior, atunci când calculează KIRB sau KSA, instituția poate să excludă expunerile SSPE din portofoliul de expuneri-suport dacă riscul rezultat din expunerile SSPE este nesemnificativ sau dacă acesta nu aduce atingere poziției din securitizare deținute de instituție.

În cazul securitizărilor sintetice finanțate, orice venituri semnificative rezultate din emiterea de instrumente de tipul credit linked note sau alte obligații finanțate ale SSPE care servesc drept garanții reale pentru rambursarea pozițiilor din securitizare sunt incluse în calculul KIRB sau al KSA în cazul în care riscul de credit aferent garanției reale face obiectul unei repartizări a pierderilor pe tranșe.

(8)  
În sensul alineatului (5) al treilea paragraf din prezentul articol, ABE emite ghiduri în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 privind metodele adecvate de combinare a KIRB pentru riscul de diminuare a valorii creanțelor și, respectiv, pentru riscul de credit dacă aceste riscuri nu sunt tratate în mod agregat în cadrul unei securitizări.
(9)  

ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza condițiile care permit instituțiilor să calculeze KIRB pentru portofoliile de expuneri-suport în conformitate cu alineatul (4), în special în ceea ce privește:

(a) 

politica internă de creditare și modelele de calculare a KIRB pentru securitizări;

(b) 

utilizarea a diferiți factori de risc aferenți portofoliului de expuneri-suport și, atunci când nu sunt disponibile date suficient de precise sau fiabile cu privire la respectivul portofoliu, a unor date indirecte pentru estimarea PD și LGD și

(c) 

cerințele privind îndeplinirea obligației de diligență pentru a monitoriza acțiunile și politicile vânzătorilor de creanțe sau ale altor inițiatori.

ABE prezintă Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 18 ianuarie 2019.

Se deleagă Comisiei competența de a completa prezentul regulament prin adoptarea de standarde tehnice de reglementare menționate la al doilea paragraf din prezentul alineat în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

Articolul 256

Determinarea punctului de atașare (A) și a punctului de detașare (D)

(1)  
În sensul subsecțiunii 3, instituțiile stabilesc punctul de atașare (A) ca fiind pragul pornind de la care pierderile din cadrul portofoliului de expuneri-suport ar începe să fie alocate poziției din securitizare relevante.

Punctul de atașare (A) se exprimă sub forma unei valori zecimale cuprinse între zero și unu și este egal cu cea mai mare dintre următoarele două valori: zero și raportul dintre, pe de o parte, soldul aferent portofoliului de expuneri-suport din securitizare minus soldul tuturor tranșelor care sunt de rang superior sau egal cu tranșa ce conține poziția din securitizare relevantă, inclusiv expunerea în sine, și, pe de altă parte, soldul tuturor expunerilor-suport din securitizare.

(2)  
În sensul subsecțiunii 3, instituțiile stabilesc punctul de detașare (D) ca fiind pragul pornind de la care pierderile din cadrul portofoliului de expuneri-suport ar antrena pierderea totală a principalului pentru tranșa care conține poziția din securitizare relevantă.

Punctul de detașare (D) se exprimă sub forma unei valori zecimale cuprinse între zero și unu și este egal cu cea mai mare dintre următoarele două valori: zero și raportul dintre, pe de o parte, soldul aferent portofoliului de expuneri-suport din securitizare minus soldul tuturor tranșelor care sunt de rang superior cu tranșa ce conține pozițiile din securitizare relevante și, pe de altă parte, soldul tuturor expunerilor-suport din securitizare.

(3)  
În sensul alineatelor (1) și (2), instituțiile consideră supragarantarea și conturile de rezervă finanțate ca fiind tranșe, iar activele care conțin aceste conturi de rezervă ca fiind expuneri-suport.
(4)  
În sensul alineatelor (1) și (2), instituțiile nu țin seama de conturile de rezervă nefinanțate și nici de activele care nu furnizează o îmbunătățire a calității creditului, cum ar fi cele care oferă doar un sprijin pentru asigurarea necesarului de lichiditate, swapurile valutare sau swapurile pe rata dobânzii, precum și conturile de garanții sub formă de numerar legate de aceste poziții din securitizare. În ceea ce privește conturile de rezervă finanțate și activele care furnizează o îmbunătățire a calității creditului, instituția tratează ca poziții din securitizare numai acele părți din aceste conturi sau active care au capacitatea de absorbție a pierderilor.
(5)  
În cazul în care două sau mai multe poziții din aceeași tranzacție au scadențe diferite, dar li se aplică aceeași metodă de repartizare proporțională a pierderilor, calculul punctelor de atașare (A) și al punctelor de detașare (D) se bazează pe soldul agregat aferent pozițiilor respective, iar punctele de atașare (A) și punctele de detașare (D) obținute sunt identice.

Articolul 257

Determinarea scadenței tranșei (MT)

(1)  

În sensul subsecțiunii 3 și sub rezerva alineatului (2), instituțiile pot măsura scadența unei tranșe (MT) potrivit uneia dintre următoarele metode:

(a) 

scadența medie ponderată a plăților contractuale datorate în cadrul tranșei conform următoarei formule:

image

unde CFt reprezintă toate plățile contractuale (principal, dobânzi și comisioane) care trebuie plătite de către debitor în perioada t, sau

(b) 

scadența legală finală a tranșei conform următoarei formule:

image

unde ML reprezintă scadența legală finală a tranșei.

(2)  
În sensul alineatului (1), la stabilirea scadenței unei tranșe (MT) se aplică, în toate cazurile, o limită minimă de un an și o limită maximă de cinci ani.
(3)  
În cazul în care o instituție poate ajunge să suporte, ca urmare a contractului, pierderi potențiale derivate din expunerile-suport, instituția stabilește scadența poziției din securitizare ținând seama de scadența contractului plus termenul de scadență cel mai îndepărtat al acestor expuneri-suport. În cazul expunerilor reînnoibile, se aplică cea mai îndepărtată scadență reziduală posibilă din punct de vedere contractual care ar putea fi adăugată în cursul perioadei de reînnoire.
(4)  
ABE monitorizează gama de practici din acest domeniu ținând seama în special de aplicarea alineatului (1) litera (a) din prezentul articol și, în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, emite ghiduri până la 31 decembrie 2019.



Subsecțiunea 3

Metodele de calcul al cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor

Articolul 258

Condițiile de utilizare a abordării bazate pe modele interne de rating (SEC-IRBA)

(1)  

Instituțiile utilizează abordarea SEC-IRBA pentru a calcula cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor pentru o poziție din securitizare dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

(a) 

poziția în cauză se bazează pe un portofoliu IRB sau pe un portofoliu mixt, cu condiția ca, în acest din urmă caz, instituția să fie în măsură să calculeze KIRB în conformitate cu secțiunea 3 pentru cel puțin 95 % din cuantumul expunerii-suport;

(b) 

au fost puse la dispoziție suficiente informații în ceea ce privește expunerile-suport din securitizare pentru ca instituția să poată calcula KIRB și

(c) 

instituția nu a fost împiedicată să utilizeze SEC-IRBA pentru o anumită poziție din securitizare în conformitate cu alineatul (2).

(2)  

Autoritățile competente pot să interzică, de la caz la caz, utilizarea SEC-IRBA pentru securitizările care prezintă caracteristici foarte complexe sau riscante. În acest sens, pot fi considerate caracteristici extrem de complexe sau riscante următoarele:

(a) 

îmbunătățirea calității creditului care poate fi afectată din alte motive decât cele legate de pierderile aferente portofoliului;

(b) 

portofoliile de expuneri-suport care prezintă un grad ridicat de corelație internă ca urmare a unor expuneri concentrate asupra unui anumit sector sau asupra unei anumite zone geografice;

(c) 

tranzacțiile în cazul cărora rambursarea pozițiilor din securitizare depinde în mare măsură de determinanți de risc care nu sunt reflectați în KIRB sau

(d) 

o repartizare a pierderilor extrem de complexă între tranșe.

Articolul 259

Calculul cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor conform abordării SEC-IRBA

(1)  

Conform abordării SEC-IRBA, cuantumul ponderat la risc al expunerilor pentru o poziție din securitizare se calculează înmulțind valoarea expunerii poziției, calculată în conformitate cu articolul 248, cu ponderea de risc aplicabilă, determinată după cum urmează, cu condiția respectării, în toate cazurile, a unui prag de 15 %:



RW = 1 250  %

unde D ≤ KIRB

image

unde A ≥ KIRB

image

unde A < KIRB < D

unde:

KIRB

reprezintă cerința de capital aferentă unui portofoliu de expuneri-suport, astfel cum este definit la articolul 255;

D

reprezintă punctul de detașare, stabilit în conformitate cu articolul 256;

A

reprezintă punctul de atașare, stabilit în conformitate cu articolul 256.

image

unde:

a

=

– [1/(p * KIRB)]

u

=

D – KIRB

l

=

max (A – KIRB; 0)

unde:

image

unde:

N

reprezintă numărul efectiv de expuneri din cadrul portofoliului de expuneri-suport, calculat în conformitate cu alineatul (4);

LGD

reprezintă pierderea medie în caz de nerambursare a portofoliului de expuneri-suport, ponderată în funcție de expunere, calculată în conformitate cu alineatul (5);

MT

reprezintă scadența tranșei, stabilită în conformitate cu articolul 257.

Parametrii A, B, C, D și E se stabilesc conform următorului tabel de corespondență:



 

A

B

C

D

E

De alt tip decât retail

De rang superior, granular (N ≥ 25)

0

3,56

-1,85

0,55

0,07

De rang superior, negranular (N < 25)

0,11

2,61

-2,91

0,68

0,07

Altele decât cele de rang superior, granular (N ≥ 25)

0,16

2,87

-1,03

0,21

0,07

Altele decât cele de rang superior, negranular (N < 25)

0,22

2,35

-2,46

0,48

0,07

De tip retail

De rang superior

0

0

-7,48

0,71

0,24

Altele decât cele de rang superior

0

0

-5,78

0,55

0,27

(2)  
În cazul în care portofoliul-suport IRB cuprinde atât expuneri de tip retail, cât și expuneri care nu sunt de tip retail, portofoliul se împarte într-un subportofoliu de tip retail și un subportofoliu care nu este de tip retail și, pentru fiecare subportofoliu în parte se estimează câte un parametru p distinct, precum și parametrii de intrare corespunzători N, KIRB și LGD. Ulterior, se calculează un parametru p mediu ponderat pentru tranzacție, pe baza parametrilor p aferenți fiecărui subportofoliu și a dimensiunii nominale a expunerilor din fiecare subportofoliu.
(3)  
În cazul în care o instituție aplică SEC-IRBA în cazul unui portofoliu mixt, calculul parametrului p ține cont numai de expunerile-suport care fac obiectul abordării IRB. Nu se ține seama în acest scop de expunerile-suport care fac obiectul abordării standardizate.
(4)  

Numărul efectiv de expuneri (N) se calculează după cum urmează:

image

unde EADi reprezintă valoarea expunerii asociată celei de-a i-a expuneri din portofoliu.

Expunerile multiple față de același debitor sunt consolidate și tratate ca o singură expunere.

(5)  

LGD medii ponderate la expuneri se calculează după cum urmează:

image

unde LGDi reprezintă LGD medie asociată tuturor expunerilor față de al i-lea debitor.

În cazul creanțelor achiziționate, atunci când riscul de credit și riscul de diminuare a valorii creanțelor sunt gestionate în mod agregat în cadrul unei securitizări, valoarea LGD de intrare corespunde mediei ponderate a LGD pentru riscul de credit și unei LGD de 100 % pentru riscul de diminuare a valorii creanțelor. Ponderile aplicate sunt cerințele individuale de capital ale abordării IRB pentru riscul de credit și, respectiv, pentru riscul de diminuare a valorii creanțelor. În acest scop, existența unui fond de rezervă unic sau a unei supragarantări pentru acoperirea pierderilor rezultate fie din riscul de credit, fie din riscul de diminuare poate fi considerată o indicație a faptului că aceste riscuri sunt gestionate în mod agregat.

(6)  

În cazul în care proporția celei mai mari expuneri-suport din portofoliu (C1) nu depășește 3 %, instituțiile pot utiliza următoarea metodă simplificată pentru a calcula N, precum și LGD medii ponderate la expuneri:

image

LGD = 0,50

unde

Cm

reprezintă proporția din portofoliu corespunzătoare sumei celor mai mari expuneri m și

m

este stabilit de instituție.

Dacă nu este disponibil decât C1, iar acest cuantum nu depășește 0,03, atunci instituția poate utiliza o valoare a LGD de 0,50 și o valoare a N de 1/C1.

(7)  

În cazul în care poziția se bazează pe un portofoliu mixt, iar instituția este în măsură să calculeze KIRB pentru cel puțin 95 % din cuantumurile expunerilor-suport în conformitate cu articolul 258 alineatul (1) litera (a), instituția calculează cerința de capital pentru portofoliul de expuneri-suport după cum urmează:

image

unde

d reprezintă proporția cuantumului expunerilor din expunerile-suport pentru care instituția poate calcula KIRB în raport cu cuantumul expunerilor din toate expunerile-suport;.

(8)  
În cazul în care o instituție deține o poziție din securitizare sub forma unui instrument financiar derivat de acoperire a riscurilor de piață, inclusiv riscul privind rata dobânzii sau riscul valutar, instituția îi poate atribui respectivului instrument financiar derivat o pondere de risc dedusă echivalentă cu ponderea de risc aferentă poziției de referință calculată în conformitate cu prezentul articol.

În sensul primului paragraf, poziția de referință este poziția de rang egal, în toate privințele, cu instrumentul financiar derivat sau, în absența unei astfel de poziții de rang egal, poziția care este imediat subordonată instrumentului financiar derivat.

Articolul 260

Tratamentul securitizărilor STS conform abordării SEC-IRBA

Conform SEC-IRBA, ponderea de risc aferentă unei poziții dintr-o securitizare STS se calculează în conformitate cu articolul 259, sub rezerva următoarelor modificări:

pragul de ponderare a riscului pentru pozițiile din securitizare de rang superior = 10 %

image

Articolul 261

Calculul cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor conform abordării standardizate (SEC-SA)

(1)  

Potrivit abordării SEC-SA, cuantumul ponderat la risc al expunerilor pentru o poziție din securitizare se calculează înmulțind valoarea expunerii aferentă poziției, astfel cum este calculată în conformitate cu articolul 248, cu ponderea de risc aplicabilă, determinată după cum urmează, cu condiția respectării, în toate cazurile, a unui prag de 15 %:



RW = 1 250  %

unde D ≤ KA

image

unde A ≥ KA

image

unde A < KA < D

unde:

D

reprezintă punctul de detașare, stabilit în conformitate cu articolul 256;

A

reprezintă punctul de atașare, stabilit în conformitate cu articolul 256;

KA

este un parametru calculat în conformitate cu alineatul (2);

image

unde:

a

=

– [1/(p · KA)]

u

=

D – KA

l

=

max (A – KA; 0)

p

=

1 pentru o expunere din securitizare care nu este o expunere din resecuritizare

(2)  

În sensul alineatului (1), KA se calculează după cum urmează:

image

unde:

KSA este cerința de capital aferentă portofoliului-suport, astfel cum este definită la articolul 255;

W = raportul dintre:

(a) 

suma cuantumurilor nominale ale expunerilor-suport în stare de nerambursare și

(b) 

suma cuantumurilor nominale ale tuturor expunerilor-suport.

În acest sens, o expunere în stare de nerambursare înseamnă o expunere-suport care prezintă una dintre următoarele caracteristici: (i) este restantă de peste 90 de zile; (ii) face obiectul unei proceduri de faliment sau de insolvență; (iii) face obiectul unei proceduri de executare silită sau al unei proceduri similare; sau (iv) se află în stare de nerambursare în conformitate cu documentația aferentă securitizării.

Dacă o instituție nu cunoaște situația incidentelor de plată în cazul a 5 % sau mai puțin din expunerile-suport din portofoliu, instituția poate utiliza abordarea SEC-SA, sub rezerva următoarei ajustări în calculul KA:

image

Dacă instituția nu cunoaște situația incidentelor de plată în cazul a peste 5 % din expunerile-suport din portofoliu, poziția din securitizare trebuie să beneficieze de o pondere de risc de 1 250  %.

(3)  
În cazul în care o instituție deține o poziție din securitizare sub forma unui instrument financiar derivat de acoperire a riscurilor de piață, inclusiv riscul privind rata dobânzii sau riscul valutar, instituția îi poate atribui respectivului instrument financiar derivat o pondere de risc dedusă echivalentă cu ponderea de risc aferentă poziției de referință calculată în conformitate cu prezentul articol.

În sensul prezentului alineat, poziția de referință este poziția de rang egal, în toate privințele, cu poziția instrumentului financiar derivat sau, în absența unei astfel de poziții de rang egal, poziția care este imediat subordonată instrumentului financiar derivat.

Articolul 262

Tratamentul securitizărilor STS conform SEC-SA

Potrivit SEC-SA, ponderea de risc aferentă unei poziții dintr-o securitizare STS se calculează în conformitate cu articolul 261, sub rezerva următoarelor modificări:

pragul de ponderare a riscului pentru pozițiile din securitizare de rang superior = 10 %
p = 0,5

Articolul 263

Calculul cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor conform abordării bazate pe modele externe de rating (SEC-ERBA)

(1)  
Conform SEC-ERBA, cuantumul ponderat la risc al expunerilor pentru o poziție din securitizare se calculează înmulțind valoarea expunerii aferentă poziției, calculată în conformitate cu articolul 248, cu ponderea de risc aplicabilă, determinată conform prezentului articol.
(2)  

În cazul expunerilor pentru care au fost efectuate evaluări ale creditului pe termen scurt sau pentru care un rating bazat pe o evaluare a creditului pe termen scurt poate fi dedus în conformitate cu alineatul (7), se aplică următoarele ponderi de risc:



Tabelul 1

Nivelul de calitate a creditului

1

2

3

Toate celelalte tipuri de rating

Pondere de risc

15  %

50  %

100  %

1 250  %

(3)  

În cazul expunerilor pentru care au fost efectuate evaluări ale creditului pe termen lung sau pentru care un rating bazat pe o evaluare a creditului pe termen lung poate fi dedus în conformitate cu alineatul (7) din prezentul articol, se aplică ponderile de risc prevăzute în tabelul 2, ajustate, după caz, în funcție de scadența tranșelor (MT) în conformitate cu articolul 257 și cu alineatul (4) din prezentul articol și în funcție de densitatea tranșelor pentru tranșele care nu sunt de rang superior în conformitate cu alineatul (5) din prezentul articol:



Tabelul 2

Nivelul de calitate a creditului

Tranșă de rang superior

Tranșă care nu este de rang superior (puțin densă)

Scadența tranșei (MT)

Scadența tranșei (MT)

1 an

5 ani

1 an

5 ani

1

15  %

20  %

15  %

70  %

2

15  %

30  %

15  %

90  %

3

25  %

40  %

30  %

120  %

4

30  %

45  %

40  %

140  %

5

40  %

50  %

60  %

160  %

6

50  %

65  %

80  %

180  %

7

60  %

70  %

120  %

210  %

8

75  %

90  %

170  %

260  %

9

90  %

105  %

220  %

310  %

10

120  %

140  %

330  %

420  %

11

140  %

160  %

470  %

580  %

12

160  %

180  %

620  %

760  %

13

200  %

225  %

750  %

860  %

14

250  %

280  %

900  %

950  %

15

310  %

340  %

1 050  %

1 050  %

16

380  %

420  %

1 130  %

1 130  %

17

460  %

505  %

1 250  %

1 250  %

Toate celelalte

1 250  %

1 250  %

1 250  %

1 250  %

(4)  
Pentru a determina ponderea de risc pentru tranșele a căror scadență este cuprinsă între 1 și 5 ani, instituțiile utilizează o interpolare liniară între ponderile de risc aplicabile unei scadențe de un an și, respectiv, ponderile de risc aplicabile unei scadențe de cinci ani, în conformitate cu tabelul 2.
(5)  

Pentru a lua în considerare densitatea tranșelor, instituțiile calculează ponderea de risc pentru tranșele care nu sunt de rang superior după cum urmează:

image

unde

T = densitatea tranșei, măsurată ca D – A

unde

D

D reprezintă punctul de detașare, stabilit în conformitate cu articolul 256;

A

A reprezintă punctul de atașare, stabilit în conformitate cu articolul 256.

(6)  
Ponderilor de risc pentru tranșele care nu sunt de rang superior conform alineatelor (3), (4) și (5) li se aplică un prag de 15 %. În plus, ponderile de risc rezultate nu trebuie să fie mai mici decât ponderea de risc care corespunde unei tranșe ipotetice de rang superior din cadrul aceleiași securitizări, având aceeași evaluare a creditului și aceeași scadență.
(7)  

În scopul utilizării ratingurilor deduse, instituțiile atribuie unei poziții care nu beneficiază de rating un rating dedus, echivalent cu evaluarea creditului unei poziții de referință care beneficiază de rating și îndeplinește toate condițiile următoare:

(a) 

poziția de referință este de rang egal, în toate privințele, cu poziția din securitizare care nu beneficiază de rating sau, în lipsa unei poziții de rang egal, poziția de referință este imediat subordonată poziției care nu beneficiază de rating;

(b) 

poziția de referință nu beneficiază de garanții din partea unor terți și nici de alte îmbunătățiri ale calității creditului de care nu dispune poziția ce nu beneficiază de rating;

(c) 

scadența poziției de referință este egală sau posterioară scadenței poziției care nu beneficiază de rating;

(d) 

orice rating dedus este actualizat permanent pentru a reflecta eventualele modificări ale evaluării creditului poziției de referință.

(8)  
În cazul în care o instituție deține o poziție din securitizare sub forma unui instrument financiar derivat de acoperire a riscurilor de piață, inclusiv riscul privind rata dobânzii sau riscul valutar, instituția îi poate atribui respectivei tranzacții cu instrumente financiare derivate o pondere de risc dedusă echivalentă cu ponderea de risc aferentă poziției de referință calculată în conformitate cu prezentul articol.

În sensul primului paragraf, poziția de referință este poziția de rang egal, în toate privințele, cu instrumentul financiar derivat sau, în absența unei astfel de poziții de rang egal, poziția care este imediat subordonată instrumentului financiar derivat.

Articolul 264

Tratamentul securitizărilor STS conform abordării SEC-ERBA

(1)  
Potrivit abordării SEC-ERBA, ponderea de risc aferentă unei poziții dintr-o securitizare STS se calculează în conformitate cu articolul 263, sub rezerva modificărilor prevăzute la prezentul articol.
(2)  

În cazul expunerilor pentru care au fost efectuate evaluări ale creditului pe termen scurt sau pentru care un rating bazat pe o evaluare a creditului pe termen scurt poate fi dedus în conformitate cu articolul 263 alineatul (7), se aplică următoarele ponderi de risc:



Tabelul 3

Nivelul de calitate a creditului

1

2

3

Toate celelalte tipuri de rating

Pondere de risc

10  %

30  %

60  %

1 250  %

(3)  

În cazul expunerilor pentru care au fost efectuate evaluări ale creditului pe termen lung sau pentru care un rating bazat pe o evaluare a creditului pe termen lung poate fi dedus în conformitate cu articolul 263 alineatul (7), ponderile de risc aplicate sunt stabilite în conformitate cu tabelul 4, ajustate în funcție de scadența tranșelor (MT) în conformitate cu articolul 257 și cu articolul 263 alineatul (4) și în funcție de densitatea tranșelor pentru tranșele care nu sunt de rang superior în conformitate cu articolul 263 alineatul (5):



Tabelul 4

Nivelul de calitate a creditului

Tranșă de rang superior

Tranșă care nu este de rang superior (puțin densă)

Scadența tranșei (MT)

Scadența tranșei (MT)

1 an

5 ani

1 an

5 ani

1

10  %

10  %

15  %

40  %

2

10  %

15  %

15  %

55  %

3

15  %

20  %

15  %

70  %

4

15  %

25  %

25  %

80  %

5

20  %

30  %

35  %

95  %

6

30  %

40  %

60  %

135  %

7

35  %

40  %

95  %

170  %

8

45  %

55  %

150  %

225  %

9

55  %

65  %

180  %

255  %

10

70  %

85  %

270  %

345  %

11

120  %

135  %

405  %

500  %

12

135  %

155  %

535  %

655  %

13

170  %

195  %

645  %

740  %

14

225  %

250  %

810  %

855  %

15

280  %

305  %

945  %

945  %

16

340  %

380  %

1 015  %

1 015  %

17

415  %

455  %

1 250  %

1 250  %

Toate celelalte

1 250  %

1 250  %

1 250  %

1 250  %

Articolul 265

Sfera de aplicare și cerințele operaționale aferente abordării bazate pe evaluări interne

(1)  
Instituțiile pot calcula cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor pentru pozițiile care nu beneficiază de rating în cadrul programelor ABCP sau tranzacțiilor ABCP potrivit abordării bazate pe evaluări interne, în conformitate cu articolul 266, în cazul în care se îndeplinesc condițiile prevăzute la alineatul (2) din prezentul articol.

În cazul în care o instituție a primit aprobare de a aplica abordarea bazată pe evaluări interne în conformitate cu alineatul (2) din prezentul articol și o anumită poziție din cadrul unui program ABCP sau al unei tranzacții ABCP intră în domeniul de aplicare reglementat de o astfel de aprobare, instituția aplică abordarea respectivă pentru a calcula cuantumul ponderat la risc al expunerii pentru poziția respectivă.

(2)  

Autoritățile competente acordă instituțiilor aprobarea de a aplica abordarea bazată pe evaluări interne în cadrul unei sfere de aplicare bine definite, dacă sunt îndeplinite toate condițiile următoare:

(a) 

toate pozițiile din titluri pe termen scurt emise în cadrul programului ABCP sunt poziții care beneficiază de rating;

(b) 

evaluarea internă a calității creditului poziției reflectă metodologia de evaluare accesibilă publicului și aplicată de către una sau mai multe ECAI pentru atribuirea de ratinguri pozițiilor din securitizare garantate cu expuneri-suport de tipul celor securitizate;

(c) 

titlurile pe termen scurt emise în cadrul programului ABCP sunt predominant emise pentru investitori terți;

(d) 

procesul de evaluare internă a instituției este cel puțin la fel de prudent ca evaluările aflate la dispoziția publicului ale ECAI care au acordat un rating extern titlurilor pe termen scurt emise în cadrul programului ABCP, în special în ceea ce privește factorii utilizați în simularea de criză și alte elemente cantitative relevante;

(e) 

metodologia de evaluare internă a instituției ține seama de toate metodologiile de rating relevante, aflate la dispoziția publicului, ale ECAI care acordă un rating titlurilor pe termen scurt emise în cadrul programului ABCP și include clase de rating care corespund evaluărilor creditului efectuate de ECAI. Instituția consemnează în evidențele sale interne o declarație explicativă care descrie modul în care au fost îndeplinite cerințele stabilite în prezenta literă și actualizează în mod regulat această declarație;

(f) 

instituția utilizează metodologia de evaluare internă în scopul gestionării interne a riscurilor, inclusiv în procesele sale de luare a deciziilor, de gestionare a informațiilor și de alocare a capitalului intern;

(g) 

auditorii interni sau externi, o ECAI sau funcțiile interne de analiză a creditului sau de gestionare a riscurilor ale instituției efectuează revizuiri periodice ale procesului de evaluare internă și ale calității evaluărilor interne ale calității creditului aferente expunerilor instituției față de un program ABCP sau o tranzacție ABCP;

(h) 

instituția monitorizează performanța ratingurilor sale interne în timp, pentru a evalua credibilitatea metodologiei sale de evaluare internă și ajustează, după caz, această metodologie, atunci când performanța expunerilor diferă în mod regulat de cea indicată de ratingurile interne;

(i) 

programul ABCP include standarde de subscriere și de gestionare a pasivelor sub formă de orientări pentru administratorul programului referitoare, cel puțin, la următoarele aspecte:

(i) 

criteriile de eligibilitate a activelor, sub rezerva literei (j);

(ii) 

tipurile și valoarea monetară ale expunerilor care decurg din furnizarea unor facilități de lichiditate și din îmbunătățirea calității creditului;

(iii) 

distribuția pierderilor între pozițiile din securitizare în cadrul programului ABCP sau al tranzacției ABCP;

(iv) 

separarea din punct de vedere juridic și economic a activelor transferate de entitatea care le vinde;

(j) 

criteriile de eligibilitate a activelor din cadrul programului ABCP prevăd cel puțin:

(i) 

excluderea achiziționării activelor care înregistrează întârzieri semnificative la plată sau se află în stare de nerambursare;

(ii) 

limitarea concentrărilor excesive ale riscurilor față de un singur debitor sau o singură zonă geografică; și

(iii) 

limitarea scadenței activelor care urmează să fie achiziționate;

(k) 

efectuarea unei analize a riscului de credit și a profilului de activitate al vânzătorului activului, care cuprinde, cel puțin, o evaluare a următoarelor aspecte legate de vânzător:

(i) 

performanța sa financiară trecută și previziuni privind performanța sa viitoare;

(ii) 

poziția sa curentă pe piață și previziuni pentru competitivitatea sa viitoare;

(iii) 

efectul de levier, fluxul de numerar, rata de acoperire a dobânzilor și ratingul datoriei; și

(iv) 

standardele de subscriere, capacitatea de administrare a creditelor și procesele de colectare a debitelor;

(l) 

programul ABCP prezintă politici și procese de colectare a debitelor care țin seama de capacitatea operațională și de calitatea creditului administratorului de credite și cuprinde elemente care diminuează riscurile legate de performanța vânzătorului și a administratorului de credite. În sensul prezentei litere, riscurile legate de performanță pot fi diminuate prin fixarea de praguri de declanșare bazate pe calitatea actuală a creditului vânzătorului sau a administratorului de credite, pentru a evita amalgamarea fondurilor în cazul în care vânzătorul sau administratorul de credite intră în stare de nerambursare;

(m) 

estimarea agregată a pierderilor aferente unui portofoliu de active care poate fi achiziționat în cadrul programului ABCP ține seama de toate sursele de riscuri potențiale, cum ar fi riscul de credit și riscul de diminuare a valorii creanțelor;

(n) 

dacă îmbunătățirea calității creditului furnizată de vânzător este dimensionată numai pe baza pierderilor aferente creditului, iar riscul de diminuare a valorii creanțelor este semnificativ pentru respectivul portofoliu de active, programul ABCP cuprinde o rezervă separată pentru riscul de diminuare a valorii creanțelor;

(o) 

nivelul necesar de îmbunătățire a calității creditului în cadrul programului ABCP este calculat ținând seama de informațiile istorice înregistrate pe parcursul mai multor ani, incluzând pierderile, incidentele de plată, diminuarea valorii creanțelor și viteza de rotație a creanțelor;

(p) 

programul ABCP include caracteristici structurale în achiziționarea expunerilor pentru a diminua riscurile potențiale de deteriorare a calității creditului aferente portofoliului-suport. Aceste caracteristici pot cuprinde praguri de închidere specifice unui portofoliu de expuneri;

(q) 

instituția evaluează caracteristicile portofoliului-suport de active, cum ar fi media ponderată a scorului său de credit, identifică orice concentrare a riscurilor asupra unui singur debitor sau a unei singure zone geografice și stabilește nivelul de granularitate al portofoliului de active.

(3)  
În cazul în care revizuirea prevăzută la alineatul (2) litera (g) este asigurată de funcțiile de audit intern, de analiză a creditului sau de gestionare a riscurilor ale instituției, aceste funcții trebuie să fie independente de funcțiile interne ale instituției legate de gestionarea programului ABCP și a relațiilor cu clienții.
(4)  

Instituțiile care au obținut aprobarea de a aplica abordarea bazată pe evaluări interne nu revin la utilizarea altor metode pentru pozițiile care se încadrează în sfera de aplicare a abordării bazate pe evaluări interne, cu excepția cazului în care sunt îndeplinite ambele condiții următoare:

(a) 

instituția a demonstrat, într-un mod pe care autoritatea competentă îl consideră satisfăcător, că are motive întemeiate pentru a proceda astfel;

(b) 

instituția a primit aprobarea prealabilă în acest sens a autorității competente.

Articolul 266

Calculul cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor conform abordării bazate pe evaluări interne

(1)  
Conform abordării bazate pe evaluări interne, instituția încadrează poziția care nu beneficiază de rating în programul ABCP sau tranzacția ABCP în una din clasele de rating prevăzute la articolul 265 alineatul (2) litera (e), pe baza evaluării sale interne. Poziției i se atribuie un rating derivat, care este identic cu evaluările creditului corespunzătoare acelei clase de rating, astfel cum se prevede la articolul 265 alineatul (2) litera (e).
(2)  
În momentul în care este atribuit pentru prima dată, ratingul derivat în conformitate cu alineatul (1) se situează cel puțin la nivelul ratingului corespunzător investițiilor cu risc scăzut și este considerat ca fiind o evaluare a creditului eligibilă efectuată de o ECAI în scopul calculării cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor în conformitate cu articolul 263 sau cu articolul 264, după caz.



Subsecțiunea 4

Plafoane pentru pozițiile din securitizare

Articolul 267

Ponderea de risc maximă pentru pozițiile din securitizare de rang superior: abordarea de tip look-through

(1)  
O instituție care cunoaște în orice moment compoziția expunerilor-suport poate atribui poziției din securitizare de rang superior o pondere maximă de risc egală cu ponderea de risc medie ponderată la expuneri care ar fi aplicată expunerilor-suport ca și cum acestea nu ar fi fost securitizate.
(2)  
În cazul portofoliilor de expuneri-suport pentru care instituția utilizează exclusiv abordarea standardizată sau abordarea IRB, ponderea maximă de risc a poziției din securitizare de rang superior este egală cu ponderea de risc medie ponderată la expuneri care s-ar aplica expunerilor-suport în temeiul capitolului 2 sau, respectiv, capitolului 3, ca și când acestea nu ar fi fost securitizate.

În cazul portofoliilor mixte, ponderea maximă de risc se calculează după cum urmează:

(a) 

dacă instituția aplică SEC-IRBA, părții aferente abordării standardizate și părții aferente abordării IRB din portofoliul-suport li se atribuie ponderea de risc corespunzătoare abordării standardizate și, respectiv, ponderea de risc corespunzătoare abordării IRB;

(b) 

dacă instituția aplică SEC-SA sau SEC-ERBA, ponderea maximă de risc pentru pozițiile din securitizare de rang superior este egală cu ponderea de risc medie ponderată a expunerilor-suport calculată conform abordării standardizate.

(3)  

În sensul prezentului articol, ponderea de risc care s-ar aplica potrivit abordării IRB în conformitate cu capitolul 3 include raportul dintre:

(a) 

pierderile așteptate înmulțite cu 12,5 și

(b) 

valoarea expunerii aferentă expunerilor-suport.

(4)  
În cazul în care ponderea maximă de risc calculată în conformitate cu alineatul (1) antrenează o pondere de risc mai mică decât pragurile de ponderare a riscului prevăzute la articolele 259-264, după caz, se utilizează prima dintre acestea.

Articolul 268

Cerințele maxime de capital

(1)  
O instituție inițiatoare, o instituție sponsor sau orice altă instituție care utilizează SEC-IRBA ori o instituție inițiatoare sau o instituție sponsor care utilizează SEC-SA sau SEC-ERBA poate să aplice, pentru pozițiile din securitizare pe care le deține, o cerință maximă de capital echivalentă cu cerințele de capital care ar fi calculate în temeiul capitolului 2 sau 3 în ceea ce privește expunerile-suport, ca și cum acestea nu ar fi fost securitizate. În sensul prezentului articol, cerința de capital aferentă abordării IRB include cuantumul pierderilor așteptate asociate respectivelor expuneri, calculată în temeiul capitolului 3, precum și cuantumul pierderilor neașteptate.
(2)  
În cazul portofoliilor mixte, cerința maximă de capital este determinată prin calcularea mediei ponderate în funcție de expuneri a cerințelor de capital pentru părțile din expunerile-suport aferente abordării IRB și abordării standardizate, în conformitate cu alineatul (1).
(3)  

Cerința maximă de capital este rezultatul înmulțirii cuantumului calculat în conformitate cu alineatul (1) sau (2) cu proporția cea mai mare a interesului pe care instituția îl deține în tranșele (V) relevante, exprimat ca procent și calculat după cum urmează:

(a) 

pentru o instituție care deține una sau mai multe poziții din securitizare într-o singură tranșă, V este egal cu raportul dintre cuantumul nominal al pozițiilor din securitizare pe care instituția le deține în tranșa vizată și cuantumul nominal al tranșei respective;

(b) 

pentru o instituție care deține poziții din securitizare în tranșe diferite, V este egal cu proporția maximă a dobânzilor în cadrul diferitelor tranșe. În acest sens, proporția dobânzilor pentru fiecare dintre diferitele tranșe se calculează conform literei (a).

(4)  
Atunci când se calculează cerința maximă de capital pentru o poziție din securitizare în conformitate cu prezentul articol, cuantumul integral al oricărui câștig rezultat din vânzare și al oricărei componente de dobândă care îmbunătățește calitatea creditului ce rezultă din tranzacția de securitizare se deduce din elementele de fonduri proprii de nivel 1 de bază în conformitate cu articolul 36 alineatul (1) litera (k).



Subsecțiunea 5

Dispoziții diverse

Articolul 269

Resecuritizări

(1)  

Pentru o poziție din resecuritizare, instituțiile aplică abordarea SEC-SA în conformitate cu articolul 261, cu următoarele modificări:

(a) 

W = 0 pentru orice expunere față de o tranșă din securitizare din cadrul portofoliului de expuneri-suport;

(b) 

p = 1,5;

(c) 

ponderea de risc rezultată este supusă unui prag de ponderare a riscului de 100 %.

(2)  
Parametrul KSA pentru expunerile-suport din securitizare se calculează în conformitate cu subsecțiunea 2.
(3)  
Cerințele maxime de capital prevăzute în subsecțiunea 4 nu se aplică pozițiilor din resecuritizare.
(4)  
Dacă portofoliul de expuneri-suport este alcătuit dintr-o combinație de tranșe din securitizare și alte tipuri de active, parametrul KA este determinat ca fiind media ponderată în funcție de expunerea nominală a parametrilor KA calculați separat pentru fiecare subgrup de expuneri în parte.

▼M12

Articolul 269a

Tratamentul securitizărilor expunerilor neperformante (NPE)

(1)  

În sensul prezentului articol:

(a) 

„securitizare de NPE” înseamnă o securitizare de expuneri neperformante (NPE) astfel cum este definită la articolul 2 punctul 25 din Regulamentul (UE) 2017/2402;

(b) 

„securitizare de NPE tradițională calificată” înseamnă o securitizare de NPE tradițională în cazul căreia reducerea de preț de cumpărare nerambursabilă este de cel puțin 50 % din soldul expunerilor-suport la momentul transferului lor către SSPE.

(2)  
Ponderea de risc aferentă unei poziții dintr-o securitizare de NPE-uri se calculează în conformitate cu articolul 254 sau cu articolul 267. Ponderea de risc este supusă unui prag de 100 %, cu excepția cazului în care se aplică articolul 263.
(3)  
Prin derogare de la alineatul (2) de la prezentul articol, instituțiile trebuie să atribuie o pondere de risc de 100 % poziției din securitizare de rang superior dintr-o securitizare de NPE-uri tradițională, cu excepția cazului în care se aplică articolul 263.
(4)  
Instituțiile care aplică abordarea IRB oricăror expuneri din portofoliul expunerilor-suport în conformitate cu capitolul 3 și care nu sunt autorizate să utilizeze propriile estimări ale LGD și propriii factori de conversie pentru astfel de expuneri nu utilizează abordarea SEC-IRBA pentru calcularea cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor pentru o poziție dintr-o securitizare de NPE și nu aplică alineatul (5) sau alineatul (6).
(5)  
În sensul articolului 268 alineatul (1), pierderile așteptate asociate expunerilor-suport ale unei securitizări de NPE tradiționale calificate se includ după scăderea reducerii de preț de cumpărare nerambursabile și, după caz, a oricărei alte ajustări specifice pentru riscul de credit.

Instituțiile efectuează calculele în conformitate cu următoarea formulă:

image

unde:

CRmax

=

cerința maximă de capital în cazul unei securitizări de NPE tradiționale calificate;

RWEAIRB

=

suma cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor aferente expunerilor-suport cărora li se aplică abordarea IRB;

ELIRB

=

suma valorilor pierderilor așteptate ale expunerilor-suport cărora li se aplică abordarea IRB;

NRPPD

=

reducerea de preț de cumpărare nerambursabilă;

EVIRB

=

suma valorilor expunerilor aferente expunerilor-suport cărora li se aplică abordarea IRB;

EVPool

=

suma valorilor expunerilor aferente expunerilor-suport din portofoliu;

SCRAIRB

=

pentru instituțiile inițiatoare, ajustările specifice pentru riscul de credit efectuate de instituție cu privire la expunerile-suport care fac obiectul abordării IRB numai dacă și în măsura în care aceste ajustări depășesc NRPPD; pentru instituțiile investitoare, valoarea este zero;

RWEASA

=

suma cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor aferente expunerilor-suport cărora li se aplică abordarea standardizată.

(6)  
Prin derogare de la alineatul (3) de la prezentul articol, în cazul în care ponderea de risc medie ponderată în funcție de expuneri calculată în conformitate cu abordarea de tip „look-through” prevăzută la articolul 267 este mai mică de 100 %, instituțiile pot aplica ponderea de risc mai mică, ce face obiectul unui prag minim al ponderii de risc de 50 %.

În sensul primului paragraf, instituțiile inițiatoare care aplică abordarea SEC-IRBA unei poziții și cărora li se permite să utilizeze propriile estimări ale LGD și proprii factori de conversie pentru toate expunerile-suport care fac obiectul abordării IRB în conformitate cu capitolul 3 deduc reducerea de preț de cumpărare nerambursabilă și, după caz, orice ajustări suplimentare specifice pentru riscul de credit din pierderile așteptate și din valorile expunerilor aferente expunerilor-suport asociate unei poziții de rang superior dintr-o securitizare de NPE tradițională calificată în conformitate cu următoarea formulă:

image

unde:

RWmax

=

ponderea de risc, înainte de aplicarea pragului minim, aplicabilă unei poziții de rang superior dintr-o securitizare de NPE tradițională calificată când se utilizează abordarea de tip „look-through”;

RWEAIRB

=

suma cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor aferente expunerilor-suport cărora li se aplică abordarea IRB;

RWEASA

=

suma cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor aferente expunerilor-suport cărora li se aplică abordarea standardizată;

ELIRB

=

suma valorilor pierderilor așteptate ale expunerilor-suport cărora li se aplică abordarea IRB;

NRPPD

=

reducerea de preț de cumpărare nerambursabilă;

EVIRB

=

suma valorilor expunerilor aferente expunerilor-suport cărora li se aplică abordarea IRB;

EVpool

=

suma valorilor expunerilor aferente expunerilor-suport din portofoliu;

EVSA

=

suma valorilor expunerilor aferente expunerilor-suport cărora li se aplică abordarea standardizată;

SCRAIRB

=

ajustările specifice pentru riscul de credit efectuate de instituția inițiatoare cu privire la expunerile-suport care fac obiectul abordării IRB numai dacă și în măsura în care aceste ajustări depășesc NRPPD.

(7)  

În sensul prezentului articol, reducerea de preț de cumpărare nerambursabilă se calculează ca diferența dintre valoarea de la litera (a) și valoarea de la litera (b):

(a) 

soldul expunerilor-suport din securitizarea de NPE în momentul în care expunerile respective au fost transferate către SSPE;

(b) 

suma următoarelor elemente:

(i) 

prețul de vânzare inițial al tranșelor sau, după caz, al părților din tranșele securitizării de NPE vândute unor investitori terți; și

(ii) 

soldul, în momentul în care expunerile-suport au fost transferate către SSPE, al tranșelor sau, după caz, al părților tranșelor din respectiva securitizare deținute de inițiator.

În sensul alineatelor (5) și (6), pe toată durata tranzacției, calcularea reducerii de preț de cumpărare nerambursabile se ajustează în sens descrescător, luând în considerare pierderile realizate. Orice reducere a soldului expunerilor-suport care rezultă din pierderile realizate scade reducerea de preț de cumpărare nerambursabilă, sub rezerva unui prag minim nul.

Dacă reducerea de preț este structurată astfel încât să poată fi rambursată integral sau parțial instituției inițiatoare, această reducere nu este considerată reducere de preț de cumpărare nerambursabilă în sensul prezentului articol.

▼M12

Articolul 270

Poziții de rang superior din securitizarea STS înscrisă în bilanț

(1)  

O instituție inițiatoare poate calcula cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor dintr-o poziție de securitizare STS înscrisă în bilanț, astfel cum se menționează la articolul 26a alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2017/2402, în conformitate cu articolul 260, 262 sau 264 din prezentul regulament, după caz, dacă respectiva poziție îndeplinește cele două condiții de mai jos:

(a) 

securitizarea îndeplinește cerințele prevăzute la articolul 243 alineatul (2);

(b) 

poziția poate fi considerată ca fiind poziția din securitizare de rang superior.

(2)  

ABE monitorizează aplicarea alineatului (1), în special în ceea ce privește:

(a) 

volumul de piață și cota de piață a securitizărilor STS înscrise în bilanț pentru care instituția inițiatoare aplică alineatul (1), pentru diferite clase de active;

(b) 

repartizarea observată a pierderilor pentru tranșa de rang superior și pentru alte tranșe ale securitizărilor STS înscrise în bilanț, în cazul în care instituția inițiatoare aplică alineatul (1) referitor la poziția de rang superior deținută în astfel de securitizări;

(c) 

impactul aplicării alineatului (1) asupra efectului de levier al instituțiilor;

(d) 

impactul utilizării securitizărilor STS înscrise în bilanț pentru care instituția inițiatoare aplică alineatul (1) la emiterea de instrumente de capital de către instituțiile inițiatoare respective.

(3)  
ABE prezintă Comisiei un raport privind constatările sale până la 10 aprilie 2023.
(4)  
Până la 10 octombrie 2023, pe baza raportului menționat la alineatul (3), Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport privind aplicarea prezentului articol, în special în ceea ce privește riscul efectului de levier excesiv generat de utilizarea de securitizări STS înscrise în bilanț eligibile pentru tratament în conformitate cu alineatul (1) și posibila înlocuire a emiterii de instrumente de capital de către instituțiile inițiatoare prin respectiva utilizare. Raportul respectiv este, după caz, însoțit de o propunere legislativă.

▼M5

Articolul 270a

Pondere de risc suplimentară

(1)  
În cazul în care o instituție nu respectă, din neglijență sau omisiune, cerințele legate de orice aspect important prevăzut în capitolul 2 din Regulamentul (UE) 2017/2402, autoritățile competente impun o pondere de risc suplimentară proporțională de cel puțin 250 % din ponderea de risc, limitată la 1 250  %, care se aplică pozițiilor relevante din securitizare în modul specificat la articolul 247 alineatul (6) sau, respectiv, la articolul 337 alineatul (3) din prezentul regulament. Ponderea de risc suplimentară crește progresiv, cu fiecare încălcare ulterioară a dispozițiilor privind obligația de diligență și privind gestionarea riscurilor. Autoritățile competente iau în considerare exceptările pentru anumite securitizări prevăzute la articolul 6 alineatul (5) din Regulamentul (UE) 2017/2402 prin reducerea ponderii de risc pe care altfel ar impune-o în temeiul prezentului articol cu privire la o securitizare căreia i se aplică dispozițiile articolului 6 alineatul (5) din Regulamentul (UE) 2017/2402.
(2)  
ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare pentru a facilita convergența practicilor de supraveghere în ceea ce privește punerea în aplicare a alineatului (1), inclusiv prin prevederea măsurilor care trebuie luate în caz de încălcare a obligațiilor de diligență și de gestionare a riscurilor. ABE transmite Comisiei proiectele respective de standarde tehnice de punere în aplicare până la 1 ianuarie 2014.

Se conferă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menționate la primul paragraf din prezentul alineat, în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.



Secțiunea 4

Evaluările externe ale creditului

Articolul 270b

Utilizarea evaluărilor creditului efectuate de ECAI

Instituțiile pot utiliza evaluări ale creditului pentru a determina ponderea de risc aplicabilă unei poziții din securitizare în conformitate cu prezentul capitol numai dacă evaluarea creditului a fost emisă sau aprobată de o ECAI în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1060/2009.

Articolul 270c

Cerințe aplicabile evaluărilor creditului efectuate de ECAI

Pentru a calcula cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor în conformitate cu secțiunea 3, instituțiile utilizează o evaluare a creditului efectuată de o ECAI numai dacă sunt îndeplinite toate condițiile următoare:

(a) 

nu există nicio neconcordanță între tipurile de plăți luate în considerare în evaluarea creditului și tipurile de plăți la care instituția are dreptul conform contractului care dă naștere respectivei poziții din securitizare;

(b) 

ECAI publică evaluările creditului și informațiile referitoare la analiza pierderilor și a fluxurilor de numerar, la sensibilitatea ratingurilor față de modificările ipotezelor pe care se bazează respectivele ratinguri, inclusiv performanța expunerilor-suport, precum și informațiile referitoare la procedurile, metodologiile, ipotezele și elementele-cheie care stau la baza evaluărilor creditului în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1060/2009. În sensul prezentei litere, informațiile sunt considerate a fi la dispoziția publicului dacă se publică într-un format accesibil. Informațiile care sunt puse numai la dispoziția unui număr limitat de entități nu se consideră a fi la dispoziția publicului;

(c) 

evaluările creditului sunt incluse în matricea de tranziție a ECAI;

(d) 

evaluările creditului nu se bazează sau se bazează parțial pe protecția nefinanțată furnizată de instituția însăși. În cazul în care o poziție se bazează, integral sau parțial, pe protecție nefinanțată, instituția tratează poziția respectivă ca și când ar fi o poziție care nu beneficiază de rating în vederea calculării cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor pentru această poziție în conformitate cu secțiunea 3;

(e) 

ECAI se angajează să publice explicații privind modul în care performanța expunerilor-suport afectează evaluarea creditului.

Articolul 270d

Utilizarea evaluărilor de credit

(1)  
Instituțiile pot decide să desemneze una sau mai multe ECAI ale căror evaluări ale creditului să fie utilizate la calcularea cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor în conformitate cu prezentul capitol (denumită în continuare „ECAI desemnată”).
(2)  

Instituțiile utilizează evaluările creditului aferente pozițiilor lor din securitizare în mod coerent și neselectiv și respectă, în acest scop, următoarele cerințe:

(a) 

instituțiile nu utilizează evaluările creditului efectuate de o ECAI pentru pozițiile lor în unele tranșe și evaluările creditului efectuate de o altă ECAI pentru pozițiile lor în alte tranșe din cadrul aceleiași securitizări care pot să beneficieze sau nu de un rating acordat de prima ECAI;

(b) 

dacă o poziție face obiectul a două evaluări ale creditului efectuate de ECAI desemnate, instituțiile utilizează evaluarea creditului mai puțin favorabilă;

(c) 

dacă o poziție face obiectul a cel puțin trei evaluări ale creditului efectuate de ECAI desemnate, se utilizează cele mai favorabile două evaluări ale creditului. Dacă cele mai favorabile două evaluări sunt diferite, se utilizează cea mai puțin favorabilă dintre acestea;

(d) 

instituțiile nu solicită în mod activ retragerea ratingurilor mai puțin favorabile.

(3)  
În cazul în care expunerile-suport ale unei securitizări beneficiază de o protecție a creditului eligibilă, totală sau parțială, în conformitate cu capitolul 4, iar efectul acestei protecții este reflectat în evaluarea creditului unei poziții din securitizare efectuată de către o ECAI desemnată, instituțiile utilizează ponderea de risc asociată cu respectiva evaluare a creditului. Dacă protecția creditului menționată în prezentul alineat nu este eligibilă în temeiul capitolului 4, nu se ține seama de evaluarea creditului, iar poziția din securitizare este tratată ca o poziție ce nu beneficiază de rating.
(4)  
Dacă o poziție din securitizare beneficiază de o protecție a creditului eligibilă în conformitate cu capitolul 4, iar efectul acestei protecții a fost reflectat în evaluările creditului efectuate de către o ECAI desemnată, instituțiile tratează poziția din securitizare ca și când ar fi o poziție ce nu beneficiază de rating și calculează cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor în conformitate cu capitolul 4.

Articolul 270e

Punerea în corespondență a securitizărilor

ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare care să pună în corespondență, în mod obiectiv și coerent, nivelurile de calitate a creditului prevăzute în prezentul capitol și evaluările creditului relevante stabilite de toate ECAI. În sensul prezentului articol, ABE efectuează, în special, următoarele:

(a) 

realizează o distincție între gradele de risc relative exprimate de fiecare evaluare;

(b) 

ia în considerare factori cantitativi precum ratele de nerambursare sau de pierdere și performanța istorică a evaluărilor creditului efectuate de fiecare ECAI pentru diferite clase de active;

(c) 

ia în considerare factori calitativi precum gama de tranzacții evaluate de ECAI, metodologia sa și semnificația evaluărilor creditului pe care le efectuează, în special dacă aceste evaluări țin seama de pierderile așteptate sau de prima pierdere în EUR, precum și de plata fără întârziere a dobânzilor sau de plata finală a dobânzilor;

(d) 

urmărește asigurarea faptului că pozițiile din securitizare cărora le este aplicată aceeași pondere de risc pe baza evaluărilor creditului efectuate de ECAI prezintă grade de risc de credit echivalente.

ABE prezintă Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare până la 1 iulie 2014.

Se conferă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menționate la primul paragraf din prezentul alineat, în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

▼C2



CAPITOLUL 6

Riscul de credit al contrapărții



Secțiunea 1

Definiții

Articolul 271

Determinarea valorii expunerii

(1)  
O instituție trebuie să determine valoarea expunerii instrumentelor financiare derivate enumerate în anexa II în conformitate cu prezentul capitol.
(2)  
O instituție poate să determine valoarea expunerii tranzacțiilor de răscumpărare, a operațiunilor de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut, a tranzacțiilor cu termen lung de decontare și a tranzacțiilor de creditare în marjă în conformitate cu prezentul capitol, în loc să utilizeze dispozițiile capitolului 4.

Articolul 272

Definiții

În sensul prezentului capitol și al titlului VI de la prezenta parte, se aplică următoarele definiții:

Termeni generali
1. 

„risc de credit al contrapărții” (CCR) înseamnă riscul ca o contraparte la o tranzacție să intre în stare de nerambursare înainte de decontarea finală a fluxurilor de numerar aferente tranzacției;

Tipuri de tranzacții
2. 

„tranzacții cu termen lung de decontare” înseamnă tranzacții în care o contraparte se angajează să livreze un titlu, o marfă sau o sumă în valută contra numerar, alte instrumente financiare sau mărfuri, sau invers, la o dată de decontare sau de livrare, specificată prin contract, care depășește durata standard pe piață pentru acest tip particular de tranzacție sau cinci zile lucrătoare de la data la care instituția a intrat în tranzacție, dacă această a doua durată este mai scurtă;

3. 

„tranzacții de creditare în marjă” înseamnă tranzacții în care o instituție acordă credit în legătură cu achiziționarea, vânzarea, deținerea sau tranzacționarea de titluri. Tranzacțiile de creditare în marjă nu includ alte împrumuturi care sunt acoperite cu garanții reale sub formă de titluri;

Seturi de compensare, seturi de acoperire a riscului și termeni conecși
4. 

„set de compensare” înseamnă un grup de tranzacții între o instituție și o singură contraparte, care face obiectul unui acord de compensare bilaterală executoriu din punct de vedere juridic și recunoscut în conformitate cu secțiunea 7 și cu capitolul 4.

Orice tranzacție care nu face obiectul unui acord de compensare bilaterală executoriu din punct de vedere juridic și recunoscut în conformitate cu secțiunea 7 trebuie tratată ca fiind ea însăși un set de compensare în sensul prezentului capitol.

În cadrul metodei modelului intern prevăzută în secțiunea 6, toate seturile de compensare cu o singură contraparte pot fi tratate ca un singur set de compensare, dacă valorile de piață simulate negative ale fiecărui set de compensare sunt stabilite la 0 în estimarea expunerii așteptate (EE);

5. 

„poziție de risc” înseamnă o valoare de risc care este atribuită unei tranzacții, pe baza unui algoritm predeterminat, în cadrul metodei standardizate prevăzute în secțiunea 5;

▼M8

6. 

„set de acoperire a riscului” înseamnă un grup de tranzacții din cadrul unui singur set de compensare în cazul căruia compensarea integrală sau parțială este autorizată pentru determinarea expunerii viitoare potențiale în conformitate cu metodele prevăzute în secțiunea 3 sau 4 din prezentul capitol;

▼C2

7. 

„contract în marjă” înseamnă un acord sau dispozițiile unui acord, conform căruia o contraparte trebuie să furnizeze garanții reale unei a doua contrapărți, atunci când o expunere a celei de-a doua contrapărți față de prima contraparte depășește un nivel specificat;

▼M8

7a. 

„contract în marjă într-un singur sens” înseamnă un contract în marjă conform căruia o instituție este obligată să furnizeze marje de variație unei contrapărți, dar nu are dreptul să primească marja de variație de la contrapartea respectivă sau viceversa;

▼C2

8. 

„prag de marjă” înseamnă cel mai mare cuantum pe care îl poate atinge o expunere în curs, înainte ca o parte să aibă dreptul să solicite garanții reale;

9. 

„perioadă de risc de marjă” înseamnă perioada de la ultimul schimb de garanții reale care acoperă un set de compensare de tranzacții cu o contraparte aflată în stare de nerambursare până la momentul la care tranzacțiile sunt închise și riscul de piață rezultat face obiectul unei noi acoperiri;

10. 

„scadență efectivă” conform metodei modelului intern pentru un set de compensare cu scadența mai mare de un an înseamnă raportul dintre suma expunerilor așteptate pe durata de viață a tranzacțiilor din setul de compensare, actualizată cu rata randamentului fără risc, și suma expunerilor așteptate pe durata unui an în setul de compensare, actualizată cu rata randamentului fără risc.

Scadența efectivă poate fi ajustată pentru a ține seama de riscul de reînnoire, prin înlocuirea expunerii așteptate cu expunerea așteptată efectivă pentru orizonturi de previzionare mai mici de un an;

11. 

„compensare între produse diferite” înseamnă includerea, în același set de compensare, a unor tranzacții privind categorii diferite de produse, în conformitate cu normele de compensare între produse diferite, stabilite în prezentul capitol;

▼M8

12. 

„valoarea de piață curentă” sau „CMV” înseamnă valoarea netă de piață a tuturor tranzacțiilor din cadrul unui set de compensare înainte de deducerea oricărei garanții reale deținute sau furnizate, valorile de piață pozitive fiind compensate cu cele negative la calcularea CMV;

▼M8

12a. 

„suma independentă netă a garanțiilor reale” sau „NICA” înseamnă suma valorilor ajustate în funcție de volatilitate ale garanțiilor reale nete primite sau furnizate, după caz, în cadrul setului de compensare, altele decât marja de variație;

▼C2

Distribuții
13. 

„distribuția valorilor de piață” înseamnă distribuția de probabilitate previzionată a valorilor de piață nete ale tranzacțiilor din cadrul unui set de compensare la o dată viitoare (orizont de previzionare), pe baza valorilor de piață realizate ale tranzacțiilor respective la data previzionării;

14. 

„distribuția expunerilor” înseamnă distribuția de probabilitate previzionată a valorilor de piață, care se obține dacă valorile de piață nete negative previzionate se stabilesc la 0;

15. 

„distribuția neutră la risc” înseamnă o distribuție a valorilor de piață sau a expunerilor pe o perioadă viitoare, calculată pe baza valorilor de piață implicite, precum volatilitățile implicite;

16. 

„distribuție efectivă” înseamnă o distribuție a valorilor de piață sau a expunerilor pe o perioadă viitoare, calculată pe baza valorilor istorice sau realizate, precum volatilitățile calculate pe baza variațiilor înregistrate în trecut ale prețurilor sau ratelor;

Măsurări și ajustări ale expunerii
17. 

„expunere curentă” este valoarea mai mare dintre zero și valoarea de piață a unei tranzacții sau a unui portofoliu de tranzacții din cadrul unui set de compensare cu o contraparte, care s-ar pierde prin intrarea contrapărții în stare de nerambursare, presupunând că valoarea tranzacțiilor respective nu poate fi recuperată, nici parțial, în caz de insolvență sau de lichidare;

18. 

„expunere maximă” înseamnă o centilă superioară a distribuției expunerilor la o anumită dată viitoare, anterioară datei scadenței tranzacției cu cea mai lungă durată din setul de compensare;

19. 

„expunere așteptată” (EE) înseamnă media distribuției expunerilor, la o anumită dată viitoare, înainte de data scadenței tranzacției cu cea mai lungă durată din setul de compensare;

20. 

„expunere așteptată efectivă la o dată specifică” (denumită în continuare „EE efectivă”) este valoarea maximă a expunerii așteptate din data respectivă sau din orice dată anterioară. Expunerea așteptată efectivă la o dată specifică se mai poate, de asemenea, defini ca valoarea mai mare dintre expunerea așteptată la data respectivă și expunerea așteptată efectivă la orice dată anterioară;

21. 

„expunerea pozitivă așteptată” (EPE) înseamnă media ponderată în timp a expunerilor așteptate, în care ponderile sunt proporțiile din întreaga perioadă care corespund fiecărei expuneri așteptate.

La calculul cerinței de fonduri proprii, instituțiile utilizează media pe primul an sau, dacă toate contractele din setul de compensare ajung la scadență în mai puțin de un an, pe durata în care contractul cu cea mai mare scadență din setul de compensare ajunge la scadență;

22. 

„expunerea pozitivă așteptată efectivă” (denumită în continuare „EPE efectivă”) înseamnă media ponderată a expunerilor așteptate efective pe primul an al unui set de compensare sau, dacă toate contractele din setul de compensare ajung la scadență în mai puțin de un an, pe durata contractului cu cea mai mare scadență din setul de compensare, în care ponderile sunt proporțiile din întreaga perioadă care corespund fiecărei expuneri așteptate;

Riscuri asociate CCR
23. 

„risc de reînnoire” înseamnă măsura în care expunerea pozitivă așteptată este subestimată, atunci când se prevede că tranzacțiile viitoare cu o contraparte se vor desfășura în mod continuu.

Expunerea suplimentară generată de aceste tranzacții viitoare nu se include în calculul expunerii pozitive așteptate;

24. 

„contraparte” în sensul secțiunii 7 înseamnă orice persoană juridică sau fizică care participă la un acord de compensare și are capacitatea contractuală necesară în acest sens;

25. 

„acord de compensare contractuală între produse diferite” înseamnă un acord contractual bilateral între o instituție și o contraparte, care creează o obligație juridică unică (pe baza compensării tranzacțiilor acoperite) ce acoperă toate acordurile-cadru bilaterale și toate tranzacțiile privind diferite categorii de produse, incluse în acest acord.

În sensul prezentei definiții, „categorii diferite de produse” înseamnă:

(a) 

tranzacții de răscumpărare, operațiuni de dare și luare de titluri și mărfuri cu împrumut;

(b) 

tranzacțiile de creditare în marjă.

(c) 

contractele enumerate în anexa II;

26. 

„segment de plată” înseamnă plata convenită la o tranzacție cu un instrument financiar derivat extrabursier, care are un profil de risc liniar și prevede schimbul unui instrument financiar contra unei plăți.

În cazul tranzacțiilor care prevăd schimbul unei plăți contra altei plăți, aceste două segmente de plată constau în plăți brute convenite prin contract, incluzând cuantumul noțional al tranzacției.



Secțiunea 2

Metode de calcul al valorii expunerii

Articolul 273

Metode de calcul al valorii expunerii

▼M8

(1)  
Instituțiile calculează valoarea expunerii pentru contractele menționate în anexa II pe baza uneia dintre metodele prevăzute în secțiunile 3-6, în conformitate cu prezentul articol.

O instituție care nu îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 273a alineatul (1) nu utilizează metoda prevăzută în secțiunea 4. O instituție care nu îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 273a alineatul (2) nu utilizează metoda prevăzută în secțiunea 5.

Instituțiile pot utiliza combinat metodele prevăzute în secțiunile 3-6, în mod permanent, în cadrul unui grup. O instituție individuală nu utilizează combinat metodele prevăzute în secțiunile 3-6 în mod permanent.

▼C2

(2)  

Dacă obține aprobarea autorităților competente în conformitate cu articolul 283 alineatele (1) și (2), o instituție poate determina valoarea expunerii pentru următoarele elemente, utilizând metoda modelului intern prevăzută în secțiunea 6:

(a) 

contractele enumerate în anexa II;

(b) 

tranzacțiile de răscumpărare;

(c) 

operațiunile de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut;

(d) 

tranzacțiile de creditare în marjă.

(e) 

tranzacțiile cu termen lung de decontare.

(3)  

Dacă o instituție achiziționează protecție prin intermediul unui instrument financiar derivat de credit pentru a acoperi o expunere din afara portofoliului de tranzacționare sau o expunere la riscul de credit al contrapărții, aceasta poate calcula cerința de fonduri proprii pentru expunerea acoperită în conformitate:

(a) 

fie cu articolele 233 - 236;

(b) 

fie cu articolul 153 alineatul (3) sau cu articolul 183, dacă aprobarea a fost acordată în conformitate cu articolul 143.

Valoarea expunerii la CCR aferent acestor instrumente financiare derivate de credit este zero, cu excepția cazului în care o instituție aplică abordarea prevăzută la articolul 299 alineatul (2) litera (h) punctul (ii).

(4)  
În pofida alineatului (3), o instituție poate decide să includă, în mod consecvent, în calculul cerințelor de fonduri proprii pentru riscul de credit al contrapărții toate instrumentele financiare derivate de credit care nu sunt incluse în portofoliul de tranzacționare și sunt achiziționate ca protecție pentru acoperirea unei expuneri din afara portofoliului de tranzacționare sau a unei expuneri la CCR, dacă protecția creditului este recunoscută în temeiul prezentului regulament.
(5)  
Dacă instrumentele de tip credit default swap vândute de o instituție sunt tratate de aceasta ca protecție a creditului furnizată și fac obiectul unei cerințe de fonduri proprii pentru riscul de credit al activului suport la întregul cuantum noțional, valoarea expunerii acestor instrumente la CCT în afara portofoliului de tranzacționare este zero.

▼M8

(6)  
În cadrul metodelor prevăzute în secțiunile 3-6, valoarea expunerii pentru o anumită contraparte este egală cu suma valorilor expunerilor calculate pentru fiecare set de compensare cu contrapartea respectivă.

Prin derogare de la primul paragraf, în cazul în care un contract în marjă se aplică mai multor seturi de compensare cu contrapartea respectivă, iar instituția utilizează una dintre metodele prevăzute în secțiunile 3-6 pentru a calcula valoarea expunerii acestor seturi de compensare, valoarea expunerii se calculează în conformitate cu secțiunea relevantă.

Pentru o anumită contraparte, valoarea expunerii pentru un anumit set de compensare a instrumentelor financiare derivate extrabursiere enumerate în anexa II, calculată în conformitate cu prezentul capitol, este valoarea mai mare dintre zero și diferența dintre suma valorilor expunerilor pentru toate seturile de compensare cu contrapartea și suma ajustărilor evaluării creditului pentru contrapartea respectivă, care este recunoscută de instituție ca fiind o reducere suportată a valorii contabile. Ajustările evaluării creditului se calculează fără să se țină cont de nicio ajustare compensatoare a valorii debitului atribuită propriului risc de credit al firmei care a fost deja exclus din fondurile proprii în conformitate cu articolul 33 alineatul (1) litera (c).

(7)  
Atunci când calculează valoarea expunerii în conformitate cu metodele prevăzute în secțiunile 3, 4 și 5, instituțiile pot trata două contracte derivate extrabursiere incluse în același acord de compensare care se potrivesc perfect ca fiind un singur contract cu o valoare principală noțională egală cu zero.

În sensul primului paragraf, două contracte derivate extrabursiere se potrivesc perfect în cazul în care acestea îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

(a) 

pozițiile lor de risc sunt de semn opus;

(b) 

caracteristicile lor, cu excepția datei tranzacționării, sunt identice;

(c) 

fluxurile lor de numerar se compensează reciproc în proporție de 100 %.

(8)  
Instituțiile determină valoarea expunerii pentru expunerile care rezultă din tranzacții cu termen lung de decontare prin oricare din metodele prevăzute în secțiunile 3-6 din prezentul capitol, indiferent de metoda aleasă pentru a trata instrumentele financiare derivate extrabursiere și tranzacțiile de răscumpărare, operațiunile de dare sau luare cu împrumut de titluri sau mărfuri și tranzacțiile de creditare în marjă. La calculul cerințelor de fonduri proprii pentru tranzacțiile cu termen lung de decontare, o instituție care utilizează abordarea prevăzută în capitolul 3 poate atribui ponderi de risc în cadrul abordării prevăzute în capitolul 2, în mod permanent și indiferent de importanța acestor poziții.

▼M8

(9)  
În cazul metodelor prevăzute în secțiunile 3-6 din prezentul capitol, instituțiile tratează tranzacțiile în cazul cărora a fost identificat un risc specific de corelare defavorabilă în conformitate cu articolul 291 alineatele (2), (4), (5) și (6).

▼M8

Articolul 273a

Condiții pentru utilizarea metodelor simplificate de calculare a valorii expunerii

(1)  

O instituție poate calcula valoarea expunerii pentru pozițiile sale pe instrumente financiare derivate în conformitate cu metoda prevăzută în secțiunea 4, cu condiția ca volumul operațiunilor sale bilanțiere și extrabilanțiere cu instrumente financiare derivate să fie mai mic sau egal cu fiecare dintre următoarele două praguri, pe baza unei evaluări realizate lunar, utilizând datele din ultima zi a lunii:

(a) 

10 % din activele totale ale instituției;

(b) 

300 de milioane EUR.

(2)  

O instituție poate calcula valoarea expunerii pentru pozițiile sale pe instrumente financiare derivate în conformitate cu metoda prevăzută în secțiunea 5, cu condiția ca volumul operațiunilor sale bilanțiere și extrabilanțiere cu instrumente financiare derivate să fie mai mic sau egal cu fiecare dintre următoarele două praguri, pe baza unei evaluări realizate lunar, utilizând datele din ultima zi a lunii:

(a) 

5 % din activele totale ale instituției;

(b) 

100 de milioane EUR.

(3)  

În sensul alineatelor (1) și (2), instituțiile calculează volumul operațiunilor lor bilanțiere și extrabilanțiere cu instrumente financiare derivate pe baza datelor din ultima zi a fiecărei luni, în conformitate cu următoarele cerințe:

(a) 

pozițiile pe instrumente financiare derivate se evaluează la valorile lor de piață de la data respectivă; în cazul în care valoarea de piață a unei poziții nu este disponibilă la o anumită dată, instituțiile utilizează valoarea justă pentru poziția respectivă de la data vizată; în cazul în care valoarea de piață și valoarea justă a unei poziții nu sunt disponibile la o anumită dată, instituțiile utilizează cea mai recentă valoare de piață sau valoare justă pentru poziția respectivă;

(b) 

valoarea absolută a pozițiilor lungi pe instrumente financiare derivate se adună cu valoarea absolută a pozițiilor scurte pe instrumente financiare derivate;

(c) 

sunt incluse toate pozițiile pe instrumente financiare derivate, cu excepția instrumentelor financiare derivate de credit care sunt recunoscute ca acoperiri interne împotriva expunerilor la riscul de credit din afara portofoliului de tranzacționare.

(4)  
Prin derogare de la alineatul (1) sau (2), după caz, dacă activitatea cu instrumente financiare derivate pe bază consolidată nu depășește pragurile stabilite la alineatul (1) sau (2), după caz, o instituție care este inclusă în consolidare și care ar trebui să aplice metoda prevăzută în secțiunea 3 sau 4, deoarece depășește pragurile respective pe bază individuală, are ca alternativă, sub rezerva aprobării din partea autorităților competente, opțiunea de a aplica metoda care s-ar aplica pe bază consolidată.
(5)  
Instituțiile notifică autorităților competente metodele prevăzute în secțiunea 4 sau 5 pe care le utilizează sau pe care încetează să le mai utilizeze, după caz, pentru a calcula valoarea expunerii pentru pozițiile lor pe instrumente financiare derivate.
(6)  
Instituțiile nu deschid tranzacții cu instrumente financiare derivate și nu cumpără sau vând instrumente financiare derivate cu unicul scop de a respecta oricare dintre condițiile prevăzute la alineatele (1) și (2) în cursul evaluării lunare.

Articolul 273b

Nerespectarea condițiilor pentru utilizarea metodelor simplificate de calculare a valorii expunerii pentru instrumentele financiare derivate

(1)  
O instituție care nu mai îndeplinește una sau mai multe dintre condițiile prevăzute la articolul 273a alineatul (1) sau (2) notifică imediat acest lucru autorității competente.
(2)  

O instituție încetează să calculeze valorile expunerilor pentru pozițiile sale pe instrumente financiare derivate în conformitate cu secțiunea 4 sau 5, după caz, în termen de trei luni de la apariția uneia dintre următoarele situații:

(a) 

instituția nu îndeplinește condițiile stabilite la articolul 273a alineatul (1) litera (a) sau alineatul (2) litera (a), după caz, sau condițiile stabilite la articolul 273a alineatul (1) litera (b) sau alineatul (2) litera (b), după caz, timp de trei luni consecutive;

(b) 

instituția nu îndeplinește condițiile stabilite la articolul 273a alineatul (1) litera (a) sau alineatul (2) litera (a), după caz, sau condițiile stabilite la articolul 273a alineatul (1) litera (b) sau alineatul (2) litera (b), după caz, timp de peste șase din cele 12 luni precedente.

(3)  
În cazul în care o instituție a încetat să calculeze valorile expunerilor pentru pozițiile sale pe instrumente financiare derivate în conformitate cu secțiunea 4 sau 5, după caz, acesteia i se permite să își calculeze din nou valorile expunerii pentru pozițiile pe instrumente financiare derivate astfel cum este prevăzut în secțiunea 4 sau 5 numai în cazul în care demonstrează autorității competente că toate condițiile prevăzute la articolul 273a alineatul (1) sau (2) au fost îndeplinite pentru o perioadă neîntreruptă de un an.

▼M8



Secțiunea 3

Abordarea standardizată pentru riscul de credit al contrapărții

Articolul 274

Valoarea expunerii

(1)  

O instituție poate calcula o singură valoare a expunerii la nivelul setului de compensare pentru toate tranzacțiile care fac obiectul unui acord de compensare contractuală în cazul în care sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

(a) 

acordul de compensare face parte dintr-unul dintre tipurile de acorduri de compensare contractuală menționate la articolul 295;

(b) 

acordul de compensare a fost recunoscut de autoritățile competente în conformitate cu articolul 296;

(c) 

instituția și-a îndeplinit obligațiile prevăzute la articolul 297 în ceea ce privește acordul de compensare.

În cazul în care oricare dintre condițiile prevăzute la primul paragraf nu este îndeplinită, instituția tratează fiecare tranzacție ca și cum ar fi propriul său set de compensare.

(2)  

Instituțiile calculează valoarea expunerii unui set de compensare conform abordării standardizate pentru riscul de credit al contrapărții după cum urmează:

Valoarea expunerii = α · (RC + PFE)
unde:

RC

=

costul de înlocuire, calculat în conformitate cu articolul 275; și

PFE

=

expunerea viitoare potențială calculată în conformitate cu articolul 278;

α

=

1,4.

(3)  
Valoarea expunerii unui set de compensare care face obiectul unui contract în marjă este plafonată la nivelul valorii expunerii aceluiași set de compensare în cazul în care nu ar face obiectul niciunei forme de contract în marjă.
(4)  
În cazul în care unui set de compensare i se aplică mai multe contracte în marjă, instituțiile atribuie fiecare contract în marjă grupului de tranzacții din setul de compensare căruia i se aplică contractul în marjă conform clauzelor contractuale și calculează separat câte o valoare a expunerii pentru fiecare dintre aceste tranzacții grupate.
(5)  

Instituțiile pot stabili ca valoarea expunerii să fie zero pentru un set de compensare care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:

(a) 

setul de compensare este alcătuit exclusiv din opțiuni vândute;

(b) 

valoarea curentă de piață a setului de compensare este în orice moment negativă;

(c) 

prima pentru toate opțiunile incluse în setul de compensare a fost primită în avans de către instituție pentru a garanta executarea contractelor;

(d) 

setul de compensare nu face obiectul niciunui contract în marjă.

(6)  
Într-un set de compensare, instituțiile înlocuiesc o tranzacție care este o combinație liniară finită de opțiuni call sau put cumpărate sau vândute cu toate opțiunile individuale care formează combinația liniară respectivă, privite ca o tranzacție individuală, pentru a calcula valoarea expunerii setului de compensare în conformitate cu prezenta secțiune. Fiecare combinație de opțiuni de acest tip este considerată ca o tranzacție individuală din setul de compensare în care este inclusă combinația pentru a calcula valoarea expunerii.
(7)  
Valoarea expunerii unei tranzacții cu instrumente financiare derivate de credit care reprezintă o poziție lungă în suport poate fi plafonată la cuantumul primei neplătite restante, cu condiția ca aceasta să fie tratată drept propriul său set de compensare care nu face obiectul unui contract în marjă.

Articolul 275

Costul de înlocuire

(1)  

Instituțiile calculează costul de înlocuire RC pentru seturile de compensare care nu fac obiectul unui contract în marjă în conformitate cu următoarea formulă:

RC = max{CMV – NICA, 0}
(2)  

Instituțiile calculează costul de înlocuire pentru seturile de compensare individuale care fac obiectul unui contract în marjă în conformitate cu următoarea formulă:

RC = max{CMV – VM - NICA, TH + MTA – NICA, 0}
unde:

RC

=

costul de înlocuire;

VM

=

valoarea ajustată în funcție de volatilitate a marjei de variație nete primite sau furnizate, după caz, pentru setul de compensare în mod regulat pentru a atenua variațiile valorii de piață curente a setului de compensare;

TH

=

pragul de marjă aplicabil setului de compensare conform contractului în marjă sub care instituția nu poate solicita garanții reale; și

MTA

=

suma minimă de transfer aplicabilă setului de compensare conform contractului în marjă.

(3)  

Instituțiile calculează costul de înlocuire pentru seturile de compensare multiple care fac obiectul aceluiași contract în marjă în conformitate cu următoarea formulă:

image

unde:

RC

=

costul de înlocuire;

i

=

indicele care desemnează seturile de compensare care fac obiectul contractului în marjă individual;

CMVi

=

valoarea de piață curentă a setului de compensare i;

VMMA

=

suma valorilor ajustate în funcție de volatilitate ale garanțiilor reale primite sau furnizate, după caz, pentru seturi de compensare multiple în mod regulat cu scopul de a atenua variațiile valorii de piață curente a acestora; și

NICAMA

=

suma valorilor ajustate în funcție de volatilitate ale garanțiilor reale primite sau furnizate, după caz, pentru seturi de compensare multiple, altele decât VMMA.

În sensul primului paragraf, NICAMA poate fi calculată la nivel de tranzacție, la nivel de set de compensare sau la nivelul tuturor seturilor de compensare cărora li se aplică contractul în marjă, în funcție de nivelul la care se aplică acesta.

Articolul 276

Recunoașterea și tratamentul aplicat garanțiilor reale

(1)  

În sensul prezentei secțiuni, instituțiile calculează valoarea garanțiilor reale aferente VM, VMMA, NICA și NICAMA, prin aplicarea tuturor cerințelor următoare:

(a) 

în cazul în care toate tranzacțiile incluse într-un set de compensare fac parte din portofoliul de tranzacționare, sunt recunoscute numai garanțiile reale eligibile în temeiul articolelor 197 și 299;

(b) 

în cazul în care un set de compensare cuprinde cel puțin o tranzacție din afara portofoliului de tranzacționare, sunt recunoscute numai garanțiile reale eligibile în temeiul articolului 197;

(c) 

garanțiile reale primite de la o contraparte sunt recunoscute cu semn pozitiv, iar garanțiile reale furnizate unei contrapărți sunt recunoscute cu semn negativ;

(d) 

valoarea ajustată pentru volatilitate a oricărui tip de garanții reale primite sau furnizate se calculează în conformitate cu articolul 223; în scopul efectuării acestui calcul, instituțiile nu utilizează metoda prevăzută la articolul 225;

(e) 

aceeași garanție reală nu este inclusă în același timp și în VM, și în NICA;

(f) 

aceeași garanție reală nu este inclusă în același timp și în VMMA, și în NICAMA;

(g) 

nicio garanție reală furnizată de contraparte care este separată de activele contrapărții respective și, ca urmare a separării, este indisponibilă în caz de faliment sau în caz de intrare în stare de nerambursare ori de insolvență a contrapărții respective nu este recunoscută în calcularea NICA și a NICAMA.

(2)  

Pentru a calcula valoarea ajustată în funcție de volatilitate a garanțiilor reale furnizate menționate la alineatul (1) litera (d) de la prezentul articol, instituțiile înlocuiesc formula prevăzută la articolul 223 alineatul (2) cu formula următoare:

CVA = C · (1 + HC + Hfx)
unde:
CVA = valoarea ajustată în funcție de volatilitate a garanțiilor reale furnizate; și
C = garanțiile reale;
Hc și Hfx sunt definite în conformitate cu articolul 223 alineatul (2).
(3)  

În sensul alineatului (1) litera (d), instituțiile stabilesc perioada de lichidare relevantă pentru calcularea valorii ajustate în funcție de volatilitate a garanțiilor reale primite sau furnizate în conformitate cu unul dintre următoarele orizonturi de timp:

(a) 

un an pentru seturile de compensare menționate la articolul 275 alineatul (1);

(b) 

perioada de risc de marjă determinată în conformitate cu articolul 279c alineatul (1) litera (b) pentru seturile de compensare menționate la articolul 275 alineatele (2) și (3).

Articolul 277

Încadrarea tranzacțiilor în categorii de risc

(1)  

Instituțiile încadrează fiecare tranzacție dintr-un set de compensare într-una din următoarele categorii de risc pentru a determina expunerea viitoare potențială a setului de compensare menționată la articolul 278:

(a) 

riscul de rată a dobânzii;

(b) 

riscul valutar;

(c) 

riscul de credit;

(d) 

riscul privind titlurile de capital;

(e) 

riscul de marfă;

(f) 

alte riscuri.

(2)  
Instituțiile efectuează încadrarea menționată la alineatul (1) în funcție de determinantul de risc principal al unei tranzacții cu instrumente financiare derivate. Determinantul de risc principal este singurul determinant de risc semnificativ al unei tranzacții cu instrumente financiare derivate.
(3)  
Prin derogare de la alineatul (2), instituțiile încadrează tranzacțiile cu instrumente financiare derivate care au mai mult de un determinant de risc semnificativ în mai multe categorii de risc. În cazul în care toți determinanții de risc semnificativi ai uneia dintre aceste tranzacții fac parte din aceeași categorie de risc, instituțiile nu sunt obligate să încadreze tranzacția respectivă în categoria de risc respectivă decât o singură dată, pe baza celui mai semnificativ dintre determinanții de risc. În cazul în care determinanții de risc semnificativi ai uneia dintre aceste tranzacții fac parte din categorii de risc diferite, instituțiile încadrează tranzacția respectivă o singură dată în fiecare categorie de risc pentru care tranzacția are cel puțin un determinant de risc semnificativ, pe baza celui mai semnificativ dintre determinanții de risc din categoria de risc în cauză.
(4)  

În pofida alineatelor (1), (2) și (3), la încadrarea tranzacțiilor în categoriile de risc enumerate la alineatul (1), instituțiile aplică următoarele cerințe:

(a) 

în cazul în care determinantul de risc principal al unei tranzacții sau cel mai semnificativ determinant de risc într-o anumită categorie de risc pentru tranzacțiile menționate la alineatul (3) este o variabilă legată de inflație, instituțiile încadrează tranzacția respectivă în categoria de risc de rată a dobânzii;

(b) 

în cazul în care determinantul de risc principal al unei tranzacții sau cel mai semnificativ determinant de risc într-o anumită categorie de risc pentru tranzacțiile menționate la alineatul (3) este o variabilă legată de condițiile climatice, instituțiile încadrează tranzacția respectivă în categoria de risc de marfă.

▼M8

(5)  

ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza:

(a) 

metoda pentru identificarea tranzacțiilor cu un singur determinant de risc semnificativ;

(b) 

metoda pentru identificarea tranzacțiilor cu mai mult de un determinant de risc semnificativ și pentru identificarea celui mai semnificativ dintre determinanții de risc respectivi în sensul alineatului (3).

ABE prezintă Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 28 decembrie 2019.

Se deleagă Comisiei competența de a completa prezentul regulament prin adoptarea standardelor tehnice de reglementare menționate la primul paragraf în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

▼M8

Articolul 277a

Seturi de acoperire a riscului

(1)  

Instituțiile stabilesc seturile de acoperire a riscului relevante pentru fiecare categorie de risc a unui set de compensare și atribuie fiecare tranzacție acestor seturi de acoperire a riscului, după cum urmează:

(a) 

tranzacțiile încadrate în categoria de risc de rată a dobânzii se atribuie aceluiași set de acoperire a riscului numai în cazul în care determinantul lor de risc principal sau cel mai semnificativ determinant de risc într-o anumită categorie de risc pentru tranzacțiile menționate la articolul 277 alineatul (3) este denominat în aceeași monedă;

(b) 

tranzacțiile încadrate în categoria de risc valutar se atribuie aceluiași set de acoperire a riscului numai în cazul în care determinantul lor de risc principal sau cel mai semnificativ determinant de risc într-o anumită categorie de risc pentru tranzacțiile menționate la articolul 277 alineatul (3) se bazează pe aceeași pereche de monede;

(c) 

toate tranzacțiile încadrate în categoria de risc de credit se atribuie aceluiași set de acoperire a riscului;

(d) 

toate tranzacțiile încadrate în categoria de risc privind titlurile de capital se atribuie aceluiași set de acoperire a riscului;

(e) 

tranzacțiile încadrate în categoria de risc de marfă se atribuie unuia din următoarele seturi de acoperire a riscului în funcție de natura determinantului lor de risc principal sau cel mai semnificativ determinant de risc într-o anumită categorie de risc pentru tranzacțiile menționate la articolul 277 alineatul (3):

(i) 

energie;

(ii) 

metale;

(iii) 

produse agricole;

(iv) 

alte mărfuri;

(v) 

condiții climatice;

(f) 

tranzacțiile încadrate în alte categorii de risc se atribuie aceluiași set de acoperire a riscului numai în cazul în care determinantul lor de risc principal sau cel mai semnificativ determinant de risc într-o anumită categorie de risc pentru tranzacțiile menționate la articolul 277 alineatul (3) este identic.

În sensul primului paragraf litera (a) de la prezentul alineat, tranzacțiile încadrate în categoria de risc de rată a dobânzii care au ca determinant de risc principal o variabilă legată de inflație se atribuie unor seturi de acoperire a riscului distincte, altele decât seturile de acoperire a riscului stabilite pentru tranzacțiile încadrate în categoria de risc de rată a dobânzii care nu au ca determinant de risc principal o variabilă legată de inflație. Tranzacțiile respective se atribuie aceluiași set de acoperire a riscului numai în cazul în care determinantul lor de risc principal sau cel mai semnificativ determinant de risc într-o anumită categorie de risc pentru tranzacțiile menționate la articolul 277 alineatul (3) este denominat în aceeași monedă.

(2)  

Prin derogare de la alineatul (1) de la prezentul articol, instituțiile stabilesc seturi de acoperire a riscului distincte în fiecare categorie de risc pentru următoarele tranzacții:

(a) 

tranzacțiile pentru care determinantul de risc principal sau cel mai semnificativ determinant de risc într-o anumită categorie de risc pentru tranzacțiile menționate la articolul 277 alineatul (3) este fie volatilitatea de piață implicită sau volatilitatea realizată a unui determinant de risc, fie corelația dintre doi determinanți de risc;

(b) 

tranzacțiile pentru care determinantul de risc principal sau cel mai semnificativ determinant de risc într-o anumită categorie de risc pentru tranzacțiile menționate la articolul 277 alineatul (3) este reprezentat de diferența dintre doi determinanți de risc încadrați în aceeași categorie de risc sau tranzacțiile care constau în două segmente de plată denominate în aceeași monedă și pentru care un determinant de risc din aceeași categorie de risc ca și principalul determinant de risc este inclus în celălalt segment de plată decât cel care conține determinantul de risc principal.

În sensul literei (a) de la primul paragraf de la prezentul alineat, instituțiile atribuie tranzacțiile aceluiași set de acoperire a riscului din categoria de risc relevantă numai în cazul în care determinantul de risc principal al acestora sau cel mai semnificativ determinant de risc într-o anumită categorie de risc pentru tranzacțiile menționate la articolul 277 alineatul (3) este identic.

În sensul literei (b) de la primul paragraf, instituțiile atribuie tranzacțiile aceluiași set de acoperire a riscului din categoria de risc relevantă numai în cazul în care perechea de determinanți de risc din tranzacțiile menționate la litera (b) este identică, iar între cei doi determinanți de risc care fac parte din pereche există o corelație pozitivă. În caz contrar, instituțiile atribuie tranzacțiile menționate la primul paragraf litera (b) unuia dintre seturile de acoperire a riscului stabilite în conformitate cu alineatul (1), doar pe baza unuia dintre cei doi determinanți de risc menționați la primul paragraf litera (b).

(3)  
Instituțiile pun la dispoziție, la cererea autorităților competente, numărul de seturi de acoperire a riscului stabilite în conformitate cu alineatul (2) de la prezentul articol pentru fiecare categorie de risc, împreună cu determinantul de risc principal sau cel mai semnificativ determinant de risc într-o anumită categorie de risc pentru tranzacțiile menționate la articolul 277 alineatul (3) sau perechea de determinanți de risc aferentă fiecăruia dintre seturile de acoperire a riscului respective și cu numărul de tranzacții din cadrul fiecărui set de acoperire a riscului.

Articolul 278

Expunerea viitoare potențială

(1)  

Instituțiile calculează expunerea viitoare potențială a unui set de compensare după cum urmează:

image

unde:

PFE

=

expunerea viitoare potențială;

a

=

indicele care desemnează categoriile de risc incluse în calculul expunerii viitoare potențiale a setului de compensare;

AddOn(a)

=

majorarea pentru categoria de risc a calculată în conformitate cu articolele 280a-280f, după caz; și

multiplicator (multiplier)

=

factorul de multiplicare calculat în conformitate cu formula menționată la alineatul (3).

În scopul acestui calcul, instituțiile includ majorarea (add-on) aferentă unei anumite categorii de risc în calculul expunerii viitoare potențiale a unui set de compensare în cazul în care cel puțin o tranzacție din setul de compensare a fost încadrată în categoria de risc respectivă.

(2)  
Expunerea viitoare potențială a seturilor de compensare multiple care fac obiectul unui singur contract în marjă, astfel cum se menționează la articolul 275 alineatul (3), se calculează ca suma expunerilor viitoare potențiale a tuturor seturilor de compensare individuale ca și cum nu ar face obiectul niciunei forme de contract în marjă.
(3)  

În scopul alineatului (1), multiplicatorul se calculează după cum urmează:



multiplicator =

left accolade

1 dacă z ≥ 0

image

dacă

image

unde:

Prag (floor)m = 5 %;
y = 2 · (1 – Pragm) · ΣaAddOn(a)



z =

left accolade

CMV – NICA pentru seturile de compensare menționate la articolul 275 alin.(1)

CMV – VM – NICA pentru seturile de compensare menționate la articolul 275 alin.(2)

CMVi – NICAi pentru seturile de compensare menționate la articolul 275 alin.(3)

NICAi

=

suma independentă netă a garanțiilor reale calculată numai pentru tranzacțiile incluse în setul de compensare i. NICAi se calculează la nivel de tranzacție sau la nivel de set de compensare, în funcție de contractul în marjă.

Articolul 279

Calculul poziției de risc

Pentru calcularea majorărilor aferente categoriilor de risc menționate la articolele 280a-280f, instituțiile calculează poziția de risc (RiskPosition) a fiecărei tranzacții dintr-un set de compensare după cum urmează:

Poziția de risc = δ · AdjNot · MF
unde:

δ

=

delta reglementat al tranzacției, calculat în conformitate cu formula prevăzută la articolul 279a;

AdjNot

=

valoarea noțională ajustată a tranzacției, calculată în conformitate cu articolul 279b; și

MF

=

factorul de ajustare în funcție de scadență al tranzacției, calculat în conformitate cu formula prevăzută la articolul 279c.

Articolul 279a

Delta reglementat

(1)  

Instituțiile calculează delta reglementat după cum urmează:

(a) 

în cazul opțiunilor call și put care îi dau dreptul cumpărătorului opțiunii să cumpere sau să vândă un instrument-suport la un preț pozitiv la o dată unică sau la multiple date din viitor, cu excepția cazului în care aceste opțiuni sunt încadrate în categoria de risc de rată a dobânzii, instituțiile utilizează următoarea formulă:

image

unde:

δ

=

delta reglementat

semn (sign)

=

– 1 dacă tranzacția este o opțiune call vândută sau o opțiune put cumpărată;

semn (sign)

=

+ 1 dacă tranzacția este o opțiune call cumpărată sau o opțiune put vândută;

tip (type)

=

– 1 dacă tranzacția este o opțiune put;

tip (type)

=

+ 1 dacă tranzacția este o opțiune call;

N(x)

=

funcția de distribuție cumulativă pentru o variabilă aleatorie normală standard, care exprimă probabilitatea ca o variabilă aleatorie normal distribuită, cu media zero și varianța 1, să fie mai mică sau egală cu x;

P

=

prețul la vedere sau la termen al instrumentului-suport al opțiunii; pentru opțiuni ale căror fluxuri de numerar depind de o valoare medie a prețului instrumentului-suport, P este egal cu valoarea medie la data calculului;

K

=

prețul de exercitare a opțiunii;

▼C7

T

=

perioada cuprinsă între data expirării opțiunii (Texp) și data raportării; pentru opțiuni care pot fi exercitate numai la o dată viitoare, Texp este egală cu data respectivă; pentru opțiuni care pot fi exercitate la multiple date viitoare, Texp este egală cu ultima dintre datele respective; T se exprimă în ani, utilizând convenția privind zilele lucrătoare relevantă; și

▼M8

σ

=

volatilitatea reglementată a opțiunii, determinată în conformitate cu tabelul 1 în funcție de categoria de risc a tranzacției și de natura instrumentului-suport al opțiunii.



Tabelul 1

Categorie de risc

Instrumentul-suport

Volatilitatea reglementată

Schimb valutar

Toate

15 %

Credit

Instrument având la bază o singură semnătură

100 %

Instrument având la bază mai multe semnături

80 %

Titluri de capital

Instrument având la bază o singură semnătură

120 %

Instrument având la bază mai multe semnături

75 %

Marfă

Energie electrică

150 %

Alte mărfuri (mai puțin energia electrică)

70 %

Altele

Toate

150 %

Instituțiile care utilizează prețul la termen al instrumentului-suport al unei opțiuni se asigură că:

(i) 

prețul la termen este în concordanță cu caracteristicile opțiunii;

(ii) 

prețul la termen se calculează utilizând o rată a dobânzii relevantă care predomină la data raportării;

(iii) 

prețul la termen integrează fluxurile de numerar preconizate ale instrumentului-suport înainte de expirarea opțiunii;

(b) 

pentru tranșele unei securitizări sintetice și pentru un instrument financiar derivat de credit de tip „nth-to-default” (al n-lea caz de nerambursare), instituțiile utilizează următoarea formulă:

image

unde:



semn (sign) =

left accolade

+ 1 dacă prin tranzacție s-a obținut protecția creditului

– 1 dacă prin tranzacție s-a furnizat protecția creditului

A

=

plafonul de afectare al tranșei; pentru o tranzacție cu un instrument financiar derivat de credit de tip „nth-to-default” bazat pe entitățile de referință k, A = (n – 1)/k; și

D

=

plafonul de neafectare al tranșei; pentru o tranzacție cu un instrument financiar derivat de credit de tip „nth-to-default” bazat pe entitățile de referință k, D = n/k;

(c) 

pentru tranzacțiile care nu sunt menționate la litera (a) sau (b), instituțiile utilizează următorul delta reglementat:



δ =

left accolade

+ 1 dacă tranzacția este o poziție lungă pe determinantul de risc principal sau cel mai semnificativ determinant de risc în acea categorie de risc

– 1 dacă tranzacția este o poziție scurtă pe determinantul de risc principal sau cel mai semnificativ determinant de risc în acea categorie de risc

(2)  
În sensul prezentei secțiuni, o poziție lungă pe determinantul de risc principal sau pe cel mai semnificativ determinant de risc într-o anumită categorie de risc pentru tranzacțiile menționate la articolul 277 alineatul (3) înseamnă că valoarea de piață a tranzacției crește atunci când valoarea determinantului de risc respectiv crește, iar o poziție scurtă pe determinantul de risc principal sau pe cel mai semnificativ determinant de risc într-o anumită categorie de risc pentru tranzacțiile menționate la articolul 277 alineatul (3) înseamnă că valoarea de piață a tranzacției scade atunci când valoarea determinantului de risc respectiv crește.

▼M8

(3)  

ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza:

(a) 

în conformitate cu evoluțiile internaționale în materie de reglementare, formula pe care trebuie să o utilizeze instituțiile pentru a calcula delta reglementat pentru opțiunile call și put încadrate în categoria de risc de rată a dobânzii compatibilă cu condiții de piață în care ratele dobânzii pot fi negative, precum și volatilitatea reglementată care este adecvată pentru formula respectivă;

(b) 

o metodă pentru a stabili dacă o tranzacție este o poziție lungă sau scurtă pe determinantul de risc principal sau pe cel mai semnificativ determinant de risc într-o anumită categorie de risc pentru tranzacțiile menționate la articolul 277 alineatul (3).

ABE prezintă Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 28 decembrie 2019.

Se deleagă Comisiei competența de a completa prezentul regulament prin adoptarea standardelor tehnice de reglementare menționate la primul paragraf în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

▼M8

Articolul 279b

Valoarea noțională ajustată

(1)  

Instituțiile calculează valoarea noțională ajustată după cum urmează:

(a) 

pentru tranzacțiile încadrate în categoria de risc de rată a dobânzii sau în categoria de risc de credit, instituțiile calculează valoarea noțională ajustată ca fiind produsul dintre valoarea noțională a contractului derivat și factorul duratei impus de autoritățile de supraveghere, care se calculează după cum urmează:

▼C7

image

unde:

R

=

rata de actualizare impusă de autoritățile de supraveghere; R = 5 %;

S

=

perioada de timp dintre data de începere a unei tranzacții și data raportării, care este exprimată în ani, utilizând convenția privind zilele lucrătoare relevantă;

E

=

perioada dintre data de încetare a unei tranzacții și data raportării, care este exprimată în ani, utilizând convenția privind zilele lucrătoare relevantă; și un exercițiu financiar (OneBusinessYear) = un an exprimat în zile lucrătoare utilizând convenția privind zilele lucrătoare relevantă.

▼M8

Data de începere a unei tranzacții este prima dată la care este fie stabilită, fie efectuată cel puțin o plată contractuală în cadrul tranzacției, către instituție sau din partea instituției, alta decât plățile legate de schimbul de garanții reale din cadrul unui contract în marjă. În cazul în care tranzacția a început deja să stabilească sau să efectueze plăți la data raportării, data de începere a unei tranzacții este egală cu 0.

În cazul în care o tranzacție implică una sau mai multe date contractuale viitoare la care instituția sau contrapartea poate decide să pună capăt tranzacției înainte de scadența contractuală a acesteia, data de începere a unei tranzacții este egală cu prima dintre următoarele:

(i) 

data sau prima dintre datele viitoare multiple la care instituția sau contrapartea poate decide să pună capăt tranzacției înainte de scadența contractuală a acesteia;

(ii) 

data la care o tranzacție începe să stabilească sau să efectueze plăți, altele decât plățile legate de schimbul de garanții reale din cadrul unui contract în marjă.

În cazul în care o tranzacție are ca instrument-suport un instrument financiar care poate da naștere unor obligații contractuale suplimentare față de cele care decurg din tranzacție, data de începere a unei tranzacții se determină pe baza primei date la care instrumentul-suport începe stabilirea sau efectuarea plăților.

Data de încetare a unei tranzacții este ultima dată la care este efectuată sau poate fi efectuată o plată contractuală în cadrul tranzacției, către sau din partea instituției.

În cazul în care o tranzacție are ca instrument-suport un instrument financiar care poate da naștere unor obligații contractuale suplimentare față de cele care decurg din tranzacție, data de încetare a unei tranzacții se determină pe baza ultimei plăți contractuale aferente instrumentului-suport al tranzacției.

În cazul în care o tranzacție este structurată astfel încât o expunere rămasă de rambursat să fie decontată după anumite date de plată specificate și termenii sunt revizuiți astfel încât valoarea de piață a tranzacției să fie zero la datele specificate respective, decontarea expunerii rămase de rambursat la aceste date specificate este considerată plată contractuală în cadrul aceleiași tranzacții;

(b) 

în cazul tranzacțiilor încadrate în categoria de risc valutar, instituțiile calculează valoarea noțională ajustată după cum urmează:

(i) 

în cazul în care tranzacția este formată dintr-un segment de plată, valoarea noțională ajustată este valoarea noțională a contractului derivat;

(ii) 

în cazul în care tranzacția este formată din două segmente de plată, iar valoarea noțională a unui segment de plată este denominată în moneda de raportare a instituției, valoarea noțională ajustată este valoarea noțională a celuilalt segment de plată;

(iii) 

în cazul în care tranzacția este formată din două segmente de plată, iar valoarea noțională a fiecărui segment de plată este denominată într-o altă monedă decât moneda de raportare a instituției, valoarea noțională ajustată este cea mai mare dintre valorile noționale ale celor două segmente de plată după ce valorile respective au fost convertite în moneda de raportare a instituției la cursul de schimb la vedere predominant;

(c) 

pentru tranzacțiile încadrate în categoria de risc privind titlurile de capital sau de risc de marfă, instituțiile calculează valoarea noțională ajustată ca fiind produsul dintre prețul de piață al unei unități a instrumentului-suport al tranzacției și numărul de unități ale instrumentului-suport la care se raportează tranzacția;

în cazul în care o tranzacție încadrată în categoria de risc privind titlurile de capital sau de risc de marfă este exprimată prin contract ca o valoare noțională, instituțiile utilizează valoarea noțională a tranzacției, și nu numărul de unități ale instrumentului-suport, ca valoare noțională ajustată;

(d) 

pentru tranzacțiile încadrate în categoria „alte riscuri”, instituțiile calculează valoarea noțională ajustată pe baza metodei celei mai adecvate dintre metodele menționate la literele (a), (b) și (c), în funcție de natura și caracteristicile instrumentului-suport al tranzacției.

(2)  

În scopul calculării valorii noționale ajustate a unei tranzacții menționate la alineatul (1), instituțiile determină valoarea noțională sau numărul de unități ale instrumentului-suport după cum urmează:

(a) 

în cazul în care valoarea noțională sau numărul de unități ale instrumentului-suport al unei tranzacții nu este stabilit până la scadența contractuală:

(i) 

pentru valori deterministe ale valorilor noționale și ale numărului de unități ale instrumentului-suport, valoarea noțională este media ponderată a tuturor valorilor deterministe ale valorilor noționale sau ale numărului de unități ale instrumentului-suport, după caz, până la scadența contractuală a tranzacției, ponderile fiind date de proporția din perioada de timp în care se aplică fiecare valoare noțională;

(ii) 

pentru valori stocastice ale valorilor noționale și ale numărului de unități ale instrumentului-suport, valoarea noțională este valoarea determinată prin stabilirea valorilor curente de piață în formula de calcul al valorilor de piață viitoare;

(b) 

în cazul contractelor care presupun schimburi multiple ale valorii noționale, aceasta se înmulțește cu numărul plăților care mai rămân de efectuat conform contractelor;

(c) 

în cazul contractelor care prevăd o multiplicare a plăților aferente fluxurilor de numerar sau o multiplicare a instrumentului-suport al contractului derivat, instituția ajustează valoarea noțională pentru a reflecta efectele multiplicării asupra structurii de risc a contractelor respective.

(3)  
Instituțiile convertesc valoarea noțională ajustată a unei tranzacții în moneda lor de raportare la cursul de schimb la vedere predominant în cazul în care valoarea noțională ajustată este calculată în conformitate cu prezentul articol pornind de la o valoare noțională contractuală sau de la un preț de piață al numărului de unități ale instrumentului-suport denominat într-o altă monedă.

Articolul 279c

Factorul de ajustare în funcție de scadență

(1)  

Instituțiile calculează factorul de ajustare în funcție de scadență după cum urmează:

(a) 

pentru tranzacțiile incluse în seturile de compensare menționate la articolul 275 alineatul (1), instituțiile utilizează următoarea formulă:

image

unde:

MF

=

factorul de ajustare în funcție de scadență;

M

=

scadența reziduală a tranzacției care este egală cu perioada de timp necesară pentru încetarea tuturor obligațiilor contractuale care decurg din tranzacție; în acest scop, se consideră că orice opționalitate a unui contract derivat este o obligație contractuală; scadența reziduală se exprimă în ani, utilizând convenția privind zilele lucrătoare relevantă;

în cazul în care o tranzacție are ca instrument-suport un alt contract derivat care poate da naștere unor obligații contractuale suplimentare față de obligațiile contractuale care decurg din tranzacție, scadența reziduală a tranzacției este egală cu perioada de timp necesară pentru încetarea tuturor obligațiilor contractuale aferente instrumentului-suport;

în cazul în care o tranzacție este structurată astfel încât expunerea rămasă de rambursat să fie decontată după anumite date de plată specificate și termenii sunt revizuiți astfel încât valoarea de piață a tranzacției să fie zero la datele specificate respective, scadența reziduală a tranzacției este egală cu perioada rămasă până la data următoarei revizuiri a termenilor; și

un exercițiu financiar (OneBusinessYear)

=

un an exprimat în zile lucrătoare utilizând convenția privind zilele lucrătoare relevantă;

(b) 

în cazul tranzacțiilor incluse în seturile de compensare menționate la articolul 275 alineatele (2) și (3), factorul de ajustare în funcție de scadență este definit ca:

image

unde:

MF

=

factorul de ajustare în funcție de scadență;

MPOR

=

perioada de risc de marjă aferentă setului de compensare determinată în conformitate cu articolul 285 alineatele (2)-(5); și

un exercițiu financiar (OneBusinessYear)

=

un an exprimat în zile lucrătoare utilizând convenția privind zilele lucrătoare relevantă.

Atunci când determină perioada de risc de marjă pentru tranzacții încheiate între un client și un membru compensator, o instituție care acționează în calitate de client sau de membru compensator înlocuiește perioada minimă prevăzută la articolul 285 alineatul (2) litera (b) cu cinci zile lucrătoare.

(2)  
În sensul alineatului (1), scadența reziduală este egală cu perioada rămasă până la data următoarei revizuiri a termenilor tranzacțiilor care sunt structurate astfel încât expunerile rămase să fie decontate după anumite date de plată specificate și ai căror termeni sunt revizuiți astfel încât valoarea de piață a contractului să fie zero la datele specificate respective.

Articolul 280

Coeficientul factorului impus de autoritățile de supraveghere aferent setului de acoperire a riscului

Pentru calcularea majorării aferente unui set de acoperire a riscului, astfel cum este menționată la articolele 280a-280f, coeficientul factorului impus de autoritățile de supraveghere aferent setului de acoperire a riscului „є” este următorul:



є =

left accolade

1 pentru seturile de acoperire a riscurilor stabilite în conformitate cu articolul 277a alin. (1)

5 pentru seturile de acoperire a riscurilor stabilite în conformitate cu articolul 277a alin. (2) litera (a)

0,5 pentru seturile de acoperire a riscurilor stabilite în conformitate cu articolul 277a alin. (2) litera (b)

Articolul 280a

Majorarea pentru categoria de risc de rată a dobânzii

(1)  

În sensul articolului 278, instituțiile calculează majorarea aferentă categoriei de risc de rată a dobânzii pentru un anumit set de compensare după cum urmează:

image

unde:

AddOnIR

=

majorarea categoriei de risc de rată a dobânzii;

j

=

indicele care desemnează toate seturile de acoperire a riscului de rată a dobânzii stabilite în conformitate cu articolul 277a alineatul (1) litera (a) și cu articolul 277a alineatul (2) pentru setul de compensare; și

image

=

majorarea categoriei de risc de rată a dobânzii pentru setul de acoperire a riscului j calculat în conformitate cu alineatul (2).

(2)  

Instituțiile calculează majorarea pentru setul de acoperire a riscului j aferentă categoriei de risc de rată a dobânzii astfel:

image

unde:

єj

=

coeficientul factorului impus de autoritățile de supraveghere aferent setului de acoperire a riscului pentru setul de acoperire a riscului j determinat în conformitate cu valoarea aplicabilă specificată la articolul 280;

SFIR

=

factorul impus de autoritățile de supraveghere pentru categoria de risc de rată a dobânzii cu o valoare egală cu 0,5 %; și

image

=

valoarea noțională efectivă a setului de acoperire a riscului j calculată în conformitate cu alineatul (3).

(3)  

Pentru a calcula valoarea noțională efectivă a setului de acoperire a riscului j, instituțiile încadrează mai întâi fiecare tranzacție din setul de acoperire a riscului în banda corespunzătoare din tabelul 2. Instituțiile fac acest lucru pe baza datei de încetare a fiecărei tranzacții, determinată în conformitate cu articolul 279b alineatul (1) litera (a):



Tabelul 2

Banda

Data de încetare

(în ani)

1

>0 și <=1

2

>1 și <= 5

3

> 5

Instituțiile calculează apoi valoarea noțională efectivă a setului de acoperire a riscului j în conformitate cu următoarea formulă:

image

unde:

image

=

valoarea noțională efectivă a setului de acoperire a riscului j; și

Dj,k

=

valoarea noțională efectivă a benzii k a setului de acoperire a riscului j, calculată după cum urmează:

image

unde:

l

=

indicele care desemnează poziția de risc (RiskPosition).

Articolul 280b

Majorarea aferentă categoriei de risc valutar

(1)  

În sensul articolului 278, instituțiile calculează majorarea aferentă categoriei de risc valutar (foreign exchange – FX) pentru un anumit set de compensare după cum urmează:

image

unde:

AddOnFX

=

majorarea aferentă categoriei de risc valutar;

j

=

indicele care desemnează seturile de acoperire a riscului valutar stabilite în conformitate cu articolul 277a alineatul (1) litera (b) și cu articolul 277a alineatul (2) pentru setul de compensare; și

image

=

majorarea aferentă categoriei de risc valutar pentru setul de acoperire a riscului j calculat în conformitate cu alineatul (2).

(2)  

Instituțiile calculează majorarea aferentă categoriei de risc valutar pentru setul de acoperire a riscului j astfel:

image

unde:

єj

=

coeficientul factorului impus de autoritățile de supraveghere aferent setului de acoperire a riscului pentru setul de acoperire a riscului j calculat în conformitate cu articolul 280;

SFFX

=

factorul impus de autoritățile de supraveghere pentru categoria de risc valutar cu o valoare egală cu 4 %;

image

=

valoarea noțională efectivă a setului de acoperire a riscului j, calculată după cum urmează:

image

unde:

l

=

indicele care desemnează poziția de risc (RiskPosition).

Articolul 280c

Majorarea aferentă categoriei de risc de credit

(1)  

În sensul alineatului (2), instituțiile stabilesc entitățile de referință relevante privind creditul pentru setul de compensare în conformitate cu următoarele:

(a) 

pentru fiecare emitent al unui instrument de datorie de referință care este suport al unei tranzacții având la bază o singură semnătură atribuite categoriei de risc de credit există o singură entitate de referință privind creditul; tranzacțiile având la bază o singură semnătură sunt atribuite aceleiași entități de referință privind creditul numai în cazul în care instrumentul de datorie de referință care este suport al tranzacțiilor respective este emis de același emitent;

(b) 

pentru fiecare grup de instrumente de datorie de referință sau de instrumente financiare derivate de credit având la bază o singură semnătură care sunt suport al unei tranzacții având la bază mai multe semnături atribuite categoriei de risc de credit există o singură entitate de referință privind creditul; tranzacțiile având la bază mai multe semnături sunt atribuite aceleiași entități de referință privind creditul numai în cazul în care grupul de instrumente de datorie de referință sau de instrumente financiare derivate de credit având la bază o singură semnătură care sunt suport al tranzacțiilor respective au aceleași componente.

(2)  

În sensul articolului 278, instituțiile calculează majorarea aferentă categoriei de risc de credit pentru un anumit set de compensare după cum urmează:

image

unde:

AddOnCredit

=

majorarea aferentă categoriei de risc de credit;

j

=

indicele care desemnează toate seturile de acoperire a riscului de credit stabilite în conformitate cu articolul 277a alineatul (1) litera (c) și cu articolul 277a alineatul (2) pentru setul de compensare; și

image

=

majorarea aferentă categoriei de risc de credit pentru setul de acoperire a riscului j calculat în conformitate cu alineatul (3).

(3)  

Instituțiile calculează majorarea aferentă categoriei de risc de credit pentru setul de acoperire a riscului j după cum urmează:

image

unde:

image

=

majorarea aferentă categoriei de risc de credit pentru setul de acoperire a riscului j;

єj

=

coeficientul factorului impus de autoritățile de supraveghere aferent setului de acoperire a riscului pentru setul de acoperire a riscului j determinat în conformitate cu articolul 280;

k

=

indicele care desemnează entitățile de referință privind creditul ale setului de compensare stabilit în conformitate cu alineatul (1);

image

=

factorul de corelare al entității de referință privind creditul „k”; atunci când entitatea de referință privind creditul „k” s-a stabilit în conformitate cu alineatul (1) litera (a),

image

, atunci când entitatea de referință privind creditul „k” s-a stabilit în conformitate cu alineatul (1) litera (b)

image

; și

AddOn(Entitatek)

=

majorarea pentru entitatea de referință privind creditul k determinată în conformitate cu alineatul (4).

(4)  

Instituțiile calculează majorarea pentru entitatea de referință privind creditul k după cum urmează:

image

unde:

image

=

valoarea noțională efectivă a entității de referință privind creditul k, calculată după cum urmează:

image

unde:

l

=

indicele care desemnează poziția de risc (RiskPosition); și

image

=

factorul impus de autoritățile de supraveghere aplicabil entității de referință privind creditul k calculat în conformitate cu alineatul (5).

(5)  

Instituțiile calculează factorul impus de autoritățile de supraveghere aplicabil entității de referință privind creditul k după cum urmează:

(a) 
pentru entitatea de referință privind creditul k stabilită în conformitate cu alineatul (1) litera (a),

image

este pus în corespondență cu unul dintre cei șase factori impuși de autoritățile de supraveghere prevăzuți în tabelul 3 de la prezentul alineat pe baza unei evaluări externe a creditului efectuată de o ECAI desemnată a emitentului individual corespunzător; în cazul unui emitent individual pentru care nu este disponibilă o evaluare a creditului efectuată de o ECAI desemnată:
(i) 

o instituție care utilizează abordarea menționată la capitolul 3 pune în corespondență ratingul intern al emitentului individual cu una dintre evaluările externe ale creditului;

(ii) 
o instituție care utilizează abordarea menționată în capitolul 2 atribuie un

image

respectivei entități de referință privind creditul; cu toate acestea, în cazul în care o instituție aplică articolul 128 pentru a pondera la risc expunerile la riscul de credit al contrapărții față de acest emitent individual, se atribuie un

image

respectivei entități de referință privind creditul;
(b) 

pentru entitățile de referință privind creditul k stabilite în conformitate cu alineatul (1) litera (b):

(i) 
în cazul în care o poziție de risc l atribuită entității de referință privind creditul k este un indice de credit cotat la o bursă recunoscută,

image

este pus în corespondență cu unul dintre cei doi factori impuși de autoritățile de supraveghere prezentați în tabelul 4 de la prezentul alineat, pe baza calității creditului majorității componentelor individuale ale acestuia;
(ii) 
în cazul în care o poziție de risc l atribuită entității de referință privind creditul k nu este menționată la punctul (i) de la prezenta literă,

image

este media ponderată a factorilor impuși de autoritățile de supraveghere puși în corespondență cu fiecare componentă în conformitate cu metoda prevăzută la litera (a), ponderile fiind date de proporția valorii noționale a componentelor incluse în această poziție.



Tabelul 3

Nivelul de calitate a creditului

Factorul impus de autoritățile de supraveghere pentru tranzacții având la bază o singură semnătură

1

0,38 %

2

0,42 %

3

0,54 %

4

1,06 %

5

1,6 %

6

6,0 %



Tabelul 4

Calitatea creditului dominantă

Factorul impus de autoritățile de supraveghere pentru indici cotați

Categoria investment grade

0,38 %

Categoria non-investment grade

1,06 %

Articolul 280d

Majorarea aferentă categoriei de risc privind titlurile de capital

(1)  

În sensul alineatului (2), instituțiile stabilesc entitățile de referință relevante privind titlurile de capital pentru setul de compensare în conformitate cu următoarele:

(a) 

pentru fiecare emitent al unui instrument de capital de referință care este suport al unei tranzacții având la bază o singură semnătură atribuite categoriei de risc privind titlurile de capital există o singură entitate de referință privind titlurile de capital; tranzacțiile având la bază o singură semnătură sunt atribuite aceleiași entități de referință privind titlurile de capital numai în cazul în care instrumentul de capital de referință care este suport al tranzacțiilor respective este emis de același emitent;

(b) 

pentru fiecare grup de instrumente de capital de referință sau de instrumente financiare derivate pe titluri de capital având la bază o singură semnătură care sunt suport al unei tranzacții având la bază mai multe semnături atribuite categoriei de risc privind titlurile de capital există o singură entitate de referință privind titlurile de capital; tranzacțiile având la bază mai multe semnături sunt atribuite aceleiași entități de referință privind titlurile de capital numai în cazul în care grupul de instrumente de capital de referință sau de instrumente financiare derivate pe titluri de capital având la bază o singură semnătură care sunt suport al tranzacțiilor respective, după caz, are aceleași componente.

(2)  

În sensul articolului 278, instituțiile calculează majorarea aferentă categoriei de risc privind titlurile de capital pentru un anumit set de compensare după cum urmează:

image

unde:

AddOnTitluri de capital

=

majorarea aferentă categoriei de risc privind titlurile de capital;

j

=

indicele care desemnează toate seturile de acoperire a riscului privind titlurile de capital stabilite în conformitate cu articolul 277a alineatul (1) litera (d) și cu articolul 277a alineatul (2) pentru setul de compensare; și

image

=

majorarea aferentă categoriei de risc privind titlurile de capital pentru setul de acoperire a riscului j calculat în conformitate cu alineatul (3).

(3)  

Instituțiile calculează majorarea aferentă categoriei de risc privind titlurile de capital pentru setul de acoperire a riscului j după cum urmează:

image

unde:

image

=

majorarea aferentă categoriei de risc privind titlurile de capital pentru setul de acoperire a riscului j;

єj

=

coeficientul factorului impus de autoritățile de supraveghere aferent setului de acoperire a riscului pentru setul de acoperire a riscului j determinat în conformitate cu articolul 280;

k

=

indicele care desemnează entitățile de referință privind titlurile de capital ale setului de compensare stabilit în conformitate cu alineatul (1);

image

=

factorul de corelare al entității de referință privind titlurile de capital k; în cazul în care entitatea de referință privind titlurile de capital k a fost stabilită în conformitate cu alineatul (1) litera (a),

image

. În cazul în care entitatea de referință privind titlurile de capital k a fost stabilită în conformitate cu alineatul (1) litera (b),

image

; și

AddOn(Entitatek)

=

majorarea pentru entitatea de referință privind titlurile de capital k determinată în conformitate cu alineatul (4).

(4)  

Instituțiile calculează majorarea pentru entitatea de referință privind titlurile de capital k după cum urmează:

image

unde:

AddOn(Entitatek)

=

majorarea pentru entitatea de referință privind titlurile de capital k;

image

=

factorul impus de autoritățile de supraveghere aplicabil entității de referință privind titlurile de capital k; în cazul în care entitatea de referință privind titlurile de capital k a fost stabilită în conformitate cu alineatul (1) litera (a),

image

; în cazul în care entitatea de referință privind titlurile de capital k a fost stabilită în conformitate cu alineatul (1) litera (b),

image

; și

image

=

valoarea noțională efectivă a entității de referință privind titlurile de capital k, calculată după cum urmează:

image

unde:

l

=

indicele care desemnează poziția de risc (RiskPosition).

Articolul 280e

Majorarea aferentă categoriei de risc de marfă

(1)  

În sensul articolului 278, instituțiile calculează majorarea aferentă categoriei de risc de marfă pentru un anumit set de compensare după cum urmează:

image

unde:

AddOnMarfă

=

majorarea aferentă categoriei de risc de marfă;

j

=

indicele care desemnează seturile de acoperire a riscului de marfă stabilite în conformitate cu articolul 277a alineatul (1) litera (e) și cu articolul 277a alineatul (2) pentru setul de compensare; și

image

=

majorarea aferentă categoriei de risc de marfă pentru setul de acoperire a riscului j calculat în conformitate cu alineatul (4).

(2)  
Pentru a calcula majorarea aferentă unui set de acoperire a riscului de marfă pentru un anumit set de compensare în conformitate cu alineatul (4), instituțiile stabilesc tipurile de marfă de referință relevante pentru fiecare set de acoperire a riscului. Tranzacțiile cu instrumente financiare derivate pe mărfuri sunt atribuite aceluiași tip de marfă de referință numai în cazul în care instrumentul pe mărfuri care este suport al tranzacțiilor respective este de aceeași natură, indiferent de locul de livrare și de calitatea instrumentului pe mărfuri.
(3)  
Prin derogare de la alineatul (2), autoritățile competente pot impune unei instituții care este expusă într-o măsură semnificativă riscului de bază al unor diferite poziții care au aceeași natură ca cele menționate la alineatul (2) să stabilească tipurile de marfă de referință pentru pozițiile respective utilizând mai multe caracteristici pe lângă simpla natură a instrumentului pe mărfuri care este suport al tranzacțiilor. Într-o astfel de situație, tranzacțiile cu instrumente financiare derivate pe mărfuri sunt atribuite aceluiași tip de marfă de referință numai în cazul în care împărtășesc caracteristicile respective.
(4)  

Instituțiile calculează majorarea aferentă categoriei de risc de marfă pentru setul de acoperire a riscului j după cum urmează:

image

unde:

image

=

majorarea aferentă categoriei de risc de marfă pentru setul de acoperire a riscului j;

єj

=

coeficientul factorului impus de autoritățile de supraveghere aferent setului de acoperire a riscului pentru setul de acoperire a riscului j determinat în conformitate cu articolul 280;

ρMarfă

=

factorul de corelare pentru categoria de risc de marfă cu o valoare egală cu 40 %;

k

=

indicele care desemnează tipurile de marfă de referință aferente setului de compensare stabilite în conformitate cu alineatul (2); și

image

=

majorarea aferentă tipului de marfă de referință k, calculată în conformitate cu alineatul (5).

(5)  

Instituțiile calculează majorarea pentru tipul de marfă de referință k după cum urmează:

image

unde:

image

=

majorarea pentru tipul de marfă de referință k;

▼C7

image

=

factorul impus de autoritățile de supraveghere aplicabil tipului de marfă de referință k; în cazul în care tipul de marfă de referință k corespunde unor tranzacții atribuite setului de acoperire a riscului menționat la articolul 277a alineatul (1) litera (e), cu excepția tranzacțiilor privind energia electrică, image; pentru tranzacțiile privind energia electrică, image; și

▼M8

image

=

valoarea noțională efectivă a tipului de marfă de referință k, calculată după cum urmează:

image

unde:

l

=

indicele care desemnează poziția de risc (RiskPosition).

Articolul 280f

Majorarea aferentă categoriei alte riscuri

(1)  

În sensul articolului 278, instituțiile calculează majorarea aferentă categoriei alte riscuri pentru un anumit set de compensare după cum urmează:

image

unde:

AddOnAltele

=

majorarea aferentă categoriei alte riscuri;

j

=

indicele care desemnează seturile de acoperire a altor riscuri stabilite în conformitate cu articolul 277a alineatul (1) litera (f) și cu articolul 277a alineatul (2) pentru setul de compensare; și

image

=

majorarea aferentă categoriei alte riscuri pentru setul de acoperire a riscului j calculat în conformitate cu alineatul (2).

(2)  

Instituțiile calculează majorarea aferentă categoriei alte riscuri pentru setul de acoperire a riscului j după cum urmează:

image

unde:

image

=

majorarea aferentă categoriei alte riscuri pentru setul de acoperire a riscului j;

єj

=

coeficientul factorului impus de autoritățile de supraveghere aferent setului de acoperire a riscului pentru setul de acoperire a riscului j determinat în conformitate cu articolul 280; și

SFAltele

=

factorul impus de autoritățile de supraveghere pentru categoria alte riscuri cu o valoare egală cu 8 %;

image

=

valoarea noțională efectivă a setului de acoperire a riscului j, calculată după cum urmează:

image

unde:

l

=

indicele care desemnează poziția de risc (RiskPosition).



Secțiunea 4

Abordarea standardizată simplificată pentru riscul de credit al contrapărții

Articolul 281

Calculul valorii expunerii

(1)  
Instituțiile calculează o singură valoare a expunerii la nivelul unui set de compensare în conformitate cu secțiunea 3, sub rezerva alineatului (2) din prezentul articol.
(2)  

Valoarea expunerii unui set de compensare se calculează în conformitate cu următoarele cerințe:

(a) 

instituțiile nu aplică tratamentul menționat la articolul 274 alineatul (6);

(b) 

prin derogare de la articolul 275 alineatul (1), în cazul seturilor de compensare care nu sunt menționate la articolul 275 alineatul (2), instituțiile calculează costul de înlocuire în conformitate cu următoarea formulă:

RC = max{CMV, 0}

unde:

RC

=

costul de înlocuire; și

CMV

=

valoarea de piață curentă.

(c) 

prin derogare de la articolul 275 alineatul (2) din prezentul regulament, în cazul seturilor de compensare formate din tranzacții care sunt tranzacționate pe o bursă recunoscută sau care sunt compensate la nivel central de către o contraparte centrală autorizată în conformitate cu articolul 14 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 ori recunoscută în conformitate cu articolul 25 din regulamentul respectiv sau pentru care au loc schimburi bilaterale de garanții reale cu contrapartea în conformitate cu articolul 11 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, instituțiile calculează costul de înlocuire în conformitate cu următoarea formulă:

RC = TH + MTA

unde:

RC

=

costul de înlocuire;

TH

=

pragul de marjă aplicabil setului de compensare conform contractului în marjă sub care instituția nu poate solicita garanții reale; și

MTA

=

suma minimă de transfer aplicabilă setului de compensare conform contractului în marjă;

(d) 

prin derogare de la articolul 275 alineatul (3), în cazul seturilor de compensare multiple care fac obiectul unui contract în marjă, instituțiile calculează costul de înlocuire ca fiind suma costurilor de înlocuire ale fiecărui set de compensare individual, calculate în conformitate cu alineatul (1) ca și cum acestea nu ar face obiectul cerințelor de marjă;

(e) 

toate seturile de acoperire a riscului se stabilesc în conformitate cu articolul 277a alineatul (1);

(f) 

instituțiile stabilesc ca multiplicatorul din formula care este folosită pentru a calcula expunerea viitoare potențială de la articolul 278 alineatul (1) să fie egal cu 1, după cum urmează:

image

unde:

PFE

=

expunere viitoare potențială; și

AddOn(a)

=

majorarea pentru categoria de risc „a”;

(g) 

prin derogare de la articolul 279a alineatul (1), în cazul tuturor tranzacțiilor instituțiile calculează delta reglementată după cum urmează:



δ =

left accolade

+ 1 dacă tranzacția este o poziție lungă pe determinantul de risc principal

– 1 dacă tranzacția este o poziție scurtă pe determinantul de risc principal

unde:

δ

=

delta de supraveghere;

(h) 

formula, menționată la articolul 279b alineatul (1) litera (a), care este utilizată pentru a calcula factorul duratei reglementat este următoarea:

factorul duratei reglementat=E – S

unde:

E

=

perioada dintre data de încetare a unei tranzacții și data raportării; și

S

=

perioada dintre data de începere a unei tranzacții și data raportării;

(i) 

factorul de scadență prevăzut la articolul 279c alineatul (1) se calculează după cum urmează:

(i) 

în cazul tranzacțiilor incluse în seturile de compensare menționate la articolul 275 alineatul (1), MF = 1;

(ii) 

în cazul tranzacțiilor incluse în seturile de compensare menționate la articolul 275 alineatele (2) și (3), MF = 0,42;

(j) 

formula, menționată la articolul 280a alineatul (3), care este utilizată pentru a calcula valoarea noțională efectivă a setului de acoperire a riscului „j” este următoarea:

image

unde:

image

=

valoarea noțională efectivă a setului de acoperire a riscului „j”; și

Dj,k

=

valoarea noțională efectivă a benzii „k” a setului de acoperire a riscului „j”;

(k) 

formula menționată la articolul 280c alineatul (3) care este utilizată pentru a calcula majorarea aferentă categoriei de risc de credit pentru setul de acoperire a riscului „j” se citește după cum urmează:

image

unde:

image

=

majorarea aferentă categoriei de risc de credit pentru setul de acoperire a riscului „j”; și

AddOn(Entitatek)

=

majorarea aferentă entității de referință privind creditul „k”;

(l) 

formula menționată la articolul 280d alineatul (3) care este utilizată pentru a calcula majorarea aferentă categoriei de risc privind titlurile de capital pentru setul de acoperire a riscului „j” se citește după cum urmează:

image

unde:

image

=

majorarea aferentă categoriei de risc privind titlurile de capital pentru setul de acoperire a riscului „j”; și

AddOn(Entitatek)

=

majorarea aferentă entității de referință privind creditul „k”;

(m) 

formula menționată la articolul 280e alineatul (4) care este utilizată pentru a calcula majorarea aferentă categoriei de risc de marfă pentru setul de acoperire a riscului „j” se citește după cum urmează:

image

unde:

image

=

majorarea aferentă categoriei de risc de marfă pentru setul de acoperire a riscului „j”; și

image

=

majorarea aferentă tipului de marfă de referință „k”.



Secțiunea 5

Metoda expunerii inițiale

Articolul 282

Calculul valorii expunerii

(1)  
Instituțiile pot calcula o singură valoare a expunerii pentru toate tranzacțiile care fac obiectul unui acord de compensare contractuală în cazul în care sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute la articolul 274 alineatul (1). În caz contrar, instituțiile calculează separat câte o valoare a expunerii pentru fiecare tranzacție, care este tratată ca fiind propriul set de compensare.
(2)  
Valoarea expunerii unui set de compensare sau a unei tranzacții este suma dintre costul de înlocuire curent și expunerea viitoare potențială, înmulțită cu 1,4.
(3)  

Costul de înlocuire curent menționat la alineatul (2) se calculează după cum urmează:

(a) 

în cazul seturilor de compensare formate din tranzacții care sunt tranzacționate pe o bursă recunoscută sau care sunt compensate la nivel central de către o contraparte centrală autorizată în conformitate cu articolul 14 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 ori recunoscută în conformitate cu articolul 25 din regulamentul respectiv sau pentru care au loc schimburi bilaterale de garanții reale cu contrapartea în conformitate cu articolul 11 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, instituțiile utilizează următoarea formulă:

RC = TH + MTA

unde:

RC

=

costul de înlocuire;

TH

=

pragul de marjă aplicabil setului de compensare conform contractului în marjă sub care instituția nu poate solicita garanții reale; și

MTA

=

suma minimă de transfer aplicabilă setului de compensare conform contractului în marjă;

(b) 

în cazul tuturor celorlalte seturi de compensare sau tranzacții individuale, instituțiile utilizează următoarea formulă:

RC = max{CMV, 0}

unde:

RC

=

costul de înlocuire; și

CMV

=

valoarea de piață curentă.

Pentru a calcula costul de înlocuire curent, instituțiile actualizează valoarea de piață curentă cel puțin lunar.

(4)  

Instituțiile calculează expunerea viitoare potențială menționată la alineatul (2) după cum urmează:

(a) 

expunerea viitoare potențială a unui set de compensare este suma expunerilor viitoare potențiale ale tuturor tranzacțiilor incluse în setul de compensare, calculate în conformitate cu litera (b);

(b) 

expunerea viitoare potențială a unei singure tranzacții este valoarea noțională a acesteia înmulțită cu:

(i) 

scadența reziduală a tranzacției exprimată în ani pentru contractele derivate pe rata dobânzii, înmulțită cu 0,5 %;

(ii) 

scadența reziduală a tranzacției exprimată în ani pentru contractele derivate de credit, înmulțită cu 6 %;

(iii) 

4 % pentru instrumentele financiare derivate pe cursul de schimb valutar;

(iv) 

18 % pentru instrumentele financiare derivate pe aur și mărfuri, altele decât instrumentele financiare derivate pe energie electrică;

(v) 

40 % pentru instrumentele financiare derivate pe energie electrică;

(vi) 

32 % pentru instrumentele financiare derivate pe titluri de capital;

(c) 

valoarea noțională menționată la litera (b) de la prezentul alineat se determină în conformitate cu articolul 279b alineatele (2) și (3) pentru toate instrumentele financiare derivate enumerate la litera respectivă; în plus, valoarea noțională a instrumentelor financiare derivate menționate la prezentul alineat litera (b) punctele (iii)-(vi) se determină în conformitate cu articolul 279b alineatul (1) literele (b) și (c);

(d) 

expunerea viitoare potențială a seturilor de compensare menționate la alineatul (3) litera (a) se înmulțește cu 0,42.

Pentru a calcula expunerea potențială a instrumentelor financiare derivate pe rata dobânzii și a instrumentelor financiare derivate de credit în conformitate cu litera (b) punctele (i) și (ii), o instituție poate alege să utilizeze scadența inițială în loc de scadența reziduală a contractelor.

▼C2



Secțiunea 6

Metoda modelului intern

Articolul 283

Permisiunea de utilizare a metodei modelului intern

(1)  

Dacă autoritățile competente consideră că cerința prevăzută la alineatul (2) a fost îndeplinită de o instituție, acestea permit instituției respective să utilizeze metoda modelului intern (MMI) pentru a calcula valoarea expunerii pentru oricare din următoarele tranzacții:

(a) 

tranzacțiile menționate la articolul 273 alineatul (2) litera (a);

(b) 

tranzacțiile menționate la articolul 273 alineatul (2) literele (b), (c) și (d);

(c) 

tranzacțiile menționate la articolul 273 alineatul (2) literele (a) - (d).

Dacă o instituție a primit aprobarea de a utiliza MMI pentru a calcula valoarea expunerii pentru oricare din tranzacțiile menționate la primul paragraf literele (a)-(c), aceasta poate, de asemenea, să utilizeze MMI pentru tranzacțiile menționate la articolul 273 alineatul (2) litera (e).

În pofida articolului 273 alineatul (1) al treilea paragraf, o instituție poate decide să nu aplice această metodă pentru expunerile care sunt nesemnificative în ceea ce privește dimensiunea și riscul. Într-un astfel de caz, instituția aplică acestor expuneri una dintre metodele prevăzute în secțiunile 3-5, dacă sunt îndeplinite cerințele relevante pentru fiecare abordare.

(2)  
Autoritățile competente permit unei instituții să utilizeze MMI pentru calculele menționate la alineatul (1) numai dacă instituția a demonstrat că îndeplinește cerințele stabilite în prezenta secțiune și dacă au verificat că sistemele de administrare a CCR utilizate de instituție sunt solide și sunt implementate în mod adecvat.
(3)  
Autoritățile competente pot permite instituțiilor, pentru o perioadă limitată, să aplice MMI în mod secvențial pentru diferite tipuri de tranzacții. În cursul acestei perioade de aplicare secvențială, instituțiile pot utiliza metodele prevăzute în secțiunea 3 sau în secțiunea 5 pentru tipul de tranzacție pentru care nu utilizează MMI.

▼M8

(4)  
Pentru toate tranzacțiile cu instrumente financiare derivate extrabursiere și pentru tranzacțiile cu termen lung de decontare pentru care nu a primit, în temeiul alineatului (1), aprobarea de a utiliza MMI, instituția utilizează metodele prevăzute în secțiunea 3. În cadrul unui grup, aceste metode pot fi utilizate în combinație în mod permanent.

▼C2

(5)  
O instituție care a primit, în temeiul alineatului (1), aprobarea de a utiliza MMI nu poate reveni la utilizarea metodelor prevăzute în secțiunea 3 sau în secțiunea 5, cu excepția cazului în care are aprobarea autorității competente de a proceda astfel. Autoritățile competente acordă această permisiune dacă instituția face dovadă că are motive întemeiate.
(6)  

Dacă o instituție încetează să se conformeze cerințelor stabilite în prezenta secțiune, aceasta notifică autoritatea competentă și îndeplinește una din următoarele acțiuni:

(a) 

prezintă autorității competente un plan de redresare rapidă în vederea respectării cerințelor;

(b) 

demonstrează, într-un mod pe care autoritatea competentă îl consideră satisfăcător, că efectul neconformității este nesemnificativ.

Articolul 284

Valoarea expunerii

(1)  
Dacă o instituție a primit, în conformitate cu articolul 283 alineatul (1), aprobarea de a utiliza MMI pentru a calcula valoarea expunerii pentru toate sau numai pentru unele din tranzacțiile menționate la alineatul respectiv, aceasta trebuie să măsoare valoarea expunerii tranzacțiilor respective la nivelul setului de compensare.

Modelul utilizat de instituție în acest scop trebuie:

(a) 

să specifice distribuția previzionată a modificărilor valorii de piață a setului de compensare, care pot fi atribuite modificărilor concomitente ale variabilelor relevante ale pieței, precum ratele dobânzii și cursurile de schimb;

(b) 

să calculeze valoarea expunerii pentru setul de compensare la fiecare dintre datele viitoare, pe baza modificărilor concomitente ale variabilelor pieței.

(2)  
Pentru ca modelul să reflecte efectele constituirii marjei, modelul valorii garanției reale trebuie să îndeplinească cerințele cantitative, calitative și privind datele referitoare la MMI, în conformitate cu prezenta secțiune, iar instituția poate să includă în distribuțiile previzionate ale modificărilor valorii de piață a setului de compensare numai garanțiile financiare eligibile definite la articolul 197, la articolul 198 și la articolul 299 alineatul (2) literele (c) și (d).
(3)  

Cerința de fonduri proprii pentru CCR pentru expunerile la riscul de credit al contrapărții în cazul cărora o instituție aplică MMI trebuie să fie cea mai mare dintre următoarele cerințe:

(a) 

cerința de fonduri proprii pentru aceste expuneri, calculată pe baza expunerii pozitive așteptate efective, utilizând datele de piață curente;

(b) 

cerința de fonduri proprii pentru aceste expuneri, calculată pe baza expunerii pozitive așteptate efective, utilizând în mod consecvent o singură calibrare la condiții de criză (stress calibration) pentru toate expunerile la riscul de credit al contrapărții în cazul cărora instituția aplică MMI.

(4)  

Cu excepția contrapărților identificate ca având un risc de corelare defavorabilă (Wrong-Way Risk) specific, care se încadrează în domeniul de aplicare al articolului 291 alineatele (4) și (5), instituțiile trebuie să calculeze valoarea expunerii ca produs dintre alfa (α) și expunerea pozitivă așteptată efectivă, după cum urmează:

Valoarea expunerii = α · expunerea pozitivă așteptată efectivă

unde:

α

=

1,4, cu excepția cazului în care autoritățile competente solicită o valoare α mai mare sau permit instituțiilor să utilizeze estimările proprii în conformitate cu alineatul (9);

Expunerea pozitivă așteptată efectivă se calculează prin estimarea expunerii așteptate (EEt) ca expunere medie la o dată viitoare t, media fiind determinată pe baza valorilor viitoare posibile ale factorilor de risc de piață relevanți.

Modelul estimează expunerea așteptată la o serie de date viitoare t1, t2, t3 etc.

(5)  

Expunerea așteptată (EE) efectivă se calculează prin recurență după cum urmează:

image

unde:

data curentă este t0;
EEt0 efectivă este egală cu expunerea curentă.
(6)  

Expunerea pozitivă așteptată efectivă este expunerea așteptată efectivă medie pe durata primului an al expunerii viitoare. Dacă toate contractele din setul de compensare ajung la scadență în mai puțin de un an, expunerea pozitivă așteptată este expunerea așteptată medie până la data la care toate contractele din setul de compensare ajung la scadență. Expunerea pozitivă așteptată efectivă se calculează ca medie ponderată a expunerilor așteptate efective:

▼C3

image

▼C2

unde ponderile

image

permit calculul expunerii viitoare la date care nu sunt egal repartizate în timp.
(7)  
Instituțiile calculează cuantificările expunerii așteptate sau ale expunerii maxime pe baza unei distribuții a expunerilor care ține seama de posibilitatea ca expunerile să nu fie normal distribuite.
(8)  
O instituție poate utiliza o cuantificare a distribuției calculată prin MMI, care este mai prudentă decât produsul dintre α și expunerea pozitivă așteptată efectivă, calculat în conformitate cu ecuația de la alineatul (4) pentru fiecare contraparte.
(9)  

În pofida alineatului (4), autoritățile competente pot permite instituțiilor să utilizeze propriile estimări ale alfa, dacă:

(a) 

alfa este egal cu raportul dintre capitalul intern rezultat în urma unei simulări complete, pentru toate contrapărțile, a expunerii la riscul de credit al contrapărții (la numărător) și capitalul intern bazat pe expunerea pozitivă așteptată (la numitor);

(b) 

la numitor, expunerea pozitivă așteptată este utilizată ca și când ar fi o sumă fixă rămasă de rambursat.

Atunci când se estimează în conformitate cu prezentul alineat, alfa nu trebuie să fie mai mic de 1,2.

(10)  
În scopul estimării alfa în conformitate cu alineatul (9), o instituție trebuie să se asigure că numărătorul și numitorul sunt calculați în mod coerent cu metodologia de modelare, specificațiile parametrilor și compoziția portofoliului. Abordarea utilizată pentru a estima α trebuie să se bazeze pe abordarea instituției în ceea ce privește capitalul intern, să fie bine formalizată și să fie supusă unei validări independente. În plus, o instituție trebuie să-și revizuiască estimările cu privire la alfa cel puțin trimestrial și chiar mai frecvent în cazul în care compoziția portofoliului variază în timp. Instituția trebuie, de asemenea, să evalueze riscul aferent modelului.
(11)  
O instituție trebuie să demonstreze, într-un mod pe care autoritățile competente îl consideră satisfăcător, că estimările sale interne cu privire la alfa reflectă, la numărător, sursele semnificative ale dependenței distribuției valorilor de piață ale tranzacțiilor sau ale portofoliilor de tranzacții pentru toate contrapărțile. Estimările interne cu privire la α trebuie să țină seama de granularitatea portofoliilor.
(12)  
La supravegherea utilizării estimărilor în conformitate cu alineatul (9), autoritățile competente trebuie să țină seama de variația considerabilă a estimărilor lui alfa care rezultă din potențialele specificații eronate din modelele utilizate pentru numărător, în special dacă există convexitate.
(13)  
După caz, volatilitățile și corelările factorilor de risc de piață, utilizate în modelarea comună a riscului de piață și a riscului de credit, trebuie să fie condiționate de factorul de risc de credit, pentru a reflecta creșterile potențiale ale volatilității sau ale corelării în cazul unui declin economic.

Articolul 285

Valoarea expunerii pentru seturile de compensare care fac obiectul unui contract în marjă

(1)  

Dacă setul de compensare face obiectul unui contract în marjă și al evaluării zilnice la prețul pieței, instituția calculează expunerea pozitivă așteptată efectivă în conformitate cu prezentul alineat. Dacă, la estimarea expunerii așteptate, modelul reflectă efectele constituirii marjei, instituția poate, cu aprobarea autorității competente, să utilizeze măsurarea prin intermediul modelului a expunerii așteptate direct în ecuația de la articolul 284 alineatul (5). Autoritățile competente acordă o astfel de aprobare numai dacă verifică faptul că, la estimarea expunerii așteptate, modelul reflectă în mod corect efectele constituirii marjei. O instituție care nu a primit o astfel de aprobare utilizează una din următoarele măsurări ale expunerii pozitive așteptate efective:

(a) 

expunerea pozitivă așteptată efectivă, calculată fără a lua în considerare vreo garanție reală deținută sau furnizată prin constituirea marjei, plus orice garanție reală furnizată contrapărții independent de procesul de evaluare zilnică și de constituire a marjei sau de expunerea curentă;

(b) 

expunerea pozitivă așteptată efectivă, calculată ca creșterea potențială a expunerii pe parcursul perioadei de risc de marjă, plus valoarea mai mare dintre:

(i) 

expunerea curentă, inclusiv orice garanții reale deținute sau furnizate la momentul respectiv, altele decât garanțiile reale care fac obiectul unui apel în marjă sau unui litigiu;

(ii) 

cea mai mare expunere netă, inclusiv garanțiile reale din cadrul contractului în marjă, care nu declanșează un apel în marjă. Această sumă trebuie să ia în considerare toate pragurile aplicabile, sumele minime ale transferurilor, sumele independente și marjele inițiale, aplicabile în temeiul contractului în marjă.

În sensul literei (b), instituțiile calculează procentul ca modificare pozitivă așteptată a valorii de marcare la piață a tranzacțiilor pe parcursul perioadei de risc de marjă. Modificările valorii garanției reale trebuie luate în considerare prin utilizarea ajustărilor de volatilitate reglementate în conformitate cu secțiunea 4 din capitolul 4, sau a estimărilor proprii pentru ajustările de volatilitate ale metodei extinse a garanțiilor financiare, dar fără să se presupună plata vreunei garanții reale în perioada de risc de marjă. Perioada de risc de marjă nu poate fi mai mică decât perioadele minime prevăzute la alineatele (2)-(5).

(2)  

În cazul tranzacțiilor supuse ajustării zilnice a marjei și evaluării zilnice la prețul pieței, perioada de risc de marjă utilizată pentru modelarea valorii expunerii cu contracte în marjă nu trebuie să fie mai mică de:

(a) 

5 zile lucrătoare pentru seturile de compensare care constau numai în tranzacții de răscumpărare, în operațiuni de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut și în tranzacții de creditare în marjă;

(b) 

10 zile lucrătoare pentru toate celelalte seturi de compensare.

(3)  

Alineatul (2) literele (a) și (b) fac obiectul următoarelor excepții:

(a) 

pentru toate seturile de compensare în care numărul tranzacțiilor depășește 5 000 în orice moment din cursul unui trimestru, perioada de risc de marjă pentru trimestrul următor nu trebuie să fie mai mică de 20 de zile lucrătoare. Această excepție nu se aplică expunerilor din tranzacții ale instituțiilor;

(b) 

pentru seturile de compensare care conțin una sau mai multe tranzacții implicând fie garanții reale nelichide, fie un instrument financiar derivat extrabursier care nu poate fi ușor înlocuit, perioada de risc de marjă nu trebuie să fie mai mică de 20 de zile lucrătoare.

O instituție stabilește faptul că garanția reală este nelichidă sau că instrumentele financiare derivate extrabursiere nu pot fi ușor înlocuite, în contextul unor condiții de criză a pieței, caracterizate prin lipsa piețelor active în mod continuu, în care o contraparte ar obține, într-un termen de două zile sau mai scurt, mai multe cotații de preț care nu ar provoca mișcări pe piață sau nu ar reprezenta un preț reflectând un discount pe piață (în cazul garanției reale) sau o primă pe piață (în cazul unui instrument financiar derivat extrabursier).

O instituție trebuie să stabilească dacă tranzacțiile sau titlurile pe care le deține drept garanții reale sunt concentrate pe o anumită contraparte și dacă este în măsură, în cazul în care contrapartea respectivă iese de pe piață în mod precipitat, să înlocuiască aceste tranzacții sau titluri.

(4)  
Dacă o instituție a fost implicată în mai mult de două litigii privind apeluri în marjă pentru un anumit set de compensare în ultimele două trimestre, care au durat mai mult decât perioada de risc de marjă aplicabilă în temeiul alineatele (2) și (3), aceasta trebuie să utilizeze, pentru următoarele două trimestre, o perioadă de risc de marjă cel puțin dublă față de perioada specificată la alineatele (2) și (3) pentru setul de compensare respectiv.
(5)  

Pentru reconstituirea marjei cu o periodicitate de N de zile, perioada de risc de marjă trebuie să fie cel puțin egală cu perioada specificată la alineatele (2) și (3), F, plus N zile minus o zi. Respectiv:

Perioada de risc de marjă = F + N – 1

(6)  
Dacă modelul intern include efectul constituirii marjei asupra modificărilor valorii de piață a setului de compensare, în calculele valorii expunerii pentru instrumentele financiare derivate extrabursiere și pentru tranzacțiile de finanțare prin titluri, instituția modelează garanțiile reale, altele decât numerarul în aceeași monedă ca și expunerea în sine, împreună cu expunerea.
(7)  
Dacă nu poate modela garanțiile reale împreună cu expunerea, instituția nu recunoaște, în calculele valorii expunerii pentru instrumentele financiare derivate extrabursiere și pentru tranzacțiile de finanțare prin titluri, efectul garanțiilor reale, altele decât numerarul în aceeași monedă ca și expunerea în sine, cu excepția cazului în care utilizează fie ajustări de volatilitate care îndeplinesc cerințele metodei extinse a garanțiilor financiare în ceea ce privește estimările proprii ale ajustărilor de volatilitate, fie ajustările de volatilitate reglementate standard în conformitate cu capitolul 4.
(8)  
O instituție care utilizează MMI ignoră în modelele sale efectul reducerii valorii expunerii ca urmare a oricărei clauze a unui acord de garanție reală, care solicită primirea garanției reale în cazul în care calitatea creditului contrapărții se deteriorează.

Articolul 286

Gestionarea riscului de credit al contrapărții — politici, procese și sisteme

(1)  

O instituție stabilește și menține un cadru de gestionare a riscului de credit al contrapărții, care constă în:

(a) 

politici, procese și sisteme care asigură identificarea, măsurarea, gestionarea, aprobarea și raportarea internă a riscului de credit al contrapărții;

(b) 

proceduri care asigură respectarea acestor politici, procese și sisteme.

Aceste politici, procese și sisteme trebuie să fie solide din punct de vedere conceptual, implementate corect și formalizate. Documentația respectivă include explicații cu privire la tehnicile empirice utilizate pentru a măsura riscul de credit al contrapărții.

(2)  

Cadrul de gestionare a riscului de credit al contrapărții solicitat la alineatul (1) ține seama de riscurile de piață, de lichiditate, juridic și operațional care sunt asociate riscului de credit al contrapărții. În special, cadrul asigură faptul că instituția respectă următoarele principii:

(a) 

nu derulează tranzacții cu o contraparte fără a evalua bonitatea acesteia;

(b) 

ține seama în mod corespunzător de riscul de credit în momentul decontării și înaintea acestuia;

(c) 

administrează aceste riscuri într-un mod cât mai cuprinzător posibil la nivelul contrapărții, prin agregarea expunerilor la riscul de credit al contrapărții cu alte expuneri din credite, precum și la nivelul întregii instituții.

(3)  

O instituție care utilizează MMI se asigură că propriul cadru de gestionare a riscului de credit al contrapărții ține seama, într-un mod pe care autoritatea competentă îl consideră satisfăcător, de riscurile de lichiditate ale tuturor elementelor următoare:

(a) 

potențialele apeluri în marjă primite în contextul schimburilor de marje de variație sau de alte tipuri de marje, precum marja inițială sau independentă, în condiții de șoc negativ pe piață;

(b) 

potențiale apeluri primite pentru restituirea garanțiilor reale excedentare furnizate de contraparte;

(c) 

apeluri rezultând dintr-o potențială retrogradare a propriei evaluări externe a calității creditului.

Instituția se asigură că natura și durata reutilizării garanțiilor reale corespund nevoilor sale de lichiditate și nu pun în pericol capacitatea sa de a furniza sau de a restitui rapid garanții reale.

(4)  
Organul de conducere și conducerea superioară a unei instituții trebuie să fie implicate activ în gestionarea riscului de credit al contrapărții, pentru care trebuie să se asigure că sunt alocate resurse adecvate. Conducerea superioară trebuie să cunoască, prin intermediul unui proces formal, limitele modelului utilizat și ipotezele pe care se bazează acesta, precum și impactul acestor limitări și ipoteze asupra credibilității rezultatelor. Conducerea superioară trebuie să aibă, de asemenea, cunoștință de incertitudinile pieței și ale aspectelor operaționale, precum și de modul în care acestea sunt luate în considerare de model.
(5)  
Rapoartele zilnice cu privire la expunerile instituției la riscul de credit al contrapărții, elaborate în conformitate cu articolul 287 alineatul (2) litera (b), trebuie să fie analizate de un nivel al conducerii cu o poziție ierarhică și o autoritate suficiente pentru a impune atât reduceri ale pozițiilor luate în mod individual de administratorii de credite sau de personalul care tranzacționează, cât și reduceri ale expunerii globale a instituției la riscul de credit al contrapărții.
(6)  
Cadrul de gestionare a riscului de credit al contrapărții stabilit de instituție în conformitate cu alineatul (1) trebuie să fie utilizat în strânsă legătură cu limitele interne de creditare și de tranzacționare. Limitele de creditare și de tranzacționare trebuie să fie corelate cu modelul de măsurare a riscului al instituției într-un mod care este consecvent în timp și corect înțeles de administratorii de credite, de personalul care tranzacționează și de conducerea superioară. O instituție trebuie să dispună de un proces formal de raportare a încălcărilor limitelor de risc către nivelul de conducere corespunzător.
(7)  
Măsurarea de către instituție a riscului de credit al contrapărții trebuie să includă măsurarea zilnică și în cadrul unei zile a utilizării liniilor de credit. Instituția trebuie să măsoare expunerea curentă brută și netă de garanții reale. La nivel de portofoliu și de contraparte, instituția trebuie să calculeze și să monitorizeze expunerea maximă sau expunerea viitoare potențială la un interval de încredere pe care îl alege. Instituția trebuie să țină seama de pozițiile importante sau concentrate, inclusiv pe grupuri de contrapărți aflate în legătură, pe sector industrial și pe piață.
(8)  
O instituție trebuie să stabilească și să mențină un program de simulare de criză sistematic și riguros. Rezultatele acestor simulări de criză trebuie analizate cu regularitate, cel puțin trimestrial, de către conducerea superioară și trebuie să se regăsească în politicile și în limitele privind riscul de credit al contrapărții, stabilite de organul de conducere sau de conducerea superioară. Dacă simulările de criză evidențiază o anumită vulnerabilitate față de un ansamblu de circumstanțe dat, instituția trebuie să ia măsuri prompte de administrare a acestor riscuri.

Articolul 287

Structuri organizatorice de gestionare a riscului de credit al contrapărții

(1)  

O instituție care utilizează MMI înființează și menține:

(a) 

o unitate de control al riscului care se conformează alineatului (2);

(b) 

o unitate de administrare a garanțiilor reale care se conformează alineatului (3).

(2)  

Unitatea de control al riscului este responsabilă pentru conceperea și implementarea sistemului său de gestionare a riscului de credit al contrapărții, inclusiv pentru validarea inițială și apoi permanentă a modelului, și îndeplinește următoarele funcții și cerințe:

(a) 

este responsabilă pentru conceperea și implementarea sistemului instituției de gestionare a riscului de credit al contrapărții;

(b) 

elaborează rapoarte zilnice cu privire la rezultatele modelului de măsurare a riscului al instituției și analizează aceste rezultate. Această analiză include o evaluare a legăturii dintre măsurările valorilor expunerii la riscul de credit al contrapărții și limitele de tranzacționare;

(c) 

verifică integritatea datelor de intrare și elaborează și analizează rapoarte cu privire la rezultatele modelului de măsurare a riscurilor al instituției, inclusiv o evaluare a legăturii dintre măsurările expunerii la risc și limitele de creditare și de tranzacționare;

(d) 

este independentă de unitățile responsabile cu inițierea, reînnoirea sau tranzacționarea expunerilor și nu este supusă niciunei influențe necuvenite;

(e) 

dispune de personal adecvat;

(f) 

raportează direct conducerii superioare a instituției;

(g) 

activitatea sa este integrată în procesul zilnic de gestionare a riscului de credit al instituției;

(h) 

rezultatele sale fac parte integrantă din procesul de planificare, monitorizare și control al profilului de risc de credit și al profilului general de risc al instituției.

(3)  

Unitatea de administrare a garanțiilor reale îndeplinește următoarele sarcini și funcții:

(a) 

calculează și efectuează apeluri în marjă, administrează litigiile privind apelurile în marjă și raportează zilnic, cu exactitate, nivelurile sumelor independente, ale marjele inițiale și ale marjelor de variație;

(b) 

verifică integritatea datelor utilizate pentru a efectua apeluri în marjă și asigură faptul că acestea sunt coerente și reconciliate cu regularitate cu toate sursele relevante de date din cadrul instituției;

(c) 

urmărește gradul de reutilizare a garanțiilor reale și orice modificare a drepturilor instituției asupra garanțiilor reale pe care le furnizează, sau legate de acestea;

(d) 

raportează nivelului de conducere corespunzător tipurile de active date în garanție care sunt reutilizate și condițiile acestei reutilizări, inclusiv instrumentul, calitatea creditului și scadența;

(e) 

urmărește concentrarea tipurilor de active acceptate în garanție de instituție;

(f) 

raportează conducerii superioare informații privind gestionarea garanțiilor reale cu regularitate, cel puțin trimestrial, inclusiv informații cu privire la tipul de garanții reale primite sau furnizate și la amploarea, vechimea și cauza litigiilor privind apelurile în marjă. Această raportare internă reflectă, de asemenea, tendințele indicatorilor numerici respectivi.

(4)  
Conducerea superioară trebuie să aloce suficiente resurse unității de gestionare a garanțiilor reale, prevăzută la alineatul (1) litera (b), pentru a se asigura că sistemele acesteia ating un nivel adecvat de performanță operațională, măsurat prin promptitudinea și acuratețea apelurilor în marjă ale instituției și prin promptitudinea răspunsului instituției la apelurile în marjă ale contrapărților sale. Conducerea superioară trebuie să se asigure că unitatea dispune de personal adecvat pentru a procesa rapid apelurile și litigiile, chiar în condiții de criză gravă a pieței, și pentru a permite instituției să își limiteze numărul de litigii importante, cauzate de volumul de tranzacții.

Articolul 288

Reexaminarea sistemului de gestionare a riscului de credit al contrapărții

O instituție trebuie să efectueze cu regularitate o reexaminare independentă a sistemului său de gestionare a riscului de credit al contrapărții, prin intermediul procesului său de audit intern. Această reexaminare trebuie să includă atât activitățile unității de control al riscului, cât și pe cele ale unității de gestionare a garanțiilor reale, solicitate la articolul 287, și trebuie să vizeze, în special, cel puțin:

(a) 

caracterul adecvat al formalizării sistemului și procesului de gestionare a riscului de credit al contrapărții solicitat la articolul 286;

(b) 

organizarea unității de control al riscului de credit al contrapărții solicitată la articolul 287 alineatul (1) litera (a);

(c) 

organizarea unității de gestionare a garanțiilor reale solicitată la articolul 287 alineatul (1) litera (b);

(d) 

integrarea măsurărilor riscului de credit al contrapărții în gestionarea zilnică a riscurilor;

(e) 

procesul de aprobare a modelelor de evaluare a riscului (risk pricing models) și a sistemelor de evaluare utilizate de personalul din unitățile responsabile cu inițierea tranzacțiilor (front-office) și din unitățile responsabile cu înregistrarea și monitorizarea tranzacțiilor inițiate (back-office);

(f) 

validarea oricărei modificări semnificative a procesului de măsurare a riscului de credit al contrapărții;

(g) 

sfera de cuprindere a riscului de credit al contrapărții, reflectată de modelul de măsurare a riscului;

(h) 

integritatea sistemului de informare al conducerii;

(i) 

acuratețea și exhaustivitatea datelor privind riscul de credit al contrapărții;

(j) 

reflectarea exactă a condițiilor juridice ale acordurilor de garanție reală și ale acordurilor de compensare în măsurările valorii expunerii;

(k) 

verificarea coerenței, caracterului actual i și credibilității surselor de date utilizate în derularea modelelor, inclusiv a independenței acestor surse de date;

(l) 

acuratețea și caracterul adecvat al ipotezelor privind volatilitatea și corelarea;

(m) 

acuratețea calculelor privind evaluarea și transformarea riscului;

(n) 

verificarea acurateței modelului prin teste ex-post (back-testing) frecvente, prevăzute la articolul 293 alineatul (1) literele (b)-(e);

(o) 

respectarea de către unitatea de control al riscului de credit al contrapărții și de către unitatea de gestionare a garanțiilor reale a cerințelor reglementare relevante.

Articolul 289

Testul de utilizare

(1)  
Instituțiile trebuie să se asigure că distribuția expunerilor generată de modelul utilizat pentru a calcula expunerea pozitivă așteptată efectivă este integrată în procesul zilnic de gestionare a riscului de credit al contrapărții și că rezultatele modelului sunt luate în considerare în procesul de aprobare a creditelor, de gestionare a riscului de credit al contrapărții, de alocare a capitalului intern și în cadrul de administrare.
(2)  
Instituția trebuie să demonstreze în mod satisfăcător autorităților competente că a utilizat, timp de cel puțin un an înainte de a primi, în conformitate cu articolul 283, aprobarea autorităților competente de a utiliza MMI, un model pentru a calcula distribuția expunerilor pe care se bazează calculul expunerii pozitive așteptate, care îndeplinește, în linii mari, cerințele prevăzute în această secțiune.
(3)  
Modelul utilizat pentru a genera o distribuție a expunerilor la riscul de credit al contrapărții trebuie să facă parte integrantă din cadrul de gestionare a riscului de credit al contrapărții solicitat la articolul 286. Acest cadru trebuie să includă măsurarea utilizării liniilor de credit, prin agregarea expunerilor la riscul de credit al contrapărții cu alte expuneri din credite și alocarea capitalului intern.
(4)  
Pe lângă expunerea pozitivă așteptată, o instituție trebuie să măsoare și să administreze expunerile curente. După caz, instituția trebuie să măsoare expunerea curentă brută și netă de garanții reale. Se consideră că testul de utilizare a fost efectuat dacă o instituție utilizează alte măsurări ale riscului de credit al contrapărții, precum expunerea maximă, bazate pe distribuția expunerilor generată de modelul cu care se calculează expunerea pozitivă așteptată.
(5)  
O instituție trebuie să dispună de sisteme care pot estima zilnic expunerea așteptată, dacă este necesar, cu excepția cazului în care demonstrează în mod satisfăcător autorităților competente că expunerile sale la riscul de credit al contrapărții justifică o frecvență a calculului mai mică. Instituția trebuie să estimeze expunerea așteptată pentru un profil temporal de orizonturi de previzionare, care reflectă în mod adecvat structura temporală a fluxurilor de numerar viitoare și scadența contractelor, în mod corespunzător importanței și compoziției expunerilor.
(6)  
Expunerea se măsoară, se monitorizează și se verifică pe durata tuturor contractelor din setul de compensare și nu doar pe un orizont de un an. Instituția trebuie să dispună de proceduri pentru identificarea și controlul riscurilor asociate contrapărților, dacă expunerea depășește orizontul de un an. Creșterea previzionată a expunerii trebuie să fie o dată de intrare pentru modelul privind capitalul intern al instituției.

Articolul 290

Simularea de criză

(1)  
O instituție trebuie să dispună de un amplu program de simulări de criză pentru riscul de credit al contrapărții, care să fie utilizat și la evaluarea cerințelor de fonduri proprii pentru riscul de credit al contrapărții și să respecte cerințele stabilite la alineatele (2)-(10).
(2)  
Simularea de criză identifică evenimentele posibile sau modificările viitoare ale condițiilor economice, care ar putea avea efecte nefavorabile asupra expunerilor din credite ale unei instituții, și evaluează capacitatea acesteia de a face față modificărilor respective.
(3)  
Rezultatele obținute în urma simulărilor de criză din cadrul programului trebuie comparate cu limitele de risc și trebuie considerate de instituție ca făcând parte din procesul prevăzut la articolul 81 din Directiva 2013/36/UE.
(4)  
Programul trebuie să cuprindă integral tranzacțiile și expunerile agregate pentru toate formele de risc de credit al contrapărții la nivelul unor contrapărți specifice, într-o perioadă suficientă pentru a efectua simulări de criză periodice.
(5)  
Programul trebuie să prevadă pentru expuneri simulări de criză cel puțin lunare, referitoare la factorii de risc de piață principali, cum ar fi ratele dobânzii, cursurile de schimb, titlurile de capital, marjele de credit și prețurile mărfurilor, pentru toate contrapărțile instituției, pentru a identifica concentrările prea mari de riscuri direcționale specifice și a permite reducerea acestora de către instituție, dacă este necesar. Simularea de criză pentru expuneri, incluzând riscurile unifactoriale, multifactoriale și riscurile nedirecționale semnificative, precum și simularea de criză concomitentă pentru expuneri și bonitate trebuie efectuată, în ceea ce privește riscul de credit al contrapărții, la nivelul unei contrapărți, al unui grup de contrapărți și, în mod agregat, la nivelul instituției.
(6)  

Programul trebuie să aplice cel puțin trimestrial scenarii de simulare de criză multifactorială și să evalueze riscurile nedirecționale semnificative, inclusiv expunerea la curba de randament și riscul de bază. Simulările de criză multifactoriale trebuie să abordeze cel puțin următoarele scenarii în care:

(a) 

au avut loc evenimente economice sau de piață severe;

(b) 

lichiditatea globală pe piață a scăzut în mod semnificativ;

(c) 

un mare intermediar financiar lichidează poziții.

(7)  
Severitatea șocurilor asupra factorilor de risc-suport trebuie să corespundă scopului simulării de criză. La evaluarea solvabilității în condiții de criză, șocurile asupra factorilor de risc-suport trebuie să fie suficient de severe pentru a surprinde contexte de piață extreme, înregistrate în trecut, și condiții de piață extreme, dar plauzibile. Simulările de criză trebuie să evalueze impactul acestor șocuri asupra fondurilor proprii, asupra cerințelor de fonduri proprii și asupra câștigurilor. În scopul monitorizării zilnice a portofoliului, al acoperirii zilnice a riscurilor și al administrării zilnice a concentrărilor, programul de simulare de criză trebuie să cuprindă și scenarii mai puțin severe, dar cu probabilitate mai mare.
(8)  
Programul trebuie să includă, după caz, simulări de criză în sens invers (reverse stress tests) pentru a identifica scenarii extreme dar plauzibile, care ar putea avea efecte adverse semnificative. Simulările de criză în sens invers trebuie să țină seama de impactul neliniarității semnificative din portofoliu.
(9)  
Rezultatele simulărilor de criză efectuate în cadrul programului trebuie raportate conducerii superioare cu regularitate, cel puțin trimestrial. Rapoartele și analiza rezultatelor trebuie să acopere cel mai mare impact din portofoliu la nivel de contraparte, concentrările semnificative din segmentele portofoliului (în cadrul aceluiași sector industrial sau al aceleiași regiuni) și tendințele specifice relevante la nivel de portofoliu și de contraparte.
(10)  
Conducerea superioară trebuie să-și asume rolul principal în integrarea simulărilor de criză în cadrul de gestionare a riscurilor și în cultura riscului a instituției și să se asigure că rezultatele sunt semnificative și sunt utilizate pentru a administra riscul de credit al contrapărții. Rezultatele simulărilor de criză pentru expunerile semnificative trebuie evaluate în raport cu orientările care indică apetitul pentru risc al instituției și trebuie prezentate conducerii superioare pentru dezbatere și luare de măsuri atunci când sunt identificate riscuri excesive sau concentrate.

Articolul 291

Riscul de corelare defavorabilă (Wrong-Way Risk)

(1)  

În sensul prezentului articol:

(a) 

„riscul general de corelare defavorabilă” apare atunci când probabilitatea intrării în stare de nerambursare a contrapărții este corelată pozitiv cu factorii de risc de piață generali;

(b) 

„riscul specific de corelare defavorabilă” apare atunci când expunerea viitoare față de o anumită contraparte este corelată pozitiv cu PD a contrapărții, ca urmare a tipului de tranzacții efectuate cu contrapartea. Se consideră că o instituție este expusă unui risc specific de corelare defavorabilă în cazul în care este de așteptat ca expunerea viitoare față de o anumită contraparte să fie semnificativă atunci când probabilitatea de nerambursare de către contraparte este, de asemenea, ridicată.

(2)  
O instituție trebuie să acorde atenția cuvenită expunerilor care conduc la un nivel semnificativ al riscului specific și al celui general de corelare defavorabilă.
(3)  
Pentru a identifica riscul general de corelare defavorabilă, o instituție trebuie să conceapă simulări de criză și să analizeze scenarii pentru factorii de risc care sunt corelați în mod defavorabil cu bonitatea contrapărții. Aceste simulări vizează posibilitatea producerii unor șocuri severe atunci când legăturile dintre factorii de risc se schimbă. O instituție trebuie să monitorizeze riscul general de corelare defavorabilă pe produs, pe regiune, pe sector industrial sau pe alte categorii relevante pentru activitatea sa.
(4)  
O instituție trebuie să dispună de proceduri de identificare, monitorizare și control al cazurilor de risc specific de corelare defavorabilă pentru fiecare entitate juridică, începând de la inițierea tranzacției și continuând pe toată durata acesteia.
(5)  

Instituțiile calculează cerințele de fonduri proprii pentru riscul de credit al contrapărții legate de tranzacțiile în cazul cărora a fost identificat un risc specific de corelare defavorabilă și atunci când există o legătură juridică între contraparte și emitentul instrumentului suport al instrumentului financiar derivat extrabursier sau al tranzacțiilor menționate la articolul 273 alineatul (2) literele (b)-(d), în conformitate cu următoarele principii:

(a) 

instrumentele care prezintă un risc specific de corelare defavorabilă nu se includ în același set de compensare cu alte tranzacții cu contrapartea și se tratează ca fiind, fiecare, un set de compensare separat;

(b) 

în orice astfel de set de compensare separat, valoarea expunerii pentru instrumentele de tip credit default swap având la bază o singură semnătură este egală cu întreaga pierdere așteptată pentru restul valorii juste a instrumentelor-suport, în ipoteza că emitentul acestora este în lichidare;

(c) 

pierderea în caz de nerambursare pentru o instituție care utilizează abordarea prevăzută la capitolul 3 este de 100 % pentru astfel de tranzacții swap;

(d) 

pentru o instituție care utilizează abordarea prevăzută la capitolul 2, ponderea de risc aplicabilă este cea a unei tranzacții negarantate;

(e) 

pentru toate celelalte tranzacții având la bază o singură semnătură din orice astfel de set de compensare separat, calculul valorii expunerii este efectuat ținând seama de ipoteza unei intrări subite în stare de nerambursare (jump-to-default) a obligațiilor-suport respective în cazul în care există o legătură de natură juridică între emitent și contraparte. Pentru tranzacțiile care au la bază un grup de semnături sau un indice, se aplică intrarea subită în stare de nerambursare (jump-to-default) a obligațiilor-suport respective, dacă sunt semnificative, în cazul în care există o legătură de natură juridică între emitent și contraparte;

(f) 

în măsura în care se utilizează calcule ale riscului de piață efectuate pentru determinarea cerințelor de fonduri proprii pentru riscurile de nerambursare și de migrație suplimentare, prevăzute în titlul IV capitolul 5 secțiunea 4, care conțin deja o ipoteză privind pierderea în caz de nerambursare, pierderea în caz de nerambursare din formula utilizată este de 100 %.

(6)  
Instituțiile trebuie să prezinte conducerii superioare și comitetului competent al organului de conducere rapoarte periodice privind atât riscul specific, cât și riscul general de corelare defavorabilă și măsurile luate pentru administrarea acestor riscuri.

Articolul 292

Integritatea procesului de modelare

(1)  

O instituție asigură integritatea procesului de modelare prevăzut la articolul 284, adoptând cel puțin următoarele măsuri:

(a) 

modelul reflectă condițiile și specificațiile tranzacțiilor în mod prompt, complet și prudent;

(b) 

aceste condiții includ cel puțin cuantumurile noționale, scadența și activele de referință ale contractelor, contractele în marjă și acordurile de compensare;

(c) 

aceste condiții și specificații se păstrează într-o bază de date care face obiectul unui audit formal și periodic;

(d) 

procesul de recunoaștere a acordurilor de compensare prevede că personalul juridic trebuie să verifice caracterul executoriu din punct de vedere juridic al compensării în cadrul acordurilor respective;

(e) 

verificarea solicitată la litera (d) este introdusă de către o unitate independentă în baza de date menționată la litera (c);

(f) 

transmiterea datelor privind condițiile și specificațiile tranzacțiilor în vederea integrării în modelul de calcul al expunerii pozitive așteptate face obiectul auditului intern;

(g) 

există procese de reconciliere formală între model și sistemele de date-sursă pentru a verifica permanent dacă, la calculul expunerii pozitive așteptate, condițiile și specificațiile tranzacțiilor sunt luate în considerare în mod corect sau, cel puțin, prudent.

(2)  
Pentru a determina expunerile curente se utilizează date de piață curente. O instituție poate calibra modelul său de calcul al expunerii pozitive așteptate, utilizând fie date de piață istorice, fie date de piață implicite pentru a stabili parametrii proceselor stocastice-suport, cum ar fi deriva (drift), volatilitatea și corelarea. Dacă o instituție utilizează date istorice, acestea trebuie să acopere cel puțin trei ani. Datele trebuie actualizate cel puțin trimestrial sau mai frecvent dacă acest lucru este necesar pentru a reflecta condițiile pieței.

Pentru a calcula expunerea pozitivă așteptată efectivă utilizând o calibrare la condiții de criză, o instituție trebuie să calibreze expunerea pozitivă așteptată efectivă, utilizând fie date pe trei ani, care includ o perioadă de criză a marjelor de credit ale contrapărților sale, fie date de piață implicite dintr-o astfel de perioadă de criză.

În acest scop, instituția trebuie să aplice cerințele de la alineatele (3), (4) și (5).

(3)  
O instituție trebuie să demonstreze cel puțin o dată pe trimestru, într-un mod pe care autoritatea competentă îl consideră satisfăcător, că perioada de criză utilizată pentru calculul prevăzut de prezentul alineat coincide, pentru un eșantion reprezentativ al contrapărților sale ale căror marje de credit sunt tranzacționate, cu o perioadă de creștere a marjelor pentru instrumentele de tip credit default swap sau pentru alte credite (precum împrumuturi sau obligațiuni corporative). În situațiile în care nu dispune de date adecvate privind marjele de credit ale unei contrapărți, instituția asociază contrapărții respective date specifice privind marjele de credit, bazate pe regiune, pe rating intern și pe tipuri de activitate.
(4)  
Modelul de calcul al expunerii pozitive așteptate pentru toate contrapărțile trebuie să utilizeze date, fie istorice, fie implicite, care să includă date din perioada de criză a creditelor, într-un mod care corespunde metodei utilizate pentru calibrarea modelului respectiv cu date curente.
(5)  
Pentru a evalua eficacitatea calibrării expunerii pozitive așteptate efective la condiții de criză, o instituție trebuie să creeze mai multe portofolii de referință, vulnerabile la principalii factori de risc la care este expusă. Expunerea față de aceste portofolii de referință se calculează utilizând: (a) o metodologie corespunzătoare crizei, bazată pe valorile de piață curente și pe parametrii modelului calibrați la condiții de criză a pieței, și (b) expunerea generată în cursul perioadei de criză, dar aplicând metoda prevăzută în prezenta secțiune (valoarea de piață de la sfârșitul perioadei de criză, volatilități și corelări pe o perioadă de criză de 3 ani).

Autoritățile competente trebuie să solicite unei instituții să-și ajusteze calibrarea la condiții de criză, dacă expunerile acestor portofolii de referință se abat substanțial unele față de altele.

(6)  

O instituție trebuie să supună modelul unui proces de validare, care este clar articulat în politicile și procedurile sale. Această validare trebuie:

(a) 

să specifice tipul de testare necesar pentru a asigura integritatea modelului și pentru a identifica condițiile în care ipotezele care stau la baza modelului sunt inadecvate și pot conduce, prin urmare, la o subestimare a expunerii pozitive așteptate;

(b) 

să includă o reexaminare a exhaustivității modelului.

(7)  

O instituție trebuie să monitorizeze riscurile relevante și să dispună de procese de ajustare a propriilor estimări ale expunerii pozitive așteptate efective, atunci când aceste riscuri devin semnificative. Pentru a se conforma prezentului alineat, instituția trebuie:

(a) 

să-și identifice și să-și administreze expunerile la riscul specific de corelare defavorabilă specificat la articolul 291 alineatul (1) litera (b) și expunerile la riscul general de corelare defavorabilă specificat la articolul 291 alineatul (1) litera (a);

(b) 

pentru expunerile care prezintă un profil de risc în creștere după un an, să compare cu regularitate estimarea unei măsurări relevante a expunerii pe durata unui an, cu aceeași măsurare a expunerii pe întreaga durată a expunerii;

(c) 

pentru expunerile cu o scadență reziduală mai mică de un an, să compare cu regularitate costul de înlocuire (expunerea curentă) cu profilul expunerii realizate și să stocheze datele care permit o astfel de comparație.

(8)  
O instituție trebuie să dispună de proceduri interne pentru a verifica dacă, înainte de includerea unei tranzacții într-un set de compensare, aceasta este acoperită de un contract de compensare executoriu din punct de vedere juridic care îndeplinește cerințele stabilite în secțiunea 7.
(9)  
O instituție care utilizează garanții reale pentru a diminua riscul de credit al contrapărții trebuie să dispună de proceduri interne pentru a verifica dacă, înainte de recunoașterea efectului garanțiilor reale în calculele sale, garanțiile reale respectă cerințele de securitate juridică stabilite în capitolul 4.
(10)  
ABE monitorizează diversele practici din acest domeniu și emite, în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, ghiduri cu privire la aplicarea prezentului articol.

Articolul 293

Cerințe privind sistemul de gestionare a riscului

(1)  

O instituție respectă următoarele cerințe:

(a) 

îndeplinește cerințele calitative stabilite în partea a treia titlul IV capitolul 5;

(b) 

desfășoară un program periodic de testare ex-post, comparând măsurările riscului generate de model cu măsurările riscului realizate și modificările ipotetice bazate pe pozițiile statice cu măsurările realizate;

(c) 

efectuează o validare inițială și o reexaminare periodică a modelului său de calcul al expunerii la riscul de credit al contrapărții, precum și a măsurărilor riscului generate de aceasta. Validarea și reexaminarea sunt independente de dezvoltarea modelului;

(d) 

organul de conducere și conducerea superioară trebuie să fie implicate în procesul de control al riscului și să se asigure că sunt alocate resurse adecvate pentru controlul riscului de credit și al riscului de credit al contrapărții. În acest sens, rapoartele zilnice elaborate de unitatea independentă de control al riscului, înființată în conformitate cu articolul 287 alineatul (1) litera (a), trebuie să fie analizate de un nivel al conducerii cu o poziție ierarhică și o autoritate suficiente pentru a impune atât reduceri ale pozițiilor luate în mod individual de personalul care tranzacționează, cât și reduceri ale expunerii globale la risc a instituției;

(e) 

modelul intern de măsurare a riscului trebuie să fie integrat în procesul zilnic de gestionare a riscurilor al instituției;

(f) 

sistemul de măsurare a riscului trebuie să fie utilizat în strânsă legătură cu limitele interne de tranzacționare și ale expunerii. În acest sens, limitele expunerii trebuie să fie corelate cu modelul de măsurare a riscului al instituției într-un mod care este consecvent în timp și corect înțeles de personalul care tranzacționează, de administratorii de credite și de conducerea superioară;

(g) 

instituția trebuie să se asigure că sistemul său de gestionare a riscurilor este bine formalizat. În special, aceasta trebuie să dispună de un set formalizat de politici, controale și proceduri interne privind funcționarea sistemului de măsurare a riscului, precum și de măsuri de asigurare a respectării acestor politici;

(h) 

în cadrul procesului de audit intern al instituției trebuie efectuată cu regularitate o reexaminare independentă a sistemului de măsurare a riscului. Această reexaminare include atât activitatea unităților care derulează tranzacții, cât și pe cea a unității independente de control al riscului. La intervale regulate (cel puțin o dată pe an), trebuie să aibă loc o reexaminare a procesului global de gestionare a riscurilor, care să vizeze, în mod specific, cel puțin toate elementele menționate la articolul 288;

(i) 

validarea permanentă a modelelor de calcul al riscului de credit al contrapărții, inclusiv testarea ex-post, trebuie reexaminată periodic de un nivel al conducerii care are suficientă autoritate pentru a decide măsurile care urmează să fie luate pentru a remedia deficiențele modelelor.

(2)  
Autoritățile competente țin seama de măsura în care o instituție îndeplinește cerințele de la alineatul (1), atunci când stabilesc nivelul lui alfa, prevăzut la articolul 284 alineatul (4). Numai instituțiile care respectă pe deplin aceste cerințe sunt eligibile pentru aplicarea factorului de multiplicare minim.
(3)  
O instituție trebuie să formalizeze procesul de validare inițială și apoi permanentă a modelului său de calcul a expunerii la riscul de credit al contrapărții și calculul măsurărilor riscului generate de modele la un nivel de detaliere care permite unei părți terțe să recreeze analiza și, respectiv, măsurările riscului. Documentația respectivă stabilește frecvența cu care se efectuează analiza testării ex-post și orice validări permanente, modul în care se efectuează validarea în ceea ce privește fluxurile de date și portofoliile, precum și analizele care sunt utilizate.
(4)  
O instituție trebuie să definească criteriile conform cărora evaluează modelele sale de calcul al expunerii la riscul de credit al contrapărții și modelele care generează date de intrare pentru calculul expunerii și să dispună de o politică scrisă care descrie procesul prin care funcționarea inacceptabilă a modelului urmează să fie identificată și remediată.
(5)  
O instituție trebuie să definească modul în care sunt construite portofoliile reprezentative ale contrapărților în scopul validării unui model de calcul al expunerii la riscul de credit al contrapărții și a măsurărilor riscului efectuate de acesta.
(6)  
Pentru validarea modelelor de calcul al expunerii la riscul de credit al contrapărții și a măsurărilor riscului efectuate de acestea care produc distribuțiile previzionate se iau în considerare mai multe statistici ale distribuției previzionate.

Articolul 294

Cerințe de validare

(1)  

Ca parte a validării inițiale și apoi permanente a modelului său de calcul al expunerii la riscul de credit al contrapărții și a măsurărilor riscului efectuate de acesta, o instituție se asigură că sunt îndeplinite următoarele cerințe:

(a) 

înainte de primirea aprobării din partea autorităților competente în conformitate cu articolul 283 alineatul (1), instituția efectuează o testare ex-post utilizând date istorice privind variațiile factorilor de risc de piață. Testarea ex-post ia în considerare, pentru o gamă de diverse date de inițializare, o serie de orizonturi de previzionare distincte care se întind pe cel puțin un an și acoperă o gamă largă de condiții de piață;

(b) 

instituția care utilizează abordarea prevăzută la articolul 285 alineatul (1) litera (b) își validează periodic modelul pentru a verifica dacă expunerile curente realizate corespund previziunilor pentru toate perioadele de marjă din cadrul unui an. Dacă unele tranzacții din setul de compensare au o scadență mai mică de un an și dacă setul de compensare fără aceste tranzacții are o sensibilitate mai mare la factorii de risc, validarea ține seama de acest aspect;

(c) 

instituția testează ex-post performanța modelului său de calcul al expunerii la riscul de credit al contrapărții și măsurările relevante ale riscului efectuate de acesta, precum și previziunile factorilor de risc de piață. Pentru tranzacțiile acoperite cu garanții reale, orizonturile de previzionare luate în considerare le includ pe cele care reflectă perioadele de risc de marjă tipice aplicate tranzacțiilor acoperite cu garanții reale sau cu contracte în marjă;

(d) 

dacă validarea modelului indică faptul că expunerea pozitivă așteptată efectivă este subestimată, instituția ia măsurile necesare pentru a remedia lipsa de acuratețe a modelului;

(e) 

instituția testează modelele de evaluare (pricing models) utilizate pentru a calcula expunerea la riscul de credit al contrapărții pentru un anumit scenariu al șocurilor viitoare asupra factorilor de risc de piață, ca parte a procesului de validare inițială și apoi permanentă a modelului. Modelele de evaluare a opțiunilor țin seama de neliniaritatea valorii opțiunii în ceea ce privește factorii de risc de piață;

(f) 

modelul de calcul al expunerii la riscul de credit al contrapărții cuprinde informațiile specifice cu privire la tranzacții, care sunt necesare pentru a putea agrega expunerile la nivelul setului de compensare. Instituția verifică dacă în cadrul modelului tranzacțiile sunt atribuite setului de compensare adecvat;

(g) 

modelul de calcul al expunerii la riscul de credit al contrapărții cuprinde informații specifice cu privire la tranzacții, pentru a reflecta efectele contractelor în marjă. Modelul ține seama atât de cuantumul curent al marjei, cât și de marja care ar putea fi transferată în viitor între contrapărți. Un astfel de model ține seama de natura contractelor în marjă, care pot fi unilaterale sau bilaterale, de frecvența apelurilor în marjă, de perioada de risc de marjă, de pragul minim al expunerii din afara marjei pe care instituția este dispusă să îl accepte și de suma minimă de transfer. Modelul respectiv fie estimează variația marcată la piață a valorii garanțiilor reale furnizate, fie aplică normele prevăzute în capitolul 4;

(h) 

procesul de validare a modelului include testarea ex-post statică, bazată pe date istorice, a portofoliilor reprezentative ale contrapărților. O instituție efectuează o astfel de testare ex-post pe un număr de portofolii reprezentative ale contrapărților, reale sau ipotetice, la intervale de timp regulate. Aceste portofolii reprezentative se aleg în funcție de sensibilitatea la factori de risc semnificativi și la combinații de factori de risc la care este expusă instituția;

(i) 

instituția desfășoară testări ex-post care sunt concepute pentru a testa ipotezele-cheie ale modelului de calcul al expunerii la riscul de credit al contrapărții și măsurările relevante ale riscului, inclusiv relația surprinsă prin intermediul modelului între tendințele aceluiași factor de risc și relațiile surprinse prin intermediul modelului între factorii de risc;

(j) 

performanța modelelor de calcul al expunerii la riscul de credit al contrapărții și a măsurărilor riscului efectuate de acestea fac obiectul unei practici de testare ex-post adecvate. Programul de testare ex-post poate identifica performanțele slabe ale măsurărilor riscului efectuate de un modelul de calcul al expunerii pozitive așteptate;

(k) 

instituția validează modelele de calcul al expunerii la riscul de credit al contrapărții și toate măsurările riscului pentru orizonturi de timp proporționale cu scadența tranzacțiilor pentru care expunerea este calculată utilizând MMI în conformitate cu articolul 283;

(l) 

instituția testează cu regularitate modelele de evaluare (pricing models) utilizate pentru a calcula expunerea față de contraparte, în raport cu valori de referință independente adecvate, ca parte a procesului permanent de validare a modelului;

(m) 

validarea permanentă a modelului instituției de calcul al expunerii la riscul de credit al contrapărții și a măsurărilor relevante ale riscului include o evaluare a caracterului adecvat al performanțelor recente;

(n) 

frecvența cu care sunt actualizați parametrii unui model de calcul al expunerii la riscul de credit al contrapărții este evaluată de instituție ca parte a procesului de validare inițială și apoi permanentă;

(o) 

validarea inițială și apoi permanentă a modelelor de calcul al expunerii la riscul de credit al contrapărții verifică dacă sunt sau nu adecvate calculele expunerii la nivel de contraparte și de set de compensare.

(2)  
Cu aprobarea prealabilă a autorităților competente, o măsură mai prudentă decât indicatorul cantitativ folosit pentru a calcula valoarea expunerii reglementate pentru fiecare contraparte poate fi utilizată în locul produsului dintre alfa și expunerea pozitivă așteptată efectivă. Gradul de prudență relativă va fi evaluat la acordarea aprobării inițiale de către autoritățile competente și cu ocazia evaluării periodice efectuate de autoritatea competentă a modelelor de calcul al expunerii pozitive așteptate. Instituția validează cu regularitate gradul de prudență. Evaluarea permanentă a performanței modelului trebuie să acopere toate contrapărțile pentru care acesta este utilizat.
(3)  
Dacă testarea ex-post indică faptul că un model nu este suficient de exact, autoritățile competente revocă aprobarea de utilizare a acestuia sau impun măsuri adecvate pentru a se asigura că modelul este îmbunătățit cu promptitudine.



Secțiunea 7

Compensarea contractuală

Articolul 295

Recunoașterea compensării contractuale ca diminuatoare de risc

Instituțiile pot trata numai următoarele tipuri de acorduri de compensare contractuală ca fiind diminuatoare de risc în conformitate cu articolul 298, dacă acordul de compensare a fost recunoscut de autoritățile competente în conformitate cu articolul 296 și dacă instituția îndeplinește cerințele stabilite la articolul 297:

(a) 

contractele bilaterale de novație între o instituție și contrapartea sa, în temeiul cărora creanțele și datoriile reciproce sunt automat amalgamate în așa fel încât novația stabilește, de fiecare dată când se aplică, o singură sumă netă astfel încât să creeze un singur contract nou care înlocuiește toate contractele anterioare și toate obligațiile între părți decurgând din aceste contracte și care este obligatoriu pentru părți;

(b) 

alte acorduri bilaterale între o instituție și contrapartea sa;

(c) 

acordurile de compensare contractuală între produse diferite, în cazul instituțiilor care au primit aprobarea să utilizeze metoda prevăzută în secțiunea 6 pentru tranzacțiile care intră în domeniul de aplicare a metodei respective. Autoritățile competente transmit ABE o listă a acordurilor de compensare contractuală între produse diferite aprobate.

Compensarea între tranzacțiile efectuate de diferitele entități juridice ale unui grup nu este recunoscută în scopul calculării cerințelor de fonduri proprii.

Articolul 296

Recunoașterea acordurilor de compensare contractuală

(1)  
Autoritățile competente recunosc un acord de compensare contractuală numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alineatul (2) și, după caz, la alineatul (3).
(2)  

Toate acordurile de compensare contractuală utilizate de o instituție pentru a determina valoarea expunerii în cadrul acestei părți trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

(a) 

instituția a încheiat un acord de compensare contractuală cu contrapartea sa, care creează o singură obligație juridică acoperind toate tranzacțiile incluse, astfel încât, în cazul în care contrapartea ar intra în stare de nerambursare, instituția ar avea dreptul să primească sau ar fi obligată să plătească numai suma netă a valorilor pozitive și negative marcate la piață ale tranzacțiilor individuale incluse;

(b) 

instituția a pus la dispoziția autorităților competente opinii juridice scrise, fundamentate, în care se precizează că, în cazul contestării în instanță a acordului de compensare, creanțele și datoriile instituției nu ar depăși cele menționate la litera (a). Opinia juridică trebuie să se refere la legislația aplicabilă:

(i) 

în jurisdicția în care este înregistrată contrapartea;

(ii) 

dacă este implicată o sucursală a unei întreprinderi, care este situată în altă țară decât cea în care este înregistrată întreprinderea, în jurisdicția în care este situată sucursala;

(iii) 

în jurisdicția ale cărei legi guvernează tranzacțiile individuale incluse în acordul de compensare;

(iv) 

în jurisdicția ale cărei legi guvernează orice contract sau acord necesar efectuării compensării contractuale;

(c) 

riscul de credit față de fiecare contraparte este agregat pentru a obține o singură expunere din punct de vedere juridic pentru toate tranzacțiile cu contrapartea respectivă. Această agregare se ia în considerare pentru scopurile limitei de creditare și ale capitalului intern;

(d) 

contractul nu conține nicio clauză care, în cazul intrării unei contrapărți în stare de nerambursare, permite unei contrapărți care nu se află în stare de nerambursare să efectueze numai plăți limitate sau să nu efectueze nicio plată în favoarea contrapărții aflate în stare de nerambursare, chiar dacă aceasta din urmă este un creditor net [de exemplu, o clauză de retragere (clauză de tip „walk-away”)].

Dacă una dintre autoritățile competente nu primește dovezi satisfăcătoare potrivit cărora compensarea contractuală este valabilă și executorie din punct de vedere juridic, în temeiul legislației fiecăreia dintre jurisdicțiile menționate la litera (b), acordul de compensare contractuală nu este recunoscut ca diminuator de risc pentru niciuna dintre contrapărți. Autoritățile competente se informează reciproc în această privință.

(3)  

Opiniile juridice menționate la litera (b) pot fi redactate cu referire la tipurile de compensare contractuală. Acordurile de compensare contractuală între produse diferite trebuie să îndeplinească următoarele condiții suplimentare:

(a) 

suma netă menționată la alineatul (2) litera (a) este suma netă a valorilor de închidere pozitive și negative ale oricărui acord-cadru bilateral individual inclus și a valorilor pozitive și negative marcate la piață ale tranzacțiilor individuale („cuantumul net pentru toate produsele”);

(b) 

opiniile juridice menționate la alineatul (2) litera (b) se referă la valabilitatea și la caracterul executoriu ale întregului acord de compensare contractuală între produse diferite în conformitate cu termenii săi și la impactul acordului de compensare asupra dispozițiilor relevante ale oricărui acord-cadru bilateral individual inclus.

Articolul 297

Obligațiile instituțiilor

(1)  
O instituție stabilește și menține proceduri pentru a asigura reexaminarea, în lumina modificărilor legislațiilor jurisdicțiilor relevante menționate la articolul 296 alineatul (2) litera (b), a valabilității și a caracterului executoriu din punct de vedere juridic ale compensării contractuale.
(2)  
Instituția păstrează în dosarele sale toate documentele referitoare la compensarea contractuală necesare.
(3)  
Instituția ține seama de efectele compensării la măsurarea expunerii la riscul de credit agregat al fiecărei contrapărți și administrează riscul de credit al contrapărții pe baza efectelor acestei măsurări.
(4)  
În cazul acordurilor de compensare contractuală între produse diferite, menționate la articolul 295, instituția menține proceduri, în conformitate cu articolul 296 alineatul (2) litera (c) pentru a verifica dacă pentru orice tranzacție care urmează să fie inclusă într-un set de compensare a fost emisă opinia juridică prevăzută la articolul 296 alineatul (2) litera (b).

Instituția continuă să se conformeze, ținând seama de acordul de compensare contractuală între produse diferite, cerințelor de recunoaștere a compensării bilaterale și cerințelor prevăzute la capitolul 4 pentru recunoașterea diminuării riscului de credit, după caz, pentru fiecare acord-cadru bilateral individual inclus și pentru fiecare tranzacție inclusă.

▼M8

Articolul 298

Efectele recunoașterii compensării ca diminuatoare de risc

Compensarea în sensul secțiunilor 3-6 este recunoscută astfel cum se indică în secțiunile respective.

▼C2



Secțiunea 8

Elemente ale portofoliului de tranzacționare

Articolul 299

Elemente ale portofoliului de tranzacționare

(1)  
În scopul aplicării prezentului articol, anexa II va include o trimitere la instrumentele financiare derivate pentru transferul riscului de credit, menționate în secțiunea C punctul 8 din anexa I la Directiva 2004/39/CE.
(2)  

La calculul cuantumurilor ponderate la riscul de contraparte ale expunerilor elementelor din portofoliul de tranzacționare, instituțiile respectă următoarele principii:

▼M8 —————

▼C2

(b) 

instituțiile nu trebuie să utilizeze metoda simplă a garanțiilor financiare prevăzută la articolul 222 pentru recunoașterea efectelor garanției financiare;

(c) 

în cazul tranzacțiilor de răscumpărare și al operațiunilor de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut înregistrate în portofoliul de tranzacționare, instituțiile pot recunoaște drept garanții reale eligibile toate instrumentele financiare și toate mărfurile care sunt eligibile pentru includere în portofoliul de tranzacționare;

(d) 

pentru expunerile care provin din instrumente financiare derivate extrabursiere înregistrate în portofoliul de tranzacționare, instituțiile pot recunoaște drept garanții reale eligibile mărfurile care sunt eligibile pentru includere în portofoliul de tranzacționare;

(e) 

în vederea calculării ajustărilor de volatilitate în cazul în care aceste instrumente financiare sau mărfuri, care nu sunt eligibile în conformitate cu capitolul 4, sunt date cu împrumut, vândute sau furnizate, ori luate cu împrumut, achiziționate sau primite drept garanții reale sau în alt mod în cadrul unei astfel de tranzacții, iar instituția utilizează, în conformitate cu capitolul 4 secțiunea 3, abordarea bazată pe ajustări de volatilitate reglementate, aceasta tratează astfel de instrumente și mărfuri în același fel ca titlurile de capital neincluse într-un indice principal și cotate la o bursă recunoscută;

(f) 

dacă o instituție utilizează abordarea bazată pe estimări proprii ale ajustărilor de volatilitate în conformitate cu capitolul 4 secțiunea 3 pentru instrumentele financiare sau mărfurile care nu sunt eligibile în conformitate cu capitolul 4, aceasta calculează ajustările de volatilitate pentru fiecare element individual. Dacă a obținut aprobarea să utilizeze abordarea bazată pe modele interne definită în capitolul 4, instituția poate aplica această abordare și pentru portofoliul de tranzacționare;

(g) 

în ceea ce privește recunoașterea acordurilor-cadru de compensare care acoperă tranzacții de răscumpărare, operațiuni de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut sau alte operațiuni ajustate la condițiile pieței de capital, instituțiile recunosc compensarea între poziții din portofoliul de tranzacționare și poziții din afara acestuia, numai dacă tranzacțiile compensate îndeplinesc următoarele condiții:

(i) 

toate tranzacțiile sunt marcate la piață zilnic;

(ii) 

orice elemente luate cu împrumut, achiziționate sau primite în cadrul tranzacțiilor pot fi recunoscute drept garanții financiare eligibile în conformitate cu capitolul 4, fără aplicarea literelor (c)-(f) din prezentul alineat;

(h) 

dacă un instrument financiar derivat de credit inclus în portofoliul de tranzacționare face parte dintr-o acoperire internă a riscului, iar protecția creditului este recunoscută în temeiul prezentului regulament în conformitate cu articolul 204, instituțiile aplică una din următoarele abordări:

(i) 

tratează instrumentul financiar derivat de credit ca și când nu ar exista risc de contraparte decurgând din poziția pe instrumentul respectiv;

(ii) 

includ în mod consecvent în calculul cerințelor de fonduri proprii pentru riscul de credit al contrapărții toate instrumentele financiare derivate de credit din portofoliul de tranzacționare care fac parte din acoperiri interne ale riscului sau sunt achiziționate ca protecție împotriva unei expuneri la riscul de credit al contrapărții, dacă protecția creditului este recunoscută ca eligibilă în conformitate cu capitolul 4.



Secțiunea 9

Cerințele de fonduri proprii pentru expunerile față de o CPC

Articolul 300

Definiții

▼M8

În sensul prezentei secțiuni și al părții a șaptea, se aplică următoarele definiții:

▼C2

(1) 

„indisponibil în caz de faliment”, cu privire la activele clienților, înseamnă existența unor dispoziții eficace conform cărora activele respective fie nu vor fi disponibile creditorilor unei CPC sau unui membru compensator, în cazul insolvenței CPC în cauză sau, respectiv, a membrului compensator în cauză, fie nu vor fi disponibile membrului compensator pentru a acoperi pierderile înregistrate ca urmare a nerambursării de către un client sau mai mulți clienți, alții decât cei care au pus la dispoziție activele respective;

(2) 

„tranzacție legată de o CPC” înseamnă un contract sau o tranzacție, enumerate la articolul 301 alineatul (1), între un client și un membru compensator care sunt direct legate de un contract sau de o tranzacție enumerate la alineatul respectiv între membrul compensator respectiv și o CPC;

(3) 

„membru compensator” înseamnă membru compensator astfel cum este definit la articolul 2 punctul 14 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012;

(4) 

„client” înseamnă client astfel cum este definit la articolul 2 punctul 15 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 sau o întreprindere care a stabilit acorduri de compensare indirectă cu un membru compensator, în conformitate cu articolul 4 alineatul (3) din regulamentul menționat;

▼M8

5. 

„tranzacție în numerar” înseamnă tranzacție cu numerar, titluri de datorie sau titluri de capital, o tranzacție de schimb valutar la vedere sau o tranzacție cu mărfuri la vedere; cu toate acestea, tranzacțiile de răscumpărare, tranzacțiile de dare cu împrumut de titluri de valoare sau de mărfuri și tranzacțiile de luare cu împrumut de titluri de valoare sau de mărfuri nu sunt tranzacții în numerar;

6. 

„mecanism indirect de compensare” înseamnă un mecanism care îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 4 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 648/2012;

7. 

„client de nivel superior” înseamnă o entitate care furnizează servicii de compensare unui client de nivel inferior;

8. 

„client de nivel inferior” înseamnă o entitate care accesează serviciile unei CPC prin intermediul unui client de nivel superior;

9. 

„structură a clientelei pe mai multe niveluri” înseamnă un mecanism indirect de compensare în temeiul căruia unei instituții îi sunt furnizate servicii de compensare de către o entitate care nu este un membru compensator, ci este la rândul său client al unui membru compensator sau al unui client de nivel superior;

10. 

„contribuție nefinanțată la un fond de garantare” înseamnă o contribuție pe care o instituție care acționează ca membru compensator s-a angajat contractual să o furnizeze unei CPC după ce aceasta din urmă și-a epuizat fondul de garantare pentru a acoperi pierderile suportate ca urmare a intrării în stare de nerambursare a unuia sau a mai multora dintre membrii săi compensatori;

11. 

„tranzacție de dare sau luare cu împrumut de depozite garantată integral” înseamnă o tranzacție de piață monetară acoperită integral cu garanții reale în cadrul căreia două contrapărți fac schimb de depozite și o CPC se interpune între acestea pentru a asigura executarea obligațiilor de plată ale contrapărților respective.

▼M8

Articolul 301

Domeniul de aplicare material

(1)  

Prezenta secțiune se aplică următoarelor contracte și tranzacții, atât timp cât sunt în curs de desfășurare cu o CPC:

(a) 

contractelor derivate enumerate în anexa II și instrumentelor financiare derivate de credit;

(b) 

operațiunilor de finanțare prin titluri de valoare și tranzacțiilor de dare sau luare cu împrumut de depozite garantate integral; și

(c) 

tranzacțiilor cu termen lung de decontare.

Prezenta secțiune nu se aplică expunerilor care rezultă din decontarea tranzacțiilor în numerar. Instituțiile aplică tratamentul prevăzut la titlul V expunerilor din tranzacții ce rezultă din respectivele tranzacții și o pondere de risc de 0 % contribuțiilor la fondul de garantare care acoperă doar acele tranzacții. Instituțiile aplică tratamentul prevăzut la articolul 307 contribuțiilor la fondul de garantare care acoperă oricare dintre tipurile de contracte menționate la primul paragraf din prezentul alineat, în plus față de tranzacțiile în numerar.

(2)  

În sensul prezentei secțiuni, se aplică următoarele cerințe:

(a) 

marja inițială nu include contribuțiile către o CPC pentru acorduri mutualizate de partajare a pierderilor;

(b) 

marja inițială include garanțiile reale depuse de o instituție care acționează în calitate de membru compensator sau de client peste suma minimă impusă de CPC sau de instituția care acționează ca membru compensator, cu condiția ca respectiva CPC sau instituția care acționează ca membru compensator să poată, în cazurile corespunzătoare, să împiedice instituția care acționează ca membru compensator sau clientul să retragă aceste garanții reale excedentare;

(c) 

în cazul în care o CPC utilizează marja inițială pentru a mutualiza pierderile în rândul membrilor săi compensatori, instituțiile care acționează ca membri compensatori tratează marja inițială respectivă ca fiind o contribuție la fondul de garantare.

▼C2

Articolul 302

Monitorizarea expunerilor la CPC

(1)  
Instituțiile își monitorizează toate expunerile la CPC și stabilesc proceduri privind raportarea cu regularitate a informațiilor privind aceste expuneri către conducerea superioară și comitetul sau comitetele adecvate ale organului de conducere.

▼M8

(2)  
Instituțiile evaluează, prin intermediul unor analize de scenarii și al unor simulări de criză adecvate, dacă nivelul fondurilor proprii deținute pentru expunerile la o CPC, inclusiv la expunerile din credite viitoare potențiale sau contingente, expunerile la contribuțiile la fondul de garantare și, în cazul în care instituția acționează în calitate de membru compensator, expunerile rezultate din acorduri contractuale, astfel cum sunt prevăzute la articolul 304, este corelat în mod corespunzător cu riscurile inerente ale expunerilor respective.

▼M8

Articolul 303

Tratamentul expunerilor la CPC-uri ale membrilor compensatori

(1)  

O instituție care acționează ca membru compensator, în scopuri proprii sau în calitate de intermediar financiar între un client și o CPC calculează cerințele de fonduri proprii pentru expunerile sale față de o CPC după cum urmează:

(a) 

aplică tratamentul prevăzut la articolul 306 expunerilor sale din tranzacții cu respectiva CPC;

(b) 

aplică tratamentul prevăzut la articolul 307 contribuțiilor sale la fondul de garantare efectuate către CPC.

(2)  
În sensul alineatului (1), suma cerințelor de fonduri proprii ale unei instituții pentru expunerile sale față de o CPCC generate de expunerile din tranzacții și de contribuțiile la fondul de garantare face obiectul unui plafon egal cu suma cerințelor de fonduri proprii care s-ar aplica expunerilor respective dacă CPC ar fi o CPC necalificată.

▼C2

Articolul 304

Tratamentul expunerilor membrilor compensatori la clienți

▼M8

(1)  
O instituție care acționează ca membru compensator și care, în această calitate, acționează ca intermediar financiar între un client și o CPC calculează cerințele de fonduri proprii pentru tranzacțiile sale cu clientul respectiv legate de CPC în conformitate cu secțiunile 1-8 din prezentul capitol, cu capitolul 4 secțiunea 4 din prezentul titlu și cu titlul VI, după caz.

▼C2

(2)  
Dacă o instituție care acționează ca membru compensator încheie un acord contractual cu un client al unui alt membru compensator care facilitează clientului respectiv, în conformitate cu articolul 48 alineatele (5) și (6) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, transferul pozițiilor și al garanțiilor reale menționate la articolul 305 alineatul (2) litera (b) din prezentul regulament și dacă respectivul acord contractual antrenează o obligație contingentă pentru respectiva instituție, instituția poate atribui o valoare a expunerii egală cu zero obligației contingente respective.

▼M8

(3)  

În cazul în care o instituție care acționează ca membru compensator utilizează metodele prevăzute în secțiunea 3 sau 6 din prezentul capitol pentru a calcula cerința de fonduri proprii pentru expunerile sale, se aplică următoarele dispoziții:

(a) 

prin derogare de la articolul 285 alineatul (2), instituția poate utiliza o perioadă de risc de marjă de cel puțin cinci zile lucrătoare pentru expunerile sale la un client;

(b) 

instituția aplică o perioadă de risc de marjă de cel puțin 10 zile lucrătoare pentru expunerile sale la o CPC;

(c) 

prin derogare de la articolul 285 alineatul (3), în cazul în care un set de compensare inclus în calcul îndeplinește condiția prevăzută la litera (a) de la alineatul respectiv, instituția poate să nu țină seama de limita stabilită la litera respectivă, cu condiția ca setul de compensare să nu îndeplinească cerința prevăzută la litera (b) de la alineatul respectiv și să nu conțină tranzacții contestate sau opțiuni exotice;

(d) 

în cazul în care o CPC reține o marjă de variație față de o tranzacție și garanțiile reale ale instituției nu sunt protejate în cazul insolvenței respectivei CPC, instituția aplică o perioadă de risc de marjă egală cu valoarea cea mai mică dintre un an și scadența reziduală a tranzacției, cu un prag de 10 zile lucrătoare.

(4)  
Prin derogare de la articolul 281 alineatul (2) litera (i), în cazul în care o instituție care acționează ca membru compensator utilizează metoda prevăzută în secțiunea 4 pentru a calcula cerința de fonduri proprii aferentă expunerilor sale la un client, instituția poate utiliza un factor de scadență de 0,21 pentru efectuarea calculului.
(5)  
Prin derogare de la articolul 282 alineatul (4) litera (d), în cazul în care o instituție care acționează ca membru compensator utilizează metoda prevăzută în secțiunea 5 pentru a calcula cerința de fonduri proprii aferentă expunerilor sale la un client, instituția respectivă poate utiliza un factor de scadență de 0,21 la calculul respectiv.

▼M8

(6)  
O instituție care acționează ca membru compensator poate utiliza valoarea redusă a expunerii în caz de nerambursare rezultată din calculele menționate la alineatele (3), (4) și (5) pentru a-și calcula cerințele de fonduri proprii pentru riscul CVA în conformitate cu titlul VI.
(7)  
O instituție care acționează ca membru compensator care colectează garanții reale de la un client pentru o tranzacție legată de o CPC și transferă garanțiile reale către CPC poate recunoaște garanțiile respective pentru a-și reduce expunerea la client pentru tranzacția respectivă legată de CPC.

În cazul unei structuri a clientelei pe mai multe niveluri, tratamentul prevăzut la primul paragraf poate fi aplicat la fiecare nivel al structurii respective.

▼C2

Articolul 305

Tratamentul expunerilor clienților

▼M8

(1)  
O instituție care este client calculează cerințele de fonduri proprii pentru tranzacțiile sale legate de o CPC cu membrul său compensator în conformitate cu secțiunile 1-8 din prezentul capitol, cu capitolul 4 secțiunea 4 din prezentul titlu și cu titlul VI, după caz.

▼C2

(2)  

Fără a aduce atingere abordării prevăzute la alineatul (1), în cazul în care o instituție este client, aceasta poate calcula cerințele de fonduri proprii pentru expunerile sale din tranzacții în cazul tranzacțiilor cu membrul compensator legate de CPC în conformitate cu articolul 306, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

(a) 

pozițiile și activele instituției legate de tranzacțiile în cauză sunt distinse și separate, atât la nivelul membrului compensator, cât și al CPC, de pozițiile și activele membrului compensator și ale celorlalți clienți ai membrului compensator și, ca urmare a acestei distincții și separări, pozițiile și activele respective ale instituției sunt indisponibile în cazul în care membrul compensator ori unul sau mai mulți dintre clienții săi intră în stare de nerambursare sau în insolvență;

(b) 

legislația, reglementările și normele, precum și acordurile contractuale aplicabile instituției sau CPC ori obligatorii pentru acestea facilitează transferul pozițiilor clientului legate de contractele și de tranzacțiile în cauză și al garanțiilor reale aferente către un alt membru compensator în perioada de risc de marjă aplicabilă, în cazul în care membrul compensator inițial intră în stare de nerambursare sau în insolvență. În această situație, pozițiile clientului și garanțiile reale se transferă la valoarea de piață, cu excepția cazului în care clientul solicită închiderea poziției la valoarea de piață;

▼M8

(c) 

clientul a efectuat și a menținut la zi o analiză juridică suficient de aprofundată, care demonstrează că modalitățile prin care se asigură îndeplinirea condiției prevăzute la litera (b) sunt legale, valabile, obligatorii și executorii din punct de vedere juridic în temeiul legislației relevante ale jurisdicției sau jurisdicțiilor relevante;

▼C2

(d) 

CPC este o CPCC.

▼M8

Atunci când o instituție evaluează dacă respectă condiția prevăzută la primul paragraf litera (b), aceasta poate lua în considerare orice precedent clar în materie de transferuri ale pozițiilor clienților și ale garanțiilor reale corespunzătoare la nivelul unei CPC, precum și orice intenție din partea sectorului de a continua această practică.

▼M8

(3)  
Prin derogare de la alineatul (2) din prezentul articol, în cazul în care o instituție care este client nu îndeplinește condiția prevăzută la litera (a) de la alineatul menționat deoarece nu este protejată de pierderi în situația în care membrul compensator și un alt client al membrului compensator intră împreună în stare de nerambursare, sub rezerva îndeplinirii tuturor celelalte condiții prevăzute la literele (a)-(d) de la alineatul menționat sunt îndeplinite, instituția poate calcula cerințele de fonduri proprii pentru expunerile sale din tranzacții în cazul tranzacțiilor cu membrul său compensator legate de o CPC în conformitate cu articolul 306, sub rezerva înlocuirii ponderii de risc de 2 % prevăzute la articolul 306 alineatul (1) litera (a) cu o pondere de risc de 4 %.
(4)  
În cazul unei structuri a clientelei pe mai multe niveluri, o instituție care este client de nivel inferior și care accesează serviciile unei CPC prin intermediul unui client de nivel superior poate aplica tratamentul menționat la alineatul (2) sau (3) numai în cazul în care condițiile prevăzute la alineatele respective sunt îndeplinite la fiecare nivel al structurii în cauză.

▼C2

Articolul 306

Cerințele de fonduri proprii pentru expunerile din tranzacții

(1)  

O instituție aplică următorul tratament expunerilor sale din tranzacții cu CPC:

(a) 

aplică o pondere de risc de 2 % valorilor tuturor expunerilor sale din tranzacții cu CPCC;

(b) 

aplică ponderea de risc utilizată în cadrul abordării standardizate pentru riscul de credit prevăzută la articolul 107 alineatul (2) litera (b) tuturor expunerilor sale din tranzacții cu CPC necalificate.

▼M8

(c) 

în cazul în care o instituție acționează ca intermediar financiar între un client și o CPC, iar condițiile tranzacției legate de CPC prevăd că instituția nu este obligată să ramburseze clientului eventualele pierderi suferite ca urmare a modificărilor valorii tranzacției respective în cazul în care respectiva CPC intră în stare de nerambursare, instituția respectivă poate stabili ca valoarea expunerii pentru expunerea din tranzacția cu CPC care corespunde tranzacției legate de CPC respective să fie egală cu zero.

▼M8

(d) 

în cazul în care o instituție acționează ca intermediar financiar între un client și o CPC, iar condițiile tranzacției legate de CPC prevăd că instituția este obligată să ramburseze clientului eventualele pierderi suferite ca urmare a modificărilor valorii tranzacției respective în cazul în care respectiva CPC intră în stare de nerambursare, instituția respectivă aplică tratamentul de la litera (a) sau (b), după caz, expunerii din tranzacția cu CPC care corespunde tranzacției legate de CPC respective.

▼M8

(2)  
Prin derogare de la alineatul (1), dacă activele date în garanție unei CPC sau unui membru compensator sunt indisponibile în cazul în care respectiva CPC, membrul compensator ori unul sau mai mulți dintre ceilalți clienți ai membrului compensator devin insolvenți, o instituție poate atribui expunerilor la riscul de credit al contrapărții aferente activelor respective o valoare a expunerii egală cu zero.
(3)  
O instituție calculează valorile expunerilor pentru expunerile sale din tranzacții cu o CPC în conformitate cu secțiunile 1-8 din prezentul capitol și cu secțiunea 4 din capitolul 4, după caz.

▼C2

(4)  
O instituție calculează cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor pentru expunerile sale din tranzacții cu CPC în sensul articolului 92 alineatul (3) înmulțind suma valorilor expunerilor sale din tranzacții cu CPC, calculate în conformitate cu alineatele (2) și (3) de la prezentul articol, cu ponderea de risc determinată în conformitate cu alineatul (1) de la prezentul articol.

▼M8

Articolul 307

Cerințele de fonduri proprii pentru contribuțiile la fondul de garantare al unei CPC

O instituție care acționează ca membru compensator aplică următorul tratament expunerilor sale rezultate din contribuțiile sale la fondul de garantare al unei CPC:

(a) 

calculează cerința de fonduri proprii pentru contribuțiile sale prefinanțate la fondul de garantare al unei CPCC în conformitate cu abordarea prevăzută la articolul 308;

(b) 

calculează cerința de fonduri proprii pentru contribuțiile sale prefinanțate și nefinanțate la fondul de garantare al unei CPC necalificate în conformitate cu abordarea prevăzută la articolul 309;

(c) 

calculează cerința de fonduri proprii pentru contribuțiile sale nefinanțate la fondul de garantare al unei CPCC în conformitate cu abordarea prevăzută la articolul 310.

▼C2

Articolul 308

Cerințele de fonduri proprii pentru contribuțiile prefinanțate la fondul de garantare al unei CPCC

(1)  
Valoarea expunerii aferente contribuției prefinanțate (DFi) a unei instituții la fondul de garantare al unei CPCC reprezintă suma plătită sau valoarea de piață a activelor furnizate de instituția respectivă din care se scade orice sumă din contribuția respectivă pe care CPCC a utilizat-o deja pentru a-și absorbi pierderile cauzate de intrarea în stare de nerambursare a unuia sau a mai multora dintre membrii săi compensatori.

▼M8

(2)  

O instituție calculează cerința de fonduri proprii pentru a acoperi expunerea provenind din contribuția sa prefinanțată după cum urmează:

image

unde:

Ki

=

cerința de fonduri proprii;

i

=

indicele care desemnează membrul compensator;

KCCP

=

capitalul ipotetic al CPCC comunicat instituției de CPCC în conformitate cu articolul 50c din Regulamentul (UE) nr. 648/2012;

DFi

=

contribuția prefinanțată;

DFCCP

=

resursele financiare prefinanțate ale CPC comunicate instituției de CPC în conformitate cu articolul 50c din Regulamentul (UE) nr. 648/2012; și

DFCM

=

suma contribuțiilor prefinanțate ale tuturor membrilor compensatori ai CPCC comunicată instituției de CPCC în conformitate cu articolul 50c din Regulamentul (UE) nr. 648/2012.

(3)  
O instituție calculează valorile ponderate la risc ale expunerilor pentru expunerile rezultate din contribuția prefinanțată a instituției respective la fondul de garantare al unei CPCC în sensul articolului 92 alineatul (3) prin înmulțirea cu 12,5 a cerinței de fonduri proprii calculate în conformitate cu alineatul (2) de la prezentul articol.

▼M8 —————

▼M8

Articolul 309

Cerințele de fonduri proprii pentru contribuțiile prefinanțate la fondul de garantare al unei CPC necalificate și pentru contribuțiile nefinanțate la fondul de garantare al unei CPC necalificate

(1)  

O instituție aplică următoarea formulă pentru a calcula cerința de fonduri proprii pentru expunerile rezultate din contribuțiile sale prefinanțate la fondul de garantare al unei CPC necalificate și din contribuțiile nefinanțate la respectiva CPC:

K = DF + UC
unde:

K

=

cerința de fonduri proprii;

DF

=

contribuțiile prefinanțate la fondul de garantare al unei CPC necalificate; și

UC

=

contribuțiile nefinanțate la fondul de garantare al unei CPC necalificate.

(2)  
O instituție calculează valorile ponderate la risc ale expunerilor pentru expunerile rezultate din contribuția instituției respective la fondul de garantare al unei CPC necalificate în sensul articolului 92 alineatul (3) prin înmulțirea cu 12,5 a cerinței de fonduri proprii calculate în conformitate cu alineatul (1) de la prezentul articol.

Articolul 310

Cerințele de fonduri proprii pentru contribuțiile nefinanțate la fondul de garantare al unei CPCC

O instituție aplică o pondere de risc de 0 % contribuțiilor sale nefinanțate la fondul de garantare al unei CPCC.

Articolul 311

Cerințele de fonduri proprii pentru expunerile față de CPC-urile care încetează să îndeplinească anumite condiții

(1)  
Instituțiile aplică tratamentul prevăzut la prezentul articol în cazul în care au luat cunoștință, în urma unui anunț public sau a unei notificări din partea autorității competente a unei CPC utilizate de instituțiile respective sau din partea respectivei CPC, de faptul că respectiva CPC nu va mai îndeplini condițiile privind autorizarea sau recunoașterea, după caz.
(2)  

În cazul în care condiția prevăzută la alineatul (1) este îndeplinită, instituțiile, în termen de trei luni din momentul în care iau cunoștință despre situația menționată la alineatul respectiv, sau mai devreme dacă autoritățile competente ale instituțiilor respective impun acest lucru, procedează după cum urmează în ceea ce privește expunerile lor la respectiva CPC:

(a) 

aplică tratamentul prevăzut la articolul 306 alineatul (1) litera (b) expunerilor lor din tranzacții la respectiva CPC;

(b) 

aplică tratamentul prevăzut la articolul 309 contribuțiilor lor prefinanțate la fondul de garantare al respectivei CPC și contribuțiilor lor nefinanțate la respectiva CPC;

(c) 

tratează expunerile lor față de respectiva CPC, altele decât expunerile enumerate la literele (a) și (b) de la prezentul alineat, ca fiind expuneri la o societate, în conformitate cu abordarea standardizată pentru riscul de credit prevăzută în capitolul 2.

▼C2



TITLUL III

CERINȚE DE FONDURI PROPRII PENTRU RISCUL OPERAȚIONAL



CAPITOLUL 1

Principii generale privind utilizarea diverselor abordări

Articolul 312

Aprobare și notificare

(1)  
Pentru a putea utiliza abordarea standardizată, pe lângă respectarea standardelor generale de gestionare a riscurilor prevăzute la articolele 74 și 85 din Directiva 2013/36/UE, instituțiile trebuie să îndeplinească criteriile prevăzute la articolul 320. Instituțiile notifică autoritățile competente înainte de a utiliza abordarea standardizată.

Autoritățile competente permit instituțiilor să utilizeze un indicator relevant alternativ pentru liniile de activitate „activitate bancară de retail” și „activitate bancară comercială”, în cazul în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 319 alineatul (2) și la articolul 320.

(2)  
Autoritățile competente permit instituțiilor să utilizeze abordări avansate de evaluare bazate pe propriile sisteme de cuantificare a riscului operațional, dacă sunt respectate toate standardele calitative și cantitative prevăzute la articolele 321 și respectiv 322 și dacă instituțiile îndeplinesc standardele generale de gestionare a riscurilor prevăzute la articolele 74 și 84 din Directiva 2013/36/UE și în secțiunea II capitolul 3 titlul VII din directiva menționată.

Instituțiile solicită aprobarea autorităților competente dacă doresc să aducă modificări importante abordărilor avansate de evaluare și să extindă în mod semnificativ sfera de aplicare a acestora. Autoritățile competente acordă aprobarea numai în cazul în care, în urma modificărilor semnificative și a extinderii sferei de aplicare, instituțiile continuă să respecte standardele menționate la primul paragraf.

(3)  
Instituțiile notifică autoritățile competente cu privire la toate modificările aduse modelelor lor de abordări avansate de evaluare.
(4)  

ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care să specifice următoarele:

(a) 

metodologia de evaluare pe baza căreia autoritățile competente permit instituțiilor să utilizeze abordările avansate de evaluare;

(b) 

condițiile pentru evaluarea caracterului semnificativ al extinderilor și al modificărilor aduse abordărilor avansate de evaluare;

(c) 

modalitățile privind notificarea solicitată la alineatul (3).

ABE transmite Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 31 decembrie 2014.

Se deleagă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf, în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

Articolul 313

Revenirea la utilizarea unor abordări mai puțin sofisticate

(1)  
Instituțiile care utilizează abordarea standardizată nu revin la utilizarea abordării de bază, cu excepția cazului în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alineatul (3).
(2)  
Instituțiile care utilizează abordările avansate de evaluare nu revin la utilizarea abordării standardizate sau a abordării de bază, cu excepția cazului în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alineatul (3).
(3)  

O instituție poate reveni la utilizarea unei abordări mai puțin sofisticate pentru riscul operațional doar dacă sunt îndeplinite următoarele două condiții:

(a) 

instituția a demonstrat în mod satisfăcător autorității competente că utilizarea unei abordări mai puțin sofisticate nu este propusă pentru a reduce cerințele de fonduri proprii aferente riscului operațional ale instituției, este necesară ținând cont de natura și complexitatea instituției și nu ar avea un impact negativ semnificativ asupra solvabilității instituției sau asupra capacității sale de a administra riscul operațional în mod eficient;

(b) 

instituția a primit aprobarea prealabilă a autorității competente.

Articolul 314

Utilizarea combinată a unor abordări diferite

(1)  
Instituțiile pot utiliza o combinație de abordări, cu condiția să obțină aprobarea de la autoritățile competente. Autoritățile competente acordă această aprobare în cazul în care sunt îndeplinite cerințele prevăzute la alineatele (2)-(4), după caz.
(2)  

O instituție poate folosi o abordare avansată de evaluare în combinație fie cu abordarea de bază, fie cu abordarea standardizată, dacă sunt îndeplinite următoarele două condiții:

(a) 

combinația de abordări utilizată de instituție să cuprindă toate riscurile sale operaționale, iar autoritățile competente să considere adecvată metodologia utilizată de instituție pentru a acoperi diversele activități, zone geografice, structuri juridice sau alte diviziuni relevante stabilite la nivel intern;

(b) 

criteriile prevăzute la articolul 320 și standardele prevăzute la articolele 321 și 322 să fie îndeplinite pentru partea de activități acoperită de abordarea standardizată și, respectiv, de abordările avansate de evaluare.

(3)  

În cazul instituțiilor care doresc să utilizeze o abordare avansată de evaluare în combinație fie cu abordarea de bază, fie cu abordarea standardizată, autoritățile competente impun următoarele condiții suplimentare pentru acordarea aprobării:

(a) 

la data punerii în aplicare a abordării avansate de evaluare, o parte semnificativă a riscurilor operaționale ale instituției să fie acoperită prin abordarea respectivă;

(b) 

instituția să se angajeze să aplice abordarea avansată de evaluare pentru o parte semnificativă a operațiunilor sale, conform unui calendar care a fost transmis autorităților competente și aprobat de acestea.

(4)  
O instituție poate solicita unei autorități competente aprobarea de a utiliza o combinație între abordarea de bază și abordarea standardizată numai în cazuri excepționale, cum ar fi achiziția recentă a unei noi activități, care poate necesita o perioadă de tranziție pentru aplicarea abordării standardizate.

O autoritate competentă acordă această aprobare numai în cazul în care instituția s-a angajat să aplice abordarea standardizată conform unui calendar care a fost transmis autorității competente și aprobat de aceasta.

(5)  

ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care să specifice următoarele:

(a) 

condițiile pe care autoritățile competente le utilizează la evaluarea metodologiei menționate la alineatul (2) litera (a);

(b) 

condițiile pe care autoritățile competente le utilizează atunci când decid dacă impun condițiile suplimentare menționate la alineatul (3).

ABE transmite Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 31 decembrie 2016.

Se deleagă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf, în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.



CAPITOLUL 2

Abordarea de bază

Articolul 315

Cerința de fonduri proprii

(1)  
Conform abordării de bază, cerința de fonduri proprii pentru riscul operațional este egală cu 15 % din media pe trei ani a indicatorului relevant definit la articolul 316.

Instituțiile calculează media pe trei ani a indicatorului relevant pe baza ultimelor trei observări anuale, efectuate la sfârșitul fiecărui exercițiului financiar. Când nu sunt disponibile cifre auditate, instituțiile pot utiliza estimări.

(2)  
În cazul în care o instituție funcționează de mai puțin de trei ani, poate utiliza estimări ale evoluției activității pentru calcularea indicatorului relevant, cu condiția să înceapă folosirea datelor istorice de îndată ce sunt disponibile.
(3)  
În cazul în care o instituție poate demonstra autorității sale competente că, din cauza unei fuziuni, a unei achiziții sau a cedării de entități sau activități, utilizarea unei medii pe trei ani pentru calcularea indicatorului relevant ar duce la o estimare distorsionată a cerinței de fonduri proprii pentru riscul operațional, autoritatea competentă poate permite instituției să modifice calculul într-un mod care ar lua în considerare astfel de evenimente și informează în mod corespunzător ABE cu privire la acest lucru. În aceste situații, autoritatea competentă poate, de asemenea, să solicite din proprie inițiativă unei instituții să modifice calculul.
(4)  
În cazul în care, pentru o anumită perioadă de observare, indicatorul relevant este negativ sau egal cu zero, instituțiile nu iau în considerare această cifră la calcularea mediei pe trei ani. Instituțiile calculează media pe trei ani ca sumă a cifrelor pozitive împărțită la numărul de cifre pozitive.

Articolul 316

Indicatorul relevant

(1)  

În cazul instituțiilor care aplică standardele contabile prevăzute în Directiva 86/635/CEE, bazate pe categoriile contabile ale contului de profit și pierdere al instituțiilor, în conformitate cu articolul 27 din directiva menționată, indicatorul relevant este suma elementelor enumerate în tabelul 1 de la prezentul alineat. Instituțiile adaugă fiecare element la sumă cu semnul său, pozitiv sau negativ.

Tabelul 1

1 Venituri din dobânzi și venituri asimilate

2 Cheltuieli cu dobânzile și cheltuieli asimilate

3 Venituri din acțiuni și alte titluri cu randament fix/variabil

4 Venituri din comisioane/taxe

5 Cheltuieli cu comisioane/taxe

6 Profit net sau pierdere netă din operațiuni financiare

7 Alte venituri din exploatare

Instituțiile adaptează aceste elemente pentru a reflecta următoarele:

(a) 

instituțiile calculează indicatorul relevant înainte de deducerea oricăror provizioane și cheltuieli de exploatare. Instituțiile includ în cheltuielile de exploatare taxele plătite pentru externalizarea serviciilor către terți care nu sunt o întreprindere-mamă sau o filială a instituției ori o filială a întreprinderii-mamă care la rândul ei este întreprinderea-mamă a instituției. Instituțiile pot utiliza cheltuielile legate de externalizarea serviciilor către terți pentru a reduce indicatorul relevant în cazul în care cheltuielile sunt generate de o întreprindere care face obiectul normelor prevăzute în prezentul regulament sau al unor norme echivalente;

(b) 

instituțiile nu utilizează următoarele elemente la calcularea indicatorului relevant:

(i) 

profituri/pierderi realizate din vânzarea de elemente care nu fac parte din portofoliul de tranzacționare;

(ii) 

venituri extraordinare sau incidentale;

(iii) 

venituri din asigurări.

(c) 

în cazul în care diferențele din reevaluarea elementelor din portofoliul de tranzacționare sunt înregistrate în contul de profit și pierdere, instituțiile pot include diferențele din reevaluare în calcul. În cazul în care instituțiile aplică articolul 36 alineatul (2) din Directiva 86/635/CEE, acestea includ în calcul diferențele din reevaluare contabilizate în contul de profit și pierdere.

▼M8

Prin derogare de la primul paragraf al prezentului alineat, instituțiile pot alege să nu aplice categoriile contabile ale contului de profit și pierdere în conformitate cu articolul 27 din Directiva 86/635/CEE contractelor de leasing financiar și operațional în scopul calculării indicatorului relevant și în schimb pot:

(a) 

să includă veniturile din dobânzi din contractele de leasing financiar și operațional și profiturile obținute din activele care fac obiectul unui contract de leasing în categoria menționată la punctul 1 din tabelul 1;

(b) 

să includă cheltuielile cu dobânzile din contractele de leasing financiar și operațional, pierderile, amortizarea și deprecierea activelor care fac obiectul unui leasing operațional în categoria menționată la punctul 2 din tabelul 1.

▼C2

(2)  
Când instituțiile aplică standarde contabile diferite de cele prevăzute în Directiva 86/635/CEE, acestea calculează indicatorul relevant pe baza datelor care reflectă cel mai bine definiția din prezentul articol.
(3)  
ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare vizând stabilirea metodologiei de calculare a indicatorului relevant menționat la alineatul (2).

ABE transmite Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 31 decembrie 2017.

Se deleagă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf, în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.



CAPITOLUL 3

Abordarea standardizată

Articolul 317

Cerință de fonduri proprii

(1)  
Conform abordării standardizate, instituțiile își împart activitățile în liniile de activitate prevăzute în tabelul 2 de la alineatul (4), în conformitate cu principiile prevăzute la articolul 318.
(2)  
Instituțiile calculează cerința de fonduri proprii pentru riscul operațional ca medie pe trei ani a sumei cerințelor de fonduri proprii anuale pentru toate liniile de activitate menționate în tabelul 2 de la alineatul (4). Cerința de fonduri proprii anuale pentru fiecare linie de activitate este egală cu produsul dintre factorul beta corespunzător menționat în tabelul respectiv și partea din indicatorul relevant încadrată pe liniile de activitate corespunzătoare.
(3)  
În orice an dat, instituțiile pot compensa fără limite cerințele de fonduri proprii negative care rezultă dintr-o parte negativă a indicatorului relevant din orice linie de activitate cu cerințele de fonduri proprii pozitive din alte linii de activitate. Cu toate acestea, în cazul în care cerința totală de fonduri proprii pe ansamblul liniilor de activitate dintr-un anumit an este negativă, instituțiile trebuie să folosească valoarea zero ca numărător pentru respectivul an.
(4)  
Instituțiile calculează media pe trei ani a sumei menționate la alineatul (2) pe baza ultimelor trei observări anuale, efectuate la sfârșitul exercițiului financiar. Când nu sunt disponibile cifre auditate, instituțiile pot utiliza estimări.

În cazul în care o instituție poate demonstra autorității sale competente că, din cauza unei fuziuni, a unei achiziții sau a cedării de entități sau activități, utilizarea unei medii pe trei ani pentru calcularea indicatorului relevant ar duce la o estimare distorsionată a cerinței de fonduri proprii pentru riscul operațional, autoritatea competentă poate permite instituției să modifice calculul într-un mod care ar lua în considerare astfel de evenimente și informează în mod corespunzător ABE cu privire la acest lucru. În aceste situații, autoritatea competentă poate, de asemenea, să solicite din proprie inițiativă unei instituții să modifice calculul.

În cazul în care o instituție funcționează de mai puțin de trei ani, poate utiliza estimări ale evoluției activității pentru calcularea indicatorului relevant, cu condiția să înceapă folosirea datelor istorice de îndată ce sunt disponibile.



Tabelul 2

Linie de activitate

Listă de activități

Procent (factor beta)

Finanțe corporatiste

Subscriere de instrumente financiare sau plasament de instrumente financiare în baza unui angajament ferm

Servicii legate de operațiunile de subscriere

Acordarea de consultanță în domeniul investițiilor

Acordarea de consultanță cu privire la structura capitalului, strategia de afaceri și aspectele conexe, precum și consultanță și servicii cu privire la fuziunile și achizițiile de societăți

Servicii de cercetare privind investițiile, analize financiare și alte forme de consiliere generală referitoare la tranzacțiile cu instrumente financiare

18 %

Tranzacționare și vânzări

Tranzacționare pe cont propriu

Intermediere pe piețele interbancare

Preluare și transmitere de ordine privind unul sau mai multe instrumente financiare

Executare de ordine pentru contul clienților

Plasament de instrumente financiare fără angajament ferm

Administrare a unui sistem multilateral de tranzacționare

18 %

Brokeraj de retail

(Activități cu persoane fizice sau IMM-uri care îndeplinesc criteriile prevăzute la articolul 123 pentru clasa expunerilor de tip retail)

Preluare și transmitere de ordine privind unul sau mai multe instrumente financiare

Executare de ordine pentru contul clienților

Plasament de instrumente financiare fără angajament ferm

12 %

Activitate bancară comercială

Atragere de depozite și alte fonduri rambursabile

Acordarea de credite

Leasing financiar

Emitere de garanții și asumare de angajamente

15 %

Activitate bancară de retail

(Activități cu persoane fizice sau IMM-uri care îndeplinesc criteriile prevăzute la articolul 123 pentru clasa expunerilor de tip retail)

Atragere de depozite și alte fonduri rambursabile

Acordarea de credite

Leasing financiar

Emitere de garanții și asumare de angajamente

12 %

Plăți și decontări

Servicii de transfer de fonduri

Emitere și administrare de mijloace de plată

18 %

Servicii de agent

Păstrarea și administrarea de instrumente financiare pentru contul clienților, inclusiv custodia și servicii conexe cum ar fi administrarea numerarului sau a garanțiilor reale

15 %

Administrarea activelor

Administrare de portofolii

Administrare a organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare

Alte forme de administrare a activelor

12 %

Articolul 318

Principii de încadrare pe linii de activitate

(1)  
Instituțiile elaborează și formalizează politici și criterii specifice de încadrare a indicatorului relevant pentru liniile de activitate și activitățile actuale în schema standardizată prevăzută la articolul 317. Acestea analizează și ajustează aceste politici și criterii în mod corespunzător în cazul activităților și riscurilor noi sau al celor care au suferit modificări.
(2)  

Instituțiile aplică următoarele principii la încadrarea activităților instituției:

(a) 

instituțiile încadrează toate activitățile pe liniile de activitate, respectând criteriul de apartenență exclusivă a unei activități la o singură linie;

(b) 

instituțiile trebuie să aloce orice activitate care nu poate fi încadrată cu ușurință pe o anumită linie, dar care reprezintă o operațiune auxiliară a unei activități deja încadrate, liniei de activitate pe care o sprijină; dacă această activitate auxiliară susține mai multe linii de activitate, instituțiile utilizează un criteriu obiectiv de încadrare;

(c) 

dacă o activitate nu poate fi încadrată pe o anumită linie de activitate, instituțiile utilizează linia de activitate care are ca rezultat cel mai mare procent. Pe aceeași linie de activitate vor fi încadrate și operațiunile auxiliare asociate activității în cauză;

(d) 

instituțiile pot utiliza metode interne de tarifare pentru a repartiza indicatorul relevant între liniile de activitate. Costurile care sunt generate în cadrul unei linii de activitate dar care sunt imputabile unei alte linii de activitate pot fi realocate liniei de activitate de care aparțin;

(e) 

încadrarea activităților pe linii, în scopul determinării cerinței de capital aferente riscului operațional, trebuie să fie în concordanță cu categoriile pe care instituțiile le utilizează pentru riscul de credit și riscul de piață;

(f) 

conducerea superioară, sub supravegherea organului de conducere al instituției, poartă răspunderea pentru politica de încadrare a activităților pe linii;

(g) 

instituțiile se asigură că procesul de încadrare pe linii de activitate face obiectul unei examinări independente.

(3)  
ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare pentru a stabili condițiile de aplicare a principiilor de încadrare pe linii de activitate prevăzute la prezentul articol.

ABE transmite Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare până la 31 decembrie 2017.

Se conferă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menționate la primul paragraf, în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

Articolul 319

Abordarea standardizată alternativă

(1)  

Conform abordării standardizate alternative, pentru liniile de activitate „activitate bancară de retail” și „activitate bancară comercială”, instituțiile aplică următoarele:

(a) 

indicatorul relevant este un indicator de venit normalizat, egal cu cuantumul nominal al creditelor și avansurilor, înmulțit cu 0,035;

(b) 

creditele și avansurile se referă la sumele totale trase aferente portofoliilor de credit corespunzătoare. În cazul liniei „activitate bancară comercială”, instituțiile includ, de asemenea, titlurile din afara portofoliului de tranzacționare în cuantumul nominal al creditelor și avansurilor.

(2)  

Pentru a putea utiliza abordarea standardizată alternativă, instituția trebuie să îndeplinească toate condițiile următoare:

(a) 

activitățile bancare de retail sau comerciale să reprezinte cel puțin 90 % din veniturile sale;

(b) 

o parte importantă a activităților sale bancare de retail sau comerciale să fie reprezentată de acordarea de credite cu probabilitate ridicată de nerambursare;

(c) 

utilizarea abordării standardizate alternative să ofere o bază adecvată pentru calcularea cerinței de fonduri proprii pentru riscul operațional.

Articolul 320

Criterii pentru abordarea standardizată

Criteriile menționate la articolul 312 alineatul (1) primul paragraf sunt următoarele:

(a) 

instituțiile dețin un sistem bine formalizat de evaluare și gestionare a riscului operațional, cu responsabilități clar stabilite. Instituțiile identifică expunerea lor la riscul operațional și monitorizează datele relevante privind riscul operațional, inclusiv date privind pierderile semnificative. Sistemul face obiectul unor examinări periodice independente efectuate de personalul propriu sau de o parte externă care are cunoștințele necesare pentru a realiza aceste examinări;

(b) 

un sistem de evaluare a riscului operațional al instituțiilor face parte integrantă din procesele de gestionare a riscurilor din cadrul instituției. Rezultatele evaluării riscului operațional constituie o parte integrantă a procesului de monitorizare și control al profilului de risc operațional al instituției;

(c) 

instituțiile implementează un sistem de raportare către conducerea superioară, care asigură furnizarea de rapoarte privind riscul operațional structurilor și persoanelor relevante din cadrul instituțiilor. Instituțiile dispun de proceduri pentru adoptarea de măsuri adecvate pe baza informațiilor incluse în rapoartele către conducere.



CAPITOLUL 4

Abordări avansate de evaluare

Articolul 321

Standarde calitative

Standardele calitative menționate la articolul 312 alineatul (2) sunt următoarele:

(a) 

un sistem intern de cuantificare a riscului operațional al instituției face parte integrantă din procesele curente de gestionare a riscurilor;

(b) 

instituțiile dispun de o funcție independentă de gestionare a riscului operațional;

(c) 

instituțiile dispun de proceduri de raportare periodică a expunerilor la riscul operațional și a pierderilor înregistrate, precum și de proceduri de implementare a măsurilor de remediere care se impun;

(d) 

sistemul de gestionare a riscurilor din cadrul instituției este bine formalizat. Instituția dispune de practici de asigurare a conformității și de politici de tratare a cazurilor de neconformitate;

(e) 

procesele de gestionare și sistemele de cuantificare a riscului operațional sunt supuse unor examinări periodice realizate de către auditori interni sau externi;

(f) 

procesele de validare internă ale instituției operează într-un mod corect și eficient;

(g) 

fluxurile de date și procesele asociate sistemului de cuantificare a riscului din cadrul instituției sunt transparente și accesibile.

Articolul 322

Standarde cantitative

(1)  
Standardele cantitative menționate la articolul 312 alineatul (2) includ standardele referitoare la proces, datele interne, datele externe, analiza scenariilor, mediul de afaceri și respectiv factorii de control intern menționați la alineatele (2) - (6).
(2)  

Standardele referitoare la proces sunt următoarele:

(a) 

la determinarea cerinței de fonduri proprii, instituțiile includ atât pierderile așteptate, cât și pierderile neașteptate, cu excepția cazului în care pierderile așteptate sunt reflectate în mod adecvat în practicile interne. Cuantificarea riscului operațional surprinde și evenimentele de risc cu frecvență redusă și impact negativ potențial major, situate la extremitatea curbei de distribuție statistică, astfel încât să se asigure atingerea unui standard de rigurozitate comparabil cu un interval de încredere de 99,9 % pentru un orizont de timp de un an;

(b) 

sistemul de cuantificare a riscului operațional include utilizarea datelor interne, a datelor externe, a analizei scenariilor și a factorilor care reflectă mediul de afaceri și sistemele de control intern, astfel cum se prevede la alineatele (3)-(6). Instituția dispune de o abordare formalizată cu privire la ponderarea utilizării fiecăruia dintre cele patru elemente în sistemul global de cuantificare a riscului operațional;

(c) 

sistemul de cuantificare a riscului operațional din cadrul unei instituții surprinde cei mai importanți factori de risc ce influențează forma extremității curbei de distribuție statistică a pierderilor;

(d) 

instituțiile pot recunoaște corelațiile dintre estimările individuale de risc operațional aferente pierderilor din riscul operațional numai dacă sistemele lor de cuantificare a corelațiilor sunt riguroase, sunt implementate în mod corect și iau în considerare nivelul de incertitudine aferent oricăror astfel de estimări de corelații, în special în perioadele de criză. Instituțiile validează ipotezele aferente corelațiilor, prin intermediul unor tehnici cantitative și calitative corespunzătoare;

(e) 

sistemul de cuantificare a riscului operațional din cadrul instituției este consecvent pe plan intern și evită luarea în considerare de mai multe ori a rezultatelor evaluărilor calitative sau a tehnicilor de diminuare a riscului, care au fost recunoscute în alte segmente ale prezentului regulament.

(3)  

Standardele referitoare la datele interne sunt următoarele:

(a) 

cuantificările de risc operațional generate intern de instituții se bazează pe o perioadă de observare istorică de cel puțin cinci ani. În cazul în care o instituție aplică pentru prima dată o abordare avansată de evaluare, se poate accepta o perioadă de observare istorică de trei ani;

(b) 

instituțiile au capacitatea să repartizeze datele istorice interne privind pierderile pe liniile de activitate prevăzute la articolul 317 și pe categoriile de evenimente prevăzute la articolul 324 și pot furniza aceste date autorităților competente la solicitarea adresată de acestea. În circumstanțe excepționale, o instituție poate aloca evenimente de pierderi care afectează întreaga instituție unei linii de activitate suplimentare „elemente corporatiste”. Instituțiile dispun de criterii obiective și formalizate de alocare a pierderilor pe liniile de activitate și pe categoriile de evenimente specificate. Instituțiile înregistrează pierderile din riscul operațional care sunt legate de riscul de credit și pe care instituțiile le-au inclus în trecut în bazele de date interne istorice pentru riscul de credit în bazele de date privind riscul operațional și le identifică distinct. Astfel de pierderi nu fac obiectul unei cerințe de capital pentru acoperirea riscului operațional, cu condiția ca instituția să trebuiască să le trateze ca risc de credit la calcularea cerințelor de fonduri proprii. Instituțiile iau în considerare pierderile din riscul operațional care sunt legate de riscurile de piață la determinarea cerinței de fonduri proprii pentru riscul operațional;

(c) 

datele interne ale instituției privind pierderile sunt complete, în sensul acoperirii tuturor activităților și expunerilor semnificative asociate tuturor subsistemelor și subdiviziunilor geografice corespunzătoare. Instituțiile pot demonstra că orice excluderi ale unor activități sau expuneri, luate atât individual, cât și în combinație, nu au impact semnificativ asupra estimărilor de risc globale. Instituțiile stabilesc praguri de pierdere minimă adecvate pentru scopul colectării datelor interne privind pierderile;

(d) 

pe lângă informațiile privind cuantumul brut al pierderii, instituțiile colectează informații despre data evenimentului și eventualele sume recuperate din cuantumul brut al pierderii și asigură o descriere succintă a cauzelor sau factorilor care au condus la producerea evenimentului de pierdere;

(e) 

instituțiile stabilesc criterii specifice pentru repartizarea informațiilor cu privire la pierderea provocată de un eveniment asociat unei funcții centralizate sau de o activitate comună mai multor linii de activitate, precum și la pierderea cumulată rezultată din evenimente legate în timp;

(f) 

instituțiile aplică proceduri formalizate pentru evaluarea relevanței în timp a datelor istorice privind pierderile. Aceste proceduri se vor referi inclusiv la situațiile în care sunt utilizate reparametrizări în baza unei judecăți profesionale, scalări sau alte ajustări, măsura în care acestea pot fi utilizate și persoanele abilitate să decidă în acest sens.

(4)  

Standardele de eligibilitate referitoare la datele externe sunt următoarele:

(a) 

sistemul de cuantificare a riscului operațional din cadrul instituției utilizează date externe relevante, în special în situația în care există motive care să indice că instituția este expusă la pierderi cu frecvență redusă, dar cu impact negativ potențial major. Instituția implementează un proces sistematic pentru stabilirea situațiilor pentru care se impune utilizarea de date externe și a metodologiilor de includere a acestor date în sistemul său de cuantificare;

(b) 

instituțiile revizuiesc cu regularitate condițiile și practicile cu privire la datele externe, le formalizează și se asigură că fac obiectul unor examinări independente periodice.

(5)  
În vederea evaluării expunerii la evenimente cu impact negativ major, instituția utilizează, în combinație cu date externe, analize de scenarii construite pe baza opiniilor exprimate de experți. Instituțiile validează și revizuiesc în timp evaluările astfel realizate, prin compararea cu pierderile înregistrate efectiv, pentru a asigura verosimilitatea acestora.
(6)  

Standardele de eligibilitate referitoare la mediul de afaceri și factorii de control intern sunt următoarele:

(a) 

metodologia de evaluare a riscului la nivelul întregii instituții ia în considerare factorii importanți legați de mediul de afaceri și de controlul intern, care pot conduce la modificarea profilului său de risc operațional;

(b) 

instituțiile justifică alegerea fiecărui factor prin potențialul de acțiune al acestuia ca sursă de risc, pe baza experienței și considerând opiniile profesionale emise din domeniile de activitate vizate;

(c) 

instituțiile sunt în măsură să justifice în fața autorităților competente sensibilitatea estimărilor de risc la modificările intervenite în factorii considerați, precum și ponderarea relativă a diverșilor factori. Pe lângă modificările la nivelul riscului datorate îmbunătățirii procedurilor de control, cadrul de cuantificare a riscului utilizat de instituție ia în considerare și potențialele creșteri ale nivelului riscului induse de creșterea complexității sau a volumului activității;

(d) 

instituția formalizează cadrul său de cuantificare a riscului și se asigură că face obiectul unei examinări independente la nivelul instituției și al unei examinări din partea autorităților competente. Instituțiile validează și revizuiesc în timp procesul de cuantificare și rezultatele acestuia, prin compararea lor cu pierderile interne efectiv înregistrate, precum și cu datele externe relevante.

Articolul 323

Impactul asigurărilor și al altor mecanisme de transfer al riscului

(1)  
Autoritățile competente permit instituțiilor să recunoască impactul asigurărilor, în condițiile respectării cerințelor prevăzute la alineatele (2)-(5), precum și al altor mecanisme de transfer al riscului în măsura în care instituțiile pot demonstra că se realizează o reducere semnificativă a riscului.
(2)  
Furnizorul asigurării este autorizat să ofere servicii de asigurare sau reasigurare și beneficiază de un rating minim cu privire la capacitatea de plată a creanțelor, furnizat de către o ECAI și corespunzând, conform deciziei ABE, cel puțin nivelului 3 de calitate a creditului conform regulilor de ponderare la risc a expunerilor față de instituții prevăzute în titlul II capitolul 2.
(3)  

Asigurarea și cadrul de asigurare al instituțiilor îndeplinesc toate condițiile următoare:

(a) 

polița de asigurare are o scadență inițială de cel puțin un an; pentru polițe cu scadență reziduală mai mică de un an, instituția face ajustări corespunzătoare care să reflecte reducerea progresivă a duratei reziduale, până la o ajustare de 100 % în cazul polițelor cu scadență reziduală de 90 de zile sau mai puțin;

(b) 

polița de asigurare prevede un termen minim de notificare a încetării contractului de 90 de zile;

(c) 

polița de asigurare nu prevede excluderi sau limitări activate de acțiuni ale autorității de supraveghere, sau care, în cazul unei instituții falimentare, să împiedice administratorul judiciar sau lichidatorul instituției de la recuperarea daunelor suferite sau a cheltuielilor suportate de instituție, cu excepția acelor evenimente care au loc după inițierea procedurii de administrare judiciară sau de lichidare a instituției. Cu toate acestea, polița de asigurare poate exclude orice amenzi, penalități sau daune punitive rezultate din acțiuni ale autorităților competente;

(d) 

calculele privind diminuarea riscului reflectă protecția oferită de polița de asigurare de o manieră care să fie transparentă și coerentă cu probabilitatea efectivă de înregistrare a pierderilor și impactul acestora, utilizate în stabilirea cerinței globale de capital pentru riscul operațional;

(e) 

asigurarea este furnizată de o entitate terță. În cazul în care asigurarea este oferită de entități afiliate sau captive, expunerea trebuie transferată unei entități terțe independente care îndeplinește criteriile de eligibilitate prevăzute la alineatul (2);

(f) 

politica referitoare la recunoașterea asigurării este fundamentată în mod corespunzător și formalizată.

(4)  

Metodologia pentru recunoașterea asigurării ia în considerare, prin intermediul unor reduceri sau ajustări ale sumei asigurate recunoscute, următoarele elemente:

(a) 

durata reziduală a poliței de asigurare, în cazul în care este mai mică de un an;

(b) 

termenele în care polița poate fi anulată, în cazul în care sunt mai mici de un an;

(c) 

incertitudinea plății, precum și neconcordanțe în protecția oferită de polițele de asigurare.

(5)  
Reducerea cerințelor de fonduri proprii în urma recunoașterii asigurărilor și a altor mecanisme de transfer al riscului nu depășește 20 % din cerința de fonduri proprii pentru riscul operațional determinată anterior recunoașterii tehnicilor de diminuare a riscului.

Articolul 324

Clasificarea evenimentelor de pierdere

Evenimentele de pierdere menționate la articolul 322 alineatul (3) litera (b) sunt următoarele:



Tabelul 3

Categoria de evenimente

Definiție

Fraudă internă

Pierderi rezultate din acțiuni de genul celor comise cu intenția de fraudare, de însușire frauduloasă de bunuri sau de eludare a reglementărilor, legislației sau politicii instituției, excluzând evenimentele de discriminare sau încălcare a principiilor diversității, în care este implicată cel puțin o persoană din interiorul acesteia;

Fraudă externă

Pierderi rezultate din acțiuni de genul celor comise cu intenția de fraudare, de însușire frauduloasă de bunuri sau de eludare a legislației, comise de un terț.

Practici de angajare și siguranța la locul de muncă

Pierderi rezultate din acțiuni contrare dispozițiilor legislației și convențiilor în materie de ocupare a forței de muncă, sănătate și siguranță la locul de muncă, din plata de daune pentru vătămări corporale sau din evenimente de discriminare sau de încălcare a principiilor diversității

Clienți, produse și practici comerciale

Pierderi rezultate din încălcarea neintenționată sau din neglijență a obligațiilor profesionale față de clienți (inclusiv cele privind încrederea/siguranța și cele privind adecvarea serviciilor) sau din natura sau caracteristicile unui produs

Pagube asupra activelor corporale

Pierderi rezultate din distrugerea sau deteriorarea activelor corporale în urma catastrofelor naturale sau a altor evenimente

Întreruperea activității și funcționarea neadecvată a sistemelor

Pierderi rezultate din întreruperi ale activității sau funcționarea neadecvată a sistemelor

Executarea, livrarea și gestiunea proceselor

Pierderi datorate procesării neadecvate a tranzacțiilor sau gestiunii necorespunzătoare a proceselor; pierderi din relațiile cu partenerii de afaceri și cu furnizorii



TITLUL IV

CERINȚE DE FONDURI PROPRII PENTRU RISCUL DE PIAȚĂ

▼M8



CAPITOLUL 1

Dispoziții generale

Articolul 325

Abordări pentru calcularea cerințelor de fonduri proprii pentru riscul de piață

(1)  

O instituție calculează cerințele de fonduri proprii pentru riscul de piață aferent tuturor pozițiilor din portofoliul de tranzacționare și din afara portofoliului de tranzacționare care prezintă un risc valutar sau un risc de marfă în conformitate cu următoarele abordări:

(a) 

abordarea standardizată menționată la alineatul (2);

(b) 

abordarea bazată pe modele interne prevăzută în capitolul 5 din prezentul titlu pentru categoriile de risc pentru care instituția a primit permisiunea, în conformitate cu articolul 363, de a utiliza abordarea respectivă.

(2)  

Cerințele de fonduri proprii pentru riscul de piață calculate în conformitate cu abordarea standardizată menționată la alineatul 1 litera (a) constau în suma următoarelor cerințe de fonduri proprii, după caz:

(a) 

cerințele de fonduri proprii pentru riscul de poziție menționate în capitolul 2;

(b) 

cerințele de fonduri proprii pentru riscul valutar menționat în capitolul 3;

(c) 

cerințele de fonduri proprii pentru riscul de marfă menționat în capitolul 4.

(3)  

O instituție care nu este exceptată de la cerințele de raportare prevăzute la articolul 430b în conformitate cu articolul 325a raportează calculul în conformitate cu articolul 430b pentru toate pozițiile din portofoliul de tranzacționare și pozițiile din afara portofoliului de tranzacționare care prezintă un risc valutar sau un risc de marfă în conformitate cu următoarele abordări:

(a) 

abordarea standardizată alternativă prevăzută în capitolul 1a;

(b) 

abordarea bazată pe modele interne alternativă prevăzută în capitolul 1b.

(4)  
O instituție poate utiliza combinat abordările prevăzute la alineatul (1) literele (a) și (b) de la prezentul articol în mod permanent, în cadrul unui grup, în conformitate cu articolul 363.
(5)  
Instituțiile nu utilizează abordarea prevăzută la alineatul (3) litera (b) pentru instrumentele din portofoliul lor de tranzacționare care sunt poziții din securitizare sau poziții incluse în portofoliul de tranzacționare pe bază de corelație alternativă (ACTP), astfel cum sunt menționate la alineatele (6), (7) și (8).
(6)  

Pozițiile din securitizare și instrumentele financiare derivate de credit de tipul „nth-to-default” care îndeplinesc toate criteriile următoare se includ în ACTP:

(a) 

pozițiile nu sunt nici poziții din resecuritizare, nici opțiuni pe o tranșă din securitizare și nici alte instrumente financiare derivate ale expunerilor din securitizare care nu oferă o repartizare proporțională din încasările unei tranșe din securitizare;

(b) 

toate instrumentele lor suport sunt:

(i) 

instrumente având la bază o singură semnătură („single-name instruments”), inclusiv instrumente financiare derivate de credit având la bază o singură semnătură („single-name credit derivatives”), pentru care există o piață lichidă bidirecțională;

(ii) 

indici tranzacționați în mod normal, care se bazează pe instrumentele menționate la punctul (i).

Se consideră că există o piață bidirecțională atunci când există oferte independente, de bună credință, de cumpărare și vânzare, astfel încât în cadrul unei zile să se poată determina un preț care este corelat în mod rezonabil cu ultimul preț de vânzare sau cu cotații curente competitive, de bună credință, de cumpărare sau de vânzare și să se poată efectua decontarea la acest preț într-un interval relativ scurt potrivit uzanței comerciale.

(7)  

Pozițiile cu oricare dintre următoarele instrumente-suport nu se includ în ACTP:

(a) 

instrumente-suport care sunt încadrate în clasele de expuneri menționate la articolul 112 litera (h) sau (i);

(b) 

o creanță asupra unei entități cu scop special, garantată, direct sau indirect, cu o poziție care, în conformitate cu alineatul (6), nu ar fi eligibilă în sine pentru includere în ACTP.

(8)  
Instituțiile pot include în ACTP poziții care nu sunt nici poziții din securitizare, nici instrumente financiare derivate de credit de tipul „nth-to-default”, dar care acoperă alte poziții din acest portofoliu, cu condiția să existe o piață lichidă bidirecțională, astfel cum este descrisă la alineatul (6) al doilea paragraf, pentru instrumentul respectiv sau pentru instrumentele-suport ale acestuia.
(9)  
ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza modul în care instituțiile urmează să calculeze cerințele de fonduri proprii pentru riscul de piață aferent pozițiilor din afara portofoliului de tranzacționare care prezintă un risc valutar sau un risc de marfă în conformitate cu abordările descrise la alineatul (3) literele (a) și (b).

ABE prezintă Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 28 septembrie 2020.

Se deleagă Comisiei competența de a completa prezentul regulament prin adoptarea standardelor tehnice de reglementare menționate la primul paragraf de la prezentul alineat în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

Articolul 325a

Exceptările de la cerințe specifice de raportare pentru riscul de piață

(1)  

O instituție este exceptată de la cerința de raportare prevăzută la articolul 430b cu condiția ca dimensiunea operațiunilor bilanțiere și extrabilanțiere care prezintă un risc de piață ale instituției să fie mai mic sau egal cu fiecare dintre următoarele praguri pe baza unei evaluări realizate lunar, utilizând date din ultima zi a lunii:

(a) 

10 % din activele totale ale instituției;

(b) 

500 de milioane EUR.

(2)  

Instituțiile calculează volumul operațiunilor lor bilanțiere și extrabilanțiere care prezintă un risc de piață utilizând date din ultima zi a lunii, în conformitate cu următoarele cerințe:

(a) 

sunt incluse toate pozițiile din portofoliul de tranzacționare, cu excepția instrumentelor financiare derivate de credit care sunt recunoscute ca acoperiri interne împotriva expunerilor la riscul de credit din afara portofoliului de tranzacționare și a tranzacțiilor cu instrumente financiare derivate de credit care compensează perfect riscul de piață al acoperirilor interne, astfel cum se menționează la articolul 106 alineatul (3);

(b) 

sunt incluse toate pozițiile din afara portofoliului de tranzacționare care prezintă un risc valutar sau un risc de marfă;

▼C7

(c) 

toate pozițiile sunt evaluate la valorile lor de piață de la data respectivă, cu excepția pozițiilor menționate la litera (b); în cazul în care valoarea de piață a unei poziții din portofoliul de tranzacționare nu este disponibilă la o anumită dată, instituțiile utilizează valoarea justă pentru poziția din portofoliul de tranzacționare de la data vizată; în cazul în care valoarea justă și valoarea de piață a unei poziții din portofoliul de tranzacționare nu sunt disponibile la o anumită dată, instituțiile utilizează cea mai recentă valoare de piață sau valoare justă pentru poziția respectivă;

▼M8

(d) 

toate pozițiile din afara portofoliului de tranzacționare care prezintă un risc valutar sunt considerate ca fiind o poziție totală netă pe valută și evaluate în conformitate cu articolul 352;

(e) 

toate pozițiile din afara portofoliului de tranzacționare care prezintă un risc de marfă sunt evaluate în conformitate cu articolele 357 și 358;

(f) 

valoarea absolută a pozițiilor lungi se adaugă la valoarea absolută a pozițiilor scurte.

(3)  
Instituțiile transmit autorităților competente notificări atunci când calculează sau încetează să mai calculeze cerințele de fonduri proprii pentru riscul de piață în conformitate cu prezentul articol.
(4)  
O instituție care nu mai îndeplinește una sau mai multe dintre condițiile prevăzute la alineatul (1) notifică imediat acest lucru autorității competente.
(5)  

Exceptarea de la cerințele de raportare prevăzute la articolul 430b încetează să se aplice în termen de trei luni de la apariția oricăreia dintre următoarele situații:

(a) 

instituția nu îndeplinește condiția stabilită la alineatul (1) litera (a) sau (b) timp de trei luni consecutive; sau

(b) 

instituția nu îndeplinește condiția stabilită la alineatul (1) litera (a) sau (b) timp de mai mult de șase din ultimele 12 luni.

(6)  
În cazul în care o instituție începe să facă obiectul cerințelor de raportare prevăzute la articolul 430b în conformitate cu alineatul (5) de la prezentul articol, aceasta este exceptată de la respectivele cerințe de raportare numai dacă demonstrează autorității competente că toate condițiile stabilite la alineatul (1) de la prezentul articol au fost îndeplinite pe o perioadă neîntreruptă de un an.
(7)  
Instituțiile nu deschid, cumpără sau vând o poziție numai pentru scopul de a respecta oricare dintre condițiile prevăzute la alineatul (1) în cursul evaluării lunare.
(8)  
O instituție care este eligibilă pentru tratamentul prevăzut la articolul 94 este exceptată de la obligația de raportare prevăzută la articolul 430b.

Articolul 325b

Permisiuni pentru cerințe consolidate

(1)  
Sub rezerva alineatului (2) și numai în scopul calculării pozițiilor nete și a cerințelor de fonduri proprii pe bază consolidată în conformitate cu prezentul titlu, instituțiile pot folosi pozițiile dintr-o instituție sau întreprindere pentru a compensa pozițiile dintr-o altă instituție sau întreprindere.
(2)  

Instituțiile pot aplica dispozițiile alineatului (1) doar cu aprobarea autorităților competente, care se acordă în cazul în care sunt îndeplinite toate condițiile următoare:

(a) 

există în cadrul grupului o alocare satisfăcătoare a fondurilor proprii;

(b) 

cadrul de reglementare, juridic sau contractual în care operează instituțiile garantează sprijinul financiar reciproc în interiorul grupului.

(3)  

În cazul în care există întreprinderi situate în țări terțe, pe lângă condițiile prevăzute la alineatul (2), sunt îndeplinite toate condițiile următoare:

(a) 

întreprinderile în cauză au fost autorizate într-o țară terță și fie corespund definiției instituției de credit, fie sunt firme de investiții recunoscute din țări terțe;

(b) 

întreprinderile în cauză respectă, la nivel individual, cerințe de fonduri proprii echivalente cu cele prevăzute în prezentul regulament;

(c) 

în țările terțe în cauză nu există reglementări care ar putea afecta semnificativ transferul de fonduri în cadrul grupului.

▼M8



CAPITOLUL 1a

Abordarea standardizată alternativă



Secțiunea 1

Dispoziții generale

Articolul 325c

Domeniul de aplicare și structura abordării standardizate alternative

(1)  
Abordarea standardizată alternativă prevăzută în prezentul capitol se utilizează numai în scopul cerinței de raportare prevăzute la articolul 430b alineatul (1).
(2)  

Instituțiile calculează cerințele de fonduri proprii pentru riscul de piață în conformitate cu abordarea standardizată alternativă pentru un portofoliu de poziții din portofoliul de tranzacționare sau din afara portofoliului de tranzacționare care prezintă un risc valutar sau de marfă ca fiind suma următoarelor trei componente:

(a) 

cerința de fonduri proprii conform metodei bazate pe sensibilități prevăzute în secțiunea 2;

(b) 

cerința de fonduri proprii pentru riscul de nerambursare prevăzută în secțiunea 5 care este aplicabilă numai pozițiilor din portofoliul de tranzacționare menționate în secțiunea respectivă;

(c) 

cerința de fonduri proprii pentru riscuri reziduale prevăzute în secțiunea 4 care este aplicabilă numai pozițiilor din portofoliul de tranzacționare menționate în secțiunea respectivă.



Secțiunea 2

Metoda bazată pe sensibilități pentru calcularea cerinței de fonduri proprii

Articolul 325d

Definiții

În sensul prezentului capitol, se aplică următoarele definiții:

1. 

„clasă de risc” înseamnă una dintre următoarele șapte categorii:

(i) 

riscul general de rată a dobânzii;

(ii) 

riscul de marjă de credit pentru instrumentele care nu sunt poziții din securitizare (CSR);

(iii) 

riscul de marjă de credit din securitizarea din afara portofoliului de tranzacționare pe bază de corelație alternativ (CSR neinclus în ACTP);

(iv) 

riscul de marjă de credit din securitizarea inclusă în portofoliul de tranzacționare pe bază de corelație alternativ (CSR inclus în ACTP);

(v) 

riscul privind titlurile de capital;

(vi) 

riscul de marfă;

(vii) 

riscul valutar;

2. 

„sensibilitate” înseamnă modificarea relativă a valorii unei poziții, ca urmare a modificării valorii unuia dintre factorii de risc relevanți ai poziției, calculată pe baza modelului de evaluare al instituției, în conformitate cu secțiunea 3 subsecțiunea 2;

3. 

„bandă” înseamnă o subcategorie de poziții din cadrul unei clase de risc cu un profil de risc similar, căreia i se atribuie o pondere de risc, astfel cum este definită în secțiunea 3 subsecțiunea 1.

Articolul 325e

Componentele metodei bazate pe sensibilități

(1)  

Instituțiile calculează cerința de fonduri proprii pentru riscul de piață în conformitate cu metoda bazată pe sensibilități prin agregarea următoarelor trei cerințe de fonduri proprii în conformitate cu articolul 325h:

(a) 

cerințele de fonduri proprii pentru riscul delta care reflectă riscul de modificare a valorii unui instrument din cauza variațiilor apărute la nivelul factorilor de risc care nu sunt legați de volatilitate;

(b) 

cerințele de fonduri proprii pentru riscul vega care reflectă riscul de modificare a valorii unui instrument din cauza variațiilor apărute la nivelul factorilor de risc legați de volatilitate;

(c) 

cerințele de fonduri proprii pentru riscul de curbură care reflectă riscul de modificare a valorii unui instrument din cauza variațiilor apărute la nivelul factorilor de risc care nu sunt legați de volatilitate care nu sunt reflectați de cerințele de fonduri proprii pentru riscul delta.

(2)  

În scopul calculului menționat la alineatul (1):

▼M11

(a) 

toate pozițiile aferente instrumentelor cu opționalitate fac obiectul cerințelor de fonduri proprii menționate la alineatul (1) literele (a), (b) și (c) pentru alte riscuri decât cele care decurg din elementele-suport exotice ale instrumentelor menționate la articolul 325u alineatul (2) litera (a);

(b) 

toate pozițiile aferente instrumentelor fără opționalitate fac obiectul cerințelor de fonduri proprii menționate la alineatul (1) litera (a) pentru alte riscuri decât cele care decurg din elementele-suport exotice ale instrumentelor menționate la articolul 325u alineatul (2) litera (a).

▼M8

În sensul prezentului capitol, instrumentele cu opționalitate includ, printre altele, opțiuni „call”, opțiuni „put”, praguri maxime („caps”), praguri minime („floors”), instrumente de tipul „swap option”, opțiuni „barieră” și opțiuni „exotice”. Opțiunile încorporate, precum opțiunile de plată în avans sau opțiunile comportamentale, sunt considerate poziții de sine stătătoare pe opțiuni în scopul calculării cerințelor de fonduri proprii pentru riscul de piață.

În sensul prezentului capitol, instrumentele ale căror fluxuri de numerar pot fi reprezentate ca o funcție liniară a valorii noționale a instrumentului-suport sunt considerate instrumente fără opționalitate.

▼M11

(3)  
Prin derogare de la alineatul (2) litera (b), o instituție poate alege să aplice cerințele de fonduri proprii menționate la alineatul (1) literele (a) și (c) tuturor pozițiilor aferente instrumentelor fără opționalitate.

O instituție care alege să utilizeze abordarea prevăzută la primul paragraf notifică acest lucru autorității sale competente cu cel puțin trei luni înainte de prima utilizare. După ce au trecut cele trei luni și cu condiția ca autoritatea competentă să nu fi ridicat obiecții, instituția poate utiliza această abordare până când autoritatea competentă o informează că nu i se mai permite să facă acest lucru.

O instituție care dorește să nu mai utilizeze abordarea prevăzută la primul paragraf trebuie să notifice acest lucru autorității sale competente cu cel puțin trei luni înainte de încetarea utilizării. Instituția poate înceta să aplice această abordare dacă autoritatea competentă nu a ridicat obiecții în acest termen de trei luni.

▼M8

Articolul 325f

Cerințele de fonduri proprii pentru riscurile delta și vega

(1)  
Instituțiile aplică factorii de risc delta și vega descriși în secțiunea 3 subsecțiunea 1 pentru a calcula cerințele de fonduri proprii pentru riscurile vega și delta.
(2)  
Instituțiile aplică procesul prevăzut la alineatele (3)-(8) pentru a calcula cerințele de fonduri proprii pentru riscurile delta și vega.
(3)  
Pentru fiecare clasă de risc, sensibilitatea tuturor instrumentelor care fac obiectul cerințelor de fonduri proprii pentru riscurile delta sau vega față de fiecare dintre factorii de risc delta sau vega aplicabili incluși în clasa de risc respectivă se calculează utilizând formulele corespunzătoare din secțiunea 3 subsecțiunea 2. În cazul în care valoarea unui instrument depinde de mai mulți factori de risc, sensibilitatea se determină separat pentru fiecare factor de risc.
(4)  
Sensibilitățile sunt încadrate într-una dintre benzile „b” din cadrul fiecărei clase de risc.
(5)  
În fiecare bandă „b”, sensibilitățile pozitive și negative la același factor de risc se compensează, obținându-se sensibilitățile nete (sk) la fiecare factor de risc „k” din cadrul unei benzi.
(6)  

Sensibilitățile nete la fiecare factor de risc din fiecare bandă se înmulțesc cu ponderile de risc corespunzătoare prevăzute în secțiunea 6, obținându-se sensibilitățile ponderate la fiecare factor de risc din cadrul benzii respective în conformitate cu următoarea formulă:

WSk = RWk · sk
unde:

WSk

=

sensibilitățile ponderate;

RWk

=

ponderile de risc; și

sk

=

factorii de risc.

(7)  

Sensibilitățile ponderate la diferiții factori de risc din cadrul fiecărei benzi sunt agregate în conformitate cu formula de mai jos, unde cantitatea din funcția de rădăcină pătrată are un prag de zero, obținându-se sensibilitatea specifică benzii. Se utilizează corelațiile corespunzătoare pentru sensibilitățile ponderate din cadrul aceleiași benzi (ρkl) prevăzute în secțiunea 6.

image

unde:

Kb

=

sensibilitatea specifică benzii; și

WS

=

sensibilitățile ponderate.

(8)  

Sensibilitatea specifică benzii se calculează pentru fiecare bandă din cadrul unei clase de risc în conformitate cu alineatele (5), (6) și (7). După ce sensibilitatea specifică benzii a fost calculată în cazul tuturor benzilor, sensibilitățile ponderate la toți factorii de risc din toate benzile sunt agregate în conformitate cu formula de mai jos, utilizând corelațiile corespunzătoare γbc pentru sensibilitățile ponderate din diferitele benzi prevăzute în secțiunea 6, obținându-se cerința de fonduri proprii specifică unei clase de risc pentru riscul delta sau vega:

image

unde:

▼C7

Sb

=

Σk WSk pentru toți factorii de risc din banda b și Sc = Σk WSk pentru toți factorii de risc din banda c; în cazul în care valorile respective pentru Sb și Sc conduc la un număr negativ al sumei globale dintre image instituția calculează cerințele de fonduri proprii specifice unei clase de risc pentru riscul delta sau vega utilizând o metodă alternativă în care

▼M8

Sb

=

max [min (ΣkWSk, Kb), – Kb] pentru toți factorii de risc din banda „b”;

Sc

=

max [min (ΣkWSk, Kc), –Kc]pentru toți factorii de risc din banda „c”.

Cerințele de fonduri proprii specifice unei clase de risc pentru riscul delta sau vega se calculează pentru fiecare clasă de risc în conformitate cu alineatele (1)-(8).

▼M11

Articolul 325g

Cerințele de fonduri proprii pentru riscul de curbură

(1)  
Instituțiile realizează calculele prevăzute la alineatul (2) pentru fiecare factor de risc al instrumentelor care fac obiectul cerinței de fonduri proprii pentru riscul de curbură, cu excepția factorilor de risc menționați la alineatul (3).

Pentru un anumit factor de risc, instituțiile realizează calculele pe bază netă pentru toate pozițiile aferente instrumentelor care fac obiectul cerinței de fonduri proprii pentru riscul de curbură care conțin factorul de risc respectiv.

(2)  
Pentru un anumit factor de risc k inclus într-unul sau mai multe instrumente menționate la alineatul (1), instituțiile calculează poziția netă de risc de curbură ascendent a factorului de risc respectiv (image) și poziția netă de risc de curbură descendent a factorului de risc respectiv (image) după cum urmează:

image

image

image

image

unde:

i

=

indicele care desemnează toate pozițiile aferente instrumentelor menționate la alineatul (1) care includ factorul de risc k;

xk

=

valoarea curentă a factorului de risc k;

Vi (xk )

=

valoarea instrumentului i, estimată prin modelul de evaluare al instituției pe baza valorii curente a factorului de risc k;

image

=

valoarea instrumentului i, estimată prin modelul de evaluare al instituției pe baza unei variații ascendente a valorii factorului de risc k;

image

=

valoarea instrumentului i, estimată prin modelul de evaluare al instituției pe baza unei variații descendente a valorii factorului de risc k;

image

=

ponderea de risc aplicabilă factorului de risc k, determinată în conformitate cu secțiunea 6;

sik

=

sensibilitatea delta a instrumentului i la factorul de risc k, calculată în conformitate cu articolul 325r.

(3)  
Prin derogare de la alineatul (2), pentru curbele factorilor de risc aparținând claselor de risc general de rată a dobânzii (GIRR), de risc de marjă de credit (CSR) și de risc de marfă, instituțiile realizează calculele prevăzute la alineatul (6) la nivelul întregii curbe, și nu la nivelul fiecărui factor de risc care aparține curbei.

În scopul calculului menționat la alineatul (2), în cazul în care xk este o curbă a factorilor de risc atribuiți claselor de risc general de rată a dobânzii, de risc de marjă de credit și de risc de marfă, sik este suma sensibilităților delta la factorul de risc al curbei pentru toate scadențele curbei.

(4)  
Pentru a determina cerința de fonduri proprii pentru riscul de curbură la nivel de bandă, instituțiile agregă, aplicând formula de mai jos, pozițiile nete de risc de curbură ascendent și descendent, calculate în conformitate cu alineatul (2), ale tuturor factorilor de risc atribuiți benzii respective în conformitate cu subsecțiunea 1 din secțiunea 3:

image

unde:

b

=

indicele care desemnează o bandă aparținând unei anumite clase de risc;

Kb

=

cerința de fonduri proprii pentru riscul de curbură pentru banda b;

image;

image;

image;

pkl

=

corelațiile din cadrul unei benzi dintre factorii de risc k și l, indicate în secțiunea 6;

k, l

=

indicii care desemnează toți factorii de risc ai instrumentelor menționate la alineatul (1) care sunt atribuiți benzii b;

(image)

=

poziția netă de risc de curbură ascendent;

(image)

=

poziția netă de risc de curbură descendent.

(5)  
Prin derogare de la alineatul (4), pentru calcularea cerințelor de fonduri proprii la nivel de bandă pentru riscul de curbură al benzii 18 de la articolul 325ah, al benzii 18 de la articolul 325ak, al benzii 25 de la articolul 325am și al benzii 11 de la articolul 325ap se utilizează următoarea formulă:

image

(6)  
Instituțiile calculează cerințele de fonduri proprii aferente clasei de risc pentru riscul de curbură (RCCR) prin agregarea tuturor cerințelor de fonduri proprii pentru riscul de curbură la nivel de bandă dintr-o anumită clasă de risc după cum urmează:

image

unde:

b, c

=

indicii care desemnează toate benzile dintr-o anumită clasă de risc care corespunde instrumentelor menționate la alineatul (1);

Kb

=

cerința de fonduri proprii pentru riscul de curbură pentru banda b;

image;

image;

γbc

=

corelațiile dintre benzile b și c, prevăzute în secțiunea 6.

(7)  
Cerința de fonduri proprii pentru riscul de curbură este suma dintre cerințele de fonduri proprii aferente clasei de risc pentru riscul de curbură, calculată în conformitate cu alineatul (6) pentru toate clasele de risc cărora le aparține cel puțin un factor de risc al instrumentelor menționate la alineatul (1).

▼M8

Articolul 325h

Agregarea cerințelor de fonduri proprii specifice unei clase de risc pentru riscurile delta, vega și de curbură

(1)  
Instituțiile agregă cerințele de fonduri proprii specifice unei clase de risc pentru riscurile delta, vega și de curbură în conformitate cu procesul prevăzut la alineatele (2), (3) și (4).
(2)  

Procesul de calculare a cerințelor de fonduri proprii specifice unei clase de risc pentru riscurile delta, vega și de curbură descris la articolele 325f și 325g se efectuează de trei ori pentru fiecare clasă de risc, utilizându-se de fiecare dată un alt set de parametri de corelație ρkl (corelația dintre factorii de risc dintr-o bandă) și γbc (corelația dintre benzile dintr-o clasă de risc). Fiecare dintre aceste trei seturi corespunde unui alt scenariu, după cum urmează:

(a) 

scenariul „corelațiilor moderate”, în care parametrii de corelație ρkl și γbc rămân neschimbați față de cei specificați în secțiunea 6;

(b) 

scenariul „corelațiilor puternice”, în care parametrii de corelație ρkl și γbc care sunt specificați în secțiunea 6 se înmulțesc în mod uniform cu 1,25, în timp ce ρkl și γbc fac obiectul unui plafon de 100 %.

▼M11

(c) 

scenariul „corelațiilor slabe”, în care parametrii de corelație ρkl și γbc specificați în secțiunea 6 se înlocuiesc cu image și, respectiv, cu image.

▼M8

(3)  
Instituțiile calculează suma cerințelor de fonduri proprii specifice unei clase de risc delta, vega și de curbură pentru fiecare scenariu pentru a stabili trei cerințe de fonduri proprii specifice unui anumit scenariu.
(4)  
Cerința de fonduri proprii calculată prin metoda bazată pe sensibilități este valoarea cea mai mare dintre cele trei cerințe de fonduri proprii specifice unui anumit scenariu menționate la alineatul (3).

▼M11

Articolul 325i

Tratamentul instrumentelor-indice și al altor instrumente cu mai multe elemente-suport

(1)  

Pentru instrumentele-indice și alte instrumente cu mai multe elemente-suport, instituțiile utilizează o abordare transparentă de tip „look-through” după cum urmează:

(a) 

în scopul calculării cerințelor de fonduri proprii pentru riscul delta și riscul de curbură, instituțiile consideră că dețin poziții individuale direct pe componentele-suport ale indicelui sau ale altor instrumente cu mai multe elemente-suport, cu excepția poziției pe un indice inclus în ACTP, pentru care calculează o sensibilitate unică la indicele respectiv;

(b) 

instituțiilor li se permite să compenseze sensibilitățile la un factor de risc al unei anumite componente a unui instrument-indice sau a unui alt instrument cu mai multe elemente-suport cu sensibilitățile la același factor de risc al aceleiași componente a instrumentelor având la bază o singură semnătură, cu excepția pozițiilor incluse în ACTP;

(c) 

în scopul calculării cerințelor de fonduri proprii pentru riscul vega, instituțiile pot fie să considere că dețin poziții individuale direct pe componentele-suport ale indicelui sau ale altor instrumente cu mai multe elemente-suport, fie să calculeze o sensibilitate unică la elementul-suport al instrumentului respectiv. În ultimul caz, instituțiile atribuie sensibilitatea unică benzii relevante prevăzute în subsecțiunea 1 din secțiunea 6 după cum urmează:

(i) 

în cazul în care, ținând cont de ponderile atribuite indicelui, peste 75 % din componentele indicelui ar fi puse în corespondență cu aceeași bandă, instituțiile atribuie sensibilitatea benzii respective și o tratează ca o sensibilitate având la bază o singură semnătură în cadrul benzii respective;

(ii) 

în toate celelalte cazuri, instituțiile atribuie sensibilitatea benzii relevante a indicelui.

(2)  

Prin derogare de la alineatul (1) litera (a), instituțiile pot calcula o sensibilitate unică la o poziție pe un indice pe acțiuni cotat sau pe un indice de credit cotat în scopul calculării cerințelor de fonduri proprii pentru riscurile delta și de curbură, cu condiția ca indicele pe acțiuni cotat sau indicele de credit cotat să respecte condițiile prevăzute la alineatul (3). În acest caz, instituțiile atribuie sensibilitatea unică benzii relevante prevăzute în subsecțiunea 1 din secțiunea 6 după cum urmează:

(a) 

în cazul în care, ținând cont de ponderile atribuite indicelui cotat, peste 75 % din componentele indicelui cotat respectiv ar fi puse în corespondență cu aceeași bandă, sensibilitatea unică este atribuită benzii respective și este tratată ca o sensibilitate având la bază o singură semnătură în cadrul benzii în cauză;

(b) 

în toate celelalte cazuri, instituțiile atribuie sensibilitatea unică benzii relevante a indicelui cotat.

(3)  

Instituțiile pot utiliza abordarea prevăzută la alineatul (2) pentru instrumentele care se raportează la un indice pe acțiuni cotat sau la un indice de credit cotat în cazul în care sunt îndeplinite toate condițiile următoare:

(a) 

se cunosc componentele indicelui cotat și ponderile fiecărei componente în cadrul indicelui;

(b) 

indicele cotat are cel puțin 20 de componente;

(c) 

nicio componentă a indicelui cotat nu reprezintă mai mult de 25 % din capitalizarea de piață totală a indicelui respectiv;

(d) 

niciun set cuprinzând o zecime din numărul total de componente ale indicelui cotat, rotunjit la cel mai apropiat număr întreg, nu reprezintă mai mult de 60 % din capitalizarea de piață totală a indicelui respectiv;

(e) 

capitalizarea de piață totală a tuturor componentelor indicelui cotat este de cel puțin 40 de miliarde EUR.

(4)  
O instituție utilizează, în mod constant de-a lungul timpului, doar abordarea prevăzută la alineatul (1) sau abordarea prevăzută la alineatul (2) pentru toate instrumentele care se raportează la un indice pe acțiuni cotat sau la un indice de credit cotat care îndeplinește condițiile prevăzute la alineatul (3). O instituție solicită permisiunea autorității competente înainte de a trece de la o abordare la alta.
(5)  
Pentru un instrument-indice sau un alt instrument cu mai multe elemente-suport, datele privind sensibilitatea utilizate la calculul riscurilor delta și de curbură trebuie să fie consecvente, indiferent de abordările utilizate pentru instrumentul respectiv.
(6)  
Instrumentele-indice sau instrumentele cu mai multe elemente-suport care prezintă alte riscuri reziduale menționate la articolul 325u alineatul (5) fac obiectul majorării pentru riscul rezidual menționate în secțiunea 4.

Articolul 325j

Tratamentul organismelor de plasament colectiv

(1)  

O instituție calculează cerințele de fonduri proprii pentru riscul de piață aferente unei poziții pe un OPC utilizând una dintre următoarele abordări:

(a) 

în cazul în care o instituție este în măsură să obțină suficiente informații despre expunerile-suport individuale ale OPC-ului, instituția calculează cerințele de fonduri proprii pentru riscul de piață aferente poziției pe OPC-ul respectiv prin aplicarea abordării transparente de tip „look-through” pozițiilor-suport ale OPC-ului, ca și cum acestea ar fi deținute direct de instituție;

(b) 

în cazul în care instituția nu este în măsură să obțină suficiente informații despre expunerile-suport individuale ale OPC-ului, dar cunoaște conținutul mandatului OPC-ului și pot fi obținute cotații zilnice de preț pentru OPC-ul în cauză, instituția calculează cerințele de fonduri proprii pentru riscul de piață aferente poziției pe OPC-ul respectiv prin utilizarea uneia dintre abordările următoare:

(i) 

instituția poate considera că poziția pe OPC-ul respectiv este o poziție pe un singur titlu de capital atribuită benzii „Alt sector” din tabelul 8 de la articolul 325ap alineatul (1);

(ii) 

cu permisiunea autorității sale competente, instituția poate calcula cerințele de fonduri proprii pentru riscul de piață aferente OPC-ului respectiv în conformitate cu limitele stabilite în mandatul OPC-ului și în legislația relevantă;

(c) 

în cazul în care instituția nu îndeplinește nici condițiile de la punctul (a) și nici pe cele de la punctul (b), ea atribuie OPC-ul în afara portofoliului de tranzacționare.

O instituție care utilizează una dintre abordările prevăzute la litera (b) aplică cerința de fonduri proprii pentru riscul de nerambursare prevăzută în secțiunea 5 din prezentul capitol și majorarea pentru riscul rezidual prevăzută în secțiunea 4 din prezentul capitol în cazul în care mandatul OPC-ului implică faptul că unele expuneri din cadrul OPC-ului fac obiectul respectivelor cerințe de fonduri proprii.

O instituție care utilizează abordarea prevăzută la litera (b) punctul (ii) poate calcula cerințele de fonduri proprii pentru riscul de credit al contrapărții și cerințele de fonduri proprii pentru riscul de ajustare a evaluării creditului aferente pozițiilor pe instrumente financiare derivate ale OPC-ului utilizând abordarea simplificată prevăzută la articolul 132a alineatul (3).

(2)  
Prin derogare de la alineatul (1), în cazul în care o instituție are o poziție pe un OPC care se raportează la un indice de referință, iar diferența dintre rentabilitatea anualizată a OPC-ului și a indicelui de referință la care se raportează acesta din ultimele 12 luni este mai mică de 1 % în termeni absoluți, făcând abstracție de taxe și comisioane, instituția poate trata poziția respectivă ca pe o poziție pe indicele de referință la care se raportează OPC-ul. Instituția verifică respectarea acestei condiții atunci când își asumă poziția respectivă și, ulterior, cel puțin o dată pe an.

Cu toate acestea, în cazul în care nu sunt disponibile toate datele pentru ultimele 12 luni, instituția poate utiliza, cu permisiunea autorității sale competente, diferența dintre rentabilitățile anualizate pe o perioadă mai scurtă de 12 luni.

(3)  
Pentru pozițiile sale pe OPC-uri, o instituție poate utiliza o combinație între abordările menționate la alineatul (1) literele (a), (b) și (c). Cu toate acestea, pentru toate pozițiile pe același OPC, instituția trebuie să utilizeze doar una dintre aceste abordări.
(4)  

În sensul alineatului (1) litera (b), o instituție realizează calculele pe baza următoarelor dispoziții:

(a) 

în scopul calculării cerinței de fonduri proprii conform metodei bazate pe sensibilități prevăzute în secțiunea 2 din prezentul capitol, OPC-ul își asumă inițial o poziție pe expunerile care atrag cele mai mari cerințe de fonduri proprii prevăzute în secțiunea respectivă, în limitele maxime permise de mandatul său sau de legislația relevantă, și apoi continuă să își asume poziții în ordine descrescătoare, până la atingerea limitei pentru pierderea totală maximă;

(b) 

în scopul calculării cerințelor de fonduri proprii pentru riscul de nerambursare prevăzute în secțiunea 5 din prezentul capitol, OPC-ul își asumă inițial o poziție pe expunerile care atrag cele mai mari cerințe de fonduri proprii prevăzute în secțiunea respectivă, în limitele maxime permise de mandatul său sau de legislația relevantă, și apoi continuă să își asume poziții în ordine descrescătoare, până la atingerea limitei pentru pierderea totală maximă;

(c) 

OPC-ul aplică efectul de levier în limitele maxime permise de mandatul său sau de legislația relevantă, dacă este cazul.

Cerințele de fonduri proprii pentru toate pozițiile pe același OPC pentru care se utilizează calculele menționate la primul paragraf sunt calculate în mod de sine stătător, ca portofoliu separat, utilizându-se abordarea prevăzută în prezentul capitol.

(5)  
O instituție poate utiliza abordările menționate la alineatul (1) litera (a) sau (b) numai în cazul în care OPC-ul îndeplinește toate condițiile prevăzute la articolul 132 alineatul (3) și la articolul 132 alineatul (4) litera (a).

▼M8

Articolul 325k

Pozițiile aferente angajamentelor de preluare fermă

(1)  
Instituțiile pot utiliza procesul stabilit la prezentul articol pentru a calcula cerințele de fonduri proprii pentru riscul de piață al pozițiilor aferente angajamentelor de preluare fermă de titluri de datorie sau de titluri de capital.
(2)  

Instituțiile aplică unul dintre factorii de multiplicare adecvați enumerați în tabelul 1 sensibilităților nete ale tuturor pozițiilor aferente angajamentelor de preluare fermă pe fiecare emitent individual, mai puțin pozițiilor aferente angajamentelor de preluare fermă care sunt subscrise sau subangajate de către terțe părți pe baza unei înțelegeri formale, și calculează cerințele de fonduri proprii pentru riscul de piață în conformitate cu abordarea prevăzută în prezentul capitol pe baza sensibilităților nete ajustate.



Tabelul 1

Ziua lucrătoare 0

0 %

Ziua lucrătoare 1

10 %

Zilele lucrătoare 2 și 3

25 %

Ziua lucrătoare 4

50 %

Ziua lucrătoare 5

75 %

După ziua lucrătoare 5

100 %

În sensul prezentului articol, „ziua lucrătoare 0” înseamnă ziua lucrătoare în care instituția devine necondiționat angajată în acceptarea unei cantități cunoscute de titluri de valoare la un preț convenit.

(3)  
Instituțiile notifică autorităților competente aplicarea procesului prevăzut la prezentul articol.



Secțiunea 3

Definițiile factorilor de risc și ale sensibilităților



Subsecțiunea 1

Definițiile factorilor de risc

Articolul 325l

Factori de risc general de rată a dobânzii

(1)  
Pentru toți factorii de risc general de rată a dobânzii, inclusiv riscul de inflație și riscul de bază intervalutară, există o singură bandă pentru fiecare monedă, fiecare bandă cuprinzând diferite tipuri de factori de risc.

Factorii de risc delta general de rată a dobânzii aplicabili instrumentelor sensibile la rata dobânzii sunt ratele fără risc relevante pentru fiecare monedă și pentru fiecare dintre următoarele scadențe: 0,25 ani, 0,5 ani, 1 an, 2 ani, 3 ani, 5 ani, 10 ani, 15 ani, 20 de ani, 30 de ani. Pentru a raporta conducerii superioare riscul de piață sau profiturile și pierderile, instituțiile atribuie punctelor specificate factori de risc fie prin interpolare liniară, fie printr-o metodă care permite este cea mai consecventă cu funcțiile de stabilire a prețului utilizate de funcția independentă de control al riscului a instituției.

(2)  
Instituțiile obțin ratele fără risc pentru fiecare valută pe baza instrumentelor pieței monetare deținute în portofoliul de tranzacționare al instituției care au cel mai redus risc de credit, precum swapurile pe rata dobânzii „overnight”.
(3)  
În cazul în care instituțiile nu pot aplica abordarea menționată la alineatul (2), ratele fără risc se bazează pe una sau mai multe curbe swap implicite de piață utilizate de instituție pentru a marca pozițiile la piață, precum curbele swap pe rata dobânzii interbancare oferită.

În cazul în care datele privind curbele swap implicite de piață descrise la alineatul (2) și la primul paragraf de la prezentul alineat sunt insuficiente, ratele fără risc pot fi determinate pornind de la cea mai adecvată curbă a obligațiunilor suverane pentru o anumită monedă.

În cazul în care instituțiile utilizează, pentru instrumentele de datorie suverană, factorii de risc general de rată a dobânzii determinați în conformitate cu procedura descrisă la al doilea paragraf de la prezentul alineat, instrumentul de datorie suverană nu este exceptat de la cerințele de fonduri proprii pentru riscul de marjă de credit. În aceste cazuri, atunci când rata fără risc nu poate fi separată de componenta de marjă de credit, sensibilitatea la factorul de risc este atribuită atât riscului general de rată a dobânzii, cât și claselor de risc de marjă de credit.

(4)  
În cazul factorilor de risc general de rată a dobânzii, fiecare monedă reprezintă o bandă distinctă. Instituțiile atribuie ponderi de risc diferite factorilor de risc care se încadrează în aceeași bandă, dar au scadențe diferite, în conformitate cu secțiunea 6.

Instituțiile aplică factori de risc suplimentari pentru riscul de inflație titlurilor de datorie ale căror fluxuri de numerar sunt dependente din punct de vedere funcțional de ratele inflației. Acești factori de risc suplimentari constau într-un vector al ratelor inflației implicite de piață cu diferite scadențe pentru fiecare monedă. Pentru fiecare instrument, vectorul cuprinde un număr de componente egal cu numărul de rate ale inflației utilizate ca variabile în modelul de stabilire a prețului al instituției pentru respectivul instrument.

(5)  
Instituțiile calculează sensibilitatea instrumentului la factorul de risc suplimentar pentru riscul de inflație menționat la alineatul (4) ca fiind variația valorii instrumentului, conform modelului lor de stabilire a prețului, ca urmare a unei modificări de 1 punct de bază al fiecărei componente a vectorului. Fiecare monedă constituie o bandă distinctă. În cadrul fiecărei benzi, instituțiile tratează inflația ca fiind un singur factor de risc, indiferent de numărul de componente ale fiecărui vector. Instituțiile compensează toate sensibilitățile la inflație dintr-o bandă, calculate conform descrierii din prezentul alineat, pentru a obține o singură sensibilitate netă per bandă.
(6)  
Titlurile de datorie care implică plăți în monede diferite fac, de asemenea, obiectul riscului de bază intervalutare dintre monedele respective. În sensul metodei bazate pe sensibilități, factorul de risc care trebuie aplicat de instituții este riscul de bază intervalutară al fiecărei monede în raport cu USD sau cu EUR. Instituțiile calculează bazele intervalutare care nu sunt exprimate prin raportarea bazei la USD sau la EUR fie ca „bază raportată la USD”, fie ca „bază raportată la EUR”.

Fiecare factor de risc de bază intervalutară constă într-un vector al bazei intervalutare cu diferite scadențe pentru fiecare monedă. Pentru fiecare titlu de datorie, vectorul cuprinde un număr de componente egal cu numărul de baze intervalutare utilizate ca variabile în modelul de evaluare al instituției pentru respectivul titlu. Fiecare monedă constituie o bandă distinctă.

Instituțiile calculează sensibilitatea instrumentului la factorul de risc de bază intervalutară ca fiind variația valorii instrumentului antrenată, conform modelului lor de evaluare, de un decalaj de 1 punct de bază al fiecărei componente a vectorului. Fiecare monedă constituie o bandă distinctă. În cadrul fiecărei benzi există doi factori de risc posibili distincți: baza raportată la EUR și baza raportată la USD, indiferent de numărul de componente incluse în fiecare vector al bazei intervalutare. Numărul maxim de sensibilități nete pentru fiecare bandă este de două.

(7)  
Factorii de risc general de rată a dobânzii vega aplicabili opțiunilor cu instrumente-suport care sunt sensibile la riscul general de rată a dobânzii sunt volatilitățile implicite ale ratelor fără risc relevante, astfel cum sunt descrise la alineatele (2) și (3), acestea fiind încadrate în benzi în funcție de monedă și puse în corespondență cu următoarele scadențe în cadrul fiecărei benzi: 0,5 ani, 1 an, 3 ani, 5 ani, 10 ani. Există o singură bandă pentru fiecare valută.

În scopuri de compensare, instituțiile consideră că volatilitățile implicite legate de aceleași rate fără risc și puse în corespondență cu aceleași scadențe reprezintă același factor de risc.

În cazul în cazul în care instituțiile pun în corespondență volatilitățile implicite cu scadențele astfel cum se menționează la prezentul alineat, se aplică următoarele cerințe:

(a) 

în cazul în care scadența opțiunii este aliniată la scadența instrumentului-suport, se ia în considerare un singur factor de risc, care este pus în corespondență cu scadența respectivă;

(b) 

în cazul în care scadența opțiunii este mai mică decât scadența instrumentului-suport, se iau în considerare următorii factori de risc, după cum urmează:

(i) 

primul factor de risc este pus în corespondență cu scadența opțiunii;

(ii) 

cel de al doilea factor de risc este pus în corespondență cu scadența reziduală a instrumentului-suport al opțiunii la data expirării opțiunii.

(8)  
Factorii de risc general de rată a dobânzii de curbură care trebuie aplicați de către instituții constau într-un vector al ratelor fără risc, care reprezintă o anumită curbă a randamentelor fără risc pentru fiecare monedă. Fiecare monedă constituie o bandă distinctă. Pentru fiecare instrument, vectorul cuprinde un număr de componente egal cu numărul de scadențe distincte ale ratelor fără risc utilizate ca variabile în modelul de evaluare al instituției pentru respectivul instrument.
(9)  
Instituțiile calculează sensibilitatea instrumentului la fiecare factor de risc utilizat în formula riscului de curbură în conformitate cu articolul 325g. În scopul calculării riscului de curbură, instituțiile iau în considerare vectori care corespund unor curbe de randament diferite, cu un număr diferit de componente față de factorul de risc aferent, cu condiția ca vectorii respectivi să corespundă aceleiași monede. Instituțiile compensează între ele sensibilitățile la același factor de risc. Există o singură sensibilitate netă pentru fiecare bandă.

În cazul riscului de inflație și al riscului de bază intervalutară nu există nicio cerință de fonduri proprii pentru riscul de curbură.

Articolul 325m

Factorii de risc de marjă de credit pentru instrumentele care nu sunt poziții din securitizare

(1)  
Factorii de risc de marjă de credit delta care trebuie aplicați de către instituții instrumentelor care nu sunt poziții din securitizare și care sunt sensibile la marja de credit sunt ratele de marjă de credit ale emitentului instrumentelor respective, obținute pe baza titlurilor de datorie și a instrumentelor de tipul „credit default swap” relevante și puse în corespondență cu fiecare dintre următoarele scadențe: 0,5 ani, 1 an, 3 ani, 5 ani, 10 ani. Instituțiile aplică un singur factor de risc per emitent și scadență, indiferent dacă ratele de marjă de credit ale emitentului respective sunt obținute pe baza titlurilor de datorie sau a instrumentelor de tipul „credit default swap”. Benzile sunt benzile sectoriale menționate în secțiunea 6, iar fiecare bandă cuprinde toți factorii de risc atribuiți sectorului relevant.
(2)  
Factorii de risc de marjă de credit vega pe care instituțiile trebuie să îi aplice opțiunilor cu instrumente-suport care nu sunt poziții din securitizare și care sunt sensibile la marja de credit sunt volatilitățile implicite ale ratelor de marjă de credit ale emitentului instrumentului-suport, obținute astfel cum se precizează la alineatul (1), care trebuie puse în corespondență cu următoarele scadențe în conformitate cu scadența opțiunii care face obiectul cerințelor de fonduri proprii: 0,5 ani, 1 an, 3 ani, 5 ani, 10 ani. Se utilizează aceleași benzi ca și în cazul riscului de marjă de credit delta pentru instrumentele care nu sunt poziții din securitizare.
(3)  
Factorii de risc de marjă de credit de curbură pe care instituțiile trebuie să îi aplice instrumentelor care nu sunt poziții din securitizare constau într-un vector al ratelor de marjă de credit, care reprezintă o curbă a marjelor de credit ale unui anumit emitent. Pentru fiecare instrument, vectorul cuprinde un număr de componente egal cu numărul de scadențe distincte ale ratelor de marjă de credit utilizate ca variabile în modelul de evaluare al instituției pentru respectivul instrument. Se utilizează aceleași benzi ca și în cazul riscului de marjă de credit delta pentru instrumentele care nu sunt poziții din securitizare.
(4)  
Instituțiile calculează sensibilitatea instrumentului la fiecare factor de risc utilizat în formula riscului de curbură în conformitate cu articolul 325g. În scopul calculării riscului de curbură, instituțiile iau în considerare vectori obținuți pe baza titlurilor de datorie sau a instrumentelor de tipul „credit default swap” relevante, care au un număr diferit de componente față de factorul de risc aferent, cu condiția ca vectorii respectivi să corespundă aceluiași emitent.

Articolul 325n

Factorii de risc de marjă de credit pentru instrumentele care nu sunt poziții din securitizare

(1)  
Instituțiile aplică factorii de risc de marjă de credit menționați la alineatul (3) pozițiilor din securitizare incluse în ACTP, astfel cum se menționează la articolul 325 alineatele (6), (7) și (8).

Instituțiile aplică factorii de risc de marjă de credit menționați la alineatul (5) pozițiilor din securitizare neincluse în ACTP, astfel cum se menționează la articolul 325 alineatele (6), (7) și (8).

(2)  
Benzile aplicabile riscului de marjă de credit al securitizărilor care sunt incluse în ACTP sunt aceleași ca cele aplicabile riscului de marjă de credit al instrumentelor care nu sunt poziții din securitizare, astfel cum sunt menționate în secțiunea 6.

Benzile aplicabile riscului de marjă de credit pentru securitizări care nu sunt incluse în ACTP sunt specifice acestei categorii de clase de risc, astfel cum se menționează în secțiunea 6.

(3)  

Factorii de risc de marjă de credit pe care instituțiile trebuie să îi aplice pozițiilor din securitizare care sunt incluse în ACTP sunt următorii:

(a) 

factorii de risc delta sunt toate ratele de marjă de credit relevante ale emitenților expunerilor-suport aferente poziției din securitizare, obținute pe baza titlurilor de datorie și a instrumentelor de tipul „credit default swap” relevante și pentru fiecare dintre următoarele scadențe: 0,5 ani, 1 an, 3 ani, 5 ani, 10 ani.

(b) 

factorii de risc vega aplicabili opțiunilor care au ca instrumente-suport poziții din securitizare care sunt incluse în ACTP sunt volatilitățile implicite ale marjelor de credit ale emitenților expunerilor-suport ale poziției din securitizare, obținute astfel cum se precizează la litera (a) de la prezentul alineat, care trebuie puse în corespondență cu următoarele scadențe în conformitate cu scadența opțiunii corespunzătoare care face obiectul cerințelor de fonduri proprii: 0,5 ani, 1 an, 3 ani, 5 ani, 10 ani.

(c) 

factorii de risc de curbură sunt curbele de randament ale marjei de credit relevante aferente emitenților expunerilor-suport ale poziției din securitizare, exprimate ca vector al ratelor de marjă de credit pentru diferite scadențe, obținute astfel cum se precizează la litera (a) de la prezentul alineat; pentru fiecare instrument, vectorul cuprinde un număr de componente egal cu numărul de scadențe distincte ale ratelor de marjă de credit utilizate ca variabile de modelul de evaluare al instituției pentru respectivul instrument.

(4)  
Instituțiile calculează sensibilitatea poziției din securitizare la fiecare factor de risc utilizat în formula riscului de curbură astfel cum se precizează la articolul 325g. În scopul calculării riscului de curbură, instituțiile iau în considerare vectori obținuți pe baza fie a titlurilor de datorie, fie a instrumentelor de tipul „credit default swap” relevante, care au un număr diferit de componente față de factorul de risc aferent, cu condiția ca vectorii respectivi să corespundă aceluiași emitent.
(5)  

Factorii de risc de marjă de credit care trebuie aplicați de către instituții pozițiilor din securitizare care nu sunt incluse în ACTP se raportează la marja tranșei, și nu la marja instrumentelor-suport, și sunt următorii:

(a) 

factorii de risc delta sunt ratele de marjă de credit relevante ale tranșei respective, puse în corespondență cu următoarele scadențe, în conformitate cu scadența tranșei: 0,5 ani, 1 an, 3 ani, 5 ani, 10 ani;

(b) 

factorii de risc vega aplicabili opțiunilor cu poziții din securitizare care nu sunt incluse în ACTP ca instrumente-suport sunt volatilitățile implicite ale marjelor de credit ale tranșelor, fiecare volatilitate fiind pusă în corespondență cu următoarele scadențe în conformitate cu scadența opțiunii care face obiectul cerințelor de fonduri proprii: 0,5 ani, 1 an, 3 ani, 5 ani, 10 ani;

(c) 

factorii de risc de curbură sunt cei descriși la litera (a) de la prezentul alineat; tuturor acestor factori de risc li se aplică o pondere de risc comună, astfel cum se menționează în secțiunea 6.

Articolul 325o

Factorii de risc de devalorizare a titlurilor de capital

(1)  
Benzile pentru toți factorii de risc de devalorizare a titlurilor de capital sunt benzile sectoriale menționate în secțiunea 6.
(2)  
Factorii de risc de devalorizare a titlurilor de capital delta care trebuie aplicați de către instituții sunt toate prețurile spot ale titlurilor de capital și toate ratele repo ale titlurilor de capital.

În scopul calculării riscului de devalorizare a titlurilor de capital, o anumită curbă a ratelor repo ale titlurilor de capital reprezintă un singur factor de risc, care este exprimat ca vector al ratelor repo pentru diferite scadențe. Pentru fiecare instrument, vectorul cuprinde un număr de componente egal cu numărul de scadențe distincte ale ratelor repo utilizate ca variabile de modelul de evaluare al instituției pentru respectivul instrument.

Instituțiile calculează sensibilitatea unui instrument la un factor de risc de devalorizare a titlurilor de capital ca fiind variația valorii instrumentului antrenată, conform modelului lor de stabilire a prețului, ca urmare a unei modificări de 1 punct de bază al fiecărei componente a vectorului. Instituțiile compensează între ele sensibilitățile la factorul de risc de rată repo ale aceluiași titlu de capital, indiferent de numărul de componente ale fiecărui vector.

(3)  
Factorii de risc de devalorizare a titlurilor de capital vega pe care instituțiile trebuie să îi aplice opțiunilor care au instrumente-suport care sunt sensibile la titluri de capital sunt volatilitățile implicite ale prețurilor spot ale titlurilor de capital, care trebuie puse în corespondență cu următoarele scadențe în conformitate cu scadențele opțiunilor corespunzătoare care fac obiectul cerințelor de fonduri proprii: 0,5 ani, 1 an, 3 ani, 5 ani, 10 ani. Pentru ratele repo ale titlurilor de capital nu există cerințe de fonduri proprii pentru riscul vega.
(4)  
Factorii de risc din titluri de capital de curbură pe care instituțiile trebuie să îi aplice opțiunilor care au instrumente-suport care sunt sensibile la titluri de capital sunt prețurile spot ale titlurilor de capital, indiferent de scadența opțiunilor corespunzătoare. Pentru ratele repo ale titlurilor de capital nu există cerințe de fonduri proprii pentru riscul de curbură.

Articolul 325p

Factorii de risc de marfă

(1)  
Benzile pentru toți factorii de risc de marfă sunt benzile sectoriale menționate în secțiunea 6.
(2)  
Factorii de risc de marfă delta pe care instituțiile trebuie să îi aplice instrumentelor sensibile la mărfuri sunt toate prețurile spot ale mărfurilor pentru fiecare tip de marfă și pentru fiecare dintre următoarele scadențe: 0,25 ani, 0,5 ani, 1 an, 2 ani, 3 ani, 5 ani, 10 ani, 15 ani, 20 de ani, 30 de ani. Instituțiile consideră că două prețuri ale mărfurilor pentru același tip de marfă și cu aceeași scadență reprezintă același factor de risc numai în cazul în care toate clauzele juridice privind locul de livrare sunt identice.
(3)  
Factorii de risc de marfă vega pe care instituțiile trebuie să îi aplice opțiunilor care au instrumente-suport care sunt sensibile la mărfuri sunt volatilitățile implicite ale prețurilor mărfurilor pentru fiecare tip de marfă, care sunt puse în corespondență cu următoarele scadențe în conformitate cu scadențele opțiunilor corespunzătoare care fac obiectul cerințelor de fonduri proprii: 0,5 ani, 1 an, 3 ani, 5 ani, 10 ani. Instituțiile consideră că sensibilitățile la același tip de marfă, puse în corespondență cu aceeași scadență reprezintă un singur factor de risc, pe care îl compensează.
(4)  
Factorii de risc de marfă de curbură pe care instituțiile trebuie să îi aplice opțiunilor care au instrumente-suport care sunt sensibile la mărfuri sunt reprezentați de un set de prețuri ale mărfurilor cu scadențe diferite pentru fiecare tip de marfă, exprimat sub formă de vector. Pentru fiecare instrument, vectorul cuprinde un număr de componente egal cu numărul de prețuri ale mărfii respective care sunt utilizate ca variabile de modelul de evaluare al instituției pentru respectivul instrument. Instituțiile nu fac distincție între prețurile mărfurilor în funcție de locul de livrare.

Sensibilitatea instrumentului la fiecare factor de risc utilizat în formula riscului de curbură se calculează astfel cum se precizează la articolul 325g. În scopul calculării riscului de curbură, instituțiile consideră că vectorii care au un număr diferit de componente reprezintă același factor de risc cu condiția ca vectorii respectivi să corespundă aceluiași tip de marfă.

Articolul 325q

Factorii de risc valutar

▼M11

(1)  
Factorii de risc valutar delta pe care instituțiile trebuie să îi aplice instrumentelor sensibile la schimbul valutar sunt toate ratele de schimb spot dintre moneda în care este denominat un instrument și moneda de raportare a instituției sau moneda de bază a instituției, în cazul în care instituția utilizează o monedă de bază în conformitate cu alineatul (7). Pentru fiecare pereche de monede există o singură bandă, care cuprinde un singur factor de risc și o singură sensibilitate netă.

▼M8

(2)  
Factorii de risc valutar vega pe care instituțiile trebuie să îi aplice opțiunilor care au instrumente-suport care sunt sensibile la schimbul valutar sunt volatilitățile implicite ale ratelor de schimb valutar dintre perechile de monede menționate la alineatul (1). Aceste volatilități implicite ale ratelor de schimb sunt puse în corespondență cu următoarele scadențe în conformitate cu scadențele opțiunilor corespunzătoare care fac obiectul cerințelor de fonduri proprii: 0,5 ani, 1 an, 3 ani, 5 ani, 10 ani.

▼M11

(3)  
Factorii de risc valutar de curbură pe care instituțiile trebuie să îi aplice instrumentelor care au elemente-suport sensibile la schimbul valutar sunt factorii de risc valutar delta menționați la alineatul (1).

▼M8

(4)  
Instituțiile nu au obligația de a face distincție între variantele „onshore” și „offshore” ale unei monede pentru toți factorii de risc valutar delta, vega și de curbură.

▼M11

(5)  
În cazul în care cursul de schimb care este elementul-suport al unui instrument i care face obiectul cerințelor de fonduri proprii pentru riscurile de curbură nu se raportează la moneda de raportare a instituției și nici la moneda de bază a instituției, instituția poate împărți la 1,5 componentele corespunzătoare imageși image prevăzute la articolul 325g alineatul (2) pentru care xk este factorul de risc de schimb valutar între una dintre cele două monede ale elementului-suport și moneda de raportare sau moneda de bază a instituției, după caz.
(6)  
Cu permisiunea autorității sale competente, instituția poate împărți la 1,5 componentele imageși image prevăzute la articolul 325g alineatul (2) în mod consecvent pentru toți factorii de risc valutar ai instrumentelor care se raportează la cursul de schimb și care fac obiectul cerinței de fonduri proprii pentru riscul de curbură, cu condiția ca factorii de risc valutar bazați, după caz, pe moneda de raportare a instituției sau pe moneda de bază a instituției care sunt incluși în calculul componentelor respective să facă obiectul unei variații simultane.
(7)  

Prin derogare de la alineatele (1) și (3), cu permisiunea autorității sale competente, o instituție poate înlocui moneda sa de raportare cu o altă monedă („moneda de bază”) în toate cursurile de schimb spot pentru a exprima factorii de risc valutar delta și de curbură în cazul în care sunt îndeplinite toate condițiile următoare:

(a) 

instituția utilizează o singură monedă de bază;

(b) 

instituția aplică moneda de bază în mod consecvent tuturor pozițiilor sale din portofoliul de tranzacționare și din afara acestuia;

(c) 

instituția a demonstrat în mod satisfăcător autorității competente că:

(i) 

utilizarea monedei de bază alese oferă o reprezentare adecvată a riscurilor pentru pozițiile instituției care prezintă riscuri valutare;

(ii) 

moneda de bază aleasă este compatibilă cu modul în care instituția gestionează aceste riscuri valutare la nivel intern;

(iii) 

alegerea monedei de bază nu este motivată în principal de dorința de a diminua cerințele de fonduri proprii ale instituției;

(d) 

instituția ține cont de riscul de conversie dintre moneda de raportare și moneda de bază.

O instituție care a fost autorizată să utilizeze o monedă de bază astfel cum se prevede la primul paragraf convertește cerințele de fonduri proprii rezultate pentru riscul valutar în moneda de raportare utilizând cursul de schimb spot predominant dintre moneda de bază și moneda de raportare.

▼M8



Subsecțiunea 2

Definițiile sensibilităților

Articolul 325r

Sensibilitățile la riscul delta

(1)  

Instituțiile calculează sensibilitățile la riscul general de rată a dobânzii (GIRR) delta după cum urmează:

(a) 

sensibilitățile la factori de risc care constau în rate fără risc se calculează după cum urmează:

image

unde:

image

=

sensibilitățile la factori de risc care constau în rate fără risc;

rkt

=

rata unei curbe fără risc k cu o scadență „t”;

Vi (.)

=

funcția de evaluare a instrumentului „i”; și

x, y

=

alți factori de risc decât rkt din funcția de evaluare Vi;

(b) 

sensibilitățile la factori de risc care constau în riscul de inflație și riscul de bază intervalutară se calculează după cum urmează:

image

unde:

image

=

sensibilitățile la factori de risc care constau în riscul de inflație și riscul de bază intervalutară;

image

=

un vector din m componente reprezentând curba inflației implicite sau curba bazei intervalutare pentru o anumită monedă „j”, „m” fiind egal cu numărul variabilelor legate de inflație sau de baza intervalutară utilizate în modelul de evaluare al instrumentului „i”;

image

=

matricea unitară de dimensiuni (1 × m);

Vi (.)

=

funcția de evaluare a instrumentului „i”; și

y, z

=

alte variabile ale modelului de evaluare.

(2)  

Instituțiile calculează sensibilitățile la riscul de marjă de credit delta pentru toate pozițiile din securitizare și care nu provin din securitizare după cum urmează:

image

unde:

image

=

riscul de marjă de credit delta pentru toate pozițiile din securitizare și care nu provin din securitizare;

cskt

=

valoarea marjei de credit a emitentului j la scadența „t”;

Vi (.)

=

funcția de evaluare a instrumentului „i”; și

x, y

=

alți factori de risc decât cskt din funcția de evaluare Vi.

(3)  

Instituțiile calculează sensibilitățile la riscul de devalorizare a titlurilor de capital delta după cum urmează:

(a) 

sensibilitățile la factorii de risc care constau în prețuri spot ale titlurilor de capital se calculează după cum urmează:

image

unde:

sk

=

sensibilitățile la factorii de risc care constau în prețuri spot ale titlurilor de capital;

k

=

un anumit titlu de capital;

EQk

=

valoarea prețului spot al titlului de capital respectiv;

Vi (.)

=

funcția de evaluare a instrumentului „i”; și

x, y

=

alți factori de risc decât EQk din funcția de evaluare Vi;

(b) 

sensibilitățile la factori de risc care constau în rate repo ale titlurilor de capital se calculează după cum urmează:

image

unde:

image

=

sensibilitățile la factori de risc care constau în rate repo ale titlurilor de capital;

k

=

indicele care desemnează titlul de capital;

image

=

un vector din m componente care reprezintă structura termenului repo pentru un anumit titlu de capital k, m fiind egal cu numărul de rate repo care corespund diferitelor scadențe utilizate în modelul de evaluare al instrumentului i;

image

=

matricea unitară de dimensiuni (1 · m);

Vi (.)

=

funcția de evaluare a instrumentului „i”; și

y, z

=

alți factori de risc decât
image din funcția de evaluare Vi.

(4)  

Instituțiile calculează sensibilitățile la riscul de marfă delta pentru fiecare factor de risc după cum urmează:

image

unde:

sk

=

sensibilitățile la riscul de marfă delta;

k

=

un factor de risc de marfă dat;

CTYk

=

valoarea factorului de risc „k”;

▼C7

Vi (.)

=

funcția de evaluare a instrumentului „i”; și

▼M8

y, z

=

alți factori de risc decât CTYk din modelul de evaluare al instrumentului „i”.

(5)  

Instituțiile calculează sensibilitățile la riscul valutar delta pentru fiecare factor de risc valutar k după cum urmează:

image

unde:

sk

=

sensibilitățile la riscul valutar delta;

k

=

un factor de risc valutar dat;

FXk

=

valoarea factorului de risc;

▼C7

Vi (.)

=

funcția de evaluare a instrumentului «i»; și

▼M8

y, z

=

alți factori de risc decât FXk din modelul de evaluare al instrumentului „i”.

Articolul 325s

Sensibilitățile la riscul vega

(1)  

Instituțiile calculează sensibilitatea la risc vega al unei opțiuni față de un factor de risc dat „k” după cum urmează:

image

unde:

sk

=

sensibilitatea la risc vega al unei opțiuni;

k

=

un anumit factor de risc vega, care constă într-o volatilitate implicită;

volk

=

valoarea factorului de risc respectiv, care ar trebui să fie exprimată ca procent; și

x, y

=

alți factori de risc decât volk din funcția de evaluare Vi.

(2)  
În cazul claselor de risc în care factorii de risc vega au o dimensiune legată de scadență, dar normele care prevăd punerea în corespondență a factorilor de risc nu se aplică, deoarece opțiunile nu au o scadență, instituțiile pun în corespondență factorii respectivi cu cea mai lungă scadență indicată. Opțiunile în cauză fac obiectul majorării pentru riscul rezidual.
(3)  
În cazul opțiunilor care nu au un preț de exercitare sau o barieră și al opțiunilor care au mai multe prețuri de exercitare sau bariere, instituțiile realizează punerea în corespondență în funcție de prețurile de exercitare și de scadența utilizate la nivel intern de către instituții pentru a evalua opțiunea. Opțiunile în cauză fac, de asemenea, obiectul majorării pentru riscul rezidual.
(4)  
Instituțiile nu calculează riscul vega pentru tranșele din securitizare incluse în ACTP, astfel cum sunt menționate la articolul 325 alineatele (6), (7) și (8) care nu au o volatilitate implicită. Cerințele de fonduri proprii pentru riscul delta și riscul de curbură se calculează pentru tranșele din securitizare respective.

Articolul 325t

Cerințe privind calcularea sensibilităților

(1)  
Instituțiile determină sensibilitățile pornind de la modelele de evaluare utilizate de instituție ca bază pentru raportarea profiturilor și a pierderilor către conducerea superioară, utilizând formulele stabilite în prezenta subsecțiune.

Prin derogare de la primul paragraf, autoritățile competente pot solicita unei instituții căreia i s-a acordat aprobarea de a utiliza abordarea bazată pe modele interne alternativă prevăzută în capitolul 1b să utilizeze funcțiile de evaluare ale sistemului de măsurare a riscului al abordării lor bazate pe modele interne la calcularea sensibilităților în temeiul prezentului capitol pentru calcularea și raportarea cerințelor de fonduri proprii pentru riscul de piață în conformitate cu articolul 430b alineatul (3).

(2)  
Atunci când calculează sensibilitățile la riscul delta ale instrumentelor cu opționalitate sau ale celor menționate la articolul 325e alineatul (2) litera (a), instituțiile pot presupune că factorii de risc privind volatilitatea implicită rămân constanți.
(3)  

Atunci când se calculează sensibilitățile la riscul vega ale instrumentelor cu opționalitate menționate la articolul 325e alineatul (2) litera (b), se aplică următoarele cerințe:

(a) 

pentru riscul general de rată a dobânzii și riscul de marjă de credit, instituțiile presupun, pentru fiecare monedă, că instrumentul-suport al factorilor de risc pentru volatilitate pentru care este calculat riscul vega urmează o distribuție fie log-normală, fie normală în cadrul modelelor de evaluare utilizate pentru instrumentele respective;

(b) 

pentru riscul de devalorizare a titlurilor de capital, riscul de marfă și riscul valutar, instituțiile presupun că instrumentul-suport al factorilor de risc pentru volatilitate pentru care este calculat riscul vega urmează o distribuție log-normală în cadrul modelelor de evaluare utilizate pentru instrumentele respective.

(4)  
Instituțiile calculează toate sensibilitățile cu excepția sensibilităților la ajustările evaluării creditului.
(5)  

Prin derogare de la alineatul (1), sub rezerva aprobării de către autoritățile competente, o instituție poate să utilizeze definiții alternative ale sensibilităților la riscul delta la calcularea cerințelor de fonduri proprii ale unei poziții din portofoliul de tranzacționare în conformitate cu prezentul capitol, dacă instituția îndeplinește cumulativ următoarele condiții:

(a) 

definițiile alternative respective sunt utilizate în vederea gestionării interne a riscului și a raportării către conducerea superioară a profiturilor și a pierderilor de către o unitate independentă de control al riscului din cadrul instituției;

(b) 

instituția demonstrează că aceste definiții alternative sunt mai adecvate pentru a reflecta sensibilitățile pentru poziție decât formulele prevăzute în prezenta subsecțiune și că sensibilitățile rezultate nu diferă semnificativ de aceste formule.

(6)  

Prin derogare de la alineatul (1), sub rezerva aprobării de către autoritățile competente, o instituție poate să calculeze sensibilitățile vega pe baza unei transformări liniare a definițiilor alternative ale sensibilităților la calcularea cerințelor de fonduri proprii ale unei poziții din portofoliul de tranzacționare în conformitate cu prezentul capitol, dacă instituția îndeplinește cumulativ următoarele două condiții:

(a) 

definițiile alternative respective sunt utilizate în vederea gestionării interne a riscului și a raportării către conducerea superioară a profiturilor și a pierderilor de către o unitate independentă de control al riscului din cadrul instituției;

(b) 

instituția demonstrează că definițiile alternative respective sunt mai adecvate pentru a reflecta sensibilitățile relevante pentru poziție decât formulele prevăzute în prezenta subsecțiune și că transformarea liniară menționată în primul paragraf reprezintă o sensibilitate la riscul vega.



Secțiunea 4

Majorarea pentru riscul rezidual

Articolul 325u

Cerințe de fonduri proprii pentru riscurile reziduale

(1)  
În plus față de cerințele de fonduri proprii pentru riscul de piață prevăzute în secțiunea 2, instituțiile aplică cerințe de fonduri proprii suplimentare instrumentelor expuse la riscuri reziduale în conformitate cu prezentul articol.
(2)  

Instrumentele sunt considerate a fi expuse la riscuri reziduale în cazul în care îndeplinesc una dintre următoarele condiții:

(a) 

instrumentul se raportează la un instrument-suport exotic, ceea ce, în sensul prezentului capitol, înseamnă că un instrument din portofoliul de tranzacționare se raportează la o expunere-suport care nu este inclusă în domeniul de aplicare al tratamentului riscului delta, vega sau de curbură în conformitate cu metoda bazată pe sensibilități prevăzută în secțiunea 2 sau al cerințelor de fonduri proprii pentru riscul de nerambursare prevăzute în secțiunea 5;

(b) 

instrumentul este un instrument care prezintă alte riscuri reziduale, care, în sensul prezentului capitol, înseamnă oricare dintre următoarele instrumente:

(i) 

instrumente care fac obiectul cerințelor de fonduri proprii pentru riscul vega și riscul de curbură conform metodei bazate pe sensibilități prevăzute în secțiunea 2 și care generează rezultate care nu pot fi reproduse sub forma unei combinații liniare finite de opțiuni „plain vanilla” cu un singur suport reprezentând un preț al titlurilor de capital, un preț al mărfurilor, un curs de schimb, un preț al obligațiunilor, un preț al instrumentului de tip credit default swap sau al swapului pe rata dobânzii;

(ii) 

instrumente care sunt poziții care sunt incluse în ACTP menționate la articolul 325 alineatul (6); acoperirile care fac parte din ACTP respectiv, astfel cum sunt menționate la articolul 325 alineatul (8), nu sunt luate în considerare.

(3)  

Instituțiile calculează cerințele de fonduri proprii suplimentare menționate la alineatul (1) ca fiind suma valorilor noționale brute ale instrumentelor menționate la alineatul (2) înmulțită cu următoarele ponderi de risc:

(a) 

1,0 % în cazul instrumentelor menționate la alineatul (2) litera (a);

(b) 

0,1 % în cazul instrumentelor menționate la alineatul (2) litera (b).

(4)  

Prin derogare de la alineatul (1), instituția nu aplică cerința de fonduri proprii pentru riscuri reziduale unui instrument care îndeplinește una dintre următoarele condiții:

(a) 

instrumentul este cotat la o bursă recunoscută;

(b) 

instrumentul este eligibil pentru compensare centrală în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 648/2012;

(c) 

instrumentul compensează perfect riscul de piață aferent unei alte poziții din portofoliul de tranzacționare, caz în care cele două poziții din portofoliul de tranzacționare care se potrivesc perfect sunt exceptate de la cerința de fonduri proprii pentru riscuri reziduale.

(5)  
ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza ce reprezintă un instrument-suport exotic și care instrumente sunt instrumente care prezintă riscuri reziduale în sensul alineatului (2).

La elaborarea proiectelor de standarde tehnice de reglementare respective, ABE examinează dacă riscul de longevitate, riscul meteorologic, riscul de dezastre naturale și riscul de volatilitate viitoare realizată ar trebui considerate instrumente-suport exotice.

ABE prezintă Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 28 iunie 2021.

Se deleagă Comisiei competența de a completa prezentul regulament prin adoptarea standardelor tehnice de reglementare menționate la primul paragraf de la prezentul alineat în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.



Secțiunea 5

Cerințe de fonduri proprii pentru riscul de nerambursare

Articolul 325v

Definiții și dispoziții generale

(1)  

În sensul prezentei secțiuni, se aplică următoarele definiții:

(a) 

„expunere scurtă” înseamnă că situația de nerambursare a unui emitent sau a unui grup de emitenți are ca rezultat un câștig pentru instituție, indiferent de tipul instrumentului sau al tranzacției care creează expunerea;

(b) 

„expunere lungă” înseamnă că situația de nerambursare a unui emitent sau a unui grup de emitenți are ca rezultat o pierdere pentru instituție, indiferent de tipul instrumentului sau al tranzacției care creează expunerea;

(c) 

„cuantum brut al trecerii bruște în starea de nerambursare” (gross jump to default – JTD brut) înseamnă dimensiunea estimată a pierderii sau a câștigului pe care starea de nerambursare a debitorului l-ar determina pentru o anumită expunere;

(d) 

„cuantum net al trecerii bruște în starea de nerambursare” (net jump to default – JTD net) înseamnă dimensiunea estimată a pierderii sau a câștigului pe care o instituție ar înregistra-o din cauza stării de nerambursare a unui debitor, după ce cuantumurile brute ale JTD au fost compensate între ele;

(e) 

„pierdere în caz de nerambursare” sau „LGD” înseamnă pierderea în caz de nerambursare a debitorului cauzată unui instrument emis de respectivul debitor, exprimată ca pondere din cuantumul noțional al instrumentului;

(f) 

„pondere de risc de nerambursare” înseamnă procentul pe care îl reprezintă probabilitatea estimată de intrare în stare de nerambursare a fiecărui debitor, în conformitate cu bonitatea respectivului debitor.

(2)  
Cerințele de fonduri proprii pentru riscul de nerambursare se aplică titlurilor de datorie și de capital, instrumentelor financiare derivate pentru care instrumentele respective sunt instrumente-suport, precum și instrumentelor derivate ale căror rezultate sau valori juste sunt afectate de intrarea în stare de nerambursare a unui debitor, altul decât contrapartea la instrumentul derivat în cauză. Instituțiile calculează cerințele pentru riscul de nerambursare separat pentru fiecare dintre următoarele tipuri de instrumente: instrumente care nu sunt poziții din securitizare, securitizări care nu sunt incluse în ACTP și securitizări care sunt incluse în ACTP. Cerințele finale de fonduri proprii pentru riscul de nerambursare care trebuie aplicate de instituții reprezintă suma acestor trei componente.



Subsecțiunea 1

Cerințele de fonduri proprii pentru riscul de nerambursare pentru instrumentele care nu sunt poziții din securitizare

Articolul 325w

Cuantumurile brute ale trecerii bruște în starea de nerambursare

(1)  

Instituțiile calculează cuantumurile brute ale JTD pentru fiecare expunere lungă la titluri de datorie după cum urmează:

JTDlung = max {LGD Vnoțională + P&Llung + Ajustarelung; 0}
unde:

JTDlung

=

cuantumurile brute ale JTD pentru expunere lungă;

▼C7

Vnoțională

=

valoarea noțională a instrumentului din care rezultă expunerea;

P&Llung

=

termen care permite ajustarea în funcție de câștigurile sau pierderile contabilizate deja de instituție, cauzate de modificările valorii juste a instrumentului care creează expunerea lungă; câștigurile sunt introduse în formulă cu semn pozitiv, iar pierderile sunt introduse în formulă cu semn negativ; și

Ajustarelung

=

în cazul în care instrumentul din care rezultă expunerea este un instrument derivat, cuantumul cu care s-ar majora sau s-ar reduce pierderea suferită de instituție din cauza structurii instrumentului derivat în eventualitatea unei situații de nerambursare în raport cu pierderea totală aferentă instrumentului suport; majorările sunt introduse în formulă cu semn pozitiv, iar reducerile sunt introduse în formulă cu semn negativ.

▼M8

(2)  

Instituțiile calculează cuantumurile brute ale JTD pentru fiecare expunere scurtă la titluri de datorie după cum urmează:

JTDscurt = min {LGD Vnoțională + P&Lscurt + Ajustarescurt; 0}
unde:

JTDscurt

=

cuantumurile brute ale JTD pentru expunere scurtă;

▼C7

Vnoțională

=

valoarea noțională a instrumentului din care rezultă expunerea, care este introdusă în formulă cu semn negativ;

P&Lscurt

=

termen care permite ajustarea în funcție de câștigurile sau pierderile contabilizate deja de instituție, cauzate de modificările valorii juste a instrumentului care creează expunerea scurtă; câștigurile sunt introduse în formulă cu semn pozitiv, iar pierderile cu semn negativ; și

Ajustarescurt

=

în cazul în care instrumentul din care rezultă expunerea este un instrument derivat, cuantumul cu care s-ar majora sau s-ar reduce câștigul obținut de instituție datorită structurii instrumentului derivat în eventualitatea unei situații de nerambursare în raport cu pierderea totală aferentă instrumentului-suport; reducerile sunt introduse în formulă cu semn pozitiv, iar majorările sunt introduse în formulă cu semn negativ.

▼M8

(3)  

În scopul efectuării calculului prevăzut la alineatele (1) și (2), LGD pentru titlurile de datorie pe care urmează să o aplice instituțiile este următoarea:

(a) 

expunerilor la titluri de datorie care nu au rang superior li se atribuie o LGD de 100 %;

(b) 

expunerilor la titluri de datorie cu rang superior li se atribuie o LGD de 75 %;

(c) 

expunerilor la obligațiuni garantate, astfel cum sunt menționate la articolul 129, li se atribuie o LGD de 25 %.

▼C7

(4)  

În scopul efectuării calculelor prevăzute la alineatele (1) și (2), valorile noționale se stabilesc după cum urmează:

(a) 

în cazul unei obligațiuni, valoarea noțională este valoarea nominală a obligațiunii;

(b) 

în cazul unei opțiuni put vândute pe o obligațiune, valoarea noțională este valoarea noțională a opțiunii; în cazul unei opțiuni call cumpărate pe o obligațiune, valoarea noțională este 0.

(5)  

În cazul expunerilor la titluri de capital, instituțiile nu calculează cuantumurile brute ale JTD după cum urmează:

JTDlung=max LGD •Vnoțională +P&Llung+Ajustarelung;0
JTDscurt=min LGD •Vnoțională+P&Lscurt+Ajustarescurt;0

unde:

JTDlung

=

cuantumurile brute ale JTD pentru expunere lungă;

Vnoțională

=

valoarea noțională a instrumentului din care rezultă expunerea; valoarea noțională este valoarea justă a titlului de capital pentru instrumente de capital în numerar; pentru formula JTDscurt, valoarea noțională a instrumentului este introdusă în formulă cu semn negativ;

P&Llung

=

termen care permite ajustarea în funcție de câștigurile sau pierderile contabilizate deja de instituție, cauzate de modificările valorii juste a instrumentului care creează expunerea lungă; câștigurile sunt introduse în formulă cu semn pozitiv, iar pierderile sunt introduse în formulă cu semn negativ;

Ajustarelung

=

cuantumul cu care s-ar majora sau s-ar reduce pierderea suferită de instituție din cauza structurii instrumentului derivat în eventualitatea unei situații de nerambursare în raport cu pierderea totală aferentă instrumentului suport; majorările sunt introduse în formulă cu semn pozitiv, iar reducerile sunt introduse în formulă cu semn negativ;

JTDscurt

=

cuantumurile brute ale JTD pentru expunere scurtă;

P&Lscurt

=

termen care permite ajustarea în funcție de câștigurile sau pierderile contabilizate deja de instituție, cauzate de modificările valorii juste a instrumentului care creează expunerea scurtă; câștigurile sunt introduse în formulă cu semn pozitiv, iar pierderile sunt introduse în formulă cu semn negativ; și

Ajustarescurt

=

cuantumul cu care s-ar majora sau s-ar reduce câștigul obținut de instituție datorită structurii instrumentului derivat în eventualitatea unei situații de nerambursare în raport cu pierderea totală aferentă instrumentului-suport; reducerile sunt introduse în formulă cu semn pozitiv, iar majorările sunt introduse în formulă cu semn negativ.

▼M8

(6)  
În scopul efectuării calculului prevăzut la alineatul (5), instituțiile atribuie titlurilor de capital o LGD de 100 %.
(7)  
În cazul expunerilor la riscul de nerambursare care decurg din instrumente derivate ale căror rezultate în cazul intrării debitorului în stare de nerambursare nu sunt legate de valoarea noțională a unui anumit instrument emis de respectivul debitor sau de LGD a debitorului sau a unui instrument emis de acesta, instituțiile utilizează metodologii alternative pentru a estima cuantumurile brute ale JTD.
(8)  

ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza:

▼C7

(a) 

modul în care instituțiile trebuie să determine componentele P&Llung, P&Lscurt, Ajustarelung și Ajustarescurt atunci când calculează cuantumurile JTD pentru diferite tipuri de instrumente în conformitate cu prezentul articol;

▼M8

(b) 

metodologiile alternative pe care instituțiile trebuie să le utilizeze în scopul estimării cuantumurilor JTD brute menționate la alineatul (7).

(c) 

valorile noționale ale altor instrumente decât cele menționate la alineatul (4) literele (a) și (b).

ABE prezintă Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 28 iunie 2021.

Se deleagă Comisiei competența de a completa prezentul regulament prin adoptarea standardelor tehnice de reglementare menționate la primul paragraf de la prezentul alineat în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

Articolul 325x

Cuantumurile nete ale trecerii bruște în starea de nerambursare

(1)  
Instituțiile calculează cuantumurile nete ale JTD prin compensarea cuantumurilor brute ale JTD pentru expunerile scurte și expunerile lungi. Compensarea nu este posibilă decât între expuneri la același debitor în cazul în care expunerile scurte au rang mai mic sau egal cu expunerile lungi.
(2)  

Compensarea este integrală sau parțială, în funcție de scadențele expunerilor supuse compensării:

(a) 

compensarea este integrală atunci când toate expunerile supuse compensării au scadențe de un an sau mai mult;

(b) 

compensarea este parțială atunci când cel puțin una dintre expunerile supuse compensării are o scadență mai mică de un an, caz în care cuantumul JTD pentru fiecare expunere cu o scadență mai mică de un an este înmulțit cu raportul dintre scadența expunerii și un an.

(3)  
În cazul în care compensarea nu este posibilă, cuantumurile brute ale JTD sunt egale cu cuantumurile nete ale JTD pentru expunerile cu scadențe de un an sau mai mult. Cuantumurile brute ale JTD cu scadențe mai mici de un an sunt înmulțite cu raportul dintre scadența expunerii și un an, cu un prag de trei luni, în scopul calculării cuantumurilor nete ale JTD.
(4)  
În sensul alineatelor (2) și (3), se iau în considerare mai curând scadențele contractelor derivate decât scadențele instrumentelor-suport ale acestora. Expunerilor în numerar provenind din titluri de capital li se atribuie o scadență de un an sau de trei luni, la latitudinea instituției.

Articolul 325y

Calcularea cerinței de fonduri proprii pentru riscul de nerambursare

(1)  

Cuantumurile nete ale JTD, indiferent de tipul contrapărții, se înmulțesc cu ponderile de risc de nerambursare care corespund calității creditului lor, astfel cum se precizează în tabelul 2:



Tabelul 2

Categorie de calitate a creditului

Pondere de risc de nerambursare

Nivel de calitate a creditului 1

0,5 %

Nivel de calitate a creditului 2

3 %

Nivel de calitate a creditului 3

6 %

Nivel de calitate a creditului 4

15 %

Nivel de calitate a creditului 5

30 %

Nivel de calitate a creditului 6

50 %

Nu beneficiază de rating

15 %

În stare de nerambursare

100 %

(2)  
Expunerile care ar primi o pondere de risc de 0 % în conformitate cu abordarea standardizată pentru riscul de credit în conformitate cu titlul II capitolul 2 primesc o pondere de risc de nerambursare de 0 % pentru cerințele de fonduri proprii pentru riscul de nerambursare.
(3)  
JDT nete ponderate se atribuie următoarelor benzi: societăți, entități suverane și administrații locale/municipalități.
(4)  

Cuantumurile nete ponderate ale JTD sunt agregate în cadrul fiecărei benzi, în conformitate cu următoarea formulă:

DRCb = max {(Σi ∈ lung RWi · net JTDi) – WtS · (Σi ∈ scurtRWi |net JTDi|); 0}
unde:

DRCb

=

cerința de fonduri proprii pentru riscul de nerambursare aferentă benzii „b”;

i

=

indicele care desemnează un instrument din banda b;

RWi

=

ponderea de risc; și

WtS

=

un raport care reflectă beneficiul obținut în urma acoperirii împotriva riscurilor a relațiilor din cadrul unei benzi, calculat după cum urmează:

image

În scopul calculării DRCb și a WtS, pozițiile lungi și pozițiile scurte sunt agregate pentru toate pozițiile din cadrul unei benzi, indiferent de nivelul de calitate a creditului căruia îi sunt atribuite pozițiile respective, pentru a se obține cerințele de fonduri proprii pentru riscul de nerambursare specifice benzii.

(5)  
Cerința finală de fonduri proprii pentru riscul de nerambursare aferentă instrumentelor care nu sunt poziții din securitizare se calculează ca suma simplă a cerințelor de fonduri proprii la nivel de bandă.



Subsecțiunea 2

Cerințele de fonduri proprii pentru riscul de nerambursare pentru securitizări neincluse în ACTP

Articolul 325z

Cuantumurile trecerii bruște în starea de nerambursare

(1)  
Cuantumurile brute ale trecerii bruște în starea de nerambursare pentru expunerile din securitizare sunt valoarea lor de piață sau, dacă valoarea lor de piață nu este disponibilă, valoarea lor justă determinată în conformitate cu cadrul contabil aplicabil.
(2)  
Cuantumurile nete ale trecerii bruște în starea de nerambursare se determină prin compensarea cuantumurilor brute lungi ale trecerii bruște în starea de nerambursare cu cuantumurile brute scurte ale trecerii bruște în starea de nerambursare. Compensarea este posibilă numai între expuneri din securitizare care au același portofoliu de active-suport și sunt incluse în aceeași tranșă. Compensarea nu este permisă între expuneri din securitizare care au portofolii de active-suport diferite, chiar dacă plafoanele de afectare și de neafectare sunt aceleași.
(3)  
În cazul în care, prin descompunerea sau combinarea expunerilor din securitizare existente, pot fi reproduse perfect alte expuneri din securitizare existente, mai puțin în ceea ce privește dimensiunea scadenței, în scopul compensării pot fi utilizate expunerile care rezultă din descompunerea sau combinarea respectivă în locul expunerilor din securitizare existente.
(4)  
În cazul în care, prin descompunerea sau combinarea expunerilor existente față de semnăturile suport, poate fi reprodusă perfect întreaga structură pe tranșe a unei expuneri din securitizare existente, în scopul compensării pot fi utilizate expunerile care rezultă din descompunerea sau combinarea respectivă în locul expunerilor din securitizare existente. Atunci când numele activelor-suport sunt utilizate în acest mod, acestea sunt excluse de la tratamentul riscului de nerambursare pentru instrumente care nu sunt poziții din securitizare.
(5)  
Articolul 325x se aplică atât expunerilor din securitizare existente, cât și expunerilor din securitizare utilizate în conformitate cu alineatul (3) sau (4) de la prezentul articol. Scadențele relevante sunt cele ale tranșelor din securitizare.

Articolul 325aa

Calcularea cerinței de fonduri proprii pentru riscul de nerambursare pentru securitizări

(1)  
Cuantumurile nete ale JTD aferente expunerilor din securitizare se înmulțesc cu 8 % din ponderea de risc care se aplică expunerii din securitizare relevante, inclusiv din securitizările STS (simple, transparente și standardizate), din afara portofoliului de tranzacționare, în conformitate cu ierarhia abordărilor prevăzută la titlul II capitolul 5 secțiunea 3 și indiferent de tipul de contraparte.
(2)  
În cazul în care ponderile de risc sunt calculate în conformitate cu abordările SEC-IRBA și SEC-ERBA, tuturor tranșelor li se aplică o scadență de un an.
(3)  
Cuantumurile ponderate la risc ale JTD pentru expuneri din securitizare individuale în numerar sunt plafonate la valoarea justă a poziției.
(4)  

Cuantumurile nete ponderate la risc ale JTD se încadrează în următoarele benzi:

(a) 

o bandă comună pentru toate societățile, indiferent de regiune;

(b) 

44 de benzi diferite, corespunzând unei benzi per regiune, pentru fiecare dintre cele 11 clase de active definite la al doilea paragraf.

În sensul primului paragraf, cele 11 clase de active sunt ABCP, împrumuturile/contractele de leasing auto, titlurile garantate cu ipoteci asupra proprietăților imobiliare locative (RMBS), cardurile de credit, titlurile garantate cu ipoteci asupra proprietăților imobiliare comerciale (CMBS), titluri garantate cu împrumuturi colateralizate, titluri garantate cu active „la pătrat” (CDO-squared), întreprinderi mici și mijlocii („IMM-uri”), împrumuturi pentru studenți, alte active de tipul retail, alte active de tipul wholesale. Cele patru regiuni sunt Asia, Europa, America de Nord și restul lumii.

(5)  
La încadrarea într-o bandă a unei expuneri din securitizare, instituțiile se bazează pe o clasificare utilizată în mod curent pe piață. Instituțiile încadrează fiecare expunere din securitizare într-o singură bandă dintre benzile menționate la alineatul (4). Orice expunere din securitizare pe care o instituție nu o poate atribui unei benzi pentru o clasă de active sau o regiune este atribuită clasei de „alte active de tipul retail” ori de „alte active de tipul wholesale” sau, respectiv, regiunii reprezentate de restul lumii.
(6)  
Cuantumurile nete ponderate ale JTD sunt agregate în cadrul fiecărei benzi în același mod ca și pentru riscul de nerambursare al expunerilor care nu provin din securitizare, cu ajutorul formulei de la articolul 325y alineatul (4), obținându-se astfel cerința de fonduri proprii pentru riscul de nerambursare pentru fiecare bandă.
(7)  
Cerința finală de fonduri proprii pentru riscul de nerambursare aferentă securitizărilor neincluse în ACTP se calculează ca simpla sumă a cerințelor de fonduri proprii la nivel de bandă.



Subsecțiunea 3

Cerințele de fonduri proprii pentru riscul de nerambursare pentru securitizări incluse în ACTP

Articolul 325ab

Domeniu de aplicare

(1)  
În cazul ACTP, cerințele de fonduri proprii includ riscul de nerambursare pentru expunerile din securitizare și pentru acoperirile riscului pentru instrumentele care nu sunt poziții din securitizare. Acoperirile riscului în cauză sunt excluse de la calcularea cerinței pentru riscul de nerambursare pentru instrumentele care nu sunt poziții din securitizare. Nu există niciun beneficiu de pe urma diversificării între cerințele de fonduri proprii pentru riscul de nerambursare pentru instrumentele care nu sunt poziții din securitizare, cerințele de fonduri proprii pentru riscul de nerambursare pentru securitizări neincluse în ACTP și cerințele de fonduri proprii pentru riscul de nerambursare pentru securitizări incluse în ACTP.
(2)  
În cazul instrumentelor financiare derivate pe credit și pe titluri de capital tranzacționate care nu sunt poziții din securitizare, cuantumurile JTD pentru fiecare componentă individuală se determină prin aplicarea unei abordări de tipul „look-through”.

Articolul 325ac

Cuantumurile trecerii bruște în starea de nerambursare pentru ACTP

(1)  

În sensul prezentului articol, se aplică următoarele definiții:

(a) 

„descompunere cu un model de evaluare” înseamnă că o componentă având la bază o singură semnătură a unei securitizări este evaluată ca fiind diferența dintre valoarea necondiționată a securitizării și valoarea condiționată a securitizării, în ipoteza în care entitatea aflată la originea semnăturii respective intră în stare de nerambursare cu o LGD de 100 %;

(b) 

„reproducere” înseamnă că sunt combinate tranșe de indici din securitizare individuale pentru a reproduce o altă tranșă din aceeași serie de indici sau pentru a reproduce o poziție neîmpărțită în tranșe din aceeași serie de indici;

(c) 

„descompunere” înseamnă reproducerea unui indice printr-o securitizare pentru care expunerile-suport din portofoliu sunt identice cu expunerile având la bază o singură semnătură care intră în componența indicelui respectiv.

(2)  
Cuantumurile brute ale JTD pentru expunerile din securitizare și expunerile care nu provin din securitizare din ACTP sunt valoarea lor de piață sau, dacă valoarea lor de piață nu este disponibilă, valoarea lor justă determinată în conformitate cu cadrul contabil aplicabil.
(3)  

Produsele de tipul „nth-to-default” sunt tratate ca produse împărțite în tranșe cu următoarele puncte de activare și de dezactivare:

(a) 

punct de activare = (N – 1) / Total semnături;

(b) 

punct de dezactivare = N / Total semnături;

unde „Total semnături” este numărul total de semnături din coșul sau portofoliul-suport.

(4)  

Cuantumurile nete ale JTD se determină prin compensarea cuantumurilor brute lungi ale JTD cu cuantumurile brute scurte ale JTD. Compensarea nu este posibilă decât între expuneri care sunt identice în toate privințele, mai puțin a scadenței. Compensarea nu este posibilă decât după cum urmează:

(a) 

pentru indici, tranșe de indici și tranșe individualizate, compensarea este posibilă indiferent de scadență în cadrul aceleiași familii, serii și tranșe de indici, sub rezerva dispozițiilor pentru expunerile de mai puțin de un an prevăzute la articolul 325x; cuantumurile brute lungi și cele scurte ale JTD care se reproduc reciproc perfect pot fi compensate prin descompunerea în expuneri având la bază o singură semnătură echivalente, cu ajutorul unui model de evaluare; în astfel de cazuri, suma cuantumurilor brute ale JTD a expunerilor având la bază o singură semnătură echivalente obținute prin descompunere este egală cu cuantumul brut al JTD al expunerii nedivizate;

(b) 

compensarea prin descompunere, astfel cum este prevăzută la litera (a), nu este permisă pentru resecuritizări sau instrumente financiare derivate care sunt poziții din securitizare;

(c) 

pentru indici și tranșe de indici, compensarea este posibilă indiferent de scadență în cadrul aceleiași familii, serii și tranșe de indici, prin reproducere sau descompunere; în cazul în care expunerile lungi și cele scurte sunt echivalente în toate privințele, cu excepția unei componente reziduale, compensarea este permisă, iar cuantumul net al JTD reflectă expunerea reziduală;

(d) 

nu pot fi utilizate pentru a se compensa reciproc tranșe diferite din aceeași familie de indici, serii diferite ale aceluiași indice și familii de indici diferite.

Articolul 325ad

Calcularea cerinței de fonduri proprii pentru riscul de nerambursare pentru ACTP

(1)  

Cuantumurile nete ale JTD se înmulțesc:

(a) 

în cazul produselor împărțite în tranșe, cu ponderile de risc de nerambursare corespunzătoare calității creditului acestora, astfel cum se precizează la articolul 325y alineatele (1) și (2);

(b) 

în cazul produselor neîmpărțite în tranșe, cu ponderile de risc de nerambursare menționate la articolul 325aa alineatul (1).

(2)  
Cuantumurile nete ponderate la risc ale JTD sunt încadrate în benzi care corespund unui indice.
(3)  

Cuantumurile nete ponderate ale JTD sunt agregate în cadrul fiecărei benzi în conformitate cu următoarea formulă:

DRCb = max {(Σi ∈ lung RWi · net JTDi) – WtSACTP · (Σi ∈ scurt RWi · |net JTDi|); 0}
unde:

DRCb

=

cerința de fonduri proprii pentru riscul de nerambursare aferentă benzii „b”;

i

=

un instrument din banda „b”; și

WtSACTP

=

raportul care reflectă beneficiul obținut în urma acoperirii împotriva riscurilor a relațiilor din cadrul unei benzi, calculat în conformitate cu formula WtS prevăzută la articolul 325y alineatul (4), dar utilizând poziții lungi și scurte din întregul ACTP, și nu doar pozițiile din banda respectivă.

(4)  

Instituțiile calculează cerințele de fonduri proprii pentru riscul de nerambursare aferent ACTP utilizând următoarea formulă:

image

unde:

DRCACTP

=

cerința de fonduri proprii pentru riscul de nerambursare aferentă ACTP; și

DRCb

=

cerința de fonduri proprii pentru riscul de nerambursare aferentă benzii „b”.



Secțiunea 6

Ponderi de risc și corelații



Subsecțiunea 1

Ponderi de risc și corelații delta

Articolul 325ae

Ponderi de risc pentru riscul general de rată a dobânzii

▼M11

(1)  

Pentru monedele care nu sunt incluse în subcategoria celei mai lichide monede, astfel cum se menționează la articolul 325bd alineatul (7) litera (b), ponderile de risc ale sensibilităților la factorii de risc aferenți ratei fără risc sunt următoarele:



Tabelul 3

Banda

Scadența

Ponderea de risc

1

0,25 ani

1,7 %

2

0,5 ani

1,7 %

3

1 an

1,6 %

4

2 ani

1,3 %

5

3 ani

1,2 %

6

5 ani

1,1 %

7

10 ani

1,1 %

8

15 ani

1,1 %

9

20 de ani

1,1 %

10

30 de ani

1,1 %

(2)  
Instituțiile aplică o pondere de risc de 1,6 % tuturor sensibilităților la inflație și factorilor de risc de bază intervalutară.

▼M8

(3)  
Pentru monedele incluse în subcategoria celei mai lichide monede, astfel cum se menționează la articolul 325bd alineatul (7) litera (b) și moneda națională a instituției, ponderile de risc ale factorilor de risc aferenți ratei fără risc sunt ponderile de risc menționate în tabelul 3, împărțite la √2.

Articolul 325af

Corelațiile din cadrul unei benzi pentru riscul general de rată a dobânzii

(1)  
Între două sensibilități ponderate ale factorilor WSk și WSl de risc general de rată a dobânzii din cadrul aceleiași benzi și cu aceeași scadență atribuită, dar care corespund unor curbe diferite, corelația ρkl este de 99,90 %.
(2)  

Între două sensibilități ponderate ale factorilor WSk și WSl de risc general de rată a dobânzii din cadrul aceleiași benzi, care corespund aceleiași curbe, dar au scadențe diferite, corelația se stabilește în conformitate cu următoarea formulă:

image

unde:

Tk (respectivTl)

=

scadența care corespunde ratei fără risc;

θ

=

3 %.

(3)  
Între două sensibilități ponderate ale factorilor WSk și WSl de risc general de rată a dobânzii din cadrul aceleiași benzi, care corespund unor curbe diferite și au scadențe diferite, corelația ρkl este egală cu parametrul de corelație menționat la alineatul (2), înmulțit cu 99,90 %.
(4)  
Între o sensibilitate ponderată dată a factorilor WSk de risc general de rată a dobânzii și o sensibilitate ponderată dată a factorilor WSl de risc de inflație, corelația este de 40 %.
(5)  
Între o sensibilitate ponderată dată a factorilor WSk de risc de bază intervalutară și o sensibilitate ponderată dată a factorilor WSl de risc general de rată a dobânzii, inclusiv un alt factor de risc de bază intervalutară, corelația este de 0 %.

Articolul 325ag

Corelațiile între benzi pentru riscul general de rată a dobânzii

(1)  
Parametrul γbc = 50 % este utilizat pentru agregarea factorilor de risc încadrați în benzi diferite.
(2)  
Parametrul γbc = 80 % este utilizat pentru agregarea unui factor de risc de rată a dobânzii bazat pe o monedă menționată la articolul 325av alineatul (3) și un factor de risc de rată a dobânzii bazat pe euro.

Articolul 325ah

Ponderile de risc pentru riscul de marjă de credit pentru instrumente care nu sunt poziții din securitizare

(1)  

Ponderile de risc pentru sensibilitățile la factori de risc de marjă de credit pentru instrumente care nu sunt poziții din securitizare sunt aceleași pentru toate scadențele (0,5 ani, 1 an, 3 ani, 5 ani, 10 ani) din fiecare bandă din tabelul 4:

▼M11



Tabelul 4

Numărul benzii

Calitatea creditului

Sectorul

Ponderea de risc

1

Toate

Administrația centrală a statelor membre, inclusiv băncile centrale

0,5 %

2

Nivelul 1-3 de calitate a creditului

Administrația centrală a unei țări terțe, inclusiv băncile centrale, băncile de dezvoltare multilaterală și organizațiile internaționale menționate la articolul 117 alineatul (2) sau la articolul 118

0,5 %

3

Administrații regionale sau locale și entități din sectorul public

1,0 %

4

Entități din sectorul financiar, inclusiv instituții de credit înregistrate sau înființate de o administrație centrală, o administrație regională sau o autoritate locală și creditori promoționali

5,0 %

5

Materiale de bază, energie, produse industriale, agricultură, industria prelucrătoare, industria extractivă

3,0 %

6

Bunuri și servicii pentru consumatori, transport și depozitare, servicii administrative și activități de sprijin

3,0 %

7

Tehnologie, telecomunicații

2,0 %

8

Asistență medicală, utilități, activități profesionale și tehnice

1,5 %

9

 

Obligațiuni garantate emise de instituții de credit stabilite în statele membre

1,0 %

10

Nivelul 1 de calitate a creditului

Obligațiuni garantate emise de instituții de credit din țări terțe

1,5 %

Nivelurile 2-3 de calitate a creditului

2,5 %

11

Nivelul 4-6 de calitate a creditului și fără rating

Administrația centrală a unei țări terțe, inclusiv băncile centrale, băncile de dezvoltare multilaterală și organizațiile internaționale menționate la articolul 117 alineatul (2) sau la articolul 118

2 %

12

Administrații regionale sau locale și entități din sectorul public

4,0 %

13

Entități din sectorul financiar, inclusiv instituții de credit înregistrate sau înființate de o administrație centrală, o administrație regională sau o autoritate locală și creditori promoționali

12,0 %

14

Materiale de bază, energie, produse industriale, agricultură, industria prelucrătoare, industria extractivă

7,0 %

15

Bunuri și servicii pentru consumatori, transport și depozitare, servicii administrative și activități de sprijin

8,5 %

16

Tehnologie, telecomunicații

5,5 %

17

Asistență medicală, utilități, activități profesionale și tehnice

5,0 %

18

Alt sector

12,0 %

19

Indici de credit cotați cu majoritatea componentelor individuale din categoria investment grade

1,5 %

20

Indici de credit cotați cu majoritatea componentelor individuale din categoria non-investment grade sau fără rating

5 %

▼M8

(2)  
Atunci când atribuie o expunere la risc unui sector, instituțiile se bazează pe o clasificare care este utilizată în mod curent pe piață pentru gruparea emitenților în funcție de sector. Instituțiile încadrează fiecare emitent într-o singură bandă sectorială din tabelul 4. Expunerile la risc provenind de la orice emitent pe care o instituție nu le poate atribui unui anumit sector în acest mod sunt încadrate în banda 18 din tabelul 4.

Articolul 325ai

Corelațiile din cadrul unei benzi pentru riscul de marjă de credit pentru instrumente care nu sunt poziții din securitizare

(1)  

Parametrul de corelație ρkl între două sensibilități WSk și WSl din cadrul aceleiași benzi, se stabilește după cum urmează:

ρkl = ρkl (nume) · ρkl (scadență) · ρkl (bază)
unde:
ρkl (nume) este egal cu 1 atunci când cele două nume ale sensibilităților „k” și „l” sunt identice, iar în caz contrar cu 35 %;
ρkl (scadență) este egal cu 1 atunci când cele două puncte ale sensibilităților „k” și „l” sunt identice, iar în caz contrar cu 65 %;
ρkl (bază) este egal cu 1 atunci când cele două sensibilități corespund acelorași curbe, iar în caz contrar cu 99,90 %.
(2)  

Parametrii de corelație menționați la alineatul (1) din prezentul articol nu se aplică benzii 18 din tabelul 4 de la articolul 325ah alineatul (1). Cerința de capital pentru formula de agregare a riscului delta din cadrul benzii 18 este egală cu suma valorilor absolute ale sensibilităților nete ponderate atribuite benzii respective:

image

Articolul 325aj

Corelațiile între benzi pentru riscul de marjă de credit pentru instrumente care nu sunt poziții din securitizare

Parametrul de corelație γbc care se aplică la agregarea sensibilităților între benzi diferite se stabilește după cum urmează:

γbc = γbc (rating) · γbc (sector)
unde:
γbc (rating) este egal cu 1 atunci când cele două benzi intră în aceeași categorie de calitate a creditului (fie nivelul 1-3 de calitate a creditului, fie nivelul 4-6 de calitate a creditului), iar în caz contrar cu 50 %; în scopul acestui calcul, se consideră că banda 1 intră în aceeași categorie de calitate a creditului ca și benzile care au nivelul 1-3 de calitate a creditului; și
γbc (sector) este egal cu 1 atunci când cele două benzi care fac parte din același sector, iar în caz contrar cu procentul corespunzător prevăzut în tabelul 5:

▼M11



Tabelul 5

Banda

1, 2 și 11

3 și 12

4 și 13

5 și 14

6 și 15

7 și 16

8 și 17

9 și 10

18

19

20

1, 2 și 11

 

75 %

10 %

20 %

25 %

20 %

15 %

10 %

0 %

45 %

45 %

3 și 12

 

 

5 %

15 %

20 %

15 %

10 %

10 %

0 %

45 %

45 %

4 și 13

 

 

 

5 %

15 %

20 %

5 %

20 %

0 %

45 %

45 %

5 și 14

 

 

 

 

20 %

25 %

5 %

5 %

0 %

45 %

45 %

6 și 15

 

 

 

 

 

25 %

5 %

15 %

0 %

45 %

45 %

7 și 16

 

 

 

 

 

 

5 %

20 %

0 %

45 %

45 %

8 și 17

 

 

 

 

 

 

 

5 %

0 %

45 %

45 %

9 și 10

 

 

 

 

 

 

 

 

0 %

45 %

45 %

18

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0 %

0 %

19

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

75 %

20

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

▼M8

Articolul 325ak

Ponderile de risc pentru securitizările riscului de marjă de credit incluse în ACTP

Ponderile de risc pentru sensibilitățile la factori de risc aferenți securitizărilor riscului de marjă de credit incluse în ACTP sunt aceleași pentru toate scadențele (0,5 ani, 1 an, 3 ani, 5 ani, 10 ani) din fiecare bandă și se specifică pentru fiecare bandă din tabelul 6 în temeiul actului delegat menționat la articolul 461a:

▼M11



Tabelul 6

Numărul benzii

Calitatea creditului

Sectorul

Ponderea de risc

1

Toate

Administrația centrală a statelor membre, inclusiv băncile centrale

4,0 %

2

Nivelul 1-3 de calitate a creditului

Administrația centrală a unei țări terțe, inclusiv băncile centrale, băncile de dezvoltare multilaterală și organizațiile internaționale menționate la articolul 117 alineatul (2) sau la articolul 118

4,0 %

3

Administrații regionale sau locale și entități din sectorul public

4,0 %

4

Entități din sectorul financiar, inclusiv instituții de credit înregistrate sau înființate de o administrație centrală, o administrație regională sau o autoritate locală și creditori promoționali

8,0 %

5

Materiale de bază, energie, produse industriale, agricultură, industria prelucrătoare, industria extractivă

5,0 %

6

Bunuri și servicii pentru consumatori, transport și depozitare, servicii administrative și activități de sprijin

4,0 %

7

Tehnologie, telecomunicații

3,0 %

8

Asistență medicală, utilități, activități profesionale și tehnice

2,0 %

9

Obligațiuni garantate emise de instituții de credit stabilite în statele membre

3,0 %

10

Obligațiuni garantate emise de instituții de credit din țări terțe

6,0 %

11

Nivelul 4-6 de calitate a creditului și fără rating

Administrația centrală a unei țări terțe, inclusiv băncile centrale, băncile de dezvoltare multilaterală și organizațiile internaționale menționate la articolul 117 alineatul (2) sau la articolul 118

13,0 %

12

Administrații regionale sau locale și entități din sectorul public

13,0 %

13

Entități din sectorul financiar, inclusiv instituții de credit înregistrate sau înființate de o administrație centrală, o administrație regională sau o autoritate locală și creditori promoționali

16,0 %

14

Materiale de bază, energie, produse industriale, agricultură, industria prelucrătoare, industria extractivă

10,0 %

15

Bunuri și servicii pentru consumatori, transport și depozitare, servicii administrative și activități de sprijin

12,0 %

16

Tehnologie, telecomunicații

12,0 %

17

Asistență medicală, utilități, activități profesionale și tehnice

12,0 %

18

Alt sector

13,0 %

▼M8

Articolul 325al

Corelațiile pentru securitizările riscului de marjă de credit incluse în ACTP

(1)  
Corelația pentru riscul delta ρkl se obține în conformitate cu articolul 325ai, cu excepția faptului că, în sensul prezentului alineat, ρkl (bază) este egală cu 1 atunci când cele două sensibilități corespund acelorași curbe, iar în caz contrar cu 99,00 %.
(2)  
Corelația γbc se obține în conformitate cu articolul 325aj.

Articolul 325am

Ponderile de risc pentru securitizările riscului de marjă de credit neincluse în ACTP

(1)  

Ponderile de risc pentru sensibilitățile la factori de risc aferenți securitizărilor riscului de marjă de credit neincluse în ACTP sunt aceleași pentru toate scadențele (0,5 ani, 1 an, 3 ani, 5 ani, 10 ani) din fiecare bandă din tabelul 7 și se specifică pentru fiecare bandă din tabelul 7 în temeiul actului delegat menționat la articolul 461a:

▼M11



Tabelul 7

Numărul benzii

Calitatea creditului

Sectorul

Ponderea de risc

1

Superioară și nivelul 1-3 de calitate a creditului

RMBS – cu profil de risc prime

0,9 %

2

RMBS – cu profil de risc mid-prime

1,5 %

3

RMBS – cu profil de risc sub-prime

2,0 %

4

CMBS

2,0 %

5

Titluri de valoare garantate cu active (ABS) – împrumuturi pentru studenți

0,8 %

6

ABS – cărți de credit

1,2 %

7

ABS – auto

1,2 %

8

Obligațiuni garantate cu împrumuturi colateralizate (CLO) neincluse în ACTP

1,4 %

9

Inferioară și nivelul 1-3 de calitate a creditului

RMBS – cu profil de risc prime

1,125 %

10

RMBS – cu profil de risc mid-prime

1,875 %

11

RMBS – cu profil de risc sub-prime

2,5 %

12

CMBS

2,5 %

13

ABS – împrumuturi pentru studenți

1 %

14

ABS – cărți de credit

1,5 %

15

ABS – auto

1,5 %

16

CLO neincluse în ACTP

1,75 %

17

Nivelul 4-6 de calitate a creditului și fără rating

RMBS – cu profil de risc prime

1,575 %

18

RMBS – cu profil de risc mid-prime

2,625 %

19

RMBS – cu profil de risc sub-prime

3,5 %

20

CMBS

3,5 %

21

ABS – împrumuturi pentru studenți

1,4 %

22

ABS – cărți de credit

2,1 %

23

ABS – auto

2,1 %

24

CLO neincluse în ACTP

2,45 %

25

Alt sector

3,5 %

▼M8

(2)  
Atunci când atribuie o expunere la risc unui sector, instituțiile se bazează pe o clasificare care este utilizată în mod curent pe piață pentru gruparea emitenților în funcție de sector. Instituțiile încadrează fiecare tranșă într-una din benzile sectoriale din tabelul 7. Expunerile la risc provenind din orice tranșă, pe care o instituție nu le poate atribui unui anumit sector în acest mod, sunt încadrate în banda 25.

Articolul 325an

Corelațiile din cadrul unei benzi pentru securitizările riscului de marjă de credit neincluse în ACTP

(1)  

Între două sensibilități WSk și WSl din cadrul aceleiași benzi, parametrul de corelație ρkl se stabilește după cum urmează:

ρkl = ρkl (tranșă) · ρkl (scadență) · ρkl (bază)
unde:
ρkl (tranșă) este egal cu 1 atunci când cele două nume ale sensibilităților „k” și „l” sunt incluse în aceeași bandă și corespund aceleiași tranșe din securitizare (o suprapunere de peste 80 % în termeni noționali), iar în caz contrar cu 40 %;
ρkl (scadență) este egal cu 1 atunci când cele două puncte ale sensibilităților „k” și „l” sunt identice, iar în caz contrar cu 80 %; și
ρkl (bază) este egal cu 1 atunci când cele două sensibilități corespund acelorași curbe, iar în caz contrar cu 99,90 %.
(2)  

Parametrii de corelație menționați la alineatul (1) nu se aplică benzii 25 din tabelul 7 din articolul 325am alineatul (1). Cerința de fonduri proprii pentru formula de agregare a riscului delta din cadrul benzii 25 este egală cu suma valorilor absolute ale sensibilităților nete ponderate atribuite benzii respective: