EUR-Lex Access to European Union law
This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 02010R0802-20130104
Commission Regulation (EU) No 802/2010 of 13 September 2010 implementing Article 10(3) and Article 27 of Directive 2009/16/EC of the European Parliament and of the Council as regards company performance (Text with EEA relevance)
Consolidated text: Regulamentul (UE) nr . 802/2010 al Comisiei din 13 septembrie 2010 de punere în aplicare a articolului 10 alineatul (3) și a articolului 27 din Directiva 2009/16/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind performanța companiei (Text cu relevanță pentru SEE)
Regulamentul (UE) nr . 802/2010 al Comisiei din 13 septembrie 2010 de punere în aplicare a articolului 10 alineatul (3) și a articolului 27 din Directiva 2009/16/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind performanța companiei (Text cu relevanță pentru SEE)
2010R0802 — RO — 04.01.2013 — 001.001
Acest document reprezintă un instrument de documentare, iar instituţiile nu îşi asumă responsabilitatea pentru conţinutul său.
REGULAMENTUL (UE) NR. 802/2010 AL COMISIEI din 13 septembrie 2010 de punere în aplicare a articolului 10 alineatul (3) și a articolului 27 din Directiva 2009/16/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind performanța companiei (Text cu relevanță pentru SEE) (JO L 241, 14.9.2010, p.4) |
Astfel cum a fost modificat prin:
|
|
Jurnalul Oficial |
||
No |
page |
date |
||
REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) NR. 1205/2012 AL COMISIEI din 14 decembrie 2012 |
L 347 |
10 |
15.12.2012 |
REGULAMENTUL (UE) NR. 802/2010 AL COMISIEI
din 13 septembrie 2010
de punere în aplicare a articolului 10 alineatul (3) și a articolului 27 din Directiva 2009/16/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind performanța companiei
(Text cu relevanță pentru SEE)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Directiva 2009/16/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind controlul statului portului ( 1 ), în special articolul 10 alineatul (3) și articolul 27,
întrucât:
(1) |
Performanța companiei este unul dintre parametrii generici care determină profilul de risc al unei nave. |
(2) |
Pentru a determina performanța companiilor, în înțelesul Directivei 2009/16/CE, este necesar ca, cu ocazia inspectării unei nave, inspectorii să înregistreze numărul OMI atribuit unei companii. |
(3) |
Pentru a evalua performanța companiei, se iau în calcul ratele deficiențelor și reținerilor tuturor navelor din flota companiei care au făcut obiectul unei inspecții în Uniune și în regiunea acoperită de Memorandumul de înțelegere de la Paris privind controlul statului portului (MoU Paris). |
(4) |
În ceea ce privește metodologia folosită la evaluarea performanței companiei, este necesar să se valorifice expertiza dobândită prin aplicarea MoU Paris. |
(5) |
Comisia încredințează Agenției Europene pentru Siguranța Maritimă, instituită prin Regulamentul (CE) nr. 1406/2002 al Parlamentului European și al Consiliului ( 2 ), publicarea pe un site internet public a listei companiilor cu performanțe scăzute sau foarte scăzute. |
(6) |
Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru siguranța maritimă și prevenirea poluării de către nave, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Identificarea companiilor
Statele membre asigură identificarea prin intermediul numărului OMI a companiei astfel cum e definită la articolul 2 punctul 18 din Directiva 2009/16/CE, atunci când nava trebuie să respecte Codul internațional de management al siguranței (codul ISM), după cum se menționează în capitolul IX al Convenției Internaționale pentru Ocrotirea Vieții Omenești pe Mare (convenția SOLAS).
Articolul 2
Criterii de evaluare a performanței companiei
(1) Evaluarea performanței companiei, menționate la litera (e) din partea I.1 din anexa I la Directiva 2009/16/CE, se face folosind criteriile enunțate în anexa la prezentul regulament.
(2) Nivelul de performanță al companiei se actualizează zilnic și se calculează pe baza ultimelor 36 de luni anterioare evaluării. În acest scop, calculul se realizează pe baza datelor colectate de la 17 iunie 2009. În cazul în care s-au scurs mai puțin de 36 de luni de la 17 iunie 2009, calculul se face pe baza datelor disponibile.
(3) Companiile sunt clasate ca având performanță foarte scăzută, scăzută, medie sau înaltă, conform listei de la punctul 3 din anexă.
Articolul 3
Publicarea listelor companiilor cu performanțe scăzute și foarte scăzute
(1) Comisia este asistată de Agenția Europeană pentru Siguranța Maritimă (EMSA) în publicarea cu regularitate pe un site internet public a informațiilor privind companiile cu performanțe scăzute și foarte scăzute, în conformitate cu articolul 27 din Directiva 2009/16/CE.
(2) EMSA publică, începând cu 1 ianuarie 2014, și actualizează zilnic pe site-ul său internet informațiile următoare:
(a) lista companiilor a căror performanță a fost foarte redusă pentru o perioadă neîntreruptă de 36 de luni;
(b) lista companiilor a căror performanță a fost redusă sau foarte redusă pentru o perioadă neîntreruptă de 36 de luni;
(c) lista companiilor a căror performanță a fost redusă pentru o perioadă neîntreruptă de 36 de luni.
Articolul 4
Intrare în vigoare și aplicare
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Se aplică de la 1 ianuarie 2011.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
ANEXĂ
CRITERIILE DE PERFORMANȚĂ ALE UNEI COMPANII
[menționate la articolul 10 alineatul (3) din Directiva 2009/16/CE]
1. Indicele de reținere al unei companii
Indicele de reținere este raportul dintre numărul de rețineri pentru toate navele din flota unei companii și numărul de inspecții efectuate la toate navele din flota companiei în decursul ultimelor 36 de luni, comparat cu raportul mediu de reținere pentru toate navele inspectate în regiunea acoperită de către MoU Paris în ultimele 36 de luni.
Indicele de reținere este considerat ca fiind mediu în cazul în care se află într-o marjă de două puncte procentuale în plus sau în minus față de procentul mediu de rețineri pentru toate navele inspectate în regiunea acoperită de către MoU Paris în cursul ultimelor 36 de luni.
Indicele de reținere este considerat ca fiind peste medie în cazul în care se situează la un nivel superior cu mai mult de 2 % față de procentul mediu de rețineri pentru toate navele inspectate în regiunea acoperită de către MoU Paris în cursul ultimelor 36 de luni.
Indicele de reținere este considerat ca fiind sub medie în cazul în care se situează la un nivel inferior cu mai mult de 2 % față de procentul mediu de rețineri pentru toate navele inspectate în regiunea acoperită de către MoU Paris în cursul ultimelor 36 de luni.
Indicele de reținere al unei companii se consideră în mod automat peste medie, fără să se țină cont de toate celelalte rezultate ale inspecțiilor, dacă un ordin de refuz al accesului, în conformitate cu Directiva 2009/16/CE, este emis pe durata ultimelor 36 de luni pentru oricare din navele din flota respectivei companii.
2. Indicele de deficiență al companiei
Indicele de deficiență este raportul dintre totalul punctelor tuturor deficiențelor pentru toate navele din flota unei companii și numărul de inspecții efectuate la toate navele din flota companiei în decursul ultimelor 36 de luni, comparat cu raportul mediu de deficiență pentru toate navele inspectate în regiunea acoperită de către MoU Paris în ultimele 36 de luni.
În sensul primului paragraf, ponderea deficiențelor asociate codului ISM este de 5 puncte, iar ponderea celorlalte deficiențe este de 1 punct. Raportul mediu de deficiență în regiunea acoperită de către MoU Paris este ponderat prin luarea în calcul a prezenței medii a deficiențelor asociate codului ISM și a oricăror alte deficiențe per inspecție.
Indicele de deficiență este considerat ca fiind mediu în cazul în care se află într-o marjă de două puncte procentuale în plus sau în minus față de media ponderată a deficiențelor în regiunea acoperită de către MoU Paris pe parcursul ultimelor 36 de luni.
Indicele de deficiență este considerat ca fiind peste medie în cazul în care se situează la un nivel superior cu mai mult de 2 % față de media ponderată a deficiențelor în regiunea acoperită de către MoU Paris pe parcursul ultimelor 36 de luni.
Indicele de deficiență este considerat ca fiind sub medie în cazul în care se situează la un nivel inferior cu mai mult de 2 % față de media ponderată a deficiențelor în regiunea acoperită de către MoU Paris pe parcursul ultimelor 36 de luni.
3. Matricea de performanță a unei companii
Performanța companiei se clasifică după cum urmează:
Indicele de reținere |
Indicele de deficiență |
Performanța companiei |
peste medie |
peste medie |
foarte scăzută |
peste medie |
mediu |
scăzută |
peste medie |
sub medie |
|
mediu |
peste medie |
|
sub medie |
peste medie |
|
mediu |
mediu |
medie |
mediu |
sub medie |
|
sub medie |
mediu |
|
sub medie |
sub medie |
ridicată |
Cu toate acestea, se consideră că o companie are o performanță medie dacă nu are înregistrări anterioare de inspecții efectuate la flota sa sau dacă nu este necesar ca aceasta să aibă un număr OMI.
( 1 ) JO L 131, 28.5.2009, p. 57.
( 2 ) JO L 208, 5.8.2002, p. 1.