Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 02010D0670-20171122

Consolidated text: Decizia Comisiei din 3 noiembrie 2010 de stabilire a criteriilor și măsurilor pentru finanțarea proiectelor demonstrative comerciale care vizează captarea și stocarea geologică a CO 2 în condiții de siguranță din punct de vedere al mediului, precum și a proiectelor demonstrative de tehnologii inovatoare în domeniul energiei din surse regenerabile, în cadrul sistemului de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră în Comunitate, stabilit prin Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului [notificată cu numărul C(2010) 7499] (2010/670/UE)

ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2010/670/2017-11-22

02010D0670 — RO — 22.11.2017 — 002.001


Acest document are doar scop informativ și nu produce efecte juridice. Instituțiile Uniunii nu își asumă răspunderea pentru conținutul său. Versiunile autentice ale actelor relevante, inclusiv preambulul acestora, sunt cele publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și disponibile pe site-ul EUR-Lex. Aceste texte oficiale pot fi consultate accesând linkurile integrate în prezentul document.

►B

DECIZIA COMISIEI

din 3 noiembrie 2010

de stabilire a criteriilor și măsurilor pentru finanțarea proiectelor demonstrative comerciale care vizează captarea și stocarea geologică a CO2 în condiții de siguranță din punct de vedere al mediului, precum și a proiectelor demonstrative de tehnologii inovatoare în domeniul energiei din surse regenerabile, în cadrul sistemului de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră în Comunitate, stabilit prin Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului

[notificată cu numărul C(2010) 7499]

(2010/670/UE)

(JO L 290 6.11.2010, p. 39)

Astfel cum a fost modificat prin:

 

 

Jurnalul Oficial

  NR.

Pagina

Data

►M1

DECIZIA (UE) 2015/191 A COMISIEI din 5 februarie 2015

  L 31

31

7.2.2015

►M2

DECIZIA (UE) 2017/2172 A COMISIEI din 20 noiembrie 2017

  L 306

24

22.11.2017




▼B

DECIZIA COMISIEI

din 3 noiembrie 2010

de stabilire a criteriilor și măsurilor pentru finanțarea proiectelor demonstrative comerciale care vizează captarea și stocarea geologică a CO2 în condiții de siguranță din punct de vedere al mediului, precum și a proiectelor demonstrative de tehnologii inovatoare în domeniul energiei din surse regenerabile, în cadrul sistemului de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră în Comunitate, stabilit prin Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului

[notificată cu numărul C(2010) 7499]

(2010/670/UE)



Articolul 1

Obiect

Prezenta decizie stabilește regulile și criteriile pentru:

1. selectarea proiectelor demonstrative comerciale care au ca scop captarea ecologică și stocarea geologică a CO2 („proiecte demonstrative CSC”) și a proiectelor demonstrative de tehnologii inovatoare în domeniul energiei din surse regenerabile („proiecte demonstrative SRE”) menționate în Directiva 2003/87/CE;

2. monetizarea certificatelor menționate în Directiva 2003/87/CE pentru sprijinirea proiectelor demonstrative CSC și SRE, precum și administrarea veniturilor aferente;

3. vărsarea veniturilor și implementarea proiectelor demonstrative CSC și SRE.

Prezenta decizie, inclusiv dispozițiile referitoare la transformarea în valoare monetară a certificatelor, nu aduce atingere altor acte de implementare adoptate în temeiul Directivei 2003/87/CE.

Articolul 2

Principii

(1)  Numărul de certificate din rezerva de nou intrați menționate la articolul 10a alineatul (8) din Directiva 2003/87/CE este de 300 de milioane.

(2)  Selectarea proiectelor demonstrative CSC și SRE pentru finanțare în temeiul prezentei decizii se realizează prin intermediul a două runde de cereri de propuneri, organizate de Comisie și adresate statelor membre, pentru echivalentul a 200 de milioane de certificate pentru prima rundă de cereri de propuneri și, respectiv, echivalentul a 100 de milioane de certificate, plus ceea ce rămâne din certificatele din prima rundă de cereri de propuneri, pentru a doua rundă de cereri de propuneri.

(3)  Sub rezerva articolului 10a alineatul (8) al patrulea paragraf a patra teză din Directiva 2003/87/CE, finanțarea în temeiul prezentei decizii este de 50 % din costurile pertinente. În cazul în care totalul finanțării publice cerute este mai mic de 50 % din costurile pertinente, acesta se finanțează în totalitate în temeiul prezentei decizii.

Cu toate acestea, în cazul în care finanțarea în temeiul prezentei decizii este combinată cu finanțare din Programul energetic european pentru redresare (PEER), din finanțarea în temeiul prezentei decizii se scade suma fondurilor primite de la PEER.

▼M2

(4)  Orice venituri nevărsate din prima rundă de cereri de propuneri sunt disponibile pentru a sprijini proiecte demonstrative CSC și SRE inedite, inovatoare, reproductibile și care permit demonstrația la scară reală, prin utilizarea instrumentelor financiare relevante gestionate de Grupul Băncii Europene de Investiții, prioritare fiind mecanismul PDE InnovFin și instrumentul de împrumut în sectorul transporturilor din cadrul Mecanismului pentru interconectarea Europei.

Alineatul precedent, articolele 6 și 8, articolul 11 alineatele (1)-(5), articolul 11 alineatul (6) primul și al doilea paragraf și articolul 13 nu se aplică utilizării acestor venituri.

Comisia prezintă Comitetului privind schimbările climatice, cu suficient timp în prealabil, un raport referitor la elaborarea acordurilor relevante de delegare dintre Comisie și Banca Europeană de Investiții, în special la criteriile de eligibilitate aferente, punerea în aplicare a instrumentelor financiare relevante, mai ales constituirea rezervei de proiecte, evaluarea cererilor de finanțare a proiectelor și, în fine, la utilizarea veniturilor realocate, și ține seama în mod corespunzător de punctele de vedere ale statelor membre.

▼B

Articolul 3

Costuri pertinente

(1)  În sensul articolului 2 alineatul (3) se aplică regulile de la alineatele (2)-(5) ale prezentului articol.

(2)  Costurile pertinente pentru proiectele demonstrative CSC sunt costurile de investiție suportate de proiect pentru aplicarea CSC, minus valoarea netă actualizată a celei mai bune estimări privind beneficiile și costurile de exploatare generate de aplicarea CSC în primii 10 ani de exploatare.

(3)  Costurile pertinente pentru proiectele demonstrative SRE sunt costurile suplimentare de investiție suportate de proiect ca rezultat al aplicării unei tehnologii inovatoare în domeniul energiei din surse regenerabile, minus valoarea actualizată netă a celei mai bune estimări a costurilor și beneficiilor din exploatare în primii cinci ani în raport cu o producție convențională cu aceeași capacitate în ceea ce privește producția efectivă de energie.

(4)  Costurile de investiție menționate la alineatele (2) și (3) se referă la costurile de investiție în teren, instalații și echipamente.

De asemenea, costurile de investiții pot fi legate de investiții în transferul de tehnologie și licențe de exploatare pentru know-how (denumite în continuare „imobilizări necorporale”), atunci când sunt îndeplinite următoarele condiții:

(a) imobilizarea necorporală poate fi considerată imobilizare amortizabilă;

(b) imobilizarea necorporală este achiziționată în condiții de piață la cel mai mic preț posibil;

(c) imobilizarea necorporală rămâne în organizația beneficiară timp de cel puțin cinci ani.

Dacă imobilizarea necorporală este vândută înainte de expirarea perioadei de cinci ani menționate la al doilea paragraf litera (c), câștigul obținut în urma vânzării se scade din costurile pertinente.

(5)  Costurile și beneficiile nete din exploatare menționate la alineatele (2) și (3) se bazează pe cele mai bune estimări ale cheltuielilor de exploatare suportate de proiect pentru costurile de producție și țin seama de orice beneficii suplimentare rezultate din scheme de sprijin, chiar dacă acestea nu constituie ajutoare de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din tratat, costuri evitate și măsuri existente de stimulare fiscală.

Articolul 4

Rolul BEI

Banca Europeană de Investiții își îndeplinește sarcinile care îi revin în temeiul prezentei decizii la solicitarea, în numele și în contul Comisiei. Comisia este responsabilă față de părțile terțe.

Pentru îndeplinirea acestor sarcini, BEI este rambursată din veniturile generate de activitatea sa de administrare a veniturilor.

Comisia și BEI încheie un acord care stabilește termenii și condițiile specifice în temeiul cărora BEI își îndeplinește sarcinile.

Articolul 5

Procedura de selecție

(1)  Cererile de propuneri se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

(2)  Statele membre colectează cererile de finanțare pentru proiecte care se intenționează a fi realizate pe teritoriul lor.

Cu toate acestea, în cazul în care se intenționează ca un proiect să fie realizat pe teritoriile mai multor state membre (denumit în continuare „proiect transfrontalier”), statul membru care primește cererea de finanțare informează celelalte state membre în cauză și cooperează cu celelalte state membre în vederea adoptării unei decizii comune cu privire la prezentarea proiectului de către statul membru care primește cererea de finanțare.

(3)  Statele membre apreciază dacă un proiect îndeplinește criteriile de eligibilitate menționate la articolul 6. Dacă da și dacă statul membru sprijină proiectul, statul membru respectiv prezintă propunerea BEI și informează Comisia cu privire la aceasta.

La depunerea propunerilor de finanțare, statele membre furnizează următoarele informații cu privire la fiecare proiect:

(a) costurile pertinente, în euro, menționate la articolul 2 alineatul (3);

(b) totalul finanțării publice cerute în euro, care reprezintă costurile pertinente minus contribuțiile operatorului la aceste costuri;

(c) cea mai bună estimare a valorii nete actualizate a beneficiilor suplimentare care decurg din schemele de sprijin, calculată conform articolului 3 alineatul (5);

(d) pentru proiectele demonstrative CSC, cantitatea totală de CO2 proiectată să fie stocată în primii zece ani de exploatare sau, pentru proiectele demonstrative SRE, cantitatea totală de energie proiectată să fie produsă în primii cinci ani de exploatare.

De asemenea, statul membru notifică Comisia cu privire la orice finanțare pentru proiect care implică un ajutor de stat în temeiul articolului 108 alineatul (3) din tratat pentru a permite coordonarea procedurii de selecție cu evaluarea ajutoarelor de stat.

(4)  Pe baza propunerilor predate în conformitate cu alineatul (3) al prezentului articol, BEI realizează o evaluare a fezabilității tehnico-economice a proiectului (analiză tehnico-economică amănunțită), în conformitate cu articolul 7.

În cazul în care evaluarea s-a încheiat cu o concluzie pozitivă, BEI înaintează Comisiei, în conformitate cu articolul 8, recomandări privind deciziile de acordare.

(5)  Pe baza recomandărilor menționate la alineatul (4), după reluarea consultării cu statele membre în cauză în vederea confirmării, dacă este cazul, a valorii și structurii contribuției totale din fonduri publice și în urma obținerii unui aviz al Comitetului privind schimbările climatice în temeiul articolului 3 din Decizia 1999/468/CE a Consiliului ( 1 ), Comisia adoptă deciziile de acordare destinate statelor membre în cauză, indicând în euro suma finanțării acordate proiectelor respective.

Articolul 6

Criterii de eligibilitate

(1)  Un proiect este eligibil pentru finanțare atunci când sunt îndeplinite următoarele criterii:

(a) proiectul trebuie să se înscrie în una dintre categoriile stabilite în partea A din anexa I;

(b) proiectul trebuie să respecte cerințele stabilite în partea B din anexa I;

(c) proiectele enumerate în partea A punctul II din anexa I trebuie să aibă caracter inovator. Tehnologiile existente, demonstrate, nu sunt eligibile.

(2)  Dacă un stat membru nu se află în situația propunerii de proiecte încadrabile în oricare dintre subcategoriile indicate în partea A punctul II din anexa I, care îndeplinesc criteriile de depunere la BEI în temeiul articolului 5 alineatul (3), statul membru respectiv poate depune propuneri de proiecte care nu întrunesc criteriile pentru oricare dintre subcategoriile respective, dar care vor fi considerate eligibile pentru acordarea finanțării prin derogare de la alineatul (1).

Articolul 7

Analiză financiară și tehnică amănunțită

BEI realizează evaluarea amănunțită a oricărui proiect propus în conformitate cu specificațiile stabilite în cererile de propuneri menționate la articolul 5 alineatul (1) și analizează cel puțin următoarele aspecte:

1. domeniul tehnic;

2. costurile;

3. finanțarea;

4. implementarea;

5. operarea;

6. impactul asupra mediului;

7. procedurile de achiziție.

Articolul 8

Selectarea proiectelor

(1)  Se finanțează opt proiecte care se încadrează în partea A punctul I din anexa I și un proiect din fiecare subcategorie de proiecte prevăzută în partea A punctul II din anexa I.

Totuși, atunci când resursele sunt suficiente, pot fi finanțate și alte proiecte, menținându-se echilibrul între proiectele demonstrative CSC și SRE.

În cazul în care pentru o subcategorie se prezintă nu mai mult de două propuneri, Comisia evaluează posibilele efecte ale unui număr limitat de propuneri asupra concurenței în vederea selectării în temeiul prezentei decizii și, după caz, poate decide amânarea pentru runda a doua a cererilor de propuneri a deciziilor de acordare pentru subcategoria respectivă.

(2)  Proiectele se clasează în ordinea crescătoare a costurilor unitare. Proiectele demonstrative CSC se clasează ca grup unitar. Proiectele demonstrative SRE se clasifică în fiecare din subcategoriile prevăzute în partea A punctul II din anexa I.

În sensul primului paragraf, costul unitar se calculează ca suma cuantumurilor prevăzute la articolul 5 alineatul (3) literele (b) și (c), împărțită la cantitatea totală de CO2 proiectată să fie stocată în primii zece ani de exploatare pentru proiectele demonstrative CSC sau cantitatea totală de energie proiectată să fie produsă în primii cinci ani de exploatare pentru proiectele demonstrative SRE.

În cazurile în care statele membre confirmă, în temeiul articolului 5 alineatul (5), că este suficientă contribuția din fonduri publice pentru proiectele demonstrative CSC, proiectele cel mai bine clasate se selectează în ordinea clasamentului, cu condiția întrunirii următoarelor criterii:

(a) în fiecare categorie de proiect se selectează cel puțin un proiect și cel mult trei proiecte;

(b) se selectează cel puțin trei proiecte cu stocare în depozite de hidrocarburi;

(c) se selectează cel puțin trei proiecte cu stocare în acvifere saline.

Atunci când nu se întrunesc aceste criterii, proiectul supus selecției nu este selecționat, urmând să se ia în considerare pentru selecție proiectul următor din cadrul clasamentului. Procedura se repetă până la selectarea a opt proiecte.

În cazul în care statele membre relevante confirmă, în conformitate cu articolul 5 alineatul (5), că există finanțare publică suficientă pentru proiectele demonstrative SRE, se selecționează proiectul cel mai bine clasat din fiecare subcategorie. Dacă în niciuna dintre rundele de cereri de propuneri nu se identifică proiecte eligibile și totodată viabile din punct de vedere tehnic și financiar într-una sau mai multe subcategorii de proiect, se finanțează un număr corespunzător de proiecte suplimentare din alte subcategorii de proiect. Detaliile se prezintă în cererea de propuneri în temeiul articolului 5 alineatul (1).

Proiectele demonstrative CSC selectate constituie în mod colectiv „grupul CSC”, iar proiectele demonstrative SRE selectate constituie în mod colectiv „grupul SRE”.

(3)  Prin derogare de la alineatul (1), în cazul în care cererea totală de finanțare în temeiul prezentei decizii este mai mare decât fondurile disponibile, numărul proiectelor selectate se reduce astfel încât cererea de finanțare să fie redusă în aceeași măsură în fiecare dintre grupurile menționate la alineatul (2) al treilea și al cincilea paragraf.

Pentru fiecare dintre grupuri, proiectul care reprezintă cel mai ridicat cost unitar este primul eliminat în procedura de selecție, următorul eliminat fiind proiectul care reprezintă cel mai ridicat cost unitar din altă categorie; procedura este repetată până când finanțarea solicitată este acoperită din fondurile disponibile.

(4)  În cazul disponibilității de propuneri de proiect transmise BEI în temeiul articolului 5 alineatul (3) și recomandate Comisiei, de către BEI, pentru deciziile de acordare în temeiul articolului 5 alineatul (4), într-un stat membru se finanțează cel puțin unul și cel mult trei proiecte.

Primul paragraf nu se aplică însă proiectelor transfrontaliere.

Articolul 9

Deciziile de acordare

Deciziile de acordare sunt condiționate de acordarea tuturor autorizațiilor naționale pertinente în conformitate cu cerințele relevante în temeiul legislației Uniunii, de aprobarea de către Comisie a oricărui ajutor de stat acordat în favoarea unui proiect și de luarea de către sponsori a deciziilor finale de investiție, în termen de ►M1  48 de luni ◄ de la adoptarea deciziilor de acordare.

În cazul proiectelor demonstrative CSC cu stocare în acvifere saline, deciziile de acordare sunt condiționate de toate permisele naționale relevante emise în conformitate cu cerințele relevante prevăzute de dreptul Uniunii, de aprobarea de către Comisie a oricărui ajutor de stat acordat pentru un proiect și de deciziile finale de investiții ale sponsorilor, în termen de ►M1  60 de luni ◄ de la adoptarea deciziilor de acordare.

Deciziile de acordare încetează a mai avea efecte juridice în cazul în care condițiile menționate la primul sau al doilea paragraf nu sunt îndeplinite.

Articolul 10

Monetizarea certificatelor și administrarea veniturilor

(1)  În scopul monetizării certificatelor și al administrării veniturilor, Comisia acționează în numele statelor membre.

(2)  Statele membre și Comisia se asigură că cele 300 de milioane de certificate menționate la articolul 2 alineatul (1) se transferă către BEI pentru monetizare și administrarea veniturilor.

(3)  BEI vinde certificatele pentru prima rundă de cereri de propuneri înainte de adoptarea de către Comisie a deciziilor de acordare pentru fiecare rundă de cereri de propuneri menționate la articolul 5 alineatul (1).

BEI administrează veniturile și le transferă statelor membre, conform cerințelor de vărsământ de la articolul 11.

Articolul 11

Vărsarea veniturilor și utilizarea veniturilor nevărsate

(1)  Statele membre varsă veniturile către sponsorii proiectelor, pe baza unor instrumente cu caracter obligatoriu din punct de vedere juridic, care stabilesc cel puțin următoarele:

(a) proiectul și finanțarea acordată în euro;

(b) data intrării în operare;

(c) cerințele de transfer de cunoștințe în conformitate cu articolul 12;

(d) cerințele privind vărsarea veniturilor în conformitate cu alineatele (2)-(6) ale prezentului articol;

(e) cerințele de raportare în conformitate cu articolul 13;

(f) informațiile privind condițiile de aplicabilitate a deciziei menționate la articolul 9.

Pentru prima rundă de cereri de propuneri menționată la articolul 5 alineatul (1), data intrării în operare menționată la prezentul alineat primul paragraf litera (b) este ►M1  31 decembrie 2017 ◄ cel târziu, cu excepția cazului in care respectiva decizie de atribuire este adoptată după 31 decembrie 2011, caz în care data intrării în operare trebuie să fie cel târziu ►M1  șase ani ◄ de la data deciziei de atribuire.

▼M1

În cazul în care proiectul nu a intrat în operare până la data intrării în operare stabilită pentru proiectul în cauză, data respectivă se prelungește în mod automat cu un an.

Deciziile de acordare încetează a mai avea efecte juridice în cazul în care proiectul nu a intrat în operare până la data intrării în operare aplicabilă în temeiul celui de al treilea paragraf. În acest caz, fondurile vărsate sau primite pentru a fi vărsate se restituie.

▼B

(2)  Vărsământul se face anual. Suma vărsată este, pentru proiectele demonstrative CSC, cantitatea de CO2 stocată în anul respectiv, monitorizată, raportată și verificată în conformitate cu articolele 14 și 15 din Directiva 2003/87/CE, înmulțită cu rata de finanțare, iar pentru proiectele demonstrative SRE, cantitatea de energie produsă înmulțită cu rata de finanțare.

Rata de finanțare se calculează prin împărțirea fondurilor acordate la 75 % din cantitatea totală de CO2 proiectată să fie stocată în primii 10 ani de operare (pentru proiectele demonstrative CSC) sau la 75 % din cantitatea totală de energie proiectată să fie produsă în primii cinci ani de operare (pentru proiectele demonstrative SRE).

(3)  Vărsământul pentru un anumit an se face atunci când sunt îndeplinite cerințele de transfer de cunoștințe pentru anul respectiv.

(4)  Vărsământul se limitează la o perioadă de 10 ani de la data menționată la alineatul (1) litera (b), în cazul proiectelor demonstrative CSC, și la o perioadă de cinci ani de la data respectivă, în cazul proiectelor demonstrative SRE. Fondurile totale vărsate nu depășesc fondurile acordate menționate la alineatul (1) litera (a).

(5)  Dacă statul membru în cauză garantează returnarea către BEI a oricăror fonduri care depășesc finanțarea stabilită în conformitate cu alineatele (2), (3) și (4), se pot vărsa parțial sau integral fondurile pentru un proiect înainte de intrarea în operare a acelui proiect, în conformitate cu specificațiile stabilite în decizia de acordare.

(6)  Fără a aduce atingere articolului 4 al doilea paragraf, veniturile care nu sunt vărsate către proiecte și câștigurile generate de activitatea de administrare a veniturilor se folosesc la cofinanțarea, în temeiul prezentei decizii, a unor proiecte demonstrative suplimentare, până la 31 decembrie 2015.

Statele membre returnează BEI veniturile care nu sunt vărsate.

După 31 decembrie 2015, orice fonduri rămase revin statelor membre în conformitate cu principiile stabilite la articolul 10a alineatul (7) din Directiva 2003/87/CE.

Articolul 12

Transferul de cunoștințe

Statele membre se asigură că toți operatorii de proiect, membrii consorțiilor, furnizorii și subcontractanții care primesc beneficii substanțiale privind dezvoltarea produsului sau serviciului lor de pe urma finanțării publice acordate transferă cunoștințe cu privire la elementele stabilite în anexa II către alți operatori de proiect, autorități publice, institute de cercetare, organizații neguvernamentale și către public, în conformitate cu specificațiile detaliate stabilite în cererile de propuneri menționate la articolul 5 alineatul (1).

Transferul de cunoștințe are loc anual și vizează toate informațiile generate și procesate într-un anumit an.

Articolul 13

Raportarea de către statele membre

Pe parcursul perioadelor menționate la articolul 11 alineatul (4), statele membre prezintă Comisiei, până la data de 31 decembrie a fiecărui an, rapoarte privind implementarea proiectelor.

Aceste rapoarte conțin cel puțin următoarele informații pentru fiecare proiect:

1. cantitatea de CO2 stocat sau de energie curată produsă;

2. fondurile vărsate;

3. orice probleme semnificative apărute în implementarea proiectului.

Articolul 14

Raportarea de către Comisie

După finalizarea primei runde de cereri de propuneri, Comisia raportează Comitetului privind schimbările climatice informații cu privire la implementarea rundei de cereri de propuneri respective, indicând dacă este necesară vreo modificare a prezentei decizii în vederea asigurării echilibrului geografic și tehnic în runda a doua de cereri de propuneri.

▼M2

Comisia transmite periodic Comitetului privind schimbările climatice informații referitoare la utilizarea veniturilor menționate la articolul 2 alineatul (4), inclusiv informații prealabile cu privire la sprijinul planificat pentru proiecte și partea din sprijin care urmează să fie pusă la dispoziție sub formă de granturi, distribuția geografică a proiectelor, scara proiectelor și acoperirea tehnologică, informații ex post cu privire la stadiul de realizare a proiectelor, evitarea emisiilor de CO2, efectul de levier, sensibilizarea publicului și lecțiile învățate, după caz.

▼B

Articolul 15

Destinatari

Prezenta decizie se adresează statelor membre.




ANEXA I

CRITERII DE ELIGIBILITATE

A.   CATEGORII DE PROIECTE

I.    Categorii de proiecte demonstrative CSC [cu praguri minime de capacitate ( 2 )]:

 producția de energie electrică: precombustie 250 MW;

 producția de energie electrică: postcombustie 250 MW;

 producția de energie electrică: oxicombustie 250 MW;

 implementarea în aplicații industriale: (a) CSC la rafinării cu 500 kilotone pe an (kt/an) CO2 stocat de la una sau mai multe surse din cadrul rafinăriei; (b) aplicare a CSC la cuptoarele de ciment cu 500 kt/an CO2 stocat; (c) aplicare a CSC pentru metode de producție primară din producția de fier și oțel cu 500 kt/an CO2 stocat; sau (d) aplicarea CSC pentru metode de producție primară din producția de aluminiu cu 500 kt/an CO2 stocat.

II.    Categorii de proiecte demonstrative SRE inovatoare (cu praguri minime de dimensiune):

 Subcategorii de proiecte privind bioenergia:

 

 transformarea lignocelulozei în purtător de bioenergie sub formă solidă, lichidă sau de șlam, prin piroliză, cu o capacitate de 40 kt/an de produs final;

 transformarea lignocelulozei în purtător de bioenergie solid, lichid sau sub formă de șlam, prin calcinare, cu o capacitate de 40 kt/an de produs final;

 transformarea lignocelulozei în gaz de sinteză și/sau în energie prin gazeificare, cu o capacitate de 40 milioane metri cubi normali pe an (M Nm3/an) de produs final sau 100 GWh/an de electricitate;

 transformarea lignocelulozei în biocombustibili sau biolichide și/sau energie, inclusiv prin gazeificare cu încălzire directă, cu o capacitate de 15 milioane litri pe an (Ml/an) de produs final sau 100 GWh/an de electricitate. Producerea de gaz natural sintetic este exclusă din cadrul acestei subcategorii;

 transformarea materiei prime lignocelulozice, precum leșia neagră și/sau produsele de piroliză sau torefiere, prin gazeficarea cu tiraj forțat, în orice biocombustibili, cu o capacitate de 40 Ml/an de produs final;

 transformarea lignocelulozei în electricitate cu un randament de 48 % bazat pe puterea calorifică inferioară (50 % umiditate) cu o capacitate de 40 MWe sau mai mare;

 transformarea lignocelulozei în etanol și alcooli superiori prin procese chimice și biologice, cu o capacitate de 40 Ml/an de produs final;

 transformarea lignocelulozei și/sau a deșeurilor menajere în biogaz, biocombustibili sau biolichide prin procese chimice sau biologice, cu o capacitate de 6 M Nm3/an de metan sau de 10 Ml/an de produs final;

 transformarea algelor și/sau a microorganismelor în biocarburanți sau biolichide prin procese chimice și/sau biologice, cu o capacitate de 40 Ml/an de produs final.

 
Notă: În cazul biocarburanților și al biolichidelor, trebuie îndeplinite criteriile de durabilitate prevăzute de Directiva 2009/28/CE a Parlamentului European și a Consiliului ( 3 ) privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile în înțelesul directivei respective.

 Subcategorii de proiecte privind concentrarea energiei solare:

 

 centrală termosolară cu puterea nominală de 30 MW, cu captatoare solare cu jgheab parabolic sau sistem de tip Fresnel având ca agent caloportor săruri topite sau alt fluid ecologic;

 centrală termosolară cu puterea nominală de 30 MW, cu captatoare solare cu jgheab parabolic sau sistem de tip Fresnel, bazată pe generarea directă de abur. Temperatura aburului generat direct la ieșirea din sistemul de colectare a energiei solare trebuie să fie de peste 500 °C;

 centrală termosolară cu turn de colectare și ciclu cu abur supraîncălzit (fie cu mai multe turnuri, fie o combinație de concentratoare liniare și turnuri), cu puterea nominală de 50 MW;

 centrală termosolară cu turn de colectare, cu producerea de aer presurizat cu o temperatură de peste 750 °C și utilizarea acestuia într-o turbină cu gaze hibridă, cu componentă solară, pentru producerea unei puteri nominale de 30 MW;

 centrale electrice de mari dimensiuni cu oglinzi parabolice și motor Stirling, cu o eficiență de transformare a energiei solare în energie electrică de peste 20 % și cu puterea nominală de cel puțin 25 MW.

 
Notă: Soluțiile de răcire uscată, hibridizare și stocare (avansată) a căldurii pot fi incluse în instalațiile demonstrative.

 Subcategorii de proiecte privind energia fotovoltaică:

 

 centrale fotovoltaice de mari dimensiuni cu concentratoare, cu putere nominală de 20 MW;

 centrale fotovoltaice de mari dimensiuni cu celule multijoncțiune cu peliculă subțire de siliciu, cu putere nominală de 40 MW;

 centrale fotovoltaice de mari dimensiuni pe bază de Copper indium gallium (di)selenide (CIGS) (cupru-indiu-galiu-selenit), cu putere nominală de 40 MW.

 Subcategorii de proiecte privind energia geotermală:

 

 sisteme geotermale avansate în câmpuri de stres tensional, cu putere nominală de 5 MWe;

 sisteme geotermale avansate în câmpuri de stres compresional, cu putere nominală de 5 MWe;

 sisteme geotermale avansate în zone cu roci granitice și sedimentare compacte de adâncime și alte structuri cristaline, cu putere nominală de 5 MWe;

 sisteme geotermale avansate în calcar de adâncime, cu putere nominală de 5 MWe.

 
Notă: De asemenea, sunt eligibile și aplicațiile de cogenerare cu aceleași praguri pentru energia electrică.

 Subcategorii de proiecte privind energia eoliană:

 

 centrale eoliene offshore (dimensiunea minimă a turbinelor – 6 MW) cu putere nominală de 40 MW;

 centrale eoliene offshore (dimensiunea minimă a turbinelor – 8 MW) cu putere nominală de 40 MW;

 centrale eoliene offshore (dimensiunea minimă a turbinelor – 10 MW) cu putere nominală de 40 MW;

 centrale eoliene offshore plutitoare, cu putere nominală de 25 MW;

 turbine eoliene terestre optimizate pentru terenuri complexe (de exemplu terenuri împădurite, zone montane), cu putere nominală de 25 MW;

 turbine eoliene terestre optimizate pentru climă rece (compatibile cu temperaturi de sub – 30 °C și condiții severe de îngheț), cu putere nominală de 25 MW.

 Subcategorii de proiecte privind energia oceanică:

 

 dispozitive pentru captarea energiei valurilor, cu puterea nominală de 5 MW;

 dispozitive pentru captarea energiei mareomotrice, cu putere nominală de 5 MW;

 conversia energiei termice a oceanelor (Ocean thermal energy conversion – OTEC), cu putere nominală de 10 MW.

 Subcategorii de proiecte privind hidroenergia:

 

 producția de energie electrică cu generatoare supraconductoare de înaltă temperatură (HTS): 20 MW.

 Subcategorii de proiecte privind administrarea energiei din surse regenerabile distribuite (rețele inteligente – „smart grids”):

 

 administrarea și optimizarea energiei din surse regenerabile pentru producători de energie distribuită mici și mijlocii din mediul rural, cu producția de energie predominant din surse solare: 20 MW în rețea de joasă tensiune (JT) + 50 MW în rețea de medie tensiune (MT);

 administrarea și optimizarea energiei din surse regenerabile pentru producători de energie distribuită mici și mijlocii din mediul rural, cu producția de energie predominant din surse eoliene: 20 MW în rețea JT + 50 MW în rețea MT;

 administrarea și optimizarea energiei din surse regenerabile pentru producători de energie distribuită mici și mijlocii din mediul urban 20 MW în rețea JT + 50 MW în rețea MT.

 
Notă: Utilizarea de sarcini active (încălzitoare electrice/pompe de căldură etc.) nu este exclusă.

B.   CERINȚE PRIVIND PROIECTELE

I.    Cerințe comune:

 pragurile de capacitate/putere stabilite în partea A trebuie respectate;

 pentru prima rundă de cereri de propuneri, proiectele trebuie să demonstreze că este rezonabil să se aștepte că vor intra în operare pană la 31 decembrie 2015 în baza adoptării respectivei decizii de atribuire până la 31 decembrie 2011;

 toate autorizațiile naționale pertinente pentru proiect trebuie să existe deja și să fie în concordanță cu cerințele relevante în temeiul legislației Uniunii sau procedurile privind autorizațiile pertinente trebuie să fie în curs și suficient de avansate pentru a asigura faptul că începerea exploatării comerciale poate avea loc până la 31 decembrie 2015 pentru prima rundă în baza adoptării respectivei decizii de atribuire până la 31 decembrie 2011;

 operatorul proiectului trebuie să își asume un angajament obligatoriu de asigurare a transferului de cunoștințe, în conformitate cu cerințele stabilite la articolul 12;

 proiectele trebuie să fie situate pe teritoriile statelor membre, ale zonelor economice exclusive ale acestora și ale platourilor lor continentale.

II.    Proiecte demonstrative CSC:

 fiecare proiect trebuie să implementeze întregul lanț tehnologic (captare, transport, stocare);

 fiecare proiect demonstrativ trebuie să conțină integrarea din punct de vedere termodinamic a componentei de captare în procesul la care se aplică;

 eficiența de captare trebuie să fie de cel puțin 85 % din cantitatea de CO2 din gazele de ardere pentru care se realizează captarea;

 fiecare proiect trebuie să conțină un bloc independent de cercetare în domeniul siguranței siturilor de stocare și al îmbunătățirii tehnologiilor de monitorizare, în special în domeniul migrării apei sărate, căilor și efectelor posibile ale acesteia.




ANEXA II

CERINȚE PRIVIND TRANSFERUL DE CUNOȘTINȚE

A.    Structură tehnică și performanță

 fiabilitate

 CO2 captat

 performanța la diverse niveluri, inclusiv diferențele dintre performanța preconizată și cea reală

 creșterea cererii de combustibil; cererea de energie electrică, termică și de răcire

 intrări și ieșiri esențiale și proiect

 viitoare aspecte de cercetare și dezvoltare identificate

B.    Nivelul costurilor

 costuri de capital și costuri de exploatare

 totaluri și costuri unitare (tone de CO2 stocate, MWh ecologici produși)

C.    Administrarea proiectului

 legislație/obținerea de autorizații

 managementul părților interesate, inclusiv interacțiunea cu guvernele

 planificare

 organizarea proiectului

D.    Impactul asupra mediului înconjurător

 eficacitate: reducerea emisiilor de CO2 per unitate de energie

 alte efecte asupra mediului în condițiile unei exploatări fără probleme

E.    Sănătate și siguranță

 incidente și potențiale incidente survenite (perturbări ale exploatării)

 sisteme de monitorizare și soluționare pentru urmărirea siguranței

 aspecte privind sănătatea în condiții de exploatare fără probleme

F.    Performanța siturilor de stocare CSC

 modele și simulări (dezvoltare masă CO2 – front de presiune)

 corelare istorică și ajustări (evaluări de făcut: normal cu un interval de deviere sau o neregularitate importantă care necesită acțiune)

 comportamentul apei sărate dezlocuite prin injectarea de CO2



( 1 ) JO L 184, 17.7.1999, p. 23.

( 2 ) Pragurile de putere ale proiectelor CSC se exprimă ca producția brută de energie electrică înainte de captare.

( 3 ) JO L 140, 5.6.2009, p. 16.

Top