EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 02009L0073-20220623

Consolidated text: Directiva 2009/73/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iulie 2009 privind normele comune pentru piața internă în sectorul gazelor naturale și de abrogare a Directivei 2003/55/CE (Text cu relevanță pentru SEE)Text cu relevanță pentru SEE

ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2009/73/2022-06-23

02009L0073 — RO — 23.06.2022 — 003.001


Acest document are doar scop informativ și nu produce efecte juridice. Instituțiile Uniunii nu își asumă răspunderea pentru conținutul său. Versiunile autentice ale actelor relevante, inclusiv preambulul acestora, sunt cele publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și disponibile pe site-ul EUR-Lex. Aceste texte oficiale pot fi consultate accesând linkurile integrate în prezentul document.

►B

DIRECTIVA 2009/73/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI

din 13 iulie 2009

privind normele comune pentru piața internă în sectorul gazelor naturale și de abrogare a Directivei 2003/55/CE

(Text cu relevanță pentru SEE)

(JO L 211 14.8.2009, p. 94)

Astfel cum a fost modificată prin:

 

 

Jurnalul Oficial

  NR.

Pagina

Data

►M1

REGULAMENTUL (UE) 2018/1999 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 11 decembrie 2018

  L 328

1

21.12.2018

►M2

DIRECTIVA (UE) 2019/692 A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 17 aprilie 2019

  L 117

1

3.5.2019

►M3

REGULAMENTUL (UE) 2022/869 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 30 mai 2022

  L 152

45

3.6.2022


Rectificată prin:

►C1

Rectificare, JO L 060, 5.3.2011, p.  23 (2009/73/CE)




▼B

DIRECTIVA 2009/73/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI

din 13 iulie 2009

privind normele comune pentru piața internă în sectorul gazelor naturale și de abrogare a Directivei 2003/55/CE

(Text cu relevanță pentru SEE)



CAPITOLUL I

OBIECT, DOMENIU DE APLICARE ȘI DEFINIȚII

Articolul 1

Obiectul și domeniul de aplicare

(1)  
Prezenta directivă stabilește norme comune privind transportul, distribuția, furnizarea și înmagazinarea gazelor naturale. Aceasta definește modalitățile de organizare și funcționare a sectorului gazelor naturale, de acces pe piață, precum și criteriile și procedurile aplicabile pentru acordarea de autorizații de transport, distribuție, furnizare și înmagazinare a gazelor naturale și exploatarea sistemelor.
(2)  
Normele stabilite de prezenta directivă pentru gaze naturale, inclusiv gaze naturale lichefiate (GNL), se aplică într-un mod nediscriminatoriu și biogazului și gazului obținut din biomasă sau altor tipuri de gaze, în măsura în care este posibil din punct de vedere tehnic ca acestea să fie injectate și transportate în deplină siguranță prin rețeaua de gaze naturale.

Articolul 2

Definiții

În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiții:

1. 

„întreprindere din sectorul gazelor naturale” înseamnă orice persoană fizică sau juridică care desfășoară cel puțin una dintre următoarele activități: producție, transport, distribuție, furnizare, cumpărare sau înmagazinare de gaze naturale, inclusiv GNL, și care are atribuții comerciale, tehnice și/sau de întreținere legate de respectivele activități, fără a include însă clienții finali;

2. 

„conductă de alimentare din amonte” înseamnă orice conductă sau rețea de conducte exploatată și/sau construită ca parte a unui proiect de producere de gaze naturale sau petrol sau utilizate pentru transportul gazelor naturale de la unul sau mai multe locuri de producție de acest tip către o instalație sau terminal de prelucrare sau către un terminal de descărcare de coastă;

3. 

„transport” înseamnă transportul gazelor naturale printr-o rețea care constă în principal din conducte de înaltă presiune, alta decât o rețea de conducte de alimentare din amonte și decât acea parte din conductele de înaltă presiune care este folosită în principal pentru distribuția de gaze naturale la nivel local, în scopul de a le livra clienților, dar fără a include furnizarea;

4. 

„operator de de transport și de sistem” înseamnă orice persoană fizică sau juridică care realizează activitatea de transport și răspunde de exploatarea, întreținerea și, dacă este necesar, dezvoltarea sistemului de transport într-o anumită zonă și, după caz, a interconexiunilor sale cu alte sisteme, precum și de asigurarea capacității pe termen lung a sistemului de a satisface un nivel rezonabil al cererii pentru transportul gazelor naturale;

5. 

„distribuție” înseamnă transportul gazelor naturale prin rețelele locale sau regionale de conducte de alimentare, pentru a fi furnizate clienților, dar neincluzând furnizarea;

6. 

„operator de distribuție” înseamnă orice persoană fizică sau juridică care realizează activitatea de distribuție și răspunde de exploatarea, asigurarea întreținerii și, dacă este necesar, dezvoltarea sistemului de distribuție într-o anumită zonă și, după caz, a interconexiunilor sale cu alte sisteme, precum și de asigurarea capacității pe termen lung a sistemului de a satisface un nivel rezonabil al cererii pentru distribuția gazelor naturale;

7. 

„furnizare” înseamnă vânzarea, inclusiv revânzarea de gaze naturale, inclusiv GNL, către clienți;

8. 

„întreprindere de furnizare” înseamnă orice persoană fizică sau juridică care realizează activitatea de furnizare;

9. 

„instalație de înmagazinare” înseamnă o instalație utilizată pentru înmagazinarea gazelor naturale și care este deținută și/sau exploatată de o întreprindere din sectorul gazelor naturale, incluzând partea instalațiilor GNL utilizate pentru înmagazinare, dar excluzând partea utilizată pentru activitățile de producție, precum și instalațiile rezervate exclusiv pentru operatorii de transport și de sistem în vederea îndeplinirii atribuțiilor lor;

10. 

„operator de înmagazinare” înseamnă orice persoană fizică sau juridică care realizează activitatea de înmagazinare și răspunde de exploatarea unei instalații de înmagazinare;

11. 

„instalație GNL” înseamnă un terminal utilizat pentru lichefierea gazelor naturale sau pentru importul, descărcarea și regazeificarea GNL și care include serviciile de sistem și instalațiile de înmagazinare temporară necesare pentru procesul de regazeificare a GNL și livrarea ulterioară către sistemul de transport, dar care nu include nicio parte a terminalelor GNL utilizate pentru înmagazinare;

12. 

„operator de sistem GNL” înseamnă o persoană fizică sau juridică care realizează activitatea de lichefiere a gazelor naturale sau importul, descărcarea și regazeificarea GNL și răspunde de exploatarea unei instalații GNL;

13. 

„sistem” înseamnă orice rețea de transport, rețea de distribuție, instalație GNL și/sau de înmagazinare exploatată de o întreprindere din sectorul gazelor naturale, inclusiv înmagazinarea în conductă și instalațiile acesteia pentru furnizarea de servicii de sistem, precum și cele ale întreprinderilor conexe, necesare pentru asigurarea accesului la transport, distribuție și GNL;

14. 

„serviciu de sistem” înseamnă orice serviciu necesar pentru accesul și exploatarea rețelelor de transport, rețelelor de distribuție, instalațiilor GNL și/sau de înmagazinare, inclusiv dispozitive de echilibrare a sarcinilor, de amestecare și de injectare a gazelor inerte, dar excluzând instalațiile rezervate exclusiv pentru operatorii de transport și de sistem în vederea îndeplinirii atribuțiilor acestora;

15. 

„stocare în conductă” înseamnă stocarea gazelor prin compresie în sisteme de transport și distribuție a gazelor, dar excluzând instalațiile rezervate pentru operatorii de transport și de sistem în vederea îndeplinirii atribuțiilor acestora;

16. 

„sistem interconectat” înseamnă un număr de sisteme legate între ele;

▼M2

17. 

„conductă de interconexiune” înseamnă o linie de transport care traversează sau trece peste o frontieră dintre state membre cu scopul de a conecta sistemul de transport național al respectivelor state membre sau o linie de transport dintre un stat membru și o țară terță până pe teritoriul statelor membre sau până la marea teritorială a respectivului stat membru;

▼B

18. 

„magistrală directă” înseamnă o conductă pentru transportul gazelor naturale, complementară sistemului interconectat;

19. 

„întreprindere integrată din sectorul gazelor naturale” înseamnă o întreprindere integrată vertical sau orizontal;

20. 

„întreprindere integrată vertical” înseamnă o întreprindere din sectorul gazelor naturale sau un grup de întreprinderi din sectorul gazelor naturale în care aceeași persoană sau aceleași persoane este (sunt) îndreptățită (îndreptățite), direct sau indirect, să exercite controlul și care desfășoară cel puțin una din activitățile de transport, distribuție, GNL sau înmagazinare și cel puțin una dintre activitățile de producție sau de furnizare de gaze naturale;

21. 

„întreprindere integrată orizontal” înseamnă o întreprindere care desfășoară cel puțin una dintre activitățile de producție, transport, distribuție, furnizare sau înmagazinare de gaze naturale, precum și o activitate din afara sectorului gazelor naturale;

22. 

„întreprindere conexă” înseamnă o întreprindere afiliată, în sensul articolului 41 din a șaptea Directivă 83/349/CEE a Consiliului din 13 iunie 1983, în temeiul articolului 44 alineatul (2) litera (g) ( *1 ) din tratat, privind conturile consolidate ( 1 ), și/sau o întreprindere asociată, în sensul articolului 33 alineatul (1) din directiva menționată, și/sau o întreprindere care aparține acelorași acționari;

23. 

„utilizator de sistem” înseamnă o persoană fizică sau juridică care alimentează sistemul sau este deservită de sistem;

24. 

„client” înseamnă clientul angro și final de gaze naturale, sau o întreprindere din sectorul gazelor naturale care cumpără gaze naturale;

25. 

„client casnic” înseamnă clientul care cumpără gaze naturale pentru propriul consum casnic;

26. 

„client noncasnic” înseamnă clientul care cumpără gaze naturale care nu sunt destinate propriului consum casnic;

27. 

„client final” înseamnă clientul care cumpără gaze naturale pentru uz propriu;

28. 

„client eligibil” înseamnă clientul care este liber să cumpere gaze naturale de la furnizorul ales, în sensul articolului 37;

29. 

„client angro” înseamnă persoana fizică sau juridică, alta decât un operator de transport și de sistem și un operator de distribuție, care cumpără gaze naturale în scopul revânzării în interiorul sau în afara sistemului în care este stabilită;

30. 

„planificare pe termen lung” înseamnă planificarea pe termen lung a capacității de alimentare și transport a întreprinderilor din sectorul gazelor naturale, în scopul satisfacerii cererii de gaze naturale a sistemului, al diversificării surselor și al asigurării alimentării clienților;

31. 

„piață în ascensiune” înseamnă un stat membru în care prima livrare comercială din cadrul primului său contract de furnizare de gaze naturale pe termen lung s-a efectuat cu mai puțin de zece ani în urmă;

32. 

„siguranță” înseamnă atât siguranța alimentării cu gaze naturale, cât și siguranța tehnică;

33. 

„infrastructură nouă” înseamnă o infrastructură care nu a fost finalizată până la 4 august 2003;

34. 

„contract de furnizare de gaze naturale” înseamnă un contract de furnizare de gaze, dar care nu cuprinde un instrument derivat din domeniul gazelor naturale;

35. 

„instrument derivat din domeniul gazelor naturale” înseamnă un instrument financiar menționat la punctele 5, 6 sau 7 din secțiunea C a anexei I la Directiva 2004/39/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind piețele instrumentelor financiare ( 2 ), care are legătură cu sectorul gazelor naturale;

36. 

„control” înseamnă orice drepturi, contracte sau orice alte mijloace care conferă, separat sau în combinație, ținând cont de circumstanțele de drept sau de fapt implicate, posibilitatea exercitării unei influențe decisive asupra unei întreprinderi, în special prin:

(a) 

dreptul de proprietate sau dreptul de folosință integrală sau parțială asupra activelor unei întreprinderi;

(b) 

drepturi sau contracte care conferă o influență decisivă asupra structurii, voturilor sau deciziilor organelor unei întreprinderi.



CAPITOLUL II

NORME GENERALE DE ORGANIZARE A SECTORULUI

Articolul 3

Obligațiile de serviciu public și protecția consumatorului

(1)  
În baza organizării lor instituționale și cu respectarea principiului subsidiarității, statele membre se asigură că, fără a aduce atingere alineatului (2), întreprinderile din domeniul gazelor naturale funcționează în conformitate cu principiile prezentei directive, în vederea realizării unei piețe de gaze naturale concurențiale, sigure și durabile din punctul de vedere al protecției mediului, și se abțin de la orice discriminare în ceea ce privește drepturile sau obligațiile acestor întreprinderi.
(2)  
Luând pe deplin în considerare dispozițiile pertinente ale tratatului, în special articolul 86, statele membre pot impune întreprinderilor din sectorul gazelor naturale, în interesul economic general, obligații de serviciu public care pot fi legate de siguranță, inclusiv de siguranța alimentării, de regularitatea, calitatea și prețul furnizărilor, precum și de protecția mediului, inclusiv de eficiența energetică, energia din surse regenerabile și protecția climei. Aceste obligații sunt clar definite, transparente, nediscriminatorii și ușor de verificat și garantează întreprinderilor comunitare din sectorul gazelor naturale accesul egal la consumatorii naționali. În ceea ce privește siguranța alimentării și gestionarea orientată către eficiență energetică și satisfacerea cererii, precum și în vederea realizării obiectivelor de protecție a mediului și privind energia din surse regenerabile menționate la prezentul alineat, statele membre pot pune în aplicare o planificare pe termen lung, luând în considerare posibilitatea accesului la sistem al terților.
(3)  
Statele membre iau măsurile corespunzătoare pentru protecția clienților finali garantând, în special, protecția adecvată a clienților vulnerabili. În acest context, fiecare stat membru definește conceptul de clienți vulnerabili care poate face referire la sărăcia energetică și, printre altele, la interzicerea deconectării acestor clienți, în situații critice, de la rețeaua de gaze naturale. Statele membre garantează că se aplică drepturile și obligațiile în ceea ce privește clienții vulnerabili. În special, acestea iau măsuri adecvate pentru protecția clienților finali din zonele îndepărtate care sunt racordați la sistemul de gaze naturale. Statele membre pot desemna un furnizor de forță majoră pentru clienții racordați la sistemul de gaze naturale. Ele garantează un nivel ridicat de protecție a consumatorilor, în special în ceea ce privește transparența condițiilor contractuale, a informațiilor generale și a mecanismelor de soluționare a litigiilor. Statele membre se asigură că un client eligibil își poate schimba efectiv și cu ușurință furnizorul. Cel puțin în ceea ce privește clienții casnici, aceste măsuri le includ pe cele prevăzute în anexa I.
(4)  
Statele membre iau măsuri corespunzătoare, precum elaborarea de planuri naționale de acțiune privind energia, prevederea de beneficii în sistemele de asigurări sociale, pentru a garanta clienților vulnerabili alimentarea cu gazele necesare sau pentru a sprijini ameliorarea eficienței energetice și pentru a combate sărăcia energetică acolo unde este cazul, inclusiv în contextul mai larg al sărăciei. Astfel de măsuri nu împiedică deschiderea eficientă a pieței, prevăzută la articolul 37 și funcționarea pieței și sunt notificate Comisiei, după caz, în conformitate cu alineatul (11) din prezentul articol. Notificarea nu include măsurile luate în cadrul sistemului general de asigurări sociale.
(5)  
Statele membre garantează tuturor clienților racordați la rețeaua de gaze naturale dreptul de a-și procura gazele de la orice furnizor, cu condiția ca acesta din urmă să fie de acord, indiferent de statul membru în care este înregistrat furnizorul, atât timp cât furnizorul respectă normele aplicabile de comercializare și de echilibrare și în funcție de cerințele de siguranță a alimentării. În acest sens, statele membre iau toate măsurile necesare pentru a garanta că procedurile administrative nu constituie o barieră pentru alimentarea întreprinderilor înregistrate deja în alt stat membru.
(6)  

Statele membre garantează că:

(a) 

în situația în care un client dorește să schimbe furnizorul, cu respectarea condițiilor contractuale, ►C1  modificarea este realizată de către operatorul/operatorii în cauză în termen de trei săptămâni; și ◄

(b) 

clienții au dreptul de a primi toate datele relevante privind consumul.

Statele membre garantează că drepturile menționate la literele (a) și (b) sunt acordate tuturor clienților într-un mod nediscriminatoriu în privința costurilor, efortului sau a timpului.

(7)  
Statele membre pun în aplicare măsurile adecvate de realizare a obiectivelor de coeziune economică și socială, precum și de protecție a mediului, care pot include mijloace de combatere a schimbărilor climatice și de siguranță a alimentării. Aceste măsuri pot include, în special, stimulente economice adecvate, utilizând, după caz, toate instrumentele naționale și comunitare existente, pentru întreținerea și construirea infrastructurilor de rețea necesare, în special capacitatea de interconexiune.
(8)  
În vederea promovării eficienței energetice, statele membre sau, atunci când statul membru a stabilit astfel, autoritatea de reglementare, recomandă întreprinderilor din sectorul gazelor naturale să optimizeze utilizarea gazelor, de exemplu prin furnizarea de servicii de gestionare a energiei, prin elaborarea de formule inovatoare de stabilire a prețului sau prin introducerea de sisteme de contorizare și de rețele inteligente, atunci când este cazul.
(9)  

Statele membre asigură crearea unor puncte unice de informare pentru a pune la dispoziția consumatorilor toate informațiile necesare cu privire la drepturile lor, la legislația în vigoare și la căile de soluționare a litigiilor de care dispun în cazul unui dezacord. Astfel de puncte de informare pot face parte din punctele de informare generală a consumatorilor.

Statele membre garantează că este înființat un mecanism independent, de exemplu, un mediator pentru energie sau un organism pentru consumatori pentru tratarea eficientă a plângerilor și soluționarea extrajudiciară a litigiilor.

(10)  
Statele membre pot decide să nu aplice dispozițiile articolului 4 în ceea ce privește distribuția, în măsura în care aplicarea acestora ar obstrucționa, de fapt sau de drept, îndeplinirea obligațiilor de interes economic general impuse întreprinderilor din sectorul gazelor naturale și dezvoltarea comerțului nu ar fi afectată în așa măsură încât să fie contrară intereselor comunitare. Interesele comunitare cuprind, între altele, concurența referitoare la clienții eligibili, în conformitate cu prezenta directivă și cu articolul 86 din tratat.
(11)  
La intrarea în vigoare a prezentei directive, statele membre informează Comisia în legătură cu toate măsurile adoptate pentru îndeplinirea obligațiilor de serviciu public, inclusiv protecția consumatorului și a mediului și în legătură cu posibilul lor efect asupra concurenței interne și internaționale, indiferent dacă aceste măsuri necesită sau nu o derogare de la dispozițiile prezentei directive. Statele membre notifică ulterior Comisiei, la fiecare doi ani, orice modificare a acestor măsuri, indiferent dacă respectivele măsuri necesită sau nu o derogare de la dispozițiile prezentei directive.
(12)  
Comisia stabilește, după consultarea părților interesate relevante, inclusiv a statelor membre, a autorităților de reglementare naționale, a organizațiilor de consumatori și a întreprinderilor din sectorul gazelor naturale, o listă de control a consumatorului european de energie clară și concisă și care oferă consumatorilor de energie informații practice referitoare la drepturilor lor. Statele membre garantează că furnizorii de gaze naturale sau operatorii de distribuție, în cooperare cu autoritatea de reglementare, iau măsurile necesare pentru a prezenta tuturor clienților lor un exemplar al listei de control a consumatorului de energie și pentru a garanta că aceasta este pusă la dispoziția publicului.

Articolul 4

Procedura de autorizare

(1)  
În cazurile în care este necesară o autorizație (de exemplu, licență, permis, concesiune, acord sau aprobare) pentru construirea sau exploatarea instalațiilor de gaze naturale, statele membre sau orice altă autoritate competentă desemnată de acestea acordă autorizații pentru construirea și/sau exploatarea pe teritoriul lor a unor astfel de instalații, conducte și echipamente conexe, în conformitate cu dispozițiile alineatelor (2)-(4). De asemenea, statele membre sau orice autoritate competentă desemnată de acestea pot, în temeiul acelorași dispoziții, să acorde autorizații pentru furnizarea de gaze naturale și pentru clienții angro.
(2)  
Atunci când statele membre dețin un sistem de autorizare, acestea stabilesc criterii obiective și nediscriminatorii care trebuie îndeplinite de o întreprindere ce solicită autorizație pentru construirea și/sau exploatarea instalațiilor de gaze naturale sau care solicită o autorizație pentru furnizarea de gaze naturale. Criteriile și procedurile nediscriminatorii privind acordarea de autorizații trebuie făcute publice. Statele membre garantează că procedurile de obținere a autorizației pentru instalații, conducte și echipamente asociate iau în considerare importanța proiectului pentru piața internă a gazelor naturale, atunci când este cazul.
(3)  
Statele membre se asigură că motivele pentru care se refuză acordarea unei autorizații sunt obiective și nediscriminatorii și sunt aduse la cunoștința solicitantului. Motivele unui astfel de refuz sunt notificate Comisiei spre informare. Statele membre stabilesc o procedură prin care solicitantul poate introduce o acțiune împotriva unui astfel de refuz.
(4)  
În vederea dezvoltării unor noi zone alimentate și a unei exploatări eficiente în general și fără a aduce atingere dispozițiilor articolului 38, statele membre pot refuza acordarea unei noi autorizații pentru construirea și exploatarea de sisteme de distribuție prin conducte în orice zonă determinată, odată ce au fost construite astfel de sisteme sau dacă s-a preconizat construirea lor în respectiva zonă și dacă nu este saturată capacitatea existentă sau preconizată.

▼M1 —————

▼B

Articolul 6

Solidaritatea regională

(1)  
În vederea garantării siguranței alimentării pe piața internă a gazelor naturale, statele membre cooperează în sensul promovării solidarității regionale și bilaterale.
(2)  

Cooperarea se referă la situații care au ca rezultat sau care ar putea avea ca rezultat o disfuncționalitate, pe termen scurt, în ceea ce privește alimentarea cu gaze naturale a unui stat membru. Cooperarea include:

(a) 

coordonarea măsurilor naționale de urgență menționate la articolul 8 din Directiva 2004/67/CE a Consiliului din 26 aprilie 2004 privind măsurile de garantare a securității alimentării cu gaz natural ( 3 );

(b) 

identificarea și, dacă este cazul, dezvoltarea sau modernizarea interconexiunilor între energia electrică și gazele naturale; și

(c) 

condițiile și modalitățile practice de acordare a asistenței reciproce.

(3)  
Comisia și celelalte state membre primesc permanent informații cu privire la această cooperare.
(4)  
Comisia poate adopta linii directoare cu privire la cooperarea în spiritul solidarității regionale. Măsurile respective, destinate să modifice elemente neesențiale din prezenta directivă, prin completarea acesteia, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menționată la articolul 51 alineatul (3).

Articolul 7

Promovarea cooperării regionale

(1)  
Statele membre, precum și autoritățile de reglementare cooperează în vederea integrării piețelor lor naționale cel puțin la unul sau mai multe niveluri regionale, ca un prim pas către crearea unei piețe interne complet liberalizate. În special, autoritățile de reglementare, în cazul în care statele membre au decis astfel, sau statele membre promovează cooperarea între operatorii de transport și de sistem la nivel regional, inclusiv în ceea ce privește aspectele transfrontaliere cu scopul de a crea o piață internă competitivă în sectorul gazelor naturale, încurajează coerența cadrului juridic, de reglementare și tehnic al acestora și facilitează integrarea sistemelor izolate ce formează insule de gaze existente încă în prezent în Comunitate. Zonele geografice acoperite de această cooperare regională includ cooperarea în zonele geografice definite în conformitate cu articolul 12 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 715/2009. O astfel de cooperare poate să acopere alte zone geografice.
(2)  
Agenția cooperează cu autoritățile de reglementare naționale și cu operatorii de transport și de sistem pentru a asigura convergența cadrelor de reglementare între regiuni, în vederea creării unei piețe interne competitive în sectorul gazelor naturale. În cazul în care agenția apreciază că sunt necesare norme obligatorii privind o astfel de cooperare, aceasta face recomandările corespunzătoare.
(3)  
În cursul punerii în aplicare a prezentei directive, statele membre se asigură că operatorii de transport și de sistem posedă unul sau mai multe sisteme integrate la nivel regional, care acoperă două sau mai multe state membre, pentru alocarea capacităților și verificarea siguranței rețelei.
(4)  
În cazul în care operatorii de transport și de sistem integrați vertical participă la o întreprindere comună instituită pentru punerea în aplicare a unei astfel de cooperări, întreprinderea comună stabilește și pune în aplicare un program de conformitate care prezintă măsurile care trebuie luate pentru a se asigura excluderea practicilor discriminatorii și anticoncurențiale. Programul de conformitate enumeră obligațiile specifice impuse angajaților pentru realizarea obiectivului de excludere a practicilor discriminatorii și anticoncurențiale. Programul este supus aprobării agenției. Respectarea programului este monitorizată independent de agenții de conformitate ai operatorilor de transport și de sistem integrați vertical.

Articolul 8

Norme tehnice

Autoritățile de reglementare, în cazul în care statele membre au decis astfel, sau statele membre asigură definirea criteriilor tehnice de siguranță, precum și elaborarea și publicarea normelor tehnice care stabilesc cerințele tehnice minime de proiectare și exploatare pentru conectarea la sistem a instalațiilor GNL, a instalațiilor de înmagazinare, a altor sisteme de transport sau de distribuție, precum și a magistralelor directe. Aceste norme tehnice trebuie să asigure interoperabilitatea rețelelor și să fie obiective și nediscriminatorii. Agenția poate face recomandările corespunzătoare în vederea obținerii compatibilității acestor norme, dacă este cazul. Normele respective sunt notificate Comisiei în conformitate cu articolul 8 din Directiva 98/34/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 iunie 1998 de stabilire a unei proceduri pentru furnizarea de informații în domeniul standardelor și reglementărilor tehnice și al normelor privind serviciile societății informaționale ( 4 ).



CAPITOLUL III

TRANSPORTUL, ÎNMAGAZINAREA ȘI GAZELE NATURALE LICHEFIATE

Articolul 9

Separarea sistemelor de transport și a operatorilor de transport și de sistem

(1)  

Statele membre se asigură că de la 3 martie 2012:

(a) 

toate întreprinderile care dețin în proprietate sisteme de transport acționează ca operatori de transport și de sistem;

(b) 

aceeași persoană sau aceleași persoane nu au dreptul:

(i) 

să exercite, direct sau indirect, controlul asupra unei întreprinderi care desfășoară oricare dintre activitățile de producție sau de furnizare și să exercite, direct sau indirect, controlul sau să exercite vreun drept asupra unui operator de transport și de sistem sau asupra unui sistem de transport; sau

(ii) 

să exercite, direct sau indirect, controlul asupra unui operator de transport și de sistem sau asupra unui sistem de transport și să exercite, direct sau indirect, controlul sau să exercite vreun drept asupra unei întreprinderi care desfășoară oricare dintre activitățile de producție sau de furnizare;

(c) 

aceeași persoană sau aceleași persoane nu sunt abilitate să numească membri în consiliul de supraveghere, în consiliul de administrație sau în alte organisme care reprezintă întreprinderea din punct de vedere juridic în cazul unui operator de transport și de sistem sau în cazul unui sistem de transport și, de asemenea, să exercite, direct sau indirect, controlul sau să exercite vreun drept asupra unei întreprinderi care desfășoară oricare dintre activitățile de producție sau de furnizare; și

(d) 

aceeași persoană nu este abilitată să fie membru în consiliul de supraveghere, în consiliul de administrație sau în alte organisme care reprezintă întreprinderea din punct de vedere juridic, atât în cazul unei întreprinderi care desfășoară oricare dintre activitățile de producție sau de furnizare, cât și în cazul unui operator de transport și de sistem sau al unui sistem de transport.

(2)  

Drepturile menționate la alineatul (1) literele (b) și (c) cuprind, în special:

(a) 

competența de a exercita drepturi de vot;

(b) 

competența de a numi membri în consiliul de supraveghere, în consiliul de administrație sau în alte organisme care reprezintă întreprinderea din punct de vedere juridic; sau

(c) 

deținerea unei cote majoritare.

(3)  
În sensul alineatului(1) litera (b), noțiunea de „întreprindere care desfășoară oricare dintre activitățile de producție sau de furnizare” include noțiunea de „întreprindere care desfășoară activități de producție sau de furnizare” în sensul Directivei 2009/72/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iulie 2009 privind normele comune pentru piața internă a energiei electrice ( 5 ), iar termenii „operator de transport și de sistem” și „sistem de transport” includ termenii „operator de transport și de sistem” și „sistem de transport” în sensul Directivei respective.
(4)  
Statele membre pot permite derogări de la alineatul (1) literele (b) și (c) până la 3 martie 2013 cu condiția ca operatorii de transport și de sistem să nu facă parte dintr-o întreprindere integrată vertical.
(5)  
Obligația prevăzută la alineatul (1) litera (a) se consideră îndeplinită în cazul în care două sau mai multe întreprinderi care dețin sisteme de transport au creat o asociație în participațiune care exercită rolul de operator de transport și de sistem în două sau mai multe state membre pentru sistemele de transport în cauză. Nicio altă întreprindere nu poate lua parte la asociația în participațiune decât dacă a fost aprobată în temeiul articolului 14 ca operator de sistem independent sau ca operator de transport independent în sensul capitolului IV.
(6)  
În vederea punerii în aplicare a prezentului articol, în cazul în care persoana menționată la alineatul (1) literele (b), (c) și (d) este statul membru sau un alt organism public, se consideră că două organisme publice diferite care exercită controlul, pe de o parte, asupra unui operator de transport și de sistem sau asupra unui sistem de transport și, pe de altă parte, asupra unei întreprinderi care desfășoară oricare dintre activitățile de producție sau de furnizare, nu sunt aceeași persoană sau aceleași persoane.
(7)  
Statele membre se asigură că informațiile sensibile din punct de vedere comercial menționate la articolul 16 alineatul (1) deținute de un operator de transport și de sistem care a făcut parte dintr-o întreprindere integrată vertical, precum și de personalul acestuia, nu sunt transferate către întreprinderi care desfășoară oricare dintre activitățile de producție sau de furnizare.

▼M2

(8)  

În cazul în care, la 3 septembrie 2009, sistemul de transport aparținea unei întreprinderi integrate vertical, un stat membru poate decide să nu aplice alineatul (1). În ceea ce privește porțiunea din sistemul de transport care conectează un stat membru la o țară terță între frontiera statului membru respectiv și primul punct de conectare cu rețeaua statului membru respectiv, în cazul în care sistemul de transport aparține, la 23 mai 2019, unei întreprinderi integrate vertical, un stat membru poate decide să nu aplice alineatul (1).

▼B

În acest caz, statele membre vizate:

(a) 

fie desemnează un operator independent în conformitate cu articolul 14,

(b) 

fie respectă dispozițiile capitolului IV.

▼M2

(9)  
În cazul în care, la 3 septembrie 2009, sistemul de transport aparținea unei întreprinderi integrate vertical și sunt în vigoare măsuri care garantează o independență mai efectivă a operatorului de transport și de sistem decât dispozițiile capitolului IV, un stat membru poate decide să nu aplice alineatul (1) de la prezentul articol.

În ceea ce privește porțiunea din sistemul de transport care conectează un stat membru la o țară terță între frontiera statului membru respectiv și primul punct de conectare cu rețeaua statului membru respectiv, în cazul în care sistemul de transport aparține, la 23 mai 2019, unei întreprinderi integrate vertical și sunt în vigoare măsuri care garantează o independență mai efectivă a operatorului de transport și de sistem decât dispozițiile capitolului IV, statul membru respectiv poate decide să nu aplice alineatul (1) de la prezentul articol.

▼B

(10)  
Înainte de a fi aprobată și desemnată în calitate de operator de transport și de sistem în temeiul alineatului (9) din prezentul articol, o întreprindere este certificată în conformitate cu procedurile prevăzute la articolul 10 alineatele (4)-(6) din prezenta directivă și la articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 715/2009, în temeiul cărora Comisia verifică dacă măsurile în vigoare garantează în mod evident o mai mare independență efectivă a operatorului de transport și de sistem decât dispozițiile capitolului IV.
(11)  
Întreprinderile integrate vertical care dețin în proprietate un sistem de transport nu pot fi în niciun caz împiedicate să adopte măsurile necesare în vederea respectării alineatului (1).
(12)  
Întreprinderile care desfășoară oricare dintre activitățile de producție sau de furnizare nu pot exercita, direct sau indirect, controlul sau vreun drept asupra operatorilor de transport și de sistem separați din statele membre care aplică alineatul (1).

Articolul 10

Desemnarea și certificarea operatorilor de transport și de sistem

(1)  
Înainte de a fi aprobată și desemnată în calitate de operator de transport și de sistem, o întreprindere este certificată în conformitate cu procedurile prevăzute la alineatele (4), (5) și (6) din prezentul articol și la articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 715/2009.
(2)  
Întreprinderile care dețin un sistem de transport și care au fost certificate de autoritatea de reglementare națională, în temeiul procedurii de certificare de mai jos, ca îndeplinind cerințele prevăzute la articolul 9 sunt aprobate și desemnate de către statele membre ca operatori de transport și de sistem. Desemnarea operatorilor de transport și de sistem este notificată Comisiei Europene și se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
(3)  
Operatorii de transport și de sistem notifică autorității de reglementare orice tranzacție planificată care poate necesita o reevaluare a conformității acesteia cu cerințele articolului 9.
(4)  

Autoritățile de reglementare monitorizează respectarea permanentă de către operatorii de transport și de sistem a cerințelor articolului 9. Aceste autorități deschid o procedură de certificare în scopul asigurării respectării cerințelor respective:

(a) 

în urma notificării de către operatorul de transport și de sistem în temeiul alineatului (3);

(b) 

din proprie inițiativă, atunci când au luat cunoștință de faptul că o modificare planificată a drepturilor sau a influenței asupra proprietarilor de sisteme de transport sau asupra operatorilor de transport și de sistem poate duce la încălcarea dispozițiilor articolului 9, sau atunci când au motive să considere că s-ar fi produs o asemenea încălcare; or

(c) 

la cererea motivată a Comisiei.

(5)  
Autoritățile de reglementare adoptă o decizie cu privire la certificarea unui operator de transport și de sistem în termen de patru luni de la data notificării de către acesta sau de la data solicitării din partea Comisiei. După expirarea acestui termen, certificarea se consideră acordată. Decizia explicită sau tacită a autorităților de reglementare poate deveni efectivă numai după încheierea procedurii prevăzute la alineatul (6).
(6)  
Decizia explicită sau tacită cu privire la certificarea unui operator de transport și de sistem este notificată fără întârziere Comisiei de către autoritatea de reglementare, împreună cu toate informațiile pertinente aferente. Comisia acționează în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 715/2009.
(7)  
Autoritățile de reglementare și Comisia pot solicita operatorilor de transport și de sistem și întreprinderilor care desfășoară oricare dintre activitățile de producție sau de furnizare orice informații relevante pentru îndeplinirea atribuțiilor acestora, în temeiul prezentului articol.
(8)  
Autoritățile de reglementare și Comisia păstrează confidențialitatea informațiilor sensibile din punct de vedere comercial.

Articolul 11

Certificarea în raport cu țările terțe

(1)  

Atunci când un proprietar al unui sistem de transport sau un operator de transport și de sistem, care este controlat de o persoană sau de persoane dintr-una sau mai multe țări terțe, solicită o certificare, autoritatea de reglementare informează Comisia.

Autoritatea de reglementare informează, de asemenea, fără întârziere Comisia cu privire la orice circumstanțe în urma cărora o persoană sau persoane dintr-una sau mai multe țări terțe ar dobândi controlul asupra unui sistem de transport sau asupra unui operator de transport și de sistem.

(2)  
Operatorul de transport și de sistem notifică autorității de reglementare orice circumstanțe în baza cărora o persoană sau persoane dintr-una sau mai multe țări terțe ar dobândi controlul asupra sistemului de transport sau asupra operatorului de transport și de sistem.
(3)  

Autoritatea de reglementare adoptă un proiect de decizie cu privire la certificarea unui operator de transport și de sistem în termen de patru luni de la data notificării de către operatorul de transport și de sistem. Aceasta refuză certificarea în cazul în care nu s-a demonstrat:

(a) 

că entitatea în cauză îndeplinește cerințele articolului 9; și

(b) 

în fața autorității de reglementare sau altei autorități competente desemnate de statul membru, faptul că acordarea certificării nu va pune în pericol siguranța alimentării cu energie a statului membru și a Comunității. În examinarea acestui aspect, autoritatea de reglementare sau altă autoritate competentă desemnată în acest sens ține seama de:

(i) 

drepturile și obligațiile Comunității față de țara terță în cauză în temeiul dreptului internațional, inclusiv al unui acord încheiat cu una sau mai multe țări terțe la care Comunitatea este parte și în care sunt abordate aspecte legate de siguranța alimentării cu energie;

(ii) 

drepturile și obligațiile statului membru față de țara terță respectivă, în temeiul acordurilor încheiate cu țara terță respectivă, în măsura în care acestea respectă dreptul comunitar; și

(iii) 

alte elemente și circumstanțe specifice ale cazului și de țara terță în cauză.

(4)  
Autoritatea de reglementare notifică fără întârziere Comisiei decizia luată, împreună cu toate informațiile relevante referitoare la aceasta.
(5)  

Statele membre se asigură că autoritatea de reglementare și/sau autoritatea competentă desemnată menționată la alineatul (3) litera (b), înainte ca autoritatea de reglementare să adopte o decizie cu privire la certificare, solicită un aviz din partea Comisiei cu privire la faptul că:

(a) 

entitatea respectivă respectă cerințele articolului 9; și

(b) 

acordarea certificării nu va pune în pericol siguranța alimentării cu energie a Comunității.

(6)  

Comisia examinează cererea menționată la alineatul (5) de îndată ce o primește. În termen de două luni de la primirea cererii, Comisia transmite avizul său autorității de reglementare naționale sau, în cazul în care cererea a fost înaintată de autoritatea competentă desemnată, către aceasta.

În pregătirea avizului, Comisia poate solicita opiniile agenției, ale statului membru în cauză și ale părților interesate. În cazul în care există o astfel de solicitare din partea Comisiei, termenul de două luni se prelungește cu două luni.

În cazul în care Comisia nu emite un aviz în termenul menționat în primul și al doilea paragraf, se consideră că Comisia nu a ridicat obiecții cu privire la decizia autorității de reglementare.

(7)  

Atunci când evaluează dacă controlul deținut de o persoană sau de către persoane dintr-una sau mai multe țări terțe pune în pericol siguranța alimentării cu energie a Comunității, Comisia ține seama de:

(a) 

elementele specifice ale cazului și de țara sau țările terțe implicate; și

(b) 

drepturile și obligațiile dobândite de Comunitate față de țara sau țările terțe în cauză în temeiul dreptului internațional, inclusiv în temeiul unui acord încheiat cu una sau mai multe țări terțe la care Comunitatea este parte și în care sunt abordate aspecte legate de siguranța alimentării.

(8)  
În termen de două luni după expirarea termenului menționat la alineatul (6), autoritatea de reglementare națională adoptă decizia finală cu privire la certificare. În adoptarea deciziei finale, autoritatea de reglementare națională ține seama în cel mai înalt grad de avizul Comisiei. În orice caz, statele membre au dreptul de a refuza certificarea atunci când acordarea acesteia pune în pericol siguranța alimentării cu energie a statului membru respectiv sau siguranța alimentării cu energie a unui alt stat membru. În cazul în care statul membru a desemnat o altă autoritate competentă pentru a analiza alineatul (3) litera (b), acesta poate solicita autorității de reglementare naționale să adopte decizia finală în conformitate cu evaluarea autorității competente respective. Decizia finală a autorității de reglementare și avizul Comisiei se publică împreună. În cazul în care decizia finală diferă de avizul Comisiei, statul membru în cauză furnizează și publică, împreună cu decizia respectivă, motivele respectivei decizii.
(9)  
Nicio dispoziție a prezentului articol nu aduce atingere dreptului statelor membre de a exercita, în conformitate cu dreptul comunitar, controale naționale legale, pentru a-și proteja interesele legitime de siguranță publică.
(10)  
Comisia poate adopta liniilor directoare care să stabilească detaliile procedurii care trebuie urmată în vederea punerii în aplicare a prezentului articol. Măsurile respective, destinate să modifice elemente neesențiale din prezenta directivă, prin completarea acesteia, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menționată la articolul 51 alineatul (3).
(11)  
Prezentul articol, cu excepția alineatului (3) litera (a), se aplică de asemenea, statelor membre care fac obiectul unei derogări în temeiul articolului 49.

Articolul 12

Desemnarea operatorilor de înmagazinare și de GNL

Statele membre desemnează sau solicită întreprinderilor din sectorul gazelor naturale care dețin instalații de înmagazinare sau de GNL să desemneze, pentru o perioadă care urmează să fie stabilită de statele membre, luând în considerare eficiența și echilibrul economic, unul sau mai mulți operatori de înmagazinare și de GNL.

Articolul 13

Atribuțiile operatorilor de transport și de sistem, de înmagazinare și/sau de GNL

(1)  

Fiecare operator de transport și de sistem, de înmagazinare și/sau de GNL:

(a) 

exploatează, întreține și dezvoltă, în condiții acceptabile din punct de vedere economic, instalații de transport, de înmagazinare și/sau de GNL sigure, fiabile și eficiente, în vederea asigurării unei piețe deschise, acordând atenția cuvenită protecției mediului, garantează mijloace adecvate pentru îndeplinirea obligațiilor privind serviciul public;

(b) 

se abține să facă discriminări între utilizatorii sau categoriile de utilizatori ai sistemului, în special în favoarea întreprinderilor lor conexe;

(c) 

furnizează celorlalți operatori de transport și de sistem, de înmagazinare, de GNL și/sau de distribuție suficiente informații pentru a se asigura că transportul și înmagazinarea de gaze naturale pot fi realizate în condiții compatibile cu funcționarea eficientă și sigură a sistemului interconectat; și

(d) 

furnizează utilizatorilor sistemului informațiile de care au nevoie pentru un acces eficient la sistem.

(2)  
Fiecare operator de transport și de sistem construiește o capacitate transfrontalieră suficientă pentru integrarea infrastructurii de transport europene, răspunzând tuturor solicitărilor justificate din punct de vedere tehnic și economic referitoare la capacitate și luând în considerare siguranța alimentării cu gaze naturale.
(3)  
Regulile adoptate de operatorii de transport și de sistem pentru echilibrarea sistemului de transport al gazelor naturale trebuie să fie obiective, transparente și nediscriminatorii, inclusiv regulile de încadrare tarifară a utilizatorilor rețelei în cazul inducerii de dezechilibre în rețea. Condițiile, inclusiv regulile și tarifele, aplicabile prestării acestor servicii de către operatorii de transport și de sistem se stabilesc în mod nediscriminatoriu și ținând seama de costuri, în conformitate cu o metodologie compatibilă cu articolul 41 alineatul (6), și sunt publicate.
(4)  
Autoritățile de reglementare, în cazul în care statele membre au decis astfel, sau statele membre pot cere operatorilor de transport și de sistem să respecte cerințele minime pentru întreținerea și dezvoltarea sistemului de transport, inclusiv capacitatea de interconexiune.
(5)  
Operatorii de transport și de sistem procură energia pe care o utilizează pentru realizarea activităților lor în conformitate cu proceduri transparente, nediscriminatorii și bazate pe reguli de piață.

Articolul 14

Operatorii de sistem independenți

▼M2

(1)  
În cazul în care, la 3 septembrie 2009, sistemul de transport aparținea unei întreprinderi integrate vertical, un stat membru poate decide să nu aplice articolul 9 alineatul (1) și poate să desemneze un operator de sistem independent la propunerea proprietarului sistemului de transport.

În ceea ce privește porțiunea din sistemul de transport care conectează un stat membru la o țară terță, între frontiera statului membru respectiv și primul punct de conectare cu rețeaua statului membru respectiv, în cazul în care sistemul de transport aparține, la 23 mai 2019, unei întreprinderi integrate vertical, statul membru respectiv poate decide să nu aplice articolul 9 alineatul (1) și poate să desemneze un operator de sistem independent la propunerea proprietarului sistemului de transport.

Desemnarea unui operator de sistem independent este supusă aprobării de către Comisie.

▼B

(2)  

Statul membru poate aproba și desemna un operator de sistem independent numai în cazul în care:

(a) 

operatorul candidat a demonstrat că îndeplinește cerințele prevăzute la articolul 9 alineatul (1) literele (b), (c) și (d);

(b) 

operatorul candidat a demonstrat că dispune de resursele financiare, tehnice, fizice și umane necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor sale în conformitate cu articolul 13;

(c) 

operatorul candidat și-a asumat angajamentul de a respecta un plan de dezvoltare a rețelei pe zece ani monitorizat de autoritatea de reglementare;

(d) 

proprietarul sistemului de transport și-a demonstrat capacitatea de a respecta obligațiile care îi revin în temeiul alineatului (5). În acest scop, acesta prezintă toate proiectele de contracte cu întreprinderea candidată și cu orice altă entitate relevantă; și

(e) 

operatorul candidat și-a demonstrat capacitatea de a respecta obligațiile care îi revin în temeiul Regulamentului (CE) nr. 715/2009, inclusiv cooperarea dintre operatorii de transport și de sistem la nivel european și regional.

(3)  
Întreprinderile care au fost certificate de autoritatea de reglementare ca îndeplinind cerințele de la articolul 11 și pe cele de la alineatul (2) din prezentul articol sunt aprobate și desemnate de către statele membre ca operatori de sistem independenți. Se aplică procedura de certificare prevăzută fie la articolul 10 din prezenta directivă și la articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 715/2009, fie la articolul 11 din prezenta directivă.
(4)  
Fiecare operator de sistem independent răspunde de acordarea și gestionarea accesului terților, inclusiv de colectarea taxelor de acces la rețea și a veniturilor rezultate din gestionarea congestiilor pentru exploatarea, întreținerea și dezvoltarea sistemului de transport, precum și pentru garantarea capacității pe termen lung a sistemului de a satisface cererile rezonabile prin planificarea investițiilor. În ceea ce privește dezvoltarea sistemului de transport, operatorul de sistem independent este responsabil de proiectarea (inclusiv de procedura de autorizare), construcția și darea în exploatare a noii infrastructuri. În acest scop, operatorul de sistem independent acționează ca un operator de transport și de sistem în conformitate cu prezentul capitol. Proprietarii de sisteme de transport nu sunt responsabili de acordarea și gestionarea accesului terților și nici de planificarea investițiilor.
(5)  

În cazul desemnării unui operator de sistem independent, proprietarul sistemului de transport:

(a) 

asigură pe deplin cooperarea și sprijinul necesare operatorului de sistem independent în vederea îndeplinirii atribuțiilor acestuia, furnizându-i în special toate informațiile relevante;

(b) 

finanțează investițiile decise de către operatorul de sistem independent și aprobate de către autoritatea de reglementare sau își dă acordul ca acestea să fie finanțate de către orice parte interesată, inclusiv de către operatorul de sistem independent. Măsurile relevante cu privire la finanțare fac obiectul aprobării de către autoritatea de reglementare. Înainte de o astfel de aprobare, autoritatea de reglementare se consultă atât cu proprietarul activelor, cât și cu alte părți interesate;

(c) 

deține răspunderea privind activele rețelei, cu excepția răspunderii referitoare la atribuțiile operatorului de sistem independent; și

(d) 

oferă garanții pentru facilitarea finanțării eventualelor extinderi ale rețelei, cu excepția investițiilor pentru care și-a dat acordul să fie finanțate de către orice parte interesată, inclusiv de către operatorul de sistem independent, în temeiul literei (b).

(6)  
În strânsă cooperare cu autoritatea de reglementare, autoritatea națională competentă în materie de concurență este învestită cu toate competențele necesare pentru a monitoriza în mod eficient respectarea de către proprietarul sistemului de transport a obligațiilor sale în temeiul alineatului (5).

Articolul 15

Separarea proprietarilor de sistem de transport de operatorii de înmagazinare

(1)  

În situația desemnării unui operator de sistem independent, proprietarii de sistem de transport și operatorii de înmagazinare care fac parte din întreprinderi integrate vertical sunt independenți, cel puțin în ceea ce privește forma lor juridică, organizarea și procesul de luare a deciziilor, față de alte activități care nu au legătură cu transportul, distribuția sau înmagazinarea.

Prezentul articol se aplică numai cu privire la instalațiile de înmagazinare care sunt necesare din punct de vedere tehnic și/sau economic pentru furnizarea unui acces eficient la sistem în scopul alimentării clienților, în conformitate cu articolul 33.

(2)  

Pentru a asigura independența proprietarului de sistem de transport și a operatorului de înmagazinare menționați la alineatul (1), se aplică următoarele criterii minime:

(a) 

persoanele cu funcții de conducere din cadrul întreprinderii proprietare a sistemului de transport și al operatorului de înmagazinare nu fac parte din structurile întreprinderii integrate de gaze naturale, care răspunde, direct sau indirect, de gestionarea curentă a activităților de producție și furnizare a gazelor naturale;

(b) 

trebuie luate măsuri adecvate pentru a garanta că interesele profesionale ale persoanelor cu funcții de conducere din cadrul întreprinderii proprietare a sistemului de transport și al operatorului de înmagazinare sunt luate în considerare, astfel încât să se asigure faptul că acestea au posibilitatea de a acționa independent;

(c) 

operatorul de înmagazinare dispune de suficiente competențe de luare a deciziilor, independent de întreprinderea integrată din sectorul gazelor naturale, cu privire la elementele de active necesare pentru exploatarea, întreținerea sau dezvoltarea instalațiilor de înmagazinare. Aceasta nu împiedică existența unor mecanisme de coordonare adecvate care să garanteze protejarea drepturilor de supraveghere economică și cele de supraveghere a gestiunii ale societății-mamă asupra randamentului activelor unei filiale, reglementat indirect în temeiul articolului 41 alineatul (6). În special, prezenta directivă permite societății-mamă să aprobe planul financiar anual al operatorului de înmagazinare sau orice document echivalent și să stabilească limite globale ale nivelului de îndatorare a filialei sale. În schimb, aceasta nu permite societății-mamă să dea instrucțiuni privind gestionarea curentă, nici cu privire la deciziile individuale referitoare la construirea sau modernizarea instalațiilor de înmagazinare, care nu depășesc limitele din planul financiar aprobat sau orice document echivalent; și

(d) 

proprietarul sistemului de transport și operatorul de înmagazinare stabilesc un program de conformitate, care conține măsurile luate pentru a se garanta că practicile discriminatorii sunt excluse, iar respectarea acestuia este monitorizată în mod adecvat. Programul de conformitate stabilește obligațiile specifice impuse angajaților pentru realizarea obiectivelor respective. Persoana sau organismul care răspunde de monitorizarea programului de conformitate prezintă autorității de reglementare un raport anual cu privire la măsurile luate. Acest raport anual trebuie publicat.

(3)  
Comisia poate adopta linii directoare pentru a garanta respectarea deplină și efectivă de către proprietarul sistemului de transport și de către operatorul de înmagazinare a dispozițiilor alineatului (2) din prezentul articol. Măsurile respective, destinate să modifice elemente neesențiale din prezenta directivă prin completarea acesteia, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menționată la articolul 51 alineatul (3).

Articolul 16

Obligația de confidențialitate a operatorilor de transport și de sistem și a proprietarilor de sistem de transport

(1)  
Fără a aduce atingere articolului 30 sau oricărei alte obligații legale în materie de dezvăluire a informațiilor, fiecare operator de transport și de sistem și/sau de GNL și fiecare proprietar de sistem de transport păstrează confidențialitatea informațiilor sensibile din punct de vedere comercial pe care le-au obținut în cursul desfășurării activităților lor și împiedică dezvăluirea discriminatorie de informații referitoare la propriile activități și care ar putea induce avantaje economice. În special, nu divulgă nicio informație sensibilă din punct de vedere comercial către celelalte părți ale întreprinderii decât în cazul în care acest lucru se impune în vederea încheierii unei tranzacții comerciale. În scopul garantării respectării depline a normelor privind separarea informațiilor, statele membre se asigură de asemenea că proprietarul sistemului de transport, inclusiv, în cazul unui operator de sistem combinat, operatorul de distribuție, și partea rămasă din întreprindere nu utilizează servicii comune, de exemplu, nu utilizează un serviciu juridic comun, cu excepția serviciilor pur administrative sau a celor informatice.
(2)  
În contextul vânzării sau al cumpărării de gaze naturale prin întreprinderi conexe, operatorii de transport și de sistem, de înmagazinare și/sau de GNL nu abuzează de informațiile considerate sensibile din punct de vedere comercial, obținute de la terți în contextul asigurării sau al negocierii accesului la sistem.
(3)  
Informațiile necesare asigurării unei concurențe efective și funcționării eficiente a pieței sunt puse la dispoziția publicului. Această obligație nu aduce atingere protecției informațiilor sensibile din punct de vedere comercial.



CAPITOLUL IV

OPERATORUL DE TRANSPORT INDEPENDENT

Articolul 17

Active, echipamente, personal și identitate

(1)  

Operatorii de transport și de sistem sunt echipați cu toate resursele financiare, tehnice, fizice și umane necesare îndeplinirii obligațiilor care le revin în temeiul prezentei directive și desfășurării activității de transport al gazelor naturale, în special:

(a) 

activele necesare pentru activitatea de transport al gazelor naturale, inclusiv sistemului de transport, se află în proprietatea operatorului de transport și de sistem.

(b) 

personalul necesar pentru activitatea de transport al gazelor naturale, inclusiv pentru îndeplinirea tuturor sarcinilor din cadrul întreprinderii, este angajat de operatorul de transport și de sistem.

(c) 

este interzisă închirierea de personal și prestarea de servicii de către și către orice parte a întreprinderii integrate vertical. Cu toate acestea, un operator de transport și de sistem poate furniza servicii întreprinderii integrate vertical, atâta timp cât:

(i) 

prin furnizarea serviciilor nu sunt discriminați utilizatorii de sistem, serviciile sunt disponibile tuturor utilizatorilor de sistem în aceleași condiții și nu restricționează, denaturează sau împiedică concurența în domeniul producției sau furnizării de energie; și

(ii) 

condițiile de furnizare a serviciilor respective sunt aprobate de autoritatea de reglementare.

(d) 

fără a aduce atingere deciziilor organismului de supraveghere prevăzut la articolul 20, întreprinderea integrată vertical pune la dispoziția operatorului de transport și de sistem, în timp util, resurse financiare adecvate pentru viitoare proiecte de investiții și/sau pentru înlocuirea activelor existente, în urma unei cereri adecvate din partea operatorului de transport și de sistem.

(2)  

Activitatea de transport al gazelor naturale include cel puțin următoarele sarcini, pe lângă cele enumerate la articolul 13:

(a) 

reprezentarea operatorului de transport și de sistem și contactele cu terți și cu autoritățile de reglementare;

(b) 

reprezentarea operatorului de transport și de sistem în cadrul Rețelei europene a operatorilor de transport și de sistem de gaze naturale („ENTSO de gaze”);

(c) 

acordarea și gestionarea accesului terților în mod nediscriminatoriu între utilizatorii sau categoriile de utilizatori ai sistemului;

(d) 

colectarea tuturor tarifelor aferente sistemului de transport, inclusiv a tarifelor de acces la rețea, a tarifelor pentru serviciile de sistem necesare echilibrării sistemului, precum prelucrarea gazelor naturale, cumpărarea de servicii (costurile cu echilibrarea, cumpărarea de energie pentru acoperirea pierderilor în rețea);

(e) 

exploatarea, întreținerea și dezvoltarea unui sistem de transport sigur, eficace și eficient din punct de vedere economic;

(f) 

planificarea investițiilor care să asigure capacitatea pe termen lung a sistemului de a face față cererilor rezonabile și de a garanta siguranța alimentării;

(g) 

instituirea de asociații în participațiune adecvate, inclusiv cu unul sau mai mulți operatori de transport și de sistem, de schimburi de energie și cu ceilalți actori relevanți, în cadrul obiectivelor de dezvoltare a creării de piețe regionale sau de facilitare a procesului de liberalizare; și

(h) 

toate serviciile aferente întreprinderii, inclusiv cele juridice, de contabilitate și informatice.

(3)  
Operatorii de transport și de sistem sunt organizați sub o formă juridică, în conformitate cu articolul 1 din Directiva 68/151/CEE a Consiliului ( 6 ).
(4)  
Operatorul de transport și de sistem nu creează, prin identitatea sa corporativă, comunicarea, imaginea de marcă și spațiul său, confuzii cu privire la identitatea separată a întreprinderii integrate vertical sau a oricărei părți a acesteia.
(5)  
Operatorul de transport și de sistem nu împarte sistemele sau echipamentele informatice, spațiile fizice și sistemele de acces securizat cu nicio parte a întreprinderii integrate vertical și nici nu folosește aceiași consultanți sau contractanți externi pentru sistemele sau echipamentele informatice și pentru sistemele de acces securizate.
(6)  
Conturile operatorului de transport și de sistem sunt auditate de către un auditor diferit de cel care auditează întreprinderea integrată vertical sau oricare parte a acesteia.

Articolul 18

Independența operatorului de transport și de sistem

(1)  

Fără a aduce atingere deciziilor organismului de supraveghere instituit în temeiul articolului 20, operatorul de transport și de sistem are:

(a) 

dreptul efectiv de a lua decizii, în mod independent față de întreprinderea integrată vertical, cu privire la activele necesare pentru exploatarea, întreținerea sau dezvoltarea sistemului de transport; și

(b) 

dreptul de a obține finanțare pe piețele de capital, în special prin împrumuturi și aport de capital.

(2)  
Operatorul de transport și de sistem acționează în permanență astfel încât să se asigure că dispune de resursele necesare în vederea desfășurării activității de transport în mod corespunzător și eficient și a dezvoltării și menținerii unui sistem de transport eficient, sigur și economic.
(3)  
Filialele întreprinderii integrate vertical care desfășoară activități de producție sau furnizare nu dețin participații directe sau indirecte la operatorul de transport și de sistem. Operatorul de transport și de sistem nu deține nicio participație directă sau indirectă la nicio filială a întreprinderii integrate vertical care desfășoară activități de producție sau furnizare și nici nu primește dividende sau alte beneficii financiare de la filiala în cauză.
(4)  
Structura generală de conducere și statutul operatorului de transport și de sistem asigură independența efectivă a operatorului de transport și de sistem, în conformitate cu prezentul capitol. Întreprinderea integrată vertical nu determină, în mod direct sau indirect, comportamentul concurențial al operatorului de transport și de sistem în ceea ce privește activitățile curente ale acestuia și de gestionare a rețelei sau cu privire la activitățile necesare pentru elaborarea planului de dezvoltare a rețelei pe zece ani, întocmit în temeiul articolului 22.
(5)  
În îndeplinirea atribuțiilor prevăzute la articolul 13 și la articolul 17 alineatul (2) din prezenta directivă și în conformitate cu articolul 13 alineatul (1), articolul 14 alineatul (1) litera (a), articolul 16 alineatele (2), (3) și (5), articolul 18 alineatul (6) și articolul 21 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 715/2009, operatorii de transport și de sistem nu fac discriminări între diferite persoane și entități și nu restricționează, denaturează sau împiedică concurența în domeniul producției sau furnizării de energie.
(6)  
Orice relații comerciale și financiare între întreprinderea integrată vertical și operatorul de transport și de sistem, inclusiv împrumuturile acordate de operatorul de transport și de sistem întreprinderii integrate vertical, respectă condițiile pieței. Operatorul de transport și de sistem păstrează date detaliate privind astfel de relații comerciale sau financiare și le pune la dispoziția autorității de reglementare, la cererea acesteia.
(7)  
Operatorul de transport și de sistem prezintă autorității de reglementare, în vederea aprobării, toate acordurile comerciale și financiare încheiate cu întreprinderea integrată vertical.
(8)  
Operatorul de transport și de sistem informează autoritatea de reglementare cu privire la resursele financiare menționate la articolul 17 alineatul (1) litera (d), disponibile pentru proiecte de investiții viitoare și/sau pentru înlocuirea activelor existente.
(9)  
Întreprinderile integrate vertical se abțin de la orice acțiune care ar împiedica sau prejudicia respectarea, de către operatorul de transport și de sistem, a obligațiilor prevăzute în prezentul capitol și nu solicită operatorului de transport și de sistem să ceară permisiunea de la întreprinderea integrată vertical în vederea îndeplinirii acestor obligații.
(10)  
O întreprindere certificată de autoritatea de reglementare ca respectând cerințele prezentului capitol este autorizată și desemnată operator de transport și de sistem de către statul membru respectiv. Se aplică procedura de certificare prevăzută fie la articolul 10 din prezenta directivă și la articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 715/2009, fie la articolul 11 din prezenta directivă.

Articolul 19

Independența personalului și a conducerii operatorului de transport și de sistem

(1)  
Decizia privind numirea, prelungirea mandatului, condițiile de lucru inclusiv remunerația și încetarea mandatului persoanelor cu funcții de conducere și/sau membrii organelor administrative ale operatorului de transport și de sistem este adoptată de către organismul de supraveghere al operatorului de transport și de sistem numit în conformitate cu articolul 20.
(2)  

Autorității de reglementare i se notifică identitatea și condițiile privind termenul, durata și încheierea mandatului persoanelor desemnate de organismul de supraveghere în vederea numirii sau prelungirii mandatului, în calitate de persoane cu funcții executive și/sau de membri ai organelor administrative ale operatorului de transport și de sistem, precum și motivele oricărei decizii propuse de încetare a mandatului în cauză. Respectivele condiții și decizii menționate la alineatul (1) dobândesc caracter obligatoriu numai dacă în termen de trei săptămâni de la notificare, autoritatea de reglementare nu a ridicat obiecții.

Autoritatea de reglementare poate ridica obiecții privind deciziile menționate la alineatul (1), în cazul:

(a) 

unor îndoieli serioase survenite cu privire la independența profesională a unei persoane cu funcție de conducere numite și/sau a unui membru al organelor administrative numit, sau

(b) 

încheierii premature a unui mandat, dacă există îndoieli cu privire la justificarea încheierii premature.

(3)  
Nicio poziție sau responsabilitate profesională, interes sau relație de afaceri, de ordin direct sau indirect, cu întreprinderea integrată vertical, cu vreo parte a acesteia sau cu acționarii care dețin controlul asupra acesteia, cu excepția operatorului de transport și de sistem nu trebuie să fie deținută pe o perioadă de trei ani înainte de numirea persoanelor cu funcții de conducere și/sau a membrilor organelor administrative ale operatorului de transport și de sistem cărora li se aplică prezentul alineat.
(4)  
Persoanele cu funcții de conducere și/sau membrii organelor administrative, precum și angajații operatorului de transport și de sistem nu dețin nicio poziție sau responsabilitate profesională, interes sau relație de afaceri, de ordin direct sau indirect, cu vreo altă parte a întreprinderii integrate vertical sau cu acționarii majoritari ai acesteia.
(5)  
Persoanele cu funcții de conducere și/sau membrii organelor administrative, precum și angajații operatorului de transport și de sistem nu dețin niciun interes și nu primesc niciun beneficiu financiar, de ordin direct sau indirect, de la vreo parte a întreprinderii integrate vertical cu excepția operatorului de transport și de sistem. Remunerația acestora nu depinde de activitățile sau rezultatele întreprinderii integrate vertical, cu excepția operatorului de transport și de sistem.
(6)  
Pentru orice plângeri din partea persoanelor cu funcții de conducere și/sau a membrilor organelor administrative ale operatorului de transport și de sistem împotriva încetării premature a mandatelor lor le este garantat dreptul efectiv de a introduce o cale de atac la autoritatea de reglementare.
(7)  
După încetarea mandatului deținut în cadrul operatorului de transport și de sistem, persoanele cu funcții de conducere și/sau membrii organelor administrative ale acestuia nu au dreptul să dețină, timp de patru ani, nicio poziție sau responsabilitate profesională, interes sau relație de afaceri, de ordin direct sau indirect, cu orice parte a întreprinderii integrate vertical, cu excepția operatorului de transport și de sistem, sau cu acționarii majoritari ai întreprinderii integrate vertical.
(8)  

Alineatul (3) se aplică majorității persoanelor cu funcții de conducere și/sau membrilor organelor administrative ale operatorului de transport și de sistem.

Persoanele cu funcții de conducere și/sau membrii organelor administrative ale operatorului de transport și de sistem care nu fac obiectul dispozițiilor alineatului (3) nu trebuie să fi desfășurat vreo activitate de conducere sau vreo altă activitate relevantă în întreprinderea integrată vertical pentru o perioadă de cel puțin șase luni înaintea numirii acestora.

Primul paragraf din prezentul alineat și alineatele (4)-(7) se aplică tuturor persoanelor cu funcții executive de conducere și celor care sunt direct subordonate acestora cu privire la chestiuni legate de exploatarea, întreținerea sau dezvoltarea rețelei.

Articolul 20

Organismul de supraveghere

(1)  
Operatorul de transport și de sistem deține un organism de supraveghere responsabil cu luarea deciziilor susceptibile de a avea un impact major asupra valorii activelor acționarilor din cadrul operatorului de transport și de sistem, în special a deciziilor privind aprobarea planurilor financiare anuale și pe termen lung, a nivelului de îndatorare a operatorului de transport și de sistem și a dividendelor distribuite acționarilor. Deciziile care fac parte din competența organismului de supraveghere le exclud pe cele care nu sunt legate de activitățile curente ale operatorului de transport și de sistem și de gestionarea rețelei, și de activitățile necesare pentru elaborarea planului de dezvoltare a rețelei pe zece ani, întocmit în temeiul articolului 22.
(2)  
Organismul de supraveghere este compus din membri reprezentând întreprinderea integrată vertical, din membri reprezentând acționarii terți și, în cazurile prevăzute de legislația pertinentă a unui stat membru, din membri reprezentând alți factori interesați, precum angajații operatorului de transport și de sistem.
(3)  

Articolul 19 alineatul (2) primul paragraf și articolul 19 alineatele (3)-(7) se aplică cel puțin unei jumătăți a membrilor organismului de supraveghere minus unul.

Articolul 19 alineatul (2) al doilea paragraf litera (b) se aplică tuturor membrilor organismului de supraveghere.

Articolul 21

Programul de conformitate și agentul de conformitate

(1)  
Statele membre asigură faptul că operatorii de transport și de sistem stabilesc și pun în aplicare un program de conformitate care definește măsurile adoptate în vederea excluderii posibilităților de comportament discriminatoriu, și asigură monitorizarea adecvată a respectării acestui program. Programul de conformitate stabilește obligațiile specifice impuse angajaților pentru realizarea obiectivelor respective. Programul este supus aprobării autorității de reglementare. Fără a aduce atingere competențelor autorității de reglementare naționale, respectarea programului este monitorizată independent de către agentul de conformitate.
(2)  
Agentul de conformitate este numit de către organismul de supraveghere și face obiectul aprobării autorității de reglementare. Autoritatea de reglementare poate refuza aprobarea agentului de conformitate numai din motive de lipsă de independență sau de capacitate profesională. Agentul de conformitate poate fi o persoană fizică sau juridică. Articolul 19 alineatele (2)-(8) se aplică agentului de conformitate.
(3)  

Agentul de conformitate are următoarele atribuții:

(a) 

monitorizarea punerii în aplicare a programului de conformitate;

(b) 

elaborarea unui raport anual care stabilește măsurile luate în vederea punerii în aplicare a programului de conformitate și prezentarea acestuia către autoritatea de reglementare;

(c) 

raportarea către organismul de supraveghere și emiterea de recomandări privind respectarea programului de conformitate și a punerii în aplicare a acestuia;

(d) 

notificarea autorității de reglementare cu privire la orice încălcare gravă a punerii în aplicare a programului de conformitate; și

(e) 

raportarea către autoritatea de reglementare cu privire la orice relații comerciale și financiare dintre întreprinderea integrată vertical și operatorul de transport și de sistem.

(4)  
Agentul de conformitate prezintă autorității de reglementare deciziile propuse cu privire la planul de investiții sau la investițiile individuale din cadrul rețelei. Acest lucru are loc cel târziu în momentul prezentării deciziilor în cauză organismului de supraveghere de către conducere și/sau organul administrativ competent.
(5)  
În cazul în care întreprinderea integrată vertical, în cadrul adunării generale sau prin votul membrilor organismului de supraveghere pe care i-a numit, a împiedicat adoptarea unei decizii în scopul de a împiedica sau a întârzia investițiile, decizie care, în conformitate cu planul de dezvoltare a rețelei prevăzut pentru zece ani, trebuia executată în următorii trei ani, agentul de conformitate raportează acest lucru autorității de reglementare, care acționează în conformitate cu articolul 22.
(6)  
Condițiile care reglementează mandatul sau condițiile de muncă ale agentului de conformitate, inclusiv durata mandatului acestuia, sunt supuse aprobării autorității de reglementare. Condițiile respective asigură independența agentului de conformitate, inclusiv prin punerea la dispoziție a resurselor necesare în vederea îndeplinirii atribuțiilor sale. Pe durata mandatului său, agentul de conformitate nu poate deține o altă funcție, nu poate avea o altă responsabilitate profesională sau un interes, direct sau indirect, cu nicio parte a întreprinderii integrate vertical sau cu acționarii majoritari ai acesteia.
(7)  
Agentul de conformitate raportează cu regularitate, fie verbal, fie în scris, autorității de reglementare și are dreptul de a raporta cu regularitate, fie verbal, fie în scris, consiliului de supraveghere al operatorului de transport și de sistem.
(8)  

Agentul de conformitate poate participa la toate reuniunile organelor de conducere sau administrative ale operatorului de transport și de sistem, și la cele ale organismului de supraveghere și ale adunării generale. Agentul de conformitate participă la toate reuniunile care privesc următoarele chestiuni:

(a) 

condițiile de acces la rețea, astfel cum sunt stabilite în Regulamentul (CE) nr. 715/2009, în special în privința tarifelor, a serviciilor de acces ale terțelor părți, a alocării capacității și a gestionării congestiilor, a transparenței, a echilibrării și a piețelor secundare;

(b) 

proiectele efectuate în scopul de a exploata, întreține și dezvolta sistemul de transport, inclusiv investițiile pentru noile conexiuni de transport, pentru extinderea capacității și pentru optimizarea capacității actuale;

(c) 

cumpărarea sau vânzarea de energie necesare pentru exploatarea sistemului de transport.

(9)  
Agentul de conformitate monitorizează respectarea articolului 16 de către operatorul de transport și de sistem.
(10)  
Agentul de conformitate dispune de acces la toate datele pertinente, la sediile operatorului de transport și de sistem și la toate informațiile necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor sale.
(11)  
În urma aprobării prealabile a autorității de reglementare, organismul de supraveghere poate să îl revoce pe agentul de conformitate. Organismul de supraveghere eliberează din funcție agentul de conformitate, din motive de lipsă de independență sau de capacitate profesională, la cererea autorității de reglementare.
(12)  
Agentul de conformitate are acces la sediile operatorului de transport și de sistem fără a fi necesară anunțarea prealabilă.

Articolul 22

Dezvoltarea rețelei și a competențelor pentru a adopta decizii privind investițiile

(1)  
În fiecare an, operatorii de transport și de sistem prezintă autorității de reglementare un plan de dezvoltare a rețelei prevăzut pentru zece ani bazat pe oferta și cererea actuală și pe previziunile de ofertă și de cerere, după consultarea prealabilă a tuturor factorilor interesați. Planul respectiv de dezvoltare a rețelei conține măsuri eficiente pentru a garanta caracterul adecvat al sistemului și siguranța alimentării.
(2)  

În special, planul de dezvoltare a rețelei prevăzut pentru zece ani trebuie:

(a) 

să indice operatorilor pieței principalele infrastructuri de transport care trebuie să fie construite sau modernizate în următorii zece ani;

(b) 

să conțină toate investițiile deja decise și să identifice noi investiții care trebuie să fie efectuate în următorii zece ani; și

(c) 

să prevadă un interval de timp pentru toate proiectele de investiții.

(3)  
Atunci când elaborează planul de dezvoltare a rețelei pe zece ani, operatorul de transport și de sistem trebuie să formuleze ipoteze rezonabile privind evoluția producției, a furnizării, a consumului și a schimburilor cu alte țări, luând în considerare planurile de investiții privind rețelele regionale și la nivel comunitar, precum și planurile de investiții privind instalațiile de înmagazinare și de regazeificare a GNL.
(4)  
Autoritatea de reglementare consultă toți utilizatorii de sistem, actuali sau potențiali, privind planul de dezvoltare a rețelei prevăzut pentru zece ani, în mod deschis și transparent. Persoanelor fizice sau întreprinderilor care revendică statutul de utilizatori potențiali de sistem li se poate solicita să dovedească aceste revendicări. Autoritatea de reglementare publică rezultatul procesului de consultare, în special în privința a unor posibile necesități de investiții.
(5)  
Autoritatea de reglementare evaluează dacă planul de dezvoltare a rețelei prevăzut pentru zece ani abordează toate necesitățile de investiții identificate pe parcursul procesului de consultare, și dacă este conform cu planul neobligatoriu la nivel comunitar de dezvoltare a rețelei pe zece ani (denumit în continuare „planul la nivel comunitar de dezvoltare a rețelei”) menționat la articolul 8 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 715/2009. În cazul în care există îndoieli cu privire la conformitatea cu planul la nivel comunitar de dezvoltare a rețelei, autoritatea de reglementare consultă agenția. Autoritatea de reglementare poate solicita operatorului de transport și de sistem să își modifice planul său de dezvoltare a rețelei pe zece ani.
(6)  
Autoritatea de reglementare monitorizează și evaluează punerea în aplicare a planului de dezvoltare a rețelei prevăzut pentru zece ani.
(7)  

În situațiile în care operatorul de transport și de sistem, din rațiuni diferite de rațiunile imperioase, asupra cărora nu deține niciun control, nu execută o investiție, care, în conformitate cu planul de dezvoltare a rețelei prevăzut pentru zece ani, trebuia executată în următorii trei ani, statele membre se asigură că autoritatea de reglementare are obligația să adopte cel puțin una dintre următoarele măsuri pentru a garanta executarea investiției în cauză dacă investiția este încă relevantă pe baza celui mai recent plan de dezvoltare a rețelei pe zece ani:

(a) 

să solicite operatorului de transport și de sistem să execute investiția în cauză;

(b) 

să organizeze o procedură de ofertare privind investiția în cauză, deschisă tuturor investitorilor;

(c) 

să oblige operatorul de transport și de sistem să accepte o majorare de capital pentru a finanța investițiile necesare și a permite unor investitori independenți să participe la capital.

În cazul în care autoritatea de reglementare a recurs la competențele sale prevăzute la litera (b) din primul paragraf, aceasta poate obliga operatorul de transport și de sistem să accepte una sau mai multe dintre următoarele măsuri:

(a) 

finanțarea de către o parte terță;

(b) 

construirea de către o parte terță;

(c) 

formarea noilor active în cauză de către operator însuși;

(d) 

exploatarea noului activ de către operator însuși.

Operatorul de transport și de sistem furnizează investitorilor toate informațiile necesare pentru realizarea investiției, conectează noile active la rețeaua de transport și, în general, depune toate eforturile pentru a facilita punerea în aplicare a proiectului de investiții.

Măsurile relevante cu privire la finanțare fac obiectul aprobării de către autoritatea de reglementare.

(8)  
În cazul în care autoritatea de reglementare a recurs la competențele sale prevăzute la alineatul (7) primul paragraf, costurile respectivelor investiții intră sub incidența reglementărilor relevante privind tarifele.

Articolul 23

Competențele decizionale privind racordarea instalațiilor de înmagazinare, a instalațiilor de regazeificare a GNL și a clienților industriali la sistemul de transport

(1)  
Operatorii de transport și de sistem stabilesc și publică proceduri și tarife transparente și eficiente pentru o conectare nediscriminatorie a instalațiilor de înmagazinare, a instalațiilor de regazeificare a GNL și a clienților industriali la sistemul de transport. Procedurile respective sunt supuse aprobării autorității de reglementare.
(2)  
Operatorilor de transport și de sistem nu li se permite să refuze conectarea unei noi instalații de înmagazinare, a unei instalații de regazeificare a GNL sau a unui client industrial prin invocarea unor viitoare limitări posibile ale capacităților de rețea disponibile sau a costurilor suplimentare ocazionate de creșterea necesară a capacității. Operatorul de transport și de sistem este obligat să asigure o capacitate de intrare și de ieșire suficiente pentru noua conectare.



CAPITOLUL V

DISTRIBUȚIE ȘI ALIMENTARE

Articolul 24

Desemnarea operatorilor de distribuție

Statele membre desemnează sau solicită întreprinderilor care dețin în proprietate sau răspund de sisteme de distribuție să desemneze, pentru o perioadă ce urmează să fie stabilită de statele membre, luând în considerare eficiența și echilibrul economic, unul sau mai mulți operatori de distribuție și iau măsuri pentru ca operatorii respectivi să acționeze în conformitate cu dispozițiile articolelor 25, 26 și 27.

Articolul 25

Atribuțiile operatorilor de distribuție

(1)  
Fiecare operator de distribuție este responsabil de asigurarea capacității pe termen lung a sistemului de a satisface cereri rezonabile de distribuire a gazelor, precum și de exploatarea, întreținerea și dezvoltarea în condiții eficiente din punct de vedere economic, a unui un sistem sigur, fiabil și eficient în zona pe care o acoperă, acordând atenția cuvenită protecției mediului și eficienței energetice.
(2)  
Indiferent de situație, operatorul de distribuție nu trebuie să facă discriminări între utilizatorii sau categoriile de utilizatori de sistem, în special în favoarea întreprinderilor lor conexe.
(3)  
Fiecare operator de distribuție furnizează celorlalți operatori de distribuție, de transport și de sistem, de GNL și/sau de înmagazinare suficiente informații pentru a asigura că transportul și înmagazinarea de gaze naturale pot fi realizate în condiții compatibile cu funcționarea eficientă și sigură a sistemului interconectat.
(4)  
Operatorul de distribuție furnizează informațiile necesare utilizatorilor sistemului pentru accesul eficient la sistem, inclusiv utilizarea acestuia.
(5)  
Atunci când un operator de distribuție răspunde de echilibrarea sistemului de distribuție a gazelor naturale, regulile adoptate de el în acest scop sunt obiective, transparente și nediscriminatorii, inclusiv regulile de încadrare tarifară a utilizatorilor sistemului în cazul unui dezechilibru în rețea. Condițiile, inclusiv regulile și tarifele, aplicabile prestării acestor servicii de către operatorii de distribuție se stabilesc în mod nediscriminatoriu și ținând seama de costuri, în conformitate cu o metodologie compatibilă cu articolul 41 alineatul (6), și sunt publicate.

Articolul 26

Separarea operatorilor de distribuție

(1)  
În cazul în care face parte dintr-o întreprindere integrată vertical, operatorul de distribuție este independent, cel puțin în ceea ce privește forma sa juridică, organizarea și procesul decizional, față de alte activități care nu au legătură cu distribuția. Aceste reguli nu trebuie să creeze obligația separării proprietății activelor sistemului de distribuție, pe de o parte, de întreprinderea integrată vertical, pe de altă parte.
(2)  

Pe lângă cerințele prevăzute la alineatul (1), în cazul în care operatorul de distribuție face parte dintr-o întreprindere integrată vertical, acesta este independent, în ceea ce privește organizarea și procesul decizional, de celelalte activități care nu au legătură cu distribuția. Pentru a asigura această independență, se aplică următoarele criterii minime:

(a) 

persoanele cu funcții de conducere din cadrul operatorului de distribuție nu trebuie să facă parte din structurile întreprinderii integrate din sectorul gazelor naturale care răspunde, direct sau indirect, de gestionarea cotidiană a activităților de producție, transport și furnizare a gazelor naturale;

(b) 

trebuie luate măsuri adecvate pentru a se asigura că interesele profesionale ale persoanelor cu funcții de conducere din cadrul operatorului de distribuție sunt luate în considerare într-un mod care să le permită să acționeze total independent;

(c) 

operatorul de distribuție trebuie să dispună de competențe efective de luare a deciziilor, independent de întreprinderea integrată din sectorul gazelor naturale, cu privire la elementele de active necesare pentru exploatarea, întreținerea și dezvoltarea rețelei. Pentru a îndeplini aceste atribuții, operatorul de distribuție are la dispoziție resursele necesare, inclusiv resursele umane, tehnice, financiare și fizice. Aceasta nu ar trebui să împiedice existența unor mecanisme de coordonare adecvate care să asigure că sunt protejate drepturile societății-mamă de supraveghere economică și cele de supraveghere a gestionării, în ceea ce privește rentabilitatea activelor unei filiale, reglementate indirect în conformitate cu articolul 41 alineatul (6). În special, această prevedere permite societății-mamă să aprobe planul financiar anual sau orice instrument echivalent al operatorului de distribuție și să stabilească limitele generale ale nivelului de îndatorare a filialei sale. În schimb, această dispoziție nu permite societății-mamă să dea instrucțiuni cu privire la operațiunile curente, nici cu privire la deciziile individuale referitoare la construirea sau modernizarea conductelor de distribuție, care nu depășesc condițiile stabilite în planul financiar aprobat sau în oricare alt instrument echivalent; și

(d) 

operatorul de distribuție stabilește un program de conformitate, care conține măsurile luate pentru a garanta excluderea practicilor discriminatorii, și asigură monitorizarea adecvată a respectării acestui program. Programul de conformitate prevede obligațiile specifice impuse angajaților pentru realizarea acestui obiectiv. Persoana sau organismul care răspunde de monitorizarea programului de conformitate, agentul de conformitate al operatorului de distribuție, prezintă autorității de reglementare menționate la articolul 39 alineatul (1) un raport anual cu privire la măsurile adoptate, care se publică. Agentul de conformitate al operatorului de distribuție este complet independent și are acces la toate informațiile operatorului de distribuție sau ale oricărei întreprinderi afiliate, care sunt necesare în vederea îndeplinirii sarcinii sale.

(3)  
În cazul în care operatorul de distribuție face parte dintr-o întreprindere integrată vertical, statele membre se asigură că activitățile respectivului operator sunt monitorizate de către autoritățile de reglementare sau de alte organisme competente, astfel încât acesta să nu poată profita de pe urma integrării sale vertical pentru a denatura concurența. În special, operatorii de distribuție integrați vertical nu trebuie, în activitățile lor de comunicare și de publicitate, să creeze confuzie cu privire la identitatea separată a sucursalei furnizoare din cadrul întreprinderii integrate vertical.
(4)  
Statele membre pot decide să nu aplice alineatele (1), (2) și (3) întreprinderilor integrate din sectorul gazelor naturale care alimentează mai puțin de 100 000 de clienți racordați.

Articolul 27

Obligația de confidențialitate a operatorilor de distribuție

(1)  
Fără a aduce atingere dispozițiilor articolului 30 sau oricărei altei obligații privind divulgarea de informații, fiecare operator de distribuție păstrează confidențialitatea asupra informațiilor sensibile din punct de vedere comercial obținute pe durata derulării activităților sale și împiedică divulgarea în mod discriminatoriu a informațiilor referitoare la propriile sale activități care pot fi avantajoase din punct de vedere comercial.
(2)  
În contextul vânzării sau al cumpărării de gaze naturale prin întreprinderi conexe, operatorii de distribuție nu abuzează de informațiile considerate sensibile din punct de vedere comercial, obținute de la terți în contextul asigurării sau negocierii accesului la sistem.

Articolul 28

Sisteme de distribuție închise

(1)  

Statele membre pot decide ca autoritățile de reglementare naționale sau alte autorități competente să clasifice drept sistem de distribuție închis un sistem care distribuie gaze naturale într-o zonă industrială, comercială sau de servicii comune, limitată din punct de vedere geografic și care, fără a aduce atingere alineatului (4), nu alimentează clienții casnici, dacă:

(a) 

din motive tehnice sau de securitate specifice, operațiile sau procesul de producție al utilizatorilor sistemului respectiv sunt integrate; sau

(b) 

sistemul respectiv distribuie gaze naturale în principal proprietarului sau operatorului sistemului sau întreprinderilor lor conexe.

(2)  
Statele membre pot dispune ca autoritățile de reglementare naționale să acorde o derogare operatorului unui sistem de distribuție închis privind obligația menționată la articolul 32 alineatul (1) ca tarifele sau metodologiile care stau la baza calculării acestora să fie aprobate înainte de intrarea în vigoare în conformitate cu articolul 37.
(3)  
În cazul în care se acordă o derogare în conformitate cu alineatul (2), tarifele aplicabile sau metodologiile care stau la baza calculării acestora sunt revizuite și aprobate în conformitate cu articolul 37, la cererea unui utilizator al sistemului de distribuție închis.
(4)  
Utilizarea accesorie de către un număr mic de cămine în care există o relație de muncă sau o relație similară cu proprietarul sistemului de distribuție și care sunt situate în zona deservită de un sistem de distribuție închis nu împiedică acordarea unei derogări în conformitate cu alineatul (2).

Articolul 29

Operatorul de sistem combinat

Articolul 26 alineatul (1) nu aduce atingere funcționării unui operator de sistem combinat de transport, de GNL, de înmagazinare și de distribuție cu condiția ca acest operator să respecte dispozițiile articolului 9 alineatul (1) sau ale articolului 14 și dispozițiile articolului 15 sau ale capitolului IV sau să intre sub incidența articolului 49 alineatul (6).



CAPITOLUL VI

SEPARAREA CONTABILĂ ȘI TRANSPARENȚA EVIDENȚELOR CONTABILE

Articolul 30

Dreptul de acces la evidențele contabile

(1)  
Statele membre sau orice autoritate competentă desemnată de acestea, inclusiv autoritățile de reglementare menționate la articolul 39 alineatul (1) și autoritățile de soluționare a litigiilor menționate la articolul 34 alineatul (3), au drept de acces la conturile întreprinderilor din sectorul gazelor naturale în conformitate cu articolul 31, în măsura în care acest lucru este necesar pentru îndeplinirea misiunii lor.
(2)  
Statele membre sau orice autoritate competentă desemnată de acestea, inclusiv autoritățile de reglementare menționate la articolul 39 alineatul (1) și autoritățile de soluționare a litigiilor, păstrează confidențialitatea asupra informațiilor sensibile din punct de vedere comercial. Statele membre pot prevedea dezvăluirea acestor informații în cazul în care acest lucru este necesar pentru a permite autorităților competente să își exercite funcțiile.

Articolul 31

Separarea contabilă

(1)  
Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că respectivele conturi ale întreprinderilor din sectorul gazelor naturale sunt ținute în conformitate cu dispozițiile alineatelor (2)-(5) din prezentul articol. În cazul în care întreprinderile din sectorul gazelor naturale beneficiază de o derogare de la prezenta dispoziție pe baza articolului 49 alineatele (2) și (4), acestea trebuie să își țină cel puțin conturile interne în conformitate cu prezentul articol.
(2)  

Întreprinderile din sectorul gazelor naturale, indiferent de forma de proprietate sau de regimul juridic, întocmesc, prezintă spre auditare și publică rapoartele contabile anuale, în conformitate cu normele naționale referitoare la conturile anuale ale societăților cu răspundere limitată, adoptate în conformitate cu cea de-a patra Directivă a Consiliului 78/660/CEE din 25 iulie 1978, în temeiul articolului 44 alineatul(2) litera (g) ( *2 ) din tratat, privind conturile anuale ale anumitor tipuri de societăți ( 7 ).

Întreprinderile care, din punct de vedere juridic, nu sunt obligate să își publice conturile anuale păstrează la sediul lor social o copie a acestora, pusă la dispoziția publicului.

(3)  
În sistemul lor de contabilitate internă, întreprinderile din sectorul gazelor naturale țin conturi separate pentru fiecare din activitățile de transport, distribuție, GNL și înmagazinare, cum li s-ar cere să facă dacă respectivele activități ar fi realizate de întreprinderi separate, în vederea evitării discriminării, a subvenționării încrucișate și a denaturării concurenței. De asemenea, acestea țin conturi, care pot fi consolidate, pentru alte activități din sectorul gazelor naturale, care nu sunt legate de transport, distribuție, GNL și înmagazinare. Până la 1 iulie 2007, întreprinderile țin conturi separate pentru activitățile de furnizare către clienții eligibili și pentru activitățile de furnizare către clienții neeligibili. Veniturile rezultate din deținerea în proprietate a rețelei de transport sau de distribuție trebuie specificate în conturi. După caz, acestea țin conturi consolidate pentru alte activități din afara sectorului de gaze naturale. Evidențele contabile interne cuprind un bilanț și un cont de profit și de pierderi pentru fiecare activitate în parte.
(4)  
Auditul menționat la alineatul (2) trebuie să verifice, în special, ca obligația de evitare a discriminării și a subvențiilor încrucișate, în temeiul alineatului (3), să fie respectată.
(5)  
În contabilitatea lor internă, întreprinderile precizează regulile de alocare a activului și pasivului, a cheltuielilor și veniturilor, precum și a pierderilor, fără a aduce atingere normelor contabile aplicabile la nivel național, pe care le aplică la întocmirea conturilor separate prevăzute la alineatul (3). Regulile interne respective pot fi modificate numai în cazuri excepționale. Astfel de modificări trebuie să fie menționate și justificate în mod corespunzător.
(6)  
Conturile anuale indică, în anexă, orice tranzacție de o anumită importanță, realizată cu întreprinderile conexe.



CAPITOLUL VII

ORGANIZAREA ACCESULUI LA SISTEM

Articolul 32

Accesul terților

(1)  
Statele membre asigură punerea în aplicare a unui sistem de acces al terților la sistemul de transport și de distribuție și la instalațiile de GNL, pentru toți clienții eligibili, inclusiv întreprinderile de furnizare. Acest sistem, bazat pe tarife publicate, trebuie aplicat în mod obiectiv și fără discriminare între utilizatorii rețelei. Statele membre trebuie să se asigure că aceste tarife sau metodologiile care stau la baza calculării lor sunt aprobate, înainte de intrarea lor în vigoare în conformitate cu articolul 41, de o autoritate de reglementare menționată la articolul 39 alineatul (1) și că aceste tarife și metodele de calcul, în cazul în care se aprobă numai metodele de calcul, sunt publicate înainte de intrarea lor în vigoare.
(2)  
Operatorii de transport și de sistem trebuie, după caz și în cadrul realizării activităților lor, inclusiv în ceea ce privește transportul transfrontalier, să aibă acces la rețeaua altor operatori de transport și de sistem.
(3)  
Dispozițiile prezentei directive nu trebuie să împiedice încheierea contractelor pe termen lung, în măsura în care acestea respectă normele comunitare în materie de concurență.

Articolul 33

Accesul la instalațiile de înmagazinare

(1)  

Pentru organizarea accesului la instalațiile de înmagazinare și la stocarea în conductă atunci când este necesar din punct de vedere tehnic și/sau economic pentru asigurarea unui acces eficient la sistem pentru aprovizionarea clienților, precum și pentru organizarea accesului la serviciile de sistem, statele membre pot opta pentru una din procedurile menționate la alineatele (3) și (4). Aceste proceduri sunt puse în aplicare în conformitate cu criterii obiective, transparente și nediscriminatorii.

Autoritățile de reglementare, în cazul în care statele membre au decis astfel, sau statele membre definesc și publică criteriile în conformitate cu care se poate stabili ce fel de regim de acces este aplicabil instalațiilor de înmagazinare și de stocare în conductă. Acestea fac publică sau impun operatorilor de înmagazinare și operatorilor de transport și de sistem să facă publică lista instalațiilor de înmagazinare sau a părților din aceste instalații, precum și a conductelor oferite în temeiul diferitelor proceduri prevăzute la alineatele (3) și (4).

Obligațiile menționate la al doilea paragraf a doua teză nu aduc atingere dreptului de alegere acordat statelor membre în conformitate cu primul paragraf.

(2)  
Dispozițiile alineatului (1) nu se aplică serviciilor de sistem și depozitării temporare care sunt legate de instalațiile GNL și care sunt necesare pentru procesul de regazeificare GNL și pentru livrarea ulterioară către rețeaua de transport.
(3)  

În cazul accesului negociat, statele membre sau, atunci când statele membre au stabilit astfel, autoritățile de reglementare adoptă măsurile necesare pentru a permite întreprinderilor din sectorul gazelor naturale și clienților eligibili, fie din interiorul, fie din exteriorul teritoriului acoperit de sistemul interconectat, să negocieze accesul la instalațiile de înmagazinare sau la stocarea în conductă atunci când este necesar din punct de vedere tehnic și/sau economic pentru asigurarea unui acces eficient la sistem, precum și pentru organizarea accesului la alte servicii de sistem. Părțile contractante sunt obligate să negocieze de bună credință accesul la instalațiile de înmagazinare, de stocare în conductă și la alte servicii de sistem.

Contractele de acces la instalațiile de înmagazinare, stocare în conductă și alte servicii de sistem negociază cu operatorul respectiv de înmagazinare sau cu întreprinderile respective din sectorul gazelor naturale. Autoritățile de reglementare, în cazul în care statele membre au decis astfel, sau statele membre solicită operatorilor de înmagazinare și întreprinderilor din sectorul gazelor naturale să-și publice principalele condiții comerciale pentru utilizarea înmagazinării, stocării în conductă și a altor servicii de sistem până la 1 ianuarie 2005 și, ulterior, anual.

Pentru elaborarea condițiilor menționate la al doilea paragraf, operatorii de înmagazinare și întreprinderile din sectorul gazelor naturale consultă utilizatorii de sistem.

(4)  
Atunci când accesul este reglementat, autoritățile de reglementare, în cazul în care statele membre au decis astfel, sau statele membre adoptă măsurile necesare pentru a acorda întreprinderilor din sectorul gazelor naturale și clienților eligibili stabiliți atât pe teritoriul acoperit de sistemul interconectat, cât și în afara acestui teritoriu, dreptul de acces la instalațiile de înmagazinare, la stocare în conductă precum și la alte servicii de sistem, pe baza tarifelor publicate și/sau a altor clauze și obligații privind utilizarea înmagazinării și a stocării în conductă, atunci când este necesar din punct de vedere tehnic și/sau economic pentru asigurarea unui acces eficient la sistem, precum și pentru organizarea accesului la alte servicii de sistem. Autoritățile de reglementare, în cazul în care statele membre au decis astfel, sau statele membre consultă utilizatorii de sistem atunci când elaborează tarifele sau metodologiile acestora. Acest drept de acces poate fi acordat clienților eligibili astfel încât să le permită acestora încheierea de contracte de furnizare cu întreprinderile concurente din sectorul gazelor naturale, altele decât proprietarul și/sau operatorul de sistem sau o întreprindere conexă.

Articolul 34

Accesul la rețelele de conducte în amonte

(1)  
Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că întreprinderile din sectorul gazelor naturale și clienții eligibili, indiferent de locul unde se află aceștia, pot obține, în conformitate cu prezentul articol, accesul la conductele de alimentare din amonte, inclusiv la instalațiile care furnizează servicii tehnice legate de accesul în cauză, cu excepția acelor părți ale acestor rețele și instalații care sunt utilizate pentru operațiuni locale de producție pe amplasamentul unui zăcământ unde sunt produse gazele naturale. Măsurile sunt notificate Comisiei în conformitate cu dispozițiile articolului 54.
(2)  

Accesul prevăzut la alineatul (1) se acordă în modul stabilit de către respectivul stat membru în conformitate cu instrumentele juridice relevante. Statele membre aplică obiectivele pe care le constituie un acces corect și deschis, crearea unei piețe concurențiale de gaze naturale și prevenirea abuzurilor de poziție dominantă, luând în considerare siguranța și regularitatea alimentării, capacitatea care este sau poate fi disponibilă, precum și protecția mediului. Se poate ține seama de următoarele aspecte:

(a) 

necesitatea de a refuza accesul atunci când există, în ceea ce privește specificațiile tehnice, o incompatibilitate care nu poate fi rezolvată într-un mod acceptabil;

(b) 

necesitatea de a evita dificultăți care nu pot fi depășite într-un mod acceptabil și care ar putea prejudicia producția eficientă, curentă și viitoare, de hidrocarburi, inclusiv din zăcăminte a căror viabilitate economică este scăzută;

(c) 

necesitatea de a respecta nevoile rezonabile și justificate în mod corespunzător ale proprietarului sau ale operatorului rețelei de conducte de alimentare din amonte, cu privire la transportul și prelucrarea gazelor naturale, precum și interesele tuturor celorlalți utilizatori ai rețelei de conducte de alimentare din amonte sau ai principalelor instalații de prelucrare și manipulare care pot fi afectate; și

(d) 

necesitatea de a aplica, în conformitate cu dreptul comunitar, propria legislație și propriile proceduri administrative cu privire la acordarea autorizațiilor de producție sau de dezvoltare a conductelor de alimentare din amonte.

(3)  
Statele membre asigură crearea unui sistem de soluționare a litigiilor, inclusiv o autoritate independentă de părțile implicate, care să aibă acces la toate informațiile relevante, pentru a permite soluționarea rapidă a litigiilor privind accesul la rețelele de conducte de alimentare din amonte, luând în considerare criteriile definite la alineatul (2) și numărul părților ce pot fi implicate în negocierea accesului la astfel de rețele.

▼M2

(4)  
În cazul unor litigii transfrontaliere, se aplică dispozițiile de soluționare a litigiilor din statul membru sub jurisdicția căruia se află rețeaua de conducte de alimentare din amonte și care refuză accesul. Atunci când, în litigiile transfrontaliere, rețeaua în cauză se află sub jurisdicția mai multor state membre, acestea se consultă pentru a se asigura că dispozițiile prezentei directive sunt aplicate în mod coerent. În cazul în care rețeaua de conducte de alimentare din amonte își are originea într-o țară terță și este conectată la cel puțin un stat membru, statele membre în cauză se consultă între ele, iar statul membru pe teritoriul căruia este situat primul punct de intrare a rețelei statelor membre se consultă cu țara terță vizată în care își are originea rețeaua de conducte de alimentare din amonte cu scopul de a asigura, în ceea ce privește rețeaua în cauză, faptul că prezenta directivă se aplică în mod consecvent pe teritoriul statelor membre.

▼B

Articolul 35

Refuzul accesului

(1)  
Întreprinderile din sectorul gazelor naturale pot refuza accesul la sistem în temeiul lipsei de capacitate sau atunci când accesul la rețea le-ar împiedica să-și îndeplinească obligațiile de serviciu public prevăzute la articolul 3 alineatul (2), care le sunt impuse, sau din cauza unor grave dificultăți economice și financiare legate de contractele de tip „take-or-pay”, având în vedere criteriile și procedurile menționate la articolul 48, precum și soluția aleasă de statul membru în conformitate cu alineatul (1) de la articolul menționat anterior. Refuzul este motivat în mod corespunzător.
(2)  
Statele membre pot lua măsurile necesare pentru a se asigura că întreprinderile din sectorul gazelor naturale care refuză accesul la sistem motivând lipsa de capacitate sau lipsa de conectare, efectuează toate îmbunătățirile necesare, în măsura în care sunt justificate din punct de vedere economic sau dacă potențialul client este dispus să suporte costul acestor îmbunătățiri. Aceste măsuri se adoptă în cazul în care statele membre aplică dispozițiile articolului 4 alineatul (4).

Articolul 36

Infrastructuri noi

(1)  

Noile infrastructuri de gaze naturale de mari dimensiuni, și anume interconexiunile, instalațiile GNL sau instalațiile de înmagazinare, pot beneficia, la cerere și pentru o perioadă determinată, de o derogare de la dispozițiile articolelor 9, 32, 33 și 34 și de la dispozițiile articolului 41 alineatele (6), (8) și (10) în următoarele condiții:

(a) 

investiția trebuie să întărească concurența în furnizarea de gaze naturale și să îmbunătățească siguranța alimentării;

(b) 

nivelul de risc legat de investiție este de așa natură încât investiția să se realizeze numai în cazul în care se acordă o derogare;

(c) 

infrastructura trebuie să fie deținută în proprietate de o persoană fizică sau juridică care este separată cel puțin în privința formei sale juridice de operatorii de sistem în ale căror sisteme se va construi infrastructura;

(d) 

se percep tarife pentru utilizatorii infrastructurii respective; și

▼M2

(e) 

derogarea nu aduce atingere concurenței pe piețele relevante care sunt susceptibile de a fi afectate de investiție, bunei funcționări a pieței interne a gazelor naturale, funcționării eficiente a sistemelor reglementate în cauză, sau securității aprovizionării cu gaze naturale în Uniune.

▼B

(2)  
Alineatul (1) se aplică și creșterilor semnificative de capacitate a infrastructurilor existente, precum și modificărilor acestor infrastructuri care permit dezvoltarea unor noi surse de alimentare cu gaze naturale.

▼M2

(3)  
Autoritatea de reglementare prevăzută la capitolul VIII poate, de la caz la caz, să decidă asupra derogărilor menționate la alineatele (1) și (2).

Înainte de a adopta decizia de derogare, autoritatea națională de reglementare sau, după caz, altă autoritate competentă din statul membru în cauză se consultă cu:

(a) 

autoritățile naționale de reglementare ale statelor membre ale căror piețe sunt susceptibile de a fi afectate de noua infrastructură; și

(b) 

autoritățile competente ale țărilor terțe, în cazul în care infrastructura în cauză este conectată la rețeaua Uniunii aflată sub jurisdicția unui stat membru și își are originea sau se termină într-o țară terță sau în mai multe țări terțe.

În cazul în care autoritățile consultate din țările terțe nu răspund consultării într-un termen rezonabil sau într-un termen determinat care nu poate depăși trei luni, autoritatea națională de reglementare în cauză poate adopta decizia necesară.

▼B

(4)  

În cazul în care infrastructura în cauză se află pe teritoriul mai multor state membre, agenția poate prezenta un aviz autorităților de reglementare ale statelor membre în cauză, care poate servi drept bază pentru decizia lor, în termen de două luni de la data la care a fost primită cererea de derogare de către ultima dintre autoritățile de reglementare respective.

▼M2

În cazul în care toate autoritățile de reglementare implicate ajung la un acord cu privire la cererea de derogare în termen de șase luni de la data la care a fost primită cererea de derogare de către ultima dintre autoritățile de reglementare, acestea informează agenția cu privire la decizia lor. În cazul în care infrastructura în cauză este o linie de transport între un stat membru și o țară terță, înainte de a adopta decizia de derogare, autoritatea națională de reglementare sau, după caz, altă autoritate competentă a statului membru în care este situat primul punct de interconectare cu rețeaua statelor membre se pot consulta cu autoritatea relevantă din respectiva țară terță, cu scopul de a asigura, în ceea ce privește infrastructura în cauză, faptul că prezenta directivă se aplică în mod consecvent pe teritoriul și, după caz, în marea teritorială ale statului membru în cauză. În cazul în care autoritatea consultată din țara terță nu răspunde consultării într-un termen rezonabil sau într-un termen determinat care nu poate depăși trei luni, autoritatea națională de reglementare în cauză poate adopta decizia necesară.

▼B

Agenția exercită atribuțiile conferite autorităților de reglementare ale statelor membre în cauză în temeiul prezentului articol:

(a) 

în situația în care toate autoritățile de reglementare competente nu au ajuns la un acord în termen de șase luni de la data la care a fost primită cererea de derogare de către ultima dintre autoritățile de reglementare; sau

(b) 

la cererea comună a autorităților de reglementare competente.

Toate autoritățile de reglementare în cauză pot solicita împreună ca termenul menționat la al treilea paragraf litera (a) să fie prelungit cu cel mult trei luni.

(5)  
Înainte de a lua o decizie, agenția consultă autoritățile de reglementare relevante și solicitanții.
(6)  

O derogare poate acoperi total sau parțial capacitatea noii infrastructuri sau pe cea a infrastructurii existente cu o capacitate semnificativ crescută.

La luarea deciziei de acordare a unei derogări, se ia în considerare, de la caz la caz, necesitatea de a impune condiții referitoare la durata derogării și la accesul nediscriminatoriu la infrastructură. La luarea deciziei privind respectivele condiții, se vor lua în calcul, în special, capacitatea suplimentară ce va fi construită sau modificarea capacității existente, orizontul de timp al proiectului și condițiile existente la nivel național.

Înainte de acordarea unei derogări, autoritatea de reglementare decide asupra normelor și mecanismelor pentru gestionarea și alocarea capacității. Normele impun ca toți utilizatorii potențiali ai infrastructurii să fie invitați să își manifeste interesul cu privire la contractarea unei capacități anterior alocării capacităților noii infrastructuri, inclusiv pentru uz propriu. Autoritatea de reglementare impune ca normele referitoare la gestionarea congestiilor să includă obligația de a oferi pe piață capacitatea neutilizată și impune ca utilizatorii infrastructurii să aibă dreptul de a-și comercializa capacitățile contractate pe piața secundară. La evaluarea criteriilor menționate la alineatul (1) literele (a), (b) și (e), autoritatea de reglementare ia în considerare rezultatele procedurii de alocare a capacităților.

Decizia de derogare, inclusiv condițiile menționate la cel de-al doilea paragraf din prezentul alineat, trebuie motivate corespunzător și publicate.

(7)  
Fără a aduce atingere dispozițiilor de la alineatul (3), statele membre pot dispune ca autoritățile lor de reglementare, sau după caz, agenția să înainteze organismului competent din statul membru avizul lor privind cererea de derogare în vederea obținerii unei decizii oficiale. Acest aviz se publică împreună cu decizia.
(8)  

Autoritatea de reglementare transmite Comisiei, fără întârziere, o copie a tuturor cererilor de derogare, imediat după primirea acestora. Autoritatea competentă notifică fără întârziere Comisiei decizia, transmițând și toate informațiile relevante referitoare la aceasta. Aceste informații pot fi comunicate Comisiei în formă consolidată, permițându-se astfel Comisiei să ajungă la o decizie bine fundamentată. Informațiile trebuie să cuprindă în special:

(a) 

motivele detaliate pe baza cărora autoritatea de reglementare sau statul membru a acordat sau a refuzat derogarea, împreună cu referirea la alineatul (1) și la litera (s)au literele relevante din respectivul alineat pe care se bazează decizia, inclusiv datele financiare care demonstrează necesitatea derogării;

(b) 

analiza efectuată în privința efectelor acordării derogării asupra concurenței și asupra bunei funcționări a pieței interne a gazelor naturale;

(c) 

motivele care justifică durata și partea din capacitatea totală a infrastructurii gazelor naturale respective pentru care s-a acordat derogarea;

(d) 

în cazul în care derogarea se referă la o conductă de interconexiune, rezultatul consultării cu autoritatea de reglementare în cauză; și

(e) 

contribuția infrastructurii la diversificarea alimentării cu gaze naturale.

(9)  

În termen de două luni care începe în ziua imediat următoare primirii notificării, Comisia poate solicita, printr-o decizie, ca autoritatea de reglementare să modifice sau să retragă decizia de acordare a unei derogări. Termenul de două luni poate fi prelungit cu un termen suplimentar de două luni în cazul în care Comisia are nevoie de informații suplimentare. Acest termen suplimentar începe în ziua imediat următoare primirii informațiilor complete. Termenul inițial de două luni poate fi, de asemenea, prelungit cu acordul Comisiei și al autorității de reglementare.

În cazul în care informațiile solicitate nu sunt furnizate în cadrul termenului stabilit în cerere, notificarea se consideră retrasă cu excepția cazurilor în care, înainte de expirarea termenului, fie termenul a fost prelungit cu acordul Comisiei și al autorității de reglementare, fie autoritatea de reglementare a informat Comisia, furnizând justificările corespunzătoare, asupra faptului că notificarea este considerată completă.

Autoritatea de reglementare se conformează deciziei Comisiei de modificare sau de retragere a deciziei de derogare în termen de o lună și informează Comisia în consecință.

Comisia asigură păstrarea confidențialității informațiilor sensibile din punct de vedere comercial.

Aprobarea Comisiei cu privire la o decizie de derogare își încetează efectele la doi ani de la adoptare în cazul în care, la acea dată, construcția infrastructurii nu a început încă și la cinci ani de la adoptare în cazul în care, la acea dată, infrastructura nu este încă operațională, cu excepția cazului în care Comisia decide că orice întârziere se datorează unor impedimente majore, independente de voința persoanei căreia i s-a acordat derogarea.

(10)  
Comisia poate adopta linii directoare cu privire la aplicarea condițiilor stabilite la alineatul (1) din prezentul articol și poate stabili procedura care trebuie urmată pentru aplicarea alineatelor (3), (6), (8) și (9) din prezentul articol. Măsurile respective, destinate să modifice elemente neesențiale ale prezentei directive, prin completarea acesteia, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menționată la articolul 51 alineatul (3).

Articolul 37

Deschiderea piețelor și reciprocitatea

(1)  

Statele membre se asigură că în categoria clienților eligibili sunt incluși:

(a) 

până la 1 iulie 2004, clienții eligibili astfel cum se prevede la articolul 18 din Directiva 98/30/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 iunie 1998 privind regulile comune pentru piața internă în sectorul gazelor naturale ( 8 ). Statele membre publică în fiecare an, până la data de 31 ianuarie, criteriile de definire a acelor clienți eligibili;

(b) 

începând cu 1 iulie 2004, toți clienții, alții decât cei casnici;

(c) 

de la 1 iulie 2007, toți clienții.

(2)  

Pentru a se evita un dezechilibru în ceea ce privește deschiderea piețelor gazelor naturale:

(a) 

contractele de furnizare încheiate cu un client eligibil din sistemul unui alt stat membru nu sunt interzise în cazul în care clientul este eligibil în ambele sisteme implicate; și

(b) 

în cazul în care tranzacțiile prevăzute la litera (a) sunt refuzate, deoarece clientul este eligibil numai într-unul dintre cele două sisteme, Comisia poate, luând în considerare situația de pe piață și interesul comun, să oblige partea care și-a exprimat refuzul să execute furnizarea solicitată, la cererea unuia dintre statele membre în care se găsesc cele două sisteme.

Articolul 38

Magistrale directe

(1)  

Statele membre iau măsurile necesare pentru a permite:

(a) 

întreprinderilor din sectorul gazelor naturale înființate pe teritoriul lor să furnizeze gaze naturale clienților eligibili printr-o magistrală directă; și

(b) 

furnizarea de gaze naturale de către o întreprindere din sectorul gazelor naturale oricărui astfel de client eligibil de pe teritoriul său, printr-o magistrală directă.

(2)  
În cazurile în care este necesară o autorizație (de exemplu, licență, permis, concesiune, consimțământ sau aprobare) pentru construirea sau exploatarea unor magistrale directe, statele membre sau orice autoritate competentă desemnată de acestea stabilesc criteriile de acordare a autorizațiilor de construire sau de exploatare a respectivelor magistrale pe teritoriul lor. Aceste criterii trebuie să fie obiective, transparente și nediscriminatorii.
(3)  
Statele membre pot condiționa autorizarea construirii unei magistrale directe fie de refuzul accesului la sistem, pe baza dispozițiilor articolului 35, fie de inițierea unei proceduri de soluționare a litigiilor, în temeiul articolului 41.



CAPITOLUL VIII

AUTORITĂȚILE NAȚIONALE DE REGLEMENTARE

Articolul 39

Desemnarea autorităților de reglementare și independența acestora

(1)  
Fiecare stat membru desemnează o singură autoritate națională de reglementare la nivel național.
(2)  
Alineatul (1) din prezentul articol nu aduce atingere desemnării altor autorități de reglementare la nivel regional în statele membre, cu condiția să existe, în scopuri de reprezentare și de contact la nivel comunitar, un reprezentant de rang înalt în cadrul Consiliului autorităților de reglementare al agenției, în conformitate cu articolul 14 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 713/2009.
(3)  
Prin derogare de la alineatul (1) din prezentul articol, un stat membru poate numi autorități de reglementare pentru sistemele de dimensiuni reduse, într-o regiune separată din punct de vedere geografic al cărei consum pe anul 2008 a reprezentat mai puțin de 3 % din consumul total al statului membru din care face parte. Această derogare nu aduce atingere numirii unui reprezentant de rang înalt, în scopuri de reprezentare și de contact la nivel comunitar în cadrul Consiliului autorităților de reglementare al agenției în conformitate cu articolul 14 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 713/2009;
(4)  

Statele membre garantează independența autorității de reglementare și se asigură că aceasta își exercită competențele în mod imparțial și transparent. În acest scop, statul membru se asigură că, atunci când își îndeplinește atribuțiile de reglementare care le revin în temeiul prezentei directive și al legislației în domeniu, autoritatea de reglementare:

(a) 

este distinctă din punct de vedere juridic și independentă din punct de vedere funcțional de orice altă entitate publică sau privată;

(b) 

se asigură că personalul său și persoanele cu funcții de conducere:

(i) 

acționează în mod independent de orice interes de piață; și

(ii) 

nu solicită și nu acceptă instrucțiuni directe din partea niciunui guvern sau a niciunei entități publice sau private în îndeplinirea atribuțiilor de reglementare care le revin. Această cerință nu aduce atingere unei cooperări strânse, după caz, cu alte autorități naționale competente sau orientărilor de politică generală elaborate de guvern, care nu au legătură cu atribuțiile de reglementare menționate la articolul 41.

(5)  

În scopul de a proteja independența autorităților de reglementare, statele membre se asigură, în special, că:

(a) 

autoritatea de reglementare poate lua decizii autonome, independent de orice alt organism politic, are alocări bugetare anuale separate cu autonomie în execuția bugetului alocat și dispune de resursele umane și financiare necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor sale; și

(b) 

membrii consiliului de administrație al autorității de reglementare sau, în absența unui consiliu, persoanele cu cele mai înalte funcții de conducere ale autorității de reglementare sunt numite pentru un mandat fix de cinci până la șapte ani, care poate fi reînnoit o singură dată.

În ceea ce privește litera (b) de la primul paragraf, statele membre garantează un sistem de rotație corespunzător pentru consiliu sau pentru persoanele din structurile superioare de conducere. Membrii consiliului sau, în absența unui consiliu, persoanele din structurile superioare de conducere pot fi eliberate din funcție în cursul mandatului lor numai în cazul în care nu mai îndeplinesc condițiile prevăzute de prezentul articol sau în cazul în care au comis o abatere, potrivit dreptului intern.

Articolul 40

Obiectivele generale ale autorităților de reglementare

În îndeplinirea atribuțiilor de reglementare prevăzute de prezenta directivă, autoritățile de reglementare iau toate măsurile rezonabile în vederea realizării următoarelor obiective în cadrul atribuțiilor și competențelor prevăzute la articolul 41, în cooperare strânsă, după caz, cu alte autorități naționale competente, inclusiv cu autoritățile din domeniul concurenței, și fără a aduce atingere competențelor acestora:

(a) 

promovarea, în strânsă cooperare cu agenția, cu autoritățile de reglementare ale celorlalte state membre și cu Comisia, în cadrul Comunității, a unei piețe interne în sectorul gazelor naturale competitive, sigure și durabile din punctul de vedere al mediului, precum și a unei deschideri efective a pieței în beneficiul tuturor clienților și furnizorilor din Comunitate, precum și garantarea condițiilor adecvate pentru funcționarea eficientă și fiabilă a rețelelor de gaze, având în vedere obiectivele pe termen lung;

(b) 

dezvoltarea, în cadrul Comunității, a unor piețe regionale competitive și funcționale, în vederea realizării obiectivului prevăzut la litera (a);

(c) 

eliminarea restricțiilor privind comerțul cu gaze naturale între statele membre, inclusiv dezvoltarea unor capacități transfrontaliere de transport corespunzătoare pentru a satisface cererea și a îmbunătăți integrarea piețelor naționale, ceea ce ar putea facilita fluxurile de gaze naturale pe întreg teritoriul Comunității;

(d) 

sprijinirea dezvoltării, în cel mai rentabil mod, a unor sisteme sigure, fiabile, eficiente și nediscriminatorii care sunt orientate către consumator, în conformitate cu obiectivele generale de politică în domeniul energiei, al eficienței energetice și al integrării producției de gaz la scară redusă și la scară largă din surse de energie regenerabile, precum și a producției distribuite, atât în rețelele de transport, cât și în cele de distribuție;

(e) 

facilitarea accesului la rețea al noilor capacități de producere, în special prin eliminarea obstacolelor care ar putea împiedica accesul noilor operatori pe piață și al gazului obținut din surse regenerabile de energie;

(f) 

garantarea acordării de stimulente corespunzătoare operatorilor de sistem și utilizatorilor de sistem, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung, pentru a spori eficiența în ceea ce privește performanța sistemelor, precum și integrarea pe piață;

(g) 

garantarea unor avantaje pentru clienți de pe urma funcționării eficiente a piețelor interne, promovarea concurenței efective și sprijinirea asigurării protecției consumatorilor;

(h) 

sprijinirea atingerii unor standarde ridicate ale serviciului public în domeniul gazelor naturale, contribuind la protejarea clienților vulnerabili și la compatibilitatea proceselor necesare de schimb de date pentru migrarea clienților.

Articolul 41

Atribuțiile și competențele autorității de reglementare

(1)  

Autoritatea de reglementare are următoarele atribuții:

(a) 

să stabilească sau să aprobe, conform unor criterii transparente, tarife de transport sau de distribuție sau metodologiile pentru acestea;

(b) 

să asigure respectarea de către operatorii de transport și de sistem și operatorii de distribuție, cât și, acolo unde este cazul, de către proprietarii de sistem și de către orice întreprindere din sectorul gazelor naturale, a obligațiilor care le revin în temeiul prezentei directive și în temeiul legislației comunitare relevante, inclusiv în ceea ce privește aspectele transfrontaliere;

▼M2

(c) 

să coopereze, în ceea ce privește aspectele transfrontaliere, cu autoritatea sau autoritățile de reglementare din statele membre implicate și cu agenția. În ceea ce privește infrastructura înspre și dinspre o țară terță, autoritatea de reglementare a statului membru în care este situat primul punct de interconectare cu rețeaua statelor membre poate coopera cu autoritățile relevante din țara terță, după consultarea cu autoritățile de reglementare ale celorlalte state membre în cauză, consultarea vizând, în ceea ce privește această infrastructură, aplicarea consecventă a prezentei directive pe teritoriul statelor membre;

▼B

(d) 

să respecte și să pună în aplicare toate deciziile relevante, cu forță juridică obligatorie, ale agenției și ale Comisiei;

(e) 

să raporteze anual cu privire la activitățile sale și la modul de îndeplinire a îndatoririlor sale autorităților competente ale statelor membre, agenției și Comisiei. Aceste rapoarte prezintă măsurile luate și rezultatele obținute în ceea ce privește fiecare dintre atribuțiile menționate la prezentul articol;

(f) 

să garanteze că nu există subvenții încrucișate între activitățile de transport, distribuție, înmagazinare, GNL și furnizare;

(g) 

să monitorizeze planurile de investiții ale operatorilor de transport și de sistem și să furnizeze în raportul său anual o evaluare a acestor planuri de investiții din punctul de vedere al concordanței lor cu planul la nivel comunitar de dezvoltare a rețelei menționat la articolul 8 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 715/2009; o astfel de evaluare poate include recomandări de modificare a acestor planuri de investiții;

(h) 

să monitorizeze respectarea normelor de siguranță și de fiabilitate a rețelei și să revizuiască performanțele lor anterioare, precum și stabilească sau să aprobe standardele și cerințele de calitate a serviciilor și a alimentării sau să contribuie la realizarea acestui obiectiv împreună cu alte autorități competente;

(i) 

să monitorizeze nivelul de transparență, inclusiv prețurile angro, și să garanteze respectarea de către întreprinderile din sectorul gazelor naturale a obligațiilor privind transparența care le revin;

(j) 

să monitorizeze gradul și eficiența deschiderii piețelor și a concurenței la nivelul comerțului angro și cu amănuntul, inclusiv în ceea ce privește bursele de gaze naturale, prețurile pentru clienții casnici, inclusiv sistemele de plată anticipată, tarifele percepute la migrarea către un alt furnizor, tarifele de deconectare, executarea serviciilor de întreținere și tarifele percepute pentru acestea și plângerile înaintate de clienții casnici, precum și orice denaturare sau restricționare a concurenței, și să furnizeze toate informațiile relevante și să prezinte toate situațiile relevante autorităților competente din domeniul concurenței;

(k) 

să monitorizeze apariția unor practici contractuale restrictive, inclusiv a unor clauze privind exclusivitatea, care ar putea împiedica clienții noncasnici de mari dimensiuni să încheie contracte simultan cu mai mulți furnizori sau pot restrânge posibilitatea acestora de a face această alegere, informând, dacă este cazul, autoritățile naționale din domeniul concurenței cu privire la astfel de practici;

(l) 

să respecte libertatea contractuală în materie de contracte de furnizare întreruptibilă, precum și în materie de contracte pe termen lung cu condiția ca acestea să fie compatibile cu dreptul comunitar și să respecte politicile comunitare;

(m) 

să monitorizeze perioadele de timp necesare operatorilor de transport și de sistem și ale operatorilor de distribuție pentru racordări și reparații;

(n) 

să monitorizeze și să revizuiască condițiile de acces la instalațiile de înmagazinare, la stocarea în conductă și la alte servicii de sistem, astfel cum se prevede la articolul 33. În cazul în care sistemul de acces la instalațiile de înmagazinare este definit în conformitate cu articolul 33 alineatul (3), această sarcină exclude revizuirea tarifelor.

(o) 

să contribuie, împreună cu alte autorități relevante, la asigurarea eficacității și aplicării măsurilor de protecție a consumatorului, inclusiv a celor stabilite în anexa I;

(p) 

să publice cel puțin o dată pe an recomandări cu privire la conformitatea prețurilor de furnizare cu dispozițiile articolului 3 și să le transmită autorităților din domeniul concurenței, dacă este cazul;

(q) 

să garanteze accesul la datele privind consumul clienților, furnizarea în vederea utilizării cu titlu opțional a unui format ușor de înțeles armonizat la nivel național pentru datele privind consumul, precum și accesul prompt al tuturor consumatorilor la astfel de date, în temeiul literei (h) din anexa I;

(r) 

să monitorizeze punerea în aplicare a normelor privind rolurile și responsabilitățile operatorilor de transport și de sistem, ale operatorilor de distribuție, ale furnizorilor și clienților, precum și ale altor actori de pe piață în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 715/2009;

(s) 

să monitorizeze aplicarea corectă a criteriilor în conformitate cu care o instalație de înmagazinare intră în sfera de aplicare a articolului 33 alineatul (3) sau a articolului 33 alineatul (4); și

(t) 

să monitorizeze punerea în aplicare a măsurilor de salvgardare, astfel cum sunt prevăzute la articolul 46;

(u) 

să contribuie la compatibilitatea proceselor de schimb de date pentru cele mai importante procese de piață la nivel regional; și

▼M3

(v) 

să îndeplinească obligațiile prevăzute la articolul 3, la articolul 5 alineatul (7) și la articolele 14-17 din Regulamentul (UE) 2022/869 al Parlamentului European și al Consiliului ( 9 ).

▼B

(2)  

Atribuțiile de monitorizare prevăzute la alineatul (1) pot fi îndeplinite de alte autorități decât autoritățile de reglementare, în cazul în care un stat membru prevede acest lucru. În acest caz, informațiile obținute ca urmare a monitorizării sunt puse la dispoziția autorităților de reglementare în cel mai scurt timp posibil.

În îndeplinirea atribuțiilor prevăzute la alineatul (1), autoritatea de reglementare se consultă, după caz, cu operatorii de transport și de sistem și colaborează îndeaproape cu alte autorități naționale competente, după caz, fără a aduce atingere caracterului independent și competențelor specifice ale acestora și respectând principiile unei mai bune reglementări.

Orice aprobare acordată de o autoritate de reglementare sau de către agenție în temeiul prezentei directive nu aduce atingere oricărei viitoare exercitări justificate a competențelor sale de către autoritatea de reglementare, în temeiul prezentului articol, sau oricărei sancțiuni impuse de alte autorități competente sau de Comisie.

(3)  

Pe lângă atribuțiile care le revin în temeiul alineatului (1) din prezentul articol, în cazul desemnării, în temeiul articolului 14, a unui operator de sistem independent, autoritatea de reglementare:

(a) 

monitorizează respectarea de către proprietarul sistemului de transport și de către operatorul de sistem independent a obligațiilor care le revin în temeiul prezentului articol și dispune aplicarea de sancțiuni în caz de nerespectare, în conformitate cu alineatul (4) litera (d);

(b) 

monitorizează relațiile și schimburile de informații dintre proprietarul sistemului de transport și operatorul de sistem independent, în vederea garantării respectării de către acesta din urmă a obligațiilor sale și, în special, aprobă contracte și acționează ca autoritate de soluționare a litigiilor între operatorul de sistem independent și proprietarul sistemului de transport cu privire la plângerile înaintate de oricare dintre aceștia, în conformitate cu alineatul (11);

(c) 

fără a aduce atingere procedurii prevăzute la articolul 14 alineatul (2) litera (c), aprobă, în cazul primului plan de dezvoltare a rețelei prevăzut pentru zece ani, planul de investiții și planul multianual de dezvoltare a rețelei, prezentate în fiecare an de către operatorul de sistem independent;

(d) 

se asigură că tarifele de acces la rețea percepute de operatorul de sistem independent cuprind o redevență pentru proprietarul sau proprietarii rețelei, care asigură o compensație corespunzătoare pentru activele rețelei și pentru orice investiții noi în cadrul acesteia, cu condiția ca acestea să fie aplicate în mod economic și eficient; și

(e) 

are dreptul de a desfășura inspecții, inclusiv inspecții neanunțate, la sediul proprietarului de sistem de transport și la sediul operatorului de sistem independent.

(4)  

Statele membre se asigură că autorităților de reglementare le sunt conferite competențele care să le permită să își îndeplinească în mod eficient și rapid atribuțiile prevăzute la alineatele (1), (3) și (6). În acest scop, autoritatea de reglementare are cel puțin următoarele competențe:

(a) 

să emită decizii obligatorii pentru întreprinderile din sectorul gazelor naturale;

(b) 

să desfășoare investigații cu privire la funcționarea piețelor gazelor naturale, precum și să decidă și să impună orice măsuri proporționale necesare pentru promovarea unei concurențe efective și pentru asigurarea unei funcționări corespunzătoare a pieței. După caz, autoritățile de reglementare au, de asemenea, competența de a coopera cu autoritatea națională din domeniul concurenței și cu autoritățile de reglementare de pe piața financiară sau cu Comisia în desfășurarea unei investigații în domeniul dreptului concurenței;

(c) 

să solicite întreprinderilor din sectorul gazelor naturale toate informațiile relevante în vederea îndeplinirii atribuțiilor sale, inclusiv justificări pentru orice refuz de a acorda acces terților, precum și orice informații privind măsurile necesare pentru consolidarea rețelei;

(d) 

să impună sancțiuni eficace, proporționale și cu efect de descurajare asupra întreprinderilor din sectorul gazelor naturale care nu își respectă obligațiile care le revin în temeiul prezentei directive sau al oricărei decizii relevante și cu forță juridică obligatorie a autorității de reglementare sau a agenției, sau să propună unei instanțe competente să impună astfel de sancțiuni. Aceasta ar trebui să includă competența de a impune sau de a propune impunerea de sancțiuni de până la 10 % din cifra de afaceri anuală a operatorului de transport și de sistem sau de până 10 % din cifra de afaceri anuală a întreprinderii integrate vertical asupra operatorului de transport și de sistem sau asupra întreprinderii integrate vertical, după caz, pentru nerespectarea obligațiilor care le revin în temeiul prezentei directive; și

(e) 

să dețină drepturi corespunzătoare pentru desfășurarea de investigații și competențele aferente în legătură cu soluționarea litigiilor, în conformitate cu alineatele (11) și (12).

(5)  

Pe lângă atribuțiile și competențele care îi revin în temeiul alineatelor (1) și (4) din prezentul articol, în cazul desemnării, în temeiul capitolului IV, a unui operator de sistem independent, autorității de reglementare îi vor fi conferite cel puțin următoarele atribuții și competențe:

(a) 

să dispună aplicarea de sancțiuni, în conformitate cu alineatul (4) litera (d), în caz de practici discriminatorii în favoarea întreprinderii integrate vertical;

(b) 

să monitorizeze schimburile de informații între operatorul de transport și de sistem și întreprinderea integrată vertical pentru a garanta respectarea de către operatorul de transport și de sistem a obligațiilor sale;

(c) 

să acționeze ca o autoritate de soluționare a litigiilor între întreprinderea integrată vertical și operatorul de transport și de sistem cu privire la plângerile înaintate de oricare dintre aceștia, în conformitate cu alineatul (11);

(d) 

să monitorizeze relațiile comerciale și financiare, inclusiv împrumuturile, dintre întreprinderea integrată vertical și operatorul de transport și de sistem;

(e) 

să aprobe toate acordurile comerciale și financiare între întreprinderea integrată vertical și operatorul de transport și de sistem cu condiția ca acestea să respecte condițiile pieței;

(f) 

să solicite o justificare din partea întreprinderii integrate vertical atunci când este notificat de agentul de conformitate conform articolului 21 alineatul (4). O astfel de justificare include în special dovezi privind faptul că nu a fost înregistrată nicio practică discriminatorie în avantajul întreprinderii integrate vertical;

(g) 

să efectueze inspecții, inclusiv inspecții neanunțate, la sediul întreprinderii integrate vertical și al operatorului de transport și de sistem; și

(h) 

să atribuie toate sarcinile sau sarcini specifice operatorului de transport și de sistem unui operator de sistem numit în conformitate cu articolul 14 în cazul unei încălcări repetate de către operatorul de transport și de sistema obligațiilor care îi revin în temeiul directivei, în special în cazul unor practici discriminatorii repetate în beneficiul întreprinderii integrate vertical.

(6)  

Autoritățile de reglementare răspund de stabilirea sau aprobarea, cu suficient timp înainte de intrarea lor în vigoare, cel puțin a metodologiilor folosite pentru calcularea sau stabilirea clauzelor și condițiilor privind:

(a) 

racordarea și accesul la rețelele naționale, inclusiv tarifele de transport și distribuție și clauzele, condițiile și tarifele de acces la instalațiile GNL. Aceste tarife sau metodologii permit efectuarea investițiilor necesare în rețele și în instalații GNL într-un mod care să garanteze viabilitatea acestora;

(b) 

furnizarea de servicii de echilibrare, care sunt realizate în modul cel mai economic posibil și oferă stimulente corespunzătoare utilizatorilor de rețele pentru ca aceștia să-și echilibreze intrările și ieșirile. Serviciile de echilibrare sunt furnizate într-un mod corect și nediscriminatoriu și sunt întemeiate pe criterii obiective; și

(c) 

accesul la infrastructurile transfrontaliere, inclusiv procedurile de atribuire de capacitate și de gestionare a congestiei.

(7)  
Metodologiile sau clauzele și condițiile menționate la alineatul (6) sunt publicate.
(8)  
La stabilirea sau aprobarea tarifelor sau a metodologiilor și a serviciilor de echilibrare, autoritățile de reglementare se asigură că operatorilor de transport și de sistem și de distribuție li se acordă stimulente corespunzătoare, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung, în scopul de a spori eficiența, de a îmbunătăți integrarea pe piață și siguranța alimentării și de a sprijini activitățile de cercetare aferente.
(9)  
Autoritățile de reglementare monitorizează gestionarea congestiei în cadrul rețelelor naționale pentru transportul gazelor naturale, inclusiv interconexiuni, și punerea în aplicare a normelor de gestionare a congestiei. În acest sens, operatorii de transport și de sistem sau operatorii de piață prezintă autorităților de reglementare naționale normele lor de gestionare a congestiei, inclusiv de atribuire a capacităților. Autoritățile de reglementare naționale pot cere modificări ale acestor norme.
(10)  
Autoritățile de reglementare au competența de a solicita operatorilor de transport și de sistem, operatorilor de înmagazinare, de GNL și de distribuție ca, în cazul în care este necesar, să modifice clauzele și condițiile, inclusiv tarifele și metodologiile menționate la prezentul articol, în scopul de a asigura proporționalitatea acestora, precum și aplicarea lor într-un mod nediscriminatoriu. În cazul în care regimul de acces la înmagazinare este definit în conformitate cu articolul 33 alineatul (3), această sarcină exclude modificarea tarifelor. În cazul unor întârzieri în ceea ce privește stabilirea tarifelor de transport și distribuție, autoritățile de reglementare sunt împuternicite să stabilească sau să aprobe tarife sau metodologii de transport și distribuție provizorii și să adopte măsurile compensatorii corespunzătoare, dacă tarifele sau metodologiile finale se abat de la aceste tarife sau metodologii provizorii.
(11)  
Orice parte care depune o plângere împotriva unui operator de transport și de sistem, unui operator de înmagazinare, de GNL sau de distribuție, referitoare la obligațiile care revin operatorului în temeiul prezentei directive, poate înainta această plângere autorității de reglementare care, acționând ca autoritate de soluționare a litigiilor, emite o decizie în termen de două luni de la data primirii plângerii. Acest termen poate fi prelungit cu două luni în cazul în care autoritățile de reglementare doresc să obțină informații suplimentare. Acest termen prelungit poate fi prelungit în continuare cu acordul reclamantului. Decizia autorității de reglementare produce efecte obligatorii până la o eventuală hotărâre contrarie pronunțată în urma unei căi de atac.
(12)  
Orice parte care se consideră lezată și care are dreptul de a contesta o decizie luată fie cu privire la metodologiile urmate în temeiul prezentului articol, fie, în cazul în care autoritatea de reglementare are obligația de a se consulta, cu privire la metodologiile sau tarifele propuse, poate să depună o contestație în vederea revizuirii respectivei decizii sau propuneri de decizie, în termen de maximum două luni de la publicarea acesteia sau într-un termen mai scurt prevăzut de statele membre. Contestația nu are efect suspensiv.
(13)  
Statele membre creează mecanisme eficiente și adecvate de reglementare, de control și de asigurare a transparenței, în scopul evitării abuzurilor de poziție dominantă, în special în detrimentul consumatorilor, cât și a oricăror practici agresive. Aceste mecanisme iau în considerare dispozițiile tratatului, în special cele ale articolului 82.
(14)  
Statele membre se asigură că sunt luate măsurile corespunzătoare, inclusiv măsuri administrative sau penale în conformitate cu dreptul lor național, împotriva persoanelor fizice sau juridice care se fac vinovate de nerespectarea normelor privind confidențialitatea impuse de prezenta directivă.
(15)  
Plângerile menționate la alineatele (11) și (12) nu aduc atingere exercitării dreptului de a introduce o cale de atac în temeiul legislației comunitare și/sau naționale.
(16)  
Deciziile luate de autoritățile de reglementare sunt pe deplin întemeiate și motivate pentru a permite controlul judiciar. Deciziile sunt disponibile publicului, păstrându-se confidențialitatea informațiilor sensibile din punct de vedere comercial.
(17)  
Statele membre asigură existența la nivel național a mecanismelor adecvate care să garanteze că partea afectată de o decizie a autorității de reglementare are dreptul de a introduce o cale de atac în fața unui organism independent de orice parte afectată și de orice guvern.

Articolul 42

Regimul de reglementare cu privire la aspectele transfrontaliere

(1)  
Autoritățile de reglementare cooperează îndeaproape și se consultă între ele, furnizându-și reciproc și furnizând agenției toate informațiile necesare îndeplinirii atribuțiilor care le revin în temeiul prezentei directive. În ceea ce privește schimbul de informații, autoritatea destinatară garantează respectarea aceluiași nivel de confidențialitate ca cel impus autorității emitente.
(2)  

Autoritățile de reglementare cooperează cel puțin la nivel regional în scopul:

(a) 

de a încuraja crearea de mecanisme operaționale necesare pentru a permite o gestionare optimă a rețelei, de a promova bursele comune de gaze naturale și alocarea capacității de interconexiune transfrontalieră, precum și de a permite un nivel adecvat al capacității de interconexiune, inclusiv prin intermediul unor noi interconexiuni, în interiorul regiunii și între regiuni, permițând astfel dezvoltarea unei concurențe efective și îmbunătățirea siguranței alimentării, fără a face discriminări între întreprinderile furnizoare din diferite state membre;

(b) 

de a coordona dezvoltarea tuturor codurilor de rețea pentru operatorii de transport și de sistem relevanți și pentru alți participanți pe piață; și

(c) 

de a coordona dezvoltarea normelor privind gestionarea congestiei.

(3)  
Autoritățile de reglementare naționale au dreptul de a încheia acorduri de cooperare între ele, pentru a favoriza cooperarea în domeniul reglementării.
(4)  
Acțiunile menționate la alineatul (2) se desfășoară, după caz, în colaborare strânsă cu alte autorități naționale competente și fără a aduce atingere competențelor specifice ale acestora.
(5)  
Comisia poate adopta liniilor directoare cu privire la limitele atribuțiilor autorităților de reglementare de a coopera între ele, precum și cu agenția. Măsurile respective, destinate să modifice elemente neesențiale ale prezentei directive, prin completarea acesteia, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menționată la articolul 51 alineatul (3).

▼M2

(6)  
Autoritățile de reglementare sau, după caz, alte autorități competente, se pot consulta și pot coopera cu autoritățile relevante ale țărilor terțe în ceea ce privește exploatarea infrastructurii de gaze înspre și dinspre țări terțe cu scopul de a asigura, în ceea ce privește infrastructura în cauză, faptul că prezenta directivă se aplică în mod consecvent pe teritoriul unui stat membru și în marea teritorială a acestuia.

▼B

Articolul 43

Conformitatea cu liniile directoare

(1)  
Orice autoritate de reglementare, precum și Comisia, pot solicita avizul agenției cu privire la conformitatea unei decizii luate de o autoritate de reglementare cu liniile directoare menționate în prezenta directivă sau în Regulamentul (CE) nr. 715/2009.
(2)  
Agenția își prezintă avizul atât autorității de reglementare care l-a solicitat sau, respectiv, Comisiei, cât și autorității de reglementare care a luat decizia în cauză, în termen de trei luni de la data primirii solicitării de aviz.
(3)  
În cazul în care autoritatea de reglementare care a luat decizia nu se conformează avizului agenției în termen de patru luni de la data primirii avizului respectiv, agenția informează Comisia în consecință.
(4)  
În cazul în care consideră că o decizie relevantă pentru comerțul transfrontalier, luată de o altă autoritate de reglementare, nu este conformă cu liniile directoare menționate în prezenta directivă sau în Regulamentul (CE) nr. 715/2009, orice autoritate de reglementare poate informa Comisia cu privire la acest lucru, în termen de două luni de la data deciziei respective.
(5)  
În cazul în care, fie în termen de două luni după ce a fost informată de către agenție, în conformitate cu alineatul (3), ori de către o autoritate de reglementare, în conformitate cu alineatul (4), fie din proprie inițiativă, în termen de trei luni de la data deciziei, Comisia consideră ca respectiva decizie a autorității de reglementare ridică îndoieli majore în ceea ce privește compatibilitatea cu liniile directoare menționate în prezenta directivă sau în Regulamentul (CE) nr. 715/2009, Comisia poate decide examinarea mai detaliată a cazului. Într-o astfel de situație, Comisia invită autoritatea de reglementare și părțile în procedura desfășurată în fața respectivei autorități naționale să își prezinte observațiile.
(6)  

În cazul în care Comisia decide examinarea mai detaliată a cazului, în termen de cel mult patru luni de la data deciziei respective, Comisia emite o decizie finală:

(a) 

de a nu ridica obiecții împotriva deciziei autorității de reglementare; sau

(b) 

de a solicita autorității de reglementare în cauză să-și retragă decizia, în cazul în care consideră că liniile directoare nu au fost respectate.

(7)  
În cazul în care Comisia nu a luat o decizie de examinare mai detaliată a cazului sau nu a luat o decizie finală în termenele prevăzute la alineatele (5) și, respectiv, (6), se consideră că nu a ridicat obiecții împotriva deciziei autorității de reglementare.
(8)  
Autoritatea de reglementare se conformează, în termen de două luni, deciziei Comisiei de retragere a deciziei și informează Comisia în consecință.
(9)  
Comisia poate adopta liniile directoare care să stabilească detaliile procedurii care trebuie urmată de autoritățile de reglementare, de agenție și de Comisie pentru a asigura conformitatea deciziilor luate de autoritățile de reglementare cu liniile directoare menționate în prezentul articol. Măsurile respective, destinate să modifice elemente neesențiale ale prezentei directive, prin completarea acesteia, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menționată la articolul 51 alineatul (3).

Articolul 44

Evidența datelor

(1)  
Statele membre solicită întreprinderilor de furnizare să păstreze la dispoziția autorităților naționale inclusiv a autorităților de reglementare, a autorităților naționale din domeniul concurenței și a Comisiei, timp de cel puțin cinci ani, în scopul îndeplinirii atribuțiilor care le revin, datele relevante cu privire la toate tranzacțiile din cadrul contractelor de furnizare de gaze naturale și al instrumentelor derivate din domeniul gazelor naturale încheiate cu clienți angro și cu operatori de transport și de sistem precum și cu operatori de înmagazinare și de GNL.
(2)  
Datele cuprind informații privind caracteristicile tranzacțiilor relevante, cum ar fi durata, regulile privind livrarea și decontarea, precum și cantitatea, datele și termenele de executare, prețurile tranzacției, mijloacele de identificare ale clientului angro în cauză, cât și informații specifice privind toate contractele de furnizare de gaze naturale și toate instrumentele derivate din domeniul gazelor naturale neexecutate.
(3)  
Autoritatea de reglementare poate decide să pună la dispoziția participanților pe piață elemente ale acestor informații, cu condiția ca informațiile sensibile din punct de vedere comercial referitoare la anumiți actori de pe piață sau la anumite tranzacții să nu fie divulgate. Prezentul alineat nu se aplică cu privire la informațiile despre instrumente financiare care intră în sfera de aplicare a Directivei 2004/39/CE.
(4)  
Pentru a asigura punerea uniformă în aplicare a prezentului articol, Comisia poate adopta linii directoare care să definească metodele și modalitățile de păstrare a datelor, precum și formatul și conținutul acestor date. Măsurile respective, destinate să modifice elemente neesențiale ale prezentei directive, prin completarea acesteia, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menționată la articolul 51 alineatul (3).
(5)  
În ceea ce privește tranzacțiile cu instrumente derivate din domeniul gazelor naturale efectuate de întreprinderile de furnizare cu clienți angro și cu operatori de transport și de sistem, precum și cu operatori de înmagazinare și de GNL, prezentul articol se aplică numai după adoptarea, de către Comisie, a liniilor directoare menționate la alineatul (4).
(6)  
Dispozițiile prezentului articol nu creează obligații suplimentare față de autoritățile menționate la alineatul (1) pentru entitățile care intră în sfera de aplicare a Directivei 2004/39/CE.
(7)  
În cazul în care autoritățile menționate la alineatul (1) au nevoie de acces la datele păstrate de entitățile care intră în sfera de aplicare a Directivei 2004/39/CE, autoritățile responsabile în temeiul respectivei directive furnizează autorităților respective datele solicitate.



CAPITOLUL IX

PIEȚELE CU AMĂNUNTUL

Articolul 45

Piețele cu amănuntul

Pentru a facilita apariția unor piețe cu amănuntul funcționale și transparente în Comunitate, statele membre se asigură că rolurile și responsabilitățile operatorilor de sistem și de transport, ale operatorilor de distribuție, ale întreprinderilor de furnizare și ale clienților și, dacă este cazul, ale altor părți de pe piață sunt definite în ceea ce privește contractele, angajamentele față de clienți, schimbul de date și regulile privind decontarea, precum și proprietatea asupra datelor și responsabilitatea privind măsurarea.

Respectivele reguli sunt făcute publice, sunt concepute cu scopul de a facilita accesul clienților și furnizorilor la rețele și fac obiectul reexaminării de către autoritățile de reglementare sau alte autorități naționale competente.



CAPITOLUL X

DISPOZIȚII FINALE

Articolul 46

Măsuri de salvgardare

(1)  
În cazul unei crize neprevăzute apărute pe piața de energie sau dacă este amenințată siguranța fizică sau securitatea persoanelor, a echipamentelor sau a instalațiilor sau integritatea rețelei, un stat membru poate adopta temporar măsurile de salvgardare necesare.
(2)  
Aceste măsuri trebuie să afecteze cât mai puțin posibil funcționarea pieței interne și să nu aibă un domeniu de aplicare mai larg decât este strict necesar pentru remedierea dificultăților neprevăzute care au apărut.
(3)  
Statul membru în cauză informează de îndată celelalte state membre cu privire la aceste măsuri, precum și Comisia, care poate decide ca respectivul stat membru să modifice sau să anuleze măsurile în cauză, în măsura în care acestea denaturează concurența și au efecte negative asupra comerțului într-o manieră care este de natură să contravină interesului comun.

Articolul 47

Condiții de concurență echitabile

(1)  
Măsurile pe care le pot adopta statele membre în temeiul prezentei directive pentru a asigura condiții de concurență echitabile trebuie să fie compatibile cu tratatul, în special cu articolul 30, și cu legislația comunitară.
(2)  
Măsurile menționate la alineatul (1) sunt proporționale, nediscriminatorii și transparente. Aceste măsuri pot fi puse în aplicare numai după notificarea Comisiei și după primirea aprobării acesteia.
(3)  
Comisia acționează în urma notificării menționate la alineatul (2) în termen de maxim două luni de la primirea notificării. Termenul respectiv începe în ziua următoare datei primirii informațiilor complete. În cazul în care Comisia nu a acționat în acest termen de două luni, se consideră că aceasta nu are obiecții în ceea ce privește măsurile care i-au fost notificate.

Articolul 48

Derogări privind angajamentele de plată asumate prin contractele de tip „take-or-pay”

(1)  

În cazul în care o întreprindere din sectorul gazelor naturale se confruntă sau consideră că se confruntă cu serioase dificultăți economice și financiare din cauza angajamentelor de plată asumate prin contractele de tip „take-or-pay” acceptate prin unul sau mai multe din contractele sale de cumpărare a gazelor naturale, aceasta poate adresa statului membru în cauză sau autorității competente desemnate de acesta o cerere de derogare temporară de la aplicarea dispozițiilor articolului 32. În funcție de opțiunea statelor membre, cererile se prezintă pentru fiecare caz în parte, înainte sau după refuzarea accesului la sistem. De asemenea, statele membre pot oferi întreprinderilor din sectorul gazelor naturale posibilitatea de a prezenta solicitarea fie înainte, fie după refuzarea accesului la sistem. Atunci când o întreprindere din sectorul gazelor naturale a refuzat accesul la sistem, cererea se prezintă de îndată. Cererile trebuie să fie însoțite de toate informațiile relevante privind natura și importanța problemei, precum și privind eforturile depuse de întreprinderea respectivă pentru rezolvarea problemei.

În cazul în care nu există soluții rezonabile alternative și, având în vedere alineatul (3), statul membru sau autoritatea competentă desemnată poate decide acordarea unei derogări.

(2)  

Statul membru sau autoritatea competentă desemnată notifică de îndată Comisia cu privire la decizia de acordare a derogării, oferind toate informațiile relevante privind respectiva derogare. Aceste informații pot fi transmise Comisiei într-o formă consolidată, pentru a permite Comisiei să ia o decizie în cunoștință de cauză. În termen de opt săptămâni de la primirea acestei notificări, Comisia poate solicita statului membru respectiv sau autorității desemnate să modifice sau să retragă decizia de acordare a derogării.

În cazul în care respectivul stat membru sau autoritatea competentă desemnată nu dă curs acestei cereri în termen de patru săptămâni, se adoptă fără întârziere o decizie finală în conformitate cu procedura de consultare prevăzută la articolul 51 alineatul (2).

Comisia asigură păstrarea confidențialității informațiilor sensibile din punct de vedere comercial.

(3)  

Pentru a hotărî cu privire la derogările menționate la alineatul (1), statul membru sau autoritatea competentă desemnată, precum și Comisia, iau în considerare, în special, următoarele criterii:

(a) 

obiectivul realizării unei piețe competitive a gazelor naturale;

(b) 

necesitatea de a îndeplini obligațiile de serviciu public și de a garanta siguranța alimentării;

(c) 

poziția pe piață a întreprinderii din sectorul gazelor naturale și situația reală a concurenței pe această piață;

(d) 

gravitatea dificultăților economice și financiare cu care se confruntă întreprinderile din sectorul gazelor naturale și întreprinderile de transport sau clienții eligibili;

(e) 

datele semnării și clauzele contractului sau contractelor în cauză, inclusiv măsura în care acestea țin seama de schimbările de pe piață;

(f) 

eforturile făcute pentru a rezolva problema respectivă;

(g) 

măsura în care, în cazul acceptării angajamentelor de plată în cauză asumate prin contracte de tip „take-or-pay”, întreprinderea ar fi putut să prevadă, într-o manieră rezonabilă, luând în considerare dispozițiile prezentei directive, posibilitatea apariției unor dificultăți serioase;

(h) 

gradul de conectare al sistemului cu alte sisteme și gradul de interoperabilitate al acestor sisteme; și

(i) 

efectele pe care acordarea unei derogări le-ar avea asupra aplicării corecte a dispozițiilor prezentei directive cu privire la buna funcționare a pieței interne a gazelor naturale.

Decizia privind cererea de derogare referitoare la contractele de tip „take-or-pay” încheiate înainte de 4 august 2003 nu trebuie să conducă la situații care să facă imposibilă găsirea unor piețe de desfacere alternative, viabile din punct de vedere economic. Se consideră în orice caz că nu există dificultăți serioase dacă vânzările de gaze naturale nu scad sub nivelul garanțiilor de cerere minimă incluse în contractele de cumpărare de gaze naturale de tip „take-or-pay” sau în măsura în care aceste contracte pot fi adaptate, adică întreprinderea din sectorul gazelor naturale este capabilă să găsească piețe de desfacere alternative.

(4)  
Întreprinderile din sectorul gazelor naturale cărora nu li s-a acordat o derogare, în sensul menționat la alineatul (1) din prezentul articol, nu refuză sau nu continuă să refuze accesul la sistem din cauza angajamentelor de plată asumate în cadrul contractelor de cumpărare de gaze naturale de tip „take-or-pay”. Statele membre se asigură că dispozițiile relevante ale articolelor 32-44 sunt respectate.
(5)  
Orice derogare acordată în temeiul dispozițiilor de mai sus trebuie motivată în mod corespunzător. Comisia publică decizia în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
(6)  
In termen de 4 august 2008, Comisia prezintă un raport de evaluare privind experiența dobândită din aplicarea prezentului articol, pentru a permite Parlamentului European și Consiliului să examineze, în timp util, necesitatea adaptării acestuia.

▼M2

Articolul 48a

Acordurile tehnice privind exploatarea liniilor de transport

Prezenta directivă nu afectează libertatea operatorilor de sisteme de transport sau a altor operatori economici de a menține în vigoare sau de a încheia acorduri tehnice cu privire la aspecte referitoare la exploatarea liniilor de transport dintre un stat membru și o țară terță, în măsura în care aceste acorduri sunt compatibile cu dreptul Uniunii și cu deciziile relevante ale autorităților naționale de reglementare din statele membre în cauză. Acordurile respective sunt notificate autorităților naționale de reglementare ale statelor membre în cauză.

▼B

Articolul 49

Piețe emergente și piețe izolate

(1)  

Statele membre care nu sunt conectate direct la sistemul interconectat al nici unui alt stat membru și care au un singur furnizor extern principal pot deroga de la dispozițiile articolelor 4, 9, 37 și/sau ale articolului 38 din prezenta directivă. O întreprindere de furnizare care deține un segment de piață mai mare de 75 % este considerat drept furnizor principal. Orice astfel de derogare expiră automat atunci când încetează aplicarea a cel puțin uneia din condițiile menționate în prezentul paragraf. Orice astfel de derogare este notificată Comisiei.

Ciprul poate deroga de la articolele 4, 9, 37 și/sau 38. Această derogare expiră din momentul în care Ciprul nu mai îndeplinește criteriile pentru a fi considerat o piață izolată.

Articolele 4, 9, 37 și/sau 38 nu se aplică Estoniei, Letoniei și/sau Finlandei până în momentul în care oricare dintre aceste state membre va fi direct conectat la sistemul interconectat al oricărui stat membru altul decât Estonia, Letonia, Lituania și Finlanda. Prezentul paragraf nu aduce atingere derogărilor de la primul paragraf al prezentului alineat.

(2)  

Un stat membru care îndeplinește criteriile pentru a fi considerat a avea o piață emergentă și care, ca urmare a punerii în aplicare a prezentei directive, s-ar confrunta cu probleme serioase poate deroga de la dispozițiile articolului 4, ale articolului 9, ale articolului 13 alineatele (1) și (3), ale articolului 14, ale articolului 24, ale articolului 25 alineatul (5), ale articolului 26, ale articolului 31, ale articolului 32, ale articolului 37 alineatul (1) și/sau ale articolului 38 din prezenta directivă. Această derogare expiră automat din momentul în care respectivul stat membru nu mai îndeplinește criteriile pentru a fi considerat a avea o piață emergentă. Orice astfel de derogare este notificată Comisiei.

Ciprul poate deroga de la articolele 4 și 9, de la articolul 13 alineatele (1) și (3), de la articolele 14, 24, de la articolul 25 alineatul (5), de la articolele 26, 31, 32, de la articolul 37 alineatul (1) și/sau de la articolul 38. Această derogare expiră din momentul în care Ciprul nu mai îndeplinește criteriile pentru a fi considerat a avea o piață emergentă.

(3)  
La data la care derogarea menționată la alineatul (2) primul paragraf expiră, definirea clienților eligibili va avea drept rezultat o deschidere a pieței egală cu cel puțin 33 % din consumul anual de gaze naturale de pe piața națională de gaze naturale. După doi ani de la acea dată, se aplică articolul 37 alineatul (1) litera (b), iar după trei ani, articolul 37 alineatul (1) litera (c). Până la aplicarea articolului 37 alineatul (1) litera (b), statele membre menționate la alineatul (2) din prezentul articol pot decide să nu aplice articolul 32 în privința serviciilor de sistem și a înmagazinării temporare pentru procesul de regazeificare, precum și în privința livrării ulterioare către sistemul de transport.
(4)  
În cazurile în care aplicarea prezentei directive ar crea probleme serioase într-o zonă limitată din punct de vedere geografic a unui stat membru, în special în ceea ce privește dezvoltarea infrastructurii de transport și de distribuție principală și în vederea încurajării investițiilor, statul membru poate solicita Comisiei o derogare temporară de la dispozițiile articolului 4, ale articolului 9, ale articolului 13 alineatele (1) și (3), ale articolului 14, ale articolului 24, ale articolului 25 alineatul (5), ale articolului 26, ale articolului 31, ale articolului 32, ale articolului 37 alineatul (1) și/sau ale articolului 38, pentru îmbunătățirea situației în respectiva zonă.
(5)  

Comisia poate acorda derogarea menționată la alineatul (4) prin luarea în considerare, în special, a următoarelor criterii:

— 
necesitatea investițiilor în infrastructuri, a căror exploatare ar fi nerentabilă în condițiile unei piețe concurențiale;
— 
nivelul și perspectivele de rambursare a investițiilor necesare;
— 
dimensiunea și maturitatea sistemului de gaze naturale din zona respectivă;
— 
perspectivele pieței de gaze naturale în cauză;
— 
dimensiunile și caracteristicile geografice ale zonei sau regiunii respective și factorii socio-economici și demografici.

Se poate acorda o derogare pentru alte infrastructuri de gaze naturale decât infrastructura de distribuție numai dacă în zona respectivă nu există niciun fel de infrastructură în domeniul gazelor naturale sau dacă o asemenea infrastructură există de mai puțin de zece ani. Derogarea temporară nu depășește zece ani de la data primei furnizări de gaze naturale în zona respectivă.

Pentru infrastructura de distribuție poate fi acordată o derogare pentru o perioadă de timp care nu poate depăși douăzeci de ani de la data primei furnizări de gaze naturale prin infrastructura menționată în regiune.

(6)  
Articolul 9 nu se aplică Ciprului, Luxemburgului și/sau Maltei.
(7)  
Înainte de a adopta o decizie în conformitate cu dispozițiile alineatului (5), Comisia informează statele membre cu privire la cererile prezentate în temeiul alineatului (4), cu respectarea confidențialității. Această decizie, împreună cu derogările menționate la alineatele (1) și (2), se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
(8)  
Grecia poate beneficia de o derogare de la dispozițiile articolelor 4, 24, 25, 26, 32, 37 și/sau 38 din prezenta directivă pentru zonele geografice și perioadele menționate în licențele eliberate de aceasta, înainte de 15 martie 2002 și în conformitate cu Directiva 98/30/CE, pentru dezvoltarea și exploatarea exclusivă a rețelelor de distribuție din anumite zone geografice.

▼M2

Articolul 49a

Derogări privind liniile de transport către și dinspre țări terțe

(1)  
În ceea ce privește liniile de transport al gazelor între un stat membru și o țară terță finalizate înainte de 23 mai 2019, statul membru în care este situat primul punct de conectare al liniei de transport menționate la rețeaua de transport a unui stat membru poate decide să deroge de la articolele 9, 10, 11 și 32 și de la articolul 41 alineatele (6), (8) și (10) în ceea ce privește tronsoanele unei astfel de linii de transport al gazelor care sunt situate pe teritoriul său și în marea sa teritorială, din motive obiective, cum ar fi pentru a permite recuperarea investițiilor efectuate sau din motive de siguranță a furnizării, cu condiția ca derogarea să nu afecteze concurența sau funcționarea efectivă a pieței interne a gazelor naturale sau siguranța aprovizionării în Uniune.

Derogarea este limitată la maximum 20 de ani pe baza unei justificări obiective, care poate fi reînnoită dacă este cazul și poate fi supusă unor condiții care contribuie la respectarea condițiilor de mai sus.

O astfel de derogare nu se aplică liniilor de transport între un stat membru și o țară terță care are obligația de a transpune prezenta directivă în ordinea sa juridică și o aplică în mod efectiv, în temeiul unui acord încheiat cu Uniunea.

(2)  
În cazul în care linia de transport în cauză este situată pe teritoriul mai multor state membre, statul membru pe teritoriul căruia este situat primul punct de conectare la rețeaua statelor membre decide dacă să acorde o derogare pentru respectiva linie de transport, după consultarea tuturor statelor membre în cauză.

La cererea statelor membre în cauză, Comisia poate decide să acționeze ca observator în consultarea dintre statul membru pe teritoriul căruia este situat primul punct de conectare și țara terță vizată în ceea ce privește aplicarea consecventă a prezentei directive în statul membru pe teritoriul căruia este situat primul punct de interconectare, precum și în marea teritorială a acestuia, inclusiv prin acordarea de derogări pentru aceste linii de transport.

(3)  
Deciziile în temeiul alineatelor (1) și (2) se adoptă până la 24 mai 2020. Statele membre notifică deciziile respective Comisiei și le publică.

Articolul 49b

Procedura de abilitare

(1)  
Fără a aduce atingere altor obligații asumate în temeiul dreptului Uniunii și repartizării competențelor între Uniune și statele membre, acordurile existente între un stat membru și o țară terță privind exploatarea unei linii de transport sau a unei rețele de conducte de alimentare din amonte pot fi menținute în vigoare până la data intrării în vigoare a unui acord ulterior între Uniune și aceeași țară terță sau până când se aplică procedura descrisă la alineatele (2)-(15) de la prezentul articol.
(2)  
Fără a aduce atingere repartizării competențelor între Uniune și statele membre, în cazul în care un stat membru intenționează să înceapă negocieri cu o țară terță în vederea modificării, prelungirii, adaptării, reînnoirii sau încheierii unui acord cu privire la exploatarea unei linii de transport cu o țară terță privind aspecte care fac parte, total sau parțial, din domeniul de aplicare al prezentei directive, acesta notifică în scris intențiile sale Comisiei.

Notificarea respectivă cuprinde documentele relevante și indică dispozițiile care urmează a fi abordate în cadrul negocierilor sau care urmează a fi renegociate, obiectivele negocierilor și orice alte informații relevante, și este transmisă Comisiei cu cel puțin cinci luni înainte de data preconizată pentru începerea negocierilor.

(3)  

În urma unei notificări primite în temeiul alineatului (2), Comisia autorizează respectivul stat membru să înceapă negocieri oficiale cu o țară terță pentru prevederile care ar putea afecta normele comune ale Uniunii, cu excepția cazului în care consideră că începerea negocierilor:

(a) 

ar implica incompatibilități cu dreptul Uniunii, altele decât cele care decurg din repartizarea competențelor între Uniune și statele membre;

(b) 

ar putea avea un impact negativ asupra funcționării pieței interne a gazelor naturale, a concurenței sau a siguranței furnizării într-un stat membru sau în Uniune;

(c) 

ar submina obiectivele negocierilor în curs ale acordurilor interguvernamentale desfășurate de către Uniune cu o țară terță;

(d) 

ar avea un caracter discriminatoriu.

(4)  
La efectuarea evaluării menționate la alineatul (3), Comisia ține seama dacă acordul preconizat se referă la o linie de transport sau la o conductă de alimentare din amonte care contribuie la diversificarea aprovizionării cu gaze naturale și a furnizorilor prin intermediul unor noi surse de gaze naturale.
(5)  
În termen de 90 de zile de la primirea notificării menționate la alineatul (2), Comisia adoptă o decizie prin care autorizează sau prin care refuză să autorizeze un stat membru să înceapă negocieri în vederea modificării, prelungirii, adaptării, reînnoirii sau încheierii unui acord cu o țară terță. În cazul în care sunt necesare informații suplimentare pentru adoptarea unei decizii, termenul de 90 de zile începe să curgă de la data primirii informațiilor suplimentare.
(6)  
În cazul în care Comisia adoptă o decizie prin care refuză să autorizeze un stat membru să înceapă negocieri în vederea modificării, prelungirii, adaptării, reînnoirii sau încheierii unui acord cu o țară terță, aceasta informează statul membru vizat cu privire la decizia sa și își motivează decizia.
(7)  
Deciziile prin care se autorizează sau prin care se refuză autorizarea unui stat membru de a începe negocieri în vederea modificării, prelungirii, adaptării, reînnoirii sau încheierii unui acord cu o țară terță se adoptă, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 51 alineatul (2).
(8)  
Comisia poate furniza orientări și poate solicita includerea anumitor clauze în acordul preconizat pentru a asigura compatibilitatea cu dreptul Uniunii, în conformitate cu Decizia (UE) 2017/684 a Parlamentului European și a Consiliului ( 10 ).
(9)  
Comisia este informată periodic în legătură cu evoluția și rezultatele negocierilor vizând modificarea, prelungirea, adaptarea, reînnoirea sau încheierea unui acord pe parcursul diferitelor etape ale negocierilor și poate solicita să participe la astfel de negocieri dintre statul membru și țara terță, în conformitate cu Decizia (UE) 2017/684.
(10)  
Comisia informează Parlamentul European și Consiliul cu privire la deciziile adoptate în temeiul alineatului (5).
(11)  
Înainte de semnarea unui acord cu o țară terță, statul membru vizat notifică Comisiei rezultatul negocierilor și îi transmite textul acordului negociat.
(12)  
În urma notificării în temeiul alineatului (11), Comisia evaluează acordul negociat în temeiul alineatului (3). Atunci când Comisia consideră că negocierile s-au finalizat cu un acord care respectă alineatul (3), aceasta autorizează statul membru să semneze și să încheie acordul.
(13)  
În termen de 90 de zile de la primirea notificării menționate la alineatul (11), Comisia adoptă o decizie prin care autorizează sau decizia prin care refuză să autorizeze un stat membru să semneze și să încheie acordul cu o țară terță. În cazul în care sunt necesare informații suplimentare în vederea adoptării unei decizii, termenul de 90 de zile începe să curgă de la data primirii informațiilor suplimentare.
(14)  
În cazul în care Comisia adoptă o decizie în temeiul alineatului (13) prin care autorizează statul membru să semneze și să încheie acordul cu o țară terță, statul membru în cauză notifică Comisiei încheierea și intrarea în vigoare a acordului și orice modificări ulterioare ale statutului respectivului acord.
(15)  
În cazul în care adoptă o decizie în temeiul alineatului (13) prin care refuză să autorizeze un stat membru să semneze și să încheie acordul cu o țară terță, Comisia informează statul membru vizat cu privire la decizia sa și își motivează decizia.

▼B

Articolul 50

Procedura de revizuire

În cazul în care, în raportul menționat la articolul 52 alineatul (6), Comisia concluzionează că, având în vedere modul eficient în care s-a realizat accesul la rețea într-un stat membru, ceea ce a permis un acces efectiv, liber și nediscriminatoriu la rețea, anumite obligații impuse întreprinderilor de prezenta directivă (inclusiv cele referitoare la separarea juridică pentru operatorii sistemelor de distribuție) nu sunt proporționale cu obiectivul urmărit, statul membru respectiv poate transmite Comisiei o cerere de derogare de la obligația respectivă.

Statul membru transmite fără întârziere Comisiei această cerere, împreună cu toate informațiile relevante necesare pentru a dovedi faptul că va asigura în continuare accesul efectiv la rețea, astfel cum a rezultat din concluziile raportului.

În termen de trei luni de la primirea notificării, Comisia adoptă o poziție cu privire la cererea statului membru respectiv și, după caz, transmite propuneri Parlamentului European și Consiliului de modificare a dispozițiilor corespunzătoare ale prezentei directive. Comisia poate propune, în cadrul propunerilor de modificare a prezentei directive, scutirea statului membru respectiv de la îndeplinirea anumitor obligații, cu condiția ca respectivul stat membru să pună în aplicare, după caz, măsuri la fel de eficace.

Articolul 51

Comitetul

(1)  
Comisia este asistată de un comitet.
(2)  
Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolele 3 și 7 din Decizia 1999/468/CE, având în vedere dispozițiile articolului 8 din respectiva decizie.
(3)  
Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5a alineatele (1)-(4) și articolul 7 din Decizia 1999/468/CE, având în vedere dispozițiile articolului 8 din respectiva decizie.

▼M1

Articolul 52

Raportare

Comisia monitorizează și examinează aplicarea prezentei directive și prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport intermediar general, ca anexă la raportul privind starea uniunii energetice menționat la articolul 35 din Regulamentul (UE) 2018/1999 al Parlamentului European și al Consiliului ( 11 ).

▼B

Articolul 53

Abrogare

Directiva 2003/55/CE se abrogă la 3 martie 2011, fără a aduce atingere obligațiilor statelor membre privind termenele de transpunere și aplicare a directivei menționate. Trimiterile la directiva abrogată se interpretează ca trimiteri la prezenta directivă și se citesc în conformitate cu tabelul de corespondență din anexa II.

Articolul 54

Transpunere

(1)  

Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 3 martie 2011. Statele membre informează de îndată Comisia în această privință.

Statele membre aplică măsurile respective de la 3 martie 2011, cu excepția articolului 11, pe care îl aplică de la 3 martie 2013.

Atunci când statele membre adoptă măsurile respective, ele cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

(2)  
Statele membre transmit Comisiei textul principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 55

Intrarea în vigoare

Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 56

Destinatari

Prezenta directivă se adresează statelor membre.




ANEXA I

MĂSURI DE PROTECȚIE A CONSUMATORILOR

1.

Fără a aduce atingere normelor comunitare privind protecția consumatorilor, în special Directivei 97/7/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 mai 1997 privind protecția consumatorilor cu privire la contractele la distanță ( 12 ) și Directivei 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii ( 13 ), măsurile prevăzute la articolul 3 au scopul de a garanta clienților:

(a) 

dreptul la un contract încheiat cu prestatorul lor de servicii în sectorul gazelor, care să specifice:

— 
identitatea și adresa furnizorului;
— 
serviciile furnizate, nivelul de calitate al serviciilor oferite, precum și termenul prevăzut pentru conectarea inițială;
— 
tipurile serviciilor de întreținere oferite;
— 
mijloacele prin care se pot obține informații actualizate privind toate tarifele aplicabile și taxele de întreținere;
— 
durata contractului, condițiile de reînnoire și de întrerupere a serviciilor și a contractului și dacă se permite denunțarea cu titlu gratuit a contractului;
— 
eventualele compensații și formule de rambursare care se aplică în cazul în care nu sunt îndeplinite criteriile de calitate a serviciilor prevăzute în contract, inclusiv în cazul facturării inexacte și realizate cu întârziere;
— 
modalitățile de inițiere a procedurilor de soluționare a litigiilor în conformitate cu litera (f); și
— 
informații privind drepturile consumatorilor, inclusiv privind gestionarea plângerilor și toate informațiile menționate la acest punct, comunicate în mod clar în facturi sau pe paginile de Internet ale întreprinderilor din domeniul gazelor naturale.

Condițiile trebuie să fie echitabile și se comunică în prealabil. În orice caz, aceste informații ar trebui furnizate înainte de încheierea sau de confirmarea contractului. Atunci când contractul este încheiat prin intermediari, informațiile privind chestiunile stabilite la prezenta literă sunt furnizate, de asemenea, înainte de încheierea contractului;

(b) 

notificarea în mod corespunzător a oricărei intenții de modificare a condițiilor contractuale și informarea, în momentul notificării, cu privire la dreptul de a denunța contractul. Prestatorii de servicii notifică abonaților orice majorare a tarifelor, în mod direct și în timp util, nu mai târziu de sfârșitul primei perioade normale de facturare care urmează intrării în vigoare a majorării, într-un mod transparent și ușor de înțeles. Statele membre garantează clienților dreptul de denunța orice contract în cazul în care nu acceptă noile condiții notificate de către furnizorul de gaze naturale;

(c) 

primirea de informații transparente privind prețurile și tarifele practicate, precum și privind condițiile generale de acces la serviciile de furnizare a gazelor naturale și de utilizare a acestora;

(d) 

o gamă largă de modalități de plată, care nu discriminează în mod nejustificat între clienți. Sistemele de plată anticipată sunt echitabile și reflectă în mod adecvat consumul probabil. Orice diferență în ceea ce privește clauzele și condițiile reflectă costurile pentru furnizor ale diferitelor sisteme de plată. Condițiile generale sunt echitabile și transparente. Acestea sunt prezentate într-un limbaj clar și ușor de înțeles și nu includ bariere necontractuale în calea exercitării drepturilor clienților, ca de exemplu documentația contractuală excesivă. Clienții sunt protejați împotriva metodelor de vânzare incorecte sau înșelătoare;

(e) 

posibilitatea de a schimba furnizorul în mod gratuit;

(f) 

posibilitatea de a beneficia de proceduri transparente, simple și ieftine de soluționare a plângerilor. În special, toți consumatorii au dreptul la un standard ridicat de furnizare a serviciilor și gestionare a plângerilor de către furnizorul lor de gaze naturale. Aceste proceduri de soluționare extrajudiciară a litigiilor permit soluționarea corectă și promptă a litigiilor, preferabil în termen de trei luni, și prevăd, în toate cazurile justificate, un sistem de rambursare și/sau compensare. Aceste proceduri ar trebui să respecte, atunci când este posibil, principiile enunțate în Recomandarea 98/257/CE a Comisiei din 30 martie 1998 privind principiile aplicabile organismelor responsabile pentru soluționarea extrajudiciară a diferendelor cu consumatorii ( 14 );

(g) 

atunci când sunt racordați la sistemul de distribuție a gazelor naturale, informarea cu privire la drepturile lor în materie de alimentare cu gaze naturale de o calitate specificată, la prețuri rezonabile, în conformitate cu legislația națională aplicabilă;

(h) 

faptul că au la dispoziție datele privind consumul propriu și că pot acorda acces la datele de măsurare, prin înțelegere explicită și în mod gratuit, oricărei întreprinderi de furnizare înregistrate. Partea responsabilă de gestionarea datelor este obligată să furnizeze aceste date întreprinderii în cauză. Statele membre stabilesc formatul de prezentare a datelor și procedura de acces al furnizorilor și al consumatorilor la aceste date. Consumatorilor nu li se pot percepe costuri suplimentare pentru acest serviciu;

(i) 

informarea corespunzătoare cu privire la consumul real de gaze naturale și la costurile reale, suficient de frecventă astfel încât aceștia să aibă posibilitatea să-și regularizeze propriul consum de gaze naturale. Informațiile respective sunt comunicate la intervale de timp corespunzătoare, ținându-se seama de capacitatea echipamentelor de măsurare ale clientului. Se ține seama de raportul eficacitate-costuri al acestor măsuri. Consumatorilor nu li se pot percepe costuri suplimentare pentru acest serviciu;

(j) 

primirea unui decont final de lichidare după schimbarea furnizorului de gaze naturale, în termen de șase săptămâni de la schimbarea furnizorului.

2.

Statele membre garantează implementarea unor sisteme de contorizare inteligente care contribuie la participarea activă a consumatorilor pe piața furnizării de gaze naturale. Implementarea acestor sisteme de contorizare poate face obiectul evaluării din punct de vedere economic a costurilor și beneficiilor pe termen lung pentru piață și pentru consumatorii individuali sau a tipului de contorizare inteligentă care este rezonabilă din punct de vedere economic și rentabilă, precum și a termenului fezabil pentru distribuția acestora.

O astfel de evaluare are loc până la 3 septembrie 2012.

Pe baza acestei evaluări, statele membre sau orice autoritate competentă desemnată de acestea pregătesc un calendar pentru implementarea sistemelor de contorizare inteligente.

Statele membre sau orice autoritate competentă desemnată de acestea garantează interoperabilitatea acestor sisteme de contorizare care urmează a fi implementate pe teritoriul lor și acordă atenția cuvenită utilizării de standarde adecvate și de bune practici, precum și importanței dezvoltării pieței interne a gazelor naturale.




ANEXA II

TABEL DE CORESPONDENȚĂ



Directiva 2003/55/CE

Prezenta directivă

Articolul 1

Articolul 1

Articolul 2

Articolul 2

Articolul 3

Articolul 3

Articolul 4

Articolul 4

Articolul 5

Articolul 5

Articolul 6

Articolul 7

Articolul 6

Articolul 8

Articolul 9

Articolul 9

Articolul 7

Articolul 10

Articolul 11

Articolul 7

Articolul 12

Articolul 8

Articolul 13

Articolul 14

Articolul 15

Articolul 10

Articolul 16

Articolul 17

Articolul 18

Articolul 19

Articolul 20

Articolul 21

Articolul 22

Articolul 23

Articolul 11

Articolul 24

Articolul 12

Articolul 25

Articolul 13

Articolul 26

Articolul 14

Articolul 27

Articolul 15

Articolul 29

Articolul 16

Articolul 30

Articolul 17

Articolul 31

Articolul 18

Articolul 32

Articolul 19

Articolul 33

Articolul 20

Articolul 34

Articolul 21

Articolul 35

Articolul 22

Articolul 36

Articolul 23

Articolul 37

Articolul 24

Articolul 38

Articolul 25 alineatul (1) (prima și a doua frază)

Articolul 39

Articolul 40

Articolul 25 (restul articolului)

Articolul 41

Articolul 42

Articolul 43

Articolul 44

Articolul 45

Articolul 26

Articolul 46

Articolul 47

Articolul 27

Articolul 48

Articolul 28

Articolul 49

Articolul 29

Articolul 50

Articolul 30

Articolul 51

Articolul 31

Articolul 52

Articolul 32

Articolul 53

Articolul 33

Articolul 54

Articolul 34

Articolul 55

Articolul 35

Articolul 56

Anexa A

Anexa I



( *1 ) Titlul Directivei 83/349/CEE a fost modificat pentru a se ține seama de renumerotarea articolelor din Tratatul de instituire a Comunității Europene, în conformitate cu articolul 12 din Tratatul de la Amsterdam; inițial se făcea trimitere la articolul 54 alineatul (3) litera (g).

( 1 ) JO L 193, 18.7.1983, p. 1.

( 2 ) JO L 145, 30.4.2004, p. 1.

( 3 ) JO L 127, 29.4.2004, p. 92.

( 4 ) JO L 204, 21.7.1998, p. 37.

( 5 ) A se vedea pagina 55 din prezentul Jurnal Oficial.

( 6 ) Prima directivă a Consiliului din 9 martie 1968 de coordonare, în vederea echivalării, a garanțiilor impuse societăților în statele membre, înțelesul articolului 58 al doilea paragraf din tratat, pentru protejarea intereselor asociaților sau terților (JO L 65, 14.3.1968, p. 8).

( *2 ) Titlul Directivei 78/660/CEE a fost modificat pentru a se ține seama de renumerotarea articolelor din Tratatul de instituire a Comunității Europene, în conformitate cu articolul 12 din Tratatul de la Amsterdam; inițial se făcea trimitere la articolul 54 alineatul (3) litera (g).

( 7 ) JO L 222, 14.8.1978, p. 11.

( 8 ) JO L 204, 21.7.1998, p. 1.

( 9 ) Regulamentul (UE) 2022/869 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2022 privind liniile directoare pentru infrastructurile energetice transeuropene, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 715/2009, (UE) 2019/942 și (UE) 2019/943 și a Directivelor 2009/73/CE și (UE) 2019/944 și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 347/2013 (JO L 152, 3.6.2022, p. 45).

( 10 ) Decizia (UE) 2017/684 a Parlamentului European și a Consiliului din 5 aprilie 2017 privind instituirea unui mecanism de schimb de informații cu privire la acordurile interguvernamentale și la instrumentele fără caracter juridic obligatoriu dintre statele membre și țări terțe în domeniul energiei și de abrogare a Deciziei nr. 994/2012/UE (JO L 99, 12.4.2017, p. 1).

( 11 ) Regulamentul (UE) 2018/1999 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2018 privind guvernanța uniunii energetice și a acțiunilor climatice, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 663/2009 și (CE) nr. 715/2009 ale Parlamentului European și ale Consiliului, a Directivelor 94/22/CE, 98/70/CE, 2009/31/CE, 2009/73/CE, 2010/31/UE, 2012/27/UE și 2013/30/UE ale Parlamentului European și ale Consiliului, a Directivelor 2009/119/CE și (UE) 2015/652 ale Consiliului și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 525/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 328, 21.12.2018, p. 1).

( 12 ) JO L 144, 4.6.1997, p. 19.

( 13 ) JO L 95, 21.4.1993, p. 29.

( 14 ) JO L 115, 17.4.1998, p. 31.

Top