Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document C2011/359/11

    Acțiunea „Cercetare universitară” : Rezultatele Comitetului de selecție EIBURS 2011

    JO C 359, 9.12.2011, p. 15–16 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    9.12.2011   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    C 359/15


    Acțiunea „Cercetare universitară”: Rezultatele Comitetului de selecție EIBURS 2011

    2011/C 359/11

    Data publicării: 9 decembrie 2011

    Programul BEI de sponsorizare a cercetării universitare – EIB-University Research Sponsorship Programme (EIBURS) face parte din Acțiunea „Cercetare universitară”, prin care BEI își propune să promoveze relațiile sale instituționale cu universitățile. EIBURS oferă subvenții centrelor de cercetare universitare implicate în subiecte și teme de cercetare de interes major pentru bancă. Bursele BEI, de până la 100 000 EUR pe an pe o perioadă de trei ani, sunt acordate, printr-o procedură de selecție, facultăților sau centrelor de cercetare interesate, asociate universităților din UE, din țările candidate sau potențial candidate, și care au o competență recunoscută în domenii de interes direct pentru bancă. Bursa urmărește să permită centrelor selectate să-și extindă activitățile din aceste domenii.

    Pentru perioada 2011-2014, programul EIBURS a selectat trei direcții de cercetare:

    Regimurile europene de proprietate intelectuală și impactul acestora asupra transferului de tehnologie/finanțării proprietății intelectuale;

    Analiza necesarului de investiții în sectoarele de infrastructură;

    Creșterea riscului de credit în cazul microcreditării: cauze, semnale de alarmă, situația actuală și tendințele viitoare.

    BEI a primit 22 de propuneri oficiale pentru cele 3 sponsorizări EIBURS propuse pentru perioada 2011-2014. Tabelul următor indică distribuția solicitanților pe țară și temă:

    EIBURS 2011

    Regimurile europene de proprietate intelectuală și impactul acestora asupra transferului de tehnologie/finanțării proprietății intelectuale

    Analiza necesarului de investiții în sectoarele de infrastructură

    Creșterea riscului de credit în cazul microcreditării: cauze, semnale de alarmă, situația actuală și tendințele viitoare

    TOTAL

    BE

     

    1

     

    1

    DE

    1

     

     

    1

    ES

     

    2

    1

    3

    FR

     

     

    3

    3

    GR

     

    3

     

    3

    IT

    2

     

    2

    4

    NL

     

     

    2

    2

    PT

    1

    1

     

    2

    RO

     

     

    1

    1

    UK

     

     

    2

    2

    Total

    4

    7

    11

    22

    Comitetul EIBURS a decis la 13 octombrie 2011 să acorde sponsorizarea EIBURS pentru următoarele direcții de cercetare:

    Analiza necesarului de investiții în sectoarele de infrastructură, Katholieke Universiteit Leuven (Belgia);

    Creșterea riscului de credit în cazul microcreditării: cauze, semnale de alarmă, situația actuală și tendințele viitoare, Université Paris 1 Sorbonne-Panthéon (Franța).

    Nu s-a luat nicio decizie în privința direcției de cercetare „Regimurile europene de proprietate intelectuală și impactul acestora asupra transferului de tehnologie/finanțării proprietății intelectuale”. Se au în vedere două propuneri, urmând a se lua în scurt timp o decizie finală asupra câștigătorului sponsorizării. Rezultatul procedurii de selecție se va anunța pe pagina de internet a Acțiunii „Cercetare universitară”.

    Programul de activități preconizat prin cele 3 sponsorizări EIBURS va fi publicat pe pagina de internet a Acțiunii „Cercetare universitară” după semnarea contractului cu universitățile.

    Toți solicitanții au fost informați direct cu privire la aceste rezultate.

    Viitoarea serie de sponsorizări EIBURS este prevăzută a fi lansată în lunile următoare. Temele care urmează să fie propuse vor fi anunțate cu ocazia lansării.

    Pentru informații mai detaliate cu privire la EIBURS și la celelalte programe și mecanisme ale Acțiunii „Cercetare universitară”, STAREBEI (STAges de REcherche BEI) și Rețelele universitare BEI, vizitați pagina de internet a Acțiunii „Cercetare universitară”.


    Top