Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 62022CN0311

    Cauza C-311/22: Cerere de decizie preliminară introdusă de Højesteret (Danemarca) la 10 mai 2022 – Anklagemyndigheden/PO și Moesgaard Meat 2012 A/S

    JO C 276, 18.7.2022, p. 7–8 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, GA, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    18.7.2022   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    C 276/7


    Cerere de decizie preliminară introdusă de Højesteret (Danemarca) la 10 mai 2022 – Anklagemyndigheden/PO și Moesgaard Meat 2012 A/S

    (Cauza C-311/22)

    (2022/C 276/11)

    Limba de procedură: daneza

    Instanța de trimitere

    Højesteret

    Părțile din procedura principală

    Reclamant: Anklagemyndigheden

    Inculpați: PO și Moesgaard Meat 2012 A/S

    Întrebările preliminare

    1)

    Punctul 6.4 litera (a) din anexa I la Directiva 2010/75/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 noiembrie 2010 privind emisiile industriale (prevenirea și controlul integrat al poluării) (1) trebuie interpretat în sensul că noțiunea de „prelucrare a carcaselor” include procesul de sacrificare, care începe în momentul în care animalul este scos din stabulație, asomat și ucis și se termină în momentul în care sunt tranșate bucățile mari standard, astfel încât greutatea animalului sacrificat trebuie calculată înainte de îndepărtarea gâtului și a capului, precum și a organelor și a măruntaielor, sau prin „prelucrare a carcaselor” se înțelege producția de carcase de porc după îndepărtarea organelor și a măruntaielor, precum și a gâtului și a capului și după exsanguinare și răcire, astfel încât greutatea animalului sacrificat trebuie calculată numai la acel moment?

    2)

    Punctul 6.4 litera (a) din anexa I la Directiva 2010/75/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 noiembrie 2010 privind emisiile industriale (prevenirea și controlul integrat al poluării) trebuie interpretat în sensul că, pentru a determina numărul de zile de producție incluse în capacitatea „pe zi”, trebuie luate în considerare numai zilele în care se realizează asomarea, uciderea și tranșarea imediată a porcului pentru sacrificare sau trebuie luate în considerare și zilele în care se efectuează operațiunile de pregătire a porcinelor pentru abatorizare, care includ pregătirea animalului pentru sacrificare, răcirea animalului sacrificat și îndepărtarea capului și a gâtului animalului?

    3)

    Punctul 6.4 litera (a) din anexa I la Directiva 2010/75/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 noiembrie 2010 privind emisiile industriale (prevenirea și controlul integrat al poluării) trebuie interpretat în sensul că „capacitatea” unui abator trebuie calculată ca fiind producția maximă zilnică în decurs de 24 de ore, sub rezerva constrângerilor fizice, tehnice sau juridice pe care abatorul le respectă efectiv, dar nu mai mică decât producția realizată de acesta, sau „capacitatea” unui abator poate fi mai mică decât producția realizată de acesta, de exemplu, în cazul în care nivelul respectiv de producție a fost atins fără a se ține seama de constrângerile fizice, tehnice sau juridice cu privire la producție care sunt prezumate la calcularea „capacității” abatorului?


    (1)  JO 2010, L 334, p. 17.


    Top