Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 62020CA0711

    Cauza C-711/20: Hotărârea Curții (Camera a zecea) din 24 martie 2022 (cerere de decizie preliminară formulată de Nejvyšší správní soud – Republica Cehă) – Generální ředitelství cel/TanQuid Polska Sp. z o. o. [Trimitere preliminară – Accize – Directiva 92/12/CE – Articolul 4 – Circulația produselor în regim de suspendare a accizelor – Condiții – Articolele 6 și 20 – Punere în consum a produselor – Falsificare a documentului administrativ de însoțire – Infracțiune sau neregulă comisă pe parcursul circulației unor produse supuse accizelor în regim de suspendare a accizelor – Derogare neregulamentară a unor produse de la un regim de suspendare – Destinatar care nu are cunoștință de circulație – Fraudă săvârșită de un terț – Articolul 13 litera (a) și articolul 15 alineatul (3) – Garanție obligatorie pentru a asigura circulația – Întindere]

    JO C 198, 16.5.2022, p. 9–9 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)
    JO C 198, 16.5.2022, p. 8–8 (GA)

    16.5.2022   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    C 198/9


    Hotărârea Curții (Camera a zecea) din 24 martie 2022 (cerere de decizie preliminară formulată de Nejvyšší správní soud – Republica Cehă) – Generální ředitelství cel/TanQuid Polska Sp. z o. o.

    (Cauza C-711/20) (1)

    (Trimitere preliminară - Accize - Directiva 92/12/CE - Articolul 4 - Circulația produselor în regim de suspendare a accizelor - Condiții - Articolele 6 și 20 - Punere în consum a produselor - Falsificare a documentului administrativ de însoțire - Infracțiune sau neregulă comisă pe parcursul circulației unor produse supuse accizelor în regim de suspendare a accizelor - Derogare neregulamentară a unor produse de la un regim de suspendare - Destinatar care nu are cunoștință de circulație - Fraudă săvârșită de un terț - Articolul 13 litera (a) și articolul 15 alineatul (3) - Garanție obligatorie pentru a asigura circulația - Întindere)

    (2022/C 198/12)

    Limba de procedură: ceha

    Instanța de trimitere

    Nejvyšší správní soud

    Părțile din procedura principală

    Reclamantă: Generální ředitelství cel

    Pârâtă: TanQuid Polska Sp. z o. o.

    Dispozitivul

    Directiva 92/12/CEE a Consiliului din 25 februarie 1992 privind regimul general al produselor supuse accizelor și privind deținerea, circulația și monitorizarea acestor produse, astfel cum a fost modificată prin Directiva 94/74/CE a Consiliului din 22 decembrie 1994, trebuie să fie interpretată în sensul că o expediere, de către un antrepozitar autorizat, a unor produse supuse accizelor, sub acoperirea unui document de însoțire și a unei garanții obligatorii, constituie o circulație a produselor în regim de suspendare a accizelor, în sensul articolului 4 litera (c) din aceasta, în pofida faptului că, din cauza unui comportament fraudulos al unor terți, destinatarul indicat în documentul de însoțire respectiv și în garanția menționată nu are cunoștință de faptul că aceste produse îi sunt expediate, atât timp cât autoritățile competente ale statului membru în cauză nu au constatat acest fapt sau o altă neregulă sau infracțiune.

    Împrejurarea că garanția obligatorie constituită de antrepozitarul autorizat în scopul acestei expedieri precizează denumirea destinatarului autorizat, însă nu și calitatea acestuia de comerciant înregistrat nu are incidență asupra caracterului legal al unei astfel de circulații.


    (1)  JO C 88, 15.3.2021.


    Top