1)

Directiva 2014/23/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind atribuirea contractelor de concesiune (1) trebuie interpretată în sensul că se opune ca legislația unui stat membru, în cadrul unui obiectiv de moralizare a achizițiilor publice, să nu dea unui operator economic condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru o infracțiune de o gravitate deosebită și care face, din acest motiv, obiectul unei măsuri de interzicere a participării la o procedură de atribuire a unui contract de concesiune pentru o perioadă de cinci ani, posibilitatea de a furniza probe care să ateste că măsurile pe care le-a luat sunt suficiente pentru a demonstra fiabilitatea sa autorității contractante, în pofida existenței acestui motiv de excludere?

2)

Dacă Directiva 2014/23/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 permite statelor membre să încredințeze altor autorități decât autoritatea contractantă în cauză competența de a aprecia dispozitivul de conformare a operatorilor, o astfel de posibilitate permite încredințarea acestui dispozitiv unor autorități jurisdicționale? În cazul unui răspuns afirmativ, mecanisme precum dispozitivele din dreptul francez de ridicare a unei sancțiuni, de reabilitare judecătorească și de excludere a mențiunii condamnării în buletinul nr. 2 din cazierul judiciar pot fi asimilate unor dispozitive de conformare în sensul directivei?