1.

Atunci când un regulament de instituire a unor taxe antidumping definitive prevede o scutire de la aplicarea acestor taxe sub rezerva prezentării unei facturi conforme cu anumite cerințe de formă, un importator poate prezenta o factură rectificată după depunerea declarației vamale, în special în cadrul unei proceduri de control ulterior al acestei declarații? Sau, dimpotrivă, pentru a beneficia de scutirea de taxa antidumping, este întotdeauna necesar ca o factură care îndeplinește cerințele de formă să fie prezentată la momentul depunerii declarației vamale?

2.

Acestea sunt în esență chestiunile relevante în prezenta cauză, care privește o cerere de decizie preliminară formulată de Finanzgericht Hamburg (Tribunalul Fiscal din Hamburg, Germania) cu privire la interpretarea articolului 2 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/82 al Comisiei din 21 ianuarie 2015 de instituire a unei taxe antidumping definitive la importurile de acid citric originar din Republica Populară Chineză, ca urmare a unei reexaminări în perspectiva expirării măsurilor efectuate în temeiul articolului 11 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 al Consiliului și a unor reexaminări intermediare parțiale efectuate în temeiul articolului 11 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 ( 2 ).

3.

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între o întreprindere germană, Jebsen and Jessen (GmbH & Co.) KG (denumită în continuare „reclamanta”), pe de o parte, și Hauptzollamt Hamburg (Biroul Vamal Principal din Hamburg, Germania, denumit în continuare „Biroul Vamal Principal”), pe de altă parte, în legătură cu aplicarea unei scutiri totale de taxa antidumping care fusese imputată reclamantei în lipsa prezentării unor facturi conforme cu angajamentul în sensul articolului 2 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/82.

4.

Articolul 62 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului vamal comunitar ( 3 ) (denumit în continuare „Codul vamal”), în versiunea aplicabilă la data faptelor din procedura principală, prevede:

„(1)   Declarațiile scrise se fac pe un formular corespunzător modelului oficial recomandat în acest scop. Ele se semnează și conțin toate detaliile necesare aplicării dispozițiilor care reglementează regimul vamal pentru care se declară mărfurile.

(2)   Declarația trebuie însoțită de toate documentele solicitate pentru aplicarea dispozițiilor care reglementează regimul vamal pentru care se declară mărfurile.”

5.

Articolul 68 din Codul vamal prevede:

„Pentru verificarea declarațiilor pe care le‑au acceptat, autoritățile vamale pot:

[…]”

6.

Potrivit articolului 77 din Codul vamal:

„(1)   Atunci când declarația vamală este întocmită printr‑o tehnică de prelucrare a datelor în sensul articolului 61 litera (b) sau printr‑o declarație verbală sau orice alt document în sensul articolului 61 litera (c), articolele 62-76 se aplică mutatis mutandis fără a aduce atingere principiilor stabilite în acestea.

(2)   Atunci când declarația vamală este întocmită printr‑o tehnică de prelucrare a datelor, autoritățile vamale pot permite ca documentele însoțitoare prevăzute la articolul 62 alineatul (2) să nu fie depuse împreună cu declarația. În acest caz, documentele se păstrează la dispoziția autorităților vamale.”

7.

Articolul 78 din codul menționat prevede:

„(1)   Autoritățile vamale, din oficiu sau la cererea declarantului, pot modifica declarația după acordarea liberului de vamă pentru mărfuri.

(2)   Autoritățile vamale, după acordarea liberului de vamă și pentru a se convinge de acuratețea datelor cuprinse în declarație, pot controla documentele comerciale și datele referitoare la operațiunile de import sau export cu privire la mărfurile în cauză sau la operațiunile comerciale ulterioare în legătură cu aceste mărfuri. Asemenea controale pot fi efectuate la sediul declarantului, al oricărei alte persoane interesate direct sau indirect din punct de vedere profesional de operațiunile menționate sau al oricărei alte persoane aflate în posesia documentului și a datelor menționate în scopuri comerciale. Aceste autorități pot verifica de asemenea mărfurile când este încă posibil ca ele să fie prezentate.

(3)   Atunci când revizuirea unei declarații sau un control ulterior indică faptul că dispozițiile care reglementează regimul vamal respectiv au fost aplicate pe baza unor informații incomplete sau incorecte, autoritățile vamale, în conformitate cu dispozițiile prevăzute, trebuie să ia măsurile necesare pentru reglementarea situației, ținând seama de orice informație nouă de care dispun.”

8.

Regulamentul de punere în aplicare 2015/82 a înlocuit Regulamentul (CE) nr. 1193/2008 al Consiliului din 1 decembrie 2008 de instituire a unei taxe antidumping definitive și de colectare definitivă a taxelor provizorii la importurile de acid citric originar din Republica Populară Chineză ( 4 ).

9.

Potrivit considerentelor (184) și (186) ale Regulamentului de punere în aplicare 2015/82:

[…]

10.

Potrivit articolului 1 alineatul (2) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/82, nivelurile taxei antidumping definitive aplicabile prețului net, franco frontieră a Uniunii, înainte de aplicarea taxei, al acidului citric și citratului trisodic dihidrat produs de producătorul exportator chinez în discuție în procedura principală – Weifang Ensign Industry Co. Ltd (denumit în continuare „Weifang”) – este de 33.8 %.

11.

Articolul 2 din Regulamentul de punere în aplicare 2015/82 prevede:

„(1)   Importurile declarate pentru punerea în liberă circulație, facturate de societăți ale căror angajamente au fost acceptate de Comisie și ale căror denumiri figurează în Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/87 [a Comisiei din 21 ianuarie 2015 de acceptare a unui angajament oferit în cadrul procedurii antidumping privind importurile de acid citric originar din Republica Populară Chineză (JO 2015, L 15, p. 75)], sunt scutite de taxa antidumping instituită de articolul 1, cu condiția ca:

(2)   Se instituie o datorie vamală în momentul acceptării declarației de punere în liberă circulație:

[…]”

12.

În conformitate cu punctul 9 din anexa la Regulamentul de punere în aplicare 2015/82, numele persoanei responsabile din partea societății care a emis factura comercială trebuie indicat în factura care însoțește mărfurile livrate pe teritoriul Uniunii supuse unui angajament și următoarea declarație semnată:

„Subsemnatul, certific prin prezenta faptul că vânzarea pentru export direct către Uniunea Europeană a mărfurilor descrise în prezenta factură se efectuează în cadrul și conform termenilor Angajamentului asumat de [SOCIETATEA] și acceptat de Comisia Europeană prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/87. Declar că informațiile înscrise în prezenta factură sunt complete și corecte.”

13.

Conform articolului 3 din Regulamentul de punere în aplicare 2015/82, acesta a intrat în vigoare la 23 ianuarie 2015.

14.

Considerentul (11) al Deciziei de punere în aplicare 2015/87 prevede că: „[p]entru a permite Comisiei să monitorizeze eficient respectarea angajamentelor de către societăți, atunci când cererea de punere în liberă circulație în temeiul angajamentelor este prezentată autorităților vamale competente, scutirea de taxa antidumping va fi condiționată de prezentarea unei facturi care trebuie să conțină cel puțin informațiile prevăzute în anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/82. Aceste informații sunt, de asemenea, necesare pentru a permite autorităților vamale să verifice cu suficientă precizie dacă transporturile corespund documentelor comerciale. În cazul în care o astfel de factură nu este prezentată sau în cazul în care celelalte condiții stipulate de regulamentul de punere în aplicare menționat anterior nu sunt îndeplinite, trebuie plătit nivelul corespunzător de taxă antidumping”.

15.

Weifang este menționată la articolul 1 din Decizia de punere în aplicare 2015/87.

16.

În conformitate cu articolele 2 și 3 din Decizia de punere în aplicare 2015/87, Decizia 2008/899/CE a Comisiei din 2 decembrie 2008 de acceptare a unui angajament oferit în cadrul procedurii antidumping privind importurile de acid citric originar din Republica Populară Chineză ( 5 ) a fost abrogată, iar Decizia de punere în aplicare 2015/87 a intrat în vigoare la 23 ianuarie 2015.

17.

Reclamanta și Weifang au convenit prin intermediul a trei contracte, din 9, 13 și, respectiv, 15/16 ianuarie 2015, cu privire la furnizarea unui total de 360 de tone de acid citric la un preț de 884,70 euro pe tonă. Acidul citric a fost expediat din Republica Populară Chineză la 30 ianuarie 2015.

18.

Printr‑un e‑mail din 22 ianuarie 2015, avocații societății Weifang au fost informați de Comisie cu privire la publicarea Regulamentului de punere în aplicare 2015/82 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

19.

Reclamanta a declarat cele 360 de tone de acid citric pentru punerea în liberă circulație în cadrul a 12 declarații vamale din 10 și 11 martie 2015 prin mijloace electronice, referindu‑se la trei facturi emise de Weifang la 29 ianuarie 2015.

20.

Înainte de a acorda liberul de vamă, Biroul Vamal Principal a solicitat reclamantei să furnizeze aceste facturi conforme cu angajamentul, care conțineau, toate, declarația prevăzută în anexa la Regulamentul de punere în aplicare 2015/82. În această declarație se făcea însă referire la „Decizia 2008/899”. Certificatele de angajament pentru exportul de acid citric din China (eliberate de Camera Chineză de Comerț a Importatorilor și Exportatorilor de Metale și Produse Chimice), prezentate în susținerea facturilor menționate, se refereau de asemenea la „Decizia 2008/899”.

21.

Întrucât facturile conforme cu angajamentul inițiale se refereau la „Decizia 2008/899”, iar nu la „Decizia de punere în aplicare 2015/87”, intrată în vigoare la 23 ianuarie 2015, Biroul Vamal Principal a refuzat scutirea de taxa antidumping solicitată și, prin 12 de decizii de impunere a taxelor la import din 10 și 11 martie 2015, a instituit o taxă antidumping asupra importurilor menționate pe baza nivelului general al taxei antidumping de 42,7 %.

22.

Prin scrisoarea din 13 martie 2015, reclamanta a solicitat rambursarea taxei antidumping. Prin 12 decizii emise la 28 și 29 iulie 2015, Biroul Vamal Principal a refuzat rambursarea pentru motivul că nu erau îndeplinite condițiile pentru scutirea de taxa antidumping, din cauza menționării eronate a „Deciziei 2008/899” în facturile conforme cu angajamentul inițiale.

23.

Prin scrisoarea din 7 august 2015, reclamanta a contestat aceste decizii în cadrul unei proceduri administrative care constituie o condiție prealabilă obligatorie pentru o eventuală contestare ulterioară a acestor decizii în justiție. În cadrul acestei proceduri administrative, ea a prezentat facturi conforme rectificate care se refereau la „Regulamentul de punere în aplicare 2015/82” și „Decizia de punere în aplicare 2015/87”.

24.

La 7 iunie 2016, Biroul Vamal Principal a admis în parte cererea reclamantei și a aplicat cota individuală a taxei antidumping. În schimb, la 13 iunie 2016, Comisia a refuzat scutirea de taxele antidumping pentru motivul că condițiile de acordare a acestei scutiri nu erau îndeplinite, întrucât facturile inițiale conforme prezentate de reclamantă nu conțineau o referire la „Decizia de punere în aplicare 2015/87”, ci la „Decizia 2008/899”.

25.

La 18 iulie 2016, reclamanta a introdus apoi o acțiune împotriva acestei decizii la Finanzgericht Hamburg (Tribunalul Fiscal din Hamburg), conform articolului 236 din Codul vamal, pentru a obține rambursarea taxelor antidumping care îi fuseseră impuse.

26.

Primo, instanța de trimitere arată că noul angajament asumat de Weifang, concretizat în Decizia de punere în aplicare 2015/87, era aplicabil la momentul importului mărfurilor în discuție în litigiul principal. În aceste împrejurări, instanța de trimitere ridică problema dacă facturile furnizate în cadrul controlului declarației vamale îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 2 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/82 pentru a fi considerate facturi conforme cu angajamentul, în condițiile în care, în mod vădit, condițiile enunțate în anexa la acest regulament nu erau îndeplinite, și dacă principiul proporționalității ar putea avea o incidență asupra răspunsului la această întrebare.

27.

Secundo, instanța de trimitere consideră că articolul 2 din Regulamentul de punere în aplicare 2015/82 nu prevede în mod expres termenul în care trebuie prezentate facturile conforme cu angajamentul. Articolul 2 alineatul (2) din regulament indică numai momentul în care ia naștere datoria vamală, și anume momentul acceptării declarației de punere în liberă circulație. În acest context, ea consideră că articolul 2 alineatul (2) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/82 nu stabilește ultimul moment posibil pentru prezentarea unor documente pentru obținerea unei scutiri de taxa antidumping.

28.

Pe de altă parte, instanța de trimitere este de părere că utilizarea unui procedeu informatic pentru a depune o declarație vamală ar putea avea de asemenea o incidență asupra interpretării articolului 2 din Regulamentul de punere în aplicare 2015/82, deoarece dispozițiile naționale în vigoare referitoare la astfel de proceduri prevăd doar că documentele în cauză sunt puse la dispoziția autorităților vamale, astfel cum permite articolul 77 alineatul (2) din Codul vamal.

29.

În sfârșit, aceasta arată de asemenea că din principiul proporționalității s‑ar putea deduce că anumite indicații care figurează pe o factură conformă cu angajamentul pot fi făcute a posteriori sau pot fi rectificate în măsura în care obiectivul urmărit poate fi încă atins.

30.

În acest context, Finanzgericht Hamburg (Tribunalul Fiscal din Hamburg) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

31.

Reclamanta din litigiul principal, guvernul italian, precum și Comisia Europeană au depus observații scrise. Ca urmare a crizei provocate de pandemia de COVID-19, ședința prevăzută pentru 6 mai 2020 a fost anulată. În schimb, prin Decizia din 20 aprilie 2020, întrebările la care părțile ar fi trebuit să răspundă oral în ședință s‑au transformat în întrebări la care urmează să se răspundă în scris. Așadar, reclamanta, guvernul italian și Comisia au fost în măsură să ia poziție cu privire la toate chestiunile ridicate de trimiterea preliminară.

32.

Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă un importator poate beneficia de scutirea de taxa antidumping prevăzută la articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/82 în cazul în care factura conformă cu angajamentul prezentată în acest scop nu face trimitere la Decizia de punere în aplicare 2015/87, astfel cum este menționată la punctul 9 din anexa la acest regulament, ci la cea aplicabilă anterior, și anume Decizia 2008/899.

33.

În primul rând, reiese dintr‑o jurisprudență constantă că scutirile de taxe antidumping și de taxe compensatorii nu pot fi acordate decât în anumite condiții, în cazuri special prevăzute și astfel nu pot constitui excepții de la regimul normal al taxelor antidumping și al taxelor compensatorii. Dispozițiile care prevăd astfel de scutiri sunt, prin urmare, de strictă interpretare ( 6 ).

34.

În al doilea rând, trebuie arătat de asemenea că Curtea a statuat că, atunci când este necesar să se facă referire la reglementarea Uniunii prin care a fost acceptat angajamentul oferit de o societate, trimiterea exactă la actul aplicabil prezintă o importanță deosebită în măsura în care permite autorităților vamale să verifice, la data faptelor, că sunt îndeplinite toate cerințele referitoare la scutirea de taxele antidumping și de taxele compensatorii în cauză ( 7 ).

35.

Această justificare, pentru motive legate de verificarea respectării, atât de către Comisie, cât și de către autoritățile competente ale statelor membre, a angajamentelor societăților vizate de reglementarea aplicabilă, este confirmată în speță de considerentul (184) al Regulamentului de punere în aplicare 2015/82 și de considerentul (11) al Deciziei de punere în aplicare 2015/87 ( 8 ).

36.

Dintr‑o perspectivă mai largă, aceste norme și condiții urmăresc să elimine efectele prejudiciabile ale dumpingului și să limiteze riscul de eludare ( 9 ). Cu alte cuvinte, acestea nu sunt adoptate pentru a proteja în primul rând interesele specifice ale unui anumit importator. Dimpotrivă, trebuie reamintit că scutirile reprezintă o excepție de la taxele antidumping, care reprezintă o măsură de protecție și de prevenire împotriva concurenței neloiale care rezultă din practicile de dumping ( 10 ). Acest lucru este confirmat de considerentul (186) al Regulamentului de punere în aplicare 2015/82, care subliniază că „[i]mportatorii ar trebui să aibă în vedere faptul că datoria vamală poate lua naștere, ca risc comercial normal, în momentul acceptării declarației de punere în liberă circulație […] chiar dacă Comisia a acceptat un angajament oferit de producătorul de la care aceștia au cumpărat în mod direct sau indirect”.

37.

În acest context, considerăm că împrejurări care țin de interesele specifice ale importatorului în cauză sau de termenii unui contract determinat – precum dorința de a beneficia de menținerea unui preț mai bun pe baza prețului minim acceptat anterior de Comisie – ceea ce ar putea compromite obiectivul verificării respectării angajamentului asumat de un producător pentru a fi scutit de taxele antidumping în vigoare la data faptelor – și anume cu ocazia verificării de către autoritățile vamale – nu pot fi admise ca derogare de la aplicarea strictă a taxelor antidumping. O astfel de posibilitate ar putea fi arbitrară și ar fi contrară principiului interpretării stricte a excepțiilor legislative pe care l‑am evocat deja ( 11 ).

38.

Chiar dacă pare o abordare strictă și formalistă, experiența a demonstrat totuși că funcționarea eficientă și armonioasă a întregului regim vamal se bazează pe o aderare strictă și meticuloasă la cerințele legale în materie de documente vamale. Aceasta nu înseamnă însă că rectificarea ulterioară a unei astfel de erori documentare nu este prevăzută. Propunem să abordăm această problemă chiar și în cadrul celei de a doua întrebări adresate de instanța de trimitere.

39.

În consecință, având în vedere considerațiile care precedă, suntem de părere că scutirea de taxa antidumping introdusă prin articolul 1 din Regulamentul de punere în aplicare 2015/82 este exclusă în cazul în care factura conformă cu angajamentul impusă prin articolul 2 alineatul (1) litera (b) din acest regulament nu menționează Decizia de punere în aplicare 2015/87, astfel cum este vizată în mod expres la punctul 9 din anexa la Regulamentul de punere în aplicare 2015/82.

40.

Prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere urmărește să afle dacă, pentru a obține scutirea de taxa antidumping prevăzută la articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/82, o factură conformă cu angajamentul care îndeplinește condițiile enunțate în anexa sa poate fi prezentată în cadrul unei proceduri de rambursare a taxelor antidumping.

41.

În cererea de decizie preliminară, instanța de trimitere face trimitere în repetate rânduri la hotărârea pronunțată de Curte în cauza Tigers ( 12 ). În cauza respectivă, Curtea a reținut că dispoziția unui regulament de punere în aplicare care prevede că aplicarea nivelurilor individuale ale taxei antidumping este condiționată de prezentarea în fața autorităților vamale ale statelor membre a unei facturi comerciale valabile, care îndeplinește cerințele prevăzute într‑una dintre anexele sale, trebuie interpretată în sensul că autorizează prezentarea, ulterior declarației vamale, a unei facturi comerciale valabile, în scopul stabilirii unei taxe antidumping definitive, în cazul în care toate celelalte condiții prealabile necesare pentru obținerea unui nivel al taxei antidumping specific întreprinderii sunt îndeplinite și respectarea aplicării taxelor antidumping este asigurată ( 13 ).

42.

Deși dispoziția în discuție în prezenta cauză privește o scutire de taxe antidumping, iar nu un nivel individual al taxei antidumping, considerăm că aceeași interpretare, întemeiată pe o interpretare literală și contextuală, trebuie urmată în ceea ce privește prezenta cauză.

43.

Înainte de a aborda aceste metode de interpretare, considerăm important să amintim că, deși, astfel cum am observat deja, o scutire de taxe antidumping nu este instituită pentru a proteja interesele unui anumit importator, viceversa este de asemenea valabilă. Cu alte cuvinte, adoptarea unor taxe antidumping nu trebuie să fie considerată o sancțiune care se raportează la un comportament anterior. Este vorba mai degrabă despre o măsură preventivă și de protecție împotriva concurenței neloiale care rezultă din practicile de dumping ( 14 ).

44.

În continuare, se poate arăta că articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/82 este formulat în mod similar cu dispoziția în discuție în cauza Tigers (C‑156/16, EU:C:2017:754). Deși dispoziția respectivă prevedea că „aplicarea nivelurilor taxei antidumping provizorii […] este condiționată de prezentarea la autoritățile vamale ale statelor membre a unei facturi comerciale valide, care îndeplinește cerințele stabilite în anexa II”, articolul 2 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/82 prevede în mod similar că importurile declarate pentru punerea în liberă circulație facturate de societăți ale căror angajamente au fost acceptate de Comisie și ale căror denumiri figurează în Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/87 „sunt scutite de taxa antidumping instituită de articolul 1, cu condiția ca […] astfel de importuri să fie însoțite de o factură conformă cu angajamentul, care este o factură comercială conținând cel puțin elementele și declarația menționate în anexa la prezentul regulament”.

45.

La fel ca dispoziția în discuție în cauza Tigers (C‑156/16, EU:C:2017:754), nici modul de redactare a articolului 2 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/82, nici vreo altă dispoziție din acest regulament nu precizează momentul la care o factură conformă cu angajamentul corespunzătoare trebuie prezentată autorităților vamale.

46.

După cum am explicat deja cu privire la o dispoziție similară în Concluziile noastre prezentate în cauza Krohn & Schröder (C‑226/18, EU:C:2019:211, punctul 62), deși formularea utilizată sugerează că momentul „potrivit” este cel al întocmirii declarației vamale, acest mod de redactare nu poate fi asimilat unei dispoziții precum cea vizată de avocatul general Mengozzi în Concluziile prezentate în cauza Tigers (C‑156/16, EU:C:2017:474, punctul 60). Astfel, dispoziția relevantă pe care o avea în vedere prevedea că „[î]n cazul în care se prezintă declarația de punere în liberă circulație, scutirea de taxe este condiționată de prezentarea la serviciile vamale ale statelor membre competente a unui certificat de producție valabil, eliberat de una dintre societățile enumerate la alineatul (4)” ( 15 ).

47.

În acest context, faptul că articolul 2 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/82 precizează că „[s]e instituie o datorie vamală în momentul acceptării declarației de punere în liberă circulație ori de câte ori se constată faptul că, în ceea ce privește importurile menționate la [articolul 2 alineatul (1)], una sau mai multe dintre condițiile menționate în alineatul respectiv nu sunt îndeplinite” nu pare să afecteze interpretarea respectivă. În opinia noastră, reiese cu claritate din modul de redactare a acestei dispoziții că articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/82 se raportează la nașterea datoriei vamale și că nu urmărește să stabilească momentul la care trebuie prezentată factura conformă cu angajamentul.

48.

În aceste condiții, considerăm că articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/82 trebuie interpretat în sensul că nu se opune ca importatorii în cauză să prezinte, în cadrul unei proceduri de rambursare a taxelor antidumping, factura conformă cu angajamentul solicitată.

49.

În consecință, în măsura în care articolul 1 alineatul (4) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/82 face trimitere la dispozițiile în vigoare în materie de taxe vamale, modalitățile de depunere și control al declarațiilor vamale privind produse supuse unor taxe antidumping sunt reglementate de Codul vamal ( 16 ) și, mai precis, de articolul 78 menționat, în ceea ce privește o procedură de rambursare precum procedura administrativă de opoziție care a condus la cauza principală. Astfel, acest lucru poate fi asimilat unei proceduri de „control ulterior al declarației” în sensul articolului 78 din Codul vamal ( 17 ).

50.

Astfel cum a precizat Curtea, această dispoziție instituie o procedură care permite autorităților vamale să modifice, din oficiu sau la cererea declarantului, declarația vamală după acordarea liberului de vamă pentru mărfurile cuprinse în această declarație, cu alte cuvinte ulterior acesteia ( 18 ).

51.

În acest scop, autoritățile menționate pot, în temeiul acestui articol 78 alineatele (1) și (2) din Codul vamal, pe de o parte, să modifice declarația vamală, respectiv să o reexamineze și, pe de altă parte, să controleze documentele comerciale și datele relevante pentru a se convinge de acuratețea datelor cuprinse în declarație. În cazul în care această revizuire sau aceste controale indică faptul că dispozițiile care reglementează regimul vamal respectiv au fost aplicate pe baza unor informații incomplete sau incorecte, în conformitate cu articolul 78 alineatul (3) menționat, autoritățile vamale trebuie să ia măsurile necesare pentru regularizarea situației, ținând seama de orice informație nouă de care dispun ( 19 ). Atât de extinsă este interpretarea acestor dispoziții, încât Curtea a indicat că situația este aceeași chiar și atunci când declarantul a afectat direct, prin comportamentul său, posibilitatea autorităților vamale de a efectua controale, cu condiția ca revizuirea să indice faptul că obiectivele regimului vamal nu au fost puse în pericol ( 20 ).

52.

Într‑o astfel de situație, adică în cazul în care nu există un risc de circumvenție a regimului vamal aplicabil, împărtășim opinia avocatului general Mengozzi potrivit căreia aplicarea în cazul unor importuri a unui nivel al taxei antidumping mai ridicat decât cel care a fost stabilit efectiv pentru societatea care fabrică produsele importate contravine spiritului specific aplicării taxei antidumping, întrucât aceasta depășește obiectivul eliminării prejudiciului cauzat de importul în dumping ( 21 ). După cum s‑a arătat deja la punctul 43 din prezentele concluzii, obiectivul taxelor antidumping și compensatorii este de a evita ca o industrie a Uniunii să sufere un prejudiciu, iar nu de a prevedea o formă de sancțiune pentru încălcarea normelor vamale, cu atât mai puțin de a‑i penaliza pe cei care au fost neglijenți sau neatenți în completarea formularelor vamale.

53.

Astfel, reiese din cuprinsul întregului articol 78 din Codul vamal că este permis să se prezinte elemente noi care să fie luate în considerare de autoritățile vamale, chiar ulterior declarației vamale. Logica specifică a acestui articol constă în alinierea procedurii vamale la situația reală ( 22 ).

54.

În aceste condiții, considerăm că nimic nu indică faptul că o factură conformă cu angajamentul care respectă cerințele din anexa la Regulamentul de punere în aplicare 2015/82 este exclusă din acest cadru, mai ales în cazul în care obiectivele regimului vamal în discuție nu sunt amenințate.

55.

Or, în speță, pe de o parte, reclamanta a furnizat în cursul procedurii în fața autorităților germane o factură conformă cu angajamentul care îndeplinește cerințele din anexa la Regulamentul de punere în aplicare 2015/82 și, pe de altă parte, reiese din elementele dosarului că obiectivele regimului antidumping în cauză nu au fost puse în pericol.

56.

Astfel, nu există nicio îndoială – aspect necontestat – că mărfurile importate de reclamantă proveneau de la una dintre întreprinderile enumerate în Decizia de punere în aplicare 2015/87 și că prețul minim de import acceptat de Comisie fusese respectat în cadrul importurilor în cauză. În rest, respectarea celorlalte condiții prevăzute la articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/82 nu este contestată.

57.

În aceste condiții, rezultă că în speță nu exista un risc de circumvenție precum cel menționat în considerentul (183) al Regulamentului de punere în aplicare 2015/82, astfel încât aplicarea corectă a taxelor antidumping nu a fost pusă în pericol. Revine însă instanței de trimitere sarcina de a verifica în mod definitiv că aceasta a fost situația.

58.

În consecință, având în vedere considerațiile care precedă, apreciem că trebuie să se răspundă la a doua întrebare că articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/82 trebuie interpretat în sensul că permite prezentarea, după depunerea declarației vamale, a unei facturi conforme cu angajamentul în vederea obținerii rambursării unei taxe antidumping, atunci când sunt îndeplinite toate celelalte condiții prealabile necesare scutirii de această taxă, iar respectarea bunei aplicări a taxelor antidumping este asigurată, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere.

59.

În consecință, având în vedere considerațiile care precedă, propunem Curții să răspundă la întrebările preliminare adresate de Finanzgericht Hamburg (Tribunalul Fiscal din Hamburg, Germania) după cum urmează: