Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 62017TN0200

    Cauza T-200/17: Acțiune introdusă la 29 martie 2017 – SB/EUIPO

    JO C 178, 6.6.2017, p. 29–29 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    6.6.2017   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    C 178/29


    Acțiune introdusă la 29 martie 2017 – SB/EUIPO

    (Cauza T-200/17)

    (2017/C 178/42)

    Limba de procedură: engleza

    Părțile

    Reclamant: SB (reprezentant: S. Pappas, avocat)

    Pârât: Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO)

    Concluziile

    Reclamantul solicită Tribunalului:

    anularea deciziei directorului executiv al EUIPO din 2 iunie 2016 prin care se refuză a doua reînnoire a contractului reclamantei, precum și anularea deciziei de respingere adoptate de directorul executiv al EUIPO la 19 decembrie 2016 privind reclamația reclamantului din 1 septembrie 2016;

    obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

    Motivele și principalele argumente

    În susținerea acțiunii, reclamantul invocă patru motive.

    1.

    Primul motiv întemeiat pe o încălcare a Statutului funcționarilor Uniunii Europene (denumit în continuare „statutul”) și a regimului aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene ca urmare a punerii în aplicare a normelor interne ale pârâtului, care asimilează agenții temporari cu contract pe durată determinată cu funcționarii. În plus, prin stabilirea unei distincții între agenții temporari cu contract pe durată determinată și agenții temporari cu contract pe durată nedeterminată, pârâtul încalcă statutul și, în speță, principiul egalității de tratament.

    2.

    Al doilea motiv întemeiat pe lipsa motivării sau pe o motivare ilicită, contradictorie și insuficientă.

    3.

    Al treilea motiv întemeiat pe o încălcare a obligației de solicitudine față de personal.

    4.

    Al patrulea motiv întemeiat pe o discriminare pe criterii de vârstă, ca urmare a punerii în aplicare de către pârât a unei politici de personal prin care se urmărește să se reducă vârsta medie a personalului.


    Top