Recurs introdus la 20 iunie 2017 de Agria Polska sp. z o.o., Agria Chemicals Poland sp. z o.o., Star Agro Analyse und Handels GmbH și Agria Beteiligungsgesellschaft mbH împotriva Hotărârii Tribunalului din 16 mai 2017 în cauza T-480/15, Agria Polska și alții/Comisia

(Cauza C-373/17 P)

(2017/C 347/04)

Limba de procedură: polona

Părțile

Recurente: Agria Polska sp. z o.o., Agria Chemicals Poland sp. z o.o., Star Agro Analyse und Handels GmbH, Agria Beteiligungsgesellschaft mbH (reprezentanți: P. Graczyk și W. Rocławski)

Cealaltă parte din procedură: Comisia Europeană

Concluziile recurentelor

Motivele și principalele argumente

Prin intermediul primului motiv de recurs este invocată o încălcare a articolelor 101 și 102 TFUE coroborate cu articolul 17 alineatul (1) a doua teză TUE și cu articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 773/2004 al Comisiei, precum și cu articolul 7 alineatele (1) și (2) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului, întrucât Tribunalul nu a luat în considerare erorile vădite săvârșite de Comisie în cadrul aprecierii probabilității unei încălcări a articolului 101 sau 102 TFUE, a existenței unui interes al Uniunii pentru inițierea unei investigații și a întinderii măsurilor de investigare necesare.

În cadrul acestui motiv, recurentele invocă următoarele erori săvârșite de Tribunal, întrucât, printre altele, acesta (i) a considerat că caracterul simultan al acțiunilor întreprinse de concurenții recurentelor (plângeri formulate la autoritățile naționale) se întemeiază exclusiv pe explicațiile date de concurenți, (ii) nu a luat în considerare că cele mai multe decizii administrative și sancțiunile impuse recurentelor, adoptate în urma plângerilor formulate de concurenți, au fost anulate, (iii) nu a luat în considerare că unele plângeri au fost introduse și la autorități necompetente și s-a limitat să constate că, având în vedere riscul de atingere a reputației sau cel efectelor negative asupra stării inițiale a produselor comercializate, informarea autorităților competente poate fi legitimă, (iv) a admis constatarea Comisiei potrivit căreia nu exista un interes suficient al Uniunii pentru inițierea unei investigații, cu toate că activitățile vizate de plângerile recurentelor priveau teritoriul mai multor state membre și întreprinderi multinaționale și a considerat în mod neîntemeiat că plângerile introduse de recurente la autoritatea națională de concurență i-ar conferi acesteia competență exclusivă, (v) nu a luat în considerare că întinderea măsurilor de investigare necesare și necesitatea utilizării unor resurse substanțiale au pledat în favoarea competenței Comisiei și (vi) a considerat că, în speță, nu au existat condițiile unui așa-numit „abuz de procedură”.

Prin intermediul celui de al doilea motiv de recurs sunt invocate o încălcare a eficacității depline a dreptului Uniunii (effet utile) și o interpretare eronată a acestui principiu în privința aplicării în practică a articolelor 101 și 102 TFUE coroborate cu articolul 105 TFUE și cu articolul 17 alineatul (1) TUE întrucât Tribunalul (i) nu a luat în considerare rolul avut de Comisie în sistemul Uniunii de protecție a concurenței și a considerat că nu există o obligație a Comisiei să verifice dacă autoritățile naționale au dispus de mijloacele adecvate pentru a-și îndeplini obligațiile rezultate din Regulamentul nr. 1/2003, (ii) nu a luat în considerare argumentul recurentelor privind inexistența unor căi de atac efective în fața instanțelor naționale în cadrul aplicării private a normelor de concurență, din cauză că dreptul polonez nu prevede o procedură corespunzătoare, iar termenele de prescripție prevăzute de acesta expiraseră deja și (iii) a stabilit că recurentele nu au dovedit că autoritatea poloneză de concurență (Prezes Urzędu Ochrony Konkurencji i Konsumentów) (președintele Oficiului pentru Protecția Concurenței și a Consumatorilor [UOKiK]) nu a avut intenția să investigheze și să sancționeze încălcările, deși nu s-a contestat că președintele UOKiK a refuzat să inițieze o investigație din cauza expirării termenului de prescripție de un an, în vigoare la acel moment.

Prin intermediul celui de al treilea motiv de recurs sunt invocate încălcări ale principiului protecției jurisdicționale efective (articolul 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale), dreptului la o cale de atac efectivă și la un proces echitabil (articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene) și dreptului la bună administrare [articolul 41 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene], întrucât Tribunalul (i) a menținut decizia Comisiei prin care aceasta a respins plângerile recurentelor fără a examina dacă pretinsele încălcări existau sau nu existau, deși anterior autoritatea națională de concurență refuzase, pe baza unor cerințe formale, să inițieze o anchetă și deși nu există nicio posibilitate efectivă de obținere, pe calea dreptului civil, a unor despăgubiri pentru prejudiciile produse, (ii) a negat în mod neîntemeiat existența unei încălcări a principiului protecției jurisdicționale efective pentru motivul că recurentele aveau posibilitatea să atace decizia Comisiei prin care plângerile acestora au fost respinse și (iii) nu a luat în considerare că dreptul la protecție jurisdicțională efectivă, dreptul la o cale de atac efectivă și la un proces echitabil și dreptul la bună administrare cuprind și dreptul de examinare a unei cauze într-un termen rezonabil, situație care nu se regăsește în speță, deoarece Comisia a adoptat decizia prin care refuză inițierea unei investigații abia la patru ani și jumătate de la introducerea plângerilor de către recurente.