This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 62017CN0195
Case C-195/17: Request for a preliminary ruling from the Amtsgericht Hannover (Germany) lodged on 13 April 2017 — Helga Krüsemann and Others v TUIfly GmbH
Cauza C-195/17: Cerere de decizie preliminară introdusă de Amtsgericht Hannover (Germania) la 13 aprilie 2017 – Helga Krüsemann și alții/TUIfly GmbH
Cauza C-195/17: Cerere de decizie preliminară introdusă de Amtsgericht Hannover (Germania) la 13 aprilie 2017 – Helga Krüsemann și alții/TUIfly GmbH
JO C 221, 10.7.2017, p. 9–10
(BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)
10.7.2017 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 221/9 |
Cerere de decizie preliminară introdusă de Amtsgericht Hannover (Germania) la 13 aprilie 2017 – Helga Krüsemann și alții/TUIfly GmbH
(Cauza C-195/17)
(2017/C 221/12)
Limba de procedură: germana
Instanța de trimitere
Amtsgericht Hannover
Părțile din procedura principală
Reclamante: Helga Krüsemann, Gabriele Heidenreich, Doris Manneck, Rita Juretschke
Pârâtă: TUIfly GmbH
Întrebările preliminare
1) |
Absența pentru motive medicale a unei părți semnificative a personalului însărcinat cu efectuarea zborurilor operatorului efectiv de transport aerian, , este o împrejurare excepțională în sensul articolului 5 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 261/2004 (1)? În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare: care trebuie să fie ponderea persoanelor absente pentru a admite o asemenea împrejurare? |
2) |
În cazul unui răspuns negativ la prima întrebare: absența spontană a unei părți semnificative a personalului însărcinat cu efectuarea zborurilor operatorului efectiv de transport aerian, motivată de o grevă neconformă cu legislația muncii și cu contractul colectiv de muncă („grevă spontană”) este o împrejurare excepțională în sensul articolului 5 alineatul (3) din Regulamentul nr. 261/2004? În cazul unui răspuns afirmativ la a doua întrebare: care trebuie să fie ponderea persoanelor absente pentru a admite o asemenea împrejurare? |
3) |
În cazul unui răspuns afirmativ prima sau la a doua întrebare: împrejurarea excepțională trebuie să fi existat cu privire la zborul anulat sau operatorul efectiv de transport aerian poate să elaboreze un nou plan de zbor pentru motive economice? |
4) |
În cazul unui răspuns afirmativ la prima sau la a doua întrebare: noțiunea de caracter evitabil se raportează la împrejurarea excepțională sau la consecințele producerii împrejurării excepționale? |
(1) Regulamentul (CE) nr. 261/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 februarie 2004 de stabilire a unor norme comune în materie de compensare și de asistență a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 295/91 (JO L 46, p.1, Ediție specială, 07/vol. 12, p. 218).