Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 62016CN0452

    Cauza C-452/16: Cerere de decizie preliminară introdusă de Rechtbank Amsterdam (Țările de Jos) la 16 august 2016 – Openbaar Ministerie/Krzysztof Marek Poltorak

    JO C 383, 17.10.2016, p. 7–7 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    17.10.2016   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    C 383/7


    Cerere de decizie preliminară introdusă de Rechtbank Amsterdam (Țările de Jos) la 16 august 2016 – Openbaar Ministerie/Krzysztof Marek Poltorak

    (Cauza C-452/16)

    (2016/C 383/09)

    Limba de procedură: neerlandeza

    Instanța de trimitere

    Rechtbank Amsterdam

    Părțile din procedura principală

    Reclamant: Openbaar Ministerie

    Pârât: Krzysztof Marek Poltorak

    Întrebările preliminare

    1)

    Expresia „autoritate judiciară”, prevăzută la articolul 6 alineatul (1) din Decizia-cadru 2002/584/JAI, și expresia „decizie judiciară”, prevăzută la articolul 1 alineatul (1) din Decizia-cadru 2002/584/JAI (1), sunt noţiuni autonome ale dreptului Uniunii?

    2)

    Dacă răspunsul la prima întrebare este afirmativ: în baza căror criterii se poate determina dacă o autoritate a statului membru emitent este o „autoritate judiciară” de această natură și dacă mandatul european de arestare emis de aceasta este, în consecință, o „decizie judiciară” de această natură?

    3)

    Dacă răspunsul la prima întrebare este afirmativ: Direcția generală a poliției naționale suedeze se încadrează în noțiunea „autoritate judiciară”, prevăzută la articolul 6 alineatul [1] din Decizia-cadru 2002/584/JAI, iar mandatul european de arestare emis de această autoritate este, în consecință, o „decizie judiciară”, astfel cum este prevăzută aceasta la articolul 1 alineatul (1) din Decizia-cadru 2002/584/JAI?

    4)

    Dacă răspunsul la prima întrebare este negativ: desemnarea unei autorități naționale polițienești precum Direcția generală a poliției naționale drept autoritate judiciară emitentă este conformă cu dreptul Uniunii?


    (1)  Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre (JO L 190, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 6, p. 3).


    Top