1

Prin recursul formulat, Comisia Europeană solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 24 iunie 2015, Italia/Comisia (T‑527/13, denumită în continuare „hotărârea atacată”, EU:T:2015:429), prin care acesta, pe de o parte, a anulat în parte Decizia 2013/665/UE a Comisiei din 17 iulie 2013 privind ajutorul de stat SA.33726 (11/C) [ex SA.33726 (11/NN)] – acordat de Italia (amânarea plății taxelor pentru lapte) (JO 2013, L 309, p. 40, denumită în continuare „decizia în litigiu”) și, pe de altă parte, a respins acțiunea în rest.

2

Articolul 1 litera (b) punctul (ii) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului [108 TFUE] (JO 1999, L 83, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 41) definește „ajutor[ul] existent” ca fiind „ajutorul autorizat, respectiv schemele de ajutor și ajutoarele individuale care au fost autorizate de Comisie sau Consiliu”.

3

Potrivit articolului 1 litera (c) din acest regulament, „ajutor nou” înseamnă „orice ajutor, respectiv orice schemă de ajutor și orice ajutor individual care nu este ajutor existent, inclusiv modificările ajutoarelor existente”.

4

Articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 794/2004 al Comisiei din 21 aprilie 2004 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 659/1999 (JO 2004, L 140, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 2, p. 42, rectificare în JO 2004, L 286, p. 3) prevede:

„În sensul articolului 1 litera (c) din Regulamentul […] nr. 659/1999, o modificare a unui ajutor existent înseamnă orice schimbare, alta decât modificările de natură pur formală sau administrativă care nu pot afecta evaluarea compatibilității măsurii de ajutor cu piața comună. Cu toate acestea, o creștere a bugetului inițial al unei scheme de ajutor existente cu până la 20 % nu se consideră o modificare a ajutorului existent.”

5

Tribunalul a rezumat istoricul litigiului la punctele 1-8 din hotărârea atacată, după cum urmează:

6

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 30 septembrie 2013, Republica Italiană a formulat o acțiune având ca obiect, cu titlu principal, anularea în totalitate a deciziei în litigiu. Cu titlu subsidiar, ea a solicitat anularea în parte a acestei decizii în măsura în care prin aceasta Comisia o obligă să recupereze ajutoarele individuale acordate, în temeiul schemei de ajutor autorizate în prealabil prin decizia Consiliului, producătorilor de lapte italieni care au beneficiat de o amânare a plății.

7

În susținerea acțiunii formulate, Republica Italiană a invocat două motive, întemeiate, primul, pe încălcarea articolului 3 alineatul (7) din Regulamentul nr. 1535/2007, iar al doilea, pe încălcarea articolului 3 alineatul (2) din acest regulament, a articolului 1 litera (c) din Regulamentul nr. 659/1999, a articolului 4 alineatul (1) din Regulamentul nr. 794/2004 și pe o motivare insuficientă.

8

Tribunalul a admis al doilea motiv invocat de Republica Italiană, a anulat articolul 1 alineatul (2) din decizia în litigiu, precum și articolele 2-4 din aceasta, în măsura în care aceste articole priveau, pe de o parte, schema de ajutor menționată la articolul 1 alineatul (2) respectiv și, pe de altă parte, ajutoarele individuale acordate în temeiul acesteia și a respins în rest acțiunea.

9

Comisia solicită Curții:

10

Republica Italiană solicită Curții:

11

În susținerea recursului formulat, Comisia invocă trei motive. Primul motiv este întemeiat pe încălcarea de către Tribunal a interdicției de a invoca din oficiu un motiv întemeiat pe legalitatea internă a deciziei în litigiu. Al doilea motiv are ca obiect încălcarea articolului 108 TFUE și a articolului 1 din Regulamentul nr. 659/1999 în ceea ce privește noțiunile „ajutor nou” și „ajutor existent”. În sfârșit, prin intermediul celui de al treilea motiv, Comisia invocă încălcarea articolului 108 TFUE, precum și a articolelor 4, 6, 7, 14 și 16 din Regulamentul nr. 659/1999 în ceea ce privește procedurile aplicabile ajutoarelor noi și ajutoarelor aplicate în mod abuziv.

12

Prin intermediul primului motiv, Comisia arată că Tribunalul a statuat ultra petita și a încălcat principiul disponibilității, articolul 21 din Protocolul privind Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, precum și articolul 44 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, invocând din oficiu un motiv întemeiat pe legalitatea deciziei în litigiu pe fond. Ea apreciază, astfel, că la punctele 39-44 din hotărârea atacată, Tribunalul, precizând întinderea celui de al doilea motiv invocat în fața sa, a efectuat o rectificare a acestuia. El ar fi examinat, astfel, din oficiu aspectul dacă sistemul de eșalonare a plăților trebuia calificat drept ajutor existent, iar nu drept ajutor nou, având în vedere caracterul pretins neesențial al modificării aduse acestuia de autoritățile italiene, ceea ce l‑a determinat să anuleze în parte decizia în litigiu. Or, în cererea introductivă, acest aspect nu ar fi fost invocat de statul membru respectiv decât în ceea ce privește pretinsa încălcare a articolului 4 alineatul (1) din Regulamentul nr. 794/2004.

13

Republica Italiană susține că acest motiv trebuie respins ca fiind nefondat.

14

Din normele care reglementează procedura în fața instanțelor Uniunii, în special din articolul 21 din Statutul Curții Uniunii Europene, aplicabil Tribunalului în temeiul articolului 53 primul paragraf din acest statut, și din articolul 44 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, în versiunea aplicabilă la data introducerii cererii introductive, rezultă că litigiul este în principiu determinat și delimitat de părți și că instanța Uniunii nu se poate pronunța ultra petita (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 decembrie 2013, Comisia/Irlanda și alții, C‑272/12 P, EU:C:2013:812, punctul 27).

15

Deși anumite motive pot sau chiar trebuie să fie invocate din oficiu, precum lipsa sau insuficiența motivării deciziei în cauză, care ține de normele fundamentale de procedură, un motiv referitor la legalitatea pe fond a deciziei menționate, care ține de încălcarea tratatelor sau a oricărei norme de drept privind aplicarea acestora, în sensul articolului 263 TFUE, nu poate, în schimb, să fie examinat de instanța Uniunii decât dacă este invocat de reclamant (Hotărârea din 10 decembrie 2013, Comisia/Irlanda și alții, C‑272/12 P, EU:C:2013:812, punctul 28, precum și jurisprudența citată).

16

În speță, trebuie constatat că din însuși textul celui de al doilea motiv invocat de Republica Italiană în fața Tribunalului reiese că acesta privește încălcarea articolului 1 litera (c) din Regulamentul nr. 659/1999, care definește noțiunea „ajutor nou”. În plus, obiecția privind încălcarea acestei dispoziții este formulată într‑un mod distinct de cea privind încălcarea articolului 4 alineatul (1) din Regulamentul nr. 794/2004 și insuficiența motivării.

17

În plus, la punctele 54-56 din cererea introductivă, Republica Italiană a arătat că desființarea ajutorului care rezultă din amânarea plății echivalează, prin ea însăși, cu consecința prevăzută de Tratatul FUE în cazul constatării ilegalității acestui ajutor și, prin urmare, nu ar trebui să determine și desființarea ajutorului acordat în mod legal anterior, în temeiul sistemului de eșalonare a plăților. La punctul 56 din cererea introductivă, ea a afirmat, în această privință, că „nu există elemente care să poată stabili că beneficiarii ajutorului existent care au beneficiat de măsura contestată sunt ținuți să restituie nu numai cuantumul corespunzător măsurii contestate, ci și pe cel primit în cadrul ajutorului existent (și, prin urmare, în temeiul deciziei de autorizare, dobânzile restante din cadrul primului plan de eșalonare)”.

18

Mai mult, la punctul 57 din această cerere introductivă, Republica Italiană a apreciat că „[n]u se poate considera nici că extinderea deciziei de recuperare și la ajutorul existent poate decurge în mod legitim din existența unei modificări substanțiale a acestui ajutor, care să fie de asemenea natură încât cele două măsuri să fie privite drept un ajutor nou unic, nenotificat Comisiei și, prin urmare, ilegal”. O astfel de concluzie ar fi, potrivit acesteia, „rezultatul evident al denaturării noțiunii «modificare a ajutorului existent», relevantă pentru aplicarea articolului 1 litera (c) din Regulamentul nr. 659/1999”, astfel cum reiese din prima teză a punctului 58 din cererea introductivă menționată.

19

Prin urmare, contrar celor susținute de Comisie, Republica Italiană a invocat în cererea sa introductivă în primă instanță încălcarea de către Comisie a articolului 1 litera (c) din Regulamentul nr. 659/1999, prin faptul că aceasta a calificat, în decizia în litigiu, eșalonarea plăților drept ajutor nou și ilegal și a obligat în mod eronat acest stat membru să recupereze ajutorul respectiv.

20

Pe de altă parte, astfel cum a arătat avocatul general la punctul 38 din concluzii, din cuprinsul punctelor 22 și 32-36 din memoriul în apărare depus de Comisie în fața Tribunalului reiese că aceasta a înțeles bine această obiecție pe care a rezumat‑o și respins‑o în cadrul memoriului.

21

Rezultă că Tribunalul, contrar celor pretinse de Comisie, nu a invocat din oficiu un motiv întemeiat pe legalitatea deciziei în litigiu pe fond atunci când s‑a pronunțat asupra celui de al doilea motiv al cererii introductive prezentate în fața sa.

22

Având în vedere cele ce precedă, primul motiv trebuie respins ca nefondat.

23

Al doilea motiv cuprinde, în esență, două aspecte. Primul aspect al acestui motiv se referă la faptul că Tribunalul ar fi calificat în mod eronat drept ajutor existent, iar nu drept ajutor nou, ajutorul pus în aplicare cu încălcarea condițiilor de autorizare. Prin intermediul celui de al doilea aspect al motivului respectiv, Comisia susține că Tribunalul, pronunțându‑se astfel, nu a ținut seama de echilibrul instituțional dintre Consiliu și Comisie.

24

Este necesar să se înceapă analiza cu primul aspect al motivului respectiv.

25

Prin intermediul primului aspect al celui de al doilea motiv, Comisia susține că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a interpretat noțiunile „ajutor nou” și „ajutor existent”. Ea contestă în esență aprecierea Tribunalului de la punctele 74-91 din hotărârea atacată, potrivit căreia sistemul de eșalonare a plăților, care constituie o schemă de ajutor existentă care a beneficiat de o autorizație condiționată din partea Consiliului și care a fost modificată ulterior cu încălcarea condițiilor de autorizare a acestei scheme, trebuie considerat schemă de ajutor existentă, iar nu schemă de ajutor nouă, pentru motivul că Comisia nu a dovedit că această modificare afectează însăși esența măsurii preexistente.

26

Republica Italiană arată că Tribunalul a impus în mod întemeiat Comisiei, în vederea recalificării ajutorului existent în ajutor nou, să aducă dovada că încălcarea condițiilor de autorizare a schemei de ajutor existente constituie o modificare esențială a schemei respective, aspect care trebuie examinat, potrivit acestui stat membru, prin prisma articolului 4 alineatul (1) din Regulamentul nr. 794/2004. Astfel, din jurisprudență ar rezulta că schema de ajutoare inițială s‑ar transforma într‑o schemă de ajutor nouă doar în ipoteza în care modificarea adusă unui ajutor existent nu ar putea fi detașată în mod clar de schema de ajutoare inițială, iar această modificare ar afecta în plus însăși esența acestei scheme inițiale (Hotărârea Curții din 9 octombrie 1984, Heineken Brouwerijen, 91/83 și 127/83, EU:C:1984:307, punctele 21 și 22, precum și Hotărârea Tribunalului din 30 aprilie 2002, Government of Gibraltar/Comisia, T‑195/01 și T‑207/01, EU:T:2002:111). Pe de altă parte, din jurisprudența Curții ar rezulta că aceste criterii jurisprudențiale se aplică și atunci când modificarea constă într‑o încălcare a condițiilor de autorizare a unei scheme de ajutor existente (Hotărârea din 13 iunie 2013, HGA și alții/Comisia, C‑630/11 P-C‑633/11 P, EU:C:2013:387, punctele 91, 94, precum și 95).

27

În această privință, Republica Italiană arată că dacă un ajutor existent ar putea fi recalificat, în urma unor modificări, drept ajutor nou atunci când aceste modificări nu au afectat esența însăși a ajutorului existent, aceasta ar conduce la transformarea naturii procedurii de control al ajutoarelor de stat, care ar dobândi, așadar, caracteristicile unei sancțiuni.

28

Republica Italiană adaugă că, în orice caz, Comisia dispune de posibilitatea de a recurge la alte căi procedurale în cadrul controlului ajutoarelor de stat.

29

Astfel, dacă modificarea adusă unui ajutor existent constituie ea însăși un ajutor nou și, prin urmare, ilegal, Comisia ar putea adopta o decizie prin care să interzică punerea în aplicare a măsurii care instituie acest ajutor nou sau, în cazul în care această măsură ar fi fost deja pusă în aplicare, să dispună recuperarea ajutorului nou, restabilind astfel condițiile în care a fost autorizat ajutorul existent. Aceasta ar fi soluția care a fost reținută în hotărârea atacată.

30

Prin intermediul primului aspect al prezentului motiv, Comisia contestă interpretarea noțiunilor „ajutor nou” și „ajutor existent”, în sensul articolului 1 literele (b) și (c) din Regulamentul nr. 659/1999, pe care se întemeiază raționamentul Tribunalului de la punctele 74-91 din hotărârea atacată.

31

Trebuie arătat, cu titlu preliminar, că Tribunalul, la punctele 69-76 din această hotărâre, a evocat, printre diferitele căi procedurale la care Comisia are posibilitatea de a recurge atunci când un stat membru nu s‑a conformat unei decizii prin care un ajutor sau o schemă de ajutor au fost declarate compatibile cu piața internă sub rezerva anumitor condiții, pe cea a procedurii în materie de ajutoare ilegale, prevăzută de capitolul III din Regulamentul nr. 659/1999.

32

Tribunalul a arătat în această privință, la punctele 69 și 70 din hotărârea respectivă, că, „având în vedere că încălcarea reproșată Republicii Italiene consta în acordarea unei măsuri care putea fi calificată drept ajutor nou, Comisia era îndreptățită să recurgă la [această procedură] […], pentru a examina această măsură, astfel cum a decis să procedeze în speță”, însă „trebuia să respecte, în acest context, condițiile de fond care îi permiteau să califice nu numai amânarea plății considerată izolat, ci și întregul sistem de eșalonare a plăților preexistent drept ajutor sau schemă de ajutor nouă și ilegală”.

33

Tribunalul a considerat, la punctul 76 din aceeași hotărâre, că „posibilitatea Comisiei de a califica drept ajutor nou și, dacă este cazul, ilegal nu numai modificarea unui ajutor existent, ci și integralitatea ajutorului existent care face obiectul acestei modificări este supusă, pe fond, condiției ca această instituție să stabilească faptul că modificarea respectivă afectează însăși esența măsurii preexistente”. Acesta a adăugat că, „în cazul în care statul membru vizat susține, în cursul procedurii administrative, fie că această modificare poate fi detașată în mod clar de măsura preexistentă, fie că prezintă un caracter pur formal sau administrativ și nu este de natură să influențeze aprecierea compatibilității acestei măsuri cu piața internă, Comisia trebuie să justifice motivele pentru care [argumentele acestui stat membru] nu îi par întemeiate”.

34

La punctele 78-80 din hotărârea atacată, Tribunalul a considerat că Comisia nu a dovedit în decizia în litigiu că amânarea plății afecta însăși esența sistemului de eșalonare a plăților, aspect pe care îl considera lipsit de pertinență.

35

Tribunalul a considerat astfel, la punctele 81 și 82 din această hotărâre, că Comisia nu numai că a „încălcat noțiunea «ajutor nou», recalificând o schemă de ajutor existentă drept ajutor nou ilegal, fără a respecta condițiile de fond prevăzute în Regulamentul nr. 659/1999”, ci a și dispus, în mod eronat, recuperarea ajutoarelor acordate în temeiul schemei de ajutor existente. Procedând astfel, acesta a respins, la punctele 83-91 din hotărârea menționată, argumentele invocate de Comisie prin care aceasta urmărea să arate că nerespectarea de către autoritățile italiene a uneia dintre condițiile care figurează în declarația de compatibilitate emisă de Consiliu determina, în esență, recalificarea schemei de ajutor existent în ajutor nou și ilegal.

36

Trebuie, așadar, verificat dacă, astfel cum susține Comisia, raționamentul Tribunalului este afectat de o eroare de drept.

37

În temeiul deciziei Consiliului, Republica Italiană a fost autorizată în cursul anului 2003, astfel cum reiese din articolul 1 din aceasta, să se substituie producătorilor de lapte pentru a plăti Uniunii cuantumul datorat de aceștia pentru taxa suplimentară pe lapte și produsele lactate pentru campaniile 1995/1996-2001/2002, precum și să permită producătorilor respectivi să își achite datoria față de Republica Italiană sub forma unor plăți eșalonate pe parcursul mai multor ani, fără dobândă. Schema de ajutor autorizată prin decizia respectivă consta astfel, în esență, în acordarea către producătorii de lapte italieni de împrumuturi fără dobânzi, a căror rambursare era eșalonată pe mai mulți ani.

38

Din articolul 1 din decizia Consiliului rezultă că acesta a considerat, „cu titlu excepțional”, sistemul de eșalonare a plăților ca fiind compatibil cu piața internă și a subordonat această compatibilitate condiției ca, pe de o parte, „producătorii să‑și achite integral datoriile prin rate anuale egale” și, pe de altă parte, „perioada de achitare să fie de cel mult 14 ani, începând de la 1 ianuarie 2004”.

39

Considerentul (8) al deciziei, privind unul dintre motivele pe care s‑a întemeiat această decizie, prevede că Consiliul a apreciat că, „[p]entru a scuti producătorii de lapte italieni vizați de problemele financiare inevitabile pe care le‑ar determina probabil recuperarea imediată a totalității sumelor datorate [Comunității cu titlu de taxă suplimentară pe lapte și pe produsele lactate ca urmare a depășirii de către acești producători a cantităților de referință în cadrul campaniilor 1995/1996-2001/2002] și pentru a atenua astfel tensiunile sociale existente”, „împrejurări excepționale […] justific[au] ca ajutorul pe care Republica Italiană intențion[a] să îl acorde acestor producători de lapte sub forma unui avans și a unei amânări a plății să fie considerat compatibil cu piața [internă], prin derogare de la articolul [107 TFUE], în măsura în care condițiile prevăzute în prezenta decizie sunt respectate”.

40

Rezultă astfel din termenii articolului 1 din decizia Consiliului, interpretat în lumina considerentului (8) al acesteia, că Consiliul a subordonat în mod explicit acordarea acestui ajutor excepțional respectării de către producătorii de lapte a două condiții, și anume, pe de o parte, obligația acestora de a rambursa prin anuități constante integralitatea ajutorului acordat și, pe de altă parte, faptul ca perioada de rambursare să se integreze în limitele unui plan de eșalonare care începe la 1 ianuarie 2004 și nu trebuie să depășească paisprezece ani.

41

Rezultă, astfel, din decizia menționată că, potrivit Consiliului, compatibilitatea schemei respective cu piața internă și, in fine, autorizarea acesteia sunt subordonate respectării condițiilor prevăzute la articolul 1 din aceeași decizie.

42

Cu toate acestea, prin legge n. 10, Conversione in legge, con modificazioni, del decreto‑legge 29 dicembre 2010, n. 225, recante proroga di termini previsti da disposizioni legislative e di interventi urgenti in materia tributaria e di sostegno alle imprese e alle famiglie (Legea nr. 10 privind transformarea în lege, cu modificări, a Decretului‑lege nr. 225 din 29 decembrie 2010 referitor la prelungirea termenelor prevăzute prin dispozițiile legislative și privind intervenții urgente în materie fiscală și de sprijin pentru întreprinderi și familii) din 26 februarie 2011 (GURI nr. 47 din 26 februarie 2011, supliment ordinar nr. 53), intrată în vigoare la 27 februarie 2011, Republica Italiană a reportat, până la 30 iunie 2011, plata tranșei anuale de rambursare cu scadența la 31 decembrie 2010.

43

Această reportare a plății încalcă condiția prevăzută la articolul 1 din decizia Consiliului, potrivit căreia împrumuturile fără dobânzi acordate de Republica Italiană sunt rambursate sub formă de anuități constante, condiție a cărei respectare a fost considerată de Consiliu ca asigurând compatibilitatea ajutorului cu piața internă.

44

În consecință, trebuie constatat că modificarea legislativă prezentată la punctul 42 din prezenta hotărâre a avut ca efect transformarea schemei de ajutor autorizate prin decizia Consiliului în ajutor nou și ilegal.

45

Această constatare rezultă din examinarea textului, a contextului și a obiectivului articolului 1 litera (c) din Regulamentul nr. 659/1999.

46

Astfel, în temeiul articolului 1 litera (c) menționat, constituie un „ajutor nou”„orice ajutor, respectiv orice schemă de ajutor și orice ajutor individual care nu este ajutor existent, inclusiv modificările ajutoarelor existente”. Această dispoziție, fiind formulată în termeni generali, este de natură să acopere nu numai modificarea însăși, ci și ajutorul vizat de această modificare.

47

De asemenea, trebuie amintit că, potrivit articolului 1 litera (b) punctul (ii) din regulamentul menționat, un „ajutor existent” este înțeles în special ca fiind „ajutorul autorizat, respectiv schemele de ajutor și ajutoarele individuale care au fost autorizate de Comisie sau de Consiliu”. Astfel, un ajutor care a făcut obiectul unei decizii de autorizare care, în urma unei modificări ce nu respectă o condiție prevăzută în această decizie pentru a asigura compatibilitatea ajutorului respectiv cu piața internă, nu mai este acoperită de decizia care a autorizat‑o poate constitui un ajutor nou.

48

Or, amânarea plății nu constituie o modificare de natură pur formală sau administrativă și nu poate fi nici calificată drept creștere a bugetului inițial al unei scheme de ajutor existente în sensul articolului 4 alineatul (1) din Regulamentul nr. 794/2004. Astfel, această măsură a fost adoptată cu încălcarea unei condiții de autorizare care reglementează rambursarea schemei autorizate de Consiliu cu titlu excepțional, în temeiul articolului 108 alineatul (2) al treilea paragraf TFUE, condiție care a fost considerată de Consiliu ca asigurând compatibilitatea schemei de ajutor în discuție cu piața internă. Astfel, contrar celor susținute de Republica Italiană, în mod întemeiat Comisia a constatat existența unui ajutor nou, întemeindu‑se doar pe încălcarea condiției respective.

49

Trebuie adăugat că o interpretare suficient de largă a noțiunii „ajutor nou”, în sensul articolului 1 litera (c) din Regulamentul nr. 659/1999, care permite să fie cuprinsă nu numai modificarea adusă de statul membru în cauză unei scheme de ajutor existente, cu încălcarea condițiilor de autorizare a acestuia, ci și integralitatea schemei de ajutor astfel cum a fost modificată, este cea care permite să se asigure eficacitatea sistemului de control al ajutoarelor de stat în Uniune, încurajând respectarea de către statul membru în cauză a condițiilor de autorizare a schemei de ajutor. Astfel, în caz de modificare de către un stat membru a unei scheme de ajutor cu încălcarea unei condiții de autorizare a acesteia, statul membru respectiv nu va avea nicio garanție că schema de ajutor autorizată nu este afectată de modificarea respectivă și că avantajele acordate în temeiul acesteia vor rămâne, așadar, dobândite.

50

Jurisprudența Curții invocată de Republica Italiană în sprijinul argumentației sale prezentate la punctul 26 din prezenta hotărâre nu este pertinentă în speță.

51

Pe de o parte, din cuprinsul punctului 21 din Hotărârea din 9 octombrie 1984, Heineken Brouwerijen (91/83 și 127/83, EU:C:1984:307), rezultă că, dacă un proiect notificat inițial a suferit între timp o modificare despre care Comisia nu a fost informată, interdicția punerii în aplicare ce figurează la articolul 108 alineatul (3) TFUE se aplică proiectului astfel modificat în totalitate. Situația ar fi diferită doar dacă această modificare ar constitui în realitate o măsură de ajutor distinctă, care ar trebui să facă obiectul unei aprecieri separate și care nu ar fi de natură să influențeze aprecierea pe care Comisia a efectuat‑o deja cu privire la proiectul de ajutor inițial, caz în care această interdicție nu se aplică decât măsurii instituie prin modificarea respectivă. Or, în raport cu constatarea efectuată la punctul 43 din prezenta hotărâre, această ultimă ipoteză nu privește modificarea în discuție, în măsura în care aceasta afectează o condiție care însoțea declarația de compatibilitate a proiectului de ajutor inițial.

52

Pe de altă parte, la punctele 89-95 din Hotărârea din 13 iunie 2013, HGA și alții/Comisia (C‑630/11 P-C‑633/11 P, EU:C:2013:387), Curtea și‑a concentrat analiza pe aspectul dacă modificarea adusă unei scheme de ajutor inițiale cu încălcarea condițiilor de aprobare a schemei de ajutor respective constituie o modificare a unui ajutor existent, în sensul articolului 1 litera (c) din Regulamentul nr. 659/1999, dând naștere, astfel, unui ajutor nou și ilegal. Aceasta nu a examinat în schimb efectele modificării în cauză asupra schemei de ajutor inițiale.

53

Or, la punctul 76 din hotărâre, Tribunalul a cerut Comisiei să demonstreze că modificarea adusă ajutorului existent afectează însăși esența măsurii preexistente, pentru a califica drept ajutor nou și, dacă este cazul, ilegal nu numai modificarea respectivă, ci și integralitatea ajutorului existent care face obiectul modificării.

54

Procedând astfel, Tribunalul nu a ținut seama de noțiunea „ajutor nou”, în sensul articolului 1 litera (c) din Regulamentul nr. 659/1999, și, prin urmare, a săvârșit o eroare de drept. Astfel, după cum rezultă din cuprinsul punctelor 46-52 din prezenta hotărâre și cum a arătat în esență avocatul general la punctul 76 din concluzii, un ajutor existent care a fost modificat cu încălcarea condițiilor de compatibilitate impuse de Comisie sau de Consiliu nu mai poate fi considerat autorizat și pierde, astfel, în integralitate, calitatea de ajutor existent.

55

Prin urmare, statuând, la punctele 81 și 82 din hotărârea atacată, după ce a examinat motivele deciziei în litigiu la punctele 77-80 din această hotărâre, că „Comisia nu numai că a încălcat noțiunea «ajutor nou», recalificând o schemă de ajutor existentă drept ajutor nou ilegal, fără a respecta condițiile de fond prevăzute în Regulamentul nr. 659/1999 și jurisprudența în această materie”, ci, „în plus și pe cale de consecință, ea [dispusese] în mod nejustificat recuperarea de la producătorii de lapte care au beneficiat de amânarea plății […] ajutoarelor individuale acordate, […] în temeiul schemei de ajutor existente”, Tribunalul a săvârșit o nouă eroare de drept.

56

Având în vedere considerațiile care precedă, este necesar să se admită al doilea motiv și să se anuleze punctele 1 și 2 din dispozitivul hotărârii atacate, nefiind necesar să se examineze nici al doilea aspect al celui de al doilea motiv, nici al treilea motiv.

57

Având în vedere anularea în parte a hotărârii atacate, decizia tribunalului privind cheltuielile de judecată și, prin urmare, punctul 4 din dispozitivul hotărârii atacate trebuie de asemenea să fie anulate.

58

Potrivit articolului 61 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, aceasta poate, în cazul în care anulează decizia Tribunalului, să soluționeze ea însăși litigiul atunci când acesta este în stare de judecată. Această situație se regăsește în speță.

59

Astfel, din cuprinsul punctelor 30-52 din prezenta hotărâre rezultă că obiecțiile Republicii Italiene în cadrul celui de al doilea motiv al acțiunii sale în fața Tribunalului, referitoare la temeinicia deciziei în litigiu, trebuie respinse ca neîntemeiate. Întrucât primul motiv, precum și celelalte obiecții invocate în cadrul celui de al doilea motiv au fost respinse de Tribunal, acțiunea trebuie respinsă în totalitate.

60

În temeiul articolului 184 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții, atunci când recursul este fondat, iar Curtea soluționează ea însăși în mod definitiv litigiul, aceasta se pronunță asupra cheltuielilor de judecată.

61

Potrivit articolului 138 alineatul (1) din același regulament, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din acesta, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

62

Întrucât Comisia a solicitat obligarea Republicii Italiene la plata cheltuielilor de judecată, iar aceasta a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata propriilor cheltuieli de judecată, precum și a cheltuielilor de judecată efectuate de Comisie în cadrul procedurii de recurs. Pe de altă parte, întrucât acțiunea formulată de Republica Italiană în fața Tribunalului a fost respinsă în totalitate, se impune obligarea acesteia la plata propriilor cheltuieli de judecată, precum și a cheltuielilor de judecată efectuate de Comisie în cadrul procedurii în primă instanță.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a patra) declară și hotărăște: