Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 62013CN0101

    Cauza C-101/13: Cerere de decizie preliminară introdusă de Verwaltungsgerichtshof Baden-Württemberg (Germania) la 28 februarie 2013 — U/Stadt Karlsruhe

    JO C 156, 1.6.2013, p. 19–20 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    1.6.2013   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    C 156/19


    Cerere de decizie preliminară introdusă de Verwaltungsgerichtshof Baden-Württemberg (Germania) la 28 februarie 2013 — U/Stadt Karlsruhe

    (Cauza C-101/13)

    2013/C 156/30

    Limba de procedură: germana

    Instanța de trimitere

    Verwaltungsgerichtshof Baden-Württemberg

    Părțile din procedura principală

    Reclamant: U

    Pârât: Stadt Karlsruhe

    Întrebările preliminare

    1.

    Potrivit anexei la Regulamentul (CE) nr. 2252/2004 (1), modalitatea de întocmire a paginii cu date biografice care poate fi citită automat din pașapoartele emise de statele membre trebuie să îndeplinească toate specificațiile obligatorii prevăzute în partea 1 (Documente de călătorie citite automat) din Documentul 9303 al OACI (2)?

    2.

    În cazul în care, potrivit legislației unui stat membru privind numele, numele unei persoane este compus din prenume și numele de familie, anexa la Regulamentul (CE) nr. 2252/2004 coroborată cu dispozițiile punctului 8.6 al secțiunii IV din partea 1 (Documente de călătorie citite automat) din Documentul 9303 al OACI autorizează un stat membru să înscrie în câmpul 6 al paginii cu date biografice din pașaport care poate fi citită automat și numele la naștere, în calitate de element de identificare primar?

    3.

    În cazul în care, potrivit legislației unui stat membru privind numele, numele unei persoane este compus din prenume și numele de familie, anexa la Regulamentul (CE) nr. 2252/2004 coroborată cu dispozițiile punctului 8.6 al secțiunii IV din partea 1 (Documente de călătorie citite automat) din Documentul 9303 al OACI autorizează un stat membru să înscrie în câmpul 7 al paginii cu date biografice din pașaport care poate fi citită automat și numele la naștere, în calitate de element de identificare secundar?

    4.

    În cazul unui răspuns afirmativ la a doua sau la a treia întrebare: având în vedere protecția numelui unei persoane prevăzută la articolul 7 din Carta drepturilor fundamentale (3) și la articolul 8 din Convenția europeană a drepturilor omului (4), un stat membru a cărui legislație privind numele prevede că numele este compus din prenume și numele de familie are obligația ca, în cadrul desemnării câmpului în care este înscris numele la naștere și care face parte din pagina cu date biografice din pașaport care poate fi citită automat, să menționeze că în acest câmp este înscris și numele la naștere?

    5.

    În cazul unui răspuns negativ la a patra întrebare: având în vedere protecția numelui prevăzută la articolul 7 din Carta drepturilor fundamentale și la articolul 8 din Convenția europeană a drepturilor omului, un stat membru a cărui legislație privind numele prevede că numele este compus din prenume și din numele de familie și a cărui legislație națională privind pașapoartele prevede că desemnarea câmpurilor paginii cu date biografice din pașaport care poate fi citită automat apare și în limbile engleză și franceză, iar în câmpul 6 al acestei pagini este înscris pe un rând separat și numele dobândit la naștere, acesta fiind precedat de abrevierea „geb.” care corespunde termenului „geboren” [„născut(ă)”], are obligația să menționeze abrevierea „geb.” pentru „geboren” și în limbile engleză și franceză?

    6.

    În cazul în care, potrivit legislației unui stat membru privind numele, numele unei persoane este compus din prenume și din numele de familie, anexa la Regulamentul (CE) nr. 2252/2004 coroborată cu dispozițiile punctului 8.6 al secțiunii IV din partea 1 (Documente de călătorie citite automat) din Documentul 9303 al OACI autorizează un stat membru să înscrie în câmpul 13 al paginii cu date biografice din pașaport care poate fi citită automat și numele la naștere, în calitate de dată personală opțională?


    (1)  Regulamentul (CE) nr. 2252/2004 al Consiliului din 13 decembrie 2004 privind standardele pentru elementele de securitate și elementele biometrice integrate în pașapoarte și în documente de călătorie emise de statele membre (JO L 385, p. 1, Ediție specială, 01/vol. 5, p. 155).

    (2)  Organizația Internațională a Aviației Civile.

    (3)  Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

    (4)  Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.


    Top