EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 62012TN0274

Cauza T-274/12: Acțiune introdusă la 15 iunie 2012 — Alfastar Benelux/Consiliul

JO C 243, 11.8.2012, p. 31–31 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

11.8.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 243/31


Acțiune introdusă la 15 iunie 2012 — Alfastar Benelux/Consiliul

(Cauza T-274/12)

2012/C 243/55

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamantă: Alfastar Benelux (Ixelles, Belgia) (reprezentanți: N. Keramidas și N. Korogiannakis, avocați)

Pârât: Consiliul Uniunii Europene

Concluziile

Reclamanta solicită Tribunalului:

Declararea faptului că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația care îi revine în temeiul articolului 266 TFUE întrucât s-a abținut să adopte toate măsurile pe care le presupune executarea Hotărârii Tribunalului din 20 octombrie 2011 pronunțate în cauza T-57/09, Alfastar Benelux/Consiliul, și să își precizeze poziția în această privință în termenul care i-a fost acordat, deși a fost invitat în mod formal să facă acest lucru;

obligarea pârâtului la luarea tuturor măsurilor pe care le presupune executarea Hotărârii Tribunalului din 20 octombrie 2011 pronunțate în cauza T-57/09, Alfastar Benelux/Consiliul, și precizarea unei poziții în această privință;

obligarea pârâtului la plata către reclamantă de daune interese în cuantum de 20 000 de euro, în temeiul articolului 340 TFUE și

obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată și a celorlalte cheltuieli și costuri aferente prezentei cauze, chiar și în ipoteza respingerii prezentei acțiuni.

Motivele și principalele argumente

În susținerea acțiunii, reclamanta invocă un motiv întemeiat pe faptul că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația care îi revine în temeiul articolului 266 TFUE întrucât s-a abținut să adopte toate măsurile pe care le presupune executarea Hotărârii Tribunalului din 20 octombrie 2011 pronunțate în cauza T-57/09, Alfastar Benelux/Consiliul, și să își precizeze poziția în această privință în termenul care i-a fost acordat, deși a fost invitat în mod formal să facă acest lucru.


Top