Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 62011TN0361

    Cauza T-361/11: Acțiune introdusă la 6 iulie 2011 — Hand Held Products/OAPI — Orange Brand Services (DOLPHIN)

    JO C 269, 10.9.2011, p. 53–53 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    10.9.2011   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    C 269/53


    Acțiune introdusă la 6 iulie 2011 — Hand Held Products/OAPI — Orange Brand Services (DOLPHIN)

    (Cauza T-361/11)

    2011/C 269/117

    Limba în care a fost formulată acțiunea: engleza

    Părțile

    Reclamantă: Hand Held Products, Inc. (Wilmington, Statele Unite) (reprezentanți: J. Güell Serra și M. Curell Aguilà, avocați)

    Pârât: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale)

    Cealaltă parte în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs: Orange Brand Services Ltd (Bristol, Regatul Unit)

    Concluziile reclamantei

    Anularea în parte a deciziei Camerei întâi de recurs a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) din 6 aprilie 2011 pronunțate în cauza R 1443/2010-1 și respingerea cererii de înregistrare a mărcii comunitare nr. 5046231 și

    obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

    Motivele și principalele argumente

    Solicitanta mărcii comunitare: cealaltă parte în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs.

    Marca comunitară vizată: marca verbală „DOLPHIN”, printre altele, pentru produse din clasa 9 — cererea de înregistrare a mărcii comunitare nr. 5046231.

    Titularul mărcii sau al semnului invocat în procedura opoziției: reclamanta.

    Marca sau semnul invocat în procedura opoziției: marca comunitară verbală „DOLPHIN” înregistrată sub nr. 936229 pentru produse din clasa 9.

    Decizia diviziei de opoziție: admite opoziția pentru o parte dintre produsele în cauză.

    Decizia camerei de recurs: anulează în parte decizia diviziei de opoziție.

    Motivele invocate: încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 2074/2009 al Consiliului întrucât camera de recurs nu a efectuat o analiză globală a factorilor relevanți, ci doar a respins opoziția pe baza faptului că bunurile sunt diferite, stabilind diferențe minime între acestea și fără să acorde identității semnelor „DOLPHIN” o importanță corespunzătoare în cadrul analizei comparative.


    Top