Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 62011TN0335

Cauza T-335/11: Acțiune introdusă la 23 iunie 2011 — Republica Bulgaria/Comisia

JO C 331, 12.11.2011, p. 22–23 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

12.11.2011   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 331/22


Acțiune introdusă la 23 iunie 2011 — Republica Bulgaria/Comisia

(Cauza T-335/11)

2011/C 331/45

Limba de procedură: bulgara

Părțile

Reclamantă: Republica Bulgaria (reprezentanți: Ivanov Tsvetko și Petranova Elina, agenți)

Pârâtă: Comisia Europeană

Obiectul

Cerere de anulare a Deciziei de punere în aplicare a Comisiei din 15 aprilie 2011 de excludere de la finanțarea din fondurile Uniunii Europene a anumitor cheltuieli efectuate de statele membre în cadrul secțiunii Garantare a Fondului european de orientare și garantare agricolă (FEOGA), în cadrul Fondului european de garantare agricolă (FEGA) și în cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) [notificată cu numărul C(2011) 2517]

Concluziile

Reclamanta solicită Tribunalului:

Anularea Deciziei de punere în aplicare a Comisiei din 15 aprilie 2011 de excludere de la finanțarea din fondurile Uniunii Europene a anumitor cheltuieli efectuate de statele membre în cadrul secțiunii Garantare a Fondului european de orientare și garantare agricolă (FEOGA), în cadrul Fondului european de garantare agricolă (FEGA) și în cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) [notificată cu numărul C(2011) 2517 (1)], în măsura în care exclude anumite cheltuieli efectuate de Bulgaria, sau, cu titlu subsidiar,

reducerea corecției de 10 %, aplicată cheltuielilor efectuate în temeiul schemei de plată unică pe suprafață în cadrul FEGA, până la concurența a 5 %, precum și a corecției de 10 % în cadrul FEADR, axa 2 („îmbunătățirea mediului și a spațiului rural”) a programului bulgar de dezvoltare rurală, până la concurența a 5 %, și

obligarea Comisiei Europene la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

În susținerea acțiunii, reclamanta invocă patru motive.

1.   Primul motiv întemeiat pe încălcarea articolului 31 din Regulamentul (CE) nr. 1290/2005  (2)

În primul rând, potrivit Republicii Bulgare, Comisia nu a demonstrat că Bulgaria a încălcat reglementarea Uniunii. În decizia atacată, Comisia a propus corecții financiare de 10 % pentru cheltuielile efectuate în temeiul schemei de plată unică pe suprafață și al axei 2 („îmbunătățirea mediului și a spațiului rural”) a programului bulgar de dezvoltare rurală, invocând pretinse deficiențe în funcționarea LPIS-GIS, având drept consecință imposibilitatea de a efectua un control „cheie”, imposibilitate care ar demonstra disfuncționalități serioase ale sistemului de control, care au determinat un risc important de pierderi substanțiale pentru fond. A fost propusă de asemenea o corecție de 5 % pentru suplimentele la plățile directe, invocându-se deficiențele menționate în funcționarea LPIS-GIS. Reclamanta prezintă o serie de date și de elemente factuale care demonstrează că au avut loc controale administrative încrucișate și la fața locului, ceea ce ar contrazice susținerile Comisiei.

În al doilea rând, reclamanta susține că, în ceea ce privește cuantumurile excluse de la finanțare, Comisia nu a evaluat corect nici natura, nici gravitatea încălcării reglementării aplicabile. În acest context, reclamanta susține că s-a efectuat un control „cheie” chiar mai aprofundat decât cel impus de legislația relevantă și că respectiva concluzie a Comisiei cu privire la lipsa unui astfel de control nu reflectă starea reală a sistemelor de control în Republica Bulgaria.

În al treilea rând, reclamanta susține că riscul producerii unui prejudiciu pentru bugetul Uniunii nu a fost apreciat corect. Reclamanta invocă teza potrivit căreia Comisia a săvârșit o eroare cu privire la consecințele financiare ale încălcării reglementării Uniunii, întemeindu-se pe raportul final al organismului de conciliere în cauza 10/BG/442, în care se subliniază expres că autoritățile bulgare au controlat toate pășunile permanente la fața locului.

2.   Al doilea motiv întemeiat pe încălcarea principiului proporționalității

Potrivit reclamantei, care se întemeiază pe articolul 31 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1290/2005, precum și pe cerința impusă de Tribunal de a exista o legătură clară între cuantumul corecției și prejudiciul eventual pentru Uniune, procentajul corecției financiare trebuie să fie proporțional cu neregularitățile constatate și cu riscul pentru bugetul Uniunii. Corecțiile impuse în speță depășesc limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru realizarea obiectivului urmărit prin procedura de închidere, motiv pentru care ele trebuie să fie diminuate.

3.   Al treilea motiv întemeiat pe încălcarea principiului securității juridice

Potrivit reclamantei, Comisia a adus atingere principiului securității juridice ca urmare a încălcării orientărilor pe care le-a definit ea însăși în documentul nr. VI/5530/97 (3). Având în vedere faptul că autoritățile bulgare au efectuat un control cheie, Comisia ar fi trebuit ca, întemeindu-se pe documentul citat anterior, să stabilească corecțiile financiare la 5 %, în loc de 10 %, pentru cheltuielile efectuate în temeiul schemei de plată unică pe suprafață și al axei 2 („îmbunătățirea mediului și a spațiului rural”) a programului bulgar de dezvoltare rurală.

În plus, reclamanta apreciază că dispozițiile invocate de Comisie pentru a evidenția trei reguli despre care afirmă că nu au fost respectate de Republica Bulgaria stabilesc în sarcina statelor membre anumite obligații, diferite de cele care sunt enunțate în comunicarea oficială. Nu numai că două dintre cele trei reguli enunțate nu ar fi prevăzute expres în regulamentele relevante, ci nu ar exista, în plus, criterii de evaluare bine definite cu privire la punerea lor în aplicare. În ceea ce privește a treia regulă, ar lipsi de asemenea criterii de evaluare bine definite cu privire la punerea acesteia în aplicare. Republica Bulgaria susține că a îndeplinit cerințele prevăzute la articolul 26 din Regulamentul nr. 796/2004 (4).

4.   Al patrulea motiv întemeiat pe încălcarea articolului 296 alineatul (2) TFUE

Decizia atacată are ca efect excluderea de la finanțarea Uniunii Europene a cheltuielilor efectuate de Republica Bulgaria, în cuantum de 24 543 106,87 euro. Potrivit reclamantei, având în vedere că decizia atacată îi produce un prejudiciu, obținerea, din partea Comisiei Europene, a unor explicații motivate în mod corespunzător cu privire la motivele impunerii corecțiilor financiare, ar prezenta un interes semnificativ pentru Bulgaria. Potrivit reclamantei, Comisia nu a expus în mod suficient de clar și univoc motivele impunerii corecțiilor financiare și, prin urmare, nu și-a îndeplinit obligația de motivare a deciziei atacate cu privire la reclamantă.


(1)  JO L 102, p. 33.

(2)  Regulamentul (CE) nr. 1290/2005 al Consiliului din 21 iunie 2005 privind finanțarea politicii agricole comune (JO L 209, p. 1, Ediție specială, 14/vol. 1, p. 193).

(3)  Orientări privind calcularea consecințelor financiare în cadrul pregătirii deciziei de închidere a conturilor FEOGA-Garantare.

(4)  Regulamentul (CE) nr. 796/2004 al Comisiei din 21 aprilie 2004 de stabilire a normelor de aplicare a eco-condiționării, a modulării și a sistemului integrat de gestionare și control, prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1782/2003 al Consiliului din 29 septembrie 2003 de stabilire a normelor comune pentru schemele de sprijin direct în cadrul politicii agricole comune și de stabilire a anumitor scheme de sprijin pentru agricultori (JO L 141, p. 18, Ediție specială, 03/vol. 56, p. 210).


Top