Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 62011CA0004

    Cauza C-4/11: Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 14 noiembrie 2013 (cerere de decizie preliminară formulată de Hessischer Verwaltungsgerichtshof — Germania) — Bundesrepublik Deutschland/Kaveh Puid [Azil — Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene — Articolul 4 — Regulamentul (CE) nr. 343/2003 — Articolul 3 alineatele (1) și (2) — Determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de azil prezentate în unul dintre statele membre de către un resortisant al unei țări terțe — Articolele 6-12 — Criterii de determinare a statului membru responsabil — Articolul 13 — Clauză reziduală]

    JO C 9, 11.1.2014, p. 2–2 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    11.1.2014   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    C 9/2


    Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 14 noiembrie 2013 (cerere de decizie preliminară formulată de Hessischer Verwaltungsgerichtshof — Germania) — Bundesrepublik Deutschland/Kaveh Puid

    (Cauza C-4/11) (1)

    (Azil - Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene - Articolul 4 - Regulamentul (CE) nr. 343/2003 - Articolul 3 alineatele (1) și (2) - Determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de azil prezentate în unul dintre statele membre de către un resortisant al unei țări terțe - Articolele 6-12 - Criterii de determinare a statului membru responsabil - Articolul 13 - Clauză reziduală)

    2014/C 9/02

    Limba de procedură: germana

    Instanța de trimitere

    Hessischer Verwaltungsgerichtshof

    Părțile din procedura principală

    Reclamantă: Bundesrepublik Deutschland

    Pârât: Kaveh Puid

    Obiectul

    Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare — Hessischer Verwaltungsgerichtshof — Interpretarea articolului 3 alineatul (2) prima teză din Regulamentul (CE) nr. 343/2003 al Consiliului din 18 februarie 2003 de stabilire a criteriilor și mecanismelor de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de azil prezentate într-unul dintre statele membre de către un resortisant al unei țări terțe (JO L 50, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 6, p. 56) — Obligația unui stat membru de a-și asuma responsabilitatea pentru examinarea unei cereri de azil în temeiul articolului 3 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 343/2003 în cazul riscului de încălcare a drepturilor fundamentale ale solicitantului și/sau de neaplicare a standardelor minime impuse de Directivele 2003/9/CE și 2005/85/CE de către statul membru responsabil de examinarea cererii în temeiul criteriilor stabilite de regulamentul menționat

    Dispozitivul

    Atunci când statele membre nu pot ignora faptul că deficiențele sistemice ale procedurii de azil și ale condițiilor de primire a solicitanților de azil în statul membru desemnat inițial drept responsabil în temeiul criteriilor prevăzute în capitolul III din Regulamentul (CE) nr. 343/2003 al Consiliului din 18 februarie 2003 de stabilire a criteriilor și mecanismelor de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de azil prezentate într-unul dintre statele membre de către un resortisant al unei țări terțe constituie motive serioase și întemeiate să se creadă că solicitantul de azil în cauză va fi expus unui risc real de a fi supus unor tratamente inumane sau degradante în sensul articolului 4 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, ceea ce revine instanței de trimitere să verifice, statul membru care procedează la determinarea statului membru responsabil este ținut să nu transfere solicitantul de azil către statul membru desemnat inițial drept responsabil și, sub rezerva exercitării facultății de a examina el însuși cererea, să continue examinarea criteriilor din capitolul menționat pentru a stabili dacă vreunul dintre aceste criterii sau, în lipsa lor, articolul 13 din același regulament permite identificarea unui alt stat membru drept responsabil.

    În schimb, într-o astfel de situație, imposibilitatea transferului unui solicitant de azil către statul membru desemnat inițial drept responsabil nu implică, în sine, că statul membru care procedează la determinarea statului membru responsabil este ținut să examineze el însuși cererea de azil în temeiul articolului 3 alineatul (2) din Regulamentul nr. 343/2003.


    (1)  JO C 95, 26.3.2011.


    Top