Recurs introdus la 2 iulie 2010 de Union Investment Privatfonds GmbH împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a treia) pronunțate la 27 aprilie 2010 în cauzele conexate T-303/06 și T-337/06, UniCredito Italiano SpA/Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI) și Union Investment Privatfonds GmbH

(Cauza C-317/10 P)

()

2010/C 246/43

Limba de procedură: italiana

Părțile

Recurentă: Union Investment Privatfonds GmbH (reprezentant: J. Zindel, Rechtsanwalt)

Cealaltă parte în proces: UniCredito Italiano SpA și Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI)

Concluziile recurentei

Motivele și principalele argumente

În susținerea recursului, se invocă aplicarea greșită a articolului 8 alineatul (1) litera (b) ultima teză din Regulamentul (CE) nr. 40/94 (1). În plus, se susține că hotărârea atacată s-a întemeiat pe o situație de fapt incompletă și care în parte nu corespunde realității.

În mod greșit și spre deosebire de OAPI, care admisese în esență pretențiile recurentei, Tribunalul nu a admis că mărcile care fac obiectul acțiunilor fac parte dintr-o mare familie de mărci. Se afirmă că toate mărcile care aparțin familiei respective se caracterizează prin aceeași silabă inițială, atașată fără nicio separare la un alt concept din sectorul investițiilor. Mărcile pentru care s-a solicitat înregistrarea prezintă de asemenea aceleași caracteristici distinctive ale acestei serii. Denaturând faptele, Tribunalul a considerat că mărcile în conflict sunt diferite din punct de vedere structural, întrucât în cadrul mărcilor a căror înregistrare se solicită silaba inițială este atașată la un element în limba engleză, în timp ce în cadrul mărcilor recurentei această silabă inițială este atașată la un element în limba germană. Cu toate acestea, în mod greșit Tribunalul nu a luat în considerare faptul că, în temeiul articolului 8 alineatul (1) litera (b) ultima ultima teză din Regulamentul (CE) nr. 40/94, în considerarea apartenenței la o serie de mărci, trebuie luate în considerare toate mărcile din această familie de mărci. În acest sens, se arată că trebuie precizat că și recurenta utilizează elemente în limba engleză și internaționale, motiv pentru care punctul de vedere contrar al Tribunalului este în mod obiectiv greșit.

Se arată de asemenea că Tribunalul, săvârșind din nou o eroare, sa bazat pe premisa că mărcile utilizate de recurentă pentru a desemna fonduri de investiții sunt utilizate întotdeauna împreună cu denumirea instituției emitente. Acest fapt este însă infirmat de probele pe care recurenta le-a prezentat deja la OAPI, din care reiese, astfel cum s-a arătat, că în articolele de presă în materie de fonduri sau chiar în cadrul activităților de consultanță pentru investiții nu este amintit numele instituției emitente.

Se reiterează că hotărârea atacată prezintă o lacună în motivare, în măsura în care nu este clar modul în care Tribunalul a determinat punctul de vedere al publicului german, de importanță decisivă pentru analiza riscului de confuzie.

Acesta ar fi fost totuși necesar, în lumina faptului că recurenta, prezentând mai multe decizii ale Oficiului german pentru brevete și mărci (DPMA) și ale altor instanțe germane, a demonstrat că Oficiul (DPMA) și instanțele germane pornesc de la premisa că în percepția publicului german există o confuzie în cazul în care anumite mărci care conțin aceeași silabă inițială din seria de mărci a recurentei sunt înregistrate sau utilizate de terți pentru a desemna servicii din sectorul financiar.

În final, se afirmă că nici Tribunalul, nici OAPI nu au înțeles că există un risc de confuzie cauzat de proximitatea serviciilor și în sectorul „afacerilor imobiliare”. În cazul fondurilor imobiliare desemnate de mărcile recurentei, se declară că plus-valoarea sperată de investitor este realizată prin intermediul operațiunilor de gestiune, locațiune sau vânzare de imobile. Se susține că atât OAPI, cât și Tribunalul s-au bazat în mod greșit pe premisa că gestionarea unui fond imobiliar se limitează la atragerea de capital. În măsura în care OAPI a atribuit serviciului de „afaceri imobiliare” numai activități similare celei de mediere, aceasta nu ia în considerare în mod corect faptul că noțiunea „afaceri imobiliare” este mult mai largă.

(1)  Regulamentul (CE) nr. 40/94 al Consiliului din 20 decembrie 1993 privind marca comunitară (JO L 11, p. 1, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 146)