1.

Prezentul litigiu, având ca obiect un caz de antidumping, are o importanță fundamentală pentru relațiile comerciale viitoare dintre Uniunea Europeană și o serie de țări emergente, precum Republica Populară Chineză (denumită în continuare „RPC”), aflate în prezent în proces de tranziție de la economia planificată la economia de piață și care sunt în continuare asimilate „țărilor care nu au economie de piață”.

2.

În speță, trebuie să se clarifice dacă, în procedurile antidumping, întreprinderile originare din astfel de țări și care se află sub controlul instituțiilor guvernamentale pot invoca faptul că funcționează în condițiile economiei de piață. Acordarea acestui așa-numit statut de funcționare în condițiile economiei de piață are drept rezultat favorizarea întreprinderilor respective față de alți producători: în cazul acestora sunt stabilite, prin derogare de la normele aplicabile în mod normal țărilor care nu au economie de piață, taxe antidumping individuale calculate pe baza cifrelor de afaceri înregistrate de acestea.

3.

În speță, în cadrul unei proceduri antidumping având ca obiect importurile de glifosat originar din RPC, Comisia Europeană și Consiliul Uniunii Europene refuză acordarea SEP unui producător din această țară, mai precis, întreprinderii Zhejiang Xinan Chemical Industrial Group Co. Ltd (denumită în continuare „Xinanchem”). Cele două instituții își întemeiază decizia pe faptul că Xinanchem se află sub controlul statului. Având în vedere structura acționariatului întreprinderii, Comisia și Consiliul au considerat drept irelevante documentele prezentate de Xinanchem prin care aceasta urmărea să facă dovada faptului că, în pofida poziției dominante a statului în rândul acționarilor, era o întreprindere orientată spre o economie de piață. Drept urmare, prin Regulamentul (CE) nr. 1683/2004 ( 2 ) (denumit în continuare „regulamentul în litigiu”), Consiliul nu a aplicat o taxă antidumping individuală la importurile de glifosat efectuate de întreprinderea Xinanchem, ci numai taxa antidumping calculată la nivel de țară pentru RPC.

4.

În fața Curții, cele două părți susțin, în esență, două puncte de vedere contradictorii cu privire la aspectul dacă, în scopuri de măsuri antidumping, simplul control al statului exercitat asupra unei întreprinderi este sinonim cu o intervenție semnificativă din partea statului asupra prețurilor, a costurilor și a inputurilor acesteia, astfel încât respectivei întreprinderi nu i se poate acorda de la bun început SEP. De asemenea, este vorba despre rolul Camerei de Comerț chineze competente ( 3 ) (denumită în continuare „CCCMC”) în vizarea contractelor și în monitorizarea prețurilor de export.

5.

În procedura în primă instanță, Consiliul și Comisia au căzut în pretenții din cauza poziției lor relativ restrictive față de SEP. Prin Hotărârea din 17 iunie 2009 ( 4 ) (denumită în continuare „hotărârea atacată”), Tribunalul a admis acțiunea în anulare formulată de Xinanchem împotriva Regulamentului nr. 1683/2004. Consiliul, susținut de Comisie, a formulat prezentul recurs împotriva acestei hotărâri. Hotărârea Curții în acest recurs va fi un îndrumar pentru practica administrativă a Comisiei și a Consiliului pentru viitoarele proceduri antidumping.

6.

Cadrul juridic al prezentei cauze îl reprezintă Regulamentul (CE) nr. 384/96 al Consiliului din 22 decembrie 1995 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene ( 5 ) (denumit în continuare „regulamentul de bază”). Acest regulament de bază, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1972/2002 ( 6 ), este aplicabil în prezenta cauză.

7.

În ceea ce privește „principiile” care guvernează legislația europeană antidumping, articolul 1 din regulamentul de bază cuprinde, printre altele, următoarele prevederi:

„(1)   Poate fi supus unei taxe antidumping orice produs care face obiectul unui dumping în cazul în care punerea sa în liberă circulație în cadrul Comunității cauzează un prejudiciu.

(2)   Se consideră că un produs face obiectul unui dumping atunci când prețul său de export către Comunitate este mai mic decât prețul comparabil, practicat în cadrul operațiunilor comerciale normale, pentru produsul similar în țara exportatoare.

[...]”

8.

Stabilirea taxei antidumping se realizează pe baza unei comparații între „prețul de export” al produsului respectiv și „valoarea normală” a unui produs de același tip. Determinarea valorii normale, o problemă fundamentală a legislației antidumping, se realizează în temeiul articolului 2 alineatele (1)-(7) din regulamentul de bază.

9.

Metoda principală cu ajutorul căreia se stabilește valoarea normală este definită la articolul 2 alineatul (1) din regulamentul de bază în următorii termeni:

„Valoarea normală se stabilește de obicei pe baza prețurilor plătite sau care urmează să fie plătite, în cadrul operațiunilor comerciale normale, de către cumpărători independenți în țara exportatoare.”

10.

Totuși, în ceea ce privește importurile din țările care nu au economie de piață ( 7 ), articolul 2 alineatul (7) din regulamentul de bază cuprinde, începând cu anul 1998, o prevedere specială care, în versiunea aplicabilă în speță, are în vedere cu precădere noile condiții comerciale din Rusia și din RPC ( 8 ):

11.

În plus, trebuie să se facă referire la articolul 9 alineatul (5) al doilea paragraf din regulamentul de bază, unde sunt definite condițiile pentru un așa-numit „tratament individual” al întreprinderilor din țările care nu au economie de piață:

„În cazul în care se aplică articolul 2 alineatul (7) litera (a), se poate stabili cu toate acestea o taxă individuală pentru exportatorii care pot demonstra, pe baza unor cereri documentate corespunzător, că:

[...]

[...]

12.

Între timp, sub forma Regulamentului (CE) nr. 1225/2009 al Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene ( 9 ), a intrat în vigoare un nou regulament de bază, care însă nu poate fi aplicat în prezenta cauză ( 10 ).

13.

Potrivit constatărilor Tribunalului ( 11 ), istoricul prezentei cauze poate fi rezumat după cum urmează.

14.

Xinanchem este o întreprindere de drept chinez ale cărei acțiuni sunt cotate la bursa din Shanghai. Glifosatul este unul dintre principalele produse fabricate și vândute de Xinanchem pe piețele chineză și mondială. Este vorba despre un erbicid chimic de bază utilizat pe scară largă de agricultori în toată lumea și autorizat pentru introducerea pe piața Uniunii Europene ( 12 ).

15.

În temeiul regulamentului de bază, Comisia Europeană a impus în perioada februarie 1988-decembrie 2010 taxe antidumping pentru importurile de glifosat din RPC în Uniunea Europeană. În acest scop, la propunerea Comisiei, Consiliul a adoptat în cadrul politicii comerciale comune mai multe regulamente consecutive care cuprindeau măsuri antidumping, printre care se numără și Regulamentul nr. 1683/2004 ( 13 ), în litigiu în prezenta cauză.

16.

În procedura de adoptare a acestui din urmă regulament amintit, Xinanchem a solicitat, în conformitate cu articolul 2 alineatul (7) litera (b) din regulamentul de bază, acordarea de către Comisie a SEP. În acest scop, Xinanchem a înaintat Comisiei chestionarul completat prevăzut și a răspuns mai multor întrebări suplimentare prin care Comisia solicita informații adiționale. Cu toate acestea, Comisia a decis să nu acorde SEP întreprinderii Xinanchem.

17.

În ceea ce privește cererea de acordare a SEP prezentată de Xinanchem, în considerentele (13)-(15) ale Regulamentului nr. 1683/2204 atacat se arată:

18.

În legătură cu cererea formulată în subsidiar de Xinanchem pentru acordarea unui tratament individual, și anume pentru stabilirea unei marje individuale a dumpingului pe baza prețurilor de export practicate, considerentul (17) al Regulamentului nr. 1683/2004 precizează următoarele:

„În conformitate cu explicațiile de la considerentul (14) de mai sus, s-a stabilit că statul exercita un control semnificativ asupra [Xinanchem] în ceea ce privește stabilirea prețurilor de export ale produsului în cauză [...].”

19.

Întrucât cererea Xinanchem de acordare a SEP a fost respinsă, valoarea normală a fost stabilită, în conformitate cu articolul 2 alineatul (7) litera (a) din regulamentul de bază, pe baza datelor obținute de la producători dintr-o țară terță cu economie de piață, și anume Republica Federativă a Braziliei ( 14 ).

20.

Conform articolului 1 din Regulamentul nr. 1683/2004, la importurile de glifosat originar din RPC a fost instituit dreptul antidumping definitiv de 29,9 %.

21.

Xinanchem a sesizat Tribunalul cu o acțiune în anulare a Regulamentului nr. 1683/2004, obținând câștig de cauză în primă instanță. Prin Hotărârea din 17 iunie 2009 ( 15 ), hotărârea atacată, Tribunalul a anulat articolul 1 din Regulamentul nr. 1683/2004 în ceea ce privește întreprinderea Xinanchem.

22.

Prin memoriul din 17 august 2009, primit de Curte la 18 august 2009 ( 16 ), Consiliul a formulat recurs împotriva hotărârii Tribunalului.

23.

Consiliul solicită Tribunalului:

24.

Comisia, care în primă instanță a fost intervenientă în susținerea Consiliului, achiesează la concluziile Consiliului.

25.

La rândul său, Xinanchem solicită Curții:

26.

Association des utilisateurs et distributeurs de l’agrochimie européenne (Audace), intervenientă în primă instanță în susținerea Xinanchem, solicită respingerea recursului în măsura în care se întemeiază pe primul motiv de recurs invocat de Consiliu ( 17 ); de asemenea, aceasta solicită Curții obligarea Consiliului la plata cheltuielilor de judecată pe care le-a efectuat în recurs.

27.

Procedura de recurs în fața Curții a cuprins o procedură scrisă, precum și o procedură orală desfășurată la 29 noiembrie 2011, când a avut loc ședința.

28.

Prin Ordonanța din 18 mai 2011, președintele Curții a respins cererea de punere în executare imediată a hotărârii atacate, introdusă la 30 decembrie 2009 în temeiul articolelor 278 TFUE și 279 TFUE ( 18 ).

29.

Xinanchem are în general îndoieli că recursul este admisibil. Întreprinderea impută Consiliului faptul că solicită Curții o nouă evaluare a faptelor și a elementelor de probă din speță, fără a indica o eroare de drept care ar vicia hotărârea atacată.

30.

Acest argument este nefondat.

31.

Este adevărat că, în conformitate cu articolul 256 alineatul (1) al doilea paragraf TFUE coroborat cu articolul 58 alineatul (1) din Statutul Curții, recursul se limitează numai la examinarea problemelor de drept ( 19 ). În speță, Consiliul a acționat exact în limitele acestui cadru.

32.

Prin intermediul primului motiv de recurs, Consiliul a ridicat o problemă de drept conturată clar, și anume aceea privind interpretarea articolului 2 alineatul (7) literele (b) și (c) din regulamentul de bază, și a indicat în mod detaliat eroarea de drept săvârșită de Tribunal la interpretarea și la aplicarea respectivei dispoziții. Spre deosebire de ceea ce aparent susține Xinanchem, aspectele de drept analizate în primă instanță pot fi reinvocate în cadrul procedurii de recurs dacă recurentul – precum în speță – contestă interpretarea sau aplicarea dreptului Uniunii efectuată de Tribunal ( 20 ). Într-adevăr, dacă o parte nu ar putea să se bazeze în recurs pe motive și pe argumente invocate deja în fața Tribunalului, procedura respectivă ar fi lipsită de o parte din sensul său ( 21 ).

33.

De asemenea, al doilea și al treilea motiv de recurs deschid posibilitatea de a efectua verificări în recurs pentru a se constata dacă Tribunalul a săvârșit o eroare vădită de apreciere. Care este întinderea marjei de apreciere a instituțiilor competente ale Uniunii la evaluarea relațiilor economice complexe ( 22 ) și unde trebuie trasate limitele controlului judiciar în acest context reprezintă o problemă de drept asupra căreia Curtea trebuie să se pronunțe în calitate de instanță de recurs. În cazul în care, în speță, Tribunalul nu a luat în considerare limitele marjei de apreciere a Consiliului și a Comisiei și a substituit propria apreciere a relațiilor economice aprecierii realizate de respectivele instituții, suntem în prezența unei erori de drept care ar justifica anularea hotărârii atacate ( 23 ).

34.

Având în vedere considerațiile precedente, recursul Consiliului este admisibil.

35.

Înainte de a examina temeinicia recursului, trebuie să se verifice dacă între timp litigiul nu a rămas fără obiect, deoarece, deși Consiliul este un recurent privilegiat, care nu trebuie să dovedească niciun interes special în exercitarea unei acțiuni (articolul 56 al doilea și al treilea paragraf din Statutul Curții) ( 24 ), pronunțarea unei hotărâri într-un litigiu pendinte este posibilă numai dacă problemele de drept ridicate nu sunt pur ipotetice ca urmare a faptului că litigiul a rămas fără obiect ( 25 ).

36.

Având în vedere istoricul cauzei, faptul că litigiul a rămas fără obiect este susținut de împrejurarea că, în timpul desfășurării procedurii de recurs, Consiliul a abrogat, prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1187/2010, măsurile antidumping adoptate împotriva importurilor de glifosat originar din RPC și a încetat procedura antidumping. Taxa antidumping în litigiu fusese suspendată deja dinainte, mai întâi prin Decizia 2009/383/CE a Comisiei ( 26 ) și ulterior prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 126/2010 al Consiliului ( 27 ).

37.

Cu toate acestea, suspendarea, respectiv abrogarea măsurilor antidumping, are efecte numai pentru viitor ( 28 ). Astfel, taxele antidumping deja percepute nu sunt în niciun fel disputate. Pentru acestea, regulamentul de punere în aplicare relevant – în speță Regulamentul nr. 1683/2004, în litigiu – rămâne în continuare un temei juridic valid atât timp cât regulamentul respectiv nu este anulat de instanțele Uniunii printr-o hotărâre rămasă definitivă.

38.

Astfel, în speță, prin hotărârea atacată, Tribunalul a anulat articolul 1 din Regulamentul nr. 1683/2004 în măsura în care acesta privește întreprinderea Xinanchem. Împotriva acestei hotărâri, Consiliul a formulat în termen prezentul recurs. Conform articolului 60 al doilea paragraf din Statutul Curții, consecința declarării recursului este că hotărârea de anulare pronunțată de Tribunal poate fi pusă în executare numai după ce Curtea respinge recursul Consiliului ( 29 ). Astfel, în pofida faptului că Tribunalul a anulat articolul 1 din Regulamentul nr. 1683/2004, acesta poate constitui, pe toată perioada de valabilitate, temeiul juridic pentru perceperea taxelor antidumping aplicate importurilor de glifosat ale producătorului Xinanchem.

39.

Întrucât soarta taxelor antidumping percepute în trecut în temeiul Regulamentului nr. 1683/2004 pentru glifosatul produs de Xinanchem, precum și menținerea acestor taxe în bugetul Uniunii depind în mare măsură de hotărârea Curții care urmează să fie pronunțată în prezentul recurs, nu există niciun motiv pentru a considera că prezentul litigiu a rămas fără obiect.

40.

Prezentul recurs formulat de Consiliu are ca obiect clarificarea din punct de vedere juridic a împrejurărilor în care instituțiile Uniunii pot, în cadrul unei proceduri antidumping, să considere activitatea unei întreprinderi dintr-o țară care nu are economie de piață ca fiind influențată de stat, cu consecința că acestei întreprinderi trebuie să i se refuze privilegiul acordării SEP. În această privință, Consiliul și Comisia, pe de o parte, și Xinanchem și Audace, pe de altă parte, susțin puncte de vedere diametral opuse.

41.

Elementul principal în soluționarea acestui litigiu este prima liniuță a articolului 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul de bază. Potrivit acestei dispoziții, se poate considera că producătorii din RPC își desfășoară activitatea în condițiile economiei de piață numai în măsura în care adoptă deciziile cu privire la prețuri, la costuri și la inputuri „ținând seama de semnalele pieței” și „fără o intervenție semnificativă din partea statului”, cu obligația de a prezenta suficiente elemente de probă în acest sens.

42.

Importanța pe care o au aceste criterii, în special criteriul privind lipsa „unei intervenții semnificative din partea statului”, reprezintă o problemă pur juridică, supusă controlului exclusiv al instanțelor Uniunii și pentru care instituțiile Uniunii nu pot invoca nicio marjă de apreciere ( 30 ).

43.

Consiliul, susținut de Comisie, consideră că Tribunalul a interpretat și a aplicat în mod eronat articolul 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul de bază. Consiliul își întemeiază această critică pe trei motive de recurs, dintre care primul este consacrat efectelor deținerii de către stat a marii majorități a acțiunilor întreprinderii Xinanchem, fiind astfel de departe acționarul principal, al doilea motiv privește verificarea de către CCCMC a prețurilor de export practicate de Xinanchem, iar al treilea motiv de recurs vizează neluarea în considerare de către Comisie și de către Consiliu a probelor referitoare la lipsa unei intervenții semnificative din partea statului.

44.

Xinanchem și Audace susțin hotărârea Tribunalului.

45.

Prin intermediul primului motiv de recurs, Consiliul critică punctele 82-107 din hotărârea atacată. La aceste puncte, Tribunalul reține faptul că Consiliul și Comisia nu ar fi trebuit să refuze întreprinderii Xinanchem acordarea SEP numai prin raportare la faptul că statul era acționarul dominant al acesteia ( 31 ). Tribunalul pleacă astfel de la premisa că existența controlului exercitat de stat asupra unei întreprinderi nu exclude în mod obligatoriu posibilitatea ca această întreprindere să își desfășoare activitatea în condițiile economiei de piață ( 32 ). În special, în opinia Tribunalului, existența controlului statului – în calitate de acționar – în sensul dreptului societăților nu trebuie asimilată existenței unei intervenții semnificative din partea statului în sensul articolului 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul de bază ( 33 ). Dimpotrivă, Consiliul și Comisia ar fi trebuit să verifice fiecare dintre probele prezentate de Xinanchem în susținerea lipsei unei intervenții semnificative din partea statului în deciziile comerciale ale întreprinderii ( 34 ). În opinia Tribunalului, prin abordarea lor, Consiliul și Comisia au impus, pentru acordarea SEP, o condiție suplimentară, și anume lipsa intervenției statului în sensul dreptului comercial, peste condițiile prevăzute la articolul 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul de bază ( 35 ).

46.

Consiliul, susținut de Comisie, consideră că opinia juridică cu privire la articolul 2 alineatul (7) litera (c) prima liniuță din regulamentul de bază formulată de Tribunal în hotărârea atacată este inadecvată. Acesta invocă în total cinci argumente. În primul rând, Tribunalul a eliminat cerința privind lipsa unei intervenții semnificative din partea statului, care reprezintă un criteriu de sine stătător. În al doilea rând, soluția Tribunalului contrazice sensul adjectivului „semnificativ”. În al treilea rând, interpretarea Tribunalului nu este compatibilă cu caracterul excepțional al SEP. În al patrulea rând, contextul în care se încadrează reglementarea privind SEP, în special comparația cu articolul 9 alineatul (5) din regulamentul de bază, contrazice opinia juridică a Tribunalului. În al cincilea rând, interpretarea susținută de Tribunal duce la rezultate nerealiste, precum și la răsturnarea sarcinii probei, care revine întreprinderilor, în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor pentru acordarea SEP.

47.

Niciunul dintre aceste argumente nu este convingător.

48.

Nu se contestă faptul că, din punctul de vedere al dreptului comercial, statul chinez controla întreprinderea Xinanchem în perioada examinată. Comisia a mai amintit în ședință că statul chinez și-a exercitat în mod efectiv controlul asupra Xinanchem prin numirea organelor de conducere ale acesteia ( 36 ).

49.

Tribunalul nu a pierdut din vedere acest aspect. Însă a subliniat în mod justificat că controlul asupra unei întreprinderi exercitat de stat în calitate de acționar, inclusiv numirea organelor de conducere ale întreprinderii, nu este sinonim cu existența „unei intervenții semnificative din partea statului” în deciziile comerciale ale respectivei întreprinderi, la care face referire articolul 2 alineatul (7) litera (c) prima liniuță din regulamentul de bază ( 37 ). În consecință, Tribunalul a criticat faptul că, în speță, Comisia și Consiliul nu au luat în considerare probele prezentate de Xinanchem în susținerea lipsei unei intervenții semnificative din partea statului în deciziile sale comerciale și că nu au efectuat o verificare mai amănunțită a probelor.

50.

Primul argument al Consiliului este acela că, prin interpretarea dată de Tribunal articolului 2 alineatul (7) litera (c) prima liniuță din regulamentul de bază, acesta a eliminat cerința lipsei unei intervenții semnificative din partea statului, considerată drept criteriu de sine stătător, astfel cum a fost aceasta exprimată prin formularea „fără o intervenție semnificativă din partea statului în această privință”.

51.

La prima vedere, această critică este surprinzătoare, întrucât chiar Tribunalul a recunoscut în mod expres că articolul 2 alineatul (7) litera (c) prima liniuță din regulamentul de bază stabilește două condiții: „impune [...] producătorului-exportatorului în cauză să dovedească faptul că deciziile sale sunt adoptate, pe de o parte,«ținând seama de semnalele pieței» și, pe de altă parte,«fără o intervenție semnificativă din partea statului»” ( 38 ). Existența a două criterii autonome este susținută în plus de utilizarea conjuncției „și” în cadrul textului dispoziției în litigiu.

52.

În consecință, niciuna dintre părțile la procedură nu a contestat faptul că cerința privind adoptarea deciziilor „ținând seama de semnalele pieței”, precum și cerința privind lipsa unei intervenții semnificative din partea statului sunt două condiții separate care trebuie îndeplinite în mod cumulativ pentru acordarea SEP.

53.

Cu toate acestea, în opinia Consiliului și a Comisiei, interpretarea Tribunalului face practic ca al doilea criteriu („fără o intervenție semnificativă din partea statului în această privință”) să devină superfluu. Argumentul lor poate fi redat astfel: în cazul în care se consideră că simplul control al statului asupra unei întreprinderi nu este suficient pentru a exista o „intervenție semnificativă din partea statului” – abordare preferată de instituțiile Uniunii participante la procedură –, ci că se impune, astfel cum a considerat Tribunalul, și o acțiune a statului „de natură să determine incompatibilitatea deciziilor întreprinderii cu condițiile unei economii de piață” ( 39 ), primul și al doilea criteriu sunt identice.

54.

Acest argument nu este însă convingător.

55.

Într-adevăr, interpretarea dată de Tribunal articolului 2 alineatul (7) litera (c) prima liniuță din regulamentul de bază are drept rezultat faptul că controlul asupra unei întreprinderi, în sensul dreptului societăților, exercitat de stat în calitate de acționar nu este în sine suficient pentru a refuza acesteia acordarea SEP. Dimpotrivă, acest control trebuie dublat de o influență reală din partea statului, de natură să determine incompatibilitatea deciziilor întreprinderii cu condițiile unei economii de piață ( 40 ).

56.

Astfel, în cadrul celui de al doilea criteriu (referitor la lipsa unei intervenții semnificative din partea statului) sunt incluse în final considerații care sunt relevante și în cadrul primului criteriu (deciziile privind prețurile, costurile și inputurile, adoptate pe baza semnalelor pieței). Prin aceasta are loc o apropiere a conținutului normativ al celor două criterii.

57.

Dar această apropiere reprezintă intenția legiuitorului Uniunii, astfel cum se subliniază prin utilizarea formulării „în această privință” în cuprinsul articolului 2 alineatul (7) litera (c) prima liniuță din regulamentul de bază („fără o intervenție semnificativă din partea statului în această privință”) ( 41 ). Astfel, este evident că atât primul, cât și al doilea criteriu din cadrul articolului 2 alineatul (7) litera (c) prima liniuță din regulamentul de bază se referă, în cele din urmă, la deciziile comerciale ale unei întreprinderi în ceea ce privește prețurile, costurile și inputurile sale.

58.

În consecință, refuzul de a acorda SEP nu se poate întemeia, la aplicarea celui de al doilea criteriu, numai pe faptul că o întreprindere este expusă „unei intervenții semnificative din partea statului”; dimpotrivă, trebuie să fie vorba despre o intervenție semnificativă a statului în legătură cu deciziile întreprinderii cu privire la prețurile, la costurile și la inputurile sale.

59.

În pofida acestei legături dintre cele două criterii prevăzute la articolul 2 alineatul (7) litera (c) prima liniuță din regulamentul de bază, acestea nu se contopesc, ci fiecare dintre aceste două criterii își păstrează conținutul normativ autonom, cu consecința că trebuie să se refuze acordarea SEP în fiecare dintre cazurile în care unul dintre cele două criterii nu este îndeplinit.

60.

Astfel, este plauzibil în special faptul că o întreprindere – de exemplu, datorită relațiilor comerciale solide și de lungă durată cu clienții și cu furnizorii în cadrul unui sistem de economie planificată – nu va fi expusă într-o măsură considerabilă, în procesul de luare a deciziilor privind prețurile, costurile și inputurile, interacțiunii dintre cerere și ofertă și că, prin urmare, nu se va orienta în primul rând după semnalele pieței. În acest caz, primul criteriu pentru refuzul de a acorda SEP este îndeplinit chiar și atunci când, în cadrul celui de al doilea criteriu, nu există niciun control semnificativ din partea statului sau niciun fel de intervenție semnificativă a statului în deciziile concrete ale întreprinderii.

61.

Situația inversă este de asemenea posibilă: într-o țară aflată în tranziție de la economia planificată la economia de piață pot exista întreprinderi care își adoptă deja, în principiu, deciziile privind prețurile, costurile și inputurile în conformitate cu semnalele pieței, fiind supuse unui control și unei intervenții mai laxe sau mai strânse din partea statului. Unor astfel de întreprinderi nu li se poate refuza acordarea SEP în temeiul primului criteriu prevăzut la articolul 2 alineatul (7) litera (c) prima liniuță din regulamentul de bază (decizii adoptate „ținându-se seama de semnalele pieței”), refuzul fiind însă posibil prin aplicarea celui de al doilea criteriu („o intervenție semnificativă din partea statului în această privință”).

62.

În sfârșit, nu opinia juridică a Tribunalului, ci aceea a Consiliului și a Comisiei face astfel ca unul dintre cele două criterii prevăzute la articolul 2 alineatul (7) litera (c) prima liniuță din regulamentul de bază să fie superfluu. În cazul în care, în privința celui de al doilea criteriu, s-ar urma opinia Consiliului și a Comisiei, acest lucru ar însemna că întreprinderile de stat sau cele controlate de stat nu vor beneficia niciodată de SEP exclusiv pentru motivul participației statului, indiferent dacă, în ceea ce privește primul criteriu, își adoptă deciziile comerciale în funcție de semnalele pieței sau fără a ține seama de acestea.

63.

O astfel de abordare nu corespunde însă realității economice, întrucât, după cum a constatat însuși Consiliul, situația din RPC „s-a îndepărtat de sistemul economic anterior” ( 42 ). În țările emergente precum RPC, care se află într-un proces de tranziție către economia de piață, pot exista întreprinderi de stat care își adoptă deciziile privind prețurile, costurile și inputurile în funcție de semnalele pieței, întrucât rolul statului în calitate de acționar corespunde în mare măsură aceluia al unui investitor privat din sistemele cu economie de piață. Chiar dacă acest tip de participație a statului în țările fără o tradiție îndelungată a economiei de piață nu reprezintă încă regula, existența sa nu poate fi – contrar opiniei Consiliului și a Comisiei – exclusă în mod categoric.

64.

Interpretarea articolului 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul de bază favorizată de Consiliu și de Comisie – refuzul de a acorda SEP numai pentru motivul controlului statului în sensul dreptului societăților – depășește ceea ce este necesar pentru a asigura acordarea SEP doar acelor întreprinderi din țările emergente care își desfășoară în esență activitatea în condițiile economiei de piață ( 43 ). Acest lucru poate însemna atât întreprinderile de stat, cât și întreprinderile controlate de stat în calitate de acționar.

65.

Având în vedere considerațiile anterioare, primul argument al Consiliului trebuie respins.

66.

Al doilea argument al Consiliului se întemeiază pe sensul adjectivului „semnificativ” din textul articolului 2 alineatul (7) litera (c) prima liniuță din regulamentul de bază. Consiliul pleacă de la premisa că prin „semnificativ” se înțelege numai măsura în care statul intervine eventual în deciziile comerciale ale întreprinderii respective, nu însă și natura intervenției statului, efectele sau cauzele acesteia.

67.

Nici acest argument nu este concludent.

68.

Astfel, conform Consiliului, trebuie să se accepte că utilizarea termenului „semnificativ” vizează în primul rând întinderea eventualelor intervenții din partea statului, deoarece prin formularea amintită se exprimă faptul că intervențiile nesemnificative din partea statului, care nu sunt de natură să influențeze în mod simțitor deciziile privind prețurile, costurile și inputurile întreprinderii respective, nu se opun acordării SEP. Astfel cum în mod întemeiat a subliniat Tribunalul, legiuitorul Uniunii a dorit să permită un anumit grad de influență din partea statului asupra activităților unei întreprinderi sau de implicare în procesul decizional al acesteia dacă este lipsită de orice efect asupra modalității în care sunt adoptate deciziile referitoare la prețuri, la costuri și la inputuri ( 44 ). Astfel, se ia în considerare împrejurarea că articolul 2 alineatul (7) literele (b) și (c) din regulamentul de bază se aplică țărilor emergente aflate în procesul de tranziție de la economia planificată la economia de piață.

69.

Consiliul greșește însă în cazul în care din utilizarea termenului „semnificativ” dorește să tragă concluzia că în cadrul articolului 2 alineatul (7) litera (c) prima liniuță din regulamentul de bază este relevant numai gradul unei eventuale intervenții din partea statului, iar nu și natura și posibilele efecte ale imixtiunii statului.

70.

Obiectivul acestei prevederi este acela de a acorda SEP unor astfel de producători din țările emergente care, la fabricarea și la vânzarea produselor lor, acționează cu preponderență în condițiile economiei de piață ( 45 ). În consecință, intervenția din partea statului asupra conducerii întreprinderii se opune acordării SEP numai în cazul în care are ca rezultat faptul că deciziile comerciale ale respectivei întreprinderi nu sunt adoptate ținându-se seama de semnalele pieței. Hotărâtor este, pentru a folosi cuvintele foarte bine alese ale Tribunalului, dacă deciziile relevante ale producătorilor-exportatorilor în cauză se bazează pe considerații pur comerciale sau dacă acestea sunt denaturate de alte considerații, caracteristice economiilor conduse de stat ( 46 ).

71.

Prin urmare, trebuie să fie vorba despre o intervenție din partea statului nu numai din punct de vedere cantitativ, ci și calitativ, de natură să împiedice respectiva întreprindere să își desfășoare activitatea în condițiile economiei de piață, astfel încât să nu se justifice acordarea SEP conform articolului 2 alineatul (7) literele (b) și (c) din regulamentul de bază.

72.

Întrucât argumentația Consiliului are în vedere numai elementul cantitativ menționat la articolul 2 alineatul (7) litera (c) prima liniuță din regulamentul de bază („intervenție semnificativă din partea statului”), fără a ține concomitent seama în mod adecvat de elementul calitativ („că producătorul își desfășoară activitatea în condițiile unei economii de piață”), aceasta trebuie respinsă.

73.

Prin intermediul celui de al treilea argument, Consiliul critică Tribunalul pentru faptul că, prin interpretarea sa, a ignorat caracterul excepțional al articolului 2 alineatul (7) literele (b) și (c) raportat la articolul 2 alineatul (7) litera (a) din regulamentul de bază.

74.

Nu putem reține acest argument.

75.

Tribunalul subliniază în repetate rânduri în hotărârea atacată că SEP are un caracter excepțional. Astfel, Tribunalul recunoaște în mod expres că metoda stipulată la articolul 2 alineatul (7) litera (b) este o „excepție” de strictă interpretare de la metoda privind stabilirea valorii normale pentru țările care nu au economie de piață prevăzută la articolul 2 alineatul (7) litera (a) din regulamentul de bază ( 47 ). În plus, acesta menționează un „tratament specific” rezervat importurilor din anumite țări emergente la stabilirea valorii normale și subliniază că trebuie să se plece de la premisa că respectivele condiții în care își desfășoară activitatea întreprinderile în aceste țări nu sunt comparabile, cu excepția probei contrare, cu cele ce caracterizează țările cu economie de piață ( 48 ).

76.

Aceste precizări ale Tribunalului nu reprezintă simple recunoașteri mecanice cu privire la caracterul excepțional al SEP, deoarece, chiar și în prezenta cauză, interpretarea dată de Tribunal articolului 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul de bază este compatibilă cu raportul regulă-excepție avut în vedere de legiuitor. SEP nu se transformă din excepție în regulă doar pentru că din domeniul său de aplicare nu sunt excluse, în general, întreprinderile controlate de stat. Dimpotrivă, întreprinderile controlate de stat trebuie să îndeplinească, la fel ca toate celelalte, criteriile generale stabilite la articolul 2 alineatul (7) literele (b) și (c) din regulamentul de bază.

77.

În cele din urmă, principala problemă în speță nu este dacă articolul 2 alineatul (7) literele (b) și (c) din regulamentul de bază este de strictă interpretare, ci cât de strictă trebuie să fie interpretarea acestuia. Acest lucru trebuie apreciat în funcție de obiectivul dispozițiilor privind SEP.

78.

Astfel cum am amintit deja, obiectivul articolului 2 alineatul (7) literele (b) și (c) din regulamentul de bază constă în acordarea SEP acelor producători din țările emergente care, la fabricarea și la vânzarea produselor lor, acționează cu preponderență în condițiile economiei de piață ( 49 ). Interpretarea favorizată de Consiliu și de Comisie, conform căreia beneficiul SEP trebuie refuzat de la bun început tuturor întreprinderilor controlate de stat în calitate de acționar, nu corespunde într-o măsură suficientă acestui obiectiv. O astfel de interpretare apare exagerat de restrictivă și poate avea drept rezultat faptul că producătorilor din țările emergente nu li se acordă SEP din cauza structurii acționariatului lor, deși, în realitate, își desfășoară activitatea în condițiile economiei de piață. Aceasta contrazice preocuparea specială a legiuitorului Uniunii de a ține seama de condițiile economice fundamental modificate din țările emergente ( 50 ), precum și de obiectivul general al regulamentului de bază, și anume recunoașterea posibilității de a compara prețul de export și valoarea normală în interesul tuturor celor implicați ( 51 ).

79.

Prin urmare, se impune respingerea celui de al treilea argument al Consiliului.

80.

În al patrulea rând, Consiliul invocă faptul că interpretarea dată de Tribunal articolului 2 alineatul (7) literele (b) și (c) din regulamentul de bază este eronată din punct de vedere sistematic. Aceasta contrazice condițiile în care instituțiile Uniunii acordă producătorilor din țări terțe un așa-numit „tratament individual” conform articolului 9 alineatul (5) din regulamentul de bază. Întrucât, în opinia Consiliului, prevederea mai puțin cuprinzătoare de la articolul 9 alineatul (5) exclude complet din domeniul său de aplicare întreprinderile controlate de stat, acest lucru trebuie să fie valabil și pentru SEP conform articolului 2 alineatul (7) literele (b) și (c).

81.

Într-adevăr, există o legătură între norma privind SEP prevăzută la articolul 2 alineatul (7) literele (b) și (c) și cea privind tratamentul individual prevăzută la articolul 9 alineatul (5) al doilea paragraf din regulamentul de bază. Ambele fac posibilă stabilirea unei taxe antidumping individuale pentru producătorii din țările emergente, cu mențiunea că în cadrul SEP sunt stabilite pentru fiecare producător atât valoarea normală, cât și prețul de export, în timp ce în cadrul tratamentului individual se stabilește numai prețul de export.

82.

Legătura dintre cele două dispoziții este evidențiată și de modul de redactare a articolului 9 alineatul (5) al doilea paragraf din regulamentul de bază, care debutează cu formularea „[î]n cazul în care se aplică articolul 2 alineatul (7) litera (a) [...]”. Conform acestuia, acordarea unui tratament individual presupune ca producătorul să provină dintr-o țară care nu are economie de piață și să nu beneficieze nici de privilegiul SEP, astfel încât în cazul său nu poate fi aplicată decât dispoziția generală cuprinsă la articolul 2 alineatul (7) litera (a) din regulamentul de bază. În acest context, mulți exportatori din țări emergente formulează, cu titlu subsidiar, cereri de tratament individual pentru cazul în care nu li se va acorda SEP, care le este mai favorabil. Consiliul și Comisia au evidențiat în mod întemeiat acest aspect.

83.

Afinitatea amintită dintre SEP și tratamentul individual susține necesitatea ca, la interpretarea articolului 2 alineatul (7) literele (b) și (c) din regulamentul de bază, să se evite, pe cât posibil, apariția unei contradicții cu articolul 9 alineatul (5) al doilea paragraf din regulamentul de bază.

84.

Contrar opiniei Consiliului și a Comisiei, acest lucru nu înseamnă totuși în mod obligatoriu că SEP în sensul articolului 2 alineatul (7) literele (b) și (c) din regulamentul de bază trebuie refuzat automat tuturor întreprinderilor controlate de stat în calitate de acționar, deoarece articolul 9 alineatul (5) al doilea paragraf din regulamentul de bază conferă de asemenea privilegiul tratamentului individual unor întreprinderi controlate de stat: astfel, tratamentul individual este acordat numai acelor întreprinderi ale căror acțiuni sunt deținute în majoritate de persoane private [articolul 9 alineatul (5) al doilea paragraf litera (c) prima teză din regulamentul de bază]. Aceasta nu exclude însă posibilitatea ca statul să dețină, în calitate de acționar, un rol însemnat, chiar dominant în astfel întreprinderi. Așa cum reiese, de exemplu, din prezenta cauză, o participație minoritară puternică poate conferi statului de facto controlul asupra unei întreprinderi în situația în care restul acțiunilor este împărțit între diverse persoane private ( 52 ).

85.

Chiar și în cazul în care consiliul de administrație al unei întreprinderi și pozițiile administrative cheie sunt ocupate în majoritate de reprezentanți ai statului, acordarea tratamentului individual conform articolului 9 alineatul (5) al doilea paragraf litera (c) a doua teză din regulamentul de bază nu este exclusă în mod categoric. Dimpotrivă, este suficient ca „totuși” respectiva întreprindere „să fie în mod evident suficient de independentă față de intervenția statului” ( 53 ), mai precis, în pofida faptului că reprezentanții statului reprezintă majoritatea în consiliul de administrație sau dețin poziții administrative cheie.

86.

Articolul 9 alineatul (5) al doilea paragraf litera (c) din regulamentul de bază conferă, prin urmare, chiar și unei întreprinderi controlate de facto de stat, care are o participație minoritară puternică, posibilitatea de a face dovada că „este totuși suficient de independentă față de intervenția statului” ( 54 ).

87.

Având în vedere considerațiile anterioare, o întreprindere precum Xinanchem, ale cărei acțiuni sunt deținute în majoritate de persoane private, în pofida poziției dominante a statului în rândul acționarilor, nu ar fi fost exclusă în mod automat din domeniul de aplicare al tratamentului individual conform articolului 9 alineatul (5) al doilea paragraf din regulamentul de bază.

88.

Transpus în cazul articolului 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul de bază, acest lucru înseamnă că în speță, contrar opiniei Consiliului și a Comisiei, nu a existat niciun motiv sistematic obligatoriu pentru a nu acorda de la bun început SEP unei întreprinderi precum Xinanchem.

89.

În consecință, al patrulea argument al Consiliului trebuie de asemenea respins.

90.

Întrucât argumentul Consiliului întemeiat pe articolul 9 alineatul (5) din regulamentul de bază este oricum nesustenabil, este inutil să se verifice dacă acesta a devenit și mai precar odată cu raportul recent adoptat de Organul de Soluționare a Diferendelor al Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) în cadrul unei proceduri de soluționare a litigiilor desfășurată între RPC și Uniunea Europeană ( 55 ). În special pentru rațiuni legate de prezenta procedură, nu este necesar să se discute care sunt efectele acestui raport în cadrul Uniunii Europene și nici dacă poate fi invocat de întreprinderi precum Xinanchem în fața instanțelor Uniunii ( 56 ).

91.

Prin intermediul celui de al cincilea și ultimul argument, Consiliul susține că interpretarea propusă de Tribunal pentru articolul 2 alineatul (7) litera (c) prima liniuță din regulamentul de bază conduce la rezultate inaplicabile și la răsturnarea de fapt a sarcinii probei.

92.

Considerăm că această temere este de asemenea neîntemeiată.

93.

În hotărârea atacată, Tribunalul a subliniat și a recunoscut în mod expres că sarcina probei privind îndeplinirea condițiilor de acordare a SEP în temeiul articolului 2 alineatul (7) litera (c) prima liniuță din regulamentul de bază revine respectivei întreprinderi ( 57 ).

94.

Simpla împrejurare că Tribunalul nu exclude de la bun început toate întreprinderile controlate de stat în calitate de acționar din domeniul de aplicare al SEP nu înseamnă implicit că se răstoarnă sarcina probei. De asemenea, potrivit soluției propuse de Tribunal, respectiva întreprindere trebuie să dovedească faptul că își adoptă deciziile cu privire la prețuri, la costuri și la inputuri ținând seama de semnalele pieței și fără o intervenție semnificativă din partea statului în această privință. Comisia și Consiliul nu trebuie să facă dovada dacă o întreprindere controlată de stat își desfășoară sau nu își desfășoară activitatea în condițiile economiei de piață.

95.

Cu siguranță, volumul sarcinilor administrative ar scădea în mod considerabil în cazul în care Comisia și Consiliul ar avea posibilitatea de a refuza automat, fără a verifica situația din fiecare caz în parte, acordarea SEP unei întreprinderi controlate de stat în calitate de acționar. Cadrul juridic pentru acordarea SEP, stabilit de Consiliu, în calitate de legiuitor al Uniunii, prin articolul 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul de bază, nu permite însă acest mod de a proceda. Prin această dispoziție, întreprinderii respective i se solicită prezentarea unor „elemente de probă suficiente” în sensul că „își desfășoară activitatea în condițiile unei economii de piață”. În aceste împrejurări, revine în mod obligatoriu instituțiilor Uniunii competente în realizarea procedurii antidumping să aprecieze în mod suficient elementele de probă prezentate. Nu este posibil ca, pe de o parte, să se solicite întreprinderii respective prezentarea de elemente de probă, iar, pe de altă parte, să se considere că aceste elemente de probă sunt irelevante.

96.

Aprecierea elementelor de probă prezentate este însoțită – spre deosebire de interpretarea conceptului „intervenție semnificativă din partea statului în această privință” ( 58 ) – de evaluarea unor situații economice complexe, în privința cărora, conform jurisprudenței constante, revine Comisiei și Consiliului o marjă largă de apreciere („putere discreționară”) ( 59 ). În cadrul acestei marje de apreciere, Comisia și Consiliul pot pleca, fără îndoială, de la prezumția relativă conform căreia, într-o țară care nu are economie de piață, o întreprindere controlată de stat în calitate de acționar nu își desfășoară activitatea privind fabricarea și vânzarea produselor sale în condițiile economiei de piață, ci este supusă, de regulă, unei intervenții semnificative din partea statului în ceea ce privește prețurile, costurile și inputurile ( 60 ).

97.

O prezumție irefragabilă a unei intervenții semnificative din partea statului, astfel cum propun Comisia și Consiliul, nu ar fi însă adecvată tocmai pentru că instituțiile Uniunii, în calitatea lor de autorități competente în procedurile antidumping, dispun de marja de apreciere amintită anterior, fiind astfel obligate să examineze atent și imparțial toate perspectivele relevante ale unui caz particular ( 61 ). Printre acestea se numără, nu în ultimul rând, verificarea elementelor de probă prezentate de respectiva întreprindere pentru a demonstra că, în pofida controlului statului în calitate de acționar, își desfășoară activitatea în condițiile economiei de piață. Comisia și Consiliul nu pot respinge ca irelevante astfel de probe fără să le fi examinat în mod amănunțit.

98.

Interacțiunea dintre marja de apreciere, prezumția relativă și obligația de a verifica probele prezentate conduce, în cadrul articolului 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul de bază, la o evaluare comparativă justă a intereselor, care are în vedere în mod suficient atât interesele economice ale întreprinderilor respective, cât și interesele instituțiilor Uniunii implicate în desfășurarea corespunzătoare a procedurii antidumping.

99.

Având în vedere considerațiile anterioare, al cincilea argument al Consiliului trebuie de asemenea respins.

100.

Având în vedere raționamentele prezentate anterior, Tribunalul a interpretat în mod întemeiat articolul 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul de bază în sensul că unei întreprinderi, precum Xinanchem, controlată de stat în calitate de acționar nu i se poate refuza în mod automat acordarea SEP. Tribunalul nu a săvârșit o eroare de drept nici atunci când a considerat că elementele de probă prezentate de o astfel de întreprindere pentru a dovedi că își desfășoară activitatea în condițiile economiei de piață trebuie examinate de instituțiile Uniunii și nu pot fi respinse de la bun început ca irelevante. Rezultă că primul motiv de recurs invocat de Consiliu este nefondat.

101.

Prin intermediul celui de al doilea motiv de recurs, Consiliul critică punctele 137-159 din hotărârea atacată. În cuprinsul acestor puncte din hotărâre, Tribunalul s-a pronunțat cu privire la rolul CCCMC și la influența acesteia în stabilirea prețurilor pentru glifosatul provenit de la producători chinezi și a constatat în această privință o eroare vădită de apreciere din partea Comisiei și a Consiliului ( 62 ). Consiliul, susținut de Comisie, a replicat că Tribunalul a depășit limitele controlului judiciar și că a adus atingere marjei de apreciere de care cele două instituții ale Uniunii dispun în cadrul procedurii antidumping, precum și că a răsturnat sarcina probei.

102.

Istoricul acestui motiv de recurs este faptul că, în procedura antidumping, cele două instituții ale Uniunii au plecat de la premisa că CCCMC a stabilit un „preț minim” obligatoriu pentru exporturile de glifosat și că prin intermediul unui sistem de vizare [a contractelor] a impus aceste prețuri în colaborare cu autoritățile vamale. Această împrejurare a fost considerată de cele două instituții ale Uniunii un indiciu important că prețurile de export pentru produsul în discuție nu au fost stabilite în condițiile economiei de piață și că, prin urmare, Xinanchem s-a aflat sub influența semnificativă a statului, motiv pentru care acestea au refuzat acordarea SEP întreprinderii ( 63 ). Consiliul și Comisia și-au întemeiat întreaga argumentație pe această versiune a situației de fapt, pe tot parcursul procedurii jurisdicționale, până la ședința desfășurată în fața Curții.

103.

Situația de fapt prezentată de Consiliu și de Comisie nu corespunde totuși, în unele puncte esențiale, constatărilor de fapt ale Tribunalului. Spre deosebire de cele două instituții ale Uniunii, Tribunalul pleacă de la premisa că pentru glifosatul originar din RPC nu se aplica în perioada în discuție niciun preț minim obligatoriu, ci numai un preț de referință cu caracter orientativ ( 64 ), care, în plus, nu a fost stabilit de CCCMC, ci de reprezentații producătorilor de glifosat din CCCMC ( 65 ), nu în ultimul rând, în vederea facilitării respectării regulilor antidumping în respectivele țări de destinație ( 66 ). CCCMC, care este o instituție neguvernamentală ( 67 ), a acordat avizele chiar și atunci când prețul de referință a scăzut sub plafonul stabilit ( 68 ) și nu au existat niciun fel de măsuri preventive care să fi permis vreo intervenție din partea statului chinez ( 69 ).

104.

Întrucât Consiliul și Comisia nu invocă în recurs denaturarea de către Tribunal a mijloacelor de probă și întrucât nu au prezentat niciun element în susținerea unei denaturări, numai situația de fapt reținută de Tribunal prezintă relevanță ( 70 ). Cele două instituții ale Uniunii trebuie să ia în considerare faptele reținute de Tribunal și să le accepte drept bază pentru verificarea hotărârii atacate.

105.

Pe baza faptelor reținute de Tribunal, în hotărârea atacată se pleacă de la premisa că prețurile pentru glifosat calculate în cadrul CCCMC nu au avut efecte restrictive asupra exporturilor întreprinderii Xinanchem ( 71 ) și că cele două instituții ale Uniunii au refuzat în mod nelegal acordarea SEP ( 72 ).

106.

Consiliul și Comisia reproșează Tribunalului faptul că, procedând astfel, a depășit limitele controlului judiciar privind măsurile antidumping și că a substituit propria apreciere celei a instituțiilor competente ale Uniunii.

107.

Acest argument nu este admisibil.

108.

Fără îndoială, instituțiile Uniunii dispun în procedurile antidumping de o marjă largă de apreciere („putere discreționară”) în ceea ce privește situațiile comerciale complexe ( 73 ).

109.

Existența unei puteri de apreciere a Comisiei și a Consiliului atunci când examinează chestiuni economice nu înseamnă că instanțele Uniunii ar trebui să renunțe la orice control al interpretării făcute de acestea cu privire la date economice. Dimpotrivă, instanțele Uniunii au competența de a verifica legalitatea materială a măsurilor antidumping atât din punctul de vedere al acurateței situației de fapt reținute, cât și din cel al eventualei prezențe a unor erori vădite de apreciere ( 74 ). Astfel, instanțele Uniunii pot nu numai să verifice exactitatea materială a elementelor de probă invocate, credibilitatea și coerența acestora, ci și să controleze dacă aceste elemente constituie toate datele pertinente care trebuie luate în considerare pentru a aprecia o situație complexă și dacă sunt de natură să susțină concluziile care sunt desprinse din acestea ( 75 ).

110.

De aceea, în prezenta cauză, Tribunalul a verificat în mod întemeiat în special dacă cele două instituții ale Uniunii au luat în considerare toate elementele de probă relevante și dacă situația de fapt, astfel cum a fost reținută în dosarul cauzei, este în măsură să susțină concluziile trase de cele două instituții ale Uniunii cu privire la pretinsa influență a statului în stabilirea prețurilor de export pentru glifosat.

111.

Tribunalul nu a substituit în speță aprecierea sa diferită privind datele economice celei a Comisiei și a Consiliului. Dimpotrivă, acesta a constatat numai că aceste două instituții ale Uniunii au ignorat anumite împrejurări esențiale și nu își puteau întemeia concluziile pe situația de fapt reținută în dosarul cauzei ( 76 ).

112.

Prin aceasta, Tribunalul nu și-a depășit competențele, ci și-a exercitat sarcina conferită prin tratate de a controla legalitatea actelor Uniunii în cadrul acțiunilor în anulare conform articolului 263 primul paragraf TFUE.

113.

În cadrul procedurii de recurs, sarcina Curții este aceea de a controla legalitatea hotărârii atacate, neputând substitui propria apreciere a situației de fapt celei reținute de Tribunal. Întrucât acest lucru se urmărește în cele din urmă prin intermediul celui de al doilea motiv de recurs, acesta nu poate fi admis.

114.

Având în vedere considerațiile precedente, al doilea motiv de recurs al Consiliului este de asemenea nefondat.

115.

Al treilea motiv de recurs al Consiliului vizează în mod special punctul 160 din hotărârea atacată, în care Tribunalul reține pe scurt faptul că Consiliul și Comisia nu au luat în considerare toate probele relevante prezentate de Xinanchem în procedura antidumping pentru a dovedi că activitatea sa a fost liberă de orice influență semnificativă din partea statului. Tribunalul subliniază că erorile constatate în altă parte viciază de asemenea concluzia finală a Consiliului.

116.

În cadrul celui de al treilea motiv de recurs, Consiliul nu prezintă nicio obiecție specifică împotriva hotărârii atacate. Spre deosebire de primele două motive de recurs, examinate deja, al treilea motiv nu are un conținut autonom. Acesta nu prezintă nicio noutate față de ceea ce am analizat anterior.

117.

Având în vedere cele ce precedă, nu mai sunt necesare alte considerații. Dimpotrivă, al treilea motiv de recurs trebuie respins pentru aceleași motive pentru care au fost respinse primele două motive.

118.

Întrucât niciunul dintre motivele invocate nu poate fi primit, recursul Consiliului trebuie respins în totalitate. Astfel, nu mai este necesară analizarea observațiilor Consiliului cu privire la celelalte motive invocate de Xinanchem în primă instanță și neexaminate de Tribunal în cadrul acțiunii în anulare îndreptate împotriva regulamentului în litigiu.

119.

În cazul în care respinge recursul, astfel cum am sugerat în speță, Curtea se pronunță asupra cheltuielilor de judecată (articolul 122 primul paragraf din Regulamentul de procedură), detaliile rezultând din articolul 69 coroborat cu articolul 118 din Regulamentul de procedură.

120.

Potrivit articolului 69 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât, prin argumentele invocate, Consiliul a căzut în pretenții, iar Xinanchem și Audace, în calitate de părți la procedură, au depus câte o cerere în acest sens, se impune obligarea Consiliului la plata cheltuielilor de judecată conform concluziilor acestora.

121.

În ceea ce privește Comisia, în calitate de intervenientă, aceasta a susținut Consiliul prin cererile sale și a căzut de asemenea în pretenții. De aceea, aplicând prin analogie articolul 69 alineatul (4) primul paragraf din Regulamentul de procedură, se impune să se decidă ca aceasta să suporte propriile cheltuieli de judecată.

122.

Având în vedere argumentele prezentate, propunem Curții să decidă după cum urmează: