1

Prin recursul formulat, Heuschen & Schrouff Oriëntal Foods Trading BV (denumită în continuare „H & S”) solicită anularea Hotărârii Tribunalului de Primă Instanță al Comunităților Europene din 30 noiembrie 2006, Heuschen & Schrouff Oriëntal Foods/Comisia (T-382/04, denumită în continuare „hotărârea atacată”), prin care s-a respins acțiunea privind anularea Deciziei REM 19/2002 a Comisiei din , în care s-a constatat că remiterea taxelor la import nu este justificată într-un caz determinat (denumită în continuare „decizia atacată”).

2

Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful vamal comun (JO L 256, p. 1, Ediție specială, 02/vol. 4, p. 3) a instituit o nomenclatură completă a mărfurilor ce fac obiectul operațiunilor de import sau de export în Comunitatea Europeană (denumită în continuare „NC”), nomenclatura fiind cuprinsă în anexa I la acest regulament.

3

Subpozițiile 19019099 și 19059020 din NC, în versiunea rezultată din Regulamentul (CE) nr. 1624/97 al Comisiei din 13 august 1997 de modificare a anexei I la Regulamentul nr. 2658/87 (JO L 224, p. 16), erau susceptibile să fie aplicate în speță.

4

Pozițiile 1901 și 1905 din NC, precum și subpozițiile aferente, în versiunea în limba română, au următorul cuprins:

[traducere neoficială]

5

Versiunea în limba olandeză a NC descrie poziția 1905 și subpozițiile aferente după cum urmează:

6

În scopul aplicării uniforme în Comunitate a NC, în temeiul articolului 9 alineatul (1) litera (a) prima liniuță din Regulamentul nr. 2658/87, Comisia Comunităților Europene poate adopta regulamente pentru clasificarea unor mărfuri specifice în NC.

7

Potrivit anexei la Regulamentul (CE) nr. 1196/97 al Comisiei din 27 iunie 1997 privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura combinată (JO L 170, p. 13, Ediție specială, 02/vol. 10, p. 99, denumit în continuare „regulamentul de clasificare”), „preparat[ele] alimentar[e] pe bază de făină de orez, sare și apă, sub formă de rondele de diferite dimensiuni, uscate, translucide” se clasifică la subpoziția 19059020 din NC. În anexa menționată se precizează și că „[a]ceste foi sau rondele, după înmuierea în apă […], sunt în general utilizate pentru a înveli produsele denumite «rulouri de primăvară» și produsele similare”.

8

Articolul 5 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului vamal comunitar (JO L 302, p. 1, Ediție specială, 02/vol. 5, p. 58), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 82/97 al Parlamentului European și al Consiliului din (JO 1997, L 17, p. 1, Ediție specială, 02/vol. 9, p. 250) (denumit în continuare „Codul vamal”), prevede:

„(1)    În condițiile prevăzute la articolul 64 alineatul (2) și sub rezerva dispozițiilor adoptate în cadrul articolului 243 alineatul (2) litera (b), orice persoană își poate desemna un reprezentant în relația sa cu autoritățile vamale, pentru a întocmi actele și a îndeplini formalitățile prevăzute în reglementările vamale.

(2)   O astfel de reprezentare poate fi:

[…]”

9

Articolul 239 din Codul vamal prevede:

„(1)   Drepturile de import sau export se pot rambursa sau remite în alte situații decât cele menționate la articolele 236, 237 și 238:

(2)   Drepturile se rambursează sau se remit pe motivele menționate la alineatul (1) în urma depunerii unei cereri la biroul vamal corespunzător […]”

10

H & S, cu sediul în Țările de Jos, este importator de hârtie de orez din Vietnam. Prin urmare, a recurs la serviciile unui comisionar vamal, și anume Switch Customs Brokers BV, pe care l-a desemnat reprezentantul său direct în sensul articolului 5 alineatul (2) din Codul vamal.

11

H & S a declarat hârtia de orez pe care o importa prin utilizarea codului 19019099 din NC. Prin scrisoarea din 21 martie 1996, administrația vamală olandeză (denumită în continuare „administrația vamală”) i-a comunicat recurentei că hârtia de orez în discuție trebuia clasificată în mod efectiv la codul respectiv.

12

La 27 iunie 1997, Comisia a adoptat regulamentul de clasificare, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene la și intrat în vigoare la 19 iulie același an.

13

În pofida existenței acestui regulament de clasificare, H & S a continuat să importe hârtie de orez prin utilizarea codului 19019099 din NC, iar administrația vamală a acceptat în continuare 29 de declarații, pe parcursul a șase luni, cu această clasificare (cu efectuarea unui control al actelor și, într-un caz, cu efectuarea unui control fizic). Cu toate acestea, la 16 martie 1998, administrația vamală a informat recurenta că marfa trebuia clasificată nu la subpoziția 19019099 din NC, ci la subpoziția 19059020 din NC. Ulterior însă, în cursul aceleiași zile, administrația vamală a constatat conformitatea unei declarații de clasificare a hârtiei de orez la subpoziția 19019099 din NC. Începând cu , recurenta a importat marfa și a clasificat-o la subpoziția 19059020 din NC.

14

Prin scrisoarea din 22 noiembrie 2000, administrația vamală a informat H & S că, în ceea ce privește perioada -, va proceda la recuperarea ulterioară a taxelor la import, în valoare totală de 645399,50 NLG (echivalentul a 292869,52 euro), pentru motivul că, în cursul perioadei sus-menționate, această societate clasificase mărfurile în cauză în mod eronat, codul conform cu regulamentul de clasificare fiind 19059020 din NC. După ajustare, această sumă a fost stabilită în final la 636518,40 NLG, corespunzând declarațiilor depuse cu clasificarea eronată la subpoziția 19019099 din NC în perioada -.

15

La 13 septembrie 2002, la cererea H & S, Regatul Țărilor de Jos a solicitat Comisiei să decidă, în temeiul articolului 239 din Codul vamal, dacă remiterea taxelor la import în beneficiul acestei societăți era justificată.

16

La 17 iunie 2004, Comisia a adoptat decizia în litigiu. În această decizie, Comisia a constatat existența unei situații speciale, în sensul articolului 239 din Codul vamal. Cu toate acestea, a considerat că H & S dăduse dovadă de neglijență evidentă, deoarece, deși era un agent experimentat, iar regulamentul de clasificare eliminase complexitatea eventual existentă anterior a acestei legislații, nu luase nicio măsură pentru a se informa cu privire la exactitatea practicii administrației vamale, care era în mod vădit contrară regulamentului respectiv.

17

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 23 septembrie 2004, H & S a introdus o acțiune împotriva deciziei în litigiu, prin care a solicitat, pe de o parte, anularea acesteia în măsura în care s-a constatat caracterul nejustificat al cererii de remitere a taxelor la import și, pe de altă parte, obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată. Comisia a solicitat respingerea acțiunii și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

18

În susținerea acțiunii, H & S a invocat trei motive de declarare a nulității deciziei în litigiu, întemeiate, în primul rând, pe încălcarea articolului 239 din Codul vamal, pe o apreciere eronată a faptelor și pe o lipsă de motivare a acestei decizii, în al doilea rând, pe încălcarea principiului bunei administrări și al egalității de tratament și, în al treilea rând, pe încălcarea principiului proporționalității.

19

Prin hotărârea atacată, Tribunalul a respins acțiunea introdusă de H & S.

20

Prin primul motiv, H & S a invocat în special complexitatea reglementării în cauză, ca urmare a faptului că versiunea în limba olandeză a NC, spre deosebire de alte versiuni lingvistice, nu conținea o referire expresă la „foi din paste uscate din făină”, astfel încât, asemănător administrației vamale, care preconizase în trecut clasificarea acestei mărfi la subpoziția 19019099 din NC, această societate ar fi putut să considere cu bună-credință că foile de orez erau clasificate la această subpoziție. În plus, regulamentul de clasificare ar fi contrar versiunii în limba olandeză a NC și, așadar, nu i-ar fi opozabil.

21

H & S a susținut de asemenea că nu era un importator experimentat și că nu i-ar putea fi imputată experiența profesională a comisionarului său vamal. În această privință, a susținut că eventuala neglijență din partea acestuia din urmă, care nu luase cunoștință de regulamentul de clasificare publicat în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene, nu putea fi luată în considerare pentru a se reține o neglijență evidentă din partea sa.

22

În această privință, după ce s-a precizat în primul rând, la punctul 43 din hotărârea atacată, că litigiul privea exclusiv aspectul dacă, în mod legal, Comisia ar fi putut reține o neglijență evidentă din partea H & S, la punctul următor al aceleiași hotărâri Tribunalul a amintit că, potrivit jurisprudenței rezultate din Hotărârea din 11 noiembrie 1999, Söhl și Söhlke (C-48/98, Rec., p. I-7877, punctul 56), pentru a aprecia neglijența evidentă trebuia să se țină cont în special de complexitatea dispozițiilor a căror neexecutare a dat naștere datoriei vamale, de experiența profesională, precum și de diligența operatorului.

23

În continuare, la punctul 58 din hotărârea atacată, Tribunalul a considerat că publicarea regulamentului de clasificare pusese capăt eventualei complexități a legislației, creată prin lipsa anumitor termeni din versiunea în limba olandeză a textului subpoziției 19059020 din NC. La punctul 70 din hotărârea menționată, Tribunalul a statuat că elementele privind eventuala neglijență din partea comisionarului vamal, inclusiv experiența sa profesională, trebuiau puse în sarcina H & S. În sfârșit, la punctul 75 din aceeași hotărâre, Tribunalul a amintit că operatorului îi revine sarcina, atunci când are îndoieli cu privire la aplicarea exactă a dispozițiilor a căror neexecutare poate da naștere unei datorii vamale, de a se informa și de a căuta toate clarificările posibile pentru a nu contraveni dispozițiilor vizate.

24

Prin urmare, Tribunalul a concluzionat la punctul 87 din hotărârea atacată că, întrucât nu s-au informat la administrația vamală cu privire la motivele discrepanțelor dintre practica acesteia de clasificare și dispozițiile regulamentului de clasificare, H & S și comisionarul său vamal nu dăduseră dovadă de diligența impusă prin articolul 239 din Codul vamal.

25

În aceste condiții, la punctul 96 din hotărârea atacată, Tribunalul a statuat că H & S nu făcuse nici dovada încălcării de către Comisie a articolului 239 din Codul vamal, nici a aprecierii eronate a situației de fapt de către aceasta din urmă și nici a lipsei motivării deciziei în litigiu și, în consecință, a respins primul motiv.

26

Prin cel de al doilea motiv, H & S a criticat Comisia în special pentru că ar fi dat dovadă de o rigurozitate excesivă, cu încălcarea principiului bunei administrări, fără să rețină erorile din partea administrației vamale în cadrul aprecierii diligenței importatorului.

27

În această privință, la punctul 103 din hotărârea atacată, Tribunalul a considerat că neglijența administrației vamale fusese deja luată în considerare în cadrul aprecierii existenței unei situații speciale, dar că aceasta nu o poate scuti pe reclamantă de consecințele propriei neglijențe.

28

În ceea ce privește al treilea motiv, la punctul 111 din hotărârea atacată, Tribunalul a constatat că, în cazul în care nu sunt îndeplinite condițiile de aplicare a articolului 239 din Codul vamal, refuzul unei remiteri a taxelor nu constituie o încălcare a principiului proporționalității.

29

Prin recursul formulat, H & S solicită anularea hotărârii atacate și a deciziei în litigiu, precum și obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

30

Comisia solicită respingerea recursului ca nefondat și obligarea H & S la plata cheltuielilor de judecată.

31

În susținerea recursului, H & S invocă, în esență, un motiv unic, întemeiat pe încălcarea de către Tribunal a articolului 239 din Codul vamal în ceea ce privește aprecierea condiției referitoare la inexistența neglijenței evidente din partea operatorului. Acest motiv cuprinde trei aspecte, care corespund celor trei elemente reținute de jurisprudență în cadrul unei astfel de evaluări, și anume complexitatea legislației, experiența profesională și diligența importatorului.

32

Comisia consideră că Tribunalul a aplicat în mod corect articolul 239 din Codul vamal. În plus, constată că H & S reiterează, uneori în mod literal, argumentele pe care le invocase la Tribunal, precizând însă că nu intenționează să ridice o excepție de inadmisibilitate.

33

Trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, din articolul 225 CE, din articolul 58 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție și din articolul 112 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul de procedură al Curții rezultă că un recurs trebuie să indice cu precizie elementele criticate din hotărârea a cărei anulare se solicită, precum și argumentele juridice care susțin în mod concret această cerere (Hotărârea din 3 martie 2005, Biegi Nahrungsmittel și Commonfood/Comisia, C-499/03 P, Rec. p. I-1751, punctul 37 și jurisprudența citată).

34

Nu îndeplinește cerințele de motivare ce rezultă din aceste dispoziții un recurs care se limitează la a repeta sau la a reproduce textual motivele și argumentele care au fost prezentate în fața Tribunalului (a se vedea în acest sens Hotărârea Biegi Nahrungsmittel și Commonfood/Comisia, citată anterior, punctul 38 și jurisprudența citată).

35

Cu toate acestea, dacă un recurent contestă interpretarea sau aplicarea dreptului comunitar efectuată de către Tribunal, aspectele de drept analizate în primă instanță pot fi rediscutate în cadrul recursului. Într-adevăr, dacă recurentul nu ar putea să se bazeze astfel în recurs pe motive și argumente utilizate deja în fața Tribunalului, procedura de recurs ar fi lipsită de o parte din sensul său (Hotărârea Biegi Nahrungsmittel și Commonfood/Comisia, citată anterior, punctul 39 și jurisprudența citată).

36

Or, în cauză se impune constatarea că recurenta, recurgând la argumentele prezentate deja în fața Tribunalului în susținerea acțiunii sale în anulare, nu contestă interpretarea dată de Tribunal condițiilor care trebuie reunite pentru a îndeplini condiția privind inexistența neglijenței evidente din partea importatorului, astfel cum a fost prevăzută la articolul 239 din Codul vamal.

37

În aceste condiții, este necesară examinarea prezentului recurs.

38

În opinia H & S, clasificarea hârtiei de orez la subpoziția 19059020 din NC nu ar fi încă stabilită, după cum o confirmă faptul că Hoge Raad der Nederlanden (Țările de Jos) a sesizat Curtea pe calea unei trimiteri preliminare, cauză înregistrată sub numărul C-375/07. Aceasta ar tinde să confirme poziția recurentei, care consideră că este vorba despre o legislație complexă, în special ca urmare a insuficiențelor de redactare din versiunea în limba olandeză a NC și a persistenței administrației vamale în acceptarea unei clasificări pretins eronate. În plus, recurenta consideră că, în mod contrar soluției pronunțate de Tribunal, regulamentul de clasificare nu putea să elimine ambiguitatea clasificării mărfii în discuție, deoarece clasificarea efectuată prin acest regulament ar fi contrară NC și jurisprudenței Curții rezultate din Hotărârea din 11 august 1995, Uelzena Milchwerke (C-12/94, Rec., p. I-2397).

39

În opinia Comisiei, legislația aplicabilă nu este complexă și, indiferent de situație, regulamentul de clasificare, a cărui aplicare face obiectul cauzei, ar fi clarificat normele aflate în vigoare. În realitate, argumentele invocate de H & S ar fi concentrate asupra problemei complexității clasificării hârtiei de orez. Or, o astfel de argumentare ar viza nu procedura de remitere a taxelor, ci caracterul real al datoriei vamale, mai precis acțiunea introdusă de H & S pe rolul instanței naționale împotriva clasificării acestei mărfi la subpoziția 19059020 din NC, reținută de administrația vamală.

40

Trebuie amintit că, pentru a aprecia dacă există neglijență evidentă în sensul articolului 239 din Codul vamal, trebuie să se țină cont în special de complexitatea dispozițiilor a căror neexecutare a dus la nașterea datoriei vamale, precum și de experiența profesională și de diligența operatorului (Hotărârea din 13 septembrie 2007, Common Market Fertilizers/Comisia, C-443/05 P, Rep., p. I-7209, punctul 174 și jurisprudența citată).

41

În acest scop, există un indiciu important de natură să facă dovada caracterului complex al problemei care trebuie soluționată, în cazul în care ar fi necesar, având în vedere diferențele existente între diferitele state membre în ceea ce privește clasificarea tarifară a unei mărfi, să se adopte un regulament care să clarifice în mod definitiv poziția tarifară la care trebuie clasificată marfa (a se vedea Hotărârea din 1 aprilie 1993, Hewlett Packard France, C-250/91, Rec., p. I-1819, punctul 23).

42

Cu toate acestea, în cauză se impune constatarea că remiterea taxelor solicitată de H & S ar privi operațiuni de import ulterioare intrării în vigoare a regulamentului de clasificare. Or, deși este adevărat, desigur, că, în ceea ce privește clasificarea mărfii în discuție, textul versiunii în limba olandeză a subpoziției 19059020 din NC ar fi putut părea mai puțin exact decât cel al altor versiuni lingvistice, nu este mai puțin adevărat că acest regulament de clasificare, direct aplicabil și obligatoriu în toate elementele sale, descrie în mod explicit și neechivoc produsele care trebuie clasificate la subpoziția respectivă și care corespund celor importate de recurentă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 noiembrie 2008, Heuschen & Schrouff Oriëntal Foods Trading, C-375/07, Rep., p. I-8691, punctul 52).

43

Rezultă că Tribunalul nu a săvârșit nicio eroare de drept atunci când a afirmat, la punctul 58 din hotărârea atacată, că publicarea regulamentului de clasificare pusese capăt eventualei complexități a legislației, creată prin lipsa anumitor termeni din versiunea în limba olandeză a textului poziției 1905 din NC, mai precis al subpoziției 19059020 din aceasta.

44

Pe de altă parte, această constatare nu este repusă în discuție prin împrejurarea că, la punctul 20 din Hotărârea din 26 iunie 1990, Deutsche Fernsprecher (C-64/89, Rec., p. I-2535), Curtea a considerat că, într-un caz precum cel în cauză, în care operatorul primise în două rânduri confirmarea temeiniciei poziției eronate care se afla la baza tratamentului vamal, eroarea repetată din partea autorității vamale constituia un indiciu de natură să facă dovada caracterului complex al problemei care trebuia soluționată.

45

Într-adevăr, în cauza în care s-a pronunțat hotărârea menționată, astfel cum s-a precizat la punctul 5 din aceasta, recurenta solicitase biroului vamal o reexaminare a cazului său, întrucât avea îndoieli cu privire la temeinicia unei scutiri de taxele vamale de care beneficiase și, în consecință, obținuse din partea directorului acestui birou confirmarea scutirii vamale. Or, în prezenta cauză este cert că H & S nu a obținut o astfel de confirmare după ce a solicitat explicații administrației vamale cu privire la practica acesteia, care încălca conținutul regulamentului de clasificare. Recurenta a întocmit doar declarații vamale, care au fost acceptate până când administrația vamală a remarcat clasificarea eronată.

46

Din considerațiile precedente, astfel cum a statuat Tribunalul la punctul 58 din hotărârea atacată, rezultă că reglementarea tarifară în cauză, în versiunea în limba olandeză, aplicabilă situației de fapt din speță, nu prezenta o complexitate deosebită.

47

În consecință, primul aspect trebuie respins.

48

H & S susține că Tribunalul a statuat în mod greșit că experiența profesională a comisionarului său vamal trebuia să îi fie imputată. Recurenta subliniază, pe de o parte, că desfășoară numai activități de producție și de comerț și, prin urmare, nu ar fi nicidecum specializată în operațiunile de import. Pe de altă parte, interpretarea Tribunalului ar fi contrară voinței legiuitorului, întrucât o întreprindere reprezentată de un comisionar ar avea astfel în mai mică măsură posibilitatea de a beneficia de o remitere a taxelor decât o societate care și-ar întocmi în nume propriu declarațiile vamale.

49

În opinia Comisiei, Tribunalul a considerat în mod întemeiat că experiența profesională a comisionarului vamal trebuia pusă în sarcina întreprinderii importatoare, deoarece, în cazul reprezentării directe, declarația este întocmită de acesta în numele și pe seama importatorului. Pe de altă parte, în mod independent de experiența comisionarului, Tribunalul ar fi constatat, indiferent de situație, că recurenta este un importator experimentat.

50

Pentru a evalua experiența profesională a unui importator, care este luată în considerare în cadrul condiției privind inexistența neglijenței evidente în sensul articolului 239 din Codul vamal, trebuie să se verifice dacă este sau nu este vorba despre un operator economic a cărui activitate profesională constă, în esență, în operațiuni de import și de export și dacă acesta a acumulat o anumită experiență în exercitarea acestor operațiuni (Hotărârile citate anterior Söhl & Söhlke, punctul 57, precum și Common Market Fertilizers/Comisia, punctul 188).

51

Cu toate acestea, articolul 5 alineatul (2) din Codul vamal prevede posibilitatea ca un operator să își desemneze un reprezentant. Astfel, în scopul îndeplinirii actelor și a formalităților prevăzute de legislația vamală, reprezentarea unui operator poate fi ori directă, atunci când reprezentantul acționează în numele și pe seama acestuia, ori indirectă, atunci când reprezentantul acționează în nume propriu, dar pe seama altuia (Hotărârea Common Market Fertilizers/Comisia, citată anterior, punctul 184).

52

În această privință, Curtea a precizat că operatorul care a recurs la un comisionar vamal, în cadrul unei reprezentări fie directe, fie indirecte, este, în orice caz, debitorul datoriei vamale față de autoritățile vamale și că nu se poate exonera de răspundere prin invocarea unor erori săvârșite de acest comisionar (a se vedea Hotărârea Common Market Fertilizers/Comisia, citată anterior, punctele 186 și 187).

53

De asemenea, operatorul care a recurs la serviciile unui comisionar vamal nu se poate sustrage de la o recuperare ulterioară a taxelor vamale invocând lipsa de experiență în materie de formalități vamale. Într-adevăr, operatorii ar putea eluda eventual condiția privind experiența profesională recurgând în mod sistematic la serviciile specialiștilor în materie de formalități vamale și astfel, în mod contrar susținerilor H & S, operatorii care își desfășoară singuri operațiunile vamale ar fi cei defavorizați prin prisma procedurii prevăzute la articolul 239 din Codul vamal. În plus, astfel cum recunoaște și recurenta însăși la punctul 71 din recurs, un operator reprezentat beneficiază în mod incontestabil de experiența profesională a comisionarului său vamal.

54

Rezultă că Tribunalul nu a săvârșit o eroare de drept atunci când a statuat, la punctul 70 din hotărârea atacată, că, în măsura în care comisionarul vamal a acționat în numele și pe seama importatorului, pentru a evalua neglijența din partea acestui importator ar trebui luate în considerare elementele legate de eventuala neglijență din partea acestui comisionar, inclusiv nivelul său de experiență profesională.

55

În ceea ce privește argumentarea recurentei de natură a repune în discuție aprecierea Tribunalului cuprinsă la punctul 63 din hotărârea atacată, potrivit căreia recurenta însăși avea o anumită experiență în materie de importuri, este necesar a se aminti că aprecierea faptelor nu constituie, sub rezerva denaturării elementelor care i-au fost prezentate, un aspect de drept supus, ca atare, controlului Curții în cadrul unui recurs (a se vedea Hotărârea Biegi Nahrungsmittel și Commonfood/Comisia, citată anterior, punctul 40).

56

Prin urmare, acest argument trebuie respins ca inadmisibil.

57

Ținând seama de considerațiile precedente, trebuie respins și al doilea aspect.

58

H & S susține că Tribunalul a încălcat articolul 239 din Codul vamal, întrucât a impus unui importator diligența de a contesta clasificarea tarifară efectuată de administrația sa vamală. Or, în cauză, această societate nu avea motiv să procedeze astfel, din moment ce, pe de o parte, clasificarea produselor „necoapte” la subpoziția tarifară 19019099 îi părea conformă cu NC, iar pe de altă parte, regulamentul de clasificare putea viza numai produse „coapte”. În plus, recurenta consideră că operatorii nu pot fi obligați să ia cunoștință de dispozițiile aplicabile în diferitele versiuni lingvistice publicate în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene. Continuând să întocmească declarații vamale prin utilizarea subpoziției 19019099 din NC, declarații acceptate de administrația vamală, recurenta ar fi acționat cu diligența necesară. În plus, în cazul în care ar exista o neglijență, aceasta ar fi săvârșită de comisionarul vamal și nu îi poate fi imputată. În sfârșit, H & S consideră că, deși este posibil să fi dat dovadă de neglijență, aceasta ar fi minimă față de aceea săvârșită de administrația vamală.

59

Comisia susține că Tribunalul nu a săvârșit nicio eroare de drept în aplicarea condiției privind diligența operatorului. Comisia amintește că, potrivit jurisprudenței, operatorului îi revine sarcina, atunci când are îndoieli cu privire la aplicarea exactă a dispozițiilor a căror neexecutare poate da naștere unei datorii vamale, de a se informa și de a căuta toate clarificările posibile pentru a nu contraveni dispozițiilor vizate. Or, ar fi cert că nici H & S și nici comisionarul vamal al acesteia nu luaseră cunoștință de regulamentul de clasificare publicat în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene, ceea ce ar constitui o neglijență prin ea însăși. A fortiori, aceștia nu au putut solicita explicații de la administrația vamală cu privire la poziția tarifară care trebuia utilizată pentru o aplicare corectă a NC.

60

Trebuie amintit de la bun început că rambursarea sau remiterea taxelor la import sau a taxelor la export, care nu poate fi acordată decât în anumite condiții și în cazuri special prevăzute, constituie o excepție de la regimul normal al importurilor și al exporturilor și că, în consecință, dispozițiile care prevăd o astfel de rambursare sau o astfel de remitere sunt de strictă interpretare. Întrucât inexistența „neglijenței evidente” este o condiție sine qua non pentru a se putea pretinde o rambursare sau o remitere a taxelor la import sau la export, rezultă că această noțiune trebuie interpretată astfel încât numărul de cazuri de rambursare sau de remitere să rămână limitat (Hotărârea Söhl și Söhlke, citată anterior, punctul 52).

61

Dispozițiile comunitare aplicabile în materia tarifului vamal fac în mod obligatoriu obiectul unei publicări în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene. După publicare, aceste dispoziții constituie singurul drept pozitiv în materie, a cărui necunoaștere nu poate fi invocată (a se vedea Hotărârea din 12 iulie 1989, Binder, 161/88, Rec., p. 2415, punctul 19).

62

Or, astfel cum s-a constatat la punctul 42 din prezenta hotărâre, regulamentul de clasificare, care a făcut obiectul unei publicări legale în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene, inclusiv în versiunea în limba olandeză, și care, în consecință, era direct aplicabil și obligatoriu în toate elementele sale, descrie în mod explicit și neechivoc mărfurile care trebuie clasificate la subpoziția 19059020 din NC și care corespund celor importate de H & S.

63

Rezultă că recurenta nu poate susține că a putut considera, cu bună-credință, că acest regulament nu privea produsele pe care ea le importa, în cazul de față produse necoapte.

64

În ceea ce privește erorile din partea autorităților vamale, care ar fi încurajat recurenta în alegerea subpoziției 19019099 din NC pentru operațiunile sale de import, este necesar să se sublinieze că un operator diligent, odată ce a luat cunoștință de un regulament de clasificare publicat în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene, precum cel în cauză, nu se poate limita la continuarea importului mărfii sale sub un cod al NC pentru simplul motiv că această clasificare a fost acceptată de administrația vamală. Astfel, a admite o astfel de neglijență ar însemna încurajarea operatorilor să profite de erorile săvârșite de autoritățile vamale naționale.

65

Pe de altă parte, astfel cum Tribunalul a constatat în mod întemeiat la punctul 103 din hotărârea atacată, eroarea din partea administrației vamale, care fusese deja luată în considerare în cauză în cadrul verificării existenței unei situații speciale, nu poate, în principiu, să scutească operatorul de consecințele propriei neglijențe.

66

În orice caz, trebuie să se sublinieze că, într-o situație precum aceea a recurentei, operatorul își menține posibilitatea de a contesta existența datoriei vamale, eventual invocând nelegalitatea regulamentului de clasificare, după cum, de altfel, H & S a procedat la instanța națională, care a sesizat Curtea cu o trimitere preliminară, cauză care a determinat pronunțarea Hotărârii Heuschen & Schrouff Oriëntal Foods Trading, citată anterior.

67

În ceea ce privește argumentarea H & S prin care urmărește să conteste posibilitatea de a i se imputa neglijențele săvârșite de comisionarul său vamal, ținând seama de considerațiile amintite la punctul 52 din prezenta hotărâre, aceasta nu poate fi admisă.

68

Rezultă că și al treilea aspect trebuie respins.

69

Întrucât cele trei aspecte ale motivului unic invocat de H & S în susținerea recursului au fost înlăturate, acesta trebuie respins.

70

Potrivit articolului 69 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 118 din același regulament, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Comisia a solicitat obligarea H & S la plata cheltuielilor de judecată, iar H & S a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a doua) declară și hotărăște: