HOTĂRÂREA CURȚII

din 9 decembrie 1997*(1)

„Libera circulație a mărfurilor – Produse agricole – Obstacole care rezultă din acte ale unor particulari – Obligațiile statelor membre”

În cauza C‑265/95,

Comisia Comunităților Europene, reprezentată de domnii Hendrik van Lier, consilier juridic, și Jean‑Francis Pasquier, funcționar național detașat în cadrul Serviciului juridic, în calitate de agenți, cu domiciliul ales în Luxemburg, la domnul Carlos Gómez de la Cruz, membru al Serviciului juridic, Centre Wagner, Kirchberg,

reclamantă,

susținută de

Regatul Spaniei, reprezentat de domnul Alberto José Navarro González, director general al Direcției de coordonare juridică și instituțională comunitară, și de doamna Rosario Silva de Lapuerta, abogado del Estado, din cadrul Serviciului de contencios comunitar, în calitate de agenți, cu domiciliul ales în Luxemburg, la sediul Ambasadei Spaniei, 4-6, boulevard E. Servais,

Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, reprezentat de domnul John E. Collins din cadrul Treasury Solicitor’s Department, în calitate de agent, asistat de domnii Stephen Richards și Mark Hoskins, barristers, cu domiciliul ales în Luxemburg, la sediul Ambasadei Regatului Unit, 14, boulevard Roosevelt,

interveniente,

împotriva

Republicii Franceze, reprezentată de domnul Jean‑François Dobelle, director adjunct în cadrul Direcției juridice a Ministerului Afacerilor Externe, de doamnele Catherine de Salins, director adjunct în cadrul aceleiași direcții, Anne de Bourgoing, chargé de mission în cadrul aceleiași direcții, și de domnul Philippe Martinet, secretar pentru afaceri externe în cadrul aceluiași minister, în calitate de agenți, cu domiciliul ales în Luxemburg, la sediul Ambasadei Franței, 8 B, boulevard Joseph II,

pârâtă,

având ca obiect o cerere de constatare a faptului că, prin neluarea tuturor măsurilor necesare și proporționale pentru ca acțiunile unor particulari să nu împiedice libera circulație a fructelor și legumelor, Republica Franceză nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul organizărilor comune ale piețelor produselor agricole și în temeiul articolului 30 din Tratatul CE coroborat cu articolul 5 din tratatul menționat,

CURTEA,

compusă din domnii G. C. Rodríguez Iglesias, președinte, C. Gulmann, H. Ragnemalm, M. Wathelet și R. Schintgen (raportor), președinți de cameră, G. F. Mancini, J. C. Moitinho de Almeida, P. J. G. Kapteyn, J. L. Murray, D. A. O. Edward, J.‑P. Puissochet, G. Hirsch și P. Jann, judecători,

avocat general: domnul C. O. Lenz,

grefier: domnul H. A. Rühl, administrator principal,

având în vedere raportul de ședință,

după ascultarea pledoariilor părților în ședința din 10 iunie 1997, în cursul căreia Comisia a fost reprezentată de domnii Hendrik van Lier și Jean‑Francis Pasquier, Regatul Spaniei, de doamna Rosario Silva de Lapuerta, iar Republica Franceză, de domnul Jean‑François Dobelle și de doamna Kareen Rispal‑Bellanger, director adjunct în cadrul Direcției juridice a Ministerului Afacerilor Externe, în calitate de agent,

după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 9 iulie 1997,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Prin cererea depusă la grefa Curții la 4 august 1995, Comisia Comunităților Europene a introdus, în temeiul articolului 169 din Tratatul CE, o acțiune prin care urmărește să se constate că, prin neluarea tuturor măsurilor necesare și proporționale pentru ca acțiunile unor particulari să nu împiedice libera circulație a fructelor și legumelor, Republica Franceză nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul organizărilor comune ale piețelor produselor agricole și în temeiul articolului 30 din acest tratat coroborat cu articolul 5 din același tratat.

2        Comisia declară că a fost sesizată în mod regulat, de mai mult de un deceniu, cu plângeri care denunță pasivitatea autorităților franceze față de acte de violență comise de particulari și de mișcările de protest ale unor agricultori francezi îndreptate împotriva unor produse agricole provenind din alte state membre. Aceste acte constau în special în interceptarea camioanelor care transportau astfel de produse pe teritoriul francez și distrugerea încărcăturii acestora, în acte de violență îndreptate împotriva șoferilor de camioane, în amenințări împotriva marilor centre comerciale franceze care pun în vânzare produse agricole originare din alte state membre, precum și în degradarea acestor mărfuri expuse în magazinele din Franța.

3        Comisia a constatat că, începând cu anul 1993, anumite grupuri de agricultori francezi, printre care o organizație denumită „Coordination rurale”, au lansat o campanie sistematică de controlare a ofertei de produse agricole provenite din alte state membre, caracterizată în special prin acțiuni de intimidare îndreptate împotriva comercianților cu ridicata și a comercianților cu amănuntul pentru a‑i determina să se aprovizioneze exclusiv cu produse franceze, prin impunerea unui preț minim de vânzare a produselor în cauză, precum și prin organizarea de controale cu scopul de a verifica respectarea de către agenții economici a instrucțiunilor date.

4        Astfel, din aprilie până în iulie 1993, ținta acestei campanii au reprezentat‑o în special căpșunile provenite din Spania. În august și în septembrie ale aceluiași an, roșiile provenite din Belgia au fost supuse aceluiași tratament.

5        În 1994, același tip de acțiuni, constând în amenințări îndreptate împotriva centrelor comerciale și în distrugerea mărfurilor și a mijloacelor de transport, au vizat în special căpșunile provenite din Spania, iar incidente violente s‑au desfășurat în același loc, de două ori în decursul a două săptămâni, fără ca forțele de ordine prezente să intervină pentru a proteja în mod eficient camioanele și încărcătura acestora.

6        Comisia menționează de asemenea alte cazuri de vandalism care au împiedicat, în Franța, libera circulație a produselor agricole originare din Italia și din Danemarca.

7        După ce Comisia a intervenit în mai multe rânduri pe lângă autoritățile franceze, aceasta a estimat că, prin neluarea tuturor măsurilor necesare și proporționale pentru ca acțiunile unor particulari să nu împiedice, prin săvârșirea unor acte infracționale, libera circulație a produselor agricole, Republica Franceză nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul organizărilor comune ale piețelor produselor agricole și în temeiul articolului 30 din tratat coroborat cu articolul 5 din același tratat. În consecință, prin scrisoarea din 19 iulie 1994, în conformitate cu articolul 169 din tratat, Comisia a pus în întârziere guvernul francez, solicitându‑i să își prezinte, în termen de două luni, observațiile cu privire la neîndeplinirea obligațiilor care i se impută.

8        Prin scrisoarea din 10 octombrie 1994, guvernul francez a răspuns că a condamnat întotdeauna în mod ferm actele de vandalism comise de agricultorii francezi. A subliniat că măsurile preventive de supraveghere, de protecție și de culegere de informații au permis o diminuare considerabilă a incidentelor între 1993 și 1994. Pe de altă parte, faptul că organele de urmărire penală au întreprins sistematic anchete judiciare demonstrează hotărârea autorităților franceze de a reprima comportamentul infracțional care urmărește să împiedice importul de produse agricole din alte state membre. Totuși, aceste operațiuni de tip comando, conduse în mod imprevizibil de grupuri mici, foarte mobile, îngreunează foarte mult intervenția forțelor de ordine și explică faptul că, deseori, procedurile judiciare demarate se dovedesc infructuoase. În sfârșit, practicile organizației „Coordination rurale” care urmăresc influențarea pieței produselor agricole prin recurgerea la amenințări și la distrugeri fac obiectul unei proceduri în fața Consiliului Concurenței.

9        Cu toate acestea, la 20 aprilie 1995, s‑au produs noi incidente grave în sud‑vestul Franței, în cursul cărora au fost distruse produse agricole provenite din Spania.

10      Prin urmare, la 5 mai 1995, Comisia a emis un aviz motivat, în conformitate cu articolul 169 primul paragraf din tratat. În cuprinsul respectivului aviz, Comisia a considerat că Republica Franceză, prin neluarea tuturor măsurilor necesare și proporționale pentru ca acțiunile unor particulari să nu împiedice libera circulație a fructelor și legumelor, nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul organizărilor comune ale piețelor produselor agricole și în temeiul articolului 30 din tratat coroborat cu articolul 5 din același tratat și i‑a solicitat acesteia, în temeiul articolului 169 al doilea paragraf din tratat, să ia măsurile necesare pentru a se conforma în termen de o lună avizului menționat.

11      La 16 iunie 1995, guvernul francez a subliniat că adoptase toate măsurile aflate la dispoziția sa pentru a garanta libera circulație a mărfurilor pe teritoriul său și că mijloacele de descurajare aplicate au permis restrângerea clară a actelor de violență comise în 1995. La nivel național, între ministerele în cauză a fost definită o acțiune comună de combatere a repetării actelor de vandalism, care presupune în special o supraveghere sporită și instrucțiuni de a acționa ferm adresate prefecților și forțelor de ordine. În plus, la nivel local, un dispozitiv de alertă, constând într‑un sistem de supraveghere atentă a zonelor sensibile, a permis evitarea a numeroase incidente. Potrivit guvernului francez, deși nu este posibilă eliminarea tuturor riscurilor de distrugere, având în vedere că este vorba despre acțiuni concertate imprevizibile ai căror autori responsabili sunt foarte greu de identificat, tribunal correctionnel de Nîmes a condamnat, în 1994, 24 de agricultori pentru distrugerea bunurilor altuia. De la intrarea în vigoare, la 1 martie 1994, a articolului 322-13 din noul Cod penal, represiunea amenințării cu distrugerea bunurilor a devenit mai eficientă. În sfârșit, guvernul francez a subliniat că răspunderea pentru prejudiciile cauzate revine statului, fiind elaborate instrucțiuni pentru a accelera repararea prejudiciului suferit de agenții economici în cauză.

12      Potrivit Comisiei, în 1995, ministrul francez al agriculturii a declarat, cu toate acestea, că, deși dezaproba și condamna actele de violență ale agricultorilor, nu considera în niciun caz intervenția forțelor de ordine ca fiind un mod de a pune capăt acestora.

13      La 3 iunie 1995, trei camioane care transportau fructe și legume provenite din Spania au fost ținta unor acte de violență în sudul Franței, fără ca forțele de ordine să intervină. La începutul lunii iulie 1995, agricultorii francezi au provocat din nou distrugerea unor fructe provenite din Italia și Spania.

14      În consecință, Comisia a introdus prezenta acțiune.

15      Prin Ordonanțele din 14 și din 27 februarie 1996, Curtea a admis cererea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, respectiv a Regatului Spaniei de a interveni în susținerea concluziilor Comisiei.

16      În susținerea acțiunii sale, Comisia arată că articolul 30 din tratat și organizările comune ale piețelor de fructe și legume, care se întemeiază pe același principiu de eliminare a obstacolelor din calea schimburilor, interzic restricțiile cantitative la importul între statele membre, precum și toate măsurile cu efect echivalent. Pe de altă parte, în conformitate cu articolul 5 din tratat, statele membre sunt obligate să ia toate măsurile necesare pentru a asigura îndeplinirea obligațiilor care le revin în temeiul acestui tratat.

17      Prin urmare, interceptarea unor mijloace de transport și distrugerea unor produse agricole originare din alte state membre, precum și climatul de insecuritate determinat de amenințările proferate de diverse organizații agricole împotriva distribuitorilor de fructe și legume provenite din statele în cauză, constatate în speță pe teritoriul francez, constituie un obstacol în calea schimburilor intracomunitare de astfel de produse, pe care statele membre sunt obligate să îl înlăture prin luarea unor măsuri adecvate, inclusiv împotriva unor particulari care pun în pericol libera circulație a mărfurilor.

18      În cazul de față, faptul că incidentele grave au continuat, an după an, să constituie un obstacol în calea importului și tranzitului în Franța al fructelor și legumelor originare din alte state membre indică faptul că măsurile preventive și represive pe care guvernul francez le invocă în apărarea sa nu sunt nici suficiente, nici proporționale pentru a descuraja autorii infracțiunilor să le comită și să le repete. În plus, în lumina elementelor de fapt de care dispune Comisia, este foarte clar că autoritățile franceze s‑au abținut în mod repetat să intervină pentru a preveni și a reprima în mod eficient actele de violență ale agricultorilor în Franța.

19      Guvernul spaniol și cel al Regatului Unit susțin concluziile Comisiei.

20      În schimb, guvernul francez susține că acțiunea Comisiei nu este întemeiată.

21      Astfel, acesta pretinde că a pus în aplicare, în condiții similare cu cele aplicabile în cazul încălcărilor comparabile ale dispozițiilor dreptului național, toate mijloacele necesare și adecvate pentru prevenirea și sancționarea acțiunilor unor particulari care împiedică libera circulație a produselor agricole. Măsurile de supraveghere aplicate în 1993 au permis restrângerea clară a actelor de violență comise în anii următori.

22      Cu toate acestea, potrivit guvernului francez, ținând cont de numărul mare de camioane care transportă produse agricole pe teritoriul francez și de multitudinea destinațiilor acestora, pe de o parte, precum și de caracterul imprevizibil al manifestațiilor agricultorilor care acționează în grupuri mici de tip comando, pe de altă parte, este imposibilă eliminarea oricărui risc de distrugere. Acest ultim motiv explică de asemenea faptul că este foarte dificil să se identifice autorii și să se stabilească participarea lor personală la actele de violență pentru ca acestea din urmă să fie reprimate în mod sistematic. Cu toate acestea, din 1994, încă șase persoane au fost inculpate sau condamnate. În plus, trebuie să se recunoască autorităților polițienești o putere de apreciere pentru a decide dacă trebuie să intervină în vederea păstrării ordinii publice. În orice caz, statul despăgubește victimele infracțiunilor în temeiul unei răspunderi obiective a autorităților publice. Astfel, pentru anii 1993, 1994 și 1995, s‑a plătit o sumă de peste 17 milioane de franci francezi cu titlu de daune interese.

23      Guvernul pârât adaugă că nemulțumirea agricultorilor francezi este cauzată de o creștere considerabilă a exportului de produse spaniole de la aderarea Regatului Spaniei, ceea ce a determinat o scădere considerabilă a prețurilor, însoțită de devalorizarea competitivă a pesetei, precum și de prețurile de dumping practicate de producătorii spanioli. Piața franceză de fructe și legume a fost grav perturbată întrucât perioada tranzitorie prevăzută la aderare nu a fost însoțită de niciun mecanism de supraveghere a prețurilor practicate la export de producătorii spanioli. Guvernul francez mai subliniază că, departe de a avea o atitudine protecționistă, a făcut dovada, în acest caz, a unui comportament constructiv, luând inițiativa unor demersuri la Consiliu în scopul de a rezolva dificultățile pieței de fructe și legume și consultându‑se cu autoritățile spaniole.

24      Pentru a putea determina temeinicia acțiunii Comisiei, trebuie amintit, cu titlu introductiv, faptul că libera circulație a mărfurilor constituie unul dintre principiile fundamentale ale tratatului.

25      În această privință, articolul 3 litera (c) din Tratatul CE prevede că, pentru realizarea scopurilor prevăzute la articolul 2, acțiunea Comunității presupune o piață internă caracterizată prin eliminarea, între statele membre, a obstacolelor, în special a celor în calea liberei circulații a mărfurilor.

26      În conformitate cu articolul 7a al doilea paragraf din Tratatul CE, piața internă cuprinde un spațiu fără frontiere interne în care libera circulație a mărfurilor este asigurată în conformitate cu dispozițiile din tratat.

27      Acest principiu fundamental este pus în aplicare prin articolul 30 și următoarele din tratat.

28      În special, articolul 30 prevede că restricțiile cantitative la import, precum și orice măsuri cu efect echivalent sunt interzise între statele membre.

29      Această dispoziție, plasată în contextul său, trebuie să fie înțeleasă ca urmărind să elimine toate obstacolele, directe sau indirecte, actuale sau potențiale, în calea fluxului de importuri în comerțul intracomunitar.

30      Prin urmare, ca instrument indispensabil realizării pieței fără frontiere interne, articolul 30 nu interzice numai măsurile de origine statală care, prin ele însele, creează restricții privind comerțul între statele membre, ci se poate aplica și în cazul în care un stat membru a omis să ia măsurile necesare pentru a face față obstacolelor în calea liberei circulații a mărfurilor provocate de cauze care nu sunt de origine statală.

31      Astfel, faptul că un stat membru nu acționează sau, după caz, nu ia măsurile necesare pentru prevenirea obstacolelor în calea liberei circulații a mărfurilor, create în special prin acțiuni ale unor particulari pe teritoriul său împotriva unor produse originare din alte state membre, este de natură să împiedice schimburile intracomunitare în aceeași măsură ca un act pozitiv.

32      Prin urmare, articolul 30 impune statelor membre nu numai să nu adopte acte sau comportamente care ar putea constitui un obstacol în calea schimburilor, dar și, în măsura în care este coroborat cu articolul 5 din tratat, să ia toate măsurile necesare și adecvate pentru a asigura pe teritoriul lor respectarea acestei libertăți fundamentale.

33      În această ultimă ipoteză, statele membre, care sunt singurele competente în ceea ce privește menținerea ordinii publice și apărarea securității interne, se bucură fără îndoială de o marjă de apreciere pentru a determina care sunt, într‑o situație dată, măsurile cele mai potrivite pentru eliminarea obstacolelor în calea importului produselor.

34      Prin urmare, instituțiile comunitare nu se pot substitui statelor membre pentru a le impune măsurile pe care acestea trebuie să le adopte și să le aplice efectiv pentru a garanta libera circulație a mărfurilor pe teritoriul lor.

35      Cu toate acestea, revine Curții sarcina ca, ținând seama de puterile de apreciere menționate mai sus, să verifice, în cazurile în care este sesizată, dacă statul membru în cauză a luat măsurile adecvate pentru a asigura libera circulație a mărfurilor.

36      Trebuie adăugat că, în conformitate cu dispozițiile articolelor 38-46 din Tratatul CE coroborate cu cele ale articolului 7 alineatul (7) din Tratatul CE (a se vedea Hotărârea din 14 iulie 1976, Kramer și alții, 3/76, 4/76 și 6/76, Rec., p. 1279, punctele 53 și 54, și Hotărârea din 25 mai 1993, Comisia/Italia, C‑228/91, Rec., p. I‑2701, punctul 11, referitoare la regulamente privind organizarea comună a piețelor din sectorul produselor piscicole), considerațiile precedente se aplică de asemenea regulamentelor Consiliului privind organizarea comună a piețelor pentru diferite produse agricole.

37      În ceea ce privește, mai precis, prezenta cauză, se impune să se constate că faptele care stau la originea acțiunii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor pe care Comisia a introdus‑o împotriva Republicii Franceze nu sunt contestate.

38      Or, actele de violență comise pe teritoriul francez împotriva unor produse agricole originare din alte state membre, constând în special în interceptarea unor camioane care transportau astfel de produse, distrugerea încărcăturii acestora și violențe la adresa șoferilor, în amenințări la adresa comercianților cu ridicata și cu amănuntul, precum și în distrugerea mărfurilor expuse, creează fără îndoială obstacole în calea schimburilor intracomunitare ale acestor produse.

39      Prin urmare, trebuie să se verifice dacă, în speță, guvernul francez și‑a respectat obligațiile în temeiul articolului 30 din tratat coroborat cu articolul 5, prin luarea măsurilor necesare și corespunzătoare pentru a face față acțiunilor unor particulari care creează obstacole în calea liberei circulații a anumitor produse agricole.

40      În această privință, trebuie să se sublinieze că, după cum rezultă din memoriile Comisiei, incidentele invocate de această instituție în prezenta acțiune se produc în mod regulat de peste 10 ani.

41      Încă din 8 mai 1985, Comisia a adresat Republicii Franceze o primă scrisoare de punere în întârziere prin care i‑a solicitat acesteia să ia măsurile preventive și represive necesare pentru a pune capăt unor acte de acest tip.

42      Pe de altă parte, în speță, Comisia a amintit guvernului francez în mai multe rânduri că dreptul comunitar impune obligația de a asigura respectarea efectivă a principiului liberei circulații a mărfurilor prin eliminarea tuturor restricțiilor privind libertatea schimburilor de produse agricole provenite din alte state membre.

43      Prin urmare, autoritățile franceze au dispus, în cazul de față, de un interval de timp suficient de lung pentru a lua măsurile indispensabile în vederea îndeplinirii obligațiilor sale în conformitate cu dreptul comunitar.

44      Apoi, în pofida explicațiilor oferite de guvernul pârât, potrivit căruia s‑au luat toate măsurile pentru a evita continuarea violențelor și pentru pedepsirea vinovaților, este o realitate faptul că, an după an, schimburile de produse agricole pe teritoriul francez au fost periclitate în mod serios prin incidente grave.

45      Din expunerea faptelor prezentată de Comisie și necontestată de guvernul francez rezultă că există, în primul rând, anumite perioade ale anului care sunt vizate și, în plus, există locuri expuse cu precădere, unde incidentele s‑au produs de mai multe ori în cursul aceluiași an.

46      Din 1993, actele de violență și de vandalism nu au vizat numai mijloacele de transport ale produselor agricole, ci s‑au extins și la sectorul de distribuție cu ridicata și cu amănuntul a acestor produse.

47      În 1996 și 1997, s‑au produs noi incidente grave de același fel.

48      Trebuie să se mai sublinieze că nu s‑a contestat faptul că, în timpul unor astfel de incidente, forțele de ordine franceze fie nu au fost prezente la fața locului, în pofida faptului că, în anumite cazuri, autoritățile competente fuseseră avertizate cu privire la iminența unor manifestații ale agricultorilor, fie nu au intervenit, chiar în cazuri în care acestea îi depășeau ca număr pe autorii tulburărilor. Mai mult, nu aveau loc întotdeauna acțiuni rapide ale unor manifestanți care acționau prin surprindere și părăseau imediat locul faptei, de vreme ce, în anumite cazuri, tulburările au durat mai multe ore.

49      În plus, este cert că anumite acte de vandalism au fost filmate cu camere de televiziune, că manifestanții au acționat deseori fără a-și acoperi fețele și că grupurile de agricultori, autori ai manifestațiilor violente, sunt cunoscute de forțele de ordine.

50      Cu toate acestea, este cert că numai un număr foarte mic de persoane care au participat la aceste tulburări grave ale ordinii publice au fost identificate și anchetate.

51      Astfel, în ceea ce privește numeroasele acte de vandalism comise în perioada aprilie‑august 1993, autoritățile franceze au fost în măsură să menționeze numai un singur caz de urmărire penală.

52      Având în vedere cele menționate anterior și fără a ignora dificultățile autorităților competente în a face față unor situații de tipul celor din speță, Curtea nu poate decât să constate că, ținând cont de frecvența și de gravitatea incidentelor enumerate de către Comisie, măsurile adoptate de guvernul francez în cazul de față nu au fost în mod evident suficiente pentru a garanta libertatea schimburilor intracomunitare de produse agricole pe teritoriul său, prin împiedicarea și descurajarea în mod eficient a autorilor infracțiunilor în cauză de la a le comite și a le repeta.

53      Această constatare se impune cu atât mai mult cu cât distrugerile și amenințările evocate de Comisie nu afectează numai importul sau tranzitul în Franța al produselor vizate direct de acțiunile violente, ci sunt susceptibile să creeze un climat de insecuritate care are un efect descurajant asupra fluxurilor de schimburi în ansamblul lor.

54      Această constatare nu este în niciun caz afectată de argumentul guvernului francez conform căruia situația agricultorilor francezi era atât de dificilă încât existau motive rezonabile să se creadă că o intervenție mai hotărâtă a autorităților competente risca să provoace reacții violente ale operatorilor în cauză, care să determine atingeri mult mai grave ale ordinii publice sau chiar tulburări sociale.

55      Astfel, teama de dificultăți interne nu poate justifica abținerea unui stat membru de la aplicarea corectă a dreptului comunitar (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 decembrie 1995, Comisia/Franța, C‑52/95, Rec., p. I‑4443, punctul 38).

56      Revine statului membru respectiv, cu excepția cazului în care se poate stabili că o acțiune din partea sa poate avea consecințe asupra ordinii publice cărora nu le‑ar putea face față numai cu mijloacele de care dispune, obligația de a lua toate măsurile de natură să garanteze aplicarea și eficacitatea dreptului comunitar cu scopul de a asigura punerea corectă în practică a acestui drept în interesul tuturor operatorilor economici.

57      Or, în speță, guvernul pârât nu a probat în mod concret realitatea unui pericol pentru ordinea publică pe care să nu îl poată combate.

58      Trebuie adăugat că, deși nu se poate exclude ca amenințarea unor tulburări grave ale ordinii publice să fie de natură eventual să justifice lipsa unei intervenții a forțelor de ordine, acest argument nu poate în orice caz să fie invocat decât cu privire la o situație determinată, și nu, ca în speță, într‑un mod general pentru toate incidentele evocate de Comisie.

59      În ceea ce privește faptul că Republica Franceză și‑a asumat răspunderea pentru prejudiciile cauzate victimelor, trebuie subliniat că acest argument nu poate fi invocat de guvernul pârât pentru a eluda obligațiile sale în temeiul dreptului comunitar.

60      Astfel, chiar dacă o despăgubire poate repara, cel puțin parțial, prejudiciul suferit de operatorii economici în cauză, aceasta nu este, în schimb, de natură să înlăture neîndeplinirea obligațiilor de către statul membru în cauză.

61      Nici argumentele întemeiate pe contextul socioeconomic foarte dificil în care s‑ar fi aflat piața franceză de fructe și legume după aderarea Regatului Spaniei nu pot fi reținute.

62      În această privință, rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că motivele de natură economică nu pot constitui în niciun caz o justificare a unor obstacole interzise prin articolul 30 din tratat (a se vedea în special Hotărârea din 11 iunie 1985, Comisia/Irlanda, 288/83, Rec., p. 1761, punctul 28).

63      În măsura în care guvernului pârât sugerează, în susținerea acestor argumente, că destabilizarea pieței franceze de fructe și legume a fost provocată de practici neloiale, chiar de încălcări ale dreptului comunitar din partea producătorilor spanioli, trebuie să se amintească faptul că un stat membru nu poate să adopte în mod unilateral măsuri de apărare sau un comportament menit să preîntâmpine o eventuală nerespectare, din partea unui alt stat membru, a normelor dreptului comunitar (a se vedea în acest sens Hotărârea din 23 mai 1996, Hedley Lomas, C‑5/94, Rec., p. I‑2553, punctul 20).

64      Această constatare se impune cu atât mai mult în domeniul politicii agricole comune, unde numai Comunitatea are competența de a adopta, dacă este cazul, măsurile necesare pentru a face față unor dificultăți pe care le pot întâmpina anumiți operatori, în special ca urmare a unei noi aderări.

65      Având în vedere toate considerațiile precedente, este necesar să se concluzioneze că, în speță, guvernul francez a omis, în mod vădit și constant, să adopte măsuri suficiente și adecvate pentru a pune capăt actelor de vandalism care periclitează pe teritoriul său libera circulație a anumitor produse agricole originare din alte state membre și pentru a împiedica repetarea unor astfel de acte.

66      În consecință, trebuie să se constate că, prin neluarea tuturor măsurilor necesare și proporționale pentru ca acțiunile unor particulari să nu împiedice libera circulație a fructelor și legumelor, Republica Franceză nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 30 din tratat coroborat cu articolul 5 din acest tratat și în temeiul organizărilor comune ale piețelor produselor agricole.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

67      În temeiul articolului 69 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Republica Franceză a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată. Potrivit articolului 69 alineatul (4) din acest regulament, statele membre și instituțiile care au intervenit în litigiu suportă propriile cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive, Curtea declară și hotărăște:

1)      Prin neluarea tuturor măsurilor necesare și proporționale pentru ca acțiunile unor particulari să nu împiedice libera circulație a fructelor și legumelor, Republica Franceză nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 30 din Tratatul CE coroborat cu articolul 5 din acest tratat și în temeiul organizărilor comune ale piețelor produselor agricole.

2)      Obligă Republica Franceză la plata cheltuielilor de judecată.

3)      Regatul Spaniei și Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord suportă propriile cheltuieli de judecată.

Jann

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 9 decembrie 1997.

1* Limba de procedură: franceza.