Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 52025PC0417

Propunere de DECIZIE A CONSILIULUI privind încheierea, în numele Uniunii Europene, a Convenției Organizației Națiunilor Unite împotriva criminalității informatice - Consolidarea cooperării internaționale pentru combaterea anumitor infracțiuni săvârșite prin mijloace ale sistemelor de tehnologie a informației și comunicațiilor și pentru schimbul de probe în format electronic privind infracțiunile grave

COM/2025/417 final

Bruxelles, 16.7.2025

COM(2025) 417 final

2025/0231(NLE)

Propunere de

DECIZIE A CONSILIULUI

privind încheierea, în numele Uniunii Europene, a Convenției Organizației Națiunilor Unite împotriva criminalității informatice - Consolidarea cooperării internaționale pentru combaterea anumitor infracțiuni săvârșite prin mijloace ale sistemelor de tehnologie a informației și comunicațiilor și pentru schimbul de probe în format electronic privind infracțiunile grave


EXPUNERE DE MOTIVE

1.CONTEXTUL PROPUNERII

Motivele și obiectivele propunerii

Obiectivele propunerii

Prezenta propunere urmărește să obțină din partea Consiliului Uniunii Europene („Consiliul”) autorizarea pentru încheierea de către Comisia Europeană („Comisia”), în numele Uniunii Europene, a Convenției Organizației Națiunilor Unite împotriva criminalității informatice („convenția”) 1(1).

Prezenta propunere completează o propunere separată a Comisiei de decizie a Consiliului de autorizare a Comisiei să semneze convenția în numele Uniunii Europene. Împreună, aceste propuneri dau curs angajamentului Comisiei în ceea ce privește ProtectEU – o strategie europeană de securitate internă 2(2).

Criminalitatea informatică continuă să reprezinte o amenințare din ce în ce mai mare la adresa securității cetățenilor și a întreprinderilor din Uniunea Europeană (UE) 3(3). Potrivit Internet Organised Crime Threat Assessment (IOCTA) (Evaluarea amenințării pe care o reprezintă criminalitatea organizată online) a Europol, în ultimii 10 ani, amenințările pe care le reprezintă criminalitatea informatică au evoluat dinamic în ceea ce privește volumul, intensitatea și potențialul de vătămare 4(4). Infractorii cibernetici mobilizează tehnologii emergente, cum ar fi inteligența artificială (IA) pentru automatizarea atacurilor, ingineria socială și eludarea măsurilor de securitate, făcând atacurile cibernetice mai scalabile și mai eficiente. Recesiunea economică, instabilitatea geopolitică și adâncirea inegalităților la nivel mondial au sporit stimulentele pentru ca persoanele să se implice în criminalitatea informatică motivată financiar 5(5). Infracțiunile facilitate prin mijloace informatice, cum ar fi frauda online și abuzul sexual asupra copiilor, continuă să crească ca dimensiune și amploare. Se estimează că 1,03 mii de miliarde EUR au fost pierdute la nivel mondial în 2024 din cauza fraudei online 6(6). Numărul cazurilor de abuz sexual asupra copiilor raportate la nivel mondial a crescut de la 1 milion în 2010 la aproape 36 de milioane în 2023, din care 1,3 milioane în UE 7(7).

Criminalitatea informatică reprezintă un fenomen global și fără frontiere, iar intensificarea cooperării internaționale în vederea combaterii acesteia constituie de peste un deceniu o prioritate pentru țări din întreaga lume. În special, având în vedere faptul că internetul nu cunoaște frontiere, anchetele privind criminalitatea informatică au aproape întotdeauna un caracter transfrontalier, necesitând astfel o cooperare strânsă între autoritățile din diferite țări. În ultimii ani, numărul țărilor cu care este necesară cooperarea a crescut, pe măsură ce infractorii cibernetici se ascund în jurisdicții convenabile din întreaga lume pentru a comite atacuri asupra UE și a țărilor sale partenere.

Probele electronice sunt din ce în ce mai importante pentru anchetele penale, atât în ceea ce privește infracțiunile online, cât și infracțiunile tradiționale, cum ar fi traficul de droguri, care lasă adesea urme online pe măsură ce infractorii își planifică și își coordonează activitățile online și pe aplicații. Prin urmare, un sondaj al Comisiei a constatat că, încă din 2018, autoritățile de aplicare a legii și autoritățile judiciare aveau nevoie de acces la probe electronice în cel puțin 85 % din anchetele penale, inclusiv în ceea ce privește criminalitatea informatică 8(8). Probele infracțiunilor sunt deținute din ce în ce mai des în format electronic de către prestatorii de servicii din jurisdicții străine. Cel puțin 55 % din anchete includ o cerere de acces transfrontalier la probe 9(9). Un răspuns eficace în materie de justiție penală necesită măsuri adecvate pentru a obține astfel de probe în vederea respectării statului de drept.

Prin urmare, se întreprind acțiuni de îmbunătățire a schimbului de probe electronice pentru anchetele penale la nivel național, la nivelul UE 10(10) și la nivel internațional.

Convenția face parte din aceste acțiuni. Aceasta prevede norme comune la nivel mondial pentru a consolida cooperarea în materie de criminalitate informatică și colectarea de probe în format electronic în scopul anchetelor sau al procedurilor penale, creând o bază pentru cooperarea cu multe țări cu care nici UE și nici statele sale membre nu au încheiat acorduri, asigurând în același timp respectarea legislației și a valorilor UE. Aceasta este compatibilă cu instrumentele UE și internaționale existente și complementară acestora.

Context

Convenția Consiliului Europei din 2001 privind criminalitatea informatică („Convenția de la Budapesta”) 11(11) este primul tratat internațional privind criminalitatea informatică. Aceasta facilitează lupta împotriva infracțiunilor care utilizează rețelele informatice. Convenția de la Budapesta este deschisă statelor membre ale Consiliului Europei și statelor care nu sunt membre ale acestuia, la invitația Consiliului. Până în prezent are 80 de state părți, printre care 26 de state membre ale Uniunii Europene. Al doilea protocol adițional 12(12) la Convenția de la Budapesta include norme actualizate privind schimbul de probe electronice 13(13).

Uniunea Europeană și statele sale membre sunt, de asemenea, părți la două dintre principalele instrumente de justiție penală ale Organizației Națiunilor Unite cu o adoptare aproape universală, la Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva criminalității organizate (United Nations Convention against Organised Crime - UNTOC) 14(14) și la Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva corupției (United Nations Convention against Corruption - UNCAC) 15(15).

Dispozițiile noii convenții sunt aliniate la aceste trei instrumente internaționale consacrate și adoptate pe scară largă și compatibile cu ele.

Avântul tehnologiei informației și dezvoltarea rapidă a unor noi sisteme de telecomunicații și de rețele informatice, precum și utilizarea și abuzul de tehnologii în scopuri infracționale s-au aflat, de asemenea, pe ordinea de zi a Organizației Națiunilor Unite (ONU). La 21 decembrie 2010, Adunarea Generală a ONU a adoptat Rezoluția 65/230 prin care a solicitat Comisiei pentru prevenirea criminalității și justiția penală (CCPCJ) să instituie un grup interguvernamental deschis format din experți („GIE”), care să fie însărcinat cu elaborarea unui studiu cuprinzător privind problema criminalității informatice.

Adunarea Generală a ONU a adoptat Rezoluția 73/187 din 17 decembrie 2018 privind combaterea utilizării tehnologiilor informației și comunicațiilor în scopuri infracționale. La 27 decembrie 2019, Adunarea Generală a ONU a adoptat o a doua rezoluție, Rezoluția 74/247, pe aceeași temă, de instituire a unui comitet interguvernamental ad-hoc de experți (denumit în continuare „AHC”) pentru a elabora o convenție internațională cuprinzătoare privind combaterea utilizării tehnologiilor informației și comunicațiilor în scopuri infracționale. Rezoluția prevedea că respectivul comitet ad-hoc trebuia să țină seama pe deplin de instrumentele internaționale existente și de eforturile depuse la nivel național, regional și internațional cu privire la combaterea utilizării tehnologiilor informației și comunicațiilor în scopuri infracționale, în special de activitatea și rezultatele GIE.

La 24 mai 2022, Consiliul a autorizat Comisia să participe, în numele Uniunii Europene, la negocierile privind convenția 16(16). Comisia a participat în conformitate cu decizia Consiliului și a fost ghidată de directivele de negociere prevăzute în aceasta. Comisia a fost sprijinită de Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE). Comisia a consultat în mod constant comitetul special al Consiliului pentru negocierile privind poziția Uniunii și a asigurat compatibilitatea convenției cu acquis-ul relevant al UE.

În conformitate cu Acordul-cadru privind relațiile dintre Parlamentul European și Comisia Europeană 17(17), Comisia a informat, de asemenea, Parlamentul European cu privire la negocieri.

De asemenea, Comisia a informat Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor (AEPD) și Comitetul european pentru protecția datelor (CEPD) în timpul și după încheierea negocierilor.

AHC s-a reunit de opt ori în sesiuni oficiale între 28 februarie 2022 și 9 august 2024. De asemenea, a organizat sesiuni informale între aceste sesiuni oficiale și cinci sesiuni intersesionale pentru consultări cu o gamă variată de părți interesate, inclusiv organizații interguvernamentale mondiale și regionale, organizații neguvernamentale, organizații ale societății civile, instituții academice și sectorul privat.

La 8 august 2024, AHC a aprobat prin consens proiectul de text al convenției și proiectul de rezoluție a Adunării Generale a ONU care îl însoțește. Adunarea Generală a ONU a adoptat ambele documente prin consens la 24 decembrie 2024 18(18). Se preconizează că convenția va fi deschisă spre semnare la Hanoi, Vietnam, la 25 octombrie 2025 și, ulterior, la sediul Organizației Națiunilor Unite din New York, până la 31 decembrie 2026.

Convenția va intra în vigoare după ce cele 40 de state părți își exprimă consimțământul de a-și asuma obligații în temeiul convenției, în conformitate cu dispozițiile articolului 65 alineatele (1) și (2).

În conformitate cu practica consacrată privind UNTOC și UNCAC, convenția prevede că o organizație de integrare economică regională, cum ar fi Uniunea Europeană, poate semna și ratifica convenția dacă cel puțin unul dintre statele membre o semnează și o ratifică.

Motivele propunerii

Convenția este în conformitate cu obiectivele Uniunii stabilite în ProtectUE, strategia europeană de securitate internă din 2025 de combatere a criminalității și de facilitare a accesului la probe digitale pentru toate infracțiunile prin intermediul unor instrumente internaționale precum convenția. Aceasta completează instrumentele UE și internaționale existente la care UE și/sau statele sale membre sunt părți, cum ar fi Convenția de la Budapesta a Consiliului Europei, și contribuie astfel la lupta UE împotriva criminalității transnaționale.

În primul rând, ca instrument al ONU, convenția are un domeniu de aplicare mai larg în ceea ce privește calitatea de membru decât instrumentele existente la nivelul UE și la nivel internațional. În acest sens, aceasta este similară cu instrumentele anterioare ale ONU privind cooperarea în materie penală, adoptate aproape universal, cum ar fi UNTOC și UNCAC. Astfel, aceasta poate permite o cooperare consolidată împotriva criminalității informatice la scară mondială.

În al doilea rând, convenția se inspiră din dispozițiile privind incriminarea ale Convenției de la Budapesta, care pot consolida și mai mult cooperarea pe baza unui cadru juridic aplicat și testat de mult timp. Având în vedere adoptarea sa mai recentă, convenția introduce, de asemenea, dispoziții suplimentare privind incriminarea infracțiunilor care au înregistrat o creștere drastică în ultimii ani: frauda online, ademenirea sau racolarea pentru a săvârși o infracțiune sexuală împotriva unui copil și diseminarea neconsensuală de imagini intime. Acestea sunt deja incriminate la nivelul UE, dar nu încă la nivel mondial.

În al treilea rând, convenția permite schimbul de probe electronice între autoritățile statelor părți cu privire la formele de infracțiuni grave și în creștere, inclusiv infracțiunile legate de terorism și criminalitatea organizată transnațională. Această limitare la infracțiunile grave limitează utilizarea mecanismului doar la cazurile grave, ceea ce contribuie la asigurarea proporționalității. De asemenea, aceasta previne împovărarea excesivă a autorităților naționale cu cereri și reflectă diferitele niveluri de încredere în cooperare care există la nivel internațional.

În al patrulea rând, convenția completează instrumentele internaționale existente, cum ar fi Convenția de la Budapesta, incluzând măsuri procedurale privind protecția victimelor și a martorilor, instrumente pentru recuperarea veniturilor provenite din criminalitatea informatică și măsuri de cooperare internațională privind transferul persoanelor condamnate și privind procedurile penale, anchetele comune și cooperarea în materie de aplicare a legii.

În al cincilea rând, convenția include un capitol privind asistența tehnică și consolidarea capacităților pentru a ajuta țările în curs de dezvoltare să își consolideze capacitățile și pentru a le permite să contribuie la lupta globală împotriva criminalității informatice.

În al șaselea rând, convenția impune statelor părți la convenție să respecte drepturile omului, inclusiv drepturile și garanțiile procedurale penale (cum ar fi dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, dreptul la control judiciar sau alte căi de atac independente), precum și dreptul la protecția datelor cu caracter personal pentru fiecare măsură în temeiul convenției. Având în vedere vocația sa universală și recunoscând diferențele existente în ceea ce privește nivelul de protecție a drepturilor omului în întreaga lume, convenția include dispoziții care exclud utilizarea acesteia pentru a comite încălcări ale drepturilor omului și oferă statelor părți motive fără precedent pentru a refuza cooperarea cu alte părți în astfel de cazuri. Mai multe informații în acest sens sunt furnizate în secțiunile „Coerența cu dispozițiile de politică existente în domeniul de politică vizat”, „Drepturile fundamentale” și „Explicarea detaliată a dispozițiilor specifice ale propunerii” de mai jos. Dispozițiile respective fac din aceasta prima convenție de acest fel, cu o protecție și garanții atât de cuprinzătoare ale drepturilor omului. La intrarea sa în vigoare, convenția va deveni un criteriu de referință pentru viitoarele instrumente internaționale și va contribui la integrarea acestor garanții privind drepturile omului în cooperarea globală în materie penală.

Coerența cu dispozițiile de politică existente în domeniul de politică vizat

Lupta împotriva criminalității informatice este o prioritate pentru Uniunea Europeană, astfel cum a recunoscut Consiliul în Orientările sale strategice din 2024 pentru planificarea legislativă și operațională în cadrul spațiului de libertate, securitate și justiție 19(19) și Comisia în ProtectEU: o strategie europeană de securitate internă din 2025, care anunță acțiunea UE de combatere a criminalității online și de facilitare a accesului la probe digitale pentru toate infracțiunile, inclusiv prin intermediul instrumentelor internaționale pentru schimbul de informații și de probe, cum ar fi semnarea și încheierea în timp util a convenției.

Comisia recunoaște că este necesar să se înregistreze progrese suplimentare și să se consolideze capacitățile în acest domeniu ale autorităților de aplicare a legii și ale autorităților judiciare, pentru a dezvolta legislația națională în materie de criminalitate informatică, în cazul în care acestea nu sunt suficiente. Aceasta recunoaște, de asemenea, necesitatea de a promova cooperarea internațională în lupta împotriva criminalității informatice și sprijină o serie de programe de consolidare a capacităților într-o serie de țări din întreaga lume, inclusiv pentru țările în curs de dezvoltare 20(20). Comisia a sprijinit activitatea IEG, a Comisiei ONU pentru prevenirea criminalității și justiția penală, a Biroului Națiunilor Unite pentru Droguri și Criminalitate (UNODC), a Comitetului Convenției de la Budapesta privind criminalitatea informatică și a altor organisme.

Dispozițiile convenției sunt conforme cu normele și politicile UE în domeniul cooperării judiciare în materie penală, al cooperării polițienești și al protecției datelor, precum și cu acordurile bilaterale și multilaterale relevante la care Uniunea Europeană este deja parte.

Rezerve și notificări

Convenția nu conține nicio dispoziție dedicată rezervelor. Cu toate acestea, prevede în mod explicit rezerve în unele dispoziții [articolul 11 alineatul (3), articolul 23 alineatul (3) litera (a), articolul 23 alineatul (3) partea finală, articolul 42 alineatul (5), și articolul 63 alineatele (3) și (4)] și permite implicit alte rezerve atât timp cât acestea sunt în conformitate cu articolul 19 litera (c) din Convenția de la Viena privind dreptul tratatelor 21(21) și dreptul internațional cutumiar și, prin urmare, nu sunt incompatibile cu obiectul și scopul convenției. Prin urmare, convenția permite o flexibilitate semnificativă în ceea ce privește rezervele. Statele membre ar trebui să adopte o abordare uniformă în ceea ce privește rezervele și notificările, astfel cum se prevede în anexa I la prezenta decizie. Rezervele și notificările ar trebui să fie compatibile cu dreptul Uniunii și cu dreptul internațional public și să nu contravină obiectului și scopului convenției. Condițiile și garanțiile privind drepturile omului recunoscute și prevăzute în această convenție fac parte din obiectul și scopul ei și, prin urmare, nu pot face obiectul unor rezerve.

Coerența cu alte politici ale Uniunii

Convenția este conformă cu normele și politicile relevante ale Uniunii Europene în domeniile care vor face obiectul acesteia (cooperarea internațională și asistența judiciară reciprocă între autoritățile publice ale statelor membre și dintre statele membre și țările terțe, astfel cum sunt descrise în secțiunea „Coerența cu dispozițiile de politică existente în domeniul de politică vizat”) și cu acordurile bilaterale și multilaterale relevante la care Uniunea Europeană este deja parte. Alte domenii de politică ale Uniunii rămân neafectate.

2.TEMEI JURIDIC, SUBSIDIARITATE ȘI PROPORȚIONALITATE

Temeiul juridic

Propunerea se întemeiază pe articolul 218 alineatul (6) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE). Articolul 218 din TFUE stabilește procedura pentru negocierea și încheierea de acorduri între Uniunea Europeană și țări terțe sau organizații internaționale. În special, alineatul (6) al articolului respectiv prevede adoptarea de către Consiliu, la propunerea Comisiei în calitate de negociator, a unei decizii de autorizare a încheierii unui acord în numele Uniunii Europene.

Temeiul juridic material al unei decizii adoptate în temeiul articolului 218 alineatul (6) din TFUE depinde în primul rând de obiectivul și de conținutul acordului internațional avut în vedere cu privire la care se adoptă o poziție în numele Uniunii. Dacă acordul internațional avut în vedere urmărește două obiective sau include două elemente, dintre care unul poate fi identificat ca fiind principal, iar celălalt ca având mai degrabă un caracter accesoriu, decizia adoptată în temeiul articolului 218 alineatul (6) din TFUE trebuie să se întemeieze pe un singur temei juridic material, respectiv cel impus de obiectivul sau de elementul principal sau predominant.

În ceea ce privește un acordul internațional avut în vedere care urmărește simultan mai multe obiective sau care include mai multe elemente care sunt legate între ele în mod inextricabil, fără ca vreunul să fie accesoriu în raport cu un altul, temeiul juridic material al unei decizii adoptate în temeiul articolului 218 alineatul (6) din TFUE va trebui să includă, în mod excepțional, diferitele temeiuri juridice relevante.

În ceea ce privește aspectele referitoare la facilitarea cooperării dintre autoritățile judiciare sau echivalente pentru procedurile în materie penală și executarea deciziilor, temeiul juridic material este articolul 82 alineatul (1) din TFUE. În ceea ce privește definirea infracțiunilor în domeniul criminalității informatice, temeiul juridic material este articolul 83 alineatul (1) din TFUE. În ceea ce privește măsurile referitoare la cooperarea în materie de aplicare a legii, temeiul juridic material este articolul 87 alineatul (2) din TFUE. În ceea ce privește protecția datelor cu caracter personal, temeiul juridic material este articolul 16 din TFUE.

·Competența Uniunii

Obiectul convenției este combaterea criminalității informatice, printre altele, prin incriminarea anumitor tipuri grave de comportament dăunător și prin stabilirea unei cooperări internaționale în acest scop, inclusiv în ceea ce privește probele electronice. Acest lucru intră în sfera de competență partajată între Uniune și statele membre, în conformitate cu articolul 4 alineatul (2) litera (j) din TFUE.

Anumite dispoziții ale convenției, în special dispoziția privind protecția datelor, se încadrează în domenii reglementate în mare măsură de norme comune care ar putea fi afectate sau al căror domeniu de aplicare ar putea fi modificat de convenție. Prin urmare, în ceea ce privește aceste domenii și în conformitate cu articolul 3 alineatul (2) din TFUE, Uniunea are competență externă exclusivă pentru încheierea convenției.

Prin urmare, încheierea convenției de către Comisia Europeană, în interesul Uniunii, poate avea loc în temeiul articolului 16, al articolului 82 alineatul (1), al articolului 83 alineatul (1), al articolului 87 alineatul (1) și al articolului 218 alineatul (6) din TFUE.

Subsidiaritatea (în cazul competențelor neexclusive)

Acțiunea la nivelul UE servește la promovarea unei aplicări armonioase a dispozițiilor convenției în statele membre ale UE și asigură compatibilitatea acesteia cu instrumentele existente și viitoare ale UE. În plus, acțiunea UE în acest domeniu sporește efectul de pârghie și impactul combinat al UE și al statelor sale membre în ceea ce privește mecanismele de punere în aplicare a convenției, cum ar fi Conferința statelor părți (articolul 57), precum și în viitoarea negociere a protocoalelor (articolul 62).

Proporționalitatea

Obiectivele Uniunii în ceea ce privește prezenta propunere, astfel cum sunt prezentate în secțiunea „Motivele propunerii” de mai sus, pot fi îndeplinite numai prin încheierea unui acord internațional cu caracter obligatoriu care să prevadă măsurile de cooperare necesare, asigurând, în același timp, protecția adecvată a drepturilor fundamentale. Convenția îndeplinește acest obiectiv. Dispozițiile convenției se limitează la ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivelor sale principale și nu aduc atingere instrumentelor existente ale UE sau instrumentelor internaționale la care UE este parte.

Alegerea instrumentului

Articolul 218 alineatul (6) din TFUE prevede că, în funcție de obiectul acordului preconizat, Comisia sau Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate prezintă propuneri Consiliului, care adoptă o decizie de autorizare a încheierii unui acord internațional. Având în vedere obiectul convenției, Comisia trebuie să prezinte o propunere în acest sens.

3.REZULTATELE EVALUĂRILOR EX POST, ALE CONSULTĂRILOR CU PĂRȚILE INTERESATE ȘI ALE EVALUĂRILOR IMPACTULUI

Evaluările ex post/verificarea adecvării legislației existente

Nu se aplică

Consultările cu părțile interesate

La 14 ianuarie 2022, Comisia a publicat pe site-ul său web o cerere de contribuții pentru această inițiativă, care a fost disponibilă pentru observații timp de patru săptămâni. Răspunsurile individuale la cererea de contribuții au fost publicate pe site-ul web al consultării. S-a ținut cont de aceste considerații la pregătirea propunerii Comisiei de începere a negocierilor cu privire la convenție.

Pentru a asigura o mai mare transparență a procesului, Rezoluția 75/282 a Adunării Generale prin care s-au stabilit aspectele organizatorice referitoare la AHC a asigurat implicarea reprezentanților organizațiilor interguvernamentale mondiale și regionale interesate, inclusiv a reprezentanților organismelor Organizației Națiunilor Unite, ai agențiilor și fondurilor specializate, precum și a reprezentanților comisiilor funcționale ale Consiliului Economic și Social în sesiunile de fond în calitate de observatori. În plus, această rezoluție a permis organizațiilor neguvernamentale (inclusiv organizațiilor interguvernamentale, mondiale și regionale, organizațiilor neguvernamentale, organizațiilor societății civile, instituțiilor academice și sectorului privat) să se înregistreze și să participe la sesiunile AHC, unde li s-a oferit în mod regulat posibilitatea de a-și prezenta opiniile în cadrul sesiunilor plenare cu privire la capitolele discutate. În temeiul acestei rezoluții, au avut loc cinci sesiuni de consultare cu părțile interesate. Părțile interesate au putut, de asemenea, să prezinte materiale scrise, care au fost publicate pe site-ul web al AHC.

Comisia, în calitatea sa de negociator, a colaborat, de asemenea, în mod regulat cu diverse părți interesate pe tot parcursul negocierilor și a luat în considerare contribuțiile acestora.

Obținerea și utilizarea cunoștințelor de specialitate

În cursul negocierilor, Comisia, în calitate de reprezentant al Uniunii, a consultat comitetul special al Consiliului pentru negocieri, în conformitate cu Decizia Consiliului din 22 mai 2022 de autorizare a Comisiei să participe la negocieri în numele Uniunii. În calitate de membri ai ONU, statele membre ale UE au putut participa la toate sesiunile de negociere. Comisia și-a consultat reprezentanții cu privire la formularea poziției Uniunii pe parcursul negocierilor. De asemenea, Comisia a consultat periodic părțile interesate (a se vedea secțiunea „Consultările cu părțile interesate” de mai sus).

Evaluarea impactului

Impacturile relevante sunt prezentate în această expunere de motive.

Adecvarea reglementărilor și simplificarea

Convenția poate avea implicații pentru anumite autorități publice și categorii de prestatori de servicii. Datorită unei cooperări internaționale sporite în ceea ce privește schimbul de probe electronice în vederea combaterii criminalității informatice și a infracțiunilor facilitate prin mijloace informatice, ar putea exista o creștere a numărului de cereri de probe electronice pe care autoritățile centrale ale statelor membre ale UE pentru asistență judiciară reciprocă le pot primi de la omologii lor din alte state părți la convenție și pe care le pot ulterior transmite, sub rezerva tuturor normelor și procedurilor naționale aplicabile, prestatorilor de servicii stabiliți în statul lor. În același timp, cadrul juridic pentru cooperarea internațională în materie de criminalitate informatică pe care convenția îl stabilește la scară mondială, precum și garanțiile și condițiile pe care le conține, vor oferi furnizorilor de servicii o mai mare securitate juridică în ceea ce privește cererile de acces la date cu care se pot confrunta în temeiul cooperării dintre state în materie penală.

Drepturile fundamentale

Convenția prevede garanții care permit statelor membre ale UE să respecte obligațiile în materie de drepturi ale omului în temeiul dreptului internațional, al UE și al dreptului intern. Aceste garanții previn, de asemenea, utilizarea abuzivă a acestui instrument al ONU de către statele părți pentru a comite sau a legitima încălcări ale drepturilor omului. 

Dispozițiile convenției acoperă măsurile de cooperare procedurală și internațională în materie penală, cum ar fi extrădarea, asistența juridică reciprocă și schimbul de probe electronice, care ar aduce atingere drepturilor fundamentale, cum ar fi dreptul la libertate și dreptul la protecție împotriva tratamentelor inumane și degradante, precum și drepturile la viață privată și la protecția datelor cu caracter personal. Convenția urmează o abordare ce are la bază drepturile și prevede condiții și garanții solide privind drepturile omului, atât orizontale, cât și specifice contextului, care sunt în conformitate cu instrumentele internaționale existente privind drepturile omului și cooperarea în materie penală. Convenția abordează, de asemenea, riscurile în materie de drepturi ale omului care sunt inerente luptei împotriva criminalității informatice și naturii internetului. În ceea ce privește obligațiile statelor părți în domeniul drepturilor omului, convenția face referire în mod repetat la „dreptul internațional al drepturilor omului”. Această expresie largă acoperă atât instrumentele internaționale, cât și dreptul internațional cutumiar privind drepturile omului și, prin urmare, asigură o aplicare cât mai largă a obligațiilor internaționale în materie de drepturi ale omului pentru toate viitoarele părți la convenție, indiferent de aderarea acestora la instrumente internaționale specifice în domeniul drepturilor omului.

Articolul 6 prevede o cerință generală pentru statele părți de a-și respecta obligațiile care le revin în temeiul dreptului internațional al drepturilor omului atunci când pun în aplicare convenția. De asemenea, acesta exclude orice interpretare, de către oricare dintre părțile sale, potrivit căreia convenția le-ar permite să utilizeze acest instrument juridic pentru a suprima drepturile omului sau libertățile fundamentale. Pentru a sublinia această obligație în contextul digital în care se aplică prezenta convenție, articolul 6 alineatul (2) include, de asemenea, o listă neexhaustivă a drepturilor omului și a libertăților fundamentale care sunt mai predispuse să fie afectate de potențiale abuzuri în sfera digitală, printre care libertatea de exprimare, de conștiință, de opinie, de religie sau de convingere, libertatea de întrunire pașnică și de asociere. Datorită plasării și naturii sale, această dispoziție orizontală se aplică întregii convenții și face parte din obiectul și scopul convenției.

Articolul 21 alineatul (4) este, de asemenea, o dispoziție orizontală privind armonizarea urmăririi penale, a soluționării cauzei și a sancționării infracțiunilor prevăzute de convenție. Acesta impune statelor părți să se asigure că orice persoană urmărită penal pentru infracțiuni stabilite în conformitate cu prezenta convenție beneficiază de toate drepturile și garanțiile în conformitate cu dreptul intern și cu obligațiile internaționale aplicabile ale statului parte, inclusiv dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare.

Articolul 24 prevede, de asemenea, condiții și garanții orizontale privind prerogativele și măsurile procedurale prevăzute de convenție, atât la nivel național, cât și la nivel internațional. Acesta impune statelor părți să se asigure că, atunci când își exercită prerogativele procedurale, ele sunt supuse unor condiții și garanții care prevăd protecția drepturilor omului, în conformitate cu obligațiile care le revin în temeiul dreptului internațional al drepturilor omului, și care includ principiul proporționalității. Astfel de condiții și garanții aplicabile prerogativelor și procedurilor prevăzute de convenție includ, printre altele, controlul jurisdicțional sau alte căi de atac independente, dreptul la o cale de atac eficientă (care cuprinde mai multe măsuri pentru persoanele ale căror drepturi ale omului au fost încălcate), motivele care justifică aplicarea și limitarea domeniului de aplicare și a duratei prerogativelor și procedurilor.

Articolul 36 prevede, pentru prima dată într-un instrument de justiție penală al ONU, o dispoziție dedicată protecției datelor cu caracter personal. Acesta se aplică oricărui transfer de date cu caracter personal în temeiul convenției. Astfel de transferuri pot avea loc numai în conformitate cu dreptul intern și cu obligațiile de drept internațional ale unui stat parte care efectuează transferul. Statele părți pot refuza să transfere date cu caracter personal în cazul în care datele nu pot fi furnizate în conformitate cu legislația lor aplicabilă privind protecția datelor, înainte ca orice dată cu caracter personal să poată fi furnizată unui alt stat parte. Pentru a asigura conformitatea cu legislația sa națională privind protecția datelor cu caracter personal și pentru a putea răspunde unei cereri de cooperare internațională, un stat parte poate impune condiții adecvate statului solicitant. Statele părți au obligația de a se asigura că datele cu caracter personal pe care le primesc în conformitate cu prezenta convenție, fie ca parte a unei cereri de cooperare internațională, fie ca răspuns la o cerere, fac obiectul unor garanții eficace și adecvate în cadrele lor juridice respective. Statele părți pot transfera datele cu caracter personal primite unei țări terțe sau unei organizații internaționale numai cu autorizarea prealabilă a statului parte care a efectuat transferul inițial, ceea ce poate impune ca autorizația să fie furnizată în scris.

Convenția prevede garanții cuprinzătoare în ceea ce privește extrădarea și asistența judiciară reciprocă. Statele părți au posibilitatea de a refuza cererile de extrădare sau de asistență judiciară reciprocă în absența dublei incriminări [articolul 37 alineatul (1) și articolul 40 alineatul (8)].

Convenția conține alte motive de refuz al cooperării, care sunt în conformitate cu instrumentele internaționale existente. Articolul 37 alineatele (8) și (15) și articolul 40 alineatele (8), (21) și (22) permit statelor părți să refuze cererile de cooperare internațională într-o gamă largă de cazuri, de exemplu în cazul în care o cerere de asistență judiciară reciprocă nu este formulată în conformitate cu dispozițiile articolului 40, în cazul în care statul parte solicitat consideră că executarea cererii este de natură să aducă atingere suveranității, securității, ordinii publice sau altor interese esențiale (care sunt adesea interpretate la nivel internațional pentru a include și considerente legate de drepturile omului), în cazul în care autorităților statului parte solicitat li s-ar interzice, prin dreptul său intern, să desfășoare acțiunea solicitată cu privire la orice infracțiune similară, în cazul în care acest lucru ar fi contrar sistemului juridic al statului parte solicitat în ceea ce privește asistența judiciară reciprocă și în cazul în care statul parte solicitat are motive întemeiate să creadă că cererea a fost formulată în scopul urmăririi penale sau al pedepsirii unei persoane pe motive de sex, rasă, limbă, religie, naționalitate, origine etnică sau opinii politice sau că respectarea cererii ar aduce atingere situației persoanei respective din oricare dintre aceste motive. Aplicarea acestei ultime garanții în cazul măsurilor de asistență judiciară reciprocă, cum ar fi schimbul de probe electronice, este rară în majoritatea instrumentelor internaționale privind cooperarea în materie penală. Aceasta constituie o garanție suplimentară importantă pentru a nu permite ca persoane fizice, organizații din sectorul privat, mass-media sau organizații ale societății civile și active ale acestora să fie vizate. Această garanție, celelalte motive de refuz și cerința privind dubla incriminare permit statelor părți să refuze cooperarea internațională în cazurile pe care le consideră motivate politic.

Condițiile și garanțiile privind drepturile omului recunoscute și prevăzute în prezenta convenție fac parte din obiectul și scopul acesteia și sunt indisolubil legate de prerogativele și procedurile pe care le prevede. Ca atare, aceste condiții și garanții nu pot face obiectul unor rezerve.

Convenția prevede, de asemenea, un mecanism de revizuire periodică a punerii în aplicare a convenției de către Conferința statelor părți [articolul 57 alineatul (5) litera (f)]. Această revizuire ar trebui să acopere toate dispozițiile convenției, inclusiv condițiile și garanțiile acesteia, în conformitate cu alte instrumente și mecanisme internaționale existente în același domeniu.

4.IMPLICAȚII BUGETARE

Propunerea nu are implicații asupra bugetului Uniunii. Statele membre ale UE pot întâmpina costuri unice pentru punerea în aplicare a convenției și ar putea exista o creștere moderată a costurilor pentru autoritățile statelor membre din cauza creșterii preconizate a numărului de cereri de cooperare internațională.

5.ALTE ELEMENTE

Planurile de punere în aplicare și măsurile de monitorizare, evaluare și raportare

Nu există un plan de punere în aplicare deoarece, în urma semnării și ratificării, statele membre vor trebui să pună în aplicare convenția.

În ceea ce privește monitorizarea, Comisia va participa la reuniunile Conferinței statelor părți, în cadrul cărora Uniunea Europeană va fi recunoscută ca parte la convenție și își poate exercita dreptul de vot cu un număr de voturi egal cu numărul statelor membre care sunt părți la convenție în ceea ce privește adoptarea modificărilor și a protocoalelor suplimentare la convenție. Comisia va informa periodic Parlamentul European cu privire la rezultatele revizuirii și monitorizării punerii în aplicare a convenției efectuate de Conferința statelor părți.

Explicarea detaliată a dispozițiilor specifice ale propunerii

Scopul convenției este de a consolida cooperarea internațională privind infracțiunile prevăzute în convenție și colectarea de probe electronice cu privire la infracțiunile definite în convenție și la alte infracțiuni grave, în scopul unor anchete sau proceduri penale specifice. În acest sens, convenția urmărește, de asemenea, să promoveze asistența tehnică și consolidarea capacităților, în special în beneficiul țărilor în curs de dezvoltare.

Dispoziții generale [capitolul I (articolele 1-6)]

Capitolul I stabilește domeniul general de aplicare și scopul convenției, precum și definițiile utilizate în aceasta. În cea mai mare parte, aceste dispoziții sunt formulări standard și se inspiră din Convenția de la Budapesta și din cele două instrumente existente ale ONU în materie de justiție penală (UNTOC și UNCAC).

Articolul 2 prevede definiții ale termenilor, care sunt în concordanță cu cele ale Convenției de la Budapesta, ale celui de al doilea protocol adițional la aceasta și ale celor două instrumente existente ale ONU în materie de justiție penală (UNTOC și UNCAC). În comparație cu aceste instrumente, există doar o nouă definiție adăugată de convenție privind „datele referitoare la conținut”, care se inspiră din Legea-model UNODC privind asistența reciprocă în materie penală 22(22) și din definiția prevăzută în Regulamentul privind probele electronice 23(23).

Articolul 3 stabilește domeniul de aplicare al convenției, care include prevenirea, investigarea și urmărirea penală a infracțiunilor stabilite în conformitate cu convenția, precum și recuperarea produselor acestor infracțiuni. Domeniul de aplicare al convenției se extinde, de asemenea, la colectarea și schimbul de probe electronice în cadrul unor anchete sau proceduri penale specifice în temeiul articolelor 23 și 35 [a se vedea mai jos detalii suplimentare în secțiunile „Măsuri procedurale și asigurarea respectării legii [capitolul IV (articolele 23-34)]” și „Cooperarea internațională [capitolul V (articolele 35-52)]”.

Articolul 4 prevede că infracțiunile stabilite în alte convenții și protocoale ale ONU aplicabile (și la care statele părți sunt părți) ar trebui să fie pedepsite indiferent dacă au fost săvârșite offline sau online. Al doilea alineat restrânge domeniul de aplicare al acestui articol, subliniind că această dispoziție nu oferă un temei juridic pentru crearea de infracțiuni noi sau suplimentare în afara celor prevăzute în convențiile și protocoalele ONU aplicabile.

Articolul 5 este o dispoziție standard privind respectarea principiului suveranității, reluând formularea dispozițiilor corespunzătoare ale UNTOC și UNCAC.

Articolul 6 este o dispoziție fără precedent în comparație cu cele două instrumente de justiție penală ale Organizației Națiunilor Unite și cu Convenția de la Budapesta. Acesta stabilește o delimitare clară a obiectului și a scopului convenției și funcționează ca o garanție importantă împotriva utilizării necorespunzătoare a acesteia. Primul alineat prevede ca obiectiv general cuprinzător că toate măsurile luate pentru punerea în aplicare a convenției trebuie să fie ghidate de obligațiile internaționale în materie de drepturi ale omului asumate de fiecare stat parte. Al doilea alineat se bazează pe acest obiectiv, reafirmând că respectiva convenție nu trebuie interpretată în scopul încălcării drepturilor omului, indiferent dacă acestea sunt economice, sociale, culturale sau civile și politice. Această dispoziție include o listă neexhaustivă a drepturilor considerate a fi deosebit de susceptibile la încălcări prin măsuri menite să combată criminalitatea informatică, cum ar fi libertatea de exprimare, libertatea de conștiință, libertatea de opinie, libertatea religioasă sau de convingere, libertatea de întrunire pașnică și de asociere. Prin urmare, domeniul de aplicare al convenției este limitat și de această dispoziție, împiedicând viitoarele încercări ale statelor părți de a aplica prea extensiv măsurile de cooperare internațională prevăzute de convenție.

Incriminarea [capitolul II (articolele 7-21)]

Articolele 7-17 stabilesc armonizarea incriminării faptelor și a elementelor infracțiunilor pur informatice și ale anumitor infracțiuni facilitate prin mijloace informatice. Infracțiunile pur informatice (articolele 7-11) sunt inspirate de infracțiunile prevăzute în Convenția de la Budapesta. Infracțiunile facilitate prin mijloace informatice (articolele 12-16) sunt inspirate, de asemenea, de infracțiunile prevăzute în Convenția de la Budapesta și, printre altele, armonizează infracțiunea de fraudă legată de sistemul tehnologiei informației și comunicațiilor (inclusiv înșelăciunile ca tip de fraudă); infracțiunile legate de materialele online care conțin abuzuri sexuale asupra copiilor; precum și infracțiunile de ademenire pentru a săvârși o infracțiune sexuală împotriva unui copil și diseminarea neconsensuală de imagini intime. Toate infracțiunile prevăzute în convenție necesită două elemente esențiale: intenția și faptul că infracțiunea este săvârșită fără drept. Noțiunea „fără drept” este o cerință specifică contextului pentru răspunderea penală, care acordă statelor părți flexibilitate în ceea ce privește aplicarea, în conformitate cu dreptul lor intern și cu obligațiile lor internaționale. În această privință, condiția „fără drept” are scopul de a asigura că, de exemplu, conduita autorităților de aplicare a legii atunci când investighează infracțiuni sau comportamente în scopuri de securitate, științifice, medicale, artistice sau în alte scopuri legitime, justificate sau autorizate sunt excluse din domeniul de aplicare al incriminării. În această privință, articolul 14 alineatul (4) prevede o derogare explicită de la incriminarea comportamentului copiilor pentru materialele autogenerate care îi reprezintă sau pentru producerea, transmiterea sau deținerea consensuală a materialelor descrise la articolul 14 alineatul (2) literele (a)-(c), în cazul în care comportamentul subiacent prezentat este legal, astfel cum este stabilit de dreptul intern, și în cazul în care aceste materiale sunt menținute exclusiv pentru uzul privat și consensual al persoanelor implicate.

Articolul 17 prevede incriminarea spălării produselor infracțiunilor și se inspiră din dispozițiile corespunzătoare din UNTOC și UNCAC. În conformitate cu notele interpretative privind anumite articole din convenție, anexate la rezoluția de adoptare a convenției, un comportament este considerat infracțiune în temeiul articolului 17 numai în cazul în care comportamentul infracțional subiacent asociat infracțiunii mai complexe de spălare a produselor infracțiunii este o infracțiune stabilită în conformitate cu articolele 7-16 din convenție.

Articolul 18 reproduce dispozițiile corespunzătoare ale UNTOC și UNCAC privind stabilirea unor norme minime privind răspunderea persoanelor juridice pentru infracțiunile prevăzute în conformitate cu această convenție (și anume infracțiunile prevăzute la articolele 7-17). Această răspundere este legată de participarea persoanelor juridice la una dintre infracțiunile codificate la articolele 7-17, sub rezerva acelorași cerințe aplicabile persoanelor fizice de a le comite „în mod intenționat și fără drept”, precum și de principiile juridice ale fiecărui stat parte [alineatele (1) și (2)].

Articolele 19 și 20 reflectă dispozițiile corespunzătoare ale UNTOC și UNCAC, prevăzând norme minime privind stabilirea infracțiunilor de participare, tentativă și pregătire, precum și termenele de prescripție, în conformitate cu legislația internă a statelor părți și după cum este necesar pentru infracțiunile prevăzute în convenție. Deși transmiterea și controlul online al datelor care ar putea fi relevante pentru o infracțiune se bazează pe asistența furnizorilor de servicii, un furnizor de servicii care nu are intenția de a săvârși o infracțiune nu este considerat responsabil în temeiul articolului 19. Astfel, furnizorul de servicii nu are obligația de a monitoriza în mod activ conținutul pentru a evita răspunderea penală în temeiul acestei dispoziții.

Articolul 21 este inspirat, de asemenea, din UNTOC și UNCAC și prevede norme minime privind urmărirea penală, soluționarea cauzei și sancțiunile pentru infracțiunile stabilite în conformitate cu convenția. Alineatul (4) obligă statele părți să se asigure că orice persoană urmărită penal pentru infracțiuni stabilite în conformitate cu convenția beneficiază de toate drepturile și garanțiile în conformitate cu obligațiile internaționale ale statelor părți, inclusiv dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare.

Competența [capitolul III (articolul 22)]

Articolul 22 reflectă, de asemenea, dispozițiile corespunzătoare ale UNTOC, UNCAC și ale Convenției de la Budapesta și reglementează stabilirea unor forme obligatorii și opționale de competență, după caz, cu privire la infracțiunile stabilite în conformitate cu convenția. 

Măsuri procedurale și asigurarea respectării legii [capitolul IV (articolele 23-34)]

Articolul 23 stabilește domeniul de aplicare al prerogativelor interne și al măsurilor procedurale care permit cooperarea internațională: acesta vizează anchetele sau procedurile penale specifice referitoare la infracțiuni stabilite în conformitate cu convenția; alte infracțiuni săvârșite prin intermediul unui sistem de tehnologie a informației și comunicațiilor, precum și colectarea de probe în format electronic cu privire la orice infracțiune. În conformitate cu notele interpretative privind anumite articole din convenție, anexate la rezoluția de adoptare a convenției: „Termenul «anchete penale» se referă la situațiile în care există motive întemeiate să se considere, pe baza unor circumstanțe de fapt, că o infracțiune (inclusiv o infracțiune prevăzută la articolul 19 din convenție) a fost săvârșită sau este în curs de a fi săvârșită, inclusiv atunci când o astfel de anchetă urmărește să oprească sau să împiedice săvârșirea infracțiunii în cauză.” Astfel, convenția nu reprezintă o bază pentru cooperarea internațională în materie de scopuri preventive, iar schimbul de date poate fi efectuat numai dacă se referă la o anchetă penală specifică. 

Articolul 24 reproduce, cu câteva modificări, formularea corespunzătoare a articolului 15 din Convenția de la Budapesta. Acesta prevede condiții și garanții globale pentru a se asigura că prerogativele și procedurile prevăzute în capitolul IV fac obiectul unui nivel adecvat de protecție a drepturilor fundamentale, inclusiv al aplicării principiului proporționalității. Astfel de condiții și garanții includ, printre altele, controlul jurisdicțional sau alte căi de atac independente, dreptul la o cale de atac eficientă, motivele care justifică aplicarea și limitarea domeniului de aplicare și a duratei unei astfel de prerogative sau proceduri. În plus, condițiile și garanțiile stabilite în conformitate cu acest articol se aplică la nivel intern prerogativelor și procedurilor prevăzute în capitolul IV, atât în scopul anchetelor și procedurilor penale interne, cât și în scopul cooperării internaționale a statului parte solicitat în temeiul capitolului V.

Articolele 25-30 se inspiră din prerogativele interne corespunzătoare și din măsurile procedurale prevăzute de Convenția de la Budapesta. Acestea sunt: conservarea rapidă a datelor electronice stocate; conservarea și dezvăluirea parțială rapidă a datelor referitoare la trafic; ordinul de punere la dispoziție a datelor; percheziţia şi sechestrarea datelor electronice stocate; colectarea în timp real a datelor referitoare la trafic și interceptarea datelor referitoare la conținut.

Articolul 31 reflectă articolul 31 din UNCAC. Acesta impune statelor părți să adopte măsuri care să permită înghețarea, sechestrarea și confiscarea produselor provenite din săvârșirea de infracțiuni. 

Articolul 32 este inspirat de UNTOC și UNCAC și prevede posibilitatea ca statele părți să stabilească caziere judiciare în scopul utilizării acestor informații în cadrul procedurilor penale referitoare la o infracțiune stabilită în conformitate cu convenția.

Articolul 33 este inspirat de UNTOC și impune statelor părți să ia măsurile corespunzătoare, în conformitate cu legislația lor internă, pentru a oferi o protecție adecvată martorilor.

Articolul 34 este inspirat de UNTOC și impune statelor părți, în conformitate cu legislația lor internă, să ia măsurile corespunzătoare pentru a oferi asistență adecvată victimelor, în special victimelor infracțiunilor prevăzute la articolele 14-16 din convenție. Atunci când aplică alineatele (2)-(4), articolul 34 impune, de asemenea, statelor părți să ia în considerare vârsta, sexul, circumstanțele și nevoile specifice ale victimelor, inclusiv circumstanțele și nevoile specifice ale copiilor. Alineatul (6) încurajează statele părți să ia măsuri eficiente pentru a asigura respectarea cererilor de a elimina sau de a face inaccesibil conținutul descris la articolele 14 și 16 din convenție, în măsura în care acest lucru este compatibil cu cadrele lor juridice interne.

Cooperarea internațională [capitolul V (articolele 35-52)]

Articolul 35 stabilește principiile generale și domeniul de aplicare al cooperării internaționale, impunând statelor părți să coopereze între ele în scopul anchetelor și urmăririi penale, al colectării și schimbului de probe electronice privind infracțiunile stabilite în conformitate cu convenția, precum și în scopul colectării și partajării de probe electronice cu privire la orice infracțiune gravă pasibilă de o pedeapsă maximă privativă de libertate de cel puțin patru ani sau de o pedeapsă mai severă. Prin urmare, domeniul de aplicare al cooperării internaționale este limitat la infracțiunile stabilite în conformitate cu convenția și la infracțiunile grave cu un prag clar de pedeapsă.

Articolul 36 prevede o dispoziție explicită privind protecția datelor cu caracter personal. Această dispoziție reglementează normele privind transferul de date cu caracter personal în cadrul cooperării internaționale. Transferul poate avea loc numai în conformitate cu dreptul intern și cu obligațiile de drept internațional ale statelor părți care efectuează transferul. Statele părți pot refuza să transfere date cu caracter personal în cazul în care datele nu pot fi furnizate în conformitate cu legislația lor aplicabilă privind protecția datelor cu caracter personal. Pentru UE, aceasta înseamnă că trebuie aplicate principii importante privind protecția datelor, inclusiv limitarea scopului, reducerea la minimum a datelor, proporționalitatea și necesitatea, în conformitate cu Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, înainte ca orice dată cu caracter personal să poată fi furnizată unui alt stat parte. Statele părți pot, de asemenea, să încerce să impună condiții adecvate pentru a asigura conformitatea pentru a răspunde unei cereri de date cu caracter personal. Statele părți au obligația de a se asigura că datele cu caracter personal pe care le primesc în conformitate cu convenția fac obiectul unor garanții eficace și adecvate în cadrele lor juridice respective. Statele părți pot transfera datele cu caracter personal primite unei țări terțe sau unei organizații internaționale numai cu autorizarea prealabilă a statului parte care a efectuat transferul inițial, ceea ce poate impune ca autorizația să fie furnizată în scris.

Articolul 37 este inspirat de UNCAC și de Convenția de la Budapesta și prevede norme detaliate privind extrădarea. În temeiul alineatului (8), convenția permite refuzul extrădării pe baza condițiilor prevăzute în legislația națională a statului parte solicitat. Alineatul (15) stabilește un motiv suplimentar de respingere a unei cereri de extrădare în cazul în care aceasta a fost formulată în scopul urmăririi penale sau al pedepsirii unei persoane pe motive de sex, rasă, limbă, religie, naționalitate, origine etnică sau opinii politice sau în cazul în care respectarea cererii ar aduce atingere situației persoanei respective din oricare dintre aceste motive.

Articolele 38 și 39 sunt inspirate de UNTOC și UNCAC și stabilesc posibilitatea transferării persoanelor condamnate și a procedurilor penale.

Articolul 40 reia dispozițiile UNTOC, UNCAC și ale Convenției de la Budapesta și stabilește dispoziții detaliate privind principiile și procedurile referitoare la asistența judiciară reciprocă. Alineatul (17) prevede ca cererile de asistență judiciară reciprocă să fie executate în conformitate cu dreptul intern al statului parte solicitat. Alineatul (19) interzice unui stat parte solicitant să transmită sau să utilizeze informații sau probe furnizate de statul parte solicitat pentru anchete, urmăriri penale sau proceduri judiciare, altele decât cele menționate în cerere, fără consimțământul prealabil al statului parte solicitat. Alineatele (8), (21) și (22) prevăd motive cuprinzătoare pentru a refuza cererile de asistență judiciară reciprocă, astfel cum sunt descrise în secțiunea privind „Drepturile fundamentale”.

Articolul 41 este inspirat de articolul 35 din Convenția de la Budapesta și impune statelor părți să instituie rețele disponibile 24 de ore din 24, 7 zile pe săptămână, pentru a oferi asistență pentru anchete specifice sau proceduri judiciare privind infracțiuni stabilite în conformitate cu convenția sau pentru colectarea de probe electronice.

Articolele 42-46 reflectă articolele 29-33 din Convenția de la Budapesta și stabilesc detaliile tipurilor specifice de măsuri de cooperare internațională pentru asistența judiciară reciprocă. Aceste măsuri sunt: conservarea rapidă a datelor electronice stocate; Dezvăluirea rapidă datelor conservate referitoare la trafic; accesarea datelor electronice stocate; colectarea în timp real a datelor referitoare la trafic și interceptarea datelor referitoare la conținut. În ceea ce privește măsurile cele mai intruzive de colectare în timp real a datelor referitoare la trafic și de interceptare a datelor referitoare la conținut, statele părți au o obligație mai limitată de a „depune eforturi” pentru a oferi o astfel de asistență. Această obligație constituie, în esență, o „obligație de a depune toate eforturile” și, prin urmare, este mai puțin constrângătoare pentru statele părți decât obligațiile privind alte măsuri de asistență judiciară reciprocă, care necesită cooperarea cu alte state părți, cu excepția cazului în care condițiile aplicabile nu sunt îndeplinite sau este invocat unul dintre motivele de refuz aplicabile. În plus, asistența pentru interceptarea datelor referitoare la conținut poate fi solicitată numai pentru infracțiuni grave, în măsura permisă de tratatele aplicabile statelor părți sau de legislația lor internă.

Articolele 47 și 48 sunt inspirate de UNTOC și UNCAC și încurajează statele părți să coopereze pentru a consolida măsurile de aplicare a legii în vederea combaterii infracțiunilor stabilite în conformitate cu convenția și pentru a institui organisme comune de anchetă în același scop. 

Articolele 49-52 sunt inspirate de UNTOC și/sau UNCAC și prevăd norme minime privind măsurile de confiscare, recuperare și restituire a produselor sau a bunurilor provenite din săvârșirea de infracțiuni, stabilite în conformitate cu convenția.

Măsuri preventive [capitolul VI (articolul 53)]

Articolul 53 încurajează statele părți să depună eforturi, în conformitate cu principiile fundamentale ale sistemelor lor juridice, pentru a elabora și a pune în aplicare sau a menține politici și bune practici eficace și coordonate pentru a reduce oportunitățile existente sau viitoare de criminalitate informatică, prin măsuri legislative, administrative sau de altă natură adecvate. Statele părți ar trebui să promoveze participarea activă a persoanelor și entităților relevante din afara sectorului public, cum ar fi organizațiile neguvernamentale, organizațiile societății civile, instituțiile academice și entitățile din sectorul privat, precum și a publicului larg, la aspectele relevante ale prevenirii infracțiunilor stabilite în conformitate cu convenția. Alineatul (3) prevede o listă neexhaustivă și neobligatorie de măsuri preventive. Alineatul (3) litera (e) face o trimitere explicită la măsurile preventive care recunosc contribuțiile activităților legitime ale cercetătorilor în domeniul securității atunci când acestea vizează exclusiv consolidarea și îmbunătățirea securității produselor, serviciilor și clienților furnizorilor de servicii.

Asistența tehnică și schimbul de informații [capitolul VII (articolele 54-56)]

Articolele 54-56 sunt inspirate de UNTOC și/sau UNCAC și stabilesc dispoziții privind furnizarea de asistență tehnică, consolidarea capacităților și schimbul de informații, ținând seama în special de interesele și nevoile părților care sunt state în curs de dezvoltare.

Mecanismul de punere în aplicare [capitolul VIII (articolele 57-58)]

Articolele 57 și 58 sunt inspirate de UNCAC și stabilesc detalii privind Conferința statelor părți care va monitoriza punerea în aplicare a convenției și va avea competența de a elabora și adopta protocoale suplimentare la convenție în temeiul articolelor 61 și 62 din convenție. Secretarul general al Organizației Națiunilor Unite asigură secretariatul și convoacă Conferința statelor părți în termen de cel mult un an de la intrarea în vigoare a convenției. Ulterior, vor avea loc reuniuni periodice ale conferinței în conformitate cu regulamentul de procedură adoptat de aceasta.

Dispoziții finale [capitolul IX (articolele 59-68)]

Capitolul IX din convenție conține dispozițiile finale. Printre altele, articolul 60 alineatul (1) garantează că statele membre ale UE care sunt părți la convenție pot continua să aplice dreptul Uniunii în relațiile lor reciproce. De asemenea, acesta permite părților la Convenția de la Budapesta și la alte instrumente internaționale să continue să aplice aceste instrumente în relațiile dintre ele.

Articolul 64 alineatul (1) prevede că convenția este deschisă tuturor statelor, spre semnare, la Hanoi, în octombrie 2025 și, ulterior, la sediul Organizației Națiunilor Unite din New York, până la 31 decembrie 2026. În conformitate cu alineatul (2), convenția este, de asemenea, deschisă spre semnare organizațiilor de integrare economică regională, cum ar fi Uniunea, cu condiția ca cel puțin un stat membru să fi semnat convenția în conformitate cu alineatul (1).

Articolul 64 alineatul (3) și articolul 65 alineatul (1) indică faptul că intrarea în vigoare a convenției are loc după ce patruzeci de state și-au exprimat consimțământul de a-și asuma obligații în temeiul convenției prin depunerea instrumentelor lor de ratificare, acceptare sau aprobare la secretarul general al Organizației Națiunilor Unite. Organizațiile de integrare economică regională, cum ar fi Uniunea, își pot depune instrumentul de ratificare, acceptare sau aprobare dacă cel puțin unul dintre statele lor membre a făcut același lucru. În acel instrument de ratificare, acceptare sau aprobare, o organizație regională de integrare economică își declară sfera de competență în ceea ce privește aspectele reglementate de convenție. În conformitate cu articolul 64 alineatul (4), convenția este deschisă spre aderare organizațiilor de integrare economică regională, cum ar fi Uniunea, cu condiția ca cel puțin un stat membru să fie parte la convenție. În momentul aderării sale, Uniunea își declară sfera de competență în ceea ce privește aspectele reglementate de convenție.

În conformitate cu articolul 66 alineatul (1), în termen de cinci ani de la intrarea în vigoare a convenției, un stat parte poate propune un amendament și îl poate transmite secretarului general al Organizației Națiunilor Unite, care comunică ulterior propunerea de modificare statelor părți și Conferinței statelor părți la convenție pentru a analiza și a decide cu privire la propunere. În temeiul alineatului (2), organizațiile de integrare economică regională, cum ar fi Uniunea, în domeniile care țin de competența sa, își exercită dreptul de vot cu un număr de voturi egal cu numărul statelor sale membre care sunt părți la convenție. Un amendament adoptat în conformitate cu alineatul (1) este supus ratificării, acceptării sau aprobării de către statele părți.

Articolele 61 și 62 prevăd norme privind protocoalele adiționale la convenție. Articolul 61 alineatul (2) permite organizațiilor de integrare economică regională, cum ar fi Uniunea, să devină parte la un protocol numai dacă organizația este parte la convenție. În conformitate cu alineatul (4), orice protocol la convenție se interpretează împreună cu convenția, ținând seama de scopul protocolului respectiv. Articolul 62 alineatul (1) prevede existența a cel puțin șaizeci de state părți înainte ca orice protocol adițional să fie luat în considerare pentru adoptare de către Conferința statelor părți. Articolul respectiv prevede, de asemenea, că, pentru a ajunge la un consens cu privire la orice protocol adițional, Conferința statelor părți depune toate eforturile și, numai după epuizarea tuturor eforturilor, aceasta solicită, în ultimă instanță, adoptarea sa cu o majoritate de cel puțin două treimi din voturile statelor părți prezente și care votează la reuniunea Conferinței statelor părți. În temeiul articolului 62 alineatul (2), organizațiile de integrare economică regională, cum ar fi Uniunea, în domeniile care țin de competența sa, își exercită dreptul de vot în baza acestui articol cu un număr de voturi egal cu numărul statelor lor membre care sunt părți la convenție.

În temeiul articolului 67 alineatul (2), organizațiile de integrare economică regională, cum ar fi Uniunea, încetează să mai fie parte la convenție atunci când toate statele lor membre o denunță.

Rezoluția de adoptare a convenției este însoțită de note interpretative privind articolele 2, 17, 23 și 35. Deși astfel de note interpretative nu constituie un instrument care să ofere o interpretare cu valoare de autoritate a convenției, acestea au ca scop să ghideze și să asiste părțile în aplicarea convenției. Notele interpretative ale președintelui AHC al ONU, distribuite în timpul negocierilor, abordează, de asemenea, mai multe aspecte-cheie ale interpretării. Site­ul web al Comitetului ad-hoc include toate propunerile și revizuirile proiectului de text al convenției în timpul negocierilor și, prin urmare, oferă informații utile cu privire la elaborarea unor dispoziții-cheie în cadrul textului și poate avea valoare interpretativă. În plus, Raportul explicativ privind Convenția de la Budapesta 24(24) poate fi, de asemenea, un instrument de informare util, chiar dacă informal, pentru state, privind mai multe dispoziții care au fost inspirate de Convenția de la Budapesta, cum ar fi majoritatea dispozițiilor privind incriminarea și prerogativele procedurale ale convenției.

2025/0231 (NLE)

Propunere de

DECIZIE A CONSILIULUI

privind încheierea, în numele Uniunii Europene, a Convenției Organizației Națiunilor Unite împotriva criminalității informatice - Consolidarea cooperării internaționale pentru combaterea anumitor infracțiuni săvârșite prin mijloace ale sistemelor de tehnologie a informației și comunicațiilor și pentru schimbul de probe în format electronic privind infracțiunile grave

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 16, articolul 82 alineatul (1), articolul 83 alineatul (1) și articolul 87 alineatul (2), coroborate cu articolul 218 alineatul (6),

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

având în vedere aprobarea Parlamentului European,

întrucât:

(1)În conformitate cu Decizia (UE) [decizia de semnare] a Consiliului, Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității informatice - Consolidarea cooperării internaționale pentru combaterea anumitor infracțiuni săvârșite prin mijloace ale sistemelor de tehnologie a informației și comunicațiilor și pentru schimbul de probe în format electronic privind infracțiunile grave („convenția”) a fost semnată la [data], în numele Uniunii, sub rezerva încheierii sale la o dată ulterioară.

(2)Convenția este conformă cu obiectivele de securitate ale Uniunii Europene, astfel cum sunt menționate la articolul 67 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, și anume asigurarea unui nivel ridicat de securitate prin măsuri de prevenire și combatere a criminalității și prin măsuri de coordonare și de cooperare între autoritățile polițienești și judiciare și alte autorități competente, precum și prin apropierea legislațiilor penale.

(3)Dispozițiile convenției se aplică anchetelor sau procedurilor penale specifice referitoare la infracțiunile stabilite în conformitate cu convenția și permit schimbul de date numai în acest scop.

(4)Convenția armonizează un set limitat de infracțiuni clar definite, permițând în același timp statelor părți flexibilitatea necesară pentru a evita incriminarea excesivă a comportamentului legitim.

(5)Convenția stabilește doar norme minime privind răspunderea persoanelor juridice pentru infracțiunile prevăzute în aceasta și nu impune stabilirea unei astfel de răspunderi penale într-un mod care ar fi incompatibil cu principiile juridice ale unui stat parte.

(6)Convenția este, de asemenea, conformă cu obiectivele Uniunii Europene privind protecția datelor cu caracter personal, a vieții private și a drepturilor fundamentale, în conformitate cu articolul 16 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și cu Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

(7)Convenția prevede garanții solide privind drepturile omului și exclude orice interpretare care ar conduce la suprimarea drepturilor omului sau a libertăților fundamentale, în special a libertății de exprimare, de conștiință, de opinie, de religie sau de convingere, de întrunire pașnică și de asociere. Aceste garanții asigură, de asemenea, faptul că poate fi refuzată cooperarea internațională în cazul în care o astfel de cooperare ar fi contrară legislației interne a statelor părți sau ar fi necesară pentru a evita orice formă de discriminare.

(8)În ceea ce privește prerogativele și măsurile procedurale, atât la nivel național, cât și la nivel internațional, convenția prevede condiții și garanții orizontale care asigură protecția drepturilor omului, în conformitate cu obligațiile statelor părți în temeiul dreptului internațional al drepturilor omului, și care încorporează principiul proporționalității. Astfel de condiții și garanții includ, printre altele, controlul jurisdicțional sau alte căi de atac independente, dreptul la o cale de atac eficientă, motivele care justifică aplicarea și limitarea domeniului de aplicare și a duratei prerogativelor și procedurilor.

(9)Convenția include o dispoziție specifică privind protecția datelor cu caracter personal, care garantează că trebuie aplicate principii importante de protecție a datelor, inclusiv limitarea scopului, reducerea la minimum a datelor, proporționalitatea și necesitatea, în conformitate cu Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, înainte ca orice dată cu caracter personal să poată fi furnizată unui alt stat parte.

(10)Prin participarea sa la negocieri, în numele Uniunii, Comisia a asigurat compatibilitatea convenției cu normele relevante ale Uniunii Europene.

(11)O serie de rezerve și notificări sunt relevante pentru a asigura compatibilitatea convenției cu legislația și politicile Uniunii, precum și aplicarea uniformă a convenției de către statele membre ale UE în relația acestora cu statele părți din afara UE și aplicarea eficace a convenției.

(12)Rezervele și notificările, pe baza cărora sunt oferite orientări în anexa I la prezenta decizie, nu aduc atingere niciunei alte rezerve sau declarații pe care statele membre ar putea dori să o facă în mod individual, în cazul în care acest lucru este permis.

(13)Având în vedere faptul că această convenție prevede proceduri care îmbunătățesc accesul transfrontalier la probele electronice și un nivel ridicat de garanții, aderarea la convenție va promova coerența eforturilor Uniunii Europene de combatere a criminalității informatice și a altor forme de criminalitate la nivel mondial. Aceasta va facilita cooperarea dintre statele membre ale UE care sunt state părți la convenție și statele care nu sunt membre ale UE care sunt state părți la convenție, asigurând în același timp un nivel ridicat de protecție a persoanelor.

(14)Aderarea Uniunii Europene la convenție va asigura, de asemenea, faptul că Uniunea are o voce semnificativă încă de la începutul punerii în aplicare a acestui nou cadru global de combatere a criminalității informatice.

(15)În temeiul articolului 64 alineatul (3), convenția face obiectul ratificării, aprobării sau acceptării de către state și de către organizațiile de integrare economică regională, cum ar fi Uniunea.

(16)Încheierea convenției de către Uniune nu aduce atingere competenței statelor membre în ceea ce privește ratificarea, aprobarea sau acceptarea convenției.

(17)În conformitate cu articolul 64 alineatele (3) și (4) din convenție, Uniunea ar trebui, în instrumentul său de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare, să declare sfera sa de competență în ceea ce privește aspectele reglementate de convenție („Declarația de competență” – anexa II).

(18)Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a fost consultată în conformitate cu articolul 42 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului și a emis un aviz la […].

(19)[În conformitate cu articolul 3 din Protocolul nr. 21 privind poziția Regatului Unit și a Irlandei cu privire la spațiul de libertate, securitate și justiție, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Irlanda și-a notificat [, prin scrisoarea din …,] intenția de a participa la adoptarea și la aplicarea prezentei decizii.] SAU

[În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 21 privind poziția Regatului Unit și a Irlandei cu privire la spațiul de libertate, securitate și justiție, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, și fără a aduce atingere articolului 4 din protocolul respectiv, Irlanda nu participă la adoptarea prezentei decizii, aceasta nu este obligatorie pentru respectivul stat membru și nu i se aplică.]

(20)În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Regatului Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Regatul Danemarcei nu participă la adoptarea prezentei decizii, aceasta nu este obligatorie pentru respectivul stat membru și nu i se aplică.

(21)Convenția, rezervele și notificările anexate, precum și declarația de competență ar trebui aprobate,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva criminalității informatice - Consolidarea cooperării internaționale pentru combaterea anumitor infracțiuni săvârșite prin mijloace ale sistemelor de tehnologie a informației și comunicațiilor și pentru schimbul de probe în format electronic privind infracțiunile grave („convenția”) se aprobă în numele Uniunii Europene.

Textul convenției este anexat la prezenta decizie (anexa III).

Articolul 2

De asemenea, se aprobă Declarația de competență prevăzută la articolul 64 alineatele (3) și (4) din convenție.

Declarația de competență este anexată la prezenta decizie (anexa II).

Articolul 3

Se aprobă rezervele și notificările prevăzute în anexa I.

Articolul 4

Prezenta decizie intră în vigoare în ziua următoare datei adoptării.

Adoptată la Bruxelles,

Pentru Consiliu,

Președintele

(1) (1)    Textul convenției va fi anexat la propunerea de decizie a Consiliului de autorizare a statelor membre să ratifice convenția în interesul Uniunii.
(2) (2)    Comunicare a Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor privind ProtectEU: o strategie europeană de securitate internă; COM/2025/148 final.
(3) (3)    În 2023, atacurile de tip ransomware, exploatarea sexuală a copiilor și frauda online au rămas manifestările cele mai amenințătoare ale criminalității informatice în Uniunea Europeană (UE). Unii infractori cibernetici care vizau UE își aveau sediul în UE, în timp ce alții au preferat să opereze din străinătate, ascunzându-și operațiunile și fondurile ilicite în țări terțe. Evaluarea amenințării pe care o reprezintă criminalitatea organizată online (IOCTA), 2024.
(4) (4)    Evaluarea amenințării pe care o reprezintă criminalitatea organizată online (IOCTA), 2024.
(5) (5)    Evaluarea amenințării reprezentate de formele grave de criminalitate și de criminalitatea organizată (Serious and Organised Crime Threat Assessment - SOCTA), 2025.
(6) (6)    Raportul privind situația mondială a înșelăciunilor 2025 (Global State of Scams Report - GASA).
(7) (7)    Centrul național pentru copii dispăruți și exploatați, https://www.missingkids.org/cybertiplinedata.
(8) (8)    Documentul de lucru al serviciilor Comisiei SWD(2018) 118 final.
(9) (9)    Documentul de lucru al serviciilor Comisiei SWD(2018) 118 final.
(10) (10)    Regulamentul (UE) 2023/1543 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 iulie 2023 privind ordinele europene de divulgare a probelor electronice și ordinele europene de păstrare a probelor electronice în cadrul procedurilor penale și pentru executarea pedepselor privative de libertate în urma unor proceduri penale (JO L 191, 28.7.2023, p. 118, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2023/1543/oj) și Directiva (UE) 2023/1544 a Parlamentului European și a Consiliului din 12 iulie 2023 de stabilire a unor norme armonizate privind desemnarea sediilor desemnate și numirea reprezentanților legali în scopul obținerii de probe electronice în cadrul procedurilor penale (JO L 191, 28.7.2023, p. 181, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2023/1544/oj).
(11) (11)    CETS nr. 185.
(12) (12)    CETS nr. 224.
(13) (13)    Consiliul a adoptat decizii de autorizare a statelor membre să semneze și să ratifice cel de al doilea protocol adițional în interesul UE: Decizia (UE) 2022/722 a Consiliului din 5 aprilie 2022 de autorizare a statelor membre să semneze, în interesul Uniunii Europene, cel de Al doilea protocol adițional la Convenția privind criminalitatea informatică referitor la cooperarea consolidată și la divulgarea probelor electronice (JO L 134, 11.5.2022, p. 15, ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2022/722/oj) și Decizia (UE) 2023/436 a Consiliului din 14 februarie 2023 de autorizare a statelor membre să ratifice, în interesul Uniunii Europene, cel de Al doilea protocol adițional la Convenția privind criminalitatea informatică referitor la cooperarea consolidată și la divulgarea probelor electronice (JO L 63, 28.2.2023, p. 48, ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2023/436/oj).
(14) (14)    Documentul A/55/383. UE a semnat UNTOC la 12 decembrie 2000 și a ratificat-o la 21 mai 2004, ratificând, de asemenea, protocoalele sale privind introducerea ilegală de migranți și traficul de persoane. A se vedea 2004/579/CE: Decizia Consiliului din 29 aprilie 2004 privind încheierea, în numele Comunității Europene, a Convenției Organizației Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate (JO L 261, 6.8.2004, p. 69, ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2004/579/oj); 2006/616/CE: Decizia Consiliului din 24 iulie 2006 privind încheierea, în numele Comunității Europene, a Protocolului împotriva traficului ilegal de migranți pe cale terestră, a aerului și pe mare, adițional la Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, în ceea ce privește dispozițiile protocolului, în măsura în care acestea intră în sfera de aplicare a articolelor 179 și 181a din Tratatul de instituire a Comunității Europene (JO L 262, 22.9.2006, p. 24, ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2006/616/oj) și 2006/619/CE: Decizia Consiliului din 24 iulie 2006 privind încheierea, în numele Comunității Europene, a Protocolului privind prevenirea, reprimarea și pedepsirea traficului de persoane, în special de femei și de copii, adițional la Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, în ceea ce privește dispozițiile protocolului în măsura în care acestea intră în sfera de aplicare a părții III titlul IV din Tratatul de instituire a Comunității Europene (JO L 262, 22.9.2006, p. 51, ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2006/619/oj).
(15) (15)    Culegerea de tratate a ONU, vol. 2349, p. 41; Documentul A/58/422. UE a semnat UNCAC la 15 septembrie 2005 și a ratificat-o la 12 noiembrie 2008. A se vedea 2008/801/CE: Decizia Consiliului din 25 septembrie 2008 privind încheierea, în numele Comunității Europene, a Convenției Organizației Națiunilor Unite împotriva corupției (JO L 287, 29.10.2008, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2008/801/oj).
(16) (16)    Decizia (UE) 2022/895 a Consiliului din 24 mai 2022 de autorizare a începerii negocierilor, în numele Uniunii, în vederea unei convenții internaționale cuprinzătoare privind combaterea utilizării tehnologiilor informației și comunicațiilor în scopuri infracționale (JO L 155, 8.6.2022, p. 42, ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2022/895/oj).
(17) (17)    Referința L 304/47.
(18) (18)    Rezoluție adoptată de Adunarea Generală la 24 decembrie 2024; A/RES/79/243.
(19) (19)    Orientări strategice pentru planificarea legislativă și operațională în spațiul de libertate, securitate și justiție, 28 noiembrie 2024, punctul 19.
(20) (20)    A se vedea, de exemplu, Acțiunea mondială extinsă împotriva criminalității informaționale (GLACY-e), la adresa: https://www.coe.int/en/web/cybercrime/glacyplus.
(21) (21)    Culegerea de tratate a ONU, vol. 1155, p. 331.
(22) (22)    Legea-model UNODC privind asistența reciprocă în materie penală (2007), astfel cum a fost modificată cu dispoziții privind probele electronice și utilizarea tehnicilor speciale de anchetă (2022); E/CN.15/2022/CRP.6.
(23) (23)    A se vedea Regulamentul (UE) 2023/1543 privind ordinele europene de divulgare a probelor electronice și ordinele europene de păstrare a probelor electronice în cadrul procedurilor penale și pentru executarea pedepselor privative de libertate în urma procedurilor penale, articolul 3 alineatul (12).
(24) (24)    Seria Tratate Europene – nr. 185.
Top

Bruxelles, 16.7.2025

COM(2025) 417 final

ANEXE

la

Propunerea de DECIZIE A CONSILIULUI

privind încheierea, în numele Uniunii Europene, a Convenției Organizației Națiunilor Unite împotriva criminalității informatice - Consolidarea cooperării internaționale pentru combaterea anumitor infracțiuni săvârșite prin mijloace ale sistemelor de tehnologie a informației și comunicațiilor și pentru schimbul de probe în format electronic privind infracțiunile grave


ANEXA I

Rezerve și notificări

1.Uniunea și statele membre acționează în conformitate cu indicațiile de mai jos în ceea ce privește rezervele, declarațiile, notificările sau comunicările și alte considerente.

 
REZERVE

2.Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva criminalității informatice nu conține o dispoziție specifică privind rezervele. Mai degrabă, aceasta permite în mod explicit unei părți să declare că se prevalează de o rezervă prevăzută la unele dintre articolele convenției [articolul 11 alineatul (3), articolul 23 alineatul (3) litera (a), articolul 23 alineatul (3) litera (b) partea finală, articolul 42 alineatul (5) și articolul 63 alineatele (3) și (4)].

3.Pe această bază, Uniunea și statele membre formulează o rezervă în temeiul articolului 63 alineatul (3), indicând faptul că nu se consideră obligate să respecte articolul 63 alineatul (2) în ceea ce privește soluționarea dezacordurilor.

4.Atunci când statele membre intenționează să își formuleze propriile rezerve cu privire la chestiuni de competență națională, acestea informează Comisia cu 2 luni înainte.

5.Condițiile și garanțiile privind drepturile omului recunoscute și prevăzute în convenție, inclusiv cele prevăzute la articolul 6, articolul 21 alineatul (4), articolele 24 și 36, articolul 37 alineatul (15) și articolul 40 alineatul (22) fac parte din obiectul și scopul său și, prin urmare, statele membre nu formulează rezerve cu privire la aceste articole. Orice astfel de rezervă formulată de state care nu sunt membre ale UE și care sunt state părți la convenție ar trebui să fie contestate ca fiind contrare obiectului și scopului convenției.

 
NOTIFICĂRI

6.Convenția impune unei părți să facă notificări în conformitate cu articolul 40 alineatul (12) litera (c) și alineatul (13), cu articolul 41 alineatul (2) și cu articolul 67 alineatul (1).

7.Convenția impune, de asemenea, unei părți să comunice Secretarului General al Organizației Națiunilor Unite numele și adresa unei autorități responsabile cu formularea sau primirea cererilor de extrădare sau de arestare provizorie în conformitate cu articolul 37 alineatul (19).

8.Statele membre comunică Secretarului General al Organizației Națiunilor Unite numele și adresa unei autorități responsabile cu formularea sau primirea cererilor de extrădare sau de arestare provizorie în temeiul articolului 37 alineatul (19) și informează Comisia cu privire la aceasta.

9.Uniunea și statele membre notifică Secretarului General al Organizației Națiunilor Unite autoritatea centrală sau autoritățile care au responsabilitatea și prerogativa de a primi cereri de asistență judiciară reciprocă în temeiul articolului 40 alineatul (12) litera (c) și informează Comisia cu privire la aceasta.

10.Uniunea și statele membre notifică Secretarului General al Organizației Națiunilor Unite limba sau limbile acceptate de statele membre în temeiul articolului 40 alineatul (13) și informează Comisia cu privire la aceasta.

11.Statele membre notifică Secretarului General al Organizației Națiunilor Unite punctul de contact disponibil 24 de ore din 24, 7 zile din 7, prevăzut la articolul 41 alineatul (2) și țin un registru actualizat al punctelor de contact și informează Comisia cu privire la aceasta.

12.Statele membre se abțin să notifice Secretarului General al Organizației Națiunilor Unite denunțarea convenției în temeiul articolului 67 alineatul (1), cu excepția cazului în care Consiliul a adoptat o decizie conform căreia Uniunea ar trebui să denunțe convenția.

Top

Bruxelles, 16.7.2025

COM(2025) 417 final

ANEXĂ

la

Propunerea de DECIZIE a CONSILIULUI

privind încheierea, în numele Uniunii Europene, a Convenției Organizației Națiunilor Unite împotriva criminalității informatice - Consolidarea cooperării internaționale pentru combaterea anumitor infracțiuni săvârșite prin mijloace ale sistemelor de tehnologie a informației și comunicațiilor și pentru schimbul de probe în format electronic privind infracțiunile grave


ANEXA II

 
Declarația de competență a Uniunii Europene efectuată în conformitate cu articolul 64 alineatele (3) și (4) din Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva criminalității informatice - Consolidarea cooperării internaționale pentru combaterea anumitor infracțiuni săvârșite prin mijloace ale sistemelor de tehnologie a informației și comunicațiilor și pentru schimbul de probe în format electronic privind infracțiunile grave

1.Uniunea Europeană („Uniunea”) prezintă, în conformitate cu articolul 64 alineatele (3) și (4) din Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva criminalității informatice - Consolidarea cooperării internaționale pentru combaterea anumitor infracțiuni săvârșite prin mijloace ale sistemelor de tehnologie a informației și comunicațiilor și pentru schimbul de probe în format electronic privind infracțiunile grave („convenția”), următoarea Declarație de competență în ceea ce privește aspectele reglementate de convenție.

2.Statele membre ale Uniunii sunt Regatul Belgiei, Republica Bulgaria, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Irlanda, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Republica Croația, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Marele Ducat al Luxemburgului, Ungaria, Republica Malta, Regatul Țărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, România, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda și Regatul Suediei.

3.În temeiul articolelor 3 și 4 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), în anumite domenii Uniunea are competență exclusivă, iar în alte domenii competența este partajată între Uniune și statele sale membre. În temeiul articolului 4 alineatul (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), statele membre păstrează competențe exclusive în toate domeniile în privința cărora nu a fost conferită Uniunii nicio competență prin tratate.

4.În această privință, Uniunea declară, în primul rând, că are competența de a încheia acorduri internaționale legate de spațiul de libertate, securitate și justiție și de a pune în aplicare obligațiile care decurg din acestea, fiind o competență partajată cu statele membre în temeiul articolului 4 punctul (j) din TFUE . Acest lucru se referă, în special, la următoarele domenii, în conformitate cu articolul 67 alineatul (3) , cu articolul 82 alineatul (1) , cu articolul 83 alineatul (1) și cu articolul 87 alineatul (2) din TFUE :

(a)asigurarea unui înalt nivel de securitate prin măsuri de prevenire a criminalității, a rasismului și a xenofobiei, precum și de combatere a acestora, și prin măsuri de coordonare și de cooperare între autoritățile polițienești și judiciare și alte autorități competente, precum și prin recunoașterea reciprocă a deciziilor judiciare în materie penală și, după caz, prin apropierea legislațiilor penale;

(b)cooperarea judiciară în materie penală în cadrul Uniunii întemeiată pe principiul recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești și a deciziilor judiciare, inclusiv apropierea actelor cu putere de lege și a normelor administrative ale statelor membre în domeniile specifice ale dreptului penal procedural și material, incluzând măsuri în vederea:

(i)sprijinirii formării profesionale a magistraților și a personalului din justiție;

(ii)facilitării cooperării dintre autoritățile judiciare sau echivalente ale statelor membre în materie de urmărire penală și executare a deciziilor;

(c)facilitarea cooperării polițienești și judiciare în materie penală având o dimensiune transfrontalieră, prin stabilirea unor norme minime privind:

(i)drepturile persoanelor în procedura penală;

(ii)drepturile victimelor infracțiunii;

(iii)alte aspecte specifice ale procedurii penale;

(d)stabilirea unor norme minime privind definirea infracțiunilor și a sancțiunilor în domenii ale criminalității de o gravitate deosebită având o dimensiune transfrontalieră. Aceste domenii ale criminalității sunt următoarele: terorismul, traficul de persoane și exploatarea sexuală a femeilor și a copiilor, traficul ilicit de droguri, traficul ilicit de arme, spălarea banilor, corupția, contrafacerea mijloacelor de plată, criminalitatea informatică și criminalitatea organizată;

(e)instituirea unei cooperări polițienești care implică toate autoritățile competente ale statelor membre, inclusiv serviciile polițienești, vamale și alte servicii specializate de aplicare a legii, în ceea ce privește prevenirea, depistarea și investigarea infracțiunilor și, în acest scop, stabilește măsuri privind:

(i)colectarea, stocarea, prelucrarea și analizarea informațiilor în domeniu, precum și schimbul de informații;

(ii)sprijinirea formării profesionale a personalului, precum și cooperarea privind schimbul de personal, echipamentele și cercetarea criminalistică;

(iii)tehnicile comune de investigare privind depistarea unor forme grave de criminalitate organizată.

5.În al doilea rând, Uniunea declară că, în conformitate cu articolul 16 alineatul (2) din TFUE, are competența de a stabili normele privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii, precum și de către statele membre în exercitarea activităților care fac parte din domeniul de aplicare a dreptului Uniunii, precum și normele privind libera circulație a datelor cu caracter personal.

6.Sfera de competență a Uniunii are la bază o analiză cuprinzătoare și detaliată a relației dintre convenție și dispozițiile precise ale fiecărui act din dreptul Uniunii, de la caz la caz. Sfera competențelor Uniunii și exercitarea acestora fac, în consecință, obiectul unei evoluții continue.

7.Prin urmare, Uniunea are competența de a încheia convenția. Încheierea convenției de către Uniune nu aduce atingere competenței statelor membre în ceea ce privește ratificarea, acceptarea și aprobarea convenției sau aderarea la aceasta.

8.În conformitate cu articolul 64 alineatele (3) și (4) din convenție, Uniunea va informa depozitarul în legătură cu orice modificare relevantă a sferei sale de competență.

Top

Bruxelles, 16.7.2025

COM(2025) 417 final

ANEXĂ

la

Propunerea de DECIZIE a CONSILIULUI

privind încheierea, în numele Uniunii Europene, a Convenției Organizației Națiunilor Unite împotriva criminalității informatice - Consolidarea cooperării internaționale pentru combaterea anumitor infracțiuni săvârșite prin mijloace ale sistemelor de tehnologie a informației și comunicațiilor și pentru schimbul de probe în format electronic privind infracțiunile grave


Anexa III

Textul final al convenției

Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității informatice -

Consolidarea cooperării internaționale pentru combaterea anumitor infracțiuni săvârșite prin mijloace ale sistemelor de tehnologie a informației și comunicațiilor și pentru schimbul de probe în format electronic privind infracțiunile grave

Preambul

Statele părți la prezenta convenție,

Ținând seama de scopurile și principiile Cartei Organizației Națiunilor Unite,

Luând act de faptul că tehnologiile informației și comunicațiilor, deși oferă un potențial enorm pentru dezvoltarea societăților, creează noi oportunități pentru infractori, pot contribui la creșterea ratei și a diversității activităților infracționale și pot avea un impact negativ asupra statelor, a întreprinderilor și a bunăstării cetățenilor și a societății în ansamblu,

Preocupate de faptul că utilizarea sistemelor de tehnologie a informației și comunicațiilor poate avea un impact considerabil asupra amplorii, vitezei și domeniului de aplicare al infracțiunilor, inclusiv al infracțiunilor legate de terorism și de criminalitatea organizată transnațională, cum ar fi traficul de persoane, introducerea ilegală de migranți, fabricarea și traficul ilegale de arme de foc, de piese și de componente ale acestora, precum și de muniții, traficul de droguri și traficul cu bunuri culturale,

Convinse de necesitatea de a urmări, cu prioritate, o politică globală în materie de justiție penală care să contribuie la protejarea societății împotriva criminalității informatice, printre altele prin adoptarea unei legislații adecvate, prin stabilirea unui set comun de infracțiuni și prerogative procedurale și prin încurajarea cooperării internaționale în scopul prevenirii și combaterii cu mai multă eficacitate a acestor activități la nivel național, regional și internațional,

Hotărâte să eradicheze paradisurile sigure pentru autorii infracțiunilor informatice prin urmărirea penală a acestor infracțiuni, indiferent de locul în care sunt săvârșite,

Subliniind necesitatea de a consolida coordonarea și cooperarea între state, printre altele prin furnizarea de asistență tehnică și consolidarea capacităților, inclusiv transferul de tehnologie în condiții convenite de comun acord, către țări, în special către țările în curs de dezvoltare, la cererea acestora, pentru a îmbunătăți legislația și cadrele naționale și pentru a consolida capacitatea autorităților naționale de a aborda criminalitatea informatică sub toate formele sale, inclusiv prevenirea, depistarea, anchetarea și urmărirea penală a acestor infracțiuni și evidențiind, în acest context, rolul pe care îl joacă Organizația Națiunilor Unite,

Recunoscând numărul tot mai mare de victime ale criminalității informatice, importanța de a li se face dreptate și necesitatea de a răspunde nevoilor persoanelor aflate în situații vulnerabile în cadrul măsurilor luate pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor reglementate de prezenta convenție,

Hotărâte să prevină, să depisteze și să elimine într-un mod mai eficace transferurile internaționale de bunuri obținute ca urmare a criminalității informatice și să consolideze cooperarea internațională în ceea ce privește recuperarea și restituirea produselor provenite din săvârșirea infracțiunilor stabilite în conformitate cu prezenta convenție,

Ținând seama de faptul că prevenirea și combaterea criminalității informatice este o responsabilitate a tuturor statelor și că acestea trebuie să coopereze între ele, cu sprijinul și implicarea organizațiilor internaționale și regionale relevante, precum și a organizațiilor neguvernamentale, a organizațiilor societății civile, a instituțiilor academice și a entităților din sectorul privat, pentru ca eforturile lor în acest domeniu să fie încununate de succes,

Recunoscând importanța integrării perspectivei de gen în toate eforturile relevante de prevenire și combatere a infracțiunilor reglementate de prezenta convenție, în conformitate cu dreptul intern,

Conștiente de necesitatea realizării obiectivelor în materie de aplicare a legii și a respectării drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum sunt consacrate în instrumentele internaționale și regionale aplicabile,

Recunoscând dreptul la protecție împotriva ingerințelor arbitrare sau ilegale în viața privată și importanța protecției datelor cu caracter personal,

Salutând eforturile Biroului Națiunilor Unite pentru Droguri și Criminalitate și ale altor organizații internaționale și regionale în prevenirea și combaterea criminalității informatice,

Reamintind rezoluțiile 74/247 și 75/282 ale Adunării Generale, din 27 decembrie 2019 și, respectiv, 26 mai 2021,

Ținând seama de convențiile și tratatele internaționale și regionale existente privind cooperarea în materie penală, precum și de tratatele similare care există între statele membre ale Organizației Națiunilor Unite,

Convin după cum urmează:

Capitolul I

Dispoziții generale

Articolul 1

Definirea obiectivelor

Obiectivele prezentei convenții sunt:

(a)promovarea și consolidarea măsurilor de prevenire și combatere a criminalității informatice într-un mod mai eficient și mai eficace;

(b)promovarea, facilitarea și consolidarea cooperării internaționale în ceea ce privește prevenirea și combaterea criminalității informatice și

(c)promovarea, facilitarea și sprijinirea acordării de asistență tehnică și a consolidării capacităților pentru prevenirea și combaterea criminalității informatice, în special în beneficiul țărilor în curs de dezvoltare.

Articolul 2

Termenii utilizați

În sensul prezentei convenții:

(a)„sistem de tehnologie a informației și comunicațiilor” înseamnă orice dispozitiv sau grup de dispozitive interconectate sau omoloage, dintre care unul sau mai multe asigură, prin intermediul unui program, colectarea, stocarea și prelucrarea automată a datelor electronice;

(b)„date electronice” înseamnă o reprezentare de fapte, informații sau concepte într-o formă adecvată pentru prelucrare într-un sistem de tehnologie a informației și comunicațiilor, inclusiv un program care permite unui sistem de tehnologie a informației și comunicațiilor să execute o funcție;

(c)„date privind traficul” înseamnă orice dată electronică referitoare la o comunicație transmisă prin intermediul unui sistem de tehnologie a informației și comunicațiilor, generată de un sistem de tehnologie a informației și comunicațiilor care a făcut parte din lanțul de comunicare, indicând originea, destinația, ruta, ora, data, dimensiunea, durata sau tipul serviciului subiacent;

(d)„date referitoare la conținut” înseamnă orice dată electronică, alta decât informațiile privind abonații sau datele privind traficul, referitoare la conținutul datelor transferate de un sistem de tehnologie a informației și comunicațiilor, inclusiv, printre altele, imagini, mesaje text, mesaje vocale, înregistrări audio și înregistrări video;

(e)„furnizor de servicii” înseamnă orice entitate publică sau privată care:

(i) oferă utilizatorilor serviciului său capacitatea de a comunica prin intermediul unui sistem de tehnologie a informației și comunicațiilor sau

(ii) prelucrează sau stochează date electronice în numele unui astfel de serviciu de comunicații sau al utilizatorilor unui astfel de serviciu;

(f)„informații privind abonații” înseamnă orice informație deținută de un furnizor de servicii referitoare la abonații serviciilor sale, altele decât datele privind traficul sau datele referitoare la conținut, și prin care se poate stabili:

(i)tipul de serviciu de comunicații utilizat, specificațiile tehnice aferente și perioada de furnizare a serviciului;

(ii)identitatea, adresa poștală sau geografică, numărul de telefon sau un alt număr de contact al abonatului, informațiile privind facturarea sau plata, disponibile pe baza contractului sau a acordului de servicii;

(iii)orice altă informație privind locul instalării echipamentelor de comunicații, disponibile pe baza contractului sau a acordului de servicii;

(g)„date cu caracter personal” înseamnă orice informație referitoare la o persoană fizică identificată sau identificabilă;

(h)„infracțiune gravă” înseamnă un comportament constituind o infracțiune pasibilă de o pedeapsă maximă privativă de libertate de cel puțin patru ani sau de o pedeapsă mai severă;

(i)„bunuri” înseamnă activele de orice fel, corporale sau necorporale, mobile sau imobile, tangibile sau intangibile, inclusiv activele virtuale, precum și documentele sau instrumentele legale care dovedesc dreptul de proprietate asupra acestor active sau drepturile legate de acestea;

(j)„produse provenite din săvârșirea de infracțiuni” înseamnă orice bun provenit din săvârșirea unei infracțiuni sau obținut, direct sau indirect, prin săvârșirea unei infracțiuni;

(k)„înghețare” sau „sechestrare” înseamnă interzicerea temporară a transferului, conversiei, înstrăinării ori deplasării bunurilor sau luarea în custodie temporară ori preluarea controlului asupra bunurilor în baza unei hotărâri emise de o instanță sau de o altă autoritate competentă;

(l)„confiscare”, ce include reținerea permanentă, dacă este cazul, înseamnă deposedarea definitivă de bunuri dispusă de o instanță sau de o altă autoritate competentă;

(m)„infracțiune premisă” înseamnă orice infracțiune în urma căreia au fost generate produse susceptibile de a deveni obiectul unei infracțiuni prevăzute la articolul 17 din prezenta convenție;

(n)„organizație regională de integrare economică” înseamnă o organizație constituită din state suverane dintr-o anumită regiune, căreia statele sale membre i-au transferat competența privind toate problemele reglementate de prezenta convenție și care a fost autorizată corespunzător, în conformitate cu procedurile sale interne, să semneze, să ratifice, să accepte, să aprobe sau să adere la aceasta; trimiterile la „statele părți” din prezenta convenție se aplică unor astfel de organizații în limitele competenței lor;

(o)„urgență” înseamnă o situație în care există un risc semnificativ și iminent la adresa vieții sau a siguranței oricărei persoane fizice.

Articolul 3

Domeniul de aplicare

Cu excepția cazului în care se prevede altfel, prezenta convenție se aplică:

(a)prevenirii, anchetării și urmăririi penale a infracțiunilor stabilite în conformitate cu prezenta convenție, inclusiv înghețării, sechestrării, confiscării și restituirii produselor provenite din săvârșirea unor astfel de infracțiuni;

(b)colectării, obținerii, păstrării și schimbului de probe în format electronic în scopul anchetelor sau al procedurilor penale, astfel cum se prevede la articolele 23 și 35 din prezenta convenție.

Articolul 4

Infracțiuni stabilite în conformitate cu alte convenții și protocoale ale Organizației Națiunilor Unite

1.Atunci când pun în aplicare alte convenții și protocoale aplicabile ale Organizației Națiunilor Unite la care sunt părți, statele părți se asigură că infracțiunile stabilite în conformitate cu respectivele convenții și protocoale sunt incriminate ca infracțiuni și de dreptul intern atunci când sunt săvârșite prin utilizarea sistemelor de tehnologie a informației și comunicațiilor.

2.Nicio dispoziție a prezentului articol nu se interpretează în sensul stabilirii unor infracțiuni în conformitate cu prezenta convenție.

Articolul 5

Protejarea suveranității

1.Statele părți își îndeplinesc obligațiile prevăzute în prezenta convenție în concordanță cu principiile egalității suverane și integrității teritoriale a statelor, precum și cu principiul neintervenției în afacerile interne ale altor state.

2.Nicio dispoziție a prezentei convenții nu permite unui stat parte să exercite pe teritoriul unui alt stat competența și funcțiile care sunt rezervate exclusiv autorităților din celălalt stat, prin dreptul său intern.

Articolul 6

Respectarea drepturilor omului

1.Statele părți se asigură că își îndeplinesc obligațiile care le revin în temeiul prezentei convenții într-o manieră consecventă cu obligațiile care le revin în temeiul dreptului internațional al drepturilor omului.

2.Nicio dispoziție a prezentei convenții nu se interpretează ca permițând suprimarea drepturilor omului sau a libertăților fundamentale, inclusiv a drepturilor legate de libertatea de exprimare, de conștiință, de opinie, de religie sau de credință, de întrunire pașnică și de asociere, în conformitate și într-o manieră consecventă cu dreptul internațional al drepturilor omului aplicabil.

Capitolul II

Incriminarea

Articolul 7

Accesarea ilegală

1.Fiecare stat parte adoptă măsurile legislative și de altă natură necesare pentru a incrimina în temeiul dreptului său intern, atunci când este săvârșită cu intenție, accesarea fără drept a ansamblului ori a unei părți a unui sistem de tehnologie a informației și comunicațiilor.

2.Un stat parte poate condiționa o astfel de incriminare de săvârșirea faptei respective prin încălcarea măsurilor de securitate, cu intenția de a obține date electronice sau cu o altă intenție necinstită sau de a săvârși o infracțiune, sau de legătura dintre fapta respectivă și un sistem de tehnologie a informației și comunicațiilor conectat la un alt sistem de tehnologie a informației și comunicațiilor.

Articolul 8

Interceptarea ilegală

1.Fiecare stat parte adoptă măsurile legislative și de altă natură necesare pentru a incrimina în temeiul dreptului său intern, atunci când este săvârșită cu intenție și fără drept, interceptarea, prin mijloace tehnice, de transmisii de date electronice care nu sunt publice către un sistem de tehnologie a informației și comunicațiilor, dinspre acesta sau în interiorul acestuia, inclusiv de emisii electromagnetice provenite de la un sistem de tehnologie a informației și comunicațiilor care transmite asemenea date electronice.

2.Un stat parte poate condiționa o astfel de incriminare de săvârșirea faptei respective cu o intenție necinstită sau cu intenția de a săvârși o infracțiune sau de legătura dintre fapta respectivă și un sistem de tehnologie a informației și comunicațiilor conectat la un alt sistem de tehnologie a informației și comunicațiilor.

Articolul 9

Afectarea integrității datelor electronice

1.Fiecare stat parte adoptă măsurile legislative și de altă natură necesare pentru a incrimina în temeiul dreptului său intern, atunci când este săvârșită cu intenție și fără drept, prejudicierea, ștergerea, deteriorarea, modificarea sau eliminarea datelor electronice.

2.Un stat parte poate condiționa incriminarea comportamentului descris la alineatul (1) de la prezentul articol de producerea unor prejudicii grave.

Articolul 10

Afectarea integrității unui sistem de tehnologie a informației și comunicațiilor

Fiecare stat parte adoptă măsurile legislative și de altă natură necesare pentru a incrimina în temeiul dreptului său intern, atunci când este săvârșită cu intenție și fără drept, perturbarea gravă a funcționării unui sistem de tehnologie a informației și comunicațiilor prin introducerea, transmiterea, prejudicierea, ștergerea, deteriorarea, modificarea sau eliminarea datelor electronice.

Articolul 11

Utilizarea abuzivă a dispozitivelor

1.Fiecare stat parte adoptă măsurile legislative și de altă natură necesare pentru a incrimina în temeiul dreptului său intern, atunci când sunt săvârșite cu intenție și fără drept:

(a)obținerea, producerea, vânzarea, achiziționarea în vederea utilizării, importul, distribuția sau punerea la dispoziție în alt mod:

(i)a unui dispozitiv, inclusiv a unui program, conceput sau adaptat în principal în scopul săvârșirii oricăreia dintre infracțiunile stabilite în conformitate cu articolele 7-10 din prezenta convenție sau

(ii)a unei parole, a unor credențiale de acces, a unei semnături electronice sau a unor date similare prin care poate fi accesat un întreg sistem de tehnologie a informației și comunicațiilor sau orice parte a acestuia,

cu intenția ca dispozitivul, inclusiv un program, sau parola, credențialele de acces, semnătura electronică sau date similare să servească la săvârșirea oricăreia dintre infracțiunile stabilite în conformitate cu articolele 7-10 din prezenta convenție; și

(b)deținerea unui element menționat la alineatul (1) litera (a) punctele (i) sau (ii) de la prezentul articol, cu intenția de a servi la săvârșirea oricăreia dintre infracțiunile stabilite în conformitate cu articolele 7-10 din prezenta convenție.

2.Prezentul articol nu va fi interpretat în sensul impunerii unei răspunderi penale în cazul în care obținerea, producerea, vânzarea, achiziționarea în vederea utilizării, importul, distribuția sau punerea la dispoziție în alt mod sau deținerea menționată la alineatul (1) de la prezentul articol nu au ca scop săvârșirea unei infracțiuni stabilite în conformitate cu articolele 7-10 din prezenta convenție, cum ar fi în cazul testării sau protejării autorizate a unui sistem de tehnologie a informației și comunicațiilor.

3.Fiecare stat parte își poate rezerva dreptul de a nu aplica alineatul (1) de la prezentul articol, cu condiția ca această rezervă să nu privească vânzarea, distribuția sau punerea la dispoziție în alt mod a elementelor menționate la alineatul (1) litera (a) punctul (ii) de la prezentul articol.

Articolul 12

Falsificarea legată de un sistem de tehnologie a informației și comunicațiilor

1.Fiecare stat parte adoptă măsurile legislative și de altă natură necesare pentru a incrimina în temeiul dreptului său intern, atunci când sunt săvârșite cu intenție și fără drept, introducerea, modificarea, ștergerea sau eliminarea datelor electronice din care să rezulte date neautentice, cu intenția ca acestea să fie luate în considerare sau utilizate în scopuri legale ca și cum ar fi autentice, indiferent dacă sunt sau nu direct lizibile și inteligibile.

2.Un stat parte poate condiționa angajarea răspunderii penale de existența unei intenții frauduloase sau a unei alte intenții necinstite sau de a săvârși o infracțiune.

Articolul 13

Furtul sau frauda legată de un sistem de tehnologie a informației și comunicațiilor

Fiecare stat parte adoptă măsurile legislative și de altă natură necesare pentru a incrimina în temeiul dreptului său intern, atunci când este săvârșită cu intenție și fără drept, cauzarea unui prejudiciu patrimonial unei alte persoane prin:

(a)orice introducere, modificare, ștergere sau eliminare a datelor electronice;

(b)orice perturbare a funcționării unui sistem de tehnologie a informației și comunicațiilor;

(c)orice înșelăciune cu privire la circumstanțele de fapt săvârșită prin intermediul unui sistem de tehnologie a informației și comunicațiilor care determină o persoană să facă sau să omită să facă un lucru pe care altfel aceasta nu l-ar face sau nu ar omite să-l facă,

cu intenția frauduloasă sau necinstită de a obține, fără drept, un câștig în bani sau alte bunuri pentru sine sau pentru o altă persoană.

Articolul 14

Infracțiuni legate de materialele online care conțin abuzuri sexuale asupra copiilor sau scene de exploatare sexuală a copiilor

1.Fiecare stat parte adoptă măsurile legislative și de altă natură necesare pentru a incrimina în temeiul dreptului său intern, atunci când sunt săvârșite cu intenție și fără drept, următoarele comportamente:

(a)producerea, oferirea, vânzarea, distribuirea, transmiterea, difuzarea, afișarea, publicarea sau punerea la dispoziție în alt mod de materiale care conțin abuzuri sexuale asupra copiilor sau scene de exploatare sexuală a copiilor prin intermediul unui sistem de tehnologie a informației și comunicațiilor;

(b)solicitarea, procurarea sau accesarea de materiale care conțin abuzuri sexuale asupra copiilor sau scene de exploatare sexuală a copiilor prin intermediul unui sistem de tehnologie a informației și comunicațiilor;

(c)deținerea sau exercitarea controlului asupra unor materiale care conțin abuzuri sexuale asupra copiilor sau scene de exploatare sexuală a copiilor stocate într-un sistem de tehnologie a informației și comunicațiilor sau într-un alt suport de stocare;

(d)finanțarea infracțiunilor stabilite în conformitate cu literele (a)-(c) de la prezentul alineat, pe care statele părți o pot stabili ca infracțiune separată.

2.În sensul prezentului articol, termenul „materiale care conțin abuzuri sexuale asupra copiilor sau scene de exploatare sexuală a copiilor” include materialele vizuale, și pot include conținut scris sau audio, care prezintă, descriu sau reprezintă orice persoană cu vârsta sub 18 ani:

(a)implicată într-o activitate sexuală reală sau simulată;

(b)aflată în prezența unei persoane implicate în orice tip de activitate sexuală;

(c)ale cărei organe sexuale sunt expuse în principal cu scop sexual sau

(d)sunt supuse torturii sau unor tratamente sau pedepse crude, inumane sau degradante, iar aceste materiale sunt de natură sexuală.

3.Un stat parte poate condiționa incriminarea comportamentelor legate de materialele descrise la alineatul (2) de la prezentul articol de necesitatea ca aceste materiale:

(a)să prezinte, să descrie sau să reprezinte o persoană reală; sau

(b)să prezinte vizual abuzuri sexuale asupra copiilor sau scene de exploatare sexuală a copiilor.

4.În conformitate cu dreptul lor intern și cu obligațiile internaționale aplicabile, statele părți pot lua măsuri pentru a exclude incriminarea:

(a)comportamentului legat de generarea de către copii de materiale care îi înfățișează sau

(b)producerea, transmiterea sau deținerea consensuală a materialelor descrise la alineatul (2) literele (a)-(c) de la prezentul articol, atunci când comportamentul subiacent prezentat este legal, astfel cum este stabilit de dreptul intern, și când aceste materiale sunt păstrate exclusiv pentru uzul privat și consensual al persoanelor implicate.

5.Nicio dispoziție a prezentei convenții nu aduce atingere obligațiilor internaționale care sunt mai favorabile exercitării drepturilor copilului.

Articolul 15

Racolarea sau ademenirea în scopul săvârșirii unei infracțiuni sexuale împotriva unui copil

1.Fiecare stat parte adoptă măsurile legislative și de altă natură necesare pentru a incrimina, în temeiul dreptului său intern, comunicarea, racolarea, ademenirea sau stabilirea cu intenție a oricărui aranjament prin intermediul unui sistem de tehnologie a informației și comunicațiilor în scopul săvârșirii unei infracțiuni sexuale împotriva unui copil, astfel cum este definită în dreptul intern, inclusiv în scopul săvârșirii oricăreia dintre infracțiunile stabilite în conformitate cu articolul 14 din prezenta convenție.

2.Un stat parte poate condiționa incriminarea comportamentului descris la alineatul (1) de la prezentul articol de o acțiune care demonstrează intenția respectivă.

3.Un stat parte poate lua în considerare extinderea incriminării în conformitate cu alineatul (1) de la prezentul articol în ceea ce privește o persoană despre care se crede că este un copil.

4.Statele părți pot lua măsuri pentru a exclude incriminarea faptelor descrise la alineatul (1) de la prezentul articol atunci când acestea sunt săvârșite de copii.

Articolul 16

Difuzarea neconsensuală de imagini intime

1.Fiecare stat parte adoptă măsurile legislative și de altă natură necesare pentru a incrimina în temeiul dreptului său intern, atunci când sunt săvârșite cu intenție și fără drept, vânzarea, distribuirea, transmiterea, publicarea sau punerea la dispoziție în alt mod a unei imagini intime a unei persoane prin intermediul unui sistem de tehnologie a informației și comunicațiilor, fără consimțământul persoanei prezentate în imagine.

2.În sensul alineatului (1) de la prezentul articol, „imagine intimă” înseamnă o înregistrare vizuală a unei persoane cu vârsta de peste 18 ani, efectuată prin orice mijloace, inclusiv o fotografie sau o înregistrare video, cu caracter sexual, în care organele sexuale ale persoanei sunt expuse sau persoana este implicată într-o activitate sexuală, care era privată la momentul înregistrării și cu privire la care persoana sau persoanele prezentate se așteptau în mod rezonabil să rămână privată la momentul săvârșirii infracțiunii.

3.Un stat parte poate extinde definiția imaginilor intime, după caz, la reprezentări ale persoanelor cu vârsta sub 18 ani, dacă acestea au vârsta legală pentru a fi implicate în activități sexuale în temeiul dreptului intern și imaginea nu prezintă abuzuri sexuale asupra copiilor sau o situație de exploatare sexuală a copiilor.

4.În sensul prezentului articol, o persoană cu vârsta sub 18 ani prezentată într-o imagine intimă nu își poate da consimțământul pentru difuzarea unei imagini intime care constituie un material ce conține abuzuri sexuale asupra copiilor sau scene de exploatare sexuală a copiilor în temeiul articolului 14 din prezenta convenție.

5.Un stat parte poate condiționa angajarea răspunderii penale de existența intenției de a cauza prejudicii.

6.Statele părți pot lua alte măsuri privind aspectele legate de prezentul articol, în conformitate cu dreptul lor intern și cu obligațiile internaționale aplicabile.

Articolul 17

Spălarea produselor provenite din săvârșirea de infracțiuni

1.Fiecare stat parte adoptă, în conformitate cu principiile fundamentale ale dreptului său intern, măsurile legislative și de altă natură necesare pentru a incrimina, atunci când sunt săvârșite cu intenție:

(a)(i) transformarea sau transferul bunurilor, cunoscând că aceste bunuri constituie produse provenite din săvârșirea de infracțiuni, în scopul de a ascunde sau de a disimula originea ilicită a acestor bunuri ori de a ajuta orice persoană implicată în comiterea unei infracțiuni premisă să se sustragă de la consecințele juridice ale faptelor sale;

(ii)ascunderea sau disimularea adevăratei naturi, origini, amplasări, dispoziții, deplasări a bunurilor sau a adevăratului proprietar al bunurilor ori a adevăratelor drepturi asupra acestora, cunoscând că bunurile sunt produse provenite din săvârșirea de infracțiuni;

(b)Sub rezerva conceptelor de bază ale sistemului său juridic:

(i)achiziționarea, deținerea sau folosirea bunurilor știind, în momentul dobândirii lor, că acestea constituie produse provenite din săvârșirea de infracțiuni;

(ii)participarea la săvârșirea oricăreia dintre infracțiunile prevăzute în prezentul articol sau orice formă de asociere, înțelegere, tentativă sau complicitate prin furnizarea de asistență, ajutor sau consiliere pentru săvârșirea unei astfel de infracțiuni.

(2)În scopul punerii în practică sau al aplicării alineatului (1) de la prezentul articol:

(a)fiecare stat parte stabilește ca infracțiuni premisă infracțiunile relevante stabilite în conformitate cu articolele 7-16 din prezenta convenție;

(b)în cazul statelor părți a căror legislație prevede o listă de infracțiuni premisă specifice, acestea includ în lista respectivă cel puțin o gamă cuprinzătoare de infracțiuni stabilite în conformitate cu articolele 7-16 din prezenta convenție;

(c)în sensul literei (b) de la prezentul alineat, infracțiunile premisă includ infracțiunile săvârșite atât în cadrul, cât și în afara jurisdicției statului parte în cauză. Cu toate acestea, infracțiunile săvârșite în afara jurisdicției unui stat parte constituie infracțiuni premisă numai atunci când fapta respectivă constituie infracțiune în temeiul dreptului intern al statului în care este săvârșită și ar constitui infracțiune în temeiul dreptului intern al statului parte care pune în practică sau aplică prezentul articol, dacă ar fi fost săvârșită în statul respectiv;

(d)fiecare stat parte furnizează Secretarului General al Organizației Națiunilor Unite copii sau o descriere a actelor cu putere de lege care asigură punerea în aplicare a prezentului articol, precum și a oricăror modificări ulterioare ale acestor acte;

(e)un stat parte poate prevedea că infracțiunile prevăzute la alineatul (1) de la prezentul articol nu se pot aplica persoanelor care au săvârșit infracțiunea premisă atunci când acest lucru este contrar principiilor fundamentale ale dreptului său intern;

(f)cunoașterea, intenția sau scopul, ca element al uneia dintre infracțiunile prevăzute la alineatul (1) de la prezentul articol, se poate deduce din circumstanțele obiective ale faptei.

Articolul 18

Răspunderea persoanelor juridice

1.Fiecare stat parte adoptă, în conformitate cu principiile sale juridice, măsurile necesare pentru a stabili răspunderea persoanelor juridice pentru participarea la infracțiunile prevăzute în conformitate cu prezenta convenție.

2.Sub rezerva principiilor juridice ale statului parte, răspunderea persoanelor juridice poate fi penală, civilă sau administrativă.

3.Această răspundere nu aduce atingere răspunderii penale a persoanelor fizice care au săvârșit infracțiunile.

4.Fiecare stat parte se asigură, în special, că persoanele juridice cărora li s-a antrenat răspunderea în conformitate cu prezentul articol fac obiectul unor sancțiuni cu sau fără caracter penal eficace, proporționale și cu efect de descurajare, inclusiv sancțiuni pecuniare.

Articolul 19

Participarea și tentativa

1.Fiecare stat parte adoptă măsurile legislative și de altă natură necesare pentru a incrimina în temeiul dreptului său intern, atunci când este săvârșită cu intenție, participarea în orice calitate, cum ar fi cea de complice, asistent sau instigator, la o infracțiune stabilită în conformitate cu prezenta convenție.

2.Fiecare stat parte poate adopta măsurile legislative și de altă natură necesare pentru a incrimina în temeiul dreptului său intern, atunci când este săvârșită cu intenție, orice tentativă de a săvârși o infracțiune stabilită în conformitate cu prezenta convenție.

3.Fiecare stat parte poate adopta măsurile legislative și de altă natură necesare pentru a incrimina în temeiul dreptului său intern, atunci când este săvârșită cu intenție, pregătirea pentru o infracțiune stabilită în conformitate cu prezenta convenție.

Articolul 20

Termene de prescripție

Fiecare stat parte stabilește în conformitate cu dreptul său intern, după caz și luând în considerare gravitatea infracțiunii, un termen de prescripție lung pentru inițierea procedurilor în cazul oricărei infracțiuni stabilite în conformitate cu prezenta convenție și un termen de prescripție mai lung sau suspendarea termenelor de prescripție în cazul în care presupusul autor al infracțiunii s-a sustras justiției.

Articolul 21

Urmărirea penală, soluționarea cauzei și sancțiuni

1.Fiecare stat parte se asigură că săvârșirea unei infracțiuni stabilite în conformitate cu prezenta convenție este pasibilă de aplicarea unor sancțiuni eficace, proporționale și cu efect de descurajare, care să țină seama de gravitatea infracțiunii.

2.Fiecare stat parte poate adopta, în conformitate cu dreptul său intern, măsurile legislative și de altă natură necesare pentru stabilirea circumstanțelor agravante în legătură cu infracțiunile stabilite în conformitate cu prezenta convenție, inclusiv circumstanțele care afectează infrastructurile critice de informații.

3.Fiecare stat parte depune toate eforturile pentru a se asigura că orice prerogativă juridică discreționară acordată în baza dreptului său intern în legătură cu urmărirea penală a persoanelor pentru infracțiunile stabilite în conformitate cu prezenta convenție este exercitată astfel încât să sporească la maximum eficacitatea măsurilor de asigurare a aplicării legii cu privire la infracțiunile respective, ținând seama în mod corespunzător de necesitatea de a descuraja săvârșirea acestora.

4.Fiecare stat parte se asigură că orice persoană urmărită penal pentru infracțiuni stabilite în conformitate cu prezenta convenție beneficiază de toate drepturile și garanțiile în conformitate cu dreptul intern și cu obligațiile internaționale aplicabile ale statului parte, inclusiv dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare.

5.În cazul infracțiunilor stabilite în conformitate cu prezenta convenție, fiecare stat parte adoptă măsurile adecvate, în conformitate cu dreptul său intern și ținând seama în mod corespunzător de dreptul la apărare, pentru a se asigura că condițiile impuse în legătură cu deciziile de eliberare în așteptarea procesului sau a soluționării căii de atac iau în considerare necesitatea de a asigura prezența pârâtului în cadrul procedurilor penale ulterioare.

6.Fiecare stat parte ia în considerare gravitatea infracțiunilor în cauză atunci când analizează eventualitatea eliberării anticipate sau condiționate a persoanelor condamnate pentru astfel de infracțiuni.

7.Statele părți se asigură că dreptul lor intern prevede măsuri adecvate pentru protejarea copiilor acuzați de infracțiunile stabilite în conformitate cu prezenta convenție, într-o manieră consecventă cu obligațiile care decurg din Convenția cu privire la drepturile copilului și din protocoalele la aceasta aplicabile, precum și cu alte instrumente internaționale sau regionale aplicabile.

8.Nicio dispoziție a prezentei convenții nu aduce atingere principiului conform căruia descrierea infracțiunilor stabilite în conformitate cu prezenta convenție, precum și a mijloacelor juridice de apărare aplicabile sau a altor principii juridice care reglementează legalitatea comportamentului este rezervată dreptului intern al unui stat parte, iar astfel de infracțiuni fac obiectul urmăririi penale și sunt sancționate conform dreptului respectiv.

Capitolul III

Competența

Articolul 22

Competența

1.Fiecare stat parte adoptă măsurile necesare pentru a-și stabili competența în privința infracțiunilor stabilite în conformitate cu prezenta convenție atunci când:

(a)infracțiunea este săvârșită pe teritoriul statului parte în cauză sau

(b)infracțiunea este săvârșită la bordul unei nave care arborează pavilionul statului parte în cauză sau al unei aeronave care este înregistrată în conformitate cu legislația statului parte în cauză la data săvârșirii infracțiunii respective.

2.Sub rezerva articolului 5 din prezenta convenție, un stat parte poate, de asemenea, să își stabilească competența în legătură cu orice astfel de infracțiune atunci când:

(a)infracțiunea este săvârșită împotriva unui resortisant al statului parte în cauză sau

(b)infracțiunea este săvârșită de către un resortisant al statului parte în cauză sau de către un apatrid care își are reședința obișnuită pe teritoriul său sau

(c)infracțiunea se numără printre infracțiunile stabilite în conformitate cu articolul 17 alineatul (1) litera (b) punctul (ii) din prezenta convenție și este săvârșită în afara teritoriului său în vederea săvârșirii, pe teritoriul său, a unei infracțiuni stabilite în conformitate cu articolul 17 alineatul (1) litera (a) punctul (i) sau (ii) sau litera (b) punctul (i) din prezenta convenție sau

(d)infracțiunea este săvârșită împotriva statului parte în cauză.

3.În sensul articolului 37 alineatul (11) din prezenta convenție, fiecare stat parte adoptă măsurile necesare pentru a-și stabili competența în privința infracțiunilor stabilite în conformitate cu prezenta convenție atunci când presupusul autor se află pe teritoriul său și acesta nu extrădează persoana respectivă exclusiv pe motiv că este resortisant al său.

4.Fiecare stat parte poate, de asemenea, să adopte măsurile necesare pentru a-și stabili competența în legătură cu infracțiunile stabilite în conformitate cu prezenta convenție atunci când presupusul autor se află pe teritoriul său și acesta nu extrădează persoana respectivă.

5.În cazul în care un stat parte care își exercită competența în temeiul alineatului (1) sau (2) de la prezentul articol a fost notificat sau a aflat în alt mod că oricare dintre celelalte state părți desfășoară o anchetă, o urmărire penală sau o procedură judiciară în legătură cu același act, autoritățile competente ale acestor state părți se consultă, după caz, în vederea coordonării acțiunilor lor.

6.Fără a aduce atingere normelor generale de drept internațional, prezenta convenție nu exclude exercitarea oricărei competențe penale stabilite de către un stat parte în conformitate cu dreptul său intern.

Capitolul IV

Măsuri procedurale și asigurarea aplicării legii

Articolul 23

Domeniul de aplicare al măsurilor procedurale

1.Fiecare stat parte adoptă măsurile legislative și de altă natură necesare pentru a stabili prerogativele și procedurile prevăzute în prezentul capitol în scopul desfășurării anchetelor sau procedurilor penale specifice.

2.Cu excepția cazului în care se prevede altfel în prezenta convenție, fiecare stat parte aplică prerogativele și procedurile menționate la alineatul (1) de la prezentul articol:

(a)infracțiunilor stabilite în conformitate cu prezenta convenție;

(b)altor infracțiuni săvârșite prin intermediul unui sistem de tehnologie a informației și comunicațiilor și

(c)colectării de probe în format electronic cu privire la orice infracțiune.

3.(a) Fiecare stat parte își poate rezerva dreptul de a aplica măsurile menționate la articolul 29 din prezenta convenție exclusiv infracțiunilor sau categoriilor de infracțiuni specificate în rezervă, cu condiția ca gama acestor infracțiuni sau categorii de infracțiuni să nu fie mai restrânsă decât gama de infracțiuni cărora li se aplică măsurile menționate la articolul 30 din prezenta convenție. Fiecare stat parte va avea în vedere să limiteze o astfel de rezervă astfel încât să permită cea mai largă aplicare posibilă a măsurilor menționate la articolul 29.

(b)În cazul în care un stat parte, din cauza restricțiilor impuse de legislația sa în vigoare la data adoptării prezentei convenții, nu este în măsură să aplice măsurile menționate la articolele 29 și 30 din prezenta convenție comunicațiilor transmise în cadrul unui sistem de tehnologie a informației și comunicațiilor al unui furnizor de servicii care:

(i)este folosit în beneficiul unui grup închis de utilizatori și

(ii)nu utilizează rețelele publice de comunicații și care nu este conectat la un alt sistem de tehnologie a informației și comunicațiilor, public sau privat,

statul parte în cauză își poate rezerva dreptul de a nu aplica aceste măsuri unor astfel de comunicații. Fiecare stat parte va avea în vedere să limiteze o astfel de rezervă astfel încât să permită cea mai largă aplicare posibilă a măsurilor menționate la articolele 29 și 30 din prezenta convenție.

Articolul 24

Condiții și garanții

1.Fiecare stat parte se asigură că stabilirea, instituirea și aplicarea prerogativelor și a procedurilor prevăzute în prezentul capitol sunt supuse condițiilor și garanțiilor prevăzute în dreptul său intern, care trebuie să asigure protecția drepturilor omului, în conformitate cu obligațiile care îi revin în temeiul dreptului internațional al drepturilor omului, și care integrează principiul proporționalității.

2.În conformitate cu dreptul intern al fiecărui stat parte și în temeiul acestuia, aceste condiții și garanții includ, printre altele, având în vedere natura procedurii sau a prerogativei în cauză, controlul jurisdicțional sau alte căi de atac independente, dreptul la o cale de atac eficace, motivele care justifică aplicarea și limitarea domeniului de aplicare și a duratei unei astfel de prerogative sau proceduri.

3.În măsura în care acest lucru este în conformitate cu interesul public, în special cu buna administrare a justiției, fiecare stat parte ia în considerare impactul prerogativelor și al procedurilor prevăzute în prezentul capitol asupra drepturilor, responsabilităților și intereselor legitime ale terților.

4.În plus, condițiile și garanțiile stabilite în conformitate cu prezentul articol se aplică la nivel intern prerogativelor și procedurilor prevăzute în prezentul capitol, atât în scopul anchetelor și procedurilor penale interne, cât și în scopul cooperării internaționale a statului parte solicitat.

5.Trimiterile la controlul jurisdicțional sau la alte căi de atac independente prevăzute la alineatul (2) de la prezentul articol sunt trimiteri la un astfel de control la nivel național.

Articolul 25

Păstrarea rapidă a datelor electronice stocate

1.Fiecare stat parte adoptă măsurile legislative și de altă natură necesare pentru a permite autorităților sale competente să dispună sau să obțină într-un mod similar păstrarea rapidă a datelor electronice specificate, inclusiv a datelor privind traficul, a datelor referitoare la conținut și a informațiilor privind abonații, care au fost stocate prin intermediul unui sistem de tehnologie a informației și comunicațiilor, în special în cazul în care există motive de a crede că datele electronice sunt deosebit de vulnerabile la pierderi sau modificări.

2.În cazul în care un stat parte pune în aplicare alineatul (1) de la prezentul articol prin intermediul unui ordin adresat unei persoane de a păstra datele electronice specificate stocate, aflate în posesia sau sub controlul acesteia, statul parte adoptă măsurile legislative și de altă natură necesare pentru a obliga persoana respectivă să păstreze și să protejeze integritatea datelor electronice respective atât timp cât este necesar, cel mult 90 de zile, pentru a permite autorităților competente să solicite divulgarea acestora. Un stat parte poate prevedea reînnoirea ulterioară a unui astfel de ordin.

3.Fiecare stat parte adoptă măsurile legislative și de altă natură necesare pentru a obliga custodele sau orice altă persoană însărcinată cu păstrarea datelor electronice să păstreze confidențialitatea cu privire la desfășurarea unor astfel de proceduri pe durata prevăzută în dreptul său intern.

Articolul 26

Păstrarea rapidă și divulgarea parțială a datelor privind traficul

Fiecare stat parte adoptă, în ceea ce privește datele privind traficul care trebuie păstrate în conformitate cu dispozițiile articolului 25 din prezenta convenție, măsurile legislative și de altă natură necesare pentru:

(a)a se asigura că păstrarea rapidă a datelor privind traficul este posibilă, indiferent dacă în transmiterea unei comunicații au fost implicați unul sau mai mulți furnizori de servicii și

(b)a asigura dezvăluirea rapidă către autoritatea competentă a statului parte sau către o persoană desemnată de autoritatea respectivă a unui volum suficient de date

privind traficul pentru a permite statului parte să identifice furnizorii de servicii și canalul prin care a fost transmisă comunicația sau informațiile indicate.

Articolul 27

Ordinul de punere la dispoziție a datelor

Fiecare stat parte adoptă măsurile legislative și de altă natură necesare pentru a conferi autorităților sale competente dreptul de a dispune:

(a)transmiterea de către o persoană aflată pe teritoriul său a datelor electronice specificate, aflate în posesia sau sub controlul acesteia, care sunt stocate într-un sistem de tehnologie a informației și comunicațiilor ori pe un suport de stocare a datelor electronice și

(b)transmiterea de către un furnizor de servicii care oferă servicii pe teritoriul statului parte a informațiilor privind abonații acestor servicii, aflate în posesia sau sub controlul său.

Articolul 28

Percheziția și sechestrarea datelor electronice stocate

1.Fiecare stat parte adoptă măsurile legislative și de altă natură necesare pentru a conferi autorităților sale competente dreptul de a percheziționa sau de a accesa într-un mod similar:

(a)un sistem de tehnologie a informației și comunicațiilor sau o parte a acestuia, precum și datele electronice stocate în acesta și

(b)un suport de stocare a datelor electronice pe care pot fi stocate datele electronice căutate

pe teritoriul statului parte în cauză.

2.Fiecare stat parte adoptă măsurile legislative și de altă natură necesare pentru a se asigura că, în cazul în care autoritățile sale percheziționează sau accesează într-un mod similar un anumit sistem de tehnologie a informației și comunicațiilor sau o parte a acestuia, în conformitate cu alineatul (1) litera (a) de la prezentul articol, și au motive să creadă că datele electronice căutate sunt stocate într-un alt sistem de tehnologie a informației și comunicațiilor sau într-o parte a acestuia situat pe teritoriul său și că aceste date sunt în mod legal accesibile din sistemul inițial sau sunt disponibile pentru sistemul inițial, autoritățile respective sunt în măsură să efectueze rapid percheziția pentru a obține accesul la celălalt sistem de tehnologie a informației și comunicațiilor.

3.Fiecare stat parte adoptă măsurile legislative și de altă natură necesare pentru a conferi autorităților sale competente dreptul de a sechestra sau de a obține într-un mod similar datele electronice de pe teritoriul său accesate în conformitate cu alineatul (1) sau (2) de la prezentul articol. Aceste măsuri includ următoarele prerogative:

(a)sechestrarea sau obținerea într-un mod similar a unui sistem de tehnologie a informației și comunicațiilor ori a unei părți a acestuia sau a unui suport de stocare a datelor electronice;

(b)realizarea și păstrarea în format electronic a unor copii ale acestor date electronice;

(c)menținerea integrității datelor electronice relevante stocate;

(d)Blocarea accesării sau eliminarea acestor date electronice din sistemul de tehnologie a informației și comunicațiilor accesat.

4.Fiecare stat parte adoptă măsurile legislative și de altă natură necesare pentru a conferi autorităților sale competente dreptul de a dispune punerea la dispoziție, în mod rezonabil, de către orice persoană care știe cum funcționează sistemul de tehnologie a informației și comunicațiilor în cauză, rețeaua de informații și de telecomunicații sau componentele acestora sau măsurile aplicate pentru protecția datelor electronice în cauză, a informațiilor necesare pentru a permite aplicarea măsurilor menționate la alineatele (1)-(3) de la prezentul articol.

Articolul 29

Colectarea în timp real a datelor privind traficul

1.Fiecare stat parte adoptă măsurile legislative și de altă natură necesare pentru a conferi autorităților sale competente dreptul de a:

(a)colecta sau înregistra, prin utilizarea mijloacelor tehnice existente pe teritoriul statului parte în cauză și

(b)obliga un furnizor de servicii, în limita capacităților sale tehnice existente:

(i)să colecteze sau să înregistreze, prin utilizarea mijloacelor tehnice existente pe teritoriul statului parte în cauză sau

(ii)să coopereze cu autoritățile competente și să le ofere asistență în colectarea sau înregistrarea,

în timp real, a datelor privind traficul asociate comunicațiilor specificate transmise pe teritoriul său prin intermediul unui sistem de tehnologie a informației și comunicațiilor.

2.În cazul în care un stat parte nu poate adopta, în conformitate cu principiile sistemului său juridic intern, măsurile menționate la alineatul (1) litera (a) de la prezentul articol, acesta poate adopta, în schimb, măsurile legislative și de altă natură necesare pentru a asigura colectarea sau înregistrarea în timp real a datelor privind traficul asociate comunicațiilor specificate transmise pe teritoriul său, prin utilizarea mijloacelor tehnice existente pe teritoriul respectiv.

3.Fiecare stat parte adoptă măsurile legislative și de altă natură necesare pentru a obliga un furnizor de servicii să păstreze confidențialitatea exercitării oricăreia dintre prerogativele prevăzute la prezentul articol și a oricăror informații referitoare la aceasta.

Articolul 30

Interceptarea datelor referitoare la conținut

1.Fiecare stat parte adoptă măsurile legislative și de altă natură necesare, în legătură cu o serie de infracțiuni grave care urmează să fie stabilite de dreptul intern, pentru a conferi autorităților sale competente dreptul de a:

(a)colecta sau înregistra, prin utilizarea mijloacelor tehnice existente pe teritoriul statului parte în cauză și

(b)obliga un furnizor de servicii, în limita capacităților sale tehnice existente:

(i)să colecteze sau să înregistreze, prin utilizarea mijloacelor tehnice existente pe teritoriul statului parte în cauză sau

(ii)să coopereze cu autoritățile competente și să le ofere asistență în colectarea sau înregistrarea

în timp real, a datelor referitoare la conținut asociate comunicațiilor specificate transmise pe teritoriul său prin intermediul unui sistem de tehnologie a informației și comunicațiilor.

2.În cazul în care un stat parte nu poate adopta, în conformitate cu principiile sistemului său juridic intern, măsurile menționate la alineatul (1) litera (a) de la prezentul articol, acesta poate adopta, în schimb, măsurile legislative și de altă natură necesare pentru a asigura colectarea sau înregistrarea în timp real a datelor referitoare la conținut asociate comunicațiilor specificate transmise pe teritoriul său, prin utilizarea mijloacelor tehnice existente pe teritoriul respectiv.

3.Fiecare stat parte adoptă măsurile legislative și de altă natură necesare pentru a obliga un furnizor de servicii să păstreze confidențialitatea exercitării oricăreia dintre prerogativele prevăzute la prezentul articol și a oricăror informații referitoare la aceasta.

Articolul 31

Înghețarea, sechestrarea și confiscarea produselor provenite din săvârșirea de infracțiuni

1.Fiecare stat parte adoptă, în cea mai mare măsură posibilă în cadrul sistemului său juridic intern, măsurile necesare pentru a permite confiscarea:

(a)produselor provenite din săvârșirea infracțiunilor stabilite în conformitate cu prezenta convenție sau a altor bunuri cu o valoare corespunzătoare acestor produse;

(b)bunurilor, echipamentelor sau a altor instrumente utilizate sau destinate utilizării pentru săvârșirea infracțiunilor stabilite în conformitate cu prezenta convenție.

2.Fiecare stat parte adoptă măsurile necesare pentru a permite identificarea, urmărirea, înghețarea sau sechestrarea oricărui element menționat la alineatul (1) de la prezentul articol în scopul confiscării ulterioare.

3.Fiecare stat parte adoptă, în conformitate cu dreptul său intern, măsurile legislative și de altă natură necesare pentru reglementarea administrării de către autoritățile competente a bunurilor înghețate, sechestrate sau confiscate menționate la alineatele (1) și (2) de la prezentul articol.

4.În cazul în care produsele provenite din săvârșirea de infracțiuni au fost transformate sau convertite, parțial sau integral, în alte bunuri, măsurile menționate în prezentul articol se aplică bunurilor în care au fost transformate sau convertite produsele respective.

5.În cazul în care produsele provenite din săvârșirea de infracțiuni au fost combinate cu bunuri dobândite din surse legitime, bunurile respective, fără a aduce atingere oricărei prerogative referitoare la înghețare sau sechestrare, se supun confiscării până la valoarea estimată a produselor combinate.

6.Măsurile menționate în prezentul articol se aplică, de asemenea, veniturilor sau altor beneficii derivate din produsele provenite din săvârșirea de infracțiuni, din bunurile în care au fost transformate sau convertite aceste produse sau din bunurile cu care aceste produse au fost combinate, în același mod și în aceeași măsură ca produsele provenite din săvârșirea de infracțiuni.

7.În sensul prezentului articol și al articolului 50 din prezenta convenție, fiecare stat parte conferă instanțelor judecătorești sau altor autorități competente dreptul de a dispune punerea la dispoziție sau sechestrarea evidențelor bancare, financiare sau comerciale. Un stat parte nu poate invoca secretul bancar drept motiv pentru refuzul de a acționa în conformitate cu dispozițiile prezentului alineat.

8.Fiecare stat parte poate analiza posibilitatea de a solicita autorului unei infracțiuni să demonstreze originea licită a unor produse presupuse a fi provenite din săvârșirea infracțiunii sau a altor bunuri care ar putea face obiectul unei confiscări, în măsura în care această solicitare este conformă cu principiile dreptului său intern și cu natura procedurii judiciare și a altor proceduri.

9.Dispozițiile prezentului articol se interpretează astfel încât să nu aducă atingere drepturilor terților de bună credință.

10.Nicio dispoziție din prezentul articol nu aduce atingere principiului conform căruia măsurile menționate trebuie să fie definite și puse în aplicare în conformitate cu dispozițiile dreptului intern al unui stat parte.

Articolul 32

Stabilirea de caziere judiciare

Fiecare stat parte poate adopta măsurile legislative sau de altă natură necesare pentru a lua în considerare, în condițiile și în scopul pe care le consideră adecvate, orice condamnare anterioară într-un alt stat a unui presupus autor al infracțiunii în scopul utilizării acestor informații în cadrul procedurilor penale referitoare la o infracțiune stabilită în conformitate cu prezenta convenție.

Articolul 33

Protecția martorilor

1.Fiecare stat parte ia măsurile adecvate, în conformitate cu dreptul său intern și în limita mijloacelor sale, pentru a oferi o protecție eficace împotriva eventualelor represalii sau intimidări martorilor care depun mărturie sau care, cu bună credință și din motive întemeiate, furnizează informații privind infracțiunile stabilite în conformitate cu prezenta convenție sau cooperează în alt mod cu autoritățile de anchetă sau judiciare și, după caz, rudelor și altor persoane apropiate acestora.

2.Măsurile prevăzute la alineatul (1) de la prezentul articol pot include, printre altele, fără a aduce atingere drepturilor pârâtului, inclusiv dreptului la un proces echitabil:

(a)Instituirea de proceduri pentru asigurarea protecției fizice a acestor persoane, cum ar fi, în măsura în care este necesar și fezabil, relocarea acestora și, după caz, păstrarea confidențialității informațiilor privind identitatea și locul în care se află aceste persoane sau limitarea divulgării unor astfel de informații;

(b)Stabilirea de norme probatorii care să le permită martorilor să depună mărturie într-un mod care le garantează siguranța, cum ar fi permiterea depunerii mărturiei prin utilizarea tehnologiei comunicațiilor, cum ar fi legăturile video sau alte mijloace adecvate.

3.Statele părți analizează posibilitatea încheierii unor acorduri sau înțelegeri cu alte state pentru relocarea persoanelor menționate la alineatul (1) de la prezentul articol.

4.Dispozițiile prezentului articol se aplică, de asemenea, victimelor, în măsura în care acestea au calitatea de martori.

Articolul 34

Asistența și protecția oferite victimelor

1.Fiecare stat parte ia măsurile adecvate, în limita mijloacelor sale, pentru a oferi asistență și protecție victimelor infracțiunilor stabilite în conformitate cu prezenta convenție, în special în cazurile de amenințare cu represalii sau de intimidare.

2.Fiecare stat parte stabilește, sub rezerva dreptului său intern, proceduri adecvate pentru a facilita despăgubirea și restituirea bunurilor către victimele infracțiunilor stabilite în conformitate cu prezenta convenție.

3.Fiecare stat parte ia măsurile necesare, sub rezerva dreptului său intern, pentru a se asigura că opiniile și preocupările victimelor sunt prezentate și luate în considerare în etapele adecvate ale procedurilor penale inițiate împotriva autorilor infracțiunilor, într-un mod care nu aduce atingere dreptului la apărare.

4.În ceea ce privește infracțiunile stabilite în conformitate cu articolele 14-16 din prezenta convenție, fiecare stat parte, sub rezerva dreptului său intern, ia măsuri pentru a oferi asistență victimelor acestor infracțiuni, inclusiv pentru recuperarea lor fizică și psihologică, în cooperare cu organizațiile internaționale relevante, cu organizațiile neguvernamentale și cu alți reprezentanți ai societății civile.

5.Atunci când aplică dispozițiile alineatelor (2)-(4) de la prezentul articol, fiecare stat parte ia în considerare vârsta, genul, precum și circumstanțele și nevoile specifice ale victimelor, inclusiv circumstanțele și nevoile specifice ale copiilor.

6.Fiecare stat parte ia măsuri eficiente pentru a asigura respectarea cererilor de a elimina sau de a face inaccesibil conținutul descris la articolele 14 și 16 din prezenta convenție, în măsura în care acest lucru este compatibil cu cadrul său juridic intern.

Capitolul V

Cooperarea internațională

Articolul 35

Principiile generale ale cooperării internaționale

1.Statele părți cooperează între ele în conformitate cu dispozițiile prezentei convenții, precum și cu alte instrumente internaționale aplicabile privind cooperarea internațională în materie penală și cu dreptul intern, în scopul:

(a)anchetării și urmăririi penale a infracțiunilor stabilite în conformitate cu prezenta convenție, precum și al procedurilor judiciare desfășurate în legătură cu acestea, inclusiv înghețarea, sechestrarea, confiscarea și restituirea produselor provenite din astfel de infracțiuni;

(b)colectării, obținerii, păstrării și schimbului de probe în format electronic cu privire la infracțiunile stabilite în conformitate cu prezenta convenție;

(c)colectării, obținerii, păstrării și schimbului de probe în format electronic cu privire la orice infracțiune gravă, inclusiv infracțiuni grave stabilite în conformitate cu alte convenții și protocoale aplicabile ale Organizației Națiunilor Unite în vigoare la data adoptării prezentei convenții.

2.În scopul colectării, obținerii, păstrării și schimbului de probe în format electronic, astfel cum se prevede la alineatul (1) literele (b) și (c) de la prezentul articol, se aplică alineatele relevante de la articolul 40 și de la articolele 41-46 din prezenta convenție.

3.În ceea ce privește cooperarea internațională, în cazul în care aceasta este condiționată de existența dublei incriminări, condiția respectivă se consideră îndeplinită indiferent dacă legislația statului parte solicitat plasează infracțiunea în aceeași categorie de infracțiuni sau utilizează același termen ca și statul parte solicitant pentru a denumi infracțiunea, dacă fapta care stă la baza infracțiunii pentru care se solicită asistență este o infracțiune în temeiul legislației ambelor state părți.

Articolul 36

Protecția datelor cu caracter personal

1.(a) Un stat parte care transferă date cu caracter personal în temeiul prezentei convenții face acest lucru în conformitate cu dreptul său intern și cu orice obligație pe care partea care efectuează transferul o poate avea în temeiul dreptului internațional aplicabil. Statele părți nu sunt obligate să transfere date cu caracter personal în conformitate cu prezenta convenție în cazul în care datele nu pot fi furnizate în conformitate cu legislația lor aplicabilă privind protecția datelor cu caracter personal.

(b)În cazul în care transferul de date cu caracter personal nu ar respecta dispozițiile alineatului (1) litera (a) de la prezentul articol, statele părți pot încerca să impună condiții adecvate, în conformitate cu legislația aplicabilă, pentru a asigura conformitatea pentru a răspunde unei cereri de date cu caracter personal.

(c)Statele părți sunt încurajate să instituie acorduri bilaterale sau multilaterale pentru a facilita transferul de date cu caracter personal.

2.În ceea ce privește datele cu caracter personal transferate în conformitate cu prezenta convenție, statele părți se asigură că datele cu caracter personal primite fac obiectul unor garanții eficace și adecvate în cadrele lor juridice respective.

3.Pentru a transfera datele cu caracter personal obținute în conformitate cu prezenta convenție către o țară terță sau o organizație internațională, un stat parte notifică intenția sa statului parte care a efectuat transferul inițial și solicită acordul acestuia.

Statul parte transferă astfel de date cu caracter personal numai cu acordul statului parte care a efectuat transferul inițial, acord care poate fi necesar să fie furnizat în scris.

Articolul 37

Extrădarea

1.Prezentul articol se aplică infracțiunilor stabilite în conformitate cu prezenta convenție atunci când persoana care face obiectul cererii de extrădare se află pe teritoriul statului parte solicitat, cu condiția ca infracțiunea pentru care se solicită extrădarea să fie pasibilă de pedeapsă în temeiul dreptului intern atât al statului parte solicitant, cât și al statului parte solicitat. Atunci când extrădarea este solicitată în scopul executării unei pedepse definitive cu închisoarea sau a unei alte forme de detenție impuse pentru o infracțiune în cazul căreia se poate recurge la extrădare, statul parte solicitat poate acorda extrădarea în conformitate cu dreptul intern.

2.Fără a aduce atingere alineatului (1) de la prezentul articol, un stat parte a cărui legislație permite acest lucru poate extrăda o persoană în cazul oricărei infracțiuni stabilite în conformitate cu prezenta convenție care nu este pasibilă de pedeapsă în temeiul dreptului său intern.

3.În cazul în care cererea de extrădare include mai multe infracțiuni distincte, dintre care cel puțin una poate atrage extrădarea în temeiul prezentului articol, iar altele nu pot atrage extrădarea din cauza perioadei de detenție aferente, dar sunt legate de infracțiuni stabilite în conformitate cu prezenta convenție, statul parte solicitat poate aplica prezentul articol și în ceea ce privește infracțiunile respective.

4.Fiecare dintre infracțiunile cărora li se aplică prezentul articol se consideră a fi incluse ca infracțiuni în cazul cărora se poate recurge la extrădare în orice tratat de extrădare în vigoare între statele părți. Statele părți se angajează să includă aceste infracțiuni drept infracțiuni în cazul cărora se poate recurge la extrădare în fiecare tratat de extrădare ce va fi încheiat între ele.

5.Dacă un stat parte care condiționează extrădarea de existența unui tratat primește o cerere de extrădare de la alt stat parte cu care nu a încheiat un tratat de extrădare, acesta poate să considere prezenta convenție ca temei juridic al extrădării cu privire la orice infracțiune căreia i se aplică prezentul articol.

6.Statele părți care condiționează extrădarea de existența unui tratat:

(a)în momentul depunerii instrumentelor lor de ratificare, de acceptare, de aprobare a prezentei convenții sau de aderare la aceasta, informează Secretarul General al Organizației Națiunilor Unite dacă vor considera prezenta convenție ca temei juridic pentru cooperarea în materie de extrădare cu alte state părți la prezenta convenție și

(b)în cazul în care nu consideră prezenta convenție ca temei juridic pentru cooperarea în materie de extrădare, încearcă, dacă este cazul, să încheie tratate de extrădare cu alte state părți la prezenta convenție în vederea punerii în aplicare a prezentului articol.

7.Statele părți care nu condiționează extrădarea de existența unui tratat recunosc între ele infracțiunile cărora li se aplică prezentul articol ca infracțiuni în cazul cărora se poate recurge la extrădare.

8.Extrădarea face obiectul condițiilor prevăzute de dreptul intern al statului parte solicitat sau de tratatele de extrădare aplicabile, inclusiv, printre altele, condițiile privind cerința legată de pedeapsa minimă pentru extrădare și motivele pentru care statul parte solicitat poate să refuze extrădarea.

9.Sub rezerva dreptului lor intern, statele părți depun toate eforturile pentru a accelera procedurile de extrădare și a simplifica cerințele conexe în materie de probe în ceea ce privește orice infracțiune căreia i se aplică prezentul articol.

10.Sub rezerva dispozițiilor din dreptul său intern și a tratatelor sale de extrădare, statul parte solicitat poate, în cazul în care apreciază că circumstanțele justifică acest lucru și au un caracter urgent, și la cererea statului parte solicitant, inclusiv atunci când cererea este transmisă prin canalele existente ale Organizației Internaționale de Poliție Criminală, să rețină o persoană prezentă pe teritoriul său a cărei extrădare este solicitată sau să adopte alte măsuri corespunzătoare pentru asigurarea prezenței persoanei respective la procedura de extrădare.

11.Un stat parte pe teritoriul căruia se află presupusul autor al infracțiunii, în cazul în care nu extrădează respectiva persoană pentru o infracțiune căreia i se aplică prezentul articol doar din motiv că este resortisant al său, are obligația ca, la cererea statului parte care solicită extrădarea, să înainteze cazul fără întârziere nejustificată autorităților sale competente în vederea urmăririi penale. Aceste autorități emit o decizie și desfășoară procedura în același mod ca în cazul oricărei alte infracțiuni de natură comparabilă în temeiul dreptului intern al statului parte respectiv. Statele părți în cauză cooperează, în special cu privire la aspectele de procedură și legate de probă, pentru a asigura eficiența urmăririi penale.

12.Atunci când un stat parte este autorizat în temeiul dreptului său intern să extrădeze sau să predea în alt mod unul dintre resortisanții săi doar cu condiția ca această persoană să fie returnată statului parte respectiv pentru executarea pedepsei pronunțate în urma procesului sau procedurii care a stat la baza cererii de extrădare sau de predare, iar acest stat parte și statul parte care solicită extrădarea persoanei sunt de acord cu această opțiune și alte condiții pe care le consideră corespunzătoare, această extrădare sau predare condiționată este suficientă pentru îndeplinirea obligației prevăzute la alineatul (11) de la prezentul articol.

13.În cazul în care extrădarea solicitată pentru executarea unei sentințe este refuzată pe motiv că persoana care face obiectul cererii este resortisant al statului parte solicitat, acesta din urmă

are în vedere, în cazul în care dreptul său intern permite acest lucru și în conformitate cu dispozițiile acestuia, la cererea statului parte solicitant, executarea sentinței impuse în temeiul dreptului intern al statului parte solicitant sau a restului pedepsei respective.

14.Oricărei persoane care face obiectul unei proceduri în legătură cu oricare dintre infracțiunile cărora li se aplică prezentul articol i se garantează un tratament echitabil în toate etapele procedurii, inclusiv toate drepturile și garanțiile oferite de dreptul intern al statului parte pe teritoriul căreia se află.

15.Nicio dispoziție a prezentei convenții nu se interpretează ca impunând obligația de extrădare în cazul în care statul parte solicitat are motive întemeiate să creadă că cererea a fost formulată în scopul urmăririi penale sau al pedepsirii unei persoane pe motive de sex, rasă, limbă, religie, naționalitate, origine etnică sau opinii politice sau că respectarea cererii ar aduce atingere situației persoanei respective din oricare dintre aceste motive.

16.Statele părți nu pot să refuze o cerere de extrădare doar pe motiv că infracțiunea este considerată a implica și aspecte fiscale.

17.Înainte de a refuza extrădarea, statul parte solicitat se consultă, dacă este cazul, cu statul parte solicitant pentru a-i oferi toate ocaziile de a-și prezenta opiniile și de a furniza informații relevante pentru ceea ce susține.

18.Statul parte solicitat informează statul parte solicitant referitor la decizia sa cu privire la extrădare. Statul parte solicitat informează statul parte solicitant cu privire la motivul pentru care refuză extrădarea, cu excepția cazului în care dreptul său intern sau obligațiile care îi revin în temeiul dreptului internațional nu îi permit să facă acest lucru.

19.Fiecare stat parte comunică Secretarului General al Organizației Națiunilor Unite, în momentul semnării sau al depunerii instrumentului său de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, numele și adresa unei autorități responsabile de trimiterea sau de primirea cererilor de extrădare sau de arestare provizorie. Secretarul General instituie și actualizează un registru al autorităților desemnate de statele părți. Fiecare stat parte se asigură că detaliile care figurează în registru sunt corecte în orice moment.

20.Statele părți depun eforturi pentru a încheia acorduri sau înțelegeri bilaterale și multilaterale cu scopul de a permite extrădarea sau de a spori eficacitatea acesteia.

Articolul 38

Transferarea persoanelor condamnate

Statele părți pot analiza, luând în considerare drepturile persoanelor condamnate, posibilitatea încheierii unor acorduri sau înțelegeri bilaterale sau multilaterale privind transferarea pe teritoriul lor a persoanelor condamnate la închisoare sau la alte forme de privare de libertate pentru infracțiunile stabilite în conformitate cu prezenta convenție, pentru ca acestea să își execute pedeapsa pe teritoriul lor. De asemenea, statele părți pot lua în considerare aspectele legate de consimțământ, reabilitare și reintegrare.

Articolul 39

Transferul procedurilor penale

1.Statele părți analizează posibilitatea de a transfera între ele procedurile de urmărire penală a unei infracțiuni stabilite în conformitate cu prezenta convenție, în cazul în care transferul este considerat a fi în interesul unei bune administrări a justiției, în special atunci când sunt implicate mai multe jurisdicții, în vederea concentrării urmăririi penale.

2.Dacă un stat parte care condiționează transferul procedurilor penale de existența unui tratat primește o cerere de transfer de la alt stat parte cu care nu a încheiat un tratat în această privință, acesta poate să considere prezenta convenție ca temei juridic al transferului procedurilor penale cu privire la orice infracțiune căreia i se aplică prezentul articol.

Articolul 40

Principii generale și proceduri referitoare la asistența judiciară reciprocă

1.Statele părți își acordă asistență judiciară reciprocă în cea mai mare măsură posibilă în cadrul anchetelor, urmăririlor penale și procedurilor judiciare întreprinse în legătură cu infracțiunile stabilite în conformitate cu prezenta convenție și în scopul colectării de probe în format electronic cu privire la infracțiunile stabilite în conformitate cu prezenta convenție, precum și la infracțiunile grave.

2.Asistența judiciară reciprocă se acordă în cea mai mare măsură posibilă în conformitate cu legislația, tratatele, acordurile și înțelegerile relevante ale statului parte solicitat cu ocazia anchetelor, urmăririlor penale și procedurilor judiciare întreprinse de statul parte solicitant în legătură cu infracțiunile pentru care o persoană juridică poate fi considerată răspunzătoare, în temeiul articolului 18 din prezenta convenție.

3.Asistența judiciară reciprocă acordată în conformitate cu prezentul articol poate fi solicitată în oricare dintre următoarele scopuri:

(a)obținerea de probe sau declarații de la persoane;

(b)comunicarea actelor judiciare;

(c)efectuarea de percheziții și sechestrări, precum și de înghețări;

(d)percheziția sau accesarea într-un mod similar, sechestrarea sau obținerea într-un mod similar și divulgarea datelor electronice stocate prin intermediul unui sistem de tehnologie a informației și comunicațiilor în temeiul articolului 44 din prezenta convenție;

(e)colectarea în timp real a datelor privind traficul în temeiul articolului 45 din prezenta convenție;

(f)interceptarea datelor referitoare la conținut în temeiul articolului 46 din prezenta convenție;

(g)examinarea obiectelor și siturilor;

(h)furnizarea de informații, probe și evaluări ale experților;

(i)furnizarea de documente originale sau copii legalizate ale documentelor și evidențelor relevante, inclusiv ale documentelor guvernamentale, bancare, financiare, comerciale sau ale întreprinderilor;

(j)identificarea sau urmărirea produselor provenite din săvârșirea de infracțiuni, a bunurilor, a instrumentelor sau a altor lucruri în scop probatoriu;

(k)înlesnirea înfățișării voluntare a persoanelor în statul parte

(l)solicitant;

(m)recuperarea produselor provenite din săvârșirea de infracțiuni;

(n)orice alt tip de asistență care nu contravine dreptului intern al statului parte solicitat.

4.Fără a aduce atingere dreptului intern, autoritățile competente ale unui stat parte pot transmite, fără cerere prealabilă, informații în materie penală unei autorități competente dintr-un alt stat parte în cazul în care consideră că aceste informații ar putea ajuta autoritatea respectivă să inițieze sau să finalizeze cu succes anchete și proceduri penale sau ar putea conduce la o cerere formulată de acest din urmă stat parte în temeiul prezentei convenții.

5.Transmiterea informațiilor în temeiul alineatului (4) de la prezentul articol nu aduce atingere anchetelor și procedurilor penale din statul în care sunt situate autoritățile competente care furnizează informațiile. Autoritățile competente care primesc informațiile respectă cerința ca informațiile respective să rămână confidențiale, chiar și temporar, sau să fie utilizate doar în anumite condiții. Acest lucru nu împiedică însă statul parte destinatar să divulge în cadrul procedurilor sale informații dezincriminatorii pentru un acuzat. În acest caz, statul parte destinatar notifică acest lucru statului parte care transmite informațiile înainte de divulgare și, la cererea acestuia, se consultă cu

statul parte care transmite informațiile. În cazul în care, într-o situație excepțională, notificarea prealabilă nu este posibilă, statul parte destinatar informează fără întârziere statul parte care transmite informațiile cu privire la divulgare.

6.Dispozițiile prezentului articol nu aduc atingere obligațiilor ce decurg din oricare alt tratat, bilateral sau multilateral, care reglementează sau va reglementa, în întregime sau parțial, asistența judiciară reciprocă.

7.Alineatele (8)-(31) de la prezentul articol se aplică cererilor formulate în temeiul prezentului articol în cazul în care statele părți în cauză nu au încheiat un tratat de asistență judiciară reciprocă. În cazul în care statelor părți le revin obligații printr-un astfel de tratat, se aplică dispozițiile corespunzătoare ale tratatului respectiv, exceptând cazul în care statele părți convin să aplice în locul acestora alineatele (8)-(31) de la prezentul articol. Statele părți sunt încurajate cu tărie să aplice dispozițiile alineatelor respective dacă acestea înlesnesc cooperarea.

8.Statele părți pot invoca lipsa dublei incriminări pentru a respinge acordarea asistenței în temeiul prezentului articol. Cu toate acestea, în cazul în care consideră adecvat, statul parte solicitat poate să acorde asistență, în măsura pe care o consideră corespunzătoare, indiferent dacă actul constituie sau nu o infracțiune în temeiul dreptului intern al statului parte solicitat. Acordarea asistenței poate fi refuzată atunci când cererile implică aspecte cu un caracter de minimis sau aspecte pentru care cooperarea sau asistența solicitată sunt disponibile în temeiul altor dispoziții ale prezentei convenții.

9.O persoană plasată în detenție sau care execută o pedeapsă pe teritoriul unui stat parte și a cărei prezență într-un alt stat parte este solicitată în scopul identificării, al depunerii mărturiei sau al furnizării de asistență în alt mod pentru obținerea de probe în cadrul anchetelor, urmăririlor penale sau procedurilor judiciare întreprinse în legătură cu infracțiuni stabilite în conformitate cu prezenta convenție poate fi transferată dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

(a)persoana respectivă își exprimă consimțământul în acest sens, în mod liber și în cunoștință de cauză;

(b)autoritățile competente ale ambelor state părți ajung la un acord în acest sens, sub rezerva condițiilor pe care cele două state părți le consideră adecvate.

10.În sensul alineatului (9) de la prezentul articol:

(a)statul parte în care este transferată persoana are autoritatea și obligația de a ține în custodie persoana transferată, cu excepția cazului în care statul parte din care aceasta a fost transferată solicită sau permite să se procedeze altfel;

(b)statul parte în care este transferată persoana își îndeplinește fără întârziere obligația de a returna persoana în custodia statului parte din care a fost transferată, astfel cum s-a convenit în prealabil sau după cum s-a convenit în alt mod de către autoritățile competente ale ambelor state părți;

(c)statul parte în care este transferată persoana nu solicită statului parte din care aceasta a fost transferată să inițieze proceduri de extrădare pentru returnarea sa;

(d)perioada petrecută în custodia statului parte în care a fost transferată persoana va fi luată în considerare în scopul reducerii din pedeapsa aplicată în statul parte din care a fost transferată.

11.Cu excepția cazului în care statul parte din care urmează să fie transferată o persoană în conformitate cu alineatele (9) și (10) de la prezentul articol este de acord cu acest lucru, persoana respectivă, indiferent de cetățenie, nu poate fi urmărită penal, plasată în detenție, pedepsită sau supusă niciunei alte restricționări a libertății pe teritoriul statului în care este transferată în legătură cu acte, omisiuni sau condamnări anterioare plecării persoanei respective de pe teritoriul statului din care a fost transferată.

12.(a) Fiecare stat parte desemnează o autoritate centrală sau autoritățile centrale care au responsabilitatea și prerogativa de a primi cererile de asistență judiciară reciprocă, fie în scopul executării, fie în scopul transmiterii acestora către autoritățile competente pentru executare. În cazul în care într-un stat parte există o regiune sau un teritoriu special cu sistem separat de asistență judiciară reciprocă, acesta poate să desemneze o autoritate centrală distinctă care are aceeași funcție pentru regiunea sau teritoriul respectiv.

(b)Autoritățile centrale asigură executarea sau transmiterea rapidă și corectă a cererilor primite. În cazul în care autoritatea centrală transmite cererea către o autoritate competentă pentru executare, aceasta încurajează executarea rapidă și adecvată a cererii de către autoritatea competentă.

(c)Secretarul General al Organizației Națiunilor Unite este informat cu privire la autoritatea centrală desemnată în acest scop în momentul în care fiecare stat parte își depune instrumentul de ratificare, de acceptare, de aprobare a prezentei convenții sau de aderare la aceasta și instituie și actualizează un registru al autorităților centrale desemnate de statele părți. Fiecare stat parte se asigură că detaliile care figurează în registru sunt corecte în orice moment.

(d)Cererile de asistență judiciară reciprocă și orice comunicare în legătură cu acestea se transmit autorităților centrale desemnate de către statele părți. Această cerință nu aduce atingere dreptului unui stat parte de a solicita ca astfel de cereri și comunicări să îi fie adresate pe cale diplomatică și, în cazuri urgente, dacă statele părți convin astfel, prin intermediul Organizației Internaționale de Poliție Criminală, în măsura în care acest lucru este posibil.

13.Cererile se formulează în scris sau, în cazul în care este posibil, prin orice mijloc care permite obținerea unei evidențe scrise, într-o limbă acceptabilă pentru statul parte solicitat și în condiții care permit statului parte în cauză să stabilească autenticitatea. Secretarul General al Organizației Națiunilor Unite este informat cu privire la limba sau limbile acceptate de fiecare stat parte în momentul în care își depune instrumentul de

ratificare, de acceptare, de aprobare a prezentei convenții sau de aderare la aceasta. În cazuri urgente și dacă statele părți au convenit astfel, cererile pot fi formulate verbal, însă trebuie confirmate în scris fără întârziere.

14.În cazul în care legislația statelor părți nu interzice acest lucru, autoritățile centrale ale acestora sunt încurajate să transmită și să primească cererile de asistență judiciară reciprocă și comunicările în legătură cu acestea, precum și probele, în format electronic, în condiții care să permită statului parte solicitat să stabilească autenticitatea și să asigure securitatea comunicărilor.

15.Cererea de asistență judiciară reciprocă conține:

(a)identitatea autorității care formulează cererea;

(b)obiectul și natura anchetei, urmăririi penale sau procedurii judiciare la care se referă cererea, precum și numele și atribuțiile autorității care efectuează ancheta, urmărirea penală sau procedura judiciară;

(c)un rezumat al faptelor relevante, exceptând cazul cererilor de comunicare a actelor judiciare;

(d)o descriere a asistenței solicitate și detalii precizate de statul parte solicitant cu privire la orice procedură anume pe care dorește să o vadă urmată;

(e)dacă este posibil și oportun, identitatea, amplasarea și cetățenia oricărei persoane în cauză, precum și țara de origine, descrierea și amplasarea oricărui element sau a oricăror conturi în cauză;

(f)după caz, perioada pentru care sunt solicitate probele, informațiile sau alte tipuri de asistență și

(g)scopul pentru care sunt solicitate probele, informațiile sau alte tipuri de asistență.

16.Statul parte solicitat poate să ceară informații suplimentare atunci când acest lucru se dovedește a fi necesar pentru executarea cererii în conformitate cu dreptul său intern sau atunci când poate să înlesnească această executare a cererii.

17.Se dă curs unei cereri în conformitate cu dreptul intern al statului parte solicitat și în măsura în care aceasta nu contravine dreptului intern al statului parte solicitat și, dacă este posibil, în conformitate cu procedurile prevăzute în cerere.

18.Ori de câte ori este posibil și în conformitate cu principiile fundamentale ale dreptului intern, atunci când o persoană se află pe teritoriul unui stat parte și trebuie să fie audiată ca martor, victimă sau expert de către autoritățile judiciare ale altui stat parte, primul stat parte

poate, la cererea celuilalt, să permită ca audierea să aibă loc prin videoconferință în cazul în care nu este posibil sau nu este de dorit ca persoana în cauză să se înfățișeze personal pe teritoriul statului parte solicitant. Statele părți pot conveni ca audierea să fie derulată de către o autoritate judiciară a statului parte solicitant și ca la aceasta să participe o autoritate judiciară a statului parte solicitat. În cazul în care statul parte solicitat nu are acces la mijloacele tehnice necesare pentru organizarea unei videoconferințe, statul parte solicitant le poate pune la dispoziția statului parte solicitat, cu acordul acestuia.

19.Statul parte solicitant nu transmite și nu utilizează informațiile sau probele furnizate de statul parte solicitat pentru anchete, urmăriri penale sau proceduri judiciare altele decât cele declarate în cerere, fără acordul prealabil al statului parte solicitat. Nicio dispoziție a prezentului alineat nu împiedică statul parte solicitant să divulge în procedurile sale informații sau probe dezincriminatorii pentru un acuzat. În acest din urmă caz, statul parte solicitant notifică statul parte solicitat înainte de divulgare și, la cererea acestuia, se consultă cu statul parte solicitat. În cazul în care, într-o situație excepțională, notificarea prealabilă nu este posibilă, statul parte solicitant informează fără întârziere statul parte solicitat cu privire la divulgare.

20.Statul parte solicitant poate cere statului parte solicitat să păstreze confidențialitatea cu privire la cerere și la conținutul acesteia, mai puțin în măsura în care este necesar pentru a da curs acesteia. În cazul în care statul parte solicitat nu poate să respecte cerința de confidențialitate, acesta informează imediat statul parte solicitant.

21.Acordarea asistenței judiciare reciproce poate fi respinsă:

(a)în cazul în care cererea nu este formulată în conformitate cu dispozițiile prezentului articol;

(b)în cazul în care statul parte solicitat consideră că executarea cererii poate să aducă atingere suveranității sau securității sale, ordinii sale publice ori altor interese esențiale;

(c)în cazul în care autorităților statului parte solicitat li s-ar interzice prin dreptul intern să ia măsurile solicitate în legătură cu orice infracțiune similară care a făcut obiectul anchetei, urmăririi penale sau procedurilor juridice de competența sa;

(d)în cazul în care acceptarea cererii ar contraveni sistemului juridic al statului parte solicitat în ceea ce privește asistența judiciară reciprocă.

22.Nicio dispoziție a prezentei convenții nu se interpretează ca impunând obligația de acordare de asistență judiciară reciprocă în cazul în care statul parte solicitat are motive întemeiate să creadă că cererea a fost formulată în scopul urmăririi penale sau al pedepsirii unei persoane pe motive de sex, rasă, limbă, religie, naționalitate, origine etnică sau opinii politice sau că respectarea cererii ar aduce atingere situației persoanei respective din oricare dintre aceste motive.

23.Statele părți nu pot să refuze o cerere de asistență judiciară reciprocă doar pe motiv că se consideră că infracțiunea ar implica și aspecte fiscale.

24.Statele părți nu pot invoca secretul bancar drept motiv pentru a refuza acordarea asistenței judiciare reciproce în temeiul prezentului articol.

25.Orice respingere a unei cereri de a acorda asistență judiciară reciprocă trebuie să fie motivată.

26.Statul parte solicitat execută cererea de asistență judiciară reciprocă de îndată ce este posibil și ține seama, în cea mai mare măsură posibilă, de toate termenele-limită propuse de statul parte solicitant și motivate, de preferință în cerere. Statul parte solicitat răspunde la cererile rezonabile adresate de statul parte solicitant în ceea ce privește stadiul și progresul înregistrat în tratarea cererii. Statul parte solicitant informează statul parte solicitat în cel mai scurt termen dacă asistența solicitată nu mai este necesară.

27.Asistența judiciară reciprocă poate fi amânată de către statul parte solicitat pe motiv că aceasta interferează cu o anchetă, o urmărire penală sau o procedură judiciară în derulare.

28.Înainte de a refuza o cerere în temeiul alineatului (21) de la prezentul articol sau de a amâna executarea acesteia în temeiul alineatului (27) de la prezentul articol, statul parte solicitat se consultă cu statul parte solicitant pentru a analiza posibilitatea de a acorda asistența sub rezerva termenilor și condițiilor pe care le consideră necesare. Dacă acceptă asistența sub rezerva acestor condiții, statul parte solicitant va îndeplini condițiile respective.

29.Fără a aduce atingere aplicării alineatului (11) de la prezentul articol, un martor, un expert sau o altă persoană care, la cererea statului parte solicitant, este de acord să depună mărturie în cadrul unei proceduri sau să contribuie la o anchetă, urmărire penală sau procedură judiciară pe teritoriul acestuia, nu poate fi urmărită penal, plasată în detenție, pedepsită sau supusă niciunei alte restricționări a libertății pe teritoriul respectiv pentru acte, omisiuni sau condamnări anterioare plecării persoanei respective de pe teritoriul statului parte solicitat. Această garanție încetează atunci când martorul, expertul sau o altă persoană a avut, pentru o perioadă de 15 zile consecutive sau pentru orice perioadă convenită de statele părți de la data la care persoana a fost informată oficial că prezența sa nu mai este solicitată de autoritățile judiciare, posibilitatea de a părăsi teritoriul statului parte solicitant, dar a rămas în mod voluntar pe teritoriul acestuia sau, după ce a părăsit teritoriul respectiv, s-a întors din proprie inițiativă.

30.Cheltuielile obișnuite aferente executării unei cereri sunt suportate de statul parte solicitat, cu excepția cazului în care se convine altfel de către statele părți în cauză. În cazul în care sunt necesare cheltuieli semnificative sau extraordinare sau acestea vor fi necesare pentru îndeplinirea cererii, statele părți se consultă pentru a stabili termenii și condițiile în baza cărora se va executa cererea, precum și modul în care vor fi suportate cheltuielile.

31.Statul parte solicitat:

(a)furnizează statului parte solicitant copii ale evidențelor, documentelor sau informațiilor guvernamentale aflate în posesia sa care sunt disponibile publicului larg în temeiul dreptului său intern;

(b)la latitudinea sa, poate furniza statului parte solicitant, în întregime, parțial sau sub rezerva unor condiții pe care le consideră corespunzătoare, copii ale evidențelor, documentelor sau informațiilor guvernamentale aflate în posesia sa care nu sunt disponibile publicului larg în temeiul dreptului său intern.

32.Statele părți iau în considerare, dacă este cazul, posibilitatea de a încheia acorduri sau înțelegeri bilaterale sau multilaterale care ar servi obiectivelor dispozițiilor prezentului articol, le-ar conferi acestora un efect practic sau le-ar consolida.

Articolul 41

1.Rețea disponibilă 24 de ore din 24, 7 zile pe săptămână

2.Fiecare stat parte desemnează un punct de contact disponibil 24 de ore din 24, 7 zile pe săptămână, pentru furnizarea de asistență imediată în scopul anchetelor penale, urmăririlor penale sau procedurilor judiciare specifice privind infracțiunile stabilite în conformitate cu prezenta convenție sau pentru colectarea, obținerea și păstrarea probelor în format electronic în sensul alineatului (3) de la prezentul articol și în legătură cu infracțiunile stabilite în conformitate cu prezenta convenție, precum și cu infracțiunile grave.

3.Secretarul General al Organizației Națiunilor Unite este informat cu privire la acest punct de contact, menține un registru actualizat al punctelor de contact desemnate în sensul prezentului articol și transmite anual statelor părți lista actualizată a punctelor de contact.

4.Această asistență include facilitarea sau, dacă dreptul și practica internă a statului parte solicitat permit acest lucru, aplicarea directă a următoarelor măsuri:

(a)furnizarea de consultanță tehnică;

(b)păstrarea datelor electronice stocate în temeiul articolelor 42 și 43 din prezenta convenție, inclusiv, după caz, a informațiilor cu privire la locul în care se află furnizorul de servicii, dacă este cunoscut de statul parte solicitat, pentru a sprijini statul parte solicitant în formularea unei cereri;

(c)colectarea probelor și furnizarea de informații cu caracter juridic;

(d)localizarea suspecților; sau

(e)furnizarea de date electronice pentru a evita o situație de urgență.

5.Punctul de contact al unui stat parte are capacitatea de a comunica cu punctul de contact al unui alt stat parte, în regim de urgență. În cazul în care punctul de contact desemnat de un stat parte nu face parte din autoritatea sau autoritățile statului respectiv responsabile de furnizarea asistenței judiciare reciproce sau de extrădare, punctul de contact se asigură că poate acționa în coordonare cu autoritatea sau autoritățile respective în regim de urgență.

6.Fiecare stat parte se asigură că dispune de personal instruit și echipat corespunzător pentru a asigura funcționarea rețelei 24 de ore din 24, 7 zile pe săptămână.

7.De asemenea, statele părți pot utiliza și consolida rețelele autorizate de puncte de contact existente, după caz, și în limitele dreptului lor intern, inclusiv rețelele pentru criminalitatea informatică ale Organizației Internaționale de Poliție Criminală, disponibile 24 de ore din 24, 7 zile pe săptămână, în vederea unei cooperări prompte între forțele de poliție, precum și alte metode de cooperare în ceea ce privește schimbul de informații.

Articolul 42

Cooperarea internațională în scopul păstrării rapide a datelor electronice stocate

1.Un stat parte poate solicita unui alt stat parte să dispună sau să obțină într-un alt mod, în conformitate cu articolul 25 din prezenta convenție, păstrarea rapidă a datelor electronice stocate prin intermediul unui sistem de tehnologie a informației și comunicațiilor situat pe teritoriul respectivului stat și în legătură cu care statul parte solicitant intenționează să depună o cerere de asistență judiciară reciprocă în ceea ce privește percheziția sau accesarea într-un mod similar, sechestrarea sau obținerea într-un mod similar sau divulgarea datelor electronice.

2.Statul parte solicitant poate utiliza rețeaua disponibilă 24 de ore din 24, 7 zile pe săptămână, prevăzută la articolul 41 din prezenta convenție, pentru a solicita informații privind localizarea datelor electronice stocate prin intermediul unui sistem de tehnologie a informației și comunicațiilor și, după caz, informații privind localizarea furnizorului de servicii.

3.În cererea de păstrare formulată în temeiul alineatului (1) de la prezentul articol se menționează:

(a)autoritatea care solicită păstrarea;

(b)infracțiunea care face obiectul unei anchete penale, al unei urmăriri penale sau al unei proceduri judiciare și o scurtă expunere a faptelor care au legătură cu aceasta;

(c)datele electronice stocate care trebuie păstrate și legătura acestora cu infracțiunea;

(d)orice informație disponibilă care permite identificarea posesorului datelor electronice stocate sau a locului în care se află sistemul de tehnologie a informației și comunicațiilor;

(e)necesitatea măsurii de păstrare;

(f)faptul că statul parte solicitant intenționează să depună o cerere de asistență judiciară reciprocă în ceea ce privește percheziția sau accesarea într-un mod similar, sechestrarea sau obținerea într-un mod similar sau divulgarea datelor electronice stocate;

(g)după caz, necesitatea de a păstra confidențialitatea cererii de păstrare și de a nu notifica utilizatorul.

4.La primirea cererii din partea unui alt stat parte, statul parte solicitat ia toate măsurile adecvate pentru asigurarea păstrării rapide a datelor electronice specificate, în conformitate cu dreptul său intern. Asigurarea păstrării rapide a acestor date în urma primirii unei astfel de cereri nu poate fi condiționată de existența dublei incriminări.

5.Un stat parte care condiționează acordarea de asistență judiciară reciprocă în ceea ce privește percheziția sau accesarea într-un mod similar, sechestrarea sau obținerea într-un mod similar sau divulgarea datelor electronice stocate de existența dublei incriminări își poate rezerva dreptul, în ceea ce privește alte infracțiuni decât cele stabilite în conformitate cu prezenta convenție, de a refuza cererea de păstrare formulată în temeiul prezentului articol în cazurile în care are motive să creadă că, la momentul divulgării, condiția dublei incriminări nu va putea fi îndeplinită.

6.În plus, o cerere de păstrare poate fi refuzată numai pe baza motivelor prevăzute la articolul 40 alineatul (21) literele (b) și (c) și alineatul (22) din prezenta convenție.

7.În cazul în care statul parte solicitat consideră că păstrarea nu va asigura disponibilitatea viitoare a datelor, va compromite confidențialitatea sau va afecta într-un alt mod ancheta statului parte solicitant, acesta informează imediat statul parte solicitant, care decide apoi dacă cererea ar trebui totuși executată.

8.Orice păstrare asigurată ca răspuns la o cerere formulată în temeiul alineatului (1) de la prezentul articol se realizează pentru o perioadă de cel puțin 60 de zile, pentru a permite statului parte solicitant să depună o cerere de percheziție sau accesare într-un mod similar, de sechestrare sau obținere într-un mod similar sau de divulgare a datelor. După primirea unei astfel de cereri, datele continuă să fie păstrate până la luarea unei decizii cu privire la cererea respectivă.

9.Înainte de expirarea perioadei de păstrare prevăzute la alineatul (8) de la prezentul articol, statul parte solicitant poate solicita o prelungire a acestei perioade.

Articolul 43

Cooperarea internațională în scopul divulgării rapide a datelor privind traficul păstrate

1.În cazul în care, în cursul executării unei cereri de păstrare a datelor privind traficul în legătură cu o anumită comunicare, formulată în temeiul articolului 42 din prezenta convenție, statul parte solicitat descoperă că un furnizor de servicii dintr-un alt stat parte a fost implicat în transmiterea comunicării, statul parte solicitat dezvăluie rapid statului parte solicitant un volum suficient de date privind traficul pentru a permite identificarea furnizorului de servicii respectiv și a canalului prin care comunicarea a fost transmisă.

2.Divulgarea datelor privind traficul în temeiul alineatului (1) de la prezentul articol poate fi refuzată numai pe baza motivelor prevăzute la articolul 40 alineatul (21) literele (b) și (c) și alineatul (22) din prezenta convenție.

Articolul 44

Asistența judiciară reciprocă în ceea ce privește accesarea datelor electronice stocate

1.Un stat parte poate solicita unui alt stat parte să dispună percheziția sau accesarea într-un mod similar, sechestrarea sau obținerea într-un mod similar și divulgarea datelor electronice stocate prin intermediul unui sistem de tehnologie a informației și comunicațiilor situat pe teritoriul statului parte solicitat, inclusiv a datelor electronice păstrate în temeiul articolului 42 din prezenta convenție.

2.Statul parte solicitat răspunde acestei cereri prin aplicarea instrumentelor și a actelor cu putere de lege internaționale relevante menționate la articolul 35 din prezenta convenție și în conformitate cu alte dispoziții relevante din prezentul capitol.

3.Se va da rapid curs cererii în cazul în care:

(a)există motive să se considere că datele respective sunt deosebit de vulnerabile la pierderi sau modificări; sau

(b)instrumentele și actele cu putere de lege menționate la alineatul (2) de la prezentul articol prevăd în alt mod o cooperare rapidă.

Articolul 45

Asistența judiciară reciprocă în ceea ce privește colectarea în timp real a datelor privind traficul

1.Statele părți depun eforturi pentru a-și acorda reciproc asistență judiciară în ceea ce privește colectarea în timp real a datelor privind traficul asociate unor comunicații specificate transmise pe teritoriul lor prin intermediul unui sistem de tehnologie a informației și comunicațiilor. Sub rezerva dispozițiilor alineatului (2) de la prezentul articol,

această asistență este reglementată de condițiile și procedurile prevăzute de dreptul intern.

2.Fiecare stat parte depune eforturi pentru a acorda această asistență cel puțin în ceea ce privește infracțiunile pentru care colectarea în timp real a datelor privind traficul ar fi disponibilă într-o cauză internă similară.

3.În cererea formulată în conformitate cu alineatul (1) de la prezentul articol se menționează:

(a)numele autorității solicitante;

(b)o scurtă expunere a principalelor fapte și natura anchetei, urmăririi penale sau procedurii judiciare la care se referă cererea;

(c)datele electronice în legătură cu care este necesară colectarea datelor privind traficul și legătura acestora cu infracțiunea;

(d)orice dată disponibilă care permite identificarea proprietarului sau a utilizatorului datelor sau a locului în care se află sistemul de tehnologie a informației și comunicațiilor;

(e)justificarea necesității de a colecta date privind traficul;

(f)perioada pentru care vor fi colectate datele privind traficul și o justificare corespunzătoare a duratei acesteia.

Articolul 46

Asistența judiciară reciprocă în ceea ce privește interceptarea datelor referitoare la conținut

Statele părți depun eforturi pentru a-și acorda reciproc asistență judiciară în ceea ce privește colectarea sau înregistrarea în timp real a datelor referitoare la conținut asociate comunicațiilor specificate, transmise prin intermediul unui sistem de tehnologie a informației și comunicațiilor, în măsura permisă de tratatele care le sunt aplicabile sau de dreptul lor intern.

Articolul 47

Cooperarea în domeniul asigurării aplicării legii

1.Statele părți cooperează strâns, în conformitate cu sistemele lor juridice și administrative naționale, cu scopul de a spori eficacitatea măsurilor de asigurare a aplicării legii pentru a combate infracțiunile stabilite în conformitate cu prezenta convenție. Statele părți iau, în special, măsuri eficace:

(a)pentru a consolida și, dacă este necesar, pentru a stabili canale de comunicare între autoritățile, agențiile și serviciile lor competente, ținând seama de canalele existente, inclusiv cele ale Organizației Internaționale de Poliție Criminală, pentru a înlesni schimbul sigur și rapid de informații

privind toate aspectele legate de infracțiunile stabilite în conformitate cu prezenta convenție, inclusiv, în cazul în care statele părți în cauză consideră oportun, legăturile cu alte activități infracționale;

(b)pentru a coopera cu alte state părți în desfășurarea anchetelor legate de infracțiunile stabilite în conformitate cu prezenta convenție în ceea ce privește:

(i)identitatea, locul și activitățile persoanelor suspectate de implicare în astfel de infracțiuni sau locul în care se găsesc alte persoane în cauză;

(ii)deplasarea produselor provenite din săvârșirea unor astfel de infracțiuni sau a altor bunuri obținute în urma săvârșirii acestora;

(iii)deplasarea bunurilor, a echipamentelor sau a altor instrumente utilizate sau destinate utilizării pentru săvârșirea unor astfel de infracțiuni;

(c)pentru a furniza, dacă este cazul, elementele sau datele necesare în scopul analizei sau investigației;

(d)pentru a face schimb de informații, după caz, cu alte state părți în ceea ce privește mijloacele și metodele specifice utilizate pentru săvârșirea infracțiunilor stabilite în conformitate cu prezenta convenție, inclusiv utilizarea de identități false, de documente falsificate, modificate sau false și alte mijloace de disimulare a activităților, precum și tactici, tehnici și proceduri în materie de criminalitate informatică;

(e)pentru a facilita coordonarea eficace între autoritățile, agențiile și serviciile lor competente și pentru a promova schimbul de personal și experți, inclusiv detașarea de ofițeri de legătură, sub rezerva acordurilor sau înțelegerilor bilaterale încheiate între statele părți în cauză;

(f)pentru a face schimb de informații și pentru coordonarea măsurilor administrative și de altă natură adoptate, după caz, în scopul identificării din timp a infracțiunilor stabilite în conformitate cu prezenta convenție.

2.În scopul punerii în aplicare a prezentei convenții, statele părți au în vedere încheierea unor acorduri sau înțelegeri bilaterale sau multilaterale privind cooperarea directă dintre agențiile lor de asigurare a aplicării legii și, în cazul în care astfel de acorduri sau înțelegeri există deja, privind modificarea acestora. În lipsa unor astfel de acorduri sau înțelegeri între statele părți în cauză, statele părți pot să aibă în vedere prezenta convenție ca bază a cooperării în materie de asigurare a aplicării legii în ceea ce privește infracțiunile stabilite în conformitate cu prezenta convenție. Ori de câte ori este cazul, statele părți folosesc pe deplin acordurile sau înțelegerile, inclusiv organizațiile internaționale sau regionale, în vederea intensificării cooperării între autoritățile lor de aplicare a legii.

Articolul 48 Anchete comune

Statele părți au în vedere încheierea de acorduri sau înțelegeri bilaterale sau multilaterale prin care, în ceea ce privește infracțiunile stabilite în conformitate cu prezenta convenție care fac obiectul unor anchete penale, urmăriri penale sau proceduri judiciare într-unul sau mai multe state, autoritățile competente în cauză pot înființa organe comune de anchetă. În absența unor astfel de acorduri sau înțelegeri, se pot desfășura anchete comune în condiții convenite de comun acord, de la caz la caz. Statele părți implicate se asigură că suveranitatea statului parte pe teritoriul căruia urmează să se desfășoare astfel de anchete este pe deplin respectată.

Articolul 49

Mecanisme de recuperare a bunurilor prin intermediul cooperării internaționale în domeniul confiscării

1.În vederea acordării de asistență judiciară reciprocă în temeiul articolului 50 din prezenta convenție în ceea ce privește bunurile obținute în urma săvârșirii unei infracțiuni stabilite în conformitate cu prezenta convenție sau utilizate pentru săvârșirea unei astfel de infracțiuni, fiecare stat parte, în conformitate cu dreptul său intern:

(a)ia măsurile necesare pentru a permite autorităților sale competente să pună în aplicare un ordin de confiscare emis de o instanță a unui alt stat parte;

(b)ia măsurile necesare pentru a permite autorităților sale competente, atunci când acestea au competență în domeniu, să dispună confiscarea bunurilor de origine străină prin pronunțarea unei hotărâri cu privire la o infracțiune de spălare a banilor sau la o altă infracțiune care intră în competența sa sau prin alte proceduri autorizate în temeiul dreptului său intern și

(c)are în vedere luarea măsurilor necesare pentru a permite confiscarea acestor bunuri în absența unei condamnări penale, în cazurile în care autorul infracțiunii nu poate fi urmărit penal din motive de deces, sustragere de la urmărirea penală sau absență sau în alte cazuri adecvate.

2.În vederea acordării de asistență judiciară reciprocă în urma unei cereri formulate în temeiul articolului 50 alineatul (2) din prezenta convenție, fiecare stat parte, în conformitate cu dreptul său intern:

(a)ia măsurile necesare pentru a permite autorităților sale competente să înghețe sau să sechestreze bunurile în baza unui ordin de înghețare sau de sechestrare emis de o instanță sau de o autoritate competentă a unui stat parte solicitant, care oferă un temei rezonabil pentru ca statul parte solicitat să considere că există motive suficiente pentru

luarea unor astfel de măsuri și că bunurile vor face în cele din urmă obiectul unui ordin de confiscare în sensul alineatului (1) litera (a) de la prezentul articol;

(b)ia măsurile necesare pentru a permite autorităților sale competente să înghețe sau să sechestreze bunurile în baza unei cereri care oferă un temei rezonabil pentru ca statul parte solicitat să considere că există motive suficiente pentru luarea unor astfel de măsuri și că bunurile vor face în cele din urmă obiectul unui ordin de confiscare în sensul alineatului (1) litera (a) de la prezentul articol și

(c)are în vedere luarea de măsuri suplimentare pentru a permite autorităților sale competente să păstreze bunurile în vederea confiscării acestora, de exemplu în baza unei arestări sau inculpări în străinătate legate de dobândirea acestor bunuri.

Articolul 50

Cooperarea internațională în scopul confiscării

1.În cea mai mare măsură posibilă în cadrul sistemului său juridic intern, un stat parte care a primit din partea unui alt stat parte care are competență în privința unei infracțiuni stabilite în conformitate cu prezenta convenție o cerere de confiscare a produselor provenite din săvârșirea infracțiunii, a bunurilor, a echipamentelor sau a altor instrumente menționate la articolul 31 alineatul (1) din prezenta convenție, situate pe teritoriul său:

(a)transmite cererea autorităților sale competente în scopul obținerii unui ordin de confiscare și, în cazul emiterii ordinului respectiv, îl execută sau

(b)transmite autorităților sale competente, în vederea punerii în aplicare în măsura solicitată, un ordin de confiscare emis de o instanță de pe teritoriul statului parte solicitant în conformitate cu articolul 31 alineatul (1) din prezenta convenție, în măsura în care acesta se referă la produse provenite din săvârșirea de infracțiuni, bunuri, echipamente sau alte instrumente situate pe teritoriul statului parte solicitat.

2.În urma unei cereri primite din partea unui alt stat parte care are competență în privința unei infracțiuni stabilite în conformitate cu prezenta convenție, statul parte solicitat ia măsuri pentru a identifica, urmări și îngheța sau sechestra produsele provenite din săvârșirea de infracțiuni, bunurile, echipamentele sau alte instrumente menționate la articolul 31 alineatul (1) din prezenta convenție în scopul unei confiscări ulterioare dispuse fie de statul parte solicitant, fie, în urma unei cereri în temeiul alineatului (1) de la prezentul articol, de statul parte solicitat.

3.Dispozițiile articolului 40 din prezenta convenție se aplică mutatis mutandis prezentului articol. Pe lângă informațiile menționate la articolul 40 alineatul (15) din prezenta convenție, cererile formulate în temeiul prezentului articol conțin:

(a)în cazul unei cereri care intră sub incidența alineatului (1) litera (a) de la prezentul articol, o descriere a bunurilor care urmează să fie confiscate, inclusiv, în măsura posibilului, locul și, după caz, valoarea estimată a bunurilor, precum și o expunere a faptelor pe care se bazează statul parte solicitant, suficientă pentru a permite statului parte solicitat să ceară emiterea ordinului de confiscare în temeiul dreptului său intern;

(b)în cazul unei cereri care intră sub incidența alineatului (1) litera (b) de la prezentul articol, o copie admisibilă din punct de vedere juridic a unui ordin de confiscare pe care se bazează cererea emisă de statul parte solicitant, o expunere a faptelor și informații cu privire la măsura în care se solicită executarea ordinului, o declarație în care se precizează măsurile luate de statul parte solicitant pentru a notifica în mod adecvat terții de bună credință și pentru a asigura respectarea garanțiilor procedurale, precum și o declarație conform căreia ordinul de confiscare este definitiv;

(c)în cazul unei cereri care intră sub incidența alineatului (2) de la prezentul articol, o expunere a faptelor pe care se bazează statul parte solicitant și o descriere a măsurilor solicitate și, dacă este disponibilă, o copie admisibilă din punct de vedere juridic a ordinului pe care se întemeiază cererea.

4.Deciziile sau măsurile prevăzute la alineatele (1) și (2) de la prezentul articol se iau de către statul parte solicitat în conformitate cu dispozițiile dreptului său intern și cu normele sale procedurale, precum și cu orice tratat, acord sau înțelegere bilaterală sau multilaterală încheiată cu statul parte solicitant, și sub rezerva acestora.

5.Fiecare stat parte furnizează Secretarului General al Organizației Națiunilor Unite copii sau o descriere a actelor cu putere de lege și a normelor administrative care asigură punerea în aplicare a prezentului articol, precum și a oricăror modificări ulterioare ale acestor acte și norme.

6.În cazul în care un stat parte alege să condiționeze luarea măsurilor menționate la alineatele (1) și (2) de la prezentul articol de existența unui tratat relevant, statul parte în cauză consideră prezenta convenție ca fiind temeiul necesar și suficient.

7.Cooperarea în temeiul prezentului articol poate fi, de asemenea, refuzată sau măsurile provizorii pot fi ridicate în cazul în care statul parte solicitat nu primește dovezi suficiente și în timp util sau în cazul în care bunurile au o valoare de minimis.

8.Înainte de ridicarea oricărei măsuri provizorii adoptate în temeiul prezentului articol, statul parte solicitat oferă statului parte solicitant, ori de câte ori este posibil, ocazia să prezinte motivele pentru menținerea măsurii respective.

9.Dispozițiile prezentului articol se interpretează astfel încât să nu aducă atingere drepturilor terților de bună credință.

10.Statele părți au în vedere încheierea de tratate, acorduri sau înțelegeri bilaterale sau multilaterale pentru a spori eficacitatea cooperării internaționale întreprinse în temeiul prezentului articol.

Articolul 51

Cooperare specială

Fără a aduce atingere dreptului său intern, fiecare stat parte depune eforturi pentru a lua măsuri care să îi permită să transmită unui alt stat parte, fără a afecta desfășurarea propriilor anchete penale, urmăriri penale sau proceduri judiciare, informații privind produsele infracțiunilor stabilite în conformitate cu prezenta convenție, fără o cerere prealabilă, atunci când consideră că divulgarea unor astfel de informații ar putea ajuta statul parte destinatar în inițierea sau desfășurarea anchetelor penale, urmăririlor penale sau procedurilor judiciare sau ar putea conduce la formularea unei cereri din partea statului parte respectiv în temeiul articolului 50 din prezenta convenție.

Articolul 52

Restituirea produselor provenite din săvârșirea de infracțiuni sau a bunurilor confiscate și dispunerea de acestea

1.Statul parte dispune de produsele provenite din săvârșirea de infracțiuni sau de bunurile confiscate de acesta în temeiul articolului 31 sau al articolului 50 din prezenta convenție, în conformitate cu dreptul și cu procedurile sale administrative interne.

2.Atunci când răspund unei cereri formulate de un alt stat parte în conformitate cu articolul 50 din prezenta convenție, în măsura în care dreptul intern permite și dacă li se solicită acest lucru, statele părți acordă prioritate restituirii produselor provenite din săvârșirea infracțiunii sau a bunurilor confiscate statului parte solicitant, astfel încât să poată oferi despăgubiri victimelor infracțiunii sau să poată restitui produsele provenite din săvârșirea infracțiunii ori bunurile proprietarilor lor legitimi anteriori.

3.Atunci când răspunde unei cereri formulate de un alt stat parte în conformitate cu articolele 31 și 50 din prezenta convenție, un stat parte poate, după luarea în considerare în mod corespunzător a despăgubirii victimelor, să acorde o atenție deosebită încheierii de acorduri sau înțelegeri privind:

(a)realizarea de contribuții echivalente cu valoarea acestor produse provenite din săvârșirea infracțiunii sau bunuri ori cu veniturile provenite din vânzarea acestor produse provenite din săvârșirea infracțiunii sau bunuri sau a unei părți a acestora la contul deschis în conformitate cu articolul 56 alineatul (2) litera (c) din prezenta convenție, precum și la sprijinirea organismelor interguvernamentale specializate în combaterea criminalității informatice;

(b)partajarea cu alte state părți, periodic sau de la caz la caz, a produselor provenite din săvârșirea infracțiunii sau a bunurilor ori a fondurilor provenite din vânzarea unor astfel de produse provenite din săvârșirea infracțiunii sau de bunuri, în conformitate cu dreptul sau cu procedurile administrative interne.

4.Dacă este cazul, cu excepția situației în care statele părți decid altfel, statul parte solicitat poate deduce cheltuielile rezonabile suportate în cadrul anchetelor, urmăririlor penale sau procedurilor judiciare care au condus la restituirea sau la dispunerea de bunurile confiscate în temeiul prezentului articol.

Capitolul VI Măsuri preventive

Articolul 53 Măsuri preventive

1.Fiecare stat parte depune eforturi, în conformitate cu principiile fundamentale ale sistemului său juridic, pentru a elabora și a pune în aplicare sau a menține politici și bune practici eficace și coordonate pentru a reduce oportunitățile existente sau viitoare de criminalitate informatică prin măsuri legislative, administrative sau de altă natură adecvate.

2.Fiecare stat parte ia măsurile adecvate, în limita mijloacelor sale și în conformitate cu principiile fundamentale ale dreptului său intern, pentru a promova participarea activă a persoanelor și entităților relevante din afara sectorului public, cum ar fi organizațiile neguvernamentale, organizațiile societății civile, instituțiile academice și entitățile din sectorul privat, precum și a publicului larg, la aspectele relevante ale prevenirii infracțiunilor stabilite în conformitate cu prezenta convenție.

3.Măsurile preventive pot include:

(a)consolidarea cooperării dintre agențiile de asigurare a aplicării legii sau procurori și persoanele și entitățile relevante din afara sectorului public, cum ar fi organizațiile neguvernamentale, organizațiile societății civile, instituțiile academice și entitățile din sectorul privat, în scopul abordării aspectelor relevante ale prevenirii și combaterii infracțiunilor stabilite în conformitate cu prezenta convenție;

(b)promovarea sensibilizării publicului cu privire la existența, cauzele și gravitatea amenințării reprezentate de infracțiunile stabilite în conformitate cu prezenta convenție, prin activități de informare a publicului, programe de educație publică, de educație în domeniul mass-mediei și al informației și programe de învățământ care promovează participarea publicului la prevenirea și combaterea unor astfel de infracțiuni;

(c)consolidarea și depunerea de eforturi pentru creșterea capacității sistemelor interne de justiție penală, inclusiv formarea și dezvoltarea expertizei în rândul practicienilor din domeniul justiției penale, ca parte a strategiilor naționale de prevenire a infracțiunilor stabilite în conformitate cu prezenta convenție;

(d)încurajarea furnizorilor de servicii să ia măsuri eficace, atunci când acest lucru este fezabil în funcție de circumstanțele naționale și în măsura permisă de dreptul intern, pentru a spori securitatea produselor, a serviciilor și a clienților furnizorilor de servicii;

(e)recunoașterea contribuțiilor activităților legitime ale cercetătorilor în domeniul securității atunci când acestea vizează exclusiv, și în măsura permisă de dreptul intern și sub rezerva condițiilor prevăzute de acesta, consolidarea și îmbunătățirea securității produselor, a serviciilor și a clienților furnizorilor de servicii situați pe teritoriul statului parte;

(f)elaborarea, facilitarea și promovarea de programe și activități pentru a descuraja persoanele expuse riscului de a se implica în infracțiuni informatice și de a deveni infractori și pentru a le încuraja să își dezvolte competențele în mod legal;

(g)depunerea de eforturi pentru promovarea reintegrării în societate a persoanelor condamnate pentru infracțiuni stabilite în conformitate cu prezenta convenție;

(h)elaborarea de strategii și politici, în conformitate cu dreptul intern, pentru prevenirea și eradicarea violenței de gen rezultate din utilizarea unui sistem de tehnologie a informației și comunicațiilor, precum și luarea în considerare a circumstanțelor și nevoilor speciale ale persoanelor aflate în situații vulnerabile în elaborarea măsurilor preventive;

(i)depunerea de eforturi specifice și adaptate pentru garantarea siguranței copiilor în mediul online, inclusiv prin educație și formare și prin sensibilizarea publicului cu privire la abuzurile sexuale asupra copiilor sau la exploatarea sexuală a copiilor în mediul online și prin revizuirea cadrelor juridice interne și consolidarea cooperării internaționale menite să prevină aceste fenomene, precum și pentru eliminarea rapidă a materialelor care conțin abuzuri sexuale asupra copiilor și scene de exploatare sexuală a copiilor;

(j)sporirea transparenței proceselor decizionale și promovarea contribuției publicului la aceste procese, precum și asigurarea accesului adecvat al publicului la informații;

(k)respectarea, promovarea și protejarea libertății de a căuta, de a primi și de a comunica informații publice cu privire la criminalitatea informatică;

(l)elaborarea sau consolidarea programelor de sprijin pentru victimele infracțiunilor stabilite în conformitate cu prezenta convenție;

(m)prevenirea și depistarea transferurilor de produse și bunuri provenite din săvârșirea infracțiunilor stabilite în conformitate cu prezenta convenție.

4.Fiecare stat parte ia măsurile adecvate pentru a se asigura că autoritatea sau autoritățile competente relevante responsabile cu prevenirea și combaterea criminalității informatice sunt cunoscute și accesibile publicului, după caz, pentru a permite raportarea, inclusiv în mod anonim, a oricărui incident care poate fi considerat infracțiune stabilită în conformitate cu prezenta convenție.

5.Statele părți depun eforturi pentru a evalua periodic cadrele juridice și practicile administrative naționale relevante existente, în vederea identificării lacunelor și vulnerabilităților și a asigurării relevanței acestora în fața amenințărilor în schimbare reprezentate de infracțiunile stabilite în conformitate cu prezenta convenție.

6.Statele părți pot colabora între ele și cu organizațiile internaționale și regionale relevante în scopul promovării și extinderii măsurilor menționate la prezentul articol. Aceasta include participarea la proiecte internaționale care vizează prevenirea criminalității informatice.

7.Fiecare stat parte informează Secretarul General al Organizației Națiunilor Unite cu privire la numele și adresa autorității sau autorităților care pot sprijini alte state părți în elaborarea și punerea în aplicare a unor măsuri specifice de prevenire a criminalității informatice.

Capitolul VII

Asistența tehnică și schimbul de informații

Articolul 54

Asistența tehnică și consolidarea capacităților

1.În funcție de capacitățile lor, statele părți au în vedere posibilitatea de a-și acorda reciproc, în cea mai mare măsură posibilă, asistență tehnică și sprijin în consolidarea capacităților, inclusiv formare și alte forme de asistență, schimbul reciproc de experiență relevantă și de cunoștințe specializate și transferul de tehnologie în condiții convenite de comun acord, ținând seama în special de interesele și nevoile părților care sunt state în curs de dezvoltare, în vederea facilitării prevenirii, depistării, anchetării și urmăririi penale a infracțiunilor reglementate de prezenta convenție.

2.În măsura în care este necesar, statele părți inițiază, elaborează, implementează sau îmbunătățesc programele specifice de formare pentru personalul lor responsabil cu prevenirea, depistarea, anchetarea și urmărirea penală a infracțiunilor reglementate de prezenta convenție.

3.Activitățile menționate la alineatele (1) și (2) de la prezentul articol pot viza, în măsura permisă de dreptul intern, următoarele:

(a)metodele și tehnicile utilizate pentru prevenirea, depistarea, anchetarea și urmărirea penală a infracțiunilor reglementate de prezenta convenție;

(b)consolidarea capacităților în ceea ce privește elaborarea și planificarea politicilor strategice și a legislației pentru prevenirea și combaterea criminalității informatice;

(c)consolidarea capacităților în ceea ce privește colectarea, păstrarea și schimbul de probe, în special în format electronic, inclusiv menținerea lanțului de custodie și analiza criminalistică;

(d)echipamentele moderne de asigurare a aplicării legii și utilizarea acestora;

(e)formarea autorităților competente în ceea ce privește pregătirea cererilor de asistență judiciară reciprocă și alte mijloace de cooperare care îndeplinesc cerințele prezentei convenții, în special cu privire la colectarea, păstrarea și schimbul de probe în format electronic;

(f)prevenirea, depistarea și monitorizarea deplasării produselor provenite din săvârșirea infracțiunilor reglementate de prezenta convenție, a bunurilor, a echipamentelor sau a altor instrumente și metode utilizate pentru transferul, ascunderea sau disimularea acestor produse, bunuri, echipamente sau alte instrumente;

(g)mecanismele și metodele juridice și administrative adecvate și eficiente pentru facilitarea sechestrării, confiscării și restituirii produselor provenite din săvârșirea infracțiunilor reglementate de prezenta convenție;

(h)metodele utilizate pentru protecția victimelor și a martorilor care cooperează cu autoritățile judiciare;

(i)formarea în domeniul dreptului material și procedural relevant și al prerogativelor de anchetă și de asigurare a aplicării legii, precum și în domeniul reglementărilor naționale și internaționale și formarea lingvistică.

4.Sub rezerva dreptului lor intern, statele părți depun eforturi pentru a valorifica expertiza altor state părți și a organizațiilor internaționale și regionale relevante, a organizațiilor neguvernamentale, a organizațiilor societății civile, a instituțiilor academice și a entităților din sectorul privat și pentru a coopera îndeaproape cu acestea, în vederea consolidării punerii eficace în aplicare a prezentei convenții.

5.Statele părți își acordă reciproc asistență în ceea ce privește planificarea și implementarea programelor de cercetare și formare destinate schimbului de expertiză în domeniile menționate la alineatul (3) de la prezentul articol și, în acest scop, utilizează, de asemenea, după caz, conferințele și seminarele regionale și internaționale pentru a promova cooperarea și pentru a stimula discuțiile privind problemele de interes reciproc.

6.Statele părți au în vedere acordarea de asistență reciprocă, la cerere, în ceea ce privește efectuarea de evaluări, studii și cercetări privind tipurile, cauzele și efectele infracțiunilor reglementate de prezenta convenție săvârșite pe teritoriile lor, în vederea elaborării, cu participarea autorităților competente și a organizațiilor neguvernamentale relevante, a organizațiilor societății civile, a instituțiilor academice și a entităților din sectorul privat, a unor strategii și planuri de acțiune pentru prevenirea și combaterea criminalității informatice.

7.Statele părți promovează activitățile de formare și asistență tehnică care facilitează extrădarea și acordarea de asistență judiciară reciprocă în timp util. Aceste activități pot include formare lingvistică, asistență în ceea ce privește elaborarea și gestionarea

cererilor de asistență judiciară reciprocă, detașări și schimburi de personal între autoritățile centrale sau agențiile cu responsabilități în domeniu.

8.În măsura în care este necesar, statele părți își consolidează eforturile de maximizare a eficacității asistenței tehnice și sprijinului acordat pentru consolidarea capacităților în cadrul organizațiilor internaționale și regionale și în cadrul acordurilor sau înțelegerilor bilaterale și multilaterale relevante.

9.Statele părți au în vedere instituirea de mecanisme voluntare pentru a contribui financiar, prin programe de asistență tehnică și proiecte de consolidare a capacităților, la eforturile țărilor în curs de dezvoltare de punere în aplicare a prezentei convenții.

10.Fiecare stat parte depune eforturi pentru a aduce contribuții voluntare la Biroul Națiunilor Unite pentru Droguri și Criminalitate în scopul promovării, prin intermediul acestuia din urmă, a unor programe și proiecte ce vizează punerea în aplicare a prezentei convenții, prin asistență tehnică și consolidarea capacităților.

Articolul 55

Schimbul de informații

1.Fiecare stat parte are în vedere analizarea, după caz, în consultare cu experții în domeniu, inclusiv din cadrul organizațiilor neguvernamentale, al organizațiilor societății civile, al instituțiilor academice și al entităților din sectorul privat, a tendințelor în ceea ce privește infracțiunile reglementate de prezenta convenție de pe teritoriul său, precum și a circumstanțelor în care sunt săvârșite aceste infracțiuni.

2.Statele părți au în vedere elaborarea și schimbul reciproc și prin intermediul organizațiilor internaționale și regionale de statistici, cunoștințe analitice și informații privind criminalitatea informatică, în vederea elaborării, în măsura posibilului, a unor definiții, standarde și metodologii comune, precum și a celor mai bune practici, în scopul prevenirii și combaterii unor astfel de infracțiuni.

3.Fiecare stat parte are în vedere monitorizarea propriilor politici și măsuri practice de prevenire și combatere a infracțiunilor reglementate de prezenta convenție și efectuarea de evaluări ale eficacității și eficienței acestora.

4.Statele părți au în vedere schimbul de informații privind evoluțiile juridice, în materie de politici și tehnologice legate de criminalitatea informatică și colectarea de probe în format electronic.

Articolul 56

Punerea în aplicare a convenției prin dezvoltare economică și asistență tehnică

1.Statele părți iau măsuri menite să contribuie la punerea optimă în aplicare a prezentei convenții, în măsura posibilului, prin cooperare internațională, ținând seama de efectele negative ale infracțiunilor reglementate de prezenta convenție asupra societății în general și asupra dezvoltării durabile în special.

2.Statele părți sunt încurajate cu tărie să depună eforturi concrete, în măsura posibilului și în coordonare unul cu celălalt, precum și cu organizațiile internaționale și regionale:

(a)pentru a-și extinde cooperarea la diferite niveluri cu alte state părți, în special cu țările în curs de dezvoltare, în vederea consolidării capacității acestora din urmă de prevenire și combatere a infracțiunilor reglementate de prezenta convenție;

(b)pentru a consolida asistența financiară și materială în scopul sprijinirii eforturilor altor state părți, în special ale țărilor în curs de dezvoltare, de prevenire și combatere cu eficacitate a infracțiunilor reglementate de prezenta convenție și pentru a le ajuta să pună în aplicare prezenta convenție;

(c)pentru a furniza asistență tehnică altor state părți, în special țărilor în curs de dezvoltare, pentru a răspunde nevoilor acestora în ceea ce privește punerea în aplicare a prezentei convenții. În acest scop, statele părți depun eforturi pentru a aduce contribuții voluntare adecvate și periodice într-un cont special desemnat în acest sens în cadrul unui mecanism de finanțare al Organizației Națiunilor Unite;

(d)pentru a încuraja, după caz, organizațiile neguvernamentale, organizațiile societății civile, instituțiile academice și entitățile din sectorul privat, precum și instituțiile financiare, să contribuie la eforturile statelor părți, inclusiv în conformitate cu prezentul articol, în special prin furnizarea mai multor programe de formare și echipamente moderne țărilor în curs de dezvoltare pentru a le ajuta să atingă obiectivele prezentei convenții;

(e)pentru a face schimb de bune practici și de informații cu privire la activitățile întreprinse, în vederea îmbunătățirii transparenței, a evitării suprapunerii eforturilor și a valorificării la maximum a învățămintelor desprinse.

3.Statele părți iau în considerare, de asemenea, utilizarea programelor subregionale, regionale și internaționale existente, inclusiv a conferințelor și seminarelor, pentru a promova cooperarea și asistența tehnică și pentru a stimula discuțiile privind problemele de interes reciproc, inclusiv problemele și nevoile speciale ale țărilor în curs de dezvoltare.

4.În măsura în care este posibil, statele părți asigură distribuirea și alocarea de resurse și eforturi pentru a sprijini armonizarea standardelor, a competențelor, a capacităților,

a expertizei și a capacităților tehnice, cu scopul de a stabili standarde minime comune în cadrul acestora în vederea eradicării paradisurilor sigure pentru infracțiunile reglementate de prezenta convenție și a consolidării luptei împotriva criminalității informatice.

5.În măsura în care este posibil, măsurile luate în temeiul prezentului articol nu aduc atingere angajamentelor existente în materie de asistență externă sau altor acorduri de cooperare financiară la nivel bilateral, regional sau internațional.

6.Statele părți pot încheia acorduri sau înțelegeri bilaterale, regionale sau multilaterale privind asistența materială și logistică, luând în considerare dispozițiile financiare necesare pentru a asigura eficacitatea mijloacelor de cooperare internațională prevăzute de prezenta convenție și pentru prevenirea, depistarea, anchetarea și urmărirea penală a infracțiunilor reglementate de prezenta convenție.

Capitolul VIII

Mecanismul de punere în aplicare

Articolul 57

Conferința statelor părți la convenție

1.Se instituie o Conferință a statelor părți la convenție pentru a îmbunătăți capacitatea statelor părți și cooperarea între acestea în vederea atingerii obiectivelor stabilite în prezenta convenție și pentru a promova și revizui punerea în aplicare a acesteia.

2.Secretarul General al Organizației Națiunilor Unite convoacă Conferința statelor părți în termen de cel mult un an de la intrarea în vigoare a prezentei convenții. Ulterior, vor avea loc reuniuni periodice ale conferinței în conformitate cu regulamentul de procedură adoptat de aceasta.

3.Conferința statelor părți adoptă regulamentul de procedură și normele care reglementează activitățile prevăzute la prezentul articol, inclusiv normele privind admiterea și participarea observatorilor, precum și plata cheltuielilor ocazionate de desfășurarea acestor activități. Aceste norme și activitățile conexe țin seama de principii precum eficacitatea, incluziunea, transparența, eficiența și asumarea responsabilității la nivel național.

4.Atunci când se stabilesc reuniunile periodice ale Conferinței statelor părți, se iau în considerare momentul și locul desfășurării reuniunilor altor organizații și mecanisme internaționale și regionale relevante care abordează chestiuni similare, inclusiv ale organismelor lor subsidiare instituite prin tratate, în conformitate cu principiile identificate la alineatul (3) de la prezentul articol.

5.Conferința statelor părți convine asupra activităților, procedurilor și metodelor de lucru pentru realizarea obiectivelor stabilite la alineatul (1) de la prezentul articol, printre care:

(a)facilitarea utilizării și a punerii eficace în aplicare a prezentei convenții, identificarea oricăror probleme legate de aceasta, precum și a activităților desfășurate de statele părți în temeiul prezentei convenții, inclusiv încurajarea mobilizării contribuțiilor voluntare;

(b)facilitarea schimbului de informații privind evoluțiile juridice, în materie de politici și tehnologice legate de infracțiunile stabilite în conformitate cu prezenta convenție și colectarea de probe în format electronic, dintre statele părți și organizațiile internaționale și regionale relevante, precum și organizațiile neguvernamentale, organizațiile societății civile, instituțiile academice și entitățile din sectorul privat, în conformitate cu dreptul intern, precum și privind tiparele și tendințele în ceea ce privește criminalitatea informatică și privind practicile de succes pentru prevenirea și combaterea unor astfel de infracțiuni;

(c)cooperarea cu organizațiile internaționale și regionale relevante, precum și cu organizațiile neguvernamentale, organizațiile societății civile, instituțiile academice și entitățile din sectorul privat;

(d)utilizarea adecvată a informațiilor relevante furnizate de alte organizații internaționale și regionale și a mecanismelor de prevenire și combatere a infracțiunilor stabilite în conformitate cu prezenta convenție, pentru a evita suprapunerea inutilă a eforturilor;

(e)revizuirea periodică a punerii în aplicare a prezentei convenții de către statele părți;

(f)formularea de recomandări pentru îmbunătățirea prezentei convenții și a punerii sale în aplicare, precum și luarea în considerare a unei posibile completări sau modificări a convenției;

(g)elaborarea și adoptarea de protocoale suplimentare la prezenta convenție în temeiul articolelor 61 și 62 din prezenta convenție;

(h)luarea în considerare a nevoilor statelor părți legate de asistența tehnică și consolidarea capacităților în ceea ce privește punerea în aplicare a prezentei convenții și recomandarea oricăror măsuri considerate necesare în acest sens.

6.Fiecare stat parte furnizează Conferinței statelor părți informații cu privire la măsurile legislative, administrative și de altă natură, precum și cu privire la programele, planurile și practicile sale de punere în aplicare a prezentei convenții, în conformitate cu cerințele conferinței. Conferința analizează modalitatea cea mai eficace de a primi informații și de a acționa pe baza acestora, inclusiv, printre altele, pe baza informațiilor primite de la

statele părți și de la organizațiile internaționale și regionale competente. Pot fi luate în considerare și contribuțiile din partea reprezentanților organizațiilor neguvernamentale relevante, ai organizațiilor societății civile, ai instituțiilor academice și ai entităților din sectorul privat, acreditați în mod corespunzător în conformitate cu procedurile care vor fi stabilite de conferință.

7.În sensul alineatului (5) de la prezentul articol, Conferința statelor părți poate institui și administra mecanismele de revizuire pe care le consideră necesare.

8.În conformitate cu alineatele (5)-(7) de la prezentul articol, Conferința statelor părți instituie, în cazul în care consideră necesar, orice mecanism adecvat sau organism subsidiar care să contribuie la punerea eficace în aplicare a convenției.

Articolul 58

Secretariatul

1.Secretarul General al Organizației Națiunilor Unite asigură secretariatul Conferinței statelor părți la convenție.

2.Secretariatul:

(a)sprijină Conferința statelor părți în desfășurarea activităților prevăzute în prezenta convenție, se ocupă de pregătiri și furnizează serviciile necesare pentru sesiunile conferinței în ceea ce privește prezenta convenție;

(b)la cerere, sprijină statele părți în furnizarea de informații Conferinței statelor părți, astfel cum se prevede în prezenta convenție și

(c)asigură coordonarea necesară cu secretariatele organizațiilor internaționale și regionale relevante.

Capitolul IX

Dispoziții finale

Articolul 59

Punerea în aplicare a convenției

1.Fiecare stat parte ia măsurile necesare, inclusiv măsuri legislative și administrative, în conformitate cu principiile fundamentale ale dreptului său intern, pentru îndeplinirea obligațiilor care îi revin în temeiul prezentei convenții.

2.Fiecare stat parte poate adopta măsuri mai stricte sau mai severe decât cele prevăzute de prezenta convenție pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor stabilite în conformitate cu prezenta convenție.

Articolul 60

Efectele convenției

1.Dacă două sau mai multe state părți au încheiat deja un acord ori un tratat privitor la aspectele care fac obiectul prezentei convenții sau au stabilit în alt mod relațiile dintre ele în aceste chestiuni ori dacă vor face aceasta în viitor, ele vor avea dreptul de a aplica în mod corespunzător și acel acord sau tratat.

2.Nicio dispoziție a prezentei convenții nu aduce atingere altor drepturi, restricții, obligații și responsabilități ale unui stat parte în temeiul dreptului internațional.

Articolul 61

Relația cu protocoalele

1.Prezenta convenție poate fi completată de unul sau mai multe protocoale.

2.Pentru a deveni parte la un protocol, un stat sau o organizație regională de integrare economică trebuie să fie parte și la prezenta convenție.

3.Un stat parte la prezenta convenție nu are obligații în temeiul unui protocol decât dacă devine parte la respectivul protocol în conformitate cu dispozițiile acestuia.

4.Orice protocol la prezenta convenție se interpretează împreună cu prezenta convenție, ținând seama de scopul protocolului respectiv.

Articolul 62

Adoptarea de protocoale suplimentare

1.Pentru adoptarea oricărui protocol suplimentar de către Conferința statelor părți este necesar acordul a cel puțin 60 de state părți. Conferința depune toate eforturile pentru a se ajunge la un consens cu privire la orice protocol suplimentar. În cazul în care toate eforturile de a ajunge la un consens eșuează și nu s-a ajuns la un acord, protocolul suplimentar se adoptă în ultimă instanță cu o majoritate de cel puțin două treimi din voturile statelor părți prezente și care votează la respectiva reuniune a Conferinței.

2.Organizațiile regionale de integrare economică își exercită dreptul de vot în temeiul prezentului articol, în domeniile care țin de competența lor, dispunând de un număr de voturi egal cu numărul de state membre care sunt părți la prezenta convenție.

Aceste organizații nu își exercită dreptul de vot dacă statele lor membre și-l exercită pe al lor, și invers.

Articolul 63

Soluționarea dezacordurilor

1.Statele părți depun toate eforturile pentru a soluționa orice dezacord cu privire la interpretarea sau aplicarea prezentei convenții, prin negociere sau prin orice alt mijloc amiabil, la propria lor alegere.

2.Orice dezacord între două sau mai multe state părți cu privire la interpretarea sau aplicarea prezentei convenții, care nu poate fi soluționat prin negociere sau prin alte mijloace amiabile într-un termen rezonabil, este supus arbitrajului, la cererea unuia dintre respectivele state părți. În cazul în care statele părți respective nu reușesc să ajungă la un acord cu privire la organizarea arbitrajului în termen de șase luni de la data înaintării cererii de arbitraj, oricare dintre ele poate sesiza Curtea Internațională de Justiție prin depunerea unei cereri în conformitate cu Statutul Curții.

3.Fiecare stat parte poate, în momentul semnării, ratificării, acceptării, aprobării prezentei convenții sau al aderării la aceasta, să declare că nu își asumă obligații în temeiul alineatului (2) de la prezentul articol. Celelalte state părți nu își asumă obligații în temeiul alineatului (2) de la prezentul articol față de orice stat parte care a formulat o astfel de rezervă.

4.Orice stat parte care a formulat o rezervă în conformitate cu alineatul (3) de la prezentul articol poate, în orice moment, să își retragă rezerva printr-o notificare adresată Secretarului General al Organizației Națiunilor Unite.

Articolul 64

Semnare, ratificare, acceptare, aprobare și aderare

1.Prezenta convenție este deschisă tuturor statelor, spre semnare, la Hanoi, în 2025 și, ulterior, la sediul Organizației Națiunilor Unite din New York, până la 31 decembrie 2026.

2.Prezenta convenție este deschisă, de asemenea, spre semnare, organizațiilor regionale de integrare economică, cu condiția ca cel puțin un stat membru al unei astfel de organizații să fi semnat prezenta convenție în conformitate cu alineatul (1) de la prezentul articol.

3.Prezenta convenție este supusă ratificării, acceptării sau aprobării. Instrumentele de ratificare, acceptare sau aprobare se depun la Secretarul General al Organizației Națiunilor Unite. O organizație regională de integrare economică își poate depune instrumentul de ratificare, acceptare sau aprobare dacă cel puțin unul dintre statele sale membre a făcut același lucru. În respectivul instrument de ratificare, acceptare sau aprobare, o astfel de organizație își declară sfera de competență în ceea ce privește aspectele

reglementate de prezenta convenție. Organizația informează, de asemenea, depozitarul cu privire la orice modificare relevantă privind sfera sa de competență.

4.Prezenta convenție este deschisă spre aderare oricărui stat sau oricărei organizații regionale de integrare economică, cu condiția ca cel puțin un stat membru să fie parte la prezenta convenție. Instrumentele de aderare se depun la Secretarul General al Organizației Națiunilor Unite. În momentul aderării sale, o organizație regională de integrare economică își declară sfera de competență în ceea ce privește aspectele reglementate de prezenta convenție. Organizația informează, de asemenea, depozitarul cu privire la orice modificare relevantă privind sfera sa de competență.

Articolul 65

Intrarea în vigoare

1.Prezenta convenție intră în vigoare în a nouăzecea zi de la data depunerii celui de al patruzecilea instrument de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare. În sensul prezentului alineat, niciun instrument depus de o organizație regională de integrare economică nu trebuie considerat ca adăugându-se la instrumentele deja depuse de statele membre ale organizației respective.

2.Pentru fiecare stat sau organizație regională de integrare economică care ratifică, acceptă, aprobă prezenta convenție sau aderă la aceasta după depunerea celui de al patruzecilea instrument aferent, prezenta convenție intră în vigoare în a treizecea zi de la data depunerii de către statul sau organizația în cauză a instrumentului respectiv sau la data intrării în vigoare a prezentei convenții în conformitate cu alineatul (1) de la prezentul articol, în funcție de care dintre aceste două date survine mai târziu.

Articolul 66

Modificare

1.După expirarea perioadei de cinci ani de la intrarea în vigoare a prezentei convenții, un stat parte poate propune o modificare și o poate transmite Secretarului General al Organizației Națiunilor Unite, care comunică ulterior propunerea de modificare statelor părți și Conferinței statelor părți la convenție pentru a analiza și a decide cu privire la propunere. Conferința statelor părți depune toate eforturile pentru a se ajunge la un consens cu privire la fiecare modificare. În cazul în care toate eforturile de a ajunge la un consens eșuează și nu s-a ajuns la un acord, modificarea se adoptă în ultimă instanță cu o majoritate de două treimi din voturile statelor părți prezente și care votează la respectiva reuniune a Conferinței.

2.Organizațiile regionale de integrare economică își exercită dreptul de vot în temeiul prezentului articol, în domeniile care țin de competența lor, dispunând de un număr de voturi egal cu numărul de state membre care sunt părți la prezenta convenție.

Aceste organizații nu își exercită dreptul de vot dacă statele lor membre și-l exercită pe al lor, și invers.

3.O modificare adoptată în conformitate cu alineatul (1) de la prezentul articol este supusă ratificării, acceptării sau aprobării de către statele părți.

4.O modificare adoptată în conformitate cu alineatul (1) de la prezentul articol intră în vigoare pentru un stat parte după 90 de zile de la data depunerii la Secretarul General al Organizației Națiunilor Unite a unui instrument de ratificare, acceptare sau aprobare a respectivei modificări.

5.La intrarea în vigoare a unei modificări, aceasta este obligatorie pentru statele părți care și-au exprimat consimțământul de a-și asuma obligații în temeiul acesteia. Celelalte state părți au în continuare obligații în temeiul dispozițiilor prezentei convenții și al oricăror modificări anterioare pe care le-au ratificat, acceptat sau aprobat.

Articolul 67

Denunțare

1.Un stat parte poate denunța prezenta convenție printr-o notificare scrisă adresată Secretarului General al Organizației Națiunilor Unite. Denunțarea devine efectivă la un an după data primirii notificării de către Secretarul General.

2.O organizație regională de integrare economică încetează să mai fie parte la prezenta convenție atunci când toate statele sale membre o denunță.

3.Denunțarea prezentei convenții în conformitate cu alineatul (1) de la prezentul articol atrage după sine denunțarea oricăror protocoale la aceasta.

Articolul 68

Depozitar și limbi

1.Secretarul General al Organizației Națiunilor Unite este desemnat depozitar al prezentei convenții.

2.Originalul prezentei convenții, ale cărui texte în limbile arabă, chineză, engleză, franceză, rusă și spaniolă sunt autentice, se depune la Secretarul General al Organizației Națiunilor Unite.

DREPT CARE, subsemnații plenipotențiari, pe deplin autorizați în acest scop de către guvernele lor, au semnat prezenta convenție.

Top