COMISIA EUROPEANĂ
Bruxelles, 6.5.2025
COM(2025) 192 final
Recomandare de
DECIZIE A CONSILIULUI
de autorizare a începerii negocierilor pentru un acord de facilitare a investițiilor durabile între Uniunea Europeană și Republica Côte d’Ivoire
This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 52025PC0192
Recommendation for a COUNCIL DECISION authorising the opening of negotiations of a Sustainable Investment Facilitation Agreement between the European Union and the Republic of Côte d'Ivoire
Recomandare de DECIZIE A CONSILIULUI de autorizare a începerii negocierilor pentru un acord de facilitare a investițiilor durabile între Uniunea Europeană și Republica Côte d’Ivoire
Recomandare de DECIZIE A CONSILIULUI de autorizare a începerii negocierilor pentru un acord de facilitare a investițiilor durabile între Uniunea Europeană și Republica Côte d’Ivoire
COM/2025/192 final
COMISIA EUROPEANĂ
Bruxelles, 6.5.2025
COM(2025) 192 final
Recomandare de
DECIZIE A CONSILIULUI
de autorizare a începerii negocierilor pentru un acord de facilitare a investițiilor durabile între Uniunea Europeană și Republica Côte d’Ivoire
EXPUNERE DE MOTIVE
1.CONTEXTUL PROPUNERII
•Temeiurile și obiectivele propunerii
Busola pentru competitivitate din 29 ianuarie 2025 a menționat necesitatea ca UE să „[caute] noi modalități de a-și aprofunda parteneriatele și de a [crea] beneficii pentru întreprinderile europene”, inclusiv prin acorduri de facilitare a investițiilor durabile (denumite în continuare „AFID”) 1 .
În comunicarea sa privind Revizuirea politicii comerciale din 18 februarie 2021 2 , Comisia și-a anunțat intenția de a-și „intensifica în mod semnificativ colaborarea cu partenerii africani pentru a debloca potențialul economic al acestora, a încuraja diversificarea economică și creșterea favorabilă incluziunii” și de a „propune o nouă inițiativă de investiții durabile partenerilor sau regiunilor din Africa și din vecinătatea sudică interesate să facă acest lucru [...] sub forma unor acorduri de investiții de sine stătătoare sau ca parte a modernizării acordurilor comerciale existente”.
Comisia Europeană a încheiat negocierile privind un acord AFID cu Angola la 18 noiembrie 2022 3 . AFID a intrat în vigoare la 1 septembrie 2024 4 și este primul acord de acest tip al UE. Comisia analizează, de asemenea, posibilitatea de a negocia AFID cu alte țări partenere interesate, inclusiv cu Republica Côte d’Ivoire (denumită în continuare „Côte d’Ivoire”).
În 2023, stocul de investiții străine directe ale UE în Côte d’Ivoire s-a ridicat la 4,3 miliarde EUR, în creștere față de 4,1 miliarde EUR în 2022. UE a încheiat un acord interimar de parteneriat economic (denumit în continuare „APE”) cu Côte d’Ivoire, care nu conține însă dispoziții privind facilitarea investițiilor.
Având în vedere oportunitatea oferită UE de a-și aprofunda relația în materie de investiții cu Côte d'Ivoire, posibilitatea de a se angaja în negocierile privind un AFID a fost discutată în cadrul celui de al 6-lea Comitet APE Côte d'Ivoire-UE, care a avut loc la Abidjan în perioada 12-13 octombrie 2023 5 .
Ca urmare, au avut loc discuții tehnice exploratorii cu Côte d'Ivoire cu privire la domeniul de aplicare, conținutul și parametrii AFID. În urma acestor discuții, la 6 martie 2025, cele două părți au convenit să își înceapă procedurile interne pentru a deschide negocieri oficiale pentru un acord AFID.
Acest acord ar urmări să îmbunătățească atragerea, extinderea și menținerea investițiilor străine directe între UE și Côte d’Ivoire, în special prin măsuri de facilitare a investițiilor, cum ar fi creșterea transparenței și a previzibilității măsurilor legate de investiții, simplificarea procedurilor de autorizare a investițiilor și îmbunătățirea dialogului public-privat prin intermediul punctelor focale pentru investitori și al implicării părților interesate. Obiectivul final este de a promova un climat de investiții mai transparent, mai eficient și mai previzibil, care să încurajeze obținerea unor niveluri mai ridicate ale investițiilor străine directe în Côte d'Ivoire. Astfel, acest acord va promova dezvoltarea durabilă, creșterea economică și crearea de locuri de muncă și va consolida totodată relația bilaterală în materie de investiții dintre UE și Côte d'Ivoire. Acest acord ar oferi, de asemenea, o platformă solidă pentru a contribui la diversificarea economică a Côte d'Ivoire și la integrarea acesteia în economia mondială.
•Coerența cu dispozițiile de politică deja existente în domeniul de politică vizat
Obiectivele acestui acord sunt în deplină concordanță cu Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), care prevede că UE „ar trebui să încurajeze integrarea tuturor țărilor în economia mondială, inclusiv prin eliminarea treptată a barierelor din calea comerțului internațional” 6 .
Obiectivele acestuia sunt, de asemenea, aliniate cu Acordul de parteneriat între Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și membrii Organizației statelor din Africa, zona Caraibilor și Pacific (ACP), pe de altă parte, semnat la Samoa la 15 noiembrie 2023, în special articolele 41 și 42 7 .
Acordul promovează obiectivele Busolei pentru competitivitate din 29 ianuarie 2025, care a menționat necesitatea ca UE să „[caute] noi modalități de a-și aprofunda parteneriatele și de a [crea] beneficii pentru întreprinderile europene”, inclusiv prin AFID 8 . De asemenea, acesta dă curs Comunicării sus-menționate privind revizuirea politicii comerciale și Comunicării privind revizuirea comerțului și dezvoltării durabile din 2022 9 .
Acordul face parte din strategia cuprinzătoare a UE cu Africa 10 , care „a propus ca UE să elaboreze mecanisme mai ambițioase pentru a facilita, a atrage și a sprijini investițiile în Africa”. De asemenea, acordul este în conformitate cu „Viziunea comună pentru 2030” UE-Uniunea Africană (UA) 11 , adoptată în cadrul celei de a 6-a reuniuni la nivel înalt UE-UA, care a subliniat angajamentul comun de a „promova o guvernanță responsabilă, transparentă, favorabilă incluziunii și reactivă, în conformitate cu instrumentele internaționale relevante, pentru a stimula eforturile de îmbunătățire a investițiilor și a climatului de afaceri, precum și pentru deblocarea și creșterea investițiilor africane și europene responsabile și durabile”. Obiectivele sale sunt, de asemenea, în concordanță cu strategia „Global Gateway” a UE lansată în noiembrie 2021 și cu primul său rezultat, Pachetul de investiții Africa-Europa, convenit în cadrul celui de al 6-lea summit UE-UA, care urmărește să mobilizeze investiții în valoare de 150 miliarde EUR în Africa până în 2027 în unsprezece domenii prioritare, inclusiv integrarea economică, investițiile și dezvoltarea sectorului privat. Pachetul de investiții „Global Gateway Africa-Europa” este cadrul director al UE pentru stimularea atractivității investițiilor în Africa, pentru asigurarea faptului că mediul de reglementare este favorabil implicării sectorului privat și că investițiile aduc toate beneficiile potențiale în direcția creșterii durabile.
AFID avut în vedere este pe deplin coerent cu viitorul acord de facilitare a investițiilor pentru dezvoltare, care a fost negociat în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului, și este complementar acestuia 12 .
În fine, directivele de negociere din anexă sunt în concordanță cu Decizia (UE) 2020/13 a Consiliului din 19 decembrie 2019 de modificare a directivelor de negociere pentru negocierea acordurilor de parteneriat economic cu țările și regiunile din Africa, zona Caraibilor și Pacific 13 .
•Coerența cu alte politici ale Uniunii
Obiectivele sunt coerente cu alte politici ale UE, în special cu politica de dezvoltare a UE.
2.TEMEI JURIDIC, SUBSIDIARITATE ȘI PROPORȚIONALITATE
•Temeiul juridic
Temeiul juridic al prezentului act este articolul 207 alineatul (4) primul paragraf, coroborat cu articolul 207 alineatul (3) al doilea și al treilea paragraf și cu articolul 218 alineatul (4) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).
•Subsidiaritatea (în cazul competențelor neexclusive)
Obiectul negocierilor avute în vedere se referă la politica comercială comună. În conformitate cu articolul 5 alineatul (3) din TUE, principiul subsidiarității nu se aplică în domeniile care sunt de competența exclusivă a UE. Politica comercială comună este menționată printre domeniile care sunt de competența exclusivă a Uniunii la articolul 3 din TFUE. Această politică include negocierea acordurilor comerciale în conformitate, printre altele, cu articolul 207 din TFUE.
•Proporționalitate
Recomandarea Comisiei este în conformitate cu principiul proporționalității, întrucât încheierea unui acord internațional este principalul instrument pentru asumarea de drepturi și obligații reciproce cu un subiect de drept internațional, cum ar fi o țară străină.
•Alegerea instrumentului
Decizie a Consiliului Uniunii Europene
3.REZULTATELE EVALUĂRILOR EX POST, ALE CONSULTĂRILOR CU PĂRȚILE INTERESATE ȘI ALE EVALUĂRILOR IMPACTULUI
•Evaluările ex post/verificarea adecvării legislației existente
Nu se aplică.
•Consultările cu părțile interesate
În perioada iunie-noiembrie 2020, Comisia a efectuat o consultare publică 14 prin care a solicitat contribuții din partea Parlamentului European, a statelor membre, a părților interesate și a societății civile cu privire la politica comercială a Uniunii Europene, inclusiv cu privire la modalitățile de consolidare a relațiilor comerciale și de investiții ale UE cu țările învecinate și cu Africa.
Comisia consultă în mod regulat părțile interesate, printre altele în cadrul grupului de experți privind acordurile comerciale 15 și al dialogului cu societatea civilă 16 .
•Obținerea și utilizarea expertizei
Prezenta propunere se bazează pe cunoștințele de specialitate externe acumulate în contextul unui proiect realizat de Banca Mondială și comandat de Comisia Europeană. Raportul a identificat în special faptul că investitorii 17 au prezentat, ca factori critici care le afectează deciziile de investiții în țările în curs de dezvoltare, lipsa de transparență și de previzibilitate în relațiile cu agențiile publice, modificarea bruscă a legilor și a reglementărilor, precum și întârzierile în obținerea autorizațiilor și a aprobărilor guvernamentale. Acestea sunt domeniile care ar fi acoperite de AFID.
•Evaluarea impactului
Angajamentele de facilitare a investițiilor din cadrul AFID se axează pe aplicarea principiilor bunei guvernanțe și a bunelor practici de reglementare, inclusiv transparența, previzibilitatea și eficiența administrativă, în cadrul de investiții al unei țări partenere (legi, reglementări și proceduri în materie de investiții). Impactul acestor măsuri de facilitare a investițiilor se referă în mare măsură la punerea în aplicare a acordului de către o țară parteneră și la îmbunătățirea pe termen lung a mediului său de investiții. Impactul global este, de asemenea, afectat de investițiile individuale pe care le poate atrage un astfel de cadru de investiții îmbunătățit. AFID codifică practici care sunt deja bine stabilite în UE.
•Adecvarea reglementărilor și simplificarea
Propunerea are scopul de a recomanda adoptarea de către Consiliu a unei decizii de autorizare a începerii negocierilor pentru un AFID cu Côte d’Ivoire. Propunerea nu implică schimbul de date, automatizarea proceselor, utilizarea sistemelor digitale sau furnizarea de servicii publice. În consecință, principiul „digital în mod implicit” nu se aplică, deoarece nu introduce cerințe digitale specifice.
•Drepturile fundamentale
Prezenta inițiativă respectă în totalitate Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.
4.IMPLICAȚII BUGETARE
Inițiativa nu are implicații bugetare.
5.ALTE ELEMENTE
•Planuri de punere în aplicare și modalități de monitorizare, evaluare și raportare
Se preconizează că negocierile pentru AFID se vor încheia în 2026.
•Documente explicative (pentru directive)
Nu se aplică.
•Explicarea detaliată a dispozițiilor specifice ale propunerii
Dispozițiile au scopul de a recomanda adoptarea de către Consiliu a unei decizii de autorizare a începerii negocierilor și de numire a negociatorului Uniunii. Consiliul poate adresa directive negociatorului.
Recomandare de
DECIZIE A CONSILIULUI
de autorizare a începerii negocierilor pentru un acord de facilitare a investițiilor durabile între Uniunea Europeană și Republica Côte d’Ivoire
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 207 alineatul (4) primul paragraf, coroborat cu articolul 207 alineatul (3) al doilea și al treilea paragraf și cu articolul 218 alineatul (4),
având în vedere recomandarea Comisiei Europene,
întrucât:
Ar trebui începute negocieri în vederea încheierii unui acord de facilitare a investițiilor durabile cu Republica Côte d’Ivoire,
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
Comisia este autorizată să negocieze, în numele Uniunii, un acord de facilitare a investițiilor durabile cu Republica Côte d’Ivoire.
Articolul 2
Directivele de negociere sunt prevăzute în anexa la prezenta decizie.
Articolul 3
Negocierile se desfășoară în consultare cu [a se completa de către Consiliu numele comitetului special].
Articolul 4
Prezenta decizie și anexa sa vor fi făcute publice imediat după adoptarea acestora.
Articolul 5
Prezenta decizie se adresează Comisiei.
Adoptată la Bruxelles,
Pentru Consiliu,
Președintele
COMISIA EUROPEANĂ
Bruxelles, 6.5.2025
COM(2025) 192 final
ANEXĂ
la
Recomandarea de Decizie a Consiliului
de autorizare a începerii negocierilor pentru un acord de facilitare a investițiilor durabile între Uniunea Europeană și Republica Côte d’Ivoire
ANEXĂ
Directive de negociere pentru negocierile unui acord de facilitare a investițiilor durabile între Uniunea Europeană și Republica Côte d’Ivoire
I.OBIECTIVE, DOMENIU DE APLICARE ȘI PRINCIPII-CHEIE
1.Scopul unui acord de facilitare a investițiilor durabile (denumit în continuare „acordul”) cu Republica Côte d’Ivoire ar trebui să fie acela de a crea un climat de investiții mai atractiv, mai transparent și mai previzibil pentru a facilita, a consolida și a stimula investițiile durabile reciproc avantajoase.
2.Obiectivul general al acestui acord ar trebui să fie îmbunătățirea mobilizării, atragerii, extinderii și menținerii investițiilor străine directe între Uniunea Europeană și Republica Côte d’Ivoire, în special pentru microîntreprinderi și întreprinderile mici și mijlocii, pe baza unor norme, măsuri și proceduri moderne și simplificate, bazate pe principiile imparțialității, deschiderii, transparenței și stabilității.
3.Acest acord ar trebui să fie cuprinzător și ambițios, să țină seama de rezultatul negocierilor OMC privind Acordul de facilitare a investițiilor pentru dezvoltare și de provocările specifice în materie de dezvoltare cu care se confruntă Republica Côte d’Ivoire. Acest acord ar trebui, în principiu, să se aplice tuturor sectoarelor economice și să cuprindă întregul ciclu de viață al investițiilor, inclusiv activitățile desfășurate înainte, în timpul și după înființare.
4.Acest acord ar trebui să vizeze asigurarea condițiilor adecvate pentru ca investițiile străine directe să fie favorabile dezvoltării durabile, menținând, în același timp, capacitatea părților de a reglementa activitatea investitorilor pe teritoriile lor respective.
5.Acest acord ar trebui să se concentreze asupra investițiilor străine directe, cu excluderea altor forme de investiții, de exemplu, a mișcărilor de capital pe termen scurt sau a investițiilor de portofoliu. Acest acord nu ar trebui să creeze obligații noi sau să modifice obligațiile existente privind protecția investițiilor, soluționarea litigiilor dintre investitori și stat sau condițiile de acces preferențial pe piață și nu ar trebui să acopere cerințele procedurale pentru intrarea și șederea temporară a persoanelor fizice în scopuri profesionale.
II. CONȚINUTUL PROPUS AL NORMELOR ȘI ANGAJAMENTELOR
6.Acest acord ar trebui să includă dispoziții specifice privind aspecte precum:
–îmbunătățirea transparenței, a previzibilității și a coerenței măsurilor legate de investiții (inclusiv, printre altele, publicarea electronică și disponibilitatea măsurilor cu aplicabilitate generală și a cadrului juridic aplicabil investițiilor; posibilitatea de a formula observații cu privire la proiectele de măsuri de reglementare, informații privind stimulentele pentru investiții);
–raționalizarea și accelerarea procedurilor și cerințelor administrative, precum și asigurarea bunei guvernanțe în procedurile de autorizare (inclusiv, printre altele, procedurile administrative și cerințele privind documentația; utilizarea de aplicații în format electronic; termenele și perioadele de depunere și de gestionare a cererilor; standarde de bună guvernanță în prelucrarea cererilor; transparența în ceea ce privește plata taxelor; mecanisme de tip ghișeu unic pentru cererile de autorizare);
–consolidarea participării părților interesate (inclusiv, printre altele, a punctelor focale care să servească drept prime puncte de contact pentru solicitările investitorilor; relațiile cu părțile interesate; mecanisme de prevenire a litigiilor și de soluționare a problemelor; evaluarea impactului; coordonarea internă între agenții; legăturile dintre investitorii străini și economia gazdă);
–contribuția la dezvoltarea durabilă și la investițiile responsabile (inclusiv, printre altele, promovarea și aplicarea standardelor, normelor și angajamentelor relevante convenite la nivel internațional privind munca, mediul și clima; angajamentul față de instrumentele relevante recunoscute la nivel internațional privind conduita responsabilă în afaceri; dialogul și cooperarea privind aspectele de interes reciproc legate de investiții privind munca, mediul și clima; punerea în aplicare a principalelor convenții și principii internaționale pentru prevenirea și combaterea spălării banilor, a finanțării terorismului, a fraudei fiscale și a evaziunii fiscale);
–facilitarea durabilității investițiilor în lanțurile valorice și sectoarele de interes reciproc (în special sectorul cacauei, pe baza angajamentelor stabilite în Inițiativa privind cacaua durabilă și în Foaia de parcurs privind cacaua durabilă, în vederea facilitării în continuare a investițiilor și a punerii în aplicare a legislației relevante privind durabilitatea);
–consolidarea cooperării bilaterale privind modalitățile de facilitare a investițiilor și de asigurare a punerii în aplicare a acestui acord (inclusiv, printre altele, consolidarea capacităților care vizează îmbunătățirea climatului investițional și acordarea de asistență pentru punerea în aplicare a acestui acord, inclusiv a dispozițiilor privind dezvoltarea durabilă; mecanisme instituționale de supraveghere a punerii în aplicare și de schimb de informații și de bune practici; medierea și mecanismele de soluționare a litigiilor între state).